29.10.2009

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 259/1

---

Donarea și transplantul de organe: acţiuni politice la nivelul Uniunii Europene

P6_TA(2008)0130

Rezoluţia Parlamentului European din 22 aprilie 2008 privind donarea și transplantul de organe: acţiuni politice la nivelul Uniunii Europene (2007/2210(INI))

(2009/C 259 E/01)

Parlamentul European,

—	având în vedere articolul 152 alineatul (4) litera (a) din Tratatul CE,

—	având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu întitulată „Donarea și transplantul de organe: Acţiuni politice la nivelul UE”, COM(2007)0275 și documentul de lucru însoţitor al serviciilor Comisiei, intitulat: „Rezumatul evaluării impactului” SEC(2007)0705,

—	având în vedere Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind stabilirea standardelor de calitate și securitate pentru donarea, obţinerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea și distribuirea ţesuturilor și a celulelor umane (1),

—	având în vedere Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulaţie a acestor date (2),

—	având în vedere Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice (3),

—

având în vedere Directiva 2001/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind aplicarea bunelor practici clinice în cazul efectuării de studii clinice pentru evaluarea produselor medicamentoase de uz uman (4),

—	având în vedere Principiile Directoare ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind transplanturile de organe umane,

—	având în vedere Convenţia Consiliului Europei privind drepturile omului și biomedicina și protocolul adiţional al acestuia privind transplantul de organe și ţesuturi de origine umană,

—	având în vedere raportul Consiliului Europei „Lipsa de organe: Situaţia actuală și strategiile pentru îmbunătăţirea donării de organe” (1999),

—	având în vedere raportul Consiliului Europei „Ghidul privind asigurarea siguranţei și calităţii organelor, ţesuturilor și celulelor (5)”,

—	având în vedere documentul emis în urma primei reuniuni a experţilor naţionali privind donările și transplanturile de organe la nivel comunitar (6), ţinută în Bruxelles la 13 septembrie 2007,

—	având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranţă alimentară și avizul Comisiei pentru afaceri juridice, precum și cel al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie și afaceri interne (A6-0090/2008),

A.

întrucât în Uniunea Europeană nevoia de transplant de organe au crescut în mod constant și mai rapid decât numărul organelor donate, întrucât în UE există liste de așteptare cuprinzând mai mult de 60 000 de pacienţi care au nevoie de transplant și întrucât un număr considerabil de pacienţi mor din cauza lipsei cronice de organe, întrucât creșterea numărului de donatori nu conduce la reducerea listelor de așteptare;

B.	întrucât traficul de organe, mercantilismul și „turismul pentru transplanturi”, care sunt incompatibile cu respectarea demnităţii umane, se dezvoltă rapid; întrucât există o legătură între lipsa de organe și traficul de organe, fiind necesare mai multe informaţii privind traficul de organe;

C.	întrucât siguranţa este adesea ignorată în cazul practicilor ilegale de transplantare de organe în scop comercial, ceea ce poate pune în pericol viaţa atât a donatorului cât și a primitorului;

D.

întrucât patru state membre încă nu au ratificat Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, cinci state membre nu au ratificat Protocolul adiţional privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de fiinţe umane, în special al femeilor și copiilor („Protocolul de la Palermo”), nouă state membre nu au ratificat Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor și pornografia infantilă, iar 17 state membre nu au ratificat Convenţia Consiliului Europei privind acţiunea împotriva traficului cu fiinţe umane;

E.

întrucât, deși, potrivit estimărilor actuale, nivelul traficului de organe este redus în comparaţie cu toate celelalte forme de trafic, traficul de organe și ţesuturi devine într-o măsură din ce în ce mai mare o problemă mondială, atât în cadrul cât și în afara frontierelor naţionale, și care este întreţinută de cerere (în UE, numărul estimat de cazuri este de 150-250 pe an);

F.

întrucât traficul de organe și ţesuturi este o formă a traficului de fiinţe umane, care duce la încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului, în special a demnităţii umane și a integrităţii fizice, și care poate afecta încrederea cetăţenilor în sistemul legal de transplant și poate agrava lipsa donărilor voluntare de organe și ţesuturi;

G.	întrucât calitatea, siguranţa, eficacitatea și transparenţa sunt esenţiale pentru ca societatea să se poată bucura de avantajele oferite de transplantul terapeutic;

H.

În prezent, transplantul de organe este singurul tratament disponibil în cazul insuficienţei hepatice, pulmonare sau cardiace, în stadiu terminal, și prezintă cel mai bun raport preţ-eficienţă în cazul insuficienţei renale în stadiu terminal; întrucât transplantul de organe oferă posibilitatea de a salva vieţi omenești și de a asigura o calitate superioară a vieţii;

I.

întrucât există diferenţe importante între statele membre și în cadrul statelor membre privind tarifele pentru transplanturi, sursa de recoltare (donator în viaţă sau decedat), și chiar și discrepanţe privind cerinţele de calitate și siguranţă minimă aferente donării și transplantului de organe iar organizarea activităţii de transplantare variază de la un stat membru la altul, ceea ce determină existenţa unor norme diferite în ţările UE;

J.	întrucât în statele membre există cadre juridice diferite (unele care presupun existenţa acordului prealabil (opt-in) sau a refuzului explicit (opt-out)), iar experienţele din diferite state membre arată că impactul sistemului juridic asupra numărului donatorilor este destul de limitat;

K.	întrucât deseori ca alternativă la transplant se propune terapia intensivă, neplăcută pentru pacient și care reprezintă o povară pentru sistemele de sănătate, precum și pentru rudele și persoanele care îngrijesc pacienţii;

L.	întrucât donarea și transplantul de organe sunt chestiuni delicate și complexe care înglobează aspecte nu numai medicale, ci și juridice și etice, pentru dezvoltarea lor fiind necesară participarea totală a societăţii civile;

M.	întrucât utilizarea organelor străine în scop terapeutic implică riscul transmiterii de boli infecţioase și de altă natură;

N.	întrucât o serie de organe fac deja obiectul schimburilor între statele membre și întrucât există deja diferite organizaţii europene de schimb de organe (de exemplu, Scandiatransplant, Eurotransplant);

O.	întrucât experienţele existente (cum ar fi modelul spaniol, proiectul belgian GIFT, DOPKI și Alianţa pentru donarea și transplantul de organe (Alliance-O)) indică rezultate pozitive și ar trebui luate în considerare;

P.	întrucât sensibilizarea publicului, informarea cu date concrete și pozitive, precum și competenţele avansate de comunicare ale personalului calificat au un rol important în creșterea disponibilităţii de a dona organe,

Q.

întrucât este necesar să se introducă măsuri eficace de sănătate publică pentru facilitarea detectării și acordării timpurii de îngrijiri în cazul bolilor cronice ce cauzează insuficienţe ale organelor, cum ar fi insuficienţa renală cronică, în vederea reducerii în viitor a numărului de persoane ce au nevoie de transplanturi de organe,

1.   salută Comunicarea Comisiei menţionată anterior, care propune o abordare integrată, organizată în jurul a trei piloni, care este binevenită;

Instrumentul juridic

2.   așteaptă cu interes propunerea de directivă a Comisiei, de stabilire a cerinţelor de calitate și siguranţă legate de donarea, procurarea, testarea, conservarea, transportul și distribuţia organelor pe cuprinsul UE, precum și resursele necesare pentru a îndeplini aceste cerinţe de calitate și siguranţă; subliniază totuși că viitorul cadru legislativ nu ar trebui să creeze proceduri administrative greoaie suplimentare pentru statele membre sau pentru furnizorii de servicii, nici să pună în pericol utilizarea celor mai bune practici existente sau a acelor practici adaptate la condiţiile și împrejurările dominante din fiecare stat membru sau să conţină cerinţe care ar duce la scăderea numărului donatorilor potenţiali și existenţi;

3.   pune în lumină faptul că noua directivă ar trebui să completeze și să consolideze eforturile depuse de statele membre, în vederea obţinerii unei metode active și eficiente de coordonare, fără a împiedica introducerea sau menţinerea unor măsuri mai stricte;

4.   subliniază că directiva ar trebui să ia în considerare progresele realizate în domeniul medicinei;

Cooperarea între statele membre

5.   își exprimă preocuparea în legătură cu insuficienţa organelor umane disponibile pentru transplant pentru a satisface nevoile pacienţilor; consideră că atenuarea crizei organelor și a donatorilor este principala provocare cu care se confruntă statele membre UE în domeniul transplanturilor de organe; reamintește că în prezent mii de pacienţi din Europa sunt înscriși pe liste de așteptare, iar rata mortalităţii în rândul acestora este deosebit de mare;

6.   ia act totuși de faptul că alocarea organelor ar trebui să fie bazată pe capacitatea medicală a pacienţilor de a accepta un organ; consideră că nu ar trebui tolerată discriminarea bazată pe handicapuri care nu au nicio relevanţă în privinţa șanselor pacientului de a accepta un organ;

7.   subliniază că donarea de organe este un dar; prin urmare, subliniază că, deși găsirea unei soluţii la lipsa acută de organe din Europa este extrem de importantă, trebuie totuși deopotrivă respectată și protejată libera alegere de a dona sau nu un organ;

8.   ia act de diferenţele considerabile legate de sursa de recoltare a organelor (donatori decedaţi sau în viaţă) în cadrul UE, diferenţele considerabile între statele membre în privinţa succesului obţinut în încercarea de a mări baza de donatori, discrepanţele între statele membre în ceea ce privește cerinţele de calitate și siguranţă, diferenţele de organizare a activităţii de donare și transplantare și diferenţele privind educarea și formarea personalului medical și paramedical; consideră că discrepanţele pot fi puse parţial pe seama unei combinaţii de factori economici, structurali, administrativi, culturali, etici, religioși, istorici, sociali și juridici, cu toate că factorul esenţial pare să fie modul în care este organizat întreg procesul prin care se ajunge la donare și transplant;

9.   consideră cu tărie, prin urmare, că există un important potenţial de punere în comun a experienţelor statelor membre, pentru a spori numărul donatorilor și uniformiza accesul la transplant în cadrul UE; prin urmare, așteaptă cu interes planul de acţiune al Comisiei privind consolidarea cooperării între statele membre în vederea:

—	creșterii numărului de organe disponibile;

—	sporirii eficienţei sistemelor de transplant și a accesibilităţii acestora;

—	creșterii gradului de sensibilizare a opiniei publice;

—	asigurării calităţii și a siguranţei;

10.   în consecinţă, subliniază că instituirea unor sisteme operative bine structurate și promovarea modelelor de succes în statele membre și între acestea și, dacă este cazul, la nivel internaţional, sunt de o importanţă primordială; sugerează că sistemele operative ar trebui să fie constituite din un cadru legal adecvat, infrastructură tehnică și logistică, sprijin psihologic și organizatoric și o structură organizatorică adecvată, la nivel spitalicesc și supra-spitalicesc, susţinută de un personal de o înaltă calificare, dublat de dispoziţii clare în privinţa trasabilităţii, precum și un sistem de alocare și distribuire a organelor echitabil și eficient;

Creșterea numărului de organe disponibile

11.   amintește că modelul juridic adoptat ţine de competenţa fiecărui stat membru; subliniază că în UE există două modele, fiecare cu variante diferite; consideră că nici adaptarea, nici armonizarea sistemelor juridice nu sunt necesare; invită statele membre să adopte legislaţie care să permită numirea unui reprezentant legal care să decidă în ceea ce privește donarea, după moartea unei persoane;

12.   solicită statelor membre să exploateze la maximum potenţialul donărilor post-mortem; prin urmare, îndeamnă statele membre să investească masiv pentru îmbunătăţirea sistemului organizatoric prin:

—	sensibilizarea, educarea și formarea personalului medical și paramedical,

—

finanţarea acordată spitalelor pentru ca acestea să numească coordonatori interni de transplanturi (medici care lucrează în cadrul unităţilor de terapie intensivă, asistaţi de o echipă medicală), a căror sarcină să fie identificarea activă a donatorilor potenţiali și contactarea familiilor acestora,

—	implementarea de programe de îmbunătăţire a calităţii în fiecare spital sau grup de spitale din UE, în legătură cu care există date concrete privind posibilitatea donării de organe;

13.   solicită statelor membre, în vederea creșterii numărului de organe disponibile, să evalueze recurgerea la donatorii „marginali” (donatorii mai în vârstă sau care suferă de anumite boli), luând în considerare aspectele privind calitatea și siguranţa;

14.   consideră că transplanturile pot fi efectuate folosindu-se un organ suboptimal; în această situaţie, echipa de transplant este cea care ia hotărâri, de comun acord cu pacientul sau familia acestuia, în legătură cu folosirea organelor în cazul pacienţilor individuali, pe baza unei analize a riscurilor și a beneficiilor;

15.   solicită statelor membre care autorizează donările de la donatorii în viaţă să ia în considerare aspectele privind calitatea și siguranţa; subliniază totuși că donările de la donatorii în viaţă trebuie considerate complementare faţă de donările post-mortem;

16.   recunoaște că, în cazul în care baza de donatori ar cuprinde și „donatorii marginali”, medicii pot fi preocupaţi de probabilitatea mai mare de respingere a organe și de pierderea progresivă a funcţiilor organelor transplantate, și, prin urmare, solicită Comisiei și statelor membre să promoveze metode de prevenire și tratament al respingerii organelor transplantate, astfel încât medicii să poată folosi cu încredere organele „donatorilor marginali”;

17.   recunoaște că biotehnologia oferă deja soluţii privind riscul respingerii organelor transplantate, de exemplu prin tratamente care reduc rata respingerii contribuie astfel la creșterea numărului de organe disponibile; afirmă că aceasta ar contribui la promovarea includerii „donatorilor marginali” în baza de donatori, reducând riscurile legate de programele care includ astfel de donatori;

18.   solicită statelor membre să elimine, înainte de ianuarie 2010, normele juridice care rezervă dreptul de a folosi organele recoltate exclusiv în statul membru de provenienţă al donatorilor;

19.   solicită statelor membre să adopte măsurile necesare în domeniile privind educarea și formarea, munca în echipă și remuneraţiile chirurgilor specializaţi în transplanturi;

20.   subliniază importanţa finanţării obţinerii organelor și, respectiv, a transplantului, în cadrul unei linii bugetare dedicate acestui scop, astfel încât spitalele să nu fie descurajate în practicarea transplantului;

21.   subliniază necesitatea de a se garanta că donarea de organe își menţine caracterul strict necomercial;

22.   susţine măsurile care își propun să protejeze donatorii în viaţă, atât din punct de vedere medical, cât și psihologic și social și să se asigure că donarea de organe este efectuată în mod altruist și voluntar, interzicând plăţile între donatori și beneficiari, limitând strict orice fel de plăţi la compensaţia aferentă acoperirii cheltuielilor și a inconvenientelor legate de donare; solicită statelor membre să asigure păstrarea anonimatului donatorilor decedaţi și în viaţă, care nu sunt legaţi genetic sau emoţional de primitor, în cazul în care legislaţia permite astfel de donări; îndeamnă statele membre să definească condiţiile în care se pot acorda aceste compensaţii;

23.   îndeamnă statele membre să adopte sau să menţină dispoziţii legale stricte privind transplantul de la donatorii în viaţă fără legături de rudenie cu primitorii, pentru a asigura transparenţa sistemului de transplant și pentru a elimina orice posibilitate de vânzare ilicită de organe sau de constrângere a donatorilor; astfel, donările provenind de la donatorii în viaţă fără legături de rudenie cu primitorii fiind permise numai în condiţiile stipulate în legislaţia naţională și în urma autorizării primite de la un organism adecvat independent;

24.   îndeamnă statele membre să garanteze că donatorii în viaţă nu vor fi supuși discriminării, în special de către sistemele de asigurări de sănătate;

25.   îndeamnă statele membre să garanteze rambursarea costurilor de protecţie socială ale donatorilor în viaţă;

26.   consideră că în viitor, cu condiţia garantării trasabilităţii, biotehnologia poate oferi cercetătorilor posibilitatea de a genera organe din ţesuturi și celule existente, fie chiar de la pacienţii respectivi, fie de la alţi donatori de ţesuturi; solicită Comisiei să promoveze cercetările în această direcţie, care sunt în general efectuate de către IMM-uri din UE în curs de dezvoltare din domeniul biotehnologiei, în cadrul structurilor culturale și etice constituite în statele membre, precum și prin Carta drepturilor fundamentale și prin Convenţia Consiliului Europei privind drepturile omului și biomedicina;

27.   constată că mai multe studii clinice efectuate pe oameni au demonstrat eficienţa tratamentului cu celule stem adulte în mai multe terapii bazate pe înlocuirea celulelor;

Eficienţa și accesibilitatea sistemelor de transplant

28.   ia act de faptul că, deși mai multe state membre au introdus înregistrarea obligatorie a activităţilor de transplant și deși există, de asemenea, anumite registre întocmite pe bază voluntară, nu există un sistem cuprinzător care să colecteze datele privind diferitele tipuri de transplant și rezultatele acestora; recomandă ferm crearea de registre naţionale de monitorizare a situaţiei donatorilor în viaţă, a situaţiei pacienţilor care au beneficiat de transplant și a procedurilor de transplant; subliniază că registrele trebuie actualizate periodic; subliniază importanţa comparabilităţii datelor din statele membre;

29.   solicită Comisiei să recomande statelor membre anumite orientări în ceea ce privește înscrierea în registre, pentru a asigura că persoanele înscrise furnizează anumite informaţii privind antecedentele medicale și pentru a asigura calitatea și siguranţa organelor donatorului, deoarece înscrierea nu reprezintă simplul act de a înregistra un nume, ci implică consecinţe atât pentru donator, cât și pentru primitor;

30.   invită Comisia să faciliteze elaborarea unui nucleu de norme tehnice și etice pentru gestionarea aspectelor legate de siguranţa, calitatea și eficacitatea donării de organe în contextul donării și al transplantului, ce poate constitui un model pentru statele membre; solicită Comisiei să pună bazele unui mecanism UE care să promoveze activităţile de coordonare a donării și transplantului de organe între statele membre;

31.   consideră că un avantaj suplimentar al colaborării între statele membre, care nu este suficient pus în lumină în comunicarea Comisiei menţionată anterior, este potenţialul benefic al schimbului de organe între statele membre în privinţa oportunităţilor medicale și tehnice, având totuși în vedere întotdeauna limitările geografice ale acestor schimburi și efectele potenţiale asupra viabilităţii organelor; în acest context, subliniază rezultatele pozitive ale sistemelor internaţionale; consideră că schimbul de organe poate fi foarte util, mai ales în cazul procedurilor de transplant dificile (cum ar fi cazurile pacienţilor sensibilizaţi sau cazurile urgente sau cele ale pacienţilor aflaţi într-o situaţie specială și pentru care este greu de găsit un donator potrivit);

32.   invită Comisia să realizeze în colaborare cu statele membre un studiu privind toate aspectele legate de transplantul de organe de care beneficiază cetăţenii din afara UE care sunt rezidenţi ai statelor membre și să elaboreze un cod de conduită care să stabilească regulile și condiţiile conform cărora organele care provin de la donatori decedaţi din UE să poată fi alocate rezidenţilor care nu au cetăţenie UE;

33.   subliniază necesitatea bunei cooperări dintre corpul medical și autorităţile competente, întrucât aduce un plus de valoare; solicită Comisiei să favorizeze alianţele dintre organizaţiile naţionale pentru transplanturi din statele membre, ceea ce implică cooperarea la nivel juridic, etic și tehnic; recunoaște că în medicina transplanturilor există situaţii care nu pot fi rezolvate în mod corespunzător în statele membre cu o bază de donatori limitată; este încredinţat de avantajele clare pe care le-ar putea aduce cooperarea europeană, în special pentru statele membre mici;

34.   solicită crearea unui card UE de donator de organe, care să completeze sistemele naţionale existente;

35.   consideră că este necesară o cooperare internaţională pentru a promova disponibilitatea și siguranţa; în acest context, evidenţiază faptul că ar fi oportună adoptarea de norme generale care să reglementeze cele mai bune practici medicale, tehnicile de diagnosticare și de conservare; solicită statelor membre să promoveze în mod activ o astfel de cooperare și să aplice acest sistem de norme generale;

Creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice

36.   subliniază importanţa creșterii gradului de conștientizare a publicului în privinţa donării de organe și a transplanturilor, pentru a facilita identificarea donatorilor de organe, sporind astfel numărul de organe disponibile; prin urmare, solicită Comisiei, statelor membre și societăţii civile să sporească în mod considerabil promovarea donării de organe, de exemplu, în rândul tinerilor, în școli; recomandă, în această privinţă, apelarea la personalităţi cunoscute (cum ar fi sportivi și sportive) și utilizarea pachetelor educaţionale;

37.   subliniază că informaţiile privind donarea și transplantul de organe ar trebui furnizate într-un mod transparent, imparţial și neautoritar, luând în considerare nu doar aspectele privind donările de organe, și anume faptul că donarea poate implica donarea mai multor organe, precum și donări de ţesuturi;

38.   subliniază că alegerea de a dona sau nu un organ este dreptul exclusiv al donatorului și că donarea de organe trebuie considerată un dar oferit de o fiinţă umană altei fiinţe umane; subliniază că acest lucru trebuie să se reflecte în limbajul folosit, evitându-se termenii economici, care sugerează considerarea organelor ca mărfuri disponibile pe piaţa internă;

39.   solicită Comisiei să ia în considerare dezvoltarea și extinderea site-ului internet european consacrat donării de organe (7), precum și a celui aparţinând Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) (8), în toate statele membre și în toate limbile oficiale, în vederea reunirii tuturor datelor și informaţiilor privind donarea și transplantul de organe;

40.   solicită Comisiei și statelor membre să promoveze o zi a donatorului și recomandă adoptarea unor acţiuni care să sublinieze rezultatele pozitive și importanţa transplantului;

41.   este încredinţat că informarea publicului atât la nivel local, cât și la nivel regional, este un mod foarte eficace de a mări numărul de organe disponibile; solicită Comisiei, statelor membre și organizaţiilor societăţii civile, bisericilor și comunităţilor religioase și umanitare să ia parte la acest efort de sensibilizare a publicului în chestiunea donării de organe, ţinând cont totodată de particularităţile culturale ale fiecărui stat membru; subliniază importanţa rolului pe care îl au, în promovarea donării de organe, donatorii înscriși în registre, care își încurajează rudele și prietenii să devină, la rândul lor, donatori;

42.   recunoaște că este important să se amelioreze abilităţile de comunicare ale cadrelor medicale, de exemplu prin elaborarea de ghiduri privind informarea; subliniază necesitatea unei atitudini profesionale faţă de comunicare, precum și necesitatea consultării experţilor din acest domeniu; ar trebui acordată o atenţie deosebită atât conţinutului mesajului, cât și celor mai bune modalităţi de a trata chestiunile cele mai controversate; subliniază importanţa întâlnirilor periodice cu reprezentanţii mass-media pentru promovarea rezultatelor pozitive și a importanţei transplantului;

43.   susţine crearea unei linii de asistenţă telefonică privind transplantul, cu un număr unic, care să fie administrată de o organizaţie naţională privind transplanturile, dacă există, și la care să răspundă 24 ore pe zi personal format în mod corespunzător și cu experienţă, care poate furniza rapid informaţii medicale și juridice corecte și pertinente tuturor părţilor implicate;

44.   solicită Comisiei să sprijine un studiu internaţional în domeniul donării și transplantului de organe pentru a aborda impactul etniei, ţării de origine, religiei, nivelului de educaţie și mediului socio-economic asupra deciziei de a dona organe; solicită Comisiei și statelor membre să difuzeze rapid rezultatele cercetării, în vederea informării publicului și a schimbării prejudecăţilor;

Îmbunătăţirea calităţii și siguranţei

45.   recunoaște că asigurarea calităţii și siguranţei donării și transplantului de organe este de o importanţă vitală; subliniază că această îmbunătăţire va avea un impact notabil asupra reducerii riscurilor asociate transplantului, reducând astfel efectele adverse; recunoaște că acţiunile în direcţia calităţii și siguranţei ar putea avea un efect asupra numărului de organe disponibile și viceversa; solicită Comisiei să sprijine statele membre să-și dezvolte capacitatea de a crea și ameliora regulamente naţionale și un cadru de reglementare pentru creșterea calităţii și siguranţei, fără ca aceasta să aibă un impact negativ asupra disponibilităţii organelor de transplant;

46.   recunoaște necesitatea de a monitoriza și a evalua starea posttransplant și postdonare; subliniază că ar trebui promovată o metodologie comună de analizare a datelor, pe baza celor mai bune practici folosite la ora actuală de statele membre, pentru a optimiza comparabilitatea rezultatelor între statele membre;

47.   solicită statelor membre să extindă perioadele de monitorizare a pacienţilor la mai mulţi ani, sau, de preferinţă, pe durata vieţii pacientului și/sau a funcţionării organului transplantat;

48.   solicită Comisiei să aloce fonduri, în cadrul celui de-al Şaptelea program-cadru al Comunităţilor Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activităţi de demostrare (2007-2013), pentru promovarea cercetării privind unele tehnici de diagnosticare mai bune și mai sensibile, care să permită detectarea rapidă și eficientă a unor boli grave cum ar fi HIV/SIDA, hepatita și altele, deoarece un aspect important al transplantului este asigurarea protecţiei faţă de diverși factori negativi sau agenţi prezenţi în organele donatorului;

Traficul de organe

49.   atrage atenţia asupra legăturii dintre lipsa de organe și traficul de organe, prin faptul că traficul de organe afectează credibilitatea sistemului în opinia potenţialilor donatori voluntari și neremuneraţi; subliniază că orice exploatare comercială a organelor este lipsită de etică și contravine celor mai elementare valori umane; subliniază că orice donare de organe motivată de interese financiare degradează gestul de a dărui un organ, transformându-l într-o marfă, ceea ce constituie o încălcare a demnităţi umane, contravine articolului 21 din Convenţia privind drepturile omului și biomedicina și este interzis în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a UE;

50.   solicită Comisiei ca, în ceea ce privește ţările terţe, să combată traficul de organe și ţesuturi, care ar trebui să facă obiectul unei interdicţii universale, care să includă și transplantul de organe și ţesuturi de la minori, de la persoanele cu handicap mental sau de la prizonierii executaţi; solicită Comisiei și statelor membre să sensibilizeze comunitatea internaţională cu privire la această chestiune;

51.   consideră că, pentru a lupta împotriva traficului de organe din cele mai sărace regiuni ale lumii, trebuie adoptată o strategie pe termen lung de eradicare a inegalităţilor sociale care stau la baza unor asemenea practici; subliniază că, pentru a lupta împotriva practicii de vindere a organelor pentru bani (în special în ţările în curs de dezvoltare), trebuie stabilite mecanisme care să asigure trasabilitatea, pentru a se împiedica introducerea acestor organe în UE;

52.   solicită Comisiei și statelor membre să ia măsuri pentru a împiedica „turismul pentru transplanturi”, de exemplu, prin elaborarea de orientări pentru a-i proteja pe donatorii cei mai săraci și mai vulnerabili, astfel încât să nu cadă victime traficului de organe, adoptarea de măsuri care să ducă la creșterea numărului de organe procurate în mod legal, precum și prin partajarea înregistrărilor din listele de așteptare între organizaţiile de schimburi de organe existente, pentru a se evita existenţa mai multor liste; solicită Comisiei să promoveze în cadrul spaţiului de libertate, securitate și justiţie o abordare comună care își propune să colecteze informaţii privind legislaţiile naţionale în domeniul traficului de organe și să identifice principalele probleme și eventualele soluţii; în acest scop, subliniază că ar trebui instituit un sistem de urmărire a circulaţiei materialului uman și de stabilire a persoanelor responsabile;

53.   îndeamnă statele membre să modifice Codul penal, dacă este necesar, pentru a garanta urmărirea penală corespunzătoare a persoanelor vinovate de trafic de organe și prevederea unor sancţiuni aplicabile personalului medico-sanitar implicat în transplantul de organe provenite din trafic, și să depună, în același timp, toate eforturile necesare pentru a descuraja eventualii primitori să caute organe și ţesuturi provenite din trafic; subliniază faptul că ar trebui să se aibă în vedere instituirea răspunderii penale pentru cetăţenii UE care cumpără organe în interiorul sau în exteriorul Uniunii;

54.   solicită statelor membre să adopte toate măsurile necesare pentru a împiedica personalul medico-sanitar să faciliteze traficul de organe și ţesuturi (de exemplu, prin îndrumarea unui pacient către un serviciu străin de transplant care ar putea fi implicat în trafic) și pentru a împiedica furnizorii de asigurări de sănătate să încurajeze activităţile care favorizează direct sau indirect traficul de organe, de exemplu rambursarea costurilor suportate pentru obţinerea unui transplant ilegal de organe;

55.   consideră că statele membre ar trebui să asigure formarea profesională pentru agenţiile naţionale de control, precum și pentru personalul medical în ceea ce privește traficul de organe, astfel încât fiecare caz cunoscut să fie raportat poliţiei;

56.   solicită statelor membre care încă nu au făcut acest lucru să semneze, să ratifice și să pună în aplicare Convenţia Consiliului Europei cu privire la acţiunea împotriva traficului de fiinţe umane și Protocolul de la Palermo;

57.   Regretă că Europol nu a prezentat un studiu privind vânzarea și traficul de organe, Europol afirmând că nu există cazuri documentate; face referire la rapoarte ale Consiliului Europei și ale OMS care oferă dovezi clare că comerţul cu organe constituie o problemă și pentru statele membre ale UE și solicită Comisiei și Europol să îmbunătăţească monitorizarea cazurilor de trafic de organe și să tragă concluziile necesare;

58.   solicită Comisiei și Consiliului să actualizeze planul de acţiune privind traficul cu fiinţe umane, în care să includă și un plan de acţiune pentru combaterea traficului de organe, astfel încât să faciliteze cooperarea mai strânsă a autorităţilor responsabile;

59.   solicită, în plus, ca planul de acţiune să se refere la date corecte și verificate privind cantităţile, tipurile și originea organelor supuse traficului ilegal;

*

* *

60.   încredinţează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, OMS, Consiliului Europei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

---

(1)  JO L 102, 7.4.2004, p. 48.

(2)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(3)  JO L 201, 31.7.2002, p. 37.

(4)  JO L 121, 1.5.2001, p. 34.

(5)  Ediţia a treia, 2007.

(6)  SANCO C6 EFZ/gsc D (2007) 360346.

(7)  www.eurodonor.org și/sau www.eurocet.org.

(8)  www.transplant-observatory.org.

---