23.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/66

1.1

CESE are o tradiție rodnică în abordarea amănunțită și timpurie a reformelor viitoare ale politicii agricole comune (PAC), pe cât posibil, înaintea comunicărilor sau a textelor legislative ale Comisiei Europene. În urma solicitării Comisiei Europene din 2007 pentru elaborarea unui aviz exploratoriu privind bilanțul de sănătate și viitorul PAC după 2013 (1), CESE a fost chiar prima instituție europeană care a reflectat în detaliu asupra viitorului politicii agricole comune.

1.2

Atât în cadrul Președinției franceze, în a doua jumătate a anului 2008, cât și în cadrul Președinției cehe, în prima jumătate a anului 2009 s-au depus eforturi în vederea promovării dezbaterii privind organizarea PAC după 2013, însă fără a se obține încă rezultate. Deoarece Consiliul Agricultură a evitat până în prezent să stabilească conținuturile și modalitățile acesteia, CESE consideră acum strict necesară elaborarea unui aviz suplimentar privind evoluțiile actuale importante. Astfel, după bilanțul de sănătate din 2008 se poate stabili o legătură cu dezbaterea privind viitorul PAC după 2013. De asemenea, CESE consideră necesară elaborarea unui alt aviz detaliat privind întregul complex de tematici al PAC.

1.3

De la momentul deciziei Consiliului Agricultură cu privire la bilanțul de sănătate al PAC în noiembrie 2008, pe piețele agricole au avut loc căderi, uneori drastice. Dramatică este îndeosebi căderea prețului laptelui. În opinia CESE, este necesar să se verifice din nou plasele de siguranță, inclusiv sistemele de cote încă existente, în vederea stabilirii caracterului corespunzător al acestora pentru atenuarea unor astfel de situații.

2.1

Prin reforma PAC din 2005, plățile agricole directe au fost decuplate de producție într-o foarte mare măsură, în unele state membre fiind și redistribuite la nivel regional, în totalitate sau parțial. Alături de plățile directe, măsurile pentru dezvoltare rurală reprezintă un pilon important al politicii agricole a UE. Pe lângă plățile directe se tinde în același timp spre o agricultură competitivă și durabilă din punct de vedere social și ecologic, în sensul „multifuncționalității”.

2.2

Aprovizionarea sigură a consumatorilor europeni cu produse alimentare la prețuri relativ avantajoase a fost percepută de-a lungul deceniilor ca fiind ceva firesc și care nu ridică niciun fel de probleme. Însă, pentru următoarele decenii se prevede la nivel mondial o tendință de creștere a prețurilor atât pentru materii prime de natură agricolă, cât și pentru altele decât cele de natură agricolă (de exemplu, țiței). În același timp se așteaptă o sporire a volatilității prețurilor.

2.3

Fluctuațiile extreme ale prețurilor producătorilor pentru produsele agricole importante în ultimii doi ani – cel mai recent prețurile extrem de scăzute, de exemplu, pentru lapte și cereale – ar trebui considerate semnale de alarmă. În viitor va redeveni importantă dimensiunea socială a unei aprovizionări mai sigure cu produse alimentare – în special în cazul cetățenilor cu venit scăzut. Acest lucru este cauzat și de faptul că piețele agricole sunt deosebit de expuse fluctuațiilor prețurilor, care pot avea repercusiuni negative asupra stabilității aprovizionării și a exploatațiilor agricole. Pe lângă aceasta, există în mod evident dezechilibre considerabile în lanțul alimentar. Pornind de la un comerț cu amănuntul intensiv, se creează o presiune economică asupra producției agricole primare și asupra etapelor de prelucrare. Au loc dezbateri cu privire la măsura în care etapei agricole îi revine o parte echitabilă din marja de profit a lanțului alimentar.

2.4

Uniunea Europeană și statele membre urmăresc obiective ambițioase în domeniile siguranței alimentare, protecției mediului, atenuării efectelor schimbărilor climatice și protecției animalelor. Aceasta reprezintă o parte importantă a modelului european de agricultură. Prin reforma PAC din 2003-2005 s-a decis ca plata pe exploatație decuplată să fie legată de respectarea unor standarde de bază și a unor „condiții agricole și ecologice bune” (așa-numita ecocondiționalitate). Pe lângă aceste linii de bază este posibilă și aplicarea unor măsuri agro-ecologice. Cu toate acestea, din 2007, lipsește elementul încurajator al acestor măsuri. Arhitectura politicii de promovare pentru atingerea obiectivelor de politică de mediu și socială în domeniul agriculturii trebuie dezvoltată în continuare în perioada de după 2013. CESE a subliniat în repetate rânduri punctul său de vedere fundamental, conform căruia orientarea agriculturii europene numai în funcție de condițiile pieței mondiale, respectiv de prețurile de pe piața mondială, este greșită.

2.5

În perioada 2014-2020 va fi necesară o finanțare adecvată pentru atingerea obiectivelor și sarcinilor prezentate. În prezent, cota cheltuielilor destinate PAC reprezintă mai puțin de 0,4 % în raport cu produsul intern brut (PIB) al UE. O sarcină permanentă va consta în informarea cetățenilor cu privire la contribuțiile importante din punct de vedere social care vor fi susținute din bugetul politicii agricole comune. În perioada 1993-2013, cota cheltuielilor agricole din întregul buget al UE va scădea de la aproximativ 50 % la 33 %.

3.1

În cadrul Consiliului, sub Președinția franceză și cea cehă, au avut loc dezbateri cu privire la organizarea politicii agricole a UE după 2013.

3.2

În baza acestora, după noua sa numire, Comisia Europeană va supune dezbaterii politice, probabil în toamna anului 2010, primele considerații (comunicare) cu privire la politica agricolă după 2013. Se va lua în considerare și revizia financiară care trebuie încă să fie efectuată. Se estimează că la mijlocul anului 2011 se va prezenta propunerea legislativă pentru PAC după 2013. Iar în prima jumătate a anului 2012, Parlamentul European, Consiliul și Comisia ar putea decide cu privire la aceasta.

3.3

Conform Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European va avea pentru prima dată drept de codecizie în domeniul politicii agricole comune. Această consolidare a poziției Parlamentului European va avea efecte importante și pozitive asupra dezbaterii privind dezvoltarea viitoare a PAC după 2013.

4.1

CESE consideră că dezbaterea privind dezvoltarea PAC după 2013 trebuie să se întemeieze pe modelul unei agriculturi multifuncționale, care este administrată după principiile pieței și servește în același timp intereselor societății. Începând cu reformele PAC din 1992 s-a încercat echilibrarea conflictului dintre obiective privind, pe de o parte, deschiderea pieței la nivel internațional (cuvânt-cheie: runda Doha a OMC), iar pe de altă parte, solicitările societății (cuvinte-cheie: protecția preventivă a consumatorilor, protecția mediului și a animalelor). Pentru continuarea acestei politici agricole comune după 2013 este necesară asigurarea unei finanțări suficiente.

4.2

Instrumentul de plăți directe în agricultură va ocupa în continuare un loc central în cadrul PAC. CESE este de părere că rolul acestuia va trebui să se schimbe pentru a avea durabilitate. Funcția de echilibrare a scăderii prețurilor instituționale va fi mai puțin accentuată. Pe de altă parte, acestuia îi revin noi funcții în ceea ce privește asigurarea contribuțiilor sociale și a bunurilor publice. Având în vedere actuala situație de criză și fluctuațiile anticipate ale prețurilor pe piețele agricole, crește importanța sarcinilor de stabilizare și de siguranță a aprovizionării. Astfel, PAC va fi și în beneficiul consumatorilor. De asemenea, trebuie să se acorde mai multă atenție aspectelor legate de protecția climei.

4.3

În principiu, combinarea actuală a primului și celui de-al doilea pilon ale politicii agricole trebuie menținută, însă acestea ar trebui coordonate mai eficient. Trebuie să se acorde mai multă atenție punerii în aplicare uniforme a PAC în statele membre. Însă, în primul rând, trebuie definite mai precis justificarea și finalitatea măsurilor de stimulare, precizând obiectivele urmărite.

4.4

CESE așteaptă ca diferențele condiționate istoric referitoare la valoarea la care se ridică plățile directe din statele membre către fermieri să se echilibreze după 2013. În acest sens trebuie stabilite criterii obiective care să aibă în vedere diferitele condiții structurale, naturale și agroclimatice. De asemenea, trebuie avute în vedere diferențele mari dintre regiuni cu privire la resursele financiare pentru dezvoltare rurală. CESE este de părere că trebuie avut grijă ca punerea în aplicare a politicii agricole comune să nu evolueze în direcții din ce în ce mai divergente.

4.5

Având în vedere scăderea puternică a prețurilor pe unele piețe agricole importante, CESE așteaptă inițierea unor măsuri eficiente în sensul asigurării unei cote echitabile pentru etapa agricolă în cadrul lanțului de valori. Pe lângă aceasta, CESE așteaptă concluzii referitoare la modul în care se pot adapta în viitor plasele de siguranță pentru piețele agricole, având în vedere experiențele în urma crizei economice globale.

4.6

După părerea CESE, procesul de adaptare a exploatațiilor agricole, respectiv a sectorului agricol, la evoluția pieței și a concurenței trebuie sprijinit în continuare, de exemplu, prin ajutoare sub formă de investiții pentru îmbunătățirea calității, a siguranței alimentare sau pentru exploatarea atentă a resurselor. Și mai importantă pare a fi consolidarea poziției pe piață a agricultorilor și a organizațiilor de producători. Viitoarea PAC va trebui să includă instrumente prin care statele membre să poată structura într-un mod suficient de flexibil finanțarea acestor priorități.

4.7

CESE consideră că, în cazul în care există bariere în fața competitivității exploatațiilor agricole, de exemplu în zonele defavorizate și în zonele montane, acestea trebuie compensate în mod rezonabil, în vederea asigurării exploatării agricole a acestor terenuri în viitor. Exemplul creșterii bovinelor pentru lapte, practicate în proporție de aproximativ 60 % în zone defavorizate, dintre care aproximativ 25 % reprezintă zone montane, arată clar că sarcina de a susține prețurile de către stat și de a reglementa piețele agricole în zonele defavorizate poate determina o presiune economică deosebită.

4.8

În cadrul sprijinirii dezvoltării rurale trebuie să se acorde mai multă atenție problemelor demografice (de exemplu, infrastructura și posibilitatea de a dispune de personal calificat). În cazul în care ramuri întregi de producție (de exemplu, zahăr, lapte, tutun) în anumite regiuni de producție tradiționale se află în fața declinului economic, sunt necesare măsuri speciale de adaptare. De asemenea, trebuie avute în vedere aspectele sociale, cum ar fi cele legate de siguranța locurilor de muncă.

4.9

De îndată ce măsurile de stimulare sunt suprimate în mod oficial, există riscul ca măsurile agro-ecologice să-și piardă orientarea. CESE solicită onorarea, pe lângă rambursarea cheltuielilor, a contribuțiilor aduse mediului de către agricultori, astfel încât aceștia să prefere și în viitor aceste măsuri de sprijin. O astfel de onorare trebuie aplicată și în cazul contribuțiilor active în domeniul protecției mediului și a animalelor.

4.10

Introdusă în 2000 și devenită obligatorie din 2005, ecocondiționalitatea reprezintă obligația de a îndeplini anumite obiective pentru a beneficia de plăți directe în funcție de suprafață. Pe de o parte, Curtea de Conturi a UE critică gestionarea prea superficială a acesteia, pe de altă parte, agricultorii și autoritățile de control la nivel local critică sarcina administrativă prea mare. CESE recomandă o evoluție precaută: orice propunere de modificare a catalogului de criterii privind ecocondiționalitatea trebuie examinată cu exactitate, pentru a vedea în ce măsură aceasta este într-adevăr o îmbunătățire.