This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document C2007/117/02
Case C-71/07 P: Appeal brought on 12 February 2007 by Franco Campoli against the judgment of the Court of First Instance (Second Chamber, Extended Composition) delivered on 29 November 2006 in Case T-135/05 Campoli v Commission
Cauza C-71/07 P: Recurs introdus la 12 februarie 2007 de către Franco Campoli împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (camera a doua lărgită) pronunțate la 29 noiembrie 2006 în cauza T-135/05, Campoli/Comisie
Cauza C-71/07 P: Recurs introdus la 12 februarie 2007 de către Franco Campoli împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (camera a doua lărgită) pronunțate la 29 noiembrie 2006 în cauza T-135/05, Campoli/Comisie
JO C 117, 26.5.2007, p. 2–3
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
JO C 117, 26.5.2007, p. 1–2
(MT)
26.5.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 117/2 |
Recurs introdus la 12 februarie 2007 de către Franco Campoli împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (camera a doua lărgită) pronunțate la 29 noiembrie 2006 în cauza T-135/05, Campoli/Comisie
(Cauza C-71/07 P)
(2007/C 117/02)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurent: Franco Campoli (reprezentanți: G. Vandersanden, L. Levi, S. Rodrigues, avocats)
Celelalte părți în proces: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: V. Joris, D. Martin, agenți), Consiliul Uniunii Europene (M. Arpio, I. Sulce, agenți)
Concluziile recurentului
— |
anularea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță a CE pronunțate la 29 noiembrie 2006 în cauza T-135/05; |
— |
în consecință, admiterea pretențiilor formulate de către recurent în primă instanță, modificate ca urmare a inadmisibilității cererilor sale privind alocația pentru locuință și alocația școlară și, prin urmare,
|
— |
obligarea pârâtei să suporte totalul cheltuielilor aferente judecății în primă instanță și recursului. |
Motivele și principalele argumente
Recurentul invocă mai multe argumente în susținerea singurului său motiv de recurs, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și pe nerespectarea obligației de motivare care îi incumbă judecătorului comunitar.
Respectivul principiu ar fi fost încălcat, în primul rând, în măsura în care Tribunalul ar fi considerat că legiuitorul poate modifica Statutul funcționarilor prin stabilirea unor condiții mai defavorabile decât regimul în vigoare atât timp cât se prevede o perioadă tranzitorie de o durată suficientă. Existența unei perioade de tranziție și stabilirea dacă aceasta are o durată suficientă ar fi de fapt niște elemente străine în raport cu examinarea legalității unei noi măsuri din perspectiva principiului egalității de tratament, respectarea acestui principiu presupunând ca judecătorul să verifice dacă nu există nicio diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de către legiuitorul comunitar. Or, în speță, hotărârea atacată nu ar fi definit nici obiectivul urmărit de noile reguli referitoare la stabilirea coeficienților corectori și nici, a fortiori, nu ar fi examinat dacă există o diferențiere arbitrară sau vădit inadecvată în raport cu acest obiectiv. Recurentul adaugă că un coeficient corector stabilit la nivelul valorii medii a costului vieții dintr-o țară ar fi de altfel de natură să aducă atingere atât obiectivului menținerii puterii de cumpărare a pensionarilor cât și celui al libertății lor de circulație și de ședere deoarece pensionarii care locuiesc în capitala unei țări sau în alte orașe sau regiuni ale acesteia în care prețurile sunt ridicate vor avea o putere de cumpărare mai scăzută decât pensionarii care și-au stabilit reședința în afara acestei capitale sau a acestor orașe sau regiuni.
Prin cel de-al doilea argument, recurentul susține de asemenea că, spre deosebire de ceea ce s-ar fi reținut în hotărârea atacată, noul regim de pensii ar prevedea efectiv o corelare cu costul vieții din Bruxelles, astfel fel încât veniturile pensionarilor care locuiesc în Belgia ar fi stabilite ținându-se cont doar de costul vieții din capitala acestui stat membru, în timp ce veniturile pensionarilor care locuiesc în capitala altor state membre ar fi calculate cu ajutorul unui coeficient corector care ar ține seama de media costului vieții din ansamblul țării. Recurentul contestă de altfel concluzia Tribunalului potrivit căreia legalitatea unui act normativ comunitar nu poate depinde de modul în care respectivul act este aplicat în practică, măsurile de punere în aplicare a unui asemenea act fiind strâns legate de actul însuși, și invocă o încălcare a dreptului la apărare precum și a principiului egalității părților în fața judecătorului comunitar în măsura în care nu ar fi avut cunoștință de măsurile de punere în aplicare a noului regim de pensii decât după terminarea procedurii scrise.
În final, prin ultimul său argument, recurentul contestă susținerea Tribunalului potrivit căreia el nu ar avea interes în cauză, în temeiul articolului 241 CE, referindu-se la avantajul conferit pensionarilor care au reședința într-un stat membru „mai puțin scump”. Într-adevăr, contestând diferența de tratament dintre pensionarii care locuiesc într-un stat membru „mai puțin scump ”în raport cu pensionarii care au reședința într-un stat membru „scump”, el ar critica încălcarea principiului echivalenței puterii de cumpărare și ar urmări în acest fel să repună în discuție regimul de pensii ce rezultă din noul statut și măsurile sale tranzitorii.