Avizul Comitetului Economic şi Social European privind propunerea de directivă a Consiliului privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte măsuri

COM(2009) 28 final – 2009/0007 (CNS)

şi

propunerea de directivă a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal

COM(2009) 29 final – 2009/0004 (CNS)

(2009/C 317/23)

Raportor: dl Sergio SANTILLÁN CABEZA

La 13 februarie 2009, în conformitate cu articolul 93 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul Uniunii Europene a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Propunerea de directivă a Consiliului privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte măsuri

[COM(2009) 28 final - 2009/0007 (CNS)]

şi

Propunerea de directivă a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal [COM(2009) 29 final – 2009/0004 (CNS)].

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 24 iunie 2009. Raportor: dl Sergio SANTILLÁN CABEZA.

În cea de-a 455-a sesiune plenară, care a avut loc la 15 şi 16 iulie 2009 (şedinţa din 16 iulie 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 114 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 1 abţinere.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   CESE salută cu căldură propunerile de directive privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor fiscale şi, respectiv, cooperarea administrativă în domeniul fiscal, deoarece răspund unei necesităţi stringente. Legislaţia pe care o înlocuiesc cele două directive, adoptată în urmă cu trei decenii, şi-a demonstrat ineficienţa în faţa cerinţelor actuale. Faptul că, în prezent, se recuperează numai 5 % din creanţele solicitate impune o soluţionare urgentă.

1.2.   Propunerile Comisiei ţin seama de studii, sugestii şi recomandări formulate de UE, de statele membre şi în cadrul forurilor şi instituţiilor internaţionale, cum ar fi G-20 şi OCDE. De asemenea, CESE a sprijinit fără rezerve, în diferite avize, propunerile ce vizau sporirea eficienţei sistemelor de cooperare între state în domeniul fiscal (a se vedea punctul 4.8 din prezentul aviz).

1.3.   Necesitatea reformei este şi mai mare în prezent, când întreprinderile trebuie să se confrunte cu consecinţele sociale şi economice ale cataclismului economic cauzat de practicile financiare speculative şi frauduloase descoperite începând cu sfârşitul anului 2007. Această situaţie, care va apăsa greu pe umerii contribuabililor în următorii ani, a condus la necesitatea urgentă de adoptare a unor măsuri eficiente împotriva evazioniştilor care operează la adăpostul paradisurilor fiscale sau care se folosesc de subterfugii juridice pentru a evita plata impozitelor.

1.4.   Globalizarea sporeşte şi ea necesitatea de cooperare între state în domeniul fiscal. În UE, libertăţile fundamentale, care constituie esenţa funcţionării acesteia, nu pot servi drept pretext pentru neîndeplinirea obligaţiei generale de a plăti impozite.

1.5.   În consecinţă, Comisia a optat, pe bună dreptate, pentru adoptarea unor noi reglementări în acest domeniu, în loc să introducă reforme parţiale în legislaţia actuală.

1.6.   CESE sprijină obiectivul central al propunerilor de a institui o cultură administrativă comunitară şi de a dota administraţiile cu instrumentele adecvate oferite de tehnologiile moderne (cum ar fi formularele electronice) pentru simplificarea şi accelerarea procedurilor. Trebuie subliniate, de asemenea, dispoziţiile privind regimul lingvistic, care reprezintă unul dintre cele mai mari obstacole din calea cooperării în domeniul fiscal (punctul 5.1).

1.7.   Obligaţia de a furniza informaţii şi limitele stabilite pentru aceasta (punctul 5.2) sunt în conformitate cu procedurile OCDE şi încearcă că împiedice, în mod corect, în opinia CESE, utilizarea inadecvată a secretului bancar şi a altor proceduri în aparenţă legale pentru a înşela fiscul.

1.8.   Participarea funcţionarilor statului solicitant la anchetele efectuate în statul solicitat are precedente în anumite norme aflate în vigoare în prezent (punctul 5.3). În această privinţă, precum şi în altele, propunerile garantează menţinerea suveranităţii naţionale (punctul 5.5).

1.9.   Garanţiile contribuabililor în faţa fiscului sunt menţinute în cadrul cooperării dintre state, aceştia având posibilitatea de a contesta legalitatea anchetelor şi a actelor autorităţilor (punctul 5.4).

1.10.   CESE propune Comisiei ca, în viitor, să aibă în vedere unificarea reglementărilor fiscale (punctul 5.6).

2.   Propunerea de directivă a Consiliului privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte măsuri [COM(2009) 28 final]

2.1.   Motivele prezentate de Comisie

2.1.1.   Normele juridice în vigoare în materie de asistenţă reciprocă (1) prezintă mai multe deficienţe: încetineală, disparitate, lipsă de coordonare şi de transparenţă.

2.1.2.   Autorităţile fiscale nu au competenţa de a proceda la recuperarea creanţelor fiscale în afara teritoriului statului de care aparţin, deoarece legislaţia în domeniu are caracter naţional: pentru a face acest lucru, trebuie să solicite asistenţa altui stat (sau a altor state), prin proceduri care s-au dovedit ineficiente. Această limitare a competenţelor creează probleme din ce în ce mai mari, dată fiind mobilitatea crescândă a capitalului şi a persoanelor. Astfel, libera circulaţie - unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene - are în acest caz o consecinţă negativă, deoarece facilitează evazionismul. Prin urmare, se impune necesitatea adoptării de noi măsuri în domeniu.

2.1.3.   O dovadă concludentă pentru acest fenomen este faptul că, în 2007, statele membre au primit 11 794 de solicitări de asistenţă din partea altor state membre pentru a proceda la recuperarea creanţelor fiscale. Cu toate acestea, sumele percepute efectiv nu se ridică decât la aproximativ 5 % din total.

2.1.4.   Fraudele sunt deosebit de semnificative în cazul TVA-ului, având două efecte care trebuie evitate: denaturează condiţiile de concurenţă de pe piaţa internă şi diminuează sumele încasate de statele membre şi de Comunitate (2).

2.2.   Măsuri propuse în materie de recuperare a creanţelor fiscale

2.2.1.   Extinderea sferei de aplicare a asistenţei reciproce. Spre deosebire de Directiva 2008/55/CE, care conţine o listă limitată a creanţelor care pot fi recuperate, prezenta propunere cuprinde „toate impozitele şi taxele prelevate de subdiviziunile teritoriale sau administrative ale unui stat membru sau în numele acestora, inclusiv autorităţile locale”, contribuţiile obligatorii la asigurările sociale, „rambursările, intervenţiile şi alte măsuri” legate de FEGA (3) şi FEADR (4), precum şi „cotizaţiile şi alte taxe prevăzute în cadrul organizării comune a pieţelor din sectorul zahărului” (articolele 1 şi 2).

2.2.2.   Îmbunătăţirea schimbului de informaţii. Pe lângă schimbul spontan de informaţii (articolul 5), se adaugă posibilitatea ca funcţionarii unui stat membru să participe în mod activ la acţiunile altor state membre (articolul 6), fapt deosebit de semnificativ.

2.2.3.   Simplificarea procedurii de notificare a documentelor (articolele 7 şi 8).

2.2.4.   Sporirea eficienţei măsurilor asigurătorii sau de recuperare (capitolul IV). Aceste dispoziţii, care constituie o parte importantă a propunerii, se referă la următoarele aspecte:

2.2.5.   Uniformitatea şi simplificarea normelor generale referitoare la cererile de asistenţă în materie de formulare, mijloace de comunicare, regim lingvistic etc. (articolele 20-23).

3.   Propunerea de directivă a Consiliului privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal [COM(2009) 29 final]

3.1.   Motivele prezentate de Comisie

3.1.1.   Atât Grupul de lucru la nivel înalt al Consiliului în materie de fraudă (6), cât şi Comisia (7) şi statele membre au constatat inadecvarea normelor privind asistenţa reciprocă între autorităţile competente în domeniul impozitării directe şi al impozitării primelor de asigurare (8). Potrivit Comisiei, gravele deficienţe ale Directivei 77/799 creează dificultăţi din ce în ce mai mari în stabilirea corectă a impozitelor, afectează funcţionarea sistemelor de impozitare şi atrage după sine apariţia dublei impuneri, fapt care incită la evaziune şi la fraudă fiscală, în timp ce, pe de altă parte, competenţele de control sunt exercitate în continuare la nivel naţional (9).

3.1.2.   În consecinţă, se propune adoptarea unei abordări inovatoare, care să meargă mai departe de simpla introducere a unor modificări la directiva în vigoare. Noul sistem constituie, aşadar, un cadru juridic nou şi integrat, care ia în considerare toate aspectele fundamentale ale cooperării administrative în domeniul fiscal, consolidând în mod semnificativ capacitatea autorităţilor de combatere a fraudei şi evaziunii fiscale.

3.1.3.   Având în vedere că se încearcă instituirea unor mecanisme eficiente de colaborare între autorităţile comunitare şi statele membre, precum şi între acestea din urmă, obiectivul central al ambelor propuneri este stabilirea unor norme comune, cu respectarea deplină a suveranităţii naţionale în domeniul fiscal.

3.2.   Măsuri propuse pentru îmbunătăţirea cooperării administrative dintre state

3.2.1.   Extinderea sferei de aplicare, în acelaşi spirit cu propunerea precedentă (privind recuperarea creanţelor).

3.2.2.   Schimbul de informaţii. Se prevăd aici trei cazuri de schimb:

3.2.3.   Alte forme de cooperare:

3.2.4.   Aspecte generale ale cooperării administrative.

4.   Observaţii generale

4.1.   CESE este pe deplin de acord cu afirmaţia Comisiei, potrivit căreia „în această eră a globalizării, nevoia de asistenţă reciprocă între statele membre în domeniul fiscal, în special în materie de impozitare directă, este mai acută ca oricând. Mobilitatea contribuabililor, numărul tranzacţiilor transfrontaliere şi internaţionalizarea instrumentelor financiare au cunoscut o dezvoltare puternică, ceea ce face ca stabilirea corectă a taxelor şi impozitelor de către statele membre să fie din ce în ce mai dificilă, acestea respectând principiul suveranităţii naţionale în ceea ce priveşte fixarea nivelului de impozitare” (10).

4.2.   Cele două propuneri pornesc de la constatarea că normele stabilite în urmă cu peste trei decenii (când UE era compusă din nouă state membre) sunt insuficiente în prezent, din cauza schimbărilor survenite de atunci pe piaţa internă: în cea de-a doua jumătate a anilor '70, nu se realizase încă libera circulaţie, iar integrarea era limitată.

4.3.   De mai mulţi ani, există o preocupare în legătură cu nivelurile ridicate de fraudă şi de evaziune fiscală din UE. În 2004, Comisia a abordat această chestiune în urma scandalurilor provocate de practicile neregulamentare ale anumitor întreprinderi (11), sugerând o serie de măsuri pentru „sporirea transparenţei sistemelor de impozitare” şi propunând elaborarea unor „propuneri concrete vizând cazurile de fraudă şi evaziune fiscală care implică structuri complexe şi opace”. Menţionând cazuri concrete (12), Comisia semnala că aceste scandaluri „au creat incertitudine pe pieţele de capital, aducând prejudicii economiei în ansamblul său”.

4.4.   Cinci ani mai târziu, se constată că problemele abordate în comunicarea din 2004 par nesemnificative în comparaţie cu cele apărute în ultima perioadă şi că prejudiciile aduse economiei sunt sensibil mai mari.

4.5.   În prezent, această problemă a căpătat dimensiuni globale, ca urmare a cataclismului economic şi financiar cauzat de practicile frauduloase care au început să iasă la iveală de la sfârşitul anului 2007. Una dintre sarcinile G-20 este să propună instituirea de reglementări internaţionale care să sporească transparenţa şi fiabilitatea tranzacţiilor comerciale, combătând frauda şi evaziunea fiscală (13).

4.6.   Scandalurile provocate în unele ţări ale Uniunii de mecanismele de evaziune fiscală oferite de paradisurile fiscale (cum este cazul fraudelor comise în Liechtenstein cu prejudicierea fiscului german) au condus la o respingere generalizată din partea populaţiei, care solicită măsuri mai eficiente pentru combaterea evaziunii fiscale şi a infracţiunilor financiare.

4.7.   Schimbul de informaţii şi accesibilitatea sporită a datelor în vederea combaterii fraudei fiscale se numără, de asemenea, printre obiectivele OCDE (14).

4.8.   De-a lungul anilor, CESE a sprijinit cu hotărâre măsurile de consolidare a cooperării, solicitând mai multe instrumente şi mecanisme de control (15).

4.9.   În conformitate cu aceste avize precedente, CESE întâmpină cu satisfacţie cele două propuneri de directive, deoarece reprezintă un progres considerabil în integrarea europeană. Îndeplinirea obligaţiilor fiscale constituie piatra de temelie a funcţionării statului social.

5.   Observaţii specifice

5.1.   Crearea unei culturi administrative comunitare

5.1.1.   Pentru CESE, aspectul cel mai remarcabil al celor două propuneri - în special al celei referitoare la cooperarea administrativă - îl constituie dorinţa de a crea o cultură administrativă comunitară, element esenţial în combaterea fraudei, după cum se subliniază în comunicarea din 2006 (16).

5.1.2.   Această decizie, care reflectă experienţa dobândită în administraţiile fiscale de-a lungul timpului, se concretizează în diferite aspecte, precum: obligaţia de a desemna, în fiecare stat membru, un birou fiscal de legătură unic, existând posibilitatea de a desemna şi departamente de legătură specifice, care să comunice direct unele cu altele; posibilitatea de a desemna funcţionari competenţi autorizaţi să participe direct la acţiunile desfăşurate; stabilirea unor termene (inexistente în prezent) pentru transmiterea informaţiilor; obligaţia de transmitere de feedback etc.

5.1.3.   CESE salută propunerea de utilizare a unor formulare-tip şi a formatelor electronice, care va accelera semnificativ formalităţile.

5.1.4.   De asemenea, trebuie subliniată simplificarea regimului lingvistic – un obstacol major în calea cooperării şi o cauză a costului ridicat al procedurilor –, precum şi utilizarea noilor tehnologii în acest domeniu, formularele putându-se traduce automat.

5.2.   Limitele cooperării administrative, secretul bancar, implicarea intermediarilor şi participaţiile la capital

5.2.1.   Cooperarea administrativă prevăzută se supune anumitor limite. Statul membru solicitat trebuie să furnizeze informaţiile solicitate cu condiţia ca aceasta „să nu impună autorităţii solicitate o sarcină administrativă disproporţionată” şi ca statul solicitant „să fi epuizat sursele obişnuite de informaţii” pe care le-ar fi putut utiliza. Cu toate acestea, statul solicitat are posibilitatea de a refuza să răspundă la cererea de informaţii în anumite cazuri: a) dacă anchetele sau colectarea informaţiilor solicitate încalcă propria sa legislaţie; b) dacă, din motive juridice, statul solicitant nu este în măsură să furnizeze informaţii similare celor pe care le solicită; c) dacă furnizarea de informaţii presupune divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice (17). CESE consideră că aceste limitări sunt adecvate.

5.2.2.   Statul solicitat nu poate refuza însă furnizarea de informaţii „pentru simplul motiv că aceste informaţii sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de o persoană desemnată sau care acţionează în calitate de agent sau de administrator, sau că informaţiile respective se referă la participaţiile la capital ale unei persoane” (18). Având în vedere experienţele recurente în materie de fraudă fiscală, CESE salută această clarificare, în lipsa căreia ar putea fi compromise obiectivele urmărite de ambele propuneri în vederea asigurării îndeplinirii obligaţiilor fiscale (19).

5.2.3.   Trebuie subliniat că obligaţiile şi limitele în materie de informare sunt abordate în termeni asemănători cu cei ai Modelului de convenţie al OCDE (20).

5.3.   Prezenţa funcţionarilor unui alt stat membru

5.3.1.   Atât propunerea de directivă privind cooperarea administrativă, cât şi cea privind asistenţa în materie de recuperare a creanţelor prevăd posibilitatea ca funcţionarii statului solicitant să asiste la anchetele administrative efectuate în statul solicitat. CESE consideră adecvată această formă de cooperare, care este reglementată de două condiţii importante: existenţa unui acord între autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată şi exercitarea competenţelor de către funcţionari „conform actelor cu putere de lege şi actelor administrative în vigoare în statul membru solicitat” (21).

5.3.2.   Prezenţa funcţionarilor altui stat membru este deja prevăzută în domeniile accizelor (22) şi TVA–ului (23), însă, în cazul de faţă, competenţele sunt mai importante, dat fiind că funcţionarii pot exercita competenţe de control.

5.4.   Legalitatea instrumentului de executare a creanţelor fiscale

5.4.1.   Legalitatea procedurilor de anchetă pe care le pot desfăşura autorităţile fiscale suscită un interes deosebit. CESE consideră că această chestiune este abordată în mod adecvat în propunerea de directivă privind asistenţa în materie de recuperare a creanţelor. În primul rând, nu trebuie pierdut din vedere faptul că sistemele prevăzute, atât în cele două propuneri de directive care fac obiectul prezentului aviz, cât şi în cazul TVA-ului şi al accizelor, nu fac altceva decât să stabilească proceduri de cooperare între state, acestea din urmă păstrându-şi deplina suveranitate în ceea ce priveşte determinarea legalităţii procedurilor de anchetă desfăşurate pe teritoriul lor.

5.4.2.   Potrivit principiilor generale, funcţionarii trebuie să acţioneze în conformitate cu legea (24), iar actele administrative sunt considerate a fi valabile. În consecinţă, au caracter obligatoriu, însă părţile implicate au dreptul de a le contesta în justiţie. În ceea ce priveşte disputele cu privire la recuperarea creanţelor, este de competenţa statului membru care le solicită (adică a statului solicitant) să determine validitatea creanţei, a instrumentului iniţial care permite executarea, a instrumentului uniform şi a notificărilor efectuate de statul în cauză (25).

5.4.3.   În schimb, în caz de dispută, organismele competente ale statului solicitat sunt cele care determină, în caz de contestare, legalitatea măsurilor de executare sau a notificărilor efectuate de acest stat (26). În ambele situaţii, garanţia contribuabilului este asigurată, deoarece, în afara cazului în care legea prevede posibilitatea menţionată la punctul următor, procedura de executare se suspendă în ceea ce priveşte partea creanţei care face obiectul disputei. Este prevăzută obligaţia statelor de a furniza informaţii cu privire la creanţele contestate, deşi, bineînţeles, şi părţile interesate pot furniza aceste informaţii.

5.4.4.   În cazul creanţelor contestate în justiţie, se pot adopta măsuri asigurătorii, dacă legislaţia statului solicitat permite acest lucru. În plus, dacă legislaţia statului solicitant conţine prevederi în acest sens, acesta poate solicita recuperarea creanţei în faţa instanţelor judecătoreşti, prin intermediul unei cereri motivate (27).

5.4.5.   În ceea ce priveşte legislaţia penală, trebuie amintit că aceasta este de competenţa exclusivă a statelor membre (28).

5.5.   Suveranitatea statelor membre

5.5.1.   CESE subliniază că propunerile respectă pe deplin suveranitatea statelor membre care, în fond, în cadrul directivelor, îşi aplică propria legislaţie prin intermediul propriilor instituţii în domeniile în cauză. Acest fapt este ilustrat, printre altele, de cazurile menţionate la punctele 5.3 şi 5.4 din prezentul aviz.

5.5.2.   Acest lucru este valabil şi în cazul transmiterii informaţiilor şi documentelor obţinute în cadrul directivei, deoarece se stipulează următoarele:

5.5.3.   Spre deosebire de prevederile Acordului privind schimbul de informaţii fiscale al OCDE (30), nu este necesară autorizarea în acest sens de către statul solicitat.

5.6.   Oportunitatea unificării normelor

5.6.1.   Cele două propuneri de directive includ reglementări cu conţinut identic sau asemănător. Un exemplu în acest sens îl constituie reglementările privind notificarea documentelor (31), putându-se cita şi alte exemple. După cum s-a semnalat anterior, prezenţa funcţionarilor altor state este reglementată prin două directive şi două regulamente, în care, în plus, domeniile de competenţă diferă.

5.6.2.   CESE consideră că, în viitor, o tehnică legislativă mai bună ar consta în încercarea de unificare a legislaţiei fiscale, în măsura posibilului.

5.7.   Punerea în practică a noului sistem

5.7.1.   Punerea în practică a sistemului nou şi complex propus în prezent va presupune un efort considerabil din partea instituţiilor comunitare şi naţionale, în primul rând din cauza termenelor: se stabileşte ca dată-limită de transpunere a celor două directive (care afectează diferite domenii ale sistemului juridic) data de 31 decembrie 2009, termen ce pare greu de respectat. Va fi nevoie de eforturi intense din partea Comitetului pentru cooperare administrativă în domeniul fiscal pentru elaborarea, în termen de doi ani, a normelor privind schimbul automat de informaţii.

5.7.2.   În al doilea rând, adaptarea structurilor administrative la noile cerinţe va implica dotarea administraţiilor fiscale cu resurse materiale şi umane corespunzătoare. Trebuie subliniată necesitatea de a se realiza un efort în vederea formării funcţionarilor, ceea ce, în multe cazuri, va presupune alocări bugetare suplimentare.

5.7.3.   În orice caz, CESE doreşte să semnaleze că obiectivele celor două propuneri vor produce rezultate concrete în lupta împotriva fraudei şi evaziunii fiscale numai dacă există o voinţă politică fermă de a pune la dispoziţie mijloacele adecvate.

(1)  Directiva 76/308/CEE a Consiliului din 15 mai 1976, codificată ulterior prin Directiva 2008/55/CE a Consiliului din 26 mai 2008.

(2)  COM(2009) 28 final: „Efectul Directivei 2000/65/CE, care a eliminat posibilitatea de a solicita desemnarea unor reprezentanţi TVA, împreună cu proliferarea fraudei TVA, în special aşa-numita fraudă «carusel», au dus la situaţia în care 57,50 % din numărul total al cererilor de recuperare se referă la creanţe rezultate din TVA (cum a fost cazul în 2007)”. A se vedea, de asemenea, Comunicarea Comisiei privind o strategie coordonată de îmbunătăţire a luptei împotriva fraudei în domeniul TVA în Uniunea Europeană, COM(2008) 807 final.

(3)  Fondul European de Garantare Agricolă.

(4)  Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală.

(5)  Directiva 2008/55/CE în vigoare conţine o dispoziţie similară [articolul 6 alineatul (2)]. Conform acestei dispoziţii, creanţa nu aparţine statului solicitat, însă este considerată o creanţă a statului solicitat, adică este tratată în mod similar cu creanţele statului solicitat.

(6)  Raportul din mai 2000 (Documentul 8668/00 al Consiliului privind lupta împotriva fraudei fiscale).

(7)  A se vedea comunicările din 2004 [COM(2004) 611 final] şi 2006 [COM(2006) 254 final].

(8)  Directiva 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977.

(9)  COM(2009) 29 final, p. 2.

(10)  Expunere de motive, COM(2009) 29 final.

(11)  Comunicarea Comisiei privind prevenirea şi combaterea abuzurilor financiare şi ale practicilor neregulamentare ale societăţilor [COM (2004) 611 final].

(12)  Precum cele ale companiilor Parmalat şi Enron, ai căror acţionari au pierdut 67 de miliarde de dolari.

(13)  Declaraţia G-20 de la Washington (15.11.2008): „Sprijinindu-se pe lucrările organismelor competente, precum Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), autorităţile fiscale ar trebui să-şi continue eforturile de promovare a schimburilor de informaţii fiscale. Trebuie să se abordeze cu fermitate lipsa transparenţei şi a schimburilor de informaţii fiscale.”

(14)  Forumul mondial privind fiscalitatea, la care au participat şi ţări care nu fac parte din OCDE. A se vedea „Cooperarea în domeniul fiscalităţii: către instituirea de condiţii echitabile – 2008. Evaluare realizată de Forumul mondial privind fiscalitatea”. OCDE, august 2008.

(15)  A se vedea Avizul CESE privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European privind necesitatea elaborării unei strategii coordonate pentru intensificarea luptei împotriva fraudei fiscale, JO C 161, 13.7.2007, p. 8. Acest aviz cuprinde o listă exhaustivă a legislaţiei comunitare în domeniu. A se vedea, de asemenea, avizele privind următoarele propuneri:

(16)  Conţine o analiză a Grupului ad hoc al Consiliului privind frauda fiscală [a se vedea documentul COM(2006) 254, punctul 3.1].

(17)  COM(2009) 29 final, articolul 16.

(18)  COM(2009) 29 final, articolul 17 alineatul (2).

(19)  Se estimează că în Elveţia se află aproximativ o treime din cele 11 miliarde de dolari la care se ridică averea personală clandestină în lume. „Swiss banks ban top executive travel. Concern that employees will be detained” (Financial Times, 27.3.2009).

(20)  Model de convenţie privind impozitele pe venit şi pe capital, articolele 26 şi 16; OCDE, 17 iulie 2008.

(21)  COM(2009) 28 final, articolul 6 alineatul (2) şi COM(2009) 29 final, articolul 10 alineatul (2).

(22)  Regulamentul (CE) nr. 2073/2004 al Consiliului din 16 noiembrie 2004 privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor, articolul 11.

(23)  Regulamentul (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 218/92, articolul 11.

(24)  Conform Codului european de bună conduită administrativă, „funcţionarul se asigură că deciziile care afectează drepturile sau interesele cetăţenilor au un temei juridic şi că conţinutul acestora este în conformitate cu legea” (articolul 4).

(25)  COM(2009) 28 final, articolul 13 alineatul (1).

(26)  COM(2009) 28 final, articolul 13 alineatul (2).

(27)  Dacă instanţa se pronunţă în favoarea debitorului, autoritatea solicitantă are obligaţia de a rambursa orice sumă recuperată, precum şi de a plăti orice compensaţie datorată, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru al autorităţii solicitate. COM(2009) 28 final, articolul 13 alineatul (4) ultimul paragraf.

(28)  „(…) nu aduce atingere exercitării responsabilităţilor care revin statelor membre pentru menţinerea ordinii publice şi pentru apărarea securităţii interne”, Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 33.

(29)  COM(2009) 29 final, articolul 15 alineatele (1), (2) şi (3).

(30)  Informaţiile nu pot fi comunicate niciunei alte persoane, entităţi, autorităţi sau jurisdicţii fără acordul expres, formulat în scris, al autorităţii competente a părţii solicitate (articolul 8).

(31)  COM(2009) 28 final, articolele 7 şi 8; COM(2009) 29 final, articolul 12.

  翻译：

查看mercari原页面

收藏该商品

立即下单