13.10.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 268/19


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 12 octombrie 2011

de modificare a Deciziei 2003/467/CE în ceea ce privește declararea Letoniei ca stat membru oficial indemn de tuberculoză și declararea anumitor regiuni administrative din Portugalia ca regiuni oficial indemne de leucoză enzootică bovină

[notificată cu numărul C(2011) 7186]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2011/675/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 64/432/CEE a Consiliului din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecție veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine (1), în special anexa A secțiunea I punctul 4 și anexa D capitolul I partea E,

întrucât:

(1)

Directiva 64/432/CEE se aplică schimburilor comerciale de bovine și porcine în interiorul Uniunii. Aceasta enumeră condițiile în care un stat membru sau o regiune dintr-un stat membru poate fi declarat(ă), în ceea ce privește efectivele de bovine, oficial indemn(ă) de tuberculoză și leucoză enzootică bovină.

(2)

Anexele I și III la Decizia 2003/467/CE a Comisiei din 23 iunie 2003 de stabilire a statutului oficial de indemne de tuberculoză, bruceloză și leucoză enzootică bovină pentru efectivele de bovine din anumite state membre și regiuni din state membre (2) enumeră statele membre și regiunile acestora care sunt declarate oficial indemne de tuberculoză și oficial indemne de leucoză enzootică bovină.

(3)

Letonia a prezentat Comisiei documentație care demonstrează, pentru întregul său teritoriu, respectarea condițiilor pentru statutul oficial indemn de tuberculoză, prevăzute în Directiva 64/432/CEE.

(4)

După evaluarea documentației prezentate de Letonia, întregul teritoriu al acestui stat membru ar trebui declarat oficial indemn de tuberculoză.

(5)

Portugalia a prezentat Comisiei documentație care demonstrează respectarea condițiilor pentru statutul oficial indemn de leucoză enzootică bovină prevăzute în Directiva 64/432/CEE pentru toate regiunile administrative (distritos) din cadrul unităților administrative superioare (regiões) Algarve și Alentejo.

(6)

După evaluarea documentației prezentate de Portugalia, regiunile (distritos) în cauză ar trebui declarate regiuni ale Portugaliei oficial indemne de leucoză enzootică bovină.

(7)

Prin urmare, Decizia 2003/467/CE ar trebui modificată în consecință.

(8)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexele I și III la Decizia 2003/467/CE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 12 octombrie 2011.

Pentru Comisie

John DALLI

Membru al Comisiei


(1)  JO 121, 29.7.1964, p. 1977/64.

(2)  JO L 156, 25.6.2003, p. 74.


ANEXĂ

Anexele I și III la Decizia 2003/467/CE se modifică după cum urmează:

(a)

în anexa I, capitolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

CAPITOLUL 1

State membre oficial indemne de tuberculoză

Cod ISO

Stat membru

BE

Belgia

CZ

Republica Cehă

DK

Danemarca

DE

Germania

EE

Estonia

FR

Franța

LV

Letonia

LU

Luxemburg

NL

Țările de Jos

AT

Austria

PL

Polonia

SI

Slovenia

SK

Slovacia

FI

Finlanda

SE

Suedia”

(b)

în anexa III capitolul 2, rubrica privind Portugalia se înlocuiește cu următorul text:

„În Portugalia:

Região Algarve: toate distritos;

Região Alentejo: toate distritos;

Região Autónoma dos Açores.”


  翻译: