21.7.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 190/75


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 19 iulie 2011

privind recunoașterea schemei „Abengoa RED Bioenergy Sustainability Assurance” în vederea demonstrării conformității cu criteriile de durabilitate în temeiul Directivelor 2009/28/CE și 2009/30/CE ale Parlamentului European și Consiliului

(2011/436/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (1), în special articolul 18 alineatul (6),

având în vedere Directiva 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei și a motorinei (2), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/30/CE (3), în special articolul 7c alineatul (6),

după consultarea Comitetului consultativ instituit prin articolul 25 alineatul (2) din Directiva 2009/28/CE,

întrucât:

(1)

Directiva 2009/28/CE și Directiva 2009/30/CE stabilesc criterii de durabilitate pentru biocarburanți. Atunci când se face trimitere la dispozițiile articolelor 17 și 18 și ale anexei V la Directiva 2009/28/CE, se consideră că se face trimitere și la dispozițiile similare conținute în articolele 7a, 7b și 7c și în anexa IV la Directiva 2009/30/CE.

(2)

Atunci când biocarburanții și biolichidele trebuie luate în considerare în scopurile menționate la articolul 17 alineatul (1) literele (a), (b) și (c), statele membre trebuie să solicite operatorilor economici să demonstreze conformitatea biocarburanților și biolichidelor cu criteriile de durabilitate stabilite la articolul 17 alineatele (2)-(5) din Directiva 2009/28/CE.

(3)

Considerentul 76 din Directiva 2009/28/CE prevede că impunerea unei sarcini nerezonabile asupra industriei trebuie evitată și că schemele voluntare pot contribui la crearea de soluții eficace pentru dovedirea conformității cu aceste criterii de durabilitate.

(4)

Comisia poate hotărî că o schemă voluntară națională sau internațională permite stabilirea conformității loturilor de biocarburanți cu criteriile de durabilitate stabilite la articolul 17 alineatele (3)-(5) din Directiva 2009/28/CE sau că o schemă voluntară națională sau internațională de cuantificare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră conține date corecte pentru scopurile articolului 17 alineatul (2) din respectiva directivă.

(5)

Comisia poate recunoaște o atare schemă voluntară pentru o perioadă de 5 ani.

(6)

Atunci când un operator economic prezintă dovada sau datele obținute în conformitate cu o schemă care a fost recunoscută de Comisie, în măsura vizată de respectiva decizie de recunoaștere, un stat membru nu trebuie să solicite furnizorului dovezi suplimentare ale conformității cu criteriile de durabilitate.

(7)

La 8 aprilie 2011, Comisiei i-a fost prezentată, cu solicitarea de recunoaștere, schema „Abengoa RED Bioenergy Sustainability Assurance” (denumită în continuare RBSA). Schema vizează o gamă largă de produse și se aplică tuturor locațiilor geografice. Schema recunoscută va fi făcută publică pe platforma în materie de transparență înființată în temeiul Directivei 2009/28/CE. Comisia va ține cont de aspectele sensibile din punct de vedere comercial și poate decide să facă publică respectiva schemă doar parțial.

(8)

În urma evaluării schemei RBSA, s-a constatat că aceasta acoperă corespunzător criteriile de durabilitate prevăzute de Directiva 2009/28/CE și că aplică o metodologie de echilibrare a masei care corespunde cerințelor de la articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2009/28/CE.

(9)

În urma aceleiași evaluări s-a constatat că schema RBSA respectă standardele corespunzătoare în materie de fiabilitate, transparență și auditare independentă, precum și cerințele metodologice din anexa V la Directiva 2009/28/CE.

(10)

Sfera prezentei decizii nu acoperă alte elemente suplimentare referitoare la durabilitate și vizate de schema RBSA. Aceste criterii suplimentare de durabilitate nu sunt obligatorii pentru a demonstra conformitatea cu cerințele în materie de durabilitate prevăzute de Directiva 2009/28/CE. Ulterior, Comisia Europeană poate să decidă dacă această schemă conține și date exacte în scopul informării privind măsurile luate în chestiunile menționate în Directiva 2009/28/CE la articolul 18 alineatul (4) al doilea paragraf a doua teză,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Schema voluntară „RBSA”, pentru care a fost depusă cererea de recunoaștere de către Comisie la 8 aprilie 2011, demonstrează că loturile de biocarburanți respectă criteriile de durabilitate, astfel cum sunt formulate la articolul 17 alineatul (3) literele (a)-(c) și alineatele (4)-(5) din Directiva 2009/28/CE și la articolul 7b alineatul (3) literele (a)-(c) și alineatele (4)-(5) din Directiva 98/70/CE. Schema conține, de asemenea, date exacte în sensul articolului 17 alineatul (2) din Directiva 2009/28/CE și al articolului 7b alineatul (2) din Directiva 98/70/CE.

În plus, această schemă poate fi utilizată pentru a demonstra conformitatea cu articolul 18 alineatul (1) din Directiva 2009/28/CE și cu articolul 7c alineatul (1) din Directiva 98/70/CE.

Articolul 2

(1)   Decizia este valabilă timp de 5 ani de la data intrării în vigoare. Dacă, în urma adoptării deciziei Comisiei, schema suferă modificări de fond care ar putea afecta principiile care stau la baza luării deciziei, modificările trebuie notificate Comisiei fără întârziere. Comisia va evalua modificările notificate pentru a stabili dacă schema continuă să acopere în mod corespunzător criteriile de durabilitate pentru care a fost recunoscută.

(2)   Dacă s-a demonstrat clar că schema nu a implementat elemente considerate a fi esențiale pentru decizie și dacă au avut loc încălcări structurale grave ale respectivelor elemente, Comisia își rezervă dreptul de a-și revoca decizia.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la douăzeci de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 19 iulie 2011.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 140, 5.6.2009, p. 16.

(2)  JO L 350, 28.12.1998, p. 58.

(3)  JO L 140, 5.6.2009, p. 88.


  翻译: