1)

Articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (1) trebuie interpretate în sensul că se opun, în contractele încheiate cu consumatorii, unei scutiri convenționale de la obligația de punere în întârziere, chiar dacă aceasta este prevăzută în mod expres și neechivoc în contract?

2)

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 26 ianuarie 2017, Banco Primus (C-421/14), trebuie interpretată în sensul că o întârziere de peste 30 de zile la plata unei singure rate din principal, dobânzi sau sume accesorii, poate caracteriza o neexecutare suficient de gravă în raport cu durata și cu suma împrumutată și cu echilibrul global al raporturilor contractuale?

3)

Articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 trebuie interpretate în sensul că se opun unei clauze care prevede că exigibilitatea imediată poate fi pronunțată în cazul unei întârzieri la plată de peste 30 de zile în cazul în care dreptul național, care impune notificarea unei puneri în întârziere înaintea pronunțării exigibilității imediate, admite ca părțile să deroge de la aceasta impunând în acest caz respectarea unui preaviz rezonabil?

4)

Cele patru criterii stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Banco Primus (C-421/14), pentru aprecierea de către o instanță națională a eventualului caracter abuziv al clauzei referitoare la exigibilitatea imediată ca urmare a nerespectării de către debitor a obligațiilor sale pentru o perioadă limitată sunt cumulative sau alternative?

5)

În cazul în care aceste criterii sunt cumulative, caracterul abuziv al clauzei poate fi totuși exclus în raport cu importanța relativă a unui anumit criteriu?