Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62018CA0041

Cauza C-41/18: Hotărârea Curții (Camera a patra) din 19 iunie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale della Campania — Italia) — Meca Srl/Comune di Napoli (Trimitere preliminară — Achiziții publice — Directiva 2014/24/UE — Articolul 57 alineatul (4) literele (c) și (g) — Atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii — Motive de excludere facultative de la participarea la o procedură de achiziție publică — Abatere profesională gravă care pune sub semnul întrebării integritatea operatorului economic — Reziliere a unui contract anterior ca urmare a deficiențelor în executarea lui — Acțiune în justiție care împiedică autoritatea contractantă să aprecieze neîndeplinirea obligațiilor contractuale până la soluționarea procedurii jurisdicționale)

JO C 270, 12.8.2019, p. 9–10 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

12.8.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/9


Hotărârea Curții (Camera a patra) din 19 iunie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale della Campania — Italia) — Meca Srl/Comune di Napoli

(Cauza C-41/18) (1)

(Trimitere preliminară - Achiziții publice - Directiva 2014/24/UE - Articolul 57 alineatul (4) literele (c) și (g) - Atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii - Motive de excludere facultative de la participarea la o procedură de achiziție publică - Abatere profesională gravă care pune sub semnul întrebării integritatea operatorului economic - Reziliere a unui contract anterior ca urmare a deficiențelor în executarea lui - Acțiune în justiție care împiedică autoritatea contractantă să aprecieze neîndeplinirea obligațiilor contractuale până la soluționarea procedurii jurisdicționale)

(2019/C 270/10)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Tribunale Amministrativo Regionale della Campania

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Meca Srl

Pârâtă: Comune di Napoli

cu participarea: Sirio Srl

Dispozitivul

Articolul 57 alineatul (4) literele (c) și (g) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia introducerea unei acțiuni în justiție împotriva deciziei de reziliere a unui contract de achiziții publice luate de o autoritate contractantă ca urmare a unor deficiențe semnificative survenite în timpul executării sale împiedică autoritatea contractantă care lansează o nouă cerere de ofertă să facă vreo apreciere, în faza de selecție a ofertanților, cu privire la fiabilitatea operatorului vizat de această reziliere.


(1)  JO C 142, 23.4.2018.


Top
  翻译: