This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62016CN0488
Case C-488/16 P: Appeal brought on 13 September 2016 by Bundesverband Souvenir — Geschenke — Ehrenpreise e.V. against the judgment of the General Court (Third Chamber) of 5 July 2016 in Case T-167/15, Bundesverband Souvenir — Geschenke — Ehrenpreise e.V. v European Union Intellectual Property Office
Cauza C-488/16 P: Recurs introdus la 13 septembrie 2016 de Bundesverband Souvenir – Geschenke – Ehrenpreise e.V. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 5 iulie 2016 în cauza T-167/15, Bundesverband Souvenir – Geschenke – Ehrenpreise/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
Cauza C-488/16 P: Recurs introdus la 13 septembrie 2016 de Bundesverband Souvenir – Geschenke – Ehrenpreise e.V. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 5 iulie 2016 în cauza T-167/15, Bundesverband Souvenir – Geschenke – Ehrenpreise/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
JO C 6, 9.1.2017, p. 24–25
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
9.1.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 6/24 |
Recurs introdus la 13 septembrie 2016 de Bundesverband Souvenir – Geschenke – Ehrenpreise e.V. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 5 iulie 2016 în cauza T-167/15, Bundesverband Souvenir – Geschenke – Ehrenpreise/Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)
(Cauza C-488/16 P)
(2017/C 006/32)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: Bundesverband Souvenir – Geschenke – Ehrenpreise e.V. (reprezentant: B. Bittner, avocat)
Celelalte părți din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), Freistaat Bayern
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
— |
anularea Hotărârii Tribunalului T-167/15 din 5 iulie 2016; |
— |
anularea mărcii Uniunii Europene nr. 010144392 „Neuschwanstein”; |
— |
obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Hotărârea atacată, T-167/15, încalcă articolul 7 alineatul (1) litera (c), articolul 7 alineatul (1) litera (b) și articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 (1) al Consiliului întrucât:
1. |
Instanța de fond nu a ținut seama de faptul că indicația „Neuschwanstein” se referă la proveniența geografică. La punctul 27 din hotărâre s-a arătat – fapt ce reprezintă o contradicție în sine – că, deși castelul Neuschwanstein poate fi „localizat geografic”, acesta nu constituie un „loc geografic”, întrucât principala funcție a acestui loc este conservarea moștenirii culturale, iar nu producerea sau vânzarea suvenirurilor ori a serviciilor. Totuși, „funcția principală” a unui loc geografic nu reprezintă un motiv de refuz absolut al înregistrării indicației de proveniență. Castelul Neuschwanstein poate fi localizat în mod neechivoc și în orice moment și, contrar opiniei Tribunalului, se distinge de un muzeu obișnuit, a cărui caracteristică este dată de exponatele pe care le conține, al căror loc poate fi schimbat, posibilitate care nu există în cazul castelului Neuschwanstein. Interpretarea analitică a denumirii, realizată în hotărârea atacată, ca „noua piatră a lebedei” nu este și interpretarea publicului vizat, care va lega această denumire fantastică exclusiv de renumitul castel. Astfel, hotărârea atacată contrazice cele precizate de Curtea de Justiție în Hotărârea „Chiemsee” (2), întrucât publicul vizat va face legătura între produsele marcate cu semnul „Neuschwanstein” și castelul Neuschwanstein, în calitatea sa de centru turistic renumit în întreaga lume. Prin urmare, datorită sentimentelor plăcute pe care acest loc le trezește în mintea consumatorilor, el poate să influențeze, în mod neîndoielnic, preferințele acestora. Astfel, ca indicație geografică, semnul nu posedă caracter protejabil. Există un interes general pentru protejarea denumirilor obiectivelor turistice cunoscute, în scopul evitării monopolizării, prin protecția mărcii, cel puțin pentru suvenirele tipice, care sunt vândute și cumpărate ca amintiri, legate de respectivul obiectiv turistic. În hotărârea atacată s-a omis totuși analiza produselor și serviciilor înregistrate în privința aptitudinii de a fi suvenire. Această analiză ar fi fost necesară, mai ales pentru că marca litigioasă a fost înregistrată pentru indicații generale, printre care se numără și suvenirele tipice. Faptul că, în speță, solicitantul este Freistaat Bayern nu schimbă cu nimic aceste principii, astfel cum a subliniat Curtea în Hotărârea Monaco (3), întrucât aceleași principii care se aplică altor operatori de pe piață se aplică și statului, în calitate de solicitant al unei mărci. |
2. |
Contrar precizărilor din jurisprudența de până în prezent, în ceea ce privește motivul de refuz bazat pe lipsa caracterului distinctiv, conform articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca comunitară, Tribunalul a ajuns la concluzia că publicul relevant va recunoaște faptul că toate articolele care poartă semnul „Neuschwanstein” au fost produse, comercializate sau furnizate sub controlul Freistaat Bayern (a se vedea punctul 43). Totuși, cei care cumpără articole, vândute în mod tradițional, în apropierea unui obiectiv turistic și care poartă numele acestui obiectiv nu vor vedea în această denumire nicio legătură cu proprietarul respectivului obiectiv turistic și nici nu se așteaptă să fie produse sau comercializate de acest proprietar. Marcajul „Neuschwanstein” are exclusiv scopul de a servi ca amintire a vizitării obiectivului turistic și a locului de vânzare. Pentru publicul vizat, nu este relevant cine este producătorul. |
3. |
Trebuie să se pornească de la reaua-credință a celui care a solicitat înregistrarea mărcii, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) litera (b), întrucât persoanele vizate și, lucru care poate fi demonstrat, solicitanta au știut, anterior înregistrării mărcii litigioase a Uniunii Europene, că în vecinătatea imediată a castelului Neuschwanstein sunt vândute diferite articole marcate cu numele acestui obiectiv turistic. |
(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară, JO 2009, L 78, p. 1.
(2) ECLI:EU:C:1999:230.
(3) ECLI:EU:T:2015:16.