11.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 129/7

Raportor:

Petru Sorin DANDEA

1.1.

Digitalizarea generează noi forme de ocupare, care pun o mare presiune pe sistemele de securitate socială. CESE recomandă statelor membre, dar și instanțelor europene să reglementeze aceste forme noi de ocupare, astfel încât angajatorul și lucrătorul să poată fi clar identificați. În acest sens, CESE recomandă utilizarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a recunoscut statutul de lucrător pentru persoane care, deși nu au avut un contract standard de muncă, se aflau într-o situație în care desfășurau o activitate într-o relație de dependență, remunerată.

1.2.

În multe cazuri, contractul individual de muncă stă la baza finanțării sistemelor actuale de securitate socială. Multe dintre formele noi de activitate economică și de ocupare a forței de muncă apărute în urma dezvoltării tehnologiei digitale nu se mai regăsesc în domeniul de aplicare al contractelor de muncă. CESE consideră că această situație este extrem de periculoasă pentru lucrătorii care își desfășoară activitatea în aceste condiții, deoarece ei nu mai sunt protejați de reglementările referitoare la salarii, condiții de muncă sau asigurări sociale.

1.3.

CESE este de părere că statele membre ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a introduce, în legislația care guvernează sistemele de pensii, obligativitatea plății contribuției pentru toate persoanele care realizează venituri de natură profesională. Această măsură este imperios necesară datorită faptului că, în multe situații, lucrătorii cuprinși în noile forme de muncă generate de digitalizare nu sunt acoperiți de prevederile actuale ale reglementărilor privind sistemele de pensii.

1.4.

CESE este de părere că statele membre ar trebui să ia în considerare interconectarea sistemelor electronice ale administratorului sistemului național de pensii sau ale celui care guvernează sistemul de asigurări de sănătate, cu cele ale administratorului fiscal. Aceasta ar permite statelor membre să identifice rapid persoanele care, deși înregistrează venituri de natură profesională, nu au statut de asigurat în sistemul public de pensii sau în cel de asigurări de sănătate.

1.5.

Statele membre au, în cadrul sistemelor lor naționale de protecție socială, și alte drepturi reglementate, care îi îndreptățesc pe beneficiari la primirea unor alocații. Printre acestea se numără concediul parental, alocațiile familiale, alocațiile pentru copii și alte tipuri de alocații. Deși aceste drepturi sunt de natură non-contributivă, acordarea alocațiilor aferente se realizează pe baza eligibilității, care, în multe situații, presupune ca posibilul beneficiar să aibă statutul de salariat. CESE recomandă statelor membre să caute soluții care să asigure acoperirea adecvată a acestor alocații pentru lucrătorii angajați în noile forme de muncă.

1.6.

CESE consideră că o soluție globală la problemele în materie de recunoaștere a drepturilor legate de asigurările sociale pentru lucrătorii ocupați în noile forme de muncă ar putea fi găsită printr-o reformă generală a modului de finanțare a sistemului. CESE solicită statelor membre să caute soluții de finanțare a sistemelor de securitate socială prin mijloace care să le asigure sustenabilitatea, dar care să răspundă și nevoii de a le oferi acces la ele persoanelor care își desfășoară activitatea în noile forme de muncă. Pentru a asigura sustenabilitatea sistemelor de securitate socială și în viitor și pentru a reduce presiunea asupra populației active, s-ar putea lua în considerare utilizarea în acest scop a unei părți din dividendele de digitalizare.

1.7.

CESE consideră că, în cadrul dezbaterilor lansate de Comisia Europeană privind dezvoltarea pilonului european al drepturilor sociale, ar trebui abordate în mod obligatoriu și situația lucrătorilor angajați în noile forme de muncă și, mai ales, modul de recunoaștere a statutului lor, dar și modalitățile de asigurare a accesului lor corespunzător la sistemele de securitate socială și de protecție socială.

2.1.

Digitalizarea determină schimbări profunde în economie, pe piețele forței de muncă și în societate în general, la nivel național, regional și global. Deși beneficiile evidente ale digitalizării sunt recunoscute, este clar că aceasta va reprezenta o provocare pentru multe structuri din interiorul societății și pentru economie și că poate avea un impact negativ asupra anumitor sectoare, în cazul în care acestea nu se vor adapta la noul context. Unul dintre sectoarele în care digitalizarea ar putea produce un impact negativ este sistemul de securitate socială.

2.2.

Sistemele de securitate socială din Europa, așa cum le cunoaștem astăzi, au fost construite cu peste un secol în urmă. Ele se bazează deseori pe relația directă cu piața forței de muncă, fiind în mare parte finanțate din contribuțiile plătite de lucrători și angajatori și, într-o măsură mai mare sau mai mică, prin taxe. În multe state membre, condiția fundamentală din care decurge calitatea de asigurat a salariatului, în cei trei piloni principali ai sistemului de securitate socială – pensii, sănătate, șomaj – este existența unui contract individual de muncă înregistrat oficial.

2.3.

Digitalizarea a produs și continuă să producă schimbări majore pe piața forței de muncă. Aceste modificări se referă la eterogenitatea formelor de angajare, care diferă din ce în ce mai mult de cele bazate pe contractul individual de muncă permanent, care a dominat relațiile de muncă în deceniile trecute. Într-adevăr, aceste noi forme de muncă, ascunse sub denumiri ca, de exemplu, „contractant independent” sau „asociat”, au fost create tocmai pentru a ocoli conceptele tradiționale de „salariat”, „antreprenor” sau „lucrător pe cont propriu” (1). În acest context, va trebui ca sistemele de securitate socială să se adapteze, pentru a fi în continuare durabile și adecvate pe termen lung.

2.4.

Pe măsură ce cohortele de angajați din așa-numitul baby boom vor ieși de pe piața forței de muncă și, într-o anumită măsură, vor fi înlocuite de angajați încadrați în noi forme de muncă, cum ar fi contractul cu zero ore, contracte la cerere sau contracte de drept civil, securitatea socială și sistemele de protecție socială vor fi puse sub presiune. Această presiune va crește pe măsură ce fenomenul îmbătrânirii populației europene se va accentua.

2.5.

În acest context, este evident faptul că sistemele de securitate și protecție socială vor trebui adaptate la schimbările pe care digitalizarea le produce deja pe piața forței de muncă. În unele dintre statele membre, partenerii sociali au demarat dialogul necesar identificării opțiunilor politice și măsurilor necesare pentru aplicarea lor, pentru a menține viabilitatea și caracterul adecvat al sistemului de asistență socială, în acest nou context al digitalizării. Liniile directoare sunt, de asemenea, necesare pentru a clarifica eventualele zone gri legate de statutul ocupării forței de muncă în ceea ce privește impozitarea și asigurările sociale.

2.6.

Este posibil ca o parte tot mai mare din forța de muncă să nu contribuie la sistemele de securitate socială existente – cum ar fi sistemul de alocații de șomaj, asigurările de sănătate și de pensie – și să nu beneficieze de pe urma lor. Această situație trebuie abordată cu seriozitate de partenerii sociali și guvernele din statele membre. Discuțiile trebuie să fie extinse la nivelul UE si să implice autoritățile locale, alți actori ai societății civile, asociații și prestatori, cu scopul de a defini măsuri politice și legislative viabile și sustenabile și măsuri complementare care să asigure participarea întregii forțe de muncă, la niveluri adecvate de protecție socială – inclusiv a lucrătorilor independenți.

3.1.

Digitalizarea a produs și produce schimbări majore pe piața forței de muncă. Există în prezent numeroase forme de angajare care nu intră în cadrul relației tradiționale dintre angajator și lucrător, cum sunt lucrătorii din economia platformelor, care sunt deseori considerați ca desfășurând o activitate independentă. Acest fenomen pune o mare presiune pe sistemele de securitate socială. CESE recomandă statelor membre să abordeze aceste fenomene atunci când își reformează piața forței de muncă și sistemul de securitate socială.

3.2.

Legislația specifică pieței forței de muncă, din majoritatea statelor membre, stabilește că, la baza relației de muncă, se află contractul individual de muncă. Multe dintre formele noi de ocupare care au apărut în urma dezvoltării tehnologiei digitale nu mai folosesc contractul de muncă. CESE consideră că situația acestor lucrători ar trebui clarificată, astfel încât să li se poată asigura o acoperire corespunzătoare, în conformitate cu principiile fundamentale ale sistemelor naționale, în ceea ce privește piața forței de muncă și securitatea socială. Pierderea locului de muncă i-ar înscrie direct pe acești lucrători în categoria persoanelor sărace, ei nemaifiind acoperiți de sistemul de protecție socială.

3.3.

Sistemele publice de pensii din statele membre se bazează pe principiul solidarității între generații. Cu toate acestea, cuantumul pensiei ocupaționale este calculat, de regulă, în funcție de valoarea contribuțiilor plătite de salariat și de angajatorul său pe întreaga perioadă de muncă activă. Aceasta înseamnă că, în multe cazuri, lucrătorii cuprinși în activități atipice, care nu se bazează pe un contract de muncă obișnuit, vor face mari eforturi pentru a acumula drepturi de pensie pentru aceste perioade. Dacă perioadele de activitate în care nu au beneficiat de un contract de muncă sunt îndelungate, nivelul pensiilor de care vor beneficia va fi, cu siguranță, extrem de redus, existând riscul ca aceste persoane să ajungă sub pragul de sărăcie. CESE consideră că statele membre ar trebui să introducă în legislația care guvernează sistemele de pensii obligativitatea plății contribuției pentru toate persoanele care realizează venituri de natură profesională.

3.4.

Majoritatea statelor membre au în cadrul legislației privind pensiile obligația plății contribuțiilor la pensii de către lucrătorii independenți. Definițiile referitoare la activitatea independentă și la cea dependentă sunt reglementate prin legislația fiscală sau legislația muncii. În multe situații însă, autorităților le este dificil să identifice caracterul activității, în special atunci când este vorba de lucrători implicați în noile forme de muncă. CESE recomandă statelor membre să își clarifice legislația, acolo unde este necesar, pentru ca formele de activitate dependentă să poată fi identificate cu mai mare ușurință. În felul acesta, lucrătorii online sau încadrați în alte noi forme de muncă vor putea fi identificați mai ușor, iar statele membre vor putea proteja mai bine acumularea drepturilor de pensie de către aceștia.

3.5.

Pentru a putea depista mai ușor lucrătorii care, datorită faptului că la un anumit moment se află într-o nouă formă de muncă, nu au statutul de asigurat în sistemul public de pensii, CESE consideră că statele membre ar trebui să aibă în vedere interconectarea sistemelor electronice ale administratorului sistemului național de pensii cu cele ale administratorului fiscal. Aceasta ar permite ca statele membre să identifice rapid persoanele care, deși înregistrează venituri de natură profesională, nu au statut de asigurat în sistemul public de pensii. În acest fel, s-ar putea realiza rapid includerea lor în rândul persoanelor asigurate.

3.6.

În privința asigurării de șomaj, CESE recomandă, printre altele, luarea în considerare a actualei propuneri referitoare la instituirea unei asigurări care să funcționeze la nivelul UE (2), în cazul în care o astfel de schemă de asigurare ar fi finanțată de o contribuție plătită de toate întreprinderile din UE. În plus, ar trebui examinată și posibilitatea instituirii unor standarde minime la nivelul UE în cadrul regimurilor naționale de asigurări de șomaj, astfel încât orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, inclusiv cele care au muncit în formele noi de muncă, să poată beneficia de sprijin financiar.

3.7.

Sistemele naționale de asigurări de sănătate din UE sunt sisteme cu acoperire cvasi-universală. Lucrătorii independenți au deseori obligația legală de a plăti contribuția la sistemul public de asigurări de sănătate și, în consecință, au calitatea de asigurat, respectiv de beneficiar. Cu toate acestea, pentru unii dintre lucrătorii care își desfășoară activitatea în una din formele noi de muncă și care nu declară oficial realizarea veniturilor de natură profesională, există riscul pierderii calității de asigurat în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate. CESE solicită statelor membre să adopte măsurile necesare pentru a asigura acoperirea persoanelor aflate în această situație.

3.8.

Pe lângă drepturile de asigurări sociale care se bazează pe plata unor contribuții de către salariat și angajatorul său, statele membre au, în cadrul sistemelor lor naționale de protecție socială, și alte drepturi reglementate, care îndreptățesc beneficiarii la primirea unor alocații. Printre acestea se numără concediul parental, alocațiile familiale, alocațiile pentru copii și alte tipuri de alocații. Deși aceste drepturi sunt de natură non-contributivă, acordarea alocațiilor aferente se realizează pe baza eligibilității, care, în unele state membre și în unele situații, presupune ca posibilul beneficiar să aibă statutul de salariat. Această situație exclude de facto lucrătorii încadrați în noile forme de muncă, aceștia neputând beneficia de recunoașterea acestor drepturi.

3.9.

CESE consideră că instituțiile europene și statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a găsi soluții de recunoaștere a statutului de lucrător pentru persoanele care desfășoară activități de natură profesională în cadrul noilor activități specifice tehnologiilor digitale. În acest sens, CESE recomandă utilizarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a recunoscut statutul de lucrător pentru persoane care, deși nu au avut un contract standard de muncă, se aflau într-o situație în care desfășurau o activitate într-o relație de dependență, remunerată. Recunoașterea statutului de lucrător pentru aceste persoane le-ar putea oferi acces la beneficiile din cadrul sistemului de securitate și protecție socială, la fel ca lucrătorilor obișnuiți.

3.10.

CESE a salutat lansarea de către Comisia Europeană a dezbaterilor privind dezvoltarea pilonului european al drepturilor sociale. Aceste dezbateri ar trebui să vizeze obligatoriu și situația lucrătorilor angajați în noile forme de muncă și, mai ales, modul de recunoaștere a statutului lor, dar și modalități de asigurare a accesului lor la beneficii adecvate, oferite de sistemele de securitate socială și de protecție socială.

3.11.

CESE recomandă statelor membre să organizeze platforme care să includă partenerii sociali și organizațiile societății civile și care să formuleze propuneri de adaptare a pieței forței de muncă la contextul digitalizării. Pentru a răspunde provocărilor generate de era digitalizării, CESE consideră că piața forței de muncă trebuie să se adapteze la noile realități, asigurând libera circulație a forței de muncă, dar și acoperirea lucrătorilor de către schemele de securitate socială și de reglementările privind condițiile de muncă.

3.12.

Având în vedere complexitatea situației în care se regăsesc lucrătorii angajați în noile forme de muncă specifice erei digitale, CESE consideră că o soluție globală la problemele în materie de recunoaștere a drepturilor legate de asigurările sociale pentru aceste persoane ar putea fi găsită printr-o reformă generală a modului de finanțare a sistemului. De aceea, CESE solicită statelor membre să caute soluții de finanțare a sistemelor de securitate socială prin mijloace care să le asigure sustenabilitatea, dar care să răspundă și nevoii de a le oferi acces la ele persoanelor care își desfășoară activitatea în noile forme de muncă. Pentru a asigura sustenabilitatea sistemelor de securitate socială și în viitor și pentru a reduce presiunea asupra populației active, s-ar putea lua în considerare utilizarea în acest scop a unei părți din dividendele de digitalizare.