03/Volumul 16

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

98


31994R3239


L 338/48

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 3239/94 AL COMISIEI

din 21 decembrie 1994

de modificare a mai multor regulamente din sectorul cărnii de pasăre și ouălor în vederea aderării Austriei, Finlandei și Suediei

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

întrucât, în conformitate cu articolul 169 din Actul de aderare a Norvegiei, Austriei, Finlandei și Suediei, trebuie adaptate următoarele regulamente din sectorul ouălor și al cărnii de pasăre: Regulamentul (CEE) nr. 1868/77 al Comisiei din 25 iulie 1977 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2782/75 al Consiliului privind producția și comercializarea ouălor pentru incubație și a puilor de fermă (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 2773/90 (2); Regulamentul (CEE) nr. 1274/91 al Comisiei din 15 mai 1991 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1907/90 al Consiliului privind unele norme de comercializare a ouălor (3), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1259/94 (4); Regulamentul (CEE) nr. 1538/91 al Comisiei din 5 iunie 1991 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1906/90 al Consiliului privind unele norme de comercializare a păsărilor de curte (5), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1026/94 (6);

întrucât Suedia preconizează adoptarea unor măsuri pentru amânarea aplicării Regulamentului (CEE) nr. 2782/75 al Consiliului (7), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 1057/91 (8), a Regulamentului (CEE) nr. 1906/90 (9), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 3204/93 (10), și a Regulamentului (CEE) nr. 1907/90 (11), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 2617/93 (12), până la 1 ianuarie 1997, în conformitate cu articolul 167 din Act;

întrucât, în temeiul articolului 2 alineatul (3) din Tratatul de aderare, instituțiile Comunității Europene pot adopta înainte de aderare măsurile prevăzute la articolul 169 din Act,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Regulamentul (CEE) nr. 1868/77 se modifică după cum urmează:

la articolul 1 alineatul (1), se adaugă următorul text:

„AT pentru Austria;

FIN pentru Finlanda,

SE pentru Suedia.”;

la anexa II, la nota de subsol (1) se adaugă următorul text:

„Austria: numai o regiune;

Finlanda: numai o regiune;

Suedia: numai o regiune.”

(2)   Regulamentul (CEE) nr. 1274/91 se modifică după cum urmează:

la articolul 4 alineatul (2), se adaugă următorul text:

„Austria 13

Finlanda 14

Suedia 15”;

la articolul 14 alineatul (1), se adaugă următorul text:

„—

Parasta ennen

Bäst före”;

la articolul 15 se adaugă următorul text:

„—

Pakattu

Förpackat den”;

la articolul 18 alineatul (1), se adaugă următorul text:

la litera (a):

„—

Ulkokanojen munia

Ulkokanalasta

Ägg från utehöns.

Utehöns.”;

la litera (b):

„—

Ulkokanojen munia, voimaperäinen tuotanto

Ulkokanalasta voimaperäinen tuotanto

Ägg från utehöns, intensivt

Utehöns int.”;

la litera (c):

„—

Lattiakanojen munia

Lattiakanalasta

Ägg från golvhöns

golvhöns.”;

la litera (d):

„—

Lattiakanojen munia, voimaperäinen tuotanto

Lattiakanalasta voimaperäinen tuotanto

Ägg från golvhöns, intensivt

Golvhöns, int.”;

la anexa I se adaugă următorul text:

(i)

la punctul 1:

„—

parasta ennen

bäst före.”;

(ii)

la punctul 2:

„—

pakattu

förp. den.”;

(iii)

la punctul 3:

„—

viimeinen myyntipäivä

sista försäljningsdag.”;

(iv)

la punctul 4:

„—

munintapäivä

värpta den.”.

(3)   Regulamentul (CEE) nr. 1538/91 se modifică după cum urmează:

la articolul 14a alineatul (7), se adaugă următorul text:

„—

Vesipitoisuus ylittää ETY-normin,

Vattenhalten överstiger den halt som är tillåten inom EEG.”;

la anexele I, II și III se adaugă denumirile și termenii din anexa la prezentul regulament;

la anexa VIII se adaugă următoarele laboratoare:

„Austria:

Bundesamt und Forschungzentrum für Landwirtschaft

Trunnerstraβe 1-3

A-1020 Wien

Finlanda:

Eläinlääkintä- ja elintarvikelaitos (EELA)

Hämeentie 57,

PL 368, FIN 00231 Helsinki

Suedia:

Statens livsnedelsverk

Box 622

S-75126 Uppsala”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 1995 sub rezerva intrării în vigoare a Tratatului de aderare a Norvegiei, Austriei, Finlandei și Suediei.

Aplicarea Regulamentelor (CEE) nr. 1868/77, (CEE) nr. 1274/91 și (CEE) nr. 1538/91 în Suedia se amână până la 1 ianuarie 1997.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 decembrie 1994.

Pentru Comisie

René STEICHEN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 209, 17.8.1977, p. 1.

(2)  JO L 267, 29.9.1990, p. 25.

(3)  JO L 121, 16.5.1991, p. 11.

(4)  JO L 137, 1.6.1994, p. 54.

(5)  JO L 143, 7.6.1991, p. 11.

(6)  JO L 112, 3.5.1994, p. 32.

(7)  JO L 282, 1.11.1975, p. 100.

(8)  JO L 107, 27.4.1991, p. 11.

(9)  JO L 173, 6.7.1990, p. 1.

(10)  JO L 289, 24.11.1993, p. 1.

(11)  JO L 173, 6.7.1990, p. 5.

(12)  JO L 240, 25.9.1993, p. 1.


ANEXĂ

ANEXA I

ARTICOLUL 1.1 – DENUMIREA CARCASELOR DE PASĂRE

 

D

FIN

SE

1.

Masthuhn

Broileri

Kyckling, Slaktkyckling (broiler)

2.

 

Kukko, kana

Tupp, höna, gryt- eller kokhöna

3.

 

Chapon (syöttökukko)

Kapun

4.

 

Kananpoika, kukonpoika

Poussin, Coquelet

1.

 

(Nuori) kalkkuna

(Ung) kalkon

2.

 

Kalkkuna

Kalkon

1.

 

(Nuori) ankka, (Nuori) myskiankka

(Ung) anka, ankunge, (ung) mulardand (ung) myskand

2.

 

Ankka, myskiankka

Anka, mulardand, myskand

1.

Jungmastgans

(Nuori) hanhi

(Ung) gås, gåsunge

2.

 

Hanhi

Gås

1.

 

(Nuori) helmikana

(Ung) pärlhöna

2.

 

Helmikana

Pärlhöna


ARTICOLUL 1.2 – DENUMIREA PĂRȚILOR DIN PASĂRE

 

D

FIN

SE

(a)

 

Puolikas

Halva

(b)

 

Neljännes

Kvart

(c)

 

Takaneljännes

Bakdelspart

(d)

 

Rinta

Bröst

(e)

 

Koipi-reisi

Klubba

(f)

Hühnerkeule mit Rückenstück

Koipi-reisi, jossa selkäosa

Kycklingklubba med del av ryggben

(g)

 

Reisi

Lår

(h)

 

Koipi

Ben

(i)

 

Siipi

Vinge

(j)

 

Siivet kiinni toisissaan

Sammanhängande vingar

(k)

Filet

Rintafile'

Bröstfilé

(l)

 

Rintafile' solisluineen

Bröstfilé med nyckelben

(m)

 

Magret, maigret

Magret, maigret

ANEXA II

ARTICOLUL 9 - METODE DE RĂCIRE

 

FIN

SE

1.

Ilmajäähdytys

Luftkylning

2.

Ilmasprayjäähdytys

Evaporativ kylning

3.

Vesijäähdytys

Vattenkylning

ANEXA III

ARTICOLUL 10.1 – TIPURI DE CREȘTERE

 

FIN

SE

(a)

Ruokittu … % …

Kauralla ruokittu hanhi

Utfodrad med … % …

Havreutfodrad gås

(b)

Laajaperäinen sisäkasvatus

Extensivt uppfödd inomhus

(c)

Ulkoilumahdollisuus

Tillgång till utomhusvistelse

(d)

Ulkoiluvapaus

Traditionell utomhusvistelse

(e)

Vapaa kasvatus

Uppfödd i full frihet


  翻译: