03/Volumul 03

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

125

---

31979L1067

---

L 327/29

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

---

PRIMA DIRECTIVĂ A COMISIEI

din 13 noiembrie 1979

de stabilire a metodelor comunitare de analiză pentru testarea anumitor tipuri de lapte conservat, parțial sau total deshidratat, pentru consumul uman

(79/1067/CEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Directiva 76/118/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 de armonizare a legislațiilor statelor membre privind anumite tipuri de lapte conservat, parțial sau total deshidratat, pentru consum uman (1), în special articolul 11,

întrucât, conform articolului 11 din Directiva 76/118/CEE, compoziția anumitor tipuri de lapte conservat, parțial sau total deshidratat, trebuie să fie verificată prin metode comunitare de analiză;

întrucât se dorește adoptarea unei serii inițiale de metode pentru care s-au realizat studii;

întrucât măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse alimentare,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că se realizează analizele necesare pentru verificarea criteriilor stabilite în anexa I, în conformitate cu metodele stabilite în anexa II.

Articolul 2

În cazul în care se specifică metode alternative pentru o singură determinare, eșantionul poate fi analizat prin oricare dintre aceste metode. Procesul-verbal privind testarea prevăzută în anexa II trebuie să precizeze metoda utilizată.

Articolul 3

Statele membre aplică acte cu putere de lege si acte administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea sa. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  JO L 24, 30.1.1976, p. 49.

---

ANEXA I

DOMENIUL DE APLICARE AL PRIMELOR METODE COMUNITARE DE ANALIZĂ CARE TREBUIE APLICATE ÎN DIRECTIVA PRIVIND ANUMITE TIPURI DE LAPTE CONSERVAT ȘI DESHIDRATAT PARȚIAL SAU TOTAL

I.   Dispoziții generale

II.   Determinarea substanței uscate în:

—	laptele condensat neîndulcit cu o concentrație mare de grăsime [se utilizează metoda 1 (anexa II)];

—	laptele condensat neîndulcit sau laptele integral condensat [se utilizează metoda 1 (anexa II)];

—	laptele condensat neîndulcit parțial degresat [se utilizează metoda 1 (anexa II)];

—	laptele condensat neîndulcit degresat [se utilizează metoda 1 (anexa II)];

—	laptele condensat îndulcit [se utilizează metoda 1 (anexa II)];

—	laptele condensat îndulcit parțial degresat [se utilizează metoda 1 (anexa II)];

—	laptele condensat îndulcit degresat [se utilizează metoda 1 (anexa II)].

III.   Determinarea umidității în:

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau laptele praf cu o concentrație mare de grăsime [se utilizează metoda 2 (anexa II)];

—	laptele deshidratat integral sau laptele praf integral [se utilizează metoda 2 (anexa II)];

—	laptele deshidratat parțial degresat sau laptele praf parțial degresat [se utilizează metoda 2 (anexa II)];

—	laptele deshidratat degresat sau laptele praf degresat [se utilizează metoda 2 (anexa II)].

IV.   Determinarea grăsimii în:

—	laptele condensat neîndulcit cu o concentrație mare de grăsime [se utilizează metoda 3 (anexa II)];

—	laptele condensat neîndulcit [se utilizează metoda 3 (anexa II)];

—	laptele condensat neîndulcit parțial degresat [se utilizează metoda 3 (anexa II)];

—	laptele condensat neîndulcit degresat [se utilizează metoda 3 (anexa II)];

—	laptele condensat îndulcit [se utilizează metoda 3 (anexa II)];

—	laptele condensat îndulcit parțial degresat [se utilizează metoda 3 (anexa II)];

—	laptele condensat îndulcit degresat [se utilizează metoda 3 (anexa II)];

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau laptele praf cu o concentrație mare de grăsime [se utilizează metoda 4 (anexa II)];

—	laptele deshidratat integral sau laptele praf integral [se utilizează metoda 4 (anexa II)];

—	lapte deshidratat parțial degresat sau laptele praf parțial degresat [se utilizează metoda 4 (anexa II)];

—	laptele deshidratat degresat sau laptele praf degresat [se utilizează metoda 4 (anexa II)].

V.   Determinarea zaharozei în:

—	laptele condensat îndulcit [se utilizează metoda 5 (anexa II)];

—	laptele condensat îndulcit parțial degresat [se utilizează metoda 5 (anexa II)];

—	laptele condensat îndulcit degresat [se utilizează metoda 5 (anexa II)].

VI.   Determinarea acidului lactic și a lactaților în:

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau laptele praf cu o concentrație mare de grăsime [se utilizează metoda 6 (anexa II)];

—	laptele deshidratat integral sau laptele praf integral [se utilizează metoda 6 (anexa II)];

—	laptele deshidratat parțial degresat sau laptele praf parțial degresat [se utilizează metoda 6 (anexa II)];

—	laptele deshidratat degresat sau laptele praf degresat [se utilizează metoda 6 (anexa II)].

VII.   Determinarea activității fosfatazei în:

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau laptele praf cu o concentrație mare de grăsime [se utilizează metoda 7 sau 8 (anexa II)];

—	laptele deshidratat integral sau laptele praf integral [se utilizează metoda 7 sau 8 (anexa II)];

—	laptele deshidratat parțial degresat sau laptele praf parțial degresat [se utilizează metoda 7 sau 8 (anexa II)];

—	laptele deshidratat degresat sau laptele praf degresat [se utilizează metoda 7 sau 8 (anexa II)].

---

ANEXA II

METODE DE ANALIZĂ PRIVIND CONSUMUL ANUMITOR PRODUSE LACTATE CONSERVATE, PARȚIAL SAU TOTAL DESHIDRATATE, DESTINATE CONSUMULUI UMAN

DISPOZIȚII GENERALE

1.   PREPARAREA MOSTREI PENTRU ANALIZA CHIMICĂ

Lapte condensat neîndulcit cu o concentrație mare de grăsime

Lapte condensat neîndulcit

Lapte condensat neîndulcit parțial degresat

Lapte condensat neîndulcit degresat

Se agită și se răstoarnă eprubeta închisă. Se deschide eprubeta și se toarnă ușor laptele într-un al doilea recipient care poate fi închis ermetic, amestecându-se prin transfer repetat. Se asigură că grăsimea și laptele care rămâne pe pereții și pe fundul recipientului sunt amestecate odată cu mostra. Se închide recipientul. În cazul în care conținutul nu este omogen, se încălzește recipientul într-o baie de apă la 40 °C. Se agită puternic la fiecare 15 minute. După două ore, se ia recipientul de pe baia de apă și se lasă să se răcească la temperatura camerei. Se scoate capacul și se amestecă uniform conținutul recipientului cu o lingură sau o spatulă (dacă grăsimea s-a separat, mostra nu trebuie testată). Se depozitează într-un loc răcoros.

Lapte condensat îndulcit

Lapte condensat îndulcit parțial degresat

Lapte condensat îndulcit degresat

Eprubete: Se încălzește eprubeta închisă într-o baie de apă la 30 până la 40 °C timp de aproximativ 30 de minute. Se deschide eprubeta și se amestecă uniform conținutul cu o spatulă sau o lingură, cu mișcări de sus în jos, de jos în sus și circulare pentru a se obține un amestec omogen al straturilor superioare și inferioare în întregul conținut. Se asigură că laptele care rămâne pe pereții și pe fundul recipientului sunt incorporate în mostră. Pe cât posibil, se răstoarnă conținutul într-un al doilea recipient, prevăzut cu un capac etanș. Se închide recipientul și se depozitează într-un loc răcoros.

Tuburi: Se taie capătul și se răstoarnă conținutul într-un recipient prevăzut cu un capac etanș. Apoi se taie tubul în lungime. Se îndepărtează materia aderentă de pe interior și se amestecă ușor cu restul conținutului. Se depozitează recipientul într-un loc răcoros.

Lapte deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau lapte praf cu o concentrație mare de grăsime

Lapte deshidratat integral sau lapte praf integral

Lapte deshidratat parțial degresat sau lapte praf parțial degresat

Lapte deshidratat degresat sau lapte praf degresat

Se transferă laptele praf într-un recipient curat și uscat (cu un capac etanș), cu o capacitate având volumul de două ori cât pudra. Se închide recipientul imediat și se amestecă laptele praf uniform prin agitarea și răsturnarea repetată a recipientului. În timpul pregătirii mostrei, trebuie evitată expunerea laptelui praf la atmosferă pentru a minimaliza pe cât posibil absorbția de umezeală.

2.   REACTIVI

2.1.   Apă

2.1.1.   Când se menționează apa în scopul dizolvării, diluării sau spălării, se utilizează apă distilată sau apă demineralizată cu o puritate cel puțin echivalentă.

2.1.2.   Când se face referire la „dizolvare”, „disoluție” sau „diluare”, fără nici o precizare adițională, se înțelege „dizolvare în apă”, „disoluție în apă” sau „diluare în apă”.

2.2.   Produse chimice

Toate produsele chimice utilizate au recunoscută calitatea analitică de reactivi, cu excepția cazurilor în care se fac alte specificări.

3.   APARATURĂ

3.1.   Lista de aparatură

Listele de aparatură conțin numai acele elemente cu utilizare specializată și elemente cu o specificație specială.

3.2.   Balanță analitică

„Balanța analitică” reprezintă o balanță capabilă să cântărească până la cel puțin 0,1 mg.

4.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

4.1.   Calcularea procentajelor

Cu excepția cazurilor în care se fac alte specificări, rezultatele trebuie calculate ca procentaj din masa mostrei primite de la laborator.

4.2.   Numărul de cifre semnificative

Rezultatele nu trebuie să conțină mai multe cifre semnificative decât se justifică prin precizia metodei de analiză utilizate.

5.   PROCESUL-VERBAL AL TESTULUI

Procesul-verbal al testului trebuie să identifice metoda de analiză utilizată, precum și rezultatele obținute. În plus, trebuie să menționeze toate detaliile procedurii, care nu sunt specificate în metoda de analiză sau care sunt opționale, precum și circumstanțele care ar fi putut să influențeze rezultatele obținute.

Procesul-verbal al testului oferă toate informațiile necesare pentru identificarea completă a mostrei.

METODA 1:   DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE SUBSTANȚĂ USCATĂ

(Cuptor 99 °C)

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă determină conținutul de substanță uscată din tipurile de lapte enumerate în continuare:

—	laptele condensat neîndulcit cu o concentrație mare de grăsime;

—	laptele condensat neîndulcit;

—	laptele condensat neîndulcit parțial degresat;

—	laptele condensat neîndulcit degresat;

—	laptele condensat îndulcit;

—	laptele condensat îndulcit parțial degresat;

—	laptele condensat îndulcit degresat.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de substanță uscată din tipurile de lapte condensat: conținut de substanță uscată, așa cum este determinat de metoda specifică.

3.   PRINCIPIUL METODEI

O cantitate cunoscută de mostră este diluată în apă, amestecată cu nisip și uscată la o temperatură de 99 °C ± 1 °C. Masa, după uscare, este masa substanței uscate și se calculează ca procentaj din masa mostrei.

4.   REACTIVI

Nisipul de cuarț și nisipul de mare, tratat cu acid clorhidric (mărimea granulelor: 0,18 până la 0,5 mm, ceea ce înseamnă că trec printr-o sită cu ochiuri de 500 de microni și sunt reținute de o sită de 180 de microni). Trebuie să treacă următorul test de control:

Se încălzesc aproximativ 25 g de nisip, timp de două ore în cuptorul de uscat (5.3), după cum este descris la punctele 6.1-6.3. Se adaugă 5 ml de apă, se încălzește din nou în cuptor, timp de două ore, se răcește și se recântărește. Diferența dintre cele două mase nu trebuie să depășească 0,5 mg.

Dacă este cazul, se tratează nisipul cu o soluție de acid clorhidric de 25 %, timp de trei zile, amestecându-se ocazional. Se spală cu apă până când reacția acidă dispare sau apa de spălat nu mai conține clor. Se usucă la 160 °C și se repetă testul ca mai sus.

5.   APARATURĂ

5.1.   Balanță analitică

5.2.   Vase din metal, preferabil din nichel, aluminiu sau oțel inoxidabil. Vasele trebuie să aibă capace care se potrivesc foarte bine, dar care se pot scoate fără greutate. Dimensiunile potrivite sunt: diametru între 60 și 80 mm și adâncime de aproximativ 25 mm.

5.3.   Cuptor de uscat cu presiune atmosferică, bine ventilat, controlat termostatic, cu o temperatură regulată de 99 °C ± 1 °C. Temperatura trebuie să fie uniformă în interiorul cuptorului.

5.4.   Desicator, conținând gel silicat proaspăt activat, cu un indicator pentru conținut de apă sau un desicator echivalent.

5.5.   Baghete de sticlă, netede la unul dintre capete, cu o lungime potrivită pentru a putea fi introduse în vasele de metal (punctul 5.2).

5.6.   Baie de apă, în fierbere.

6.   PROCEDURĂ

6.1.   În vasul metalic (punctul 5.2) se pun aproximativ 25 g de nisip (punctul 4) și o baghetă scurtă de sticlă (5.5).

6.2.   Fără a se acoperi vasul și conținutul cu un capac, se așează vasul, conținutul și capacul în cuptor (punctul 5.3) și se încălzesc timp de două ore.

6.3.   Se reașează capacul și se transferă vasul în desicator (punctul 5.4). Se lasă să se răcească la temperatura camerei și se cântărește cu precizie cât mai aproape de 0,1 mg (M0).

6.4.   Se înclină nisipul pe unul din pereții vasului. Se introduce în spațiul gol o mostră de aproximativ 1,5 g de lapte condensat îndulcit și 3,0 g de lapte condensat neîndulcit. Se reașează capacul și se cântărește cu precizie cât mai aproape de 0,1 mg (M1).

6.5.   Se scoate capacul, se adaugă 5 ml de apă, cu ajutorul baghetei de sticlă, se amestecă lichidele și apoi nisipul cu componenta lichidă. Se lasă bagheta în amestec.

6.6.   Se așează vasul pe o baie de apă (punctul 5.6) până când apa se evaporă (acest proces durează, de obicei, 20 de minute). Se agită amestecul din când în când cu bagheta de sticlă, pentru a se menține masa bine aerisită, astfel încât această masă, când se usucă, să nu formeze o pojghiță. Se lasă bagheta în interiorul vasului.

6.7.   Se așează vasul și capacul în cuptor timp de o oră și jumătate.

6.8.   Se reașează capacul, se transferă vasul în desicator (punctul 5.4), se lasă să se răcească la temperatura camerei și se cântărește cu precizie cât mai aproape de 0,1 mg.

6.9.   Se reașează vasul și capacul în cuptor, se descoperă vasul și se încălzește cu capacul, timp de încă o oră.

6.10.   Se repetă procesul de la punctul 6.8.

6.11.   Se repetă procesele descrise la punctele 6.9 și 6.8 până când diferența de masă a două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg sau până când masa se mărește. Dacă are loc o mărire a masei, se utilizează cea mai mică masă obținută în calcul (punctul 7.1). Greutatea finală înregistrată este M2 g.

7.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

7.1.   Metoda de calcul

Conținutul substanței uscate, calculat ca procentaj din masa mostrei, se obține astfel:

unde:

M0	=	masa în g a vasului, capacului și nisipului după efectuarea operațiunii descrise la punctul 6.3;
M1	=	masa în g a vasului, capacului, nisipului și a mostrei după efectuarea operațiunii descrise la punctul 6.4;
M2	=	masa în g a vasului, capacului, nisipului și a mostrei uscate după efectuarea operațiunii descrise la punctul 6.11.

7.2.   Repetabilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate simultan sau în succesiune rapidă, asupra aceleiași mostre, de către același analist, în aceleași condiții, nu depășește 0,2 g de substanța uscată la 100 g de produs.

8.   CALCULUL TOTAL AL PARTICULELOR SOLIDE DE LAPTE ȘI AL PARTICULELOR SOLIDE DE LAPTE FĂRĂ GRĂSIME

8.1.   Totalul conținutului de particule solide de lapte condensat îndulcit este obținut astfel:

Totalul de substanță uscată [obținută prin metoda 1 (anexa II)] – totalul de zaharoză [obținută prin metoda 5 (anexa II)]

8.2.   Conținutul de particule solide de lapte fără grăsime din tipurile de lapte condensat îndulcit este obținut astfel:

Totalul substanței uscate [obținute prin metoda 1, (anexa II)] – conținutul de zaharoză [obținută prin metoda 5 (anexa II)] și conținutul de substanță grasă [obținută prin metoda 3 (anexa II)]

8.3.   Conținutul de particule solide de lapte fără grăsime din tipurile de lapte condensat neîndulcit este obținut astfel:

Totalul substanței uscate [obținută prin metoda 1 (anexa II)] – conținutul substanței grase [obținută prin metoda 3 (anexa II)]

METODA 2:   DETERMINAREA UMIDITĂȚII

(Cuptor 102 °C)

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă determină pierderea de masă în uscarea tipurilor de lapte enumerate în continuare:

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau laptele praf cu o concentrație mare de grăsime;

—	laptele deshidratat integral sau laptele praf integral;

—	laptele deshidratat parțial degresat sau laptele praf parțial degresat;

—	laptele deshidratat degresat sau laptele praf degresat.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de umiditate: pierderea de masă prin uscare, așa cum este determinat de metoda specifică.

3.   PRINCIPIUL METODEI

Masa reziduală a unei mostre de testat se determină, după uscarea sub presiune atmosferică într-un cuptor la 102 °C ± 1 °C, cu masă constantă. Pierderea de masă se calculează ca procentaj din masa mostrei.

4.   APARATURĂ

4.1.   Balanță analitică

4.2.   Vase din metal, preferabil din nichel, aluminiu, oțel inoxidabil. Vasele trebuie să aibă capace care se potrivesc foarte bine, dar care se pot scoate fără greutate. Dimensiunile potrivite sunt: diametru între 60 și 80 mm și adâncime de aproximativ 25 mm.

4.3.   Cuptor de uscat cu presiune atmosferică, bine ventilat, controlat termostatic, cu o temperatură regulată (de 102 °C ± 1 °C). Temperatura trebuie să fie uniformă în interiorul cuptorului.

4.4.   Desicator, conținând gel silicat proaspăt activat, cu un indicator pentru conținut de apă sau un desicator echivalent.

5.   PROCEDURĂ

5.1.   Se descoperă vasul (punctul 4.2), se așează împreună cu capacul său în cuptor (punctul 4.3) și se încălzește timp de aproximativ o oră.

5.2.   Se așează capacul pe vas și se transferă vasul acoperit în desicator (punctul 4.4). Se lasă să se răcească la temperatura camerei și se cântărește cu precizie cât mai aproape de 0,1 mg (M0).

5.3.   Se introduce în vas o mostră de aproximativ 2 g de lapte praf, se acoperă vasul cu capacul și se cântărește vasul acoperit, cât mai repede posibil, cu precizie cât mai aproape de 0,1 mg (M1).

5.4.   Se descoperă vasul și se pune împreună cu capacul în cuptor, timp de două ore.

5.5.   Se reașează capacul, se transferă vasul în desicator, se lasă să se răcească la temperatura camerei și se cântărește cu precizie cât mai aproape de 0,1 mg, cât mai repede posibil.

5.6.   Se descoperă vasul și se încălzește cu capacul, timp de o oră în cuptor.

5.7.   Se repetă procesul de la punctul 5.5.

5.8.   Se repetă procesele descrise la punctele 5.6 și 5.5 până când descreșterea de masă între cele două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg sau până când masa se mărește. Dacă are loc o mărire a masei, se utilizează cea mai mică masă obținută în calcul (6.1). Greutatea finală înregistrată este M2 g.

6.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

6.1.   Metoda de calcul

Se calculează pierderea de masă în procesul de uscare a mostrei, exprimată ca procentaj din masă, prin formula:

unde:

M0	=	masa în g a vasului și a capacului după efectuarea operațiunii de la punctul 5.2;
M1	=	masa în g a vasului, capacului și a mostrei după efectuarea operațiunii de la punctul 5.3;
M2	=	masa în g a vasului, capacului și a mostrei finale după efectuarea operațiunii de la punctul 5.5.

6.2.   Repetabilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate simultan sau în succesiune rapidă, asupra aceleiași mostre, de către același analist, în aceleași condiții, nu depășește 0,1 g de umiditate la 100 g de produs.

METODA 3:   DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE GRĂSIME ÎN TIPURILE DE LAPTE CONDENSAT (METODA RÖSE-GOTTLIEB)

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă determină conținutul de grăsime din tipurile de lapte enumerate în continuare:

—	laptele condensat neîndulcit cu o concentrație mare de grăsime;

—	laptele condensat neîndulcit;

—	laptele condensat neîndulcit parțial degresat;

—	laptele condensat neîndulcit degresat;

—	laptele condensat îndulcit;

—	laptele condensat îndulcit parțial degresat;

—	laptele condensat îndulcit degresat.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de grăsime din tipurile de lapte condensat: conținut de grăsime, așa cum este determinat de metoda specifică.

3.   PRINCIPIUL METODEI

Conținutul de grăsime se determină prin extragerea grăsimii dintr-o mostră de soluție de alcool amoniacal, cu eter etilic și eter de petrol, urmată de evaporarea solvenților, apoi se cântărește restul și se calculează ca procentaj din masa mostrei, în conformitate cu principiul Röse-Gottlieb.

4.   REACTIVI

Toți reactivii trebuie să se conformeze cerințelor specificate în testul liber (punctul 6.1). Dacă este cazul, reactivii pot fi redistilați în prezența a aproximativ 1 g de grăsime de unt pentru 100 ml de solvent.

4.1.   Soluție de amoniac, de aproximativ 25 % (m/m) NH3 (densitate la 20 °C de aproximativ 0,91g/ml) sau o soluție mai puternică, cu o concentrație cunoscută.

4.2.   Etanol, 96 ± 2 % (v/v) sau, dacă nu este disponibil, etanol denaturat cu metanol, etil metil cetonă sau eter de petrol.

4.3.   Eter etilic, fără peroxid.

Nota 1:

Pentru a verifica dacă există peroxizi, se adaugă 10 ml de eter într-un cilindru mic de sticlă cu dop, clătit anterior cu eter, 1 ml de soluție 10 % iodură de potasiu. Se agită și se lasă timp de un minut. Nu trebuie să se observe nici un fel de culoare galbenă în nici un strat.

Nota 2:

Eterul etilic poate fi liber de peroxid prin adăugarea de folie umedă de zinc, care a fost scufundată în întregime în soluție acidulată diluată de sulfat de cupru timp de un minut și apoi spălată cu apă. Se utilizează aproximativ 8 000 mm2 de folie de zinc la litru; se taie în fâșii destul de lungi cât să ajungă cel puțin la jumătatea recipientului.

4.4.   Benzină ușoară (eter de petrol) cu orice grad de fierbere între 30 și 60 °C.

4.5.   Solvent mixt, preparat cu puțin timp înainte de a fi utilizat, din amestecul unui volum egal de eter etilic (punctul 4.3) și eter de petrol (punctul 4.4) (în cazul în care se indică utilizarea unui solvent mixt, acesta se poate înlocui fie numai cu eter etilic, fie numai cu eter de petrol).

5.   APARATURĂ

5.1.   Balanță analitică

5.2.   Tuburi sau flacoane potrivite pentru extracție, prevăzute cu dopuri de sticlă la bază sau cu alte metode de închidere, neafectate de utilizarea solvenților.

5.3.   Flacoane cu pereți subțiri și cu fund plat, cu o capacitate de la 150 până la 250 ml.

5.4.   Cuptor de uscat cu presiune atmosferică, bine ventilat, controlat termostatic (adaptat să funcționeze la temperatura de 102 °C ± 1 °C).

5.5.   Granule antiexplozive, fără grăsime, neporoase, nefriabile în utilizare, spre exemplu, mărgele de sticlă sau boabe de carbură de siliciu (utilizarea acestui material este opțională; vezi în acest sens punctul 6.2.1).

5.6.   Sifon, pentru tuburile de extracție.

5.7.   Centrifugă (opțional).

6.   PROCEDURĂ

6.1.   Proba martor

În același timp cu determinarea conținutului de grăsime din mostră, se realizează o determinare martor pe 10 ml de apă, utilizându-se același tip de aparat de extracție, aceiași reactivi în aceeași cantitate și aceeași procedură descrisă în continuare, exclusiv punctul 6.2.2. Dacă martorul depășește 0,5 mg, reactivii trebuie verificați și reactivul sau reactivii impuri trebuie purificați sau înlocuiți.

6.2.   Determinare

6.2.1.   Se usucă un flacon (punctul 5.3) [dacă este cazul, împreună cu granule anti-explozive (punctul 5.5) pentru a favoriza fierberea liniștită, în timpul înlăturării ulterioare a solvenților] în cuptor (punctul 5.4) timp de jumătate de oră până la o oră. Se lasă flaconul la răcit la temperatura camerei se cântărește cu precizie flaconul răcit, cât mai aproape de 0,1 mg.

6.2.2.   Se agită mostra preparată și se cântărește imediat, cât mai aproape de 1 mg, 2 până la 2,5 g din mostră dacă este îndulcită sau 4 până la 5 g din mostră dacă este neîndulcită, direct sau pe rând, în aparatul de extracție (punctul 5.2). Se adaugă apă până la 10,5 ml și se agită ușor, cu o ușoară încălzire (40 până la 50 °C), până când produsul este complet dispersat. Mostra trebuie să fie complet dispersată, altfel determinarea trebuie repetată.

6.2.3.   Se adaugă 1,5 ml de amoniac (25 %) (punctul 4.1) sau un volum corespunzător dintr-o soluție mai puternică și se amestecă bine.

6.2.4.   Se adaugă 10 ml de etanol (punctul 4.2) și se amestecă lichidele ușor, dar uniform în aparatul neacoperit.

6.2.5.   Se adaugă 25 ml de eter etilic (punctul 4.3). Se răcește sub jet de apă. Se închide aparatul, se agită cu putere și se răstoarnă în mod repetat, timp de un minut.

6.2.6.   Se îndepărtează dopul cu grijă și se adaugă 25 ml de eter de petrol (punctul 4.4), utilizându-se primii câțiva mililitri pentru a se clăti dopul și interiorul gâtului aparatului, permițând soluției de clătire să pătrundă în aparat. Se închide prin reașezarea dopului, se agită și se răstoarnă în mod repetat, timp de 30 de secunde. Nu se agită prea puternic, dacă nu se utilizează sistemul centrifugal la punctul 6.2.7.

6.2.7.   Se lasă aparatul să staționeze până când stratul superior de lichid devine clar și se separă distinct de stratul inferior apos. În mod alternativ, se realizează separarea, utilizându-se o centrifugă potrivită (punctul 5.7).

Notă:

Când se utilizează o centrifugă care nu este acționată de un motor în trei faze, pot apărea scântei și, prin urmare, trebuie avută în vedere evitarea unei explozii sau a unui incendiu cauzat de vapori de eter provenind, spre exemplu, de la un tub spart.

6.2.8.   Se îndepărtează și se clătesc dopul și interiorul gâtului aparatului cu câțiva mililitri de solvent amestecat (punctul 4.5) și se permite soluției de clătire să pătrundă în aparat. Se transferă cu grijă, pe cât posibil, din stratul supernatant prin decantare sau cu ajutorul unui sifon (punctul 5.6) în flaconul preparat (punctul 6.2.1).

Notă:

Dacă transferul nu se face cu ajutorul unui sifon, poate fi necesară adăugarea a puțină apă pentru a clăti interfața dintre cele două straturi, ajutând astfel decantarea.

6.2.9.   Se clătesc exteriorul și interiorul gâtului aparatului sau partea de vârf și partea inferioară a sifonului cu câțiva mililitri de solvent amestecat (punctul 4.5). Se permite soluției de clătire din exteriorul aparatului să pătrundă în flacon și soluției de clătire din interiorul gâtului aparatului și din sifon să pătrundă în aparatul de extracție.

6.2.10.   Se face o a doua extracție, repetându-se procedura de la punctele 6.2.5 - 6.2.9 inclusiv, dar utilizându-se numai 15 ml de eter etilic și 15 ml de eter de petrol.

6.2.11.   Se face o a treia extracție, repetându-se procedura de la punctul 6.2.10, dar omițându-se clătirea finală (punctul 6.2.9).

Notă:

Nu este obligatorie realizarea acestei a treia extracții atunci când se analizează mostre de lapte condensat neîndulcit degresat și lapte condensat îndulcit degresat.

6.2.12.   Se evaporă sau se distilează cu atenție o cantitate cât mai mare posibil de solvent (inclusiv etanol). Dacă flaconul are capacitate mică, este necesară îndepărtarea unei anumite cantități de solvent, ca mai sus, după fiecare extracție.

6.2.13.   Când nu se percepe un miros considerabil al solventului, se așează flaconul pe lateral în cuptor și se încălzește timp de o oră.

6.2.14.   Se scoate flaconul din cuptor, se lasă la răcit la temperatura camerei și se cântărește cu precizie, cât mai aproape de 0,1 mg.

6.2.15.   Se repetă procedura de la punctele 6.2.13 și 6.2.14, cu perioade de încălzire între 30 și 60 de minute, până când diferența de masă a două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg sau până când masa se mărește. Dacă are loc o mărire a masei, se utilizează cea mai mică masă obținută în calcul (punctul 7.1). Greutatea finală înregistrată este M1 g.

Se adaugă 15 până la 25 ml de eter de petrol pentru a se confirma că substanța extrasă este în întregime solubilă. Se încălzește ușor și se amestecă solventul până când se dizolvă toată grăsimea.

6.2.16.1.   Dacă substanța extrasă este în întregime solubilă în eter de petrol, masa de grăsime este diferența dintre greutățile determinate la punctele 6.2.1 și 6.2.15.

6.2.16.2.   Dacă există vreun fel de substanță insolubilă sau dacă există motive de îndoială, se extrage complet grăsimea din flacoane, prin spălare repetată cu eter de petrol încălzit, permițându-se substanței nedizolvate să se așeze, înainte de fiecare decantare. Se clătește de trei ori exteriorul gâtului flaconului. Se încălzește flaconul, se așează în cuptor timp de o oră, se lasă la răcit la temperatura camerei conform punctului 6.2.1 și se cântărește cu precizie, cât mai aproape de 0,1 mg. Masa de grăsime este diferența dintre masa obținută la punctul 6.2.15 și această masă finală.

7.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

7.1.   Calcule

Masa în g de grăsime extrasă este:

și conținutul de grăsime al mostrei, exprimat în procente este:

unde:

M1	=	masa în g a flaconului M cu grăsime, după etapa de la punctul 6.2.15;
M2	=	masa în g a flaconului M, după etapa de la punctul 6.2.1 sau, în caz de substanță nedizolvată sau în caz de îndoială, după etapa de la punctul 6.2.16.2;
B1	=	masa în g a flaconului B din martor după etapa de la punctul 6.2.15;
B2	=	masa în g a flaconului B după etapa de la punctul 6.2.1 sau, în caz de substanță nedizolvată sau în caz de îndoială, după etapa de la punctul 6.2.16.2;
S	=	masa în g a mostrei utilizate.

7.2.   Repetabilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate simultan sau în succesiune rapidă, asupra aceleiași mostre, de către același analist, în aceleași condiții, nu depășește 0,05 g de grăsime la 100 g de produs.

METODA 4:   DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE GRĂSIME ÎN TIPURILE DE LAPTE DESHIDRATAT (METODA RÖSE-GOTTLIEB)

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă determină conținutul de grăsime din tipurile de lapte enumerate în continuare:

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau laptele praf cu o concentrație mare de grăsime;

—	laptele deshidratat integral sau laptele praf integral;

—	laptele deshidratat parțial degresat sau laptele praf parțial degresat;

—	laptele deshidratat degresat sau laptele praf degresat.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de grăsime din tipurile de lapte praf: conținut de grăsime, așa cum este determinat de metoda specifică.

3.   PRINCIPIUL METODEI

Conținutul de grăsime se determină prin extragerea grăsimii dintr-o soluție de alcool amoniacal din mostră, cu eter etilic și eter de petrol, urmată de evaporarea solvenților, apoi se cântărește restul și se calculează ca procentaj din masa mostrei, în conformitate cu principiul Röse-Gottlieb.

4.   REACTIVI

Toți reactivii trebuie să se conformeze cerințelor specificate în testul liber (punctul 6.1). Dacă este cazul, reactivii pot fi redistilați în prezența a aproximativ 1 g de grăsime de unt pentru 100 ml de solvent.

4.1.   Soluție de amoniac, de aproximativ 25 % (m/m) NH3 (densitate la 20 °C de aproximativ 0,91g/ml) sau o soluție mai puternică, cu o concentrație cunoscută.

4.2.   Etanol, 96 ± 2 % (v/v) sau dacă nu este disponibil, etanol denaturat cu metanol, etil metil cetonă sau eter de petrol.

4.3.   Eter etilic, fără peroxid.

Nota 1:

Pentru a se verifica prezența peroxidului, se adaugă 10 ml de eter într-un cilindru mic de sticlă cu dop, clătit anterior cu eter, 1 ml de soluție preparată cu 10 % iodură de potasiu. Se agită și se lasă timp de un minut. Nu trebuie să se observe nici un fel de culoare galbenă în nici un strat.

Nota 2:

Eterul etilic poate fi menținut liber de peroxid prin adăugarea de folie umedă de zinc, care a fost scufundată în întregime în soluție acidulată diluată de sulfat de cupru timp de un minut și apoi spălată cu apă. Se utilizează aproximativ 8 000 mm2 de folie de zinc la litru; se taie în fâșii destul de lungi cât să ajungă cel puțin la jumătatea recipientului.

4.4.   Eter de petrol cu orice domeniu de fierbere între 30 și 60 °C.

4.5.   Solvent mixt, preparat cu puțin timp înainte de a fi utilizat, din amestecul unui volum egal de eter etilic (punctul 4.3) și eter de petrol (punctul 4.4) (în cazul în care se indică utilizarea unui solvent mixt, acesta se poate înlocui fie numai cu eter etilic, fie numai cu eter de petrol).

5.   APARATURĂ

5.1.   Balanță analitică

5.2.   Tuburi sau flacoane potrivite pentru extracție, prevăzute cu dopuri de sticlă la bază sau cu alte metode de închidere, neafectate de utilizarea solvenților.

5.3.   Flacoane cu pereți subțiri și cu fund plat, cu o capacitate de la 150 până la 250 ml.

5.4.   Cuptor de uscat cu presiune atmosferică, bine ventilat, controlat termostatic, adaptat să opereze la 102 °C ± 1 °C.

5.5.   Granule antiexplozive, fără grăsime, neporoase, nefriabile în utilizare, spre exemplu, mărgele de sticlă sau boabe de carbură de siliciu (utilizarea acestui material este opțională; vezi punctul 6.2.1).

5.6.   Baie de apă, la 60 până la 70 °C.

5.7.   Sifon, pentru tuburile de extracție.

5.8.   Centrifugă (opțional).

6.   PROCEDURĂ

6.1.   Probă martor

În același timp cu determinarea conținutului de grăsime din mostră, se realizează o determinare martor pe 10 ml de apă, utilizându-se același tip de aparat de extracție, aceiași reactivi în aceeași cantitate și aceeași procedură descrisă în continuare, exclusiv punctul 6.2.2. Dacă martorul depășește 0,5 mg, reactivii trebuie verificați și reactivul sau reactivii impuri trebuie purificați sau înlocuiți.

6.2.   Determinare

6.2.1.   Se usucă un flacon (punctul 5.3) [dacă este cazul, împreună cu granule antiexplozive (punctul 5.5) pentru a favoriza fierberea liniștită, în timpul înlăturării ulterioare a solvenților] în cuptor (punctul 5.4) timp de jumătate de oră până la o oră. Se lasă flaconul la răcit la temperatura camerei se cântărește cu precizie flaconul răcit, cât mai aproape de 0,1 mg.

6.2.2.   Se cântărește imediat, cât mai aproape de 1 mg, aproximativ 1 g de lapte praf sau aproximativ 1,5 g de lapte praf degresat sau parțial degresat, direct sau pe rând, în aparatul de extracție (punctul 5.2). Se adaugă 10 ml de apă și se agită ușor până când pudra de lapte este complet dispersată (încălzirea poate fi necesară pentru anumite mostre).

6.2.3.   Se adaugă 1,5 ml de amoniac (25 %) (punctul 4.1) sau un volum corespunzător dintr-o soluție mai puternică și se încălzește în baie de apă (punctul 5.6) timp de 15 minute, la 60 până la 70 °C, amestecându-se ocazional. Se răcește, spre exemplu, sub jet de apă.

6.2.4.   Se adaugă 10 ml de etanol (punctul 4.2) și se amestecă lichidele ușor, dar uniform în aparatul neacoperit.

6.2.5.   Se adaugă 25 ml de eter etilic (punctul 4.3). Se răcește sub jet de apă. Se închide aparatul, se agită cu putere și se răstoarnă în mod repetat, timp de un minut.

6.2.6.   Se îndepărtează dopul cu grijă și se adaugă 25 ml de eter de petrol (punctul 4.4), utilizându-se primii câțiva mililitri pentru a se clăti dopul și interiorul gâtului aparatului, permițând soluției de clătire să pătrundă în aparat. Se închide prin reașezarea dopului, se agită și se răstoarnă în mod repetat, timp de 30 de secunde. Nu se agită prea puternic, dacă nu se utilizează sistemul centrifugal la punctul 6.2.7.

6.2.7.   Se lasă aparatul să staționeze până când stratul superior de lichid devine clar și se separă distinct de stratul inferior apos. În mod alternativ, se realizează separarea, utilizându-se o centrifugă potrivită (punctul 5.8).

Notă:

Când se utilizează o centrifugă care nu este acționată de un motor în trei faze, pot apărea scântei și, prin urmare, trebuie avută în vedere evitarea unei explozii sau a unui incendiu cauzat de vapori de eter provenind, spre exemplu, de la un tub spart.

6.2.8.   Se îndepărtează și se clătesc dopul și interiorul gâtului aparatului cu câțiva mililitri de solvent amestecat (punctul 4.5) și se permite soluției de clătire să pătrundă în aparat. Se transferă cu grijă, pe cât posibil, din stratul supernatant prin decantare sau cu ajutorul unui sifon (punctul 5.6) în flaconul preparat (punctul 6.2.1).

Notă:

Dacă transferul nu se face cu ajutorul unui sifon, poate fi necesară adăugarea a puțină apă pentru a clăti interfața dintre cele două straturi, ajutând astfel decantarea.

6.2.9.   Se clătesc exteriorul și interiorul gâtului aparatului sau partea de vârf și partea inferioară a sifonului cu câțiva mililitri de solvent amestecat (punctul 4.5). Se permite soluției de clătire din exteriorul aparatului să pătrundă în flacon și soluției de clătire din interiorul gâtului aparatului și din sifon să pătrundă în aparatul de extracție.

6.2.10.   Se face o a doua extracție, repetându-se procedura de la punctele 6.2.5-6.2.9 inclusiv, dar utilizându-se numai 15 ml de eter etilic și 15 ml de eter de petrol.

6.2.11.   Se face o a treia extracție, repetându-se procedura de la punctul 6.2.10, dar omițându-se clătirea finală (punctul 6.2.9).

Notă:

Nu este obligatorie realizarea acestei a treia extracții atunci când se analizează mostre de lapte deshidratat degresat.

6.2.12.   Se evaporă sau se distilează cu atenție o cantitate cât mai mare posibil de solvent (inclusiv etanol). Dacă flaconul are capacitate mică, este necesară îndepărtarea unei anumite cantități de solvent, ca mai sus, după fiecare extracție.

6.2.13.   Când nu se percepe un miros considerabil al solventului, se așează flaconul în partea sa de cuptor și se încălzește timp de o oră.

6.2.14.   Se scoate flaconul din cuptor, se lasă la răcit la temperatura camerei ca și în cazul anterior (punctul 6.2.1) și se cântărește cu precizie, cât mai aproape de 0,1 mg.

6.2.15.   Se repetă procedura de la punctele 6.2.13 și 6.2.14, cu perioade de încălzire între 30 și 60 de minute, până când diferența de masă a două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg sau până când masa se mărește. Dacă are loc o mărire a masei, se utilizează cea mai mică masă obținută în calcul (punctul 7.1). Greutatea finală înregistrată este M1g.

Se adaugă 15 până la 25 ml de eter de petrol pentru a se confirma că substanța extrasă este în întregime solubilă. Se încălzește ușor și se amestecă solventul până când se dizolvă toată grăsimea.

6.2.16.1.   Dacă substanța extrasă este în întregime solubilă în eter de petrol, masa de grăsime este diferența dintre greutățile determinate la punctele 6.2.1 și 6.2.15.

6.2.16.2.   Dacă există vreun fel de substanță insolubilă sau dacă există motive de îndoială, se extrage complet grăsimea din flacoane, prin spălare repetată cu eter de petrol încălzit, permițându-se substanței nedizolvate să se așeze, înainte de fiecare decantare. Se clătește de trei ori exteriorul gâtului flaconului.

Se încălzește flaconul, se așează în cuptor timp de o oră, se lasă la răcit la temperatura camerei după cum se indică mai sus (punctul 6.2.1) și se cântărește cu precizie, cât mai aproape de 0,1 mg. Masa de grăsime este diferența dintre masa obținută la punctul 6.2.15 și această masă finală.

7.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

7.1.   Calcule

Masa în g a grăsimii extrase este:

și conținutul de grăsime al mostrei exprimat în procentaj este:

unde:

M1	=	masa în g a flaconului M cu grăsime, după operațiunea de la punctul 6.2.15;
M2	=	masa în g a flaconului M, după operațiunea de la punctul 6.2.1 sau, în caz de substanță nedizolvată sau în caz de îndoială, după operațiunea de la punctul 6.2.16.2;
B1	=	masa în g a flaconului B din martor după operațiunea de la punctul 6.2.15;
B2	=	masa în g a flaconului B după operațiunea de la punctul 6.2.1 sau, în caz de substanță nedizolvată sau în caz de îndoială, după operațiunea de la punctul 6.2.16.2;
S	=	masa în g a mostrei utilizate.

7.2.   Repetabilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate simultan sau în succesiune rapidă, asupra aceleiași mostre, de către același analist, în aceleași condiții, nu depășește 0,05 g de grăsime la 100 g de produs.

METODA 5:   DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE ZAHAROZĂ

(METODA POLARIMETRICĂ)

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă determină conținutul de zaharoză din tipurile de lapte enumerate în continuare:

—	laptele condensat îndulcit;

—	laptele condensat îndulcit parțial degresat;

—	laptele condensat îndulcit degresat.

Mostrele nu trebuie să conțină zahăr invertit.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de zaharoză din tipurile de lapte condensat îndulcit: conținut de zaharoză, așa cum este determinat de metoda specifică.

3.   PRINCIPIUL METODEI

Metoda se bazează pe principiul Clerget al inversiunii, un tratament ușor al mostrei cu acid care produce hidroliză completă de zaharoză și aproape deloc lactoză sau alte produse zaharate. Conținutul de zaharoză se obține din modificarea în forța de rotație a soluției.

Se prepară o mostră de lichid bine filtrat, fără modificarea de rotație cu lactoză, prin tratarea cu soluție de amoniac, urmată de neutralizare și purificare prin adăugarea succesivă de soluții de acetat de zinc și de hexacianoferat de potasiu II.

Într-o parte din lichidul filtrat, zaharoza este hidrolizată în condiții precise.

Din rotația lichidului filtrat înainte și după inversiune, conținutul de zaharoză este calculat cu ajutorul formulelor corespunzătoare.

4.   REACTIVI

4.1.   Soluție de acetat de zinc, 1 M: se dizolvă 21,9 g de acetat de zinc cristalizat deshidratat Zn (C2 H3 O2)2 2H2O și 3 ml de acid acetic glacial în apă și se completează, până la 100 ml, cu apă.

4.2.   Soluție de hexacianoferat de potasiu (II), 0,25 M: se dizolvă 10,6 g de hexacianoferat de potasiu (II) cristalizat trihidrat K4[Fe(CN)6], 3H2O în apă și se completează, până la 100 ml, cu apă.

4.3.   Soluție de acid clorhidric, 6,35 ± 0,20 M (20 până la 22 %) sau 5,0 ± 0,2 M (16 până la 18 %).

4.4.   Soluție amoniacală, 2,0 ± 0,2 M (3,5 %).

4.5.   Soluție de acid acetic, 2,0 ± 0,2 M (12 %).

4.6.   Indicator albastru de bromotimol, 1 % (m/v) soluție în etanol.

5.   APARATURĂ

5.1.   Balanță analitică cu o sensibilitate de 10 mg.

5.2.   Tub polarimetru, 2 dm, având exact lungimea calibrată.

5.3.   Polarimetru sau zaharimetru:

(a)	polarimetru cu lampă de sodiu sau lumină verde de mercur (lampă cu vapori de mercur cu prismă sau un ecran special Wratten nr. 77 A) care se citește cu precizie de 0,05 grade unghiulare;

(b)	zaharimetru, cu o scală internațională pentru zahăr, utilizând lumină albă trecută printr-un filtru de 15 mm dintr-o soluție slabă de bicromat de potasiu sau sodiu 6 %, care se citește cu o precizie de cel puțin 0,1° pe scala internațională pentru zahăr.

5.4.   Baie de apă, reglată la 60 °C ± 1 °C.

6.   PROCEDURĂ

6.1.   Controlul metodei

Pentru a standardiza procedura, reactivii și aparatura, se realizează o determinare de control, în dublu exemplar, așa cum se descrie mai jos, utilizându-se un amestec de 100 g de lapte și 18 g de zaharoză pură sau un amestec de 110 g de lapte degresat și 18 g de zaharoză pură, fiecare corespunzând cu 40 g de lapte condensat, conținând 45 % zaharoză. Se calculează conținutul de zahăr utilizându-se formula de la punctul 7, substituindu-se F pentru M și respectiv P în formula 1 fiind dată cantitatea de lapte și conținutul de grăsime și proteine al laptelui, iar în formula 2, pentru M, valoarea de 40,00. Valorile descoperite nu diferă cu mai mult de 0,2 % de 45,0 %.

6.2.   Determinare

6.2.1.   Se cântăresc în 10 mg, aproximativ 40 g de mostră, bine amestecate într-un vas gradat de 100 ml. Se adaugă 50 ml de apă caldă (80-90 °C) și se amestecă bine.

6.2.2.   Se transferă amestecul într-un flacon măsurând cantitativ 200 ml, clătindu-se vasul gradat cu cantități succesive de apă la 60 °C, până când volumul total este între 120 și 150 ml. Se amestecă și se răcește la temperatura camerei.

6.2.3.   Se adaugă 5 ml de soluție diluată de amoniac (punctul 4.4). Se amestecă din nou și apoi se lasă să stea timp de 15 minute.

6.2.4.   Se neutralizează amoniacul prin adăugarea unei cantități echivalente de soluție diluată de acid acetic (punctul 4.5). Se determină numărul exact de ml în prealabil, prin titrarea soluției de amoniac, folosind ca indicator bromotimol albastru (punctul 4.6). Se amestecă.

6.2.5.   Se adaugă, amestecându-se ușor, prin rotirea flaconului titrat, 12,5 ml de soluție de acetat de zinc (punctul 4.1).

6.2.6.   Se adaugă 12,5 ml de soluție de hexacianoferat de potasiu (II) (punctul 4.2), într-un mod similar cu cel pentru soluția de acetat.

6.2.7.   Se aduce conținutul flaconului la 20 °C și se completează până la 200 ml cu apă la 20 °C.

Notă: De-a lungul tuturor etapelor descrise până acum, adaosurile de apă și reactivi trebuiau făcute astfel încât să se evite formarea de bule de aer și, în același scop, toate amestecurile trebuiau realizate mai curând prin rotirea flaconului decât prin agitare. Dacă există bule de aer dinaintea amestecului cu volumul de 200 ml, înlăturarea lor poate fi realizată prin conectarea temporară a flaconului la o pompă cu vid și rotarea flaconului.

6.2.8.   Se închide flaconul cu un dop uscat și se amestecă uniform, prin agitare puternică.

6.2.9.   Se lasă să stea timp de câteva minute și apoi se filtrează printr-un filtru uscat de hârtie, îndepărtându-se primii 25 ml de lichid filtrat.

6.2.10.   Polarizare directă: se determină rotația optică a lichidului filtrat la 20 °C ± 1 °C.

6.2.11.   Inversiune: se pipetează 40 ml din lichidul filtrat obținut mai sus într-un flacon volumetric de 50 ml. Se adaugă 6,0 ml de acid clorhidric M 6,35 sau 7,5 ml de acid clorhidric M 5,0 (punctul 4.3).

Se așează flaconul într-o baie de apă la 60 °C, timp de 15 minute, asigurându-se că întregul rezervor al flaconului a fost scufundat. Se amestecă, printr-o mișcare de rotație în timpul primelor cinci minute, timp în care conținutul flaconului trebuie să atingă temperatura băii de apă. Se răcește la 20 °C și se completează volumul cu apă la 20 °C. Se amestecă și se lasă să stea timp de o oră la această temperatură.

6.2.12.   Polarizare inversă:

Se determină rotația soluției inversate la 20 °C ± 0,2 °C. (Totuși, dacă temperatura T a lichidului din tubul de polarizare diferă cu mai mult de 0,2 °C, în timpul măsurării, trebuie aplicată temperatura corectă, la care se face referire la punctul 7.2).

7.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

7.1.   Metoda de calcul

Se calculează conținutul de zaharoză cu ajutorul următoarelor formule:

(1)

(2)

unde:

S	=	conținutul de zaharoză;
M	=	masa mostrei cântărite în grame;
F	=	procentajul de grăsime în mostră;
P	=	procentajul de proteine (N x 6,38) în mostră;
V	=	volumul în ml cu care mostra este diluată înainte de filtrare;
v	=	corectura în ml pentru volumul precipitatului format în timpul clarificării;
D	=	citirea directă a polarimetrului (polarizare înainte de inversiune);
I	=	citirea polarimetrului după inversiune;
L	=	lungimea în dm a tubului polarimetrului;
Q	=	factorul de inversiune, ale cărui valori sunt date mai jos.

Observații:

(a)	Când se cântărește o cantitate exactă de 40,00 g de lapte condensat și când se utilizează un polarimetru cu lumină de sodiu, cu grade unghiulare și un tub de polarimetru de 2 dm, la 20,0 °C ± 0,1 °C, conținutul de lapte condensat normal (C = 9) se poate calcula cu următoarea formulă:

(b)	Dacă se măsoară polarizarea inversă la o altă temperatură decât cea de 20 °C, cifrele trebuie multiplicate cu:

7.2.   Valorile factorului de inversare Q

Următoarele formule oferă valori precise pentru Q, pentru surse variate de iluminat cu corecții pentru concentrație și temperatură:

Polarimetru cu lumină de sodiu și cu grade unghiulare:   Q = 0,8825 + 0,0006 (C – 9) – 0,0033 (T – 20).

Polarimetru cu lumină verde de mercur cu grade unghiulare:   Q = 1,0392 + 0,0007 (C – 9) – 0,0039 (T – 20).

Lumină albă cu filtru bicromat și zaharimetru cu scală pentru zahăr gradată în sistem internațional:   Q = 2,549 + 0,0017 (C – 9) – 0,0095 (T – 20).

În formulele de mai sus:

C	=	Procentajul total de zaharuri, în soluția inversată, ca polarizată,
T	=	Temperatura soluției inversate în citirea polarimetrică.

Nota 1:

Procentajul total de zaharuri C în soluția inversată se poate calcula prin citirea directă și schimbarea prin inversiune a modalității obișnuite, utilizându-se valorile uzuale pentru rotațiile specifice de zaharoză, lactoză și zahăr invertit.

Corecția de 0,0006 (C– 9) etc. este exactă numai când C este aproximativ 9; pentru lapte condensat normal, această corecție poate fi neglijată, C fiind apropiat de 9.

Nota 2:

Variația de temperatură de la 20 °C la 1 °C marchează o diferență mică în citirea directă, dar o variație de peste 0,2 °C în citirea inversă necesită o corectură. Corectura – 0,0033 (T – 20) etc., este exactă numai între 18 °C și 22 °C.

7.3.   Repetabilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate simultan sau în succesiune rapidă, asupra aceleiași mostre, de către același analist, în aceleași condiții, nu depășește 0,3 g de zaharoză la 100 g de lapte condensat.

METODA 6:   DETERMINAREA CONȚINUTULUI DE ACID LACTIC ȘI DE LACTAȚI

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă determină conținutul de acid lactic și lactate din tipurile de lapte enumerate în continuare:

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau laptele praf cu o concentrație mare de grăsime;

—	laptele deshidratat integral sau laptele praf integral;

—	laptele deshidratat parțial degresat sau laptele praf parțial degresat;

—	laptele deshidratat degresat sau laptele praf degresat.

2.   DEFINIȚIE

Conținutul de acid lactic și lactoză din lapte praf: acid lactic și lactat, exprimate ca acid lactic, așa cum este determinat de metoda specifică.

3.   PRINCIPIU

Grăsimea, proteina și lactoza sunt scoase simultan dintr-o soluție mostră, prin adăugare de sulfat de cupru și hidroxid de calciu, urmată de filtrare.

Acidul lactic și lactatul din lichidul filtrat sunt convertite în acetaldehidă cu acid sulfuric concentrat în prezență de sulfat de cupru II.

Conținutul de acid lactic este determinat colorimetric, prin utilizare de p-hidroxidifenil.

Conținutul de acid lactic și lactate este exprimat în mg de acid lactic la 100 de g de particule solide fără grăsime.

4.   REACTIVI

4.1.   Soluție de cupru (II): se dizolvă 250 g de sulfat de cupru (II) (CuSO4, 5H2O) în apă și se diluează cu până la 1 000 ml cu apă.

Suspensie de hidroxid de calciu.

4.2.1.   Se macină 300 g de hidroxid de calciu [Ca (OH)2] într-un mojar, cu apă, utilizându-se un total de 900 ml. Suspensia trebuie să fie proaspăt preparată înainte de utilizare.

4.2.2.   Suspensia de hidroxid de calciu: se macină 300 g de hidroxid de calciu [Ca (OH)2] într-un mojar, cu apă, utilizându-se un total de 1 400 ml. Suspensia trebuie să fie proaspăt preparată înainte de utilizare.

4.3.   Soluția de acid sulfuric – sulfat de cupru (II): se adaugă la 300 ml de acid sulfuric, între 95,9 și 97,0 % (m/m) de H2SO4, 0,5 ml de soluție de sulfat de cupru (II) (4.1.).

4.4.   Soluție de p-hidroxidifenil C6H5C6H4OH: se dizolvă prin agitare și încălzire ușoară, 0,75 g de p-hidroxidifenil în 5 ml de soluție apoasă de hidroxid de sodiu, conținând 5 g de NaOH la 100 ml. Se diluează până la 50 ml cu apă, într-un flacon volumetric. Se păstrează soluția într-un vas de sticlă maro, la întuneric și într-un loc răcoros. Nu se utilizează dacă se schimbă la culoare sau dacă se produce o turbiditate. Durata maximă de depozitare este de 72 de ore.

4.5.   Soluția standard de acid lactic: se dizolvă, cu puțin înaintea utilizării, 0,1067 g de lactat de litiu (CH3CHOHCOOLi) în apă și se diluează până la 1 000 de ml într-un flacon volumetric. 1 ml din această soluție corespunde la 0,1 mg de acid lactic.

4.6.   Lapte standard reconstituit: se analizează în avans câteva mostre de lapte praf de înaltă calitate. Pentru pregătirea curbei de calibrare, se selectează mostra având conținutul cel mai scăzut de acid lactic, conținând nu mai mult de 30 mg de acid lactic la 100 g de particule solide fără grăsime. Se urmează procedura de operare descrisă mai jos, la punctele 6.2.1 și 6.2.2.

5.   APARATURĂ

5.1.   Balanță analitică

5.2.   Spectrofotometru pentru citirea la o lungime de undă de 570 nm.

5.3.   Baie de apă, la 30 °C ± 2 °C.

5.4.   Mojar și pistil.

5.5.   Filtru de hârtie (Schleicher și Schull 595, Whatman 1 sau echivalent).

5.6.   Eprubete, sticlă pirex sau ceva echivalent (dimensiuni 25 x 150 mm).

Notă:

Toate vasele din sticlă trebuie să fie perfect curate și menite spre unică folosință, în această determinare. Înainte de spălare, vasele din sticlă conținând produse reziduale cu concentrație de acid clorhidric se clătesc.

6.   PROCEDURĂ

6.1.   Proba martor

Se realizează o probă martor, prin punerea a 30 ml de apă într-o eprubetă gradată de 50 ml și se tratează această eprubetă conform descrierii de la punctele 6.2.4-6.2.11 inclusiv. Dacă martorul măsurat în apă depășește un echivalent de 20 mg de acid lactic la 100 de g de particule solide fără grăsime, reactivii trebuie verificați și reactivul sau reactivii impuri trebuie înlocuiți. Proba martor se realizează în același timp cu analiza mostrei.

6.2.   Determinare

Notă:

Se evită contaminarea cu impurități, în special cu salivă și transpirație.

6.2.1.   Se determină conținutul de particule solide fără grăsime (a) g de mostră prin scăderea conținutului de grăsimi (obținut prin metoda 4) și a conținutului de umezeală (obținut prin metoda 2) din 100.

6.2.2.   Se cântăreștede mostră, cât mai aproape de 0,1 g. Se adaugă această cantitate din mostră la 100 ml de apă și se amestecă uniform.

6.2.3.   Se pipetează 5 ml de soluție, obținută într-o eprubetă gradată de 50 ml și diluată cu apă până la aproximativ 30 ml.

6.2.4.   Se adaugă încet, în timp ce se agită, 5 ml de soluție de sulfat de cupru (punctul 4.1) și se lasă să stea 10 minute.

6.2.5.   Se adaugă încet, în timp ce se agită, 5 ml de suspensie de hidroxid de calciu (punctul 4.2.1) sau 10 ml de suspensie de hidroxid de calciu (punctul 4.2.2).

6.2.6.   Se diluează până la 50 ml cu apă, se agită cu putere, se lasă să stea timp de 10 minute, apoi se filtrează. Se înlătură primele rezultate.

6.2.7.   Se pipetează 1 ml din lichidul filtrat în eprubetă (punctul 5.6).

6.2.8.   Se adaugă în eprubetă, cu ajutorul unui burete sau cu o pipetă gradată 6,0 ml de soluție de acid sulfuric și sulfat de cupru (II) (punctul 4.3). Se amestecă.

6.2.9.   Se încălzește baia de fierbere timp de 5 minute. Se răcește la temperatura ambientală, sub jet de apă.

6.2.10.   Se adaugă două picături de reactiv p-hidroxidifenil (punctul 4.4) și se agită cu putere, pentru a se răspândi reactivul în mod uniform în tot lichidul. Se așează eprubeta în baia de apă la 30 °C ± 2 °C; se lasă timp de 15 minute, agitându-se din când în când.

6.2.11.   Se așează eprubeta în baia de apă în fierbere timp de 90 de secunde. Se răcește la temperatura ambientală, sub jet de apă.

6.2.12.   Se măsoară densitatea optică în proba martor (punctul 6.1) în decurs de trei ore la lungimea de undă specificată la punctul 5.2.

6.2.13.   Dacă densitatea optică o depășește pe cea a celui mai înalt punct al curbei standard, se repetă testul, utilizându-se o diluare adecvată a lichidului filtrat, obținută la punctul 6.2.6.

6.3.   Prepararea standardului

6.3.1.   Se pipetează 5 ml de lapte reconstituit (punctul 4.6) în cinci eprubete gradate a câte 50 ml. Se pipetează în aceste eprubete 0, 1, 2, 3 și respectiv 4 ml de soluție standard (punctul 4.5), astfel încât se obține un șir de standarde corespunzătoare la 0, 20, 40, 60 și 80 mg de acid lactic adăugat la 100 g de particule solide fără grăsime, de lapte praf.

6.3.2.   Se diluează cu apă până la aproximativ 30 ml și se tratează conform descrierii de la punctele 6.2.4-6.2.11.

6.3.3.   Se măsoară densitățile optice ale standardelor (punctul 6.3.1) în proba martor (punctul 6.1) în decurs de trei ore la lungimea de undă specificată la punctul 5.2. Se schițează o diagramă a densităților optice și a cantităților de acid lactic, date la punctul 6.3.1, adică 0 mg, 20 mg, 40 mg, 60 mg și 80 mg la 100 g de particule solide fără grăsime. Se trasează cea mai potrivită linie dreaptă unind punctele și se pregătește curba standard prin mutarea acestei linii paralel cu ea însăși, astfel încât să treacă prin punctul de origine.

7.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

7.1.   Metoda de calcul

Se convertește densitatea optică măsurată la punctele 6.2.12-6.2.13 în mg de acid lactic la 100 g de particule solide fără grăsime în mostra la care face referire curba standard. Se multiplică acest rezultat cu factorul de diluție, atunci când lichidul filtrat a fost diluat în conformitate cu punctul 6.2.13.

7.2.   Repetabilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate simultan sau în succesiune rapidă, asupra aceleiași mostre, de către același analist, în aceleași condiții, nu depășește 8 mg de acid lactic la 100 g de particule solide fără grăsime, pentru un conținut de până la 80 mg. Pentru valori mai ridicate diferența nu trebuie să depășească 10 % din cea mai scăzută valoare.

METODA 7:   DETERMINAREA ACTIVITĂȚII FOSFATAZEI

(PROCEDURA SANDERS ȘI SAGER MODIFICATĂ)

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă descrie activitatea fosfatazei în tipurile de lapte enumerate în continuare:

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau lapte praf cu o concentrație mare de grăsime;

—	laptele deshidratat integral sau lapte praf integral;

—	laptele deshidratat parțial degresat sau lapte praf parțial degresat;

—	laptele deshidratat degresat sau lapte praf degresat.

2.   DEFINIȚIE

Activitatea fosfatazei din tipurile de lapte praf este o măsură a cantității de fosfatază alcalină activă prezente. Este exprimată ca o cantitate de fenol în μg eliberat de 1 ml de lapte reconstituit, așa cum este determinat de procedura descrisă mai jos.

3.   PRINCIPIU

Activitatea fosfatazei din tipurile de lapte praf este determinată prin abilitatea fosfatazei de a elibera fenol din difosfat de fenilsodiu. Cantitatea de fenol eliberată în condițiile prevăzute este determinată printr-o măsurare spectrofotometrică a culorii dezvoltate cu reactiv Gibb.

4.   REACTIVI

4.1.   Soluția A:

Soluție tampon de hidroxid de borat de bariu: pH 10,6 ± 0,1 la 20 °C.

Se dizolvă: 25,0 g de hidroxid de bariu [Ba(OH)2, 8H2O] în apă și se diluează până la 500 ml.

Se dizolvă: 11,0 g de acid boric (H3BO3) în apă și se diluează până la 500 ml.

Se încălzesc cele două soluții până la 50 °C și se amestecă.

Se agită și se răcește amestecul la temperatura camerei.

Se adaptează pH la 10,6 ± 0,1 cu soluția de hidroxid de bariu și se filtrează.

Se depozitează soluția într-un recipient închis ermetic.

Înainte de utilizare, se diluează soluția tampon cu o cantitate egală de apă.

4.2.   Soluția B:

Soluție tampon de dezvoltare a culorii.

Se dizolvă: 6,0 g de metaborat de sodiu (NaBO2) (sau 12,6 g de NaBO2, 4 H2O) și 20,0 g de clorură de sodiu (NaCl) în apă și se diluează până la 1 000 ml cu apă.

4.3.   Soluția C

Soluție tampon de substrat.

4.3.1.   Se dizolvă 0,5 g de difenilfosfat de sodiu (Na2C6H5PO4, 2H2O) în 4,5 ml de soluție B (4.2.). Se adaugă 2 picături de soluție E (4.5) și se lasă să stea timp de 30 de minute. Se extrage culoarea cu 2,5 ml de butanol (4.10). Dacă este necesar, se repetă operația de extragere de culoare. După separare, se îndepărtează butanolul. Această soluție poate fi ținută în frigider timp de câteva zile. Se dezvoltă și se extrage culoarea încă o dată, înainte de utilizare.

4.3.2.   Se pipetează 1 ml din această soluție într-un flacon volumetric de 100 ml și se completează volumul cu soluția A. Se prepară soluția tampon imediat înainte de utilizare.

4.4.   Soluția D

Agent de precipitare

Se dizolvă 3,0 g de sulfat de zinc (ZnSO4, 7H2O) și 0,6 g de sulfat de cupru (II) (CuSO4, 5H2O) în apă și se completează până la 100 ml cu apă.

4.5.   Soluția E

Reactiv Gibb

Se dizolvă 0,040 g de 2.6-dibromochinonă 1.4-cloroimidă (O.C6H2Br2,NCl) în 10 ml de 96 % etanol. Se depozitează soluția într-un vas de sticlă de culoare închisă și se păstrează în frigider. Se înlătură acest reactiv atunci când devine decolorat.

4.6.   Soluție tampon pentru diluarea culorii

Se diluează 10 ml din soluția B (punctul 4.2), soluție tampon de dezvoltare de culoare cu până la 100 ml de apă.

4.7.   Soluție de sulfat de cupru

Se dizolvă 0,05 g de sulfat de cupru (II) (CuSO4, 5H2O) în apă și se completează până la 100 ml de apă.

4.8.   Soluție standard de fenol

Se dizolvă 0,200 ± 0,001 g de fenol pur în apă și se completează până la 100 ml de apă, într-un flacon volumetric. Această soluție poate fi depozitată în frigider timp de mai multe luni. Se diluează 10 ml din această soluție până la 100 ml de apă. Această soluție diluată conține 200 μg de fenol în 1 ml și se poate utiliza pentru prepararea unor soluții mai diluate.

4.9.   Apă distilată fiartă.

4.10.   n-Butanol

5.   APARATURĂ

5.1.   Balanță analitică

5.2.   Baie de apă, termostatic controlată la 37 °C ± 1 °C.

5.3.   Spectrofotometru pentru citirea la o lungime de undă de 610 nm.

5.4.   Filtru de hârtie (Schleicher și Schull 597, Whatman 42 sau hârtie de filtru echivalent).

5.5.   Baie de apă, în fierbere.

5.6.   Folie de aluminiu.

6.   PROCEDURĂ

Măsuri de precauție care trebuie luate:

1.	Se evită expunerea directă la lumină solară.

2.	Toate vasele de sticlă, dopurile și materialul de transportat trebuie să fie perfect curate. Se recomandă să fie clătite și fierte în apă sau tratate cu abur.

3.	Se evită utilizarea materialelor plastice (de exemplu dopuri) deoarece pot conține fenol.

4.	Saliva conține fosfatază; prin urmare, trebuie evitată contaminarea prin urme de salivă.

6.1.   Pregătirea mostrei

6.1.1.   Se cântăresc 10 g de mostră, cât mai aproape de 0,1 g, și se dizolvă în 90 ml de apă. Temperatura pentru dizolvarea pudrei nu trebuie să depășească în nici un caz 35 °C.

6.2.   Determinare

6.2.1.   Se introduce în fiecare dintre cele două eprubete 1 ml de lapte reconstituit preparat conform descrierii de la punctul 6.1.1.

6.2.2.   Se încălzește una dintre eprubete în apă fiartă, timp de două minute. Se acoperă eprubeta și baia de apă (punctul 5.5) sau, spre exemplu, un vas gradat cu folie de aluminiu (punctul 5.6) pentru a se asigura că întreaga eprubetă este încălzită. Se răcește în apă rece, la temperatura camerei. Se utilizează această eprubetă pentru proba martor. Pentru toate operațiunile următoare se tratează identic cele două eprubete.

6.2.3.   Se adaugă 10 ml de soluție C (punctul 4.3.2). Se amestecă și se așează eprubeta într-o baie de apă de 37 °C (punctul 5.2).

6.2.4.   Se introduc în incubator timp de 60 de minute în baia de apă, agitându-se periodic.

6.2.5.   Se transferă imediat eprubetele în baia de apă (punctul 5.5) și se încălzesc timp de două minute; se răcesc la temperatura camerei, în apă rece.

6.2.6.   Se adaugă 1 ml de soluție D (punctul 4.4), se amestecă și se filtrează printr-o hârtie de filtru uscată; se înlătură primele lichide filtrate, până când se obține un lichid clar.

6.2.7.   Se pun 5 ml din fiecare lichid filtrat în eprubete, se adaugă 5 ml de soluție B (punctul 4.2) și 0,1 ml de soluție E (punctul 4.5). Se amestecă.

6.2.8.   Se lasă culoarea să se dezvolte la temperatura camerei, timp de 30 de minute, departe de lumina solară.

6.2.9.   Se măsoară densitatea optică a mostrei dizolvate, pe martor, la o lungime de undă indicată la punctul 5.3.

6.2.10.   Se repetă determinarea dacă densitatea optică a soluției este peste cea a mostrei standard, cu 20 μg de fenol, preparat conform punctului 7.

Dacă această limită este depășită, se diluează un volum potrivit de lapte reconstituit, în conformitate cu punctul 6.1.1, cu un volum potrivit din acest lapte, fiert cu atenție conform indicațiilor de la punctul 6.2.2 pentru a nu activa fosfataza prezentă.

7.   PREGĂTIREA CURBEI STANDARD

7.1.   Se pipetează în patru flacoane volumetrice de 100 ml, 1, 3, 5 și 10 ml de soluție standard, diluată în conformitate cu punctul 4.8, și se completează volumul cu apă; aceste diluări conțin respectiv 2, 6, 10 și 20 μg de fenol pe ml.

7.2.   Se pipetează în eprubete 1 ml de apă sau 1 ml din fiecare soluție standard (punctul 7.1), cu scopul de a obține o serie de mostre conținând 0 (valoare nulă obținută prin utilizarea a 1 ml de apă) – 2 – 6 – 10 și 20 μg de fenol.

7.3.   Se pipetează succesiv în fiecare eprubetă 1 ml de soluție de sulfat de cupru (II) (punctul 4.7), 5 ml de soluție tampon de culoare (punctul 4.6), 3 ml de apă și 0,1 ml de soluție E (punctul 4.5). Se amestecă.

7.4.   Se lasă eprubetele timp de 30 de minute la temperatura camerei, departe de lumina solară.

7.5.   Se măsoară absorbția soluțiilor în fiecare eprubetă, în comparație cu valoarea martor, la lungimea de undă indicată la punctul 5.3.

7.6.   Se prepară o curbă standard prin schițarea valorilor de absorbție și a cantităților de fenol, în μg, conform indicațiilor de la punctul 7.2.

8.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

8.1.   Modul de calcul

8.1.1.   Se convertesc cifrele determinate la punctul 6.2.9 în μg de fenol, cu referire la curba standard.

8.1.2.   Se calculează activitatea fosfatazei, exprimată în μg de fenol pe ml de lapte reconstituit, în conformitate cu următoarea formulă:

Activitatea fosfatazei = 2,4 × P

unde P = cantitatea de fenol în μg, în conformitate cu punctul 8.1.1.

8.1.3.   Dacă a fost necesară diluarea, conform indicațiilor de la punctul 6.2.10, se multiplică rezultatul obținut la punctul 8.1.2 cu factorul de diluție.

8.2.   Repetabilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate simultan sau în succesiune rapidă, asupra aceleiași mostre, de către același analist, în aceleași condiții, nu depășește 2 μg de fenol eliberat de 1 ml de lapte reconstituit.

METODA 8:   DETERMINAREA ACTIVITĂȚII FOSFATAZEI

(PROCEDURA ASCHAFFENBURG ȘI MÜLLEN)

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta metodă descrie activitatea fosfatazei în tipurile de lapte enumerate în continuare:

—	laptele deshidratat cu o concentrație mare de grăsime sau laptele praf cu o concentrație mare de grăsime;

—	laptele deshidratat integral sau laptele praf integral;

—	laptele deshidratat parțial degresat sau laptele praf parțial degresat;

—	laptele deshidratat degresat sau laptele praf degresat.

2.   DEFINIȚIE

Activitatea fosfatazei a tipurilor de lapte praf este o măsură a cantității de fosfatază alcalină activă prezentă în produs. Este exprimată ca o cantitate de p-nitrofenol în micrograme eliberat de 1 ml de mostră lapte reconstituit, în condițiile descrise.

3.   PRINCIPIU

Mostra reconstituită este diluată cu un substrat de soluție tampon la pH 10,2 și incubată la o temperatură de 37 °C timp de două ore. Orice fosfatază alcalină, prezentă în mostră eliberează în aceste condiții p-nitrofenol din adaosul de p-nitrofenil fosfat disodiu. P-nitrofenolul eliberat este determinat de compararea directă cu vasele standard de culoare, într-un recipient simplu de comparare, utilizând lumină reflectată.

4.   REACTIVI

4.1.   Soluție tampon de carbonat de sodiu-bicarbonat de sodiu.

Se dizolvă: 3,5 g de carbonat de sodiu anhidru și 1,5 g de bicarbonat de sodiu în apă și se diluează până la 1 000 ml, într-un flacon volumetric, cu apă.

4.2.   Soluție tampon

Se dizolvă 1,5 g de p-nitrofenilfosfat în soluție tampon de carbonat-bicarbonat de sodiu (punctul 4.1) și se diluează până la 1 000 ml, într-un flacon volumetric, cu apă. Această soluție este stabilă, chiar dacă se depozitează într-un frigider (≤ 4 °C) timp de o lună, dar un test de control pentru culoare trebuie realizat pe asemenea soluții depozitate – vezi punctul 6, măsura de precauție numărul 3.

Soluții de clarificare

4.3.1.   Soluție de sulfat de zinc

Se dizolvă 30,0 g de sulfat de zinc (ZnSO4) în apă și se diluează până la 1 000 ml, într-un flacon volumetric, cu apă.

4.3.2.   Soluție de hexacianoferat de potasiu (II)

Se dizolvă 17,2 g de hexacianoferat de potasiu (II) trihidrat [K4Fe(CN)6, 3H2O] și se diluează până la 1 000 ml, într-un flacon volumetric, cu apă.

5.   APARATURĂ

5.1.   Balanță analitică

5.2.   Baie de apă, termostatic controlată la 37 °C ± 1 °C.

5.3.   Instrument de comparare, cu disc special, conținând vase de culoare standard calibrate în μg p-nitrofenol pe ml de lapte și celule speciale de 2 × 25 mm.

6.   PROCEDURĂ

Măsuri de precauție:

1.

După utilizare, eprubetele trebuie golite, clătite cu apă, spălate cu apă fierbinte conținând un detergent alcalin, apoi clătite cu apă curată, fierbinte, de la robinet. În cele din urmă trebuie clătite cu apă și uscate, înainte de utilizare. Pipetele trebuie clătite cu apă curată, caldă, de la robinet, imediat după utilizare, apoi trebuie clătite cu apă și uscate, înainte de utilizare.

2.	Dopurile eprubetelor trebuie clătite cu apă curată, fierbinte, de la robinet imediat după utilizare, apoi fierte în apă, timp de două minute.

3.

Substratul de soluție tampon (punctul 4.2) trebuie să rămână stabil timp de cel puțin o lună, dacă se depozitează într-un frigider, la 4 °C sau mai puțin. Orice reacție de instabilitate este marcată de culoarea galbenă. În timp ce testul este întotdeauna făcut pe un produs de control, fiert, conținând același substrat de soluție tampon, se recomandă ca soluția să nu fie utilizată, dacă dă o culoare în exces de 10 μg, când se citește într-o celulă de 25 mm, în aparatura de comparare, utilizându-se apă distilată în cealaltă celulă de 25 mm.

4.	Se utilizează o pipetă separată pentru fiecare mostră și se evită contaminarea pipetei cu salivă.

5.	Testul nu trebuie expus direct, în nici un caz, la lumină solară.

6.1.   Pregătirea mostrei

Se dizolvă 10 g de praf în 90 ml de apă. Temperatura de dizolvare a pudrei nu trebuie să depășească 35 °C.

6.2.   Determinare

6.2.1.   Se pipetează 15 ml de substrat soluție tampon (punctul 4.2) într-o eprubetă curată și uscată și 2 ml de mostră reconstituită (punctul 6.1) pentru a se testa. Se acoperă eprubeta, se amestecă prin răsturnare și se așează pe o baie de apă, la 37 °C (punctul 5.2).

6.2.2.   În același timp se așează pe baia de apă o eprubetă de control, conținând 15 ml de substrat soluție tampon și 2 ml de mostră fiartă reconstituită, similară cu cea supusă testului.

6.2.3.   După două ore se îndepărtează ambele eprubete din baia de apă, se adaugă 0,5 ml de coagulant de sulfat de zinc (punctul 4.3.1), se reașează dopul, se agită cu putere și se lasă să stea timp de trei minute. Se adaugă 0,5 ml de coagulant de hexacianoferat de potasiu (II) (punctul 4.3.2), se amestecă uniform și se filtrează prin hârtia de filtru (punctul 5.4); se colectează lichidul clar filtrat într-o eprubetă curată.

6.2.4.   Se transferă lichidul filtrat într-o celulă de 25 mm și se compară cu lichidul filtrat din mostra fiartă, de control, cu ajutorul instrumentului de comparare utilizând un disc special (punctul 5.3).

7.   EXPRIMAREA REZULTATELOR

7.1.   Modul de calcul

Citirea directă obținută la punctul 6.2.4 este înregistrată ca μg p-nitrofenol pe ml de mostră sau pe ml de mostră reconstituită.

7.2.   Repetabilitatea

Diferența dintre rezultatele a două determinări realizate simultan sau în succesiune rapidă, asupra aceleiași mostre, de către același analist, în aceleași condiții, nu depășește 2 μg de p-nitrofenol eliberat de 1 ml de lapte reconstituit.

---