10.6.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 146/37

(1)

Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a instituit un sistem în temeiul căruia caracterul definitiv al ordinelor de transfer și al compensării, precum și caracterul executoriu al garanțiilor suplimentare se asigură atât pentru participanții naționali, cât și pentru cei străini în cadrul sistemelor de plată și de decontare a titlurilor de valoare.

(2)

Concluzia raportului de evaluare al Comisiei din 7 aprilie 2006 referitor la Directiva 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării, a fost că Directiva 98/26/CE funcționează, în general, bine. Acest raport a subliniat faptul că ar putea fi în curs o serie de modificări importante la sistemele de plată și de decontare a titlurilor de valoare și, de asemenea, indica faptul că este necesar, într-o oarecare măsură, să se clarifice și să se simplifice Directiva 98/26/CE.

(3)

Principala modificare constă însă în numărul din ce în ce mai mare de legături dintre sisteme care funcționau aproape exclusiv la nivel național și în mod independent, în momentul redactării Directivei 98/26/CE. Această modificare reprezintă unul din rezultatele Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (5), și ale Codului european de conduită privind serviciile post-tranzacționare. În vederea adaptării la aceste evoluții, ar trebui clarificat conceptul de sistem interoperabil, precum și responsabilitatea operatorilor de sistem.

(4)

Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) a creat un cadru juridic comunitar uniform pentru utilizarea transfrontalieră a garanției financiare, eliminând astfel majoritatea cerințelor de formă impuse în mod tradițional contractelor de garanție financiară.

(5)

Banca Centrală Europeană a decis să adauge creanțele private la categoriile eligibile de garanții pentru operațiunile de credit ale Eurosistemului cu începere de la 1 ianuarie 2007. Pentru maximizarea impactului economic al utilizării creanțelor private, Banca Centrală Europeană a recomandat extinderea domeniului de aplicare a Directivei 2002/47/CE. Raportul de evaluare al Comisiei din 20 decembrie 2006 referitor la Directiva 2002/47/CE privind contractele de garanție financiară, elaborat de Comisie, a abordat acest aspect și a subscris la avizul Băncii Centrale Europene. Utilizarea creanțelor private va conduce la creșterea rezervei de garanții disponibile. În plus, o mai mare armonizare în domeniul sistemelor de plată și de decontare a titlurilor de valoare ar contribui și mai mult la crearea unor condiții egale pentru instituțiile de credit din toate statele membre. În cazul în care s-ar facilita utilizarea creanțelor private ca garanții, ar beneficia de avantaje și consumatorii și debitorii, întrucât utilizarea creanțelor private ca garanții ar putea conduce în ultimă instanță la intensificarea concurenței și la îmbunătățirea disponibilității creditelor.

(6)

Pentru a facilita utilizarea creanțelor private este important să se elimine sau să se interzică orice norme administrative, cum ar fi obligativitatea notificării și înregistrării, care ar face ca cesionările creanțelor private să fie impracticabile. În mod similar, pentru a nu compromite poziția beneficiarilor de garanții, debitorii ar trebui să poată renunța, în mod legal, la drepturile de compensare față de creditori. Același raționament ar trebui să se aplice necesității de a introduce posibilitatea ca debitorul să renunțe la drepturile care îi revin în temeiul normelor privind secretul bancar, întrucât, în caz contrar beneficiarul garanției ar putea avea informații insuficiente pentru a evalua în mod corespunzător valoarea creanțelor private care stau la baza contractului. Dispozițiile respective nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori (7).

(7)

Statele membre nu au recurs la posibilitatea prevăzută la articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2002/47/CE de a renunța la dreptul beneficiarului de a-și însuși garanția financiară. Prin urmare, dispoziția respectivă ar trebui eliminată.

(8)

Prin urmare, Directivele 98/26/CE și 2002/47/CE ar trebui modificate în consecință.

(9)

În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (8), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele și în interesul Comunității, propriile tabele care să ilustreze, în măsura în care este posibil, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice,

1.

Considerentul 8 se elimină.

2.

Se introduce următorul considerent:

3.

Se introduce următorul considerent:

4.

Articolul 1 se modifică după cum urmează:

5.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

6.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

7.

Articolul 4 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 4

Statele membre pot dispune ca declanșarea procedurii de faliment aplicate unui participant sau unui operator de sistem al unui sistem interoperabil să nu împiedice utilizarea fondurilor sau a titlurilor de valoare disponibile în contul de decontare al respectivului participant pentru acoperirea obligațiilor acestuia față de sistem sau față de un sistem interoperabil, în ziua lucrătoare în care s-a declanșat procedura de faliment. Statele membre pot dispune ca facilitatea de credit a unui astfel de participant aferentă sistemului să fie utilizată, pe baza garanțiilor suplimentare existente și disponibile, pentru executarea obligațiilor participantului respectiv față de sistem sau față de un sistem interoperabil.”

8.

La articolul 5 se adaugă următorul paragraf:

„În cazul sistemelor interoperabile, fiecare sistem stabilește, conform propriilor norme, momentul irevocabilității în așa fel încât să garanteze, în măsura în care este posibil că normele tuturor sistemelor interoperabile în cauză sunt coordonate în această privință. În cazul în care nu există dispoziții prevăzute expres în normele tuturor sistemelor participante la sistemele interoperabile, normele unui sistem cu privire la momentul irevocabilității nu sunt afectate de niciuna din normele celorlalte sisteme cu care acesta este operabil.”

9.

Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 7

Procedura de faliment nu are efecte retroactive asupra acelor drepturi și obligații ale unui participant care apar ca rezultat al participării sale sau în legătură cu participarea sa la sistem înainte de momentul declanșării procedurii definite la articolul 6 alineatul (1). Această dispoziție se aplică, printre altele, și în ceea ce privește drepturile și obligațiile unui participant la un sistem interoperabil sau ale unui operator de sistem al unui sistem interoperabil care nu este participant.”

10.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

(1)   Drepturile unui operator de sistem sau ale unui participant asupra garanțiilor suplimentare care îi sunt furnizate în legătură cu un sistem sau cu orice sistem interoperabil și drepturile băncilor centrale ale statelor membre sau ale Băncii Centrale Europene asupra garanțiilor suplimentare care le sunt furnizate nu sunt afectate de declanșarea procedurii de faliment împotriva:

Garanțiile suplimentare pot fi executate pentru onorarea acestor drepturi.

(2)   În cazul în care titlurile de valoare (inclusiv drepturile asupra titlurilor de valoare) sunt constituite ca garanții suplimentare la participanți, la operatorii de sistem și/sau la băncile centrale ale statelor membre sau ale Băncii Centrale Europene, potrivit descrierii de la alineatul (1), iar dreptul acestora (sau cel al oricărui mandatar, agent sau terț care acționează în numele lor) legat de titlurile de valoare este înregistrat legal într-un registru, un cont sau sistem de depozit centralizat care se află într-un stat membru, stabilirea drepturilor unor astfel de entități în calitatea lor de deținători de garanții suplimentare aferente titlurilor de valoare este reglementată de legea acelui stat membru.”

11.

Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 10

(1)   Statele membre precizează sistemele și operatorii de sistem ai acestora care urmează a face parte din sfera de aplicare a prezentei directive, transmit o notificare Comisiei în acest sens și informează Comisia cu privire la autoritățile pe care le-au ales în conformitate cu articolul 6 alineatul (2).

Operatorul de sistem indică statului membru a cărui lege este aplicabilă care sunt participanții la sistem, inclusiv eventualii participanți indirecți, precum și orice modificare în legătură cu aceștia.

În plus față de indicațiile prevăzute în al doilea paragraf, statele membre pot impune necesitatea supravegherii sau autorizării sistemelor aflate sub jurisdicția lor.

O instituție furnizează, la cererea oricărei persoane care are un interes legitim, informații cu privire la sistemele la care participă și cu privire la principalele norme de funcționare a sistemelor respective.

(2)   Un sistem desemnat înaintea intrării în vigoare a dispozițiilor naționale de punere în aplicare a Directivei 2009/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de modificare a Directivei 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare și a Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanție financiară în ceea ce privește sistemele legate și creanțele private (12) continuă să fie desemnat în sensul prezentei directive.

Un ordin de transfer care a fost introdus în sistem înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor naționale de punere în aplicare a Directivei 2009/44/CE, dar care este decontat ulterior, se consideră a fi un ordin de transfer în sensul prezentei directive.

1.

Considerentul 9 se înlocuiește cu următorul text:

2.

Considerentul 20 se înlocuiește cu următorul text:

3.

Se adaugă considerentul următor:

4.

Articolul 1 se modifică după cum urmează:

5.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

6.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

7.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

8.

La articolul 5 se adaugă următorul alineat:

„(6)   Prezentul articol nu se aplică creanțelor private.”

9.

După articolul 9 se introduce următorul articol:

„Articolul 9a

Directiva 2008/48/CE

Dispozițiile prezentei directive nu aduc atingere Directivei 2008/48/CE.”