Transpunerea

Transpunerea este procesul de integrare a directivelor UE în legislația națională a statelor membre ale UE.

Spre deosebire de regulamente și decizii, directivele nu sunt aplicabile direct în toate statele membre, ci necesită legi naționale care să le încorporeze normele în legislația națională. Statele membre trebuie să adopte aceste măsuri naționale până la un termen limită, care este specificat în directivă. Statele membre trebuie să notifice Comisiei Europene textul măsurilor naționale de punere în aplicare.

Comisia:

• examinează textul pentru a se asigura că acesta îndeplinește obiectivele directivei;
• se asigură că legea transpusă este pusă în aplicare și respectă termenul-limită/termenele-limită necesar(e).

Comisia poate transmite un caz Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul în care statul membru nu a adoptat măsuri naționale de transpunere a directivei sau a luat măsuri, dar Comisia consideră că măsurile nu sunt satisfăcătoare. În cazul în care Curtea este de acord cu Comisia în ceea ce privește încălcarea, iar statul membru nu se conformează hotărârii, Curtea poate impune o penalitate cu titlu cominatoriu sau o sumă forfetară, la cererea Comisiei.

În cazul în care un stat membru nu notifică Comisiei măsurile sale naționale de punere în aplicare în termenul stabilit, Comisia poate preciza valoarea sumei forfetare sau a penalității care trebuie plătită de statul membru respectiv. În cazul în care Curtea confirmă că există o încălcare și că suma stabilită de Comisie nu depășește suma stabilită de Curte, obligația de plată intră în vigoare [articolul 260 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene].

A SE VEDEA, DE ASEMENEA:

• Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
• Directivă;
• Comisia Europeană;
• Uniunea Europeană;
• Dreptul UE;
• Acte juridice ale UE;
• Statele membre;
• Asigurarea respectării dreptului UE;
• Directivele Uniunii Europene (sinteză);
• Încălcarea legislației UE (sinteză).