1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin neaplicarea în mod corect a Directivei 2001/80/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații de ardere de dimensiuni mari (JO 2001, L 309, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 7, p. 210) în cazul centralei electrice de la Aberthaw (Regatul Unit, denumită în continuare „centrala de la Aberthaw”), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (3) din această directivă coroborat cu partea A din anexa VI la aceasta.

2

Directiva 2001/80, care a înlocuit Directiva 88/609/CEE a Consiliului din 24 noiembrie 1988 privind limitarea emisiilor în atmosferă a poluanților provenind de la instalații de ardere de dimensiuni mari (JO 1988, L 336, p. 1), a fost abrogată, cu efect de la 1 ianuarie 2016, prin Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (JO 2010, L 334, p. 17). Directiva 2001/80 se aplica, potrivit articolului 1 din aceasta, „instalațiilor de ardere a căror putere termică instalată este mai mare sau egală cu 50 MW, indiferent de tipul de combustibil utilizat (solid, lichid sau gazos)”.

3

Potrivit considerentelor (4)-(6) ale acestei directive:

4

Articolul 4 din directiva menționată prevedea:

„(1)   Fără a aduce atingere prevederilor de la articolul 17, statele membre iau măsurile adecvate pentru a garanta că toate autorizațiile de construcție sau, în absența unei astfel de proceduri, toate autorizațiile de operare a noilor instalații care, în opinia autorităților competente, fac obiectul unei cereri de autorizare înainte de 27 noiembrie 2002, cu condiția ca instalația să fie pusă în funcțiune până la 27 noiembrie 2003, prevăd condițiile referitoare la respectarea valorilor limită de emisie stabilite în partea A din anexele III-VII pentru dioxidul de sulf, oxizii de azot și praf.

[…]

(3)   Fără a aduce atingere Directivei 96/61/CE [a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (JO 1996, L 257, p. 26, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 183)] și Directivei 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător [(JO 1996, L 296, p. 55, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 198)], statele membre realizează reduceri semnificative ale emisiilor, până la 1 ianuarie 2008, prin următoarele:

[…]”

5

Potrivit articolului 14 din aceeași directivă:

„(1)   În cazul în care se efectuează măsurări permanente, se consideră că valorile limită de emisie stabilite în partea A de la anexele III-VII sunt respectate dacă în urma evaluării rezultatelor se arată următoarele, pentru orele de exploatare pe parcursul unui an calendaristic:

[…]”

6

Partea A din anexa VI la Directiva 2001/80 stabilea, într‑un tabel, valorile limită de emisie pentru oxizii de azot care trebuie aplicate de către instalațiile existente în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din această directivă, pentru diferite tipuri de combustibili. Pentru combustibilii solizi utilizați într‑o instalație cu o capacitate mai mare de 500 MW, valoarea limită era stabilită la 500 de miligrame de oxizi de azot pe metru cub normal (mg/Nm3).

7

În ceea ce privește tot combustibilii solizi, acest tabel făcea însă trimitere la nota de subsol 3 (denumită în continuare „nota 3”), care avea următorul cuprins:

„Până la 1 ianuarie 2018, în cazul instalațiilor care în perioada de 12 luni care s‑a încheiat la 1 ianuarie 2001 funcționau și continuă să funcționeze cu combustibili solizi al căror conținut de substanțe volatile este mai mic de 10 %, se aplică valoarea de 1200 mg/Nm3.”

8

În temeiul articolului 30 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2010/75, punctul 4 din partea 1 din anexa V la această directivă stabilește valorile limită de emisie de oxizi de azot pentru instalațiile care utilizează combustibili solizi. Începând cu 1 ianuarie 2016, această valoare este redusă la 200 mg/Nm3.

9

La 29 mai 2012, Comisia a deschis o anchetă „EU Pilot” cu privire la compatibilitatea unor instalații de ardere de dimensiuni mari și, în particular, a centralei de la Aberthaw, cu cerințele Directivei 2001/80. Potrivit informațiilor transmise Comisiei, această instalație beneficia, în temeiul notei 3, de o valoare limită de emisie de oxizi de azot, și anume 1200 mg/Nm3, mai puțin strictă decât cea care se aplică de regulă acestui tip de instalație care utilizează combustibili solizi, mai precis, conform tabelului care figurează în partea A din anexa VI la această directivă, 500 mg/Nm3. Potrivit Comisiei, pentru a beneficia de o asemenea derogare, nota menționată impunea însă ca combustibilii utilizați să aibă un conținut de substanțe volatile (denumit în continuare „CSV”) mai mic de 10 %. Prin urmare, această instituție a solicitat Regatului Unit informații cu privire la CSV‑ul combustibililor solizi utilizați în centrala de la Aberthaw în cursul anilor 2009-2011.

10

Regatul Unit a răspuns că, în opinia sa, valoarea limită de emisie de oxizi de azot care se aplică centralei de la Aberthaw era de 1200 mg/Nm3 și că această valoare limită de emisie trebuia, spre exemplu, să fie considerată respectată dacă 95 % din valorile medii înregistrate pe o perioadă de 48 de ore nu depășea 1320 mg/Nm3.

11

La 20 septembrie 2012, Comisia a adresat Regatului Unit întrebări suplimentare, pentru a evalua dacă centrala de la Aberthaw îndeplinea condițiile din nota 3 în ceea ce privește CSV‑ul. Ca răspuns, acest stat membru a precizat că valoarea medie a CSV‑ului cărbunelui utilizat în această centrală între anii 2008 și 2011 se ridica la 12,81 %, la 11,75 %, la 12,89 % și, respectiv, la 11,39 %. Astfel, potrivit informațiilor respective, acest cărbune nu ar fi prezentat un CSV mediu mai mic de 10 % decât de două ori între anii 2008 și 2010 și de cinci ori în cursul anului 2011.

12

Din moment ce combustibilii utilizați în centrala de la Aberthaw nu îndeplineau, între anii 2008 și 2011 inclusiv, condiția enunțată în nota 3 în ceea ce privește CSV‑ul, Comisia a apreciat că această instalație nu avusese niciodată dreptul de a beneficia de derogarea prevăzută de această notă și că, de la 1 ianuarie 2008, ar fi trebuit să i se aplice valoarea limită de emisie de oxizi de azot de 500 mg/Nm3.

13

La 21 iunie 2013, Comisia a adresat o scrisoare de punere în întârziere prin care îi imputa Regatului Unit că, de la 1 ianuarie 2008, și‑a încălcat obligația de a se conforma articolului 4 alineatul (3) din Directiva 2001/80 coroborat cu nota 3, din cauza nerespectării, în ceea ce privește centrala de la Aberthaw, a valorii limită de emisie de oxizi de azot de 500 mg/Nm3, aplicabilă acestei instalații până la 1 ianuarie 2016.

14

Ca răspuns la această punere în întârziere, Regatul Unit a arătat că, în opinia sa, derogarea prevăzută la nota 3 fusese introdusă în Directiva 2001/80 tocmai cu scopul de a acoperi cazul centralei de la Aberthaw, astfel încât această derogare trebuia să fie interpretată într‑un mod mai flexibil, în sensul că ea nu ar fi supusă condiției ca instalația în cauză să funcționeze în mod exclusiv cu ajutorul unui combustibil solid cu un CSV mai mic de 10 %. Acest stat membru susținea de asemenea că nu exista nicio legătură directă între volatilitatea combustibilului ars de respectiva centrală și nivelul de oxizi de azot pe care aceasta îi emitea.

15

Întrucât a considerat neconvingător răspunsul Regatului Unit, Comisia a adresat acestui stat membru, la 16 octombrie 2014, un aviz motivat în temeiul articolului 258 primul paragraf TFUE.

16

În acest aviz motivat, Comisia a reiterat argumentația sa potrivit căreia nota 3 deroga de la valorile limită normale stabilite pentru o instalație de dimensiunea centralei de la Aberthaw, iar aceasta din urmă depășea valoarea limită de emisie de oxizi de azot aplicabilă în temeiul articolului 4 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/80 coroborat cu această notă.

17

Această instituție respingea de asemenea interpretarea notei 3, potrivit căreia aceasta nu ar impune ca instalația în cauză să utilizeze în mod exclusiv combustibili solizi al căror CSV mediu măsurat anual nu este mai mare de 10 %. Astfel, chiar dacă acest conținut nu este exprimat în mod explicit ca valoare anuală medie în Directiva 2001/80, o astfel de interpretare ar fi conformă spiritului directivei amintite, al cărei articol 14 alineatul (1) menționează că valorile limită de emisie stabilite în partea A din anexele III-VII la directiva menționată sunt măsurate pe un an calendaristic.

18

În răspunsul său din 17 decembrie 2014, Regatul Unit, întemeindu‑se pe lucrările pregătitoare ale Directivei 2001/80, reitera punctul de vedere potrivit căruia centrala de la Aberthaw se conforma Directivei 2001/80, întrucât derogarea prevăzută la nota 3 se referea în mod specific la această instalație. Pe de altă parte, acest stat membru preciza că centrala respectivă continua să beneficieze de investiții în vederea ameliorării performanțelor sale.

19

Întrucât a considerat nesatisfăcător răspunsul dat de Regatul Unit, Comisia a decis, la 19 iunie 2015, să introducă prezenta acțiune.

20

Comisia consideră că, întrucât centrala de la Aberthaw nu respectă criteriul enunțat în nota 3, instalația respectivă nu poate beneficia de derogarea prevăzută de aceasta. În consecință, instalația menționată ar trebui să emită eliberări de oxizi de azot conforme valorii limită standard de 500 mg/Nm3. Cu toate acestea, valoarea care figurează în autorizația de funcționare a centralei amintite ar fi, la momentul introducerii prezentei acțiuni, de 1050 mg/Nm3, astfel încât acțiunea ar trebui admisă.

21

În susținerea acestui motiv, instituția respectivă afirmă, în primul rând, că modul de redactare a notei 3 este clar. Această dispoziție nu s‑ar aplica decât instalațiilor care ard în mod efectiv combustibili solizi care au un CSV mai mic de 10 %. În această notă nu ar fi vorba nici despre instalații care „pot” fi alimentate cu un astfel de combustibil, nici despre vreo limită de aplicare corespunzătoare unei cantități neglijabile de combustibil. Astfel, criteriul unui CSV de 10 % ar fi fost introdus cu scopul de a stabili un prag destinat să limiteze posibilitățile de derogare pentru centralele electrice.

22

În al doilea rând, împrejurarea că derogarea pe care o conține nota 3 ar viza în particular centrala de la Aberthaw nu ar fi pertinentă, întrucât intenția subiectivă a unor actori în cadrul procesului legislativ nu ar fi un criteriu de interpretare valabil.

23

În al treilea rând, chiar dacă ar fi adoptată o metodă de calcul bazată pe o medie lunară, iar nu anuală, centrala de la Aberthaw tot nu ar îndeplini criteriile derogării menționate.

24

Regatul Unit apreciază că interpretarea notei 3 propusă de Comisie este totodată contrară modului de redactare a acestei note și intenției legiuitorului Uniunii, astfel încât prezenta acțiune trebuie să fie respinsă.

25

Mai întâi, potrivit acestui stat membru, centrala de la Aberthaw a funcționat întotdeauna cu un combustibil compus în principal din antracit, cu un CSV cuprins între 6 % și 15 %, incluzând o proporție semnificativă de cărbune cu un CSV de cel mult 10 %. Totuși, ea nu ar fi funcționat niciodată în mod exclusiv cu cărbune cu un CSV mai mic de 10 % sau cu un amestec care, în medie, ar avea un CSV mai mic de 10 %. Astfel, importante considerații practice și de siguranță s‑ar opune unui asemenea mod de funcționare.

26

În continuare, pe de o parte, statul membru menționat contestă interpretarea sugerată de Comisie, potrivit căreia, pentru a beneficia de derogarea prevăzută de nota 3, o instalație ar trebui să funcționeze în mod exclusiv cu combustibil solid cu un CSV mai mic de 10 %, măsurat pe baza unei medii anuale. O astfel de interpretare ar tinde să adauge o cerință la derogarea amintită, făcând mai restrictive condițiile de acces la aceasta. Or, această notă nu ar conține adverbele „numai” sau „exclusiv”. Dacă legiuitorul Uniunii ar fi vrut să limiteze beneficiul notei 3 numai la centralele care utilizează cărbune cu un CSV mai mic de 10 %, textul acesteia ar fi reflectat în mod explicit această intenție. În plus, potrivit acestui stat membru, atunci când Directiva 2001/80 prevede utilizarea unei valori medii, precizează în mod explicit acest fapt.

27

Regatul Unit susține, prin urmare, că nota 3 este destinată să se aplice instalațiilor care funcționează cu o proporție semnificativă de cărbune cu un CSV mai mic de 10 %.

28

Pe de altă parte, interpretarea acestei note sugerată de Comisie nu ar ține seama de împrejurarea că derogarea cuprinsă în nota menționată a fost negociată și introdusă în Directiva 2001/80 în cursul procesului legislativ în special pentru a acoperi cazul centralei de la Aberthaw.

29

În sfârșit, cerința operațională în materie de siguranță în ceea ce privește amestecul de cărbune utilizat în centrala de la Aberthaw ar consta într‑un CSV minim de 9 %. Pentru a se conforma limitelor care decurg din interpretarea notei 3 făcută de Comisie, operatorul acestei centrale ar trebui să nu utilizeze decât combustibili solizi care permit respectarea unui nivel foarte scăzut al CSV, cuprins între 9 % și 9,9 %. Ținând seama de un ansamblu de parametri care trebuie să fie luați în considerare în amestecul acestor combustibili, mai precis umiditatea, cenușa, sulful, clorul, puterea calorică, duritatea și variația în diametru, acesta nu ar fi nici realist, nici fezabil pentru o centrală de această dimensiune. În particular, acest operator nu ar fi în măsură nici să se aprovizioneze, nici să testeze cu precizie și în mod fiabil cantitățile de cărbune pe care centrala de la Aberthaw le utilizează, pentru ca CSV‑ul global să se mențină cu exactitate între 9 % și 9,9 %.

30

Mai mult, interpretarea notei 3 sugerată de Comisie nu ar avea nici un obiectiv de protecție a mediului. Astfel, emisiile mai mari de oxizi de azot ale centralei de la Aberthaw ar fi consecința concepției cazanului și a temperaturilor mai ridicate necesare pentru a menține combustia antracitului cu un CSV scăzut. Aceste emisii nu ar fi afectate în mod semnificativ de CSV‑ul amestecului de carburant, astfel încât acest nivel nu s‑ar diminua în mod semnificativ dacă centrala respectivă ar fi obligată să utilizeze drept carburant nu un amestec de cărbune cu un CSV global cuprins între 11 % și 12 %, ca în prezent, ci, presupunând că ar fi posibil, cărbune al cărui CSV se ridică la 9,5 %. Dimpotrivă, combustia cărbunelui cu un CSV mai scăzut ar antrena emisii de oxizi de azot mai mari.

31

După cum reiese din considerentele (4)-(6) ale Directivei 2001/80, aceasta urmărește combaterea acidifierii prin reducerea emisiilor de dioxid de sulf și de oxizi de azot, la care contribuie într‑un mod considerabil instalațiile de ardere de dimensiuni mari.

32

În această privință, anexele III-VII la această directivă prevăd un anumit număr de limitări. Mai precis, partea A din anexa VI la aceasta stabilește valorile limită de emisie de oxizi de azot care trebuie aplicate de către instalațiile existente în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din directiva menționată. Astfel, pentru combustibilii solizi utilizați într‑o instalație cu o capacitate mai mare de 500 MW, valoarea limită este stabilită la 500 mg/Nm3.

33

Cu toate acestea, nota 3 prevede că, „[p]ână la 1 ianuarie 2018, în cazul instalațiilor care în perioada de 12 luni care s‑a încheiat la 1 ianuarie 2001 funcționau și continuă să funcționeze cu combustibili solizi al căror conținut de substanțe volatile este mai mic de 10 %, se aplică valoarea de 1200 mg/Nm3”.

34

În speță, Comisia îi impută Regatului Unit că nu îndeplinește, în ceea ce privește centrala de la Aberthaw, condițiile care i‑ar permite să beneficieze de derogarea prevăzută de această notă și, în consecință, că nu respectă valoarea limită de emisie de oxizi de azot stabilită ca regulă, și anume 500 mg/Nm3.

35

Regatul Unit și Comisia au opinii contrare în ceea ce privește, printre altele, perioada care trebuie considerată de referință pentru colectarea datelor prin care se verifică respectarea de către instalațiile în cauză a nivelurilor emisiei de oxizi de azot.

36

În această privință, trebuie subliniat că, deși a doua parte a frazei care constituie textul notei 3 nu definește această perioadă de referință, prima parte a acestei dispoziții conține în mod expres sintagma „în cazul instalațiilor care în perioada de 12 luni care s‑a încheiat la 1 ianuarie 2001 funcționau”.

37

Rezultă de aici, după cum a arătat avocatul general la punctul 29 din concluzii, că, prin analogie, nota 3 trebuie să fie interpretată în sensul că perioada de referință pentru colectarea datelor în vederea verificării faptului că instalațiile avute în vedere continuă să funcționeze conform dispozițiilor Directivei 2001/80 este identică cu cea care a permis să se stabilească dacă o instalație era sau nu era eligibilă pentru derogarea cuprinsă în această notă, și anume un an.

38

Cu toate acestea, indiferent dacă CSV‑ul ar fi calculat pe o bază anuală sau lunară, Regatul Unit nu infirmă că centrala de la Aberthaw nu a îndeplinit niciodată criteriul privind combustibilii care trebuie utilizați de o instalație, prevăzut în nota 3 și astfel cum a fost interpretat de Comisie.

39

În această privință, acest stat membru susține că interpretarea amintită – potrivit căreia, pentru a putea beneficia de derogarea prevăzută de nota menționată, o instalație nu trebuie să utilizeze decât combustibili cu un CSV mediu mai mic de 10 %, calculat pe durata unui an – este eronată, întrucât adverbul „exclusiv” nu figurează în textul acestei note.

40

Este necesar să se respingă această argumentație.

41

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru a determina sensul și domeniul de aplicare al unei dispoziții, este necesar ca aceasta să fie interpretată ținând seama de modul său de redactare, de contextul său, precum și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, A, C‑184/14, EU:C:2015:479, punctul 32 și jurisprudența citată).

42

În ceea ce privește modul de redactare a notei 3, aceasta prevede că, pentru a beneficia de derogarea prevăzută de nota respectivă, instalația în cauză trebuie „să funcționeze cu combustibili solizi al căror conținut de substanțe volatile este mai mic de 10 %”.

43

În această privință, contrar argumentelor Regatului Unit, aspectul că acest text nu conține adverbele „numai” sau „exclusiv” nu permite să se deducă faptul că, pentru a beneficia de regimul derogatoriu instituit de nota menționată, ar fi suficientă prezența în combustibilul utilizat de o instalație fie a unei „proporții semnificative”, fie a unei „proporții certe” de combustibili solizi cu un CSV mai mic de 10 %. După cum a arătat avocatul general la punctul 24 și următoarele din concluzii, niciun argument juridic nu permite confirmarea interpretării notei 3 susținute de Regatul Unit.

44

Astfel, după cum sugerează avocatul general la punctele 27-30 din concluzii, nota 3 trebuie interpretată în sensul că pragul de 10 % la care se referă aceasta semnifică faptul că carbonul consumat de o instalație trebuie să aibă un CSV mediu mai mic de 10 %.

45

O asemenea interpretare este susținută de contextul notei 3, precum și de obiectivul Directivei 2001/80.

46

În ceea ce privește, în primul rând, contextul acestei dispoziții, trebuie amintit că aceasta din urmă permite aplicarea, în cazul instalațiilor care îndeplinesc condițiile pe care le prevede, a unei valori limită de emisie pentru oxizii de azot mai ridicate decât valoarea limită de emisie generală de 500 mg/Nm3 prevăzută de partea A din anexa VI la Directiva 2001/80.

47

Nota 3 constituie o derogare de la regula generală prevăzută de dispoziția menționată în anexa VI și, prin urmare, conform jurisprudenței constante a Curții, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 septembrie 2015, Nannoka Vulcanus Industries, C‑81/14, EU:C:2015:575, punctul 73 și jurisprudența citată).

48

În ceea ce privește, în al doilea rând, obiectivul Directivei 2001/80, după cum susține Comisia și astfel cum a arătat avocatul general la punctul 38 din concluzii, evoluția instrumentelor de drept al Uniunii anterioare acestei directive, precum Directiva 88/609, demonstrează că nivelul pragurilor stabilite prin dispoziții ca nota 3 servește, înainte de toate, la limitarea la maximum a numărului de instalații care pot beneficia de o asemenea derogare, fapt care, în sine, permite să se contribuie la realizarea obiectivelor atribuite Directivei 2001/80 și amintite la punctul 34 din prezenta hotărâre.

49

Prin urmare, trebuie respinsă argumentația Regatului Unit potrivit căreia pragul CSV de 10 % aferent carburantului solid utilizat nu ar permite îndeplinirea obiectivului de protecție a mediului al Directivei 2001/80, întrucât nu ar afecta în mod semnificativ emisiile de oxizi de azot. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului precedent, nota 3 contribuie la obiectivul de protecție a mediului menționat prin limitarea numărului de instalații care pot beneficia de o scutire prevăzută în această notă.

50

Pe de altă parte, trebuie, în primul rând, să se respingă argumentația Regatului Unit prezentată la punctul 28 din prezenta hotărâre, întrucât, chiar dacă s‑ar stabili că derogarea prevăzută în nota 3 a fost negociată pentru a include o instalație precum centrala de la Aberthaw, aceasta trebuia totuși să îndeplinească criteriile definite de dispoziția respectivă pentru a beneficia și pentru a continua să beneficieze de derogarea menționată.

51

Este necesar, în al doilea rând, să se respingă argumentația statului membru menționat potrivit căreia nu ar fi posibil, pentru motive legate de siguranță, să se aplice pragul de 10 % în discuție. În această privință, din observațiile acestui stat membru reiese că amestecul utilizat în centrala de la Aberthaw are un CSV care poate varia între 6 % și 15 %. Prin urmare, cărbunele utilizat drept combustibil în această instalație poate avea în mod cert un CSV mediu mai mic de 10 %.

52

În al treilea rând, trebuie de asemenea să se respingă argumentația Regatului Unit potrivit căreia constrângerile economice au constituit motivul principal pentru care nu au fost făcute modificări în vederea ameliorării performanței ecologice a instalației menționate și în vederea adaptării la cerințele notei 3. Astfel, din jurisprudența Curții rezultă că Regatul Unit nu poate invoca în mod valabil, în speță, motive de natură pur economică pentru a contesta neîndeplinirea obligațiilor care îi este imputată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 decembrie 1997, Comisia/Franța, C‑265/95, EU:C:1997:595, punctul 62, și Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Comisia/Cipru, C‑515/14, EU:C:2016:30, punctul 53).

53

În aceste condiții, trebuie să se constate că, prin neaplicarea în mod corect a Directivei 2001/80 în cazul centralei electrice de la Aberthaw, Regatul Unit nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (3) din această directivă coroborat cu partea A din anexa VI la aceasta.

54

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Regatului Unit la plata cheltuielilor de judecată, iar Regatul Unit a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară și hotărăște: