27.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 175/57

2.1

Încă de la început, construcția europeană a avut la bază un proces de deschidere. Prin eliminarea treptată a frontierelor sale interne, Uniunea Europeană a putut să creeze o mare piață internă, să-și modernizeze economia, să-și dezvolte infrastructura și să se plaseze printre liderii schimburilor comerciale internaționale.

2.2

Integrarea europeană înseamnă mult mai mult decât crearea unei piețe interne. Uniunea Europeană și-a asigurat norme comune, o ordine juridică și organe jurisdicționale proprii, o Cartă a drepturilor fundamentale și politici comune. Trebuie menționată în mod special politica de coeziune economică și socială, vector al principiului solidarității între țări și regiuni, menită să contribuie la reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare, care s-au adâncit după ultimele extinderi.

2.3

În prezent, provocările globalizării apar într-un context și în condiții foarte diferite, caracterizate în special printr-o guvernanță globală încă ezitantă, prin tentații hegemonice și tensiuni în creștere între țările dezvoltate și cele cu economie emergentă. Aceste dezechilibre globale constituie o premisă cu totul nouă pentru Uniunea Europeană.

2.4

Proiectul european nu a fost deloc „eurocentric” la origine. Cei care au inspirat primele tratate europene își imaginau deja că Comunitățile Europene s-ar putea deschide tuturor popoarelor Europei, odată eliberate de dictatură, și ar putea servi drept model unei noi ordini mondiale bazate pe statul de drept, deschidere și încredere.

2.5

Prin urmare, globalizarea prezintă multe asemănări cu efectele pozitive deja experimentate de țările europene odată cu deschiderea reciprocă, precum exploatarea avantajelor comparative și a economiilor de scară, și beneficierea de noua dinamică a dezvoltării și noile piețe.

2.6

Cu toate acestea, globalizarea înseamnă și numeroase provocări noi, care necesită răspunsuri și adaptări adesea foarte complexe, fiind vorba, în special, despre numeroasele dificultăți și asimetrii ale accesului la piețe, „exodul creierelor” și păstrarea multilingvismului și a diversității culturale, migrația, extrema diversitate a condițiilor de muncă și de producție, internaționalizarea capitalului și a piețelor financiare, de o amploare necunoscută până acum, vulnerabilizarea realizărilor sociale din țările dezvoltate sub influența concurenței globale și, în cele din urmă, provocările majore în materie de protecție a mediului, sănătate și securitate.

2.7

Globalizarea nu are peste tot aceleași efecte; în unele părți ale lumii favorizează dezvoltarea economică și socială, pe altele le vulnerabilizează: regiunile dezvoltate trebuie să facă față unei concurențe și mai acerbe, țările victime ale subdezvoltării sunt „lăsate în voia sorții”.

2.8

Pentru a răspunde acestor provocări, Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că știe să beneficieze de globalizare, nu doar o suportă. Este necesar, pe de o parte, ca Uniunea să profite de toate oportunitățile și, pe de altă parte, să identifice modul în care acestea afectează regiunile, sectoarele economice și categoriile de populație, pentru a hotărî, în consens cu statele membre, partenerii sociali și alți factori implicați din cadrul societății civile, ce acțiuni concrete vor permite aplicarea cu succes a adaptărilor necesare.

2.9

Abordarea provocărilor globalizării nu poate fi exclusiv economică. Chestiunile politice, sociale, de mediu, dar și cele culturale sunt, toate, strâns împletite. Așadar, răspunsul Uniunii Europene trebuie să cuprindă toate aceste domenii, în caz contrar riscând să nu aibă forța de convingere și persuasiune necesară.

2.10

Abordarea bazată pe integrare regională, care caracterizează Uniunea Europeană, îi permite acesteia să ia cuvântul în numele statelor membre la reuniunile OMC. În lume există și alte exemple de integrare regională, dar acestea nu au atins un stadiu echivalent celui din Uniunea Europeană. Astfel, cu excepția CARICOM, care reunește țări din regiunea Caraibilor, aceste entități regionale nu se exprimă în mod solidar în cadrul OMC. O guvernanță globală mai bine structurată și mai eficientă ar avea totuși mult de câștigat de pe urma unei astfel de evoluții.

2.11

În UE se constată existența unei percepții diferențiate a globalizării, în funcție de categoria de populație și de statul membru. Această diversitate poate fi o sursă de îmbogățire spirituală, dar accelerarea și amplificarea provocărilor globalizării necesită astăzi o strategie comună și propuneri concrete.

3.1

În prezent, valorile vehiculate de proiectul european (în special diversitatea și colegialitatea, statul de drept, subsidiaritatea, echilibrul între aspectele socio-economice și dezvoltarea durabilă) nu sunt suficient difuzate pe scena internațională.

3.2

Singure, relațiile intrastatale nu pot să reglementeze întregul fenomen al globalizării, care privește, între altele, deplasările migratorii, fluxurile financiare, poluarea și daunele aduse climei și canalele de informare, în special Internetul. În afară de state, sunt globalizați într-o anumită măsură diferiți factori, precum întreprinderile multinaționale, piețele financiare, mass-media, comunitatea științifică, societatea civilă organizată, împreună cu instituțiile acesteia, partenerii sociali, organizațiile neguvernamentale și mulți alții.

3.3

Prin urmare, este esențial ca UE să joace în continuare un rol mai decisiv în favoarea unei guvernanțe globale care să implice:

3.4

Din această perspectivă, va trebui, în special în ceea ce privește regulile de comerț internațional:

3.5.1

Chiar și în cazul în care s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește toate aceste chestiuni comerciale, acestea nu sunt suficiente pentru a asigura condițiile unei adevărate „dezvoltări durabile”, al cărei obiectiv a fost totuși recunoscut în mod expres de către OMC în agenda stabilită la Doha. Pentru a atinge un astfel de obiectiv, sunt necesare alte reglementări, în raport cu care Uniunea Europeană poate juca, de asemenea, un rol de catalizator. Reglementările privesc în special provocările legate de mediu, securitate, drepturi fundamentale, condiții de muncă și diversitate culturală.

3.5.2

O cerință esențială este legată de protecția mediului în fața amenințărilor crescânde (protecția mediului de viață, a speciilor, combaterea efectului de seră și a poluării etc.). Această provocare, care depășește prin definiție toate frontierele, este legată în mod inextricabil de însuși conceptul de globalizare. Aceasta ar trebui să devină o componentă integrantă a negocierilor comerciale, ținând seama de aspectul transversal al diferitelor negocieri. Uniunea Europeană ar trebui să acorde prioritate maximă acestei cerințe:

3.5.3

Necesitățile de securitate au căpătat, de asemenea, o importanță mai mare, care a luat forme mai diverse. Se pot cita aici protecția sănătății, în special împotriva pandemiilor, lupta împotriva criminalității, supravegherea nucleară, protecția schimburilor informatice, securitatea produselor, în special siguranța alimentară. Globalizarea nu trebuie în nici un caz să genereze o sporire a insecurității. Este vorba așadar despre găsirea unor norme eficiente pentru un cadru mai bine securizat, atât pentru dezvoltarea schimburilor, cât și pentru misiunile fundamentale ale statelor și pentru condițiile de viață. Aceste progrese trebuie să se facă în paralel cu îmbunătățirea practicilor de guvernanță și de combatere a corupției și a tuturor tipurilor de amenințări.

3.5.4

Dimensiunea socială a globalizării, în special standardele de muncă bazate pe convențiile OIM (1), trebuie aplicate efectiv în întreaga lume. Prin noțiunile de muncă decentă și comerț just și echitabil, UE, în parteneriat cu OIM, poate elabora o bază de valori și bune practici. Trebuie pusă problema aplicării efective a convențiilor OIM, mergându-se chiar până la stabilirea unei jurisdicții.

3.5.5

Numeroase inițiative sociale foarte încurajatoare au fost deja demarate în țările în curs de dezvoltare de către entități private, întreprinderi și parteneri sociali. Pot fi citate politicile elaborate de numeroase întreprinderi europene pe baza principiilor directoare convenite în cadrul OCDE și al standardelor sociale ale OIM. Se pot menționa, în special, inițiativele entităților private privind ocuparea forței de muncă, formarea, sănătatea și condițiile de viață și de muncă, inclusiv în cadrul unui dialog social regional dincolo de frontierele naționale. Sprijinul acordat de Uniunea Europeană unor astfel de inițiative, începând cu cele din țările ACP, ar trebui consolidat. De asemenea, ajutorul Uniunii Europene ar trebui condiționat mai mult de astfel de programe care beneficiază de o participare activă a actorilor societății civile, inclusiv și în special la scară regională.

3.5.6

În condițiile internaționalizării crescânde a piețelor financiare, UE trebuie să poată acționa la unison, pentru a face din FMI un adevărat instrument de stabilizare. Țările din zona euro ar trebui să se decidă să participe la FMI ca o entitate unică, ceea ce ar consolida ponderea Europei. În paralel, UE trebuie să promoveze, inspirându-se din convențiile OCDE, o guvernanță globală în materie de combatere a spălării banilor și a fraudelor.

3.5.7

Problema educației și a împărtășirii cunoștințelor este fundamentală în perspectiva unei guvernanțe globale în serviciul popoarelor. Trebuie dezvoltate proiectele UNESCO și trebuie susținute rețele care să permită împărtășirea competențelor și a cunoștințelor unui număr cât mai mare de persoane, acordându-se atenție pluralismului și în cadrul unui dialog intercultural. Abordarea UE cu privire la o mai bună guvernanță globală trebuie să ia în considerare și diversitatea culturală și multilingvismul, punctele forte ale Europei, care astăzi sunt însă amenințate.

3.5.8

În cele din urmă, în materie de drepturi fundamentale, UE trebuie să acționeze concertat pentru ca, respectând diversitatea culturală, dispozițiile Declarației drepturilor omului a Organizației Națiunilor Unite să fie aplicate mai eficient și pentru a extinde rolul Tribunalului Penal Internațional.

3.6.1

În perspectiva unei guvernanțe globale consolidate, UE se poate, de asemenea, prevala de experiența sa în domenii care ar putea fi considerate esențiale pentru a o face acceptabilă unui număr cât mai mare de persoane:

3.6.2

La fel cum se întâmplă deja în prezent în cazul țărilor ACP, UE ar trebui să privilegieze, ori de câte ori este posibil, o abordare regională în relațiile politice, economice și comerciale cu partenerii săi. O astfel de dezvoltare a contactelor reciproce între Uniunea Europeană și alte entități regionale, într-un spirit de emulație și deschidere reciprocă, ar avantaja toate părțile implicate, completând și consolidând în același timp, într-un mod fără îndoială decisiv, cadrul multilateral al OMC.

4.1.1

Dificultățile cu care s-a confruntat OMC în aplicarea Agendei Doha și limitele în sine ale acesteia trebuie să determine Uniunea Europeană să adopte noi inițiative. Comitetul Economic și Social își exprimă astfel acordul privind recomandarea Comisiei Europene conținută în comunicarea acesteia din octombrie 2006 de a aborda o nouă strategie comercială care să utilizeze abordările bilaterale, dar și multilaterale.

4.1.2

Abordarea multilaterală a problemelor legate de globalizare este de dorit în cea mai mare măsură, deoarece aceasta garantează cele mai bune rezultate echilibrate și durabile. Comitetul împărtășește așadar susținerea, reafirmată de Comisie, a meritelor intrinseci ale multilateralismului și ale OMC. Obiectivul rămâne aplicarea programului Doha într-un cadru general, care să angajeze toate țările participante să respecte normele comune.

4.1.3

Comitetul subliniază necesitatea de a încadra corect propunerile Comisiei, conform cărora Uniunea Europeană ar trebui, în prezent, să exploreze mai activ alte abordări complementare, în special cu caracter bilateral, date fiind dificultățile persistente din cadrul negocierilor desfășurate în cadrul OMC. În special, este vorba despre aprofundarea discuțiilor cu economiile emergente care cunosc o creștere puternică (China, India, ASEAN, Mercosur, zona Golfului), dar și despre consolidarea legăturilor strategice cu economiile învecinate (Rusia, Ucraina, Moldova și zona mediteraneană) și despre modernizarea relațiilor cu țările ACP (Africa, Caraibe, Pacific) prin acordurile regionale de parteneriat economic aflate în curs de negociere.

4.1.4

Comitetul subliniază că reorientarea strategiei internaționale a UE în funcție de abordările bilaterale nu va putea să înlocuiască abordarea multilaterală, care trebuie să rămână obiectivul esențial, deoarece este conformă cu valorile europene.

4.1.5

Este necesar să se vegheze nu numai la compatibilitatea abordărilor respective cu angajamentele OMC, menționată de Comisie, ci și la:

4.1.6

Prin urmare, orice abordare bilaterală a UE ar trebui să se limiteze la completarea abordării multilaterale, cu unul din obiectivele următoare:

4.1.7

Rămân necesare numeroase precizări și adaptări, în special privind modalitățile de aplicare a criteriilor și politicilor care trebuie urmate în special față de anumite țări, de exemplu China, Coreea, India sau Rusia.

4.2.1

Țările vecine (în special Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova, țările mediteraneene) vor trebui să facă obiectul unei atenții deosebite prin intermediul unor parteneriate privilegiate, înscrise în cadrul unei strategii coerente de vecinătate și al comunității de interese.

4.2.2

În cadrul dialogului transatlantic, UE și Statele Unite ar trebui să progreseze în eforturile de a-și apropia viziunea asupra globalizării și să ofere un cadru de stabilitate cooperării și schimburilor dintre ele.

4.2.3

Uniunea Europeană va trebui, de asemenea, să continue promovarea, prin intermediul contactelor sale bilaterale, a dezvoltării integrării regionale pe alte continente (țările ACP, Mercosur, ASEAN etc.), care va permite structurarea și echilibrarea mai eficientă a comerțului mondial și facilitarea progreselor în cadrul discuțiilor OMC. Experiența integrării în Uniunea Europeană, dincolo de originalitatea sa, trebuie să continue să inspire și să sprijine alte apropieri regionale, indispensabile unei globalizări durabile și structurate. Această abordare este valabilă în special în ceea ce privește țările în curs de dezvoltare, cum ar fi, de exemplu, țările ACP. Negocierea unor acorduri de parteneriat (APE) trebuie însoțită de încurajarea procesului de integrare regională, aceștia fiind, fără îndoială, factori-cheie pentru a evita ca aceste țări să fie „lăsate în voia sorții” în contextul globalizării. În acest sens, exemplul pozitiv al CARICOM este foarte semnificativ și dătător de speranță. UE trebuie să susțină astfel atât capacitățile administrative de integrare regionale, cât și grupările de actori ai societății civile.

4.2.4

De asemenea, și Uniunea Europeană poate încerca să tragă concluzii din bunele sau relele practici ale altor țări sau ansambluri regionale. UE trebuie să continue să promoveze și să privilegieze ansamblurile regionale care urmăresc, cu ritmuri și vocații diferite, o cale similară celei a UE: Mercosur, ASEAN etc.

4.2.5

În această abordare bilaterală, rolul și acțiunea actorilor societății civile nu pot fi subestimate. Participarea CESE la Civil Society Dialogue, inițiativă a Comisiei constituind o continuare a negocierilor din cadrul OMC, precum și activitățile întreprinse de CESE prin intermediul diferitelor structuri pe care le-a constituit își dovedesc astfel importanța strategică și trebuie să fie recunoscute și să devină vizibile într-o mai mare măsură.

4.3.1

De asemenea, este necesar să se asigure că analizele de impact ale avantajelor, constrângerilor și concesiilor tuturor acordurilor țin seama în mod corespunzător de consecințele economice și sociale ale acestora, în special pe plan sectorial (inclusiv agricultura și industriile cu utilizare intensă a mâinii de lucru). Aceste analize, realizate la inițiativa Comisiei Europene pentru fiecare nouă negociere, ar trebui să implice mai mult experții locali și reprezentanții societății civile. Ar trebui, de asemenea, să se aprofundeze strategia de gestionare a riscurilor, abordată de Comisie în comunicarea sa.

4.3.2

Comitetul s-a pronunțat pozitiv în favoarea Fondului European de Adaptare la Globalizare. Comitetul consideră că acesta trebuie utilizat ca instrument strategic de reorientare în favoarea persoanelor și regiunilor afectate de globalizare. Chiar dacă este complementar finanțărilor naționale, rolul său trebuie fie vizibil și să atingă o masă financiară critică. Comitetul insistă ca acest fond, la fel ca Fondul Social European, să fie gestionat de un comitet tripartit la care să participe partenerii sociali.

4.3.3

Sectorul agricol trebuie să facă obiectul unei atenții deosebite în acest context. Pe lângă producția agricolă propriu-zisă, trebuie să se țină seama de industria agrară, care reprezintă 14 % din valoarea adăugată europeană și patru milioane de locuri de muncă. PAC a fost reformată radical din 2003, pentru a face posibil un acord cu OMC, ceea ce a implicat sacrificii considerabile pentru profesiunile implicate. Prin urmare, printr-un viitor acord cu OMC ar trebui să se obțină reciprocitatea accesului pe piețe și o scădere echivalentă semnificativă a subvențiilor pentru producătorii americani.

4.4.1

În cele din urmă, statele membre ar trebui să-și însușească în mai mare măsură obiectivele și mijloacele unei adevărate strategii comune în ceea ce privește accesul la piețele mondiale, în special prin remedierea a trei neajunsuri:

4.4.2

Sistemele de asigurare a creditelor de export rămân în principal naționale, în ciuda integrării politice, economice, financiare și monetare (în cadrul euro) a Europei. UE ar trebui să sprijine aceste mecanisme naționale în scopul coordonării și armonizării acestora pentru toate întreprinderile europene, în special pentru IMM-uri.

4.4.3

Partenerii comerciali importanți ai Uniunii Europene primesc, pe rând, vizitele unor misiuni comerciale cu caracter național care își fac reciproc concurență. Nu este vorba despre a repune în discuție aceste abordări bilaterale bazate adesea pe existența unor relații istorice, ci despre a le completa, atunci când există argumente economice, și a le pune în valoare prin misiuni sectoriale de promovare de dimensiune europeană care să consolideze identitatea comună a țărilor respective.

4.4.4

Instrumentele de apărare comercială (în special cele anti-dumping) trebuie să fie mai bine cunoscute și utilizate, având în vedere mijloacele mai importante care trebuie să le fie alocate.

5.1.1

În primul rând, este necesar ca Uniunea Europeană să se poată sprijini pe o piață internă suficient de integrată, eficientă și performantă. Ar fi nedrept să se pretindă partenerilor mondiali concesii pe care statele membre ale UE abia dacă și le acordă între ele. În acest sens, UE mai are de recuperat.

5.1.2

Numeroase obstacole din trecut au rămas neschimbate, iar întreprinderile europene nu au obținut aproape deloc mijloace de „a se simți” ca atare. Serviciile, reprezentând două treimi din PIB, rămân în mare măsură fragmentate pe conturul piețelor naționale. Cât despre achizițiile publice din statele membre, fie că implică furnituri, servicii, lucrări, fie orice altceva legat de sectorul apărării, ultimele studii serioase, rămase valabile în ultimii zece ani, arată că peste 90 % din contractele de achiziții publice sunt întotdeauna atribuite furnizorilor naționali.

5.1.3

Este necesar să se garanteze că aquis-ul comunitar nu este amenințat de concurența sterilă între statele membre: dumping, subvenții, politici de promovare a unor „campioni naționali” ai achizițiilor publice, noi bariere și obstacole. Elaborarea unei politici industriale europene, inclusiv în domeniul apărării, ar aduce o contribuție însemnată la consolidarea pozițiilor economice și tehnice ale UE în economia globalizată. De asemenea, este indispensabilă consolidarea politicii privind concurența comunitară și crearea unui cadru fiscal și social transparent în cadrul Uniunii Europene, precum și combaterea dublei impozitări, a denaturărilor celor mai grave ale concurenței și a fraudelor legate de taxa intracomunitară pe valoarea adăugată.

5.1.4

Insuficiența unor infrastructuri cu adevărat de dimensiune europeană (transport, energie, tehnologii noi, parcuri tehnologice, centre de cercetare) apasă în prezent asupra capacității Europei de a oferi cele mai bune oportunități de investiții pe ceea ce reprezintă încă cea mai importanță piață a lumii.

5.2

Dezvoltarea calificărilor și a formării europenilor în sensul unei societăți inovatoare, care permite accesul tuturor la cunoaștere.

5.2.1

Europa este săracă în materii prime și nu poate concura cu restul lumii prin politici de dumping social, de mediu sau fiscal, dar nici nu poate deveni „supermarketul lumii”, cedând Asiei rolul de „uzină a lumii”. Viitorul său depinde mai ales de capacitatea sa inovatoare și antreprenorială, de talentele populației sale. Investițiile pe termen lung în educația pe tot parcursul vieții reprezintă cheia unei dezvoltări armonioase. Prin urmare, trebuie să se favorizeze nu numai tot ce înseamnă formare și educație, ci și mobilitatea în cadrul Uniunii Europene, care este legată de multilingvism și de planurile de carieră, inclusiv în funcțiile publice, având o dimensiune europeană și internațională.

5.2.2

Europa rămâne încă prea fragmentată. CESE pledează pentru următoarele proiecte de mare amploare: dezvoltarea efectivă a multilingvismului în școli, programe de mobilitate pentru tineri, inclusiv în învățământul secundar și pentru ucenici și tineri lucrători, universități europene, parcursuri europene de educație pe tot parcursul vieții și un cadru comun de recunoaștere a tuturor calificărilor.

5.2.3

Europa merită așadar o vastă inițiativă europeană în materie de educație, formare și difuzare a cunoștințelor. Trebuie să se acorde o atenție deosebită persoanelor și teritoriilor victime ale restructurării și relocalizării activităților, prin eforturi organizate de formare și de creare a noi locuri de muncă.

5.3.1

Provocarea globalizării impune Uniunii Europene creșterea competitivității produselor și serviciilor sale. Interesele economice ale Uniunii sunt în egală măsură importante și diverse. Pentru a rămâne în fruntea schimburilor internaționale, Uniunea trebuie, în special, să-și consolideze toate pozițiile, atât în domeniile produselor și serviciilor de bună calitate, care reprezintă jumătate din exporturile sale și o treime din cererea mondială, cât și în domeniile celorlalte tipuri de produse și servicii care răspund aspirațiilor populației.

5.3.2

În următorii ani, o politică europeană de sprijinire a spiritului antreprenorial și a inovațiilor ar trebui să fie, împreună cu educația, formarea și difuzarea cunoștințelor, o prioritate esențială în cadrul unei noi strategii europene „post-Lisabona”. În aceste domenii, CESE propune elaborarea unei foi de parcurs care să conjuge eforturile statelor membre ale Uniunii Europene, finanțele publice și contribuțiile private.

5.3.3

Deoarece nu mai este timp pentru a îmbunătăți bugetul Uniunii Europene pe 2007-2013, rămâne să se utilizeze cât mai bine cel existent, în special prin:

5.3.4

În prezent, moneda euro reprezintă un avantaj important pentru Europa, deoarece a devenit nu doar moneda unică în treisprezece dintre statele membre, ci și o importantă monedă internațională de rezervă și schimb. De acum, moneda euro oferă unui număr tot mai mare de țări o alternativă credibilă și utilă la dolarul american. Moneda euro facilitează încheierea de contracte comerciale între întreprinderile Uniunii Europene și contribuie la securitatea lor financiară. Euro asigură existența unui real sentiment al unității Europei, atât înăuntrul, cât și în afara Comunității. Monedei îi lipsește însă un adevărat centru de decizie în materie de politică economică, ceea ce reduce în prezent beneficiile preconizate.

5.3.5

Coeziunea Uniunii Europene se bazează pe politicile comune. Cărbunele și oțelul nu mai pot fi considerate bazele coeziunii în momentul de față, dar există așteptări foarte mari din partea actorilor economici și sociali în ceea ce privește o responsabilitate sporită a Uniunii Europene în materie de politică energetică (conservarea resurselor, securitatea aprovizionărilor, noile investiții în surse de energie nepoluante, eficiență energetică și economie de energie) și de protecție a mediului. Aceste două domenii necesită, într-adevăr, o prezență europeană mai accentuată și politici comune autentice.

5.3.6

Uniunea trebuie să adopte o politică mai globală și mai coerentă în materie de migrație prin politici coordonate de integrare și de primire compatibile cu Carta europeană a drepturilor fundamentale și cu convențiile de la Geneva privind dreptul de azil, implicându-se în același timp în combaterea comună și mai eficientă a filierelor clandestine. De asemenea, UE ar trebui să încurajeze mai activ crearea de locuri de muncă calificate în țările în curs de dezvoltare printr-o politică de parteneriat și de încurajare a integrărilor regionale care pot permite oferirea unor perspective de mobilitate, perfecționare și schimburi noi.

5.4.1

Invocând tema răspunsului la provocările globalizării, Uniunea Europeană poate mobiliza din nou cetățenii europeni în sprijinul proiectului său de integrare.

5.4.2

În general, Comitetul insistă asupra necesității de a asocia strâns partenerii sociali și diferiți actori reprezentativi ai societății civile organizate la noua abordare globală pe care o recomandă pentru a răspunde provocărilor globalizării. Trebuie să li se solicite Consiliului și Comisiei mai multă transparență, inclusiv în materie de negocieri comerciale. În special, CESE ar dori să fie asociat, împreună cu partenerii săi din societatea civilă a unor țări terțe, la inițiativele întreprinse atât pe plan multilateral, cât și pe plan bilateral.

5.4.3

În mod concret, CESE are în vedere să implice partenerii sociali și alți actori ai societății civile în:

5.4.4

CESE pledează pentru o dimensiune europeană a misiunilor de serviciu de interes general, care să conțină, dincolo de simpla cooperare, mijloace integrate în materie de securitate economică, de protecție civilă și de mediu, de supraveghere vamală a frontierelor externe, de poliție și chiar de apărare, pentru ca acest concept să nu fie întemnițat abuziv în fortărețe naționale, aflate în contradicție cu noile evoluții europene.

5.4.5

De asemenea, CESE susține o abordare mai participativă a pieței unice, încurajând inițiativele de asociere, dialogul social, răspunderea socială a întreprinderilor, autoreglementarea și coreglementarea socioprofesională (în special pentru servicii, comerț, piețe financiare, mediu, energie, aspecte sociale, drepturi ale consumatorilor).

5.4.6

Actorii societății civile organizate joacă la rândul lor un rol direct și autonom în îmbunătățirea legăturilor cu omologii lor din țările și ansamblurile regionale care sunt parteneri comerciali ai Uniunii Europene.

5.4.7

Dimensiunea umană a globalizării, ca și a integrării europene, este o chestiune care privește cetățenii și societatea civilă organizată. Dacă sunt mai bine informate, consultate și implicate în mod sistematic, popoarele se vor recunoaște într-o strategie pe care ele însele au stabilit-o și pe care și-o pot însuși.