Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62008CN0206

Cauza C-206/08: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Thüringer Oberlandesgericht (Germania) la 19 mai 2008 — Wasser- und Abwasserzweckverband Gotha und Landkreisgemeinden (WAZV Gotha)/Eurawasser Aufbereitungs- und Entsorgungsgesellschaft mbH

JO C 247, 27.9.2008, p. 2–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

27.9.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 247/2


Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Thüringer Oberlandesgericht (Germania) la 19 mai 2008 — Wasser- und Abwasserzweckverband Gotha und Landkreisgemeinden (WAZV Gotha)/Eurawasser Aufbereitungs- und Entsorgungsgesellschaft mbH

(Cauza C-206/08)

(2008/C 247/02)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Thüringer Oberlandesgericht.

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Wasser- und Abwasserzweckverband Gotha und Landkreisgemeinden (WAZV Gotha)

Pârâtă: Eurawasser Aufbereitungs- und Entsorgungsgesellschaft mbH

Întrebările preliminare

1)

Un contract cu privire la servicii (în speță servicii de distribuție a apei și de tratare a apelor uzate) trebuie să fie calificat drept concesionare de servicii în sensul articolului 1 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (1) — prin opoziție cu contractul de servicii cu titlu oneros în sensul articolului 1 alineatul (2) literele (a) și (d) din directivă — numai pentru că prin acest contract se prevede că autoritatea contractantă nu plătește direct o remunerație către contractant, ci că acesta din urmă are dreptul să perceapă o remunerație de drept privat de la terți?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare preliminară: contractele de tipul celor descrise la prima întrebare preliminară constituie o concesionare de servicii atunci când contractantul preia în totalitate sau cel puțin în mare parte riscul de exploatare legat de serviciul în discuție, chiar dacă acest risc este de la început, deci chiar și în cazul furnizării prestației de către însăși autoritatea contractantă, foarte limitat datorită modalității de drept public de organizare a serviciului în discuție (racordarea și utilizarea obligatorie, calcularea prețului potrivit principiului acoperirii costurilor)?

3)

În cazul unui răspuns negativ și la doua întrebare preliminară: articolul 1 alineatul (3) litera (a) din directivă trebuie să fie interpretat în sensul că riscul de exploatare legat de furnizarea prestației, în special riscul comercial, trebuie să fie comparabil din punct de vedere calitativ cu cel care există în mod obișnuit pe o piață liberă cu mai mulți furnizori concurenți?


(1)  JO L 134, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 3.


Top
  翻译: