06/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

172

L 077/17

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

(1)

Planul de acțiune pentru serviciile financiare, aprobat de Consiliul European întrunit la Köln la 3-4 iunie 1999 și la Lisabona la 23-24 martie 2000, recunoaște că marja de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare constituie un instrument important al protecției titularilor de polițe de asigurare pe piața unică, prin faptul că garantează că întreprinderile de asigurare dispun de fonduri proprii adaptate naturii riscurilor pe care le acoperă.

(2)

Prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare directă, alta decât asigurarea de viață (4) impune ca întreprinderile de asigurare să dispună de o marjă de solvabilitate.

(3)

Obligația ca întreprinderile de asigurare să constituie, pe lângă și peste provizioanele tehnice necesare acoperirii angajamentelor lor de asigurare, o marjă de solvabilitate destinată amortizării efectelor eventualelor variații economice defavorabile constituie un element important al sistemului de supraveghere prudențială în scopul protejării intereselor asiguraților și a titularilor de polițe de asigurare.

(4)

Normele în materie de marjă de solvabilitate stabilite prin Directiva 73/239/CEE au rămas neschimbate la nivel substanțial de către legislația comunitară ulterioară, iar Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață (a treia directivă privind „asigurarea generală”) (5) prevede prezentarea de către Comisie în fața Comitetului de asigurare instituit prin Directiva 91/675/CEE (6) a unui raport asupra necesității unei armonizări ulterioare a marjei de solvabilitate.

(5)

Comisia a elaborat respectivul raport având în vedere recomandările formulate în raportul asupra solvabilității întreprinderilor de asigurare redactat de Conferința autorităților de supraveghere a asigurărilor ale statelor membre ale Uniunii Europene.

(6)

Cu toate că raportul a ajuns la concluzia că sistemul actual, simplu și solid, funcționează satisfăcător și se bazează pe principii riguroase datorită unei transparențe cuprinzătoare, s-au detectat anumite părți slabe în unele cazuri, în special în cazul în care o activitate prezintă un profil de risc variabil.

(7)

Este necesară simplificarea și creșterea fondurilor actuale de garantare minimă, în special ca rezultat al măririi valorii cererilor de despăgubire și cheltuielilor operaționale de la data adoptării lor. Este necesar să se mărească de asemenea pragurile deasupra cărora un procentaj redus se aplică valorii primelor și cererilor de despăgubire în scopul calculării cerinței de marjă de solvabilitate.

(8)

Pentru evitarea creșterilor bruște și semnificative ale diferitelor niveluri ale fondurilor de garantare minimă și ale pragurilor pe viitor, este necesar să se instituie un mecanism care să prevadă adaptarea acestora la evoluția indicelui european al prețurilor de consum.

(9)

În cazuri speciale în care drepturile asiguraților sunt amenințate, este necesar ca autoritățile competente să fie abilitate să intervină într-un stadiu suficient de precoce, în exercitarea competențelor lor, fiind obligate să informeze întreprinderile de asigurare asupra motivelor care au cauzat intervenția lor, conform principiilor de bună administrare și respectare a procedurilor. Cât timp există o astfel de situație, autoritățile competente trebuie să se abțină de la certificarea faptului că întreprinderea de asigurare dispune de o marjă de solvabilitate suficientă.

(10)

Ținând seama de evoluția pe piață a naturii reasigurării contractate de asigurătorii primari, este necesar ca autoritățile competente să fie împuternicite să limiteze în anumite condiții reducerea cerinței pentru marja de solvabilitate acordată.

(11)

În cazul în care o întreprindere de asigurare își reduce substanțial activitățile sau încetează acoperirea de noi riscuri, este necesară prevederea unei marje de solvabilitate adaptate angajamentelor reziduale care rezultă din activitatea sa actuală, așa cum sunt reflectate de nivelul provizioanelor tehnice.

(12)

Pentru anumite clase de asigurare generală care prezintă un profil de risc variabil în mod special, trebuie să se ridice în mod substanțial marja de solvabilitate actuală pentru ca acestea să fie mai bine adaptate riscurilor reale.

(13)

Pentru a ține seama de impactul diferențelor dintre metodele contabile și cele actuariale, este adecvată ajustarea în consecință a calculului de cerință a marjei de solvabilitate, cu scopul garantării coerenței acestor metode și, prin urmare, a egalității de tratament între întreprinderile de asigurare.

(14)

Este oportun ca prezenta directivă să prevadă norme minime pentru cerința de marjă de solvabilitate, iar statele membre de origine trebuie să stabilească norme mai stricte pentru întreprinderile de asigurare autorizate de autoritățile lor naționale competente.

(15)

Este necesar ca directiva 73/239/CEE să se modifice în consecință,

1.

La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu următoarele:

„(1)   Prezenta directivă nu se aplică asociațiilor mutuale care întrunesc următoarele condiții:

Prezenta directivă nu se aplică întreprinderilor care îndeplinesc următoarele condiții:

Cu toate acestea, dispozițiile prezentului articol nu împiedică o întreprindere de asigurare mutuală să ceară să fie autorizată sau să continue să fie autorizată în conformitate cu prezenta directivă.”

2.

Articolul 16 se înlocuiește cu următoarele:

„Articolul 16

(1)   Fiecare stat membru impune fiecărei întreprinderi de asigurare generală al cărei sediu social este situat pe teritoriul său să dețină în orice moment o marjă de solvabilitate disponibilă suficientă, raportată la ansamblul activităților sale, cel puțin egală cu cerințele prezentei directive.

(2)   Marja de solvabilitate disponibilă este constituită de patrimoniul întreprinderii de asigurare generală, liber de orice angajament previzibil, cu excepția imobilizărilor necorporale, incluzând:

Marja de solvabilitate disponibilă este diminuată cu valoarea acțiunilor proprii deținute direct de întreprinderea de asigurare generală.

Pentru întreprinderile de asigurare generală care își deduc sau reduc provizioanele tehnice pentru cereri de despăgubire în scopul luării în considerare a rezultatului plasamentelor lor, în conformitate cu articolul 60 alineatul (1) litera (g) din Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind conturile anuale și conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare (7), marja de solvabilitate disponibilă este redusă cu diferența dintre provizioanele tehnice de dinainte de decontare sau deducere, așa cum figurează acestea în notele contabile, și provizioanele tehnice după decontare sau deducere. Această ajustare se efectuează pentru toate riscurile enumerate la punctul A din anexă, cu excepția riscurilor din clasele 1 și 2. Pentru celelalte clase în afară de 1 și 2, nu este necesară nici o ajustare în caz de decontare a anuităților incluse în provizioanele tehnice.

(3)   Marja de solvabilitate disponibilă poate fi, de asemenea. constituită:

(4)   La cererea și cu justificarea societății pe lângă autoritatea de control competentă a statului membru de origine, cu acordul respectivei autorități, marja de solvabilitate disponibilă poate fi de asemenea constituită din:

(5)   Modificările aduse alineatelor (2), (3) și (4) cu scopul de a lua în considerare evoluțiile care justifică o adaptare tehnică a elementelor admisibile pentru marja de solvabilitate disponibilă sunt adoptate conform procedurii prevăzute la articolul 2 din Directiva 91/675/CEE a Consiliului (8).

3.

Se adaugă următorul articol:

„Articolul 16a

(1)   Cerința de marjă de solvabilitate este determinată prin raportarea la valoarea anuală a primelor și contribuțiilor sau prin raportarea la ponderea medie a cererilor de despăgubire pentru ultimele trei exerciții financiare.

În orice caz, în cazul în care o întreprindere de asigurare generală nu practică în mod esențial decât unul sau mai multe riscuri de credit, furtună, grindină sau îngheț, perioada de referință pentru ponderea medie a cererilor de despăgubire corespunde ultimelor șapte exerciții financiare.

(2)   Sub rezerva prevederilor articolului 17, cerința de marjă de solvabilitate este egală cu cel mai ridicat dintre cele două rezultate indicate la alineatele (3) și (4).

(3)   Baza primelor se calculează începând de la primele sau contribuțiile brute emise sau primele sau cotizațiile brute câștigate, fiind reținută cifra cea mai mare.

Primele sau contribuțiile pentru clasele 11, 12 și 13 enumerate la punctul A din anexă se majorează cu 50 %.

Se însumează primele sau contribuțiile emise în cadrul afacerilor directe sau pe parcursul ultimului exercițiu, inclusiv accesoriile.

Se adaugă la această valoare totalul primelor acceptate în reasigurare pe durata ultimului exercițiu.

Se deduce din aceasta valoarea totală a primelor sau cotizațiilor anulate în cursul ultimului exercițiu financiar, precum și valoarea totală a impozitelor și taxelor aferente primelor sau cotizațiilor care compun agregatul.

Valoarea astfel obținută este repartizată în două tranșe, o primă tranșă de 50 milioane EUR și o a doua tranșă corespunzând restului; se calculează și se adună valorile echivalente cu 18 %, respectiv 16 % din aceste tranșe.

Suma astfel obținută se înmulțește cu raportul, pentru ultimele trei exerciții, între valoarea cererilor de despăgubire de suportat de către întreprinderea de asigurare după deducerea valorilor recuperabile cu titlu de reasigurare și valoarea cererilor de despăgubire brute; acest raport nu poate fi în nici un caz mai mic de 50 %.

Cu aprobarea autorităților competente, metodele statistice pot fi utilizate pentru alocarea primelor sau contribuțiilor pentru clasele 11, 12 și 13.

(4)   Baza cererilor de despăgubire se calculează, după cum urmează, folosind pentru clasele 11, 12 și 13 enumerate la punctul A din anexă cererile de despăgubire, provizioanele și recuperările majorate cu 50 %.

Valorile cererilor de despăgubire plătite pentru activitățile directe (fără deducerea cererilor de despăgubire suportate de către cesionari și retrocesionari) pe durata perioadelor menționate la alineatul (1) se adună.

La această sumă se adună valoarea cererilor de despăgubire plătite pentru acceptările în reasigurare și retrocesionări pe durata acelorași perioade, precum și valoarea provizioanelor pentru cererile de despăgubire de plată constituite la finalul ultimului exercițiu, atât pentru activitățile directe, cât și pentru acceptările în reasigurare.

Ulterior se deduce din aceasta valoarea recuperărilor încasate în cursul perioadelor prevazute la alineatul (1).

Din această sumă se deduce valoarea provizioanelor pentru cererile de despăgubire de plată constituite la începutul celui de-al doilea exercițiu care precede ultimul exercițiu inventariat, atât pentru activități directe, cât și pentru acceptări în reasigurare. În cazul în care perioada de referință menționată la alineatul (1) este de șapte ani, valoarea de dedus este aceea a provizioanelor pentru cereri de despăgubire de plătit constituite la începutul celui de-al șaselea exercițiu financiar care precede ultimul exercițiu financiar inventariat.

În conformitate cu perioada de referință prevăzute la alineatul (1), o treime sau o șeptime din valoarea obținută este apoi împărțită în două tranșe, prima de 35 milioane EUR, a doua corespunzând restului; se calculează și se adună părțile care corespund la 26 %, respectiv 23 % din aceste tranșe.

Valoarea astfel obținută se înmulțește cu raportul, pentru ultimele trei exerciții financiare, între valoarea cererilor de despăgubire care rămân în sarcina societății după deducerea sumelor recuperabile prin reasigurare și valorile cererilor de despăgubire brute; acest raport nu poate fi în nici un caz mai mic de 50 %.

Cu aprobarea autorităților competente, pot fi utilizate metode statistice pentru alocarea cererilor de despăgubire, provizioanelor sau recuperărilor pentru clasele 11, 12, și 13. În cazul riscurilor enumerate în anexă la punctul A clasa 18, valoarea daunelor plătite utilizate pentru a calcula daunele de bază este costul suportat de întreprinderea de asigurare cu privire la asistența acordată. Acest cost este calculat conform dispozițiilor de drept intern ale statului membru de origine.

(5)   În cazul în care calculele de la alineatele (2), (3) și (4) dau un rezultat mai mic decât cerința de marjă de solvabilitate pentru exercițiul precedent, cerința marjei de solvabilitate este cel puțin egală cu cea pentru exercițiul precedent, înmulțită cu raportul între provizioanele tehnice pentru cereri de despăgubire la finalul ultimului exercițiu și valoarea provizioanelor tehnice pentru cereri de despăgubire la începutul ultimului exercițiu. În aceste calcule, provizioanele tehnice se calculează prin deducerea reasigurării, raportul însă neputând fi în nici un caz mai mare de 1.

(6)   Fracțiile aplicabile tranșelor menționate la alineatul (3) al șaselea paragraf și la alineatul (4) al șaselea paragraf sunt fiecare reduse la o treime în cazul asigurării de sănătate practicate pe o bază tehnică similară celei pentru asigurarea de viață, în cazul în care:

4.

Articolul 17 se înlocuiește cu următoarele:

„Articolul 17

(1)   O treime din cerința de marjă de solvabilitate, așa cum este definită la articolul 16a, constituie fondul de garantare. Acest fond este constituit din elementele enumerate la articolul 16 alineatele (2) și (3) și, cu acordul autorității competente a statului membru de origine, alineatul (4) litera (c).

(2)   Fondul de garantare nu poate fi mai mic de 2 milioane EUR. Cu toate acestea, în cazul în care este vorba de toate sau o parte din riscurile incluse într-una dintre clasele 10-15 enumerate la punctul A din anexă, fondul trebuie să fie de 3 milioane EUR.

Fiecare stat membru poate dispune ca fondul de garantare minim să fie redus la un sfert în caz de societăți mutuale sau societăți de tip mutual.”

5.

Se adaugă următorul articol:

„Articolul 17a

(1)   Valorile în EUR menționate la articolul 16a alineatele (3) și (4) și la articolul 17 alineatul (2) se revizuiesc anual, începând din 20 septembrie 2003, în funcție de evoluția indicelui european pentru prețul de consum publicat de Eurostat pentru ansamblul statelor membre.

Adaptările sunt automate și se derulează prin creșterea sumei de bază în EUR cu procentajul de variație al respectivului indice pentru perioada de la intrarea în vigoare a prezentei directive și până la data revizuirii, rotunjit apoi la un multiplu de 100 000 EUR.

În cazul în care variația după ultima adaptare este mai mică de 5 %, valoarea nu se adaptează.

(2)   Comisia informează anual Parlamentul European și Consiliul cu privire la revizuire și la valorile adaptate menționate la alineatul (1).”

6.

La articolul 20 alineatul (2), cuvintele „articolul 16 alineatul (3)” se înlocuiesc cu cuvintele „articolul 16a”.

7.

Se adaugă următorul articol:

„Articolul 20a

(1)   Statele membre se asigură că autoritățile competente au competența de a cere un plan de restabilire financiară acelor întreprinderi de asigurare generală în care consideră că sunt amenințate drepturile asiguraților. Acest program de restabilire trebuie să includă cel puțin descrieri detaliate ale următoarelor elemente sau dovezi referitoare la următorii trei ani financiari:

(2)   În cazul în care drepturile asiguraților sunt amenințate datorită faptului că poziția întreprinderii de asigurare se deteriorează, statele membre se asigură că autoritățile competente au competențe care să le permită să ceară unei întreprinderi de asigurare o marjă de solvabilitate mai ridicată, astfel încât întreprinderea să fie rapid în măsură să își atingă nivelul de solvabilitate cerut. Nivelul acestei cerințe de marjă de solvabilitate mai ridicată este determinat în funcție de programul de restabilire financiară menționat la alineatul (1).

(3)   Statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de puteri care să le permită reevaluarea de la bază a tuturor elementelor admise să constituie marja de solvabilitate, în special în cazul în care valoarea de piață a acestor elemente s-a modificat semnificativ de la finalul ultimului exercițiu.

(4)   Statele membre se asigură că autoritățile competente au competența de a diminua reducerea, bazată pe reasigurare, a marjei de solvabilitate determinate în conformitate cu articolul 16a, în cazul în care:

(5)   În cazul în care autoritățile competente au cerut un plan de restabilire financiară al întreprinderi de asigurare generală în conformitate cu alineatul (1), acestea se abțin de la acordarea autorizației în conformitate cu articolul 10 alineatul (3), al doilea paragraf din prezenta directivă, articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Directiva 88/357/CEE a Consiliului (9) (a doua directivă privind asigurarea generală) și articolul 12 alineatul (2) din Directiva 92/49/CEE a Consiliului (10) (a treia directivă privind asigurarea generală), atât timp cât consideră că drepturile asiguraților sunt amenințate în sensul alineatului (1).