14.1.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 9/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2016/26 AL COMISIEI
din 13 ianuarie 2016
de modificare a anexei XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), în ceea ce privește etoxilații de nonilfenol
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (1), în special articolul 68 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
La 2 august 2013, Regatul Suediei a transmis Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”) un dosar (denumit în continuare „dosarul «Anexa XV»”), în conformitate cu articolul 69 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, în vederea inițierii procedurii de restricționare prevăzute la articolele 69-73 din regulamentul respectiv. Într-o primă etapă, dosarul „Anexa XV” a indicat că expunerea la nonilfenol (NP) și etoxilați de nonilfenol (NPE) prezintă un risc pentru mediu, în special pentru speciile acvatice care trăiesc în apele de suprafață. Pentru a limita acest risc, dosarul propunea interzicerea introducerii pe piață a articolelor textile care pot fi spălate în apă, dacă acestea conțineau NP sau NPE în concentrații mai mari sau egale cu 100 mg/kg (0,01 %, în greutate). Dosarul „Anexa XV” a demonstrat necesitatea unei acțiuni la nivelul întregii Uniuni. |
(2) |
Pe parcursul consultării publice pe marginea dosarului „Anexa XV”, Suedia a recomandat eliminarea NP din domeniul de aplicare al propunerii de restricționare, deoarece acesta nu este utilizat deliberat în prelucrarea produselor textile. În baza unei evaluări care a ținut cont de criterii precum eficiența, fezabilitatea și posibilitatea de monitorizare a restricționării, excluderea NP a fost considerată justificată atât de Comitetul pentru evaluarea riscurilor (denumit în continuare „CER”), cât și de Comitetul pentru analiză socioeconomică (denumit în continuare „CASE”), ambele aparținând agenției. Prin urmare, doar NPE ar trebui să facă obiectul restricționării propuse. |
(3) |
În dosarul „Anexa XV”, NPE sunt definiți ca etoxilați ramificați sau liniari de nonilfenol, care acoperă substanțele definite prin numere CAS sau CE și substanțe UVCB, polimeri și omologi. Substanțele din grupul respectiv sunt identificate prin formula moleculară (C2H4O)nC15H24O. |
(4) |
Mai multe studii de piață, menționate în dosarul „Anexa XV”, au identificat prezența, în diferite concentrații, a NPE în articolele textile. Atât introducerea pe piață, cât și utilizarea NPE ca atare sau în amestecuri, în scopul prelucrării textilelor și a pieilor, sunt deja restricționate prin rubrica 46 din anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. Cu toate acestea, în condiții, rezonabil previzibile, de spălare a articolelor textile în apă, eliberarea de NPE în mediul acvatic prezintă riscuri pentru speciile acvatice. |
(5) |
Din motive de coerență cu Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (2), restricția propusă cu privire la articolele textile ar trebui să se aplice produselor compuse, în greutate, din minimum 80 % fibre textile și altor produse care conțin o parte compusă, în greutate, din minimum 80 % fibre textile. În plus, din rațiuni de claritate, este oportun să se indice faptul că articolele textile cuprind produse nefinite, semifinite și finite, cum ar fi îmbrăcămintea (de exemplu, cea destinată persoanelor, jucăriilor sau animalelor), accesoriile, textilele de interior, fibrele, firele, țesăturile și fâșiile tricotate. |
(6) |
La 3 iunie 2014, CER a adoptat, prin consens, un aviz privind restricționarea propusă în dosarul „Anexa XV”, prin care se confirmă că există un risc provocat de expunerea la produsele de degradare ale NPE. În avizul său, CER a mai precizat că restricționarea este cea mai adecvată măsură la nivelul Uniunii pentru eliminarea riscurilor provocate de prezența NPE în articolele textile, atât sub aspectul eficacității, cât și al caracterului practic. |
(7) |
La 9 septembrie 2014, CASE a adoptat, prin consens, un aviz privind restricționarea propusă în dosarul „Anexa XV”, indicând că, din punctul de vedere al raportului beneficii/costuri socioeconomice, restricționarea propusă a NPE este cea mai adecvată măsură la nivelul Uniunii pentru eliminarea riscurilor identificate. |
(8) |
În conformitate cu dosarul „Anexa XV” și după cum s-a confirmat de către CER și CASE, limita de 0,01 % din greutate este concentrația cea mai redusă, adaptată unei tratări intenționate a textilelor cu NPE. Observațiile primite pe parcursul consultării publice au confirmat faptul că o limită inferioară valorii de 0,01 % din greutate ar antrena dificultăți considerabile de aplicare a legii, deoarece textilele se pot contamina cu NPE în concentrații atât de reduse ca urmare a unei expuneri accidentale în timpul procesului de producție. În plus, reducerea limitei de 0,01 % cu patru cincimi (până la 0,002 % din greutate) ar conduce la o scădere a emisiilor cu doar aproximativ o cincime, ceea ce ar reduce concentrațiile NPE din apele de suprafață cu încă 5 %, față de limita de 0,01 % din greutate. |
(9) |
A fost consultat Forumul pentru schimbul de informații privind aplicarea legii, iar recomandările sale au fost luate în considerare. |
(10) |
La 1 octombrie 2014, agenția a prezentat Comisiei avizele CER și CASE, pe baza cărora Comisia a concluzionat că prezența NPE în articolele textile prezintă un risc inacceptabil pentru mediu, care necesită luarea unor măsuri la nivelul întregii Uniuni. S-a ținut cont de impactul socioeconomic al acestei restricții, precum și de disponibilitatea alternativelor. |
(11) |
Se presupune că, de regulă, textilele purtate sau uzate au fost spălate de mai multe ori înainte de furnizare sau de punerea la dispoziția unui terț și că, prin urmare, ele conțin cantități neglijabile sau chiar nule de NPE. În consecință, introducerea pe piață a articolelor textile purtate sau uzate ar trebui exceptată de la restricționare. În mod similar, se poate considera că textilele reciclate conțin cantități neglijabile sau chiar nule de NPE și, prin urmare, restricția nu ar trebui să se aplice articolelor textile noi, care au fost fabricate exclusiv din textile reciclate, fără utilizarea NPE. |
(12) |
Părților interesate ar trebui să li se acorde suficient timp pentru a lua măsurile de conformare adecvate, în special pentru a asigura o comunicare adecvată în cadrul complexului lanț de aprovizionare mondial. Noua restricție ar trebui așadar să se aplice doar de la o dată ulterioară. |
(13) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 ar trebui modificat în consecință. |
(14) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 13 ianuarie 2016.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 396, 30.12.2006, p. 1.
(2) Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 septembrie 2011 privind denumirile fibrelor textile și etichetarea corespunzătoare și marcarea compoziției fibroase a produselor textile și de abrogare a Directivei 73/44/CEE a Consiliului și a Directivelor 96/73/CE și 2008/121/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 272, 18.10.2011, p. 1).
ANEXĂ
În anexa XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, se adaugă o nouă intrare 46a, după cum urmează:
|
|