02014O0015 — RO — 01.02.2017 — 003.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
ORIENTAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 4 aprilie 2014 privind statisticile monetare și financiare (reformare) (BCE/2014/15) (JO L 340 26.11.2014, p. 1) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
ORIENTAREA (UE) 2015/571 A BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 6 noiembrie 2014 |
L 93 |
82 |
9.4.2015 |
|
ORIENTAREA (UE) 2016/450 A BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 4 decembrie 2015 |
L 86 |
42 |
1.4.2016 |
|
ORIENTAREA (UE) 2017/148 A BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 16 decembrie 2016 |
L 26 |
1 |
31.1.2017 |
ORIENTAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE
din 4 aprilie 2014
privind statisticile monetare și financiare
(reformare)
(BCE/2014/15)
(2014/810/UE)
Articolul 1
Domeniu de aplicare
1. Dispoziții generale
Prezenta orientare stabilește obligațiile BCN de a raporta BCE statisticile monetare și financiare.
2. Sisteme de raportare, standarde și date de transmitere
BCN raportează posturile menționate la articolele 3-26a în conformitate cu sistemele stabilite în anexa II și în conformitate cu standardele de raportare electronică prevăzute în anexa III. Până la sfârșitul lunii septembrie a fiecărui an, BCE comunică BCN datele exacte de transmitere sub forma unui calendar de raportare pentru anul următor.
3. Cerințe de raportare de date retrospective în cazul adoptării euro
În cazul adoptării euro se aplică următoarele reguli:
(a) Pentru statisticile privind bilanțul IFM și FPM și statisticile privind activele și pasivele FI și SVI, BCN ale statelor membre a căror monedă nu este euro (denumite în continuare „state membre din afara zonei euro”) care adoptă euro după intrarea în vigoare a prezentei orientări raportează BCE date retrospective care acoperă toate perioadele de referință de la aderarea acestora la Uniune, acoperind în orice caz cel puțin ultimii trei ani anteriori aderării acestora la zona euro. Datele sunt compilate de BCN ca și când statul membru în cauză ar fi făcut parte din zona euro în toate perioadele de referință. Pentru a îndeplini această cerință, se recomandă ca BCN din țările care aderă la Uniune să pună în aplicare cerințele acestor seturi de date în conformitate cu modelele pentru statele membre din afara zonei euro.
(b) În plus față de această cerință generală, pentru statisticile posturilor din bilanțul IFM se aplică următoarele cerințe:
(i) datele retrospective acoperă și ultimii trei ani anteriori aderării la Uniune a statului membru respectiv, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel cu BCE;
(ii) BCN din statele membre din zona euro raportează pozițiile față de statele membre care adoptă euro după intrarea în vigoare a prezentei orientări, incluzând ultimii trei ani anteriori extinderii zonei euro, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel cu BCE. Acest principiu se aplică numai soldurilor lunare raportate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Raportarea este obligatorie numai pentru soldurile care depășesc 50 de milioane EUR, iar în rest se face în mod voluntar.
(c) Pentru emisiunile de valori mobiliare, seriile de timp transmise BCE încep din decembrie 1989 pentru solduri și din ianuarie 1990 pentru fluxuri.
(d) Pentru statisticile privind plățile, se raportează datele aferente unei perioade de cinci ani, incluzând anul de referință cel mai recent, cu maxima diligență posibilă.
4. Cerințe de raportare de date retrospective care decurg din introducerea noilor cerințe pentru statisticile monetare și financiare
(a) Datele retrospective sau estimările trimestriale în conformitate cu cerințele Sistemului european de conturi revizuit (denumit în continuare „SEC 2010”) stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 549/2013 sunt necesare pentru statisticile posturilor din bilanț, FI și SVI, astfel cum se specifică în tabelele 1, 2 și 3 din anexa VI pentru compilarea conturilor financiare. Datele sunt raportate BCE cu maxima diligență posibilă, după cum urmează: în septembrie 2014 pentru perioadele de referință de la T4 2012 la T2 2014; în decembrie 2014 pentru perioada de referință T3 2014; și în martie 2015 pentru perioada de referință T4 2014.
(b) Datele retrospective sau estimările pentru noile caracteristici de înaltă prioritate adoptate în Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), specificate în tabelul 4 din anexa VI pentru perioadele de referință începând cu iunie 2014, sunt necesare cu maxima diligență posibilă până în mai 2015, pentru a evita o întârziere în publicarea efectivă.
(c) Datele retrospective sau estimările pentru noile caracteristici adoptate în Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34) și în prezenta orientare, astfel cum sunt specificate în tabelul 5 din anexa VI pentru perioadele de referință începând cu iunie 2014, sunt necesare cu maxima diligență posibilă până în mai 2015.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei orientări:
1. „agent raportor” și „rezident” au sensul definit la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98;
2. „Eurosistem” înseamnă BCN ale statelor membre din zona euro și BCE;
3. „instituție de credit” are sensul definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului ( 1 );
4. „alte IFM” înseamnă toate IFM-urile altele decât băncile centrale.
Articolul 3
Statisticile posturilor din bilanț referitoare la IFM
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
BCN compilează și raportează două bilanțuri agregate separate, ambele la valoarea brută, în conformitate cu sistemele prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33): un bilanț agregat referitor la subsectorul IFM „banca centrală” și un bilanț agregat referitor la subsectorul „alte IFM”.
BCN extrag informațiile statistice solicitate referitoare la bilanțul propriu din sistemele de contabilitate ale acestora prin intermediul tabelelor de corespondență dedicate disponibile pe website-ul BCE ( 2 ). Tabelele vor fi modificate după necesități în cooperare cu BCN, pentru a reflecta evoluțiile situațiilor, de exemplu, pentru a asigura consecvența cu normele contabile actualizate. În scopul raportării statistice, BCE extrage date din bilanțul propriu, corespunzătoare datelor extrase de BCN din bilanțurile proprii.
BCN extrag informațiile statistice solicitate referitoare la bilanțurile altor IFM prin agregarea datelor privind posturile din bilanț colectate de la IFM individuale rezidente, exclusiv BCN rezidentă.
Aceste cerințe privesc soldurile (stocurile) la sfârșitul lunii și la sfârșitul trimestrului, datele privind ajustările fluxurilor lunare și trimestriale și datele lunare și trimestriale privind securitizările creditelor și alte transferuri de credite. Bilanțul este întocmit în ultima zi calendaristică a lunii/trimestrului, fără a lua în considerare zilele bancare nelucrătoare locale; în cazul în care acest lucru nu este posibil, sunt utilizate datele referitoare la ultima zi lucrătoare, în conformitate cu normele pieței naționale sau cu normele contabile.
Toate posturile sunt obligatorii; totuși, în ceea ce privește celulele din tabelele 3 și 4 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), corespunzătoare statelor membre din afara zonei euro, se aplică anumite dispoziții speciale, astfel cum se descrie la alineatul (8). În plus, în ceea ce privește cerințele tabelului 5 din partea 5 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) pentru raportarea creditelor securitizate și derecunoscute care sunt administrate de IFM, BCN pot extinde cerințele de raportare pentru a include creditele transferate în alt mod care sunt administrate de IFM. În măsura în care aceste informații suplimentare nu sunt incluse în raportarea de la tabelul 5 din partea 5 a anexei la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), dar sunt disponibile pentru BCN, datele se includ în tabelul 4 din partea 1 a anexei II la prezenta orientare. În măsura în care informațiile privind creditele securitizate sau transferate în alt mod care nu sunt administrate de IFM sunt disponibile BCN (de exemplu, AIF sau auxiliari financiari care au rolul de administratori în cadrul creditelor), aceste date sunt incluse în tabelul 4 din partea 1 a anexei II.
BCN raportează informațiile statisticile privind posturile din bilanț în conformitate cu partea 1 a anexei II.
(b)
BCE calculează tranzacțiile pe baza diferenței dintre stocurile de la sfârșit de lună și apoi prin eliminarea efectelor care nu rezultă din tranzacții pe baza următoarelor ajustări de fluxuri:
(i) reclasificări și alte ajustări, acoperind modificări în stocurile din bilanț care apar în urma modificării componenței și structurii populației IFM, modificări în clasificarea instrumentelor financiare și a contrapărților, modificări în definițiile statistice și corectarea (parțială) a erorilor de raportare;
(ii) ajustări din reevaluare datorate schimbării prețurilor, incluzând orice modificare a poziției de stoc datorată impactului evoluției prețurilor activelor și pasivelor, reflectând, de asemenea, impactul scoaterii din evidențele contabile sau al reducerii valorii contabile a creditelor; și variații ale cursurilor de schimb, cuprinzând orice modificare a poziției de stoc din cauza impactului evoluției cursurilor de schimb asupra activelor și pasivelor exprimate în monedă străină.
BCN raportează către BCE date lunare și trimestriale privind reclasificările și alte ajustări și privind reevaluările datorate modificării prețurilor calculate în conformitate cu anexa IV. În mod normal, BCE calculează ajustări din reevaluare pentru variațiile cursului de schimb, deși, atunci când BCN se află în poziția de a compila ajustări mai precise, acestea pot, de asemenea, transmite aceste ajustări direct către BCE.
2. Frecvența și termenele raportării
BCN și serviciul BCE responsabil pentru raportarea financiară raportează BCE datele lunare până la încheierea activității în a cincisprezecea zi lucrătoare care urmează sfârșitului lunii la care se referă datele, iar datele trimestriale sunt raportate până la încheierea activității în a douăzeci și opta zi lucrătoare care urmează sfârșitului trimestrului la care se referă datele.
3. Politica de revizuire a datelor
E posibil ca BCN să trebuiască să revizuiască datele referitoare la ultima perioadă anterioară perioadei de referință curente. În plus, pot apărea revizuiri referitoare la perioadele anterioare, ca rezultat, de exemplu, al greșelilor, reclasificărilor, procedurilor de raportare îmbunătățite etc. BCE poate procesa revizuirile obișnuite și excepționale în mod simultan sau poate decide să amâne procesarea revizuirilor excepționale până după perioada producției lunare a agregatelor monetare.
Politica de revizuire este conformă cu principiile din Manualul BCE pentru statisticile privind bilanțul IFM. În vederea asigurării unui echilibru între calitatea statisticilor monetare și stabilitatea acestora și în vederea îmbunătățirii consecvenței dintre statisticile lunare și cele trimestriale, revizuirile excepționale ale datelor lunare sunt raportate cu ocazia depunerii statisticilor trimestriale. Atunci când sunt raportate revizuiri ale datelor lunare, dar cadrul național de producție a datelor nu permite generarea revizuirilor trimestriale corespunzătoare, BCN asigură, cu maxima diligență posibilă, menținerea consecvenței între datele lunare și cele trimestriale, de exemplu, prin intermediul estimărilor.
4. Verificări pentru monitorizarea consecvenței interne a datelor
Înainte de a transmite datele către BCE, BCN și serviciul BCE responsabil pentru raportarea financiară verifică consecvența internă a datelor în conformitate cu verificările definite și actualizate de BCE.
5. Extrapolare
(a)
În cazul în care BCN acordă derogări FPM în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), BCN se asigură că, prin contribuția combinată a acestora la totalul bilanțului național al FPM, nu se depășește:
(i) 10 % în fiecare stat membru din zona euro, atunci când bilanțul național al FPM reprezintă mai mult de 15 % din totalul bilanțului FPM din zona euro;
(ii) 30 % în toate celelalte state membre din zona euro, cu excepția acelora unde bilanțul național al FPM reprezintă mai puțin de 1 % din totalul bilanțului FPM din zona euro, caz în care nu se aplică restricții specifice la încadrarea FPM în categoria „instituții scutite de obligația de raportare lunară completă”.
În cazul în care BCN acordă derogări FPM în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) litera (b) punctele (i), (ii) sau (iv) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), BCN se asigură că, pentru fiecare post, contribuția combinată a derogărilor la totalul corespunzător în bilanțul național al IFM nu depășește 5 %. De asemenea, BCN pot acorda FPM derogări de la cerința de a furniza separat date privind pozițiile de active și pasive față de sectorul societăților de asigurare și sectorul fondurilor de pensii, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) litera (b) punctul (iii) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). BCN disting între active și pasive față de societăți de asigurare și fonduri de pensii, pe de o parte, și între poziții privind instituțiile naționale și instituțiile rezidente în alte state membre din zona euro, pe de altă parte, și pot apoi acorda derogări cu privire la fiecare bloc a cărui contribuție nu depășește 5 % din totalul bilanțului național al FPM.
(b)
În cazul în care BCN acordă IFM derogări în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), BCN extrapolează până la o acoperire de 100 % pentru aceste IFM în compilarea datelor lunare și trimestriale privind bilanțul IFM raportate către BCE. BCN pot alege procedura pentru extrapolare până la o acoperire de 100 %, cu condiția îndeplinirii următoarelor standarde minime.
(i) În cazul datelor lipsă cu privire la defalcare, estimările se fac prin aplicarea unor coeficienți pe baza unui subset de unități de observare statistică efective cu obligații de raportare considerate a fi mai reprezentative în cadrul categoriei „instituții scutite de obligația de raportare lunară completă”, după cum urmează:
— BCN ale statelor membre a căror contribuție la bilanțul agregat al IFM din zona euro este mai mare de 2 % determină acest subset astfel încât totalul bilanțului entităților din subset să nu depășească 35 % din bilanțul național agregat al IFM. Această cerință nu se aplică atunci când bilanțurile instituțiilor cărora le sunt acordate derogări reprezintă mai puțin de 1 % din bilanțul național al IFM;
— BCN ale statele membre a căror contribuție la bilanțul total agregat al IFM din zona euro este mai mică de 2 % sunt încurajate să urmeze același aranjament. Cu toate acestea, în cazul în care sunt implicate costuri semnificative, BCN din aceste state membre pot aplica coeficienți pe baza unităților de observare statistică cu obligații de raportare.
(ii) În aplicarea punctului (i), categoria „instituții scutite de obligația de raportare lunară completă” și subsetul unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare pot fi subdivizate în grupuri diferite prin trimitere la tipul de instituție, de exemplu, FPM sau instituții de credit.
(iii) Atunci când contribuția FPM care raportează totalul activelor lor numai o singură dată pe an depășește 30 % din totalul bilanțului FPM în oricare stat membru, BCN extrapolează datele raportate de FPM și instituțiile de credit separat, după cum urmează:
— în cazul în care există acoperire suficientă din partea FPM care sunt instituții supuse cerințelor complete de raportare, bilanțul agregat al acestora se utilizează ca bază pentru extrapolare;
— în cazul în care acoperirea din partea FPM care sunt instituții supuse cerințelor complete de raportare nu este suficientă sau când nu există FPM care sunt instituții supuse cerințelor complete de raportare, BCN estimează, cel puțin o dată pe an, un bilanț pentru sectorul FPM din surse de date alternative și îl utilizează ca bază pentru extrapolare.
(iv) În cazul în care sunt disponibile datele cu privire la defalcare, însă este necesar un termen mai lung pentru a fi furnizate sau sunt disponibile cu frecvență mai scăzută, datele raportate se reportează în perioadele care lipsesc, astfel:
— prin repetarea datelor, în cazul în care rezultatele s-au dovedit a fi adecvate, sau
— prin aplicarea tehnicilor de estimare statistică adecvate, pentru a lua în considerare tendințele care rezultă din date sau tiparele sezoniere.
(v) Coeficienții sau orice alt calcul intermediar necesar pentru implementarea standardelor minime pentru extrapolare pot fi extrași din datele obținute de la autoritățile de supraveghere ori de câte ori poate fi stabilită o conexiune sigură între defalcările statistice care urmează să fie extrapolate și astfel de date.
(c)
BCN informează BCE cu privire la derogările pe care le aplică și, de asemenea, oferă informații privind principalele elemente ale noilor proceduri de extrapolare sau privind modificarea celor existente, dacă sunt semnificative.
6. Metode de evaluare și/sau norme contabile
În compilarea bilanțului băncii centrale, BCN și BCE respectă normele contabile armonizate din Orientarea BCE/2010/20, astfel cum a fost modificată, și aplică tabelele de corespondență menționate la articolul 3 alineatul (1). În special:
(a) în cazul în care BCN și BCE trebuie, în scopuri contabile, să își reevalueze portofoliul de valori mobiliare mai degrabă lunar decât trimestrial, aceste reevaluări se reflectă, de asemenea, lunar în bilanțul statistic;
(b) pentru posturile din bilanț 9.5 „alte creanțe în cadrul Eurosistemului (net)” și 10.4 „alte pasive în cadrul Eurosistemului (net)”, BCN identifică activele separat de pasive și le raportează la valoarea brută;
(c) în cazul în care postul din bilanț 14 „conturi de reevaluare” se raportează la valoarea brută pentru scopuri contabile, BCN îl raportează pe bază netă în scopuri statistice.
Articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) stabilește principiile contabile relevante în scopul raportării statistice cu privire la „alte IFM”. În special, fără a aduce atingere practicilor contabile și mecanismelor de compensare prevalente în statele membre din zona euro, toate activele și pasivele financiare se raportează la valoarea brută. În plus, în ceea ce privește depozitele și creditele, se raportează valoarea principală existentă în sold, excluzând sumele reduse sau scoase din evidențele contabile. În mod excepțional, BCN pot permite raportarea creditelor la valoarea netă fără provizioane și raportarea creditelor achiziționate la prețul convenit în momentul achiziționării, sub rezerva condițiilor prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
În ceea ce privește evaluarea altor posturi din bilanț, în special a valorilor mobiliare deținute și emise, se recomandă ca BCN să aplice o evaluare de piață în conformitate cu cerințele SEC 2010. Cu toate acestea, cerința generală prevăzută la articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), conform căreia IFM urmează transpunerea națională a Directivei 86/635/CEE, precum și oricare alte standarde internaționale aplicabile, presupune că practicile de evaluare pentru valorile mobiliare și alte active variază. Prin urmare, aplicarea unor reguli de evaluare nestandardizate este acceptabilă atât timp cât valoarea contabilă nu diferă în mod semnificativ de valoarea de piață.
7. Note explicative
La transmiterea datelor către BCE, BCN și serviciul BCE responsabil pentru raportarea financiară transmit note explicative care însoțesc evoluțiile speciale legate de cea mai recentă perioadă de referință, inclusiv explicații privind „reclasificările și alte ajustări”, precum și revizuiri relevante ale perioadelor anterioare. În special, notele explicative sunt raportate pentru evoluții, „reclasificări și alte ajustări” și revizuiri mai mari de 5 miliarde EUR (în valoare absolută) sau în alte cazuri în care sunt considerate semnificative din punct de vedere economic, de exemplu, atunci când evoluțiile din seria raportată sunt legate de tranzacții mari în perioada de raportare sau atunci când revizuirile determină schimbări semnificative ale interpretării economice a evoluțiilor agregate. BCN și BCE furnizează explicații suplimentare privind datele raportate, la cererea BCE.
De asemenea, notele indică măsura în care evoluțiile, revizuirile sau „reclasificările și alte ajustări” semnificative identificate care afectează seriile raportate sunt finale sau încă fac obiectul investigațiilor.
BCN raportează notele explicative de preferință în momentul transmiterii datelor și, în orice caz, înainte de închiderea producției datelor.
BCE păstrează la nivel central notele explicative primite de la BCN în scopuri de monitorizare a datelor și clarificare a statisticilor. BCE tratează informațiile furnizate în note cu respectarea regimului de confidențialitate aplicabil.
8. Dispoziții speciale referitoare la tabelele 3 și 4 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33)
BCN pot decide să nu solicite IFM să raporteze complet în privința celulelor din tabelele 3 și 4 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) corespunzătoare statelor membre din afara zonei euro, în cazul în care cifrele colectate la un nivel mai agregat sunt nesemnificative. BCN revizuiesc la intervale regulate și cel puțin o dată pe an măsura în care aceste dispoziții continuă să se aplice sau nu. La acordarea acestor derogări, BCN raportează estimări trimestriale obținute în conformitate cu următoarele criterii:
(a) cifrele trimestriale sunt estimate pe baza datelor raportate de IFM cu o frecvență mai redusă; aceste date sunt reportate pentru perioada (perioadele) lipsă, prin repetarea lor sau prin aplicarea unor tehnici statistice adecvate care să reflecte orice tendință a datelor sau orice tipar sezonier;
(b) cifrele trimestriale sunt estimate pe baza datelor raportate de IFM la un nivel superior de agregare sau pe baza unor defalcări specifice considerate relevante de către BCN;
(c) cifrele trimestriale sunt estimate pe baza datelor trimestriale colectate de la IFM de dimensiuni mari responsabile pentru cel puțin 80 % din activitatea economică desfășurată cu țările pentru care se aplică scutirea de la raportare;
(d) cifrele trimestriale sunt estimate pe baza unor surse alternative de date, precum Banca Reglementelor Internaționale (BRI), sau pe baza datelor privind balanța de plăți, după efectuarea oricărei ajustări necesare impuse de diferențele între conceptele și definițiile utilizate de astfel de surse alternative comparativ cu cele folosite în statisticile monetare și bancare, sau
(e) cifrele trimestriale sunt estimate pe baza datelor privind țările pentru care se aplică scutirea de la raportare, raportate trimestrial de către IFM sub forma unui total unic.
Articolul 4
Monitorizarea consecvenței între bilanțul statistic al BCN și bilanțul contabil al acesteia
1. Sfera de acoperire a monitorizării
BCN și BCE monitorizează consecvența dintre bilanțul lor agregat de la sfârșitul lunii elaborat în scopuri statistice, astfel cum este raportat în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), și posturile lor contabile, astfel cum sunt raportate pentru situația financiară săptămânală a Eurosistemului în temeiul Orientării BCE/2010/20, astfel cum a fost modificată.
2. Frecvența și termenele raportării
BCN efectuează verificări privind fiecare post de date lunare în conformitate cu modelul prevăzut la partea 2 a anexei I. Verificările sunt transmise BCE împreună cu datele trimestriale corespunzătoare și cu același termen definit la articolul 3 alineatul (2) pentru datele trimestriale.
Pentru perioadele de raportare în care datele din bilanțul lor agregat de sfârșit de lună din Eurosistem stabilit în scopuri statistice și posturile lor contabile, astfel cum sunt raportate pentru situația financiară săptămânală din Eurosistem, nu coincid, BCN pot compara datele statistice cu bilanțul zilnic întocmit pentru ultima zi lucrătoare a lunii. În calitate de instituție care își elaborează propriul bilanț, BCE urmează aceeași procedură.
3. Monitorizarea de către BCE
BCE monitorizează rezultatele verificărilor de consecvență și poate solicita BCN să trateze discrepanțele relevante.
Articolul 5
Statistici privind moneda electronică
(a) Cerințe de raportare statistică lunară sau trimestrială privind moneda electronică emisă de IFM cărora nu li s-a acordat o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33)
1.
În cooperare cu BCN, BCE identifică și înregistrează anual datele legate de sistemele de monedă electronică utilizate în Uniune, disponibilitatea informațiilor statistice referitoare la aceste sisteme, precum și metodele de compilare utilizate pentru acestea. BCN raportează informațiile statistice privind moneda electronică emisă de toate IFM cărora nu li s-a acordat o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), în conformitate cu lista de posturi prevăzută în tabelul 1 din partea 2 a anexei II la prezenta orientare.
2.
Datele lunare sunt raportate BCE împreună cu transmiterea datelor lunare ale statisticilor posturilor din bilanțul IFM, astfel cum se specifică la articolul 3 alineatul (2). În absența datelor, BCN utilizează estimări sau date provizorii, acolo unde este posibil.
(b) Cerințe de raportare statistică anuală privind moneda electronică emisă de toate instituțiile emitente de monedă electronică care nu sunt instituții de credit sau de IFM mici cărora li s-a acordat o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33)
1.
Această raportare acoperă instituțiile emitente de monedă electronică a căror activitate principală constă în intermedierea financiară sub forma emiterii de monedă electronică, care, prin urmare, respectă definiția IFM, și instituțiile emitente de monedă electronică a căror activitate principală nu constă în intermedierea financiară sub forma emiterii de monedă electronică, care, prin urmare, nu respectă definiția IFM. Această raportare include, de asemenea, raportare din partea IFM mici cărora li s-a acordat o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), indiferent dacă sunt sau nu sunt instituții de credit.
BCN raportează informațiile statistice în conformitate cu lista de posturi prevăzută în tabelul 2 din partea 2 a anexei II la prezenta orientare. Datele emitenților de monedă electronică care nu se încadrează în definiția IFM și care, astfel, nu fac obiectul cerințelor de raportare statistică periodică privind posturile din bilanț sunt raportate, în măsura în care BCN le pot obține de la autoritățile de supraveghere ale acestora sau din alte surse corespunzătoare.
2.
Seriile se raportează anual către BCE, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare sfârșitului perioadei de referință. În absența datelor, BCN utilizează estimări sau date provizorii, acolo unde este posibil.
Articolul 6
Statistici privind instituțiile emitente de cecuri și viramente poștale și administrația centrală
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
BCN colectează informații statistice privind instituții emitente de cecuri și viramente poștale în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1074/2013 (BCE/2013/39). Cerințele acoperă pasivele monetare față de instituțiile financiare nemonetare din zona euro, respectiv substitute apropiate pentru pasivele sub formă de depozite ale instituțiilor financiare monetare, și deținerile de numerar și valori mobiliare emise de IFM din zona euro. Aceste date sunt raportate de BCN către BCE în conformitate cu partea 3 a anexei II.
De asemenea, BCN acoperă pasivele monetare ale administrației centrale și deținerile de numerar și valori mobiliare emise de IFM din zona euro în raportarea din partea 3 a anexei II. Pe baza principiului de minimis, aceste posturi nu sunt raportate atunci când aceste active și pasive nu există sau nu sunt semnificative.
(b)
Datele privind ajustările de fluxuri se raportează în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b).
2. Frecvența și termenele raportării
Seriile sunt raportate lunar și la aceleași termene precum cele menționate la articolul 3 alineatul (2) pentru statisticile lunare privind posturile din bilanț.
Articolul 7
Posturi pro memoria
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
În măsura în care datele sunt disponibile, inclusiv pe baza celei mai bune estimări, BCN raportează informații statistice suplimentare în conformitate cu lista de posturi pro memoria prevăzută în partea 4 a anexei II ca o completare la statisticile privind posturile din bilanț menționate la articolul 3 alineatul (2) și cu aceeași frecvență și aceleași termene ca și acestea. În cooperare cu BCN, BCE identifică și înregistrează disponibilitatea informațiilor statistice respective, precum și metodele de compilare a informațiilor respective. Aceste posturi pro memoria reprezintă informațiile necesare pentru compilarea agregatelor monetare din zona euro, a statisticilor privind ratele dobânzii practicate de IFM și a conturilor financiare ale uniunii monetare și au prioritate ridicată, cu excepția cazului în care se indică altfel în tabele. Sub rezerva acordului dintre BCE și BCN, posturile legate de divizarea deținerilor IFM de titluri de natura datoriei emise după domiciliul titularului în tabelul 2 din secțiunea 1 a părții 4 din anexa II nu trebuie raportate de BCN în cazul în care BCE folosește surse alternative de date.
(b)
Sub rezerva acordului bilateral între BCE și BCN relevantă, pot fi raportate date privind fluxurile. Datele privind ajustările de fluxuri se raportează în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b).
2. Frecvența și termenele raportării
Seriile sunt raportate lunar pentru posturile prevăzute în secțiunile 1 și 2 din partea 4 a anexei II și trimestrial pentru posturile prevăzute în secțiunea 3 din partea 4 a anexei II, la aceleași termene ca și în cazul statisticilor obligatorii lunare și trimestriale privind bilanțul IFM raportate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
3. Metode de evaluare și/sau norme contabile
Posturile pro memoria solicitate în temeiul prezentului articol se raportează cu respectarea acelorași norme contabile și de evaluare aplicabile datelor raportate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
Articolul 8
Statistici privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii
1. Sfera de acoperire a raportării
Statisticile lunare privind baza de calcul agregată a rezervelor minime obligatorii, defalcată pe tipuri de pasive, se calculează ca stocuri de sfârșit de lună în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9) și cu categoriile stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Datele necesare elaborării acestor statistici în conformitate cu partea 5 a anexei II sunt extrase din datele transmise BCN de instituțiile de credit care fac obiectul cerințelor privind rezervele minime obligatorii.
2. Frecvența și termenele raportării
Statisticile privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii cuprind șase serii de timp pentru instituțiile de credit, care se referă la valorile stocurilor de sfârșit de lună care trebuie transmise lunar către BCE, cel mai târziu până în ziua lucrătoare a BCN care precede începutul perioadei de aplicare a rezervelor minime obligatorii, prin sistemul de transmitere de date al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC). Instituțiile de credit scutite de obligația de raportare lunară completă raportează BCN trimestrial o defalcare limitată. Pentru aceste instituții de credit scutite, pentru cele trei perioade de aplicare a rezervelor minime obligatorii vor fi folosite statistici simplificate privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii. BCN utilizează datele trimestriale privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii furnizate de instituțiile de credit care beneficiază de scutiri pentru cifrele lunare raportate către BCE în cele trei transmiteri de date ulterioare publicării lor.
3. Politica de revizuire a datelor
Revizuirile efectuate de instituțiile raportoare în cazul bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii și/sau în cazul cerințelor privind rezervele minime obligatorii după începutul perioadei de aplicare nu pot conduce la revizuiri ale statisticilor privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii și privind cerințele referitoare la rezervele minime obligatorii.
Articolul 9
Statistici privind indicatorii macro
1. Sfera de acoperire a raportării
BCE monitorizează lunar, utilizând informațiile statistice de sfârșit de lună pe care instituțiile de credit le transmit BCN în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), acuratețea deducerilor standard curente din baza de calcul a rezervelor minime obligatorii pe care instituțiile de credit le pot aplica soldurilor titlurilor lor de natura datoriei emise cu o scadență de până la doi ani. BCN compilează agregatele solicitate în conformitate cu partea 6 a anexei II și le raportează BCE.
2. Frecvența și termenele raportării
Cele trei serii de timp pentru instituțiile de credit, referitoare la valorile stocurilor de sfârșit de lună, sunt transmise lunar către BCE, până cel târziu în ziua lucrătoare a BCN care precede începutul perioadei de aplicare.
Aceste serii sunt transmise chiar dacă posturile din bilanț corespunzătoare nu se aplică în statul membru relevant.
Articolul 10
Statistici privind bilanțul FPM
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
BCN raportează către BCE date privind posturile din bilanț distincte pentru sectorul FPM, în conformitate cu tabelele 1 și 2 din partea 7 a anexei II. Aceste date sunt utilizate de către BCE pentru elaborarea statisticilor privind bilanțul FPM și al instituțiilor de credit. Din moment ce datele privind întregul sector IFM sunt deja raportate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), cerințele prevăzute în prezentul articol se aplică doar FPM. Deși în unele state membre un număr mic de alte instituții sunt clasificate ca IFM, aceste instituții sunt considerate irelevante din punct de vedere cantitativ.
(b)
Datele privind ajustările din reclasificare și reevaluare, astfel cum sunt menționate în tabelul 2 din partea 7 a anexei II, se raportează în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b), luând în considerare orice derogări acordate în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). În cazul în care raportarea ajustărilor din reevaluare este supusă unei derogări acordate FPM de BCN în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), BCN raportează cu maxima diligență posibilă date pentru posturile în privința cărora ajustările din reevaluare pot fi semnificative.
2. Frecvența și termenele raportării
Datele se raportează trimestrial, în termen de 28 de zile lucrătoare de la sfârșitul perioadei de referință.
3. Extrapolare
Datele raportate cu privire la bilanțul FPM acoperă 100 % din instituțiile clasificate în acest sector. Atunci când acoperirea efectivă a raportării este mai mică de 100 % ca urmare a scutirii instituțiilor mici de la obligațiile de raportare completă, BCN extrapolează datele furnizate în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) pentru a asigura o acoperire de 100 %.
4. Politica de revizuire a datelor
Revizuirile datelor privind FPM sunt în conformitate cu datele corespunzătoare de sfârșit de trimestru privind alte FPM. În situația în care transmiterea datelor noi sau revizuite privind FPM implică modificări ale datelor pentru perioada de referință corespunzătoare privind alte IFM, se transmit și revizuirile necesare ale datelor privind alte IFM.
Articolul 11
Indicatori financiari structurali
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
BCN raportează date referitoare la alți indicatori financiari structurali în conformitate cu partea 8 a anexei II.
BCN furnizează date cu privire la indicatorii prevăzuți în partea 8 a anexei II în conformitate cu normele conceptuale și metodologice stabilite în aceasta. Sunt respectate principiile statistice adoptate pentru elaborarea statisticilor privind posturile din bilanț, și anume:
(i) datele sunt agregate, și nu consolidate;
(ii) principiul domiciliului respectă „abordarea țării-gazdă”;
(iii) datele din bilanț sunt raportate la valoarea brută.
(b)
Datele privind ajustările de fluxuri se raportează în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b).
2. Frecvența și termenele raportării
Datele necesare calculării indicatorilor financiari structurali privind instituțiile de credit se raportează până la sfârșitul lunii martie a fiecărui an cu trimitere la anul precedent. Indicatorul „numărul de angajați ai IC” este furnizat, dacă este posibil, până la sfârșitul lunii mai a fiecărui an cu trimitere la anul precedent.
3. Politica de revizuire a datelor
BCN aplică următoarele principii generale atunci când revizuiesc datele raportate:
(a) în timpul tuturor transmisiilor anuale regulate de date, pe lângă datele privind anul precedent, sunt transmise, dacă este necesar, revizuiri obișnuite ale datelor din anul anterior și revizuiri excepționale;
(b) revizuirile excepționale care îmbunătățesc în mod considerabil calitatea datelor pot fi transmise pe parcursul anului.
4. Extrapolare
Datele colectate acoperă 100 % din instituțiile definite ca instituții de credit în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Atunci când acoperirea efectivă a raportării este mai mică de 100 %, BCN extrapolează datele furnizate în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) pentru a asigura o acoperire de 100 %.
5. Note explicative
BCN raportează BCE orice abatere de la definițiile și normele de mai sus pentru a permite monitorizarea practicilor naționale. BCN transmit note explicative pentru a explica motivele revizuirilor semnificative.
Articolul 12
Date bancare consolidate
(1) Sfera de acoperire a raportării
BCN raportează date bancare consolidate în conformitate cu partea 9 a anexei II și urmează normele conceptuale și metodologice stabilite în aceasta atunci când furnizează aceste date.
BCN raportează date bancare consolidate în conformitate cu standardele tehnice de punere în aplicare (Implementing Technical Standards – ITS) ale Autorității Bancare Europene (ABE) introduse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei ( 3 ) și, dacă este cazul, în conformitate cu obligațiile de raportare naționale. BCN furnizează date efective, dacă sunt disponibile. În cazul în care datele efective nu sunt disponibile sau nu pot fi prelucrate, BCN furnizează estimări naționale însoțite de note metodologice. În cazul în care informațiile statistice care trebuie transmise nu corespund pe deplin standardelor de raportare ITS ale ABE sau cerințelor de raportare naționale, BCN furnizează note metodologice privind domeniile în care standardele nu sunt respectate pe deplin.
Urmărind acoperirea maximă posibilă, BCN indică orice instituții de credit excluse din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare, împreună cu o explicație a motivelor pentru excluderea acestorA.
Instituțiile de credit sau grupurile de instituții importante, care sunt relevante din perspectiva stabilității financiare, nu sunt excluse dintre unitățile de observare statistică cu obligații de raportare.
Datele colectate sunt consolidate integral pe bază transfrontalieră și intersectorială, unde „transfrontalier” se referă la sucursalele și filialele băncilor naționale situate în afara pieței naționale și incluse în datele raportate de instituția-mamă, iar „intersectorial” include sucursalele și filialele băncilor clasificabile ca alte instituții financiare. Societățile de asigurare nu sunt incluse în datele consolidate. Datele bancare consolidate sunt raportate separat pentru:
— grupuri bancare naționale și instituții de credit independente mici;
— grupuri bancare naționale și instituții de credit independente de dimensiune medie;
— grupuri bancare naționale și instituții de credit independente mari;
— filiale sub control străin (din afara Uniunii Europene);
— sucursale sub control străin (din afara Uniunii Europene);
— filiale sub control străin (din Uniunea Europeană);
— sucursale sub control străin (din Uniunea Europeană);
— filiale sub control străin (din zona euro);
— sucursale sub control străin (din zona euro);
— bănci semnificative pentru MUS;
— bănci mai puțin semnificative pentru MUS.
Băncile semnificative pentru MUS și băncile mai puțin semnificative pentru MUS sunt instituții de credit cu sediul în statele membre participante și orice sucursale înființate în statele membre participante de către o instituție de credit cu sediul într-un stat membru neparticipant. Distincția dintre entități supravegheate semnificative și entități supravegheate mai puțin semnificative este stabilită la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului ( 4 ) și în partea IV a Regulamentului (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/17) ( 5 ).
În sensul prezentului articol, băncile sunt clasificate ca grupuri bancare sau instituții de credit independente mari în cazul în care activele acestora depășesc 0,5 % din activele bancare consolidate totale ale băncilor din Uniunea Europeană; ca bănci de dimensiune medie în cazul în care activele acestora reprezintă între 0,5 % și 0,005 % din aceste active consolidate totale; și ca bănci mici în cazul în care activele acestora reprezintă sub 0,005 % din aceste active consolidate totale.
(2) Frecvența și termenele raportării
BCN raportează date bancare consolidate de patru ori pe an.
Pentru datele de sfârșit de an se raportează un set de date complet. O primă transmitere a acestor date anuale, care urmează a fi efectuată până la jumătatea lunii aprilie din anul următor celui la care se referă datele, cuprinde posturile marcate cu „*” în partea 9 [date bancare consolidate (DBC) anual] a anexei II. Cu toate acestea, setul de date anual complet poate fi raportat până la jumătatea lunii aprilie în cazul în care datele sunt deja disponibile. În caz contrar, setul de date anual complet se raportează până la jumătatea lunii mai a anului care urmează anului la care se referă datele.
Datele de la sfârșitul lunii martie, sfârșitul lunii iunie și sfârșitul lunii septembrie sunt raportate la începutul lunilor iulie, octombrie și, respectiv, ianuarie, utilizând modelul trimestrial, și conțin un subset al datelor din modelul anual cuprinzător. Această serie de date se raportează în conformitate cu partea 9 [date bancare consolidate (DBC) trimestrial] a anexei II.
(3) Politica de revizuire a datelor
BCN revizuiește datele raportate în conformitate cu următoarele principii generale:
(a) în timpul tuturor transmisiilor anuale și trimestriale regulate de date, pe lângă datele privind perioada curentă, sunt transmise și orice revizuiri obișnuite sau excepționale și semnificative ale datelor din perioada precedentă;
(b) atunci când sunt efectuate revizuiri semnificative, sunt furnizate BCE note explicative.
(4) Note explicative
BCN raportează BCE orice abatere de la definițiile și normele de la alineatele (1), (2) și (3), pentru a permite evaluarea practicilor naționale. BCN transmit note explicative pentru a explica motivele acestor abateri.
▼M3 —————
Articolul 14
Date destinate FMI
1. Sfera de acoperire a raportării
Fără a aduce atingere obligațiilor statutare ale BCN față de FMI, BCN pot transmite statistici suplimentare privind posturile din bilanțul IFM către FMI prin intermediul BCE, în conformitate cu următoarele modalități tehnice.
2. Frecvența și termenele raportării
Posturile din bilanțul IFM în conformitate cu partea 10 din anexa II sunt transmise BCE de către BCN în cadrul transmisiei lunare regulate a datelor privind posturile din bilanț. Frecvența și respectarea termenelor de raportare pentru transmisiunile de date coincid cu cele ale raportării regulate a datelor privind posturile din bilanț către BCE, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2).
Articolul 15
Statistici privind AIF (cu excluderea SVI)
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
BCN raportează informațiile statistice privind AIF (cu excluderea SVI) în conformitate cu partea 11 a anexei II. Datele se transmit separat pentru următoarele subcategorii de AIF: (i) BVMPFD; (ii) SFAC; și (iii) alte AIF.
Datele referitoare la AIF se transmit pe baza datelor disponibile la momentul respectiv la nivel național. În cazul în care datele efective nu sunt disponibile sau nu pot fi prelucrate, sunt furnizate estimări naționale. În cazul în care fenomenul economic subiacent există, dar nu este monitorizat statistic și, prin urmare, nu pot fi furnizate estimări naționale, BCN pot opta fie să nu raporteze seria de timp, fie să o raporteze ca indisponibilă. Prin urmare, orice serie de timp neraportată se interpretează ca „date care există, dar care nu au fost colectate”, iar BCE poate face presupuneri și estimări pentru compilarea agregatelor zonei euro. Unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare includ toate tipurile de AIF (cu excepția SVI) rezidente în statele membre din zona euro: instituții localizate pe teritoriu, inclusiv filiale ale societăților-mamă localizate în afara teritoriului respectiv; și sucursale rezidente ale instituțiilor care au sediul central în afara teritoriului respectiv.
Se furnizează indicatorii de bază și informațiile suplimentare următoare:
— indicatori de bază care urmează a fi transmiși pentru compilarea agregatelor zonei euro: toate statele membre din zona euro transmit aceste date detaliate atunci când sunt disponibile datele efective. Atunci când nu sunt disponibile date reale pentru defalcările necesare sau pentru frecvența, termenele sau perioada acoperită convenite, sunt furnizate estimări, dacă este posibil;
— informații suplimentare care urmează a fi transmise ca „posturi pro memoria”: aceste date sunt transmise de țările pentru care aceste informații sunt disponibile la momentul respectiv.
(b)
Datele privind ajustările de fluxuri pot fi raportate în cazul în care există rupturi semnificative intervenite în seriile de date referitoare la stocuri sau când au loc reclasificări sau alte ajustări. În special, datele privind ajustările de fluxuri pot fi furnizate, cu maxima diligență posibilă, în urma reclasificărilor efectuate în contextul punerii în aplicare a sistemului SEC 2010.
Ajustările din reclasificare se raportează în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (b).
2. Frecvența și termenele raportării
Raportarea către BCE se face trimestrial. Statisticile privind AIF sunt transmise BCE cel târziu în ultima zi calendaristică a celei de a treia luni care urmează sfârșitului perioadei de referință sau în ziua lucrătoare precedentă pentru BCN, dacă ultima zi calendaristică a lunii nu este zi lucrătoare pentru BCN. Datele exacte de transmitere sunt comunicate BCN în avans sub forma unui calendar de raportare furnizat de BCE până în luna septembrie a fiecărui an.
3. Politica de revizuire a datelor
Există posibilitatea ca BCN să fie nevoite să revizuiască datele transmise în cursul trimestrului anterior. De asemenea, pot apărea revizuiri ale datelor referitoare la trimestrele anterioare.
Se aplică următoarele principii generale:
(a) cu ocazia transmisiilor trimestriale regulate de date, pe lângă datele privind ultimul trimestru, pot fi trimise doar revizuiri „obișnuite”, respectiv revizuiri ale datelor transmise în trimestrul anterior;
(b) revizuirile excepționale sunt limitate și raportate la o dată diferită de data raportării regulate. Revizuirile istorice minore de rutină ale datelor sunt furnizate doar anual, împreună cu transmiterea datelor pentru al patrulea trimestru;
(c) revizuirile excepționale care îmbunătățesc în mod semnificativ calitatea datelor pot fi transmise în cursul anului în afara ciclurilor regulate de producție.
4. Metode de evaluare și/sau norme contabile
Normele contabile urmate de AIF în elaborarea conturilor lor sunt în conformitate cu actele normative naționale prin care a fost transpusă Directiva 86/635/CEE și orice alte standarde internaționale aplicabile. Fără a aduce atingere practicilor contabile prevalente din statele membre, toate activele și toate pasivele trebuie raportate la valoarea brută în scopuri statistice. Metodele de evaluare sunt indicate în cadrul categoriilor relevante.
5. Note explicative
BCN transmit note explicative BCE în conformitate cu secțiunea 3 din partea 11 a anexei II. BCN transmit note explicative pentru revizuirile semnificative.
Articolul 16
Statistici privind emisiunile de valori mobiliare
1. Sfera de acoperire a raportării
BCN raportează informațiile statistice care acoperă toate emisiunile de valori mobiliare efectuate de către rezidenții zonei euro în orice monedă, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, în conformitate cu partea 12 a anexei II.
2. Frecvența și termenele raportării
Raportarea către BCE se face lunar. Statisticile privind emisiunile de valori mobiliare sunt transmise BCE nu mai târziu de cinci săptămâni de la sfârșitul lunii la care se referă datele raportate. BCE comunică BCN în avans datele exacte de transmitere sub forma unui calendar de raportare.
3. Note explicative
BCN transmit note explicative BCE în conformitate cu secțiunea 3 din partea 12 a anexei II.
Articolul 17
Statistici privind ratele dobânzii practicate de IFM
1. Sfera de acoperire a raportării
În scopul elaborării statisticilor IFM privind ratele dobânzii (RMD), BCN raportează statistici lunare naționale agregate privind soldurile și contractele noi, în conformitate cu apendicele 1 și 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34). În plus, BCN raportează informații statistice lunare naționale agregate privind contractele noi în conformitate cu partea 13 a anexei II.
2. Frecvența și termenele raportării
Aceste informații statistice sunt raportate în conformitate cu calendarul anual stabilit de BCE și comunicat BCN până la sfârșitul lunii septembrie a fiecărui an.
3. Derogări
BCN pot acorda derogări cu privire la raportarea ratelor dobânzilor aplicate și a volumului creditelor colateralizate/garantate acordate societăților nefinanciare, respectiv indicatorii 62-85 incluși în tabelele 3 și 4 din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34). Acestea pot fi acordate în cazul în care volumul național agregat de contracte aferent postului corespunzător (indicatorii 37-54) care acoperă toate creditele reprezintă sub 10 % din volumul național agregat de contracte al sumei tuturor creditelor din aceeași categorie de mărime și sub 2 % din volumul contractelor pentru aceeași dimensiune și aceeași perioadă inițială de stabilire a ratei dobânzii la nivelul zonei euro. În cazul în care sunt acordate derogări, aceste praguri sunt verificate anual.
4. Selectarea unităților de observare statistică cu obligații de raportare și extrapolare
În cazul în care acoperirea reală a raportării RMD este mai mică de 100 % datorită utilizării eșantionării, BCN selectează și actualizează eșantionul și extrapolează datele noi furnizate referitoare la volumul contractelor pentru a asigura o acoperire de 100 %, astfel cum se specifică în partea 14 a anexei II. În cazul în care se acordă o derogare prevăzută la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34) sau la alineatul (3) din prezentul articol, datele raportate pe bază trimestrială sunt reportate pentru perioadele lipsă prin aplicarea unor tehnici de estimare statistică adecvate, pentru a ține cont de tendințele datelor și tiparele sezoniere.
5. Politica de revizuire a datelor
BCN se pot afla în situația de a fi nevoite să revizuiască valorile lunii de referință precedente. De asemenea, pot interveni revizuiri care rezultă, de exemplu, din erori, reclasificări, proceduri de raportare îmbunătățite etc., și care sunt aplicate datelor anterioare lunii de referință precedente.
Se aplică următoarele principii generale:
(a) în cazul în care BCN revizuiesc datele pentru perioada anterioară lunii de referință precedente, acestea transmit BCE note explicative;
(b) de asemenea, BCN transmit note explicative pentru revizuirile semnificative;
(c) atunci când transmit date revizuite, BCN țin seama de termenele stabilite pentru raportarea obișnuită a statisticilor RMD. Revizuirile excepționale se raportează în afara perioadelor de producție lunare.
Articolul 17a
Statistici privind posturile din bilanț și ratele dobânzilor practicate de IFM individuale
(1) Sfera de acoperire a raportării
BCN raportează statistici privind posturile din bilanț și RMD individuale, pe care le colectează în conformitate cu Regulamentele (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) și (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34) pentru anumite instituții de credit individuale din zona euro, în conformitate cu tabelele 1, 2 și 3 din partea 15a din anexa II. Componența grupului de instituții de credit din zona euro acoperite în raportare este stabilită de Consiliul guvernatorilor și notificată BCN raportoare. Acest grup include și grupuri de instituții de credit omogene (de exemplu, cooperative de credit sau bănci de economii), pentru care datele vor fi transmise pe bază agregată. BCE poate transmite aceste date la nivelul Eurosistemului în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2533/98.
Consiliul guvernatorilor, pe baza avizului Comitetului de statistică cu privire la impactul statistic și administrativ al raportării, decide cu privire la orice modificări privind schimbul de date, inclusiv modificări ale componenței grupului. Aceste decizii sunt notificate BCN raportoare.
De asemenea, componența grupului poate face obiectul unor modificări mai puțin semnificative în legătură cu următoarele situații:
(a) extinderi ale zonei euro, pentru a include instituții de credit rezidente în noile state membre din zona euro;
(b) modificări ale populației IFM, datorate, de exemplu, ieșirii unor instituții din sector, fuziunilor și achizițiilor și altor reorganizări corporative; și
(c) modificări ale unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare în ceea ce privește statisticile privind posturile din bilanț și RMD, datorate derogărilor sau regimurilor de eșantionare aplicate de BCN.
Consiliul guvernatorilor deleagă competența de a decide modificări mai puțin semnificative ale componenței grupului către Comitetul executiv. Comitetul executiv poate subdelega această competență unuia dintre membrii săi. Decizia cu privire la aceste modificări mai puțin semnificative se bazează pe avizul Direcției Generale Statistică a BCE, în colaborare cu BCN relevante. Consiliul guvernatorilor este informat periodic cu privire la astfel de modificări.
BCN se asigură că informațiile privind grupul sunt înregistrate corect în Registrul Bazei de Date a Instituțiilor și Companiilor Afiliate (Register of Institutions and Affiliates Database – RIAD) în conformitate cu anexa V. BCN aduc modificările necesare informațiilor înregistrate în RIAD atunci când este afectată componența grupului.
Sistemul de raportare pentru posturile din bilanț individuale acoperă soldurile (stocurile) la sfârșitul lunii și sfârșitul trimestrului și, pentru anumiți indicatori, serii suplimentare cu informații privind rupturi în solduri care nu provin din tranzacții (denumite în continuare „serii auxiliare”). În cazul creditelor, sunt raportate informații suplimentare privind fluxurile nete de credite securitizate sau transferate în alt mod. În ceea ce privește statisticile RMD individuale, transmisiunea acoperă rate lunare ale dobânzilor la solduri și contracte noi, cu volumele corespunzătoare ale contractelor noi. Cerințele se referă la depozitele și creditele exprimate în euro pentru gospodăriile populației și societățile nefinanciare rezidente în zona euro. Pentru detalii suplimentare privind cerințele de raportare, a se vedea partea 15a a anexei II.
Pentru raportarea datelor referitoare la grupuri de instituții de credit, se aplică următoarele dispoziții:
(a) indicatorii bilanțieri privind soldurile și seriile auxiliare sunt calculați ca suma pozițiilor individuale ale membrilor grupului;
(b) ratele dobânzilor se calculează ca medii ponderate, în timp ce volumul grupului se calculează ca suma volumelor individuale. În cazul în care BCN colectează date de grup la nivel de instituție, mediile ratelor dobânzilor vor acoperi numai instituțiile incluse în eșantionul RMD național și care nu fac obiectul derogărilor; aceeași abordare se aplică volumelor grupurilor.
Toate posturile sunt obligatorii, deși se aplică dispoziții speciale raportării seriilor auxiliare, astfel cum se descrie în partea 15a a anexei II.
(2) Frecvența și termenele raportării
BCN raportează aceste informații statistice în conformitate cu calendarul anual stabilit de BCE și comunicat BCN până la sfârșitul lunii septembrie a fiecărui an.
(3) Politica de revizuire a datelor
În cazul transmiterii revizuirilor în contextul statisticilor privind posturile de bilanț și RMD individuale, BCN adoptă abordarea urmată în scopul transmiterii datelor agregate, astfel cum se stabilește la articolul 3 alineatul (3) și articolul 17 alineatul (5) din prezenta orientare.
(4) Verificări pentru monitorizarea consecvenței interne a datelor
Înainte de a transmite datele către BCE, BCN verifică consecvența internă a datelor în conformitate cu verificările definite și actualizate de BCE.
(5) Raportarea informațiilor privind particularitățile naționale și evoluțiile speciale ale datelor BCN raportează toate informațiile necesare pentru a facilita validarea datelor raportate și pentru a sprijini analizarea acestorA.
În special, BCN furnizează informații privind:
(a) particularitățile instituțiilor de credit incluse în grupul național referitoare la: (i) derogări, eșantionare și utilizarea raportării de grup; (ii) modelul de afaceri, de exemplu, utilizarea vânzării în lipsă; și (iii) structura bilanțului, de exemplu, relevanța pozițiilor de la „alte active” sau „alte pasive”;
(b) practicile de raportare legate de seriile auxiliare pentru posturile din bilanț individuale;
(c) fuziuni și achiziții sau alte reorganizări corporative și operațiuni cu caracter excepțional de amploare care afectează instituțiile de credit din grup.
BCN raportează informațiile de preferință în momentul transmiterii datelor și, în orice caz, înainte de închiderea producției datelor. BCE tratează informațiile furnizate cu respectarea regimului de confidențialitate aplicabil.
Articolul 18
Statistici privind plățile
1. Sfera de acoperire a raportării
BCN raportează BCE informații cu privire la statisticile privind plățile în conformitate cu anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43) și partea 16 a anexei II la prezenta orientare. Acestea cuprind, printre altele, următoarele:
(a) datele privind numărul de instituții, conturile de plăți, cardurile de plată, terminalele, participanții la sisteme de plăți și anumite posturi din bilanț se raportează pentru toate posturile din tabelele 1, 2, 3 și 6 din anexa III la regulament și tabelele 1, 2 și 5 din partea 16 a anexei II. Aceste date privind stocurile se referă la cifrele de sfârșit de perioadă, cu excepția postului din tabelul 1 din partea 16 a anexei II care se referă la „media pentru ultima perioadă de aplicare a rezervelor minime obligatorii”;
(b) datele privind operațiunile de plată pe instrument, terminal și/sau sistem, incluse în tabelele 4, 5 și 7 din anexa III la regulament și în tabelele 3, 4, 6 și 7 din partea 16 a anexei II se raportează ca fluxuri brute, respectiv totaluri, pentru perioadă.
2. Frecvența și termenele raportării
Seriile se raportează anual către BCE, până la sfârșitul lunii mai din fiecare an, cu privire la anul calendaristic precedent. Indicatorii din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43) se raportează anual. Datele suplimentare solicitate în partea 16 a anexei II pot fi raportate lunar, trimestrial sau anual, în conformitate cu specificația din tabelul relevant.
Pentru tabelele din prezenta orientare și în absența datelor efective, BCN fie solicită informații suplimentare relevante de la agenții raportori, fie utilizează estimări sau date provizorii. Metodologia pentru aceste estimări este definită de către fiecare BCN, în funcție de particularitățile țării. Atunci când este relevant, BCN transmit note explicative pentru a clarifica abordarea utilizată.
3. Politica de revizuire a datelor
BCN aplică următoarele principii generale atunci când revizuiesc datele raportate:
(a) în timpul tuturor transmisiilor anuale regulate de date, pe lângă datele privind perioada precedentă, sunt transmise, dacă este necesar, revizuiri obișnuite ale datelor din anul anterior și revizuiri excepționale;
(b) revizuirile excepționale care îmbunătățesc în mod considerabil calitatea datelor pot fi transmise pe parcursul anului, în urma aprobării BCE.
4. Note explicative
BCN transmit BCE note explicative, explicând detaliat abaterile de la cerințele de raportare și rupturile structurale, inclusiv impactul asupra datelor.
Articolul 19
Statistici privind activele și pasivele FI
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
BCN raportează informații statistice privind activele și pasivele FI în conformitate cu partea 17 a anexei II pentru fiecare din următoarele subsectoare, care sunt clasificate după natura investiției: fonduri de plasament în acțiuni, fonduri de plasament în obligațiuni, fonduri mixte, fonduri imobiliare, fonduri de hedging și alte fonduri. Fiecare dintre aceste subsectoare este în continuare defalcat în fonduri deschise și fonduri închise, respectiv în funcție de tipul de FI. În privința FI defalcate după natura investiției, fondurile de investiții care investesc în principal în acțiunile sau unitățile fondurilor de investiții (respectiv, fonduri de fonduri) vor fi clasificate în categoria fondurilor în care acestea investesc în principal.
Aceste cerințe acoperă stocurile de la sfârșitul lunii și de la sfârșitul trimestrului, ajustările de fluxuri lunare și trimestriale, precum și informații lunare privind emisiunile noi/vânzările și răscumpărările de acțiuni/unități ale fondurilor de investiții.
Toate stocurile de la sfârșitul lunii și ajustările de fluxuri lunare sunt raportate, de asemenea, pentru subsectorul fonduri cotate la bursă, ca o poziție de tipul „din care” din „fonduri totale”.
În măsura în care sunt disponibile date, inclusiv pe baza celei mai bune estimări, stocurile de la sfârșitul trimestrului și ajustările de flux trimestriale sunt raportate, de asemenea, pentru subsectorul fonduri de investiții în societăți necotate (inclusiv fonduri de capital de risc) ca o poziție de tipul „din care” din „fonduri totale”.
(b)
BCN raportează BCE date separate privind ajustările din reevaluare datorate schimbărilor de preț și de curs de schimb și privind ajustările din reclasificare, astfel cum se prevede în partea 17 a anexei II și în conformitate cu anexa IV.
Tranzacțiile financiare și, prin urmare, ajustările, sunt calculate în conformitate cu SEC 2010, iar acest calcul este numit „metoda SEC 2010”. BCN se pot abate de la SEC 2010 datorită practicilor naționale divergente, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38). În cazurile în care sunt disponibile informații despre stocuri titlu-cu-titlu, ajustările din reevaluare pot fi obținute conform unei metode comune din Eurosistem, respectiv metoda derivării din flux menționată în partea 4 a anexei IV.
(c)
În cazul în care datele privind acțiunile la purtător raportate de FI, IFM și/sau în conformitate cu anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) sunt incomplete sau nu sunt încă disponibile, BCN furnizează date privind acțiunile la purtător pe baza celei mai bune estimări, prin trimitere la defalcarea sectorială și geografică din tabelul 1 din partea 17 a anexei II.
(d)
În măsura în care datele sunt disponibile, inclusiv pe baza celei mai bune estimări, și nu sunt considerate nesemnificative, BCN raportează trimestrial informații separate privind sectoarele contrapărților societăți de asigurare și fonduri de pensii, în conformitate cu tabelul 1 din partea 17 a anexei II.
(e)
Stocurile de la sfârșitul lunii și ajustările de flux lunare sunt necesare pentru fondurile tranzacționate la bursă defalcate în fonduri tranzacționate la bursă sintetice și fizice imediat ce Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) pune la dispoziție o definiție adecvată pentru această defalcare. BCE verifică periodic existența unei asemenea definiții și, atunci când este cazul, publică sistemele de raportare necesare.
2. Frecvența și termenele raportării
BCN raportează BCE datele lunare și trimestriale ale FI până la încheierea activității în cea de a douăzeci și opta zi lucrătoare care urmează sfârșitului lunii/trimestrului la care se referă datele.
3. Politica de revizuire a datelor
Următoarele reguli generale se aplică revizuirilor datelor lunare și trimestriale:
(a) revizuirile se efectuează astfel încât să existe o consecvență între datele lunare și cele trimestriale;
(b) pe parcursul perioadelor regulate de producție, respectiv din a douăzeci și opta zi lucrătoare care urmează sfârșitului lunii/trimestrului de referință până în ziua în care datele sunt retransmise către BCN, BCN pot revizui datele referitoare la trimestrul de referință precedent, datele referitoare la cele două luni dinaintea acestuia, precum și datele referitoare la lunile care urmează trimestrului de referință precedent;
(c) în afara perioadelor regulate de producție, BCN pot, de asemenea, revizui datele referitoare la perioadele de referință anterioare celor două luni dinaintea trimestrului de referință precedent, printre altele în caz de greșeli, reclasificări sau proceduri de raportare îmbunătățite.
4. Derogări și extrapolări
Pentru a asigura calitatea statisticilor privind FI din zona euro, în cazul în care BCN acordă derogări pentru cele mai mici FI în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), acestea extrapolează până la o acoperire de 100 % pentru aceste FI în cadrul compilării datelor lunare și trimestriale ale FI raportate către BCE.
BCN pot alege procedura pentru extrapolare până la o acoperire de 100 %, cu condiția să îndeplinească următoarele standarde minime:
(a) pentru datele care lipsesc cu privire la defalcări, se calculează estimări prin aplicarea procentelor bazate pe subsectorul fondului de investiții corespunzător; de exemplu, dacă un fond deschis de plasament în obligațiuni intră în categoria instituțiilor scutite de obligația de raportare lunară completă și sunt colectate doar date privind acțiunile/unitățile fondului de investiții emise, defalcările care lipsesc sunt obținute prin aplicarea structurii categoriei fondurilor deschise de plasament în obligațiuni;
(b) nici un subsector al fondurilor de investiții, de exemplu, fondurile imobiliare deschise, fondurile imobiliare închise etc., nu este exclus complet.
În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), pot fi acordate derogări pentru FI care, datorită normelor contabile naționale, își evaluează activele cu o frecvență mai redusă decât cea trimestrială. Fără a ține seama de astfel de derogări, datele lunare și trimestriale privind FI raportate de BCN către BCE includ mereu date referitoare la aceste FI.
5. Derivarea datelor agregate
BCN obțin date agregate privind activele și pasivele trimestriale ale subsectoarelor FI în conformitate cu tabelul 1 din partea 17 a anexei II, după cum urmează:
(a) Pentru valorile mobiliare cu coduri de identificare accesibile publicului, BCN vor pune în corespondență informațiile furnizate titlu-cu-titlu cu informațiile obținute din baza de date centralizată a valorilor mobiliare (Centralised Securities Database – CSDB) ca bază de date de referință principală. Informațiile titlu-cu-titlu puse în corespondență sunt folosite pentru compilarea activelor și pasivelor în euro și pentru obținerea defalcărilor necesare pentru fiecare valoare mobiliară individuală a FI. BCN estimează datele lipsă în cazul în care identificatorii valorilor mobiliare nu sunt găsiți în CSDB sau informația necesară pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu tabelul 1 din partea 17 a anexei II nu este disponibilă în CSDB. BCN pot să culeagă, de asemenea, informații titlu-cu-titlu cu privire la valorile mobiliare ce nu au coduri de identificare accesibile publicului prin utilizarea identificatorilor valorilor mobiliare utilizați intern de BCN.
(b) BCN agregă datele privind valorile mobiliare derivate în temeiul literei (a) și le adaugă informațiilor raportate pentru valorile mobiliare lipsite de coduri de identificare accesibile publicului în scopul de a elabora agregate pentru: (i) titlurile de natura datoriei, defalcate pe scadență, monedă și contraparte; (ii) participații și acțiuni ale fondurilor de investiții, defalcate pe instrument și contraparte; și (iii) acțiunile/unitățile FI totale emise.
(c) BCN obțin informațiile statistice solicitate cu privire la activele și pasivele FI prin adăugarea datelor referitoare la valorile mobiliare obținute în temeiul literei (b) și la active și pasive, altele decât valorile mobiliare colectate de la FI individuale rezidente.
(d) BCN agregă activele și pasivele tuturor FI rezidente într-un stat membru și care fac parte din același subsector.
Cele de mai sus sunt, de asemenea, aplicabile atunci când BCN colectează lunar datele privind activele și pasivele FI în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38).
6. Estimarea datelor lunare
În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), BCN colectează lunar datele privind acțiunile/unitățile FI emise. Pentru lunile de referință care nu sunt luni de sfârșit de trimestru, BCN estimează datele lunare cu privire la activele și pasivele FI, altele decât acțiunile/unitățile emise ale fondurilor de investiții, pe baza datelor lunare și trimestriale colectate, cu excepția cazului în care datele sunt colectate lunar, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38).
Atunci când este posibil, BCN fac estimări la nivel de fond individual. Alternativ, o BCN poate face estimări pe un subsector al FI sau poate solicita BCE să facă estimările. În acest din urmă caz, BCE poate solicita informații suplimentare precum date titlu-cu-titlu sau fond-cu-fond.
7. Metode de evaluare și/sau norme contabile
Normele contabile și/sau de evaluare din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) se aplică și atunci când BCN raportează date privind FI către BCE. Cu toate acestea, pentru posturile care fac obiectul dobânzii acumulate sunt aplicabile următoarele norme:
(a) „titlurile de natura datoriei” includ dobânda acumulată;
(b) posturile „creanțe din depozite și credite” și „depozite și credite atrase” exclud dobânda acumulată care este înregistrată la alte active/pasive.
8. Note explicative
BCN transmit note explicative pentru a explica motivele revizuirilor semnificative. În plus, BCN transmit BCE note explicative cu privire la ajustările din reclasificare. BCN transmit și note explicative cu privire la revizuirile menționate la articolul 19 alineatul (3) litera (c).
9. Raportarea la nivel de grup
În conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), BCN pot permite FI să își raporteze activele și pasivele ca grup, cu condiția ca aceasta să conducă la rezultate similare cu cele ale raportării fond-cu-fond. FI care raportează ca un grup fac parte din același subsector, de exemplu, fonduri imobiliare închise sau fonduri imobiliare deschise.
Articolul 20
Statistici privind activele și pasivele SVI
1. Sfera de acoperire a raportării
BCN elaborează și raportează informații statistice agregate separate privind activele și pasivele SVI, în conformitate cu partea 18 a anexei II. Datele se transmit pentru următoarele patru subcategorii: (a) SVI angajate în operațiuni de securitizare tradițională; (b) SVI angajate în operațiuni de securitizare sintetică; (c) SVI angajate în operațiuni de securitizare legate de asigurare; și (d) alte SVI.
Aceste cerințe se referă la datele privind soldurile existente, tranzacțiile financiare și scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile furnizate trimestrial.
BCN pot transmite BCE datele solicitate privind scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile, cu maxima diligență posibilă.
2. Frecvența și termenele raportării
BCN raportează trimestrial către BCE datele privind soldurile SVI, tranzacțiile financiare și scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile, până la încheierea activității în cea de a douăzeci și opta zi lucrătoare următoare sfârșitului de trimestru la care se referă datele.
3. Politica de revizuire a datelor
Următoarele reguli generale se aplică revizuirii datelor trimestriale:
(a) pe parcursul perioadelor regulate de producție, respectiv din cea de a douăzeci și opta zi lucrătoare care urmează sfârșitului trimestrului de referință până în ziua precedentă zilei în care datele sunt retransmise către BCN, BCN pot revizui datele referitoare la trimestrul de referință precedent;
(b) în afara perioadelor regulate de producție, BCN pot, de asemenea, să revizuiască datele referitoare la perioadele de referință anterioare trimestrului de referință precedent, printre altele, în caz de erori, reclasificări sau proceduri de raportare îmbunătățite;
(c) atunci când prezintă relevanță, se includ în statisticile SVI, în conformitate cu literele (a) și (b), revizuirile datelor raportate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) în ceea ce privește creditele inițiate și administrate de IFM din zona euro.
4. Metode de compilare
Pentru a îndeplini cerințele de raportare statistică de la care SVI sunt scutite în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), BCN, după ce consultă BCE, hotărăsc asupra abordării corespunzătoare în privința compilării datelor privind activele și pasivele SVI, în funcție de organizarea piețelor relevante și de disponibilitatea altor informații statistice, publice sau de supraveghere relevante.
5. Sursele datelor și standardele privind calitatea datelor
În cazul în care BCN extrag datele privind activele și pasivele SVI din alte surse de date statistice, din surse publice, cum sunt rapoartele anterioare vânzării sau rapoartele investitorilor, ori surse de date de supraveghere, se aplică standardele de calitate a datelor descrise mai jos.
Datele care sunt identificate ca serii ancoră în partea 18 a anexei II la prezenta orientare sunt supuse unor standarde de calitate înalte, comparabile cu cele pentru datele raportate în mod direct de către SVI în conformitate cu anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40). Datele care sunt identificate ca serii non-ancoră în partea 18 a anexei II la prezenta orientare pot fi estimate potrivit unor standarde de calitate mai puțin riguroase, de exemplu, utilizând interpolări și extrapolări atunci când datele se colectează din surse publice sau de supraveghere cu o frecvență mai redusă decât cea trimestrială și la un termen mai lung decât cea de a douăzeci și opta zi lucrătoare următoare perioadei de referință.
În cazul în care datele nu sunt raportate direct de către SVI în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), calitatea datelor se monitorizează de către BCN pe baza informațiilor disponibile din situațiile financiare anuale. BCN transmit BCE rezultatul verificărilor calității până la sfârșitul lunii septembrie a fiecărui an sau la cea mai apropiată dată imediat următoare, în conformitate cu practicile juridice naționale aplicabile în statul membru de rezidență al SVI. În cazul în care verificările încrucișate între datele extrase trimestrial și situațiile financiare anuale demonstrează că nu sunt îndeplinite standardele înalte de calitate, BCN iau măsurile necesare pentru a se asigura că datele îndeplinesc standardele de calitate impuse, inclusiv posibila colectare directă a datelor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40).
În cazul în care BCN extrag datele privind activele și pasivele SVI din surse de date de supraveghere, acestea se asigură că aceste surse sunt armonizate de o manieră suficientă, conform cerințelor de raportare ale SVI, cu conceptele și definițiile statistice. Aceeași regulă se aplică datelor extrase din alte surse de date statistice.
În cazul în care CSDB sau altă bază de date a valorilor mobiliare este folosită ca sursă pentru datele privind emisiunile de titluri de natura datoriei ale SVI, BCN monitorizează anual acoperirea și calitatea datelor. BCN transmit BCE rezultatul verificărilor calității până la sfârșitul lunii februarie a fiecărui an, luând ca perioadă de referință datele de la sfârșitul lunii decembrie a anului precedent. În cazul în care indicatorii de acoperire și calitate demonstrează că nu sunt îndeplinite standardele înalte de calitate, BCN iau măsurile necesare pentru a atinge standardele de calitate impuse, inclusiv posibila colectare directă a datelor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40).
6. Creditele inițiate și administrate de IFM din zona euro și schimbul transfrontalier de informații
Fiecare BCN face schimb de date privind creditele securitizate inițiate și administrate de IFM naționale pentru SVI rezidente în alte state membre din zona euro prin agregarea separată a creditelor administrate pentru fiecare stat membru în care SVI sunt rezidente, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) și tabelul 3 din partea 18 a anexei II la prezenta orientare.
BCE asigură, în conformitate cu actele juridice aplicabile privind protecția datelor confidențiale, modalitățile tehnice pentru realizarea schimbului transfrontalier de informații. BCN raportează aceste date către BCE până la sfârșitul celei de a douăzeci și treia zi lucrătoare următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele. BCE redistribuie datele respectivelor BCN în cea de a douăzeci și patra zi lucrătoare următoare sfârșitului trimestrului la care se referă datele.
BCN implicate în schimbul de date pentru securitizările existente clarifică orice întrebări existente și chestiuni de coordonare pe o bază bilaterală și, dacă este cazul, schimbă informații relevante. În cazul în care există securitizări noi, BCN relevante pot solicita BCE să acționeze în calitate de coordonator.
Îndeplinirea obligațiilor de mai sus permite BCN, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), să compileze partea datelor SVI referitoare la soldurile și tranzacțiile financiare de credite securitizate care sunt inițiate de IFM din zona euro și la care IFM continuă să administreze creditele securitizate din date colectate de IFM în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), în loc să colecteze aceste date direct de la SVI.
7. Derogări și extrapolări
În cazul în care BCN compilează date privind activele și pasivele SVI direct de la SVI și, dacă este relevant, pe baza datelor raportate de IFM în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) și acordă derogări SVI în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), BCN extind sfera de acoperire până la 100 % pentru toate SVI atunci când compilează date privind activele și pasivele trimestriale ale SVI raportate către BCE pentru solduri, tranzacții financiare și scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile.
În cazul în care BCN compilează date privind activele și pasivele SVI din alte surse statistice, publice și/sau de supraveghere, acestea pot efectua compilarea pe baza unui eșantion de SVI, atât timp cât aceste SVI reprezintă cel puțin 95 % din totalul soldurilor activelor SVI în calitate de unități de observare statistică de referință cu obligații de raportare din statul membru relevant, astfel cum sunt reprezentate în lista de SVI. BCN extrapolează până la o acoperire de 100 % atunci când compilează datele trimestriale privind activele și pasivele SVI raportate trimestrial BCE pentru solduri, tranzacții financiare și scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile.
8. Note explicative
BCN transmit BCE note explicative prin care prezintă motivele revizuirilor semnificative, precum și ale oricăror alte revizuiri făcute conform articolului 20 alineatul (3) litera (b).
Articolul 21
Statistici privind creditele acordate de IFM societăților nefinanciare în funcție de ramura de activitate
1. Sfera de acoperire a raportării
BCN raportează BCE, atunci când sunt disponibile, date privind creditele acordate de IFM societăților nefinanciare naționale și privind creditele acordate de IFM societăților nefinanciare ale altor state membre din zona euro, defalcate în funcție de ramura de activitate, potrivit clasificării statistice a activităților economice în Uniune (NACE Rev. 2), în conformitate cu partea 19 a anexei II.
2. Frecvența și termenele raportării
BCN raportează trimestrial datele către BCE, până la încheierea activității în cea de a douăzeci și opta zi lucrătoare care urmează sfârșitului trimestrului la care se referă datele.
3. Politica de revizuire a datelor
BCN raportează revizuirile în conformitate cu următoarele principii:
(a) în plus față de fiecare transmitere de date obișnuită, atunci când este necesar se transmit revizuirile perioadelor de referință anterioare;
(b) revizuirile excepționale care îmbunătățesc în mod semnificativ calitatea datelor pot fi transmise de îndată ce sunt disponibile.
4. Note explicative
BCN raportează către BCE orice modificări semnificative în cuprinsul definițiilor naționale și clasificărilor utilizate și transmit note explicative arătând motivele pentru revizuirile semnificative, atunci când este cazul. În plus, BCN furnizează informații cu privire la reclasificările majore din sectorul IFM și, dacă sunt disponibile, cu privire la reclasificările majore ale societăților nefinanciare în cadrul defalcărilor NACE Rev. 2 transmise.
Articolul 22
Statistici privind liniile de credit ale IFM
1. Sfera de acoperire a raportării
BCN elaborează și raportează informații statistice agregate privind liniile de credit ale IFM acordate rezidenților naționali și privind liniile de credit ale IFM acordate altor rezidenți non-naționali din zona euro, defalcate pe sector instituțional, în conformitate cu partea 20 a anexei II.
Liniile de credit ale IFM au același sens ca „facilitățile de credit neutilizate”, clasificate ca „risc mediu”, „risc moderat” și „risc scăzut”, astfel cum se stabilește în Regulamentul (UE) nr. 575/2013. BCN aplică această definiție cu maxima diligență posibilă și, oricând se aplică o definiție națională diferită pentru liniile de credit, pot raporta utilizând definiția națională, dar urmăresc să armonizeze compilarea datelor privind liniile de credit ale IFM, pentru a ameliora comparabilitatea de la o țară la alta pe termen lung.
BCN calculează defalcări sectoriale și le transmit către BCE. În cazul în care aceste defalcări sectoriale nu sunt colectate la nivel național, BCN pot solicita informații suplimentare de la agenții raportori sau, ca alternativă, acestea pot estima defalcările sectoriale utilizând informațiile disponibile la nivel național din alte surse.
BCN transmit BCE datele privind reclasificările statistice cu maxima diligență posibilă.
2. Frecvența și termenele raportării
BCN raportează trimestrial datele către BCE. Datele privind soldurile trimestriale și ajustările din reclasificare sunt transmise BCE până la încheierea activității în a douăzeci și opta zi lucrătoare următoare sfârșitului de trimestru la care se referă acestea.
3. Politica de revizuire a datelor
BCN raportează revizuirile în conformitate cu următoarele principii:
(a) în plus față de fiecare transmitere de date obișnuită, atunci când este necesar se transmit revizuirile trimestrului de referință anterior;
(b) revizuirile excepționale care îmbunătățesc în mod semnificativ calitatea datelor pot fi transmise de îndată ce sunt disponibile.
4. Note explicative
BCN transmit note explicative către BCE pentru a explica motivele revizuirilor semnificative.
Articolul 23
Statistici privind activele și pasivele CPC
1. Sfera de acoperire a raportării
BCN elaborează și raportează informații statistice agregate separate privind activele și pasivele CPC în conformitate cu partea 21 a anexei II.
În scopul prezentei raportări statistice, CPC sunt entitățile identificate drept contrapărți centrale de către ESMA și care sunt „alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii” (S.125) sau „auxiliari financiari” (S.126), astfel cum se specifică în clasificarea sectoarelor instituționale prevăzută în capitolul 23 din SEC 2010.
CPC identificate de ESMA care sunt clasificate în sectorul instituțional „instituții financiare monetare (IFM)” din SEC 2010 nu fac parte din prezenta raportare statistică.
2. Prag minim pentru raportarea obligatorie
BCN raportează datele către BCE în mod obligatoriu, prin trimitere la următoarele praguri:
(a) pentru celulele referitoare la contracte de report, identificate cu litera „R” în partea 21 a anexei II, raportarea obligatorie este aplicabilă în cazul în care soldul bilanțier al oricăror astfel de celule depășește 10 miliarde EUR, cu excepția celulelor care se referă la pozițiile față de IFM.
În cazul în care pragul este atins de una sau mai multe celule identificate cu „R”, sunt raportate toate celulele identificate cu „R”, indiferent de valoarea bilanțieră efectivă a acestora;
(b) pentru celule care nu se referă la contracte de report, identificate cu literele „NR” în partea 21 a anexei II, raportarea obligatorie este aplicabilă în cazul în care este impusă în temeiul literei (a) sau soldul bilanțier al oricăror dintre aceste celule depășește 10 miliarde EUR.
În cazul în care pragul este atins de una sau mai multe celule identificate cu „NR”, sunt raportate toate celulele identificate cu „NR”, indiferent de valoarea bilanțieră efectivă a acestora.
În cazul în care nu este atins niciunul din pragurile (a) sau (b), BCN transmit BCE date cu privire la bilanțurile CPC în mod facultativ. În cazul în care BCN aleg să nu raporteze în mod facultativ, acestea monitorizează cel puțin anual dacă aceste praguri nu sunt atinse.
3. Frecvența și termenele raportării
BCN raportează trimestrial datele către BCE. Soldurile trimestriale și ajustările din reclasificare sunt transmise BCE până la încheierea activității în a douăzeci și opta zi lucrătoare următoare sfârșitului de trimestru la care se referă datele.
4. Politica de revizuire a datelor
BCN raportează revizuirile în conformitate cu următoarele principii:
(a) în plus față de fiecare transmitere de date obișnuită, atunci când este necesar se transmit revizuirile trimestrului de referință anterior;
(b) revizuirile excepționale care îmbunătățesc în mod semnificativ calitatea datelor pot fi transmise de îndată ce sunt disponibile.
5. Note explicative
BCN transmit note explicative către BCE pentru a explica motivele revizuirilor semnificative.
Articolul 24
Înregistrarea datelor de referință privind unitățile instituționale relevante în scop statistic
1. Loc unic de stocare a datelor de referință
BCN comunică și actualizează toate datele de referință care descriu unități instituționale sau juridice, acolo unde este aplicabil, și care sunt necesare în scop statistic prin intermediul Registrului Bazei de Date a Instituțiilor și Companiilor Afiliate (RIAD), registrul central care păstrează atributele privind unitățile organizaționale individuale, precum și diferitele tipuri de relații dintre acestea, care, printre altele, permit derivarea structurilor de grup prin trimitere la diferite definiții.
RIAD permite prelucrarea informațiilor cu privire la un atribut individual furnizate de mai mult de o singură sursă. Dacă este cazul, BCN trebuie astfel să convină asupra metodei specifice de aplicat în RIAD pentru a deriva versiunea „definitivă” a datelor de referință din mai multe surse de date naționale „candidate”.
Cerințele specifice de furnizare a datelor pentru seturi individuale de societăți (financiare) sunt descrise în articolul 25 și în anexa V.
2. Gestionarea identificatorilor în RIAD
Toate unitățile organizaționale înregistrate în RIAD pot avea identificatori multipli. BCN sunt responsabile pentru atribuirea și administrarea identificatorului principal, denumit „cod RIAD”, asigurând astfel un schimb de date neechivoc între RIAD și orice alte sisteme (locale) expeditoare/receptoare.
De asemenea, RIAD poate atribui unor entități individuale orice coduri naționale sau supranaționale („pseudonime”), care, de preferință, ar trebui să urmeze standardele disponibile.
3. Operațiuni cu titluri
Pentru a administra datele de referință ale unei entități, BCN creează în primul rând aceste date în RIAD. Ulterior, BCN administrează toate schimbările demografice, precum începerea activității, actualizarea atributelor individuale și chiar închiderea entității, prin raportarea valorilor noi ale atributelor și/sau adaptarea intervalului de validitate al valorilor. (Ștergeri efective sunt anticipate numai în cazul excepțional al unei includeri eronate a unei entități.)
BCN trebuie să descrie fuziunile (sau, invers, divizările) de unități cu un set complet de operațiuni aferente cu titluri, precum închiderea, modificarea și/sau crearea uneia sau mai multor unități.
Schimbările în sectorul SEC, de exemplu, realocarea unei entități de pe lista IFM pe lista FI, urmează a fi raportate prin actualizarea valorii și intervalului de validitate în atributul „sector SEC”.
4. Standarde de transmitere
Înainte de transmiterea actualizărilor către BCE, BCN efectuează verificările de validare prevăzute în specificațiile relevante privind schimbul de date. Când se folosesc proceduri de introducere a datelor, BCN administrează un set corespunzător de controale, pentru a minimiza erorile operaționale și pentru a asigura acuratețea și consecvența actualizărilor raportate prin intermediul RIAD.
În cazul unei nefuncționări a RIAD, BCN transmit actualizările prin poștă electronică la următoarea adresă: RIAD-Support@ecb.europa.eu.
BCN pot utiliza setul lor de caractere naționale, cu condiția să utilizeze alfabetul latin. Acestea folosesc Unicode (UTF-8) pentru a afișa corect toate seturile de caractere speciale atunci când primesc informații de la BCE prin intermediul RIAD.
5. Confirmări de primire și de eroare
La primirea actualizărilor, BCE efectuează imediat verificări pentru a valida acuratețea formală și consecvența internă a informațiilor furnizate.
BCE transmite imediat BCN următoarele: (a) o confirmare de primire, care conține informații concise privind actualizările care au fost procesate și implementate cu succes în setul de date relevant, și/sau (b) o confirmare de eroare, care conține informații detaliate privind actualizările și verificările de validare care au eșuat.
La primirea unei confirmări de eroare, BCN acționează pentru a transmite informațiile corectate. Dacă informațiile corecte depind de actualizări trimise recent de alte BCN și nu sunt disponibile pe website-ul BCE, BCN contactează BCE, menționând detaliile specifice ale informațiilor solicitate.
6. Confidențialitate
BCN declară statutul de confidențialitate al fiecărui atribut care descrie o unitate organizațională prin selectarea uneia din trei valori predefinite: „F” înseamnă liber, respectiv neconfidențial; „N” înseamnă că atributul datelor poate fi eliberat numai pentru uzul SEBC și al instituțiilor asociate pentru care există un memorandum de înțelegere, respectiv nu se eliberează extern; sau „C”, pentru informații statistice confidențiale.
Articolul 25
Liste de instituții financiare actualizate în scopuri statistice
1. Tipurile listelor care urmează a fi actualizate și publicate
Pentru a permite crearea și actualizarea listei de IFM în scopuri statistice, prevăzută la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), variabilele specificate în părțile 1 și 2 ale anexei V trebuie colectate în RIAD la intervalele prescrise. BCN raportează fără întârziere orice actualizări ale acestor variabile, în special atunci când o instituție intră în sectorul IFM, respectiv în cazul înființării unei IFM ca urmare a unei fuziuni, în cazul înființării unor noi entități juridice ca urmare a divizării unei IFM existente, în cazul înființării unei noi IFM sau în cazul schimbării statutului unei instituții care anterior nu era IFM, astfel încât aceasta devine IFM, ori atunci când o IFM existentă iese din sectorul IFM, respectiv în cazul implicării unei IFM într-o fuziune, al achiziționării unei IFM de către altă instituție, al divizării unei IFM în entități juridice distincte, al schimbării statutului unei IFM, astfel încât aceasta devine o instituție care nu este IFM, sau al lichidării unei IFM.
Datele de referință permanent actualizate din RIAD permit actualizarea listei IFM oficiale pe baza clasificării sectoriale instituționale, statutului activității și altor caracteristici ale unei instituții. În acest context, poate fi acordată o atenție specială cazurilor în care o instituție de pe lista IFM este restricționată în activitățile sale de intermediere financiară, de exemplu, în acceptarea depozitelor sau acordarea de credite, în special înainte de lichidarea și/sau eliminarea sa din sectorul IFM. Pentru a permite monitorizarea îndeaproape a consecvenței cu clasificările naționale ale IFM, BCE poate solicita periodic informații suplimentare de la BCN relevante.
Pentru a permite crearea și actualizarea listei de FI în scopuri statistice, prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), variabilele specificate în părțile 1 și 2 ale anexei V trebuie colectate în RIAD la intervalele prescrise. BCN raportează orice actualizări ale acestor variabile, în special atunci când o instituție se alătură populației FI sau atunci când o FI existentă părăsește populația FI.
Pentru a permite crearea și actualizarea listei de SVI în scopuri statistice, prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), variabilele specificate în părțile 1 și 2 ale anexei V trebuie colectate în RIAD la intervalele prescrise. BCN raportează orice actualizări ale acestor variabile, în special atunci când o instituție se alătură populației SVI sau o părăsește.
Pentru a permite crearea și actualizarea listei de instituții relevante pentru statisticile plăților (IRSP) în scopuri statistice, prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43), variabilele specificate în partea 1 a anexei V trebuie colectate în RIAD la intervalele prescrise. BCN raportează orice actualizări ale acestor variabile, în special atunci când o instituție se alătură populației IRSP sau o părăsește.
Pentru a permite crearea și actualizarea listei de SA în scopuri statistice, prevăzută la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) al Băncii Centrale Europene ( 6 ), variabilele specificate în părțile 1 și 2 ale anexei V trebuie colectate în RIAD la intervalele prescrise. BCN raportează orice actualizări ale acestor variabile, în special atunci când o instituție se alătură populației SA sau o părăsește. BCN transmit date de referință complete, astfel cum se specifică în părțile 1 și 2 ale anexei V, cu privire la întreprinderile de asigurare-mamă rezidente și filiale, cu privire la toate sucursalele rezidente, indiferent de sediul întreprinderilor-mamă ale acestora, precum și cu privire la sucursalele întreprinderilor de asigurare-mamă rezidente și filialele care sunt rezidente în afara teritoriului economic al Uniunii. Acest set de informații este completat cu datele de referință complete specificate în părțile 1 și 2 din anexa V cu privire la sucursalele întreprinderilor de asigurare-mamă rezidente și filialele care sunt rezidente în state membre neparticipante fără obligații de raportare. Această raportare se poate baza pe o colectare de date mai cuprinzătoare, care acoperă toate sucursalele întreprinderilor de asigurare-mamă rezidente și filialele, indiferent de țara lor de reședință.
2. Frecvența și termenele raportării
BCN transmit BCE, atunci când este posibil, actualizări ale variabilelor menționate pentru IFM, imediat ce se produc schimbările în sectorul IFM sau în atributele IFM existente. Atunci când nu este posibil, BCN transmit o explicație scrisă pentru timpul scurs între producerea evenimentului și raportarea acestuia către BCE.
BCN transmit BCE actualizări ale variabilelor prevăzute pentru FI, cel puțin trimestrial, în termen de două luni de la data de referință. Cu toate acestea, variabila valoarea activului net este actualizată anual pentru toate fondurile de investiții, în termen de maximum două luni de la data de referință de la sfârșitul lunii decembrie.
BCN transmit BCE actualizări ale variabilelor prevăzute pentru SVI, cel puțin trimestrial, în termen de 14 zile lucrătoare de la data de referință.
BCN transmit BCE actualizări ale variabilelor prevăzute pentru IRSP la sfârșit de an, în termen de trei luni de la data de referință.
În cadrul primei transmiteri a listei de SA, BCN transmit BCE, cel mai târziu la 31 martie 2016, datele de referință trimestriale complete specificate în partea I a anexei V cu privire la întreprinderile de asigurare-mamă rezidente și filiale. Cu toate acestea, BCN sunt încurajate să transmită aceste informații până la 31 decembrie 2015. BCN transmit BCE, cel mai târziu la 31 iulie 2016, datele de referință complete specificate în părțile 1 și 2 ale anexei V cu privire la toate sucursalele rezidente, indiferent de sediul întreprinderilor-mamă ale acestora, precum și cu privire la sucursalele întreprinderilor de asigurare-mamă rezidente și filialele care sunt rezidente în afara teritoriului economic al Uniunii și în statele membre neparticipante fără obligații de raportare. Atributele solicitate pe bază anuală sunt raportate pentru toate instituțiile până la 31 iulie 2016.
În cadrul transmiterilor ulterioare, BCN transmit BCE actualizări ale variabilelor trimestriale prevăzute pentru SA, cel puțin trimestrial, în termen de două luni de la data de referință. Variabilele anuale sunt actualizate anual pentru toate SA, în termen de maximum șase luni de la data de referință 31 decembrie.
3. Difuzare și publicare
La ora 18:00 CET în fiecare zi lucrătoare pentru BCE, BCE publică o copie a setului de date privind IFM pe website-ul acesteia. În același timp cu publicarea pe website-ul său a listei privind IFM, BCE o transmite către BCN prin RIAD. Totodată, BCE publică o listă a modificările aplicate în cadrul populației de IFM și o difuzează în fiecare zi lucrătoare pentru BCE către toate BCN. Informațiile transmise conțin detaliile complete privind fiecare din următoarele modificări raportate de BCN: (a) IFM noi și (b) IFM eliminate.
Până la ora 18:00 CET în ultima zi lucrătoare pentru BCE a fiecărei luni calendaristice, BCE face o copie a setului de date privind IFM și o combină cu variabila „rezerve” din setul de date privind contrapărțile eligibile pentru operațiunile de politică monetară, care indică dacă instituțiile de credit rezidente în zona euro fac obiectul rezervelor minime obligatorii sau nu. BCE pune apoi la dispoziție pe website-ul său această listă de IFM și instituții care fac obiectul rezervelor minime obligatorii.
Până la ora 18:00 CET în a patra zi lucrătoare care urmează termenului de transmitere a actualizărilor, BCE preia o copie a setului de date privind FI și o pune la dispoziția BCN. BCE apoi publică pe website-ul său lista de FI.
Până la ora 18:00 CET în a doua zi lucrătoare care urmează termenului de transmitere a actualizărilor, BCE preia o copie a setului de date privind SVI și o pune la dispoziția BCN. BCE apoi publică pe website-ul său lista de SVI.
Până la ora 18:00 CET în ultima zi lucrătoare pentru BCE din fiecare lună calendaristică, BCE preia o copie a tuturor instituțiilor înregistrate în RIAD și o pune la dispoziția BCN.
BCE nu publică datele marcate „confidențial” sau „nu poate fi publicat”. Similar, BCE nu transmite valorile către BCN dacă au fost marcate „confidențial”. În ceea ce privește indicatorii cantitativi marcați „confidențial” sau „nu poate fi publicat”, BCE poate totuși publica sau distribui o gamă de clase de mărime.
Până la ora 18:00 CET în a patra zi lucrătoare care urmează termenului de transmitere a actualizărilor, BCE preia o copie a setului de date privind SA și o pune la dispoziția BCN. BCE publică apoi pe website-ul său lista de SA.
Articolul 26
Statistici privind FP
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
BCN raportează BCE informații statistice privind FP în conformitate cu partea 22 a anexei II. Datele referitoare la FP se transmit pe baza datelor disponibile la momentul respectiv la nivel național. Atunci când datele efective nu sunt disponibile, sunt furnizate estimări cu maxima diligență posibilă.
Unitățile de observare statistică cu obligații de raportare cuprind FP, astfel cum sunt definite în SEC 2010 (la punctele 2.105 și 2.106), incluzând toate FP care sunt rezidente în statele membre din zona euro.
(b)
BCN raportează soldurile la sfârșitul perioadei de referință și tranzacțiile financiare în cursul trimestrului, care sunt calculate în conformitate cu SEC 2010.
2. Frecvența și termenele raportării
Frecvența raportării către BCE este trimestrială. Statisticile FP descrise la alineatul (1) litera (a) sunt raportate BCE într-o perioadă care nu depășește 80 de zile calendaristice de la sfârșitul trimestrului de referință. Datele exacte de transmitere sunt comunicate BCN în avans sub forma unui calendar de raportare furnizat de BCE până în luna septembrie a fiecărui an.
3. Politica de revizuire a datelor
Există posibilitatea ca BCN să fie nevoite să revizuiască datele transmise în cursul trimestrului anterior. De asemenea, pot fi făcute revizuiri ale datelor referitoare la trimestrele anterioare.
Se aplică următoarele principii generale:
(a) cu ocazia tuturor transmisiilor trimestriale regulate de date, pe lângă datele privind ultimul trimestru, pot fi trimise doar revizuiri „obișnuite”, respectiv revizuiri ale datelor transmise în trimestrul anterior;
(b) revizuirile excepționale sunt limitate și raportate la o dată diferită de data raportării regulate. Revizuirile istorice minore de rutină ale datelor sunt furnizate doar anual, împreună cu transmiterea datelor pentru al patrulea trimestru;
(c) revizuirile excepționale care îmbunătățesc în mod semnificativ calitatea datelor pot fi transmise în cursul anului în afara ciclurilor regulate de producție.
4. Metode de evaluare și/sau norme contabile
Fără a aduce atingere practicilor contabile prevalente din statele membre, toate activele și toate pasivele trebuie raportate la valoarea brută în scopuri statistice. Metodele de evaluare corespund SEC 2010. În principiu, activele și pasivele sunt evaluate la prețurile de piață la momentul de referință al contului de patrimoniu. Pasivele sub formă de depozite și creditele se raportează la valoarea principală existentă în sold la sfârșitul trimestrului.
5. Note explicative
BCN transmit BCE note explicative, incluzând sursele de date, sistemele de colectare a datelor, procedura de compilare, cadrul juridic, abaterile de la instrucțiunile de raportare ale BCE, precum și unitățile de observare statistică cu obligații de raportare. BCN transmit note explicative pentru revizuirile semnificative și, în special, pentru rupturile în seriile istorice.
Articolul 26a
Statistici privind SA
1. Sfera de acoperire a raportării
(a)
BCN raportează informații statistice privind activele și pasivele SA, precum și informații privind primele, indemnizațiile și comisioanele în conformitate cu partea 23 din anexa II. Informațiile vor fi furnizate pentru fiecare dintre următoarele tipuri de SA: asigurare de viață, asigurare generală, asigurare mixtă și reasigurare. Aceste cerințe acoperă stocurile de la sfârșitul trimestrului, ajustările de fluxuri trimestriale cu privire la activele și pasivele SA, precum și informații anuale privind primele, indemnizațiile și comisioanele.
Informațiile suplimentare se transmit sub formă de posturi pro memoria de țările pentru care aceste informații sunt disponibile, inclusiv pe baza celei mai bune estimări, în conformitate cu partea 23 a anexei II.
(b)
BCN raportează BCE date separate privind ajustările din reevaluare (care acoperă atât modificările prețurilor, cât și ale cursului valutar) și ajustările din reclasificare, astfel cum se prevede în partea 23 a anexei II și în conformitate cu anexa IV.
Tranzacțiile financiare, inclusiv ajustările, sunt calculate în conformitate cu SEC 2010.
BCN se pot abate de la SEC 2010 datorită practicilor naționale divergente, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50). În cazurile în care sunt disponibile informații despre stocuri activ-cu-activ, ajustările din reevaluare pot fi obținute conform unei metode comune din Eurosistem, respectiv metoda derivării din flux menționată în partea 6 a anexei IV.
Aproximările tranzacțiilor financiare privind pasivele pot fi calculate în conformitate cu partea 6 a anexei IV.
2. Frecvența și termenele raportării
BCN raportează BCE trimestrial date privind SA până la încheierea activității în a zecea zi lucrătoare care urmează termenului specificat pentru datele trimestriale la articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50). Pentru o perioadă de tranziție care acoperă raportarea primelor trei trimestre din 2016, acest termen este extins până în a treizecea zi lucrătoare care urmează termenului menționat mai sus pentru perioada de referință T1 din 2016, până în a douăzeci și cincea zi lucrătoare care urmează termenului menționat mai sus pentru perioada de referință T2 din 2016 și până în a douăzecea zi lucrătoare care urmează termenului menționat mai sus pentru perioada de referință T3 din 2016.
BCN raportează BCE date anuale privind SA până la încheierea activității în a zecea zi lucrătoare care urmează termenului specificat pentru datele anuale la articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50).
Datele exacte de transmitere sunt comunicate BCN în avans sub forma unui calendar de raportare furnizat de BCE până în luna septembrie a fiecărui an.
În cadrul primei raportări către BCE a datelor trimestriale privind SA, se solicită BCN să furnizeze date privind soldurile. Ajustările de fluxuri sunt trimise cu maximă dligență posibilă.
3. Politica de revizuire a datelor
Următoarele reguli generale se aplică revizuirilor datelor trimestriale și anuale:
(a) pe parcursul perioadelor trimestriale regulate de producție, respectiv pentru o perioadă de referință specifică, începând cu termenul specificat la alineatul (2) până în ziua în care datele sunt retransmise către BCN, BCN pot revizui datele referitoare la trimestrul de referință precedent;
(b) pe parcursul perioadelor anuale regulate de producție, respectiv pentru un an de referință specific, începând cu termenul specificat la alineatul (2) până în ziua în care datele sunt retransmise către BCN, BCN pot revizui datele referitoare la anul de referință precedent;
(c) în afara perioadelor regulate de producție, BCN pot, de asemenea, revizui datele referitoare la perioadele de referință anterioare.
4. Derogări și extrapolări
Pentru a asigura calitatea statisticilor privind SA din zona euro, în cazul în care BCN acordă derogări pentru cele mai mici SA în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), acestea extrapolează până la o acoperire de 100 % datele trimestriale privind SA raportate BCE.
BCN pot alege procedura pentru extrapolare până la o acoperire de 100 % pe baza datelor colectate în conformitate cu articolul 7 articolul 1 literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), cu condiția ca estimările să se bazeze pe tipul corespunzător de SA (și anume, asigurare de viață, asigurare generală, reasigurare, asigurare mixtă).
BCN se asigură de asemenea că, pentru trimestrele de referință din 2016, datele raportate către BCE reprezintă 100 % din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare. BCN care intenționează să acorde derogări celor mai mici SA în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) colectează toate informațiile necesare pentru a se asigura că datele transmise către BCE sunt de calitate înaltă. BCN care extrag datele solicitate din datele colectate în scopuri de supraveghere în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 7 ) pot, în acest scop: (i) să extindă datele colectate pentru ziua inițială la dată de referință 1 ianuarie 2016 [a se vedea alineatul (5)]; (ii) să crească acoperirea unității de observare statistică cu obligații de raportare aferente primului (primelor) trimestru(e) de referință; sau (iii) să utilizeze surse de date alternative din care să poată fi extrase date extrapolate cu o calitate la fel de înaltă.
5. Raportare unică pentru perioada de referință T4 2015
BCN transmit BCE date privind stocurile de la sfârșitul anului 2015 care, dacă este necesar, pot conține aproximări, pentru agregatele principale prevăzute în partea 23 a anexei II. În acest sens, BCN pot utiliza datele aferente datei de 1 ianuarie 2016 care au fost colectate în scopuri de supraveghere în conformitate cu Directiva 2009/138/CE. Aceste date sunt transmise BCE împreună cu datele pentru T1 din 2016.
6. Derivarea datelor agregate pentru valori mobiliare
BCN obțin date trimestriale agregate privind activele și pasivele pentru fiecare tip de SA în conformitate cu tabelele 2a și 2b din partea 23 a anexei II în felul următor:
(a) Pentru valorile mobiliare cu coduri ISIN, BCN vor pune în corespondență informațiile furnizate titlu-cu-titlu cu informațiile obținute din baza de date centralizată a valorilor mobiliare (Centralised Securities Database – CSDB) ca bază de date de referință. Informațiile titlu-cu-titlu puse în corespondență sunt folosite pentru compilarea valorii activelor și pasivelor în euro și pentru obținerea defalcărilor necesare pentru fiecare valoare mobiliară individuală deținută sau emisă de SA. BCN estimează datele lipsă în cazul în care identificatorii valorilor mobiliare nu sunt găsiți în CSDB sau informația necesară pentru compilarea activelor și pasivelor în conformitate cu tabelele 2a și 2b din partea 23 a anexei II nu este disponibilă în CSDB.
(b) BCN agregă datele privind valorile mobiliare derivate în temeiul literei (a) și le adaugă informațiilor raportate pentru valorile mobiliare lipsite de coduri ISIN în scopul de a elabora agregate pentru: (i) titlurile de natura datoriei defalcate pe scadență (inițială și reziduală) și contraparte (sector și rezidență); (ii) participații defalcate pe instrument și contraparte (sector și rezidență); și (iii) acțiunile/unitățile fondurilor de investiții defalcate pe tipul de fond de investiții și rezidență al contrapărții.
7. Defalcarea deținerilor de acțiuni/unități ale FI pe obiectiv principal de investiție
BCN transmit BCE cele mai bune estimări ale deținerilor de către SA de acțiuni/unități FI defalcate pe obiectiv principal de investiție (și anume, fonduri de plasament în obligațiuni, fonduri de plasament în acțiuni, fonduri mixte, fonduri imobiliare, fonduri de hedging și alte fonduri). Aceste date pot fi extrase prin punerea în corespondență a informațiilor furnizate titlu-cu-titlu în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) cu informațiile extrase din CSDB ca bază de date de referință.
BCN estimează datele lipsă sau utilizează surse alternative pentru extragerea datelor în cazul în care acțiunile/unitățile FI deținute nu sunt disponibile în CSDB.
Ca măsură tranzitorie, BCN pot transmite BCE aceste date pentru prima dată cu ocazia transmiterii datelor pentru T2 2016, acoperind și datele pentru T1 2016.
8. Estimarea datelor trimestriale pentru provizioanele tehnice de asigurări generale
În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), BCN colectează pe bază anuală date privind provizioanele tehnice de asigurări generale defalcate pe sectoare de activitate și arie geografică. BCN transmit BCE date trimestriale care pot fi estimate pe baza datelor colectate anual.
9. Metode de evaluare și/sau norme contabile
Normele contabile și/sau de evaluare din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) se aplică și atunci când BCN raportează date privind SA către BCE.
10. Note explicative
BCN transmit note explicative pentru a explica motivele revizuirilor semnificative și ale revizuirilor transmise în afara perioadelor de producție regulată în conformitate cu articolul 26a alineatul (3) litera (c). În plus, BCN transmit BCE note explicative cu privire la ajustările din reclasificare.
11. Metodă de compilare
BCN pot colecta date de la toate societățile de asigurare rezidente în țară („abordarea țării-gazdă”), în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), sau pot extrage datele necesare în scopurile SEBC din datele colectate în scopuri de supraveghere în temeiul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) („abordarea țării de origine”).
În principiu, datele transmise către BCE în conformitate cu prezenta orientare se bazează pe abordarea țării-gazdă. Cu toate acestea, BCN care extrag datele necesare în scopuri SEBC din datele colectate în scopuri de supraveghere pot transmite aceste date în baza abordării țării de origine doar dacă diferența dintre abordarea țării-gazdă și abordarea țării de origine nu este considerată semnificativă.
Aspectul dacă diferența dintre abordarea țării-gazdă și abordarea țării de origine este sau nu este semnificativă va fi evaluat pe baza datelor privind primele raportate în conformitate cu tabelul 3 din partea 23 a anexei II la prezenta orientare. După această evaluare, BCE, în strânsă colaborare cu BCN, va defini abordarea care trebuie urmată în ceea ce privește transmiterea de date în baza abordării țării-gazdă către BCE. Până la definirea abordării relevante, BCN sunt scutite de obligația de ajustare a datelor lor.
BCN care doresc să își ajusteze datele pot, în mod voluntar și cu maximă diligență posibilă, să extragă datele în baza abordării țării-gazdă din datele colectate în conformitate cu abordarea țării de origine. În acest scop, între BCN interesate pot avea loc contacte bilaterale și schimburi de date.
Articolul 27
Verificare
Fără a aduce atingere drepturilor BCE de verificare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2533/98 și al Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), BCN monitorizează și asigură calitatea și fiabilitatea informațiilor statistice puse la dispoziția BCE.
Articolul 28
Standarde de transmitere
BCN utilizează ESCB-Net furnizat de către SEBC pentru transmiterea electronică a informațiilor statistice solicitate de BCE. Formatul mesajului statistic elaborat pentru acest schimb electronic de informații statistice este formatul standard convenit de către Comitetul de statistică. Această cerință nu exclude utilizarea oricăror alte mijloace de transmitere a informațiilor statistice ca o soluție de rezervă, cu acordul prealabil al BCE.
Articolul 29
Procedură simplificată de modificare
Ținând seama de avizele Comitetului de statistică (STC), Comitetul executiv al BCE are dreptul de a aduce modificări tehnice anexelor la prezenta orientare, cu condiția ca modificările respective să nu modifice cadrul conceptual de bază și să nu afecteze sarcina de raportare a agenților raportori din statele membre. Comitetul executiv informează Consiliul guvernatorilor cu privire la orice asemenea modificare fără întârzieri nejustificate.
Articolul 30
Publicare
BCN nu publică datele naționale care au contribuit la elaborarea agregatelor monetare lunare din zona euro și a contrapărților acestora până când BCE nu a publicat aceste agregate. Atunci când BCN publică astfel de date, acestea sunt identice cu datele transmise pentru elaborarea ultimelor agregate din zona euro publicate. În cazul în care BCN reproduc agregatele din zona euro publicate de BCE, reproducerea trebuie să fie fidelă.
Articolul 31
Abrogare
Orientarea BCE/2007/9 se abrogă.
Articolul 32
Producerea de efecte și implementarea
Prezenta orientare produce efecte din ziua notificării sale către BCN ale statelor membre din zona euro. BCN ale statelor membre din zona euro respectă articolele 11, 12, 13 și 16 de la data notificării, articolul 26 de la 1 ianuarie 2016 și restul dispozițiilor orientării de la 1 ianuarie 2015.
Până la 31 decembrie 2018, Comitetul executiv transmite un raport Consiliului guvernatorilor, ținând seama de opiniile STC în cooperare cu alte comitete relevante, privind (a) necesitatea și calendarul posibil de integrare a cerințelor de raportare din domeniul statisticilor plăților prevăzute la articolul 18 cu cerințele de raportare stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43) privind statisticile referitoare la plăți, și (b) impactul posibil al oricăror noi evoluții legate de colectarea statisticilor asigurărilor de către SEBC asupra cerințelor de raportare în domeniul statisticilor fondurilor de pensii prevăzute la articolul 26.
Articolul 33
Destinatari
Prezenta orientare se adresează BCN ale statelor membre din zona euro.
ANEXA I
Monitorizarea consecvenței dintre datele contabile și cele statistice în ceea ce privește bilanțurile BCN/BCE
PARTEA 1
Descrierea verificărilor lunare ale consecvenței
|
Nr. verif. |
Post în bilanțul statistic BCN/BCE |
Relație |
Post contabil |
|
Pasive |
1 |
Numerar în circulație |
>= |
Categoria statistică ar trebui să depășească cu puțin categoria contabilă, întrucât doar categoria statistică include monedele metalice emise de administrația centrală |
Bancnote în circulație |
2 |
Depozite ale rezidenților din zona euro |
>=< |
Categoria statistică ar trebui să fie mai mare decât suma posturilor contabile. Acest lucru se datorează faptului că pozițiile intra-Eurosistem sunt incluse în categoria statistică la un nivel agregat, dar sunt excluse din posturile contabile (1). Cu toate acestea, relația poate fi diferită, deoarece posturile contabile includ pozițiile intra-Eurosistem care reprezintă contrapartida ajustărilor referitoare la bancnotele euro care sunt înregistrate la „alte active/pasive” în scopuri statistice și soldurile în monedă străină sunt reevaluate cu o frecvență diferită (trimestrială în ceea ce privește datele contabile, lunară în ceea ce privește datele statistice) |
Pasive față de instituții de credit din zona euro exprimate în euro + alte pasive față de instituții de credit din zona euro exprimate în euro + pasive față de alți rezidenți din zona euro exprimate în euro + pasive față de rezidenți din zona euro exprimate în monedă străină |
|
3 |
Depozite ale rezidenților din zona euro, din care instituții financiare monetare (IFM) |
>=< |
Această verificare ar trebui să reflecte impactul includerii soldurilor intra-Eurosistem la valoarea brută în categoria statistică și pe cel al excluderii lor din categoriile contabile (1). În principiu, datele statistice ar trebui să fie mai mari decât datele contabile, în parte pentru că includ pasivele față de contrapărți financiare în monedă străină. Cu toate acestea, clasificarea diferită a contrapartidei ajustărilor referitoare la bancnotele euro poate inversa această relație |
Pasive față de instituții de credit din zona euro exprimate în euro + alte pasive față de instituții de credit din zona euro exprimate în euro |
|
4 |
Depozite ale rezidenților din zona euro, din care administrația centrală + alte administrații publice/alți rezidenți din zona euro |
=< |
Suma categoriilor statistice ar trebui să fie mai mică decât suma categoriilor contabile, datorită includerii pasivelor față de instituțiile de credit în monedă străină doar în datele contabile |
Pasive față de alți rezidenți din zona euro exprimate în euro + pasive față de rezidenți din zona euro exprimate în monedă străină |
|
5 |
Titluri de natura datoriei emise |
= |
Categoria statistică ar trebui să fie egală cu categoria contabilă |
Certificate de creanță emise |
|
6 |
Capital și rezerve |
>= |
Categoria statistică poate diferi puțin de cea contabilă datorită efectului de reevaluare, care apare trimestrial în unele bănci centrale. Mai mult, apare o diferență datorită faptului că postul „profituri nerepartizate” din bilanțul contabil și o parte din postul „cont de provizioane” sunt înregistrate ca un subset al postului rezidual din datele contabile, dar fac parte din „capital și rezerve” în datele statistice |
Capital și rezerve + conturi de reevaluare |
|
7 |
Pasive externe |
≈ |
Categoria statistică ar trebui să fie aproximativ aceeași cu suma posturilor contabile. Cele două valori pot diferi numai din cauza frecvenței de evaluare diferite |
Pasive față de rezidenți din afara zonei euro în euro + pasive față de rezidenți din afara zonei euro exprimate în monedă străină + contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de Fondul Monetar Internațional |
|
8 |
Alte pasive |
≈ |
Orice diferență între categoria statistică și categoria contabilă se poate explica prin diferențele identificate în alte părți ale bilanțului |
Alte pasive |
|
Active |
9 |
Credite către rezidenți din zona euro |
>= |
A se vedea verificările 10 și 11 |
Credite acordate instituțiilor de credit din zona euro exprimate în euro + alte creanțe asupra instituțiilor de credit din zona euro exprimate în euro + datoria administrației publice exprimată în euro |
10 |
Credite acordate rezidenților din zona euro, din care IFM |
>= |
Categoria statistică ar trebui să fie mai mare decât suma posturilor contabile. Diferențele se datorează în principal pozițiilor intra-Eurosistem raportate la valoarea brută în datele statistice, dar care sunt compensate din raportul contabil (a se vedea și pasivele) (1). În plus, datele contabile nu includ soldurile în monedă străin |
Împrumuturi către instituțiile de credit din zona euro exprimate în euro + alte creanțe asupra instituțiilor de credit din zona euro exprimate în euro |
|
11 |
Credite acordate rezidenților din zona euro, din care administrații publice |
>= |
Categoria statistică este un concept care privește toate monedele și poate fi mai mare decât categoria contabilă, care se referă la creditele exprimate doar în euro |
Datorii ale administrației publice exprimate în euro |
|
12 |
Dețineri de titluri de natura datoriei emise de rezidenți din zona euro |
>= |
Categoria statistică ar trebui să fie mai mare decât categoria contabilă, deoarece include dețineri de valori mobiliare exprimate în monedă străină și dețineri de alte valori mobiliare, care sunt clasificate ca „alte active” (pentru fondurile de pensii ale personalului, investirea propriului capital etc.) în datele contabile |
Valori mobiliare ale rezidenților zonei euro, exprimate în euro |
|
13 |
Credite acordate rezidenților din zona euro, din care alți rezidenți ai zonei euro + dețineri de acțiuni/alte participații emise de rezidenți din zona euro + active fixe + alte active |
≈ |
A se vedea verificarea nr. 8 |
Alte active + creanțe asupra rezidenților din zona euro exprimate în monedă străină |
|
14 |
Active externe |
>= |
Categoria statistică ar trebui să fie puțin mai mare decât suma categoriilor contabile, deoarece include anumite acțiuni și alte participații și numerar (bancnote) în monedă străină, care sunt excluse din categoria contabilă. De asemenea, cele două valori pot fi diferite din cauza frecvenței de evaluare diferite |
Aur și creanțe în aur + creanțe asupra rezidenților din afara zonei euro exprimate în monedă străină + creanțe ale rezidenților din afara zonei euro, exprimate în euro |
|
(1) Totuși, din perspectivă națională, aceste efect nu ar trebui să apară, de vreme ce ambele seturi de date se raportează la valoarea brută, în timp ce numai datele contabile sunt consolidate de către BCE (iar pozițiile intra-Eurosistem sunt compensate) în vederea întocmirii situației financiare săptămânale. |
PARTEA 2
Model pentru verificările consecvenței
Verificările consecvenței trebuie efectuate și transmise BCE în conformitate cu articolul 4. Se consideră că o verificare a consecvenței a eșuat atunci când diferența dintre valoarea statistică și valoarea contabilă este mai mare de 2 miliarde EUR (în valoare absolută). În aceste cazuri, BCN trebuie să ofere explicații cu privire la motivele ce stau la baza eșecului.
Denumirea băncii centrale: … |
Verificările consecvenței pentru sfârșitul de lună: … |
Posturi |
Valoare statistică (1) |
Valoare contabilă (3) |
Diferență (3) |
Rezultatul verificării (2) |
Explicație (2) |
1 - Numerar în circulație |
|
|
|
|
|
2 - Depozite ale rezidenților din zona euro |
|
|
|
|
|
3 - Depozite ale rezidenților din zona euro, din care IFM |
|
|
|
|
|
4 - Depozite ale rezidenților din zona euro, din care non-IFM |
|
|
|
|
|
5 - Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
6 - Capital și rezerve |
|
|
|
|
|
7 - Pasive externe |
|
|
|
|
|
8 - Alte pasive |
|
|
|
|
|
9 - Credite către rezidenți din zona euro |
|
|
|
|
|
10 - Credite acordate rezidenților din zona euro, din care IFM |
|
|
|
|
|
11 - Credite acordate rezidenților din zona euro, din care administrațiile publice |
|
|
|
|
|
12 - Dețineri de titluri de natura datoriei emise de rezidenți din zona euro |
|
|
|
|
|
13 - Active reziduale |
|
|
|
|
|
14 - Active externe |
|
|
|
|
|
(1) Valorile trebuie raportate în milioane EUR. (2) Introduceți „OK”, în cazul în care este respectată relația liniară privind verificarea consecvenței, sau „Eșuat”, în cazul în care verificarea consecvenței eșuează. (3) Pentru fiecare verificare a consecvenței eșuată, vă rugăm să clasificați eșecul prin selectarea din următoarele patru categorii: (a) diferențe din cauza unei revizuiri unice; (b) diferențe din cauza unei revizuiri regulate; (c) diferențe din cauza normelor diferite de prezentare sau de clasificare; și (d) orice alte diferențe, inclusiv erori de raportare. De asemenea, trebuie oferite explicații detaliate. |
ANEXA II
SISTEME DE RAPORTARE
PARTEA 1
Statistici privind posturile din bilanț referitoare la instituțiile financiare monetare
Toate declarațiile statistice trebuie să conțină datele specificate în tabelele corespunzătoare din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) sau în prezenta orientare, indiferent de existența efectivă a fenomenului de bază, chiar dacă sunt egale cu zero sau absente. Se folosește „NC” pentru a indica inexistența fenomenului. Totuși, dacă în cazul posturilor pro memoria nu sunt date disponibile, băncile centrale naționale (BCN) pot decide să nu le transmită.
Pentru seriile lunare solicitate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) care au fost raportate cu frecvență trimestrială pentru perioadele anterioare lunii ianuarie 2003 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2819/98 (BCE/1998/16) ( 8 ), revizuirile istorice care se referă la perioade anterioare lunii ianuarie 2003 trebuie raportate la inițiativa Băncii Centrale Europene (BCE) sau a băncii centrale naționale (BCN) relevante, în urma unui acord bilateral.
În ceea ce privește datele de bilanț pentru alte instituții financiare monetare (IFM), se așteaptă ca BCN să raporteze BCE date privind soldurile în conformitate cu tabelele 1-4 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), precum și ajustări ale fluxurilor în conformitate cu tabelele 1 și 2 de mai jos. De asemenea, BCN și BCE trebuie să raporteze date privind bilanțurile proprii în conformitate cu aceleași cerințe, cu excepția posturilor legate de acțiunile/unitățile fondurile de piață monetară (FPM) emise. În plus, BCN și BCE trebuie, de asemenea, să raporteze date privind deținerile proprii de aur și creanțe în aur (numai aur monetar) și creanțele de la Fondul Monetar Internațional (FMI) [de exemplu, drepturi de tragere și drepturi speciale de tragere (DST)], precum și privind pasivele față de FMI în legătură cu DST.
În ceea ce privește cerințele referitoare la securitizările creditelor și alte transferuri de credite, se așteaptă ca BCN să raporteze BCE date în conformitate cu tabelele 5a și 5b din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), precum și date privind ajustările fluxurilor în conformitate cu tabelele 3a și 3b de mai jos. Posturile suplimentare privind securitizarea creditelor și alte transferuri de credite ar trebui raportate în tabelul 4, în măsura în care aceste date nu sunt solicitate în cadrul tabelelor 5a și 5b din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
Tabelul 1
Posturi pentru care sunt necesare ajustări lunare ale fluxurilor ()
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
D. Total |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total |
IFM |
Non-IFM |
Total |
IFM |
Non-IFM |
Total |
Bănci |
Non-bănci |
||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: bancă centrală (S1.121) |
din care: Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S1.122) |
|
din care: din care instituții de credit care intră sub incidența RMO, BCE și BCN |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|
|
din care: bancă centrală (S1.121) |
din care: societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S1.122) |
|
din care: din care instituții de credit care intră sub incidența RMO, BCE și BCN |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
||||||||||||||||||||||||
din care: instituții de credit |
Administrația centrală (S.1311) |
Alte administrații publice |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |

|||||||||||||||||||
|
din care: CPC (1) |
din care: SVI |
|
in dcare: CPC (1) |
din care: SVI |
|||||||||||||||||||||||||||||||||
PASIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 Numerar în circulație |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9 Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: poziții intragrup |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: depozite transferabile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: credite sindicalizate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9e Euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.1e Overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: depozite transferabile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.2e La termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.3e Rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.4e Contracte de report |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9x Monede străine |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.1x Overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.2x La termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.3x Rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.4x Contracte de report |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
10 Acțiuni/unități ale FPM (3) |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
# |
11 Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
11e Euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
din care: până la 2 ani și cu garanția de recuperare la răscumpărare a capitalului investit mai mică de 100 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
11x Monede străine |

12 Capital și rezerve |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
13 Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
Contrapartida DST (4) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
D. Total |
||||||||||||||||||||||||||||||||
IFM |
Non-IFM |
IFM |
Non-IFM |
|||||||||||||||||||||||||||||||||
|
din care: bancă centrală (S1.121) |
din care societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S1.122) |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|
din care: bancă centrală (S1.121) |
din care: societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală (S1.122) |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|||||||||||||||||||||||||||
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) (f) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) (f) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
|||||||||||||||||||||||
|
din care: CPC (1) |
din care: SVI |
Total |
Credite pentru consum |
Credite pentru locuințe |
Alte credite |
|
din care: CPC (1) |
din care: SVI |
Total |
Credite pentru consum |
Credite pentru locuințe |
Alte credite |
|||||||||||||||||||||||
|
din care: II/A (2) |
|
din care: II/A (2) |
|||||||||||||||||||||||||||||||||
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1 Numerar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1e din care: euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 Credite |
# |
# |
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
# |
|
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
|
|
# |
|
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
# |
|
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
|
|
# |
|
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
peste 5 ani |
|
|
|
# |
|
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
|
|
# |
|
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
|
|
din care: poziții intragrup |
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: credite sindicalizate |
# |
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
# |
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
din care: contracte de deport |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2e din care: euro |
|
|
|
# |
# |
# |
# |
|
|
# |
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
# |
|
|
# |
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
din care: credite reînnoibile automat și credite acordate pe descoperit de cont |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
din care: credite de oportunitate prin card de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
din care: credite extinse prin card de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
3 Titluri de natura datoriei deținute |
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
3e Euro |
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
# |
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 2 ani |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3x Monede străine |
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
# |
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 2 ani |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 Participații |
# |
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
5 Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acțiuni/unități de fond ale FPM |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții, altele decât cele de piață monetară |
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
6 Active nefinanciare (inclusiv active fixe) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
7 Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
Depozite și creanțe în aur (numai aur monetar) (4) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
Creanțe asupra FMI – drepturi de tragere, DST, alte creanțe (4) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
(*1) Ajustările din reclasificare trebuie transmise către BCE pentru toate celulele; ajustările din reevaluare trebuie transmise doar pentru celulele marcate cu #.
(1) Contrapărți centrale.
(2) Întreprinderi individuale/asociații de persoane fără personalitate juridică.
(3) Postul nu este aplicabil pentru bilanțul BCN.
(4) Postul este relevant numai pentru bilanțul BCN.
Tabelul 2
Posturi pentru care sunt necesare ajustări trimestriale ale fluxurilor (1)
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
D. Total |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
IFM |
Non-IFM |
IFM |
Non-IFM |
Total |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
Total |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|
Bănci |
Non-bănci |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Total |
Administrația centrală (S.1311) |
Alte administrații publice |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125 + S.126 + S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Total |
Administrația centrală (S.1311) |
Alte administrații publice |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Administrația publică |
Alte sectoare rezidente |
||||||||||||||||||||||||||||
Total |
Administrațiile statelor federale (S.1312) |
Administrația locală (S.1313) |
Fonduri de securitate socială (S.1314) |
|
|
|
Credite pentru consum |
Credite pentru locuințe |
Alte credite |
Total |
Administrațiile statelor federale (S.1312) |
Administrația locală (S.1313) |
Fonduri de securitate socială (S.1314) |
|
|
|
Credite pentru consum |
Credite pentru locuințe |
Alte credite |
||||||||||||||||||||||||||||||
Garanții reale imobiliare |
Total |
|
Garanții reale imobiliare |
|
Garanții reale imobiliare |
|
Garanții reale imobiliare |
Garanții reale imobiliare |
Total |
|
Garanții reale imobiliare |
|
Garanții reale imobiliare |
|
Garanții reale imobiliare |
||||||||||||||||||||||||||||||||||
PASIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8. Numerar în circulație |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9. Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.1. Overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.2. La termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.3. Rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9.4. Contracte de report |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
10. Acțiuni/unități ale FPM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
11. Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
12. Capital și rezerve |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
13. Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: instrumente financiare derivate |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
din care: dobânda acumulată aferentă depozitelor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1. Numerar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2. Credite |
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
# |
|
# |
|
# |
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
# |
|
# |
|
# |
|
# |
# |
# |
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2e Euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
# |
|
# |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
# |
|
# |
|
# |
|
|
|
|
|
3. Titluri de natura datoriei deținute |
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an |
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4. Participații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5. Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acțiuni/unități ale FPM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții, altele decât cele de piață monetară |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6. Active nefinanciare (inclusiv active fixe) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7. Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: instrumente financiare derivate |
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
din care: dobânda acumulată aferentă creditelor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(*1) Ajustările din reclasificare trebuie transmise către BCE pentru toate celulele; ajustările din reevaluare trebuie transmise doar pentru celulele marcate cu #. |
Tabelul 3a
Securitizări și alte transferuri de credite: posturi pentru care sunt necesare ajustări lunare ale fluxurilor (1)
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
||||||||||||||||||
IFM |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
IFM |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
||||||||||||||||
Total |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Total |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
||||
1. Soldurile creditelor securitizate care nu au fost derecunoscute |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1.1. Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1.1.1. din care securitizate prin intermediul unei SVI din zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2. Credite securitizate și derecunoscute pentru care IFM acționează în calitate de administrator (2) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2.1. Solduri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(*1) Ajustările pentru scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile se aplică numai pentru partea 2; ajustările din reclasificare se aplică în toate cazurile. (*2) BCN pot extinde acoperirea acestui post la creditele transferate în alt mod și derecunoscute din bilanțul IFM pentru care IFM acționează în calitate de administrator, în conformitate cu practica aplicată în tabelul 5 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). |
Tabelul 3b
Securitizări și alte transferuri de credite: posturi pentru care sunt necesare ajustări trimestriale ale fluxurilor (1)
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
||||||||||||||||||||||||
IFM |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
IFM |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
||||||||||||||||||||||
Total |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Total |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
||||||||||
Credite de consum |
Credite pentru locuințe |
Alte credite |
Credite de consum |
Credite pentru locuințe |
Alte credite |
||||||||||||||||||||||
|
II/A (2) |
|
II/A (2) |
||||||||||||||||||||||||
1. Credite securitizate, reduceri ale valorii contabile practicate la momentul transferului de credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1.1. contrapartea la transfer |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
este o SVI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1.1.1. din care contrapartea la transfer este o SVI din zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2. Credite securitizate și derecunoscute pentru care IFM acționează în calitate de administrator (1) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2.1. Solduri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Destinația creditului |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3. Soldurile creditelor administrate în cadrul unei securitizări |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3.1. Credite administrate: toate SVI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3.1.1. Credite administrate: din care SVI din zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(*1) Ajustările din reclasificare se aplică numai pentru părțile 2 și 3, ajustările pentru scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile se aplică în toate cazurile. (1) BCN pot extinde acoperirea acestui post la creditele transferate în alt mod și derecunoscute din bilanțul IFM pentru care IFM acționează în calitate de administrator, în conformitate cu practica aplicată în tabelul 5 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). (2) Întreprinderi individuale/asociații de persoane fără personalitate juridică. |
Tabelul 4
Securitizări și alte transferuri de credite: credite derecunoscute din bilanțul IFM
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
||||||||||||||||||||||||||||
IFM |
Non-IFM |
IFM |
Non-IFM |
||||||||||||||||||||||||||||
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
||||||||||||||||||||||||||||
Total |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Total |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
||||||||||||||
Credite de consum |
Credite pentru locuințe |
Alte credite |
Credite de consum |
Credite pentru locuințe |
Alte credite |
||||||||||||||||||||||||||
|
II/A (2) |
|
II/A (2) |
||||||||||||||||||||||||||||
3. Credite derecunoscute de IFM (1) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
3.1. Solduri |
|
M |
M |
|
M |
M |
M |
M |
M |
M |
|
M |
M |
|
M |
M |
M |
M |
M |
M |
M |
||||||||||
Destinația creditului |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
Q |
Q |
Q |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
Q |
Q |
Q |
|
||||
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
||||
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
||||
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
||||
3.2. Tranzacții financiare, exclusiv |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
impactul transferurilor de credite |
|
M |
M |
|
M |
M |
M |
M |
M |
M |
|
M |
M |
|
M |
M |
M |
M |
M |
M |
M |
||||||||||
Destinația creditului |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
Q |
Q |
Q |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
Q |
Q |
Q |
|
||||
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
||||
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
||||
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q |
|
|
|
|
|
||||
(1) BCN raportează datele disponibile privind creditele derecunoscute de IFM care nu sunt incluse în datele raportate în tabelul 5 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). (2) Întreprinderi individuale/asociații de persoane fără personalitate juridică.
|
PARTEA 2
Statistici privind moneda electronică
Tabelul 1
Cerințe de raportare statistică lunară privind moneda electronică emisă de IFM cărora nu li s-a acordat o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33)
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
D. Total |
PASIVE |
||||
9 Depozite (toate monedele) |
|
|
|
|
9e Depozite (euro) |
|
|
|
|
9.1e Overnight |
|
|
|
|
din care: monedă electronică |
|
|
|
|
9.1.1e Monedă electronică tip hardware |
|
|
|
|
9.1.2e Monedă electronică tip software |
|
|
|
|
9x Depozite(monede străine) |
|
|
|
|
9.1x Overnight |
|
|
|
|
din care: monedă electronică |
|
|
|
|
9.1.1x Monedă electronică tip hardware |
|
|
|
|
9.1.2x Monedă electronică tip software |
|
|
|
|
Tabelul 2
Cerințe de raportare statistică anuală privind moneda electronică emisă de toate instituțiile emitente de monedă electronică care nu sunt instituții de credit sau de IFM mici cărora li s-a acordat o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33)
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
D. Total |
TOTAL ACTIVE/TOTAL PASIVE |
||||
Total active/pasive (toate monedele) |
|
|
|
|
din care: instituții emitente de monedă electronică |
|
|
|
|
din care: IFM, altele decât instituții de credit |
|
|
|
|
din care: IFM cărora li s-a acordat o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) |
|
|
|
|
din care: non-IFM emitente de monedă electronică |
|
|
|
|
PASIVE |
||||
9 Depozite (toate monedele) |
|
|
|
|
9.1 Overnight |
|
|
|
|
din care: monedă electronică |
|
|
|
|
din care: emisă de IFM, altele decât instituții de credit |
|
|
|
|
din care: emisă de IFM cărora li s-a acordat o derogare în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) |
|
|
|
|
din care: emisă de non-IFM emitente de monedă electronică |
|
|
|
|
PARTEA 3
Statistici privind instituțiile emitente de cecuri și viramente poștale și administrația centrală
Cerințele statistice privind instituțiile emitente de cecuri și viramente poștale și administrația centrală acoperă pasivele monetare ale acestora față de instituțiile financiare nemonetare din zona euro și deținerile de numerar și de valori mobiliare ale acestora emise de IFM din zona euro. Se așteaptă ca BCN să raporteze BCE date privind soldurile în conformitate cu sistemul stabilit în anexa 1 la Regulamentul (UE) nr. 1074/2013 (BCE/2013/39), precum și ajustări ale fluxurilor în conformitate cu tabelul 1 de mai jos.
În cazul în care sectorul raportor nu este aplicabil în țara respectivă [de exemplu, nu există instituții emitente de cecuri și viramente poștale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1074/2013 (BCE/2013/39), iar pozițiile administrațiilor centrale sunt nesemnificative], BCN pot alege să nu raporteze acest set de serii.
Tabelul 1
Date privind instituțiile emitente de cecuri și viramente poștale și administrațiile centrale: posturi pentru care sunt necesare ajustări lunare ale fluxurilor (1)
POSTURI DIN BILANȚ |
Zona euro |
||||||||||||||||||||
IFM |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
|||||||||||||||||||
IFM |
Non-IFM |
IFM |
Non-IFM |
||||||||||||||||||
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
||||||||||||||||||
Administrația centrală (S.1311) |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Administrația centrală (S.1311) |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
||||
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1 Numerar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1e din care: euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 Credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3 Titluri de natura datoriei deținute |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3e Euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3x Monede străine |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 Acțiuni/unități ale FPM |
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5 Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5e Euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5.1e Overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5.2e La termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5.3e Rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5.4e Contracte de report |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5x Monede străine |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5.1x Overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5.2x La termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5.3x Rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5.4x Contracte de report |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(*1) Ajustările din reclasificare trebuie transmise către BCE pentru toate celulele; ajustările din reevaluare, dacă sunt semnificative, trebuie transmise doar pentru celulele marcate cu #. |
PARTEA 4
Posturi pro memoria
Secțiunea 1: Posturi pro memoria lunare necesare calculării și evaluării agregatelor monetare și a contrapărților
Tabelul 1 (1)
Date referitoare la BCE/BCN
|
Național |
Zona euro, exclusiv teritoriul național |
Restul lumii |
Total |
PASIVE |
||||
8 Numerar în circulație |
|
|
|
|
din care: bancnote |
|
|
|
|
— Bancnote euro |
|
|
|
# |
— Bancnote în moneda națională |
|
|
|
# (1) |
din care: monede metalice |
|
|
|
|
— Monede metalice exprimate în euro |
|
|
|
# |
— Monede metalice exprimate în moneda națională |
|
|
|
# (1) |
11 Titluri de natura datoriei emise (2) |
|
|
|
|
Până la 1 an |
|
|
|
|
14 Alte pasive |
|
|
|
|
din care: dobânzi aferente depozitelor |
|
|
|
† |
din care: posturi de tranzit |
|
|
|
† |
din care: posturi în curs de lămurire |
|
|
|
† |
din care: instrumente financiare derivate |
|
|
|
† |
din care: angajamente intra-Eurosistem legate de alocarea bancnotelor euro |
|
|
||
ACTIVE |
||||
7 Alte active |
|
|
|
|
din care: dobânzi aferente creditelor |
|
|
|
† |
din care: posturi de tranzit |
|
|
|
† |
din care: posturi în curs de lămurire |
|
|
|
† |
din care: instrumente financiare derivate |
|
|
|
† |
din care: creanțe intra-Eurosistem legate de alocarea bancnotelor euro |
|
|
||
(*1) Stocurile trebuie transmise către BCE pentru toate celulele; ajustările din reclasificare trebuie transmise doar pentru celulele marcate cu #. Celulele marcate cu o cruce (†) indică posturi pro memoria cu prioritate scăzută. (1) Bancnote și monede metalice exprimate în fostele monede naționale care rămân în sold după adoptarea euro. Datele ar trebui raportate timp de cel puțin 12 luni după extindere. (2) Titlurile de natura datoriei emise de BCN urmează a fi raportate numai dacă fenomenul este aplicabil. (3) Poziții nete față de Eurosistem determinate de (a) distribuirea bancnotelor euro emise de BCE (8 % din emisiunea totală); și (b) aplicarea mecanismului cotelor de capital. Poziția creditoare sau debitoare netă a BCN individuale și a BCE trebuie alocată în funcție de semn fie activului, fie pasivului bilanțului, respectiv o poziție netă pozitivă față de Eurosistem trebuie raportată la activ, iar o poziție netă negativă la pasiv. |
Tabelul 2 (1)
Date referitoare la alte IFM
|
Național |
Zona euro, exclusiv teritoriul național |
Restul lumii |
Total |
PASIVE |
||||
9 Depozite |
|
|
|
|
Pasiv în contrapartidă față de credite care nu au fost derecunoscute (1) |
† |
† |
† |
|
11 Titluri de natura datoriei emise (2) |
|
|
|
|
Până la 1 an |
# |
# |
# |
|
Euro |
# |
# |
# |
|
Monede străine |
# |
# |
# |
|
Peste 1 an și până la 2 ani |
# |
# |
# |
|
Euro |
# |
# |
# |
|
Monede străine |
# |
# |
# |
|
13 Capital și rezerve |
|
|
|
|
din care: provizioane |
|
|
|
|
14 Alte pasive |
|
|
|
|
din care: dobânzi aferente depozitelor |
|
|
|
† |
din care: posturi de tranzit |
|
|
|
† |
din care: posturi în curs de lămurire |
|
|
|
† |
din care: instrumente financiare derivate |
|
|
|
† |
din care: provizioane |
|
|
|
|
ACTIVE |
||||
7 Alte active |
|
|
|
|
din care: dobânzi aferente creditelor |
|
|
|
† |
din care: posturi de tranzit |
|
|
|
† |
din care: posturi în curs de lămurire |
|
|
|
† |
din care: instrumente financiare derivate |
|
|
|
† |
(*1) Stocurile trebuie transmise către BCE pentru toate celulele; ajustările din reclasificare și reevaluare trebuie transmise doar pentru celulele marcate cu #. Celulele marcate cu o cruce (†) indică posturi pro memoria cu prioritate scăzută. (1) Aceste posturi reprezintă pasivul în contrapartidă pentru credite securitizate, dar nu derecunoscute, din bilanțul IFM în baza standardelor contabile aplicabile. (2) Sub rezerva acordului dintre BCE și BCN, nu este necesar ca BCN să raporteze acest set de informații în cazul în care BCE folosește surse alternative de date. (3) Aceste posturi se referă la provizioane specifice și generale constituite pentru acoperirea creditelor, valorilor mobiliare și altor tipuri de active (de exemplu, deducerile pentru deprecieri și pierderile din credite) care sunt alocate la „capital și rezerve” și/sau „alte pasive” în conformitate cu normele contabile. Aceste provizioane ar trebui reflectate numai în măsura în care nu sunt compensate din categoria de active la care se referă în bilanțul statistic. |
Secțiunea 2: Posturi pro memoria lunare necesare obținerii informațiilor privind ponderările în cazul statisticilor privind ratele dobânzilor practicate de IFM
Date referitoare la alte IFM (stocuri)
Credite exprimate în euro acordate de alte IFM anumitor subcategorii indicate de „alți rezidenți” |
||||
ACTIVE |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației etc. (S.14+S.15) |
||
Credit de consum |
Credite pentru locuințe |
Altele (rezidual) |
||
A. La nivel național |
|
|
|
|
Credite |
|
|
|
|
din care euro |
|
|
|
|
Până la 1 an |
|
|
|
|
Peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
Peste 2 ani și până la 5 ani |
|
|
|
|
Peste 5 ani |
|
|
|
|
B. Alte state membre din zona euro |
|
|
|
|
Credite |
|
|
|
|
din care euro |
|
|
|
|
Până la 1 an |
|
|
|
|
Peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
Peste 2 ani și până la 5 ani |
|
|
|
|
Peste 5 ani |
|
|
|
|
Secțiunea 3: Posturi pro memoria trimestriale necesare pentru compilarea conturilor financiare ale uniunii monetare
Date referitoare la BCN/BCE/alte IFM (1) , (2)
|
Național |
Zona euro, exclusiv teritoriul național |
Restul lumii |
Total |
||||||||||
IFM |
Administrația centrală |
AIF |
SA |
FP |
SNF |
IFM |
Administrația centrală |
AIF |
SA |
FP |
SNF |
|||
PASIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
11 Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: acumulări de dobândă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
14 Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: acumulări aferente titlurilor de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: participații nete ale gospodăriilor populației la rezervele fondurilor de pensii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# (2) |
din care: conturi de reevaluare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: pasive față de sucursale/sedii nerezidente |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: conturi de regularizare pasiv |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: sold debitor privind conturile de venituri/cheltuieli; profitul/pierderea anilor în curs/precedenți; activitate de împrumut de valori mobiliare; poziții scurte în valori mobiliare; depreciere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3 Titluri de natura datoriei deținute |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: acumulări de dobândă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Până la 1 an |
|
# |
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
# |
|
din care: euro |
|
# |
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
# |
|
Peste 1 an |
|
# |
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
# |
|
din care: euro |
|
# |
|
|
|
|
|
# |
|
|
|
|
# |
|
5 Participații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
acțiuni cotate |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
acțiuni necotate |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
alte participații |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
# |
# |
# |
# |
# |
|
7 Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: acumulări aferente titlurilor de natura datoriei deținute |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: plată anticipată a primelor de asigurare și rezerve aferente creanțelor exigibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
# (4) |
din care: conturi de reevaluare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: creanțe/injecții de capital în sucursale/sedii nerezidente |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: conturi de regularizare activ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: sold creditor privind conturile de venituri/cheltuieli; profitul/pierderea anilor în curs/precedenți; acțiuni proprii; activitate de împrumut de valori mobiliare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(*1) Anumite cerințe din acest tabel pot să nu fie aplicabile bilanțurilor BCN/BCE și, prin urmare, ar trebui raportate numai pentru alte IFM. Stocurile trebuie transmise către BCE pentru toate celulele; ajustările din reclasificare și reevaluare trebuie transmise doar pentru celulele marcate cu #. (*2) AIF: AIF din acest tabel se referă la alți intermediari financiari, exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127); SA: societăți de asigurare (S.128); FP: fonduri de pensii (S.129); SNF: societăți nefinanciare (S.11). (1) Cadrul de elaborare a statisticilor privind bilanțul IFM nu specifică o regulă pentru înregistrarea acumulărilor de dobândă aferente titlurilor de natura datoriei emise și deținute. BCN ar trebui să raporteze aceste acumulări în categoria corespunzătoare de instrumente sau la alte active/alte pasive, în conformitate cu practicile naționale. (2) Pasive ale IFM față de gospodăriile populației sub forma provizioanelor tehnice stabilite pentru a asigura pensii salariaților. Acestea se referă în mod specific la fondurile de pensii ale angajaților care nu au fost externalizate către o instituție independentă. (3) Aceste celule sunt aplicabile numai atunci când posturile nu sunt raportate în categoriile relevante în conformitate cu cerințele Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) (de exemplu, activitate de împrumut de valori mobiliare, poziții scurte privind valorile mobiliare, acțiuni proprii), ci în alte active/alte pasive. Aceste subposturi suplimentare permit BCE să corecteze, dacă este necesar, datele privind conturile financiare ale uniunii monetare. Este necesar ca, în cazul în care sunt disponibile, informațiile explicative care clarifică conținutul acestor posturi complexe să fie raportate BCE. (4) Partea din primele brute plătite de IFM care urmează să fie alocată următoarei perioade contabile, plus creanțele IFM care nu au fost încă decontate. |
PARTEA 5
Statistici privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii
Tabelul 1
Date referitoare la posturile din bilanț necesare pentru elaborarea statisticilor privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii
POSTURI DIN BILANȚ |
Lume Alte IFM din zona euro care nu fac obiectul cerințelor privind rezervele minime obligatorii, non-IFM din zona euro și restul lumii |
Total |
PASIVE |
|
|
9 Depozite (toate monedele) |
|
|
9.1 Overnight |
R1 |
|
9.2 La termen – până la 2 ani |
|
|
9.3 Rambursabile cu preaviz – până la 2 ani |
|
|
9 Depozite (toate monedele) |
|
|
9.2 La termen – peste 2 ani |
R2 |
|
9.3 Rambursabile cu preaviz – peste 2 ani |
|
|
9.4 Contracte de report |
R3 |
|
11 Titluri de natura datoriei emise (toate monedele) |
|
|
Până la 2 ani |
R4 |
|
Peste 2 ani (1) |
|
R5 |
(1) Titlurile de natura datoriei emise cu o scadență de peste doi ani includ și titlurile deținute de alte instituții de credit care fac obiectul cerințelor privind rezervele minime obligatorii, de BCE sau de BCN ale statelor membre participante. |
Tabelul 2
Date referitoare la posturile din bilanț necesare în scopuri de control
|
A. La nivel național |
Nealocat |
|
Deducere forfetară |
R6 |
Calcularea deducerii forfetare în scopuri de control (R6):
Deducere forfetară: Deducerea se aplică fiecărei instituții de credit. Fiecare instituție de credit deduce o sumă forfetară maximă ce are ca scop scăderea costului administrativ al gestionării cerințelor privind rezervele minime obligatorii foarte reduse. În cazul în care [baza de calcul a rezervelor minime obligatorii × rata rezervelor minime obligatorii] este sub 100 000 EUR, atunci deducerea forfetară este egală cu [baza de calcul a rezervelor minime obligatorii × rata rezervelor minime obligatorii]. În cazul în care [baza de calcul a rezervelor minime obligatorii × rata rezervelor minime obligatorii] este mai mare sau egală cu 100 000 EUR, atunci deducerea forfetară este egală cu 100 000 EUR. Instituțiile cărora li s-a acordat permisiunea să raporteze la nivel de grup date statistice privind baza de calcul consolidată a rezervelor minime obligatorii [astfel cum este definită în partea 2 secțiunea 1 a anexei III la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33)] dețin rezerve minime obligatorii prin intermediul uneia dintre instituțiile din grupul care acționează ca intermediar exclusiv pentru aceste instituții. În conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9), în acest din urmă caz doar grupul ca întreg este îndreptățit să beneficieze de deducerea forfetară.
Rezervele minime obligatorii se calculează după cum urmează:
Rezerve minime obligatorii = baza de calcul a rezervelor minime obligatorii × rata rezervelor minime obligatorii - deducerea forfetară.
Rata rezervelor minime obligatorii se aplică în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 (BCE/2003/9).
PARTEA 6
Statistici privind indicatorii macro
Date referitoare la posturile din bilanțul instituțiilor de credit necesare compilării indicatorilor macro
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
D. Total |
||
IFM |
Non-IFM |
IFM |
Non-IFM |
|||
PASIVE |
||||||
11. Titluri de natura datoriei emise (toate monedele) |
|
|
|
|
|
|
Până la 2 ani |
|
|
|
|
|
MR1 |
ACTIVE |
||||||
3. Titluri de natura datoriei deținute (toate monedele) |
|
|
|
|
|
|
Până la 2 ani |
MR2 |
|
MR3 |
|
|
|
PARTEA 7
Statistici privind bilanțul FPM
Tabelul 1
FPM – Stocuri
Serii trimestriale
POSTURI DIN BILANȚ |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
D. Total |
|||||||||||||||||||||||||||||
Total |
IFM |
Non-IFM |
Total |
IFM |
Non-IFM |
Total |
Bănci |
Non-bănci |
|||||||||||||||||||||||||
Total |
Administrația publică (S.13) |
Alți rezidenți |
Total |
Administrația publică (S.13) |
Alți rezidenți |
Administrația publică |
Alte sectoare nerezidente |
||||||||||||||||||||||||||
Administrația centrală (S.1311) |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
AIF + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Administrația centrală (S.1311) |
Alte administrații publice (S.1312+S.1313+S.1314) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
AIF + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
||||||||||||||||
PASIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Acțiuni/unități ale FPM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||
Capital și rezerve |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||
Participații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Total monede |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
peste 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Monede străine |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Participații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Acțiuni/unități de fond ale FPM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții, altele decât cele de piață monetară |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
din care: instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
|
FPM – Reclasificări

Titluri de natura datoriei deținute |

FPM – Reevaluări

În temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), BCN pot acorda FPM o derogare cu privire la raportarea ajustărilor din reevaluare. Cu toate acestea, dacă sumele respective sunt semnificative, BCN trebuie să ofere informații cu maxima diligență posibilă. |
Tabelul 2
FPM – Stocuri
Serii trimestriale
BILANȚ POSTURI |
Toate monedele |
Euro |
Alte monede |
||||||
|
GBP |
USD |
JPY |
CHF |
|||||
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
||
Credite |
|
|
|
|
|
|
|
||
Restul lumii |
|
|
|
|
|
|
|
||
Titluri de natura datoriei deținute |
|
|
|
|
|
|
|
||
Național |
|
|
|
|
|
|
|
||
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
||
emise de non-IFM |
|
|
|
|
|
|
|
||
Zona euro, exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
||
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
||
emise de non-IFM |
|
|
|
|
|
|
|
||
Restul lumii |
|
|
|
|
|
|
|
||
|
PARTEA 8
Indicatori financiari structurali
1. Numărul de sucursale ale instituțiilor de credit (IC) la sfârșitul perioadei de referință. Acest indicator trebuie să includă doar sucursalele care aparțin IC. Trebuie excluse birourile unităților instituționale care nu sunt la rândul lor IC, chiar dacă aparțin aceluiași grup ca și o IC.
2. Numărul de angajați ai IC. Acest indicator se referă la numărul mediu de angajați ai IC pe parcursul anului de referință. Trebuie excluși angajații instituțiilor financiare care nu sunt la rândul lor IC, chiar dacă aceste instituții aparțin aceluiași grup.
3. Cota celor mai mari cinci IC din totalul activelor („CR5”). Acest indicator se referă la concentrarea în activitatea bancară. Pentru a-l obține, BCN trebuie să adopte următoarea metodă agregată neconsolidată: (a) să ordoneze totalurile bilanțiere ale tuturor IC raportoare; (b) să calculeze (i) suma celor mai mari cinci totaluri bilanțiere; și (ii) suma tuturor totalurilor bilanțiere; și (c) să calculeze raportul dintre (i) și (ii). Datele care trebuie raportate la BCE trebuie exprimate ca procente, de exemplu, o valoare de 72,4296 % trebuie raportată ca 72,4296 și nu ca 0,7243. Deși compoziția celor mai mari cinci bănci se poate schimba în timp, BCN trebuie să transmită numai cota celor mai mari cinci IC la un anumit moment (sfârșit de decembrie al anului de referință).
4. Indicele Herfindahl (HI) pentru totalul activelor IC. Asemănător indicatorului precedent, acesta se referă la concentrarea în activitatea bancară. BCN trebuie să folosească, în măsura în care este posibil, o metodă agregată. În acest caz, calcularea HI trebuie să includă bilanțul agregat al fiecărei IC incluse în grup, eventual folosind informațiile de natură contabilă conținute în declarațiile financiare anuale ale acestor instituții. Atunci când datele din coada de raportare nu se referă la toate IC, datele trebuie extrapolate.
HI se obține prin însumarea pătratelor cotelor de piață ale tuturor IC din sectorul bancar și trebuie raportat către BCE conform următoarei formule:
HI |
= |
, unde: |
n |
= |
numărul total al IC dintr-o țară |
Xi |
= |
totalul activelor ICi |
X |
= |
= totalul activelor tuturor IC dintr-o țară. |
5. Totalul investițiilor societăților de asigurare ( 13 ). Acest indicator se referă la totalul activelor financiare ale acestor societăți, care se obține prin deducerea activelor nefinanciare, precum activele fixe, din totalul bilanțier agregat. Dacă este necesar, cifrele trebuie extrapolate astfel încât să se asigure o acoperire 100 %. Dacă nu sunt disponibile informații separate cu privire la societățile de asigurare, acest indicator poate fi combinat cu indicatorul „totalul activelor aflate în administrarea fondurilor de pensii” astfel încât să formeze un indicator unic. BCN trebuie să marcheze seriile în cazul în care este adoptată înregistrarea „combinată”.
6. Totalul activelor aflate în administrarea fondurilor de pensii ( 14 ). Acest indicator se referă la totalurile bilanțiere agregate ale fondurilor de pensii autonome. Dacă nu sunt disponibile informații separate cu privire la fondurile de pensii, acest indicator poate fi combinat cu indicatorul „totalul investițiilor societăților de asigurare” astfel încât să formeze un indicator unic. În acest caz trebuie transmisă o declarație nulă în privința indicatorului „totalul activelor aflate în administrarea fondurilor de pensii”.
7. Numărul de sucursale ale IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la numărul de sucursale din țara raportoare care aparțin IC rezidente în alte țări UE. Dacă o IC are mai multe sucursale într-o anumită țară, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să se asigure că datele începând de la sfârșitul lui 1999 sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.
8. Totalul activelor sucursalelor IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul „numărul de sucursale ale IC din alte țări UE”.
9. Numărul de filiale ale IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la numărul de filiale din țara raportoare care sunt controlate de o IC rezidentă în alte țări UE. Pot fi luate în considerare numai filialele care sunt și ele IC.
10. Totalul activelor filialelor IC din alte țări UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al filialelor acoperite de indicatorul „numărul de filiale ale IC din alte țări UE”.
11. Numărul de sucursale ale IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la numărul de sucursale rezidente în țara raportoare care aparțin IC rezidente în țări care nu sunt în UE. Dacă o bancă are într-o anumită țară mai multe sucursale, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să se asigure că datele sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.
12. Totalul activelor sucursalelor IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul „numărul de sucursale ale IC din țări non-UE”.
13. Numărul de filiale ale IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la numărul de filiale rezidente în țara raportoare, aflate sub controlul unor IC rezidente în țări care nu sunt state membre.
14. Totalul activelor filialelor IC din țări non-UE. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al filialelor acoperite de indicatorul „numărul de filiale ale IC din țări non-UE”
15. Numărul de sucursale ale IC din alte state membre din zona euro. Acest indicator se referă la numărul de sucursale rezidente în țara raportoare, aparținând IC rezidente în alte state membre din zona euro. Dacă o bancă are într-o anumită țară mai multe sucursale, acestea sunt considerate ca una singură. BCN trebuie să se asigure că datele sunt consecvente cu datele raportate în cadrul listei IFM.
16. Totalul activelor sucursalelor IC din alte state membre din zona euro. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al sucursalelor acoperite de indicatorul „numărul de sucursale ale IC din alte state membre din zona euro”.
17. Numărul de filiale ale IC din alte state membre din zona euro. Acest indicator se referă la numărul de filiale rezidente în țara raportoare care se află sub controlul unor IC rezidente în alte state membre din zona euro.
18. Totalul activelor filialelor IC din alte state membre din zona euro. Acest indicator se referă la totalul bilanțier agregat al filialelor acoperite de indicatorul „numărul de filiale ale IC din alte state membre din zona euro”.
Tabelul 1
Indicatori financiari structurali (stocuri)
Indicatori structurali |
1. La nivel național |
2. Alte țări UE |
3. Țări non-UE |
4. Alte state membre participante |
|||
Instituții de credit |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
Instituții de credit |
Instituții de credit |
Instituții de credit |
|||
Total |
Societăți de asigurare |
Fonduri de pensii |
|||||
Numărul de angajați ai IC |
S1 |
|
|
|
|
|
|
Numărul de sucursale ale IC |
S2 |
|
|
|
S3 |
S4 |
S5 |
Numărul de filiale ale IC |
|
|
|
|
S6 |
S7 |
S8 |
Indicele Herfindahl pentru totalul activelor IC |
S9 |
|
|
|
|
|
|
Cota celor mai mari 5 IC din totalul activelor (CR5) |
S10 |
|
|
|
|
|
|
Total active |
|
S11 |
S12 |
S13 |
|
|
|
Totalul activelor sucursalelor |
|
|
|
|
S14 |
S15 |
S16 |
Totalul activelor filialelor |
|
|
|
|
S17 |
S18 |
S19 |
Tabelul 2
Indicatori financiari structurali (ajustări ale fluxurilor)
Indicatori structurali |
1. La nivel național |
2. Alte țări UE |
3. Țări non-UE |
4. Alte state membre participante |
|||
Instituții de credit |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
Instituții de credit |
Instituții de credit |
Instituții de credit |
|||
Total |
Societăți de asigurare |
Fonduri de pensii |
|||||
Reclasificări și alte ajustări |
|||||||
Total active |
|
S20 |
S21 |
S22 |
|
|
|
Totalul activelor sucursalelor |
|
|
|
|
S23 |
S24 |
S25 |
Totalul activelor filialelor |
|
|
|
|
S26 |
S27 |
S28 |
Alte ajustări din reevaluare |
|||||||
Total active |
|
S29 |
S30 |
S31 |
|
|
|
Totalul activelor sucursalelor |
|
|
|
|
S32 |
S33 |
S34 |
Totalul activelor filialelor |
|
|
|
|
S35 |
S36 |
S37 |
PARTEA 9
Tabelul 1.A.
DBC Anual – Instituții supuse cerințelor de raportare
DBC Anual – Instituții supuse cerințelor de raportare |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Unități de observare statistică cu obligații de raportare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Nr. de instituții de credit independente |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de instituții de credit consolidate în grupuri bancare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de grupuri bancare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Număr total de instituții de credit (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.B.
DBC Anual – Profitabilitate și eficiență
DBC Anual – Profitabilitate și eficiență – FINREP IFRS |

Cont de profit și pierdere consolidat |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Venituri din dobânzi |
|||||||||||
Active financiare deținute în vederea tranzacționării (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare disponibile pentru vânzare (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și creanțe (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții păstrate până la scadență (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente derivate – contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu dobânzile) |
|||||||||||
(Pasive financiare deținute în vederea tranzacționării) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Pasive financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Pasive financiare evaluate la costul amortizat) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Instrumente derivate – contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte pasive) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu capitalul social rambursabil la cerere) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dividende (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din taxe și comisioane (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu taxe și comisioane) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind derecunoașterea activelor și pasivelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare deținute în vederea tranzacționării, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Diferențe de curs de schimb, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri (pierderi) privind derecunoașterea activelor, altele decât cele deținute în vederea vânzării, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte venituri din exploatare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli de exploatare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli administrative) |
|||||||||||
(Cheltuieli cu personalul) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Amortizare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Provizioane sau (-) reluări de provizioane) |
|||||||||||
(Angajamente și garanții date) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte provizioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) |
|||||||||||
(Active financiare evaluate la cost [participații necotate]) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Active financiare disponibile pentru vânzare) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Credite și creanțe [inclusiv contracte de leasing financiar]) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Investiții păstrate până la scadență) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare) |
|||||||||||
(Imobilizări corporale) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Investiții imobiliare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Fond comercial) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Imobilizări necorporale [altele decât fond comercial]) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Altele) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Fond comercial negativ recunoscut în profit sau pierdere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Partea din profitul sau (-) pierderea aferent(ă) investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profitul sau (-) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE |
|||||||||||
(Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profit sau (-) pierdere din activități întrerupte, după impozitare |
|||||||||||
Profit sau (-) pierdere din operațiuni întrerupte, înainte de impozitare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul legate de activități întrerupte) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI |
|||||||||||
Atribuibil(ă) intereselor minoritare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Atribuibil/ă deținătorilor de capitaluri proprii ale societății mamă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – Profitabilitate și eficiență – FINREP GAAP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Cont de profit și pierdere consolidat |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Venituri din dobânzi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu dobânzile) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dividende |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din taxe și comisioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu taxe și comisioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind derecunoașterea activelor și pasivelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare deținute în vederea tranzacționării, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare care nu sunt destinate tranzacționării – net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Diferențe de curs de schimb, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind derecunoașterea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate – net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri (pierderi) privind derecunoașterea activelor, altele decât cele deținute în vederea vânzării, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte venituri din exploatare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli de exploatare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli administrative) |
|||||||||||
(Cheltuieli cu personalul) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Amortizare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Provizioane sau (-) reluări de provizioane) |
|||||||||||
(Angajamente și garanții date) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte provizioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Creșteri sau (-) diminuări ale fondului pentru riscuri bancare generale – net) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare) |
|||||||||||
(Imobilizări corporale) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Investiții imobiliare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Fond comercial) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Imobilizări necorporale [altele decât fond comercial]) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Altele) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Fond comercial negativ recunoscut în profit sau pierdere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Partea din profitul sau (-) pierderea aferent(ă) investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profitul sau (-) pierderea din active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, care nu pot fi considerate activități întrerupte |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE |
|||||||||||
(Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profit sau (-) pierdere extraordinară după impozitare |
|||||||||||
Profit sau pierdere extraordinară înainte de impozitare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii extraordinare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI |
|||||||||||
Atribuibil(ă) intereselor minoritare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Atribuibil/ă deținătorilor de capitaluri proprii ale societății mamă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – Profitabilitate și eficiență – NON-FINREP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Cont de profit și pierdere consolidat |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Venituri nete din dobânzi |
|||||||||||
Venituri din dobânzi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu dobânzile) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dividende |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri nete din taxe și comisioane |
|||||||||||
Venituri din taxe și comisioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu taxe și comisioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezultate din tranzacționare și tranzacții valutare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte venituri din exploatare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli de exploatare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli administrative) |
|||||||||||
(Cheltuieli cu personalul) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Amortizare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Provizioane sau (-) reluări de provizioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – Profitabilitate și eficiență – EȘANTION COMPLET |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Cont de profit și pierdere consolidat |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Venituri nete din dobânzi (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dividende (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri nete din taxe și comisioane (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezultate din tranzacționare și tranzacții valutare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte venituri din exploatare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli totale de exploatare) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.C.
DBC Anual – Profitabilitate și eficiență
DBC Anual – Profitabilitate și eficiență – FINREP IFRS |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Rata rentabilității financiare (RRF) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Nr. de instituții cu RRF < 0 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de instituții cu RRF 0-5 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de instituții cu RRF 5-10 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de instituții cu RRF 10-15 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de instituții cu RRF 15-20 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de instituții cu RRF > 20 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
% din activele bancare totale ale instituțiilor cu RRF < 0 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
% din activele bancare totale ale instituțiilor cu RRF 0-5 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
% din activele bancare totale ale instituțiilor cu RRF 5-10 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
% din activele bancare totale ale instituțiilor cu RRF 10-15 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
% din activele bancare totale ale instituțiilor cu RRF 15-20 % |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
% din activele bancare totale ale instituțiilor cu RRF > 20 % |

Tabelul 1.D.
DBC Anual – Bilanț
DBC Anual – BILANȚ – FINREP IFRS |

Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare deținute în vederea tranzacționării (*) |
|||||||||||
Instrumente derivate deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare disponibile pentru vânzare |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și creanțe |
|||||||||||
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții păstrate până la scadență |
|||||||||||
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente derivate – Contabilitatea de acoperire |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții în asociați, filiale și asocieri în participație |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Imobilizări corporale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Imobilizări necorporale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Creanțe privind impozitele |
|||||||||||
Creanțe privind impozitul curent |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Creanțe privind impozitul amânat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active imobilizate și grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL ACTIVE (*) |

Pasive financiare deținute în vederea tranzacționării |
|||||||||||
Instrumente derivate deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Poziții scurte |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte pasive financiare deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pasive financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
|||||||||||
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte pasive financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pasive financiare evaluate la costul amortizat |
|||||||||||
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte pasive financiare evaluate la costul amortizat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente derivate – Contabilitatea de acoperire |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Modificări de valoare justă aferente elementelor acoperite în cadrul unei operațiuni de acoperire a unui portofoliu împotriva riscului de rată a dobânzii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Provizioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Datorii privind impozitele |
|||||||||||
Datorii privind impozitul curent |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Datorii privind impozitul amânat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Capital social rambursabil la cerere (de exemplu, părțile sociale ale organizațiilor cooperatiste de credit) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pasive incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL PASIVE (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Capitaluri proprii și interese minoritare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Capital |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prime de capital |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capital emise, altele decât capitalul social |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte elemente cumulate ale rezultatului global |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezultatul reportat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezerve din reevaluare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte rezerve |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Acțiuni proprii) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profit sau pierdere atribuibil(ă) deținătorilor capitalurilor proprii ale societății-mamă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Dividende interimare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Interese minoritare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL CAPITALURI PROPRII |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE ȘI CAPITALURI PROPRII TOTALE |

Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Acordate |
|||||||||||
Angajamente de creditare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte angajamente |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Primite |
|||||||||||
Angajamente de creditare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte angajamente |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – BILANȚ – FINREP GAAP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Active |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare deținute în vederea tranzacționării (*) |
|||||||||||
Instrumente derivate deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare nederivate, care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare nederivate, care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de natura datoriei care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate pe baza unei metode bazate pe costuri |
|||||||||||
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active financiare nederivate, care nu sunt destinate tranzacționării |

Pasive financiare nederivate, care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate pe baza unei metode bazate pe costuri |
|||||||||||
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte pasive financiare |

Rezerve de valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte rezerve |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Diferențe din prima consolidare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Acțiuni proprii) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profit sau pierdere atribuibil(ă) deținătorilor capitalurilor proprii ale societății-mamă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Dividende interimare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Interese minoritare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL CAPITALURI PROPRII |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE ȘI CAPITALURI PROPRII TOTALE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Acordate |
|||||||||||
Angajamente de creditare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte angajamente |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Primite |
|||||||||||
Angajamente de creditare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte angajamente |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – BILANȚ – NON-FINREP |

Numerar, solduri de numerar la bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active reziduale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Posturi pro memoria |
|||||||||||
Active financiare deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții în asociați, filiale și asocieri în participație |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Pasive |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Provizioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pasive reziduale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL PASIVE |

DBC Anual – BILANȚ – EȘANTION COMPLET |

Credite și avansuri (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii (*) |

CAPITAL PROPRIU TOTAL (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE ȘI CAPITALURI PROPRII TOTALE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.E.
DBC Anual – Bilanț
DBC Anual – BILANȚ – FINREP IFRS |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Active |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Credite și avansuri |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|||||||||||
din care: instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: societăți nefinanciare |

Datorii financiare subordonate |

Altele |

Tabelul 1.F.
DBC Anual – Calitatea activelor
DBC Anual – Calitatea activelor – Instituții supuse cerințelor de raportare FINREP (IFRS și GAAP) |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri restructurate în urma dificultăților financiare (forborne) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, din care supuse unei perioade de probă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, din care supuse unei perioade de probă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor – expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor – expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, din care supuse unei perioade de probă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, din care supuse unei perioade de probă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor – expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor – expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă brută totală a expunerilor |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei (*) |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri (*) |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |

Valoarea contabilă brută totală a expunerilor performante |

Valoarea contabilă brută totală a expunerilor performante – Nu sunt restante sau restante <= 30 zile |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă brută totală a expunerilor performante – Restante > 30 zile <= 60 zile |

Valoarea contabilă brută totală a expunerilor performante – Restante > 60 zile <= 90 zile |

Valoarea contabilă brută totală a expunerilor neperformante |

Valoarea contabilă brută totală a expunerilor performante – Plată improbabilă, care nu sunt restante sau restante <= 90 zile |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă brută totală a expunerilor neperformante – Restante > 90 zile <= 180 zile |

Valoarea contabilă brută totală a expunerilor neperformante – Restante > 180 zile <= 1 an |

Valoarea contabilă brută totală a expunerilor neperformante – Restante > 1 an |

Valoarea contabilă brută totală a expunerilor neperformante – Din care: în stare de nerambursare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor |

Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor pentru expuneri performante |

Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor pentru expuneri neperformante |

Garanții reale primite pentru expuneri neperformante |

Garanții financiare primite pentru expuneri neperformante |

DBC Anual – Calitatea activelor – FINREP IFRS |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Instrumente de natura datoriei depreciate – Valoarea contabilă brută totală a activelor depreciate |

Instrumente de natura datoriei depreciate – Ajustări pentru activele financiare evaluate individual |

Instrumente de natura datoriei depreciate – Ajustări pentru activele financiare evaluate la nivel colectiv |

Instrumente de natura datoriei depreciate – Ajustări pentru pierderi suportate, dar neraportate |

DBC Anual – Calitatea activelor – FINREP GAAP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Instrumente de natura datoriei depreciate – Instrumente de natura datoriei care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate pe baza unei metode bazate pe costuri |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Valoarea contabilă brută totală a activelor depreciate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări pentru activele financiare evaluate individual |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări pentru activele financiare evaluate la nivel colectiv |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – Calitatea activelor – NON-FINREP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri neperformante |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Valoarea contabilă brută (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri performante |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri neperformante (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri restructurate în urma dificultăților financiare (forborne) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Deprecierea cumulată, modificarea cumulată a valorii juste datorată riscului de credit și a provizioanelor (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.G.
DBC Anual – Concentrări
DBC Anual – CONCENTRARE GEOGRAFICĂ |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea expunerii inițiale totale |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
AT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BG |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CY |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CZ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
EE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
EL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HU |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LV |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LU |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
RO |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ES |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
UK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NO |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
US (Statele Unite ale Americii) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HK (Hong Kong) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BR (Brazilia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CN (China) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
JP (Japonia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CH (Elveția) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MX (Mexic) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
AU (Australia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SG (Singapore) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TR (Turcia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
RU (Federația Rusă) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
KY (Insulele Cayman) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IN (India) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
KR (Coreea de Sud) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ZA (Africa de Sud) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CA (Canada) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Posturi pro memoria |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri inițiale, altele decât cele interne |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expunerea inițială totală |

Expuneri totale în stare de nerambursare |

Valoarea expunerii totale |

Totalul expunerilor garantate cu bunuri imobile locative |

Țări din afara UE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Totalul expunerilor garantate cu bunuri imobile comerciale |

DBC Anual – CONCENTRARE GEOGRAFICĂ – Instituții supuse cerințelor de raportare FINREP (IFRS și GAAP) |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Activități interne |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dobânzi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu dobânzile) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profit sau pierdere aferent/ă exercițiului |

Activități, altele decât cele interne |

DBC Anual – CONCENTRAREA CONTRAPĂRȚILOR |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri mari (total) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Expuneri mari (total) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri mari – Peste 10 % din capital sau 300 mil. EUR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri mari – Instituții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri mari – Entități financiare nereglementate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – CONCENTRAREA CONTRAPĂRȚILOR – Instituții supuse cerințelor de raportare FINREP (IFRS și GAAP) |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri față de băncile centrale |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
La vedere [la cerere] și cu preaviz [cont curent] |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Creanțe aferente cărților de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Contracte de leasing financiar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite acordate în cadrul operațiunilor de deport |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte credite la termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Avansuri care nu reprezintă împrumuturi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CREDITE ȘI AVANSURI |

Expuneri față de administrațiile publice |

Creanțe comerciale |

din care: credite ipotecare [Împrumuturi garantate cu bunuri imobile] |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: alte împrumuturi garantate cu garanții reale |

Expuneri față de instituțiile de credit |

Expuneri față de alte societăți financiare |

Posturi pro memoria: Valoarea maximă a garanției/garanției reale care poate fi luată în considerare |
|||||||||||
Împrumuturi garantate cu bunuri imobile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte împrumuturi garantate cu garanții reale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare primite |

Expuneri față de societăți nefinanciare |

din care: credite de finanțare a proiectelor |

Expuneri față de gospodăriile populației |

din care: credite pentru consum |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: credite pentru achiziționarea de locuințe |

Credite și avansuri către societăți nefinanciare – Valoarea contabilă brută |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
A Agricultură, silvicultură și pescuit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
B Industrii extractive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
C Industria prelucrătoare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și a aerului condiționat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
E Alimentare cu apă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
F Construcții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
G Comerț cu ridicata și cu amănuntul |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
H Transport și depozitare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
I Servicii de cazare și alimentație publică |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
J Informații și comunicații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
L Tranzacții imobiliare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
M Activități specializate, științifice și tehnice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
N Activități de servicii administrative și activități de servicii suport |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
P Învățământ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q Servicii privind sănătatea umană și servicii de asistență socială |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
R Activități de spectacole, culturale și recreative |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
S Alte servicii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Credite și avansuri – Depreciere cumulată sau modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
A Agricultură, silvicultură și pescuit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
B Industrii extractive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
C Industria prelucrătoare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
D Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și a aerului condiționat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
E Alimentare cu apă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
F Construcții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
G Comerț cu ridicata și cu amănuntul |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
H Transport și depozitare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
I Servicii de cazare și alimentație publică |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
J Informații și comunicații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
L Tranzacții imobiliare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
M Activități specializate, științifice și tehnice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
N Activități de servicii administrative și activități de servicii suport |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O Administrație publică și apărare, asigurări sociale obligatorii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
P Învățământ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Q Servicii privind sănătatea umană și servicii de asistență socială |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
R Activități de spectacole, culturale și recreative |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
S Alte servicii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – CONCENTRAREA FINANȚĂRII – Instituții supuse cerințelor de raportare FINREP (IFRS și GAAP) |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoare contabilă (FINREP-IFRS) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Poziții scurte |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite |
|||||||||||
Bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conturi curente/depozite overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acorduri de răscumpărare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conturi curente/depozite overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acorduri de răscumpărare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții de credit (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conturi curente/depozite overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acorduri de răscumpărare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conturi curente/depozite overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acorduri de răscumpărare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conturi curente/depozite overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acorduri de răscumpărare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conturi curente/depozite overnight |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite rambursabile cu preaviz |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acorduri de răscumpărare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise (*) |
|||||||||||
Certificate de depozit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri garantate cu active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Obligațiuni garantate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Contracte hibride |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente financiare compuse convertibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Neconvertibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte pasive financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE FINANCIARE |

Valoare contabilă (FINREP-GAAP) |

Valoare totală primită |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Finanțare de tip retail |
|||||||||||
Depozite la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen cu o scadență inițială < 30 de zile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen cu o scadență inițială > 30 de zile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conturi de economii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Finanțare interbancară |
|||||||||||
Negarantată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garantată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.H.
DBC Anual – Lichiditate și finanțare
DBC Anual – Lichiditate și finanțare |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Active lichide |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
ACTIVE CARE ÎNDEPLINESC CERINȚELE ARTICOLELOR 416 ȘI 417 DIN CRR |
|||||||||||
Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Suma neutilizată din linie/Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Suma expunerilor față de băncile centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR – active transferabile care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de administrația centrală a unui stat membru, o regiune cu autonomie fiscală ce poate impune și colecta impozite sau o țară terță în moneda națională a administrației centrale sau regionale, dacă instituția este expusă unui risc de lichiditate în statul membru sau țara terță în cauză, pe care îl acoperă prin deținerea acestor active lichide |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR – active transferabile care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de bănci centrale și entități din sectorul public care nu aparțin administrației centrale în moneda națională a băncii centrale și a entității din sectorul public |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR – active transferabile care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de Fondul european de stabilitate financiară și Mecanismul european de stabilitate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Sumă nivel extrem de ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă nivel ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă alte active |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – active menționate la articolul 416 |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – titluri de valoare și instrumente de piață monetară neraportate la 1.1 și care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului în conformitate cu articolul 122 |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Sumă nivel extrem de ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă nivel ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă alte active |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – titluri de valoare și instrumente de piață monetară neraportate la 1.1 și care se încadrează la nivelul 2 de calitate a creditului în conformitate cu articolul 122 |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Sumă nivel extrem de ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă nivel ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă alte active |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – alte titluri de valoare și instrumente de piață monetară care nu au fost raportate în altă parte |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Sumă nivel extrem de ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă nivel ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă alte active |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – titlurile de capital ale entităților nefinanciare, componente ale unui indice principal al unei burse recunoscute |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Sumă nivel extrem de ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă nivel ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă alte active |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ- alte titluri de capital |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – aur |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ- alte metale prețioase |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – credite și creanțe nereînnoibile |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – credite și creanțe nereînnoibile raportate la 1.9 care sunt garantate cu bunuri imobile |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ- sume de primit aferente instrumentelor financiare derivate |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ- orice alte active |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – active deduse din fondurile proprii, care nu necesită o finanțare stabilă |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – facilități de credit angajate neutilizate care pot fi considerate de „risc mediu” sau „risc moderat” conform anexei I. |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE FURNIZEAZĂ O FINANȚARE STABILĂ |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE FURNIZEAZĂ O FINANȚARE STABILĂ – fonduri proprii după deduceri, după caz |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – depozite retail |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – datorii aferente clienților care nu sunt clienți financiari |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – datorii aferente clienților care sunt clienți financiari |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – datoriile rezultate din titluri emise care se califică pentru tratamentul prevăzut la articolul 129 alineatul (4) sau (5) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – datorii rezultate din titluri definite la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – alte datorii rezultate din titluri emise |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE FURNIZEAZĂ O FINANȚARE STABILĂ – datorii rezultate din contracte de plătit pentru instrumente derivate |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ- orice alte datorii |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – Grevare cu sarcini |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă a activelor grevate cu sarcini |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Activele instituției raportoare |
|||||||||||
Împrumuturi la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: obligațiuni garantate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: titluri garantate cu active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: emise de administrațiile publice |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: emise de societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: emise de societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri, altele decât împrumuturile la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: credite ipotecare |

Valoarea contabilă a activelor grevate cu sarcini, din care: emise de alte entități ale grupului |

Valoarea contabilă a activelor grevate cu sarcini, din care eligibile ale băncii centrale |

Valoarea contabilă a activelor negrevate cu sarcini |

Valoarea contabilă a activelor negrevate cu sarcini, din care: emise de alte entități ale grupului |

Valoarea contabilă a activelor negrevate cu sarcini, din care eligibile ale băncii centrale |

Garanții reale primite de instituția raportoare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Valoarea justă a garanțiilor reale primite și grevate cu sarcini sau a titlurilor proprii de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoarea justă a garanțiilor reale negrevate cu sarcini primite sau a titlurilor proprii de natura datoriei emise disponibile pentru a fi grevate cu sarcini |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.I.
DBC Anual – Fonduri proprii, valorile ponderate la risc ale expunerilor și solvabilitate
DBC Anual – FONDURI PROPRII, VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR ȘI SOLVABILITATE |

Tabelul x.x |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
FONDURI PROPRII |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 DE BAZĂ (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capital eligibile drept fonduri proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capital plătite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Post pro-memoria: Instrumente de capital care nu sunt eligibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prime de capital |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Obligații reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezultatul reportat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezultatul reportat din anii anteriori |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profitul sau pierderea eligibil(ă) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustările fondurilor proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte elemente cumulate ale rezultatului global |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte rezerve |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Fonduri pentru riscuri bancare generale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări tranzitorii datorate instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază care își păstrează drepturile obținute |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Interese minoritare incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări tranzitorii datorate intereselor minoritare suplimentare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări ale fondurilor proprii de nivel 1 de bază datorate filtrelor prudențiale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte ajustări tranzitorii aferente fondurilor proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 de bază sau deduceri din acestea – altele |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Deduceri din fondurile proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Fondul comercial |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Alte imobilizări necorporale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Creanțe privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și nu decurg din diferențele temporare din care se deduc datoriile asociate privind impozitul amânat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Deficitul, în cadrul abordării IRB, al ajustărilor pentru riscul de credit în funcție de pierderile așteptate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Activele fondului de pensii cu beneficii determinate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Valoarea deducerilor din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ce excede fondurile proprii de nivel 1 suplimentar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capital eligibile drept fonduri proprii de nivel 1 suplimentar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capital plătite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Post pro-memoria: Instrumente de capital care nu sunt eligibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prime de capital |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Obligații reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări tranzitorii datorate instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care își păstrează drepturile obținute |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente emise de filiale care sunt recunoscute în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări tranzitorii datorate recunoașterii suplimentare în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar a instrumentelor emise de filiale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Valoarea deducerilor din elementele de fonduri proprii de nivel 2 care excede fondurile proprii de nivel 2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte ajustări tranzitorii aferente fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoarea deducerilor din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care excede fondurile proprii de nivel 1 suplimentar (deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Deduceri suplimentare din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar efectuate în temeiul articolului 3 din CRR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar sau deduceri din acestea – altele |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capital și împrumuturi subordonate eligibile drept fonduri proprii de nivel 2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capital plătite și împrumuturi subordonate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Post pro-memoria: Instrumente de capital și împrumuturi subordonate neeligibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prime de capital |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Obligații reale sau contingente de a cumpăra instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări tranzitorii datorate instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 și împrumuturilor subordonate care își păstrează drepturile obținute |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente emise de filiale care sunt recunoscute în fondurile proprii de nivel 2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustările tranzitorii datorate recunoașterii suplimentare în fondurile proprii de nivel 2 a instrumentelor emise de filiale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Excesul provizioanelor, conform abordării IRB, în raport cu pierderile eligibile așteptate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustările generale pentru riscul de credit prevăzute de abordarea standard |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte ajustări tranzitorii aferente fondurilor proprii de nivel 2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoarea deducerilor din elementele de fonduri proprii de nivel 2 care excede fondurile proprii de nivel 2 (deduse din fondurile proprii de nivel 1 suplimentar) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(-) Deduceri suplimentare din fondurile proprii de nivel 2 efectuate în temeiul articolului 3 din CRR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 sau deduceri din acestea – altele |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.J.
DBC Anual – Fonduri proprii, valorile ponderate la risc ale expunerilor și solvabilitate
DBC Anual – FONDURI PROPRII, VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR ȘI SOLVABILITATE |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expunere inițială înainte de aplicarea factorilor de conversie |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR PENTRU RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CONTRAPARTE ȘI RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE |
|||||||||||
Abordarea standardizată (SA) |
|||||||||||
Clasele de expuneri din SA excluzând pozițiile din securitizare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații centrale sau bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații regionale sau autorități locale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Entități din sectorul public |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Bănci multilaterale de dezvoltare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Organizații internaționale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri în stare de nerambursare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Elemente asociate unui risc extrem de ridicat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Obligațiuni garantate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Creanțe asupra instituțiilor și societăților cu o evaluare de credit pe termen scurt |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Organisme de plasament colectiv (OPC) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Capital propriu |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte posturi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pozițiile din securitizare cuprinse în SA |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB) |
|||||||||||
Abordări IRB în care nu se utilizează nici estimări proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD), nici factori de conversie |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații centrale și bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – IMM-uri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – Finanțări specializate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – Altele |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordări IRB în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și/sau factori de conversie |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații centrale și bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – IMM-uri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – Finanțări specializate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – Altele |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Expunerile IMM-urilor garantate cu bunuri imobile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Expunerile societăților, altele decât IMM-uri, garantate cu bunuri imobile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Expuneri eligibile reînnoibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Alte IMM-uri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Societăți, altele decât IMM-uri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Capital propriu în abordarea IRB |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pozițiile din securitizare în abordarea IRB |

Ajustări de valoare |

Valorile ponderate la risc ale expunerilor |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC / EXPUNERI TOTALE* |

Active, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoarea expunerii la risc pentru contribuțiile la fondul de garantare al unei CPC |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC PENTRU DECONTARE/LIVRARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISCUL DE POZIȚIE, RISCUL VALUTAR ȘI RISCUL DE MARFĂ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoarea expunerii la risc pentru riscul de poziție, riscul valutar și riscul de marfă în cadrul abordărilor standardizate (SA) |
|||||||||||
Instrumente de natura datoriei tranzacționate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Capital propriu |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Schimb valutar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mărfuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoarea expunerii la risc pentru riscul de poziție, riscul valutar și riscul de marfă în cadrul modelelor interne (IM) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC PENTRU RISCUL OPERAȚIONAL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordarea de bază a riscului operațional |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordarea standardizată a riscului operațional / Abordări standardizate alternative |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordări avansate de evaluare a riscului operațional |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC PENTRU AJUSTAREA EVALUĂRII CREDITULUI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Metoda avansată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Metoda standardizată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pe baza metodei expunerii inițiale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC LEGATĂ DE EXPUNERILE MARI DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ALTE VALORI ALE EXPUNERII LA RISC |
|||||||||||
Din care: Cerințe prudențiale suplimentare mai stricte în baza articolului 458 |
|||||||||||
Din care: cerințe privind expunerile mari |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Din care: cele datorate ponderilor de risc modificate destinate țintirii bulelor activelor în sectorul bunurilor imobile locative și comerciale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Din care: cele datorate expunerilor intrasectoriale din sectorul financiar |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Din care: Cerințe prudențiale suplimentare mai stricte în baza articolului 459 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Din care: Valoarea expunerii suplimentare la risc conform articolului 3 din CRR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea pierderilor așteptate |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB) |
|||||||||||
Abordări IRB în care nu se utilizează nici estimări proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD), nici factori de conversie |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații centrale și bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – IMM-uri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – Finanțări specializate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – Altele |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordări IRB în care se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare (LGD) și/sau factori de conversie |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrații centrale și bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instituții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – IMM-uri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – Finanțări specializate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți – Altele |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Expunerile IMM-urilor garantate cu bunuri imobile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Expunerile societăților, altele decât IMM-uri, garantate cu bunuri imobile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Expuneri eligibile reînnoibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Alte IMM-uri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Retail – Societăți, altele decât IMM-uri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Capital propriu în abordarea IRB |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.K.
DBC Anual – Fonduri proprii, valorile ponderate la risc ale expunerilor și solvabilitate
DBC Anual – FONDURI PROPRII, VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR ȘI SOLVABILITATE |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Amortizoare de capital și cerințe prevăzute de pilonul II |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Cerința privind amortizorul combinat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul de conservare a capitalului |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul de conservare aferent riscului macroprudențial sau sistemic identificat la nivelul unui stat membru |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul anticiclic de capital specific instituției |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul de risc sistemic |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul instituțiilor de importanță sistemică |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul instituțiilor globale de importanță sistemică |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul altor instituții de importanță sistemică |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cerințele de fonduri proprii aferente ajustărilor pilonului II |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 1.L.

Risc de credit – număr de instituții după abordare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Abordarea standardizată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IRB de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IRB avansat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Număr total de instituții (utilizând una sau mai multe abordări de risc de credit) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Risc de piață – număr de instituții după abordare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Abordarea standardizată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Modele interne |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Număr total de instituții (utilizând una sau mai multe abordări de risc de piață) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Risc operațional – număr de instituții după abordare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Abordarea de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordarea standardizată / standardizată alternativă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordarea avansată de evaluare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Număr total de instituții (utilizând una sau mai multe abordări de risc operațional) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – Număr de instituții |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Rata de solvabilitate (%) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
< 8 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 – 12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
12 – 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
16 – 20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
> 20 |

Rata fondurilor proprii de nivel 1 (%) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
< 6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 – 8 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 – 12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
12 – 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
> 16 |

Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază (%) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
< 4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 – 6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 – 8 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 – 12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
12 – 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
> 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Anual – VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC / EXPUNERI TOTALE |

12-16 |

DBC Anual – Active |

Tabelul 2.A.
DBC Trimestrial – Instituții supuse cerințelor de raportare
DBC Trimestrial – Instituții supuse cerințelor de raportare |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Unități de observare statistică cu obligații de raportare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din zona euro (ZE) (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Nr. de instituții de credit independente |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de instituții de credit consolidate în grupuri bancare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nr. de grupuri bancare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Număr total de instituții de credit (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2.B.
DBC Trimestrial – Profitabilitate și eficiență
DBC Trimestrial – Profitabilitate și eficiență – FINREP IFRS |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Cont de profit și pierdere consolidat |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Venituri din dobânzi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare deținute în vederea tranzacționării (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare disponibile pentru vânzare (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și creanțe (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții păstrate până la scadență (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente derivate – contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu dobânzile) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Pasive financiare deținute în vederea tranzacționării) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Pasive financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Pasive financiare evaluate la costul amortizat) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Instrumente derivate – contabilitatea de acoperire, riscul de rată a dobânzii) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte pasive) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dividende (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din taxe și comisioane (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu taxe și comisioane) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind derecunoașterea activelor și pasivelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare deținute în vederea tranzacționării, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Diferențe de curs de schimb, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte venituri din exploatare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli de exploatare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu personalul) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Amortizare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Provizioane sau (-) reluări de provizioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Angajamente și garanții date) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte provizioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Active financiare evaluate la cost [participații necotate]) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Active financiare disponibile pentru vânzare) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Credite și creanțe [inclusiv contracte de leasing financiar]) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Investiții păstrate până la scadență) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli sau (-) venituri cu impozitul aferent profitului sau pierderii din operațiuni continue) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – Profitabilitate și eficiență – FINREP GAAP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Cont de profit și pierdere consolidat |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Venituri din dobânzi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu dobânzile) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dividende |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din taxe și comisioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu taxe și comisioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind derecunoașterea activelor și pasivelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare deținute în vederea tranzacționării, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi privind activele și pasivele financiare care nu sunt destinate tranzacționării – net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Câștiguri sau (-) pierderi din contabilitatea de acoperire, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Diferențe de curs de schimb, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte venituri din exploatare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli de exploatare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu personalul) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Amortizare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Provizioane sau (-) reluări de provizioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – Profitabilitate și eficiență – NON-FINREP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Cont de profit și pierdere consolidat |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Venituri nete din dobânzi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dobânzi |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu dobânzile) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dividende |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri nete din taxe și comisioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din taxe și comisioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu taxe și comisioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezultate din tranzacționare și tranzacții valutare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte venituri din exploatare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli de exploatare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli cu personalul) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Alte cheltuieli administrative) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Amortizare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Provizioane sau (-) reluări de provizioane) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor cauzate de deprecierea activelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Deprecierea sau (-) reluarea pierderilor din deprecierea activelor nefinanciare) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE ÎNAINTE DE IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – Profitabilitate și eficiență – EȘANTION COMPLET |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Cont de profit și pierdere consolidat |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Venituri nete din dobânzi (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri din dividende (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri nete din taxe și comisioane (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezultate din tranzacționare și tranzacții valutare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte venituri din exploatare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(Cheltuieli totale de exploatare) (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE DIN OPERAȚIUNI CONTINUE DUPĂ IMPOZITARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PROFIT SAU (-) PIERDERE AFERENT/Ă EXERCIȚIULUI (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2.C.
DBC Trimestrial – Bilanț
DBC Trimestrial – BILANȚ – FINREP IFRS |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Active |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare deținute în vederea tranzacționării (*) |
|||||||||||
Instrumente derivate deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare disponibile pentru vânzare |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și creanțe |
|||||||||||
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții păstrate până la scadență |
|||||||||||
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente derivate – Contabilitatea de acoperire |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Imobilizări necorporale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL ACTIVE (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Pasive |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Pasive financiare deținute în vederea tranzacționării |
|||||||||||
Instrumente derivate deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pasive financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
|||||||||||
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pasive financiare evaluate la costul amortizat |
|||||||||||
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Provizioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL PASIVE (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Capitaluri proprii și interese minoritare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Capital |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL CAPITALURI PROPRII |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE ȘI CAPITALURI PROPRII TOTALE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Acordate |
|||||||||||
Angajamente de creditare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Primite |
|||||||||||
Angajamente de creditare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – BILANȚ – FINREP GAAP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Active |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Numerar, solduri de numerar la bănci centrale și alte depozite la vedere (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare deținute în vederea tranzacționării (*) |
|||||||||||
Instrumente derivate deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare nederivate, care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active financiare nederivate, care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate la valoarea justă prin capitaluri proprii |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de natura datoriei care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate pe baza unei metode bazate pe costuri |
|||||||||||
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active financiare nederivate, care nu sunt destinate tranzacționării |
|||||||||||
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente derivate – Contabilitatea de acoperire |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Imobilizări necorporale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL ACTIVE (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Pasive |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Pasive financiare deținute în vederea tranzacționării |
|||||||||||
Instrumente derivate deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Provizioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL PASIVE (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Capitaluri proprii și interese minoritare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Capital |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL CAPITALURI PROPRII |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE ȘI CAPITALURI PROPRII TOTALE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Angajamente de creditare, garanții financiare și alte angajamente |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Acordate |
|||||||||||
Angajamente de creditare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Primite |
|||||||||||
Angajamente de creditare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garanții financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – BILANȚ – NON-FINREP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Active |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Numerar, solduri de numerar la bănci centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Active reziduale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Posturi pro memoria |
|||||||||||
Active financiare deținute în vederea tranzacționării |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Pasive |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Provizioane |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pasive reziduale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL PASIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Capitaluri proprii și interese minoritare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Capital |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL CAPITALURI PROPRII |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE ȘI CAPITALURI PROPRII TOTALE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – BILANȚ – EȘANTION COMPLET |

Tabelul 2.D.

Tabelul 2.E.
DBC Trimestrial – Calitatea activelor
DBC Trimestrial – CALITATEA ACTIVELOR – Instituții supuse cerințelor de raportare FINREP (IFRS și GAAP) |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri restructurate în urma dificultăților financiare (forborne) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, din care supuse unei perioade de probă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Valoarea contabilă brută a expunerilor neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, din care restructurarea expunerilor neperformante datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor – expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei – Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor – expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, din care supuse unei perioade de probă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Valoarea contabilă brută a expunerilor neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare, din care restructurarea expunerilor neperformante datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor – expuneri performante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri – Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor – expuneri neperformante cu măsuri de restructurare datorată dificultăților financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă brută totală a expunerilor |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei (*) |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri (*) |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă brută totală a expunerilor performante |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă brută totală a expunerilor neperformante |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei (*) |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri (*) |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei (*) |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri (*) |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor pentru expuneri performante |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Depreciere cumulată, modificări cumulate ale valorii juste ca urmare a riscului de credit și a provizioanelor pentru expuneri neperformante |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei (*) |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri (*) |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Garanții reale primite pentru expuneri neperformante |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Garanții financiare primite pentru expuneri neperformante |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|||||||||||
Instituții de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte societăți financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gospodăriile populației |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – CALITATEA ACTIVELOR – FINREP IFRS |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Instrumente de natura datoriei depreciate – Valoarea contabilă brută totală a activelor depreciate |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Credite și creanțe |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții păstrate până la scadență |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Instrumente de natura datoriei depreciate – Ajustări pentru activele financiare evaluate individual |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Credite și creanțe |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții păstrate până la scadență |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Instrumente de natura datoriei depreciate – Ajustări pentru activele financiare evaluate la nivel colectiv |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Credite și creanțe |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții păstrate până la scadență |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Instrumente de natura datoriei depreciate – Ajustări pentru pierderi suportate, dar neraportate |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Credite și creanțe |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Investiții păstrate până la scadență |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – CALITATEA ACTIVELOR – FINREP GAAP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Instrumente de natura datoriei depreciate – Instrumente de natura datoriei care nu sunt destinate tranzacționării, evaluate pe baza unei metode bazate pe costuri |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Valoarea contabilă brută totală a activelor depreciate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări pentru activele financiare evaluate individual |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustări pentru activele financiare evaluate la nivel colectiv |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – CALITATEA ACTIVELOR – NON-FINREP |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri neperformante |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Valoarea contabilă brută (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri performante |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri neperformante (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri restructurate în urma dificultăților financiare (forborne) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Deprecierea cumulată, modificarea cumulată a valorii juste datorată riscului de credit și a provizioanelor (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2.F.
DBC Trimestrial – Concentrări
DBC Trimestrial – CONCENTRARE GEOGRAFICĂ |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea expunerii inițiale totale |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
AT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BG |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CY |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CZ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
EE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
EL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HU |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LV |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LU |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
RO |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ES |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
UK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NO |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
US (Statele Unite ale Americii) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HK (Hong Kong) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BR (Brazilia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CN (China) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
JP (Japonia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CH (Elveția) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MX (Mexic) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
AU (Australia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SG (Singapore) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TR (Turcia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
RU (Federația Rusă) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
KY (Insulele Cayman) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IN (India) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
KR (Coreea de Sud) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ZA (Africa de Sud) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CA (Canada) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Posturi pro memoria |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expuneri inițiale, altele decât cele interne |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Expunerea inițială totală |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri totale în stare de nerambursare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
AT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BG |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CY |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CZ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
EE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
EL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HU |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LV |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LU |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
RO |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ES |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
UK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NO |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
US (Statele Unite ale Americii) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HK (Hong Kong) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BR (Brazilia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CN (China) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
JP (Japonia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CH (Elveția) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MX (Mexic) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
AU (Australia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SG (Singapore) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TR (Turcia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
RU (Federația Rusă) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
KY (Insulele Cayman) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IN (India) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
KR (Coreea de Sud) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ZA (Africa de Sud) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CA (Canada) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea expunerii totale |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
AT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BG |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CY |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CZ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
EE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
EL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HU |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LV |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LU |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PT |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
RO |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ES |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
UK |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NO |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
US (Statele Unite ale Americii) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
HK (Hong Kong) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BR (Brazilia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CN (China) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
JP (Japonia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CH (Elveția) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
MX (Mexic) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
AU (Australia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SG (Singapore) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TR (Turcia) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
RU (Federația Rusă) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
KY (Insulele Cayman) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
IN (India) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
KR (Coreea de Sud) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ZA (Africa de Sud) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
CA (Canada) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – CONCENTRARE GEOGRAFICĂ – Instituții supuse cerințelor de raportare FINREP (IFRS și GAAP) |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Activități interne |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Total active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profit sau pierdere aferent/ă exercițiului |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Activități, altele decât cele interne |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Total active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Venituri totale din exploatare, net |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Profit sau pierdere aferent/ă exercițiului |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – CONCENTRAREA CONTRAPĂRȚILOR – Instituții supuse cerințelor de raportare FINREP (IFRS și GAAP) |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri față de băncile centrale |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
CREDITE ȘI AVANSURI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri față de administrațiile publice |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
CREDITE ȘI AVANSURI |
|||||||||||
din care: credite ipotecare [Împrumuturi garantate cu bunuri imobile] |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: alte împrumuturi garantate cu garanții reale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri față de instituțiile de credit |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
CREDITE ȘI AVANSURI |
|||||||||||
din care: credite ipotecare [Împrumuturi garantate cu bunuri imobile] |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: alte împrumuturi garantate cu garanții reale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri față de alte societăți financiare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
CREDITE ȘI AVANSURI |
|||||||||||
din care: credite ipotecare [Împrumuturi garantate cu bunuri imobile] |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: alte împrumuturi garantate cu garanții reale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri față de societăți nefinanciare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
CREDITE ȘI AVANSURI |
|||||||||||
din care: credite ipotecare [Împrumuturi garantate cu bunuri imobile] |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: alte împrumuturi garantate cu garanții reale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: credite de finanțare a proiectelor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expuneri față de gospodăriile populației |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
CREDITE ȘI AVANSURI |
|||||||||||
din care: credite ipotecare [Împrumuturi garantate cu bunuri imobile] |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: alte împrumuturi garantate cu garanții reale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: credite pentru consum |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: credite pentru achiziționarea de locuințe |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – CONCENTRAREA FINANȚĂRII – Instituții supuse cerințelor de raportare FINREP (IFRS și GAAP) |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoare contabilă (FINREP-IFRS) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei emise (*) |
|||||||||||
Certificate de depozit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri garantate cu active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Obligațiuni garantate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Contracte hibride |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente financiare compuse convertibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Neconvertibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte pasive financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE FINANCIARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoare contabilă (FINREP-GAAP) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Titluri de natura datoriei emise (*) |
|||||||||||
Certificate de depozit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri garantate cu active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Obligațiuni garantate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Contracte hibride |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente financiare compuse convertibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Neconvertibile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte pasive financiare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE FINANCIARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoare totală primită |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Finanțare de tip retail |
|||||||||||
Depozite la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen cu o scadență inițială < 30 de zile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Depozite la termen cu o scadență inițială > 30 de zile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conturi de economii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Finanțare interbancară |
|||||||||||
Negarantată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Garantată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2.G.
DBC Trimestrial – Lichiditate și finanțare
DBC Trimestrial – Lichiditate și finanțare |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Active lichide |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
ACTIVE CARE ÎNDEPLINESC CERINȚELE ARTICOLELOR 416 ȘI 417 DIN CRR |
|||||||||||
Valoare în conformitate cu articolul 418 din Regulamentul privind cerințele de capital (CRR) – Regulamentul (UE) nr. 575/2013 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Suma neutilizată din linie/Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Suma expunerilor față de băncile centrale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR – active transferabile care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de: administrația centrală a unui stat membru, o regiune cu autonomie fiscală ce poate impune și colecta impozite sau o țară terță în moneda națională a administrației centrale sau regionale, dacă instituția este expusă unui risc de lichiditate în statul membru sau țara terță în cauză, pe care îl acoperă prin deținerea acestor active lichide |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR – active transferabile care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de bănci centrale și entități din sectorul public care nu aparțin administrației centrale în moneda națională a băncii centrale și a entității din sectorul public |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoare în conformitate cu articolul 418 din CRR – active transferabile care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de Fondul european de stabilitate financiară și Mecanismul european de stabilitate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Sumă nivel extrem de ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă nivel ridicat de lichiditate și calitate a creditului |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sumă alte active |
|||||||||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – credite și creanțe nereînnoibile |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – credite și creanțe nereînnoibile raportate la 1.9 care sunt garantate cu bunuri imobile |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – sume de primit aferente instrumentelor financiare derivate |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – orice alte active |

ELEMENTE CARE NECESITĂ O FINANȚARE STABILĂ – facilități de credit angajate neutilizate care pot fi considerate de „risc mediu” sau „risc moderat” conform anexei I |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
ELEMENTE CARE FURNIZEAZĂ O FINANȚARE STABILĂ |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
până la 3 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 3 și 6 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 6 și 9 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
între 9 și 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 12 luni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – Grevare cu sarcini |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă a activelor grevate cu sarcini |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Activele instituției raportoare |
|||||||||||
Împrumuturi la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri, altele decât împrumuturile la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă a activelor grevate cu sarcini, din care: emise de alte entități ale grupului |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Activele instituției raportoare |
|||||||||||
Împrumuturi la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri, altele decât împrumuturile la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă a activelor grevate cu sarcini, din care eligibile ale băncii centrale |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Activele instituției raportoare |
|||||||||||
Împrumuturi la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri, altele decât împrumuturile la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă a activelor negrevate cu sarcini |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Activele instituției raportoare |
|||||||||||
Împrumuturi la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri, altele decât împrumuturile la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă a activelor negrevate cu sarcini, din care: emise de alte entități ale grupului |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Activele instituției raportoare |
|||||||||||
Împrumuturi la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri, altele decât împrumuturile la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea contabilă a activelor negrevate cu sarcini, din care eligibile ale băncii centrale |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Activele instituției raportoare |
|||||||||||
Împrumuturi la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capitaluri proprii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite și avansuri, altele decât împrumuturile la vedere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Garanții reale primite de instituția raportoare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Valoarea justă a garanțiilor reale primite și grevate cu sarcini sau a titlurilor proprii de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Valoarea justă a garanțiilor reale negrevate cu sarcini primite sau a titlurilor proprii de natura datoriei emise disponibile pentru a fi grevate cu sarcini |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2.H.
DBC Trimestrial – Fonduri proprii, valorile ponderate la risc ale expunerilor și solvabilitate
DBC Trimestrial – FONDURI PROPRII, VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR ȘI SOLVABILITATE |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Tabelul x.x |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
FONDURI PROPRII |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 DE BAZĂ (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente de capital eligibile drept fonduri proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rezultatul reportat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ajustările fondurilor proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Deduceri din fondurile proprii de nivel 1 de bază |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2.I.
DBC Trimestrial – Fonduri proprii, valorile ponderate la risc ale expunerilor și solvabilitate
DBC Trimestrial – FONDURI PROPRII, VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR ȘI SOLVABILITATE |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Expunere inițială înainte de aplicarea factorilor de conversie |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR PENTRU RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CONTRAPARTE ȘI RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE |
|||||||||||
Abordarea standardizată (SA) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Ajustări de valoare |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Abordarea standardizată (SA) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valorile ponderate la risc ale expunerilor |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC / EXPUNERI TOTALE (*) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR PENTRU RISCUL DE CREDIT, RISCUL DE CONTRAPARTE ȘI RISCUL DE DIMINUARE A VALORII CREANȚEI ȘI TRANZACȚIILE INCOMPLETE |
|||||||||||
Abordarea standardizată (SA) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC PENTRU DECONTARE/LIVRARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISCUL DE POZIȚIE, RISCUL VALUTAR ȘI RISCUL DE MARFĂ |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC PENTRU RISCUL OPERAȚIONAL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC PENTRU AJUSTAREA EVALUĂRII CREDITULUI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC LEGATĂ DE EXPUNERILE MARI DIN PORTOFOLIUL DE TRANZACȚIONARE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ALTE VALORI ALE EXPUNERII LA RISC |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Valoarea pierderilor așteptate |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Abordarea bazată pe modele interne de rating (IRB) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2.J.
DBC Trimestrial – Fonduri proprii, valorile ponderate la risc ale expunerilor și solvabilitate
DBC Trimestrial – FONDURI PROPRII, VALORILE PONDERATE LA RISC ALE EXPUNERILOR ȘI SOLVABILITATE |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Amortizoare de capital și cerințe prevăzute de pilonul II |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
Cerința privind amortizorul combinat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul de conservare a capitalului |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul de conservare aferent riscului macroprudențial sau sistemic identificat la nivelul unui stat membru |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul anticiclic de capital specific instituției |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul de risc sistemic |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul instituțiilor de importanță sistemică |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul instituțiilor globale de importanță sistemică |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Amortizorul altor instituții de importanță sistemică |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cerințele de fonduri proprii aferente ajustărilor pilonului II |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2.K.
DBC Trimestrial – Număr de instituții
DBC Trimestrial – Număr de instituții |
|||||||||||
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Rata de solvabilitate (%) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
< 8 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 – 12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
12 – 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
16 – 20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
> 20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Rata fondurilor proprii de nivel 1 (%) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
< 6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 – 8 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 – 12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
12 – 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
> 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grupuri bancare naționale (consolidate) și bănci independente |
Filiale sub control străin din afara UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din afara UE (independente) |
Filiale sub control străin din UE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din UE (independente) |
Categorii MUS |
|||||
Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază (%) |
A. Mari |
B. Medii |
C. Mici |
Filiale sub control străin din ZE (subconsolidate sau independente) |
Sucursale sub control străin din ZE (independente) |
Semnificative |
Mai puțin semnificative |
||||
< 4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 – 6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 – 8 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 – 12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
12 – 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
> 16 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DBC Trimestrial – VALOAREA TOTALĂ A EXPUNERII LA RISC / EXPUNERI TOTALE |

DBC Trimestrial – Active |

PARTEA 10
Date destinate FMI
Tabelul 1
Date referitoare la BCN (stocuri)
|
BCN națională |
BCN rezidente în alte state membre din zona euro |
BCE |
Restul lumii |
Nealocat |
PASIVE |
|||||
9 Depozite |
|
|
|
|
|
ACTIVE |
|||||
2 Credite |
|
|
|
|
|
din care: depozite legate de rezervele internaționale deținute la BCE (1) |
|
|
|
|
|
3 Titluri de natura datoriei deținute |
|
|
|
|
|
5 Participații |
|
|
|
|
|
(1) Acest post include creanțele exprimate în euro ale BCN echivalente transferului rezervelor în monedă străină de la BCN către BCE. |
Tabelul 2
Date referitoare la alte IFM (stocuri)
|
BCN națională |
BCN rezidente în alte state membre din zona euro |
BCE |
Restul lumii |
Nealocat |
PASIVE |
|||||
9 Depozite |
|
|
|
|
|
ACTIVE |
|||||
2 Credite |
|
|
|
|
|
3 Titluri de natura datoriei deținute |
|
|
|
|
|
5 Participații |
|
|
|
|
|
PARTEA 11
Statistici privind alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și fondurilor de pensii (exclusiv societățile vehicul investițional)
Secțiunea 1: Tabele de raportare
Datele care trebuie raportate pentru brokerii în valori mobiliare și produse financiare derivate (BVMPFD), societățile financiare care desfășoară activități de creditare (SFAC) și alți intermediari financiari, cu excepția societăților de asigurare și a fondurilor de pensii, altele decât BVMPFD și SFAC (alte AIF), sunt stabilite în tabelul de mai jos.
Date referitoare la BVMPFD, SFAC și alte AIF. Indicatori cheie/posturi pro memoria
Denumirea postului și scadența/defalcarea geografică/defalcarea sectorială |
BVMPFD |
SFAC |
Alte AIF |
ACTIVE |
|||
Depozite/lume/total |
Cheie |
|
|
Credite/lume/total |
|
Cheie |
|
Credite/lume/IFM |
|
Cheie |
|
Credite/lume/non-IFM/total |
|
Cheie |
|
Credite/lume/non-IFM/societăți nefinanciare |
|
Cheie |
|
Credite/lume/non-IFM/gospodăriile populației/total |
|
Cheie |
|
Credite/lume/non-IFM/gospodăriile populației/credit de consum |
|
Cheie |
|
Credite/lume/non-IFM/gospodăriile populației/credite pentru locuințe |
|
Cheie |
|
Credite/lume/non-IFM/gospodăriile populației/alte scopuri (rezidual) |
|
Cheie |
|
Credite/național/total |
|
Cheie |
|
Credite/național/IFM |
|
Cheie |
|
Credite/național/non-IFM/total |
|
Cheie |
|
Credite/național/non-IFM/societăți nefinanciare |
|
Cheie |
|
Credite/național/non-IFM/gospodăriile populației/total |
|
Cheie |
|
Credite/național/non-IFM/gospodăriile populației/credit de consum |
|
Cheie |
|
Credite/național/non-IFM/gospodăriile populației/credite pentru locuințe |
|
Cheie |
|
Credite/național/non-IFM/gospodăriile populației/alte scopuri (rezidual) |
|
Cheie |
|
Credite/zona euro, exclusiv teritoriul național/total |
|
Cheie |
|
Credite/zona euro, exclusiv teritoriul național/IFM |
|
Cheie |
|
Credite/zona euro, exclusiv teritoriul național/non-IFM/total |
|
Cheie |
|
Credite/zona euro, exclusiv teritoriul național/non-IFM/societăți nefinanciare |
|
Cheie |
|
Credite/zona euro, exclusiv teritoriul național/non-IFM/gospodăriile populației/total |
|
Cheie |
|
Credite/zona euro, exclusiv teritoriul național/non-IFM/gospodăriile populației/credit de consum |
|
Cheie |
|
Credite/zona euro, exclusiv teritoriul național/non-IFM/gospodăriile populației/credite pentru locuințe |
|
Cheie |
|
Credite/zona euro, exclusiv teritoriul național/non-IFM/gospodăriile populației/alte scopuri (rezidual) |
|
Cheie |
|
Titluri de natura datoriei deținute/lume/total |
Cheie |
Cheie |
|
Participații/lume/total |
Cheie |
Cheie |
|
Acțiuni ale fondurilor de investiții/unități/lume/total |
Cheie |
|
|
Instrumente financiare derivate/lume/total |
Cheie |
|
|
Alte active, inclusiv „credite”/lume/total |
Cheie |
|
|
Alte active, inclusiv „depozite”, „numerar”, „acțiuni/unități ale fondurilor de investiții”, „active nefinanciare” și „instrumente financiare derivate”/lume/total |
|
Cheie |
|
TOTAL ACTIVE/PASIVE/lume/total |
Cheie |
Cheie |
Pro memoria |
PASIVE |
|||
Credite și depozite atrase/lume/total |
Cheie |
Cheie |
|
Titluri de natura datoriei emise/lume/total |
Cheie |
Cheie |
|
Capital și rezerve/lume/total |
Cheie |
Cheie |
|
Instrumente financiare derivate/lume/total |
Cheie |
|
|
Alte pasive/lume/total |
Cheie |
|
|
Alte pasive, inclusiv „instrumente financiare derivate”/lume/total |
|
Cheie |
|
Secțiunea 2: Categorii de instrumente și norme de evaluare
În conformitate cu SEC 2010, în principiu, activele și pasivele trebuie evaluate la prețurile de piață la data la care se referă contul de patrimoniu. Depozitele și creditele trebuie raportate la valoarea nominală, cu excluderea dobânzii acumulate.
Active
Total active/pasive: totalul elementelor de activ trebuie să fie egal cu suma tuturor posturilor identificate separat în activul bilanțului și, de asemenea, trebuie să fie egal cu totalul elementelor de pasiv.
1. Depozite: acest post ( 15 ) constă în două subcategorii principale: depozite transferabile și alte depozite. La acest post se includ, de asemenea, disponibilitățile în numerar.
Norme de evaluare: în conformitate cu principiul general al contabilității de angajament, dobânda de plătit aferentă depozitelor se înregistrează în bilanț pe măsură ce se acumulează, respectiv pe bază de angajament, și nu atunci când este efectiv primită sau plătită, respectiv pe bază de numerar. Dobânzile acumulate aferente depozitelor trebuie clasificate la valoarea brută la categoria „alte active”.
În cazul SFAC, acest post ar trebui alocat la „alte active”.
2. Credite: acest post cuprinde:
— credite acordate gospodăriilor populației sub forma creditelor de consum, respectiv credite acordate pentru finanțarea în special a consumului personal de bunuri și servicii; credite pentru locuințe, respectiv creditul acordat în scopul investirii în locuințe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii și renovării locuințelor; și altele, respectiv credite acordate cu alte destinații decât pentru consum sau pentru locuințe, precum dezvoltarea afacerilor, consolidarea datoriilor, finanțarea educației etc.;
— leasing financiar acordat terților;
— credite neperformante care nu au fost încă rambursate sau scoase din evidențele contabile;
— valori mobiliare nenegociabile;
— creanțe subordonate sub formă de credite.
Pentru subcategoriile BVMPFD, creditele trebuie alocate la „alte active”.
Norme de evaluare: creditele acordate de AIF trebuie înregistrate la valoarea brută fără deducerea provizioanelor aferente, atât generale, cât și speciale, până când aceste credite sunt anulate de către instituția raportoare, moment în care creditele trebuie scoase din bilanț.
În conformitate cu principiul general al contabilității de angajament, dobânda de primit aferentă creditelor trebuie să se înregistreze în bilanț pe măsură ce se acumulează, respectiv pe bază de angajament, nu atunci când este efectiv încasată sau plătită, respectiv pe bază de numerar. Dobânzile acumulate aferente creditelor trebuie clasificate la valoarea brută la categoria „alte active”.
3. Titluri de natura datoriei: acest post include titlurile de natura datoriei, care sunt instrumente financiare negociabile care servesc drept dovadă a existenței datoriei, sunt tranzacționate în mod obișnuit pe piețele secundare sau pot fi compensate pe piață și nu conferă titularului niciun drept de proprietate asupra instituției emitente. Sunt incluse creditele care au devenit negociabile pe o piață organizată, cu condiția să existe dovezi de tranzacționare pe piața secundară, incluzând existența formatorilor de piață, precum și cotarea frecventă a activului financiar, după cum se poate constata din diferența dintre prețul oferit la cumpărare și cel oferit la vânzare.
Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 2010, titlurile de natura datoriei trebuie raportate la valoarea de piață.
4. Participații: participațiile reprezintă drepturi de proprietate asupra societăților sau cvasisocietăților. Aceste active financiare permit, în general, titularilor lor să participe la distribuirea profitului și a activelor nete în caz de lichidare a societății sau a cvasisocietății. Participațiile nu includ acțiunile/unitățile fondurilor de investiții.
Acest post include:
— acțiuni cotate: participații cotate la o bursă. O astfel de bursă poate fi o bursă recunoscută sau orice altă formă de piață secundară. Acțiunile cotate sunt, de asemenea, denumite acțiuni listate. Existența prețurilor corespunzătoare acțiunilor cotate pe o bursă înseamnă că prețurile de piață curente sunt, de regulă, imediat disponibile (SEC 2010, punctul 5.146);
— acțiuni necotate: participații necotate la o bursă (SEC 2010, punctul 5.147);
— alte participații: toate formele de participații care nu sunt acțiuni cotate sau necotate (SEC 2010, punctele 5.153 și 5.154).
Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 2010, participațiile trebuie raportate la valoarea de piață.
5. Acțiuni /unități ale fondurilor de investiții: acest post include dețineri de acțiuni/unități emise de FPM și fonduri de investiții, altele decât cele de piață monetară.
Pentru subcategoria SFAC, acțiunile/unitățile fondurilor de investiții trebuie alocate la „alte active”.
Norme de evaluare: în conformitate cu SEC 2010, acțiunile/unitățile fondurilor de investiții trebuie raportate la valoarea de piață.
6. Instrumente financiare derivate: acest post include:
— opțiuni;
— warranturi;
— contracte futures;
— contracte la termen;
— swapuri;
— instrumente derivate de credit.
În cazul SFAC, acest post ar trebui alocat la „alte active”.
Instrumentele financiare derivate sunt înregistrate în bilanț la valoarea de piață, la valoarea brută. Contractele individuale având ca obiect instrumente derivate a căror valoare de piață este pozitivă sunt înregistrate în activul bilanțului, iar contractele a căror valoare de piață este negativă sunt înregistrate în pasivul bilanțului. Obligațiile viitoare brute rezultate din contractele având ca obiect instrumente derivate nu ar trebui înregistrate ca posturi bilanțiere. Instrumentele financiare derivate pot fi înregistrate la valoarea netă în conformitate cu diferite metode de evaluare. În schimb, aceste poziții trebuie raportate atunci când sunt disponibile numai pozițiile nete sau pozițiile sunt înregistrate la o valoare diferită de cea de piață. Acest post nu include instrumentele financiare derivate care nu se înregistrează în bilanț în conformitate cu normele naționale.
7. Alte active: reprezintă postul rezidual în activul bilanțier, fiind definit ca „active care nu sunt incluse în altă parte”. Acest post cuprinde active precum dobânda acumulată de primit aferentă creditelor/depozitelor și chiria acumulată aferentă clădirilor, dividendele de primit, sumele de primit care nu au legătură cu activitatea principală a AIF, sumele brute de primit înregistrate în posturile în curs de lămurire, sumele brute de primit înregistrate în conturile de tranzit, alte active care nu sunt identificate separat, de exemplu, active nefinanciare (inclusiv active fixe), credite și depozite care depind de subcategoria AIF.
Pasive
Total active/pasive: totalul elementelor de pasiv trebuie să fie egal cu suma tuturor posturilor identificate separat în pasivul bilanțului și, de asemenea, egal cu totalul elementelor de activ (a se vedea și postul de activ „total active/pasive”).
1. Credite și depozite atrase: acest post cuprinde:
— depozite: depozite transferabile și alte depozite (a se vedea active) plasate la AIF. În general, aceste depozite sunt plasate de către IFM;
— credite: credite acordate către AIF care fie sunt dovedite prin documente nenegociabile, fie nu sunt dovedite prin documente.
2. Titluri de natura datoriei emise: valori mobiliare emise de AIF, altele decât participațiile, care sunt, în mod obișnuit, instrumente negociabile și tranzacționate pe piețele secundare sau care pot fi compensate pe piață și care nu conferă titularului vreun drept de proprietate asupra instituției emitente.
3. Capital și rezerve: acest post cuprinde sumele aferente emiterii de titluri de capital de către un AIF către acționari sau alți proprietari, conferind titularului drepturi de proprietate în cadrul AIF și, în general, dreptul asupra unei părți din profituri și asupra fondurilor proprii în caz de lichidare. De asemenea, sunt incluse fondurile provenite din profiturile nerepartizate sau fondurile păstrate de AIF în anticiparea unor eventuale plăți și obligații viitoare. Aici se includ:
— capitalul social;
— profiturile sau fondurile nerepartizate;
— provizioanele specifice și generale constituite pentru acoperirea creditelor, valorilor mobiliare și altor tipuri de active;
— profit/pierdere din exploatare.
4. Instrumente financiare derivate: a se vedea postul de activ „instrumente financiare derivate”.
5. Alte pasive: reprezintă postul rezidual în pasivul bilanțier, fiind definit ca „pasive care nu sunt incluse în altă parte”. Acest post cuprinde elemente de pasiv, precum sume brute de plătit înregistrate în posturile în curs de lămurire, sume brute de plătit înregistrate în conturile de tranzit, dobândă acumulată de plătit aferentă depozitelor, dividende de plătit, sume de plătit care nu au legătură cu activitatea principală a AIF, provizioane care reprezintă obligații față de terți, plăți în marjă efectuate în cadrul contractelor având ca obiect instrumente derivate, reprezentând garanții în numerar plasate în vederea protejării împotriva riscului de credit, dar rămase în proprietatea deponentului și rambursabile acestuia la încetarea contractului, poziții nete rezultate din împrumutul de valori mobiliare negarantate cu numerar, sume nete de plătit în cadrul decontărilor ulterioare ale operațiunilor cu valori mobiliare, alte pasive care nu sunt identificate separat, de exemplu, titluri de natura datoriei, instrumente financiare derivate care depind de subcategoria AIF.
Secțiunea 3: Note explicative naționale
1. Sursele datelor/sistemul de colectare a datelor: trebuie să includă:
— sursele datelor folosite pentru elaborarea statisticilor AIF, de exemplu, oficii statistice, raportare directă din partea AIF și/sau a administratorilor fondurilor;
— detalii privind sistemele de colectare, de exemplu, rapoarte voluntare, studii de activitate, eșantionare, raportare condiționată de existența unor praguri și extrapolare.
2. Proceduri de compilare: trebuie descrisă metoda folosită pentru compilarea datelor, de exemplu, descrierea detaliată a estimărilor/ipotezelor făcute și modul în care sunt agregate seriile atunci când două serii au frecvențe diferite.
3. Cadru juridic: trebuie furnizate informații detaliate cu privire la cadrul juridic național aplicabil instituțiilor. Trebuie subliniate în special legăturile cu legislația Uniunii. Dacă mai multe tipuri de instituții sunt incluse în aceeași categorie, trebuie furnizate informații pentru toate tipurile de instituții.
4. Abateri de la instrucțiunile de raportare ale BCE: BCN trebuie să furnizeze informații cu privire la abaterile de la instrucțiunile de raportare.
Pot avea loc abateri de la instrucțiunile de raportare cu privire la:
— defalcarea în funcție de instrument: instrumentele acoperite pot fi diferite de cele precizate în instrucțiunile de raportare ale BCE, de exemplu, două instrumente diferite nu pot fi identificate separat;
— defalcarea geografică;
— defalcarea în funcție de sector;
— metodele de evaluare.
5. Unități de observare statistică cu obligații de raportare: BCN pot clasifica într-o subcategorie AIF specifică toate instituțiile care corespund definiției AIF. Acestea trebuie să descrie toate instituțiile incluse sau excluse din fiecare subcategorie AIF. Atunci când este posibil, BCN trebuie să furnizeze estimări cu privire la sfera datelor acoperite din punct de vedere al totalului activelor unităților de observare statistică cu obligații de raportare.
6. Rupturi în seriile istorice: trebuie descrise rupturile și modificările majore în timp care afectează colectarea, sfera de acoperire a raportării, sistemele de raportare și compilarea seriilor istorice. În cazul rupturilor, trebuie indicată măsura în care datele vechi și cele noi pot fi considerate comparabile.
7. Alte comentarii: orice alte comentarii sau indicații relevante.
PARTEA 12
Statistici privind emisiunile de valori mobiliare
Secțiunea 1: Introducere
Statisticile privind emisiunile de valori mobiliare în zona euro conțin două agregate principale:
— toate emisiunile efectuate de către rezidenții din zona euro în orice monedă; și
— toate emisiunile efectuate în toată lumea în euro, atât la nivel național, cât și internațional.
Trebuie făcută o distincție principală în funcție de reședința emitentului, având în vedere că BCN din Eurosistem acoperă în mod colectiv toate emisiunile efectuate de rezidenții zonei euro ( 16 ). Banca Reglementelor Internaționale (BRI) raportează emisiunile din „restul lumii” (RL), care se referă la toți rezidenții din afara zonei euro (inclusiv organizații internaționale nerezidente ale zonei euro).
Tabelul de mai jos rezumă cerințele de raportare.
|
Emisiuni de valori mobiliare |
||
De către rezidenții din zona euro (fiecare BCN raportează cu privire la propriii rezidenți) |
De către rezidenții RL (BRI/BCN) |
||
State membre din afara zonei euro |
Alte țări |
||
În euro/monedă națională |
Bloc A |
Bloc B |
|
În alte monede (*1) |
Bloc C |
Bloc D nu este necesar |
|
(*1) „Alte monede” se referă la toate celelalte monede, inclusiv monedele naționale ale statelor membre din afara zonei euro. |
Secțiunea 2: Cerințe de raportare
Tabelul 1
Formularul de raportare Bloc A pentru BCN
|
EMITENȚI REZIDENȚI NAȚIONALI//EURO/MONEDE NAȚIONALE |
|||
Solduri |
Emisiuni brute |
Răscumpărări |
Emisiuni nete (*2) |
|
|
A1 |
A2 |
A3 |
A4 |
1. TITLURI DE NATURA DATORIEI PE TERMEN SCURT (*1) |
||||
Total |
S1 |
S68 |
S135 |
S202 |
BCE/BCN |
S2 |
S69 |
S136 |
S203 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S3 |
S70 |
S137 |
S204 |
AIF |
S4 |
S71 |
S138 |
S205 |
Din care SVI |
S5 |
S72 |
S139 |
S206 |
Auxiliari financiari |
S6 |
S73 |
S140 |
S207 |
Instituții financiare captive |
S7 |
S74 |
S141 |
S208 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S8 |
S75 |
S142 |
S209 |
Societăți nefinanciare |
S9 |
S76 |
S143 |
S210 |
Administrația centrală |
S10 |
S77 |
S144 |
S211 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S11 |
S78 |
S145 |
S212 |
Fonduri de securitate socială |
S12 |
S79 |
S146 |
S213 |
|
|
|
|
|
2. TITLURI DE NATURA DATORIEI PE TERMEN LUNG (*1) |
||||
Total |
S13 |
S80 |
S147 |
S214 |
BCE/BCN |
S14 |
S81 |
S148 |
S215 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S15 |
S82 |
S149 |
S216 |
AIF |
S16 |
S83 |
S150 |
S217 |
Din care SVI |
S17 |
S84 |
S151 |
S218 |
Auxiliari financiari |
S18 |
S85 |
S152 |
S219 |
Instituții financiare captive |
S19 |
S86 |
S153 |
S220 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S20 |
S87 |
S154 |
S221 |
Societăți nefinanciare |
S21 |
S88 |
S155 |
S222 |
Administrația centrală |
S22 |
S89 |
S156 |
S223 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S23 |
S90 |
S157 |
S224 |
Fonduri de securitate socială |
S24 |
S91 |
S158 |
S225 |
|
|
|
|
|
2.1. din care emisiuni cu rată fixă: |
||||
Total |
S25 |
S92 |
S159 |
S226 |
BCE/BCN |
S26 |
S93 |
S160 |
S227 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S27 |
S94 |
S161 |
S228 |
AIF |
S28 |
S95 |
S162 |
S229 |
Din care SVI |
S29 |
S96 |
S163 |
S230 |
Auxiliari financiari |
S30 |
S97 |
S164 |
S231 |
Instituții financiare captive |
S31 |
S98 |
S165 |
S232 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S32 |
S99 |
S166 |
S233 |
Societăți nefinanciare |
S33 |
S100 |
S167 |
S234 |
Administrația centrală |
S34 |
S101 |
S168 |
S235 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S35 |
S102 |
S169 |
S236 |
Fonduri de securitate socială |
S36 |
S103 |
S170 |
S237 |
|
|
|
|
|
2.2. din care emisiuni cu rată variabilă: |
||||
Total |
S37 |
S104 |
S171 |
S238 |
BCE/BCN |
S38 |
S105 |
S172 |
S239 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S39 |
S106 |
S173 |
S240 |
AIF |
S40 |
S107 |
S174 |
S241 |
Din care SVI |
S41 |
S108 |
S175 |
S242 |
Auxiliari financiari |
S42 |
S109 |
S176 |
S243 |
Instituții financiare captive |
S43 |
S110 |
S177 |
S244 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S44 |
S111 |
S178 |
S245 |
Societăți nefinanciare |
S45 |
S112 |
S179 |
S246 |
Administrația centrală |
S46 |
S113 |
S180 |
S247 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S47 |
S114 |
S181 |
S248 |
Fonduri de securitate socială |
S48 |
S115 |
S182 |
S249 |
|
|
|
|
|
2.3. din care obligațiuni cu cupon zero: |
||||
Total |
S49 |
S116 |
S183 |
S250 |
BCE/BCN |
S50 |
S117 |
S184 |
S251 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S51 |
S118 |
S185 |
S252 |
AIF |
S52 |
S119 |
S186 |
S253 |
Din care SVI |
S53 |
S120 |
S187 |
S254 |
Auxiliari financiari |
S54 |
S121 |
S188 |
S255 |
Instituții financiare captive |
S55 |
S122 |
S189 |
S256 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S56 |
S123 |
S190 |
S257 |
Societăți nefinanciare |
S57 |
S124 |
S191 |
S258 |
Administrația centrală |
S58 |
S125 |
S192 |
S259 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S59 |
S126 |
S193 |
S260 |
Fonduri de securitate socială |
S60 |
S127 |
S194 |
S261 |
|
|
|
|
|
3. ACȚIUNI COTATE (*3) |
||||
Total |
S61 |
S128 |
S195 |
S262 |
BCE/BCN |
S62 |
S129 |
S196 |
S263 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S63 |
S130 |
S197 |
S264 |
AIF |
S64 |
S131 |
S198 |
S265 |
Auxiliari financiari |
S65 |
S132 |
S199 |
S266 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S66 |
S133 |
S200 |
S267 |
Societăți nefinanciare |
S67 |
S134 |
S201 |
S268 |
|
|
|
|
|
(*1) Titlurile de natura datoriei, altele decât acțiunile, se referă la „valori mobiliare, altele decât acțiunile, cu excluderea instrumentelor financiare derivate”. (*2) Emisunile nete sunt solicitate numai în cazul în care BCN nu pot să transmită emisiunile nete sau răscumpărările. (*3) Acțiunile cotate se referă la „acțiuni cotate, cu excluderea acțiunilor/unităților fondurilor de investiții și ale fondurilor de piață monetară”. |
Tabelul 2
Formularul de raportare Bloc C pentru BCN
|
EMITENȚI REZIDENȚI NAȚIONALI//ALTE MONEDE |
|||
Solduri |
Emisiuni brute |
Răscumpărări |
Emisiuni nete |
|
|
C1 |
C2 |
C3 |
C4 |
4. TITLURI DE NATURA DATORIEI PE TERMEN SCURT |
||||
Total |
S269 |
S335 |
S401 |
S467 |
BCE/BCN |
S270 |
S336 |
S402 |
S468 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S271 |
S337 |
S403 |
S469 |
AIF |
S272 |
S338 |
S404 |
S470 |
Din care SVI |
S273 |
S339 |
S405 |
S471 |
Auxiliari financiari |
S274 |
S340 |
S406 |
S472 |
Instituții financiare captive |
S275 |
S341 |
S407 |
S473 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S276 |
S342 |
S408 |
S474 |
Societăți nefinanciare |
S277 |
S343 |
S409 |
S475 |
Administrația centrală |
S278 |
S344 |
S410 |
S476 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S279 |
S345 |
S411 |
S477 |
Fonduri de securitate socială |
S280 |
S346 |
S412 |
S478 |
|
|
|
|
|
5. TITLURI DE NATURA DATORIEI PE TERMEN LUNG |
||||
Total |
S281 |
S347 |
S413 |
S479 |
BCE/BCN |
S282 |
S348 |
S414 |
S480 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S283 |
S349 |
S415 |
S481 |
AIF |
S284 |
S350 |
S416 |
S482 |
Din care SVI |
S285 |
S351 |
S417 |
S483 |
Auxiliari financiari |
S286 |
S352 |
S418 |
S484 |
Instituții financiare captive |
S287 |
S353 |
S419 |
S485 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S288 |
S354 |
S420 |
S486 |
Societăți nefinanciare |
S289 |
S355 |
S421 |
S487 |
Administrația centrală |
S290 |
S356 |
S422 |
S488 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S291 |
S357 |
S423 |
S489 |
Fonduri de securitate socială |
S292 |
S358 |
S424 |
S490 |
|
|
|
|
|
5.1. din care emisiuni cu rată fixă: |
||||
Total |
S293 |
S359 |
S425 |
S491 |
BCE/BCN |
S294 |
S360 |
S426 |
S492 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S295 |
S361 |
S427 |
S493 |
AIF |
S296 |
S362 |
S428 |
S494 |
Din care SVI |
S297 |
S363 |
S429 |
S495 |
Auxiliari financiari |
S298 |
S364 |
S430 |
S496 |
Instituții financiare captive |
S299 |
S365 |
S431 |
S497 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S300 |
S366 |
S432 |
S498 |
Societăți nefinanciare |
S301 |
S367 |
S433 |
S499 |
Administrația centrală |
S302 |
S368 |
S434 |
S500 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S303 |
S369 |
S435 |
S501 |
Fonduri de securitate socială |
S304 |
S370 |
S436 |
S502 |
|
|
|
|
|
5.2. din care emisiuni cu rată variabilă: |
||||
Total |
S305 |
S371 |
S437 |
S503 |
BCE/BCN |
S306 |
S372 |
S438 |
S504 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S307 |
S373 |
S439 |
S505 |
AIF |
S308 |
S374 |
S440 |
S506 |
Din care SVI |
S309 |
S375 |
S441 |
S507 |
Auxiliari financiari |
S310 |
S376 |
S442 |
S508 |
Instituții financiare captive |
S311 |
S377 |
S443 |
S509 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S312 |
S378 |
S444 |
S510 |
Societăți nefinanciare |
S313 |
S379 |
S445 |
S511 |
Administrația centrală |
S314 |
S380 |
S446 |
S512 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S315 |
S381 |
S447 |
S513 |
Fonduri de securitate socială |
S316 |
S382 |
S448 |
S514 |
|
|
|
|
|
5.3. din care obligațiuni cu cupon zero: |
||||
Total |
S317 |
S383 |
S449 |
S515 |
BCE/BCN |
S318 |
S384 |
S450 |
S516 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S319 |
S385 |
S451 |
S517 |
AIF |
S320 |
S386 |
S452 |
S518 |
Din care SVI |
S321 |
S387 |
S453 |
S519 |
Auxiliari financiari |
S322 |
S388 |
S454 |
S520 |
Instituții financiare captive |
S323 |
S389 |
S455 |
S521 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S324 |
S390 |
S456 |
S522 |
Societăți nefinanciare |
S325 |
S391 |
S457 |
S523 |
Administrația centrală |
S326 |
S392 |
S458 |
S524 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S327 |
S393 |
S459 |
S525 |
Fonduri de securitate socială |
S328 |
S394 |
S460 |
S526 |
|
|
|
|
|
6. ACȚIUNI COTATE |
||||
Total |
S329 |
S395 |
S461 |
S527 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S330 |
S396 |
S462 |
S528 |
AIF |
S331 |
S397 |
S463 |
S529 |
Auxiliari financiari |
S332 |
S398 |
S464 |
S530 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S333 |
S399 |
S465 |
S531 |
Societăți nefinanciare |
S334 |
S400 |
S466 |
S532 |
Tabelul 3
Formularul de raportare privind posturile pro memoria Bloc A pentru BCN
|
EMITENȚI REZIDENȚI NAȚIONALI//EURO/MONEDE NAȚIONALE |
|||
Solduri |
Emisiuni brute |
Răscumpărări |
Emisiuni nete |
|
|
A1 |
A2 |
A3 |
A4 |
6. ACȚIUNI COTATE |
||||
Instituții financiare captive |
S533 |
S544 |
S555 |
S566 |
|
|
|
|
|
7. ACȚIUNI NECOTATE |
||||
Total |
S534 |
S545 |
S556 |
S567 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S535 |
S546 |
S557 |
S568 |
AIF |
S536 |
S547 |
S558 |
S569 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S537 |
S548 |
S559 |
S570 |
Societăți nefinanciare |
S538 |
S549 |
S560 |
S571 |
|
|
|
|
|
8. ALTE PARTICIPAȚII |
||||
Total |
S539 |
S550 |
S561 |
S572 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S540 |
S551 |
S562 |
S573 |
AIF |
S541 |
S552 |
S563 |
S574 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S542 |
S553 |
S564 |
S575 |
Societăți nefinanciare |
S543 |
S554 |
S565 |
S576 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1. Domiciliul emitentului
Emisiunile efectuate de filialele aflate în proprietatea unor nerezidenți ai țării raportoare care operează pe teritoriul economic al țării raportoare trebuie clasificate ca emisiuni ale unităților rezidente în țara raportoare.
Emisiunile efectuate de sediile principale situate pe teritoriul economic al țării raportoare care operează la nivel internațional trebuie, de asemenea, considerate emisiuni ale unităților rezidente. Emisiunile efectuate de sediile principale sau filialele situate în afara teritoriului economic al țării raportoare, dar aflate în proprietatea rezidenților țării raportoare, trebuie considerate emisiuni ale nerezidenților. De exemplu, emisiunile Volkswagen Brazilia sunt considerate ca fiind efectuate de unitățile rezidente în Brazilia și nu pe teritoriul țării raportoare. În lipsa unei prezențe fizice a întreprinderii, rezidența acesteia este determinată în funcție de teritoriul economic a cărui legislație este respectată pentru constituirea sau înregistrarea întreprinderii respective ( 17 ).
Pentru a evita contabilizările duble sau lacunele, raportarea emisiunilor efectuate de entități cu scop special (ESS) trebuie abordată în mod bilateral, implicând agenții raportori în cauză. BCN, și nu BRI, trebuie să raporteze emisiunile efectuate de ESS care îndeplinesc criteriile de rezidență prevăzute în SEC 2010 și sunt clasificate ca rezidenți ai zonei euro.
2. Defalcarea sectorială a emitenților
Emisiunile trebuie clasificate în funcție de sectorul care își asumă obligația aferentă valorile mobiliare emise. Clasificarea sectorială cuprinde următoarele douăsprezece tipuri de emitenți:
— BCE/BCN;
— alte IFM;
— AIF;
— din care societăți vehicul investițional angajate în securitizare;
— auxiliari financiari;
— instituții financiare captive;
— societăți de asigurare și fonduri de pensii ( 18 );
— societăți nefinanciare;
— administrație centrală;
— administrațiile statelor federale și administrațiile locale;
— fonduri de securitate socială;
— instituții internaționale.
Valorile mobiliare emise prin ESS, atunci când responsabilitatea finală aferentă emisiunii este asumată de către organizația mamă și nu de către ESS, trebuie atribuite organizației mamă și nu ESS. De exemplu, emisiunile unei ESS a „Ajax Electronics”, o societate nefinanciară cu sediul într-o țară din zona euro denumită „țara A”, ar trebui să fie alocate sectorului societăți nefinanciare și raportate de către țara A. Cu toate acestea, ESS și societatea sa mamă trebuie să fie rezidente în aceeași țară. Deci, dacă societatea-mamă nu este un rezident al țării raportoare, ESS trebuie tratată ca un rezident fictiv al țării raportoare, iar sectorul emitent trebuie să corespundă activității economice a SEE. De exemplu, dacă „ACME Motors” ar fi o societate nefinanciară rezidentă în Japonia, având ca obiect de activitatea producția de automobile, iar „ACME Motor Finance” ar fi o filială rezidentă într-o țară din zona euro denumită „țara B”, emisiunile ACME Motor Finance ar trebui să fie atribuite instituțiilor financiare captive din țara B, întrucât societatea-mamă ACME Motors nu este rezidentă în aceeași țară. Singura excepție în acest caz o constituie ESS deținute de administrația publică, caz în care valoarea mobiliară este înregistrată ca fiind emisă de administrația publică din țara societății-mamă ( 19 ).
O societate publică ce este privatizată prin emisiune de acțiuni cotate trebuie alocată sectorului societăți nefinanciare. În mod asemănător, o instituție de credit (IC) publică ce este privatizată trebuie alocată sectorului IFM, altele decât băncile centrale. Emisiunile efectuate de gospodăriile populației sau instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației trebuie clasificate ca emisiuni ale societăților nefinanciare.
3. Scadența emisiunilor
Titlurile de natura datoriei pe termen scurt cuprind valorile mobiliare a căror scadență inițială este de un an sau mai puțin, chiar dacă sunt emise în cadrul unor facilități pe termen mai lung.
Titlurile de natura datoriei pe termen lung cuprind valorile mobiliare a căror scadență inițială este mai mare de un an. Emisiunile cu scadențe opționale, din care cea mai târzie este mai mare de un an, precum și emisiunile cu scadențe nedeterminate, sunt clasificate ca fiind pe termen lung.
Nu este necesară folosirea unei categorii de scadență de doi ani, precum în cazul statisticilor privind bilanțul IFM.
4. Clasificarea titlurilor de natura datoriei pe termen lung în funcție de rata dobânzii
Titlurile de natura datoriei pe termen lung se divid în:
Titluri de natura datoriei cu rată a dobânzii fixă, respectiv titluri de natura datoriei care sunt emise și răscumpărate la valoarea nominală și titluri de natura datoriei emise cu o reducere sau cu o primă față de valoarea lor nominală.
Titluri de natura datoriei cu rată a dobânzii variabilă, respectiv titluri de natura datoriei în cazul cărora rata cuponului și/sau principalul suport sunt legate de un indice general al prețurilor pentru bunuri și servicii (precum indicele prețurilor de consum), de o rată a dobânzii sau de prețul unui activ, ceea ce determină ca plata cuponului la valoarea nominală să fie variabilă pe durata vieții titlului. În scopul elaborării statisticilor privind emisiunile de titluri, titlurile de natura datoriei cu rată a dobânzii mixtă sunt clasificate drept titluri de natura datoriei cu rată a dobânzii variabilă ( 20 ).
Obligațiunile cu cupon zero emise cu un discont, respectiv intrumentele pentru care nu există plăți ale dobânzilor și care sunt emise cu o reducere semnificativă față de valoarea nominală. Majoritatea disconturilor reprezintă echivalentul dobânzii acumulate pe parcursul vieții obligațiunii.
5. Clasificarea emisiunilor
Emisiunile sunt analizate în funcție de două mari categorii: (a) titluri de natura datoriei ( 21 ); și (b) acțiuni cotate ( 22 ). Titlurile de valoare emise prin plasamente private sunt incluse, în măsura în care este posibil. Titlurile de pe piața monetară fac parte, fără a se face nicio diferențiere, din titlurile de natura datoriei. Acțiunile necotate ( 23 ) și alte participații ( 24 ) pot fi raportate în mod voluntar ca două posturi pro memoria separate. Acțiunile/unitățile emise de fondurile de piață monetară și de alte fonduri de investiții sunt excluse.
Lista de mai jos reprezintă o enumerare neexhaustivă a instrumentelor acoperite de statisticile privind emisiunea de valori mobiliare:
(a) Titluri de natura datoriei
(i) Titluri de natura datoriei pe termen scurt
Se includ cel puțin următoarele instrumente.
— Bonuri de tezaur și alte efecte pe termen scurt emise de administrația publică.
— Efecte negociabile pe termen scurt emise de societăți financiare și nefinanciare. Se folosesc o varietate de noțiuni pentru a desemna astfel de efecte, inclusiv efecte de comerț, bonuri comerciale, bilete la ordin, bonuri de comerț, bonuri de schimb și certificate de depozit.
— Titluri de valoare pe termen scurt emise în cadrul facilităților de emisiune de bilete subscrise pe termen lung.
— Acceptări bancare.
(ii) Titluri de natura datoriei pe termen lung
Această categorie include cel puțin următoarele instrumente, care sunt enumerate cu titlu exemplificativ.
— Oligațiuni la purtător.
— Oligațiuni subordonate.
— Oligațiuni cu scadențe opționale, ultima fiind de peste un an.
— Oligațiuni emise pe o perioadă nedeterminată sau perpetue.
— Obligațiuni cu dobânda variabilă.
— Oligațiuni convertibile.
— Obligațiuni garantate.
— Valori mobiliare indexate în cazul cărora valoarea principalului este legată de un indice de preț, de prețul unei mărfi sau de un indice al cursului de schimb.
— Obligațiuni cu discont mare, care sunt caracterizate prin plăți ale cupoanelor mici și care sunt emise la un discont față de valoarea la vedere.
— Obligațiuni cu cupon zero.
— Euroobligațiuni.
— Obligațiuni globale.
— Obligațiuni care fac obiectul unui plasament privat.
— Valori mobiliare rezultate în urma conversiei creditelor.
— Credite devenite negociabile de facto.
— Obligațiuni negarantate și credite convertibile în acțiuni, indiferent dacă sunt acțiuni ale societății emitente sau acțiuni ale altei societăți, atât timp cât nu au fost convertite. Opțiunea de conversie, considerată a fi un instrument financiar derivat, este exclusă atunci când poate fi separată de obligațiunea suport.
— Acțiuni sau participații care asigură un venit fix, dar nu conferă dreptul de a participa la distribuirea valorii reziduale a societății în caz de dizolvare, inclusiv acțiuni preferențiale neparticipative.
— Active financiare emise în cadrul securitizării creditelor, ipotecilor, creanțelor aferente cardurilor de credit, conturilor de primit și altor active.
Se exclud următoarele instrumente:
— Operațiunile cu valori mobiliare în cadrul contractelor de report.
— Emisiunile de valori mobiliare nenegociabile.
— Credite nenegociabile.
(b) Acțiuni cotate
Acțiunile cotate includ următoarele:
— Acțiuni de capital emise de societățile cu răspundere limitată.
— Acțiuni răscumpărate ale societăților cu răspundere limitată.
— Acțiuni de dividend emise de societățile cu răspundere limitată.
— Acțiuni sau participații preferențiale sau privilegiate care conferă dreptul de participare la distribuirea valorii reziduale în momentul dizolvării societății. Acestea pot fi cotate sau necotate la o bursă recunoscută.
— Plasamente private, atunci când este posibil.
— Dacă o societate este privatizată, iar administrația publică păstrează o parte din acțiunile societății privatizate, dar restul acțiunilor este cotat pe o piață reglementată, întreaga valoare a capitalului societății este înregistrată la valorile în circulație corespunzătoare acțiunilor cotate, deoarece, în mod potențial, toate acțiunile ar putea fi tranzacționate în orice moment la valoarea de piață. Se aplică același principiu dacă o parte a acțiunilor este vândută unor mari investitori și doar partea rămasă, respectiv cea care variază liber, este tranzacționată la bursa de valori.
Acțiunile cotate exclud:
— acțiunile oferite spre vânzare, dar care nu sunt cumpărate în momentul emiterii;
— obligațiunile negarantate și creditele convertibile în acțiuni, care se includ imediat ce sunt convertite în acțiuni;
— participațiile asociaților cu răspundere nelimitată în societăți în comandită;
— participațiile administrației publice la capitalul organizațiilor internaționale constituite juridic în societăți pe acțiuni;
— emisiunile de acțiuni gratuite, numai la data emisiunii, și emisiunile de acțiuni divizate; totuși, acțiunile gratuite și acțiunile divizate sunt incluse în mod nediferențiat în stocul total de acțiuni cotate.
6. Moneda emisiunii
Obligațiunile în două monede trebuie clasificate în funcție de moneda în care este exprimată obligațiunea. Obligațiunile în două monede sunt definite ca obligațiunile care sunt programate pentru a fi răscumpărate sau în cazul cărora cuponul este plătit într-o monedă diferită de cea în care este exprimată valoarea nominală a obligațiunii. Dacă o obligațiune globală este emisă în mai multe monede, fiecare parte trebuie raportată ca o emisiune separată, în funcție de moneda emisiunii. Atunci când emisiunile sunt exprimate în două monede, de exemplu, 70 % în euro și 30 % în dolari americani, componentele relevante ale emisiunii trebuie raportate separat, dacă este posibil, în funcție de moneda în care sunt exprimate. Prin urmare, în exemplul dat, un procentaj de 70 % din emisiune trebuie raportat ca emisiuni în euro/monedă națională ( 25 ) și 30 % ca emisiuni în alte monede. Atunci când nu este posibilă identificarea separată a componentelor valutare ale unei emisiuni, defalcarea efectivă operată de țara raportoare trebuie indicată în notele explicative.
7. Momentul înregistrării emisiunii
O emisiune se consideră efectuată în momentul în care emitentul primește plata și nu atunci când sindicatul își asumă angajamentul.
8. Reconcilierea stocurilor și fluxurilor
BCN trebuie să furnizeze informații cu privire la solduri, emisiuni brute, răscumpărări și emisiuni nete de titluri de natura datoriei pe termen scurt și pe termen lung și cu privire la acțiunile cotate.
Tabelul de mai jos ilustrează legătura dintre stocuri (respectiv solduri) și fluxuri (respectiv emisiuni brute, răscumpărări și emisiuni nete). În practică, legătura este mai complexă datorită variațiilor în evaluarea prețului și cursului de schimb, dobânzii reinvestite (respectiv acumulate), reclasificărilor, revizuirilor și altor ajustări.
(i) |
Emisiuni în circulație la sfârșitul perioadei de raportare |
≈ |
Emisiuni în circulație la sfârșitul perioadei de raportare precedente |
+ |
Emisiuni brute în cursul perioadei de raportare |
– |
Răscumpărări în cursul perioadei de raportare |
+ |
Reclasificări și alte modificări |
(ii) |
Emisiuni în circulație la sfârșitul perioadei de raportare |
≈ |
Emisiuni în circulație la sfârșitul perioadei de raportare precedente |
+ |
Emisiuni nete în cursul perioadei de raportare |
|
|
+ |
Reclasificări și alte modificări |
(a) Emisiuni brute
Emisiunile brute în cursul perioadei de raportare trebuie să includă toate emisiunile de titluri de natura datoriei și acțiuni cotate în cadrul cărora emitentul vinde valori mobiliare nou create pentru a obține numerar. Acestea privesc crearea de noi instrumente în mod regulat. Momentul încheierii unei emisiuni este definit ca momentul în care este efectuată plata; din acest motiv, înregistrarea emisiunilor trebuie să reflecte cât se poate de precis momentul plății corespunzătoare emisiunii suport.
În cazul acțiunilor cotate, emisiunile brute acoperă acțiunile nou create care sunt emise pentru obținerea de numerar de către societăți cotate pentru prima dată la bursă, inclusiv societățile nou create sau societățile private care devin societăți publice. Emisiunile brute acoperă, de asemenea, acțiunile nou create emise în schimbul numerarului în cursul privatizării societăților publice, atunci când acțiunile societății sunt cotate la bursă. Trebuie exclusă emisiunea de acțiuni gratuite ( 26 ). Emisiunile brute nu trebuie raportate în cazul unei listări unice a societății la bursă în cadrul căreia nu se mobilizează capital nou.
Schimbul sau transferul de valori mobiliare existente în cursul unei preluări sau al unei fuziuni nu este acoperit ( 27 ) în emisiunile brute sau răscumpărările raportate, cu excepția instrumentelor noi create și emise în schimbul numerarului de către o entitate rezidentă în zona euro.
Emisiunile de valori mobiliare care pot fi convertite ulterior în alte instrumente trebuie înregistrate ca emisiuni în categoria corespunzătoare instrumentului inițial; în momentul conversiei, acestea trebuie înregistrate ca fiind răscumpărate din această categorie de instrumente la o valoare identică, iar apoi tratate ca emisiuni brute într-o nouă categorie ( 28 ).
(b) Răscumpărări
Răscumpărările în cursul perioadei de raportare includ toate răscumpărările de titluri de natura datoriei și acțiuni cotate de către emitent, în cadrul cărora investitorul primește numerar în schimbul valorilor mobiliare. Răscumpărările privesc eliminarea regulată a instrumentelor. Acestea cuprind toate titlurile de natura datoriei ajunse la scadență, precum și răscumpărările anticipate. Sunt incluse și răscumpărările acțiunilor proprii de către o societate, dacă societatea fie răscumpără toate acțiunile în schimbul numerarului înainte de a-și modifica forma juridică, fie răscumpără o parte din propriile acțiuni în schimbul numerarului, iar ulterior le anulează, ducând la o reducere de capital. Răscumpărările acțiunilor proprii de către o societate nu sunt incluse în cazul în care acestea reprezintă investiții ale unei societăți în propriile sale acțiuni ( 29 ).
Răscumpărările nu trebuie raportate în cazul unei singure delistări la bursă.
(c) Emisiuni nete
Emisiunile nete reprezintă soldul tuturor emisiunilor brute efectuate minus toate răscumpărările care au avut loc în cursul perioadei de raportare.
Soldurile corespunzătoare acțiunilor cotate trebuie să cuprindă valoarea de piață a tuturor acțiunilor cotate ale entităților rezidente. Din acest motiv, soldurile corespunzătoare acțiunilor cotate raportate de o țară din zona euro pot crește sau scădea ca urmare a relocalizării unei entități listate. Acest tratament se aplică și în cazul unei preluări sau fuziuni în cadrul căreia nu sunt create și emise instrumente în schimbul numerarului și/sau acestea nu sunt răscumpărate în schimbul numerarului și anulate. Pentru a evita dubla numărare sau lacunele în privința titlurilor de natura datoriei și a acțiunilor cotate în cazul relocalizării unui emitent într-o altă țară de reședință, BCN relevante trebuie să coordoneze în mod bilateral momentul raportării unui astfel de eveniment.
9. Evaluare
Valoarea unei emisiuni de valori mobiliare cuprinde o componentă de preț și, atunci când o emisiune este exprimată într-o monedă diferită de cea în care se face raportarea, o componentă valutară.
BCN trebuie să raporteze titlurile de natura datoriei pe termen scurt la valoarea la vedere ( 30 ) și acțiunile cotate la valoarea de piață. În privința titlurilor de natura datoriei pe termen lung, pentru evaluare pot fi folosite diferite metode în funcție de tipul de rată a dobânzii, ceea ce determină o evaluare mixtă a totalului. De exemplu, emisiunile cu rată fixă a dobânzii și emisiunile cu rată variabilă a dobânzii sunt evaluate în mod tipic la valoarea la vedere, iar obligațiunile cu cupon zero la valoarea nominală. În general, valoarea relativă a obligațiunilor cu cupon zero este mică, motiv pentru care lista de coduri nu prevede o valoare determinată prin evaluare mixtă; valoarea totală a titlurilor de natura datoriei pe termen lung este raportată la valoarea la vedere. Acolo unde amploarea fenomenului este semnificativă, se folosește valoarea „Z” pentru „nespecificat”. În general, oriunde există o situație în care are loc o evaluare mixtă, BCN furnizează detalii în privința atributelor, în conformitate cu atributele prevăzute în anexa III.
(a) Evaluarea prețului
Stocurile și fluxurile aferente acțiunilor cotate trebuie raportate la valoarea de piață.
Se face excepție de la înregistrarea stocurilor și fluxurilor de titluri de natura datoriei la valoarea la vedere în privința obligațiunilor cu discont mare și a celor cu cupon zero, în cazul cărora soldurile și emisiunile brute sunt înregistrate la valoarea nominală, respectiv prețul cu discont din momentul emisiunii plus dobânda acumulată, și a răscumpărărilor la scadență la valoarea la vedere. Valoarea nominală a soldurilor corespunzătoare obligațiunilor cu cupon zero se poate calcula după cum se arată mai jos.
unde
A = valoarea nominală = suma plătită efectiv și dobânda acumulată;
E = prețul cu discont la momentul emisiunii (suma plătită la momentul emisiunii);
P = valoarea la vedere (rambursată la scadență);
T = timpul până la scadență de la data emisiunii (în zile);
t = timpul trecut de la data emisiunii (în zile).
Pot exista anumite diferențe între procedurile de evaluare a prețului folosite în diferite țări.
Metoda de evaluare a prețului din SEC 2010, conform căreia este necesară înregistrarea fluxurilor aferente titlurilor de natura datoriei și acțiunilor la valoarea de tranzacție și a stocurilor la valoarea de piață, nu se aplică în acest context.
În cazul obligațiunilor cu discont mare și al obligațiunilor cu cupon zero, BCN raportoare trebuie să calculeze dobânda acumulată atunci când este posibil.
(b) Moneda raportării și evaluarea cursului de schimb
BCN trebuie să raporteze la BCE toate datele exprimate în euro, inclusiv seriile istorice. Pentru conversia în euro a valorilor mobiliare emise de rezidenții naționali în alte monede (Blocul C) ( 31 ), BCN trebuie să urmeze cât se poate de aproape principiile privind evaluarea cursului de schimb bazate pe SEC 2010 ( 32 ), astfel cum se stabilește mai jos.
(i) Emisiunile în circulație trebuie convertite în euro/monedă națională la cursul de schimb mediu relevant al pieței, prevalent la sfârșitul perioadei de raportare, respectiv la închiderea activității în ultima zi lucrătoare din perioada de raportare.
(ii) Emisiunile brute și răscumpărările trebuie convertite în euro/monedă națională folosind cursul de schimb mediu al pieței, prevalent în momentul plății. Dacă nu este posibilă identificarea cursului de schimb exact aplicabil în vederea conversiei, se poate folosi un curs de schimb cât se poate de apropiat de cursul mediu al pieței din momentul plății.
10. Utilizarea consecventă a conceptelor
Legăturile dintre statisticile privind emisiunile de valori mobiliare și statisticile privind bilanțul IFM au în vedere instrumentele negociabile emise de către IFM. Conceptele sunt folosite în mod consecvent în cazul sferei de acoperire a instrumentelor și al IFM care le emit, precum și în cazul alocării de instrumente unor benzi de scadență și al defalcărilor pe monede. Există diferențe între statisticile privind emisiunile de valori mobiliare și statisticile privind bilanțul IFM în ceea ce privește principiile de evaluare (respectiv, în ceea ce privește titlurile de natura datoriei, valoarea la vedere în cazul celor dintâi și valoarea de piață în cazul celor din urmă). Cu excepția diferențelor de evaluare și a compensărilor propriilor dețineri de titluri de valoare în cadrul bilanțului IFM pentru fiecare țară, soldul valorilor mobiliare emise de IFM raportate în contextul statisticilor privind emisiunile de valori mobiliare corespunde postului 11 („titluri de natura datoriei emise”) din pasivul bilanțului IFM. Titlurile de natura datoriei pe termen scurt, astfel cum sunt definite în contextul statisticilor privind emisiunile de valori mobiliare, corespund titlurilor de natura datoriei emise cu scadență de până la un an. Titlurile de natura datoriei pe termen lung, astfel cum sunt definite în contextul statisticilor privind emisiunile de valori mobiliare, sunt egale cu suma titlurilor de natura datoriei emise cu scadență de peste un an și până la doi ani și a titlurilor de natura datoriei emise cu scadență de peste doi ani.
BCN trebuie să verifice sfera de acoperire a statisticilor privind emisiunile de valori mobiliare și a statisticilor privind bilanțul IFM și să indice BCE orice diferențe conceptuale. Se efectuează trei tipuri de verificări ale consecvenței pentru emisiunile efectuate de: (a) BCN în euro/monedă națională; (b) IFM, altele decât băncile centrale în euro/monedă națională; și (c) IFM, altele decât băncile centrale în alte monede. Între statisticile privind emisiunile de valori mobiliare și statisticile privind bilanțul IFM pot exista diferențe conceptuale, deoarece statisticile privind emisiunile de valori mobiliare și statisticile privind bilanțul IFM provin din sisteme naționale de raportare cu scopuri diferite.
11. Cerințe privind datele
Sunt așteptate declarații statistice din partea fiecărei țări și pentru fiecare serie de timp aplicabilă. BCN trebuie să notifice în mod prompt BCE, în scris, cu explicații în cazul în care un anumit post nu se aplică într-o anumită țară. BCN pot fi scutite temporar de la raportarea unei serii de timp dacă fenomenul de bază nu există. De asemenea, BCN trebuie să notifice acest eveniment sau orice alte devieri de la sistemul de raportare descris în anexa III. În plus, acestea trebuie să informeze BCE atunci când sunt trimise revizuiri, împreună cu explicațiile cu privire la natura acestor revizuiri.
Secțiunea 3: Note explicative naționale
Fiecare BCN trebuie să transmită un raport conținând descrierea datelor furnizate în contextul acestui exercițiu. Raportul trebuie să conțină tematicile descrise mai jos și să urmeze cât se poate de aproape structura propusă. BCN trebuie să furnizeze informații suplimentare cu privire la situațiile în care datele raportate nu respectă prezenta orientare sau atunci când nu au furnizat datele solicitate, precum și motivele pentru aceasta. Raportul nu trebuie transmis mai târziu decât transmiterea datelor.
1. |
Sursele datelor/sistemul de colectare a datelor : trebuie transmise detalii cu privire la sursele datelor folosite în vederea elaborării statisticilor privind emisiunea de valori mobiliare: surse administrative pentru emisiunile guvernamentale, raportare directă din partea IFM și a altor instituții, ziare, furnizori de date precum International Finance Review etc. BCN trebuie să indice dacă datele sunt colectate și stocate pentru fiecare emisiune în parte, precum și criteriile lor. În mod alternativ, BCN trebuie să indice dacă datele sunt colectate și stocate în mod nediferențiat ca valori emise de emitenți individuali în cursul perioadei de raportare, de exemplu, pentru sistemele de colectare directă a datelor. BCN trebuie să furnizeze informații privind criteriile folosite în cadrul raportării directe pentru identificarea agenților raportori și a informațiilor care trebuie transmise. |
2. |
Proceduri de compilare : metoda folosită pentru compilarea datelor în cadrul acestui exercițiu trebuie descrisă pe scurt, de exemplu, agregarea informațiilor cu privire la emisiunile individuale de valori mobiliare, aranjamentele aplicabile seriilor de timp existente și dacă sunt publicate sau nu. |
3. |
Domiciliul emitentului : BCN trebuie să menționeze dacă este posibilă aplicarea în întregime a definiției rezidenței date de SEC 2010 (și FMI) în cadrul clasificării emisiunilor. Dacă acest lucru nu este posibil sau posibil doar în parte, BCN trebuie să acorde explicații complete cu privire la criteriile efectiv folosite. |
4. |
Defalcarea sectorială a emitenților : BCN trebuie să indice abaterile de la clasificarea emitenților în conformitate cu defalcarea sectorială definită la secțiunea 2 punctul 2. Notele trebuie să dea explicații cu privire la derogările identificate și la zonele gri. |
5. |
Moneda emisiunii : dacă nu este posibilă identificarea separată a componentelor valutare ale unei emisiuni, BCN trebuie să explice derogările de la reguli. În plus, BCN care nu pot să facă distincție în cazul tuturor valorilor mobiliare între emisiuni în moneda locală, în euro/alte monede naționale și în alte monede trebuie să descrie categoria în care au încadrat astfel de emisiuni și să indice valoarea totală a emisiunilor care nu au fost alocate în mod corespunzător în vederea ilustrării proporției denaturării. |
6. |
Clasificarea emisiunilor : BCN trebuie să furnizeze informații cuprinzătoare cu privire la tipul de valori mobiliare acoperite de datele naționale, inclusiv termenii și condițiile naționale. Dacă se știe că sfera de acoperire este parțială, BCN trebuie să explice lacunele existente. În special, BCN trebuie să furnizeze informațiile de mai jos.
|
7. |
Analiza pe instrumente a titlurilor de natura datoriei pe termen lung : dacă suma obligațiunilor cu rată fixă, rată variabilă și cupon zero nu corespunde totalului titlurilor de natura datoriei pe termen lung, BCN trebuie să indice tipul și valoarea valorilor mobiliare pe termen lung pentru care nu este disponibilă o astfel de defalcare. |
8. |
Scadența emisiunilor : dacă nu se pot aplica în mod strict definițiile date termenului scurt și termenului lung, BCN trebuie să indice abaterile din cadrul datelor raportate. |
9. |
Răscumpărări : BCN trebuie să menționeze modul în care deduc informațiile privind răscumpărările și dacă informațiile sunt colectate prin raportare directă sau sunt calculate în funcție de valoarea reziduală. |
10. |
Evaluarea prețului : BCN trebuie să precizeze în detaliu în notele explicative naționale procedura de evaluare folosită pentru (a) titlurile de natura datoriei pe termen scurt; (b) titlurile de natura datoriei pe termen lung; (c) obligațiunile cu discont; și (d) acțiunile cotate. Trebuie explicată orice diferență de evaluare în cazul stocurilor și fluxurilor. |
11. |
Frecvența raportării, termenele și intervalul de timp : BCN trebuie să precizeze măsura în care datele compilate în cadrul acestui exercițiu au fost furnizate cu respectarea cerințelor pentru utilizatori, respectiv cu un termen de cinci săptămâni pentru date lunare. Trebuie, de asemenea, indicată întinderea seriilor de timp furnizate. Trebuie raportate orice rupturi ale seriilor, de exemplu, diferențele cu privire la sfera de acoperire a valorilor mobiliare în timp. |
12. |
Revizuiri : BCN trebuie să furnizeze scurte note explicative cu privire la orice revizuiri și să clarifice motivul și amploarea acestora. |
13. |
Sfera de acoperire estimată pe instrument emis de rezidenții naționali : BCN trebuie să transmită estimări naționale cu privire la sfera de acoperire a valorilor mobiliare din fiecare categorie de emisiuni ale rezidenților naționali, respectiv emisiuni de valori mobiliare pe termen scurt, valori mobiliare pe termen lung și acțiuni cotate, în moneda locală, în euro/alte monede naționale, inclusiv ECU, și în alte monede, în conformitate cu tabelul de mai jos. Estimările privind „sfera de acoperire în %” trebuie să indice cota de valori mobiliare acoperite în cadrul fiecărei categorii de instrumente sub formă de procente din emisiunea totală, care trebuie raportate la clasa corespunzătoare în conformitate cu normele de raportare. La „observații” pot fi furnizate descrieri scurte. BCN trebuie să indice și orice modificări cu privire la sfera de acoperire ca urmare a aderării la uniunea monetară. |
|
Sfera de acoperire în %: |
Observații: |
||
Emisiuni în euro/monede naționale |
Monedă locală |
STS |
|
|
LTS |
|
|
||
QUS |
|
|
||
Euro/monede naționale altele decât moneda locală inclusiv ECU |
STS |
|
|
|
LTS |
|
|
||
În alte monede |
STS |
|
|
|
LTS |
|
|
||
STS = valori mobiliare pe termen scurt. LTS = valori mobiliare pe termen lung. QUS = acțiuni cotate. |
Secțiunea 4: Cerințe aplicabile Băncii Reglementelor Internaționale
Obligațiile de raportare pentru BRI urmează aceleași principii cu cele aplicabile în cazul BCN, care au fost subliniate în secțiunile 1-3, cu excepția celor de mai jos:
Tabelul 4
Formularul de raportare Bloc B pentru BRI
|
EMITENȚI REZIDENȚI RL//EURO/MONEDE NAȚIONALE |
||
Solduri |
Emisiuni brute |
Răscumpărări |
|
|
B1 |
B2 |
B3 |
9. TITLURI DE NATURA DATORIEI PE TERMEN SCURT |
|||
Total |
S577 |
S642 |
S707 |
BCN |
S578 |
S643 |
S708 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S579 |
S644 |
S709 |
AIF |
S580 |
S645 |
S710 |
Din care SVI |
S581 |
S646 |
S711 |
Auxiliari financiari |
S582 |
S647 |
S712 |
Instituții financiare captive |
S583 |
S648 |
S713 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S584 |
S649 |
S714 |
Societăți nefinanciare |
S585 |
S650 |
S715 |
Administrația centrală |
S586 |
S651 |
S716 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S587 |
S652 |
S717 |
Fonduri de securitate socială |
S588 |
S653 |
S718 |
Organizații internaționale |
S589 |
S654 |
S719 |
|
|
|
|
10. TITLURI DE NATURA DATORIEI PE TERMEN LUNG |
|||
Total |
S590 |
S655 |
S720 |
BCN |
S591 |
S656 |
S721 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S592 |
S657 |
S722 |
AIF |
S593 |
S658 |
S723 |
Din care SVI |
S594 |
S659 |
S724 |
Auxiliari financiari |
S595 |
S660 |
S725 |
Instituții financiare captive |
S596 |
S661 |
S726 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S597 |
S662 |
S727 |
Societăți nefinanciare |
S598 |
S663 |
S728 |
Administrația centrală |
S599 |
S664 |
S729 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S600 |
S665 |
S730 |
Fonduri de securitate socială |
S601 |
S666 |
S731 |
Organizații internaționale |
S602 |
S667 |
S732 |
|
|
|
|
10.1. din care emisiuni cu rată fixă: |
|||
Total |
S603 |
S668 |
S733 |
BCN |
S604 |
S669 |
S734 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S605 |
S670 |
S735 |
AIF |
S606 |
S671 |
S736 |
Din care SVI |
S607 |
S672 |
S737 |
Auxiliari financiari |
S608 |
S673 |
S738 |
Instituții financiare captive |
S609 |
S674 |
S739 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S610 |
S675 |
S740 |
Societăți nefinanciare |
S611 |
S676 |
S741 |
Administrația centrală |
S612 |
S677 |
S742 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S613 |
S678 |
S743 |
Fonduri de securitate socială |
S614 |
S679 |
S744 |
Organizații internaționale |
S615 |
S680 |
S745 |
|
|
|
|
10.2. din care emisiuni cu rată variabilă: |
|||
Total |
S616 |
S681 |
S746 |
BCN |
S617 |
S682 |
S747 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S618 |
S683 |
S748 |
AIF |
S619 |
S684 |
S749 |
Din care SVI |
S620 |
S685 |
S750 |
Auxiliari financiari |
S621 |
S686 |
S751 |
Instituții financiare captive |
S622 |
S687 |
S752 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S623 |
S688 |
S753 |
Societăți nefinanciare |
S624 |
S689 |
S754 |
Administrația centrală |
S625 |
S690 |
S755 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S626 |
S691 |
S756 |
Fonduri de securitate socială |
S627 |
S692 |
S757 |
Organizații internaționale |
S628 |
S693 |
S758 |
|
|
|
|
10.3. din care obligațiuni cu cupon zero: |
|||
Total |
S629 |
S694 |
S759 |
BCN |
S630 |
S695 |
S760 |
IFM, altele decât băncile centrale |
S631 |
S696 |
S761 |
AIF |
S632 |
S697 |
S762 |
Din care SVI |
S633 |
S698 |
S763 |
Auxiliari financiari |
S634 |
S699 |
S764 |
Instituții financiare captive |
S635 |
S700 |
S765 |
Societăți de asigurare și fonduri de pensii |
S636 |
S701 |
S766 |
Societăți nefinanciare |
S637 |
S702 |
S767 |
Administrația centrală |
S638 |
S703 |
S768 |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
S639 |
S704 |
S769 |
Fonduri de securitate socială |
S640 |
S705 |
S770 |
Organizații internaționale |
S641 |
S706 |
S771 |
|
|
|
|
Scadența emisiunilor
În ceea ce privește scadența, BRI consideră toate efectele comerciale în euro și alte euronote create în cadrul unui program pe termen scurt ca instrumente pe termen scurt, iar toate instrumentele emise în baza unei documentații pe termen lung ca fiind instrumente pe termen lung, indiferent de scadența lor inițială.
Defalcarea sectorială a emitenților
BRI respectă corelările dintre defalcarea sectorială a emitenților disponibilă în baza de date a BRI și clasificările solicitate în formularele de raportare, după cum se arată în următorul tabel.
Defalcare sectorială din baza de date a BRI |
|
Clasificare din formularele de raportare |
Bancă centrală |
→ |
BCN și BCE |
Bănci comerciale |
→ |
IFM |
AIF |
→ |
AIF |
Administrația centrală |
→ |
Administrația centrală |
Alte agenții ale administrației de stat |
→ |
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale |
Societăți |
→ |
Societăți nefinanciare |
Instituții internaționale |
→ |
Instituții internaționale (RL) |
Clasificarea emisiunilor
Următoarele instrumente conținute în baza de date a BRI sunt clasificate ca titluri de natura datoriei în cadrul statisticilor privind emisiunea de valori mobiliare:
— certificate de depozit;
— efectele de comerț;
— bonurile de trezorerie;
— obligațiunile;
— efectele de comerț în euro;
— obligațiunile pe termen mediu;
— alte efecte pe termen scurt.
Evaluare
Actualele norme de evaluare ale BRI prevăd valoarea la vedere pentru titlurile de natura datoriei și prețul de emisiune pentru acțiunile cotate.
BRI raportează la BCE în dolari SUA toate emisiunile în euro/monede naționale (Blocul B) efectuate de rezidenții din RL, folosind cursul de schimb de la sfârșitul perioadei pentru valorile în circulație și cursul de schimb mediu al perioadei respective pentru emisiuni și răscumpărări. BCE convertește toate datele în euro folosind același principiu aplicat inițial de BRI. Pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1999 trebuie folosit ca substitut cursul de schimb între ECU și dolarul SUA.
PARTEA 13
Statistici lunare suplimentare privind ratele dobânzilor practicate de IFM (urmează să fie transmise BCE până la încheierea activității în cea de a nouăsprezecea zi lucrătoare următoare sfârșitului lunii de referință)
Tabelul 1
Noi credite acordate societăților nefinanciare
|
Sector |
Tip de instrument |
Perioada inițială de stabilire a ratei dobânzii |
Indicator privind contractele noi |
Obligație de raportare |
Credite în EUR |
Către societăți nefinanciare |
Credite de până la 1 milion EUR |
Rată variabilă și perioadă inițială fixă a ratei dobânzii de până la 1 an |
24 |
RAD/REDR, valoare |
Perioadă inițială fixă a ratei dobânzii de peste 1 an și de până la 5 ani |
25 |
RAD/REDR, valoare |
|||
Perioadă inițială fixă a ratei dobânzii de peste 5 ani |
26 |
RAD/REDR, valoare |
|||
Credite de peste 1 milion EUR |
Rată variabilă și perioadă inițială fixă a ratei dobânzii de până la 1 an |
27 |
RAD/REDR, valoare |
||
Perioadă inițială fixă a ratei dobânzii de peste 1 an și de până la 5 ani |
28 |
RAD/REDR, valoare |
|||
Perioadă inițială fixă a ratei dobânzii de peste 5 ani |
29 |
RAD/REDR, valoare |
1. În scopul statisticilor privind ratele dobânzilor practicate de IFM, creditele noi acordate societăților nefinanciare cuprind toate creditele, altele decât creditele reînnoibile automat și creditele acordate pe descoperit de cont și creanțele aferente cardurilor de credit, astfel cum sunt definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34). Pentru toate categoriile incluse în tabelul 1 se raportează o rată anualizată a dobânzii (RAD) sau rata efectivă definită în sens restrâns (REDR). Raportarea RAD/REDR este însoțită de volumul aferent al contractelor noi. Indicatorii 24-29 se calculează în baza posturilor 37-54 din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34). Ratele dobânzilor se calculează ca medii ponderate ale posturilor corespunzătoare din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), în timp ce volumul contractelor noi ar trebui să reprezinte suma posturilor corespunzătoare din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34).
Tabelul 2
Credite reînnoibile automat și credite acordate pe descoperit de cont și credite (de oportunitate sau extinse) prin card de credit
|
Sector |
Tip de instrument |
Indicator privind contractele noi |
Obligație de raportare |
Credite în EUR |
Către gospodăriile populației |
Credite reînnoibile automat și credite acordate pe descoperit de cont, credite (de oportunitate sau extinse) prin card de credit |
86 |
RAD/REDR, valoare |
Către societăți nefinanciare |
Credite reînnoibile automat și credite acordate pe descoperit de cont, credite (de oportunitate sau extinse) prin card de credit |
87 |
RAD/REDR, valoare |
2. În scopul statisticilor privind ratele dobânzilor practicate de IFM, creditele reînnoibile automat și creditele acordate pe descoperit de cont și creditele (de oportunitate sau extinse) prin card de credit au sensul definit în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), indiferent de perioada inițială de stabilire a ratei dobânzii. Penalitățile pentru creditele acordate pe descoperit de cont aplicate ca o componentă a altor speze, de exemplu, sub forma unor comisioane speciale, nu se includ în RAD, astfel cum este definită în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34). RAD sau REDR se raportează pentru categoriile incluse în tabelul 2. Raportarea RAD/REDR este însoțită de volumul aferent al contractelor noi.
3. În cazul creditelor reînnoibile automat și al creditelor acordate pe descoperit de cont, precum și al creditelor (de oportunitate sau extinse) prin card de credit, noțiunea de volum al contractelor noi este echivalentă soldurilor. Indicatorii 86 și 87 sunt calculați pe baza posturilor 12, 23, 32 și 36 din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), iar soldurile sunt raportate pentru creditele (de oportunitate sau extinse) prin card de credit și creditele reînnoibile automat și creditele acordate pe descoperit de cont în conformitate cu anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Ratele dobânzilor se calculează ca medii ponderate ale posturilor corespunzătoare din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), cu o rată a dobânzii zero pentru creanțele aferente cardurilor de credit. Indicatorii 86 și 87 au ca scop să ofere continuitate cu indicatorii 12 și 23 („credite acordate pe descoperit de cont”), astfel cum sunt definiți anterior în Regulamentul (CE) nr. 63/2002 al Băncii Centrale Europene (BCE/2001/18) ( 33 ), respectiv înaintea modificării acestora prin Regulamentul (CE) nr. 290/2009 al Băncii Centrale Europene (BCE/2009/7) ( 34 ).
Tabelul 3
Ratele dobânzilor pentru credite renegociate acordate gospodăriilor populației și societăților nefinanciare
|
Sector |
Tip de instrument |
Scadență inițială, perioadă de preaviz, perioadă inițială de stabilire a ratei dobânzii |
Indicator privind contractele noi |
Obligație de raportare |
Credite renegociate în EUR |
Către gospodăriile populației |
Pentru consum |
total |
88 |
RAD/REDR |
Pentru locuințe |
total |
89 |
RAD/REDR |
||
Pentru alte scopuri |
total |
90 |
RAD/REDR |
||
Către societăți nefinanciare |
total |
91 |
RAD/REDR |
4. În scopul statisticilor privind ratele dobânzilor practicate de IFM, creditele renegociate pentru gospodăriile populației și societățile nefinanciare cuprind toate contractele de credit noi, altele decât creditele reînnoibile automat, creditele acordate pe descoperit de cont și creanțele aferente cardurilor de credit, care au fost acordate, dar nu au fost rambursate, în momentul renegocierii. În privința creditelor transferate de la altă instituție, renegocierea se referă la contracte de credit noi care au fost acordate de instituția care vinde sau transferă creditul. Numai RAD sau REDR se raportează pentru categoriile incluse în tabelul 3, cu maxima diligență posibilă, în plus față de volumele necesare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34).
PARTEA 14
Selectarea unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare și actualizarea eșantionului pentru statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM
Secțiunea 1: Selectarea unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare
1. Procedura generală de selectare
1. BCN aplică procedura ilustrată în figura de mai jos pentru a selecta agenții raportori pentru colectarea statisticilor privind ratele dobânzii practicate de IFM în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34). Această procedură este definită după cum urmează:
2. Recensământ sau eșantion
2. Fiecare BCN își selectează agenții raportori dintre IFM, cu excepția băncilor centrale și a FPM, care fac parte din unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare care sunt rezidente în același stat membru din zona euro ca BCN.
3. Pentru a selecta agenții raportori, BCN trebuie fie să procedeze la un recensământ, fie să urmeze metoda eșantionării în conformitate cu criteriile stabilite în alineatele următoare.
4. În cazul unui recensământ, BCN solicită fiecărei IFM rezidente dintre unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare să raporteze statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM. Variabilele care urmează a fi colectate prin intermediul recensământului sunt ratele dobânzii și valoarea contractelor noi, precum și ratele dobânzii la solduri.
5. În cazul unui eșantion, numai o selecție de IFM din unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare va trebui să raporteze. Variabilele care urmează a fi estimate prin intermediul eșantionului sunt ratele dobânzii și valoarea contractelor noi, precum și ratele dobânzii la solduri. Acestea sunt denumite variabile de eșantionare. Pentru a minimiza riscul ca rezultatul unei anchete prin sondaj să se abată de la valorile reale (necunoscute) ale unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare, eșantionul ar trebui construit astfel încât să fie reprezentativ pentru unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare. În scopul statisticilor privind ratele dobânzii practicate de IFM, un eșantion este considerat reprezentativ dacă toate caracteristicile care sunt relevante pentru statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM și inerente în unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare se reflectă, de asemenea, în eșantion. Pentru a elabora eșantionul inițial, BCN poate utiliza aproximări și modele adecvate pentru a produce planul de sondaj, chiar dacă datele subiacente, care sunt obținute din surse existente, nu corespund perfect definițiilor din Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34).
3. Stratificarea unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare
6. Pentru a asigura reprezentativitatea eșantionului, fiecare BCN care alege metoda eșantionării pentru statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM ar trebui să stratifice în mod adecvat unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare înainte de selectarea oricăror agenți raportori. Stratificarea presupune că unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare N sunt subdivizate în subpopulații sau straturi N1, N2, N3… NL. Aceste subdivizări în subpopulații sau straturi nu trebuie să se suprapună și, împreună, cuprind unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare:
N1 + N2 + N3 + … + NL = N
7. BCN definesc criterii de stratificare care permit subdivizarea unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare în straturi omogene. Straturile sunt considerate omogene dacă suma varianțelor intra-strat ale variabilelor de eșantionare este substanțial mai mică decât varianța totală a tuturor unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare ( 35 ). Criteriile de stratificare sunt legate de statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM, respectiv există o relație între criteriile de stratificare și ratele dobânzii și valorile care urmează a fi estimate din eșantion.
8. Fiecare BCN care alege metoda eșantionării trebuie să identifice cel puțin un criteriu de stratificare pentru a se asigura că eșantionul de IFM este reprezentativ pentru statul membru din zona euro și că eroarea de eșantionare este mică. În mod ideal, BCN definesc o ierarhie de criterii de stratificare. Acestea trebuie să ia în considerare circumstanțele naționale și, prin urmare, trebuie să fie specifice fiecărui stat membru din zona euro.
9. Selectarea agenților raportori are loc sub forma eșantionării pe un singur nivel după ce au fost definite toate straturile. Numai în această etapă sunt selectați agenții raportori dintre unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare. Nu ar trebui să se efectueze o selecție intermediară.
4. Alocarea eșantionului între straturi și selectarea agenților raportori
10. După definirea straturilor naționale în conformitate cu alineatele 6 și 7, BCN care aleg metoda eșantionării selectează eșantionul prin alegerea agenților raportori efectivi din fiecare strat. Dimensiunea totală a eșantionului național este suma dimensiunii eșantioanelor n1, n2, n3, …, nL pentru fiecare dintre straturi:
n1 + n2 + n3 + … + nL = n.
11. Fiecare BCN alege cea mai adecvată repartizare a dimensiunii eșantionului național n între straturi. Astfel, pentru fiecare strat, BCN definesc câți agenți raportori nh sunt selectați din totalul IFM, Nh. Rata de eșantionare nh/Nh pentru fiecare strat h permite estimarea varianței fiecărui strat. Acest lucru înseamnă că se selectează cel puțin doi agenți raportori din fiecare strat.
12. Pentru a selecta agenții raportori efectivi din fiecare strat, BCN fie include toate instituțiile din strat, fie efectuează o eșantionare aleatoare, fie selectează cele mai mari instituții din fiecare strat. În cazul unui eșantion aleator, selectarea aleatoare a instituțiilor din fiecare strat se desfășoară fie cu o probabilitate egală pentru toate instituțiile, fie cu o probabilitate proporțională cu dimensiunea instituției. BCN care utilizează eșantionarea aleatoare sau selectarea celor mai mari instituții pot opta să includă toate instituțiile pentru anumite straturi.
13. Informațiile despre dimensiunea fiecărei instituții de credit și a altor instituții din unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare sunt disponibile la nivel național din statisticile privind bilanțul IFM colectate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). BCN trebuie să utilizeze totalul depozitelor și creditelor exprimate în euro pentru gospodăriile populației și societățile nefinanciare rezidente în statele membre din zona euro, care este acea parte a bilanțului relevantă pentru statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM, sau un înlocuitor apropiat.
14. Statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM trebuie să se bazeze pe o selectare fără înlocuire, respectiv fiecare IFM dintre unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare poate fi selectată o singură dată.
15. Dacă o BCN optează pentru un recensământ al tuturor IFM dintr-un strat, BCN poate face o eșantionare în cadrul stratului în cauză la nivelul sucursalelor. Condiția prealabilă este ca BCN să dispună de o listă completă a sucursalelor, care să acopere toate activitățile instituțiilor de credit și ale altor instituții din cadrul stratului, și să dețină date corespunzătoare pentru a putea evalua varianța ratelor dobânzii pentru contractele noi încheiate cu gospodăriile populației și societățile nefinanciare în toate sucursalele. Selectarea și actualizarea sucursalelor se face cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute în prezenta orientare. Sucursalele selectate devin agenți raportori fictivi și sunt supuse tuturor cerințelor de raportare prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34). Această procedură nu aduce atingere obligațiilor de a fi agenți raportori ale IFM cărora le aparțin sucursalele.
5. Dimensiunea eșantionului minim național
16. Dimensiunea eșantionului minim național este definită diferit, în funcție de opțiunea BCN de a aplica eșantionarea aleatoare sau de a selecta cele mai mari instituții din fiecare strat.
17. În cazul în care BCN aplică eșantionarea aleatoare în selectarea instituțiilor raportoare efective, dimensiunea eșantionului minim național ar trebui să fie astfel încât eroarea aleatoare maximă pentru ratele dobânzii la contractele noi, în medie pentru toate categoriile de instrumente, nu depășește 10 puncte de bază la un nivel de încredere de 90 % ( 36 ).
18. Eroarea aleatoare maximă este definită ca , D fiind eroarea aleatorie maximă, zα/2 fiind factorul calculat din distribuția normală sau din orice distribuție adecvată conform structurii datelor (de exemplu, distribuția t), presupunând un nivel de încredere de 1-α, var() fiind varianța estimatorului parametrului θ, iar vâr() fiind varianța estimată a estimatorului parametrului θ.
19. În cazul în care BCN selectează cea mai mare instituție din fiecare strat, calitatea eșantionului ar trebui să se bazeze pe un indicator sintetic al erorii absolute medii (EAM). EAM sintetică efectivă nu ar trebui să depășească un prag EAM variabil în timp, presupunând o diferență a erorii de 10 puncte de bază în fiecare strat și indicator.
20. EAMS sintetice pentru un anumit estimator într-o anumită perioadă ar trebui definite astfel:
unde:
MAES ( ) |
ca EAM sintetică |
Bc, Bk |
ca volumul dintr-o anumită categorie de rate ale dobânzii practicate de IFM |
ic1 |
ca rată medie a dobânzii estimată în categoria c ca EAM pentru o anumită categorie de rate ale dobânzii practicate de IFM în baza estimatorului j |
Bj0 |
ca volumul corespunzător neraportării efective într-un anumit strat j |
Bj1 |
ca volumul corespunzător raportării efective într-un anumit strat j. Dacă se aplică eșantionarea, Bj 1 se referă la volumele extrapolate. Procesul de extrapolare este detaliat în secțiunea 4. |
B |
ca volumul total pentru toate straturile, respectiv suma Bj 0 și Bj 1 în toate straturile ca estimare a erorii totale într-un strat j |
ij1 |
ca medie ponderată a ratei dobânzii corespunzătoare raportării efective într-un anumit strat j |
j0 |
ca valoare a estimatorului pentru substratul din care nu se eșantionează al stratului j. |
În cazul unei acoperiri de volum zero într-unul din straturile raportate, media a celuilalt strat ar trebui utilizată pentru a evita o EAM egală cu zero.
ca medie a primei și celei de a treia cuartile din strat, care sunt definite ca rata dobânzii raportate pentru categoria de rate ale dobânzii practicate de IFM pentru care 25 % (și, respectiv, 75 %) din ratele dobânzii raportate sunt mai scăzute decât acest număr. Prima și cea de a treia cuartilă se calculează prin ponderarea prealabilă a volumului din această categorie cu instituțiile din strat. Astfel, media dintre cei doi estimatori EAM – prima și cea de-a treia cuartilă – este utilizată ca estimare pentru parametrul ( 37 ).
21. Eroarea aleatoare maximă și EAM sintetică se calculează separat pentru contracte noi și solduri. Pentru contractele noi, eroarea aleatoare maximă și EAM sintetică ar trebui calculate pe baza indicatorilor 1-11, 13-22 și 24-29, astfel cum se descrie în apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34). Pentru solduri, eroarea aleatoare maximă și EAM sintetică ar trebui calculate pe baza indicatorilor 1-14, astfel cum se descrie în apendicele 1 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34).
22. Dimensiunea eșantionului minim național se referă atât la eșantionul minim inițial, cât și la eșantionul minim după actualizare, astfel cum este definit în secțiunea următoare privind actualizarea eșantionului de unități de observare statistică efective cu obligații de raportare. Din cauza fuziunilor și ieșirilor, dimensiunea eșantionului se poate reduce în timp până la următoarea perioadă de actualizare.
23. BCN pot selecta un număr de agenți raportori mai ridicat decât dimensiunea eșantionului minim național, în special atunci când este necesar pentru a mări reprezentativitatea eșantionului național, având în vedere structura sistemului financiar național.
24. Trebuie să existe consecvență între numărul de IFM din unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare și dimensiunea minimă a eșantionului. BCN pot permite IFM care sunt rezidente într-un singur stat membru din zona euro și incluse individual în lista de IFM stabilită și actualizată în conformitate cu principiile de clasificare prevăzute în secțiunea 1 din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) să raporteze statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM împreună ca un grup. Grupul devine un agent raportor fictiv. Aceasta înseamnă că grupul raportează statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM ca și când ar fi o singură IFM, respectiv raportează o singură rată medie a dobânzii pe categorie de instrument care acoperă întregul grup, în locul unei rate pentru fiecare IFM inclusă în lista de IFM. Totodată, IFM din cadrul grupului sunt totuși considerate instituții individuale în unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare și în eșantion.
Secțiunea 2: Actualizarea eșantionului de unități de observare statistică de referință cu obligații de raportare
6. Actualizarea eșantionului în timp
25. BCN care aleg metoda eșantionării trebuie să se asigure că eșantionul rămâne reprezentativ în timp.
26. Prin urmare, BCN ar trebui să verifice cel puțin anual reprezentativitatea eșantionului acestora. În cazul în care există modificări semnificative ale unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare, acestea trebuie să se reflecte în eșantion după această verificare anuală.
27. La intervale de cel mult trei ani, BCN trebuie să realizeze o analiză periodică a eșantionului, ținând cont de intrările în unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare, ieșirile din unitățile de observare statistică de referință și efective cu obligații de raportare, precum și de alte schimbări ale caracteristicilor agenților raportori, și aplică dispozițiile secțiunii 5 privind dimensiunea eșantionului minim național. Analiza periodică a eșantionului se va baza pe o evaluare a conformității cu dispozițiile privind selectarea unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare cuprinse în secțiunea 1, pe baza datelor lunare corespunzătoare sfârșitului fiecărui trimestru în anul în care are loc analiza. Cu toate acestea, BCN își pot verifica și actualiza eșantionul mai frecvent.
28. În timp, eșantionul se va ajusta pentru a ține cont de intrările în unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare, pentru ca acesta să rămână reprezentativ pentru unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare. Prin urmare, BCN trebuie să selecteze un eșantion nb din populația tuturor intrărilor Nb. Selectarea suplimentară a instituțiilor nou-intrate nb din numărul totală de intrări Nb este denumită eșantionare incrementală în timp.
29. În timp, eșantionul va fi ajustat pentru a ține cont de ieșirile din unitățile de observare statistică de referință și efective cu obligații de raportare. Nu este necesară nicio ajustare în cazul în care numărul de ieșiri din unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare Nd este proporțional cu numărul de ieșiri din eșantionul nd (cazul 1). În cazul în care instituțiile ies dintre unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare și nu sunt în eșantion, eșantionul devine mai mare în raport cu numărul unităților de observare statistică de referință cu obligații de raportare (cazul 2). În cazul în care ies relativ mai multe instituții din eșantion decât dintre unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare, eșantionul devine prea mic în timp și ar putea înceta să mai fie reprezentativ (cazul 3). În cazurile 2 și 3, în cazul în care este utilizată eșantionarea aleatoare pentru selectarea unităților de observare statistică efectivă cu obligații de raportare, ponderile atașate fiecărei instituții din eșantion trebuie ajustate prin intermediul unei metode statistice consacrate derivate din teoria eșantionării. Ponderea atașată fiecărui agent raportor este inversul probabilității sale de selecție și, astfel, factorul de expansiune. În cazul 2, atunci când eșantionul este relativ mai mare pentru populație, niciun agent de raportare nu este scos din eșantion. În cazul 3, dacă sunt selectate cele mai mari instituții, eșantionul este ajustat prin selectarea unor instituții suplimentare, în funcție de dimensiunea acestora.
30. În timp, eșantionul se va ajusta pentru a ține cont de modificarea caracteristicilor agenților raportori. Aceste modificări pot apărea din cauza fuziunilor, diviziunilor, dezvoltării instituțiilor etc. Unii agenți de raportare pot schimba stratul. Ca și în cazurile 2 și 3 pentru ieșiri, eșantionul este ajustat prin intermediul unei metode statistice consacrate derivate din teoria eșantionării. Noile probabilități de selecție și, astfel, ponderile sunt alocate atunci când BCN efectuează eșantionarea aleatoare.
Secțiunea 3: Alte aspecte privind eșantionarea
7. Consecvență
31. Pentru consecvența statisticilor privind ratele dobânzii practicate de IFM referitoare la soldurile depozitelor și creditelor și la contractele noi de depozite și credite, BCN care aleg metoda eșantionării trebuie să utilizeze aceiași agenți raportori pentru a colecta aceste statistici. De asemenea, BCN utilizează metoda eșantionării pentru un subset de statistici privind ratele dobânzii practicate de IFM și un recensământ pentru restul. Totuși, acestea nu pot utiliza două sau mai multe eșantioane diferite.
8. Inovare financiară
32. În procedura de eșantionare, BCN nu trebuie să includă în eșantion fiecare produs care există la nivel național. Cu toate acestea, BCN nu pot exclude integral o categorie de instrumente pe motiv că sumele implicate sunt foarte mici. Prin urmare, dacă o categorie de instrumente este oferită doar de o singură instituție, atunci instituția respectivă ar trebui inclusă în eșantion. Dacă o categorie de instrumente nu exista într-un stat membru din zona euro la momentul alegerii inițiale eșantionului, dar ulterior este introdusă de o instituție, instituția în cauză ar trebui inclusă în eșantion la momentul următoarei verificări a reprezentativității. Dacă se creează un produs nou, instituțiile din eșantion ar trebui să îl includă în următoarea raportare, întrucât toți agenții raportori trebuie să prezinte rapoarte privind totalitatea produselor oferite.
Secțiunea 4: Media ponderată națională a ratelor dobânzii și volumul național total al contractelor
33. BCN primesc mediile ponderate ale ratelor dobânzii și volumele aferente de contracte de la toți agenții raportori rezidenți efectivi ai acestora și calculează media ponderată națională a ratelor dobânzii pentru fiecare categorie de instrumente pe baza volumelor contractelor extrapolate pentru fiecare strat. Datele sunt raportate către BCE.
34. Atunci când se aplică eșantionarea aleatoare, estimatorul ratei dobânzii la nivel de strat și la nivel național trebuie să fie consecvent cu procedura de eșantionare, cu eșantionul simplu aleator sau cu probabilitatea proporțională cu dimensiunea utilizată, presupunând că volumele extrapolate sunt utilizate pentru ponderarea ratelor dobânzii.
35. Atunci când sunt selectate instituțiile cele mai mari, estimatorul ratelor ar trebui să agrege ratele instituțiilor din același strat prin ponderarea volumelor raportate, iar agregările între mai multe straturi ar trebui efectuate prin aplicarea volumelor extrapolate în fiecare strat.
36. Pentru fiecare dintre aceste categorii de instrumente privind soldurile, respectiv indicatorii 1-26 din apendicele 1 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), BCN furnizează o medie ponderată națională a ratei dobânzii.
37. Pentru fiecare dintre aceste categorii de instrumente privind contractele noi, respectiv indicatorii 1-23 și 30-85 din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), BCN furnizează o medie ponderată națională a ratei dobânzii. În plus, pentru fiecare dintre indicatorii 2-4, 8-11, 13-22, 33-35 și 37-85 din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), BCN furnizează valoarea contractelor noi încheiate la nivel național pentru fiecare categorie de instrumente pe parcursul lunii de referință. Pentru categoriile de instrumente referitoare la credite renegociate acordate gospodăriilor populației și societăților nefinanciare [indicatorii 88-91 din apendicele 2 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34)], sunt solicitate numai informații privind volumele, iar informațiile privind ratele dobânzii sunt colectate cu maxima diligență posibilă. Aceste valori ale contractelor noi se referă la ansamblul unităților de observare statistică, respectiv la toate unitățile de observare statistică de referință cu obligații de raportare și, similar pentru celelalte volume ale contractelor noi, această cifră este estimată prin procedura de extrapolare ilustrată la punctele 38-40.
38. Dacă se utilizează eșantionarea aleatoare sau selectarea celor mai mari instituții pentru a selecta agenții raportori, sunt utilizați factori de expansiune pentru extrapolarea volumului contractelor. Extrapolarea se aplică la nivel de strat.
39. În cazul în care este utilizată metoda eșantionării aleatoare, factorii de expansiune sunt definiți ca inversul probabilităților de selecție πi , respectiv 1/πi . Valoarea estimată a contractelor noi pentru ansamblul unităților de observare statistică, B, este calculată ulterior prin intermediul următoarei formule generice:
unde:
B |
este volumul total al contractelor |
Bi |
este valoarea contractelor noi ale instituției i |
πi |
este probabilitatea de selecție a instituției i |
40. În cazul în care se utilizează metoda selectării celei mai mari instituții, factorii de expansiune pentru fiecare strat j sunt definiți ca inversul indicatorului de acoperire a stratului, prin intermediul următoarei formule:
unde:
j |
ca volum total în cadrul stratuluij |
ij |
ca valoare în fiecare stratj pentru instituția i |
Nj0 |
ca număr de instituții de credit neeșantionate în stratul j |
Nj1 |
ca număr de instituții de credit eșantionate în stratul j. |
41. Factorii de expansiune EFj definiți la punctul 40 cu privire la contractele noi se calculează prin înlocuirea volumelor contractelor noi cu soldurile aferente. Valoarea extrapolată a stratului j este apoi calculată ca factorul de expansiune pentru stratul j înmulțit cu valoarea raportată pentru stratul j.
42. BCN furnizează BCE ratele dobânzii practicate de IFM pentru solduri și contractele noi cu o precizie de patru zecimale. Acest fapt nu aduce atingere niciunei decizii adoptate de BCN privind nivelul de precizie pe care acestea doresc să îl aplice la colectarea datelor. Rezultatele publicate cuprind cel mult două zecimale.
43. BCN documentează orice măsuri de reglementare (sau modificări ale acestora) ce influențează statisticile privind ratele dobânzilor practicate de IFM în notele metodologice care sunt furnizate împreună cu datele naționale.
44. BCN care aleg metoda eșantionării pentru selectarea agenților raportori furnizează o estimare a erorii de eșantionare pentru eșantionul inițial. După fiecare actualizare a eșantionului se furnizează o nouă estimare.
PARTEA 15
Regimul aplicabil anumitor produse specifice pentru statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM
1. Regimul aplicabil produselor definite la punctele următoare ar trebui utilizat ca referință pentru produsele cu caracteristici similare.
2. Un depozit sau un credit cu rată progresivă (regresivă) este un depozit sau un credit cu scadență fixă căruia i se aplică o rată a dobânzii care crește (scade) de la an la an cu un număr prestabilit de puncte procentuale. Depozitele și creditele cu rată progresivă (regresivă) sunt instrumente cu rate fixe ale dobânzilor pe întreaga perioadă până la scadență. Rata dobânzii pentru întreaga perioadă până la scadența depozitului sau a creditului și celelalte condiții sunt stabilite în avans, în momentul t0, atunci când se semnează contractul. Un exemplu de depozit cu rată progresivă este un depozit la termen cu scadența la patru ani, remunerat cu o dobândă de 5 % în primul an, 7 % în al doilea, 9 % în al treilea și 13 % în al patrulea an. RAD pentru contractele noi, care este inclusă, în momentul t0, în statisticile privind ratele dobânzilor practicate de IFM, este media geometrică a factorilor „1 + rata dobânzii”. În conformitate cu anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), BCN pot solicita agenților raportori să aplice REDR pentru acest tip de produs. RAD pentru solduri care este inclusă din momentul t0 până în momentul t3 este rata aplicată de agentul raportor în momentul calculării ratei dobânzii practicate de IFM, respectiv, prin utilizarea exemplului depozitului la termen cu scadența la patru ani, 5 % în momentul t0, 7 % în momentul t1, 9 % în momentul t2 și 13 % în momentul t3.
3. În vederea întocmirii statisticilor privind ratele dobânzilor practicate de IFM, creditele acordate în cadrul liniilor de credit sunt definite și clasificate la fel ca în partea 2 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Doar soldurile, respectiv sumele retrase și care nu au fost rambursate în cadrul unei linii de credit, sunt incluse în contractele noi și se reflectă în statisticile privind ratele dobânzilor practicate de IFM în conformitate cu punctul 16 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Sumele disponibile în cadrul unei linii de credit care nu au fost retrase sau care nu au fost încă rambursate nu sunt considerate contracte noi sau solduri.
4. Un contract-cadru permite clientului să retragă fonduri din mai multe tipuri de conturi de credit, în limita unei sume maxime aplicabile tuturor conturilor de credit în ansamblu. În momentul încheierii unui contract-cadru, forma creditului și/sau momentul retragerii și/sau rata dobânzii nu sunt precizate, dar pot fi convenite mai multe posibilități. Acest tip de contract-cadru nu este inclus în statisticile privind ratele dobânzilor practicate de IFM. Cu toate acestea, imediat ce se retrage o sumă în baza unui credit acordat în temeiul unui contract-cadru, acesta este inclus la poziția corespunzătoare în statisticile privind ratele dobânzilor practicate de IFM, atât la contracte noi, cât și la solduri.
5. Pot exista depozite de economii cu o rată de bază a dobânzii, plus o primă de fidelitate și/sau o primă de creștere. În momentul deschiderii depozitului, nu există certitudine în privința plății primei. Plata depinde de atitudinea viitoare incertă a gospodăriei sau a societății nefinanciare cu privire la economisire. În mod convențional, astfel de prime de fidelitate sau de creștere nu sunt incluse în RAD pentru contractele noi. RAD pentru solduri include, întotdeauna, ratele aplicate de agentul raportor în momentul calculării ratelor dobânzii practicate de IFM. Prin urmare, în cazul în care agentul raportor acordă o astfel de primă de fidelitate sau de creștere, aceasta este reflectată în statisticile privind soldurile.
6. Creditele oferite gospodăriilor sau societăților nefinanciare pot fi asociate unor contracte privind instrumente financiare derivate, respectiv swap pe rata dobânzii/rată maximă a dobânzii/rată minimă a dobânzii etc. În mod convențional, astfel de contracte asociate privind instrumente financiare derivate nu sunt incluse în RAD pentru contractele noi. RAD pentru solduri include, întotdeauna, ratele aplicate de agentul raportor în momentul calculării ratelor dobânzii practicate de IFM. Prin urmare, în cazul în care se încheie un contract privind instrumente financiare derivate, iar agentul raportor ajustează rata dobânzii aplicate gospodăriei sau societății nefinanciare, acest lucru este reflectat în statisticile privind soldurile.
7. Depozitele pot fi oferite cu două componente: un depozit la termen căruia i se aplică o rată fixă a dobânzii și un instrument financiar derivat încorporat cu un randament care depinde de performanța unui indice bursier specific sau a unui curs de schimb bilateral, cu condiția unui randament minim garantat de 0 %. Scadența celor două componente poate fi aceeași sau poate să difere. RAD pentru contractele noi include rata dobânzii pentru depozitul la termen, întrucât aceasta reflectă acordul dintre deponent și agentul raportor și este cunoscută în momentul depunerii banilor. Randamentul celeilalte componente a depozitului, care depinde de performanța unui indice bursier sau a unui curs de schimb bilateral, este cunoscut doar ex post, atunci când produsul ajunge la scadență, și, prin urmare, acesta nu poate fi inclus în rata pentru contractele noi. Astfel, doar randamentul minim garantat (de regulă, 0 %) este inclus. RAD pentru solduri include, întotdeauna, rata dobânzii aplicată de agentul raportor în momentul calculării ratelor dobânzii practicate de IFM. Până la momentul scadenței, se includ rata pentru depozitul la termen, precum și randamentul minim garantat al depozitului care conține instrumentul financiar derivat încorporat. Ratele dobânzii practicate de IFM pentru solduri reflectă numai la scadență RAD care este plătită de agentul raportor.
8. Depozitele la termen cu scadența peste doi ani, definite în partea 2 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), pot include conturi de economii pentru pensii. Partea principală a conturilor de economii pentru pensii poate fi plasată în valori mobiliare, iar rata dobânzii pentru aceste conturi depinde, prin urmare, de randamentul valorilor mobiliare subiacente. Partea rămasă în conturile de economii pentru pensii poate fi păstrată în numerar, iar rata dobânzii este determinată de instituția de credit sau de altă instituție în același mod ca pentru celelalte depozite. În momentul deschiderii depozitului, randamentul total al gospodăriei din contul de economii pentru pensie nu este cunoscut și poate să fie, de asemenea, negativ. În plus, în momentul deschiderii depozitului, gospodăria și instituția de credit sau altă instituție convin asupra unei rate a dobânzii care se aplică doar pentru partea din depozit; aceasta nu se aplică pentru partea investită în valori mobiliare. Prin urmare, doar partea din depozit care nu este investită în valori mobiliare este inclusă în statisticile privind ratele dobânzilor practicate de IFM. RAD pentru contractele noi care este raportată este rata convenită între gospodărie și agentul raportor pentru partea din depozit în momentul deschiderii depozitului. RAD pentru solduri este rata aplicată de agentul raportor părții din depozit corespunzătoare conturilor de economii pentru pensii în momentul calculării ratei dobânzii practicate de IFM.
9. Planurile de economisire pentru credite pentru locuințe sunt sisteme de economisire pe termen lung care pot să ofere un randament scăzut, însă, după o anumită perioadă de economisire, conferă gospodăriei sau societății nefinanciare dreptul de beneficia de un credit pentru locuințe la o rată redusă. Conform părții 2 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), aceste planuri de economisire sunt clasificate în categoria depozitelor la termen cu scadența peste doi ani, atât timp cât sunt utilizate ca depozite. De îndată ce sunt transformate într-un credit, acestea sunt clasificate drept credite pentru locuințe acordate gospodăriilor. Agenții raportori raportează drept un contract nou de depozit rata dobânzii convenită în momentul deschiderii depozitului inițial. Valoarea corespunzătoare a contractului nou este suma de bani care a fost depusă. Creșterea în timp a valorii acestui depozit este inclusă doar în solduri. În momentul în care depozitul este transformat într-un credit, acest credit nou este înregistrat ca un contract nou de credit. Rata dobânzii este rata redusă oferită de agentul raportor. Ponderea reprezintă valoarea totală a creditului acordat gospodăriei sau societății nefinanciare.
10. În conformitate cu partea 2 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), depozitele deschise în conformitate cu planul pentru locuințe reglementat din Franța, plan d’epargne-logement (PEL), sunt clasificate drept depozite la termen cu scadența peste doi ani. Guvernul reglementează condițiile aplicabile acestor PEL și stabilește rata dobânzii, care rămâne nemodificată pe întreaga durată a depozitului, respectiv fiecare „generație” de PEL are asociată aceeași rată a dobânzii. PEL sunt menținute timp de cel puțin patru ani, iar clientul depune anual o sumă minimă prestabilită, având însă dreptul să majoreze plățile în orice moment pe durata planului. Agenții raportori raportează în categoria contractelor noi suma inițială depusă la deschiderea unui nou PEL. Suma de bani depusă inițial în PEL poate fi foarte mică, ceea ce înseamnă că ponderea atribuită ratei contractelor noi va fi, de asemenea, relativ scăzută. Această abordare garantează că rata contractelor noi reflectă întotdeauna condițiile aplicabile celei mai recente generații de PEL. Modificările ratei dobânzii aplicate noilor PEL sunt reflectate în rata contractelor noi. Reacția consumatorilor constând într-un transfer al stocului din alte depozite pe termen lung către PEL preexistente nu este reflectată în ratele contractelor noi, ci doar în ratele pentru solduri. La sfârșitul perioadei de patru ani, clientul poate solicita fie un credit cu o rată redusă, fie reînnoirea contractului. Întrucât reînnoirea PEL se realizează automat, fără o implicare activă din partea clientului, și întrucât condițiile contractuale, inclusiv rata dobânzii, nu sunt renegociate, în conformitate cu partea 2 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), această reînnoire nu este considerată un contract nou. La reînnoirea contractului, clientul are posibilitatea de a face depuneri suplimentare, cu condiția ca soldul să nu depășească un anumit plafon, iar durata contractului să nu depășească un anumit număr de ani. Dacă sunt atinse plafonul sau durata maximă, contractul este înghețat. Gospodăria sau societatea nefinanciară își păstrează dreptul de a contracta un credit și primește în continuare dobândă în condițiile stabilite în momentul deschiderii PEL, atât timp cât banii rămân în contabilitatea băncii. Guvernul acordă o subvenție sub forma plății unei dobânzi acordate în plus față de rata dobânzii oferită de instituția de credit sau de altă instituție. Conform părții 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34), doar partea din dobândă care este oferită de instituția de credit sau de altă instituție este inclusă în statisticile privind ratele dobânzilor practicate de IFM. Subvenția guvernamentală, care este plătită prin intermediul instituției de credit sau al altei instituții, însă nu de către aceasta, nu este luată în considerare.
11. Ratele negative ale dobânzilor la depozite ar trebui incluse în ratele dobânzii practicate de IFM, cu condiția ca aceste rate să nu fie excepționale în raport cu condițiile pieței.
PARTEA 15a
Statistici privind posturile din bilanț și ratele dobânzii practicate de IFM individuale
Tabelele 1, 2 și 3 prezintă cerințele detaliate pentru transmiterea datelor referitoare la statisticile privind posturile din bilanț și ratele dobânzii practicate de IFM individuale. În ceea ce privește posturile din bilanț (PB) ale IFM individuale, aceste cerințe se referă la serii lunare privind soldurile, împreună cu un set selectat de indicatori suplimentari privind soldurile, care trebuie raportați pe bază trimestrială. Cu toate acestea, BCN care colectează aceste date pe bază lunară pot raporta acești indicatori pe bază lunară. Sistemul de raportare pentru posturile din bilanț individuale acoperă și seriile auxiliare, care includ informații privind efectele care nu sunt legate de tranzacții, astfel încât să poată fi derivați indicatori preciși privind tranzacțiile, și anume luând în considerare reevaluările datorate modificărilor de preț și de curs de schimb, reclasificările și scoaterile din evidențele contabile sau reducerile valorii contabile a creditelor, după caz. Tabelele 1 și 2 din prezenta parte identifică aceste cerințe cu simbolurile „ߦ•” și „ߦߦ••”. „ߦߦ••” indică situațiile în care BCN trebuie să acopere doar reclasificările, ca un minim. În plus, pentru a reduce sarcina de raportare, BCN pot aplica o abordare bazată pe o valoare prag la raportarea seriilor auxiliare. În special, se așteaptă ca BCN să raporteze serii auxiliare cu maxima diligență posibilă pentru sume care depășesc 50 de milioane EUR, dar numai atunci când seriile auxiliare depășesc 1 % din soldurile indicatorului, respectiv pragul = max (50 de milioane EUR, 1 % din stocuri). Acest prag, care se aplică și grupurilor de instituții de credit, este orientativ și este menit să ajute BCN să decidă dacă este sau nu este cazul să opereze o ajustare. Totuși, atunci când informațiile nu sunt disponibile cu ușurință sau sunt de calitate inferioară, BCN relevantă poate lua decizia fie de a nu lua măsuri ulterioare, fie de a efectua estimări. Pentru credite, sistemul de raportare include informații suplimentare privind transferurile de credite, raportate ca achiziții minus cedări. Acești indicatori, identificați în tabelul 1 cu simbolul „†”, acoperă fluxurile nete de credite securitizate sau transferate în alt mod (operațiuni cu impact asupra soldului creditelor raportate). Ar trebui menționat că cerințele Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) nu corespund direct cerințelor în materie de date din tabelul 1. În special, fluxurile nete de credite securitizate (operațiuni cu impact asupra soldului creditelor raportate) care se referă la defalcările în funcție de scadență ale creditelor acordate societăților nefinanciare și defalcările în funcție de destinație pentru creditele acordate gospodăriilor sunt necesare doar pe bază trimestrială în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Totuși, aceste informații pot fi colectate pe bază lunară la nivel național. În mod asemănător, datele privind fluxurile nete de credite transferate în alt mod (operațiuni cu impact asupra soldului creditelor raportate) în legătură cu defalcările în funcție de scadență ale creditelor acordate societăților nefinanciare și în legătură cu transferurile de credite între IFM naționale nu sunt acoperite de cerințele Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), dar pot fi disponibile la nivel național. În cazul în care nu sunt disponibile în mod direct, aceste informații trebuie raportate cu maxima diligență posibilă.
Transmiterea statisticilor privind ratele dobânzii (RMD) practicate de IFM individuale, astfel cum se stabilește în tabelul 3, include ratele lunare ale dobânzii privind depozitele și creditele exprimate în euro pentru gospodăriile populației și societățile nefinanciare rezidente în zona euro. Pe lângă ratele dobânzii la solduri și volumele operațiunilor, cerințele acoperă valoarea contractelor noi.
În conformitate cu articolul 17a, grupul de instituții de credit din zona euro implicate în schimbul de date va fi modificat periodiC. Sub rezerva procedurii de aprobare stabilite în acest articol, orice modificare va fi implementată conform următoarelor reguli.
(i) Pentru extinderile zonei euro: BCN relevantă și BCE vor conveni asupra instituțiilor care trebuie acoperite în exercițiu, iar datele vor fi raportate pentru perioade de referință de la data la care statul membru relevant devine stat membru participant.
(ii) Pentru modificări ale populației IFM: grupul va fi modificat conform principiului general de menținere a acoperirii convenite de Eurosistem. În special:
— în cazul în care o instituție acoperită de schimbul de date iese din populația IFM din cauza unei modificări a clasificării sectoriale a acesteia, aceasta va fi exclusă din grup;
— IFM din grup pot fi implicate în fuziuni sau achiziții. În cazul în care instituția rezultată utilizează codul IFM al unei IFM care este deja în grup, nu sunt necesare modificări. În cazul în care instituția rezultată utilizează codul unei IFM existente care nu este în grup, IFM va fi adăugată în grup din prima zi a lunii în care are loc fuziunea sau achizițiA.
— În astfel de situații, se va decide de la caz la caz dacă BCN relevantă ar trebui să raporteze date retrospective. În cazul în care instituția rezultată utilizează un cod IFM nou, IFM va fi adăugată în grup din prima zi a lunii în care are loc fuziunea sau achiziția; în cazul divizărilor, grupul va fi modificat pentru a continua să acopere pe cea mai mare dintre IFM rezultate. Posibilitatea includerii tuturor IFM rezultate va fi decisă de la caz la caz.
(iii) Pentru modificări ale unităților de observare statistică efective cu obligații de raportare în ceea ce privește statisticile privind posturile din bilanț și RMD datorate derogărilor sau regimurilor de eșantionare aplicate de BCN: orice instituții pentru care datele nu mai sunt disponibile vor fi excluse din grup.
Tabelul 1
Date privind activele IFM individuale
|
|
|
Sectorul contrapărții |
Total |
IFM |
|
|
|
|
|
|
|||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrația publică (S.13) |
|
|
|||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Societăți nefinanciare (S.11) |
||||||||
|
|
|
d/c poziții intragrup |
BCN |
Până la 1 an |
Peste 1 an și până la 2 ani |
Peste 2 ani |
|
|
Total |
|
|
|
|
||||
|
|
|
|
|
Până la 1 an |
Peste 1 an |
||||||||||||
Instrument |
|
|
|
|
|
|
Peste 1 an și până la 5 ani |
Peste 5 ani |
||||||||||
Numerar |
Zona contrapărții |
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite |
Zona euro |
|
ߦ• |
|
|
|
|
|
|
ߦ• † |
|
|
ߦ• † |
ߦ• † |
|
|
||
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
|
Restul lumii |
ߦߦ•• |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||
d/c credite în euro |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||
d/c credite acordate pe descoperit de cont în euro (1) |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||
d/c credite sindicalizate |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||
d/c contracte de deport cu CPC |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
Titluri de natura datoriei |
Zona euro |
|
ߦ• |
|
|
|
|
|
|
|
|
T |

Participații și acțiuni/unități de fond ale IF, altele decât FPM |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ߦ• |
|
|
|
|
|
||
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
Restul lumii |
ߦߦ•• |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
Active nefinanciare (inclusiv active fixe) |
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||
Alte active |
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||
d/c instrumente financiare derivate |
Zona euro |
|
T |
|
|
|
|
|
T |
|
|
|
|
|
|
|
||
Restul lumii |
T |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sectorul contrapărții |
non-IFM |
|||||||||||
|
|
|
Sectorul privat |
||||||||||||
|
|
|
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 + S.15) |
AIF, fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară, și SAFP |
|||||||||||
|
|
|
Total |
Pentru locuințe |
Pentru consum și pentru alte scopuri |
|
AIF și fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară |
SAPF |

( 1
) Aceste serii sunt necesare pentru a suplimenta transmiterea privind RMD individuale. În special, cerința privind „creditele acordate pe descoperit de cont” acoperă creditele reînnoibile automat și creditele acordate pe descoperit de cont, precum și creditele (de oportunitate sau extinse) prin card de credit.
|
|
Indicatori lunari privind soldurile. |
T |
|
Indicatori trimestriali privind soldurile. |
ߦ• |
|
Serii auxiliare: toate ajustările combinate. |
ߦߦ• |
|
Serii auxiliare: toate ajustările combinate; BCN pot opta să raporteze numai efectele referitoare la reclasificări, în cazul în care acest lucru reduce sarcina de raportare. |
† |
|
Transferuri de credite (achiziții minus cedări). |
Tabelul 2
Date privind pasivele IFM individuale
|
|
|
Sectorul contrapărții |
Total |
|
|
|
IFM |
|
|
non-IFM |
|
|
|
|
|
||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Administrația centrală |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 + S.15) |
Altele |
||||||||||||||||||
Instrument |
|
|
Până la 1 an |
Peste 1 an și până la 2 ani |
Peste 2 ani |
d/c poziții intragrup |
BCN |
|
|
AIF și fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară |
SAPF |
Alte administrații publice |
||||||||||||||||||
Depozite |
Zona contrapărții |
|
||||||||||||||||||||||||||||
Total |
Zona euro |
|
|
|
|
ߦ• |
|
|
|
ߦߦ•• |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
Restul lumii |
ߦߦ•• |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
d/c în euro |
Total |
T |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Depozite în M3 (1) |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ߦߦ•• |
ߦߦ•• |
ߦߦ•• |
|
|
|
||||||||||||||
overnight |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
d/c în euro (1) |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
la termen |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Până la 1 an |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
Între 1 an și 2 ani |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
rambursabile cu preaviz până la 3 luni |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
d/c în euro (1) |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
contracte de report, nu cu CPC |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
Depozite neincluse în M3 |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ߦߦ•• |
ߦߦ•• |
ߦߦ•• |
|
|
|
||||||||||||||
la termen, peste 2 ani |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
rambursabile cu preaviz, peste 3 luni |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
d/c în euro (1) |
Zona euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
contracte de report, cu CPC |
La nivel național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Zona euro exclusiv teritoriul național |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
Titluri de natura datoriei emise |
Total |
ߦߦ•• |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
în euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
în monedă străină |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Capital și rezerve |
Total |
ߦߦ•• |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Alte pasive |
Total |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
d/c instrumente financiare derivate |
Zona euro |
|
|
|
|
T |
|
|
T |
|
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||
Restul lumii |
T |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|||||||||||||||
(1)
Aceste serii sunt necesare pentru a suplimenta transmiterea privind RMD individuale. În special, cerința privind „creditele acordate pe descoperit de cont” acoperă creditele reînnoibile automat și creditele acordate pe descoperit de cont, precum și creditele (de oportunitate sau extinse) prin card de credit.
|
Tabelul 3
Date privind ratele dobânzii practicate de IFM individuale
CATEGORII DE INSTRUMENTE PENTRU RATELE DOBÂNZII LA SOLDURI |
||||
|
Sector |
Tip de instrument |
Scadență inițială |
Obligație de raportare |
Depozite în EUR |
De la gospodăriile populației |
La termen |
Până la 2 ani |
RAD |
Peste 2 ani |
RAD |
|||
De la societăți nefinanciare |
La termen |
Până la 2 ani |
RAD |
|
Peste 2 ani |
RAD |
|||
Credite în EUR |
Către gospodăriile populației |
Pentru locuințe |
Până la 1 an |
RAD |
Peste 1 an și până la 5 ani |
RAD |
|||
Peste 5 ani |
RAD |
|||
Pentru consum și pentru alte scopuri |
Până la 1 an |
RAD |
||
Peste 1 an și până la 5 ani |
RAD |
|||
Peste 5 ani |
RAD |
|||
Către societăți nefinanciare |
Total |
Până la 1 an |
RAD |
|
Peste 1 an și până la 5 ani |
RAD |
|||
Peste 5 ani |
RAD |
|||
CATEGORII DE INSTRUMENTE PENTRU RATELE DOBÂNZII LA CONTRACTELE NOI |
||||
|
Sector |
Tip de instrument |
Scadență inițială, perioadă de preaviz, perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii |
Obligație de raportare |
Depozite în EUR |
De la gospodăriile populației |
Overnight (1) |
|
RAD |
La termen |
Scadență până la 1 an |
RAD, valoare |
||
Scadență peste 1 an și până la 2 ani |
RAD, valoare |
|||
Scadență peste 2 ani |
RAD, valoare |
|||
Rambursabile cu preaviz (1) |
Cel mult 3 luni |
RAD |
||
Peste 3 luni |
RAD |
|||
De la societăți nefinanciare |
Overnight (1) |
|
RAD |
|
La termen |
Scadență până la 1 an |
RAD, valoare |
||
Scadență peste 1 an și până la 2 ani |
RAD, valoare |
|||
Scadență peste 2 ani |
RAD, valoare |
|||
|
Contracte de report |
|
|
|
Credite în EUR |
Către gospodăriile populației |
Credite reînnoibile automat și credite acordate pe descoperit de cont, precum și credite (de oportunitate sau extinse) prin card de credit (1) |
RAD |
|
Pentru consum |
Rată variabilă și perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de până la 1 an |
RAD, valoare |
||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 1 an și de până la 5 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 5 ani |

Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 5 an și de până la 10 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 10 ani |
RAD, valoare |
|||
Pentru alte scopuri |
Rată variabilă și perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de până la 1 an |
RAD, valoare |
||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 1 an și de până la 5 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 5 ani |
RAD, valoare |
|||
Către societăți nefinanciare |
Credite reînnoibile automat și credite acordate pe descoperit de cont, precum și credite (de oportunitate sau extinse) prin card de credit (1) |
RAD |
||
Credite de până la 0,25 milioane EUR |
Rată variabilă și perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de până la 3 luni |
RAD, valoare |
||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 3 luni și de până la 1 an |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 1 an și de până la 3 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 3 an și de până la 5 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 5 an și de până la 10 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 10 ani |
RAD, valoare |
|||
Credite de peste 0,25 milioane EUR și de până la 1 milion EUR |
Rată variabilă și perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de până la 3 luni |
RAD, valoare |
||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 3 luni și de până la 1 an |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 1 an și de până la 3 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 3 an și de până la 5 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 5 an și de până la 10 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 10 ani |
RAD, valoare |
|||
Alte credite de peste 1 milion EUR |
Rată variabilă și perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de până la 1 an |
RAD, valoare |
||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 1 an și de până la 5 ani |
RAD, valoare |
|||
Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii de peste 5 ani |
RAD, valoare |
|||
(1) Pentru acești indicatori, volumele de contracte sunt incluse în sistemul de raportare pentru posturile din bilanț individuale. |
PARTEA 16
Statistici privind plățile
Secțiunea 1: Cerințe de raportare
În plus față de indicatorii specificați în Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43) și astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (1) din prezenta orientare, BCN raportează informațiile suplimentare solicitate în conformitate cu tabelele 1-7. Aceste informații fac obiectul acelorași termene specificate pentru indicatorii din regulament. Pentru indicatorii pentru care nu este prevăzută o definiție în regulament, se include o definiție în tabelul relevant.
Informațiile cerute în conformitate cu tabelele din regulament și din prezenta orientare ar trebui raportate indiferent de existența efectivă a fenomenului de bază și chiar atunci când acestea sunt zero. Se folosește „NC” cu statutul observației M pentru a indica inexistența fenomenului. Pentru posturile pro memoria, dacă nu pot fi furnizate date efective, estimări sau date provizorii, BCN raportează NC cu statutul observației L.
Tabelul 1
Mijloace de decontare
Sfârșitul perioadei, dacă nu se precizează altfel; valoare în milioane EUR
|
Valoare |
Frecvență |
Mijloace de decontare folosite de non-IFM |
||
Pasivele BCN |
||
Depozite overnight exprimate în euro |
||
ale administrațiilor centrale naționale |
Geo 0 |
M |
ale administrațiilor centrale ale altor state membre din zona euro |
Geo 0 |
M |
ale restului lumii, cu excepția băncilor |
Geo 0 |
M |
Depozite overnight exprimate în alte monede |
||
ale administrațiilor centrale naționale |
Geo 0 |
M |
ale administrațiilor centrale ale altor state membre din zona euro |
Geo 0 |
M |
ale restului lumii, cu excepția băncilor |
Geo 0 |
M |
Pasivele altor IFM |

Mijloace de decontare folosite de instituțiile de credit |
||
Depozite overnight în euro deținute la alte instituții de credit |
Geo 0 |
Q |
Împrumuturi pe parcursul zilei în euro de la banca centrală (media corespunzătoare ultimei perioade de aplicare a rezervelor minime obligatorii) |
Geo 0 |
A |
Mijloace de decontare folosite de non-IFM – active sau creanțe asupra activelor care pot fi utilizate de non-IFM pentru plăți.
Depozite overnight – definite în „Categorii de instrumente” în partea 2 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
Sunt incluse toate conturile, indiferent de moneda în care sunt exprimate; astfel, „depozite overnight exprimate în alte monede” reprezintă o subcategorie de „depozite overnight”.
Depozite overnight exprimate în alte monede – valoarea depozitelor overnight deținute de non-IFM în alte monede.
Mijloace de decontare folosite de instituții de credit – active sau creanțe asupra activelor care pot fi utilizate de instituțiile de credit pentru plăți.
Împrumuturi pe parcursul zilei în euro de la banca centrală (media corespunzătoare ultimei perioade de aplicare a rezervelor minime obligatorii) – valoarea totală a creditelor acordate de banca centrală instituțiilor de credit și rambursate într-o perioadă mai scurtă de o zi lucrătoare. Aceasta reprezintă media valorii maxime zilnice a pozițiilor pe parcursul zilei de descoperit de cont, simultane și efective, sau a tragerilor în cadrul facilităților de credit pe parcursul zilei din cursul zilei pentru toate instituțiile de credit luate împreună. Toate zilele din perioada de aplicare, inclusiv sfârșiturile de săptămână și zilele bancare nelucrătoare, sunt luate în considerare în medie.
Tabelul 2
Instituții care oferă servicii de plată către non-IFM
Sfârșitul perioadei; unități originale dacă nu se precizează altfel; valoare în milioane EUR
|
Număr |
Valoare |
Frecvență |
Bancă centrală |
|||
Număr de birouri |
Geo 0 |
— |
A |
Număr de depozite overnight (mii) |
Geo 0 |
— |
A |
Instituții de credit |
|||
din care: |
|
|
|
Instituții de credit constituite în mod legal în țara raportoare |
|||
Număr de birouri |
Geo 0 |
— |
A |
Număr de instituții |
Geo 0 |
|
A |
Valoarea depozitelor overnight deținute de non-IFM |
— |
Geo 0 |
Q |
Sucursalele instituțiilor de credit cu sediul în zona euro |
|||
Număr de birouri |
Geo 0 |
— |
A |
Număr de instituții |
Geo 0 |
|
A |
Valoarea depozitelor overnight deținute de non-IFM |
— |
Geo 0 |
Q |
Sucursalele în afara zonei euro ale instituțiilor de credit cu sediul în SEE |
|||
Număr de birouri |
Geo 0 |
— |
A |
Număr de instituții |
Geo 0 |
|
A |
Valoarea depozitelor overnight deținute de non-IFM |
— |
Geo 0 |
Q |
Sucursalele instituțiilor de credit cu sediul în afara SEE |
|||
Număr de birouri |
Geo 0 |
— |
A |
Număr de instituții |
Geo 0 |
|
A |
Valoarea depozitelor overnight deținute de non-IFM |
— |
Geo 0 |
Q |
Instituții emitente de monedă electronică |
|||
Număr de instituții |
Geo 0 |
— |
A |
Alți prestatori de servicii de plată |
|||
Număr de instituții |
Geo 0 |
— |
A |
Număr de birouri |
Geo 0 |
— |
A |
Numărul de depozite overnight deținute de non-IFM (mii) |
Geo 0 |
— |
A |
Valoarea depozitelor overnight deținute de non-IFM |
|
Geo 0 |
Q |
Posturi pro memoria: |
|
|
|
Număr total de instituții de plată care funcționează în țară pe bază transfrontalieră |
Geo 0 |
|
A |
din care: |
|
|
|
număr de instituții de plată care prestează servicii printr-o sucursală stabilită |
|
Geo 0 |
A |
număr de instituții de plată care prestează servicii printr-un agent |
|
Geo 0 |
A |
număr de instituții de plată care nu prestează servicii nici printr-o sucursală stabilită, nici printr-un agent |
|
Geo 0 |
A |
Tabelul 2 completează tabelul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43).
Număr de instituții – cuprinde instituțiile independente din punct de vedere juridic care funcționează în țara raportoare. Fiecare instituție este luată în considerare o singură dată, indiferent de numărul de birouri pe care îl menține într-o anumită țară.
Număr de birouri – număr de locuri de desfășurare a activității în țara raportoare. Fiecare loc de desfășurare a activității constituit în aceeași țară raportoare este luat în considerare separat. Sunt incluse numai acele birouri (indiferent de dimensiunea și programul de funcționare al acestora) care prestează servicii de plată cu compensare și decontare fără numerar, în timp ce birourile mobile nu sunt incluse. Sediul central al instituției este considerat birou în cazul în care oferă servicii de plată cu compensare și decontare fără numerar.
Sucursală – un loc de desfășurare a activității (altul decât sediul principal), care este situat în țara raportoare și care a fost înființat de o instituție de credit constituită în mod legal în altă țară. Aceasta nu are personalitate juridică și efectuează direct unele sau toate operațiunile inerente în activitatea instituțiilor de credit. Toate locurile de desfășurare a activității înființate în țara raportoare de către aceeași instituție constituită în mod legal în altă țară reprezintă o sucursală unică. Fiecare dintre aceste locuri de desfășurare a activității este luat în considerare ca un birou individual.
Sucursală a unei instituții de credit cu sediul în zona euro – o sucursală (situată în țara raportoare) a unei instituții de credit constituite în mod legal în afara țării raportoare, dar în zona euro.
Sucursală a unei instituții de credit cu sediul în afara SEE – o sucursală (situată în țara raportoare) a unei bănci cu sediul în afara SEE.
Sucursală a unei instituții de credit cu sediul în SEE (în afara zonei euro) – o sucursală (situată în țara raportoare) a unei instituții de credit constituite în mod legal într-o țară SEE în afara țării raportoare și în afara zonei euro.
Număr total de instituții de plată care funcționează în țară pe bază transfrontalieră – instituții de plată situate în afara țării raportoare, dar care funcționează în țara raportoare printr-o sucursală stabilită, printr-un agent sau prin acces la distanță.
Tabelul 3
Operațiuni de plată care implică non-IFM
Total pentru perioadă; număr de operațiuni, în milioane; valoarea operațiunilor, în milioane EUR; frecvență anuală
|
Trimise |
Primite |
||
Posturi pro memoria |
Număr de operațiuni |
Valoarea operațiunilor |
Număr de operațiuni |
Valoarea operațiunilor |
Operațiuni pe tip de instrument de plată |
||||
Transferuri credit |
||||
Inițiate electronic |
||||
din care: |
|
|
|
|
Inițiate sub forma unei plăți singulare |
|
|
|
|
din care: |
|
|
|
|
Plăți electronice bazate pe servicii bancare electronice |
Geo 1 |
Geo 1 |
— |
— |
Creditare în cont prin simpla înregistrare în cont |
Geo 0 |
Geo 0 |
— |
— |
Debitare din cont prin simpla înregistrare în cont |
Geo 0 |
Geo 0 |
— |
— |
|
|
|
— |
— |
Remiteri de bani |
Geo 3 |
Geo 3 |
Geo 2 |
Geo 2 |
Operațiuni prin dispozitiv de telecomunicații, digital sau informatic |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 2 |
Geo 2 |
Alte servicii (neincluse în Directiva privind serviciile de plată) |
Geo 4 |
Geo 4 |
— |
— |
Tabelul 3 completează tabelul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43).
Plăți electronice bazate pe servicii bancare electronice – operațiuni inițiate prin sisteme de servicii bancare electronice și servicii de inițiere a plăților. Postul „plăți electronice bazate pe servicii bancare electronice” exclude plățile doar inițiate de plătitor prin servicii bancare electronice, fără să implice o operațiune de achiziții electronice. De asemenea, exclude facturile prezentate online care nu presupun o operațiune simultană de achiziții electronice.
Creditare în cont prin simpla înregistrare în cont – operațiune de credit inițiată de un prestator de servicii de plată (PSP) (inclusiv emitent de monedă electronică) fără un ordin de tranzacție specific și efectuată prin simpla înregistrare în cont, respectiv o intrare pe credit, în contul unui client, respectiv fără utilizarea unui instrument de plată tradițional. Pentru acest post sunt raportate următoarele operațiuni: (a) plata dobânzii de către bancă; (b) plata dividendelor de către bancă; (c) transferarea valorii unui credit în contul curent al clientului; și (d) alte creditări în cont prin simpla înregistrare în cont. Aceste date sunt excluse din transferurile credit.
Debitare din cont prin simpla înregistrare în cont – operațiune de debit inițiată de un PSP (inclusiv emitent de monedă electronică) fără un ordin de tranzacție specific și efectuată prin simpla înregistrare în cont (o intrare pe debit) în contul unui client, respectiv fără utilizarea unui instrument de plată tradițional. Pentru acest post sunt raportate următoarele operațiuni: (a) perceperea dobânzii de către bancă; (b) deducerea comisioanelor bancare; (c) plata impozitelor legate de active financiare, în cazul în care acestea sunt o operațiune separată, dar nu sunt autorizate separat de către client; (d) rambursări ale valorii unui credit; și (e) alte debitări din cont prin simpla înregistrare în cont. Aceste date sunt excluse din debitările directe.
Remiteri de bani – definite la articolul 4 din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 39 ).
Operațiuni prin dispozitiv de telecomunicații, digital sau informatic – definite la punctul 7 din anexa la Directiva 2007/64/CE.
Alte servicii (neincluse în Directiva privind serviciile de plată) – servicii privind plățile, altele decât cele definite la articolul 4 punctul 3 din Directiva 2007/64/CE
Tabelul 4
Operațiuni de plată pe tip de terminal care implică non-IFM
Total pentru perioadă; număr de operațiuni, în milioane; valoarea operațiunilor, în milioane EUR; frecvență anuală
Posturi pro memoria |
Număr de operațiuni |
Valoarea operațiunilor |
Avansuri de numerar la terminalele POS |
Geo 1 |
Geo 1 |
Retrageri de numerar OTC |
Geo 1 |
Geo 1 |
Depozite de numerar OTC |
Geo 1 |
Geo 1 |
Tabelul 4 completează tabelul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43).
Avansuri de numerar la terminale punct de vânzare (point of sale – POS) – operațiuni în care titularul cardului primește numerar la un terminal POS în combinație cu o operațiune de plată pentru bunuri și servicii. În cazul în care nu este posibil să se distingă datele privind avansurile de numerar la terminale POS, acestea sunt raportate ca „operațiuni POS”.
Depozit de numerar OTC – depozit de numerar într-un cont deschis la PSP, utilizând un formular, inclusiv atunci când un card este utilizat doar pentru a identifica plătitorul. Include numerar depus într-o casetă de valori a unui PSP pentru creditare într-un cont deschis la PSP. Aceste operațiuni nu reprezintă plăți în sens strict, presupunând doar o trecere de la numerar la monedă scripturală.
Retragere de numerar OTC – retragere de numerar dintr-un cont deschis la PSP, utilizând un formular, inclusiv atunci când un card este utilizat doar pentru a identifica beneficiarul. Aceste operațiuni nu reprezintă plăți în sens strict, presupunând doar o trecere de la monedă scripturală la numerar.
Tabelul 5
Participarea la anumite sisteme de plăți: TARGET2
Sfârșitul perioadei, unități originale; frecvență anuală
|
Număr |
Sistem component al TARGET2 |
|
Număr de participanți |
Geo 1 |
Participanți direcți |
Geo 1 |
Instituții de credit |
Geo 1 |
Bancă centrală |
Geo 1 |
Alți participanți direcți |
Geo 1 |
Administrații publice |
Geo 1 |
Organizații de compensare și decontare |
Geo 1 |
Alte instituții financiare |
Geo 1 |
Altele |
Geo 1 |
Participanți indirecți |
Geo 1 |
Tabelul 6
Plăți procesate prin anumite sisteme de plăți: TARGET2
Total pentru perioadă; număr de operațiuni, în milioane; valoarea operațiunilor, în milioane EUR; frecvență anuală
|
Trimise |
|
Număr de operațiuni |
Valoarea operațiunilor |
|
Sistem component al TARGET2 |
||
Transferuri credit și debitări directe |
Geo 1 |
Geo 1 |
În cadrul aceluiași sistem component al TARGET2 |
Geo 0 |
Geo 0 |
Către alt sistem component al TARGET2 |
Geo 2 |
Geo 2 |
Către un sistem component al TARGET2 din zona euro |
Geo 2 |
Geo 2 |
Către un sistem component al TARGET2 din afara zonei euro |
Geo 2 |
Geo 2 |
Coeficient de concentrare |
Geo 1 |
Geo 1 |
Sistem component al TARGET2 – definit la articolul 2 din Orientarea BCE/2012/27 ( 40 ).
Pentru TARGET2, definiția termenului „transfrontalier” se bazează pe situarea componentei, nu a participantului, cum este cazul în alte sisteme de plăți.
Tabelele 6 și 7 din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43) ar trebui raportate pentru fiecare sistem de plăți, altul decât TARGET2. BCN ar trebui să distingă între sistemele de plăți de mare valoare și sistemele de plăți de mică valoare:
Sistem de plăți de mare valoare – definit la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului ( 41 ).
Sistem de plăți de mică valoare – definit la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012.
Tabelul 7
Activitățile PSP pe tip de serviciu de plată
Total pentru perioadă; număr de operațiuni trimise, în milioane; valoarea operațiunilor trimise, în milioane EUR; frecvență anuală
|
Post pro memoria Depozite de numerar OTC |
Post pro memoria Retrageri de numerar OTC |
Debitări directe |
Plăți cu card |
Transferuri credit |
Post pro memoria Remitere de bani |
Post pro memoria Operațiune prin dispozitiv de telecomunicații, digital sau informatic |
|||||||
Număr |
Valoare |
Număr |
Valoare |
Număr |
Valoare |
Număr |
Valoare |
Număr |
Valoare |
Număr |
Valoare |
Număr |
Valoare |
|
Instituții de credit |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Instituții emitente de monedă electronică |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Instituții emitente de cecuri și viramente poștale |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Instituții de plată |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Autorități publice: (a) BCE și BCN; și (b) state membre sau autorități locale |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Geo 1 |
Debitări directe – definite în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43).
Plăți cu card – operațiuni de plată definite la a doua liniuță de la punctele 3 și 4 din anexa la Directiva 2007/64/CE.
Transferuri de credit – definite în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43).
Defalcarea geografică necesară urmează convenția de denumire stabilită în Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43), și anume:
Tabelul 8
Împărțirea geografică
Geo 0 |
Geo 1 |
Geo 2 |
Geo 3 |
Geo 4 |
Național |
Național și transfrontalier combinat |
Transfrontalier |
Național |
Național |
Defalcări la nivel de țară pentru toate statele membre ale Uniunii |
||||
Restul lumii |
Transfrontalier |
Secțiunea 2: Derogări
Articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43) stabilește condițiile în care BCN pot acorda derogări agenților raportori. În special, alineatul (2) precizează că BCN pot acorda derogări agenților raportori numai în cazul în care acești agenți raportori nu contribuie la o acoperire semnificativă din punct de vedere statistic, la nivel național, a operațiunilor de plată pentru fiecare serviciu de plată.
O acoperire semnificativă din punct de vedere statistic este definită ca 95 % din valoarea operațiunilor de plată pentru fiecare serviciu de plată.
În cazul în care sunt acordate derogări, BCN trebuie să extrapoleze datele de raportat către BCE.
Secțiunea 3: Dispoziții tranzitorii
În vederea îmbunătățirii comparabilității datelor, BCN ar trebui să raporteze informații istorice pentru toate posturile din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43) și din prezenta orientare pentru perioada de referință 2013 cu maxima diligență posibilă. BCN decid cu privire la cea mai bună modalitate de a aborda această cerință, eventual prin estimări. Pentru seriile care nu au fost deja furnizate în contextul Orientării BCE/2007/9 anterioare și acolo unde nu sunt disponibile date efective, BCN pot raporta informațiile ca nefiind disponibile (serie NC cu statutul observației L) ( 42 ).
În legătură cu cerințele specificate în tabelele din prezenta orientare, BCN pot raporta date cu perioada de referință 2014 cu maxima diligență posibilă, în conformitate cu regulile stabilite pentru datele istorice (a se vedea mai sus).
Întrucât cerințele specificate în Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43) au o frecvență anuală, BCE trebuie să asigure furnizarea unui singure cifre pentru fiecare serie de date, raportată cu referire la întregul an (agregând, dacă este cazul 2014 S1 și 2014 S2). Pentru datele care acoperă 2014 S1, BCN decid cu privire la cea mai bună modalitate de abordare a acestei cerințe. Dacă nu sunt disponibile date efective, BCN pot furniza estimări.
Atunci când estimările sunt furnizate în conformitate cu dispozițiile tranzitorii, metodologia urmează a fi definită de către fiecare BCN, în funcție de specificul țării. BCN ar trebui să transmită note explicative pentru a clarifica abordarea urmată.
PARTEA 17
Statistici privind activele și pasivele FI
Declarațiile statistice ar trebui să conțină date pentru toate celulele din tabelele relevante din prezenta orientare, chiar dacă sunt zero, lipsesc sau fenomenul nu există.
Tabelul 1
Date care trebuie furnizate trimestrial: stocuri și ajustări ale fluxurilor
|
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. RL |
D. Total |
|||||||||||||||||||||||||
Total |
IFM |
Non-IFM – Total |
Total |
IFM |
Non-IFM – Total |
Total |
|||||||||||||||||||||||
|
Admin. publică (S.13) |
Alți rezidenți |
|
Admin. publică (S.13) |
Alți rezidenți |
|
State membre neparticipante |
SUA |
Japonia |
||||||||||||||||||||
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.26+S.127) |
Societăți de asigurare + fonduri de pensii (S.128+S.129) |
|
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare + fonduri de pensii (S.128+S.129) |
|
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
||||||||||||||||
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
||||||||||||||||||||||||||
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1 Creanțe din depozite și credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care dobândă acumulată |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2e. Euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2x. Monede străine |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2t. Total monede |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3 Participații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care acțiuni cotate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2+3+4)a din care valori mobiliare împrumutate sau vândute în cadrul unui contract de report |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5 Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 Active nefinanciare (inclusiv active fixe) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7 Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care dobânda acumulată aferentă creanțelor din depozite și credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 Credite și depozite atrase |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9 Acțiuni/unități ale FI |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
10 Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
11 Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care dobânda acumulată aferentă creditelor și depozitelor atrase |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabelul 2
Date care trebuie furnizate lunar: stocuri, ajustări ale fluxurilor, tranzacții
|
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. RL |
D. Total |
||||||
Total |
Total |
|||||||||
|
IFM |
Non-IFM |
|
IFM |
Non-IFM |
|||||
ACTIVE |
||||||||||
1 Creanțe din depozite și credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
2 Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
2e. Euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
2x. Monede străine |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
3 Participații |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
4 Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
5 Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
6 Active nefinanciare (inclusiv active fixe) |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
7 Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
PASIVE |
||||||||||
8 Credite și depozite atrase |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
9 Acțiuni/unități ale FI |
|
|
|
|
|
|
|
# |
||
9.1 Vânzarea acțiunilor/unităților FI |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
9.2 Răscumpărarea acțiunilor/unităților FI |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
10 Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
11 Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
||
|
PARTEA 18
Statistici privind activele și pasivele SVI
Tabelul 1
Solduri și tranzacții financiare
Date care trebuie furnizate trimestrial
|
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
D. Total |
||||||||||||||||||||||
Total |
IFM |
Non-IFM – Total |
Total |
IFM |
Non-IFM – Total |
|
Bănci |
Non-bănci |
||||||||||||||||||
|
Admin. publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|
Admin. publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|||||||||||||||||||||
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare + fonduri de pensii (S.128+S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare + fonduri de pensii (S.128+S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
|||||||||||||||
|
din care SVI |
|
din care SVI |
|||||||||||||||||||||||
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1 Creanțe din depozite și credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
ANC |
|
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
ANC |
ANC |
ANC |
peste 1 an |
|
ANC |
|
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
ANC |
ANC |
ANC |
2 Credite securitizate |
|
ANC |
|
ANC |
|
ANC |
ANC |
|
ANC |
ANC |
ANC |
|
ANC |
|
ANC |
|
ANC |
ANC |
|
ANC |
ANC |
ANC |
ANC |
|
|
|
2a IFM din zona euro, în calitate de inițiator |
|
ANC |
|
ANC/IFM |
|
ANC/IFM |
ANC/IFM |
|
ANC/IFM |
|
ANC/IFM |
|
ANC |
|
ANC/IFM |
|
ANC/IFM |
ANC/IFM |
|
ANC/IFM |
|
ANC/IFM |
ANC/IFM |
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC/IFM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC/IFM |
|
|
|
|
|
peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC/IFM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC/IFM |
|
|
|
|
|
peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC/IFM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC/IFM |
|
|
|
|
|
2b administrația publică din zona euro, în calitate de inițiator |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
2c AIF, fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară, și SAFP din zona euro, în calitate de inițiator |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
2d SNF din zona euro, în calitate de inițiator |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
2e inițiator din afara zonei euro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
3 Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
NON-ANC |
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
peste 1 an și până la 2 ani |
|
NON-ANC |
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
peste 2 ani |
|
NON-ANC |
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
NON-ANC |
|
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
4 Alte active securitizate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
4a din care administrația publică din zona euro, în calitate de inițiator |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
4b din care SNF din zona euro, în calitate de inițiator |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
5 Participații și acțiuni ale fondurilor de investiții |
|
|
|
|
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NON-ANC |
|
|
|
|
|
|
NON-ANC |
6 Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
7 Active nefinanciare (inclusiv active fixe) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NON-ANC |
8 Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NON-ANC |
PASIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9 Credite și depozite atrase |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
|
|
ANC |
peste 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
|
|
|
|
|
|
ANC |
10 Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
11 Capital și rezerve |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
12 Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANC |
13 Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NON-ANC |
13a din care dobânda acumulată aferentă titlurilor de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
NON-ANC |
ANC: Serii ancoră NON-ANC: Serii non-ancoră ANC/IFM: Serii ancoră care pot fi extrase parțial din datele colectate direct de la IFM potrivit Regulamentului (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) atunci când IFM din zona euro sunt administratorii creditelor. |
Tabelul 2
Scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile
Date care trebuie furnizate trimestrial
|
D. Total |
ACTIVE |
|
2 Credite securitizate |
NON-ANC |
Tabelul 3
Credite inițiate și administrate de IFM din zona euro: Date care urmează să fie schimbate între BCN (1)
Date care trebuie furnizate trimestrial
POSTURI DIN BILANȚ Active |
A. La nivel național |
B. Zona euro, exclusiv teritoriul național |
C. Restul lumii |
||||||||||||||
|
Admin. publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|
Admin. publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
||||||||||||
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare + fonduri de pensii (S.128+S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare + fonduri de pensii (S.128+S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) |
||||||
Credite securitizate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SVI situate într-o țară din zona euro A |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SVI situate într-o țară din zona euro B |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SVI situate într-o țară din zona euro C |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
etc. |

(*1) Solduri și, dacă este aplicabil în perioada de raportare, ajustări pentru reclasificări și scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile. |
PARTEA 19
Credite acordate societăților nefinanciare în funcție de ramura de activitate
BCN raportează datele referitoare la secțiunile individuale în conformitate cu modelul I sau, în cazul în care datele referitoare la secțiunile individuale nu sunt disponibile, în conformitate cu modelul II.
BCN raportează distinct soldurile referitoare la creditele acordate societăților nefinanciare naționale și creditele acordate societăților nefinanciare din alte state membre din zona euro (unde este cazul). Toate datele sunt raportate în milioane EUR.
Modelul I |
Modelul II |
||
1 |
A. Agricultură, silvicultură și pescuit |
1 |
A. Agricultură, silvicultură și pescuit |
2 |
B. Industrii extractive |
2 |
B. Industrii extractive |
3 |
C. Industria prelucrătoare |
3 |
C. Industria prelucrătoare |
4 |
D. Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și a aerului condiționat |
4 |
D. Furnizarea energiei electrice, a gazelor naturale, a aburului și a aerului condiționat + E. Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare |
5 |
E. Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare |
||
6 |
F. Construcții |
5 |
F. Construcții |
7 |
G. Comerțul cu ridicata și cu amănuntul. Repararea autovehiculelor și motocicletelor |
6 |
G. Comerțul cu ridicata și cu amănuntul. Repararea autovehiculelor și motocicletelor |
8 |
I. Servicii de cazare și alimentație publică |
7 |
I. Servicii de cazare și alimentație publică |
9 |
H. Transport și depozitare |
8 |
H. Transport și depozitare + J. Informare și comunicații |
10 |
J. Informare și comunicații |
||
11 |
L. Tranzacții imobiliare |
9 |
L. Tranzacții imobiliare + M. Activități specializate, științifice și tehnice + N. Activități de servicii administrative și activități de servicii suport |
12 |
M. Activități specializate, științifice și tehnice |
||
13 |
N. Activități de servicii administrative și activități de servicii suport |
||
14 |
Toate celelalte secțiuni relevante pentru societățile nefinanciare |
10 |
Toate celelalte secțiuni relevante pentru societățile nefinanciare |
Notă: Literele se referă la clasificarea corespunzătoare NACE Rev. 2. |
PARTEA 20
Statistici privind liniile de credit ale IFM
Tabelul
Statistici privind liniile de credit ale IFM (stocuri și ajustări din reclasificare)
BILANȚ POSTURI |
A. La nivel național |
B. Alte state membre participante |
C. Restul lumii |
D. Total |
||||||||||||||||||
IFM |
Non-IFM |
IFM |
Non-IFM |
|||||||||||||||||||
|
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|||||||||||||||||
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) Total |

din care: CPC (4) |
|
din care: CPC (4) |
|||||||||||||||||||
ACTIVE |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1 Elemente extrabilanțiere |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Linii de credit |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PARTEA 21
Statistici privind activele și pasivele CPC
Tabel
Statistici privind activele și pasivele CPC (stocuri și ajustări din reclasificare)
Date cu raportare trimestrială
BILANȚ POSTURI |
A. Rezidenți din zona euro |
B. Restul lumii |
C. Total |
||||||||||
IFM |
Non-IFM |
||||||||||||
|
Administrația publică (S.13) |
Alte sectoare rezidente |
|||||||||||
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
Alți intermediari financiari + auxiliari financiari + instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125+S.126+S.127) |
Societăți de asigurare (S.128) |
Fonduri de pensii (S.129) |
Societăți nefinanciare (S.11) |
Gospodăriile populației + instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14+S.15) Total |
|||||||
Administrația centrală |
Alte administrații publice |
|
din care: CPC (4) |
||||||||||
ACTIVE |
|||||||||||||
1 Credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: contracte de deport născute dintr-un contract de report tripartit în care o IFM din zona euro este creditorul |
R |
R |
R |
|
|
R |
|
|
|
|
R |
|
|
din care: altele decât contracte de deport născute dintr-un contract de report tripartit |
NR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PASIVE |
|||||||||||||
3 Depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: contracte de report născute dintr-un contract de report tripartit în care o IFM din zona euro este debitorul |
R |
R |
R |
|
|
R |
|
|
|
|
R |
|
|
din care: altele decât contracte de report născute dintr-un contract de report tripartit |
NR |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
PARTEA 22
Statistici privind FP
Tabel
Statistici privind FP (stocuri și tranzacții)
Active ale fondurilor de pensii
|
Total |
|
Teritoriul național |
|||||||||
Total |
IFM (S.121 + S.122 + S.123) |
|
Non-IFM |
|||||||||
Total |
Administrații publice (S.13) |
|
Non-IFM, cu excepția administrațiilor publice |
|||||||||
Total |
Fonduri de investiții, altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
AIF+auxiliari financiari+instituții financiare captive și alte entități creditoare (S.125 + S.126 + S.127) |
SA (S.128) |
FP (S.129) |
SNF (S.11) |
Gospodăriile populației și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 și S.15) |
||||||
Numerar și depozite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: Depozite transferabile |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Titluri de natura datoriei |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste 1 an și până la 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste 2 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Participații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
d/c acțiuni cotate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acțiuni/unități ale FPM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții, altele decât fondurile de piață monetară |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Provizioane tehnice de asigurări și creanțe aferente (1) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Total active nefinanciare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Statele membre din zona euro, altele decât teritoriul național |

(1) Acest post poate include provizioane tehnice de asigurări generale (SEC 2010: F.61), drepturi ale societăților de asigurare asupra administratorilor fondurilor. de pensii (SEC 2010: F.64) și provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard (SEC 2010: F.66)
Pasive ale fondurilor de pensii
|
Total |
|
Teritoriul național |
|||||||||
Total |
IFM (S.121 + S.122 + S.123) |
|
Non-IFM |
|||||||||
Total |
Administrații publice (S.13) |
|
Non-IFM, cu excepția administrațiilor publice |
|||||||||
Total |
Fonduri de investiții altele decât fondurile de piață monetară (S.124) |
AIF (S.125 + S.126 + S.127) |
SA (S.128) |
FP (S.129) |
SNF (S.11) |
Gospodăriile populației și instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (S.14 și S.15) |
||||||
Titluri de natura datoriei emise |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instrumente financiare derivate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Până la 1 an |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste 1 an și până la 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Peste 5 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Participații |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
d/c acțiuni cotate |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Provizioane tehnice de asigurări |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din care: Drepturi de pensie (1) |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cotizații predefinite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Prestații predefinite |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sisteme hibride |

(1) Acest post, inclusiv defalcarea relevantă, poate include drepturile administratorilor fondurilor de pensii asupra fondurilor de pensii (SEC 2010: F.64) și drepturi la prestații, altele decât pensiile (SEC 2010: F.65).
PARTEA 23
Statistici privind SA
Tabelul 1
Date privind activele și pasivele care trebuie furnizate pentru T4 2015: stocuri (1)
|
Total |
ACTIVE (F) |
|
1. Numerar și depozite (SEC 2010: F.21+F.22+F.29) – valoare justă |
|
1x. Numerar și depozite din care depozite transferabile (F.22) |
|
2. Titluri de natura datoriei (SEC 2010: F.3) |
|
3. Credite (SEC 2010: F.4) – valoare justă |
|
3x. Credite din care garanții la depozite în legătură cu activitatea de reasigurare – valoare justă |
|
4. Participații (SEC 2010: F.51) |
|
4a. Participații din care acțiuni cotate |
|
5. Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții (SEC 2010: F.52) |
|
6. Instrumente financiare derivate (SEC 2010: F.7) |
|
7. Provizioane tehnice de asigurări generale (SEC 2010: F.61) |
|
8. Active nefinanciare (SEC 2010: AN) |
|
9. Alte active |
|
PASIVE (F) |
|
1. Titluri de natura datoriei emise și credite (SEC 2010: F.3 + F.4) |
|
1.x. din care garanții la depozite în legătură cu activitatea de reasigurare |
|
2. Participații (SEC 2010: F.51) |
|
2a. Participații din care acțiuni cotate |
|
2b. Participații din care acțiuni necotate |
|
2c. Participații din care alte participații |
|
3 Provizioane tehnice de asigurări (SEC 2010: F.6) |
|
3.1 Provizioane tehnice de asigurări de viață |
|
din care bazate pe unități |
|
din care nebazate pe unități |
|
3.2 Provizioane tehnice de asigurări generale |
|
4 Instrumente financiare derivate (SEC 2010: F.7) |
|
5 Alte pasive |
|
(1) Data de referință 1 ianuarie 2016 poate fi utilizată ca substitut. |
Tabelul 2a
Date privind activele care trebuie furnizate trimestrial: stocuri și ajustări de fluxuri
|
Total |
Zona euro |
Restul lumii |
||||
Teritoriul național |
Statele membre din zona euro, altele decât teritoriul național |
Statele membre din zona euro, altele decât teritoriul național (informații pentru fiecare țară în parte) |
Total |
State membre neparticpante (informații pentru fiecare țară în parte) |
Contrapărți principale din afara Uniunii Europene (informații pentru fiecare țară în parte pentru Brazilia, Canada, China, Hong Kong, India, Japonia, Rusia, Elveția, SUA) |
||
ACTIVE (F) |
|||||||
1. Numerar și depozite (SEC 2010: F.21 + F.22 + F.29) – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an (rămas până la data scadenței) |
|
|
|
|
|
|
|
peste 1 an (rămas până la data scadenței) |
|
|
|
|
|
|
|
1x. Numerar și depozite d/c depozite transferabile (F.22) |
|
|
|
|
|
|
|
1. Numerar și depozite (SEC 2010: F.21 + F.22 + F.29) – valoare nominală |
|
|
|
|
|
|
|
2. Titluri de natura datoriei (SEC 2010: F.3) |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an (scadența inițială) |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
1-2 ani (scadența inițială) |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
peste 2 ani (scadența inițială) |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an (rămas până la data scadenței) |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
1-2 ani (rămași până la data scadenței) |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
2-5 ani (rămași până la data scadenței) |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
Peste 5 ani (rămași până la data scadenței) |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
3. Credite (SEC 2010: F.4) – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
scadență inițială până la 1 an – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
acordate IFM |
|
|
|
|
|
|
|
acordate AP |
|
|
|
|
|
|
|
acordate FI |
|
|
|
|
|
|
|
acordate AIF |
|
|
|
|
|
|
|
acordate SA |
|
|
|
|
|
|
|
acordate FP |
|
|
|
|
|
|
|
acordate SNF |
|
|
|
|
|
|
|
acordate GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
scadență inițială 1-5 ani – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
acordate IFM |
|
|
|
|
|
|
|
acordate AP |
|
|
|
|
|
|
|
acordate FI |
|
|
|
|
|
|
|
acordate AIF |
|
|
|
|
|
|
|
acordate SA |
|
|
|
|
|
|
|
acordate FP |
|
|
|
|
|
|
|
acordate SNF |
|
|
|
|
|
|
|
acordate GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
scadență inițială peste 5 ani – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
acordate IFM |
|
|
|
|
|
|
|
acordate AP |
|
|
|
|
|
|
|
acordate FI |
|
|
|
|
|
|
|
acordate AIF |
|
|
|
|
|
|
|
acordate SA |
|
|
|
|
|
|
|
acordate FP |
|
|
|
|
|
|
|
acordate SNF |
|
|
|
|
|
|
|
acordate GP și IFSLSGP |
|
|
|
|
|
|
|
până la 1 an rămas până la data scadenței – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
1-2 ani rămași până la data scadenței – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
2-5 ani rămași până la data scadenței – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
peste 5 ani rămași până la data scadenței – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
3x. Credite din care garanții la depozite în legătură cu activitatea de reasigurare – valoare justă |
|
|
|
|
|
|
|
3. (SEC 2010: F.4) – valoare nominală |
|
|
|
|
|
|
|
scadență inițială până la 1 an – valoare nominală |
|
|
|
|
|
|
|
scadență inițială 1-5 ani – valoare nominală |
|
|
|
|
|
|
|
scadență inițială peste 5 ani – valoare nominală |
|
|
|
|
|
|
|
4. Participații (SEC 2010: F.51) |
|
|
|
|
|
|
|
4a. Participații din care acțiuni cotate |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
4b. Participații din care acțiuni necotate |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
4c. Participații din care alte participații |
|
|
|
|
|
|
|
emise de IFM |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de AIF |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SA |
|
|
|
|
|
|
|
emise de FP |
|
|
|
|
|
|
|
emise de SNF |
|
|
|
|
|
|
|
5. Acțiuni/unități ale fondurilor de investiții (SEC 2010: F.52) |
|
|
|
|
|
|
|
5a. Acțiuni/unități ale FPM |
|
|
|
|
|
|
|
5b. Acțiuni/unități ale non-FPM |
|
|
|
|
|
|
|
Fonduri de plasament în acțiuni |
|
|
|
|
|
|
|
Fonduri de plasament în obligațiuni |
|
|
|
|
|
|
|
Fonduri mixte |
|
|
|
|
|
|
|
Fonduri imobiliare |
|
|
|
|
|
|
|
Fonduri de hedging |
|
|
|
|
|
|
|
Alte fonduri |
|
|
|
|
|
|
|
6. Instrumente financiare derivate (SEC 2010: F.7) |
|
|
|
|
|
|
|
7. Provizioane tehnice de asigurări și creanțe aferente (1) |
|
|
|
|
|
|
|
8. Active nefinanciare (SEC 2010: AN) |
|
|
|
|
|
|
|
9. Alte active |
|
|
|
|
|
|
|
10. Total active |
|
|
|
|
|
|
|
(1) Acest post poate include provizioane tehnice de asigurări generale (SEC 2010: F.61), drepturi ale societăților de asigurare asupra administratorilor fondurilor de pensii (SEC 2010: F.64) și provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard (SEC 2010: F.66). Abrevieri utilizate în acest tabel: d/c=din care, IFM=instituție financiară monetară, AP=administrație publică, FI=fond de investiții, AIF=alți intermediari financiari, SA=societate de asigurare, FP=fond de pensii, SNF=societate nefinanciară, GP=gospodăriile populației, IFSLSGP=instituție fără scop lucrativ aflată în serviciul gospodăriilor populației, FPM=fond de piață monetară. |
Tabelul 2b
Date privind pasivele care trebuie furnizate trimestrial: stocuri și ajustări de fluxuri
|
Total |
Zona euro |
Restul lumii |
||||||||
Teritoriul național |
Statele membre din zona euro, altele decât teritoriul național |
Statele membre din zona euro, altele decât teritoriul național (informații pentru fiecare țară în parte) |
Total |
State membre neparticpante (informații pentru fiecare țară în parte) |
Contrapărți principale din afara Uniunii Europene (informații pentru fiecare țară în parte pentru Brazilia, Canada, China, Hong Kong, India, Japonia, Rusia, Elveția, SUA) |
||||||
PASIVE (F) |
|||||||||||
1. Titluri de natura datoriei emise (SEC 2010: F.3) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
2. Credite (SEC 2010: F.4) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
emise de instituțiile financiare monetare (IFM) (1) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
emise de non-IFM (1) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
2.x. Credite din care garanții la depozite în legătură cu activitatea de reasigurare |
|
|
|
|
|
|
|
||||
3. Participații (SEC 2010: F.51) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Acțiuni cotate |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Acțiuni necotate |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Alte participații |
|
|
|
|
|
|
|
||||
4 Provizioane tehnice de asigurări (SEC 2010: F.6) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
4.1 Provizioane tehnice de asigurări de viață |
|
|
|
|
|
|
|
||||
bazate pe unități |
|
|
|
|
|
|
|
||||
nebazate pe unități (1) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
4.1.a Provizioane tehnice de asigurări de viață d/c drepturi de pensie (2) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Sisteme de cotizații predefinite |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Sisteme de prestații predefinite |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Sisteme hibride |
|
|
|
|
|
|
|
||||
4.1.b Provizioane tehnice de asigărări de viață d/c reasigurări acceptate (2) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
4.2 Provizioane tehnice de asigurări generale (2) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
în funcție de sectorul de activitate |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare pentru cheltuieli medicale |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare pentru protecția nivelului veniturilor |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare compensatorie pentru lucrători |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare de răspundere civilă auto |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Alte asigurări ale autovehiculelor |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare maritimă, aeriană și de transport |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare împotriva incendiilor și a altor daune provocate proprietăților |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare de răspundere generală |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare pentru credite și garanții |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asigurare pentru cheltuieli juridice |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Asistență |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Diverse pierderi financiare |
|
|
|
|
|
|
|
||||
Reasigurare |
|
|
|
|
|
|
|
||||
5 Instrumente financiare derivate (SEC 2010: F.7) |
|
|
|
|
|
|
|
||||
6 Alte pasive |
|
|
|
|
|
|
|
||||
(1) În cazul statelor membre din afara zonei euro, „IFM” și „non-IFM” se referă la „bănci” și „instituții nebancare”. (2) Acest post poate include și drepturi la prestații, altele decât pensiile (SEC 2010: F.65). (3) Poziția relevantă „din care” a acestui post poate include și drepturile administratorilor fondurilor de pensii asupra societăților de asigurare care acționează în calitate de administratori ai fondurilor de pensii (SEC 2010: F.64). (4)Acest post, inclusiv sectorul de activitate relevant, poate include provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard (SEC 2010: F.66).
Abrevieri utilizate în acest tabel: d/c=din care. |
Tabelul 3
Date privind primele, indemnizațiile și comisioanele care trebuie furnizate pe bază anuală
|
Total |
|
||
Teritoriul național |
Sucursale în cadrul SEE (informații pentru fiecare țară în parte) |
Sucursale în afara SEE (total) |
||
1. Prime |
|
|
|
|
2. Indemnizații |
|
|
|
|
3. Comisioane |
|
|
|
|
ANEXA III
TRANSMITEREA ELECTRONICĂ
PARTEA 1
Introducere
Banca Centrală Europeană (BCE) a încheiat acorduri speciale de schimb de date cu băncile centrale naționale (BCN) din Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), cu BCN ale țărilor în curs de aderare și anumite institute naționale de statistică din Uniune (INS). Schimburile de date folosesc mesaje standardizate independente de platformă [SDMX ( 45 )], inclusiv date (valori numerice) și/sau atribute (metadate care explică datele transmise).
În vederea efectuării schimbului de mesaje statistice, datele trebuie structurate în conformitate cu definiții precise ale structurii datelor (DSD) ( 46 ), ale căror concepte statistice și liste de coduri, care le sunt atașate, permit descrierea conținutului acestora în mod adecvat și clar. Colecția de DSD, concepte și liste de coduri asociate este cunoscută sub numele de „definiții structurale”.
Definițiile structurale ale BCE furnizează lista de DSD, conceptele asociate și listele de coduri elaborate de BCE și utilizate în schimburile sale de date statistice SDMX. Definițiile structurale ale BCE sunt stocate pe site-ul CIRCABC al Comisiei Europene ( 47 ) și pot fi accesate de membrii Grupului de interes pentru statistică și pentru schimbul reciproc electronic de date (EDI) (inclusiv de membrii Grupului de lucru pentru gestionarea informațiilor statistice – WGSIM). De obicei, este stocată o copie locală la fiecare BCN. În alte cazuri, departamentele relevante ale BCN ar trebui să contacteze membrul WGSIM al acesteia.
Prezenta anexă descrie detaliat elementele specifice ale fiecărui schimb de date dintre BCN din zona euro și BCE în contextul statisticilor monetare și financiare. Partea 2 prezintă o listă a DSD ale BCE și seturile de date corespunzătoare care sunt folosite de SEBC. Partea 3 continuă cu o descriere a DSD și include dimensiunile specifice ale cheilor de serii, formatul acestora și listele de coduri din care își extrag valorile codurilor. Partea 4 ilustrează relația dintre cheile seriilor și atributele acestora și specifică partenerii care sunt responsabili pentru actualizarea acestora.
PARTEA 2
DSD și seturi de date
1. |
În mesajele SDMX transmise, conceptele statistice pot fi folosite fie ca dimensiuni (în compunerea „cheilor” de identificare a seriilor de timp), fie ca atribute (furnizând informații despre date). Dimensiunile și atributele codate își iau valorile din liste de coduri predefinite. DSD definesc structura cheilor de serii transmise, în ceea ce privește conceptele și listele de coduri asociate. În plus, acestea definesc relația lor cu atributele relevante. Aceeași structură poate fi utilizată pentru mai multe fluxuri de date, care sunt diferențiate de informațiile privind seturile de date. |
2. |
În contextul statisticilor financiare și monetare, BCE a definit 13 DSD utilizate în mod curent pentru schimbul de statistici cu SEBC și alte organizații internaționale. Pentru majoritatea acestor DSD, un singur set de date face obiectul schimbului și, în consecință, identificatorul DSD și identificatorul setului de date (ISD) asociat utilizat în mesajele de date SDMX sunt aceiași. Următoarele caracteristici ale fluxurilor de date sunt în producție: — posturi din bilanț (PB), identificator DSD și ISD „ECB_BSI1”; — posturi din bilanț în contextul Blue Book (BSP), identificator DSD „ECB_BSI1” și „ISD ECB_BSP”; — indicatori financiari structurali bancari (ISS), indicator DSD și ISD „ECB_SSI1”; — indicatori financiari structurali bancari în contextul Blue Book (SSP), identificator DSD „ECB_SS1” și ISD „ECB_SSP”; — ratele dobânzii practicate de IFM (RMD), identificator DSD și ISD „ECB_MIR1”; — alți intermediari financiari (AIF), identificator DSD și ISD „ECB_OFI1”; — emisiuni de valori mobiliare (SEC), identificator DSD și ISD „ECB_SEC1”; | — sisteme de plăți și decontare (SPD), identificator DSD și ISD „ECB_PSS1”; — fonduri de investiții (FI), identificator DSD și ISD „ECB-IVF1”; — societăți vehicul investițional (SVI), identificator DSD și ISD „ECB_FVC1”; — date bancare consolidate (DBC), identificator DSD și ISD „ECB_CBD1”; ▼M3 ————— — active și pasive ale societăților de asigurare (APA), identificator DSD „ECB_ICPF1” și ISD „ECB_ICB”; — operațiuni ale societăților de asigurare (prime, indemnizații, comisioane) (OSA), identificator DSD și ISD „ECB_ICO1”; — active și pasive ale fondurilor de pensii (BFP), identificator DSD „ECB_ICPF1” și ISD „ECB_PFB”; — posturi din bilanț ale IFM individuale (PBI), identificator DSD și ISD „ECB_IBSI1”; — rate ale dobânzii practicate de IFM individuale (RMDI), identificator DSD și ISD „ECB_IMIR1”. |
2.1. |
ISD „ECB_BSI1” este utilizat pentru a defini cheile seriilor pentru datele referitoare la următoarele: — statistici privind bilanțul IFM; — monedă electronică; — statistici privind bilanțul instituțiilor de credit; — statistici privind bilanțul FPM; — pasive sub formă de depozite și dețineri de numerar și valori mobiliare ale administrației centrale; — posturi pro memoria; — date suplimentare privind posturile din bilanț raportate de BCN către Fondul Monetar Internațional prin utilizarea serviciilor de comunicare ale BCE; — credite IFM securitizate și vândute unor terți; — statistici privind baza de calcul a rezervelor minime obligatorii, — indicatori macro; — credite acordate societăților nefinanciare defalcate în funcție de ramura de activitate; — linii de credit. |
2.2. |
Pentru societățile de asigurări și fondurile de pensii (SAFP) se folosește ISD „ECB_ICPF1” pentru a defini cheile de serii pentru datele privind activele și pasivele societăților de asigurare și activele și pasivele fondurilor de pensii. |
PARTEA 3
Dimensiuni
Tabelul de mai jos identifică dimensiunile care compun cheile seriilor statisticilor monetare și financiare specifice enumerate în partea 2, formatul acestora și listele de coduri din care își iau valorile codurilor.
Definiție a structurii datelor (DSD) |
Concept (identificator) |
Denumirea conceptului |
Valoare format (1) |
Listă de coduri |
Denumirea listei de coduri |
||||||||||||
PB |
ISS |
RMD |
AIF |
SEC |
SPD |
FI |
SVI |
DBC |
SAFP |
OSA |
PBI |
RMDI |
|||||
ORDINEA DIMENSIUNILOR ÎN CHEIE |
DIMENSIUNI |
||||||||||||||||
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
1 |
FREQ |
Frecvență |
AN1 |
CL_FREQ |
Listă de coduri pentru frecvență |
2 |
2 |
2 |
2 |
2 |
2 |
2 |
2 |
2 |
|
|
2 |
2 |
REF_AREA |
Zonă de referință |
AN2 |
CL_AREA_EE |
Listă de coduri pentru zonă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2 |
2 |
|
|
REF_AREA |
Zonă de referință |
AN2 |
CL_AREA (2) |
Listă de coduri pentru zonă |
3 |
|
|
3 |
|
|
3 |
3 |
|
|
|
3 |
|
ADJUSTMENT |
Indicator de ajustare |
AN1 |
CL_ADJUSTMENT |
Listă de coduri pentru indicatorii de ajustare |
4 |
|
3 |
|
|
|
|
|
|
|
|
4 |
3 |
BS_REP_SECTOR |
Defalcarea bilanțului pe sectoare de referință |
AN..2 |
CL_BS_REP_SECTOR |
Listă de coduri pentru defalcarea bilanțului pe sectoare de referință |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5 |
4 |
MFI_LIST_IND |
Lista IFM individuale |
AN..18 |
CL_MFI_LIST_IND |
Listă de coduri pentru lista IFM individuale |
|
3 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
REF_SECTOR |
Defalcare pe sectoare de referință |
AN4 |
CL_ESA95_SECTOR |
Listă de coduri pentru defalcarea sectorială de referință din SEC 95 |
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
|
|
|
SEC_ISSUING SECTOR |
Sectorul emitent de valori mobiliare |
AN4 |
CL_ESA95_SECTOR |
Listă de coduri pentru defalcarea sectorială de referință din SEC 95 |
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
|
|
|
PSS_INFO_TYPE |
Tipul informațiilor SPD |
AN4 |
CL_PSS_INFO_TYPE |
Listă de coduri pentru tipul de informații privind sistemul de plăți și decontare |
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
PSS_INSTRUMENT |
Instrument SPD |
AN4 |
CL_PSS_INSTRUMENT |
Listă de coduri pentru instrumentul din sistemul de plăți și decontare |
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
|
PSS_SYSTEM |
Punct de intrare SPD |
AN4 |
CL_PSS_SYSTEM |
Listă de coduri pentru punctul de intrare în sistemul de plăți și decontare |
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
|
|
DATA_TYPE_PSS |
Tip de date SPD |
AN2 |
CL_DATA_TYPE_PSS |
Listă de coduri pentru tipul de date privind sistemul de plăți și decontare |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
COMP_APPROACH |
Indicatorul metodei de compilare |
AN1 |
CL_COMP_APPROACH |
Listă de coduri pentru indicatorul metodei de compilare |
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
OFI_REP_SECTOR |
Sector de raportare privind alți intermediari financiari |
AN2 |
CL_OFI_REP_SECTOR |
Listă de coduri pentru defalcarea sectorială de referință privind alți intermediari financiari |
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
IVF_REP_SECTOR |
Sector de raportare privind fondurile de investiții |
AN2 |
CL_IVF_REP_SECTOR |
Listă de coduri pentru defalcarea sectorială de referință privind fondurile de investiții |
|
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
FVC_REP_SECTOR |
Sector de raportare privind societățile vehicul investițional |
AN1 |
CL_FVC_REP_SECTOR |
Listă de coduri pentru defalcarea sectorială de referință privind societățile vehicul investițional |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 |
3 |
|
|
REPORTING_SECTOR |
Sector de raportare |
AN..6 |
CL_SECTOR (2) |
Listă de coduri pentru sectorul instituțional |
|
|
|
|
|
|
|
|
3 |
|
|
|
|
CB_REP_SECTOR |
Defalcare pe sectoare de referință DBC |
AN2 |
CL_CB_REP_SECTOR |
Listă de coduri pentru defalcarea pe sectoare de referință privind datele bancare consolidate |
|
|
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
CB_SECTOR_SIZE |
Dimensiunea sectorului de referință DBC |
AN1 |
CL_CB_SECTOR_SIZE |
Listă de coduri pentru dimensiunea sectoarelor de referință privind datele bancare consolidate |
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
SSI_INDICATOR |
Indicator financiar structural |
AN3 |
CL_SSI_INDICATOR |
Listă de coduri pentru indicatorul financiar structural |
5 |
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
6 |
5 |
BS_ITEM |
Post din bilanț |
AN..7 |
CL_BS_ITEM |
Listă de coduri pentru postul din bilanț |
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
OFI_ITEM |
Postul din bilanț „alți intermediari financiari” |
AN3 |
CL_OFI_ITEM |
Listă de coduri pentru postul din bilanț „alți intermediari financiari” |
|
|
|
|
4 |
|
|
|
|
|
|
|
|
SEC_ITEM |
Post de valori mobiliare |
AN6 |
CL_ESA95_ACCOUNT |
Listă de coduri pentru contul SEC 95 |
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
IF_ITEM |
Activele și pasivele fondurilor de investiții |
AN3 |
CL_IF_ITEM |
Listă de coduri pentru postul din bilanț „FI” |
|
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
FVC_ITEM |
Activele și pasivele societăților vehicul investițional |
AN3 |
CL_FVC_ITEM |
Listă de coduri pentru postul din bilanț „societăți vehicul investițional” |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
ICPF_ITEM |
Activele și pasivele societăților de asigurare și ale fondurilor de pensii |
AN..4 |
CL_ICPF_ITEM |
Listă de coduri pentru activele și pasivele societăților de asigurare și ale fondurilor de pensii |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 |
|
|
ICO_PAY_ITEM |
Postul operațiunilor societăților de asigurare |
AN1 |
CL_ICO_PAY |
Listă de coduri pentru postul operațiunilor societăților de asigurare |
|
|
|
|
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
CB_ITEM |
Postul datelor bancare consolidate |
AN5 |
CL_CB_ITEM |
Listă de coduri pentru postul datelor bancare consolidate |
6 |
|
|
6 |
|
|
6 |
6 |
6 |
|
|
7 |
|
MATURITY_ORIG |
Scadență inițială |
AN..3 |
CL_MATURITY_ORIG |
Listă de coduri pentru scadența inițială |
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 |
MATURITY_NOT_IRATE |
Scadență inițială/Perioadă de preaviz/Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii |
AN..3 |
CL_MATURITY_ORIG |
Listă de coduri pentru scadența inițială |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 |
|
|
|
MATURITY |
Scadență |
AN..6 |
CL_MATURITY (2) |
Listă de coduri pentru scadență |
|
|
|
|
5 |
|
|
|
|
|
|
|
|
SEC_VALUATION |
Evaluarea valorilor mobiliare |
AN1 |
CL_MUFA_VALUATION |
Listă de coduri pentru evaluarea din cadrul MUFA |
7 |
5 |
|
7 |
|
|
7 |
7 |
7 |
7 |
|
8 |
|
DATA_TYPE |
Tip de date |
AN1 |
CL_DATA_TYPE |
Tip de date, fluxuri și poziții monetare și bancare |
|
|
6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7 |
DATA_TYPE_MIR |
Tip de date RMD |
AN1 |
CL_DATA_TYPE_MIR |
Listă de coduri pentru tipul de date referitoare la ratele dobânzii practicate de IFM |
|
|
|
|
6 |
|
|
|
|
|
|
|
|
DATA_TYPE_SEC |
Tip de date privind valorile mobiliare |
AN1 |
CL_DATA_TYPE_SEC |
Listă de coduri pentru tipul de date privind valorile mobiliare |
8 |
6 |
|
8 |
|
7 |
8 |
8 |
8 |
|
|
9 |
|
COUNT_AREA |
Zona contrapărții |
AN2 |
CL_AREA_EE |
Listă de coduri pentru zonă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 |
5 |
|
|
COUNTERPART_AREA |
Zona contrapărții |
AN2 |
CL_AREA |
Listă de coduri pentru zonă |
|
|
7 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8 |
AMOUNT_CAT |
Categoria sumei |
AN1 |
CL_AMOUNT_CAT |
Listă de coduri pentru categoria sumei |
9 |
|
8 |
9 |
|
|
9 |
9 |
9 |
|
|
10 |
9 |
BS_COUNT_SECTOR |
Sectorul contrapărții din bilanț |
AN..7 |
CL_BS_COUNT_SECTOR |
Listă de coduri pentru sectorul contrapărții din bilanț |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
9 |
|
|
|
COUNTERPART_SECTOR |
Sectorul contrapărții |
AN..6 |
CL_SECTOR |
Listă de coduri pentru sectorul instituțional |
|
|
|
|
|
8 |
|
|
|
|
|
|
|
COUNTERPART_SECTOR |
Sectorul contrapărții |
AN2 |
CL_PS_COUNT_SECTOR |
Sector de primire/achiziție al sistemului de plăți și decontare |
|
|
|
|
|
|
|
10 |
|
|
|
|
|
FVC_ORI_SECTOR |
Sector inițiator pentru societățile vehicul investițional |
AN2 |
CL_FVC_ORI_SECTOR |
Listă de coduri pentru sectorul inițiator pentru societățile vehicul investițional |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
6 |
|
|
ICO_UNIT |
Unitate a societăților de asigurare |
AN1 |
CL_ICO_UNIT |
Listă de coduri pentru unitatea operațiunilor societăților de asigurare |
10 |
7 |
9 |
10 |
7 |
9 |
10 |
11 |
10 |
10 |
|
11 |
10 |
CURRENCY_TRANS |
Monedă de tranzacție |
AN..3 |
CL_CURRENCY |
Listă de coduri pentru monedă |
|
8 |
|
11 |
8 |
10 |
11 |
|
11 |
|
|
|
|
SERIES_DENOM |
Moneda în care sunt exprimate seriile sau calcul special |
AN1 |
CL_SERIES_DENOM |
Listă de coduri pentru moneda în care sunt exprimate seriile sau pentru calculul special |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
11 |
7 |
|
|
CURRENCY_DENOM |
Monedă de exprimare |
AN..15 |
CL_UNIT |
Listă de coduri pentru unitate |
11 |
|
|
|
|
|
|
12 |
|
|
|
12 |
|
BS_SUFFIX |
Sufixul bilanțului |
AN..3 |
CL_BS_SUFFIX |
Listă de coduri pentru sufixul bilanțului |
|
|
|
|
9 |
|
|
|
|
|
|
|
|
SEC_SUFFIX |
Sufixul seriilor în contextul valorilor mobiliare |
AN1 |
CL_SEC_SUFFIX |
Listă de coduri pentru sufixul valorilor mobiliare |
|
|
10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
11 |
IR_BUS_COV |
Aria de aplicabilitate a ratelor dobânzilor |
AN1 |
CL_IR_BUS_COV |
Listă de coduri pentru aria de aplicabilitate a ratelor dobânzilor |
(1) Acesta indică numărul de litere/cifre permise pentru fiecare element al listei de coduri (de exemplu, AN..7 înseamnă un șir de caractere alfanumerice de până la 7 caractere, AN1 înseamnă un singur caracter alfanumeric). (2) Noua listă de coduri SDMX DSD. |
Această dimensiune precizează frecvența seriei de timp raportate. Cerințele specifice privind schimbul de date sunt următoarele:
— pentru DSD „ECB_OFI1”: atunci când datele naționale sunt disponibile doar cu o frecvență mai redusă, respectiv semestrial sau anual, BCN procedează la estimarea datelor trimestriale. Dacă nu există posibilitatea de a se realiza estimări trimestriale, datele sunt furnizate, totuși, ca serii de timp trimestriale, respectiv datele anuale sunt furnizate ca aaaaQ4 și datele semestriale sunt furnizate ca aaaaQ2 și aaaaQ4, trimestrele rămase fiind fie neraportate, fie raportate ca indisponibile cu statutul observației „L”;
— pentru DSD „ECB_SEC1”: dacă datele lunare solicitate nu sunt disponibile și nu se poate realiza nici o estimare, atunci pot fi trimise datele trimestriale sau anuale.
Zonă de referință.Această dimensiune se referă la țara de rezidență a instituției raportoare. În DSD „ECB_SEC1” este indicată țara de rezidență a sectorului emitent ( 48 ).
Indicator de ajustare.Această dimensiune arată dacă a fost efectuată o ajustare sezonieră și/sau o ajustare în funcție de numărul de zile lucrătoare.
Defalcarea bilanțului pe sectoare de referință.Această dimensiune se referă la sectorul de raportare în conformitate cu defalcarea definită în lista de coduri asociată.
Lista IFM individuale.Această dimensiune se referă la IFM raportoare (în DSD „ECB_IBSI1” și „ECB_IMIR1”).
Defalcare pe sectoare de referință.Această dimensiune indică sectorul de referință pentru indicatorii financiari structurali (în DSD „ECB_SSI1”).
Sector emitent de valori mobiliare.Această dimensiune se referă la sectorul emitenților de valori mobiliare (în DSD „ECB_SEC1”).
Tipul informațiilor SPD.Această dimensiune reprezintă tipul general de informații care trebuie furnizate în cadrul DSD „ECB_PSS1”.
Instrument SPD.Această dimensiune, utilizată în DSD „ECB_PSS1”, indică tipul specific de instrument/dispozitiv utilizat pentru operațiunile de plată, de exemplu cardurile cu o funcție de numerar sau transferurile credit etc.
Punct de intrare SPD.Această dimensiune are legătură cu tipul de terminal sau de sistem prin care operațiunea de plată de bază a fost efectuată. Pentru corespondența sistemelor de plăți și a valorii codului punctului de intrare SPD, a se vedea partea 16 a anexei II.
Tip de date SPD.În cadrul SPD, această dimensiune dă unitatea de măsură pentru observație, respectiv dacă un număr sau o valoare ar trebui raportată pentru postul respectiv (de exemplu, numărul de operațiuni pentru fiecare card, valoarea operațiunilor pentru fiecare card etc.).
Metodă de compilareAceastă dimensiune indică dacă datele reprezintă abordarea țării gazdă sau abordarea țării de origine.
Sector de raportare privind alți intermediari financiari.Această dimensiune indică sectorul instituției raportoare în cadrul sectorului AIF.
Sector de raportare privind fondurile de investiții.Această dimensiune indică sectorul instituției raportoare în cadrul sectorului FI.
Sector de raportare privind societățile vehicul investițional.Această dimensiune indică sectorul instituției raportoare în cadrul sectorului SVI.
Sector de raportare.Această dimensiune indică dacă instituția raportoare este un FP sau un tip de SA.
Defalcare pe sectoare de referință DBC.Această dimensiune indică forma de proprietate și tipul de instituție raportoare (instituții de credit naționale ori filiale sau sucursale sub control străin).
Dimensiunea sectorului DBC.Această dimensiune indică mărimea instituției raportoare în ceea ce privește totalul activelor acesteia. Se aplică doar instituțiilor de credit naționale.
Indicator financiar structural.Această dimensiune este specifică DSD „ECB_SSI1” și reprezintă tipul de indicator financiar structural.
Post din bilanț.Această dimensiune indică postul din bilanțul IFM, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
Postul din bilanț „alți intermediari financiari”.Această dimensiune indică un post din bilanțul AIF. AIF se concentrează pe diferite activități financiare, în funcție de tipul instituției, și nu toate posturile din bilanț se aplică tuturor tipurilor de intermediari. Prin urmare, în timp ce majoritatea posturilor din bilanț sunt comune tuturor tipurilor de alți intermediari financiari, „alte active” și „alte pasive” pot avea definiții diferite pentru diferite tipuri de intermediari. În coloana activelor, sunt adoptate două definiții diferite pentru postul „alte active”: (a) pentru brokeri în valori mobiliare și produse financiare derivate (BVMPFD), acest post include credite; și (b) pentru societăți financiare care desfășoară activități de creditare (SFAC), postul include depozite, numerar, acțiuni ale fondurilor de investiții, active fixe și instrumente financiare derivate. În ceea ce privește postul „alte pasive”: (a) pentru BVMPFD, acest post exclude titlurile de natura datoriei, capitalul și rezervele, precum și instrumente financiare derivate; și (b) pentru SFAC, acest post include instrumentele financiare derivate.
Postul valorilor mobiliare.Această dimensiune se referă la posturile preluate din lista de posturi întocmită pentru conturile financiare ale uniunii monetare (MUFA) în conformitate cu conceptele Sistemului european de conturi. Este folosită doar pentru DSD „ECB_SEC1”.
Activele și pasivele fondurilor de investiții.Această dimensiune se referă la postul activelor și pasivelor FI, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38).
Activele și pasivele societăților vehicul investițional.Această dimensiune se referă la postul activelor și pasivelor SVI, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40).
Activele și pasivele societăților de asigurare și ale fondurilor de pensii.Această dimensiune indică un post al activelor și pasivelor SA și ale FP. În cazul SA, posturile sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50). În cazul FP, posturile sunt definite în SEC 2010.
Postul operațiunilor societăților de asigurare.Această dimensiune se referă la postul operațiunilor SA, și anume prime, indemnizații și comisioane, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50).
Postul datelor bancare consolidate.Această dimensiune indică postul din sistemul de raportare DBC care trebuie raportat (din contul de profit și pierdere al băncilor, din bilanț și din rapoartele privind adecvarea capitalului).
Scadență inițială.Pentru DSD „ECB_BSI1”, „ECB_FVC1”, „ECB_IVF1”, „ECB_CBD1”, „ECB_OFI1” și „ECB_IBSI1”, această dimensiune indică scadența inițială a postului din bilanț.
Scadență inițială/Perioadă de preaviz/Perioadă inițială cu rată fixă a dobânzii.Această dimensiune identifică defalcarea în funcție de scadența inițială sau perioada de preaviz pentru depozite pentru DSD „ECB_MIR1” și „ECB_IMIR1”. Pentru credite, această dimensiune se referă la scadența inițială a creditului și/sau perioada inițială cu rată fixă a dobânzii.
Scadență.Această dimensiune indică scadența inițială și reziduală a instrumentului în DSD „ECB_ICPF1”.
Evaluarea valorilor mobiliare.Această dimensiune identifică metoda de evaluare folosită pentru statisticile emisiunilor de valori mobiliare în DSD „ECB_SEC1”.
Tip de date.Această dimensiune descrie tipurile de date raportate în DSD „ECB_BSI1”, „ECB_SSI1”, „ECB_OFI1”, „ECB_IVF1”, „ECB_FVC1”, „ECB_CBD1”, „ECB_ICPF1”, „ECB_ICO1” și „ECB_IBSI1”.
Tip de date RMD.În DSD „ECB_MIR1” și „ECB_IMIR1”, această dimensiune face distincția între statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM și cele privind valoarea contractelor noi sau soldurile.
Tip de date RMD.În DSD „ECB_MIR1”, această dimensiune face distincția între statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM și cele privind valoarea contractelor noi sau soldurile.
Tip de date privind valorile mobiliare.Această dimensiune indică tipul de date conținute în statisticile emisiunilor de valori mobiliare în DSD „ECB_SEC1”. Emisiunile nete sunt transmise numai dacă emisiunile și răscumpărările nu pot fi identificate separat.
Stoc, flux.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, indică tipul de date, stoc sau flux, pentru datele care sunt raportate.
Codul zonei de referință pentru BIS-IFS.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, reprezintă zona de rezidență a instituțiilor raportoare.
Tip de bancă pentru SBC.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, se referă la grupul sectorului raportor corespunzător. Pentru transmiterea la BCE ar trebui utilizat codul „4P”, respectiv datele ar trebui raportate numai pentru sediile bancare naționale legate de grupurile bancare mari DBC.
Bază de raportare pentru SBC.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, reprezintă baza de înregistrare a unei creanțe sau expuneri.
Tipul poziției pentru SBC.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, reprezintă tipul de poziție financiară înregistrat de către date.
Scadență reziduală pentru SBC.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, reprezintă scadența reziduală a creanțelor sau expunerilor înregistrate.
Tipul monedei locului efectuării pentru SBC.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, reprezintă tipul monedei pentru creanțele înregistrate.
Sectorul contrapărții pentru SBC.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, reprezintă defalcarea sectorială a contrapărții pentru creanțele sau expunerile înregistrate.
Zona contrapărții pentru SBC.Această dimensiune, care este specifică pentru „BIS_CBS”, indică țara de rezidență a contrapartidei postului relevant.
Zona contrapartidei.Această dimensiune indică zona de rezidență a contrapartidei postului relevant.
Categoria sumei.Această dimensiune reprezintă categoria corespunzătoare valorii creditelor noi acordate societăților nefinanciare; creditele noi sunt, de asemenea, raportate în conformitate cu valoarea lor. Este relevant doar pentru DSD „ECB_MIR1” și „ECB_IMIR1”.
Sectorul contrapartidei din bilanț.Această dimensiune este legată de defalcarea sectorială a contrapartidei posturilor din bilanț. În DSD „ECB_ICPF1”, indică sectorul contrapartidei postului relevant.
Sectorul contrapartidei.Această dimensiune, definită în DSD „ECB_PSS1”, reprezintă defalcarea pe sectoare a tipului de beneficiar (contrapartidă) implicat în operațiunea de plată.
Sector inițiator pentru societățile vehicul investițional.Această dimensiune, definită în DSD „ECB_FVC1”, reprezintă sectorul cedentului (inițiatorului) activelor sau al unui grup de active și/sau al riscului de credit al activului sau grupului de active către structura de securitizare.
Unitatea societăților de asigurare.Această dimensiune indică unitatea de afaceri relevantă a SA.
Monedă de tranzacție.Această dimensiune descrie moneda în care sunt emise valorile mobiliare (pentru DSD „ECB_SEC1”) sau în care sunt exprimate următoarele: (a) posturile din bilanțul IFM (pentru DSD „ECB_BSI1” și „ECB_IBSI1”); (b) indicatorii financiari structurali (pentru DSD „ECB_SSI1”); (c) depozitele și creditele (pentru DSD „ECB_MIR1” și „ECB_IMIR1”); (d) activele și pasivele FI (pentru DSD „ECB_IVF1”); (e) operațiunile de plată (pentru DSD „ECB_PSS1”); (f) activele și pasivele SVI (pentru DSD „ECB_FVC1”); (g) posturile din bilanțul AIF (pentru DSD „ECB_OFI1”); (h) posturile DBC (pentru DSD „ECB_CBD1”); și (i) operațiunile cu activele și pasivele SA și ale FP (pentru DSD „ECB_ICPF1”).
Moneda de exprimare.Această dimensiune descrie moneda în care sunt exprimate: (a) activele și pasivele SA și ale FP (pentru DSD „ECB_ICPF1”); și (b) operațiunile SA (pentru DSD „ECB_ICO1”).
Moneda în care sunt exprimate seriile sau calcul special.Această dimensiune indică moneda în care sunt exprimate observațiile în cadrul seriilor de timp sau specifică calculul de bază.
Sufixul bilanțului.Această dimensiune, prezentă în DSD „ECB_BSI1”, indică moneda în care sunt exprimate observațiile în cadrul unei serii de timp sau specifică calculul subiacent.
Sufixul seriilor în contextul valorilor mobiliare.Această dimensiune conține tipuri de date suplimentare pentru seriile derivate. Este folosită doar pentru DSD „ECB_SEC1”.
Aria de aplicabilitate a ratelor dobânzilor.Această dimensiune, specifică pentru DSD „ECB_MIR1”, indică dacă statisticile privind ratele dobânzii practicate de IFM se referă la solduri sau la un contract nou.
PARTEA 4
Atribute
Următoarele secțiuni explică detaliat atributele asociate datelor transmise. Secțiunea 1 definește atributele pentru fiecare DSD, inclusiv formatul acestora și nivelul de atașare. Secțiunea 2 indică responsabilitatea partenerilor de schimb de date din SEBC în crearea și actualizarea atributelor, precum și statutul acestor atribute. Secțiunile 3, 4 și 5 se concentrează pe conținutul atributelor, clasificat în funcție de nivelul de atașare, respectiv nivelul seriei înrudite, al seriilor de timp și al observației.
Secțiunea 1: Atribute codificate și necodificate definite în DSD ECB_BSI1, ECB_SSI1, ECB_MIR1, ECB_OFI1, ECB_SEC1, ECB_PSS1, ECB_IVF1, ECB_FVC1, ECB_CBD1, ECB_ICPF1, ECB_ICO1, ECB_IBSI1 și ECB_IMIR1
Pe lângă dimensiunile care definesc cheile seriilor, este definit și un set de atribute. Atributele sunt atașate la mai multe niveluri ale informațiilor transmise: la nivelul seriei înrudite, la cel al seriilor de timp sau la nivelul observației. Așa cum este ilustrat mai jos, acestea fie își iau valorile din liste predefinite de coduri, fie sunt necodificate și sunt utilizate pentru a adăuga explicații textuale cu privire la aspecte relevante ale datelor.
Valorile atributelor sunt transmise numai când sunt stabilite pentru prima dată și ori de câte ori sunt modificate, cu excepția atributelor obligatorii atașate nivelului observației, care sunt atașate fiecărei observații și raportate la fiecare transmisiune de date.
Tabelul de mai jos furnizează informații cu privire la atributele definite pentru fiecare DSD luată în considerare, nivelul la care acestea sunt atașate, formatul acestora și numele listelor de coduri din care atributele codificate își iau valorile.
|
Concept statistic |
Format (1) |
Listă de coduri |
||||||||||||||
PB |
ISS |
RMD |
AIF |
SEC |
SPD |
FI |
SVI |
DBC |
SAFP |
OSA |
PBI |
RMDI |
ATRIBUTE LA NIVELUL SERIEI ÎNRUDITE |
|
(care se transmit folosind grupul FNS) |
||
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
|
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
TITLE |
Titlu |
AN..70 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
UNIT |
Unitate |
AN..12 |
CL_UNIT |
Listă de coduri pentru unitate |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
UNIT_MULT |
Coeficient multiplicator |
AN..2 |
CL_UNIT_MULT |
Listă de coduri pentru coeficientul multiplicator |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
DECIMALS |
Zecimale |
N1 |
CL_DECIMALS |
Listă de coduri pentru zecimale |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
TITLE_COMPL |
Complementul titlului |
AN..1050 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
|
|
√ |
|
|
√ |
√ |
NAT_TITLE |
Titlu în limbă națională |
AN..350 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
COMPILATION |
Elaborare |
AN..1050 |
necodificat |
|
|
√ |
√ |
√ |
√ |
|
|
|
√ |
|
|
|
√ |
COVERAGE |
Acoperire |
AN..350 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
SOURCE_AGENCY |
Agenție sursă |
AN3 |
CL_ORGANISATION |
Listă de coduri pentru organizație |
|
|
|
|
|
√ |
|
|
|
|
|
|
|
METHOD_REF |
Referință metodologică |
AN..1050 |
necodificat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ATRIBUTE LA NIVELUL SERIEI DE TIMP |
(care se transmit folosind grupul FNS) |
|||
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
COLLECTION |
Indicator de colectare |
AN1 |
CL_COLLECTION |
Listă de coduri pentru indicatorii de colectare |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
DOM_SER_IDS |
Identificatorul seriilor naționale |
AN..70 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
|
|
√ |
|
|
√ |
√ |
BREAKS |
Rupturi |
AN..350 |
necodificat |
|
√ |
|
√ |
|
√ |
|
√ |
√ |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
UNIT_INDEX_BASE |
Baza indicelui unitar |
AN..35 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
|
|
√ |
√ |
√ |
√ |
PUBL_PUBLIC |
Publicarea sursei |
AN..1050 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
PUBL_MU |
Publicarea sursei (doar pentru zona euro) |
AN..1050 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
|
|
|
|
|
√ |
√ |
PUBL_ECB |
Publicarea sursei (doar pentru BCE) |
AN..1050 |
necodificat |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ATRIBUTE LA NIVELUL OBSERVAȚIEI |
(care se transmit împreună cu datele principalului segment ARR, cu excepția OBS_COM, care se transmit în cadrul grupului FNS) |
|||
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
OBS_STATUS |
Statutul observației |
AN1 |
CL_OBS_STATUS |
Listă de coduri pentru statutul observației |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
OBS_CONF |
Confidențialitatea observației |
AN1 |
CL_OBS_CONF |
Listă de coduri pentru confidențialitatea observației |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
OBS_PRE_BREAK |
Valoarea observației înainte de ruptură |
AN..15 |
necodificat |
|
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
√ |
OBS_COM |
Comentariul observației |
AN..1050 |
necodificat |
|
(1) Acesta indică numărul de litere/cifre permis pentru transmiterea fiecărui atribut (de exemplu, AN..1050 înseamnă un șir de caractere alfanumerice de până la 1 050 de caractere, AN1 înseamnă un singur caracter alfanumeric, N1 înseamnă o cifră). |
Secțiunea 2: Proprietățile atributelor comune pentru DSD ECB_BSI1, ECB_SSI1, ECB_MIR1, ECB_OFI1, ECB_SEC1, ECB_PSS1, ECB_IVF1, ECB_FVC1, ECB_CBD1, ECB_ICPF1, ECB_ICO1, ECB_IBSI1 și ECB_IMIR1: BCN care raportează către BCE (3)
|
Statut |
Prima valoare fixată, înregistrată și transmisă de… (1) |
Poate fi modificată de BCN |
TITLE_COMPL |
M |
BCE |
Nu (*1) |
NAT_TITLE |
C |
BCN |
Da |
COMPILATION |
C |
BCN |
Da (*2) |
COVERAGE |
C |
BCN |
Da (*2) |
METHOD_REF |
M |
BCN |
Da |
DOM_SER_IDS (2) |
C |
BCN |
Da |
BREAKS |
C |
BCN |
Da |
OBS_STATUS |
M |
BCN |
Da |
OBS_CONF |
C |
BCN |
Da |
OBS_PRE_BREAK |
C |
BCN |
Da |
OBS_COM |
C |
BCN |
Da |
(*1) În cazul în care o BCN dorește să opereze o modificare, aceasta consultă BCE, care apoi va implementa modificarea. (*2) Modificările sunt comunicate serviciului competent al BCE prin e-mail. (1) BCE se referă aici la Direcția Generală Statistică a BCE. (2) BCE recomandă ca BCN să furnizeze aceste valori pentru a asigura o comunicare mai transparentă. (3) ►M3 Nu toate atributele menționate în tabel în secțiunea 1, care sunt stabilite de BCE, sunt incluse în acest tabel. ◄ M: obligatoriu. C: condițional. |
Definiția unui set de atribute ce urmează a fi transmise împreună cu datele permite furnizarea de informații suplimentare referitoare la seriile de timp. Informațiile furnizate de atributele pentru seturile de date statistice ale BCE avute în vedere sunt detaliate mai jos.
Secțiunea 3: Atribute la nivelul seriei înrudite
Obligatoriu
TITLE_COMPL (Complementul titlului).Acest atribut permite un număr mai mare de caractere decât atributul TITLE și, din acest motiv, înlocuiește TITLE ca atribut obligatoriu pentru înregistrarea titlului seriilor.
UNIT (unitate)
PB |
Pentru statele membre din zona euro: EUR |
ISS |
Pentru statele membre din zona euro: EUR Pentru seriile raportate ca valori absolute și pentru indici: PURE_NUMB Pentru seriile raportate ca procente: PCT |
AIF |
Pentru statele membre din zona euro: EUR |
RMD |
Pentru volumele de contracte: EUR Pentru ratele dobânzilor PCPA |
SEC |
Pentru statele membre din zona euro: EUR |
SPD |
Pentru seriile referitoare la unitățile originale (tabelul 5 din partea 16 a anexei II), numărul de operațiuni (tabelele 3, 4, 6 și 7 din partea 16 a anexei II) și seriile referitoare la procentele de concentrare (tabelul 6 din partea 16 a anexei II): PURE_NUMB Pentru seriile referitoare la valoarea operațiunilor (tabelele 3, 4, 6 și 7 din partea 16 a anexei II): EUR |
FI |
Pentru statele membre din zona euro: EUR |
SVI |
Pentru statele membre din zona euro: EUR |
DBC |
Pentru statele membre din zona euro: EUR sau PURE_NUMB (atunci când nicio monedă de exprimare nu este relevantă) |
SBC |
Pentru datele raportate de către toate țările în dolari SUA: USD; pentru datele pentru care nicio monedă de exprimare nu este relevantă: PURE_NUMB |
SAFP |
Pentru statele membre din zona euro: EUR |
ICO |
Pentru statele membre din zona euro: EUR |
PBI |
EUR |
RMDI |
Pentru volumele de contracte: EUR Pentru ratele dobânzilor: PCPA |
UNIT_MULT (coeficient de multiplicare)
PB |
6 |
ISS |
0 |
AIF |
6 |
RMD (1) |
Pentru volumele de contracte: 6 Pentru ratele dobânzilor 0 |
SEC |
6 |
SPD |
Pentru seriile referitoare la unitățile originale, cu excepția seriilor referitoare la operațiuni (tabelul 5 din partea 16 a anexei II): 0 Pentru seriile referitoare la operațiuni (tabelele 3, 4, 6 și 7 din partea 16 a anexei II, cu excepția procentelor de concentrare): 6 Pentru seriile referitoare la procentele de concentrare (tabelul 6 din partea 16 a anexei II): 0 |
FI |
6 |
SVI |
6 |
DBC |
3 |
SBC |
6 |
SAFP |
6 |
ICO |
6 |
PBI |
6 |
RMDI (1) |
Pentru volumele de contracte: 6 Pentru ratele dobânzilor: 0 |
(1) Datele privind ratele dobânzilor sunt transmise ca procente. |
DECIMALS (zecimale)
PB |
0 |
ISS |
Pentru valori absolute: 0 Pentru seriile de indici și procente: 4 |
AIF |
0 |
RMD |
Pentru volumele operațiunilor: 0 Pentru ratele dobânzilor: 4 |
SEC |
0 |
SPD |
Serii referitoare la unitățile originale, cu excepția operațiunilor și procentelor de concentrare (tabelul 5 din partea 16 a anexei II): 0 Serii referitoare la operațiuni și procente de concentrare (tabelele 3, 4, 6 și 7 din partea 16 a anexei II): 3 |
FI |
0 |
SVI |
0 |
DBC |
0 |
SBC |
0 |
SAFP |
0 |
ICO |
0 |
PBI |
0 |
RMDI |
Pentru volumele de contracte: 3 (în cazul în care datele sunt disponibile; în caz contrar, 0) Pentru ratele dobânzilor: 4 |
Acest atribut este folosit doar pentru setul de date SPD și indică dacă, pentru fiecare serie de timp sau pentru o parte a acesteia, este folosită definiția 2005 „îmbunătățită” sau o definiție anterioară. Sunt definite două valori:
SPD |
Sunt folosite definițiile „îmbunătățite” implementate în 2005: „2005”. Sunt folosite definițiile implementate în anii precedenți (2004 sau mai devreme): „Precedent” |
Atributul ar trebui, de asemenea, să indice perioada pentru care se aplică fiecare definiție. De exemplu „definițiile din 2005 pentru seriile întregi”, „definițiile din 2005 de la datele referitoare la 2003, definițiile precedente pentru restul”, sau „definițiile precedente până la datele referitoare la 2004”.
Condițional
TITLE (titlu).BCN pot utiliza atributul TITLE pentru construcția titlurilor scurte.
NAT_TITLE (titlu în limba națională).BCN pot utiliza atributul NAT_TITLE pentru a furniza o descriere exactă, precum și alte precizări suplimentare sau caracteristice în limbile lor naționale. Deși utilizarea literelor majuscule și minuscule nu generează nici o problemă, se solicită BCN să se limiteze la setul de caractere Latin-1. În general, schimbul de caractere accentuate și simboluri alfanumerice extinse trebuie testat înainte de a fi utilizat cu regularitate.
COMPILATION (compilare).Pentru seturile de date privind posturile din bilanț, FI, SVI, SAFP, OSA, RMDI, PBI și RMDI, acest atribut poate fi folosit pentru explicații textuale suplimentare privind metodele de compilare, sistemele de ponderare și procedurile statistice utilizate pentru compilarea seriilor subiacente, în special dacă acestea diferă de normele și standardele BCE. În general, structura notelor explicative naționale solicitate este următoarea:
— sursele datelor/sistemul de colectare a datelor;
— proceduri de compilare (inclusiv descrierea estimărilor/ipotezelor formulate);
— abateri de la instrucțiunile de raportare ale BCE (clasificare geografică/sectorială și/sau metode de evaluare);
— informații privind cadrul juridic național.
Pentru setul de date ISS, atributul „compilare” include informațiile privind legăturile cu cadrul de reglementare al Uniunii pentru intermediari, alții decât instituțiile de credit.
Pentru setul de date privind AIF, o descriere detaliată a informațiilor ce urmează a fi incluse în acest atribut este prevăzută la punctele 1-5 din notele explicative naționale (a se vedea partea 11 a anexei II).
Similar, pentru setul de date privind SEC, o descriere detaliată a informațiilor ce urmează a fi incluse în acest atribut este prevăzută la punctele 1, 2, 4, 5, 8, 9 și 10 din notele explicative naționale (a se vedea partea 12 a anexei II).
COVERAGE (acoperire)
Informații privind |
Note |
|
ISS |
— acoperirea diferitelor categorii de intermediari — tipul de intermediar pentru diferiți indicatori |
— dacă estimarea a fost folosită în cazul acoperirii parțiale — indicarea extrapolării (dacă există) |
AIF |
— acoperirea seriilor activelor/pasivelor totale — tipul de AIF acoperit de categoriile principale |
— dacă estimarea a fost folosită în cazul acoperirii parțiale — indicarea extrapolării (dacă există) — a se face trimitere și la partea 11 a anexei II (a se vedea notele explicative naționale, punctul 6) |
RMD |
— criteriile de stratificare, procedura de selecție (probabilitate egală/probabilitate proporțională cu mărimea/selectarea celor mai mari instituții) în caz de eșantionare |
|
SEC |
— clasificarea emisiunilor |
— a se vedea și partea 12 a anexei II [secțiunea 2 (punctul 4) și secțiunea 3 (punctul 6)] |
DBC |
— descrierea unităților de observare statistică cu obligații de raportare |
— dacă anumite instituții au fost excluse de la colectare — motivele care au stat la baza excluderii |
RMDI |
— criteriile de stratificare, procedura de selecție (probabilitate egală/probabilitate proporțională cu mărimea/selectarea celor mai mari instituții) în caz de eșantionare |
|
SOURCE_AGENCY (agenție sursă).Acest atribut este stabilit de BCE la o valoare care reprezintă numele BCN care furnizează datele.
Secțiunea 4: Atribute la nivelul seriei de timp
Obligatoriu
COLLECTION (indicator de colectare).Acest atribut furnizează informații referitoare la perioada sau momentul în care este măsurată o serie de timp (de exemplu, începutul, mijlocul sau sfârșitul perioadei) sau indică dacă datele sunt medii.
PB |
Pentru solduri: sfârșitul perioadei (E) Pentru seriile de fluxuri: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
ISS |
Sfârșitul perioadei (E) |
AIF |
Pentru solduri: sfârșitul perioadei (E) Pentru seriile de fluxuri: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
RMD |
Pentru ratele dobânzilor aferente soldurilor: sfârșitul perioadei (E) Pentru ratele dobânzilor aferente contractelor noi: media observațiilor pe parcursul perioadei (A) Pentru volumele contractelor aferente soldurilor: sfârșitul perioadei (E) Pentru volumele de contracte noi: suma observațiilor (extrapolate) pe parcursul perioadei (S) |
SEC: |
Pentru solduri: sfârșitul perioadei (E) Pentru seriile de fluxuri: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
SPD |
Pentru numărul de participanți și procentele de concentrare (tabelele 5 și 6 din partea 16 a anexei II): sfârșitul perioadei (E) Pentru operațiuni, cu excepția procentelor de concentrare (tabelele 3, 4, 6 și 7 din partea 16 a anexei II): suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
FI |
Pentru solduri: sfârșitul perioadei (E) Pentru seriile de fluxuri: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
SVI |
Pentru solduri: sfârșitul perioadei (E) Pentru seriile de fluxuri: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
DBC |
sfârșitul perioadei (E) |
SBC |
sfârșitul perioadei (E) |
SAFP |
Pentru solduri: sfârșitul perioadei (E) Pentru seriile de fluxuri: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
ICO |
Pentru seriile de fluxuri: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
PBI |
Pentru solduri: sfârșitul perioadei (E) Pentru seriile de fluxuri: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
RMDI |
Pentru ratele dobânzilor aferente soldurilor: sfârșitul perioadei (E) Pentru ratele dobânzilor aferente contractelor noi: media observațiilor pe parcursul perioadei (A) Pentru volumele de contracte noi: suma observațiilor pe parcursul perioadei (S) |
Condițional
DOM_SER_IDS (identificatorul seriilor naționale).Acest atribut permite trimiterea la codul utilizat în bazele de date naționale pentru identificarea seriilor corespondente (de asemenea, pot fi specificate formule care utilizează coduri naționale de referință).
UNIT_INDEX_BASE (baza indicelui unitar).Acest atribut este obligatoriu atunci când este asociat unei chei de serii care exprimă un indice. Acesta indică referința de bază și valoarea de bază pentru indici și este folosit doar pentru seriile indicelui stocurilor noționale determinate de BCE și transmise SEBC.
BREAKS (rupturi).Acest atribut furnizează o descriere a rupturilor și a modificărilor majore apărute în timp în colectarea, acoperirea raportării și compilarea seriilor. În cazul rupturilor, se recomandă, atunci când este posibil, să se arate în ce măsură datele vechi și datele noi pot fi considerate comparabile.
PUBL_PUBLIC, PUBL_MU, PUBL_ECB [publicarea sursei, publicarea sursei (doar zona euro), publicarea sursei (doar BCE)].Aceste atribute vor fi stabilite de BCE dacă datele sunt publicate în publicațiile BCE, fie în publicațiile publice ale BCE, fie în cele confidențiale. Se face o trimitere (respectiv publicații, posturi etc.) la datele publicate.
Secțiunea 5: Atribute la nivelul observației
Dacă o BCN dorește să revizuiască un atribut stabilit pentru nivelul observației, observația (observațiile) respectivă(e) trebuie să fie retransmisă(e) în același timp. Dacă o BCN revizuiește o observație fără a transmite și valoarea atributului relevant, valorile existente vor fi înlocuite cu valorile implicite.
Obligatoriu
OBS_STATUS (statutul observației).BCN raportează o valoare a statutului observației anexată fiecărei observații transmise. Acest atribut este obligatoriu și trebuie furnizat cu fiecare transmitere de date pentru fiecare observație în parte. Când BCN revizuiesc valoarea acestui atribut, atât valoarea observației (chiar dacă este nemodificată), cât și noul indicativ al statutului observației sunt retransmise.
Lista următoare precizează valorile prevăzute pentru acest atribut, conform ierarhiei convenite, în scopul elaborării acestor statistici:
„A” |
= |
valoare normală (alocată automat observațiilor disponibile); |
„B” |
= |
valoarea de ruptură pentru următoarele seturi de date: ISS, RMD, DBC și SPD ( 49 ), |
„M” |
= |
valoare lipsă, datele nu există; |
„L” |
= |
valoare lipsă, date existente, dar necolectate; |
„E” |
= |
valoare estimată ( 50 ), |
„P” |
= |
valoare provizorie (această valoare poate fi utilizată, la fiecare transmitere de date, cu trimitere la ultima observație disponibilă, dacă aceasta este considerată provizorie). |
În condiții normale, valorile numerice ar trebui raportate cu statutul observației „A” (valoare normală) atașat. Altfel, se oferă o valoare diferită de „A”, în conformitate cu lista de mai sus. Dacă o observație este calificată de două caracteristici, se raportează cea mai importantă, conform ierarhiei indicate mai sus.
În fiecare transmitere de date, cele mai recente observații disponibile pot fi raportate ca provizorii și semnalate cu valoarea statutului observației „P”. Aceste observații iau valori definite și sunt raportate cu indicativul statutului observației „A”, într-o etapă ulterioară când noile valori revizuite și indicativele statutului observației le înlocuiesc pe cele provizorii.
Valorile lipsă („-”) sunt raportate în cazul în care nu este posibilă raportarea unei valori numerice (de exemplu, datorită datelor inexistente sau în situația în care datele nu au fost colectate). O observație care nu este disponibilă nu trebuie niciodată să fie raportată ca „zero”, deoarece zero este o valoare numerică normală care indică o valoare precisă și validă. Dacă BCN nu pot identifica motivul lipsei unei valori sau dacă nu pot utiliza întreaga gamă de valori prezentate în lista de coduri CL_OBS_STATUS pentru raportarea observațiilor lipsă („L” sau „M”), ar trebui folosită valoarea „M”.
În cazul în care, datorită condițiilor statistice locale, datele pentru o serie de timp nu sunt colectate fie la date specifice, fie pentru întreaga durată a seriei de timp (fenomenul economic de bază există, dar nu este monitorizat statistic), este raportată o valoare lipsă („-”) cu statutul observației „L” pentru fiecare perioadă.
În cazul în care, datorită practicilor locale de piață sau cadrului juridic/economic, o serie de timp (sau o parte a seriei) nu este aplicabilă (fenomenul de bază nu există), atunci este raportată o valoare lipsă („-”) cu statutul observației „M”.
Condițional
OBS CONF (confidențialitatea observației).BCN raportează o valoare a confidențialității observației atașată fiecărei observații comunicate. În timp ce acest atribut este definit ca fiind condițional în fișierul definiției structurale a BCE, ar trebui furnizat cu ocazia fiecărei transmiteri de date pentru fiecare observație individuală, întrucât fiecare observație confidențială trebuie să aibă indicativul adecvat. Când BCN revizuiesc valoarea acestui atribut, atât valoarea observației asociate, cât și indicativul statutului observației (chiar dacă este nemodificat) ar trebui retransmise.
Lista următoare precizează valorile prevăzute pentru acest atribut în scopul elaborării acestor statistici:
„F” |
= |
liber pentru publicare; |
„N” |
= |
nu poate fi publicat, limitat doar la utilizare internă; |
„C” |
= |
informație statistică confidențială în sensul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98; |
„S” |
= |
confidențialitate secundară stabilită și gestionată de către destinatar, nu poate fi publicat; |
„D” |
= |
confidențialitate secundară stabilită de expeditor, nu poate fi publicat; Acest cod poate fi utilizat de BCN care fac deja diferența în sistemele lor de raportare între confidențialitatea primară și cea secundară. Dacă nu, BCN raportoare trebuie să folosească „C” pentru a semnala confidențialitatea secundară. |
OBS_PRE_BREAK (valoarea observației înainte de ruptură). Acest atribut conține valoarea observației înainte de ruptură, care este un câmp numeric, ca și observația (
51
). În general, este transmis când intervine o ruptură; în acest caz, statutul observației trebuie setat la „B”(valoare de ruptură).
►M3
În scopul seturilor de date pentru posturile din bilanț, FI, SVI, AIF, SAFP, OSA și PBI, acest atribut nu este solicitat, de vreme ce seriile privind reclasificările sau seriile care exprimă operațiuni financiare furnizează deja această informație. ◄ El a fost adăugat la lista de atribute deoarece face parte din subsetul comun al atributelor pentru toate seturile de date.
OBS_COM(comentariul observației).Acest atribut poate fi utilizat pentru a furniza comentarii textuale la nivelul observației (de exemplu, pentru descrierea estimării realizate pentru o anumită observație din cauza lipsei de date, pentru explicarea motivului unei posibile observații anormale sau pentru detalierea unei modificări în seria de timp raportată).
ANEXA IV
DERIVAREA OPERAȚIUNILOR ÎN CONTEXTUL STATISTICILOR PRIVIND POSTURILE DIN BILANȚ ALE INSTITUȚIILOR FINANCIARE MONETARE, FONDURILE DE INVESTIȚII, SOCIETĂȚILE VEHICUL INVESTIȚIONAL ȘI SOCIETĂȚILE DE ASIGURARE
PARTEA 1
Descriere generală a procedurii de derivare a operațiunilor
Secțiunea 1: Cadrul
1. Cadrul de derivare a operațiunilor pentru statisticile privind posturile din bilanț ale instituțiilor financiare monetare (IFM) și activele și pasivele fondurilor de investiții (FI), ale societăților vehicul investițional (SVI) și ale societăților de asigurare (SA) se bazează pe Sistemul european de conturi (denumit în continuare „SEC 2010”). Dacă este necesar, se derogă de la acest standard internațional atât în privința conținutului datelor, cât și a denumirii conceptelor statistice. Prezenta anexă se interpretează în conformitate cu SEC 2010, cu excepția cazului în care Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40), Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) sau prezenta orientare îi anulează, explicit sau implicit, dispozițiile.
2. În conformitate cu SEC 2010, tranzacțiile financiare sunt definite ca fiind achizițiile nete de active financiare sau creșterile nete de pasive pentru fiecare tip de instrument financiar, respectiv suma tuturor tranzacțiilor financiare care au loc în cursul perioadei de raportare relevante ( 52 ). Tranzacțiile care acoperă fiecare post specificat în Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40) și Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) se calculează pe bază netă, respectiv nu există o cerință privind identificarea valorii brute a tranzacțiilor financiare sau a cifrei de afaceri ( 53 ). Metoda de evaluare a fiecărei tranzacții presupune considerarea valorii la care se dobândesc/înstrăinează activele și/sau se creează, se lichidează sau se schimbă elementele de pasiv. Cu toate acestea, sunt permise abateri de la SEC 2010.
3. Prezenta anexă examinează metodologia de derivare a operațiunilor în contextul statisticilor posturilor din bilanț, FI, SVI și SA. Prezenta parte se concentrează pe calcularea datelor privind tranzacțiile la Banca Centrală Europeană (BCE) și pe raportarea informațiilor subiacente de către BCN, în timp ce partea 2 se axează pe conceptele de ajustări ale fluxurilor. Părțile 3, 4, 5 și 6 oferă apoi informații specifice referitoare la cadrul de elaborare pentru statisticile posturilor din bilanț, FI, SVI și, respectiv, SA.
Detalii suplimentare și exemple numerice sunt cuprinse în manualele referitoare la aceste statistici, publicate pe website-ul BCE.
Secțiunea 2: Calcularea de către BCE a datelor privind tranzacțiile și raportarea de către BCN la BCE
1.
1. Pentru statisticile privind posturile din bilanț, FI și SA, BCE calculează tranzacțiile luând în considerare, pentru fiecare post de activ și de pasiv, diferența dintre pozițiile de stoc la datele de raportare de la sfârșitul perioadei, din care elimină efectul evenimentelor care nu rezultă din tranzacții, respectiv „alte modificări”. „Alte modificări” sunt grupate în două categorii principale, „reclasificări și alte ajustări” și „ajustări din reevaluare”, acestea din urmă acoperind reevaluările datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb ( 54 ). Băncile centrale naționale (BCN) raportează „reclasificări și alte ajustări” și „ajustări din reevaluare” la BCE, astfel încât aceste efecte, care nu sunt legate de tranzacții, să poată fi înlăturate din calcularea statisticilor privind fluxurile.
În cazul statisticilor privind posturile din bilanț, BCN raportează către BCE datele privind ajustările în conformitate cu partea 1 a anexei II. „Ajustările din reevaluare” raportate de BCN constau în scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile a creditelor și ajustări din reevaluare datorate unor modificări de preț. Ajustările din reevaluare datorate modificării cursurilor de schimb se calculează în mod normal de către BCE, dar, atunci când BCN se află în poziția de a compila ajustări mai precise, acestea pot transmite, de asemenea, aceste ajustări direct către BCE ( 55 ).
În cazul statisticilor privind FI, BCN raportează către BCE datele privind ajustările în conformitate cu partea 17 a anexei II. „Ajustările din reevaluare” raportate de BCN constau în ajustările din reevaluare datorate unor modificări de prețuri și cursuri de schimb.
În cazul statisticilor privind SA, BCN raportează către BCE datele privind ajustările în conformitate cu partea 23 a anexei II. „Ajustările din reevaluare” raportate de BCN constau în ajustările din reevaluare datorate unor modificări de prețuri și cursuri de schimb.
2. În contextul statisticilor privind SVI, tranzacțiile, nu ajustările fluxurilor, sunt raportate direct de către BCN către BCE. Calcularea tranzacțiilor (fie direct de către agenți raportori, fie de către BCN) ar trebui să corespundă abordării generale față de reclasificări și alte ajustări și reevaluări prevăzută în prezenta anexă.
2.
1. BCN compilează datele referitoare la „reclasificări și alte ajustări”, conform cerințelor prezentei orientări, folosind informații de supraveghere, verificări de credibilitate, cercetări ad-hoc (de exemplu, în legătură cu valorile aberante), cerințele statistice naționale, informații privind entitățile care intră sau ies din unitățile de observare statistică cu obligații de raportare și orice alte surse aflate la dispoziția lor. Nu este preconizat ca BCE să opereze ajustări ex post, cu excepția situațiilor în care BCN identifică modificări importante în datele finale.
2. BCN identifică modificările de stocuri care se datorează reclasificărilor și înscriu valoarea netă identificată la „reclasificări și alte ajustări”. O creștere netă a stocurilor datorată reclasificărilor se înscrie cu semn pozitiv, iar o descreștere netă a stocurilor cu semn negativ.
3. În principiu, BCN îndeplinesc toate cerințele referitoare la „reclasificări și alte ajustări” specificate în prezenta orientare. BCN transmit cel puțin toate „reclasificările și alte ajustări” de peste 50 de milioane EUR. Acest prag este menit să ajute BCN să decidă dacă este sau nu este cazul să opereze o ajustare. Totuși, atunci când informațiile nu sunt disponibile cu ușurință sau sunt de calitate inferioară, se poate lua decizia fie de a nu face nimic, fie de a efectua estimări. Din acest motiv, precum și datorită eterogenității procedurilor existente pentru calcularea ajustărilor, este nevoie ca un astfel de prag să fie aplicat în mod flexibil. De exemplu, atunci când sunt colectate informații relativ detaliate fără a se lua în considerare pragul, încercarea de a aplica un astfel de prag s-ar putea dovedi contraproductivă.
3.
1. Pentru a îndeplini cerințele referitoare la „ajustările din reevaluare” specificate în prezenta orientare, BCN ar putea fi nevoite să calculeze ajustările din tranzacții, din date titlu-cu-titlu sau din alte date raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare și/sau să estimeze ajustările în funcție de anumite defalcări care nu au fost raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare deoarece nu sunt considerate „cerințe minime”.
2. În mod normal, „ajustările din reevaluare” sunt compilate de către BCN pe baza datelor raportate de către unitățile de observare statistică cu obligații de raportare. Cu toate acestea, BCN pot acoperi aceste cerințe de raportare și indirect (de exemplu, prin colectarea directă a datelor privind tranzacțiile) și, în orice caz, pot colecta date suplimentare de la agenții raportori. Indiferent de abordarea utilizată la nivel național, BCN au obligația de a depune un set complet de date la BCE, în conformitate cu partea 1 a anexei II, pentru statisticile privind posturile din bilanț, cu partea 17 a anexei II, pentru statisticile privind FI, și cu partea 23 a anexei II, pentru statisticile privind SA.
PARTEA 2
Ajustări ale fluxurilor în general
Secțiunea 1: Reclasificări și alte ajustări
„Reclasificările și ajustările” cuprind orice modificare în bilanțul sectorului de referință care apar ca urmare a schimbărilor în componența și structura unităților de observare statistică cu obligații de raportare, a schimbărilor în clasificarea instrumentelor financiare și a contrapărților, a schimbărilor în definițiile statistice și a corectării (parțiale) a erorilor de raportare, toate acestea ducând la rupturi ale seriilor, afectând astfel comparabilitatea a două stocuri succesive de la sfârșitul perioadei. Extinderile zonei euro pot fi considerate un caz special de „reclasificări și alte ajustări”.
1.
1.1. Modificările intervenite în componența sectorului raportor pot da naștere transferului de activități între sectoarele economice. Astfel de transferuri nu reprezintă tranzacții, motiv pentru care sunt tratate ca ajustări la „reclasificări și alte ajustări”.
1.2. O instituție care intră în sectorul raportor poate transfera activități spre sectorul în cauză, în timp ce o instituție care iese din acesta transferă activități dinspre sector. Totuși, dacă instituția care intră își începe activitatea ex novo după ce s-a alăturat sectorului raportor, aceasta reprezintă o tranzacție financiară care nu este eliminată din datele statistice ( 56 ). În mod asemănător, atunci când o instituție care iese din sectorul raportor își diminuează activitățile înainte de a părăsi sectorul raportor, situația este cuprinsă ca o tranzacție în datele statistice.
1.3. Efectul net al celor care intră sau ies dintr-un sector asupra activelor și pasivelor agregate ale sectorului raportor în cauză se calculează prin agregarea primelor active și pasive raportate de cei nou-intrați și a ultimelor active și pasive raportate de cei care ies, considerând, pentru fiecare post, diferența dintre cele două. Rezultatul net se înscrie la „reclasificări și alte ajustări”. În anumite circumstanțe poate exista un efect asupra raportării contrapărților, deci și acest efect trebuie inclus în ajustări, în acest caz ca o modificare de sector. De exemplu, dacă o IFM restituie autorizația, dar continuă să opereze în calitate de alt intermediar financiar (AIF) finanțat prin intermediul pieței interbancare, are loc o creștere artificială a creditării AIF de către IFM, care necesită o ajustare (acoperită de „modificări ale clasificării contrapărților”).
2.
2.1. Modificările structurii sectorului raportor apar în contextul reorganizărilor intragrup sau al fuziunilor, achizițiilor sau divizărilor. Aceste operațiuni de restructurare a societăților conduc în mod obișnuit la modificări ale evaluării activelor și pasivelor financiare; ajustările din reevaluare sunt introduse pentru a reflecta aceste modificări și, astfel, pentru a permite derivarea corectă a tranzacțiilor. De asemenea, operațiunile determină deseori transferul de active și pasive financiare din bilanțul unei unități instituționale în bilanțul alteia (schimbare de proprietate). Limita pentru tratarea transferurilor de active ca tranzacții este definită prin existența a două unități instituționale separate care acționează prin acord reciproc. În cazul în care totuși transferurile au loc ca urmare a creării sau dispariției unei unități instituționale, acestea ar trebui tratate ca „reclasificări și alte ajustări”. În special, în cazul în care o fuziune sau o achiziție conduce la dispariția uneia sau mai multor unități instituționale, toate pozițiile încrucișate care au existat între instituțiile care fuzionează și care sunt compensate în momentul în care unitățile încetează să existe dispar din sistem, iar ajustările din reclasificare trebuie raportate în consecință. Divizările societăților sunt tratate în mod simetric.
2.2. O analiză mai aprofundată a modificărilor în structura sectorului raportor care apar în contextul restructurării societăților și exemple numerice detaliate se pot găsi în materialul orientativ furnizat de BCE, de exemplu, „Manualul pentru statisticile privind bilanțul IFM” și „Manualul pentru statisticile privind fondurile de investiții”.
3.
3.1. Modificările clasificării sectoriale sau ale domiciliului clienților conduc la o reclasificare a activelor/pasivelor față de aceste contrapărți. Modificările clasificării intervin din mai multe motive, de exemplu, deoarece o entitate publică își schimbă sectorul economic după privatizare sau pentru că fuziunile/divizările modifică activitatea principală a societăților. Similar, clasificarea pe instrument a activelor și pasivelor se poate modifica, de exemplu, atunci când creditele devin negociabile și, prin urmare, sunt considerate titluri de natura datoriei în scopuri statistice. Întrucât aceste reclasificări rezultă în modificări între pozițiile de stoc raportate, dar nu reprezintă o tranzacție, trebuie introdusă o ajustare pentru a elimina din statistici impactul acestora.
3.2. În cadrul limitelor definite de politica de revizuire, BCN corectează erorile de raportare care afectează datele privind stocurile, de îndată ce sunt identificate aceste erori. În mod ideal, corecturile elimină în întregime eroarea din date, mai ales atunci când eroarea afectează o singură perioadă sau un interval de timp limitat. În aceste circumstanțe, nu are loc o ruptură a seriei. Totuși, atunci când eroarea afectează date istorice și nu se efectuează corectarea datelor din trecut sau se efectuează doar pentru un interval de timp limitat, intervine o ruptură între prima perioadă cu cifra corectată și ultima perioadă care conține cifra incorectă. În acest caz, BCN identifică mărimea rupturii care intervine și înscriu o ajustare la „reclasificări și alte ajustări”. Practici similare se aplică punerii în aplicare a modificării definițiilor statistice care afectează datele raportate, precum și corectării pentru rupturi care pot fi datorate introducerii, modificării sau abandonării metodelor de extrapolare.
Secțiunea 2: Ajustări din reevaluare
1.
Ajustarea pentru „scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile” se referă la impactul modificărilor asupra valorii creditelor înregistrate în bilanț cauzate de aplicarea scoaterilor din evidențele contabile/reducerilor valorii contabile a creditelor. De asemenea, această ajustare reflectă modificările în nivelul provizioanelor pentru pierderile din credite, de exemplu, în cazul în care stocurile în curs sunt înregistrate la valoarea netă fără provizioane, în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Se includ, de asemenea, pierderile recunoscute la momentul la care creditele sunt vândute sau transferate către un terț, dacă se pot identifica.
2.
2.1. Ajustarea din reevaluarea prețului activelor și pasivelor se referă la variații în evaluarea activelor și pasivelor care apar datorită unei modificări a prețului la care sunt înregistrate sau tranzacționate activele și pasivele. Ajustarea include modificările care au loc în timp în valoarea stocurilor de la sfârșitul perioadei datorită modificărilor valorii de referință la care sunt înregistrate activele și pasivele, respectiv câștigurile/pierderile din deținere. De asemenea, poate conține variații de evaluare care rezultă din tranzacții cu active/pasive, respectiv câștigurile/pierderile realizate; totuși, există practici naționale divergente în această privință.
2.2. Natura și întinderea „ajustărilor din reevaluare” sunt determinate de metoda de evaluare adoptată. Deși se recomandă ca ambele părți ale bilanțului să conțină elemente înregistrate la valoarea de piață, în practică poate fi utilizată o varietate de metode de evaluare diferite, atât în cadrul pasivului, cât și al activului.
Secțiunea 3: Ajustări din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb
1. În vederea prezentării de date statistice către BCE, BCN se asigură că pozițiile de activ și pasiv exprimate în monede străine sunt transformate în euro la cursurile de schimb de pe piață în vigoare în ziua la care se referă datele. Ar trebui utilizate cursurile de schimb de referință ale BCE ( 57 ).
2. Variațiile cursurilor de schimb în raport cu euro care au loc între datele de raportare de la sfârșitul perioadei determină modificări ale valorii activelor și pasivelor în monedă străină atunci când sunt exprimate în euro. Dat fiind că aceste modificări reprezintă câștiguri/pierderi din deținere și nu sunt tranzacții financiare, efectele evaluării trebuie identificate, astfel încât să fie excluse din tranzacții. Ajustările din reevaluare datorate modificărilor cursului de schimb pot conține, de asemenea, modificări ale evaluării ce rezultă din tranzacții cu active/pasive, respectiv câștiguri/pierderi realizate; totuși, în această privință există practici naționale divergente.
PARTEA 3
Ajustări ale fluxurilor: elemente speciale în statisticile posturilor din bilanț
Secțiunea 1: Introducere
1. În cazul statisticilor privind posturile din bilanț, fiecare BCN prezintă separat datele referitoare la ajustările privind propriul bilanț și bilanțul altor IFM. De asemenea, Direcția Contabilitate și Situații Financiare a BCE compilează intern ajustările la bilanțul BCE. BCN transmit ajustări pentru toate posturile din bilanțul IFM, în conformitate cu frecvența indicată la articolul 3 alineatul (2) din prezenta orientare. În cadrul acestui proces, este posibil ca BCN să aibă nevoie să calculeze și/sau să estimeze ajustările pentru anumite defalcări care nu au fost raportate de către IFM, deoarece nu sunt considerate „cerințe minime” în tabelul 1A din partea 2 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Partea 1 a anexei II la prezenta orientare indică dacă trebuie transmise către BCE doar „reclasificările și alte ajustări” sau și „ajustările din reevaluare”.
Ajustările aferente modificărilor cursurilor de schimb se calculează de către BCE. Din acest motiv, ajustările furnizate de către BCN privind soldurile exprimate în monedă străină exclud efectul modificărilor datorate cursului de schimb. BCE calculează ajustările cursului de schimb utilizând proporțiile valutare derivate din defalcarea activelor și pasivelor în principalele monede care sunt disponibile în tabelul 4 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33). Metoda detaliată utilizată de BCE pentru a calcula ajustările legate de cursul de schimb este furnizată în Manualul acesteia pentru statisticile privind bilanțul IFM. Atunci când BCN se află în poziția de a compila ajustări mai precise, acestea pot transmite, de asemenea, aceste ajustări către BCE.
2. Ajustările fluxurilor sunt supuse aceluiași sistem de contabilitate în partidă dublă aplicabil stocurilor. În toate cazurile, ajustărilor le corespunde o contrapartidă care, în multe cazuri, este probabil să fie „capital și rezerve” sau „alte pasive”, în funcție de operațiune sau de normele contabile naționale.
3. În contextul cadrului de elaborare a statisticilor privind posturilor din bilanț, tranzacțiile financiare ar trebui măsurate în general la valoarea de tranzacție, care poate să nu fie aceeași cu prețul cotat pe piață sau valoarea justă a activului în momentul tranzacției. Valoarea de tranzacție nu include taxe de servicii, onorarii, comisioane sau plăți similare pentru serviciile prestate în cadrul efectuării operațiunii.
4. Dobânda la depozite, credite și titluri de natura datoriei emise și deținute ar trebui înregistrată pe bază de angajament, dar nu ar trebui niciodată înregistrată ca o tranzacție cu instrumentul în cauză. Pentru credite și depozite, acest lucru este garantat de cerința specificată în partea 2 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) de a înregistra dobânda acumulată la aceste instrumente în „alte active” și „alte pasive”. Totuși regulamentul nu conține reguli privind tratarea dobânzii acumulate la titluri de natura datoriei emise sau deținute de IFM. De fapt, dobânda acumulată este deseori intrinsecă prețurilor de piață și e dificil de dezagregat din prețul contabil, astfel cum este acesta raportat în bilanțul statistic. În interesul datelor consecvente și comparabile de la o țară la alta, ar trebui aplicată următoarea regulă:
(a) dacă dobânda acumulată este intrinsecă prețului contabil astfel cum este raportat în bilanțul statistic, aceasta ar trebui supusă unei ajustări din reevaluare;
(b) dacă dobânda acumulată este exclusă din valoarea de stoc a valorilor mobiliare cărora le corespunde în bilanțul statistic, trebuie clasificată la „alte active” sau „alte pasive” și nu trebuie tratată ca o ajustare din reevaluare.
Acest tratament sugerat se reflectă, de asemenea, în cerințele de raportare stabilite în prezenta orientare (a se vedea secțiunea 3 a părții 4 a anexei II) ( 58 ).
Secțiunea 2: Ajustări din reevaluare
1.
1.1. BCN raportează BCE date privind scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile în conformitate cu partea 1 a anexei II. Se așteaptă ca BCN să îndeplinească cerințele pe baza datelor raportate de IFM. În special, BCN colectează cel puțin cerințele obligatorii specificate în tabelul 1A din partea 4 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33), dar pot colecta și date suplimentare care nu sunt acoperite de aceste cerințe minime. Pentru a transmite un raport complet către BCE, se așteaptă ca BCN să aloce ajustările ținând cont de normele contabile privind creditele neperformante ( 59 ) și riscul de credit relativ al fiecărui sector. Atunci când nu există informații suficiente pentru a aloca ajustarea, aceasta poate fi defalcată în categoriile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) în mod proporțional în funcție de mărimea pozițiilor de stoc.
1.2. Reducerile valorii contabile care apar în momentul securitizării (sau transferării în alt mod) a unui credit și scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile a creditelor administrate sunt raportate BCE cu maxima diligență posibilă, în conformitate cu tabelul 3 din partea 1 a anexei II ( 60 ).
2.
2.1. Reevaluările prețurilor afectează doar o serie limitată de posturi din bilanț: în pasiv, postul „titluri de natura datoriei emise”, iar în activ „titluri de natura datoriei deținute”, „participații” și „acțiuni/unități ale fondurilor de investiții”. În schimb, contrapartidele lor sunt alocate în principal la „capital și rezerve” și „alte pasive”. Depozitele și creditele au valori nominale fixe, motiv pentru care nu fac obiectul modificărilor de preț. A se vedea Manualul BCE pentru statisticile privind bilanțul IFM pentru o descriere detaliată a legăturilor dintre reevaluările prețurilor și intrările în contrapartidă ale acestora.
2.2. În pasiv, reevaluările pentru modificările prețurilor titlurilor de natura datoriei emise rămân în afara „cerințelor minime” stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) și, astfel, nu sunt obligatorii. În activ, cerințele minime pentru reevaluările prețurilor pentru titlurile de natura datoriei deținute acoperă numai intervalul de scadențe „peste doi ani”; dacă nu sunt disponibile alte informații, se poate presupune că acestea sunt egale cu valoarea totală a ajustărilor din reevaluarea prețurilor pentru deținerile de titluri de natura datoriei emise de fiecare sector relevant.
2.3. Dimensiunea și conținutul ajustărilor din reevaluare asupra deținerilor de valori mobiliare depind de metoda de evaluare utilizată în compilarea bilanțului statistic. În scopul colectării acestor date, BCN pot aborda agenții raportori în două moduri. O abordare este de a permite IFM să raporteze ajustările din reevaluare, care sunt apoi agregate și transmise BCE. Alternativ, BCN pot cere agenților raportori să raporteze direct tranzacțiile observate, din care BCN derivă ajustările din reevaluare care urmează a fi transmise BCE (pe bază agregată). „Manualul pentru statisticile privind bilanțul IFM” oferă o descriere metodologică aprofundată a celor două abordări și metodele de compilare admise corespunzătoare.
2.4. De asemenea, BCN poate colecta informațiile statistice necesare privind valorile mobiliare (de exemplu, valoarea de înregistrare în bilanț, valoarea de piață, vânzările și achizițiile) titlu-cu-titlu și derivă informațiile statistice agregate (inclusiv date privind ajustările din reevaluarea prețurilor) în conformitate cu standardele minime specificate în Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
2.5. În principiu, BCN trebuie să se limiteze la metodele menționate mai sus. Totuși, pot fi folosite și alte metode dacă se demonstrează că acestea sunt apte să furnizeze date de o calitate comparabilă.
Secțiunea 3: Ajustări lunare ale fluxurilor – adaptări speciale
1.
1.1. Cerințele pentru BCE/BCN au fost ușor modificate în comparație cu cerințele altor IFM, pentru a reflecta activitățile BCE/BCN. Anumite posturi au fost eliminate, respectiv nu mai sunt solicitate date cu privire la defalcarea operațiunilor repo sau a depozitelor cu perioade de preaviz. Au fost adăugate alte posturi, respectiv, la pasiv, „contrapartida DST” și, la activ, „aur și creanțe în aur” și „creanțe în drepturi de tragere, DST, altele”, prin prezenta orientare solicitându-se și stocurile pentru aceste posturi. BCE/BCN transmit date privind ajustarea pentru fiecare dintre aceste posturi.
1.2. BCE/BCN transmit ajustările în conformitate cu procedurile descrise mai sus. Totuși, pot fi identificate unele modificări:
— reclasificări și alte ajustări: nu toate sursele ajustărilor sunt relevante; de exemplu, „modificările compoziției sectorului raportor” nu sunt aplicabile. Prin derogare de la orientările generale, în acest caz se stabilește un prag mai mic, de 5 milioane EUR, pentru a garanta exactitatea fluxurilor în bilanțurile BCN;
— ajustări din reevaluare datorate modificărilor prețurilor și cursurilor de schimb: se aplică dispozițiile generale, exceptând în ceea ce privește BCE, care poate raporta direct ajustările cursurilor de schimb pe baza datelor contabile.
2.
2.1. BCN includ date privind ajustările referitoare la fondurile de piață monetară (FPM) atunci când își îndeplinesc obligațiile de raportare în ceea ce privește „reclasificările și alte ajustări” și „ajustările din reevaluare”. De asemenea, aceste ajustări sunt raportate separat pentru FPM în conformitate cu sistemul de raportare trimestrială dedicat.
2.2. Articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) prevede că BCN pot acorda derogări unora sau tuturor FPM în ceea ce privește raportarea ajustărilor din reevaluare. În aceste cazuri, se așteaptă totuși ca BCN să furnizeze informații cu maxima diligență posibilă, în special atunci când sumele respective sunt semnificative.
2.3. Calcularea ajustărilor din reevaluarea prețurilor la activele FPM urmează procedura aplicabilă tuturor IFM. La pasiv, modificările pozitive în valoarea acțiunilor/unităților FPM au fost considerate în mod tradițional tranzacții, în paralel cu plata (spre deosebire de acumularea) dobânzii la depozite, presupunând că contrapartida reevaluărilor în activ nu ar consta în „acțiuni/unități ale fondurilor de piață monetară”, ci în „alte pasive”. Totuși, cu privire la cazurile în care prețul acțiunilor/unităților FPM scad în urma pierderilor suferite de activele fondului, acest lucru nu poate fi comparat cu plățile dobânzilor. În acest context, tabelul 1A din partea 4 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) include cerințe privind reevaluările prețurilor pentru acțiunile/unitățile FPM; BCN trebuie să utilizeze acest post pentru a echilibra reevaluările prețurilor în activ, acolo unde este cazul. Alocarea ar trebui efectuată astfel încât să acopere numai reevaluările efective ale prețurilor care se reflectă ca modificări ale valorii acțiunilor/unităților FPM.
3.
Se colectează date privind stocurile referitoare la angajamentele din depozite și activele administrației publice. În scopul compilării operațiunilor, datele referitoare la ajustări sunt furnizate, în principiu, în conformitate și cu cerințele stabilite pentru statisticile privind bilanțul IFM. În practică, este puțin probabil să intervină modificări, altele decât operațiuni, respectiv datorate modificărilor cursului de schimb sau ale prețului pieții. Aceste date se raportează conform prevederilor din partea 3 a anexei II.
4.
Se colectează date privind stocurile pentru defalcarea titlurilor de natura datoriei emise de IFM în funcție de rezidența titularului, în vederea calculării agregatelor monetare. Pentru a deriva operațiunile, pentru aceste posturi pro memoria se calculează ajustările aferente reclasificărilor, ajustările privind cursul de schimb și ajustările din reevaluare. Aceste date se raportează conform prevederilor din partea 4 a anexei II.
Secțiunea 4: Calcularea ajustărilor fluxurilor privind cerințele de raportare trimestrială
1. Procedura de calculare a operațiunilor trimestriale pentru posturile din bilanț din tabelul 2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) este similară celei aplicate pentru derivarea operațiunilor lunare pentru posturile din bilanț din tabelul 1 din partea 2 a anexei I la acest regulament. Ajustările fluxurilor sunt calculate în conformitate cu următoarele principii:
(a) Dacă se prezintă o ajustare pentru tabelul 1, aceasta poate afecta defalcarea posturilor conținute în tabelul 2. Ar trebui asigurată consecvența între cele două seturi de date, respectiv suma ajustărilor lunare trebuie să fie egală cu ajustarea trimestrială. Dacă se stabilește un prag pentru ajustările trimestriale sau ajustările trimestriale nu pot fi identificate în întregime sau la fel de detaliat ca ajustările lunare, ajustarea se calculează astfel încât să evite discrepanțele cu ajustarea raportată pentru datele lunare.
(b) În ceea ce privește „reevaluarea prețului valorilor mobiliare”, pot apărea inconsecvențe între datele lunare și cele trimestriale în funcție de abordarea care este urmată pentru a deriva ajustările. „Manualul pentru statisticile privind bilanțul IFM” oferă orientări detaliate privind procedura de aplicat în aceste cazuri, pentru a asigura consecvența dintre ajustările lunare și cele trimestriale.
(c) Pentru tabelele trimestriale poate fi nevoie de ajustări chiar dacă nu este raportată nici o ajustare în tabelul 1. Acest lucru se întâmplă atunci când are loc o reclasificare la nivelul de detaliu corespunzător unui trimestru, dar aceasta este anulată la nivelul mai agregat corespunzător unei luni. Se poate aplica și în cazul unor „ajustări din reevaluare” atunci când diferitele componente ale unui post corespunzător unei luni se mișcă în direcții diferite. Și în aceste cazuri se asigură consecvența între datele lunare și cele trimestriale.
Se aplică aceleași principii pentru derivarea ajustărilor fluxurilor pentru posturile pro memoria colectate în temeiul cerințelor din părțile 3 și 4 ale anexei II.
2. Măsura în care BCN furnizează ajustări pentru statisticile trimestriale depinde de capacitatea lor de a identifica sau estima, cu precizie rezonabilă, clasificarea detaliată sectorială/pe instrument a ajustărilor lunare existente. În mod normal, sunt disponibile informații cu privire la „reclasificări și alte ajustări”. În special, BCN au de obicei informații suficient de detaliate pentru a aloca cu ușurință ajustări unice mari (de exemplu, o reclasificare datorată unei erori de raportare) unor posturi trimestriale specifice. În mod asemănător, ajustările trimestriale datorate modificărilor privind unitățile de observare statistică cu obligații de raportare nu comportă dificultăți pentru BCN. Este mai dificil să se obțină scoateri din evidențele contabile sau reevaluări ale prețurilor în privința „ajustărilor din reevaluare”, din cauza absenței defalcărilor corespunzătoare în sursele originale de date. Se preconizează ca „ajustarea din reevaluare” să se bazeze, cel puțin în parte, pe estimări. Estimările sunt furnizate împreună cu note explicative cu privire la metoda utilizată (de exemplu, defalcările absente sunt estimate în mod proporțional prin folosirea datelor de stoc).
PARTEA 4
Ajustări ale fluxurilor: elemente speciale în statisticile FI
Secțiunea 1: Introducere
1. Pentru statisticile privind FI, BCN prezintă ajustări din reevaluare care acoperă atât reevaluările datorate modificărilor prețurilor și cursului de schimb, cât și ajustările din reclasificare pentru toate posturile din bilanțul FI, în conformitate cu frecvența indicată la articolul 19. În cadrul acestui proces, este posibil ca BCN să aibă nevoie să calculeze și/sau să estimeze ajustările pentru anumite defalcări care nu au fost raportate de către FI deoarece nu sunt considerate „cerințe minime” în tabelul 3 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38).
2. Ajustările fluxurilor sunt supuse aceluiași sistem de contabilitate în partidă dublă aplicabil stocurilor. În toate cazurile, ajustările au o contrapartidă care, în multe cazuri, este probabil să fie „acțiuni/unități ale FI emise” sau „alte pasive”, în funcție de operațiune sau de normele contabile locale.
3. În principiu, orientările care urmează au în vedere valorile de tranzacție ale depozitelor/creditelor și valorilor mobiliare. Valoarea de tranzacție a depozitelor/creditelor și valorilor mobiliare exclude taxele etc. Valoarea de tranzacție a unui depozit/credit exclude dobânda acumulată de primit/plătit, dar care încă nu a fost primită/plătită. În schimb, dobânda acumulată aferentă depozitelor/creditelor se înregistrează la „alte active” sau „alte pasive”, după cum este cazul.
Dobânda acumulată aferentă valorilor mobiliare deținute și emise este inclusă în datele de stoc privind valorile mobiliare și în valoarea de tranzacție.
Secțiunea 2: Ajustări din reevaluare
1. Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) este flexibil în ceea ce privește tipul de date necesare pentru calcularea ajustărilor din reevaluare aferente activelor și pasivelor, precum și în ceea ce privește forma în care sunt colectate și compilate aceste date. Rămâne la latitudinea BCN să decidă în privința metodei.
2. Există următoarele două opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare pentru valorile mobiliare colectate titlu-cu-titlu:
— FI raportează informații titlu-cu-titlu care permit BCN să deducă ajustări din reevaluare: FI raportează către BCN informațiile solicitate de punctele 1, 2 și 4 din tabelul 2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) titlu-cu-titlu. Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la „ajustările din reevaluare” care trebuie transmise BCE. În cazul în care este aleasă această variantă, BCN pot obține „ajustările din reevaluare” în conformitate cu metoda comună a Eurosistemului, respectiv „metoda derivării din fluxuri”, astfel cum este descrisă în Manualul FI care însoțește regulamentul;
— FI raportează direct tranzacțiile la BCN titlu-cu-titlu: FI raportează valorile cumulate ale achizițiilor și vânzărilor de valori mobiliare care au avut loc în cursul perioadei de referință, astfel cum se prevede la punctele 1 și 3 din tabelul 2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) titlu-cu-titlu. BCN calculează „ajustările din reevaluare” făcând diferența dintre stocurile de la sfârșitul perioadei și eliminând tranzacțiile și prezintă BCE ajustările din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.
3. În cazul elementelor de activ și pasiv, altele decât valorile mobiliare, sau în cazul valorilor mobiliare care nu sunt colectate titlu-cu-titlu, există următoarele două opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare:
— FI raportează ajustări agregate: FI raportează ajustările aplicabile fiecărui post, reflectând variațiile evaluării datorate modificărilor prețului și cursului de schimb ( 61 ). BCN care aleg această metodă agregă ajustările raportate de FI în vederea prezentării de date la BCE;
— FI raportează tranzacții agregate: FI acumulează tranzacții în cursul lunii și transmit BCN valoarea achizițiilor și a vânzărilor. BCN care primesc date privind tranzacțiile calculează „ajustările din reevaluare” ca ceea ce rămâne din diferența între stocuri și tranzacții și prezintă BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.
PARTEA 5
Ajustări ale fluxurilor: elemente speciale în statisticile SVI
Secțiunea 1: Introducere
Pentru statisticile privind SVI, BCN prezintă tranzacții pentru toate posturile din bilanțul SVI în conformitate cu articolul 20. Agenții raportori SVI transmit tranzacțiile definite în partea 3 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40) direct BCN relevante sau, în mod alternativ, agenții raportori pot transmite, cu acordul BCN, ajustările din reevaluare și alte modificări de volum care permit BCN să derive tranzacțiile în conformitate cu principiile stabilite în prezenta anexă.
Secțiunea 2: Scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile
1. BCN raportează BCE date privind scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile a creditelor securitizate în conformitate cu articolul 20. Scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile recunoscute în momentul în care creditul este vândut sau transferat unui terț sunt, de asemenea, incluse, atunci când pot fi identificate.
2. În loc să transmită datele privind scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile, agenții raportori, în acord cu BCN relevantă, pot transmite alte informații care permit BCN să derive datele necesare privind scoaterile din evidențele contabile/reducerile valorii contabile.
PARTEA 6
Ajustări ale fluxurilor: elemente speciale în statisticile SA
Secțiunea 1: Introducere
1. Pentru statisticile privind SA, BCN prezintă ajustări din reevaluare care acoperă atât reevaluările datorate modificărilor prețurilor și cursului de schimb, cât și ajustările din reclasificare pentru toate posturile din bilanțul SA, în conformitate cu articolul 26a. În cadrul acestui proces, este posibil ca BCN să aibă nevoie să calculeze și/sau să estimeze ajustările care nu au fost raportate de către SA. Aceasta include datele în cazul cărora seriile corespunzătoare ale stocurilor sunt raportate pentru fiecare element în parte, datele care nu sunt considerate „cerințe minime” în tabelul 3a și 3b din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) și datele privind provizioanele tehnice de asigurare.
Secțiunea 2: Ajustări din reevaluare
1. Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) este flexibil în ceea ce privește tipul de date necesare pentru calcularea ajustărilor din reevaluare aferente activelor și pasivelor, precum și în ceea ce privește forma în care sunt colectate și compilate aceste date. Rămâne la latitudinea BCN să decidă în privința metodei.
2. Există următoarele două opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare pentru valorile mobiliare colectate titlu-cu-titlu. BCN pot urma o abordare similară pentru alte active decât valorile mobiliare atunci când colectează date pentru fiecare element în parte.
— SA raportează informații titlu-cu-titlu care permit BCN să deducă ajustări din reevaluare: SA raportează către BCN informațiile solicitate de punctele 1, 2 și 4 din tabelele 2.1. și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50) titlu-cu-titlu. Aceste informații permit BCN să obțină informații precise cu privire la „ajustările din reevaluare” care trebuie transmise BCE. În cazul în care este aleasă această variantă, BCN pot obține „ajustările din reevaluare” în conformitate cu metoda comună a Eurosistemului, respectiv „metoda derivării din fluxuri”, astfel cum este descrisă în Manualul SA care însoțește regulamentul și prezenta orientare;
— SA raportează direct tranzacțiile la BCN titlu-cu-titlu: SA raportează valorile cumulate ale achizițiilor și vânzărilor de valori mobiliare care au avut loc în cursul perioadei de referință, astfel cum se prevede la punctele 1 și 3 din tabelele 2.1 și 2.2 din partea 3 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 (BCE/2014/50), titlu-cu-titlu. BCN calculează „ajustările din reevaluare” făcând diferența dintre stocurile de la sfârșitul perioadei și eliminând tranzacțiile și prezintă BCE ajustările din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare.
3. În cazul provizioanelor tehnice de asigurare administrate de societățile de asiguare, există următoarele două opțiuni pentru derivarea aproximărilor ajustărilor din reevaluare:
— SA raportează ajustări sau tranzacții agregate în conformitate cu instrucțiunile BCN. BCN care aleg această metodă agregă ajustările raportate de SA în vederea prezentării de date la BCE;
— BCN derivă aproximările pe baza datelor furnizate de SA.
4. În cazul elementelor de activ și pasiv, altele decât cele care sunt colectate pentru fiecare instrument în parte și provizioanele tehnice de asigurare administrate de SA, există următoarele trei opțiuni pentru derivarea ajustărilor din reevaluare:
— SA raportează ajustări agregate: SA raportează ajustările aplicabile fiecărui post, reflectând variațiile evaluării datorate modificărilor prețului și cursului de schimb. BCN care aleg această metodă agregă ajustările raportate de SA în vederea prezentării de date la BCE;
— SA raportează tranzacții agregate: SA acumulează tranzacții în cursul trimestrului și transmit BCN valoarea achizițiilor și a vânzărilor. BCN care primesc date privind tranzacțiile calculează „ajustările din reevaluare” ca ceea ce rămâne din diferența între stocuri și tranzacții și prezintă BCE ajustarea din reevaluare în conformitate cu prezenta orientare; sau
— BCN derivă aproximările pe baza datelor furnizate de SA.
ANEXA V
LISTA DE UNITĂȚI INSTITUȚIONALE STABILITĂ ÎN SCOPURI STATISTICE
PARTEA 1
Corespondența dintre lista de atribute a Registrului Bazei de date a Instituțiilor și Companiilor Afiliate (RIAD) și seturile de date specifice administrate în scopuri statistice
Attribute name () |
Relevant în contextul listei de |
|||||||||
IFM |
FI |
SVI |
IRSP () |
SA |
||||||
Tip |
Frecvență de actualizare |
Tip |
Frecvență de actualizare |
Tip |
Frecvență de actualizare |
Tip |
Frecvență de actualizare |
Tip |
Frecvență de actualizare |
|
„Non-industry” IDs |
||||||||||
— RIAD code |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
— Nationals business register |
E |
d |
E |
q |
E |
q |
O |
a |
E |
q |
— EGR code |
E |
d |
|
|
E |
q |
|
|
|
|
— LEI (după caz) |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
„Industry” IDs |
||||||||||
— BIC |
E |
d |
|
|
|
|
|
|
|
|
— ISINs |
E |
d |
M |
q |
M |
q |
|
|
E |
q |
Name |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
Country of residence |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
Address |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
Area code |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
Legal form |
E |
d |
E |
q |
E |
q |
E |
a |
E |
q |
Flag Listed |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
O |
a |
M |
q |
Flag Supervised |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
Flag Subject to Directive 2009/138/EC |
|
|
|
|
|
|
|
|
M |
q |
Reporting requirements |
E |
d |
E |
q |
E |
q |
E |
a |
E |
q |
Type of licence |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
O |
a |
E |
q |
Capital variability |
|
|
M |
q |
|
|
|
|
|
|
UCITS compliance |
|
|
M |
q |
|
|
|
|
|
|
Legal set-up |
|
|
M |
q |
|
|
|
|
|
|
Flag Sub-fund |
|
|
M |
q |
|
|
|
|
|
|
Nature of securitisation |
|
|
|
|
M |
q |
|
|
|
|
Flag E-money issuer – licence |
|
|
|
|
|
|
M |
a |
|
|
Flag E-money issuer – business |
|
|
|
|
|
|
M |
a |
|
|
Flag Payment service provider – licence |
|
|
|
|
|
|
M |
a |
|
|
Flag Payment service provider – business |
|
|
|
|
|
|
M |
a |
|
|
Flag Payment system operator |
|
|
|
|
|
|
M |
a |
|
|
Comment |
O |
d |
O |
q |
O |
q |
O |
a |
O |
q |
NACE code |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
E |
a |
M |
q |
Total employment |
E |
a |
O |
a |
E |
a |
O |
a |
E |
a |
Total solo balance sheet (ECB Regulation) |
M |
a |
E |
a |
E |
a |
|
|
E |
a |
Net assets, net asset value |
E |
a |
M |
a |
|
|
|
|
|
|
Gross premiums written |
|
|
|
|
|
|
|
|
M |
a |
ESA 2010 |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
Sub-sector type |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
q |
Birth date |
O |
d |
O |
q |
O |
q |
O |
a |
O |
q |
Closure date |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
Q |
Flag Activity status |
M |
d |
M |
q |
M |
q |
M |
a |
M |
Q |
Date de refeință minime () solicitate pentru |
||||||||||
Originator of FVC |
|
|
|
|
M |
q |
|
|
|
|
Management company |
|
|
M |
q |
M |
q |
|
|
|
|
Head of branch |
M |
d |
|
|
|
|
|
|
M |
Q |
(1) Pentru o descriere suplimentară și pentru metadate, a se vedea partea 3. (2) IRSP: instituții relevante pentru statisticile plăților; a se observa că lista de IRSP se poate suprapune cu lista de IFM. M (obligatoriu), E (încurajat), O (opțional), blank (neaplicabil) Frecvență: a (anuală), q (trimestrială), m (lunară), d (zilnică/imediat ce apare o schimbare). Termenele pentru datele anuale sunt (dacă nu se specifică în altă parte) la o lună de la data de referință. |
PARTEA 2
Tipuri de relații între unitățile organizaționale
|
Tip |
Frecvență de actualizare |
1. Relații organizaționale într-o întreprindere |
||
Relație între una sau mai multe unități juridice și o întreprindere |
O |
— |
2. Relații în cadrul unui grup de întreprinderi |
||
Relație de control |
E () |
Q |
Relație de deținere |
E () |
Q |
3. Alte relații |
||
Legătura dintre un „inițiator” și SVI al acestuia |
M |
Q |
Legătura dintre o „societate de administrare” și SVI/FI al acesteia |
M |
Q |
Legătura dintre „o sucursală nerezidentă” și „sediul” rezident al acesteia |
M |
Q |
Legătura dintre „o sucursală rezidentă” și „sediul” nerezident al acesteia |
M |
Q |
Legătura dintre un „subfond” și un „fond umbrelă” |
M |
Q |
|
||
Legătura cu predecesor/succesor în cazul unei absorbții/divizări |
M |
d/q |
(1) Numai pentru „grupuri bancare mari” cu sediul în zona euro (a se vedea articolul 12). |
PARTEA 3
Definiții și detalierea instrucțiunilor de raportare
RIAD code |
Codul unic de identificare pentru orice unitate organizațională din RIAD este compus din două părți: „host” și „id”. Valorile pentru cele două părți combinate asigură unicitatea acestei chei primare: — coduri de țară ISO-3166 din două cifre; — șir de caractere liber. [element obligatoriu pentru crearea unei entități în RIAD] |
Alias identifiers |
Listă deschisă cu mai multe coduri de identificare care constau în identificatori care pot respecta sau nu orice (semi)standard din industrie. Întrucât poate include coduri pur „naționale”, nu este obligatorie întreaga listă pentru toate instituțiile care transmit date. Printre exemple se numără codurile registrelor naționale ale comerțului, codul registrului EuroGroups, codul Legal Entity Identifier (dacă este disponibil) și codul „BIC”. Pentru a fi operațional în schimbul de date dintre o BCN și RIAD, identificatorul trebuie înregistrat într-o listă specifică de coduri a sistemului. |
ISIN |
„Numărul internațional de identificare a valorilor mobiliare” [„International securities identification number (ISIN)”], astfel cum este definit în ISO 6166. În RIAD, codul ISIN apare în două moduri: — în cazul FI și al SVI, cerințele de raportare includ obligația de a raporta (toate) valorile mobiliare în circulație (nerăscumpărate) emise de o societate financiară; — întrucât fiecare valoare mobiliară emisă de o societate identifică, de asemenea, entitatea în mod unic, orice cod ISIN unic al acțiunilor emise (și eventual) cotate sau altor valori mobiliare în circulație poate fi utilizat pentru a identifica unitatea organizațională în sine. |
|
|
Name |
Întreaga denumire de înregistrare, incluzând forma sa juridică (de exemplu, Plc, Ltd, SpA, AG etc.). |
Country of residence |
Țara de constituire legală sau de înregistrare. [element obligatoriu pentru crearea unei entități în RIAD] |
Address |
Detaliile privind localizarea unei unități organizaționale, după caz, compuse din patru părți: |
City |
— localitatea unde este situată; |
Address |
— denumirea străzii și numele imobilului; |
Postal code |
— codul poștal, folosind convențiile poștale naționale; |
Postal box |
— numărul căsuței de la oficiul poștal, folosind convențiile poștale naționale. |
Area code |
Clasificare geografică necesară în scopuri statistice. |
Legal form |
Domeniul formelor juridice aplicabile urmează listele de coduri naționale individuale și trebuie înregistrat în RIAD înainte să poată fi utilizat în transferul de date de către orice BCN care transmit date. |
Flag Listed () |
Indicator care arată dacă o unitate organizațională este cotată la orice bursă de valori (națională sau străină); de asemenea, poate fi utilizat în sens opus pentru a indica „delistarea” unei entități. |
Flag Supervised () |
Indicator care arată dacă o entitate face obiectul unui regim de supraveghere încredințat autorităților naționale și/sau supranaționale. |
Flag Subject to Directive 2009/138/EC |
Indicator care arată dacă o entitate intră sub incidența Directivei 2009/138/CE sau a unui orice alt regim de supraveghere (valori posibile: „Directiva 2009/138/CE”/„altele”). A se completa numai în cazul în care entitatea este supravegheată. |
Reporting requirements |
Listele de coduri deschise care pot fi utilizate pentru a înregistra într-un registru central obligațiile de raportare naționale și/sau supranaționale ale unei entități; o entitate poate face obiectul unor cerințe multiple. Domeniul listelor de coduri naționale individuale aplicabile trebuie înregistrat în RIAD înainte ca acesta să poată fi utilizat în transferul de date de către orice BCN care transmit date. |
Type of licence |
Atribut care indică dacă o entitate deține o licență (specifică) certificată de autoritățile naționale și/sau supranaționale. Listele de coduri naționale detaliate pot fi înregistrate în RIAD pentru a permite identificarea regimurilor/cadrelor specifice de licențiere. |
|
|
Capital variability |
Această variabilă specifică orice restricții asupra numărului de acțiuni pe care fondul le poate emite, respectiv dacă este un fond deschis sau închis. |
UCITS compliance |
Indicator care specifică dacă un fond este conform cu „OPCVM”. |
Legal set-up |
Această variabilă specifică forma juridică pe care o poate lua un FI. |
Sub-fund |
Această variabilă specifică dacă un FI este un subfond. |
Nature of securitisation |
Această variabilă specifică tipul securitizării realizate de o SVI. |
Flag E-money issuer – licence () |
Indicator care arată dacă o entitate deține o licență specifică de „emitent de monedă electronică” (în conformitate cu articolul 2 din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului) (2). |
Flag E-money issuer – business () |
Indicator care arată dacă o entitate desfășoară efectiv activitatea de „emitent de monedă electronică”. |
Flag Payment service provider – licence () |
Indicator care arată dacă o entitate deține o licență specifică de „emitent de monedă electronică” (în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2007/64/CE). |
Flag Payment service provider – business () |
Indicator care arată dacă o entitate desfășoară efectiv activitatea de „prestator de servicii de plată”. |
Flag Payment system operator () |
Indicator care arată dacă o entitate este un „operator de sistem de plăți” în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43). |
Comment |
Text liber. |
|
|
NACE |
Activitatea principală în conformitate cu NACE Rev. 2 (clasă de 4 cifre). |
Total employment |
Număr de angajați; dacă este posibil, măsurat în „echivalent normă întreagă”. |
Total solo balance sheet (ECB Regulation) |
Bilanțul total în conformitate cu regulamentul respectiv privind posturile din bilanț/FI/SVI (exprimat în euro). |
Net assets, NAV |
Pentru FI, valoarea „acțiunilor/unitățilorv” (VAN); pentru instituțiile de credit, aproximate de „capital și rezerve” (exprimate în EUR). |
Gross premiums written |
Pentru SA, valoarea primelor emise brute care cuprinde toate sumele datorate în cursul anului financiar cu privire la contractele de asigurare, indiferent dacă aceste sume pot avea legătură total sau parțial cu un an financiar ulterior. |
ESA 2010 |
Sectoare instituționale SEC 2010 (cod de 4 cifre); poate include clasificare public/național privat/cu capital străin. |
Sub-sector type |
Extinderea clasificării SEC 2010, permițând identificarea subcategoriilor defalcării standard a conturilor naționale. Pentru SA, indică tipul de societate de asigurare în conformitate cu sectorul său de activitate. Poate lua valorile: asigurare de viață, asigurare generală, asigurare mixtă, reasigurare. |
|
|
Birth date |
Data constituirii legale a unei unități juridice sau a înregistrării unei unități instituționale; în cazul în care aceste informații nu pot fi derivate (cu eforturi rezonabile), trebuie furnizată o aproximare. [element obligatoriu pentru crearea unei entități în RIAD; poate fi aproximat] |
Closure date |
Data radierii unei entități. Toate entitățile rămân în RIAD chiar și după data închiderii acestora. |
ad existence |
Interogările referitoare la „existența” (sau nu) a unei unități individuale într-un anumit moment în timp poate pot fi derivate din „data închiderii”. |
Activity status () |
Indicator care arată dacă o entitate este „activă”, „inactivă” sau „în lichidare”; acest atribut suplimentează informațiile privind existența (în continuare) a unei entități. |
ad liquidation |
Data de începere a validității valorii „n lichidare” (a se vedea „statutul activității”) marchează data începerii procesului de lichidare. |
ad absorption |
În RIAD, operațiunile la nivel de societăți, precum fuziunile și divizările, sunt puse în corespondență prin înregistrarea eliminărilor, modificărilor sau creărilor relevante, plus relațiile predecesor/succesor aferente. |
|
|
Relationship between legal unit(s) and enterprise |
Permite înregistrarea relației dintre o unitate juridică și întreprinderea care o administrează, reflectând conceptul că o întreprindere poate corespunde fie unei singure unități juridice, fie unei combinații de unități juridice. |
Control relationship |
Legătură între unități juridice, bazată pe conceptul de „control” definit în Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) (regula privind deținerea în proprietate > 50 %). |
Ownership relationship |
Legătură între unități juridice, bazată pe conceptul de procentaj de „capital social”, „drepturi de vot” etc., reprezentat, de exemplu, de regula > 10 % definită în referința Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind investițiile străine directe. |
Link between a „sub-fund” and an „umbrella fund” |
Permite înregistrarea relației respective dacă un fond-umbrelă își separă activele în subfonduri diferite, astfel încât acțiunile/unitățile legate de fiecare subfond sunt acoperite separat de active diferite [a se vedea Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38)]. |
|
|
Management company |
Descrierea societății de administrare înregistrate a unui fond sau societăți vehicul investițional – denumire, rezidență, codul sectorului instituțional și codul RIAD (pentru unități rezidente în Uniune). Trebuie să fie legată de orice FI sau SVI corespunzătoare pe care entitatea le gestionează. |
Head |
Descrierea sediului social al unei sucursale care funcționează într-un stat membru al Uniunii – denumire, rezidență, codul sectorului instituțional și codul RIAD (pentru unități rezidente în Uniune). Trebuie legat de sucursala relevantă cu sediul într-un stat membru al Uniunii. |
Originator |
Descrierea societății înregistrate care a înființat SVI în scopul securitizării și care a transferat activele sau un grup de active și/sau riscul de credit al activului sau grupului de active către structura de securitizare – denumire, rezidență, codul sectorului instituțional și codul RIAD (pentru unități rezidente în Uniune). Trebuie să fie legat de SVI relevante pe care entitatea le-a înființat. |
Resident branch |
O sucursală care este rezidentă pe teritoriul BCN raportoare și al cărei sediu principal este o entitate nerezidentă, în sensul aticolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98. |
Non-resident branch |
O sucursală care este rezidentă în afara teritoriului BCN raportoare și care are sediul social la o entitate rezidentă, în sensul aticolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 2533/98. |
(1) Pentru indicatori simpli poate să nu fie necesară furnizarea de intervale specifice de validitate în prima etapă. (2) Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE (JO L 267, 10.10.2009, p. 7). (3) Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19). |
PARTEA 4
Transmiterea datelor
BCN pot furniza (actualizări pentru) datele de referință online sau în mod „pachet” prin RIAD, în conformitate cu unul dintre formatele prezentate în documentul intitulat „Specificații pentru Sistemul de schimb de date RIAD”. Inserarea de noi entități în RIAD (precum și eliminarea excepțională din baza de date) este, de asemenea, posibilă online sau în mod „pachet”.
RIAD are o abordare economică față de administrarea datelor de referință, ceea ce înseamnă că orice modificare a datelor de referință ale unei entități individuale poate fi aplicată pentru atribute specifice (unice). Cu excepția cazului unei erori semnificative, nu este radiată nicio unitate înregistrată în RIAD; durata sa de viață se determină prin introducerea unei date de înființare sau de închidere. Modificările atributelor individuale sunt realizate prin schimbarea valorilor specifice (sau a intervalului de validitate al acestora).
ANEXA VI
CERINȚE DE RAPORTARE PRIVIND DATELE RETROSPECTIVE
1. Cerințe de raportare SEC 2010 – date retrospective sau estimări trimestriale privind elementele de bază pentru statisticile monetare și financiare [date privind stocurile și fluxurile ( 62 )]
Tabelul 1: Cerințe din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) |
Date necesare |
|
1 |
Credite acordate către: (a) subsectoarele IFM (b) administrația publică și SVI cu defalcare în funcție de scadență |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate înaltă) |
2 |
Defalcarea acțiunilor și altor participații: (a) pentru emitenți total IFM, total non-IFM și total restul lumii, divizarea postului „acțiuni și alte participații” în: „acțiuni cotate”, „acțiuni necotate” și „alte participații” (b) pentru subsectoarele non-IFM alți intermediari financiari (AIF), societăți de asigurare (SA), fonduri de pensii (FP) și societăți nefinanciare (SNF): divizarea postului „acțiuni și alte participații” în: „acțiuni cotate”, „acțiuni necotate” și „alte participații” |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate înaltă) |
3 |
Defalcarea depozitelor primite din subsectoarele IFM: valoarea totală a depozitelor pentru fiecare (sub)sector al contrapărții non-IFM (nou) și depozite overnight ale administrației centrale, pentru a obține o perspectivă mai bună asupra subsectoarelor non-IFM |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate foarte înaltă) |
4 |
Defalcarea instrumentelor financiare derivate: pe sector (IFM/non-IFM) și zonă geografică (național/alte state membre din zona euro/restul lumii) |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate scăzută) |
5 |
Sector AIF – identificare separată a FI |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate înaltă) |
6 |
Sector AIF noi – subsectoare fuzionate S.125-S.127 și societăți holding de SNF |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate foarte înaltă) |
7 |
Divizarea sectorului actual SAFP în sectorul SA și sectorul FP |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate înaltă) |
Tabelul 2: Cerințe din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) |
Date necesare |
|
1 |
Sectoare SEC 2010: identificare separată a sectorului fondurilor de investiții |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate înaltă) |
2 |
Sectoare SEC 2010: fuzionarea sectorului AIF noi |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate foarte înaltă) |
Tabelul 3: Cerințe din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40) |
Date necesare |
|
1 |
Credite securitizate – defalcări sectoriale |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile (prioritate scăzută) |
2. Date retrospective sau estimări pentru toate caracteristicile de înaltă prioritate adoptate în Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) din iunie 2014
Tabelul 4: Cerințe din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33) |
Date necesare |
|
1 |
Credite lunare acordate către: (a) subsectoarele IFM (b) administrația publică și SVI cu defalcare în funcție de scadență |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
2 |
Date lunare privind vânzările și securitizările de credite |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
3 |
Date lunare privind defalcările depozitelor: (a) primite din subsectoarele IFM (b) valoarea totală a depozitelor pentru (sub)sectoarele contrapărții (noi) non-IFM și depozite overnight ale administrației centrale |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
4 |
Dobânda totală acumulată pe instrument bilanțier, credite, titluri de natura datoriei deținute, depozite și titluri de natura datoriei emise, pe bază trimestrială |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
5 |
Date lunare privind sectorul AIF – identificare separată a FI |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
6 |
Date lunare privind sectorul AIF nou – subsectoare fuzionate S.125-S.127, inclusiv societăți holding de SNF |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
7 |
Date lunare privind divizarea sectorului SAFP actual în sectoarele SA și FP |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
8 |
Date lunare privind liniile de credit, defalcate pe sector al contrapărții |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
9 |
Date lunare privind pozițiile intragrup |
Date retrospective sau estimări pentru datele privind stocurile și fluxurile |
3. Date retrospective sau estimări pentru următoarele caracteristici noi adoptate în Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 (BCE/2013/34) și în prezenta orientare din iunie 2014
Tabelul 5: Cerințe din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/34) și din prezenta orientare |
Date necesare |
|
1 |
Date necesare privind defalcările noi după scadența reziduală și rata dobânzii revizuită pentru RMD aferente soldurilor |
Date retrospective sau estimări pentru ratele dobânzii |
2 |
Date lunare privind defalcările noi pe credite renegociate pentru RMD |
Date retrospective sau estimări pentru ratele dobânzii și volume |
GLOSAR
Acțiuni (Shares): (cotate și necotate) cuprind toate activele financiare care reprezintă drepturi de proprietate asupra societăților sau cvasisocietăților. Aceste active financiare permit, în general, titularilor lor să participe la distribuirea profitului și a activelor nete în caz de lichidare a societății sau a cvasisocietății.
Acțiuni de capital emise de societăți cu răspundere limitată (Capital shares issued by limited liability companies): valori mobiliare care acordă titularilor statutul de proprietari comuni și îi îndreptățesc la o parte din profiturile totale distribuite, precum și din activele nete în caz de lichidare.
Acțiuni de dividende emise de o societate cu răspundere limitată (Dividend shares issued by limited liability companies): valori mobiliare care, în funcție de țara și circumstanțele în care sunt create, poartă denumiri variate, precum acțiuni ale fondatorilor, părți din profit, acțiuni de dividende etc. Aceste valori mobiliare: (a) nu fac parte din capitalul social; (b) nu acordă titularilor statutul de proprietari comuni în sens strict, și (c) nu îndreptățesc titularii la nicio proporție din profiturile rămase după plata dividendelor aferente capitalului social și la nicio fracțiune din surplusurile rămase în urma lichidării.
Acțiuni listate, denumite și acțiuni cotate, cu excluderea acțiunilor/unităților fondurilor de investiții (Listed shares, also referred to as quoted shares, excluding investment fund’s shares/units): participații cotate la o bursă. O astfel de bursă poate fi o bursă recunoscută sau orice altă formă de piață secundară. Acțiunile listate sunt, de asemenea, denumite acțiuni cotate. Existența prețurilor corespunzătoare acțiunilor cotate pe o bursă înseamnă că prețurile de piață curente sunt, de regulă, imediat disponibile.
Acțiuni necotate, cu excluderea acțiunilor la fondurile de investiții (Unlisted shares, excluding investment fund shares): participații care nu sunt cotate la o bursă.
Acțiuni răscumpărate la societățile cu răspundere limitată (Redeemed shares in limited liability companies): acțiuni pentru care capitalul aferent a fost plătit, dar care sunt reținute de titularii care continuă să fie proprietari comuni și să fie îndreptățiți la o parte din profiturile rămase după plata dividendelor aferente restului de capital social, precum și la o parte din orice surplus care ar putea rămâne în urma lichidării.
Acțiuni și alte participații, cu excluderea acțiunilor la fondurile de investiții (Shares and other equity, excluding investment fund shares): valori mobiliare deținute care reprezintă drepturi de proprietate asupra societăților sau cvasisocietăților. Aceste valori mobiliare îndreptățesc în general titularii la o parte din profiturile societăților sau cvasisocietăților și la o parte din fondurile lor proprii în caz de lichidare.
Administrație centrală (Central government): cuprinde organismele administrației de stat și alte organisme centrale a căror competență se întinde pe întreg teritoriul economic, cu excepția administrației fondurilor de securitate socială (SEC 2010, punctul 2.114).
Administrație publică (General government): cuprinde toate unitățile instituționale care sunt producători nonpiață și a căror producție este destinată consumului individual și colectiv și care sunt finanțate din contribuțiile obligatorii vărsate de unitățile aparținând altor sectoare și toate unitățile instituționale a căror activitate principală constă în efectuarea de operații de redistribuire a veniturilor și a avuției naționale (SEC 2010, punctele 2.111-2.113). Administrația publică include administrația centrală, administrațiile statelor federale, administrațiile locale și fondurile de securitate socială (SEC 2010, punctele 2.114-2.117). Pentru indicații suplimentare privind clasificarea sectorială a unităților, a se vedea Manualul sectorului de statistică monetară, a instituțiilor financiare și a piețelor: Orientare pentru clasificarea statistică a clienților, Banca Centrală Europeană, ediția a treia, martie 2007.
Administrațiile statelor federale și administrațiile locale (State and local government): administrațiile statelor federale reunesc acele tipuri de administrații publice care, în calitate de unități instituționale distincte, exercită anumite funcții de administrație, cu excepția administrării de fonduri de securitate socială, la un nivel inferior celui al administrației centrale și superior celui al unităților instituționale publice locale. Administrațiile locale cuprind toate administrațiile publice a căror competență se întinde numai pe o subdiviziune locală din teritoriul economic, cu excepția agențiilor locale ale fondurilor de securitate socială (SEC 2010, punctele 2.115 și 2.116).
Alte categorii de AIF (Other categories of OFIs): o categorie reziduală compusă din societăți financiare care nu se specializează în niciunul dintre domeniile de activitate care se aplică celorlalte două categorii de AIF (brokeri în valori mobiliare și produse financiare derivate și societăți financiare care desfășoară activități de creditare). De exemplu, în această categorie sunt incluse societățile financiare specializate, precum societăți speculatoare de capital cu un grad înalt de risc și de capital de amortizare și societățile finanțatoare ale exporturilor/importurilor.
Alte depozite (Other deposits): toate depozitele deținute, altele decât depozitele transferabile. Alte depozite nu pot fi folosite pentru efectuarea de plăți în orice moment și sunt convertibile în numerar sau în depozite transferabile doar sub sancțiunea unei restricții sau penalități semnificative. Această subcategorie include depozite la termen, depozite de economii etc.
Alte fonduri (Other funds): fonduri de investiții, altele decât fondurile de obligațiuni, fondurile de plasament în acțiuni, fondurile mixte, fondurile imobiliare și fondurile de hedging.
Alte instituții financiare (Other financial institutions): toate instituțiile financiare care participă la un sistem de plăți care se află sub supravegherea autorităților relevante, respectiv banca centrală sau autoritatea de supraveghere prudențială, dar care nu se încadrează în definiția instituțiilor de credit.
Alte participații (Other equity): toate operațiunile având ca obiect alte participații care nu sunt acoperite de acțiunile cotate și necotate.
Atribute (Attributes): concepte statistice care conferă utilizatorilor informații suplimentare, codificate (de exemplu, unitatea) și necodificate (de exemplu, metoda de compilare), cu privire la datele schimbate. Sunt „obligatorii” acele atribute care trebuie să ia o anumită valoare, în lipsa căreia observațiile la care se referă sunt considerate ca fiind fără sens. Sunt „condiționale” acele atribute care sunt definite doar dacă sunt disponibile în cadrul instituției raportoare (de exemplu, identificatorii seriilor interne) sau atunci când sunt relevante (de exemplu, compilare, rupturi etc.) și care pot lua valori vide.
Alți intermediari financiari (AIF), exclusiv societățile de asigurare și fondurile de pensii [Other financial intermediaries, except insurance corporations and pension funds (OFIs)]: toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror activitate principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară prin subscrierea de angajamente provenind de la unități instituționale sub alte forme decât bani, depozite (sau substitute apropiate pentru depozite), acțiuni/unități ale fondurilor de investiții sau angajamente legate de domeniul asigurărilor, pensii și sisteme standardizate de garantare (SEC 2010, punctele 2.86-2.94).
Auxiliari financiari (Financial auxiliaries): toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror funcție principală constă în exercitarea de activități strâns legate de intermedierea financiară, fără a fi, ele însele, intermediari financiari. Sediile sociale ale căror filiale sunt, toate sau în marea lor majoritate, societăți financiare sunt, de asemenea, auxiliari financiari (SEC 2010, punctele 2.95-2.97).
Bancă centrală (Central bank): o societate și cvasisocietate financiară a cărei funcție principală constă în emiterea de monedă, în menținerea valorii sale interne și externe și în administrarea unei părți sau a totalității rezervelor internaționale ale țării.
Bancnote și monede metalice euro deținute de administrația centrală (Euro banknotes and coins held by the central government): bancnote și monede metalice emise de Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale din zona euro și administrațiile centrale și deținute de administrația centrală.
Birou (Office): un loc de desfășurare a activității care din punct de vedere juridic este o parte dependentă de: (a) o instituție de credit sau o bancă înființată în afara SEE; (b) o bancă centrală; sau (c) altă instituție care oferă servicii de plată către non-IFM și efectuează în mod direct unele sau toate operațiunile inerente activității unei instituții de credit.
Brokeri în valori mobiliare și produse financiare derivate (BVMPFD) [Security and derivative dealers (SDDs)]: clasificați ca AIF, sunt societăți financiare autorizate să presteze servicii de investiții către terți prin investiții în instrumente financiare pe cont propriu și a căror activitate principală constă în următoarele activități de intermediere financiară:
(a) tranzacționarea pe cont propriu și/sau risc propriu, în calitate de „brokeri în valori mobiliare și produse financiare derivate”, de instrumente financiare noi sau existente prin achiziționarea și vânzarea acestor instrumente financiare în scopul exclusiv de a beneficia de marja dintre prețul de achiziție și cel de vânzare. Aceasta include, de asemenea, activitățile de formare a pieței;
(b) subscriere de instrumente financiare și/sau plasament de instrumente financiare în baza unui angajament ferm;
(c) asistarea firmelor în emiterea de instrumente financiare noi prin plasarea de instrumente financiare noi care presupun fie un angajament ferm de subscriere, fie un angajament permanent față de emitenții de emisiuni noi.
Carduri (Cards): oferă titularului acestora, în conformitate cu contractul cu emitentul de carduri, una sau mai multe din următoarele funcții: numerar, debit, debit amânat, credit și monedă electronică.
Cec (Cheque): un ordin scris al unei părți (trăgător) către altă parte (tras, de regulă o instituție de credit) prin care se solicită ca trasul să plătească, la cerere, o sumă specificată trăgătorului sau unui terț desemnat de trăgător.
Credite (Loans): fonduri împrumutate de agenții raportori unor debitori care nu sunt dovedite prin documente sau sunt reprezentate printr-un singur document (chiar dacă a devenit negociabil).
Depozite la termen (Deposits with agreed maturity): depozite netransferabile care nu pot fi convertite în numerar anterior unui termen stabilit sau pot fi convertite în numerar înaintea termenului stabilit, dar titularului îi este impusă o penalitate. Produsele financiare cărora le sunt atașate prevederi privind reînnoirea (roll-over) trebuie clasificate în funcție de cea mai apropiată scadență. Chiar dacă ar fi permisă rambursarea anticipată a depozitelor la termen în urma unei notificări prealabile sau rambursarea la cerere sub sancțiunea unor penalități, aceste trăsături nu sunt considerate relevante în scopuri de clasificare.
Depozite overnight (Overnight deposits): depozite care sunt convertibile în numerar și/sau sunt transferabile la cerere prin cec, ordin bancar, intrare pe debit sau mijloace similare, fără amânări, restricții sau penalități semnificative. Se includ soldurile reprezentând sumele preplătite în contextul monedei electronice, fie sub formă de monedă electronică de tip hardware (de exemplu, carduri preplătite), fie monedă electronică de tip software emisă de IFM. Se exclud depozitele netransferabile care, din punct de vedere tehnic, ar putea fi retrase la cerere, dar care sunt supuse unor penalități semnificative.
Depozite rambursabile cu preaviz (Deposits redeemable at notice): depozite netransferabile, fără termen, care nu pot fi transformate în numerar decât după expirarea unei perioade de preaviz, înainte de care nu este posibilă transformarea în numerar sau este posibilă numai sub sancțiunea unei penalități. Sunt incluse depozitele care, chiar dacă din punct de vedere legal pot fi retrase la cerere, ar face obiectul unor penalități sau restricții în conformitate cu practicile naționale (clasificate în tranșa de scadență „până la trei luni inclusiv”), precum și conturile de investiții fără o perioadă de preaviz sau o scadență convenită, dar cărora le sunt atașate prevederi restrictive privind retragerea (clasificate în tranșa de scadență „peste trei luni”).
Depozite transferabile (Transferable deposits): depozite overnight care sunt direct transferabile la cerere pentru efectuarea de plăți către agenții economici prin mijloace de plată folosite în mod obișnuit, precum transfer credit și debitare directă, eventual și prin card de credit sau card de debit, tranzacții cu monedă electronică, cecuri sau prin mijloace similare, fără întârzieri, restricții sau penalități semnificative.
Emisiuni cu rată fixă (Fixed rate issues): toate emisiunile pentru care plata cupoanelor, bazată pe rata cuponului principalului valorii mobiliare, nu se modifică pe parcursul vieții emisiunii. Se includ, de asemenea, valorile mobiliare care nu sunt emise cu rate fixe liniare sau rate variabile liniare, respectiv emisiuni cu rate mixte (de exemplu, emisiuni cu rate fixe, iar apoi variabile, emisiuni cu rate variabile, iar apoi fixe, emisiuni care nu au aceeași plată a cuponului de-a lungul vieții valorii mobiliare, valori mobiliare cu rată a dobânzii/cupon crescător și valori mobiliare cu rată a dobânzii/cupon descrescător).
Emisiuni cu rată variabilă (Variable rate issues): toate emisiunile cu plată de cupoane în cadrul cărora cuponul sau principalul este recalculat periodic prin referință la o rată a dobânzii independentă sau la un indice.
Emisiune de acțiuni bonus (Issue of bonus shares): acordarea de noi acțiuni acționarilor proporțional cu cotele lor existente.
Emisiuni de acțiuni divizate (Split share issues): emisiuni de acțiuni în cadrul cărora o societate sau cvasisocietate mărește numărul de acțiuni într-o anumită proporție sau cu un multiplu.
Emitenți de valori mobiliare (Issuers of securities): societăți și cvasisocietăți a căror activitate constă în emisiunea de valori mobiliare și cărora le revine o obligație juridică în raport cu purtătorii acestor instrumente în conformitate cu condițiile de emisiune.
Emitenți nerezidenți (Non-resident issuers): unități care: (a) sunt situate pe teritoriul economic al țării raportoare, dar care nu desfășoară și nu intenționează să desfășoare activități economice sau să efectueze tranzacții pe teritoriul țării raportoare pe parcursul unei perioade de un an sau mai mult; (b) sunt situate în afara teritoriului economic al țării raportoare.
Euroobligațiuni (Eurobonds): obligațiuni plasate simultan pe piețele a cel puțin două țări și exprimate într-o monedă care nu trebuie să fie a uneia dintre ele, de obicei prin intermediul unui sindicat internațional format din societăți financiare provenind din diferite țări.
Filiale (Subsidiaries): entități constituite separat al căror capital social este deținut în majoritate sau în totalitate de altă entitate.
Fonduri (Funds): bancnote și monede metalice, monedă scripturală și monedă electronică.
Fonduri de capital de risc [Venture capital funds (VCFs)]: o subcategorie de fonduri de investiții în societăți necotate.
Fonduri de fonduri (Funds of funds): fonduri de investiții care investesc în principal în acțiuni sau unități ale fondurilor de investiții. Criteriile de clasificare ale fondurilor de investiții ca fonduri de fonduri se deduc din prospectul de ofertă publică, regulile fondului, actele de constituire, legile și normele de aplicare consacrate, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații cu efect analog. Acestea sunt clasificate la categoria de fonduri în care investesc în principal.
Fonduri de hedging (Hedge funds): în sensul prezentei orientări, orice organisme de plasament colectiv, indiferent de structura lor juridică în temeiul legislațiilor naționale, care aplică strategii de investiții relativ libere în vederea obținerii de venituri pozitive în termeni absoluți, și ai căror manageri, pe lângă onorariile de management, sunt remunerați în funcție de rentabilitatea fondului. Din acest motiv, fondurile de hedging au puține restricții cu privire la tipurile de instrumente financiare în care pot investi și pot folosi de aceea, în mod flexibil, o gamă variată de tehnici financiare, care implică un efect de levier, o vânzare în lipsă sau orice alte tehnici. Această definiție cuprinde, de asemenea, fonduri care investesc, în tot sau în parte, în alte fonduri de hedging, cu condiția de a se încadra în rest în definiție. Aceste criterii de identificare a fondurilor de hedging trebuie evaluate în funcție de prospectul de ofertă publică, precum și de regulile fondului, de legi și norme de aplicare, de documentele de subscriere sau contractele de investiții, de documentele comerciale sau orice alte declarații cu efect analog ale fondului.
Fonduri de investiții (Investment funds): definite la articolul 1 prima liniuță din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38).
Fonduri de investiții în societăți necotate [Private equity funds (PEFs)]: fonduri de investiții care nu utilizează efectul de levier și care investesc predominant în instrumente de capitaluri proprii și instrumente care sunt similare din punct de vedere economic instrumentelor de capitaluri proprii emise de societățile necotate. O subcategorie de fonduri de investiții în societăți necotate constă în fondurile de capital de risc, care investesc în întreprinderi nou-înființate. Fondurile de investiții în societăți necotate (inclusiv fondurile de capital de risc) se constituie în mod normal ca fonduri închise sau societăți în comandită simplă administrate de o societate de investiții în societăți necotate sau de o societate de capital de risc, în cazul fondurilor de capital de risc. În timp ce fondurile de investiții în societăți necotate (inclusiv fondurile de capital de risc) sunt clasificate ca fonduri de investiții, în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), societățile de investiții în societății necotate și societățile de capital de risc sunt clasificate ca auxiliari financiari (SEC 2010, categoria S.126) dacă administrează exclusiv activele fondurilor de investiții în societăți necotate și fondurile de capital de risc și ca alți intermediari financiari (SEC 2010, categoria S.125), în cazul în care investesc pe cont propriu în societăți necotate.
Fonduri de pensii (Pension funds): societăți și cvasisocietăți financiare a căror funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară rezultate din mutualizarea riscurilor și necesităților sociale ale persoanelor asigurate (asigurări sociale). Fondurile de pensii în calitate de sisteme de asigurări sociale asigură venituri după pensionare și, adesea, indemnizații în caz de deces sau de handicap (SEC 2010, punctele 2.105-2.110).
Fonduri de piață monetară (FPM) [Money Market Funds (MMFs)]: definite la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
Fonduri de plasament în acțiuni (Equity funds): fonduri de investiții care investesc în principal în acțiuni. Criteriile pentru clasificarea fondurilor de investiții ca fonduri de plasament în acțiuni se deduc din prospectul de ofertă publică, regulile fondului, actele de constituire, legile și normele de aplicare consacrate, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații cu efect analog.
Fonduri de plasament în obligațiuni (Bond funds): fonduri de investiții (FI) care investesc în principal în titluri de natura datoriei. Criteriile de clasificare a fondurilor de investiții ca fonduri de plasament în obligațiuni se deduc din prospectul de ofertă publică, regulile fondului, actele de constituire, legile și normele de aplicare consacrate, documentele de subscriere sau contractele de investiție, documentele comerciale sau orice alte declarații cu efect analog.
Fonduri deschise de investiții (Open-end investment funds): fonduri de investiții ale căror unități sau acțiuni sunt, la cererea titularilor, răscumpărate sau rambursate direct sau indirect din activele întreprinderii.
Fonduri de securitate socială (Social security funds): unitățile instituționale centrale, locale și ale statelor federale a căror activitate principală constă în a furniza prestații sociale și care îndeplinesc următoarele două criterii: (a) anumite grupuri ale populației sunt obligate să participe la sistem sau să verse cotizații în virtutea unor acte cu putere de lege sau norme administrative; precum și (b) independent de rolul pe care îl îndeplinesc în calitate de organisme tutelare sau în calitate de angajatori, administrațiile publice sunt responsabile de gestionarea acestor unități în ceea ce privește fixarea sau aprobarea cotizațiilor și a prestațiilor (SEC 2010, punctul 2.117).
Fonduri imobiliare (Real estate funds): fonduri de investiții care investesc în principal în imobile. Criteriile de clasificare a fondurilor de investiții ca fonduri imobiliare se deduc din prospectul de ofertă publică, regulile fondului, actele de constituire, legile și normele de aplicare consacrate, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații cu efect analog.
Fonduri închise de investiții (Closed-end investment funds): FI având un număr determinat de acțiuni emise, ale căror acționari trebuie să cumpere sau să vândă acțiunile existente pentru a intra sau a ieși din fond.
Fonduri mixte (Mixed funds): fonduri de investiții care investesc atât în acțiuni, cât și în obligațiuni, fără a avea o politică prevalentă în favoarea vreunui instrument. Criteriile pentru clasificarea fondurilor de investiții ca fonduri mixte se deduc din prospectul de ofertă publică, regulile fondului, actele de constituire, legile și normele de aplicare consacrate, documentele de subscriere sau contractele de investiții, documentele comerciale sau orice alte declarații cu efect analog.
Fonduri tranzacționate la bursă [Exchange traded funds (ETFs)]: definite în conformitate cu orientările Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe [European Securities and Markets Authority (ESMA)] privind fondurile tranzacționate la bursă (ESMA/2012/832). ESMA definește un OPCVM de tipul fondurilor tranzacționate la bursă ca un OPCVM ale cărui participații (și anume cel puțin o clasă de unități de fond sau de acțiuni) sunt tranzacționate pe parcursul unei zile pe cel puțin o piață reglementată sau un sistem alternativ de tranzacționare cu cel puțin un formator de piață care ia măsuri pentru a se asigura că valoarea unităților sau acțiunilor respectivului OPCVM nu diferă semnificativ de valoarea activului net și, dacă este cazul, valoarea indicativă a activului net. În sensul prezentei orientări, non-OPCVM-urile care respectă definiția ESMA privind fondurile tranzacționate la bursă ar trebui incluse aici.
Fluxuri, denumite de asemenea tranzacții (financiare) [Flows, also referred to as (financial) transactions]: se calculează prin stabilirea diferenței dintre stocurile de la sfârșitul lunii, din care se elimină efectele care nu rezultă din tranzacții. Evoluțiile care nu reprezintă tranzacții sunt eliminate prin intermediul ajustărilor fluxurilor.
Gospodăriile populației (Households): cuprind persoane sau grupuri de persoane atât în calitate de consumatori, cât și de întreprinzători, producători de bunuri de piață sau de servicii financiare și nefinanciare de piață (producători de piață), cu condiția ca producția de bunuri și servicii să nu fie realizată de unități distincte tratate drept cvasisocietăți. Acest sector include, de asemenea, persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice în calitate de producători de bunuri și servicii nefinanciare exclusiv pentru consum final propriu (SEC 2010, punctele 2.118-2.128).
Instituție de credit (Credit institution): are sensul definit la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Instituție de plată (Payment institution): are sensul definit la articolul 4 din Directiva 2007/64/CE.
Instituții emitente de cecuri și viramente poștale [Post office giro institutions (POGI)]: definite la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1074/2013 (BCE/2013/39).
Instituție emitentă de monedă electronică (Electronic money institution): o persoană juridică care a fost autorizată să emită monedă electronică, astfel cum a fost definită la articolul 2 din Directiva 2009/110/CE.
Instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (IFSLSGP) [Non-profit institutions serving households (NPISHs)]: instituțiile fără scop lucrativ dotate cu personalitate juridică care deservesc gospodăriile populației și care sunt producători nonpiață privați. Resursele lor principale sunt cotizații voluntare, în bani sau în natură, efectuate de gospodăriile populației în calitate de consumatori, din vărsămintele provenite de la administrațiile publice și din veniturile din proprietate (SEC 2010, punctele 2.129 și 2.130).
Instituții financiare captive și alte entități creditoare (Captive financial institutions and money lenders): societăți și cvasisocietăți financiare care nu sunt implicate nici în activități de intermediere financiară, nici în furnizarea de servicii auxiliare și ale căror active sau pasive nu sunt, în marea lor majoritate, tranzacționate pe piețele libere. Acest subsector cuprinde societățile holding care dețin cote de control în capitalul unui grup de societăți filiale și a căror activitate principală constă în calitatea de proprietare ale grupului, fără a furniza niciun alt serviciu întreprinderilor în care este deținut capitalul, respectiv acestea nu administrează și nici nu gestionează alte unități (SEC 2010, punctele 2.98 și 2.99).
Instituții financiare monetare (IFM), altele decât băncile centrale [Monetary financial institutions (MFIs) other than central banks]: definite la articolul 1 din Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
Instituții financiare nemonetare (non-IFM) [Non-monetary financial institutions (non-MFIs)]: definite în partea 2 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 (BCE/2013/33).
Instituții internaționale (International institutions): organizații supranaționale și internaționale, precum Banca Europeană de Investiții, FMI și Banca Mondială.
Instituții relevante pentru statisticile plăților (IRSP) [Payment Statistics Relevant Institutions (PSRI)]: cuprind toate entitățile definite la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1409/2013 (BCE/2013/43). IRSP sunt identificate prin oferirea de servicii de plată și/sau prin dreptul de a le oferi. Acestea pot fi clasificate în diferite sectoare instituționale.
Instrument de plată (Payment instrument): un mijloc sau un set de proceduri care face posibil transferul de fonduri de la plătitor la beneficiarul plății, astfel cum este definit la articolul 4 din Directiva 2007/64/CE.
Instrumente financiare derivate (Financial derivatives): instrumente financiare legate de un instrument financiar specificat, un indice sau o marfă, prin intermediul cărora, pe piețele financiare, se pot tranzacționa în contul lor riscuri financiare specifice.
Leasing financiar (Financial leases): contract prin care proprietarul legal unui bun de folosință îndelungată (denumit în continuare „locatorul”) îl împrumută pe acesta unui terț (denumit în continuare „locatar”) pentru mare parte sau chiar pentru întreaga durată de viață economică a bunului, în schimbul unor rate regulate care corespund prețului bunului, la care se adaugă o dobândă. Se presupune că în fapt locatarul beneficiază de toate avantajele care decurg din folosirea bunului și suportă toate costurile și riscurile asociate proprietății.
Mijloace de decontare, denumite de asemenea mijloace de plată (Settlement media, also referred to as means of payment): activele sau creanțele asupra activelor care sunt folosite în vederea plăților.
Mijloace de plată, denumite și mijloace de decontare (Means of payments, also referred to as settlement media): active sau creanțe asupra activelor care sunt acceptate de beneficiarul plății în vederea descărcării plătitorului de obligația de plată față de beneficiarul plății.
Monedă de emisiune (Currency of issue): moneda în care este exprimată valoarea mobiliară.
Monedă electronică (Electronic money): orice valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanță asupra emitentului, care este emisă la primirea fondurilor, în scopul efectuării unor operațiuni de plată, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2007/64/CE, și care este acceptată de o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul de monedă electronică.
Monedă electronică tip hardware (Hardware-based e-money): include produse de tip monedă electronică care oferă clienților un dispozitiv electronic portabil, în mod tipic un card cu circuit integrat conținând un cip microprocesor (de exemplu, carduri preplătite).
Monedă electronică de tip software (Software-based e-money): produse de tip monedă electronică care folosesc un software specializat pe un computer personal și pot fi folosite în mod tipic pentru a transfera valoarea electronică prin intermediul rețelelor de telecomunicații, precum internet.
Numerar în circulație (Currency in circulation): bancnote și monede metalice aflate în circulație emise sau autorizate de autoritățile monetare.
Obligațiuni cu cupon zero (Zero coupon bonds): toate emisiunile fără plăți de cupoane. În mod obișnuit, astfel de obligațiuni sunt emise cu discont și sunt răscumpărate la valoarea nominală. Se includ, de asemenea, obligațiunile emise la valoare nominală și răscumpărate cu primă, de exemplu, obligațiunile a căror valoare de răscumpărare este legată de un curs de schimb sau un indice. Majoritatea disconturilor sau primelor reprezintă echivalentul dobânzii acumulate pe parcursul vieții obligațiunii.
Obligațiuni emise în mod privat (Privately issued bonds): obligațiuni limitate prin acorduri bilaterale la anumiți investitori, dacă obligațiunile sunt transferabile, cel puțin potențial.
Obligațiuni globale (Global bonds): obligațiuni emise simultan pe piața internă și pe piața euro.
Obligațiuni subordonate, deseori denumite datorie subordonată (Subordinated bonds, often referred to as subordinated debt): conferă o creanță subsidiară asupra instituției emitente, care poate fi exercitată numai după satisfacerea tuturor celorlalte creanțe care au un grad de prioritate mai înalt (de exemplu, depozite/credite sau titluri de natura datoriei cu rang prioritar), ceea ce în anumite situații le poate conferi unele dintre caracteristicile „acțiunilor și altor participații”.
Operator de servicii de plată (OSP) [Payment service operator (PSO)]: o persoană fizică sau juridică a cărei ocupație sau activitate comercială obișnuită include furnizarea de infrastructură tehnică (de exemplu, terminale de plăți sau telecomunicații instalate la comercianții cu amănuntul).
Operațiune de plată (Payment transaction): un act inițiat de către plătitor sau de către beneficiarul plății, prin care se depozitează, se retrag sau se transferă fonduri de la plătitor la beneficiar, indiferent de existența unor obligații subiacente între utilizatorii serviciilor de plată. A se vedea, de asemenea, fonduri și mijloace de plată. „Operațiune de plată” are sensul stabilit la articolul 4 din Directiva 2007/64/CE.
Operațiune de plată națională (Domestic payment transaction): are sensul de operațiune de plată națională definită la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 260/2012.
Operațiune OTC în numerar [Over-the-counter (OTC) cash transaction]: un depozit în numerar într-un cont sau o retragere de numerar dintr-un cont la o bancă folosind un formular bancar. Aceste operațiuni nu constituie plăți în sens strict, dat fiind că cuprind doar o trecere de la moneda băncii centrale la moneda contului bancar și invers.
Operațiune POS (POS transaction): o operațiune efectuată printr-un terminal POS folosind un card cu funcție de debit, credit sau debit amânat. Operațiunile cu utilizarea unui card cu funcție de monedă electronică nu sunt incluse.
Ordin de plată (Payment order): o instrucțiune din partea plătitorului sau a beneficiarului plății către prestatorul său de servicii de plată prin care solicită executarea unei operațiuni de plată.
Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) [Undertakings for Collective Investments in Transferable Securities (UCITS)]: fonduri de investiții care au fost constituite în conformitate cu Directiva OPCVM 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 63 ).
Participant (Participant): o entitate identificată/recunoscută de către un sistem de transfer și căreia i se permite să trimită și este capabilă să primească ordine de transfer la/de la sistem, fie direct, fie indirect.
Plasamente private (Private placements): se referă la vânzarea unei emisiuni de participații către un cumpărător unic sau un număr limitat de cumpărători fără o ofertă publică.
Prestator de servicii de plată (PSP) [Payment service provider (PSP)]: astfel cum este definit la articolul 1 din Directiva 2007/64/CE, este o persoană fizică sau juridică a cărei ocupație sau activitate comercială obișnuită include prestarea de servicii de plată către utilizatorii de servicii de plată.
Provizioane tehnice de asigurări de viață din care reasigurare acceptată: nivelul de capital deținut de SA pentru a putea onora viitoarele creanțe rezultate din obligațiile sale privind reasigurarea de viață definite în Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei ( 64 ).
Ramură de activitate (Branch of activity): activitate economică inclusă în clasificarea statistică a activităților economice în Uniune – NACE Rev. 2 ( 65 ).
Revizuire excepțională (Exceptional revision): o revizuire a datelor care se referă la perioade anterioare perioadei de referință precedente.
Revizuire obișnuită (Ordinary revision): revizuirea datelor referitoare la perioada precedentă perioadei curente.
Rezidența emitentului (Residency of issuer): unitatea emitentă este definită ca rezident al țării raportoare atunci când centrul său de interes economic este situat pe teritoriul țării raportoare, respectiv dacă desfășoară activități economice pe acest teritoriu pe o perioadă relativ lungă (un an sau mai mult).
Sector deținător de monedă (Money-holding sector): toate non-IFM rezidente în zona euro, cu excluderea sectorului administrației centrale.
Securitizare (Securitisation): definită la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40).
Securitizări legate de asigurare (Insurance-linked securitisations): securitizări unde există un transfer de polițe de asigurare realizat prin transferul titlului juridic sau al interesului generator de beneficii către un SVI sau unde există un transfer al riscurilor de asigurare de la o societate de asigurare sau reasigurare la un SVI care își finanțează în întregime expunerea la aceste riscuri prin emiterea de instrumente de finanțare, iar drepturile de rambursare ale investitorilor în aceste instrumente de finanțare sunt subordonate obligațiilor de reasigurare ale SVI.
Securitizări sintetice (Synthetic securitisations): securitizări în care există un transfer al riscului de credit al unui activ sau fond de active care se realizează prin utilizarea de instrumente financiare derivate de credit, garanții sau orice alt mecanism similar.
Securitizări tradiționale (Traditional securitisations): securitizări în care există un transfer al riscului de credit al unui activ sau fond de active care se realizează prin transferul titlului juridic sau al interesului generator de beneficii al activelor securitizate sau prin subparticipare.
Serviciu de plată (Payment service): astfel cum este definit la articolul 4 din Directiva 2007/64/CE, este o activitate comercială care constă în efectuarea de operațiuni de plată pe seama unei persoane fizice sau juridice, în cadrul căreia cel puțin unul dintre prestatorii de servicii de plată este situat în Uniune. În scopul statisticilor privind plățile, prin serviciu de plată se înțelege acceptarea din partea unei entități (de exemplu, o instituție de credit) a unei operațiuni de plată în vederea executării ulterioare (ceea ce poate cădea în sarcina unei alte entități) prin compensare și/sau decontare fără numerar.
Societăți de asigurare de viață: societățile de asigurare care furnizează în primul rând polițe de asigurare de viață.
Societăți de asigurare generală: societățile de asigurare care furnizează în primul rând polițe de asigurare generală.
Societăți de asigurare (Insurance corporations): toate societățile și cvasisocietățile financiare a căror funcție principală constă în furnizarea de servicii de intermediere financiară rezultate din mutualizarea riscurilor, în principal sub formă de asigurări directe sau reasigurări (SEC 2010, punctele 2.100-2.104).
Societăți de asigurare mixtă sunt societățile de asigurare care furnizează atât polițe de asigurare de viață, cât și poliție de asigurare generală, fără a exista o politică de favorizare în privința oricăreia dintre acestea.
Societăți de reasigurare: societățile de asigurare care furnizează în primul rând polițe de reasigurare.
Societăți financiare care desfășoară activități de creditare (SFAC) [Financial corporations engaged in lending (FCLs)]: clasificate ca AIF, sunt societăți financiare specializate în principal în finanțarea prin active a gospodăriilor și societăților nefinanciare. Se includ în această categorie societățile care se specializează în leasing financiar, factoring, credit ipotecar și credit de consum. Aceste societăți financiare pot opera sub forma juridică a unei societăți de construcții, a unei instituții de credit municipal etc.
Societăți nefinanciare (Non-financial corporations): unități instituționale dotate cu personalitate juridică, care sunt producători de piață și a căror activitate principală constă în producerea de bunuri și servicii nefinanciare. Acest sector acoperă și cvasisocietățile nefinanciare (SEC 2010, punctele 2.45-2.54).
Societăți vehicul investițional angajate în operațiuni de securitizare (SVI) [Financial vehicle corporations engaged in securitisation transactions (FVCs)]: definite la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1075/2013 (BCE/2013/40).
Subfonduri (Sub-funds): specifică o clasă separată sau desemnează o unitate în cadrul fondului care investește într-un fond sau portofoliu de investiții separat. Subfondul este denumit, de asemenea, „compartiment”. Fiecare subfond reprezintă o unitate autonomă și specializată. Specializarea poate fi legată de un anumit instrument financiar sau de o anumită piață.
Sucursală a unei instituții de credit (Branch of a credit institution): locul de desfășurare a activității, altul decât sediul principal, care este situat în țara raportoare și a fost înființat de o instituție de credit constituită în mod legal în altă țară. Toate sediile de activitate înființate în țara raportoare de către aceeași instituție constituită în mod legal în altă țară reprezintă o sucursală unică. Fiecare dintre aceste sedii de activitate este considerat un birou individual (a se vedea Birou).
Sucursale (Branches): entități care nu sunt constituite ca societăți comerciale, fiind lipsite de un statut juridic independent și care se află în întregime în proprietatea societății-mamă.
Terminale (Terminals): dispozitive electromecanice care permit utilizatorilor autorizați accesul la o serie de servicii. Utilizatorii accesează serviciile la un terminal cu un card care are una sau mai multe din următoarele funcții: numerar, debit, debit amânat, credit și monedă electronică. Terminalele sunt puncte de acces fizic și pot fi terminale asistate (necesitând implicarea unui operator de terminal sau a unui casier) sau terminale neasistate (proiectate să fie folosite de titularului cardului în regim de autoservire).
Terminale POS [Point of sale (POS) terminals]: dispozitive care permit utilizarea cardurilor de plată la un punct de vânzare fizic (nu virtual). Informațiile privind plata sunt captate fie manual, pe cupoane de hârtie, fie prin mijloace electronice, respectiv EFTPOS.
Terminalul POS este conceput să permită transmiterea informațiilor online, cu o cerere de autorizare în timp real, și/sau offline.
Titluri de natura datoriei (Debt securities): instrumente financiare negociabile care servesc drept dovadă a existenței datoriei, tranzacționate în mod obișnuit pe piețele secundare sau care pot fi compensate pe piață și care nu conferă titularului niciun drept de proprietate asupra instituției emitente.
Titluri de natura datoriei pe termen lung (Long-term debt securities): toate emisiunile de titluri de natura datoriei având o scadență inițială pe termen lung mai mare de un an; valorile mobiliare pe termen lung sunt emise în general cu cupoane.
Titluri de natura datoriei pe termen scurt (Short-term debt securities): toate emisiunile de titluri de natura datoriei având o scadență inițială de un an sau mai puțin; valorile mobiliare pe termen scurt sunt emise în general cu discont. Această subpoziție nu include valorile mobiliare a căror negociabilitate, deși posibilă în teorie, este foarte redusă în practică.
Unități rezidente fictive (Notional resident units): definite ca: (a) acele părți ale unităților nerezidente al căror centru de interes economic predominant (ceea ce, de obicei, înseamnă că realizează operațiuni economice timp de un an sau mai mulți ani) este situat pe teritoriul economic al țării; (b) unități nerezidente, în calitate de proprietari de terenuri sau clădiri pe teritoriul economic al țării, dar numai pentru operațiuni care au ca obiect aceste terenuri sau clădiri.
Utilizator de servicii de plată (Payment service user): o persoană fizică sau juridică care folosește servicii de plată în calitate de plătitor și/sau beneficiar al plății. Plătitorul este partea în cadrul unei operațiuni de plată care emite un ordin de plată sau își dă acordul cu privire la transferul de fonduri către beneficiarul plății. Beneficiarul plății este o persoană fizică sau juridică ce este destinatarul final al fondurilor care fac obiectul unei operațiuni de plată.
Valoarea activului net (VAN) [Net asset value (NAV)] al unui fond de investiții: valoarea activelor acestuia minus valoarea pasivelor sale, cu excluderea acțiunilor fondului de investiții.
( 1 ) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).
( 2 ) A se vedea „Tabelele de corespondență între posturile din bilanțurile contabile ale BCN și ale BCE și posturile care se raportează în scopuri statistice” (Bridging tables between the accounting balance sheet items of the NCBs and the ECB and the items to be reported for statistical purposes), care urmează a fi publicate pe website-ul BCE, la adresa www.ecb.europa.eu.
( 3 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 28.6.2014, p. 1).
( 4 ) Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO L 287, 29.10.2013, p. 63).
( 5 ) Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene din 16 aprilie 2014 de instituire a cadrului de cooperare la nivelul Mecanismului unic de supraveghere între Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate (Regulamentul-cadru privind MUS) (BCE/2014/17) (JO L 141, 14.5.2014, p. 1).
( 6 ) Regulamentul (UE) nr. 1374/2014 al Băncii Centrale Europene din 28 noiembrie 2014 privind cerințele de raportare de statistică pentru societățile de asigurare (BCE/2014/50) (JO L 366, 20.12.2014, p. 36).
( 7 ) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
( 8 ) Regulamentul (CE) nr. 2819/98 al Băncii Centrale Europene din 1 decembrie 1998 privind bilanțul consolidat al sectorului instituții financiare monetare (BCE/1998/16) (JO L 356, 30.12.1998, p. 7).
( *1 ) Ajustările din reclasificare trebuie transmise către BCE pentru toate celulele; ajustările din reevaluare trebuie transmise doar pentru celulele marcate cu #.
( 9 ) Contrapărți centrale.
( 10 ) Întreprinderi individuale/asociații de persoane fără personalitate juridică.
( 11 ) Postul nu este aplicabil pentru bilanțul BCN.
( 12 ) Postul este relevant numai pentru bilanțul BCN.
( 13 ) Acestui indicator îi corespunde în SEC 2010 sectorul S.128.
( 14 ) Pentru acest indicator, sectorul corespunzător din Sistemul european de conturi (denumit în continuare „SEC 2010”) este S.129.
( 15 ) În bilanțul IFM nu se face distincție între depozitele și creditele care figurează în activ și în pasiv. În schimb, toate fondurile nenegociabile plasate la/împrumutate către IFM (= pasive) sunt considerate „depozite”, iar toate fondurile plasate/împrumutate de către IFM (= active) sunt considerate „credite”. Totuși, SEC 2010 subliniază o diferență pe baza criteriului inițiatorului tranzacției. Atunci când inițiativa aparține împrumutatului, tranzacția financiară trebuie clasificată drept credit. Atunci când inițiativa aparține împrumutătorului, tranzacția trebuie clasificată drept depozit.
( 16 ) În cazul în care agenții raportori se confruntă cu un aspect de ordin metodologic care nu este prevăzut în mod expres în prezenta orientare, aceștia trebuie să aplice Sistemul european de conturi naționale și regionale revizuit (denumit în continuare „SEC 2010”) prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (JO L 174, 26.6.2013, p. 1).
( 17 ) A se vedea punctul 2.07 din SEC 2010.
( 18 ) În practică, fondurile de pensii nu emit titluri de natura datoriei.
( 19 ) A se vedea punctele 2.17-2.20 din SEC 2010.
( 20 ) A se vedea punctul 5.102 din SEC 2010.
( 21 ) Categoria F.3 din SEC 2010.
( 22 ) Categoria F.511 din SEC 2010.
( 23 ) Categoria F.512 din SEC 2010.
( 24 ) Categoria F.519 din SEC 2010.
( 25 ) Blocul A pentru BCN și Blocul B pentru BRI.
( 26 ) Nu este definită ca o tranzacție financiară; a se vedea punctele 5.158 și 6.59 din SEC 2010 și secțiunea 5 litera (b) din prezenta parte.
( 27 ) Operațiune pe o piață secundară care implică schimbarea deținătorului care nu este acoperită de aceste statistici.
( 28 ) Considerată ca două tranzacții financiare; a se vedea punctele 5.96 și 6.25 din SEC 2010 și secțiunea 5 litera (a) punctul (ii) din prezenta parte.
( 29 ) Operațiunea pe o piață secundară care implică schimbarea deținătorului nu este acoperită de aceste statistici.
( 30 ) Pentru mai multe informații cu privire la definiția „valorii la vedere”, a „valorii de piață” și a „valorii nominale”, a se vedea punctele 5.90, 7.38 și, respectiv, 7.39 din SEC 2010.
( 31 ) Începând cu 1 ianuarie 1999, nu este necesară evaluarea cursului de schimb pentru valorile mobiliare emise de rezidenții naționali în euro (parte din Blocul A), iar valorile mobiliare emise de rezidenții naționali în euro/monede naționale (restul din Blocul A) se convertesc în euro prin aplicarea cursurilor de schimb stabilite în mod irevocabil la 31 decembrie 1998.
( 32 ) A se vedea punctul 6.64 din SEC 2010.
( 33 ) Regulamentul (CE) nr. 63/2002 al Băncii Centrale Europene din 20 decembrie 2001 privind statisticile referitoare la ratele dobânzilor practicate de instituțiile financiare monetare pentru depozitele constituite de gospodăriile populației și societăți nefinanciare și creditele acordate acestora (BCE/2001/18) (JO L 10, 12.1.2002, p. 24).
( 34 ) Regulamentul (CE) nr. 290/2009 al Băncii Centrale Europene din 31 martie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 63/2002 (BCE/2001/18) privind statisticile referitoare la ratele dobânzilor practicate de instituțiile financiare monetare pentru depozitele constituite de gospodării și societăți nefinanciare și creditele acordate acestora (BCE/2009/7) (JO L 94, 8.4.2009, p. 75).
(
35
) Respectiv suma varianțelor intra-strat definită ca trebuie să fie substanțial mai scăzută decât varianța totală a unităților de observare statistică cu obligații de raportare definite ca
, unde h indică fiecare strat, xi rata dobânzii pentru instituția i,
media simplă a ratei dobânzii a stratului h, n numărul total de instituții din eșantion și
media simplă a ratelor dobânzii tuturor instituțiilor din eșantion.
( 36 ) BCN pot să convertească direct indicatorul absolut de 10 puncte de bază la un nivel de încredere de 90 % într-un indicator relativ privind coeficientul maxim acceptabil de variație al estimatorului.
( 37 ) A se observa că tabelele 1 și 2 din lucrarea statistică a BCE cu titlul „Quality measures in non-random sampling”, disponibilă pe website-ul BCE, la adresa www.ecb.europa.eu, evidențiază rezultatele EAM sintetice pentru estimatorii prima și cea de a treia cuartilă aplicați în fiecare țară.
( 38 ) Aceste serii sunt necesare pentru a suplimenta transmiterea privind RMD individuale. În special, cerința privind „creditele acordate pe descoperit de cont” acoperă creditele reînnoibile automat și creditele acordate pe descoperit de cont, precum și creditele (de oportunitate sau extinse) prin card de credit.
|
|
Indicatori lunari privind soldurile. |
T |
|
Indicatori trimestriali privind soldurile. |
ߦ• |
|
Serii auxiliare: toate ajustările combinate. |
ߦߦ• |
|
Serii auxiliare: toate ajustările combinate; BCN pot opta să raporteze numai efectele referitoare la reclasificări, în cazul în care acest lucru reduce sarcina de raportare. |
† |
|
Transferuri de credite (achiziții minus cedări). |
( 39 ) Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE (JO L 319, 5.12.2007, p. 1).
( 40 ) Orientarea BCE/2012/27 din 5 decembrie 2012 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2), (JO L 30, 30.1.2013, p. 1).
( 41 ) Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 (JO L 94, 30.3.2012, p. 22).
( 42 ) În ceea ce privește posturile obligatorii din prezenta orientare, toate cerințele au fost deja specificate în Orientarea BCE/2007/9, cu excepția cerințelor legate de „împrumuturi pe parcursul zilei în euro de la banca centrală” din tabelul 1 și „instituții emitente de monedă electronică” din tabelul 2 (acestea erau posturi pro memoria în Orientarea BCE/2007/9) și a cerințelor obligatorii din tabelul 7.
( 43 ) Acest post poate include provizioane tehnice de asigurări generale (SEC 2010: F.61), drepturi ale societăților de asigurare asupra administratorilor fondurilor. de pensii (SEC 2010: F.64) și provizioane pentru opțiuni de cumpărare în cadrul garanțiilor standard (SEC 2010: F.66)
( 44 ) Acest post, inclusiv defalcarea relevantă, poate include drepturile administratorilor fondurilor de pensii asupra fondurilor de pensii (SEC 2010: F.64) și drepturi la prestații, altele decât pensiile (SEC 2010: F.65).
( 45 ) Schimburile actuale de date au loc utilizând formatul SDMX-EDI, cunoscut și sub numele de Gesmes/TS.
( 46 ) Cunoscute anterior ca familii de chei.
( 47 ) www.circabc.europa.eu
( 48 ) Pentru BCN, țara de rezidență a sectorului emitent este țara de rezidență a BCN.
( 49 ) Dacă OBS_STATUS este raportat ca „B”, trebuie raportată o valoare pentru atributul OBS_PRE_BREAK.
( 50 ) Statutul observației „E” trebuie utilizat pentru toate observațiile sau perioadele de date care rezultă din estimări și care nu pot fi considerate valori normale.
( 51 ) Cele patru atribute valoarea observației plus OBS_STATUS, OBS_CONF și OBS_PRE_BREAK sunt considerate o singură entitate. Aceasta înseamnă că BCN sunt obligate să trimită toate informațiile suplimentare pentru o observație. (Când atributele nu sunt raportate, valorile lor anterioare se înlocuiesc cu valorile implicite.)
( 52 ) Aceasta este în conformitate cu SEC 2010 și alte standarde statistice internaționale.
( 53 ) Cu toate acestea, în cazul statisticilor privind FI, Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38) impune raportarea separată a emisiunilor noi și a răscumpărărilor de acțiuni/unități ale FI în cursul lunii de raportare.
( 54 ) Definiția și clasificarea postului „alte modificări” sunt în mare măsură consecvente cu SEC 2010. „Reclasificările și alte ajustări” sunt echivalente în mare parte cu „alte modificări ale volumului activelor și pasivelor” (K.1-K.6, a se vedea punctele 6.03-25), în timp ce „reevaluările” pot fi transferate la „câștiguri și pierderi nominale din deținere” (K.7, a se vedea punctele 6.26-64). În cazul statisticilor privind posturile din bilanț, o derogare importantă privește includerea postului „scoateri de credite din evidențele contabile” în „reevaluări” (și anume ca reevaluări datorate modificărilor prețurilor), în timp ce în SEC 2010 acestea sunt în general considerate „alte modificări de volum” (punctul 6.14) – cu excepția pierderilor realizate la vânzarea de credite; aceste pierderi, care sunt egale cu diferența dintre prețul de tranzacție și valoarea bilanțieră a creditelor, ar trebui înregistrate ca o reevaluare (punctul 6.58). Includerea postului „scoateri de credite din evidențele contabile” în „reevaluări” constituie, de asemenea, o derogare de la normele privind poziția investițională internațională (p.i.i.). În cadrul p.i.i., acestea sunt tratate ca „alte ajustări” și nu ca „modificări ale prețului sau cursului de schimb”. În cazul statisticilor privind FI, nu sunt solicitate „scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile” ale creditelor.
( 55 ) Ajustările corespunzătoare bilanțului propriu al BCE se raportează de către Direcția Administrare Generală a BCE.
( 56 ) Acest criteriu se aplică în cazurile-limită. De exemplu, constituirea unei noi bănci care preia operațiunile efectuate anterior de către o reprezentanță pe seama unei bănci nerezidente dă naștere unui flux de tranzacții care nu este eliminat din fluxul statistic.
( 57 ) A se vedea comunicatul de presă al BCE din 8 iulie 1998, „Stabilirea de standarde comune de piață”, disponibil pe website-ul BCE, la adresa www.ecb.europa.eu
( 58 ) Tratarea dobânzii acumulate în statisticile privind bilanțul IFM se îndepărtează de la SEC 2010, care prevede că „dobânda se înregistrează ca acumulare continuă în timp la creditor raportat la valoarea principalului aflat în stoc” și, în mod specific, ca o tranzacție în cadrul instrumentului financiar aferent, corespunzând tranzacției de venituri din dobânzi din conturile nefinanciare (punctul 5.43). În balanța de plăți și p.i.i., acumulările sunt înregistrate în categoria relevantă de instrumente.
( 59 ) Acestea sunt credite care nu au fost plătite la scadență sau care au fost identificate în orice alt fel ca fiind depreciate, parțial sau total, în conformitate cu definiția „stării de nerambursare” de la articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
( 60 ) Pot avea loc scoateri din evidențele contabile/reduceri ale valorii contabile a creditelor pentru care IFM acționează ca un administrator, deoarece creditele trebuie înregistrate în bilanț, fie drept conturi individuale ale IFM, fie la nivel de grup, și datele de administrare raportate BCN se bazează pe acestea. Acestea pot avea loc, de asemenea, atunci când administratorul trebuie să stabilească un sold al creditului principal redus pentru creditele depreciate, pentru a se conforma acordurilor încheiate cu investitorul.
( 61 ) În conformitate cu anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1073/2013 (BCE/2013/38), BCN colectează de la FI datele privind reevaluările datorate modificărilor de preț și de curs de schimb sau, în mod alternativ, colectează doar datele privind reevaluările datorate modificărilor de preț și datele necesare care acoperă, cel puțin, o defalcare pe monede în lire sterline, dolari SUA, yeni japonezi și franci elvețieni, necesară pentru a calcula reevaluările datorate modificărilor cursului de schimb.
( 62 ) Se acordă o prioritate mai scăzută eforturilor suplimentare de a estima ajustările fluxurilor pentru datele retrospective SEC 2010 pentru perioadele anterioare T2 2014, în special în cazurile în care exercițiul de informare al Grupului de lucru privind statisticile monetare și financiare sugerează că orice estimare fie ar fi de proastă calitate, fie ar rezulta dintr-o diferență în stocuri.
( 63 ) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).
( 64 ) Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 12, 17.1.2015, p. 1).
( 65 ) Astfel cum se prevede în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393, 30.12.2006, p. 1).