This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62008FN0010
Case F-10/08: Action brought on 21 January 2008 — Aayhan and Others v European Parliament
Cauza F-10/08: Acțiune introdusă la 21 ianuarie 2008 — Aayhan și alții/Parlamentul European
Cauza F-10/08: Acțiune introdusă la 21 ianuarie 2008 — Aayhan și alții/Parlamentul European
JO C 64, 8.3.2008, p. 70–71
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
8.3.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 64/70 |
Acțiune introdusă la 21 ianuarie 2008 — Aayhan și alții/Parlamentul European
(Cauza F-10/08)
(2008/C 64/116)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamanți: Laleh Aayhan (Strasbourg, Franța) și alții (reprezentant: R. Blindauer, avocat)
Pârât: Parlamentul European
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea deciziei Parlamentului European din 25 octombrie 2007 de respingere a plângerii formulate de reclamanți la 21 iunie 2007 cu scopul de a obține recalificarea ansamblului contractelor pe perioadă determinată încheiate între aceștia și Parlamentul European ca un singur contract pe perioadă nedeterminată.
Concluziile reclamanților
— |
Anularea deciziei explicite din 25 octombrie 2007 adoptate de domnul secretar general al Parlamentului European, autoritatea împuternicită să facă numiri (AIPN), de respingere a unei plângeri primite de Parlamentul European la 27 iunie 2007; |
— |
considerarea ansamblului contractelor pe perioadă determinată încheiate între reclamanți și Parlamentul European drept un singur contract pe perioadă nedeterminată care se prelungește după 1 ianuarie 2007; |
— |
reintegrarea tuturor agenților reclamanți cu contracte pe perioadă nedeterminată în serviciul Parlamentului European; |
— |
acordarea pentru fiecare agent reclamant a unei indemnizații pentru toate perioadele lucrate de la începutul încadrării sale, echivalentă dreptului la concedii plătite pe care l-a dobândit prin munca sa; |
— |
consemnarea, la cererea reclamanților, a faptului că decizia din 20 aprilie 2007 este considerată de aceștia drept o respingere a unei plângeri și că au sesizat deja Tribunalul Funcției Publice. |