5.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 356/124

—

subliniază că propunerea de directivă a fost elaborată în condițiile în care o serie de state membre dispun deja de sau elaborează în prezent politici de amenajare a spațiului maritim și de management integrat al zonelor costiere, în cadrul cărora autoritățile locale și regionale sunt actori principali; consideră că propunerea nu trebuie să aibă consecințe asupra competențelor existente la nivel național și subnațional în statele membre în domeniul amenajării teritoriale

—

consideră că întrebarea dacă UE ar trebui să legifereze în acest domeniu rămâne deschisă și că trebuie, de asemenea, examinat și modul în care UE ar trebui să legifereze; consideră, în acest sens, că propunerea, așa cum este formulată, încalcă principiul proporționalității;

—

consideră că propunerea de directivă nu prevede o flexibilitate suficientă pentru punerea sa în aplicare, în măsura în care: (a) se intersectează cu procesele informale consacrate în domeniul MIZC în unele din statele membre; (b) în special propunerile cu privire la MIZC aduc atingere competențelor existente în domeniul politicii și practicilor de amenajare a teritoriului la nivel regional și/sau local;

—

subliniază că o directivă-cadru nu trebuie să definească conținutul planurilor de amenajare a spațiului maritim;

—

consideră că o directivă-cadru ar trebui să stabilească principii comune, să faciliteze cooperarea transfrontalieră și cooperarea între administrațiile naționale cu competențe în ce privește litoralul și să lase definirea „zonelor costiere” la latitudinea autorităților din statele membre;

—

subliniază că propunerea de directivă, în formulare actuală, va avea repercusiuni negative asupra politicii și procedurilor de amenajare a teritoriului la nivel local și regional, întrucât prevede că planurile de amenajare a teritoriului cu o dimensiune costieră trebuie să se conformeze unor cerințe minime de conținut specifice sectorului, care subminează considerabil autonomia de care dispun autoritățile de planificare pentru a găsi un echilibru între toate posibilitățile de utilizare adecvate.

Raportor

dl Paul O'DONOGHUE, membru al Consiliului comitatului Kerry și al Autorității Regionale South-West (IE-ALDE)

Document de referință

Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim și managementul integrat al zonelor costiere

COM(2013) 133 final

1.

sprijină obiectivele generale ale propunerii de directivă, respectiv: realizarea unui management mai eficient al activităților marine și utilizarea eficientă a resurselor marine; punerea la punct a unui proces de luare a deciziilor coerent și bazat pe dovezi și a unei mai bune cooperări a în domeniul managementului maritim și de coastă; facilitarea punerii în aplicare coerente a principalelor obiective politice ale UE (1) și contribuția la creșterea durabilă și dezvoltarea „economiei albastre”;

2.

salută eforturile de a realiza o coordonare mai bună între activitățile desfășurate pe uscat și cele marine; susține o politică europeană coerentă, bazată pe cele mai bune practici internaționale și tolerantă față de practicile naționale în vigoare; sprijină dezvoltarea unor principii comune pentru amenajarea spațiului maritim (ASM) și managementul integrat al zonelor costiere (MIZC);

3.

subliniază că propunerea de directivă a fost elaborată în condițiile în care o serie de state membre dispun deja de sau elaborează în prezent politici de amenajare a spațiului maritim și de management integrat al zonelor costiere, în cadrul cărora autoritățile locale și regionale sunt actori principali; consideră că propunerea nu trebuie să aibă consecințe asupra competențelor existente la nivel național și subnațional în statele membre în domeniul amenajării teritoriale;

4.

având în vedere că „amenajarea spațiului maritim” necesită consultări periodice între state, rolul UE în acest domeniu trebuie să se limiteze la formularea unui cadru procedural sau a unor norme de procedură;

5.

regretă faptul că, la evaluarea impactului, autoritățile locale și regionale, în calitate de autorități de planificare, nu au fost consultate în mod țintit, în condițiile în care ele sunt actorii-cheie pentru punerea în aplicare a directivei propuse;

6.

recunoaște că propunerea de directivă reprezintă o continuare a punerii în aplicare a politicii maritime integrate din anul 2007 și a adoptării agendei privind „creșterea albastră” din 2012; înțelege totuși o parte din îngrijorările legate de baza juridică multiplă a propunerii de directivă;

7.

în această privință, ia notă de avizul Serviciului juridic al Consiliului (2) privind baza juridică multiplă utilizată pentru directiva propusă; consideră că va fi necesară o mai mare claritate atunci când Comisia Europeană va formula propuneri viitoare plecând de la baze juridice multiple sau de la utilizarea articolului 3 (TUE- coeziune teritorială), care ar putea avea implicații directe și/sau indirecte pentru politica și practicile de amenajare a teritoriului din statele membre;

8.

subliniază că analiza subsidiarității efectuată de parlamentele naționale (și regionale) a produs nouă avize negative motivate (3); este de acord cu ideea că anumite elemente ale propunerii de directivă nu corespund exigențelor privind necesitatea și valoarea adăugată a legislației la nivel european;

9.

consideră că există probleme cu privire la (a) competențe – lipsa unor competențe clar definite la nivel UE, în condițiile în care ASM și MIZC sunt deja de competența nivelului național, regional și/sau local în unele state membre; (b) faptul că propunerea de directivă nu ține seama în mod adecvat de specificul regional/local al zonelor costiere și de practicile existente în materie de planificare și management; și (c) caracterul oportun al utilizării legislației UE pentru a trata chestiuni transfrontaliere specifice și adecvarea nivelului UE pentru a defini un cadru de cooperare cu țările terțe, în condițiile în care există deja convenții maritime în vigoare în acest sens;

10.

consideră că întrebarea dacă UE ar trebui să legifereze în acest domeniu rămâne deschisă și că trebuie, de asemenea, examinat și modul în care UE ar trebui să legifereze; consideră, în acest sens, că propunerea, așa cum este formulată, încalcă principiul proporționalității;

11.

consideră că propunerea de directivă este prea prescriptivă; nu este de acord cu lista de cerințe minime menționată la articolele 6-8, dat fiind că acestea limitează posibilitățile de a defini prioritățile la nivel regional și local și că ele contravin obiectivelor declarate ale directivei de a fi de natură exclusiv procedurală și de a nu interveni la nivelul detaliilor de planificare;

12.

consideră că propunerea de directivă nu prevede o flexibilitate suficientă pentru punerea sa în aplicare, în măsura în care: (a) se intersectează cu procesele informale consacrate în domeniul MIZC în unele din statele membre; (b) în special propunerile cu privire la MIZC aduc atingere competențelor existente în domeniul politicii și practicilor de amenajare a teritoriului la nivel regional și/sau local;

13.

în plus, are îndoieli cu privire la abordarea prescriptivă adoptată în cazul altor aspecte ale propunerii, cum ar fi fixarea calendarului pentru revizuirea planurilor și strategiilor (articolul 6) și cerințele cu privire la raportare (articolul 15); consideră că sporirea birocrației, a sarcinii administrative și a costurilor aferente punerii în aplicare a directivei, în special la nivel local, reduce și mai mult valoarea sa adăugată;

14.

își exprimă anumite rezerve cu privire la propunerea de se a utiliza acte de punere în aplicare suplimentare cu privire la etapele operaționale pentru stabilirea planurilor și strategiilor (articolul 16); consideră că acestea depășesc ceea ce este necesar pentru punerea în aplicare a obligațiilor prevăzute de directivă și par a sugera că Comisia Europeană consideră că propunerea de directivă, în forma sa actuală, necesită să fie consolidată ulterior; recomandă să se reconsidere propunerea de se a recurge la acte de punere în aplicare, astfel încât acestea să se refere exclusiv la aspecte de procedură;

15.

sprijină fără rezerve dezvoltarea ASM ca instrument multisectorial menit să faciliteze punerea în aplicare a abordării ecosistemice, să încurajeze utilizarea rațională a resurselor maritime, să reconcilieze activitățile umane concurente și să reducă la minim impactul asupra mediului maritim, precum și să garanteze reziliența la schimbările climatice a zonelor costiere și marine; sprijină, de asemenea, o abordare bazată pe planificare, care pune la dispoziție reguli clare pentru încurajarea investițiilor pe termen lung, sporind, în acest fel, contribuția activităților maritime la realizarea obiectivelor Strategiei 2020;

16.

subliniază că ASM trebuie dezvoltată ca instrument neutru de planificare, care să permită un anumit nivel de flexibilitate pentru a se ține astfel seama de procesele politice corespunzătoare diferitelor medii maritime; solicită, de asemenea, claritate cu privire la domeniul de aplicare al abordării ecosistemice a propunerii de directivă, în măsura în care trebuie găsit un echilibru între dezvoltarea economică și protecția mediului; respinge, prin urmare, ideea de se a fixa priorități „descendente” și cerințe minime pentru planurile de management și de a utiliza ASM ca instrument care să garanteze punerea în aplicare a obiectivelor politice specifice anumitor sectoare;

17.

consideră că propunerea de Directivă, în formularea ei actuală, este prea detaliată și insuficient de flexibilă pentru a ține seama de: practicile ASM existente; necesitatea de a lăsa răspunderea pentru definirea priorităților de management la nivelul național sau subnațional; specificul regional al resurselor maritime;

18.

cu toate acestea, sprijină adoptarea a unei directive-cadru pentru punerea în practică a ASM în Uniunea Europeană, care, ținând seama de practicile existente în unele state membre, ar trebui: să definească obligativitatea unor planuri de amenajare a spațiului maritim; să stabilească principii generale; să definească cerințe minime în materie de cooperare transfrontalieră și coordonare a planurilor de amenajare a spațiului maritim; să stabilească principiile pentru reconcilierea utilizărilor concurente ale spațiului maritim și a obiectivelor aflate în concurență ale diferitelor planuri de amenajare a spațiului maritim;

19.

subliniază că o directivă-cadru nu trebuie să definească conținutul planurilor de amenajare a spațiului maritim;

20.

scoate în evidență faptul că, în vederea sprijinirii ASM, dezvoltarea „economiei albastre” presupune un management integrat în cadrul căruia ASM reprezintă o parte a soluției, dar nu singura soluție, precum și faptul că guvernanța maritimă trebuie îmbunătățită;

21.

este, prin urmare, surprins de faptul că, ținând seama de natura sa prescriptivă, propunerea de directivă nu conține referiri la principiile de guvernanță necesare; consideră astfel că politica maritimă și ASM în mod special presupun o abordare bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri și transsectorială; recunoaște că, în pofida faptului că statele membre răspund de gestionarea apelor teritoriale și a zonelor economice exclusive, doar autoritățile locale și regionale, în virtutea competențelor de care dispun în materie de amenajare a teritoriului și de managementul, pot asigura coerența și coordonarea între abordările privind amenajarea spațiului maritim și cele privind amenajarea spațiului terestru;

22.

subliniază că apără și sprijină de mult timp managementul integrat al zonelor costiere (MIZC) și recunoaște că acesta poate juca un rol important pentru realizarea unor sinergii între cadrele de planificare pentru spațiul maritim și cel terestru și pentru facilitarea unui consens între părțile interesate;

23.

atrage atenția asupra definiției „zonei costiere” [articolul 3 alineatul (1)] și, în mod deosebit, asupra implicațiilor acesteia pentru autoritățile locale/regionale de planificare; consideră, în special, că definirea zonei costiere ca având drept limită în partea maritimă limita exterioară a apelor teritoriale reprezintă o delimitare deosebit de cuprinzătoare care depășește domeniul de competență al autorităților de planificare existente (depășind și resursele lor umane și financiare) din statele membre și că definiția limitei terestre a zonelor costiere este insuficient de clară, cu implicații directe asupra planurilor și practicilor existente în materie de amenajare a teritoriului;

24.

consideră că o directivă-cadru ar trebui să stabilească principii comune, să faciliteze cooperarea transfrontalieră și cooperarea între administrațiile naționale cu competențe în ce privește litoralul și să lase definirea „zonelor costiere”, atunci când este necesar și oportun, la latitudinea autorităților din statele membre conform politicii și practicilor de amenajare a teritoriului din jurisdicțiile lor respective;

25.

consideră că planificarea interfeței mare-uscat trebui să se bazeze pe o abordare mai cuprinzătoare, în condițiile în care conexiunile între spațiul terestru și cel maritim merg dincolo de „zona costieră” (cum ar fi influența bazinelor fluviale situate în zonele din interior, impactul porturilor în calitate de noduri de dezvoltare regională, interconectivitatea rutelor de transport și a sistemelor de producție și transmisie a energiei etc.) și sugerează ca statele membre să aibă mai multă flexibilitate la determinarea instrumentelor care facilitează coordonarea eficientă între activitățile desfășurate pe uscat și cele maritime;

26.

astfel, pune la îndoială valoarea ideii de a transforma ceea ce, în prezent, reprezintă o abordare de management informal, într-un instrument suplimentar de planificare formală; nu este convins de utilitatea articolului 2 alineatul (3), care prevede că „dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere competențelor statelor membre în domeniul amenajării teritoriului”, considerând că legislația privind managementul integrat al zonelor costiere este legislație în materie de amenajarea teritoriului, fiind în principal de competența statelor membre, cu toate că, în unele state, regiunile sunt cele care dețin această competență legislativă; crede că punerea în aplicare a directivei va avea impact direct asupra practicii de planificare la nivel național, regional și local și, din acest motiv, are rețineri serioase în a impune tuturor statelor membre costiere elaborarea obligatorie de strategii MIZC (4);

27.

reamintește Recomandarea privind managementul integrat al zonei de coastă din 2002, care considera că „în condițiile diversității condițiilor din zonele costiere și a cadrelor juridice și instituționale din statele membre, obiectivele acțiunii propuse (de punere în aplicare a MIZC în Europa) pot fi realizate cel mai bine prin îndrumare la nivel de comunitate” (5); consideră că între timp nu au avut loc modificări importante și regretă că Comisia Europeană nu a luat pe deplin în considerare toate opțiunile neobligatorii de consolidare a punerii în aplicare a MIZC;

28.

consideră însă că MIZC trebuie să joace în continuare un rol important de completare a ASM, contribuind la gestionarea resurselor costiere și la implicarea părților interesate; solicită Comisiei Europene să reanalizeze modalitățile de revigorare a acestui rol prin elaborarea unor măsuri mai adecvate, neobligatorii; propune ca statele membre să evalueze care sunt măsurile specifice care trebuie luate pentru a garanta o mai mare coerență între amenajarea teritoriului și planurile de amenajare a spațiului maritim;

29.

scoate în evidență rolul jucat de autoritățile locale și regionale în domeniul amenajării teritoriului, inclusiv în ceea ce privește practicile în materie de ASM și MIZC; de asemenea, subliniază că, în domeniul politicii de amenajare a teritoriului, autoritățile locale și regionale sunt deja implicate în procese de coordonare bilaterală transfrontalieră;

30.

sprijină inițiativele regionale de cooperare existente la nivel macroregional sau la nivel de bazin maritim; regretă că propunerea de directivă nu ia în considerare în mod explicit diversitatea mediului maritim și potențialul unei mai strânse cooperări cu respectarea specificului regional; consideră că ar trebui să se țină seama și de impredictibilitatea legăturilor cu anumite țări terțe și de complexitatea regiunilor ultraperiferice;

31.

consideră că potențialul impact dorit și nedorit la nivel local și regional al propunerii de directivă va fi considerabil, în special în ceea ce privește (a) impactul asupra competențelor existente ale nivelului local/regional în domeniul politicii și practicilor de amenajare a teritoriului și (b) impunerea unor sarcini administrative și financiare suplimentare;

32.

subliniază că propunerea de directivă, în formulare actuală, va avea repercusiuni negative asupra politicii și procedurilor de amenajare a teritoriului la nivel local și regional, întrucât prevede ca planurile de amenajare a teritoriului cu o dimensiune costieră trebuie să se conformeze unor cerințe minime de conținut specifice sectorului, care subminează considerabil autonomia de care dispun autoritățile de planificare pentru a găsi un echilibru între toate posibilitățile de utilizare adecvate;

33.

consideră că propunerea de calendar, care prevede că planurile de amenajare a spațiului maritim și strategiile pentru managementul zonelor costiere trebuie să fie funcționale la 36 de luni după intrarea în vigoare a directivei, este foarte ambițioasă; consideră că un astfel de calendar nu poate fi respectat în acele zone în care ASM și MIZC se află încă în faza inițială; propune, prin urmare, extinderea calendarelor prevăzute în acest sens;

34.

pune la îndoială logica unei revizuiri, cel puțin o dată la șase ani, a planurilor de amenajare a spațiului maritim și a strategiilor de management integrat al zonelor costiere, considerând că aceasta va reprezenta un exercițiu dificil și costisitor pentru autoritățile competente și că intervalul de timp nu corespunde în mod obligatoriu cu ciclurile de revizuire consacrate din statele membre;

35.

subliniază că punerea în aplicare va aduce cu sine sarcini suplimentare considerabile pentru autoritățile de planificare la nivel local și regional, obligându-le, într-o perioadă de restrângeri bugetare, la identificarea unor resurse financiare și umane suplimentare, inclusiv a unor specialiști în domeniul amenajării spațiului maritim, greu de găsit, pentru a îndeplini astfel cerințele impuse de directivă;

36.

este îngrijorat de faptul că nu a avut loc o evaluare din partea Comisiei Europene cu privire la volumul sarcinilor administrative suplimentare și a costurilor de punere în aplicare; o parte semnificativă a acestor sarcini vor fi suportate de autoritățile locale și regionale; consideră ca aceste repercusiuni subminează aspectele generatoare de valoare adăugată ale propunerii de directivă pentru aceste autorități;

37.

prin urmare, propune efectuarea de către Comisia Europeană a unei evaluări ex-ante a: (a) impactului directivei asupra politicii și practicii de planificare în vigoare în zonele de coastă; și (b) costurilor suplimentare ale punerii în aplicare a directivei, în special la nivel local și regional.