Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62010TN0198

Cauza T-198/10: Acțiune introdusă la 30 aprilie 2010 — Maximuscle Limited/OAPI — Foreign Supplement Trade Mark Ltd (GAKIC)

JO C 179, 3.7.2010, p. 47–48 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

3.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 179/47


Acțiune introdusă la 30 aprilie 2010 — Maximuscle Limited/OAPI — Foreign Supplement Trade Mark Ltd (GAKIC)

(Cauza T-198/10)

(2010/C 179/83)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Maximuscle Ltd (Hertfordshire, Regatul Unit) (reprezentanți: N. Phillips, Solicitor și G. Fernando, Barrister)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Foreign Supplement Trademark Ltd (Oakville, Canada)

Concluziile reclamantei

Anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 26 ianuarie 2010 în cauza R 1621/2008-1 și trimiterea cauzei spre reexaminare;

cu titlu subsidiar, modificarea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 26 ianuarie 2010 în cauza R 1621/2008-1 și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentei proceduri precum și a celor aferente procedurii în fața OAPI.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: marca verbală „GAKIC” pentru produse din clasele 5, 30 și 32

Titularul mărcii comunitare: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: reclamanta

Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac și, prin urmare, respinge cererea de declarare a nulității mărcii comunitare în discuție

Motivele invocate: încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, deoarece camera de recurs: (i) a repetat eroarea diviziei de anulare și a apreciat cauza în mod greșit în lumina articolului 7 alineatul (1) litera (d); (ii) a acordat în mod eronat importanță faptului că „glycine-alpha-ketoisocaproic acid”, a cărei abreviere o constituie GAKIC, este un compus brevetat în Statele Unite; (iii) a omis să ia în considerare anumite elemente după data înregistrării, pentru motivul că acestea nu aveau valoare probatorie; (iv) nu a luat în considerare probe pentru motivul că acestea se refereau la un site internet în legătură cu reclamanta; (v) a avut o abordare incoerentă în ceea ce privește concluzia că GAKIC este o abreviere a „glycine-alpha-ketoisocaproic acid”; (vi) a denaturat elementele de probă și nu a apreciat la valoarea justă proba prin care se arăta că „GAKIC” este o abreviere normală a „glycine [(G)]-alpha [(A)]-ketoisocaproic [(KIC)] acid” și (vii) a constatat în mod greșit caracterul de marcă al reprezentării cu majuscule a termenului „GAKIC”.


Top
  翻译: