This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Legislația a instituit inițial măsuri restrictive revizuite (sancțiuni) ca răspuns la sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Având în vedere sprijinul acordat de Iran grupurilor armate din Orientul Mijlociu și din zona Mării Roșii, precum și atacurile sale cu drone/vehicule aeriene fără pilot (UAV) și cu rachete împotriva Israelului, Uniunea Europeană (UE) a modificat, în mai 2024, regulamentul și decizia, extinzând domeniul de aplicare al legislației și introducând sancțiuni suplimentare împotriva acestei țări.
Sancțiunile impun:
Interdicție de export
Legislația interzice vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, direct sau indirect, de bunuri și tehnologii care ar putea contribui la capacitatea Iranului de a fabrica vehicule aeriene fără pilot, inclusiv:
Există excepții în cazul în care asistența tehnică sau financiară este destinată unor utilizări nemilitare și unor utilizatori finali nemilitari, inclusiv:
Interdicție de călătorie
Statele membre ale UE trebuie să împiedice intrarea sau tranzitul pe teritoriul lor a persoanelor (și a asociaților acestora) care sprijină sau sunt implicate în programul iranian privind vehiculele aeriene fără pilot sau rachetele, astfel cum sunt enumerate în anexele la legislație.
Există excepții, după cum urmează:
În plus, statele membre nu sunt obligate să refuze intrarea propriilor cetățeni;
Înghețarea activelor
Legislația îngheață toate fondurile și resursele economice deținute sau controlate de persoane fizice (și de asociații acestora) sau de entități, astfel cum sunt enumerate în anexele la legislație, care sunt responsabile, susțin sau sunt implicate în alt mod în programele iraniene privind vehiculele aeriene fără pilot sau rachetele sau în tegnologiile conexe. Nu pot fi puse la dispoziție fonduri sau resurse economice în beneficiul persoanelor fizice sau entităților enumerate în aceste anexe.
Statele membre pot, în anumite condiții, să autorizeze deblocarea resurselor înghețate dacă acestea sunt:
Persoanele fizice și entitățile trebuie să furnizeze imediat orice informații autorităților statelor membre și Comisiei pentru a contribui la respectarea regulamentului, inclusiv informații privind conturile și sumele înghețate.
Măsuri suplimentare
Sancțiunile suplimentare survin ca urmare a îngrijorării exprimate de Consiliu cu privire la rapoartele din decembrie 2022 privind vehiculele iraniene aeriene fără pilot, folosite de Rusia, care ar fi fost fabricate cu componente de origine internațională, inclusiv din UE.
Decizia (PESC) 2023/1532 a Consiliului din 20 iulie 2023 privind măsuri restrictive având în vedere sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei (JO L 186, 25.7.2023, pp. 20-27).
Modificările succesive aduse Deciziei (PESC) 2023/1532 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Regulamentul (UE) 2023/1529 al Consiliului din 20 iulie 2023 privind măsuri restrictive având în vedere sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei (JO L 186, 25.7.2023, pp. 1-15).
A se vedea versiunea consolidată.
Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 78, 17.3.2014, pp. 6-15).
A se vedea versiunea consolidată.
Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 78, 17.3.2014, pp. 16-21).
A se vedea versiunea consolidată.
Data ultimei actualizări: 23.09.2024