11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/155


Marți, 7 iunie 2011
Dovezile de origine pentru anumite produse textile ***I

P7_TA(2011)0248

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 7 iunie 2011 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1541/98 al Consiliului privind dovezile de origine pentru anumite produse textile încadrate la secțiunea XI din Nomenclatura Combinată, puse în liberă circulație în cadrul Comunității, precum și condițiile de acceptare a acestor dovezi, și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3030/93 al Consiliului privind regimul comun aplicabil importurilor unor produse textile originare din țări terțe (COM(2010)0544 – C7-0316/2010 – 2010/0272(COD))

2012/C 380 E/25

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2010)0544),

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0316/2010),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional (A7-0156/2011),

1.

adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.


Marți, 7 iunie 2011
P7_TC1-COD(2010)0272

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 7 iunie 2011 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2011 al Parlamentului European și al Consiliului de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1541/98 al Consiliului privind dovezile de origine pentru anumite produse textile încadrate la secțiunea XI din Nomenclatura combinată, puse în liberă circulație în cadrul Comunității, precum și condițiile de acceptare a acestor dovezi, și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3030/93 al Consiliului privind regimul comun aplicabil importurilor unor produse textile originare din țări terțe

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament și Consiliu, poziția Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 955/2011)


  翻译: