1)

Obiectivele Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată ([„Directiva TVA”]) (1), în special cerințele privind prevenirea conflictelor între statele membre privind jurisdicția și prevenirea dublei impozitări, menționate în cuprinsul considerentelor (17) și (62), și Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului (2), în special considerentele (5), (7) și (8) și articolele 28-30, trebuie interpretate în sensul că se opun practicii unei autorități fiscale dintr-un stat membru care, atribuind unei operațiuni o calificare ce diferă atât de interpretarea juridică privind operațiunea respectivă și aceeași situație de fapt, realizată de autoritatea fiscală dintr-un alt stat membru, cât și de răspunsul dat de aceasta din urmă pe baza interpretării respective, la o cerere de aviz obligatoriu, precum și de concluzia la care ajunge autoritatea respectivă în cadrul inspecției fiscale efectuate, care le confirmă pe amândouă, dă naștere unei duble impozitări a persoanei impozabile?

2)

În cazul în care din răspunsul dat la prima întrebare preliminară rezultă că o astfel de practică nu este contrară dreptului Uniunii, având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și dreptul Uniunii, autoritatea fiscală dintr-un stat membru poate stabili în mod unilateral obligația fiscală, fără să ia în considerare faptul că autoritatea fiscală dintr-un alt stat membru a confirmat deja în mai multe ocazii, inițial la cererea persoanei impozabile, iar ulterior în deciziile sale adoptate ca urmare a unei inspecții, conformitatea legală a modului în care a acționat persoana impozabilă respectivă?

Sau autoritățile fiscale din cele două state membre trebuie să coopereze și să ajungă la un acord pentru a asigura respectarea principiului neutralității fiscale și prevenirea dublei impozitări, astfel încât persoana impozabilă să plătească [TVA] numai în una dintre aceste țări?

3)

În cazul în care din răspunsul dat la a doua întrebare preliminară rezultă că autoritatea fiscală dintr-un stat membru poate schimba în mod unilateral calificarea fiscală, dispozițiile [Directivei TVA] trebuie interpretate în sensul că autoritatea fiscală dintr-un alt stat membru are obligația să restituie persoanei impozabile obligate la plata TVA-ului taxa stabilită de aceasta în răspunsul la o cerere de aviz obligatoriu și achitată pentru o perioadă care s-a finalizat printr-o inspecție, pentru a asigura astfel atât prevenirea dublei impozitări, cât și respectarea principiului neutralității fiscale?

4)

Cum trebuie interpretată expresia care figurează la articolul 33 alineatul (1) prima teza din Directiva armonizată TVA, conform căreia transportul este efectuat „de furnizor sau în numele acestuia”? Expresia respectivă include situația în care persoana impozabilă oferă, în calitate de vânzător, pe o platformă de cumpărături online, posibilitatea ca cumpărătorul să încheie un contract cu o întreprindere de logistică cu care vânzătorul respectiv colaborează pentru alte operațiuni decât vânzarea, în cazul în care cumpărătorul poate alege de asemenea, în mod liber, alt transportator decât cel propus, iar contractul de transport este încheiat între cumpărător și transportator, fără intervenția vânzătorului?

Este relevant în vederea interpretării – luând în considerare în special principiul securității juridice – faptul că, până în anul 2021, statele membre trebuie să modifice reglementarea care transpune dispoziția menționată din [Directiva TVA], astfel încât articolul 33 alineatul (1) din directiva respectivă trebuie aplicat de asemenea în cazul colaborării indirecte pentru alegerea transportatorului?

5)

Dreptul Uniunii, mai concret [Directiva TVA], trebuie interpretat în sensul că situația de fapt menționată în continuare, în tot sau în parte, este relevantă pentru a verifica dacă persoana impozabilă a stabilit raporturi juridice cu anumite întreprinderi independente care efectuează livrarea, expedierea sau transportul de produse, prin care să profite de faptul că cota de impozitare este mai mică în alt stat membru, cu scopul de a eluda articolul 33 din [Directiva TVA] și de a săvârși astfel un abuz de drept: