8.3.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 64/1

1.

Această notă completează nota de informare existentă cu privire la efectuarea trimiterilor preliminare de către instanțele naționale (1), aducând indicații practice privitoare la noua procedură preliminară de urgență aplicabilă trimiterilor preliminare referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție. Această procedură este reglementată de articolul 23a din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție și de articolul 104b din Regulamentul de procedură al acesteia (2).

2.

Prezentele indicații au ca scop asistarea instanțelor naționale atunci când acestea intenționează să solicite aplicarea procedurii preliminare de urgență, precum și facilitarea derulării acestei proceduri în fața Curții. La fel ca și cele din nota de informare existentă, indicațiile sunt lipsite de orice valoare obligatorie.

3.

Procedura preliminară de urgență poate fi aplicată numai în domeniile reglementate de titlul VI (articolele 29-42) din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitor la cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, și de titlul IV (articolele 61-69) al celei de a treia părți din Tratatul CE, privind vizele, azilul, imigrarea și alte politici legate de libera circulație a persoanelor, inclusiv cooperarea judiciară în materie civilă.

4.

Chiar dacă introducerea unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare conduce, în principiu, la suspendarea procedurii naționale până când Curtea se pronunță, în așteptarea hotărârii acesteia, instanța de trimitere rămâne competentă să adopte măsuri de conservare în scopul de a proteja interesele părților, în special cu privire la un act administrativ național întemeiat pe un act comunitar ce face obiectul unei trimiteri preliminare în vederea aprecierii validității.

5.

Aplicarea procedurii de urgență este decisă de către Curte. În principiu, o astfel de decizie este adoptată numai la cererea motivată a instanței de trimitere. În mod excepțional, Curtea poate decide din oficiu ca o trimitere preliminară să fie judecată potrivit procedurii preliminare de urgență, atunci când aceasta pare a fi necesară.

6.

Procedura de urgență simplifică diferitele etape ale procedurii în fața Curții, însă aplicarea sa implică importante constrângeri pentru Curte, precum și pentru părți și pentru celelalte persoane interesate care participă la procedură, în special statele membre.

7.

Prin urmare, această procedură trebuie solicitată numai în împrejurări în care este absolut necesar ca hotărârea Curții cu privire la trimiterea preliminară să fie pronunțată în cel mai scurt termen. Fără a fi posibil să se enumere aici în mod exhaustiv astfel de situații, mai ales datorită caracterului variat și evolutiv al normelor comunitare ce reglementează spațiul de libertate, securitate și justiție, o instanță națională ar putea, de exemplu, să decidă prezentarea unei cereri de aplicare a procedurii de urgență în următoarele situații: în cazul unei persoane deținute sau lipsite de libertate, atunci când răspunsul la întrebarea adresată este determinant în aprecierea situației juridice a acelei persoane sau atunci când, cu ocazia unui litigiu privind autoritatea părintească sau încredințarea copiilor, competența instanței sesizate în temeiul dreptului comunitar depinde de răspunsul la întrebarea preliminară.

8.

Pentru a permite Curții să decidă rapid dacă este cazul să aplice procedura preliminară de urgență, cererea trebuie să prezinte împrejurările de drept și de fapt care demonstrează urgența și în special riscurile care pot apărea în cazul în care trimiterea urmează procedura preliminară normală.

9.

În măsura în care este posibil, instanța de trimitere precizează, în mod succint, punctul său de vedere cu privire la răspunsul care trebuie dat la întrebarea sau la întrebările adresate. O astfel de precizare facilitează adoptarea unei poziții de către părți și de către celelalte persoane interesate care participă la procedură, precum și decizia Curții, contribuind astfel la celeritatea procedurii.

10.

Cererea de aplicare a procedurii preliminare de urgență trebuie prezentată într-o formă care să permită grefei Curții să constate imediat că dosarul trebuie să beneficieze de o examinare specifică. În acest scop, cererea trebuie prezentată într-un document distinct de decizia de trimitere sau într-o scrisoare de însoțire care menționează în mod expres această cerere.

11.

Referitor la decizia de trimitere, se reamintește că, la punctele 20-24 din nota de informare cu privire la efectuarea trimiterilor preliminare de către instanțele naționale, figurează deja indicații corespunzătoare în această privință. Caracterul succint al deciziei de trimitere este cu atât mai important într-o situație de urgență cu cât contribuie la celeritatea procedurii.

12.

Pentru comunicarea cu instanța națională și cu părțile din fața acesteia, instanțele naționale care prezintă o cerere de aplicare a procedurii preliminare de urgență sunt invitate să indice adresa electronică și eventual numărul de fax pe care Curtea va putea să le utilizeze, precum și adresele electronice și eventual numerele de fax ale reprezentanților părților în cauză.

13.

O copie a deciziei de trimitere semnate, împreună cu o cerere de aplicare a procedurii preliminare de urgență pot fi transmise în prealabil Curții prin e-mail (ECJ-Registry@curia.europa.eu) sau prin fax (+352 43 37 66). Examinarea trimiterii preliminare și a cererii va putea începe încă de la primirea unei astfel de copii. Cu toate acestea, originalele acestor acte trebuie transmise grefei Curții în cel mai scurt termen.