16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/1

Raportor:

dl Panagiotis GKOFAS

Coraportor:

dl Luis Miguel PARIZA CASTAÑOS

1.1

Obiectivul prezentului aviz este de a contribui la lucrările Preşedinţiei elene și, totodată, de a asigura continuitatea pe durata Președinției italiene, astfel încât politica UE în domeniul imigraţiei și azilului să își consolideze dimensiunea externă. Imigrația reprezintă o chestiune deosebit de complexă, care reclamă cooperarea mai multor părți interesate și o gestionare comună și larg cuprinzătoare din partea UE, atât la nivel european, cât și la nivel internațional (1).

1.2

UE trebuie să renunțe la a considera politica în domeniul imigraţiei drept o chestiune aproape în exclusivitate internă. O parte dintre erorile pe care le comitem se datorează acestei idei greșite. CESE consideră că Europa trebuie să gestioneze imigraţia în cadrul unei abordări globale, care să includă atât dimensiunea internă cât și cea externă: gestionarea internă a migrației și cooperarea cu ţările terțe reprezintă componente ale aceleiași politici, dacă se dorește ca acțiunile întreprinse să fie eficiente.

1.3

De asemenea, trebuie să abordăm în mod global provocarea pe care o constituie mobilitatea umană într-un context de globalizare economică. Imigraţia și mobilitatea sunt interdependente. Dialogul internațional privind mobilitatea persoanelor și migraţia trebuie legat și de alte aspecte ale politicii europene, cum ar fi comerțul, cooperarea pentru dezvoltare, drepturile omului și securitatea.

1.4

Statele membre ale UE nu pot gestiona fiecare în parte imigraţia şi azilul în mod adecvat, motiv pentru care Tratatul pune bazele unei politici comune care trebuie să se întemeieze pe o legislație armonizată. Principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre trebuie consolidat.

1.5

UE trebuie să-şi asume responsabilități legate de controlarea frontierelor externe ale statelor membre, care sunt frontierele întregii Uniuni Europene în spațiul Schengen. Frontex trebuie să devină un serviciu european de protecție a frontierelor. UE trebuie să întărească solidaritatea dintre statele membre și să asigure o mai bună distribuire a răspunderii.

1.6

Din cauza amplasării lor geografice, unele regiuni europene se confruntă cu probleme specifice, deoarece constituie etape intermediare pentru imigraţia neregulamentară şi uneori numărul persoanelor aflate în această situație depăşeşte capacitatea lor de primire. Este necesar ca Uniunea Europeană să instituie proceduri pentru o distribuire mai echitabilă a răspunderii și pentru susținerea financiară, operativă și de primire.

1.7

Într-o lume globalizată, Europa trebuie să colaboreze cu țările terțe și cu instituţiile internaţionale pentru promovarea unui cadru legislativ internațional în materie de migrație și mobilitate.

1.8

În acest sens, CESE consideră că imigrația trebuie abordată în trei contexte corelate: în țările de origine ale imigranților, în țările de tranzit și în țările de destinaţie – din UE, în speță – întrucât doar pe această cale va fi posibilă o abordare eficientă a fluxurilor de migrație.

1.9

Politica în domeniul imigraţiei și azilului trebuie coordonată mai bine cu politica externă a UE. Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) trebuie să își îndeplinească rolul care îi revine și să se ocupe de politicile privind imigrația, azilul și controlul frontierele, pentru a le spori coerența. CESE, care a contribuit la lucrările Președinției elene, salută includerea dimensiunii externe a migrației, azilului și gestionării frontierelor în orientările strategice adoptate de Consiliul European la 26 și 27 iunie 2014. Parlamentul European trebuie să joace un rol mai important în acest context.

1.10

În cadrul abordării globale în materie de migrație și mobilitate (GAMM), UE trebuie să încheie acorduri cu țările terțe, în special cu țările vecine, cu țările de origine ale imigranţilor și cu țările de tranzit.

1.11

În acest scop, Comitetul propune consolidarea dialogului cu aceste țări în vederea încheierii unor noi parteneriate pentru mobilitate și migrație (PMM) cu un conținut mai amplu, după cum se menționează la punctele 1.3 și 5.1.6.

1.12

Parteneriatele pentru mobilitate prezintă anumite limitări care trebuie depășite în următorii ani, întrucât ele nu au un caracter obligatoriu pentru părţile semnatare. Flexibilitatea lor contribuie la încheierea de acorduri politice, fără a impune obligații juridice, însă, în opinia CESE, ele trebuie să se transforme în acorduri internaţionale cu caracter obligatoriu.

1.13

Parteneriatele pentru mobilitate trebuie să includă aspecte legate de migraţia economică și de mobilitate: trebuie să se acorde o mai mare prioritate nu doar securității, repatrierii și supravegherii frontierelor, ci și organizării migrației legale și politicii în domeniul vizelor, recunoașterii diplomelor, drepturilor la asigurări sociale și contribuției la dezvoltare a migrației și mobilităţii.

1.14

Comitetul propune să se înființeze birouri de migrație ale UE în țările de origine, administrate de Comisia Europeană, cu ajutorul funcționarilor SEAE, DG Afaceri Interne și DG Ocuparea forței de muncă. Portalul web al UE privind imigrația reprezintă un instrument util, dar insuficient; el trebuie să poată fi utilizat în mai multe limbi și să aibă un caracter mai interactiv.

1.15

Este necesar să se îmbunătățească cooperarea cu țările de origine și de tranzit, iar migraţia neregulamentară trebuie anticipată și prevenită. De asemenea, trebuie să se lanseze campanii de informare și să se combată în mod eficient rețelele criminale de trafic sau introducerea ilegală de migranți. Cooperarea polițienească și judiciară este fundamentală pentru combaterea rețelelor criminale. Pentru a obține beneficii economice ilicite, traficanții și persoanele care introduc în mod ilegal migranți pun în pericol viața și securitatea oamenilor. Parteneriatele pentru mobilitate (PM) trebuie să dezvolte noi forme de cooperare în cadrul supravegherii frontierelor și al returnării asistate.

1.16

La fel de importante sunt asistenţa financiară și programele de dezvoltare bazate pe principiul condiționalității pozitive („mai mult pentru mai mult”), prin abordarea concomitentă a diverșilor factori care țin de imigrație, printre care și politica de returnare și de readmisie. Tot astfel, trebuie consolidate organizaţiile societăţii civile și implicarea lor în parteneriatele pentru mobilitate.

1.17

Totodată, CESE pledează în favoarea cooperării dintre Frontex și Europol pentru combaterea criminalităţii organizate, în special a traficului de persoane și a introducerii ilegale de migranți, precum și în favoarea cooperării cu organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, precum Organizația Internațională pentru Migrație, Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru refugiați și Centrul internațional pentru dezvoltarea politicilor de migrație; la fel, CESE sprijină regulamentele elaborate de Comisie pentru o gestionare mai flexibilă a Fondului pentru azil și migrație și a Fondului pentru securitate internă, începând cu 2014.

1.18

La nivelul UE, ar trebui instituită o politică europeană comună în domeniul imigrației adecvată și coerentă, care să se bizuie pe sprijinul și angajamentul reciproc al tuturor statelor membre. UE trebuie să adopte o politică de returnare eficientă, pe baza tratatelor internaţionale privind repatrierea și readmisia. Frontierele UE, inclusiv frontierele maritime ale statelor mediteraneene membre ale UE, constituie frontiere ale tuturor statelor membre ale UE și, ca atare, tuturor le revine responsabilitatea de a le asigura în mod activ protecția, în conformitate cu prevederile tratatelor.

1.19

În cazul imigranților în situație neregulamentară, drepturile omului trebuie respectate în permanență, în timpul salvării sau primirii lor, până când li se acordă statutul de protecție, atunci când ajung într-o situație nereglementată „fără acte” sau când sunt repatriați în țara de origine. Trebuie înființate în toate statele membre centre suplimentare și îmbunătățite de ședere temporară și de primire, destinate imigranților, cu sprijin din partea întregii Uniuni Europene, ținând cont de condițiile de sănătate și de asistență medicală, precum și de o examinare mai rapidă a cererilor de azil sau de asistență socială. CESE reafirmă că se opune menţinerii în centre de detenţie a solicitanţilor de azil şi a imigranţilor în situație neregulamentară, în special copiii, minorii neînsoțiți, femeile însărcinate și persoanele grav bolnave.

1.20

Comitetul observă cu îngrijorare că în Europa se înregistrează un grad tot mai mare de intoleranţă, rasism şi xenofobie faţă de imigranţi, și, de asemenea, este alarmat de faptul că, în unele state membre, protecţia drepturilor fundamentale este pusă în pericol.

1.21

Toate instituţiile europene au reiterat importanța imigrației pentru UE, din rațiuni economice și, deopotrivă, demografice. La această idee se raliază și Strategia Europa 2020. Prin urmare, după cum a afirmat CESE în repetate rânduri, politică europeană în domeniul imigrației trebuie să fie proactivă și să asigure protecția drepturilor omului, să combată discriminarea socială și la locul de muncă și să dezvolte în continuare agenda pentru integrare.

1.22

Uniunea Europeană trebuie să instituie un sistem comun de azil pe baza unei legislații armonizate. Convenţia de la Dublin trebuie înlocuită cu un sistem mai incluziv în interiorul UE, care să țină seama de dorințele solicitanților de azil și să asigure o distribuire mai echilibrată a răspunderii între statele membre.

1.23

Noul regulament privind Fondul pentru azil, migrație și integrare acordă o atenţie deosebită situaţiilor de urgenţă şi de criză. CESE este de acord cu propunerea Comisiei de a se asigura o capacitate de acțiune flexibilă la nivel european, cu resurse financiare suficiente pentru situațiile de urgență. Sosirea a numeroase persoane provenite din Siria și din alte zone din Africa aflate în război impune mobilizarea UE, întrucât este vorba de situații de urgență umanitară.

3.1

În secolul XXI vor spori atât mobilitatea persoanelor, cât și fluxurile de migrație. În prezent, doar 3 % din populația mondială trăiește în afara țării de obârșie, însă mișcările migratoare tind să crească pe viitor (rata de creștere anuală este de 3 %). În plus, trebuie remarcat că fluxurile de migrație se amplifică între țările din Sud, în special către așa-numitele țări emergente. Este în creștere și mobilitatea între statele membre ale UE (2) și în interiorul Spaţiului Economic European.

3.2

Sărăcia, șomajul, tendințele demografice, lipsa oportunităților, conflictele, catastrofele naturale și schimbările climatice sunt unele dintre cauzele care provoacă migrațiile internaționale.

3.3

CESE a propus ca, în domeniul politicii externe, UE să promoveze un cadru legislativ internațional în materie de migrație și mobilitate, care să reducă presiunea asupra statelor membre. Acest cadru juridic internaţional ar trebui să includă principalele convenţii ale OIM şi Convenţia internaţională a ONU privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi ale membrilor familiilor acestora, care nu a fost încă ratificată de statele membre ale UE (3). CESE îndeamnă Comisia Europeană să elaboreze un raport privind acțiunile pe care le întreprind statele membre în vederea ratificării convenţiei în viitorul foarte apropiat.

3.4

Obiectivul principal al acestui aviz este examinarea și sublinierea problemelor majore pe care le ridică imigrația în general, după cum s-a semnalat, astfel încât să se caute soluții globale, menite să asigure o politică în domeniul imigraţiei eficientă, care să respecte însă și drepturile imigranților.

4.1.1

Pe parcursul ultimilor zece ani, UE a adoptat treptat un cadru juridic comun pentru aspecte cum ar fi statutul de rezident pe termen lung și reîntregirea familiei. Au fost armonizate condițiile de intrare pentru studenți și cercetători și a fost creată o carte albastră pentru migranții cu înaltă calificare. De asemenea, a fost adoptată o legislaţie transversală, care include un permis unic pentru lucrătorii migranți, Directiva privind admisia lucrătorilor temporari și Directiva privind admisia persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii.

Uniunea trebuie să dea un impuls politicii comune în domeniul imigraţiei profesionale și să dispună de un cadru juridic coerent, cuprinzător, orizontal și menit să respecte drepturile lucrătorilor, egalitatea de tratament, necesitățile întreprinderilor și încadrarea în muncă legală a lucrătorilor migranți. Este nevoie de legislaţie și de cooperare cu țările de origine, care să permită imigrarea forței de muncă prin intermediul unor canale legale şi transparente, atât pentru lucrătorii cu înaltă calificare, cât şi pentru cei mai puţin calificaţi.

Este necesară o politică globală și coerentă în domeniul imigraţiei, azilului și gestionării frontierelor, însoțită de armonizare legislativă, în care să se implice activ statele membre, serviciile Comisiei Europene, SEAE și organismele europene competente.

4.1.2

CESE și Comisia colaborează strâns în domeniul politicilor de integrare. Ținând seama de principiile fundamentale comune, UE elaborează o agendă pentru integrare, care dispune și de un fond financiar. CESE și Comisia vor colabora în continuare în ceea ce privește activitățile Forumului european pentru integrare.

4.2.1

UE se dotează cu un sistem comun de azil și cu o legislație ce vizează armonizarea, dar suntem încă departe de o situație adecvată, întrucât statele membre mențin politici și legislații diferite (4).

4.2.2

Comitetul a criticat faptul că UE demonstrează o slabă solidaritate în materie de azil, întrucât 90 % din solicitări au fost gestionate în doar 10 state membre. În termeni relativi, țările mai mici, cum este cazul Maltei, Ciprului și, deopotrivă, al Greciei, sunt supuse celei mai mari presiuni.

4.2.3

Convenția de la Dublin stabilește care este statul membru responsabil cu examinarea fiecărei solicitări de azil, însă CESE consideră că sistemul acesta nu permite exercitarea solidarității între statele membre ale UE. Ar trebui ca solicitanții de azil să își poată depune cererea în orice stat membru. Pe termen mediu, UE trebuie să dobândească noi competențe, pentru a avea garanția faptului că Uniunea se va ocupa de gestionarea cererilor, și nu autoritățile naționale. Astfel, cererile ar fi analizate mai rapid și s-ar îmbunătăți, în același timp, condițiile de acordare a statutului de refugiat. Pe scurt, Convenţia de la Dublin trebuie înlocuită cu un sistem mai incluziv în interiorul UE, care să țină seama de dorințele solicitanților de azil și care să asigure distribuirea proporţională a răspunderii între diferitele state membre.

4.2.4

Pentru a sprijini statele membre în dezvoltarea noului sistem de azil, a fost înființat Biroul european de sprijin pentru azil (EASO), care acordă, de asemenea, asistență tehnică și operațională. EASO trebuie să primească un mandat pentru a evalua sistemele de azil naționale și conformitatea acestora cu legislația europeană și internațională și cu drepturile fundamentale.

4.2.5

CESE propune multiplicarea programelor de relocare pentru transferul refugiaţilor din afara UE şi stabilirea acestora în interiorul graniţelor Uniunii, în colaborare cu țările terțe și cu ICNUR.

4.2.6

Comitetul propune, de asemenea, creșterea numărului programelor de relocare în interiorul UE, cu asigurarea unor stimulente financiare statelor membre care se angajează în acest sens. Comitetul consideră că, în prezent, solidaritatea între statele membre în ce privește transferul și relocarea beneficiarilor de protecție și a solicitanților de azil este foarte redusă.

4.2.7

Relocarea ar trebui să se facă pe baza unui mecanism permanent, clar definit. În acest context, Comisia ar trebui să depună o propunere legislativă pentru instituirea unui mecanism permanent şi eficient de relocare în interiorul UE, pe baza unei chei de distribuţie a UE pentru relocarea solicitanților de azil, aşa cum este ea descrisă în raportul Parlamentului European pe tema „Consolidarea solidarităţii în domeniul azilului pe teritoriul UE” (2012/2032/INI). Pentru a garanta cea mai bună funcţionare a acestui mecanism, propunerea legislativă ar trebui să aibă în vedere şi experienţa practică dobândită în cadrul proiectului-pilot EUREMA pentru Malta (5).

4.3.1

Legătura care se stabilește în anumite discursuri politice între imigrație și criminalitate nu corespunde realității și favorizează atitudini xenofobe. Cea mai mare parte a imigranților în situație neregulamentară în UE au intrat legal, cu o viză de scurtă durată, își prelungesc șederea sau dispun de un permis de imigrare temporar și nu se întorc atunci când acesta expiră.

4.3.2

Multe dintre aceste persoane lucrează în condiții contractuale inechitabile sau care nu intră în domeniul de aplicare a dreptului muncii, sau în cadrul economiei nedeclarate, fiind excluse din punct de vedere social. În astfel de situații, organizațiile societății civile și CESE au întreprins acțiuni de sprijinire a proceselor de legalizare a situației imigranților în situație neregulamentară și, în general, au solicitat UE să adopte propuneri, recomandări și măsuri pentru a preîntâmpina amplificarea acestui fenomen.

4.3.3

Drepturile imigranților în situație neregulamentară trebuie respectate în orice împrejurare, din momentul salvării sau plasării lor în detenție până în momentul în care li se acordă protecție sau sunt repatriați. Migraţia neregulamentară pe mare duce adeseori la pierderea de vieţi omeneşti. În această privinţă, CESE subliniază importanţa respectării în orice situaţie a drepturilor fundamentale ale omului.

4.4.1

Uniunea Europeană are nevoie de o politică comună în domeniul frontierelor externe credibilă, eficientă, legitimă şi care să facă obiectul unor controale democratice. Statele membre care fac parte din spațiul Schengen nu efectuează controale la frontierele care le separă. Aceasta presupune că ele trebuie să colaboreze și să-și asume responsabilități comune în ce privește gestionarea frontierelor exterioare. Codul frontierelor Schengen reglementează trecerea frontierelor și controalele, ținând seama de cerințele pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe pentru a intra și a rămâne pe teritoriul UE maximum trei luni. UE elaborează lista țărilor ai căror resortisanți au nevoie de vize.

4.4.2

CESE consideră că rolul Frontex trebuie consolidat pentru ca, pe termen mediu, agenția să se transforme într-un serviciu european de pază a frontierelor, compus dintr-un contingent european de agenți de pază a frontierelor. Principala sa misiune va fi punerea în aplicare a normelor comune prevăzute de Codul frontierelor. CESE consideră că trebuie consolidată solidaritatea UE în relația cu statele sale membre, luându-se în considerare localizarea lor geografică.

4.4.3

Combaterea exploatării și traficului de ființe umane trebuie să aibă întotdeauna în vedere garantarea respectării legislației umanitare internaționale în raport cu victimele, precum și a convențiilor europene privind drepturile omului. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Codul frontierelor Schengen, agenții de pază a frontierelor nu discriminează persoanele pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală; de asemenea, în conformitate cu articolul 13, resortisanţii ţărilor terţe cărora li s-a refuzat intrarea vor avea dreptul de a face recurs.

4.4.4

Comitetul susține propunerile Comisiei de modificare a legislației în domeniul vizelor. Colaborarea cu țările terțe este fundamentală pentru politica în domeniul vizelor care, în multe cazuri, presupune reciprocitate.

4.5.1

Parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să stabilească proceduri de returnare bazate în principal pe returnarea voluntară, prevăzute totodată cu sisteme de sprijin (6). Totuși, în cazul aplicării procedurii de returnarea forțată, trebuie să se asigure respectarea deplină a drepturilor omului în cazul persoanelor respective, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei (7).

4.5.2

Orice acord cu țările terțe trebuie să se bazeze pe principiul condiționalității pozitive, oferind asistență financiară și lansând programe de dezvoltare pentru prevenirea imigrației neregulamentare.

4.5.3

Repatrierea imigranților care intră pe teritoriul UE în mod neregulamentar trebuie efectuată în conformitate cu regulile stabilite. În această privinţă, acordurile în materie de returnare semnate cu ţări terţe sunt esenţiale pentru asigurarea respectării depline a drepturilor migranţilor în cazul cărora se aplică procedura de returnare.

4.5.4

Carta interzice în mod expres expulzările colective și garantează că nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante – principiul nereturnării. Cu toate acestea, diverse ONG-uri au denunțat practici de expulzare colectivă și de expulzare de imigranți în situație neregulamentară și de solicitanți de azil către țări unde sunt încălcate drepturile omului. CESE reamintește că Convenția europeană a drepturilor omului și Carta conțin dispoziții care sunt aplicabile politicii europene în domeniul imigrației neregulamentare – în special în ceea ce privește protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare.

4.5.5

Persoanele care suferă de boli grave, precum și femeile însărcinate nu vor putea fi deținute și nici expulzate, conform interpretării date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) articolului 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, dat fiind că în aceste situații se impun îngrijiri medicale. Situaţia minorilor necesită și ea o atenţie specială şi o protecţie specifică, mai ales dacă aceștia nu sunt însoțiți.

4.5.6

CESE reafirmă că se opune menţinerii în condiţii de detenţie a solicitanţilor de azil şi a imigranţilor în situație neregulamentară, reţinerea acestora în centre de detenţie trebuind să constituie, în orice caz, o măsură excepţională (8). CESE solicită o mai mare transparență în ceea ce privește centrele de detenție atât din interiorul, cât și din exteriorul UE și transmiterea de informații către ICNUR, cu privire la situația persoanelor reținute.

5.1.1

Primul pas a fost efectuat în cadrul Consiliului European, care, la sfârşitul anului 2005, a adoptat Abordarea globală a migrației (AGM). Pentru a dezvolta dimensiunea externă a politicii europene în domeniul migrației, Comisia a lansat diverse inițiative.

5.1.2

Parteneriatele pentru mobilitate reprezintă instrumentul politic cel mai important pentru implementarea AGMM. Faza-pilot a aplicării acesteia s-a încheiat deja, iar, în 2009, Comisia a realizat o evaluare politică a punerii sale în aplicare (9).

5.1.3

Comisia a recomandat abordarea noilor provocări privind politicile în domeniul imigrației și azilului (precum războiul și mișcările de populație în regiunea mediteraneeană) prin instituirea unui dialog privind migrația, mobilitatea și securitatea în UE, în comunicarea sa pe tema „Un dialog cu țările sud-mediteraneene privind migrația, mobilitatea și securitatea”, COM(2011) 292. UE a inițiat de atunci dialoguri cu unele țări.

5.1.4

Au fost încheiate șase parteneriate pentru mobilitate cu următoarele țări: Capul Verde (mai 2008) (10), Republica Moldova (mai 2008) (11), Georgia (noiembrie 2009) (12), Armenia (octombrie 2011) (13), Azerbaidjan (decembrie 2013) (14) și Maroc (iunie 2013) (15). Negocierile privind Parteneriatul pentru mobilitate cu Tunisia s-au încheiat, iar la 3 martie 2014 a fost semnată o declarație. Au început negocierile pentru un parteneriat pentru mobilitate cu Iordania, care ar urma să se termine înainte de încheierea Președinției elene, și se vor iniția noi dialoguri privind migrația, mobilitatea și securitatea cu alte țări sud-mediteraneene, și anume Egipt, Libia, Algeria și Liban. Declarația privind migrația și mobilitatea adoptată în cadrul Summitului UE-Africa (16) are o abordare globală, pe care o adoptă și CESE.

5.1.5

În 2011, Comisia a publicat o evaluare a abordării globale a chestiunii migrației (17), solicitând UE să își consolideze politica externă în materie de migrație și a prezentat o variantă revizuită a Abordării globale în materie de migrație și mobilitate (AGMM), bazată pe patru piloni: 1) organizarea și facilitarea migrației legale și a mobilității; 2) prevenirea și reducerea migrației neregulamentare și a traficului de persoane; 3) promovarea protecției internaționale și consolidarea dimensiunii externe a politicii în domeniul azilului; 4) optimizarea impactului migrației și mobilității asupra dezvoltării.

5.1.6

CESE dorește ca, în următorii ani, să fie depășite limitările pe care le prezintă parteneriatele pentru mobilitate. Din punct de vedere juridic, acestea sunt instrumente neobligatorii (soft law). Ele reprezintă declarații comune între UE, un grup de state membre interesate și o țară terță, însă nu au un caracter obligatoriu pentru părți. Caracterul lor flexibil contribuie la încheierea de acorduri politice, dar nu și la asumarea de responsabilității juridice. Așa cum CESE a semnalat deja (18), parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să fie acorduri internaţionale cu caracter obligatoriu pentru părțile semnatare.

5.1.7

Parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să își dezvolte în mod mai deschis și mai echilibrat aspectele legate de mobilitate și migrație, iar acest lucru ar trebui să devină prioritar. Până în prezent, priorităţile s-au axat pe securitate, returnare, readmisia imigranților în situație neregulamentară și supravegherea frontierelor. Comunicarea Comisiei privind dialogul afirmă că „mobilitatea sporită” va depinde de condițiile specifice care trebuie îndeplinite de țările terțe. CESE consideră că UE trebuie să ofere țărilor respective posibilități de migrare prin proceduri legale și transparente (19).

5.1.8

CESE propune ca și UE să ofere țărilor partenere o serie de căi de mobilitate a persoanelor, de facilitare a sistemului de obținere vizelor și de acceptare de noi imigranți. Comitetul (20) sprijină ideea includerii și a altor aspecte în noile acorduri, și anume:

5.1.9

Crearea de centre pentru imigrație de către UE în țările de origine va îmbunătăți prezența UE în acele țări și va împiedica dezinformarea propagată prin rețelele de traficanți, încurajând depunerea de cereri legale de imigrare. Trebuie să se acorde o atenție specială consolidării societății civile de la nivel local sau creării acesteia acolo unde ea nu există.

5.1.10

În situațiile de criză umanitară prin care trec teritoriile de tranzit din cauza strămutărilor masive, crearea de centre pentru imigrație și de centre de cazare temporară ar putea fi finanțată de UE, luându-se în considerare principiul condiţionalităţii pozitive. În colaborare cu ICNUR și cu OIM, în aceste centre li se va garanta persoanelor protecția necesară, prin intermediul sistemului internațional de azil.

5.1.11

UE trebuie să încheie acorduri cu țările de tranzit și să acorde o atenție specială cerințelor referitoare la principiile drepturilor omului și la repatriere.

5.1.12

Semnarea de acorduri s-ar putea extinde astfel la cooperarea cu Frontex și Europol. Combaterea rețelelor de trafic este elementul-cheie al prevenirii și reducerii imigrației neregulamentare. Persoanele care cad pradă acestor traficanți ar trebui considerate victime inocente.

5.1.13

În urma catastrofei din Lampedusa, în cadrul Consiliului JAI din 7 și 8 octombrie 2013 s-a înființat Grupul operativ pentru Marea Mediterană. Această inițiativă a culminat cu publicarea Comunicării privind activitatea Grupului operativ pentru Marea Mediterană [COM(2013) 869], care cuprinde un pachet de acţiuni pe termen scurt, mediu și lung, în cinci domenii de acțiune principale: acțiuni în cooperare cu ţările terțe; protecție regională, relocare și consolidarea căilor legale către Europa, combaterea traficului de persoane, a introducerii ilegale de imigranți și a criminalităţii organizate; consolidarea supravegherii frontierelor și asistența oferită statelor membre care fac față unei puternice presiuni a migrației și solidaritatea cu acestea.

5.1.14

CESE consideră esențială completarea acțiunilor pe termen scurt cu acțiuni pe termen lung menite să elimine cauzele profunde ale migrației non-voluntare.

5.1.15

Consiliului European din decembrie 2013 a sprijinit acțiunile propuse și a reiterat necesitatea de a acționa cu hotărâre pentru a evita pierderea de vieți omenești pe mare și pentru a preîntâmpina tragedii în viitor. Cu această ocazie, s-a confirmat caracterul prioritar al cooperării cu țările terțe, în vederea prevenirii acestor evenimente.