a.

în ceea ce privește submăsura 1a integral (suma de 13 184 846,61 € aferentă anilor 2015 și 2016)

b.

în ceea ce privește submăsurile 3a, 5a, 3b, 4b integral (suma de 45 532 000,96 € aferentă anilor 2014, 2015 și 2016) și, în subsdiar, parțial pentru perioada anterioară datei de 19.09.2015 (suma de 21 315 857,50 €)

sau

i.

Tribunalul nu a apreciat corect, din punct de vedere juridic, caracterul complet și corect al notificării și a calificat în mod greșit notificarea realizată de Comisie ca fiind una de natură a declanșa curgerea termenului prevăzut de articolul 263 TFUE. Această abordare a Tribunalului încalcă inclusiv principiul securității juridice.

România consideră că existența oricăror erori cu privire la elementele esențiale ale unei decizii precum Decizia 2018/873 este de natură să compromită notificarea și ridică probleme serioase din perspectiva principiului securității juridice. Pe cale de consecință, este suficientă existența unor erori, precum cele constatate de Tribunal, pentru ca notificarea realizată de Comisie să nu poată fi una de natură a declanșa curgerea termenului prevăzut de articolul 263 TFUE.

Tribunalul a calificat diferențele dintre forma publicată și cea notificată a Deciziei 2018/873 drept minore, bazându-se pe faptul că înțelegerea textului deciziei nu a fost afectată, întrucât cuvântul „sumă” nu putea să corespundă decât tipului de corecție „sumă estimată”. Dat fiind că acest tip de corecție nu există, România apreciază că raționamentul juridic al Tribunalului este eronat și este lesne de observat că înțelegerea textului Deciziei 2018/873 a fost afectată, iar notificarea sa a fost compromisă.

ii.

Tribunalul a săvârșit o eroare în interpretarea articolului 263 TFUE prin raportare la articolul 297 TFUE, atunci când nu a luat în considerare efectele publicării Deciziei 2018/873 în JOUE din perspectiva informării efective și a principiului securității juridice.

Din perspectiva articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, ceea ce prezintă relevanță în contextul exercitării dreptului la acțiune este funcția informării efective cu privire la conținutul actului UE atacat, iar nu momentul intrării sale în vigoare/cel al producerii de efecte juridice.

Momentul de la care curge termenul de 2 luni pentru introducerea unei acțiuni în anularea unui act precum Decizia 2018/873 care trebuie notificat, dar care, potrivit unei practici constante și îndelungate a emitentului, se și publică în JOUE, trebuie să fie publicarea, la care se adaugă cele 14 zile prevăzute de articolul 59 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

Aceasta soluție se impune cu atât mai mult având în vedere circumstanțele concrete în care Decizia 2018/873 a fost notificată autorităților române și publicată — circumstanțe ce relevă diferențe între textul notificat și cel publicat care vizează elemente esențiale ale deciziei.

iii.

Tribunalul a încălcat principiul securității juridice atunci când a considerat că una dintre neconcordanțele semnalate de România (referitoare la tipul corecției — „suma estimată” versus „rată forfetară”) constituie o eroare de redactare minoră care a fost săvârșită în textul notificat și publicat, dar nu a fost săvârșită nici în cadrul procedurii administrative, nici în raportul de sinteză, și care nu creează confuzie cu privire la natura corecției.

iv.

Tribunalul UE a încălcat articolul 263 TFUE, atunci când a apreciat ca lipsite de pertinență și inoperante diferențele dintre textul notificat și cel publicat în JOUE ce privesc dispoziții ale Deciziei 2018/873 destinate altor state membre UE, având în vedere calitatea statului membru de reclamant privilegiat.