11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/140

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolul 34 din acesta,

—

având în vedere propunerea de recomandare adresată Consiliului de Alexander Graf Lambsdorff, în numele Grupului ALDE, privind prioritățile Uniunii Europene pentru cea de a 66-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (B7-0072/2011),

—

având în vedere recomandarea sa din 25 martie 2010 adresată Consiliului privind cea de-a 65-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (1),

—

având în vedere prioritățile Uniunii Europene pentru cea de a 65-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, adoptată de Consiliu la 25 mai 2010 (2),

—

având în vedere cea de-a 65-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite (AGONU), în special rezoluțiile organizației referitoare la „Cooperarea internațională privind ajutorul umanitar în cazul dezastrelor naturale, de la ajutor umanitar la dezvoltare (3)”, „Situația drepturilor omului în Republica Islamică Iran” (4), „Situația drepturilor omului în Republica Populară Democrată Coreeană” (5), „Promovarea unei ordini internaționale democratice și echitabile” (6), „Promovarea păcii ca cerință esențială pentru ca toți să se bucure pe deplin de toate drepturile omului” (7), „Consolidarea cooperării internaționale în domeniul drepturilor omului” (8), „Activități operaționale pentru dezvoltarea sistemului Organizației Națiunilor Unite” (9), „Rolul Organizației Națiunilor Unite în promovarea dezvoltării în contextul globalizării și al interdependenței” (10), „Către o nouă ordine economică internațională” (11), „Cooperarea dintre Organizația Națiunilor Unite, parlamentele naționale și Uniunea Interparlamentară (12)”, „Organizația Națiunilor Unite în guvernanța globală” (13), „Către o lume fără arme nucleare: accelerarea punerii în practică a angajamentelor de dezarmare nucleară” (14), „Revizuirea arhitecturii de consolidare a păcii a Organizației Națiunilor Unite” (15), și „Păstrarea promisiunii: uniți pentru atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului” (16),

—

având în vedere proiectul de rezoluție din 14 septembrie 2010 (17) și rezoluția din 3 mai 2011 (18) a Adunării Generale a ONU privind „Participarea Uniunii Europene la activitățile Organizației Națiunilor Unite”,

—

având în vedere Conferința de revizuire din 2010 a părților la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP) și revizuirea ODM-urilor, Comisia pentru consolidarea păcii (CCP) și Consiliul pentru drepturile omului (CDO),

—

având în vedere raportul prezentat de copromotori cu privire la revizuirea Comisiei pentru consolidarea păcii, intitulat „Revizuirea arhitecturii de consolidare a păcii a Organizației Națiunilor Unite” (19),

—

având în vedere noul Organism ONU pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați (Organismul ONU pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați și emanciparea femeilor – ONU FEMEI),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului ONU pentru Drepturile Omului privind „Promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale printr-o mai bună înțelegere a valorilor tradiționale ale umanității”, adoptată la 24 martie 2011 și poziția negativă a UE cu privire la această rezoluție,

—

având în vedere lista preliminară a punctelor de inclus pe ordinea de zi provizorie a celei de a 66-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a ONU (20),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2011 referitoare la prioritățile celei de a 16-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului și revizuirea din 2011 (21),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 decembrie 2010 referitoare la viitorul Parteneriatului strategic UE-Africa în urma celui de-al treilea summit UE-Africa (22),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la Conferința privind schimbările climatice de la Cancun (COP 16) (23),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la cea de-a zecea aniversare a Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea (24),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 noiembrie 2010 referitoare la cooperarea civilo-militară și dezvoltarea unor capacități civilo-militare (25),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2005 privind reforma Organizației Națiunilor Unite (26),

—

având în vedere articolul 121 alineatul (3) și articolul 97 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0189/2011),

A.

întrucât au loc transformări substanțiale ale ordinii mondiale, care determină Uniunea Europeană să se angajeze mai activ împreună cu puterile mondiale actuale și emergente, precum și cu alți partenerii bilaterali și multilaterali, în vederea promovării unor soluții eficiente la problemele care afectează atât cetățenii europeni, cât și întreaga omenire;

B.

întrucât UE ar trebui să joace un rol proactiv în construirea unei Organizații a Națiunilor Unite care contribuie în mod eficient la soluțiile globale, la pace și securitate, la democrație și la o ordine internațională bazată pe statul de drept; întrucât, în conformitate cu articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), UE este angajată în mod formal la un multilateralism eficient având în centru o Organizație a Națiunilor Unite puternică, vitală pentru abordarea provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice și degradarea mediului, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului, diminuarea pauperității și dezvoltarea la nivel mondial, consecințele schimbărilor demografice și migrarea, precum și criminalitatea internațională organizată;

C.

întrucât UE se confruntă, într-o lume aflată în rapidă schimbare, cu numeroase provocări care reclamă un răspuns internațional concertat; întrucât, în acest efort, UE se poate bizui pe multilateralismul efectiv, pe valorile universale ale drepturilor omului, pe o economie mondială deschisă, bazată pe norme transparente și echitabile, convenite la nivel internațional, și pe evantaiul său unic de instrumente;

D.

întrucât Tratatul de la Lisabona a creat noi structuri permanente pentru reprezentarea externă a UE și, prin urmare, noilor reprezentanți ai UE li se solicită să preia funcțiile îndeplinite anterior de președinția asigurată prin rotație a UE;

E.

întrucât articolul 34 din TUE obligă statele membre ale Uniunii Europene să-și coordoneze acțiunile în cadrul organizațiilor și al conferințelor internaționale și, în plus, obligă statele membre care sunt și membre ale Consiliului de Securitate al ONU „să se pună de acord și să informeze pe deplin celelalte state membre și pe Înaltul Reprezentant”, precum și „să apere pozițiile și interesele Uniunii”; întrucât statele membre care fac parte în prezent din Consiliul de Securitate al ONU (Franța, Regatul Unit, Portugalia și Germania) nu au acționat în mod concertat și nu au adoptat o poziție comună cu privire la intervenția militară în Libia, în special în legătură cu votul asupra Rezoluției nr. 1973 a Consiliului de Securitate al ONU;

F.

întrucât articolul 47 din TUE conferă Uniunii personalitate juridică, ceea ce produce implicații în ceea ce privește drepturile și responsabilitățile sale în conformitate cu dreptul internațional; întrucât UE împărtășește obiectivele și respectă principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite; întrucât Tratatul de la Lisabona în ansamblul său permite Uniunii să-și asume un rol internațional pe măsura statutului său economic proeminent și a ambițiilor sale și să joace, conform celor stabilite în cadrul Strategiei europene de securitate 2003, rolul unui actor de talie mondială capabil să contribuie în mod responsabil la securitatea mondială și să ocupe un loc de frunte în ceea ce privește definirea, într-un mod cât mai unitar, a unor răspunsuri comune, multilateral convenite, la provocările comune; întrucât, pentru ca Uniunea să fie în măsură să acționeze cu eficacitate, este necesar ca interesele și obiectivele sale strategice să fie clar identificate;

G.

întrucât parteneriatele mondiale sunt esențiale pentru realizarea obiectivelor mondiale identificate în comun; întrucât UE este cel mai mare furnizor mondial de ajutor pentru dezvoltare și un partener principal al Organizației Națiunilor Unite în eforturile acesteia la nivelul celor trei piloni ai activității sale, inclusiv în situații de criză și post-criză, iar contribuția statelor membre se ridică la 38 % din bugetul obișnuit al ONU; întrucât un parteneriat solid și stabil UE-ONU este esențial pentru activitatea Organizației Națiunilor Unite și un factor-cheie pentru rolul UE ca actor mondial;

H.

întrucât înființarea Serviciului European pentru acțiune externă (SEAE) ar trebui să contribuie în mod semnificativ la implementarea în continuare a rezoluțiilor 1325 și 1820, precum și a celor următoare, adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, atât prin structura sa internă, cât și prin acțiunile și politicile sale externe;

I.

întrucât, la recomandarea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC), Adunarea Generală a ONU a votat, la 1 martie 2011, în favoarea suspendării Libiei din calitatea sa de membru al UNHRC;

J.

întrucât eforturile mai hotărâte de combatere a terorismului în lume au accentuat necesitatea de a aborda securitatea, respectând, în același timp, pe deplin, drepturile omului și libertățile fundamentale,

(a)

să sporească multilateralismul eficient ca preocupare strategică imperativă a Uniunii și să consolideze coerența și vizibilitatea UE în calitate de actor global în cadrul ONU, printre altele, prin mai buna coordonare a consultărilor interne ale UE cu privire la chestiunile legate de ONU și prin promovarea lărgirii sferei de acțiune într-o gamă largă de aspecte; să autorizeze VP/ÎR să elaboreze un proiect de orientări pentru consultări periodice între ambasadorii statelor membre și ambasadorii UE, în special între cei care își desfășoară activitatea la nivel multilateral, în locuri ca Geneva și New York, astfel încât UE să își poată urmări cu succes obiectivele sale la ONU și să satisfacă așteptările membrilor ONU în ceea ce privește capacitatea sa de a acționa; să promoveze o mai mare coeziune, atât în cadrul sistemului ONU, cât și între pozițiile statelor membre ale UE și țările candidate și potențial candidate, astfel încât să maximizeze potențialul oferit de Tratatul de la Lisabona pentru a consolida impactul UE, utilizând în mod coordonat și strategic numeroasele și diferitele sale puncte de acces (ale UE și ale statelor membre); să își întărească capacitatea sa de a negocia la momentul oportun cu alte grupări regionale; să acorde reprezentanților UE un mandat corespunzător pentru a putea negocia în mod eficace în numele statelor membre;

(b)

să utilizeze pe deplin dispozițiile Rezoluției A/RES/65/276 referitoare la participarea UE la activitățile ONU, care stipulează măsurile necesare pentru ca UE să poată participa în mod eficient la activitatea Adunării Generale a ONU; să își reconfirme angajamentul său potrivit căruia ONU se află în centrul politicii externe a UE și să reitereze ideea că participarea sa eficientă la activitatea ONU nu este numai o prioritate strategică a UE, ci este, de asemenea, în concordanță cu atingerea obiectivelor ONU și, ca atare, este în beneficiul tuturor membrilor organizației; să amelioreze coordonarea statelor membre ale UE în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, încurajându-le pe acelea dintre ele care sunt și membre ale acestuia și, în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) din TUE, să invite VP/ÎR să reprezinte UE în cadrul Consiliului de Securitate al ONU de fiecare dată când se definește o poziție comună;

(c)

să identifice o mai bună prioritizare și canale de transmisie mai eficiente între Bruxelles și Delegația UE din New York, inclusiv o cooperare mai intensă cu Comitetul politic și de securitate, precum și un sistem mai clar și mai bine structurat pentru acordarea de sprijin de către instituțiile din Bruxelles;

(d)

să acționeze alături de partenerii strategici ai UE în cadrul sistemului ONU; de asemenea, să se acorde o dimensiune multilaterală parteneriatelor strategice prin includerea chestiunilor mondiale pe ordinile de zi ale summiturilor bilaterale și multilaterale ale UE;

(e)

să consolideze guvernanța globală și să caute soluții sustenabile la problema reprezentată de relația dintre formațiunile „G” și sistemul ONU pe baza cărora dezbaterile tematice și dimensiunea economică pot fi abordate în mod util de aceste grupuri, cu condiția ca ONU să își păstreze rolul său central și să rămână organismul legitim de guvernanță la nivel mondial; în același timp, să ia în considerare G-8 și G-20 ca foruri importante pentru definirea soluțiilor globale la care UE trebuie să contribuie în mod activ prin intermediul pozițiilor coordonate; să sprijine inițiativa președintelui Adunării Generale a ONU de a organiza dezbateri ale Adunării Generale cu președinția G-20 înainte și după summiturile G-20;

(f)

să contribuie la operaționalizarea noii arhitecturi de gen unice compuse care înlocuiește cele patru entități de gen ale ONU existente în cadrul procesului de coerență la nivelul sistemului, aflat în curs de desfășurare; să sprijine pe deplin și să pledeze în favoarea unui buget corespunzător pentru ONU Femei, astfel încât acest organ să-și poată îndeplini rolul său vizând promovarea egalității de gen, protejării și emancipării femeilor, inclusiv în situații de conflict și post-criză, lucrând în strânsă cooperare cu alte părți ale sistemului ONU și să întrețină legături strânse cu această organizație; să aplice integrarea principiului egalității de gen în toate acțiunile pregătitoare în perspectiva crizei din cadrul Instrumentului de Stabilitate (IdS);

(g)

să contribuie la îmbunătățirea eficienței și transparenței ONU și la consolidarea gestionării resurselor financiare ale ONU;

(h)

să utilizeze primul text de negociere privind reforma Consiliului de Securitate al ONU ca o posibilitate de a se concentra într-un mod cuprinzător asupra punctelor de convergență și de a înregistra un progres tangibil în legătură cu clarificarea competențelor acestuia în relație cu alte organisme ale ONU, precum și de a include membri pentru a ameliora reprezentativitatea și legitimitatea Consiliului de Securitate al ONU și pentru a reexamina metodele de lucru ale acestuia; să sublinieze necesitatea unei reforme cuprinzătoare a Consiliului de Securitate al ONU, în vederea consolidării legitimității, reprezentării regionale și a eficacității sale; să promoveze un proces de reformă care poate fi lansat în mod ireversibil de statele membre ale UE în cazul în care, în conformitate cu obiectivele Tratatului de la Lisabona privind consolidarea politicii externe și rolul UE în ceea ce privește pacea mondială, securitatea și reglementarea, acestea solicită un loc permanent pentru UE într-un Consiliu de Securitate al ONU extins și reformat; să ia inițiativa de a invita statele membre să dezvolte o poziție comună în acest sens; până la adoptarea unei astfel de poziții comune, să ajungă la un acord cu privire la introducerea, fără întârziere, a unui sistem prin rotație în Consiliul de Securitate al ONU, astfel încât să asigure UE un loc permanent în cadrul acestuia;

(i)

să consolideze în continuare rolul Curții Penale Internaționale (CPI) și al a sistemului judiciar penal internațional, să promoveze responsabilitatea și să pună capăt impunității, să promoveze în continuare importanta activitate desfășurată de CPI, ca unică instituție judiciară permanentă și independentă competentă în ceea ce privește cele mai grave delicte de relevanță internațională, printre care genocidul, crimele împotriva umanității și crimele de război; să încurajeze o relație strânsă între CPI și ONU, în concordanță cu articolul 2 din Statutul de la Roma, precum și ratificarea, de către toate statele membre ale ONU, a Statutului de la Roma;

(j)

să consolideze structurile de prevenire a crizelor și eficacitatea lor în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în perspectiva transformării acestei organizații într-un lider mondial în materie de gestionare a crizelor și redresare; să consolideze structurile UE de prevenire a conflictelor și să îmbunătățească cooperarea din acest domeniu cu ONU, OSCE, Uniunea Africană (UA) și alte organizații internaționale și regionale, precum și cu societatea civilă, actorii economici, întreprinderile private, persoanele și organizațiile de experți;

(k)

să depună eforturi pentru a obține un consens și pentru a dezvolta o abordare mai operațională față de doctrina „Responsabilitatea de a proteja”; subliniind importanța sa în prevenirea și medierea pașnică a conflictelor, să încurajeze punerea în aplicare a responsabilității de a proteja, printre altele, prin îmbunătățirea în continuare a mecanismelor de aplicare a acesteia și prin consolidarea rolului organizațiilor regionale, cum ar fi Uniunea Africană (UA) și Liga Arabă, prin consolidarea mecanismelor de avertizare timpurie în cadrul ONU și printr-o definire mai exactă a rolurilor organismelor relevante ale ONU; să ia act de Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU 1970(2011) din 26 februarie 2011, în cazul căreia, pentru prima dată, toți membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU au convenit să solicite Curții Penale Internaționale să înceapă o anchetă împotriva unui guvern în funcție, pe baza unor presupuse crime împotriva umanității și în conformitate cu doctrina „Responsabilitatea de a proteja”, făcând referire la o criză în curs; să ia act, de asemenea, de Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU 1973(2011) din 17 martie 2011, care a pus accentul pe hotărârea comunității internaționale de a asigura protecția civililor și a zonelor locuite de civili, ca primă punere în practică a doctrinei „Responsabilității de a proteja” în temeiul unui mandat al ONU clar și în legătură cu o criză în curs;

(l)

să recunoască activitatea desfășurată de organismele de mediere din cadrul ONU, precum Unitatea de sprijin pentru mediere (USM) din cadrul Departamentului pentru afaceri politici (DPA) și să susțină creșterea numărului de angajați; să sprijine parteneriatul UE cu USM și să asigure că SEAE joacă un rol esențial în această privință;

(m)

să promoveze securitatea și stabilizarea în zonele de criză prin prevenirea conflictelor, mediere, dialog, edificare a capacităților locale, prin strategii de redresare și reconstrucție în urma conflictelor, care stabilizează, în același timp, pacea, strategii care promovează soluții sustenabile printr-o tranziție lină de la eforturile pe termen scurt și mediu la eforturi de dezvoltare pe termen mai lung; să asigure faptul că politicile de edificare a păcii și dezvoltare sunt atât planificate, cât și puse în aplicare în cadrul unei strategii unice globale a ONU care ia în considerare nevoile de edificare a păcii și viitoarea tranziție către o strategie pe termen mai lung încă de la începutul etapelor de planificare și de punere în aplicare și pe care UE își bazează propriile măsuri; luând în considerare stabilizarea unei țări aflată în conflict, este nevoie de acțiuni mai complexe și de o abordare integrată, și nu doar de forțe armate, capacitățile necesare ar trebui să fie organizate prin intermediul unei astfel de strategii cu scopul de a aborda în mod adecvat cauzele profunde ale conflictului, având în vedere faptul că jumătate din țările în care se desfășoară operațiuni de menținere a păcii ajung din nou în situații de conflict în 10 ani de la părăsirea teritoriului acestora de către forțele de menținere a păcii;

(n)

să insiste asupra necesității de a trage învățăminte din recentele evoluții din Japonia și să prezinte propuneri; să impună norme de siguranță mai exigente în cazul centralelor nucleare existente, în special în zonele seismice; să solicite o mai bună cooperare în cazuri similare de dezastre naturale provocate de om, pentru a reduce la minimum consecințele scurgerilor radioactive asupra ființelor umane și a mediului;

(o)

să elaboreze o viziune strategică clar definită referitoare la instrumentele UE de prevenire și gestionare a crizelor și să studieze sfera de aplicare a gestionării concretă a proiectelor prin intermediul nou înființatului SEAE, confirmând importanța pe care prevenirea și gestionarea crizelor o au în contextul acțiunii externe a UE;

(p)

să se concentreze asupra asumării la nivel național a strategiilor de edificare a păcii, din faza inițială de elaborare până la implementarea pe teren, fructificând cele mai bune practici și acțiunile încununate cu succes; să avanseze un program de dezvoltare multisectorial, pe baza căruia edificarea statului să fie sprijinită prin eforturi bine concepute de dezvoltare și edificare a păcii, în centrul căreia să se afle solide componente economice;

(q)

să pună un accent mai mare asupra sarcinii de consolidare a păcii în situații postconflictuale, prin furnizarea unei consultanțe strategice și făcând uz de experiența și finanțările provenind din întreaga lume în vederea sprijinirii proiectelor de redresare; să mobilizeze resursele și noile surse de finanțare și să finanțeze redresarea timpurie, în perspectiva reconstrucției în urma conflictelor;

(r)

să contribuie la o mai mare desfășurare a experților civili de sex feminin și să sprijine planurile de acțiune naționale în spiritul Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU și planul de acțiune al Secretarului General al ONU privind asigurarea participării femeilor la consolidarea păcii;

(s)

să considere acest aspect drept o prioritate strategică a UE cu scopul de a consolida parteneriatele internaționale de gestionare a crizelor și de a încuraja dialogul cu alți actori principali implicați în gestionarea crizelor, cum ar fi ONU, NATO, UA, precum și cu țările terțe, precum SUA, Turcia, Norvegia și Canada; să sincronizeze acțiunile pe teren, să facă schimb de informații și să pună în comun resurse financiare în domeniul menținerii și edificării păcii, inclusiv în domeniul cooperării privind gestionarea crizelor și, în special, în ceea ce privește securitatea maritimă și lupta împotriva terorismului în conformitate cu dreptul internațional; să îmbunătățească, în acest sens, coordonarea cu instituțiile financiare internaționale (IFI) și cu donatorii bilaterali;

(t)

reamintind că Consiliului de Securitate al ONU îi revine, în primul rând, responsabilitatea menținerii păcii și securității internaționale, să pună accentul pe necesitatea unei strânse cooperări între UE și ONU în domeniul gestionării civile și militare a crizelor și, în special, în ceea ce privește operațiunile de ajutorare umanitară; să intensifice eforturile urmărind ca statele membre ale UE să contribuie în mod adecvat la misiunile ONU și ca această contribuție să se producă în mod coordonat; să exploreze în continuare modalitățile în care UE, în întregul ei, poate contribui mai eficient la eforturile depuse sub conducerea ONU, de exemplu prin lansarea unor operațiuni de răspuns rapid de tip „pasarelă” sau „dincolo de teatrul de operațiuni” sau prin asigurarea unei componente UE în cadrul unei misiuni ONU mai largi;

(u)

să creeze un cadru strategic mai larg pentru parteneriatul de gestionare a crizelor dintre UE și organizațiile regionale și subregionale, precum UA, Liga Arabă sau Comunitatea Economică a Statelor Vest Africane (ECOWAS) și ONU și să consolideze, în special, o relație triunghiulară între Consiliul pentru pace și securitate al UA, Consiliul de Securitate al ONU și Comitetul politic și de securitate al UE, cu scopul de a contribui la garantarea coerenței și a consolidării reciproce a eforturilor de sprijinire a UA; să consolideze predictibilitatea, sustenabilitatea și flexibilitatea finanțării operațiunilor de pace mandatate de ONU și întreprinse de UA; să caute soluții care să facă posibilă cooperarea mai strânsă dintre UE și UA în zonele operaționale specifice ale acestora, îmbunătățind, astfel, capacitățile de avertizare timpurie și de prevenire a conflictelor și asigurând schimburi de bune practici și de experiență în domeniul gestionării crizelor;

(v)

să contribuie la consolidarea progreselor realizate în ceea ce privește implementarea arhitecturii africane de pace și securitate, în vederea abordării provocărilor legate de pace și securitate pe continentul african; să pună accentul asupra importanței pe care o prezintă furnizarea unei finanțări predictibile și sustenabile pentru operațiunile de sprijinire a păcii în Africa, necesității edificării capacităților locale de rezistență și fermitatea în ceea ce privește protejarea civililor în cadrul conflictelor armate;

(w)

dată fiind dimensiunea regională a conflictelor de pe continentul african, să continue eforturile de consolidare a relațiilor cu organizațiile subregionale, printre care ECOWAS, Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud (SADC) și Autoritatea Interguvernamentală pentru Dezvoltare (IGAD) și să le implice pe acestea și țările din regiune în gestionarea crizelor;

(x)

să contribuie la sarcina de a permite arhitecturii de consolidare a păcii a ONU să fie conformă cu așteptările care au însoțit crearea sa, preluând recomandările procesului de revizuire a CCP cu scopul de a îmbunătăți, de asemenea, în continuare eficiența CCP; să sprijine crearea unei arhitecturi globale sănătoase de consolidare a păcii pe baza unui parteneriat între țările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate, acordând, în același timp, o atenție deosebită îmbunătățirii realizării acesteia pe teren, consolidării relațiilor cu IFI – în scopul creării de locuri de muncă și abordării problemelor economice – și promovării unei relații mai consolidate între menținerea și edificarea păcii; să promoveze o relație mai structurată între CCP, Direcția Executivă pentru chestiuni de interes mondial și multilateral din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și în special Direcția pentru prevenirea conflictelor și politica de securitate din cadrul acestuia și Adunarea Generală a ONU, Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul Economic și Social, în vederea creării unei sinergii mai mari între menținerea și edificarea păcii și acțiuni de dezvoltare pe teren; să caute modalități de a consolida rolul consultativ al CCP față de Consiliul de Securitate al ONU, în fața căruia este responsabil, de a îmbunătăți cooperarea CCP cu Biroul de Sprijin pentru Consolidarea Păcii (BPCP) și de a consolida legăturile cu organizațiile regionale și IFI; să îmbunătățească, în continuare, parteneriatul existent dintre Comisia ONU pentru consolidarea păcii și Parteneriatul UE pentru edificarea păcii, printr-o abordare de jos în sus a procesului de soluționare a conflictelor care să țină seama de activitățile actorilor neguvernamentali în cadrul edificării păcii;

(y)

să continue eforturile de deblocare a potențialului CCP printr-o mai strânsă legătură cu terenul, astfel încât să se optimizeze importanța punctelor de acces specifice ale CCP și ale echipelor ONU in loco, care ar putea beneficia de orientările sale strategice și de ponderea sa politică, în special în ceea ce privește edificarea instituțiilor;

(z)

ca o consecință a catastrofei nucleare din Japonia, să reformeze în întregime Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), prin încetarea dublei sale funcțiuni și anume aceea de control și, totodată, de promovare a utilizării energiei nucleare și să limiteze responsabilitățile acesteia privitoare la supravegherea industriei energiei nucleare și la verificarea conformității cu Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT); să depună, de asemenea, eforturi pentru a asigura că, în viitor, normele de siguranță sunt stabilite și controlate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), iar, în acest sens, că statele membre vor fi obligate în mod juridic să se conformeze acestor norme, iar personalul OMS va fi suplimentat după cum se va considera necesar pentru îndeplinirea sarcinilor sale suplimentare;

(aa)

să promoveze punerea în aplicare a recomandărilor din anul 2010 de revizuire a TNP, în special să depună eforturi pentru o lume mai sigură pentru toți și, ca obiectiv pe termen lung, să asigure pacea și securitatea într-o lume denuclearizată, să consolideze în continuare transparența pentru a spori încrederea reciprocă, să realizeze, într-un mod mai rapid, progrese reale în privința dezarmării nucleare, să ia măsuri eficiente de dezarmare nucleară care să fie în concordanță cu principiul fundamental al transparenței, al verificării și al ireversibilității, să încurajeze statele care dețin arme nucleare să prezinte periodic rapoarte cu privire la punerea în aplicare a angajamentelor lor și să revizuiască punerea în aplicare a acestora;

(ab)

să dezvolte în continuare canalele și mecanismele de cooperare cu partenerii externi ai UE, în special SUA, în domeniul combaterii terorismului mai ales în vederea punerii în aplicare a strategiei globale împotriva terorismului a ONU, participând la Grupul Roma/Lyons și Grupul de acțiune împotriva terorismului ale G-8, consolidând acordurile globale pertinente și intensificând eforturile urmărind încheierea unei convenții cuprinzătoare privind terorismul internațional; să acționeze alături de acești parteneri într-un mod mai eficient și într-un mod mai structurat atât la nivel strategic, cât și la nivel practic; să dovedească un spirit de lider și să stabilească un exemplu prin consolidarea respectării drepturilor fundamentale și a statului de drept ca nucleu al abordării UE de combatere a terorismului;

(ac)

să insiste asupra necesității de armonizare a eforturilor diferitelor organisme ale ONU, pentru a promova, în condiții mai bune, eficiența și eficacitatea acțiunilor privind dezvoltarea și chestiunile de natură socială în lume; să respecte angajamentele asumate la summitul ODM în ceea ce privește concentrarea resurselor necesare pentru a atinge obiectivele până în anul 2015, în special prin respectarea angajamentelor asumate de UE privind ajutorul oficial pentru dezvoltare; să promoveze în mod ferm o creștere a nivelului de investiții financiare pentru a atinge obiectivele ODM și să crească în mod rapid numărul și să reproducă programe și politici care s-au dovedit a fi inovatoare și care vizează dezvoltarea generală și transformarea economică și socială;

(ad)

să își concentreze eforturile de a realiza ODM-urile, în special în regiunile și țările cele mai rămase în urmă, în special țările din Africa Subsahariană și țările cel mai puțin dezvoltate, precum și țările vulnerabile sau afectate de conflicte;

(ae)

să asigure eficacitatea mecanismelor de monitorizare și audit legate de punerea în aplicare a programului de acțiune al Națiunilor Unite privind TPD;

(af)

să asigure că dezvoltarea pe termen lung și sustenabilă rămâne un obiectiv cuprinzător și coerent în planurile de acțiune ale TPD și ale partenerilor acestora;

(ag)

să asigure că țările cu venituri medii care se confruntă cu niveluri înalte ale inegalității continuă să primească sprijin și finanțare în vederea reducerii sărăciei și a îmbunătățirii coeziunii sociale, întrucât majoritatea populației sărace trăiește în țările cu venituri medii;

(ah)

să sprijine reducerea inegalităților de gen și emanciparea femeilor în procesul de dezvoltare, având în vedere că femeile sunt reprezentate în mod disproporționat în rândul persoanelor sărace;

(ai)

să examineze modul în care programul eficienței asistenței poate fi transformat într-un program al eficienței dezvoltării, elaborând în acest context strategii concrete cu privire la statele fragile și mediile post-conflict;

(aj)

să atingă toate obiectivele Agendei de la Accra, pe baza implicării efective a parlamentelor, a organizațiilor societății civile și a autorităților locale;

(ak)

să garanteze faptul că provocările sociale, politice, economice și de mediu sunt abordate într-un mod coerent;

(al)

să sprijine Declarația ONU din 1986 privind dreptul la dezvoltare, care prevede că „statele au datoria de a coopera între ele pentru a asigura dezvoltarea și pentru a elimina obstacolele din calea dezvoltării … pentru a-și realiza drepturile și a-și îndeplini sarcinile în așa fel încât să promoveze o nouă ordine economică internațională bazată pe egalitatea suverană, interdependență, … interesul reciproc”,

(am)

să păstreze dreptul la dezvoltare ca o chestiune majoră în cadrul programului de priorități, întrucât anul acesta sărbătorim 25 de ani de la adoptarea Declarației Națiunilor Unite privind dreptul la dezvoltare;

(an)

să recomande consolidarea rezultatelor Grupului de lucru la nivel înalt, pentru a asigura o punere în aplicare eficientă a dreptului la dezvoltare;

(ao)

să ia măsuri adecvate pentru ca dreptul la dezvoltare să devină o componentă integrală a politicii de dezvoltare, a evaluării periodice universale și a activității organismelor și mecanismelor Națiunilor Unite pentru drepturile omului;

(ap)

să stabilească un program privind ajutorul umanitar internațional, care să abordeze întregul evantai de provocări cu caracter umanitar, nevoile umanitare tot mai mari și complexitatea situațiilor din domeniul umanitar;

(aq)

să consolideze la nivel mondial finanțarea în domeniul umanitar și să îmbunătățească funcționarea și eficiența sistemului de ajutor umanitar;

(ar)

să adopte inițiative comune pe plan internațional pentru a consolida interacțiunea dintre ajutorul umanitar și dezvoltare, precum și legătura dintre ajutorul în situații de urgență, reabilitare și dezvoltare;

(as)

să asigure că SEAE este dotat cu personal și resurse corespunzătoare, bine integrat și coordonat cu alte organisme internaționale, organizații regionale și cu activitatea acestora de promovare a drepturilor omului; să asigure că recomandările și rezoluțiile adoptate și prioritățile exprimate în cadrul sistemului ONU și al altor instituții internaționale sunt luate în considerație la elaborarea de politici și instrumente ale UE, în special în domeniul drepturilor omului;

(at)

să continue să participe în mod activ la revizuirea Consiliul pentru Drepturile Omului (CDO) la New York și la acțiunile întreprinse ulterior și să asigure o mai strictă conformitate cu mandatul său; să abordeze capacitatea CDO al ONU de a rezolva situațiile urgente referitoare la încălcările grave ale drepturilor omului, ca în cazurile recente din Libia și Coasta de Fildeș și să își îmbunătățească capacitatea de a pune în aplicare normele și standardele internaționale existente; să elogieze Decizia din 1 martie 2011 a Adunării Generale a ONU de suspendare a Libiei din calitatea sa de membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC); să depună în continuare eforturi susținute și să utilizeze procedura specială pentru a transforma UNHRC într-un mecanism de alertare timpurie și de prevenire, mai degrabă decât un simplu organism de recție, mecanism capabil să prioritizeze și să abordeze cauzele profunde ale încălcării drepturilor omului cu scopul de a preveni extinderea sau producerea unor noi încălcări, inclusiv prin acordarea sprijinului său pentru consolidarea capacităților instituțiilor din domeniul drepturilor omului la nivel național;

(au)

să caute modalități de îmbunătățire a procedurilor privind alegerile în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC) cu scopul de a aborda aspectele referitoare la calitatea membrilor acestuia; să ia în considerare stabilirea unor criterii clare de aderare la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, pentru a împiedica țările în care drepturile omului sunt încălcate frecvent și pe scară largă să acceadă la calitatea de membru al acestuia; să-și reafirme poziția, în contextul procesului de revizuire, potrivit căreia independența Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați (ICNUR) ar trebui menținută și să se opună oricărei tentative de a-i modifica statutul, pentru că acest lucru ar putea avea un impact negativ asupra finanțării și, în consecință, asupra independenței acestuia;

(av)

să dezvolte o relație de lucru viabilă între Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și cel de al treilea comitet și între Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați (ICNUR) și să se aplece asupra indiciilor din ce în ce mai evidente de diviziune în rândul statelor membre în ceea ce privește votul lor în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului;

(aw)

să ajungă la un acord cu privire la o poziție comună în privința Conferința de revizuire Durban (așa numita Conferință „Durban 3”), programată să se desfășoare în septembrie 2011, pentru a demonstra voința și capacitatea statelor membre de a vorbi cu un singur glas în cadrul forumurilor mondiale, a afirma influența UE în cadrul ONU și a-și reitera angajamentul de a combate rasismul, xenofobia și bigotismul în mod echilibrat și fără discriminări;

(ax)

să continue eforturile sale în cadrul celui de al treilea comitet al Adunării Generale a ONU privind numeroase rezoluții, în special cu privire la apelul pentru un moratoriu privind folosirea pedepsei cu moartea care a primit sprijin din partea mai multor țări, privind drepturile copilului, minoritățile naționale și lingvistice, libertatea de exprimare și libertatea mijloacelor de informare în masă, intoleranța religioasă, abolirea torturii și rezoluțiile specifice de țară privind Birmania/Myanmar, Coreea de Nord și Iranul; să sprijine toate eforturile de eliminare a torturii; să încurajeze, în special, adoptarea Protocolului opțional la Convenția ONU împotriva torturii;

(ay)

să continue eforturile internaționale urmărind să asigure recunoașterea caracterului universal, indivizibil, interdependent și corelat al drepturilor omului; în acest context, să depună eforturi pentru a pune capăt utilizării conceptului nedefinit de „valori tradiționale ale umanității”, care este de natură să submineze normele fundamentale ale dreptului umanitar internațional și ar putea conduce la o justificare inacceptabilă a încălcărilor drepturilor omului comise ca rezultat al valorilor, normelor sau practicilor tradiționale;

(az)

să sprijine finanțarea, prin angajamente bugetare specifice și capacitatea, responsabilitatea și eficiența ONU Femei, astfel încât să poată coordona activitățile relevante într-un mod mai eficient; să includă o perspectivă de gen în toate politicile ONU și să creeze coerență/sinergie instituțională; să își concentreze eforturile, contribuind, de asemenea, la îmbunătățirea planificării strategice privind punerea în aplicare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, în special în ceea ce privește prezența femeilor în discuțiile despre pace, permițându-le, astfel, acestora să devină mediatori, ameliorând competențele acestora și oferindu-le posibilitatea să ia decizii și, în general, creând o legătură între femei și dezvoltare;

(ba)

să elaboreze o strategie față de țările care refuză să coopereze pe deplin cu mecanismele ONU și să permită accesul experților independenți ai ONU și al raportorilor speciali, pentru a convinge aceste țări să le acorde accesul fără restricții pe teritoriul lor, fără a-i împiedica să-și desfășoare activitatea; să acționeze în direcția menținerii independenței procedurilor speciale;

(bb)

să acorde o prioritate politică și diplomatică maximă și, în consecință, să susțină în cel mai înalt grad, prin intermediul diferitelor foruri bilaterale și multilaterale în cadrul cărora UE este un partener activ, toate inițiativele urmărind:

(bc)

să își exercite autoritatea în domeniul guvernanței climatice globale și al cooperării internaționale în materie de schimbări climatice; să se concentreze asupra angajamentului politic puternic cu țările terțe și să dezvolte în continuare un dialog cu alți actori-cheie, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Rusia, puterile emergente (China, Brazilia, India) și țările în curs de dezvoltare, având în vedere faptul că schimbările climatice au devenit un element-cheie al relațiilor internaționale și o amenințare majoră pentru atingerea ODM-urilor; să contribuie la o arhitectură instituțională care este incluzivă, transparentă, echitabilă și care prevede o reprezentare echilibrată atât a țărilor dezvoltate, cât și a țărilor în curs de dezvoltare privind organismele de guvernare pertinente; să stabilească baze solide pentru viitoarele negocieri care vor avea loc spre sfârșitul anului 2011 în Africa de Sud (COP17), sprijinindu-se pe progresele însemnate realizate de COP16 la Cancun și păstrând în atenție învățămintele de tras în urma rezultatelor nesatisfăcătoare ale COP15 de la Copenhaga;

(bd)

să coopereze într-un mod mai strategic și să fie mai receptiv la nevoile țărilor terțe, continuând, totodată, să dezvolte capacitățile SEAE de edificare a unei diplomații climatice; să sprijine participarea activă a Comisiei la dezbaterile în curs cu privire la lacunele și răspunsurile în materie de protecție inițiate de Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați (ICNUR) în cadrul Dialogului pe 2010 al Înaltului Comisar privind provocările în materie de protecție, care urmărește ameliorarea cadrului internațional existent pentru protecția persoanelor strămutate forțat sau a apatrizilor; să participe în mod active la dezbaterea referitoare la termenul de „refugiat climatic”, care are ca obiectiv să identifice persoanele nevoite să-și părăsească locuințele și să se refugieze în străinătate ca urmare a schimbărilor climatice, dezbatere care include găsirea unei posibile definiții juridice a acestui statut care nu este, încă, recunoscut în dreptul internațional sau în vreun acord internațional cu efecte juridice obligatorii;

(be)

să încurajeze o dezbatere pe tema rolului parlamentelor și a adunărilor regionale în sistemul ONU care va figura, probabil, pe ordinea de zi a celei de-a 66-a sesiune a Adunării Generale a ONU, precum și pe aceea a înființării unei Adunări Parlamentare a ONU (UNPA); să promoveze, de asemenea, interacțiunea dintre guverne și parlamente cu privire la problemele globale;

(bf)

să pledeze pentru înființarea unei Adunări Parlamentare a Națiunilor Unite (UNPA) în cadrul sistemului ONU, în scopul accentuării caracterului democratic, a responsabilității democratice și a transparenței guvernanței mondiale și pentru a permite o mai largă participare a cetățenilor la activitățile ONU, admițând faptul că o UNPA ar completa organismele existente, inclusiv Uniunea Interparlamentară;