Recurs introdus la 27 decembrie 2018 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) din 18 octombrie 2018 în cauza T-640/16, GEA Group AG/Comisia

(Cauza C-823/18 P)

(2019/C 93/42)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: T. Christoforou, P. Rossi, V. Bottka, agenți)

Cealaltă parte din procedură: Gea Srl

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

Motivele și principalele argumente

Comisia își întemeiază recursul pe următoarele două motive de recurs:

Comisia susține că Tribunalul ar fi comis două erori de drept. Mai întâi, ar fi aplicat în mod incorect principiul egalității de tratament, nu ar fi ținut seama de jurisprudența referitoare la noțiunea de întreprindere și la răspunderea în solidar, și ar fi reținut în mod eronat consecințele unei reduceri a amenzii care poate fi acordată numai în privința unei foste filiale a întreprinderii care a săvârșit încălcarea. Mai precis, Comisia consideră că prin hotărârea atacată cu recurs, Tribunalul s-a îndepărtat de jurisprudența Curții potrivit căreia noțiunea de solidaritate la plata amenzii pentru partea amenzii care este comună pentru toate persoanele juridice în discuție este o manifestare a noțiunii de întreprindere, în sensul articolului 101 TFUE (a se vedea C-231/11 P, Siemens Österreich, punctul 57). Așadar, toate persoanele juridice care aparțin aceleiași întreprinderi la momentul încălcării sunt prin definiție obligate în solidar la plata amenzii care corespunde participării întreprinderii la încălcare (în limita cuantumului maxim la care este obligată fiecare persoană juridică în mod individual). Logica hotărârii este bazată pe o aplicare prin analogie a teoriei partajării în intern a răspunderii în solidar, care viza de asemenea excluderea codebitorilor de la obligarea la plata părților amenzii aplicate în solidar. În orice caz, această teorie a fost respinsă de Curte în Hotărârea Siemens Österreich, C-231/11 P și în Hotârârea Areva pronunțată în cauzele conexate C-247/11 P și C-253/11 P. În plus, hotărârea nu ține seama de jurisprudența potrivit căreia o societate-mamă nu poate beneficia de plafonul inferior de 10 % al fostei sale filiale (C-50/12 P, Kendrion, punctele 58, 68 și 70). Prin urmare, hotărârea este afectată de erori de drept în ceea ce privește interpretarea și aplicarea jurisprudenței constante a Curții, creează o insecuritate juridică și are un efect asupra marjei de apreciere a Comisiei referitoare la stabilirea amenzilor aplicate unei întreprinderi pentru încălcarea articolului 101 TFUE.

În al doilea rând, Comisia consideră că Tribunalul a comis o eroare de drept atunci când a statuat că termenul acordat tuturor persoanelor juridice răspunzătoare în solidar care fac parte din întreprindere (inclusiv societatea-mamă GEA) pentru a plăti amenda reîncepe să curgă de la zero de la notificarea unei decizii de modificare ce reduce amenda numai în privința unei persoane juridice (ACW, fostă filială a GEA). Este vorba despre o eroare de drept, întrucât Comisia are dreptul de a reduce amenda printr-o decizie de modificare numai în privința unei persoane juridice răspunzătoare în solidar, în cazul existenței unei erori materiale care afectează numai persoana juridică respectivă, fără a fi obligată să modifice amenzile dispuse în alt loc în decizie, unde sunt vizate celelalte persoane juridice. Totodată, în asemenea circumstanțe, Comisia are dreptul (însă nu și obligația) să stabilească un nou termen pentru una sau mai multe persoane juridice, acest termen putând să expire la o dată anterioară celei indicate în notificarea ultimei decizii de modificare. Motivarea acestui fapt rezidă în aceea că modificarea amenzii nu înseamnă înlocuirea acesteia. În mod similar, atunci când Curtea reduce amenda aplicată unei persoane juridice, aceasta nu înseamnă stabilirea unei noi amenzi cu un nou termen (Hotărârea C-523/15 P, WDI, punctele 29- 48 și 63- 68 și Hotărârea T-275/94, Groupement des cartes bancaires, punctele 60 și 65). În cazul în care s-ar menține hotărârea Tribunalului, temeiurile ei eronate ar putea afecta efectul disuasiv al amenzilor Comisiei, întrucât aceasta ar însemna că modificarea amenzii aplicate unuia dintre destinatarii săi ar determina pierderea dobânzilor generate de acea parte a amenzii care este menținută pentru ansamblul întreprinderii.

În sfârșit, hotărârea nu este clară și este afectată de o motivare insuficientă în ceea ce privește cele două aspecte acoperite de motivele de recurs.