31993R2454

REGULAMENTUL (CEE) NR. 2454/93 AL COMISIEI

din 2 iulie 1993

de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului

de instituire a Codului Vamal Comunitar

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (1), denumit în continuare „cod”, în special articolul 249,

întrucât codul reunește toată legislația vamală existentă într-un singur instrument juridic; întrucât codul introduce, de asemenea, o serie de modificări la această legislație pentru a o face mai coerentă, pentru a o simplifica și pentru a umple anumite lacune; întrucât aceasta constituie legislația comunitară completă în acest domeniu;

întrucât aceleași motive care au determinat adoptarea codului sunt valabile pentru legislația vamală de aplicare; întrucât este, prin urmare, necesar să se reunească într-un singur regulament toate dispozițiile de aplicare a dreptului vamal care în prezent sunt dispersate într-un număr mare de regulamente și directive comunitare;

întrucât codul de aplicare a Codului Vamal Comunitar instituit prin prezentul document trebuie să reia reglementările vamale de aplicare existente; întrucât, ținând seama de experiența dobândită, este necesar:

întrucât modificările introduse se referă în special la dispozițiile referitoare la datoria vamală;

întrucât este necesar să se limiteze aplicarea articolului 791 alineatul (2) până la 1 ianuarie 1995 și să se reexamineze chestiunea în lumina experienței dobândite;

întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

PARTEA 1

DISPOZIȚII GENERALE DE APLICARE

TITLUL 1

DISPOZIȚII GENERALE

CAPITOLUL 1

Definiții

Articolul 1

În sensul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

CAPITOLUL 2

Decizii

Articolul 2

În cazul în care o persoană care depune o cerere pentru o decizie nu este în măsură să prezinte toate documentele și informațiile necesare pentru luarea unei hotărâri, autoritățile vamale au obligația de a furniza documentele și informațiile pe care le au la dispoziție.

Articolul 3

Decizia referitoare la o garanție favorabilă persoanei care a semnat un angajament de plată a sumei datorate la prima cerere scrisă a autorităților vamale se revocă în cazul în care angajamentul respectiv nu este respectat.

Articolul 4

Revocarea nu afectează mărfurile care, la data intrării ei în vigoare, sunt plasate deja sub un regim vamal în baza autorizației care face obiectul revocării.

Cu toate acestea, autoritățile vamale pot cere ca aceste mărfuri să primească, în termenul pe care îl stabilesc, una dintre destinațiile vamale admise.

TITLUL II

INFORMAȚII TARIFARE OBLIGATORII

CAPITOLUL I

Definiții

Articolul 5

În sensul prezentului titlu, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

CAPITOLUL 2

Procedura de obținere a informațiilor tarifare obligatorii --Notificarea solicitantului și transmiterea către Comisie

Articolul 6

(1)   Cererile de informații tarifare obligatorii se întocmesc în scris și se adresează fie autorităților vamale competente din statul membru sau din statele membre în care urmează a se folosi informația în cauză, fie către autoritățile vamale competente din statul membru în care este stabilit solicitantul.

(2)   Cererea de informații tarifare obligatorii se referă la un singur tip de mărfuri.

(3)   Cererea trebuie să includă următoarele date:

(4)   În cazul în care consideră că cererea nu conține toate datele necesare pentru a se pronunța în cunoștință de cauză, autoritățile vamale cer solicitantului să prezinte datele lipsă.

(5)   Lista autorităților vamale desemnate de statele membre să primească cererea de informații tarifare obligatorii sau să o elibereze se publică în seria C a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 7

(1)   Informația tarifară obligatorie se notifică solicitantului în scris cât mai curând posibil. Dacă nu este posibilă notificarea solicitantului în termen de 3 luni de la acceptarea cererii, autoritățile vamale informează solicitantul cu privire la aceasta, menționând motivul întârzierii și data la care estimează că vor putea furniza informația tarifară obligatorie.

(2)   Notificarea se efectuează cu ajutorul unui formular al cărui model este prevăzut în anexa 1. Pe acest formular se precizează datele care urmează a fi considera ca fiind furnizate cu titlu confidențial. Se menționează posibilitatea de a introduce o acțiune, prevăzută la articolul 243 din cod.

Articolul 8

(1)   Un exemplar al informației tarifare obligatorii notificate (exemplarul nr. 2 din anexa 1), precum și datele (exemplarul nr. 4 din aceeași anexă) se transmit neîntârziat Comisiei de către autoritățile vamale ale statului membru interesat. Transmiterea se face cât mai curând posibil, prin mijloace electronice.

(2)   La cererea unui stat membru, Comisia îi transmite neîntârziat datele înscrise în exemplarul respectiv al formularului, precum și celelalte informații aferente. Această transmitere se efectuează cât mai curând posibil, prin mijloace electronice.

CAPITOLUL 3

Dispoziții ce se aplică în cazul informațiilor tarifare obligatorii divergente

Articolul 9

În cazul în care constată că există informații tarifare obligatorii divergente pentru aceleași mărfuri, Comisia adoptă, dacă este necesar, o măsură pentru a asigura aplicarea uniformă a nomenclaturii vamale.

CAPITOLUL 4

Efectul juridic al informațiilor tarifare obligatorii

Articolul 10

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 5 și 64 din cod, informațiile tarifare obligatorii se pot solicita numai de către titular.

(2)   Autoritățile vamale pot cere ca titularul, atunci când îndeplinește formalitățile vamale, să informeze autoritățile vamale că se află în posesia informațiilor tarifare obligatorii cu privire la mărfurile care fac obiectul vămuirii.

(3)   Titularul unei informații tarifare obligatorii nu o poate folosi pentru anumite mărfuri decât în cazul în care face dovada față de autoritățile vamale că mărfurile respective sunt conforme în toate privințele cu cele descrise în informația prezentată.

(4)   Autoritățile vamale pot cere traducerea acestei informații în limba sau într-una din limbile oficiale ale statului membru interesat.

Articolul 11

O informație tarifară obligatorie furnizată de autoritățile vamale ale unui stat membru începând cu 1 ianuarie 1991 devine obligatorie pentru autoritățile competente ale tuturor statelor membre în aceleași condiții.

Articolul 12

(1)   La adoptarea unuia dintre actele sau uneia dintre măsurile prevăzute la articolul 12 alineatul (5) din cod, autoritățile vamale întreprind demersurile necesare pentru asigurarea condițiilor ca informațiile tarifare obligatorii să fie furnizate de la această dată numai în conformitate cu actul sau măsura respectivă.

(2)   În conformitate cu alineatul (1) de mai sus, data care se ia în considerare este după cum urmează:

(3)   Comisia comunică autorităților vamale cât mai curând posibil datele de adoptare a măsurilor și actelor prevăzute de prezentul articol.

CAPITOLUL 5

Dispoziții aplicabile în cazul expirării valabilității informațiilor tarifare obligatorii

Articolul 13

În cazul în care, în conformitate cu a doua teză de la articolul 12 alineatul (4) și de la articolul 12 alineatul (5) din cod, informațiile tarifare obligatorii sunt lovite de nulitate sau încetează a mai fi valabile, autoritatea vamală care le-au furnizat anunță cât mai curând posibil Comisia.

Articolul 14

(1)   În cazul în care titularul unei informații tarifare obligatorii care și-au pierdut valabilitatea din motivele prevăzute la articolul 12 alineatul (5) din cod dorește să folosească posibilitatea de a solicita astfel de informații pe o perioadă în conformitate cu alineatul (6) din articolul menționat, acesta notifică autoritățile vamale, punând la dispoziție documentele justificative necesare pentru a permite efectuarea unei verificări pentru a se stabili dacă se îndeplinesc condițiile prevăzute în acest sens.

(2)   În cazurile excepționale în care Comisia, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (7) ultimul paragraf din cod, adoptă o măsură derogatorie de la alineatul (6) al articolului menționat sau în cazul în care nu se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) referitoare la posibilitatea de a se invoca în continuare informațiile tarifare obligatorii, autoritățile vamale notifică în scris titularul.

CAPITOLUL 6

Dispoziții tranzitorii

Articolul 15

Informațiile tarifare obligatorii furnizate pe plan național înainte de 1 ianuarie 1991 rămân valabile.

Cu toate acestea, informațiile tarifare obligatorii furnizate pe plan național a căror valabilitate depășește data de 1 ianuarie 1997 își pierd valabilitatea începând cu această dată.

TITLUL III

TRATAMENT TARIFAR FAVORABIL DATORITĂ NATURII MĂRFURILOR

CAPITOLUL 1

Mărfuri supuse condiției de denaturare

Articolul 16

Clasificarea tarifară în subpozițiile enumerate în coloana 2 din tabelul de mai jos a mărfurilor înscrise în coloana 3 corespunzătoare subpozițiilor menționate se supune condiției ca aceste mărfuri să fie denaturate astfel încât să devină improprii pentru alimentația umană, prin intermediul unuia dintre agenții de denaturare menționați în coloana 4, utilizați în cantitățile indicate în coloana 5 din același tabel.

Articolul 17

Denaturarea se realizează astfel încât să se asigure condițiile ca produsul de denaturat și agentul de denaturare să se amestece în mod omogen și să nu se poată separa din nou în componenți în condiții rentabile din punct de vedere economic.

Articolul 18

Prin derogare de la dispozițiile articolului 16, orice stat membru poate aproba temporar folosirea unui agent de denaturare care nu este prevăzut în coloana 4 din tabelul menționat.

Într-un astfel de caz, notificarea se trimite Comisiei în termen de maximum 30 de zile, furnizându-se indicații amănunțite cu privire la astfel de agenți de denaturare și la cantitățile utilizate. Comisia informează celelalte state membre cât mai repede posibil.

Chestiunea se supune atenției comitetului.

Dacă, în termen de maximum 18 luni de la data primirii de către Comisie a notificării, comitetul nu emite nici un aviz în legătură cu includerea agentului de denaturare în cauză în coloana 4 din tabelului menționat, se întrerupe imediat folosirea acest agent de denaturare în toate statele membre cel târziu la expirarea acestui termen.

Articolul 19

Prezentul capitol se aplică fără a aduce atingere Directivei 70/524/CEE a Consiliului (3).

CAPITOLUL 2

Condiții pentru clasificarea tarifară a anumitor tipuri de semințe

Articolul 20

Clasificarea tarifară la subpozițiile tarifare enumerate în coloana 2 din tabelul de mai jos a mărfurilor înscrise comparativ cu fiecare subpoziție din coloana 3 respectă condițiile prevăzute la articolele 21-24.

Articolul 21

Cartofii de sămânță trebuie să respecte condițiile prevăzute în conformitate cu articolul 15 din Directiva nr. 66/403/CEE a Consiliului (4).

Articolul 22

Porumbul dulce, secara albă, hibridul de porumb pentru sămânță, orezul și sorgul destinate însămânțării trebuie să respecte condițiile stabilite în conformitate cu articolul 16 din Directiva 66/402/CEE a Consiliului (5).

Articolul 23

Semințele și fructele oleaginoase destinate însămânțării trebuie să respecte condițiile stabilite în conformitate cu articolul 15 din Directivei 69/208/CEE a Consiliului (6).

Articolul 24

Porumbul, secara albă, hibridul de porumb, hibridul de sorg, semințele și fructele oleaginoase aparținând unor specii care nu intră în domeniul de aplicare a directivelor 66/402/CEE și 66/208/CEE ale Consiliului nu se înscriu în subpozițiile tarifare indicate la articolul 20 decât dacă persoana interesată face dovada față de autoritățile competente ale statelor membre că acestea sunt destinate însămânțării.

CAPITOLUL 3

Condiții pentru clasificarea tarifară a țesăturilor pentru site drept articole neconfecționate

Articolul 25

Clasificarea tarifară a țesăturilor pentru site, neconfecționate, la codul NC 5911 20 00 se marchează după cum se indică mai jos.

Pentru marcare, se reproduce un motiv care constă dintr-un dreptunghi și două diagonale la intervale regulate pe fiecare dintre marginile țesăturii fără a atinge liziera, astfel încât distanța dintre două motive consecutive, măsurate între liniile exterioare ale motivelor, să nu fie mai mare de un metru și ca motivele de la o margine să fie decalate astfel încât să se situeze la jumătatea distanței față de cele de pe cealaltă margine (centrul fiecărui motiv trebuie să fie situat la distanță egală de centrul a două dintre cele mai apropiate motive de pe marginea opusă). Fiecare dintre motive este dispus astfel încât laturile lungi ale dreptunghiului să fie paralele cu urzeala țesăturii (a se vedea schița de mai jos).

Grosimea liniilor care formează motivul este de 5 mm, iar cea a diagonalelor de 7 mm. Dreptunghiul măsurat în exteriorul liniilor trebuie să fie de cel puțin 8 cm lungime și 5 cm lățime.

Motivele se imprimă într-o singură culoare, în contrast cu culoarea țesăturii. Acestea trebuie să fie foarte rezistente.

CAPITOLUL 4

Mărfuri pentru care trebuie prezentat certificatul de autenticitate, calitate sau alt certificat

Articolul 26

(1)   Clasificarea tarifară în subpozițiile enumerate în coloana 2 din tabelul de mai jos a mărfurilor înscrise în coloana 3 din acest tabel corespunzătoare subpozițiilor menționate și importate din țările indicate în coloana 5 din același tabel, este subordonată prezentării de certificate care îndeplinesc cerințele formulate la articolele 27-34.

Certificatele, enumerate în funcție de numărul de ordine în coloana 4, sunt prezentate în anexele 2-8.

Certificatele de autenticitate se aplică pentru struguri, whisky, votcă și tutun, certificatele de denumire de origine pentru vin, iar certificatele de calitate pentru azotatul de sodiu.

(2)   Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), pentru vinul de Porto, Madeira, Xeres și muscatel de Setubal care se încadrează la codurile NC 2204 21 41, 2204 21 51, 2204 29 41 și 2204 29 51, documentul comercial aprobat întocmit și autentificat în conformitate cu dispozițiile articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 986/89 al Comisiei (7) se prezintă în locul certificatului de denumire de origine.

(3)   Cu toate acestea, tutunul care beneficiază, la punerea în liberă circulație, de scutire de drepturi vamale în temeiul unei dispoziții comunitare se încadrează în codurile NC 2401 10 10-2401 10 49 și 2401 20 10-2401 20 49 fără prezentarea certificatului de autenticitate. Un astfel de certificat nu se eliberează și nici nu se acceptă pentru tutunul de aceste tipuri când se prezintă mai mult de un tip în același ambalaj.

(4)   În ceea ce privește mărfurile enumerate la numărul de ordine 6 în tabel următor, în sensul prezentului articol, termenii și expresiile care urmează au următorul înțeles:

Articolul 27

(1)   Certificatele corespund modelelor din anexele indicate în coloana 4 din tabelul menționat la articolul 26. Ele se tipăresc și se completează în una dintre limbile oficiale ale CEE și, după caz, într-o limbă oficială a țării exportatoare.

(2)   Formatul certificatului este de aproximativ 210 × 297 mm.

Hârtia folosită este:

(3)   În cazul mărfurilor înregistrate la numărul de ordine din tabelul menționat la articolul 26, marginea certificatului poate avea motive decorative pe o bandă exterioară cu lățimea de maximum 13 mm.

(4)   În cazul mărfurilor indicate la numărul de ordine 2 în tabelul menționat la articolul 26, certificatul se întocmește într-un original și două copii. Originalul este de culoare albă, prima copie roz și cea de a doua galbenă.

(5)   În cazul mărfurilor înscrise la numărul de ordine 2 în tabelului menționat la articolul 26, fiecare certificat este individualizat de un număr de ordine atribuit de organismul emitent, urmat de sigla naționalității organismului respectiv.

Copiile prezintă același număr de ordine și aceeași siglă a naționalității ca și originalul.

(6)   Autoritățile vamale ale statului membru în care se declară mărfurile pentru libera circulație pot cere o traducere a certificatului.

Articolul 28

Certificatul se completează fie prin dactilografiere, fie de mână. În acest din urmă caz se completează cu cerneală și se folosesc litere mari de tipar.

Articolul 29

(1)   Certificatul sau, în cazul transporturilor fracționate de mărfuri înscrise la numerele de ordine 1, 6 și 7 în tabelul menționat la articolul 26, o fotocopie a certificatului, menționat la articolul 34, se prezintă autorităților vamale ale statului membru importator împreună cu mărfurile aferente, în termenele de mai jos, începând cu data eliberării certificatului:

(2)   În cazul mărfurilor enumerate la numărul de ordine 2 din tabelul prevăzut la articolul 26:

Articolul 30

(1)   Un certificat este valabil numai dacă este confirmat în timp util de către unul dintre organismele emitente prevăzute în coloana 6 din tabelul menționat la articolul 26.

(2)   Un certificat este vizat în mod corespunzător atunci când indică locul și data eliberării și poartă ștampila organismului emitent și semnătura persoanei sau persoanelor împuternicite să îl semneze.

Articolul 31

(1)   Un organism emitent poate apărea în tabelul menționat la articolul 26 numai dacă:

(2)   Tabelul menționat la articolul 26 se revizuiește atunci când condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) nu mai sunt îndeplinite sau când organismul emitent nu-și îndeplinește una sau mai multe dintre obligațiile sale.

Articolul 32

Facturile prezentate în sprijinul declarațiilor pentru libera circulație prezintă numărul de ordine sau numărul (numerele) certificatului (certificatelor) corespunzător (corespunzătoare).

Articolul 33

Țările enumerate în coloana 5 din tabelul menționat la articolul 26 trimit Comisiei specimenele de ștampile folosite de organismul sau organismele emitente și de birourile autorizate. Comisia comunică această informație autorităților vamale ale statelor membre.

Articolul 34

În cazul mărfurilor enumerate la numerele de ordine 1, 6 și 7 din tabelul menționat la articolul 26, în cazul în care un transport de mărfuri se fracționează, certificatul original se fotocopiază pentru fiecare parte a transportului. Fotocopiile și certificatul original se prezintă autorităților vamale unde se află mărfurile.

Pe fiecare fotocopie trebuie să se menționeze numele și adresa destinatarului și este prevăzută cu mențiunea în roșu „Extras valabil pentru … kg” (în cifre și litere) împreună cu locul și data fracționării. Aceste mențiuni se autentifică prin aplicarea ștampilei biroului vamal și prin semnătura funcționarului vamal abilitat. Datele referitoare la fracționarea transportului de mărfuri se înscriu pe certificatul original ce se păstrează de biroul vamal interesat.

TITLUL IV

ORIGINEA MĂRFURILOR

CAPITOLUL I

Originea nepreferențială

Secțiunea 1

Prelucrări sau transformări care conferă originea

Articolul 35

Prezentul capitol prevede, pe de o parte, pentru textilele și articolele textile cuprinse în secțiunea XI a Nomenclaturii Combinate și, pe de altă parte, pentru alte produse decât textilele și articole textile, prelucrările sau transformările care se consideră a corespunde criteriilor prevăzute la articolul 24 din cod și care conferă produselor menționate originea țării în care s-au efectuat.

Prin „țară” se înțelege, după caz, o țară terță sau Comunitatea.

Subsecțiunea 1

Textile și articole textile cuprinse în secțiunea XI a Nomenclaturii Combinate

Articolul 36

În cazul textilelor și articolelor textile care se încadrează în secțiunea XI a Nomenclaturii Combinate, potrivit dispozițiilor articolului 37, se consideră transformare completă prelucrarea sau transformarea ce conferă originea în temeiul articolului 24 din cod.

Articolul 37

Operațiunile de prelucrare sau transformare în urma cărora produsele obținute se încadrează într-una dintre pozițiile tarifare ale Nomenclaturii Combinate, diferită de cele aferente diferitelor materiale neoriginare, se consideră transformare completă.

Cu toate acestea, pentru produsele enumerate în anexa 10, se consideră complete numai transformările specifice prevăzute în coloana 3 din respectiva anexă în legătură cu fiecare produs obținut, indiferent dacă ele presupun o schimbare a încadrării tarifare.

Metoda de aplicare a regulilor din anexa 10 este descrisă în notele introductive din anexa 9.

Articolul 38

În aplicarea articolului precedent, următoarele prelucrări sau transformări sunt întotdeauna considerate insuficiente pentru a conferi caracterul originar, indiferent dacă se schimbă sau nu poziția tarifară:

Subsecțiunea 2

Alte produse decât textile sau articole textile, care se încadrează la secțiunea XI din Nomenclatura Combinată

Articolul 39

În cazul produselor obținute care sunt enumerate în anexa 11, sunt considerate ca operațiuni de prelucrare sau transformare, care conferă originea, în temeiul articolului 24 din cod, prelucrările sau transformările enumerate în coloana 3 din anexă.

Metoda de aplicare a regulilor din anexa 11 este descrisă în notele introductive din anexa 9.

Subsecțiunea 3

Dispoziții comune pentru toate produsele

Articolul 40

În cazul în care listele din anexele 10 și 11 prevăd că originea este dobândită dacă valoarea materialelor fără origine folosite nu depășește un anume procent din prețul franco fabrică al produselor obținute, acest procent se calculează după cum urmează:

Secțiunea 2

Aplicarea dispozițiilor privind piesele de schimb

Articolul 41

Piesele de schimb esențiale destinate echipamentelor, mașinilor, aparatelor sau vehiculelor puse în liberă circulație sau exportate anterior se consideră ca având aceeași origine ca și echipamentele, mașinile, aparatele sau vehiculele respective, cu condiția respectării condițiilor prevăzute în prezenta secțiune.

Articolul 42

Prezumția de origine menționată la articolul precedent se acceptă numai:

Articolul 43

În sensul articolului 41, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

Articolul 44

În cazul în care se prezintă o cerere autorităților competente sau instituțiilor abilitate ale statelor membre în vederea obținerii unui certificat de origine pentru piese de schimb esențiale în sensul articolului 41, certificatul și cererea referitoare la acesta trebuie să includă în caseta 6 (Numărul de ordine - Mărci și numere - Numărul și natura coletelor - Descrierea mărfurilor) o declarație a persoanei interesate din care să rezulte că respectivele mărfuri sunt destinate întreținerii curente a unui echipament, a unei mașini, a unui aparat sau vehicul exportat anterior, împreună cu descrierea exactă a echipamentului, mașinii, aparatului sau vehiculului respectiv.

În măsura în care este posibil, persoana interesată precizează, de asemenea, datele înscrise pe certificatul de origine (autoritatea emitentă, numărul și data eliberării certificatului) sub acoperirea căruia s-a exportat echipamentul, mașina, aparatul sau vehiculul pentru a cărui întreținere sunt destinate piesele.

Articolul 45

În cazul în care originea pieselor de schimb esențiale menționate la articolul 41 trebuie dovedită în vederea punerii lor în liberă circulație în cadrul Comunității prin prezentarea unui certificat de origine, acest certificat trebuie să includă datele prevăzute la articolul 44.

Articolul 46

Pentru a asigura aplicarea regulilor prevăzute în prezenta secțiune, autoritățile competente ale statelor membre pot solicita dovezi suplimentare, îndeosebi:

Secțiunea 3

Aplicarea dispozițiilor privind certificatele de origine

Subsecțiunea 1

Dispoziții privind certificatele de origine universale

Articolul 47

Atunci când originea unei mărfi este sau trebuie dovedită la import prin prezentarea unui certificat de origine, acest certificat trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Articolul 48

(1)   Certificatele de origine eliberate de autoritățile competente sau organismele abilitate ale statelor membre trebuie să respecte condițiile stabilite la articolul 47 literele (a) și (b).

(2)   Certificatele și cererile aferente se întocmesc pe formulare care corespund modelelor din anexa 12.

(3)   Aceste de certificate de origine atestă că mărfurile sunt originare din Comunitate.

Cu toate acestea, atunci când necesitățile de export impun, certificatele pot atesta că mărfurile sunt originare dintr-un anumit stat membru.

În orice situație, simpla certificare a originii comunitare este admisă atunci când condițiile prevăzute la articolul 24 din cod sunt îndeplinite numai ca urmare a unui cumul de operațiuni efectuate în mai multe state membre.

Articolul 49

Certificatele de origine se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei interesate.

Dacă circumstanțele justifică acest lucru, în special în cazul în care solicitantul desfășoară permanent operațiuni de export, statele membre pot renunța să solicite depunerea unei cereri pentru fiecare operațiune de export, cu condiția respectării dispozițiilor în materie de origine.

În cazurile justificate de cerințele comerciale, se pot elibera una sau mai multe copii suplimentare ale certificatului de origine.

Aceste copii se întocmesc în conformitate cu modelul din anexa 12.

Articolul 50

(1)   Formatul certificatului este 210 × 297 mm, se acceptă o toleranță în lungime de la maximum 5 mm în minus până la 8 mm în plus. Hârtia folosită este de culoare albă fără pastă mecanică, finisată pentru scris și cântărind cel puțin 64 g/m2 sau între 25 și 30 g/m2 când se folosește hârtie pentru poștă aeriană. Fața originalului are imprimat un fond ghioșat, de culoare sepia, astfel încât să evidențieze orice falsificare prin mijloace mecanice sau chimice.

(2)   Formularul de cerere se tipărește în limba oficială sau în una ori mai multe dintre limbile oficiale ale statului membru exportator; formularul certificatului de origine se tipărește în una sau mai multe limbi oficiale ale Comunității sau, în funcție de uzanțele și cerințele comerciale, în orice altă limbă.

(3)   Statele membre își rezervă dreptul de a tipări formularele certificatelor de origine sau pot încredința tipărirea lor unor imprimerii aprobate de acestea. În acest din urmă caz, fiecare certificat trebuie să facă trimitere la această aprobare. Fiecare certificat de origine trebuie să aibă inscripționate numele și adresa imprimeriei sau un semn prin care aceasta să poată fi identificată. Aceasta are,de asemenea, un număr de serie tipărit sau ștampilat, cu ajutorul căruia să poată fi identificată.

Articolul 51

Formularele de cerere și certificatele de origine se completează la mașina de scris sau de mână cu litere de tipar, în mod identic, în una din limbile oficiale ale Comunității sau, în funcție de uzanțele și cerințele comerciale, în orice altă limbă.

Articolul 52

Fiecare certificat de origine menționat la articolul 48 are un număr de serie prin care să poată fi identificat. Cererea pentru certificat și toate exemplarele certificatului trebuie să aibă același număr.

Autoritățile competente sau organismele abilitate ale statelor membre pot numerota aceste documente în ordinea eliberării lor.

Articolul 53

Autoritățile competente ale statelor membre decid ce date suplimentare, dacă este cazul, să se înscrie în cerere. Aceste date suplimentare trebuie să se limiteze la strictul necesar.

Fiecare stat membru informează Comisia în legătură cu dispozițiile pe care le adoptă în conformitate cu alineatul precedent. Comisia comunică de îndată aceste informații celorlalte state membre.

Articolul 54

Autoritățile competente sau organismele abilitate ale statelor membre care au eliberat certificate de origine trebuie să păstreze cererile timp de minimum doi ani.

Cu toate acestea, cererile pot fi păstrate și sub formă de copii, cu condiția ca ele să aibă aceeași valoare probantă în conformitate cu legislația statului membru respectiv.

Subsecțiunea 2

Dispoziții specifice referitoare la certificate de origine pentru anumite produse agricole care beneficiază de regimuri speciale de import

Articolul 55

Articolele 56-65 definesc condițiile în care sunt utilizate certificatelor de origine referitoare la produse agricole originare din țări terțe pentru care s-au instituit regimuri speciale de import nepreferențiale, în măsura în care aceste regimuri se referă la dispozițiile următoare.

(a)   Certificate de origine

Articolul 56

(1)   Certificatele de origine aferente produselor agricole originare din țări terțe pentru care se instituie regimuri speciale de import nepreferențiale se întocmesc pe formulare în conformitate cu modelul din anexa 13.

(2)   Astfel de certificate se eliberează de către autoritățile guvernamentale competente ale țărilor terțe interesate denumite în continuare „autorități emitente”, dacă produsele la care se referă certificatele se consideră ca originare din aceste țări în sensul dispozițiilor în vigoare în cadrul Comunității.

(3)   Aceste certificate trebuie, de asemenea, să certifice toate informațiile necesare prevăzute în legislația comunitară privind regimurile speciale de import menționate la articolul 55.

(4)   Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice privind regimurile speciale de import menționate la articolul 55, termenul de valabilitate al certificatelor de origine este de 10 luni de la data eliberării lor de către autoritățile emitente.

Articolul 57

(1)   Certificatele de origine întocmite în conformitate cu dispozițiile prezentei subsecțiuni constau dintr-un singur exemplar identificat prin mențiunea „original” înscrisă lângă titlul documentului.

Dacă sunt necesare exemplare suplimentare, acestea poartă mențiunea „copie” înscrisă lângă titlul documentului.

(2)   Autoritățile competente din cadrul Comunității acceptă ca valabil numai originalul certificatului de origine.

Articolul 58

(1)   Formatul certificatul de origine este 210 × 297 mm; se admite o toleranță de la maximum 5 mm în minus la 8 mm în plus în ceea ce privește lungimea. Hârtia trebuie să fie albă, fără pastă mecanică și să cântărească cel puțin 40 g/m2.. Fața originalului are imprimat un fond ghioșat, de culoare galbenă, care să evidențieze orice falsificare prin mijloace mecanice sau chimice.

(2)   Formularele certificatului se tipăresc și se completează în una din limbile oficiale ale Comunității.

Articolul 59

(1)   Formularele certificatului se completează la mașina de scris cu caractere de tipar sau cu ajutorul unui sistem mecanografic sau printr-un procedeu similar.

(2)   Certificatul nu trebuie să conțină ștersături sau suprascriere. Orice modificare se face prin tăierea mențiunilor eronate și prin adăugarea, după caz, a datelor corecte. Aceste modificări trebuie aprobate de către persoana care le-a făcut și vizate de autoritățile emitente.

Articolul 60

(1)   Certificatele de origine eliberate în conformitate cu articolele 56-59 trebuie să conțină în caseta 5 datele suplimentare ce pot fi cerute, după caz, pentru aplicarea regimurilor speciale de import aferente în conformitate cu dispozițiile articolului 56 alineatul (3).

(2)   Spațiile nefolosite din casetele 5, 6 și 7 se barează cu un X astfel încât să nu se poată face adăugiri ulterioare.

Articolul 61

Fiecare certificat de origine trebuie să aibă un număr de serie, tipărit sau netipărit, care să-l individualizeze și trebuie să prezinte ștampila autorității emitente, precum și semnătura persoanei sau persoanelor abilitate.

Certificatul se eliberează atunci când se exportă produsele la care se referă și autoritățile emitente păstrează o copie a fiecărui certificat eliberat.

Articolul 62

În mod excepțional, certificatele de origine menționate mai sus pot fi eliberate după exportul produselor la care se referă, în cazul în care nu au fost eliberate la data exportului ca urmare a unor erori involuntare, omisiuni sau circumstanțe speciale.

Autoritățile emitente nu pot elibera retroactiv certificatul de origine prevăzut la articolele 56-61 decât după ce se asigură că datele de identificare din cererea exportatorului corespund cu cele din dosarul corespunzător.

Certificatele eliberate retroactiv poartă următoarea mențiune:

în rubrica „Observații”.

(b)   Cooperarea administrativă

Articolul 63

(1)   Atunci când regimurile speciale de import pentru anumite produse agricole prevăd folosirea certificatului de origine menționat la articolele 56-62, aplicarea regimurilor respective este condiționată de instituirea unei proceduri de cooperare administrativă, fără a aduce atingere unei eventuale derogări prevăzute în regimul special de import în cauză.

În acest sens, țările terțe interesate transmit Comisiei Comunităților Europene:

Comisia transmite toate informațiile de mai sus autorităților competente ale statelor membre.

(2)   În cazul în care țările terțe interesate nu transmit Comisiei informațiile prevăzute la alineatul (1), autoritățile competente ale Comunității refuză dreptul de acces la regimurile speciale de import.

Articolul 64

(1)   Controlul a posteriori al certificatelor de origine prevăzute la articolele 56-62 se face prin sondaj și ori de câte ori există îndoieli asupra autenticității sau exactității informațiilor pe care le conțin acestea.

În ceea ce privește originea, controlul se desfășoară la inițiativa autorităților vamale.

În scopul aplicării reglementărilor agricole, controlul se poate desfășura, când este cazul, de către alte autorități competente.

(2)   Pentru aplicarea dispozițiilor alineatului (1), autoritățile competente din Comunitate returnează certificatul de origine sau o copie a acestuia autorității guvernamentale desemnate de către țara exportatoare, indicând, dacă este cazul, motivele de formă sau de fond care justifică ancheta. Dacă se prezintă o factură, originalul sau copia acesteia se anexează la certificatul de origine returnat. Autoritățile furnizează, de asemenea, toate informațiile obținute care sugerează că datele înscrise pe certificate sunt incorecte sau că certificatul nu este autentic.

În cazul în care aplicarea regimurilor speciale de import este suspendată până la obținerea rezultatelor controlului, autoritățile vamale din Comunitate acordă liberul de vamă produselor sub rezerva măsurilor asiguratorii pe care le consideră necesare.

Articolul 65

(1)   Rezultatele controalelor a posteriori se comunică autorităților competente din cadrul Comunității în cel mai scurt termen posibil.

Rezultatele menționate trebuie să facă posibil să se stabilească dacă certificatele de origine returnate în condițiile prevăzute la articolul 64 se aplică mărfurilor efectiv exportate și dacă acestea din urmă pot efectiv să conducă la aplicarea respectivului regim special de import.

(2)   Dacă nu se dă un răspuns la cererile de control a posteriori într-un termen limită de maximum 6 luni, autoritățile competente din cadrul Comunității refuză definitiv acordarea dreptului de a beneficia de regimuri speciale de import.

CAPITOLUL 2

Originea preferențială

Secțiunea 1

Sistemul de preferințe generalizate

Subsecțiunea 1

Definiția conceptului de produse originare

Articolul 66

În sensul dispozițiilor referitoare la preferințele tarifare generalizate acordate de Comunitate anumitor produse originare din țări în curs de dezvoltare, următoarele produse sunt considerate ca fiind originare dintr-o țară care beneficiază de preferințele menționate (denumită în continuare „țară beneficiară”), cu condiția ca ele să fi fost transporte direct în Comunitate, în sensul dispozițiilor articolului 75:

Articolul 67

(1)   Următoarele produse se consideră ca fiind obținute integral într-o țară beneficiară, în sensul articolului 66 litera (a):

(2)   Expresia „navele acesteia” de la alineatul (1) litera (f) se aplică numai navelor:

(3)   Expresia „într-o țară beneficiară” acoperă, de asemenea, apele teritoriale ale țării respective.

(4)   Navele care navighează în largul mării, inclusiv navele-uzină pe care se prelucrează sau se transformă produsele de pescuit se consideră parte a teritoriului țării beneficiare căreia îi aparțin, cu condiția ca ele să îndeplinească condițiile prevăzute la alineatul (2).

Articolul 68

(1)   În sensul articolului 66 litera (b) materialele neoriginare se consideră a fi prelucrate sau transformate suficient când produsul obținut se clasifică la o poziție tarifară diferită de cele în care sunt clasificate toate materialele neoriginare folosite la fabricarea produsului cu respectarea dispozițiilor alineatelor (2) și (3) de mai jos.

Anexa 14 conține notele aplicabile produselor realizate din materiale neoriginare.

Prin termenii „capitole” și „poziții tarifare” folosite în prezentele dispoziții se înțeleg capitolele și pozițiile tarifare (coduri de patru cifre) folosite în nomenclatura care constituie sistemul armonizat.

Termenul „clasificat” se referă la clasificarea unui produs sau material la o anumită poziție tarifară.

(2)   Pentru un produs menționat în coloanele 1 și 2 ale listei din anexa 15 se respectă condițiile stipulate în coloana 3 pentru produsul respectiv în locul regulii enunțate la alineatul (1).

(3)   În sensul articolului 66 litera (b), următoarele prelucrări sau transformări se consideră insuficiente pentru a conferi caracterul originar, indiferent dacă se schimbă sau nu poziția tarifară:

Articolul 69

Pentru a stabili dacă produsul este originar dintr-o țară beneficiară nu este necesar să se stabilească dacă energia electrică, combustibilii, instalațiile și echipamentele sau mașinile și sculele folosite pentru a-l obține sunt sau nu originare din țări terțe.

Articolul 70

(1)   Prin derogare de la articolul 66, pentru a stabili dacă produsul fabricat într-o țară beneficiară care este membră a unui grup regional este originar din țara respectivă în sensul articolului menționat, produsele originare din oricare dintre țările grupului regional în cauză care sunt folosite la fabricarea produsului respectiv sunt tratate ca și cum ar fi originare din țara în care are loc fabricarea produsului respectiv.

(2)   Țara de origine a produsului finit se determină în conformitate cu articolul 71.

(3)   Cumulul regional se aplică la trei grupuri regionale distincte din care fac parte țările beneficiare ale sistemului de preferințe generalizate (SPG):

(4)   „Grup regional” reprezintă ASEAN, PCAC sau Grupul Andin, după caz.

Articolul 71

(1)   Produsele cu caracter originar în temeiul articolului 70 au originea țării din grupul regional în care s-a efectuat ultima prelucrare sau transformare, cu condiția ca:

(2)   În toate celelalte cazuri, produsele au originea țării din grupul regional care deține valoarea în vamă cea mai ridicată a produselor originare care provin din alte țări ale grupului regional.

(3)   „Valoarea adăugată” reprezintă prețul franco fabrică minus valoarea în vamă a fiecăruia dintre produsele incorporate originare dintr-o altă țară a grupului regional.

Articolul 72

(1)   Articolele 70 și 71 se aplică numai în cazul în care:

(2)   Atunci când pentru fiecare grup regional au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1), Comisia informează statele membre cu privire la aceasta.

Articolul 73

Accesoriile, piesele de schimb și utilajele ce se livrează împreună cu un echipament, o mașină, un aparat sau vehicul care fac parte din echipamentul normal și sunt incluse în prețul acestora sau care nu sunt facturate separat se consideră parte integrantă a echipamentului, mașinii, aparatului sau vehiculului respectiv.

Articolul 74

Seturile, în sensul regulii generale 3 a sistemului armonizat, se consideră originare atunci când articolele componente sunt originare. Cu toate acestea, un set compus din articole originare și neoriginare, se consideră ca fiind originar în întregime dacă valoarea articolelor neoriginare nu depășește 15 % din prețul franco fabrică al setului.

Articolul 75

(1)   Următoarele produse se consideră ca fiind transportate direct din țara beneficiară exportatoare către Comunitate:

(2)   Dovada că sunt îndeplinite condițiile menționate la alineatul (1) literele (b) și (c) se face față de autoritățile vamale ale Comunității prin prezentarea:

Articolul 76

Condițiile prevăzute în prezenta subsecțiune privind dobândirea caracterului originar se respectă fără întrerupere în țara beneficiară.

Dacă produsele originare exportate din țara beneficiară către altă țară sunt reintroduse se consideră că ele nu sunt originare dacă nu se poate face dovada față de autoritățile competente:

Articolul 77

(1)   Se pot acorda derogări de la prezentele dispoziții în favoarea țărilor beneficiare ale sistemului de preferințe generalizate mai puțin dezvoltate atunci când acest lucru se justifică prin dezvoltarea industriilor existente sau crearea unor industrii noi în țările respective. Aceste țări beneficiare mai puțin dezvoltate sunt enumerate în regulamentele ale Consiliului și în deciziile CECO privind aplicarea preferințelor tarifare generalizate.

În acest scop, țara interesată prezintă Comisiei Comunităților Europene o cerere pe baza unui dosar justificativ întocmit în conformitate cu alineatul (3).

(2)   Examinarea cererilor prezentate ține seama în principal de:

(3)   Pentru a facilita examinarea cererilor de derogare, țara solicitantă pune la dispoziție informații cât mai complete în susținerea cererii sale, mai ales cu privire la punctele de mai jos:

Aceleași dispoziții se aplică în cazul eventualelor prelungiri.

Subsecțiunea 2

Dovada originii

(a)   Certificat de origine tip A

Articolul 78

(1)   Produsele originare în sensul prezentei secțiuni sunt admise la import în Comunitate, beneficiind de preferințele tarifare menționate la articolul 66 pe baza prezentării unui certificat de origine tip A, al cărui model este prevăzut în anexa 17, eliberat fie de autoritățile vamale, fie de alte autorități publice ale țării beneficiare sub rezerva că respectiva țară:

(2)   Un certificat de origine tip A se eliberează numai când poate servi ca titlu justificativ necesar pentru aplicarea preferințelor tarifare prevăzute la articolul 66.

(3)   Certificatul de origine tip A se eliberează numai pe baza unei cereri scrise prezentată de exportator sau de reprezentantul autorizat al acestuia.

(4)   Exportatorul sau reprezentantul său trebuie să prezinte cererea însoțită de toate documentele justificative pentru a dovedi că produsele pentru export întrunesc condițiile necesare în vederea eliberării unui certificat de origine tip A.

(5)   Certificatul se eliberează de către autoritatea publică competente din țara beneficiară dacă produsele de export pot fi considerate ca fiind originare din țara respectivă în sensul dispozițiilor din subsecțiunea 1.

(6)   Pentru a verifica dacă se respectă condiția menționată la alineatul (5), autoritatea publică competentă are dreptul să solicite orice act doveditor sau să efectueze verificările pe care le consideră necesare.

(7)   Autorității publice competente din țara beneficiară exportatoare îi revine sarcina de a asigura completarea corectă a certificatelor și cererilor.

(8)   Completarea casetei 2 a certificatului de origine tip A este opțională. În consecință, în caseta 12 trebuie să se facă mențiunea „Comunitatea Economică Europeană” sau unul din statele membre. În schimb, în cazul aplicării procedurii de tranzit prevăzute la articolul 75 alineatul (1) litera (c) și la articolul 80, în conformitate cu ultimul paragraf al articolului 83 alineatul (3), este necesar să se menționeze unul dintre statele prevăzute la acest ultim articol ca țară importatoare.

(9)   Data eliberării certificatului de origine tip A trebuie să se înscrie în caseta 11. Semnătura din această casetă, rezervată autorității care eliberează certificatul, este olografă.

(10)   Certificatul de origine tip A se eliberează de către autoritățile competente ale țării beneficiare exportatoare atunci când produsele prevăzute se exportă. El se pune la dispoziția exportatorului de îndată ce se efectuează sau se asigură efectuarea exportului.

Articolul 79

Întrucât certificatul de origine tip A constituie act justificativ pentru aplicarea dispozițiilor referitoare la preferințele tarifare prevăzute la articolul 66, autoritatea publică competentă a țării exportatoare trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru a verifica originea produselor și pentru a controla celelalte date înscrise în certificat.

Articolul 80

În sensul prezentei secțiuni, produsele originare pot beneficia de preferințele tarifare menționate la articolul 66 atunci când sunt importate în Comunitate dacă sunt însoțite de un certificat de origine tip A eliberat de autoritățile vamale din Austria, Finlanda, Norvegia, Suedia sau Elveția, pe baza unui certificat de origine tip A eliberat de autoritățile competente din țara beneficiară exportatoare, atât timp cât sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 75 și dacă Austria, Finlanda, Norvegia, Suedia sau Elveția sprijină Comunitatea permițând autorităților sale vamale să verifice autenticitatea și exactitatea certificatelor eliberate. Procedura de verificare prevăzută la articolul 95 se aplică mutatis mutandis. Termenul prevăzut la primul paragraf al articolului 93 alineatul (3) se prelungește la opt luni.

Articolul 81

(1)   În cazuri excepționale, certificatul de origine tip A se poate elibera după exportul efectiv al produselor la care se referă, dacă nu a fost eliberat la data exportului ca urmare a unor erori involuntare, a unor omisiuni sau a altor situații deosebite și cu condiția ca mărfurile să nu fi fost exportate înainte de a transmiterea către Comisia Comunității Europene a informațiilor prevăzute la articolul 93.

(2)   Autoritatea publică competentă poate elibera retroactiv un certificat numai după ce verifică dacă datele cuprinse în cererea exportatorului sunt conforme cu acelea cuprinse în dosarul de export aferent și dacă nu s-a eliberat un certificat de origine tip A când produsele respective au fost exportate.

(3)   Certificatele de origine tip A eliberate retroactiv trebuie să conțină în caseta 4 mențiunea „Délivré a posteriori” sau „issued retrospectively”.

Articolul 82

(1)   În cazul furtului, pierderii sau distrugerii unui certificat de origine tip A, exportatorul poate solicita autorității publice competente emitente eliberarea unui duplicat pe baza documentelor de export aflate în posesia sa. În caseta 4 a duplicatului tip A se menționează „Duplicata” sau „Duplicate” împreună cu data eliberării și seria certificatului original.

(2)   Pentru aplicarea articolului 85, duplicatul este valabil începând cu data menționată în certificatul original.

Articolul 83

(1)   Înlocuirea unuia sau mai multor certificate de origine tip A cu unul sau mai multe astfel de certificate este posibilă la orice dată cu condiția ca acest lucru să fie făcut de autoritățile vamale comunitare răspunzătoare de controlul produselor.

(2)   Certificatul înlocuitor eliberat în conformitate cu prezentul articol sau cu articolul 80 se consideră certificat de origine definitiv pentru produsele la care se referă. Certificatul înlocuitor se eliberează pe baza unei cereri scrise prezentată de către reexportator.

(3)   Certificatul înlocuitor trebuie să specifice în caseta din dreapta sus numele țării intermediare în care a fost eliberat.

Caseta 4 trebuie să conțină una dintre mențiunile următoare: „certificat de remplacement” sau „replacement certificate”, precum și data eliberării certificatului de origine inițial și seria acestuia.

Numele reexportatorului se introduce în caseta 1.

Numele destinatarului final poate fi înscris în caseta 2.

Datele referitoare la factura reexportatorului trebuie să figureze în caseta 10.

În casetele 3 și 9 se înscriu toate mențiunile de pe certificatul inițial referitoare la produsele reexportate.

Viza autorității care a eliberat certificatul înlocuitor se înscrie în caseta 11. Răspunderea acestei autorități se reduce la eliberarea certificatului înlocuitor.

Mențiunile din caseta 12 referitoare la țara de origine și la țara de destinație se preiau din certificatul original. Reexportatorul semnează în această casetă. Reexportatorul care semnează cu bună credință în această casetă nu răspunde de corectitudinea datelor înscrise în certificatul original.

(4)   Biroul vamal căruia i se cere să efectueze această operațiune menționează pe certificatul inițial greutatea, numărul și natura mărfurilor expediate și indică seria certificatului sau certificatelor înlocuitoare. Biroul vamal interesat păstrează certificatul original timp de cel puțin doi ani.

(5)   La certificatul înlocuitor se poate anexa o fotocopie a certificatului original.

Articolul 84

(1)   Sub rezerva dispozițiilor alineatului (4) de mai jos, certificările de autenticitate prevăzută la articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 3833/90 al Consiliului (9) se aplică în caseta 7 a certificatului de origine tip A prevăzut la articolul 78.

(2)   Certificările menționate la alineatul (1) constau în descrierea mărfurilor în conformitate cu alineatul (3) de mai jos, însoțite de ștampila autorității publice competente, precum și de semnătura olografă a funcționarului autorizat să certifice autenticitatea descrierii mărfurilor din caseta 7.

(3)   Descrierea mărfurilor prevăzută în caseta 7 a certificatului de origine este formulată, după caz, după cum urmează:

(4)   Prin derogare de la dispozițiile alineatelor (1) și (2) de mai sus și fără a se aduce atingere dispozițiilor alineatului (3), ștampila utilizată de autoritățile competente pentru a certifica autenticitatea descrierii produselor prevăzute la alineatul (3) nu se aplică în caseta 7 a certificatului de origine tip A dacă autoritatea abilitată să elibereze certificatul de origine este autoritatea publică abilitată să elibereze certificatul de autenticitate.

Articolul 85

(1)   Certificatul de origine tip A se prezintă în termen de 10 luni de la data eliberării sale de către autoritatea publică a țării beneficiare exportatoare către autoritățile vamale ale statului membru importator în care se prezintă produsele.

(2)   Certificatele de origine tip A prezentate autorităților vamale după expirarea perioadei de valabilitate prevăzute la alineatul (1) se pot accepta în scopul aplicării preferințelor tarifare menționate la articolul 66 în cazul în care nerespectarea termenului este justificată de cazuri de forță majoră sau de circumstanțe excepționale.

(3)   Autoritățile vamale pot, de asemenea, accepta astfel de certificate în cazul în care produsele au fost prezentate înainte de expirarea termenului respectiv.

Articolul 86

(1)   Produsele expediate dintr-o țară beneficiară pentru a fi prezentate în cadrul unei expoziții organizate într-o altă țară și vândute pentru a fi importate în Comunitate beneficiază la import de preferințele tarifare menționate la articolul 66, cu condiția ca produsele să respecte cerințele prevăzute în prezenta secțiune pentru a fi recunoscute ca originare din țara beneficiară exportatoare și atât timp cât se face dovada către autoritățile vamale:

(2)   Certificatul de origine tip A se prezintă autorităților vamale în condiții obișnuite. Pe el trebuie să fie înscrise numele și adresa expoziției. Dacă este cazul, se pot solicita acte doveditoare suplimentare care să ateste natura produselor și condițiile în care au fost expuse.

(3)   Alineatul (1) se aplică oricărei expoziții, oricărui târg sau oricărei manifestări publice similare cu caracter comercial, industrial, agricol sau de meserii care nu se organizează în scop privat în magazine și la sedii ale unor firme în vederea vânzării de produse străine și pe durata cărora produsele în cauză rămân sub supravegherea autorităților vamale.

Articolul 87

Certificatul de origine tip A se prezintă autorităților vamale din statul membru importator în sprijinul declarației vamale. Autoritățile vamale pot cere, de asemenea, ca declarația de punere în liberă circulație să fie însoțită de o declarație din partea importatorului care să ateste că produsele respectă condițiile prevăzute la articolul 66 privind aplicarea preferințelor tarifare.

Articolul 88

Fără a se aduce atingere articolului 68 alineatul (3), în cazul în care un articol demontat sau nemontat prevăzut la capitolul 84 sau 85 din sistemului armonizat se importă în transporturi fracționate în condițiile stabilite de autoritățile vamale, la cererea declarantului în vamă, se consideră că este vorba de un singur articol și se poate prezenta un certificat de origine tip A pentru articolul complet la importul primului transport de mărfuri.

(b)   Formularul APR

Articolul 89

(1)   Prin derogare de la dispozițiile articolului 78, în cazul produselor care fac obiectul trimiterilor poștale (inclusiv colete) se face dovada originii în sensul prezentului regulament prin formularul APR, al cărui model se află în anexa 18, cu condiția ca trimiterile să fie constituite numai din produse originare și ca valoarea lor să nu depășească 3 000 ECU pe transport de mărfuri și cu condiția ca asistența prevăzută la articolul 78 alineatul (1) să se aplice cu privire la acest formular.

(2)   Formularul APR se completează și semnează de către exportator sau, pe răspunderea acestuia, de către reprezentantul său autorizat. Semnătura din caseta 6 a formularului trebuie să fie olografă.

(3)   Pentru fiecare trimitere poștală se completează un formular APR. După completarea și semnarea formularului, în cazul expedierii prin coletărie poștală, exportatorul îl anexează la buletinul de expediție. În cazul trimiterilor prin serviciul de scrisori, exportatorul introduce formularul în scrisoarea respectivă.

(4)   Dacă mărfurile care fac obiectul expedierii au fost deja supuse verificării în țara exportatoare în legătură cu conceptul de „produs originar”, exportatorul menționa această verificare în caseta 7 „Observații” din formularul APR.

(5)   Aceste dispoziții nu exonerează exportatorii de respectarea celorlalte formalități prevăzute de regulamentele vamale sau poștale.

(6)   Dispozițiile articolelor 85 și 87 se aplică formularelor APR mutatis mutandis.

(c)   Alte dispoziții privind dovada originii

Articolul 90

Produsele expediate sub formă de mică coletărie de către persoane fizice sau care se află în bagajele personale ale călătorilor se admit ca produse originare, beneficiind de preferințele tarifare prevăzute la articolul 66, fără a mai fi necesară prezentarea unui certificat de origine tip A sau completarea unui formular APR, cu condiția ca aceste importuri să nu aibă caracter comercial și să fi fost declarate ca îndeplinind condițiile necesare pentru aplicarea prezentului articol și să nu existe îndoieli cu privire la corectitudinea declarației.

Valoarea globală a acestor produse nu trebuie să depășească 215 ECU în cazul trimiterilor mici și 600 ECU în cazul bagajelor personale ale călătorilor.

Articolul 91

(1)   Atunci când se aplică articolul 70, dovada caracterului originar al produselor exportate dintr-o țară aparținând unui grup regional către altă țară din același grup în vederea prelucrării sau transformării ulterioare sau pentru a fi reexportate în altă țară unde nu se efectuează alte prelucrări sau transformări se stabilește printr-un certificat de origine tip A sau printr-un formular APR eliberat sau întocmit în prima țară.

(2)   Autoritățile țării beneficiare care răspunde de eliberarea unui certificat de origine tip A pentru produsele pentru obținerea cărora se folosesc materiale originare dintr-o altă țară din același grup regional țin seama de certificatul de origine tip A eliberat de autoritățile competente ale celeilalte țări sau de formularul APR întocmit în țara respectivă. Țara de origine determinată în conformitate cu articolul 71 se înscrie în caseta 12 a certificatelor de origine tip A sau în caseta 8 a formularului APR.

(3)   Certificatele de origine tip A eliberate în acest fel trebuie să cuprindă mențiunea „cumul regional CEE” sau „cumul regional” în caseta 4.

Articolul 92

Constatarea unor mici neconcordanțe între datele înscrise în certificat și cele înscrise în documentele prezentate biroului vamal în scopul efectuării formalităților pentru importul produselor nu conduce ipso facto la nulitatea certificatului, dacă se stabilește că acesta din urmă corespunde produselor descrise.

Subsecțiunea 3

Metode de cooperare administrativă

Articolul 93

(1)   Țările beneficiare comunică Comisiei Comunităților Europene numele și adresele autorităților publice abilitate să elibereze certificate de origine tip A, specimenele de ștampile folosite de aceste autorități, precum și numele și adresa autorităților publice abilitate să desfășoare verificări ale formularelor tip A și ale formularelor APR.

(2)   Țările beneficiare comunică, de asemenea, Comisiei Comunităților Europene numele și adresele autorităților publice care pot elibera certificatele de autenticitate prevăzute la articolul 84, împreună cu specimenele de ștampile folosite.

(3)   Comisia comunică aceste informații autorităților vamale din statele membre.

Articolul 94

Pentru aplicarea dispozițiilor referitoare la preferințele tarifare menționate la articolul 66, țările beneficiară respectă sau asigură respectarea reglementărilor privind completarea și eliberarea certificatelor de origine tip A, respectarea condițiilor de folosire a formularului APR și a condițiilor de cooperare administrativă.

Articolul 95

(1)   Controlul a posteriori al certificatelor de origine tip A și a formularelor APR se face prin sondaj sau de câte ori autoritățile vamale au îndoieli întemeiate cu privire la autenticitatea documentului sau la exactitatea datelor referitoare la originea reală a produselor în cauză.

(2)   Pentru aplicarea dispozițiilor alineatului (1), autoritățile vamale înapoiază certificatul de origine tip A sau formularul APR autorității publice competente din țara exportatoare beneficiară, indicând, după caz, deficiențele de formă sau de fond care justifică o anchetă. În cazul prezentării facturii, aceasta sau copia ei se anexează formularului APR. Autoritățile vamale prezintă, de asemenea, orice informație obținută care sugerează că datele înscrise pe respectivul certificat sau formular sunt inexacte.

Dacă autoritățile în cauză decid să suspende preferințele tarifare menționate la articolul 66 în funcție de rezultatele controlului, ele acordă liberul de vamă cu condiția respectării măsurilor conservatorii considerate necesare.

(3)   Atunci când se prezintă o cerere pentru un control a posteriori în conformitate cu dispozițiile alineatului (1), acest control are loc, iar rezultatele se comunică autorităților vamale comunitare în termen de maximum șase luni. Rezultatele permit să se stabilească dacă certificatul de origine tip A sau formularul APR respectiv se aplică produselor exportate în mod real și dacă aceste produse beneficiază de preferințele tarifare menționate la articolul 66.

(4)   În cazul certificatelor de origine tip A eliberate în conformitate cu articolul 91, răspunsul menționează certificatele de origine tip A sau la formularele APR luate în considerare.

(5)   Dacă în cazul existenței unor îndoieli întemeiate și în absența răspunsului în termenul de șase luni prevăzut la alineatul (3) sau dacă răspunsul nu conține suficiente informații pentru a se stabili autenticitatea documentului respectiv sau originea reală a produselor, autorităților competente li se trimite o a doua comunicare. În cazul în care, după cea de-a doua comunicare, rezultatele controalelor nu sunt aduse la cunoștință autorităților interesate în termen de patru luni sau dacă aceste rezultate nu confirmă autenticitatea documentului respectiv sau originea reală a produselor, respectivele autorități refuză acordarea preferințelor generalizate, în afara cazurilor de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale.

(6)   În cazul în care procedura de control sau orice altă informație disponibilă demonstrează că se încalcă prevederile prezentei secțiuni, țara beneficiară exportatoare, din proprie inițiativă sau la cererea Comunității Europene, întreprinde anchetele necesare sau cere ca aceste controale să se desfășoare de urgență pentru identificarea și prevenirea unor asemenea încălcări și în acest scop țara beneficiară interesată poate invita Comunitatea să participe la anchetă.

(7)   În scopul controlului a posteriori al certificatelor de origine tip A, copiile certificatelor, precum și eventualele documentele referitoare la acestea se păstrează cel puțin doi ani de către autoritățile publice competente din țara beneficiară exportatoare.

Articolul 96

Dispozițiile articolului 75 alineatul (1) litera (c) și ale articolului 80 se aplică numai în măsura în care, în contextul preferințelor tarifare acordate de Austria, Finlanda, Norvegia, Suedia și Elveția anumitor produse originare din țări în curs de dezvoltare, aceste țări aplică dispoziții similare celor prevăzute mai sus.

Subsecțiunea 4

Dispoziții finale

Articolul 97

Fără a se aduce atingere articolului 87, certificatele de origine tip A, precum și documentele justificative privind transportul direct se pot prezenta în termen de șase luni de la data la care se admite sau se readmite ca o țară sau un teritoriu să beneficieze de sistemele de preferințe generalizate pentru produse menționate în regulamentele Consiliului și în deciziile CECO pe anul respectiv, care se află fie în tranzit, fie depozitate temporar în Comunitate, în regim de antrepozit vamal sau într-o zonă liberă ori într-un antrepozit liber.

Secțiunea 2

Teritoriile ocupate

Subsecțiunea 1

Definirea conceptului de produse originare

Articolul 98

(1)   Pentru aplicarea dispozițiilor referitoare la preferințele tarifare acordate de Comunitate anumitor produse originare din teritoriile ocupate, următoarele produse, cu condiția ca ele să fi fost transportate direct în sensul articolului 103, sunt considerate:

(2)   Expresia „teritorii ocupate” se referă la malul stâng al fluviului Iordan și la Fâșia Gaza, ambele ocupate de Israel.

Articolul 99

Următoarele produse sunt considerate ca fiind obținute în întregime în teritoriile ocupate:

Articolul 100

(1)   În sensul articolului 98 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și litera (b) punctul (ii), materialele neoriginare se consideră că au suferit suficiente prelucrări și transformări atunci când produsul obținut este clasificat la o poziție diferită decât cele în care sunt clasificate toate materialele neoriginare folosite pentru fabricarea acestuia, sub rezerva alineatelor (2) și (3) de mai jos.

Se aplică dispozițiile articolului 68 alineatul (1) al doilea, al treilea și al patrulea paragraf.

(2)   Dacă un produs figurează în coloanele 1 și 2 ale listei din anexa 19, pentru produsul avut în vedere trebuie îndeplinite condițiile stabilite în coloana 3 în locul regulii de la alineatul (1).

(3)   Pentru aplicarea articolului 98 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și litera (b) punctul (ii), operațiunile sau transformările prevăzute la articolul 68 alineatul (3) literele (a)-(h) se consideră prelucrare sau transformare insuficientă pentru a le conferi caracter de produse originare, indiferent dacă există sau nu o schimbare a poziției tarifare.

Articolul 101

Pentru a stabili dacă un produs este originar din teritoriile ocupate nu este necesar a se verifica dacă energia electrică, combustibilul, instalațiile și echipamentele, mașinile și uneltele folosite pentru obținerea mărfurilor sau orice materiale și produse folosite în cursul fabricației care nu intră și nu erau destinate să intre în compoziția finală a mărfurilor sunt sau nu originare din țări terțe.

Articolul 102

Dispozițiile articolelor 73 și 74 se aplică prezentei secțiuni.

Articolul 103

(1)   Următoarele se consideră ca fiind transportate direct din teritoriile ocupate către Comunitatea Europeană și din Comunitatea Europeană către teritoriile ocupate:

(2)   Dovada că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) se face către autoritățile vamale din Comunitatea Europeană sau către Camerele de Comerț din teritoriile ocupate prin prezentarea:

Articolul 104

Condițiile prevăzute în prezenta subsecțiune privind dobândirea statutului de produse originare se respectă permanent în Comunitatea Europeană sau în teritoriile ocupate.

Dacă produsele originare exportate din Comunitatea Europeană sau din teritoriile ocupate spre o altă țară sunt reintroduse în țara respectivă, ele sunt considerate ca produse fără origine, cu excepția cazului în care se face proba către autoritățile competente:

Subsecțiunea 2

Dovada originii

(a)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1

Articolul 105

Dovada caracterului originar al produselor, în sensul prezentei secțiuni, se face cu un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 al cărui model se găsește în anexa 21.

Articolul 106

(1)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează pe baza cererii scrise prezentate de către exportator sau, pe răspunderea exportatorului, de către reprezentantul autorizat al acestuia. Această cerere se întocmește pe un formular al cărui model este prezentat în anexa 21, care se completează în conformitate cu dispozițiile prezentei subsecțiuni.

Cererile pentru eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 se păstrează cel puțin doi ani de către Camerele de Comerț din teritoriile ocupate.

(2)   Exportatorul sau reprezentantul său prezintă odată cu cererea sa toate documentele justificative necesare, făcând dovada că produsele care se exportă îndeplinesc cerințele pentru eliberarea certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1.

El se angajează să prezinte, la cererea autorităților competente, toate dovezile suplimentare pe care acestea le pot considera necesare în vederea stabilirii exactității caracterului originar al produselor eligibile pentru regimul preferențial, precum și să accepte orice control, efectuat de către autoritățile menționate, al evidențelor sale contabile și al împrejurărilor în care au fost obținute produsele.

(3)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se poate elibera numai în cazul în care acesta poate servi ca document justificativ necesar pentru aplicarea preferințelor tarifare prevăzute la articolul 98.

(4)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează de către Camerele de Comerț din teritoriile ocupate sau de către autoritățile vamale ale statului membru exportator dacă mărfurile care se exportă se pot considera produse originare în sensul prezentei secțiuni.

(5)   Întrucât certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 constituie documentul justificativ pentru aplicarea regimului preferențial prevăzut, Camerele de Comerț din teritoriile ocupate sau autoritățile vamale ale statului membru exportator au sarcina de a lua toate măsurile necesare pentru verificarea originii mărfurilor și a altor date înscrise în certificat.

(6)   Pentru a verifica dacă se respectă condițiile menționate la alineatul (4), Camerele de Comerț din teritoriile ocupate sau autoritățile vamale din statul membru exportator au dreptul de a solicita documente justificative sau de a întreprinde controalele pe care le consideră necesare.

(7)   Camerele de Comerț din teritoriile ocupate sau autoritățile vamale din statul membru exportator au obligația de a se asigura că formularele prevăzute la alineatul (1) sunt completate corect. Acestea verifică în special dacă spațiul destinat descrierii mărfurilor se completează în așa fel încât să se excludă orice posibilitate de a se face adăugiri frauduloase. În acest scop, descrierea mărfurilor se face fără a se lăsa nici un rând liber. În cazul în care spațiul nu se completează integral se trage o linie orizontală sub ultimul rând al descrierii, spațiul liber fiind astfel barat.

(8)   Data eliberării certificatului de circulație a mărfurilor trebuie menționată în porțiunea de certificat rezervată pentru autoritățile vamale.

(9)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează de către Camerele de Comerț din teritoriile ocupate sau de către autoritățile vamale ale statului membru exportator atunci când produsele la care face referire se exportă. El se pune la dispoziția exportatorului imediat ce exportul se efectuează sau se asigură efectiv.

Articolul 107

(1)   În cazuri excepționale, certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 poate fi eliberat și după exportul produselor la care se referă dacă el nu a fost eliberat la data exportului din cauza unor erori neintenționate, unor omisiuni sau situații speciale. În acest caz, certificatul trebuie să aibă o mențiune specială cu privire la condițiile în care a fost eliberat.

(2)   Pentru aplicarea alineatului (1), pe cererea prezentată de către exportator:

(3)   Camerele de Comerț din teritoriile ocupate sau autoritățile vamale din statul membru exportator pot elibera retroactiv un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 numai după ce verifică dacă informațiile din cererea exportatorului sunt conforme cu cele din dosarul corespunzător.

Certificatele eliberate retroactiv trebuie să poarte una dintre următoarele mențiuni:

(4)   Mențiunea prevăzută la alineatul (3) se înscrie în caseta „Observații” din certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1.

Articolul 108

(1)   În cazul furtului, pierderii sau distrugerii unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1, exportatorul poate cere Camerelor de Comerț din teritoriile ocupate sau autorităților vamale ale statului membru exportator să-i elibereze un duplicat pe baza documentelor de export aflate în posesia lor.

(2)   Duplicatul eliberat astfel trebuie să conțină una dintre următoarele mențiuni:

(3)   Mențiunea menționată la alineatul (2) se înscrie în caseta „Observații” de pe certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1.

(4)   Duplicatul, pe care trebuie reprodusă data eliberării certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1 original, intră în vigoare la această dată.

Articolul 109

Este posibilă înlocuirea unuia sau mai multor certificate de circulație a mărfurilor EUR.1 cu unul sau mai multe certificate de circulație a mărfurilor EUR.1 cu condiția ca acest lucru să se efectueze la biroul vamal comunitar la care se află mărfurile.

Articolul 110

(1)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se prezintă autorităților vamale din statul membru în care se prezintă produsele în termen de 5 luni de la data eliberării de către Camerele de Comerț din teritoriile ocupate.

(2)   Certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 care se prezintă autorităților vamale ale statului membru după data limită de prezentare menționată la alineatul (1) se pot accepta în scopul aplicării unui regim preferențial în cazul în care nerespectarea termenului se datorează unor motive de forță majoră sau unor circumstanțe excepționale.

(3)   În afară de aceasta, autoritățile vamale ale statului membru importator pot accepta certificatele în cazul în care produsele le-au fost prezentate înainte de expirarea termenului.

Articolul 111

(1)   Produsele trimise din teritoriile ocupate pentru a fi expuse într-o țară terță și vândute după expunere pentru a fi importate în Comunitate beneficiază, la import, de preferințele tarifare menționate la articolul 98, cu condiția ca ele să respecte cerințele prezentei subsecțiuni care le permit să fie recunoscute ca fiind originare din teritoriile ocupate și cu condiția să se facă dovada față de autoritățile vamale că:

(2)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se prezintă autorităților vamale în condiții normal. Acesta are înscris pe el numele și adresa expoziției. Dacă este necesar, se pot cere documente justificative suplimentare privind caracterul produselor și condițiile în care au fost expuse.

(3)   Dispozițiile alineatului (1) se aplică în cazul tuturor expozițiilor târgurilor sau manifestărilor publice similare cu caracter comercial, industrial, agricol sau de artizanal, care nu se organizează în scop privat în magazine și clădiri comerciale și care au ca obiect vânzarea de produse străine și în timpul cărora produsele rămân sub control vamal.

Articolul 112

Certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 se prezintă autorităților vamale din statul membru importator în conformitate cu procedurile prevăzute în prezenta secțiune. Aceste autorități pot cere traducerea certificatului.

Ele pot cere, de asemenea, ca declarația de punere în liberă circulație să fie însoțită de o declarație prin care importatorul atestă că produsele corespund condițiilor cerute pentru aplicarea preferințelor tarifare menționate la articolul 98.

Articolul 113

În cazul în care, la cererea declarantului, un articol demontat sau nemontat care intră sub incidența capitolului 84 sau 85 din sistemul armonizat se importă în câteva transporturi în baza condițiilor stabilite de autoritățile vamale, se consideră că este un singur articol și se poate prezenta un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 pentru articolul complet la importul primului transport parțial.

Articolul 114

În conformitate cu normele în vigoare, certificatele de circulație a mărfurilor EUR. 1 se păstrează de către autoritățile vamale ale statului membru importator.

(b)   Formularul EUR.2

Articolul 115

(1)   Fără a se aduce atingere dispozițiilor articolului 106, în cazul transporturilor care conțin numai produse originare a căror valoare nu depășește 2 820 ECU per transport, dovada originii produselor, în sensul prezentei secțiuni, se face cu formularul EUR.2, al cărui model se găsește în anexa 22.

(2)   Formularul EUR.2 se completează și semnează de către exportator sau, cu aprobarea acestuia, de către reprezentantul său autorizat.

(3)   Pentru fiecare transport se completează un formular EUR.2.

(4)   Aceste dispoziții nu îi exonerează pe exportatori de obligația de a respecta alte formalități prevăzute de reglementările vamale și poștale.

(5)   Exportatorul care întocmește un formular EUR.2 prezintă la cererea Camerei de Comerț din teritoriile ocupate toate documentele justificative privind folosirea acestui formular.

Articolul 116

Constatarea unor mici discrepanțe între mențiunile înscrise pe certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 sau pe formularul EUR.2 și cele înscrise în documentele prezentate biroului vamal în scopul efectuării formalităților pentru importul produselor nu conduce ipso facto la nulitatea certificatului dacă se stabilește că certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 sau formularul EUR.2 corespunde cu mărfurile descrise.

Articolul 117

(1)   Sunt admise pentru import în Comunitatea Europeană ca produse originare, în sensul prezentei secțiuni, fără a mai fi necesară prezentarea documentelor menționate la articolul 105 sau 115:

(2)   Prezentele dispoziții se aplică numai când aceste importuri nu au caracter comercial și se declară ca întrunind condițiile prevăzute pentru aplicarea preferințelor stabilite și în cazul în care nu există îndoieli asupra exactității declarației.

Subsecțiunea 3

Metode de cooperare administrativă

Articolul 118

Teritoriile ocupate trimit Comisiei specimenele de ștampile folosite de Camerele de Comerț împreună cu adresele autorităților abilitate să elibereze certificatele de circulație a mărfurilor EUR. 1 și efectuează controlul a posteriori al acestor certificate și al formularelor EUR.2.

Comisia transmite aceste informații autorităților vamale din statele membre.

Articolul 119

(1)   Controlul a posteriori al certificatelor de circulație a mărfurilor EUR. 1 sau a formularelor EUR.2 se face prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale statul membru importator sau Camerele de Comerț din teritoriile ocupate au îndoieli întemeiate asupra autenticității documentului sau a exactității informațiilor privind originea reală a produselor în cauză.

(2)   Pentru a asigura aplicarea corectă a subsecțiunii 1, teritoriile ocupate acordă asistență Comunității, permițând autorităților vamale din statele membre să verifice autenticitatea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 și a formularelor EUR.2, precum și exactitatea informațiilor cu privire la originea reală a produselor respective.

(3)   În sensul dispozițiilor de la alineatul (1), autoritățile vamale ale statului membru sau ale teritoriului importator returnează certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1, formularul EUR.2 sau o copie a acestui certificat sau formular Camerelor de Comerț din teritoriile ocupate sau autorităților vamale ale statului membru exportator indicând, dacă este cazul, motivele de fond și de formă care justifică o anchetă.

Autoritățile solicitante anexează la certificatul de circulație a mărfurilor EUR. 1 sau la formularul EUR.2 orice document comercial relevant sau o copie a acestora și prezintă, în sprijinul cererii de control a posteriori toate documentele și informațiile ce au fost obținute și care sugerează că informațiile înscrise pe certificatul respectiv sunt inexacte.

Dacă decid să suspende aplicarea regimului preferențial în așteptarea rezultatelor controlului, autoritățile din statul membru importator dispun eliberarea mărfurilor cu condiția adoptării unor măsuri conservatoriiconsiderate necesare.

(4)   Rezultatele controlului sunt aduse la cunoștința autorităților vamale din statul membru importator sau Camerele de Comerț din teritoriile ocupate sunt informate în termen de șase luni. Aceste rezultate trebuie să facă posibil să se stabilească dacă documentele returnate în conformitate cu alineatul (3) se aplică mărfurilor exportate efectiv și dacă aceste mărfuri îndeplinesc condițiile necesare pentru a se solicita regimul preferențial.

Dispozițiile articolului 95 alineatul (5) se aplică prezentului alineat.

(5)   În scopul controlului a posteriori al certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1, Camerele de Comerț din teritoriile ocupate sau autoritățile vamale ale statului membru exportator păstrează documentele de export sau copiile certificatelor care le înlocuiesc pe acestea o perioadă de cel puțin doi ani.

Secțiunea 3

Republicile Bosnia-Herțegovina, Croația, Slovenia și teritoriul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei

Subsecțiunea 1

Definirea conceptului de produse originare

Articolul 120

În sensul dispozițiilor privind preferințele tarifare acordate de Comunitate anumitor produse originare din Republicile Bosnia-Herțegovina, Croația, Slovenia și pe teritoriul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei denumite în continuare „republică beneficiară”, produsele următoare, cu condiția ca ele să fie transportate direct în sensul articolului 125, se consideră:

Articolul 121

(1)   Articolele prevăzute la articolul 67 alineatul (1) literele (a)-(k) se consideră ca fiind obținute în totalitate fie într-o republică beneficiară, fie în Comunitate.

(2)   Expresia „navele acesteia” de la articolul 67 alineatul (1) litera (f) reprezintă numai navele:

(3)   Expresiile „Comunitate” și „republică beneficiară” se referă și la apele teritoriale ale acestora. Navele maritime, inclusiv navele-uzină, pe care peștele prins este prelucrat sau transformat, se consideră parte a teritoriului statului căruia îi aparțin, cu condiția ca ele să respecte dispozițiile prevăzute la alineatul (2).

Articolul 122

(1)   Pentru aplicarea articolului 120, materialele neoriginare se consideră prelucrate sau transformate atunci când produsul obținut se clasifică la o altă poziție tarifară, diferită de cea la care au fost clasificate toate materialele neoriginare folosite la producerea lui, cu condiția respectării dispozițiilor de la alineatele (2) și (3) de mai jos.

Se aplică dispozițiile articolului 68 alineatul (1) paragrafele al doilea, al treilea și al patrulea.

(2)   Pentru un produs menționat în coloanele 1 și 2 din lista prevăzută în anexa 20 trebuie îndeplinite condițiile stabilite în coloana 3 în locul regulilor de la alineatul (1).

(3)   Pentru aplicarea alineatelor (1) și (2), operațiunile prevăzute la articolul 68 alineatul (3) literele (a)-(h) se consideră lucrări și transformări insuficiente pentru a conferi caracterul originar, indiferent dacă poziția tarifară se schimbă sau nu.

Articolul 123

Pentru a stabili dacă un produs este originar dintr-o republică beneficiară sau din Comunitate, nu este necesar să se verifice dacă energia electrică, combustibilul, instalațiile și echipamentele, mașinile și utilajele folosite pentru obținerea mărfurilor sau orice materiale și produse folosite în cursul fabricației și care nu sunt destinate să intre în compoziția finală a produsului sunt sau nu originare din țări terțe.

Articolul 124

Dispozițiile articolelor 73 și 74 se aplică prezentei secțiuni.

Articolul 125

(1)   Preferințele tarifare menționate la articolul 120 se aplică numai produselor sau materialelor care sunt transportate între teritoriul republicii beneficiare în cauză și cel al Comunității fără tranzitarea altui teritoriu. Cu toate acestea, transportul mărfurilor originare dintr-o republică beneficiară sau din Comunitate care constituie un singur transport pot tranzita alt teritoriu decât cel al unei republici beneficiare sau al Comunității cu sau fără transbordare sau antrepozitare temporară pe acest teritoriu, cu condiția ca mărfurile să fi rămas sub supravegherea autorităților vamale din țara de tranzit sau de antrepozitare și ca ele să nu fi suferit, după caz, alte operațiuni cu excepția descărcării, reîncărcării sau a oricărei alte operațiuni destinate să le păstreze în aceeași stare.

Transportul prin conducte al produselor originare din republica beneficiară sau din Comunitate se poate efectua cu tranzitarea altui teritoriu decât acela al Comunității sau republicii beneficiare.

(2)   Dovada respectării condițiilor prevăzute la alineatul (1) se face față de autoritățile vamale competente prin prezentarea:

Articolul 126

Condițiile enunțate în prezenta subsecțiune referitoare la dobândirea caracterului originar trebuie îndeplinite permanent în Comunitate sau într-o republică beneficiară.

Dacă produsele originare exportate din Comunitate sau dintr-o republică beneficiară către o altă țară se reintroduc, ele se consideră ca nefiind originare, cu excepția cazului în care se poate face dovada față de autoritățile vamale:

Subsecțiunea 2

Dovada originii

(a)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1

Articolul 127

Dovada caracterului originar al produselor, în sensul prezentei secțiuni, se face cu un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 al cărui model figurează în anexa 21.

Articolul 128

(1)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează pe baza unei cereri scrise prezentate de către exportator sau, pe răspunderea exportatorului, de către reprezentant său autorizat. O astfel de cerere se face pe un formular al cărui model se găsește în anexa 21, care se completează în conformitate cu dispozițiile din prezenta subsecțiune.

Cererile pentru eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 trebuie păstrate cel puțin doi ani de către autoritățile vamale ale statului membru exportator sau ale republicii beneficiare exportatoare.

(2)   Se aplică dispozițiile articolului 106 alineatul (2).

(3)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se poate elibera numai în cazul în care poate servi ca document justificativ pentru aplicarea preferințelor tarifare menționate la articolul 120.

(4)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează de către autoritățile vamale ale statului membru exportator sau ale republicii beneficiare exportatoare dacă mărfurile pot fi considerate produse originare în sensul prezenței secțiuni.

(5)   În cazul în care mărfurile se consideră „produse originare” în sensul articolului 120 alineatul (1) litera (b) ultima teză sau alineatul (2) litera (b) ultima teză, eliberarea certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1 este condiționată de prezentarea dovezii de origine eliberate sau întocmite anterior. Această dovadă de origine trebuie păstrată cel puțin doi ani de către autoritățile vamale ale statului membru exportator sau ale republicii beneficiare exportatoare.

(6)   Întrucât certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 constituie documentul justificativ pentru aplicarea preferințelor tarifare menționate la articolul 120, autoritățile vamale ale statului membru exportator sau ale republicii beneficiare exportatoare au obligația de a întreprinde toate măsurile necesare pentru verificarea originii mărfurilor și pentru controlarea celorlalte date înscrise în certificat.

(7)   Pentru a verifica dacă se respectă condițiile prevăzute la alineatele (4) și (5), autoritățile vamale ale statului membru exportator sau ale republicii beneficiare au dreptul de a solicita toate documentele justificative sau de a efectua toate verificările pe care le consideră necesare.

(8)   Autorităților vamale din statul membru exportator sau din republica beneficiară le revine răspunderea de a se asigura că formularul prevăzut la articolul 127 se completează corect. Acestea verifică în special dacă spațiul destinat descrierii produselor se completează în așa fel încât să se excludă orice posibilitate de a se face adăugiri frauduloase. În acest sens, descrierea produselor se face fără a se lăsa nici un rând liber. În cazul în care spațiul nu se completează integral se trage o linie orizontală sub ultimul rând al descrierii, spațiul liber fiind astfel barat.

(9)   Data eliberării certificatului de circulație trebuie să se indice în partea certificatului de circulație a mărfurilor care este rezervată autorităților vamale.

(10)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se eliberează de către autoritățile vamale ale statului membru exportator sau ale republicii beneficiare exportatoare când produsele la care acesta face referire se exportă. Certificatul se pune la dispoziția exportatorului de îndată ce exportul s-a realizat sau s-a asigurat efectiv.

(11)   În cazul Republicii Bosnia-Herțegovina și al teritoriului Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, mențiunea „autoritățile vamale” din prezentul articol și din următoarele se interpretează ca referindu-se la Camerele de Comerț pe perioada în care Camerele de Comerț ale acestor republici îndeplinesc funcțiile respective.

Articolul 129

Dispozițiile articolelor 107 la 109 se aplică prezentei secțiuni.

Articolul 130

(1)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se prezintă în termen de cinci luni de la data eliberării sale de către autoritățile vamale ale statului membru exportator sau ale republicii beneficiare exportatoare autorităților vamale ale statului membru importator sau ale republicii beneficiare în care se introduc produsele.

(2)   Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 care se prezintă autorităților vamale ale statului membru importator sau republicii beneficiare după termenul de prezentare prevăzută la alineatul (1) se poate accepta în scopul aplicării regimului preferențial, în cazul în care omisiunea de a prezenta certificatul până la termen se datorează unui caz de forță majoră sau unor circumstanțe excepționale.

(3)   În alte cazuri de prezentare ulterioară, autoritățile vamale ale statului membru importator sau ale republicii beneficiare exportatoare pot accepta certificatele dacă produsele le-au fost prezentate înainte de termenul prevăzut.

Articolul 131

(1)   Produsele expediate din Comunitate sau dintr-o republică beneficiară pentru a fi expuse într-o altă țară și vândute după expoziție pentru a fi importate în Comunitate beneficiază la import de preferințele tarifare menționate la articolul 120, cu condiția ca mărfurile să îndeplinească condițiile prevăzute la subsecțiunea 1 pentru a fi recunoscute ca originare din Comunitate sau dintr-o republică beneficiară și cu condiția să se facă dovada în fața autorităților vamale:

(2)   Se aplică dispozițiile articolului 111 alineatele (2) și (3)

Articolul 132

Certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 se prezintă autorităților vamale din statul membru importator sau din republica beneficiară importatoare, în conformitate cu normele stabilite în legislația statului membru sau republicii beneficiare în cauză. Autoritățile menționate pot cere traducerea certificatului.

Ele pot cere, de asemenea, ca declarația de import să fie însoțită de o declarație prin care importatorul să ateste că produsele respectă condițiile necesare pentru aplicarea preferințelor tarifare menționate la articolul 120.

Articolul 133

Fără a se aduce atingere articolului 122 alineatul (3), în cazul în care, la cererea declarantului în vamă, un articol demontat sau nemontat care intră sub incidența capitolului 84 sau 85 din sistemului armonizat se importă în câteva transporturi fracționate în condițiile stipulate de autoritățile vamale, acesta se consideră drept un singur articol și se poate prezenta un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 pentru articolul complet la importul primului transport parțial de mărfuri.

Articolul 134

Certificatele de circulație a mărfurilor EUR.1 se păstrează de către autoritățile vamale ale statului membru importator sau ale republicii beneficiare importatoare în conformitate cu normele în vigoare în Comunitate sau în republica beneficiară.

(b)   Formularul EUR.2

Articolul 135

(1)   Fără a se aduce atingere articolului 127, pentru transporturile care conțin numai produse originare a căror valoare nu depășește 3 000 ECU per transport de mărfuri, dovada caracterului originar al produselor, în sensul secțiunii 1, se face cu formularul EUR.2, al cărui model se găsește în anexa 22.

(2)   Formularul EUR.2 se completează și se semnează de către exportator sau, sub răspunderea acestuia, de către reprezentantul său autorizat. Dacă mărfurile incluse în transport au făcut deja obiectul unui control în statul membru sau teritoriul exportator, ținând seama de definiția noțiunii de „produs originar”, exportatorul poate face referire la acest control în rubrica „Observații” din formularul EUR.2.

(3)   Pentru fiecare transport se completează un formular EUR.2.

(4)   Aceste dispoziții nu exonerează exportatorii de respectarea altor formalități prevăzute de regulamentele vamale sau poștale.

(5)   Exportatorul care a întocmit formularul EUR.2 prezintă, la cererea autorităților vamale din statul membru sau din republica beneficiară, toate documentele justificative referitoare la folosirea acestui formular.

Articolul 136

În sensul subsecțiunii 1, la importul în Comunitate sau într-o republică beneficiară, următoarele produse originare pot beneficia de preferințele tarifare menționate la articolul 120, fără a fi nevoie să se prezinte documentele menționate la articolul 127 sau la articolul 135:

Dispozițiile articolului 117 alineatul (2) se aplică prezentei secțiuni.

Subsecțiunea 3

Metode de cooperare administrativă

Articolul 137

Republicile beneficiare transmit Comisiei specimenele ștampilelor folosite, precum și adresele autorităților vamale competente pentru eliberarea certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 și pentru asigurarea controlului a posteriori al acestor certificate și al formularelor EUR.2. Comisia transmite aceste informații autorităților vamale ale statelor membre.

Articolul 138

(1)   Controlul a posteriori al certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 sau al formularelor EUR.2 se efectuează prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale statului membru sau autoritățile vamale ale republicii beneficiare importatoare au îndoieli justificate în ceea ce privește autenticitatea documentului sau exactitatea informațiilor privind origine reală a produselor respective.

(2)   Pentru asigurarea unei aplicări corecte a prezentelor dispoziții, statele membre ale Comunității, pe de o parte, și republicile beneficiare, pe de altă parte, se sprijină reciproc prin intermediul autorităților vamale pentru verificarea autenticității certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 și a formularelor EUR.2 și a exactității informațiilor privind originea reală a produselor respective.

(3)   În scopul aplicării dispozițiilor alineatului (1), autoritățile vamale ale statului membru sau ale republicii beneficiare importatoare înapoiază certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1, formularul EUR.2 sau o copie a acestora autorităților vamale din statul exportator precizând, după caz, motivele de fond sau de formă care justifică declanșarea unei anchete.

Autoritățile solicitante anexează, dacă aceasta a fost întocmită, factura sau o copie a acesteia la certificatul EUR.1 sau la formularul EUR.2 și furnizează toate informațiile care au putut fi obținute și care lasă să se înțeleagă că datele înscrise pe certificatul sau formularul respectiv sunt inexacte.

Dacă decid să suspende aplicarea preferințelor tarifare menționate la articolul 120, în așteptarea rezultatelor controlului, autoritățile din statul membru importator acordă liberul de vamă mărfurilor, cu condiția adoptării măsurilor conservatorii considerate necesare.

(4)   Rezultatele controlului a posteriori sunt aduse la cunoștința autorităților vamale ale statului membru importator sau ale republicii beneficiare în termen de maximum șase luni. Rezultatele trebuie să facă posibil să se stabilească dacă certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 sau formularul EUR.2 contestat se aplică produselor efectiv exportate și dacă acestea puteau de fapt să beneficieze de preferințele tarifare menționate la articolul 120.

Dacă, în cazul existenței unor îndoieli întemeiate, nu se prezintă un răspuns până la expirarea termenului de șase luni de la data cererii de control ori dacă răspunsul nu face posibil să se stabilească autenticitatea documentului respectiv sau originea reală a produselor, autoritățile solicitante refuză beneficiul preferințelor prevăzute, cu excepția cazurilor de forță majoră sau a circumstanțelor excepționale.

(5)   În scopul controlului a posteriori al certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1, autoritățile vamale ale țării exportatoare păstrează copiile certificatelor, precum și documentele de export aferente pe o perioadă de cel puțin doi ani.

Subsecțiunea 4

Ceuta și Melilla

Articolul 139

(1)   Termenul „Comunitate” folosit în prezenta secțiune nu acoperă Ceuta sau Melilla. Expresia „produse originare din Comunitate” nu acoperă produsele originare din aceste zone.

(2)   Subsecțiunile 1-3 ale prezentei secțiuni se aplică mutatis mutandis produselor originare din Ceuta și Melilla, sub rezerva condițiilor speciale prevăzute la articolul 140.

Articolul 140

(1)   Alineatele următoare se aplică în locul articolului 120, iar trimiterile la acest articol se aplică mutatis mutandis prezentului articol.

(2)   Cu condiția să fi fost transportate direct în conformitate cu dispozițiile articolului 125, următoarele se consideră drept:

(3)   Ceuta și Melilla se consideră un singur teritoriu.

(4)   Exportatorul sau reprezentantul său autorizat înscrie numele republicii beneficiare respective și „Ceuta și Melilla” în caseta 2 a certificatului de circulație a mărfurilor EUR.1.

În plus, în cazul produselor originare din Ceuta și Melilla, caracterul originar se precizează în caseta 4 a certificatului EUR.1.

(5)   Autoritățile vamale spaniole răspund de aplicarea prezentelor dispoziții în Ceuta și Melilla.

TITLUL V

VALOAREA ÎN VAMĂ

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Articolul 141

(1)   Pentru aplicarea dispozițiilor articolelor 28-36 din cod și a celor din prezentul titlu, statele membre respectă dispozițiile stipulate în anexa 23.

Dispozițiile prevăzute în prima coloană a anexei 23 se aplică în conformitate cu nota interpretativă corespunzătoare care apare în coloana a doua.

(2)   Dacă pentru stabilirea valorii în vamă este necesar să se facă referire la principii contabile general acceptate, se aplică dispozițiile anexei 24.

Articolul 142

(1)   În sensul prezentului titlu termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

(2)   Expresiile „mărfuri identice” și „mărfuri similare” nu se aplică mărfurilor care conțin sau presupun, după caz, activități de engineering, dezvoltare, artă sau design ori planuri și schițe, pentru care nu s-a făcut nici o modificare în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din cod, deoarece aceste activități au fost realizate în Comunitate.

Articolul 143

(1)   În sensul articolului 29 alineatul (1) litera (d) și articolului 30 alineatul (2) litera (c) din cod, se consideră că persoanele sunt legate între ele numai în cazul în care:

(2)   În sensul prezentului titlu, se consideră că persoanele care sunt asociate în afaceri în sensul că una dintre ele este agentul, distribuitorul sau concesionarul exclusiv al celeilalte, indiferent de denumirea utilizată, sunt legate între ele numai dacă se încadrează într-unul din criteriile de la alineatul (1).

Articolul 144

(1)   Atunci când se determină valoarea în vamă, în conformitate cu dispozițiile articolului 29 din cod, a mărfurilor al căror preț nu a fost plătit efectiv la data avută în vedere, pentru determinarea valorii în vamă, prețul de plătit la data avută în vedere pentru achitare se ia, de regulă, ca bază pentru evaluarea în vamă.

(2)   Comisia și statele membre se consultă în cadrul comitetului cu privire la aplicarea dispozițiilor alineatului (1).

Articolul 145

În cazul în care mărfurile declarate pentru punerea în liberă circulație constituie o parte dintr-o cantitate mai mare de mărfuri de același fel, cumpărate în cadrul unei tranzacții unice, prețul efectiv plătit sau de plătit în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din cod este prețul calculat proporțional în funcție de cantitățile declarate raportate la cantitatea totală cumpărată.

Repartizarea proporțională a prețului plătit efectiv sau de plătit se aplică și în cazul pierderii parțiale sau în caz de deteriorare a mărfurilor de evaluat înainte de punerea în liberă circulație.

Articolul 146

În cazul în care prețul plătit efectiv sau de plătit menționat la articolul 29 alineatul (1) din cod include o sumă care reprezintă o taxă internă exigibilă în țara de origine sau exportatoare cu privire la mărfurile avute în vedere, această sumă nu se include în valoarea în vamă cu condiția să se demonstreze față de autoritățile vamale în cauză că mărfurile respective au fost sau vor fi exonerate de aceasta în beneficiul cumpărătorului.

Articolul 147

(1)   În sensul articolului 29 din cod, faptul că mărfurile care fac obiectul unei tranzacții sunt declarate pentru a fi puse în liberă circulație se consideră drept indiciu suficient că ele au fost vândute în vederea exportului către teritoriul vamal al Comunității. Acest indiciu se aplică și în cazul vânzărilor succesive efectuate înainte de evaluare; în aceste caz, fiecare preț rezultat din aceste vânzări se poate lua ca bază pentru evaluare, cu respectarea dispozițiilor articolelor 178-181.

(2)   Cu toate acestea, în cazul utilizării mărfurilor într-o terță țară între data vânzării și data punerii în liberă circulație, nu se impune ca valoarea în vamă să fie valoarea de tranzacție.

(3)   Cumpărătorul nu trebuie să îndeplinească altă condiție decât aceea de a fi parte la contractul de vânzare.

Articolul 148

În cazul în care, la aplicarea articolului 29 alineatul (1) litera (b) din cod, se stabilește că vânzarea sau prețul mărfurilor importate se supune unei condiții sau unei prestații a cărei valoare se poate determina cu privire la mărfurile de evaluat, această valoare se consideră drept plată indirectă efectuată de cumpărător către vânzător a unei părți din prețul efectiv plătit sau de plătit, atât timp cât condiția sau prestația în cauză nu se referă:

Articolul 149

(1)   Pentru aplicarea dispozițiilor articolului 29 alineatul (3) litera (b) din cod, „activități de comercializare” reprezintă toate activitățile legate de acțiunile de publicitate și de promovare a vânzării mărfurilor în cauză, precum și toate activitățile legate de garanțiile aferente.

(2)   Astfel de activități desfășurate de cumpărător se consideră ca fiind întreprinse pe seama sa, chiar dacă ele rezultă dintr-o obligație ce revine cumpărătorului pe baza unui acord încheiat cu vânzătorul.

Articolul 150

(1)   În sensul articolului 30 alineatul (2) litera (a) din cod (valoarea de tranzacție a mărfurilor identice), valoarea în vamă se determină prin corelare cu valoarea de tranzacție a unor mărfuri identice vândute în aceleași condiții comerciale și în cantitate sensibil egală cu a mărfurilor de evaluat. În absența unei astfel de vânzări, se face referire la valoarea de tranzacție a mărfurilor identice vândute în condiții comerciale diferite și/sau în cantități diferite, ajustate pentru a ține seama de diferențele ce pot rezulta din condițiile comerciale și/sau cantități, cu condiția ca aceste ajustări să se poată face pe baza elementelor probatorii care stabilesc în mod clar temeinicia și exactitatea ajustării, indiferent dacă acestea conduc la o creștere sau o scădere a valorii.

(2)   În cazul în care cheltuielile prevăzute la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din cod se includ în valoarea de tranzacție, această valoare este ajustată pentru a ține seama de diferențele semnificative care pot exista între cheltuielile aferente, pe de o parte, mărfurilor importate și, pe de altă parte, mărfurilor identice în cauză care provin din diferențele de distanță și moduri de transport diferite.

(3)   În cazul în care, pentru aplicarea prezentului articol, se constată existența a două sau mai multe valori de tranzacție pentru mărfuri identice, pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor importate se ia în considerare valoarea de tranzacție cea mai mică.

(4)   În sensul dispozițiilor prezentului articol, valoarea de tranzacție a mărfurilor produse de o altă persoană nu se ia în calcul decât în cazul în care nu se poate identifica nici o valoare de tranzacție a mărfurilor identice, produse de aceeași persoană care a produs mărfurile de evaluat, în conformitate cu alineatul (1).

(5)   În sensul prezentului articol, „valoarea de tranzacție a mărfurilor identice importate” reprezintă o valoare în vamă stabilită în prealabil în conformitate cu articolul 29 din cod, ajustată în conformitate cu alineatele (1) și (2) din prezentul articol.

Articolul 151

(1)   La aplicarea articolului 30 alineatul (2) litera (b) din cod (valoarea de tranzacție a mărfurilor similare), valoarea în vamă se determină prin corelare cu valoarea de tranzacție a unor mărfuri similare în cadrul unei vânzări în aceleași condiții comerciale și în cantitate sensibil egală ca în cazul mărfurilor supuse evaluării. Când nu se găsește o astfel de vânzare, se folosește valoarea tranzacției cu mărfuri similare vândute în alte condiții comerciale și/sau în cantități diferite, ajustată pentru a reflecta diferențele ce pot rezulta din condițiile comerciale și/sau cantități, cu condiția ca această ajustare să se poată face pe baza probelor demonstrabile care stabilesc în mod clar temeinicia și exactitatea ajustării, indiferent dacă aceasta conduce la o creștere sau o scădere a valorii.

(2)   În cazul în care cheltuielile prevăzute la articolul 32 alineatul (1) litera (e) din cod se includ în valoarea de tranzacție, această valoare se ajustează pentru a ține seama de diferențele semnificative care pot exista între cheltuielile aferente, pe de o parte, mărfurilor importate și, pe de alte parte, mărfurilor similare în cauză, care rezultă din diferențele de distanță și moduri de transport diferite.

(3)   În cazul în care, la aplicarea prezentului articol, se constată existența a două sau mai multe valori de tranzacție ale mărfurilor similare, pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor importate se ia în considerare valoarea de tranzacție cea mai mică.

(4)   În sensul prezentului articol, valoarea de tranzacție a mărfurilor produse de o altă persoană nu se ia în calcul decât în cazul în care nu se poate identifica nici o valoare de tranzacție a mărfurilor similare, produse de aceeași persoană care a produs mărfurile de evaluat, în conformitate cu alineatul (1).

(5)   În sensul prezentului articol, „valoarea de tranzacție a mărfurilor similare importate” reprezintă o valoare în vamă stabilită în prealabil în conformitate cu articolul 29 din cod, ajustată în conformitate cu alineatele (1) și (2) din prezentul articol.

Articolul 152

(2)   În cazul în care mărfurile importate sau mărfurile identice sau similare importate nu se vând în Comunitate în aceeași stare, atunci, la cererea importatorului, valoarea în vamă se calculează pe baza prețului unitar cu care se vând mărfurile importate în cea mai mare cantitate totală, după o transformare sau prelucrare ulterioară, către persoane din Comunitate care nu sunt legate de vânzători, ținându-se seama de valoarea adăugată prin această prelucrare sau transformare și de deducerile prevăzute la alineatul (1) litera (a).

(3)   În sensul prezentului articol, prețul unitar cu care se vând mărfurile importate în cea mai mare cantitate totală reprezintă prețul cu care se vinde cel mai mare număr de unități de produs către persoane care nu sunt legate de persoanele de la care cumpără mărfurile în cauză, la primul nivel comercial după import la care se efectuează astfel de vânzări.

(4)   În sensul prezentului articol, la stabilirea prețului unitar nu se ia în considerare vânzarea în Comunitate către o persoană care, direct sau indirect, gratuit sau cu costuri reduse, furnizează elemente prevăzute la articolul 32 alineatul (1) litera (b) din cod în vederea folosirii pentru producerea și vânzarea la export a mărfurilor importate.

(5)   În sensul alineatului (1) litera (b), „data cea mai apropiată” reprezintă data la care se efectuează vânzări de mărfuri importate sau de mărfuri identice sau similare importate într-o cantitate suficientă pentru a se putea stabili prețul unitar.

Articolul 153

(1)   La aplicarea articolului 30 alineatul (2) litera (d) din cod (valoarea calculată), autoritățile vamale nu pot cere sau impune unei persoane care nu are reședința în Comunitate să prezinte spre examinare documente contabile sau alte documente pentru a se stabili această valoare. Cu toate acestea, informațiile comunicate de către producătorul mărfurilor în scopul stabilirii valorii în vamă, în conformitate cu prezentul articol, se pot verifica într-o țară necomunitară de către autoritățile vamale ale unui stat membru cu acordul producătorului și cu condiția ca aceste autorități să anunțe cu suficient timp înainte autoritățile din țara respectivă, iar acestea din urmă să-și dea consimțământul cu privire la efectuarea anchetei.

(2)   Costul sau valoarea materialelor și a operațiunilor de fabricație prevăzute la articolul 30 alineatul (2) litera (d) prima liniuță din cod include costul activităților menționate la articolul 32 alineatul (1) litera (a) punctele (ii) și (iii) din cod.

Acesta include, de asemenea, valoarea, repartizată într-o proporție corespunzătoare, a oricărui produs sau serviciu prevăzut la articolul 32 alineatul (1) litera (b) din cod, care se furnizează direct sau indirect de către cumpărător pentru producerea mărfurilor importate. Valoarea activităților prevăzute la articolul 32 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din cod care se produc în Comunitate se include numai în măsura în care aceste activități intră în sarcina producătorului.

(3)   În cazul în care la stabilirea unei valori calculate sunt folosite alte informații decât cele furnizate de producător sau în numele acestuia, autoritățile vamale îl informează pe declarant, dacă acesta din urmă solicită acest lucru, cu privire la sursa acestor informații, datele folosite și calculele efectuate pe baza acestor date, sub rezerva articolului 15 din cod.

(4)   „Cheltuielile generale”, prevăzute la articolul 30 alineatul (2) litera (d) a doua liniuță din cod, cuprind costurile directe și indirecte de producție și de comercializare a mărfurilor pentru export care nu sunt incluse la articolul 30 alineatul (2) litera (d) prima liniuță din cod.

Articolul 154

În cazul în care containerele menționate la articolul 32 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din cod fac obiectul unor importuri repetate, la cererea declarantului, costul acestora este defalcat corespunzător, în conformitate cu principiile contabile general acceptate.

Articolul 155

În sensul articolului 32 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din cod, costurile de cercetare și schițele preliminare de proiectare nu se includ în valoarea în vamă.

Articolul 156

Articolul 33 litera (c) din cod se aplică mutatis mutandis în cazul în care valoarea în vamă se determină prin aplicarea altei metode decât cea a valorii de tranzacție.

CAPITOLUL 2

Dispoziții cu privire la redevențe și drepturi de licență

Articolul 157

(1)   În sensul articolului 32, alineatul (1) litera (c) din cod, redevențele și drepturile de licență reprezintă în special plata pentru utilizarea drepturilor legate de:

(2)   Fără a se aduce atingere articolului 32 alineatul (5) din cod, la stabilirea valorii în vamă a mărfurilor importate în conformitate cu articolul 29 din cod se adaugă o redevență sau un drept de licență la prețul efectiv plătit sau de plătit numai dacă această plată:

Articolul 158

(1)   În cazul în care mărfurile importate constituie numai un element sau o componentă a mărfurilor produse în Comunitate, se aplică o ajustare a prețului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate numai dacă redevența sau dreptul de licență sunt se referă la aceste mărfuri.

(2)   În cazul în care mărfurile se importă în stare neasamblată sau trebuie ca înainte de revânzare să sufere numai operațiuni minore, precum diluarea sau ambalarea, acest lucru nu împiedică redevența sau dreptul de licență să fie considerate ca referindu-se la mărfurile importate.

(3)   În cazul în care redevențele sau drepturile de licență se referă parțial la mărfurile importate și parțial la alte elemente sau componente adăugate mărfurilor după import sau de prestări sau servicii ulterioare importului, defalcarea corespunzătoare se face numai în baza datelor obiective și cuantificabile, în conformitate cu nota interpretativă menționată în anexa 23, care este aferentă articolului 32 alineatul (2) din cod.

Articolul 159

Redevența sau dreptul de licență care se referă la dreptul de utilizare a unei mărci de fabrică sau de comerț se adaugă la prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate numai în cazul în care:

Articolul 160

În cazul în care cumpărătorul achită redevențe sau drepturi de licență către un terț, condițiile menționate la articolul 157 alineatul (2) nu se consideră îndeplinite decât dacă vânzătorul sau o persoană legată de acesta îi cere cumpărătorului să efectueze această plată.

Articolul 161

În cazul în care modalitatea de calculare a valorii unei redevențe sau a unui drept de licență se raportează la prețul mărfurilor importate, se poate presupune că plata acestei redevențe sau drept de licență se referă la mărfurile de evaluat, dacă nu se dovedește altfel.

Cu toate acestea, în cazul în care valoarea unei redevențe sau a unui drept de licență se calculează independent de prețul mărfurilor importate, plata redevenței sau dreptului de licență se poate referi la mărfurile de evaluat.

Articolul 162

În sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din cod, nu se ia în considerare țara de reședință a beneficiarului plății redevenței sau dreptului de licență.

CAPITOLUL 3

Dispoziții referitoare la locul de introducere pe teritoriul Comunității

Articolul 163

(1)   În sensul articolului 32 alineatul (1) litera (e) și al articolului 33 litera (a) din cod, locul de introducere pe teritoriul vamal al Comunității reprezintă:

(2)   Pentru mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Comunității și apoi transportate spre o destinație din altă parte a acelui teritoriu cu tranzitarea teritoriilor austriac, elvețian, ungar, ceh și slovac sau a teritoriului iugoslav la 1 ianuarie 1991, valoarea în vamă se stabilește în funcție de primul loc de introducere pe teritoriul vamal al Comunității cu condiția ca mărfurile să fie transportate direct prin teritoriile austriac, elvețian, ungar, ceh și slovac sau iugoslav în sensul definit mai sus pe o rută obișnuită care traversează aceste teritorii până la locul de destinație.

(3)   Pentru mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Comunității și apoi transportate pe cale maritimă spre o destinație aflată în altă parte a acestui teritoriu, valoarea în vamă se stabilește în funcție de primul loc de introducere pe teritoriul vamal al Comunității, dacă mărfurile sunt transportate direct pe o rută obișnuită spre locul de destinație.

(4)   Dispozițiile alineatelor (2) și (3) ale prezentului articol se aplică și în cazul în care mărfurile, din motive strict legate de transportul lor, sunt descărcate, transbordate sau imobilizate temporar pe teritoriile austriac, elvețian, ungar, ceh și slovac sau iugoslav în sensul prevăzut la alineatul (2).

(5)   Pentru mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Comunității și transportate direct dintr-un departament francez de peste mări către altă parte a teritoriului vamal al Comunității sau viceversa, locul de introducere care se ia în considerare este locul prevăzut la alineatele (1) și (2), situat în acea parte a teritoriului de vamal al Comunității de unde provin mărfurile, dacă acestea au fost descărcate sau transbordate acolo și acest lucru a fost certificat de către autoritățile vamale.

(6)   În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatele (2), (3) și (5), se consideră loc de introducere locul prevăzut la alineatul (1) situat în partea teritoriului vamal al Comunității către care sunt expediate mărfurile.

CAPITOLUL 4

Dispoziții referitoare la cheltuielile de transport

Articolul 164

La aplicarea articolului 32 alineatul (1) litera (e) și a articolului 33 litera (a) din cod:

Articolul 165

(1)   Taxele poștale achitate până la locul de destinație pentru mărfurile expediate prin poștă se includ în totalitate în valoarea în vamă a acestor mărfuri, cu excepția taxelor poștale suplimentare percepute în țara importatoare.

(2)   Cu toate acestea, pentru determinarea valorii marfurilor care fac obiectul unor expeditii fara caracter comercial, aceste taxe nu presupun efectuarea niciunei ajustari a valorii declarate.

(3)   Alineatele (1) și (2) nu se aplică mărfurilor transportate prin intermediul serviciilor poștale expres cunoscute sub numele de „EMS-Datapost” („EMS-Jetpost” în Danemarca, „EMS-Kurierpostsendungen” în Germania, „CAI-Post” în Italia).

Articolul 166

Cheltuielile de transport aerian care se includ în valoarea în vamă a mărfurilor se stabilesc prin aplicarea regulilor și procentelor indicate în anexa 25.

CAPITOLUL 5

Evaluarea suporturilor informatice folosite la echipamentele de prelucrare a datelor

Articolul 167

(1)   Fără a se aduce atingere articolelor 29-33 din cod, la stabilirea valorii în vamă a suporturilor informatice importate destinate echipamentelor de prelucrare a datelor și care conțin date sau instrucțiuni, se ține seama numai de valoarea suportului informatic propriu-zis. Valoarea în vamă a suporturilor importate care conțin date și instrucțiuni nu include, prin urmare, costul sau valoarea datelor ori a instrucțiunilor, cu condiția ca acest cost sau această valoare să se distingă de costul sau valoarea suportului în cauză.

(2)   În sensul prezentului articol:

CAPITOLUL 6

Dispoziții privind cursul de schimb

Articolul 168

În sensul articolelor 169-172, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:

Articolul 169

(1)   În cazul în care elementele folosite la determinarea valorii în vamă a mărfurilor sunt exprimate în momentul acestei determinări în altă monedă decât cea a statului membru în care se face evaluarea, cursul de schimb de folosit la determinarea acestei valori, exprimat în moneda statului membru respectiv este cursul înregistrat în penultima zi de miercuri a lunii și publicat în ziua respectivă sau în ziua următoare.

(2)   Cursul înregistrat în penultima zi de miercuri a lunii se folosește pe durata lunii calendaristice următoare cu excepția cazului în care este înlocuit de un curs stabilit în conformitate cu dispozițiile articolului 171.

(3)   În cazul în care cursul de schimb nu este înregistrat în penultima zi de miercuri, în conformitate cu alineatul (1) sau, în cazul în care fiind înregistrat, nu a fost publicat în ziua respectivă sau în ziua următoare, ultimul curs înregistrat și publicat pentru această monedă, în decursul celor 14 zile precedente, se consideră curs înregistrat pentru ziua de miercuri în cauză.

Articolul 170

În cazul în care cursul de schimb nu poate fi stabilit în conformitate cu dispozițiile articolului 169, cursul de schimb care se folosește pentru aplicarea dispozițiilor articolului 35 din cod se desemnează de către statul membru în cauză și reflectă cât mai exact posibil valoarea curentă a monedei respective în tranzacții comerciale, exprimată în moneda acestui stat membru.

Articolul 171

(1)   În cazul în care cursul de schimb înregistrat în ultima zi de miercuri a unei luni și publicat în ziua respectivă sau în ziua următoare diferă cu 5 % sau mai mult față de cursul stabilit în conformitate cu articolul 169 pentru a intra în vigoare în luna următoare, el îl înlocuiește pe acesta din urmă începând din prima zi de miercuri a lunii respective, devenind cursul ce se folosește pentru aplicarea articolului 35 din cod.

(2)   În cazul în care în cursul perioadei de aplicare menționate în dispozițiile precedente cursul de schimb înregistrat într-o zi de miercuri și care este publicat în ziua respectivă sau în ziua următoare diferă cu 5 % sau mai mult față de cursul folosit în conformitate cu prezentul capitol, el îl înlocuiește pe acesta din urmă și intră în vigoare în următoarea zi de miercuri, devenind cursul folosit în conformitate cu articolul 35 din cod. Cursul de înlocuire rămâne în vigoare până la sfârșit lunii curente, dacă acest curs nu se înlocuiește ca urmare a aplicării dispozițiilor din prima teză a prezentului alineat.

(3)   În cazul în care într-un stat membru cursul de schimb nu este înregistrat într-o zi de miercuri sau, dacă a fost înregistrat, nu a fost publicat în ziua respectivă sau în ziua următoare, pentru aplicarea alineatelor (1) și (2) în acel acest stat membru, cursul înregistrat este cursul cel mai recent înregistrat și publicat anterior zilei de miercuri respective.

Articolul 172

În cazul în care autoritățile vamale ale unui stat membru autorizează un declarant să furnizeze sau să prezinte ulterior anumite date ale declarației de punere în liberă circulație sub forma unei declarații periodice, la cererea declarantului, această autorizație poate prevedea folosirea unui curs unic la conversia în moneda națională a statului membru respectiv a elementelor care servesc la stabilirea valorii în vamă exprimate într-o monedă anume. În acest caz, cursul folosit, dintre cursurile înregistrate în conformitate cu prezentul capitol, este cursul aplicabil în prima zi a perioadei care face obiectul declarației.

CAPITOLUL 7

Proceduri simplificate pentru anumite mărfuri perisabile

Articolul 173

(1)   În scopul stabilirii valorii în vamă a produselor descrise în conformitate cu clasificarea din anexa 26, Comisia stabilește pentru fiecare casetă a clasificării, o valoare unitară pentru o cantitate netă de 100 kg exprimată în monedele statelor membre.

Valorile unitare se aplică pe perioade de câte 14 zile, fiecare perioadă începând într-o zi de vineri.

(2)   Valorile unitare se stabilesc în baza următoarelor elemente, care se furnizează Comisiei de către statele membre, pentru fiecare casetă de clasificare:

(3)   Prețul unitar mediu franco frontieră nevămuit se calculează în baza sumelor brute ale vânzărilor efectuate între importatori și angrosiști. Cu toate acestea, în cazul centrelor de comercializare de la Londra, Milano și Rungis sumele brute sunt cele înregistrate pentru nivelul comercial la care se vând în mod obișnuit respectivele mărfuri în aceste centre comerciale.

Din cifrele obținute în acest mod se deduc:

(4)   Pentru cheltuielile de transport și de asigurare de dedus în conformitate cu alineatul (3), statele membre pot stabili deduceri forfetare. Aceste sume forfetare și modalitățile de calculare a acestora se aduc de îndată la cunoștința Comisiei.

Articolul 174

(1)   Perioada de referință pentru calcularea prețurilor unitare medii menționate la articolul 173 alineatul (2) litera (a) este perioada de 14 zile care se încheie în joia dinaintea săptămânii în cursul căreia se stabilesc noile valori unitare.

(2)   Prețurile unitare medii se notifică de către statele membre cel târziu la ora 12 în ziua de luni a săptămânii în care se stabilesc valorile unitare în conformitate cu articolul 173. În cazul în care ziua respectivă este zi nelucrătoare, notificarea se efectuează în ultima zi lucrătoare precedentă.

(3)   Cantitățile puse în liberă circulație pe durata unui an calendaristic pentru fiecare casetă din clasificarea tarifară sunt notificate Comisiei de către toate statele membre înaintea datei de 15 iunie din anul următor.

Articolul 175

(1)   Valorile unitare prevăzute la articolul 173 alineatul (1) se stabilesc de către Comisie marțea, o dată la două săptămâni, pe baza mediei ponderate a prețurilor unitare medii menționate la articolul 173 alineatul (2) litera (a) în funcție de cantitățile prevăzute la articolul 173 alineatul (2) litera (b).

(2)   Pentru stabilirea mediei ponderate, se convertește în ECU fiecare preț unitar mediu menționat la articolul 173 alineatul (2) litera (a) în baza ultimelor rate de conversie stabilite de Comisie și publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene în săptămâna anterioară celei în care se stabilesc valorile unitare. Aceleași rate de conversie se folosesc și la conversia valorilor unitare astfel obținute în monedele statelor membre.

(3)   Ultimele valori unitare publicate rămân în vigoare până la publicarea noilor valori unitare. Cu toate acestea, în cazul unor fluctuații mari de preț în unul sau mai multe state membre, de exemplu, ca urmare a întreruperii continuității în importul unui anumit produs, se pot stabili noi valori unitare în baza prețurilor practicate la data stabilirii acestor valori unitare.

Articolul 176

(1)   Transporturile care, la data evaluării pentru determinarea valorii în vamă, conțin cel puțin 5 % produse improprii pentru consumul uman în aceeași stare sau a căror valoare s-a depreciat cu cel puțin 20 % în raport cu media prețurilor pe piață ale produsului în stare corespunzătoare se consideră deteriorate.

(2)   Transporturile deteriorate se pot evalua:

Articolul 177

(1)   La declararea valorii în vamă sau la întreprinderea demersurilor pentru declararea valorii în vamă a unuia sau mai multor produse pe care le importă, în baza valorilor unitare stabilite în conformitate cu prezentul capitol, persoana interesată adoptă sistemul de proceduri simplificate valabil pentru anul calendaristic în curs în ceea ce privește produsul sau produsele respective.

(2)   În cazul în care, ulterior, persoana interesată recurge la alte metode decât procedurile simplificate pentru evaluarea vamală a unuia sau mai multor produse importate de ea, autoritățile vamale ale statului membru în cauză au dreptul să o informeze că este exclusă de la beneficiul procedurilor simplificate pentru produsul sau produsele avute în vedere până la sfârșitul anului calendaristic în curs; această măsură de excludere se poate prelungi în anul calendaristic următor. Măsura de excludere, notificată de autoritățile vamale ale statului membru, se comunică neîntârziat Comisiei, care informează de îndată autoritățile vamale ale celorlalte state membre.

CAPITOLUL 8

Declararea elementelor și documentele care trebuie prezentate

Articolul 178

(1)   În cazul în care este necesară stabilirea valorii în vamă în scopul aplicării articolelor 28-36 din cod, o declarație cu elementele referitoare la valoarea în vamă (declarația de valoare) este anexată la declarația vamală întocmită pentru mărfurile importate. Declarația de valoare se întocmește pe un formular D.V. 1 corespunzător modelului din anexa 28, însoțit, după caz, unul sau mai multe formulare D.V. 1 bis corespunzător modelului din anexa 29.

(2)   Se cere în mod special ca declarația de valoare prevăzută la alineatul (1) să fie făcută numai de persoana care are reședința sau locul de muncă pe teritoriul vamal al Comunității și deține toate elementele relevante.

(3)   Autoritățile vamale pot renunța la cerința ca declarația să fie întocmită pe formularul prevăzut la alineatul (1) în cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor în cauză nu se poate determina în conformitate cu dispozițiile articolului 29 din cod. În astfel de cazuri, persoana prevăzută la alineatul (2) furnizează autorităților vamale sau dispune furnizarea către autorităților vamale a oricăror alte informații suplimentare care pot fi cerute pentru a stabili valoarea în vamă în conformitate cu alt articol din cod; astfel de informații suplimentare se furnizează sub forma și în condițiile prevăzute de autoritățile vamale.

(4)   Depunerea într-un birou vamal a unei declarații cerute în conformitate cu alineatul (1), fără a aduce atingere posibilei aplicări a dispozițiilor penale, este echivalentă cu angajarea responsabilității persoanei menționate la alineatul (2) în legătură cu:

(5)   Acest articol nu se aplică cu privire la mărfurile a căror valoare în vamă este determinată prin sistemul de proceduri simplificate stabilit în conformitate cu dispozițiile articolelor 173-177.

Articolul 179

(1)   Cu excepția cazului în care acest lucru este indispensabil pentru perceperea corectă a drepturilor de import, autoritățile vamale renunță total sau parțial să ceară declarația prevăzută la articolul 178 alineatul (1):

(2)   Valoarea exprimată în ECU prevăzută la alineatul (1) litera (a) se convertește în conformitate cu articolul 18 din cod. Autoritățile vamale pot rotunji în sus sau în jos suma rezultată în urma efectuării conversiei.

Autoritățile vamale pot menține nemodificată contravaloarea în moneda națională a sumei fixate în ECU dacă, la adaptarea anuală prevăzută la articolul 18 din cod, conversia acestei sume, înaintea rotunjirii menționate anterior, conduce la o modificare cu mai puțin de 5 % a contravalorii exprimate în moneda națională sau la o reducere a acesteia.

(3)   În cazul unui trafic continuu de mărfuri de import furnizate de același vânzător către același cumpărător în aceleași condiții comerciale, autoritățile vamale pot renunța să ceară ca elementele prevăzute la articolul 178 alineatul (1) să fie furnizate în totalitate în susținerea fiecărei declarații vamale, dar trebuie să le solicite date ori câte ori împrejurările se modifică și cel puțin o dată la trei ani.

(4)   Scutirea acordată în conformitate cu prezentul articol poate fi anulată și se poate cere prezentarea unui formular D.V. 1 în cazul în care se constată că nu a fost sau nu mai este respectată o condiție necesară pentru acordarea unei astfel de scutiri.

Articolul 180

În cazul în care sunt folosite sisteme informatice sau în cazul în care mărfurile respective fac obiectul unei declarații globale, periodice sau recapitulative, autoritățile vamale pot admite variații de la forma de prezentare a elementelor solicitate pentru stabilirea valorii în vamă.

Articolul 181

(1)   Persoana menționată la articolul 178 alineatul (2) prezintă autorităților vamale un exemplar al facturii în baza căreia se declară valoarea în vamă a mărfurilor importate. În cazul în care valoarea în vamă se declară în scris, acest exemplar se păstrează de către autoritățile vamale.

(2)   În cazul în care valoarea în vamă se declară în scris și când factura pentru mărfurile importate este întocmită în numele unei persoane stabilite în alt stat membru decât acela în care este declarată valoarea în vamă, declarantul prezintă autorităților vamale un al doilea exemplar al acestei facturi. Un exemplar se păstrează de către autoritățile vamale; celălalt, purtând ștampila biroului în cauză, precum și numărul de înregistrare al declarației la biroul vamal menționat, se înapoiază declarantului pentru a fi trimis persoanei în numele căreia s-a întocmit factura.

(3)   Autoritățile vamale pot prevedea ca dispozițiile alineatului (2) să se aplice și pentru cazul în care persoana pe numele căreia s-a întocmit factura este stabilită în statul membru în care se declară valoarea în vamă.

TITLUL VI

INTRODUCEREA MĂRFURILOR PE TERITORIUL VAMAL

CAPITOLUL 1

Verificarea mărfurilor și prelevarea de probe de către persoana interesată

Articolul 182

(1)   Permisiunea de a verifica mărfurile în conformitate cu articolul 42 din cod se acordă persoanei care este abilitată să atribuie mărfurilor, la cererea sa verbală o destinație vamală, cu condiția ca autoritățile vamale, ținând seama de circumstanțe, să considere că este necesară depunerea unei cereri scrise.

Prelevarea de probe poate fi autorizată numai în baza cererii scrise prezentate de către persoana interesată.

(2)   Cererea scrisă prevăzută la alineatul (1) se semnează de către persoana interesată și se prezintă autorităților vamale interesate. Ea cuprinde următoarele date:

Autoritățile vamale fac precizarea cu privire la acordarea autorizației pe cererea prezentată de persoana interesată. În cazul în care cererea se referă la prelevarea de probe, aceste autorități precizează cantitățile de mărfuri ce se pot preleva.

(3)   Verificarea prealabilă a mărfurilor și prelevarea de probe se efectuează sub controlul autorităților vamale, care precizează procedurile de urmat în fiecare caz în parte.

Dezambalarea, cântărirea, reambalarea și orice alte operațiuni de manipulare a mărfurilor se fac pe riscul și pe cheltuiala persoanei interesate. Tot ea suportă eventualele costuri legate de efectuarea analizelor.

(4)   Probele prelevate se supun formalităților legate de acordarea unei vamale. În cazul în care verificarea probelor are ca rezultat distrugerea sau pierderea lor iremediabilă, nu se consideră că pentru acestea a luat naștere o datorie vamală. În cazul deșeurilor se aplică dispozițiile articolului 182 alineatul (5) din cod.

CAPITOLUL 2

Declarația sumară

Articolul 183

(1)   Declarația sumară se semnează de către persoana care o întocmește.

(2)   Declarația sumară se vizează de către autoritățile vamale și se păstrează de către acestea în scopul verificării dacă mărfurile prevăzute primesc o destinație vamală în termenul prevăzut la articolul 49 din cod.

(3)   Declarația sumară pentru mărfurile care au circulat sub un regim de tranzit anterior prezentării lor în vamă este constituită de exemplarul documentului de tranzit destinat biroului vamal de destinație.

(4)   Autoritățile vamale pot aproba întocmirea declarației sumare prin procedee informatice. În acest caz, regulile prevăzute la alineatul (2) se adaptează în mod corespunzător.

Articolul 184

(1)   Până la data la care mărfurile respective primesc o destinație vamală, persoana prevăzută la articolul 183 alineatul (1) are obligația de a prezenta din nou, în stare intactă și la orice solicitare a autorităților vamale, mărfurile care au făcut obiectul declarației sumare și care nu au fost descărcate din mijlocul de transport în care se află.

(2)   Fiecare persoană care, după descărcarea mărfurilor, le deține succesiv pentru a le asigura deplasarea sau depozitarea, devine răspunzătoare de executarea obligației de a prezenta din nou mărfurile în stare intactă la solicitarea autorităților vamale.

CAPITOLUL 3

Depozitarea temporară

Articolul 185

(1)   În cazul în care locurile prevăzute la articolul 51 alineatul (1) din cod au primit autorizație permanentă pentru plasarea de mărfuri în depozitare temporară, ele se denumesc „magazii pentru depozitare temporară”.

(2)   Pentru asigurarea aplicării reglementărilor vamale, autoritățile vamale, în cazul în care nu administrează ele însele magaziile pentru depozitare temporară, pot cere ca:

Articolul 186

Plasarea mărfurilor într-o magazie pentru depozitare temporară se efectuează pe baza declarației sumare. Cu toate acestea, autoritățile vamale pot solicita depunerea unei declarații specifice, întocmită pe un formular care să corespundă modelului stabilit de ele.

Articolul 187

Fără a aduce atingere articolului 56 din cod sau a dispozițiilor aplicabile vânzării în vamă, persoana care a întocmit declarația sumară sau, în cazul în care încă nu a fost depusă o astfel de declarație, persoanele prevăzute la articolul 44 alineatul (2) din cod răspund de punerea în aplicare a măsurilor stabilite de autoritățile vamale în conformitate cu articolul 53 alineatul (1) din cod și suportă cheltuielile ocazionate de aceste măsuri.

Articolul 188

În cazul în care autoritățile vamale procedează la vânzarea mărfurilor în conformitate cu articolul 53 din cod, acest lucru se face cu respectarea procedurilor în vigoare în statele membre.

CAPITOLUL 4

Dispoziții speciale aplicabile mărfurilor expediate pe cale maritimă sau pe calea aerului

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 189

În cazul în care mărfuri dintr-o țară terță se introduc pe teritoriul vamal al Comunității pe cale maritimă sau pe calea aerului și se expediază sub acoperirea unui singur document de transport pe aceeași cale și fără transbordare, către un alt port sau aeroport comunitar, ele se prezintă vămii cu respectarea dispozițiilor articolului 40 din cod, numai în portul sau pe aeroportul unde sunt descărcate sau transbordate.

Secțiunea 2

Dispoziții speciale aplicabile bagajelor de mână și bagajelor de cală ale călătorilor

Articolul 190

În sensul prezentei secțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri:

Articolul 191

În sensul prezentei secțiuni, în cazul călătoriei pe calea aerului, bagaj ele sunt considerate ca fiind:

Articolul 192

Controalele și formalitățile aplicabile:

Articolul 193

Controalele și formalitățile aplicabile bagajelor persoanelor aflate la bordul:

Articolul 194

(1)   În cazul în care bagajele care ajung pe un aeroport comunitar la bordul unui aeronave care sosește de pe un aeroport necomunitar și se transferă, pe respectivul aeroport comunitar, la bordul unei alte aeronave care efectuează un zbor intracomunitar:

(2)   În cazul în care bagajele încărcate, pe un aeroport comunitar, la bordul unei aeronave care efectuează un zbor intracomunitar pentru a fi apoi transferate, pe un alt aeroport comunitar, la bordul unei aeronave a cărei destinație este un aeroport necomunitar:

(3)   Toate controalele și formalitățile aplicabile bagajelor care sosesc pe un aeroport comunitar la bordul unei aeronave de linie sau charter de pe un aeroport necomunitar și care sunt transferate, pe acest aeroport comunitar, la bordul unei aeronave turistice sau de afaceri care efectuează un zbor intracomunitar se efectuează pe aeroportul de sosire a aeronavei de linie sau charter.

(4)   Toate controalele și formalitățile aplicabile bagajelor încărcate pe un aeroport comunitar la bordul unei aeronave turistice sau de afaceri care efectuează un zbor intracomunitar pentru transferarea, pe un alt aeroport comunitar, la bordul unei aeronave de linie sau charter având ca destinație un aeroport necomunitar se efectuează pe aeroportul de plecare a aeronavei de linie sau charter.

(5)   Statele membre pot efectua controale pe aeroportul comunitar internațional pe care are loc transferul bagajelor de cală care:

Articolul 195

Statele membre iau toate măsurile necesare astfel încât:

Articolul 196

Bagajele de cală înregistrate pe un aeroport comunitar se identifică printr-o etichetă aplicată pe aeroportul respectiv. În anexa 30 se prezintă modelul de etichetă, precum și caracteristicile tehnice ale acesteia.

Articolul 197

Statele membre înaintează Comisiei lista aeroporturilor care corespund definiției de „aeroport comunitar internațional”, prevăzută la articolul 190 litera (b). Comisia publică această listă în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria C.

TITLUL VII

DECLARAȚII VAMALE – PROCEDURA NORMALĂ

CAPITOLUL 1

Declarații vamale în scris

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 198

(1)   În cazul în care o declarație vamală se referă la două sau mai multe articole, se consideră că datele referitoare la fiecare articol reprezintă o declarație separată.

(2)   Părțile componente ale echipamentelor industriale care se clasifică la un singur cod din Nomenclatura Combinată se consideră ca reprezentând un singur articol de marfă.

Articolul 199

Fără a se aduce atingere eventualei aplicări a dispozițiilor penale, depunerea la biroul vamal a unei declarații semnate de către declarant sau reprezentantul acestuia îl obligă pe acesta ca, în conformitate cu dispozițiile în vigoare, să răspundă de:

Articolul 200

Documentele prezentate în sprijinul declarației se păstrează de către autoritățile vamale cu excepția cazurilor în care există dispoziții contrare sau dacă pot fi utilizate de către persoana interesată pentru alte operațiuni. În acest din urmă caz, autoritățile vamale adoptă toate dispozițiile necesare pentru a se asigura că documentele respective nu se pot folosi ulterior decât pentru cantitatea sau valoarea mărfurilor pentru care ele rămân valabile.

Articolul 201

(1)   Declarația se depune la biroul vamal la care au fost prezentate mărfurile. Ea poate fi depusă imediat după această prezentare.

(2)   Autoritățile vamale pot autoriza depunerea declarației înainte ca declarantul să poată prezenta mărfurile. În acest caz, autoritățile vamale pot fixa un termen pentru prezentarea mărfurilor, care se stabilește în funcție de circumstanțe. Dacă mărfurile nu se prezintă în acest termen, se consideră că declarația nu s-a depus.

(3)   În cazul în care declarația se depune înainte ca mărfurile la care se referă să fi ajuns la biroul vamal sau în alt loc desemnat de autoritățile vamale, ea poate fi acceptată numai după prezentarea la vamă a mărfurilor respective.

Articolul 202

(1)   Declarația se depune la biroul vamal competent în zilele și în orele de program.

Cu toate acestea, la solicitarea declarantului și cu suportarea de către acesta a cheltuielilor aferente, autoritățile vamale pot autoriza depunerea declarației în afara zilelor și orelor de program.

(2)   Declarația prezentată funcționarilor unui birou vamal situat în alt loc anume desemnat în acest scop prin acordul încheiat între autoritățile vamale și persoana interesată se consideră ca fiind prezentată la biroul vamal respectiv.

Articolul 203

Data acceptării declarației se înscrie pe declarație.

Articolul 204

Autoritățile vamale pot permite sau pot solicita efectuarea rectificărilor prevăzute la articolul 65 din cod prin depunerea unei noi declarații care să înlocuiască declarația originală. În acest caz, data primirii declarației originale se consideră ca dată relevantă pentru stabilirea drepturilor datorate și pentru aplicarea celorlalte dispoziții ce reglementează regimul vamal în cauză.

Secțiunea 2

Formularele care trebuie utilizate

Articolul 205

(1)   Modelul oficial de declarație vamală a mărfurilor întocmită în scris în cadrul procedurii normale, în scopul plasării mărfurilor sub un anumit regim vamal sau al reexportării acestora în conformitate cu articolul 182 alineatul (3) din cod este Documentul Administrativ Unic.

(2)   În cazul în care dispozițiile privind regimul vamal respectiv permit acest lucru, pot fi folosite în acest scop și alte formulare.

(3)   Dispozițiile alineatelor (1) și (2) nu exclud:

(4)   În cazul în care formalitățile se îndeplinesc prin folosirea sistemelor informatice publice sau private care tipăresc și declarațiile, autoritățile vamale pot prevedea ca:

(5)   În cazul în care legislația comunitară se referă la o declarație de export, reexport sau import, sau la o declarație în urma căreia se plasează mărfurile sub un alt regim vamal, statele membre nu pot cere alte documente administrative cu excepția celor care:

Articolul 206

Dacă este necesar, formularul Documentului Administrativ Unic se folosește și în perioada de tranziție prevăzută de actul de aderare a Spaniei și Portugaliei, în legătură cu schimburile comerciale dintre Comunitate, astfel cum era constituită la 31 decembrie 1985, și Spania sau Portugalia, precum și între aceste două state membre pentru mărfuri pentru care nu beneficiază încă de eliminarea totală a drepturilor vamale și a taxelor cu efect echivalent sau care se supun altor măsuri stabilite prin actul de aderare.

În conformitate cu primul paragraf, exemplarul 2 sau, după caz, exemplarul 7 al formularelor utilizate în schimburile comerciale cu Spania și Portugalia sau între aceste state membre se distruge.

Documentul Administrativ Unic se folosește și în schimburile comerciale efectuate cu mărfuri comunitare între părți ale teritoriului vamal al Comunității pentru care se aplică dispozițiile Directivei 77/388/CEE a Consiliului (11) și părți ale acestui teritoriu cărora nu li se aplică aceste dispoziții sau în schimburile comerciale efectuate între părți ale acestui teritoriu în care nu se aplică aceste dispoziții.

Articolul 207

Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 205 alineatul (3), administrațiile vamale ale statelor membre pot renunța, în general, în scopul îndeplinirii formalităților pentru export sau import, la prezentarea anumitor exemplare ale Documentului Administrativ Unic destinate autoritățile din statul membru respectiv, cu condiția ca informațiile în cauză să fie disponibile pe alte suporturi.

Articolul 208

(1)   Documentul Administrativ Unic se prezintă sub forma unor subseturi conținând numărul de exemplare necesare pentru îndeplinirea formalităților referitoare la regimul vamal sub care se plasează mărfurile.

(2)   În cazul în care regimul de tranzit comunitar sau regimul de tranzit comun este precedat sau urmat de un alt regim vamal, se poate prezenta un subset care să conțină numărul necesar de exemplare pentru îndeplinirea formalităților legate de regimul de tranzit și de regimul vamal precedent sau ulterior.

(3)   Subseturile prevăzute la alineatele (2) și (3) se iau:

(4)   Fără a se aduce atingere dispozițiilor articolului 205 alineatul (3), articolelor 222-224 sau articolelor 254-289, formularele de declarație se pot completa, după caz, cu unul sau mai multe formulare suplimentare, prezentate în subseturi conținând exemplarele de declarație prevăzute pentru îndeplinirea formalităților referitoare la regimul vamal sub care se plasează mărfurile, la care se pot anexa, după caz, exemplarele prevăzute pentru îndeplinirea formalităților referitoare la regimurile vamale anterioare sau ulterioare.

Aceste subseturi se iau:

Formularele suplimentare constituie parte integrantă a Documentului Administrativ Unic la care se referă.

(5)   Prin derogare de la alineatul (4), autoritățile vamale pot stabili să nu se folosească formulare suplimentare în cazul în care se utilizează un sistem informatic de prelucrare a declarațiilor pentru tipărirea lor.

Articolul 209

(1)   În cazul aplicării dispozițiilor articolului 208 alineatul (2), fiecare parte interesată răspunde numai de datele privind regimul pentru care face cerere în calitate de declarant, principal obligat sau reprezentant al unuia dintre aceștia.

(2)   În sensul alineatului (1), în cazul în care folosește un Document Administrativ Unic eliberat pe durata regimului vamal anterior, declarantului i se cere ca înainte de a prezenta declarația să verifice, pentru cazurile care îl privesc, exactitatea datelor existente și aplicabilitatea lor pentru mărfurile în cauză și pentru regimul solicitat și să efectueze completărilor necesare.

În cazurile prevăzute la primul alineat, declarantul informează imediat biroul vamal la care se depune declarația în legătură cu orice diferență constatată între mărfurile respective și datele existente. În acest caz, declarantul întocmește declarația pe exemplare noi ale formularului de document unic.

Articolul 210

În cazul în care se folosește Documentul Administrativ Unic pentru a acoperi mai multe regimuri vamale succesive, autoritățile vamale verifică concordanța datelor înscrise în declarațiile referitoare la diferitele regimuri în cauză.

Articolul 211

Declarația trebuie întocmită într-una dintre limbile oficiale ale Comunității, care este acceptată de autoritățile vamale ale statului membru în care se îndeplinesc formalitățile.

Dacă este necesar, autoritățile vamale ale statului membru de destinație pot cere declarantului sau reprezentantului său din acest stat membru traducerea declarației în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acestuia din urmă. Traducerea înlocuiește datele corespunzătoare din declarația în cauză.

Prin derogare de la alineatul precedent, declarația se întocmește în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului membru de destinație în toate cazurile în care declarația din acest din urmă stat membru se întocmește pe alte exemplare decât cele prezentate inițial biroului vamal al statul membru de plecare.

Articolul 212

(1)   Documentul Administrativ Unic trebuie completat în conformitate cu nota explicativă de la anexa 37 și, după caz, ținând seama de instrucțiunile suplimentare prevăzute în alte reglementări comunitare.

(2)   Autoritățile vamale asigură accesul neîngrădit al utilizatorilor la exemplare ale notei explicative prevăzute la alineatul (1).

(3)   Administrațiile vamale ale fiecărui stat membru pot completa această notă explicativă, dacă este necesar.

Articolul 213

Codurile care se folosesc la completarea formularelor prevăzute la articolul 205 alineatul (1) se găsesc în anexa 38.

Articolul 214

În cazurile în care reglementările impun existența unor exemplare suplimentare ale formularului prevăzut la articolul 205 alineatul (1), declarantul poate folosi în acest sens exemplare suplimentare sau fotocopii ale formularului respectiv.

Aceste exemplare suplimentare sau fotocopii se semnează de către declarant, se prezintă autorităților vamale și se vizează de către acestea din urmă în aceleași condiții ca și documentul administrativ unic. Ele sunt acceptate de către autoritățile vamale ca și cum ar fi documente oficiale, dacă autoritățile vamale stabilesc că acestea îndeplinesc condițiile de calitate și lizibilitate.

Articolul 215

(1)   Formularul menționat la articolul 205 alineatul (1) se tipărește pe hârtie finisată pentru scriere, autocopiantă și care cântărește cel puțin 40 g/m2. Hârtia trebuie să fie suficient de opacă pentru ca informațiile de pe o parte să nu afecteze lizibilitatea informațiilor de pe cealaltă parte și rezistența ei trebuie să fie astfel încât să nu se rupă sau să se șifoneze cu ușurință în cursul folosirii normale.

Hârtia este de culoare albă pentru toate exemplarele. Cu toate acestea, în cazul exemplarelor folosite pentru tranzit comunitar (1, 4, 5 și 7), casetele 1 (prima și cea de-a treia subdiviziune), 2, 3, 4, 5, 6, 8, 15, 17, 18, 19, 21, 25, 27, 31, 32, 33 (prima subdiviziune din partea stângă), 35, 38, 40, 44, 50, 51, 52, 53, 55 și 56 au fond verde.

Formularele se tipăresc în verde.

(2)   Dimensiunile casetelor au la bază o unitate de măsură de o zecime de țol pe orizontală și o șesime de țol pe verticală. Subdiviziunile casetelor au la bază o unitate de măsură de o zecime de țol pe orizontală.

(3)   Marcajul colorat al diferitelor exemplare de formular se realizează în modul următor:

Lățimea acestor benzi este de aproximativ 3 mm. Banda întreruptă cuprinde o serie de pătrate cu latura de 3 mm fiecare, cu spații de 3 mm între ele.

(4)   În anexa 35 sunt prezentate exemplarele pe care datele cuprinse în formularele indicate în anexele 31 și 33 trebuie să apară printr-un procedeu de autocopiere.

În anexa 36 sunt prezentate exemplarele pe care datele conținute în formularele indicate în anexele 32 și 34 trebuie să apară printr-un procedeu de autocopiere.

(5)   Formatul formularelor este de 210 × 297 mm, cu o toleranță maximă în lungime de 5 mm în minus și de 8 mm în plus.

(6)   Administrațiile vamale ale statelor membre pot solicita ca formularele să specifice numele și adresa imprimeriei sau să prezinte un semn care să permită identificarea acesteia. De asemenea, ele pot condiționa tipărirea formularelor de obținerea în prealabil a unei aprobări tehnice.

Secțiunea 3

Datele de identificare solicitate în funcție de regimul vamal prevăzut

Articolul 216

(1)   Lista cu numărul maxim de casete pentru declarația de plasare sub un anumit regim vamal în cazul utilizării Documentului Administrativ Unic se găsește în anexa 37.

(2)   În anexa 37 se prezintă și lista cu numărul minim de casete de utilizat pentru declarația de plasare sub un anumit regim vamal.

Articolul 217

Datele de identificare necesare în cazul utilizării unuia dintre formularele prevăzute la articolul 205 alineatul (2) sunt prevăzute în formularul în cauză și sunt completate, după caz, de dispoziții privind regimul vamal în cauză.

Secțiunea 4

Documente ce însoțesc declarația vamală

Articolul 218

(1)   Declarația vamală pentru punerea în liberă circulație este însoțită de următoarele documente:

(2)   La prezentarea declarației, autoritățile vamale pot cere documentele de transport sau, după caz, documentele aferente regimului vamal anterior.

În cazul în care în vamă se prezintă o singură marfă în mai multe ambalaje, ele pot cere să se prezinte lista coletelor sau un document echivalent indicând conținutul fiecărui ambalaj.

(3)   Cu toate acestea, în cazul unor mărfuri admisibile care beneficiază de elementele de taxare prevăzute la articolului 81 din cod, nu este necesar să se solicite documentele prevăzute la alineatul (1) literele (b) și (c).

În plus, în cazul în care mărfurile pot fi scutite de drepturi de import, nu este necesar să se solicite documentele prevăzute la alineatul (1) literele (a), (b) și (c), cu excepția cazurilor în care autoritățile vamale consideră că acest lucru este necesar în scopul aplicării dispozițiilor care reglementează punerea în liberă circulație a mărfurilor respective.

Articolul 219

(1)   Declarația de tranzit este însoțită de documentul de transport. Autoritățile vamale de la biroul de plecare pot scuti declarantul de obligația de a prezenta acest document la data îndeplinirii formalităților. Cu toate acestea, documentul de transport se prezintă la cererea biroului vamal sau a oricărei alte autorități competente, în timpul transportului.

(2)   Fără a se aduce atingere nici unei măsuri de simplificare aplicabile, documentul vamal de export/expediție sau de reexport al mărfurilor de pe teritoriul vamal al Comunității sau orice document cu putere juridică echivalentă se prezintă biroului de plecare împreună cu declarația de tranzit aferentă.

(3)   Autoritățile vamale pot solicita, dacă este cazul, prezentarea documentului aferent regimului vamal anterior.

Articolul 220

(1)   Documentele care însoțesc declarația de plasare sub un regim vamal cu impact economic, cu excepția regimului de perfecționare pasivă, sunt următoarele:

(2)   Documentele care însoțesc declarația de înscriere sub regimul de perfecționare pasivă sunt următoarele:

(3)   Articolul 218 alineatul (2) se aplică declarațiilor de plasare sub orice regim vamal cu impact economic.

(4)   Autoritățile vamale pot permite ca documentele prevăzute la alineatele (1) litera (b) și (2) litera (b) să fie ținute la dispoziția lor în loc să însoțească declarația.

Articolul 221

(1)   Declarația de export sau reexport este însoțită de orice document necesar în vederea unei corecte aplicări a drepturilor de export și a dispozițiilor care reglementează exportul mărfurilor în cauză.

(2)   Pentru declarațiile de export sau reexport se aplică articolul 218 alineatul (2).

CAPITOLUL 2

Declarații vamale întocmite prin procedee informatice

Articolul 222

(1)   Autoritățile vamale pot autoriza declarantul să înlocuiască în totalitate sau în parte datele de identificare din declarația scrisă menționată în anexa 37 prin trimiterea către biroul vamal desemnat în acest scop, în vederea prelucrării pe calculator, a datelor codificate sau sub orice altă formă prevăzută de către aceste autorități, care să corespundă datelor de identificare cerute pentru declarațiile scrise.

(2)   Autoritățile vamale stabilesc condițiile în care se transmit datele prevăzute la alineatul (1).

Articolul 223

Autoritățile vamale pot autoriza utilizarea în special a următoarelor procedee informatice:

Articolul 224

(1)   În cazul în care formalitățile sunt îndeplinite prin folosirea sistemelor informatice publice sau private, autoritățile vamale autorizează persoanele care solicită acest lucru să înlocuiască semnătura olografă cu o altă tehnică echivalentă de identificare, care se poate baza pe folosirea codurilor și care are aceleași consecințe juridice ca și semnătura olografă.

(2)   Autoritățile vamale pot autoriza persoanele interesate să întocmească și să transmită prin mijloace informatice, în totalitate sau în parte, documentele prevăzute la articolele 218-221.

(3)   Facilitățile prevăzute la alineatele (1) și (2) se acordă numai dacă se respectă condițiile tehnice și administrative stabilite de către autoritățile vamale.

CAPITOLUL 3

Declarații vamale verbale sau prin orice altă acțiune

Secțiunea 1

Declarația verbală

Articolul 225

Pot face obiectul unei declarații vamale verbale pentru punerea în liberă circulație:

Articolul 226

Pot fi făcute declarații vamale verbale pentru:

Articolul 227

(1)   Autoritățile vamale pot prevedea ca articolele 225 și 226 să nu se aplice în cazul în care persoana care face vămuirea mărfurilor acționează pe seama altei persoane în calitate de agent vamal.

(2)   În cazul în care au îndoieli referitor la exactitatea sau integralitatea datelor declarate, autoritățile vamale pot solicita o declarație scrisă.

Articolul 228

În cazul în care mărfurile declarate verbal la vamă în conformitate cu dispozițiile articolelor 225 și 226 se supun drepturilor de import sau export, autoritățile vamale eliberează persoanei interesate o chitanță după achitarea drepturilor datorate.

Articolul 229

(1)   Pot fi făcute declarații vamale verbale de admitere temporară, conform condițiilor stabilite la articolul 696, pentru următoarele mărfuri:

(2)   Mărfurile menționate la alineatul (1) pot constitui obiectul unei declarații verbale în vederea reexportului care încheie regimul de admitere temporară.

Secțiunea 2

Declarații vamale făcute prin orice altă acțiune

Articolul 230

În cazul în care nu fac obiectul unei declarații vamale exprese, se consideră ca fiind declarate în vederea punerii în liberă circulație, prin acțiunea menționată la articolul 233, următoarele:

Articolul 231

În cazul în care nu fac obiectul unei declarații vamale exprese, se consideră ca fiind declarate în vederea exportului prin acțiunea prevăzută la articolul 233 litera (b), următoarele:

Articolul 232

(1)   În cazul în care nu au făcut obiectul unei declarații verbale sau scrise, se consideră ca fiind declarate pentru admitere temporară prin acțiunea prevăzută la articolul 233, în conformitate cu articolele 698 și 735, următoarele:

(2)   În cazul în care nu fac obiectul unei declarații scrise sau verbale, mărfurile menționate la alineatul (1) se consideră ca fiind declarate pentru reexport, încheind regimul de admitere temporară prin acțiunea menționată la articolul 233.

Articolul 233

În sensul articolelor 230-232, acțiunea considerată a fi o declarație vamală poate avea următoarele forme:

Articolul 234

(1)   În cazul în care se îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 230-232, se consideră că mărfurile au fost prezentate în vamă în sensul articolului 63 din cod, că s-a acceptat declarația și că s-a acordat liberul de vamă la data la care se desfășoară acțiunea menționată la articolul 233.

(2)   În cazul în care un control dovedește că s-a desfășurat acțiunea menționată la articolul 233, dar mărfurile introduse sau scoase de pe teritoriul Comunității nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolele 230-232, se consideră că mărfurile respective au fost introduse sau exportate ilegal.

Secțiunea 3

Dispoziții comune secțiunilor 1 și 2

Articolul 235

Dispozițiile articolelor 225-232 nu se aplică în cazul mărfurilor pentru care se impun sau se solicită restituiri sau alte sume ori rambursarea drepturilor sau care fac obiectul unor interdicții sau restricții ori oricărei alte formalități speciale.

Articolul 236

În scopul aplicării dispozițiilor secțiunilor 1 și 2, „călător” reprezintă:

Secțiunea 4

Trafic poștal

Articolul 237

(1)   În cadrul traficului poștal se consideră ca declarate în vamă:

(2)   Este considerat declarant și, după caz, debitor în cazurile menționate la alineatul (1) litera A destinatarul și în cazurile prevăzute la alineatul (1) B expeditorul. Autoritățile vamale pot prevedea ca administrația poștală să se considere declarant și, atunci când este cazul, debitor.

(3)   În scopul aplicării alineatului (1), mărfurile care nu se supun drepturilor se consideră ca prezentate la vamă în sensul articolului 63 din cod, declarația vamală se consideră ca acceptată și eliberarea acordată;

(4)   În cazul în care o trimitere expediată prin scrisoare sau colet poștal care nu este exceptată de la obligația prezentării la vamă în conformitate cu dispozițiile articolului 38 alineatul (4) din cod se prezintă fără o declarație C1 și/sau C2/CP3 sau în cazul în care o astfel de declarație este incompletă autoritățile vamale stabilesc forma în care trebuie întocmită sau completată declarația vamală.

Articolul 238

Articolul 237 nu se aplică:

TITLUL VIII

VERIFICAREA MĂRFURILOR, CONSTATĂRILE BIROULUI VAMAL ȘI ALTE MĂSURI LUATE DE CĂTRE ACESTA

Articolul 239

(1)   Verificarea mărfurilor se face în locurile desemnate în acest scop și la orele prevăzute în acest sens.

(2)   Cu toate acestea, la solicitarea declarantului, autoritățile vamale pot aproba verificarea mărfurilor în alte locuri și la alte ore decât cele prevăzute la alineatul (1).

Cheltuielile aferente intră în sarcina declarantului.

Articolul 240

(1)   În cazul în care hotărăsc să verifice mărfurile, autoritățile vamale îl informează pe declarant sau pe reprezentantul acestuia cu privire la aceasta.

(2)   În cazul în care decid să verifice numai o parte a mărfurilor declarate, autoritățile vamale îl informează pe declarant sau pe reprezentantul acestuia în legătură cu articolele pe care doresc să le verifice, fără ca aceștia să se poată opune deciziei.

Articolul 241

(1)   Declarantul sau persoana desemnată de către acesta pentru a asista la verificarea mărfurilor acordă autorităților vamale asistența necesară pentru a le înlesni activitatea. În cazul în care autoritățile vamale consideră că asistența acordată este nesatisfăcătoare, ele pot solicita declarantului să desemneze altă persoană care poate oferi asistența necesară.

(2)   În cazul în care declarantul refuză să asiste la verificarea mărfurilor sau să desemneze o persoană care poate oferă asistența pe care autoritățile vamale o consideră necesară, acestea stabilesc un termen în acest sens, cu excepția cazului în care estimează că pot renunța la o astfel de verificare.

Dacă până la expirarea termenului declarantul nu dă curs cererilor formulate de către autoritățile vamale, acestea din urmă, în conformitate cu articolul 75 litera (a) din cod, procedează din oficiu la verificarea mărfurilor, pe riscul și pe cheltuiala declarantului, apelând, dacă este necesar, la serviciile unui expert sau ale unei alte persoane desemnate potrivit dispozițiilor în vigoare.

(3)   Constatările făcute de autoritățile vamale în cursul verificării desfășurate în condițiile menționate la alineatul precedent au aceeași valabilitate ca și în cazul în care verificarea ar fi fost efectuată în prezența declarantului.

(4)   În locul aplicării măsurilor prevăzute la alineatele (2) și (3), autoritățile vamale pot considera declarația ca fiind fără efect în cazul în care nu există nici o îndoială că refuzul declarantului de a asista la verificarea mărfurilor sau de a desemna o persoană care poate oferi asistența necesară nu împiedică și nici nu este menit să împiedice respectivele autorități să constate încălcarea dispozițiilor care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul vamal respectiv și nici nu reprezintă o sustragere de la aplicarea dispozițiilor articolului 66 alineatul (1) sau ale articolului 80 alineatul (2) din cod.

Articolul 242

(1)   În cazul în care autoritățile vamale decid să preleveze probe, ele îl informează în legătură cu acest lucru pe declarant sau pe reprezentantul acestuia.

(2)   Prelevările se efectuează de către autoritățile vamale. Acestea pot totuși solicita ca acest lucru să se efectueze, sub supravegherea lor, de către declarant sau de către o persoană desemnată de acesta.

Prelevările se efectuează în conformitate cu metodele prevăzute de dispozițiile în vigoare.

(3)   Cantitățile prelevate nu trebuie să depășească necesarul pentru analize sau pentru o examinare mai amănunțită, inclusiv pentru o eventuală contraanaliză.

Articolul 243

(1)   Declarantul sau persoana desemnată de către acesta pentru a asista la prelevarea de probe are obligația de a acorda autorităților vamale tot sprijinul necesar pentru înlesnirea acestei operațiunii.

(2)   În cazul în care declarantul refuză să asiste la prelevarea de eșantioane sau să desemneze o persoană în acest scop, ori în cazul în care nu acordă autorităților vamale sprijinul necesar pentru înlesnirea operațiunii, se aplică dispozițiile articolului 241 alineatele (1), (2) și (3).

Articolul 244

În cazul în care autoritățile vamale prelevează probe pentru analiză sau pentru o examinare mai amănunțită, ele acordă liberul de vamă mărfurilor respective fără a aștepta rezultatul analizei sau examinării, cu excepția cazului în care există alte motive pentru a nu se proceda astfel și cu condiția ca, în cazul nașterii sau posibilității de a se naște o datorie vamală, cuantumul drepturilor corespunzătoare sa fi fost în prealabil înregistrat în contabilitate și achitat sau garantat.

Articolul 245

(1)   Cantitățile prelevate de serviciile vamale cu titlu de probă nu se scad din cantitatea declarată.

(2)   În cazul declarației de export sau de perfecționare pasivă, dacă împrejurările permit acest lucru, declarantul are dreptul de a înlocui cantitățile sau mărfurile prelevate cu titlu de probă cu mărfuri identice, pentru completarea transportului de marfă.

Articolul 246

(1)   Cu excepția cazului în care probele sunt distruse în procesul de analiză sau examinare amănunțită, acestea se restituie declarantului la cererea și pe cheltuiala sa, imediat ce se constată că ele nu mai trebuie păstrate de autoritățile vamale, în special după ce declarantul a epuizat toate mijloacele de contestare împotriva deciziei luate de autoritățile vamale pe baza rezultatelor analizei sau a examinării amănunțite.

(2)   În cazul în care declarantul nu solicită restituirea probelor, acestea pot fi distruse sau păstrate de către autoritățile vamale. Cu toate acestea, în anumite cazuri, autoritățile vamale pot cere declarantului să ridice probele rămase.

Articolul 247

(1)   În cazul în care verifică declarațiile și documentele însoțitoare sau examinează mărfurile, autoritățile vamale menționează, cel puțin pe exemplarul declarației care se păstrează de către respectivele autorități sau pe un document anexat acesteia, elementele care au făcut obiectul unei astfel de verificări sau examinări. În cazul unei verificări parțiale a mărfurilor, se precizează și datele de identificare a transportului de mărfuri examinat.

Dacă este cazul, autoritățile vamale precizează în declarație că declarantul sau reprezentantul acestuia nu a fost prezent.

(2)   În cazul în care rezultatul verificării declarației și al documentelor însoțitoare sau al examinării mărfurilor nu este conform cu declarația, autoritățile vamale precizează, cel puțin pe exemplarul declarației pe care îl păstrează respectivele autorități sau pe documentul anexat declarației, datele care trebuie avute în vedere în scopul taxării mărfurilor în cauză și, dacă este cazul, calculează restituirile și alte sume datorate la export, precum și datele în vederea aplicării celorlalte dispoziții care reglementează regimul vamal sub care sunt plasate mărfurile.

(3)   Constatările autorităților vamale precizează, după caz, mijloacele de identificare adoptate. Acestea sunt datate și conțin informațiile necesare pentru identificarea funcționarului care le eliberează.

(4)   În cazul în care autoritățile vamale nu verifică nici declarația, nici mărfurile, nu este nevoie să precizeze acest lucru pe declarație sau pe documentul anexă prevăzut la alineatul (1).

Articolul 248

(1)   Acordarea liberului de vamă este urmată de înregistrarea în conturi a drepturilor de import stabilite în funcție de datele declarației. În cazul în care consideră că verificările întreprinse pot conduce la stabilirea unui cuantum al drepturilor de import mai mare decât cel care rezultă din datele înscrise în declarație, autoritățile vamale cer în plus constituirea unei garanții care să acopere diferența dintre cuantumul calculat pe baza datelor din declarație și cel care se plătește în final pentru mărfuri. Cu toate acestea, în loc să constituie această garanție, declarantul poate cere înregistrarea în conturi a cuantumului la care se ridică în final drepturile vamale care poate fi plătit pentru mărfuri.

(2)   În cazul în care, în baza verificărilor efectuate, autoritățile vamale stabilesc alt cuantum al drepturilor vamale decât cel rezultat din datele declarației, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri determină înregistrarea neîntârziată în conturi a sumelor astfel calculate.

(3)   În cazul în care autoritățile vamale au îndoieli cu privire la aplicarea unor interdicții sau restricții și acest lucru nu se poate stabili decât în urma rezultatului verificărilor efectuate de autoritățile respective, mărfurilor în cauză nu li se acordă liber de vamă.

Articolul 249

(1)   Autoritățile vamale stabilesc forma sub care se acordă liberul de vamă, ținând seama de locul unde se află mărfurile și de măsurile luate pentru supravegherea acestora.

(2)   În cazul în care declarația se prezintă în scris, acordarea liberului de vamă și data la care a avut loc se menționează pe declarație sau, după caz, pe un document anexat acesteia, din care un exemplar se înapoiază declarantului.

Articolul 250

(1)   În cazul în care nu pot da liberul de vamă pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 75 litera (a) a doua sau a treia liniuță din cod, autoritățile vamale acordă declarantului un termen pentru regularizarea situației mărfurilor.

(2)   În cazul în care, în condițiile prevăzute la articolul 75 litera (a) a doua liniuță din cod, declarantul nu prezintă documentele necesare la până la expirarea termenului prevăzut la alineatul (1), declarația în cauză este considerată fără efect și autoritățile vamale o invalidează. În acest caz se aplică dispozițiile articolului 66 alineatul (3) din cod.

(3)   În situațiile menționate la articolul 75 litera (a) a treia liniuță din cod și fără a aduce atingere eventualei aplicări a dispozițiilor articolului 66 alineatul (1) primul alineat sau ale articolului 182 din cod, în cazul în care declarantul nu plătește și nici nu constituie garanția pentru drepturile vamale datorate în termenul prevăzut la alineatul (1), autoritățile vamale pot declanșa formalitățile preliminare în vederea vânzării mărfurilor. Cu excepția cazurilor când între timp situația s-a regularizat, eventual prin vânzare silită, se procedează la vânzarea mărfurilor, în cazul în care legea statului membru de care aparțin autoritățile vamale în cauză prevede acest lucru. Autoritățile vamale îl informează pe declarant în legătură cu aceasta.

Pe riscul și cheltuiala declarantului, autoritățile vamale pot transfera mărfurile în cauză într-un loc special aflat sub supravegherea lor.

Articolul 251

Prin derogare de la articolul 66 alineatul (2) din cod, declarația vamală poate fi invalidată după acordarea liberului de vamă, în următoarele situații:

Articolul 252

În cazul în care autoritățile vamale procedează la vânzarea mărfurilor în conformitate cu dispozițiile articolului 75 din cod, acest lucru se face cu respectarea dispozițiilor articolului 188.

TITLUL IX

PROCEDURI SIMPLIFICATE

CAPITOLUL I

Definiții

Articolul 253

(1)   Procedura declarației incomplete permite autorităților vamale să accepte, în cazuri temeinic justificate, o declarație care nu conține toate datele necesare sau care nu este însoțită de toate documentele necesare pentru regimul vamal în cauză.

(2)   Procedura declarației simplificate permite plasarea mărfurilor sub regimul vamal respectiv la prezentarea unei declarații simplificate cu prezentarea ulterioară a unei declarații suplimentare care poate avea, după caz, caracter global, periodic sau recapitulativ.

(3)   Procedura vămuirii la domiciliu permite ca plasarea mărfurilor sub regimul vamal în cauză să se efectueze la sediul persoanei interesate sau în alte locuri desemnate sau aprobate de autoritățile vamale.

CAPITOLUL 2

Declarații de punere în liberă circulație

Secțiunea 1

Declarații incomplete

Articolul 254

Declarațiile în vederea eliberării pentru liberă circulație, pe care autoritățile vamale le pot accepta la cererea declarantului, fără ca ele să conțină anumite date prevăzute în anexa 37, trebuie să includă cel puțin datele precizate în casetele 1 (prima și a doua subdiviziune), 14, 21, 31, 37, 40 și 54 din Documentul Administrativ Unic și:

Articolul 255

(1)   Declarațiile de punere în liberă circulație pe care autoritățile vamale le pot accepta la cererea declarantului fără a fi însoțite de unele dintre documentele care trebuie prezentate în sprijinul declarației trebuie să fie însoțite cel puțin de acele documente a căror prezentare este necesară pentru punerea în liberă circulație.

(2)   Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), o declarație care nu este însoțită de unul dintre documentele de prezentarea cărora este condiționată punerea în liberă circulație poate fi acceptată după ce autoritățile vamale stabilesc că:

Datele referitoare la documentele lipsă se indică în declarație în toate situațiile.

Articolul 256

(1)   Perioada acordată de autoritățile vamale declarantului pentru comunicarea datelor sau pentru prezentarea documentelor lipsă la data acceptării declarației nu poate depăși o lună de la data acceptării declarației.

În cazul unui document de prezentarea căruia este condiționată aplicarea unui drept de import redus sau zero și în măsura în care autoritățile vamale au motive întemeiate să considere că mărfurile la care se referă declarația incompletă pot beneficia efectiv de acest drept redus sau zero, se poate acorda un termen suplimentar, la cererea declarantului, în vederea prezentării documentului respectiv. Acest termen suplimentar nu poate depăși trei luni.

În cazul în care detaliile lipsă care trebuie comunicate sau documentele care trebuie prezentate se referă la valoarea în vamă, autoritățile vamale pot stabili un termen mai lung sau pot prelungi termenul deja fixat, în situația când acest lucru se dovedește absolut necesar. Perioada totală acordată trebuie să respecte termenele de prescripție în vigoare.

(2)   În cazul în care un drept de import redus sau zero se poate aplica numai mărfurilor puse în liberă circulație în cadrul anumitor contingente și plafoane tarifare, impunerea care urmează a se efectua în limitele aprobate nu se poate aplica decât în momentul prezentării efective a documentului în baza căruia se acordă acest drept redus sau zero. Documentul trebuie prezentat:

(3)   Sub rezerva alineatelor (1) și (2), documentul de prezentarea căruia este condiționată acordarea dreptului de import redus sau zero poate fi prezentat după data de expirare a perioadei pentru care este prevăzut dreptul redus sau zero, cu condiția ca declarația referitoare la mărfurile în cauză să fi fost acceptată înaintea acestei date.

Articolul 257

(1)   Acceptarea de către autoritățile vamale a unei declarații incomplete nu poate împiedica sau întârzia acordarea liberului de vamă pentru mărfurile care fac obiectul declarației dacă nu există alte motive pentru a se proceda în acest sens. Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 248, liberul de vamă se acordă în condițiilor stabilite la alineatele (2)-(5) de mai jos.

(2)   În cazul în care transmiterea ulterioară a unei date de pe declarație sau a unui document care lipsea la data acceptării declarației nu poate influența cuantumul drepturilor care se aplică mărfurilor care fac obiectul declarației respective, autoritățile vamale înscriu în conturi suma acestor drepturi, calculată în maniera obișnuită.

(3)   În cazul în care, în conformitate cu dispozițiile articolului 254, o declarație conține o indicație provizorie a valorii, autoritățile vamale:

(4)   În cazul în care, în alte situații decât cele prevăzute la alineatul (3), prezentarea ulterioară a unei date de pe declarație sau a unui document care lipsea la data acceptării declarației poate influența cuantumul drepturilor aplicabile mărfurilor la care se referă declarația:

(5)   Fără a aduce atingere modificărilor care ar putea interveni ulterior, îndeosebi ca urmare a stabilirii definitive a valorii în vamă, declarantul are posibilitatea ca, în loc să constituie o garanție, să solicite înscrierea imediată în conturi:

Articolul 258

Dacă, la expirarea perioadei prevăzute la articolul 256, declarantul nu prezintă datele necesare pentru determinarea definitivă a valorii în vamă a mărfurilor sau nu prezintă data sau documentul lipsă, autoritățile vamale înscriu în conturi imediat ca drepturi care se aplică mărfurilor avute în vedere cuantumul garanției constituite în conformitate cu dispozițiile articolului 257 alineatul (3) a doua liniuță, alineatul (4) litera (a) a doua liniuță sau alineatul (4) litera (b).

Articolul 259

O declarație incompletă acceptată în condițiile prevăzute la articolele 254-257 poate fi completată de către declarant sau, de comun acord cu autoritățile vamale, poate fi înlocuită cu o altă declarație care respectă condițiile prevăzute la articolul 62 din cod.

În ambele situații, data pentru stabilirea drepturilor eventual datorate și pentru aplicarea altor dispoziții care reglementează punerea în liberă circulație a mărfurilor este data de acceptare a declarației incomplete.

Secțiunea 2

Procedura declarației simplificate

Articolul 260

(1)   La solicitarea scrisă conținând toate informațiile necesare, declarantul este autorizat, conform condițiilor și modului prevăzut la articolele 261 și 262, să facă declarația pentru punerea în liberă circulație într-o formă simplificată atunci când mărfurile sunt prezentate în vamă.

(2)   Declarația simplificată poate avea forma:

Aceasta conține cel puțin datele necesare pentru identificarea mărfurilor.

(3)   Atunci când condițiile permit, autoritățile vamale pot aproba ca cererea de punere în liberă circulație menționată la alineatul (2) a doua liniuță să fie înlocuită cu o cerere globală care să acopere operațiunilor de punere în liberă circulație de efectuat pe parcursul unei anumite perioade. Pe documentul comercial sau administrativ care trebuie prezentat în conformitate cu alineatul (1) se face referire la autorizația acordată ca răspuns la această cerere globală.

(4)   Declarația simplificată trebuie să fie însoțită de toate documentele de a căror prezentare este condiționată, după caz, punerea în liberă circulație. Se aplică articolului 255 alineatul (2).

(5)   Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere articolului 278.

Articolul 261

(1)   Autorizația menționată la articolul 260 se acordă declarantului cu condiția să fie posibilă garantarea unei verificări eficiente a respectării dispozițiilor referitoare la interdicții sau restricții la import sau a altor dispoziții care reglementează punerea în liberă circulație.

(2)   O astfel de autorizație este în principiu refuzată în cazul în care persoana care a depus cererea:

Autorizația poate fi refuzată în cazul în care persoana respectivă acționează pe seama altei persoane care declară mărfuri pentru punere în liberă circulație numai ocazional.

(3)   Fără a aduce atingere articolului 9 din cod, autorizația poate fi revocată în cazul în care se constată una dintre situațiile prevăzute la alineatul (2).

Articolul 262

(1)   Prin autorizația prevăzută la articolul 260:

De asemenea, prin aceasta se specifică forma și conținutul declarațiilor suplimentare și stabilește termenele în limitele cărora aceste declarații trebuie prezentate autorității vamale desemnate în acest sens.

(2)   Autoritățile vamale pot renunța la prezentarea declarației suplimentare în cazul în care aceasta are ca obiect mărfuri a căror valoare se situează sub pragul statistic prevăzut de dispozițiile comunitare în vigoare și dacă declarația simplificată conține deja toate informațiile necesare pentru punerea în liberă circulație.

Secțiunea 3

Procedura de vămuire la domiciliu

Articolul 263

În conformitate cu condițiile și în modul stabilit la articolele 264-266, autorizația de a folosi procedura de vămuire la domiciliu se acordă oricărei persoane care dorește ca mărfurile să fie puse în liberă circulație la sediul său sau în celelalte locuri menționate la articolul 253 și care prezintă autorităților vamale o cerere scrisă în acest sens, conținând toate datele necesare acordării autorizației:

Articolul 264

(1)   Autorizația prevăzută la articolul 263 se acordă cu condiția ca:

(2)   Autorizația se refuză în principiu în cazul în care solicitantul:

Articolul 265

(1)   Fără a aduce atingere articolului 9 din cod, autoritățile vamale pot renunța la revocarea autorizației în cazurile în care:

(2)   În principiu, autorizația se revocă în cazul în care se constată situația prevăzută la articolul 264 alineatul (2) prima liniuță.

(3)   Autorizația poate fi revocată în cazul în care se constată situația prevăzută la 264 alineatul (2) a doua liniuță.

Articolul 266

(1)   Pentru a permite autorităților vamale să se asigure de regularitatea operațiunilor, la sosirea mărfurilor în locurile desemnate în acest scop, titularul autorizației menționat la articolul 263:

(2)   Cu condiția ca verificarea regularității operațiunilor să nu fie afectată, autoritățile vamale pot:

Articolul 267

Autorizația prevăzută la articolul 263 stabilește modalitățile practice de funcționare a procedurii și cuprinde în special: