C_2020324RO.01005301.xml

Avizul Comitetului European al Regiunilor – Pachetul privind serviciile: o perspectivă actualizată a autorităților locale și regionale din Europa

(2020/C 324/09)

Raportor:

Jean-Luc VANRAES (Renew E.), membru al Consiliului local Uccle

Documente de referință:

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de introducere a unui card electronic european pentru servicii și a facilităților administrative aferente

COM(2016) 824 final

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind cadrul juridic și operațional al cardului electronic european pentru servicii introdus prin Regulamentul… [Regulamentul CES]

COM(2016) 823 final

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind efectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii

COM(2016) 822 final

Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, care prevede o procedură de notificare pentru regimuri de autorizare și cerințele legate de servicii, și de modificare a Directivei 2006/123/CE și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne

COM(2016) 821 final

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind recomandările de reformă în domeniul reglementării serviciilor profesionale

COM(2016) 820 final

RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR

Importanța și caracterul urgent al finalizării pieței unice în domeniul serviciilor

recunoaște că piața unică este o realizare majoră a politicii UE, care stă la baza competitivității europene, a prosperității și a bunăstării consumatorilor; subliniază că funcționarea corespunzătoare a pieței unice contribuie, de asemenea, la stimularea creșterii economice, a inovării și a ocupării forței de muncă la nivel regional și local și că autoritățile locale și regionale, în calitate de achizitori publici importanți, câștigă în urma îmbunătățirii pieței unice, inclusiv în domeniul serviciilor;

recunoaște că piața unică este un proces evolutiv și că încă mai există bariere semnificative; subliniază că punerea sa în aplicare și aprofundarea sa necesită un angajament sporit din partea actorilor instituționali la toate nivelurile de guvernare și că mai ales statele membre au responsabilități importante pentru a asigura o punere în aplicare eficientă;

subliniază că propunerile de politici privind piața unică pot avea efecte teritoriale semnificative, care ar trebui să fie evaluate în mod corespunzător. Evaluările impactului teritorial contribuie la măsurarea posibilelor efecte ale propunerilor legislative într-un mod cuprinzător și echilibrat, acoperind o gamă largă de aspecte și fiind esențiale pentru multe regiuni care nu sunt direct implicate în procesul legislativ, dar care pun în aplicare legislația; reiterează disponibilitatea CoR de a contribui cu expertiza sa la realizarea acestor evaluări;

solicită ca punerea în aplicare a pieței unice să respecte, pe cât posibil, principiile autonomiei locale; reamintește că Carta europeană a autonomiei locale (1) recunoaște că autoritățile locale reprezintă unul dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic, că apărarea și întărirea autonomiei locale reprezintă o contribuție importantă la edificarea unei Europe întemeiate pe principiile democrației și ale descentralizării puterii și că aceasta presupune ca autoritățile locale să beneficieze de o largă autonomie în ceea ce privește competențele, modalitățile și mijloacele de a le exercita și resursele necesare pentru realizarea lor;

consideră că ar trebui avută în vedere o abordare mai descentralizată a punerii în aplicare a pieței unice, care să implice descentralizarea responsabilității pentru monitorizarea și controlul aplicării corecte a legislației UE, delegând-o agențiilor de la nivelul statele membre, după modelul abordării descentralizate a punerii în aplicare a normelor UE în domeniul concurenței; consideră că o astfel de abordare descentralizată ar contribui atât la reducerea sarcinii administrative la toate nivelurile, cât și la promovarea asumării responsabilității de către statele membre în raport cu piața unică, element esențial pentru buna funcționare a acesteia;

subliniază că multe dintre barierele economice cele mai semnificative sunt în continuare cele din domeniul serviciilor;

subliniază că serviciile reprezintă o componentă majoră a economiei europene, reprezentând aproximativ 70 % din PIB și din numărul de locuri de muncă (2); subliniază, cu toate acestea, că sectorul serviciilor din UE este caracterizat de o creștere lentă a productivității și de o concurență slabă, precum și de o enormă varietate a sectorului serviciilor, cu caracteristici diverse; constată că comerțul cu servicii intra-UE reprezintă doar o treime din comerțul cu mărfuri intra-UE și nu prezintă semne de recuperare;

subliniază că obstacolele nejustificate din calea prestării de servicii transfrontaliere, cauzate în principal de norme și proceduri naționale divergente, se numără printre cauzele principale ale performanței slabe a sectorului și că eliminarea acestor obstacole ar oferi prestatorilor de servicii și clienților mai multe oportunități de a beneficia pe deplin de potențialul pieței unice; că acțiunile viitoare ar trebui să se bazeze pe necesitățile concrete ale furnizorilor de servicii; că enorma varietate a sectorului serviciilor poate necesita o abordare sectorială specifică și că administrațiile regionale și locale ar putea juca un rol important în soluționarea problemelor apărute;

subliniază că serviciile reprezintă o importantă contribuție intermediară pentru economie, în cadrul lanțurilor valorice globale, și că existența unor servicii competitive, în special cele destinate întreprinderilor, este crucială pentru productivitatea și competitivitatea din punctul de vedere al costurilor în alte sectoare, cum ar fi industria prelucrătoare, vitale pentru economiile locale și regionale;

10.

subliniază că, la zece ani de la intrarea sa în vigoare, potențialul Directivei privind serviciile de a îmbunătăți libera circulație a serviciilor nu a fost încă pe deplin valorificat și că furnizorii din diferite sectoare de servicii se confruntă încă cu numeroase obstacole atunci când doresc să se stabilească în alt stat membru sau să presteze servicii transfrontaliere pe bază temporară; menționează că estimările arată că abordarea barierelor aflate în calea schimburilor comerciale și a investițiilor transfrontaliere de servicii în cadrul prevăzut deja de Directiva privind serviciile poate genera o creștere suplimentară a PIB-ului în UE de 1,7 %;

11.

constată că doar una dintre propunerile legislative ale Comisiei referitoare la pachetul privind serviciile a fost adoptată, și anume Directiva privind efectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii; constată, de asemenea, că propunerile legislative privind cardul electronic european pentru servicii sunt blocate în procesul legislativ și că propunerea de directivă care prevede o procedură de notificare pentru regimuri de autorizare și cerințele legate de servicii a progresat foarte lent;

12.

îndeamnă Comisia să analizeze cele mai frecvente zece activități comerciale și profesionale din fiecare stat și care ar putea beneficia deja de Directiva privind serviciile, actualmente în vigoare, astfel încât un inventar complet al costurilor inutile și al obstacolelor cu care se confruntă antreprenorii să poată fi efectuat cât de curând posibil. De asemenea, invită Comisia să elaboreze, în regim de urgență, o recomandare care să includă un model standard pentru ghișeul unic, prevăzut la articolul 6 din directivă, astfel încât statele să poată urma un model comun, pentru ca furnizorii să-l poată utiliza cât mai ușor posibil, în diferitele lor limbi, așa cum se procedează în domeniul reglementărilor tehnice, cu eficiență ridicată și cu cele mai mici costuri posibile de traducere;

13.

constată că hotărârea CEJ în cauza Visser Vastgoed (3) ar putea avea implicații foarte importante pentru autoritățile locale și regionale; consideră că acestea trebuie abordate de legislația UE și că propunerea de directivă privind notificarea este cadrul adecvat în acest sens;

14.

consideră că implicațiile cauzei Visser Vastgoed nu pot fi limitate la obligațiile de notificare pentru planurile urbanistice zonale de amenajare a teritoriului care privesc serviciile cu amănuntul, ci pot avea efecte mult mai ample;

15.

recunoaște importanța unei bune funcționări a pieței unice pentru regiunile de frontieră și consideră că instrumentele de cooperare transfrontalieră ale UE, precum GECT (4), pot juca un rol util în acest sens;

Cardul electronic european pentru servicii

16.

ia notă de faptul că Parlamentul European a respins propunerea Comisiei privind cardul electronic pentru servicii, cerând Comisiei Europene retragerea acestui dosar; constată, de asemenea, că Consiliul nu a fost în măsură să ajungă la o poziție comună cu privire la acest dosar și subliniază că, pentru a sprijini întreprinderile ce furnizează servicii transfrontaliere, ar trebui să fie puse corect în aplicare măsurile din actuala Directivă privind serviciile, cum ar fi punctele de contact individuale;

17.

reamintește colegiuitorilor că ideea inițială care a stat la baza cardului electronic pentru servicii – idee pe care propunerea nu a reușit să o concretizeze – a fost de a reduce complexitatea și costurile administrative pentru prestatorii de servicii transfrontaliere, în special pentru IMM-uri, atunci când îndeplinesc formalitățile administrative;

18.

subliniază că, în cazul în care cardul electronic pentru servicii nu este pus în aplicare, prestatorii de servicii transfrontaliere ar suporta în continuare aceleași costuri pentru îndeplinirea formalităților administrative și că acest card electronic ar fi trebuit să reducă la jumătate respectivele costuri, ceea ce ar fi însemnat un beneficiu major pentru IMM-uri;

19.

prin urmare, reamintește necesitatea unor progrese semnificative în simplificarea administrativă din perspectiva prestatorilor de servicii și a costurilor inutile cu care ei încă se confruntă; avertizează, cu toate acestea, că sarcina legislativă, tehnică și administrativă pentru introducerea cardului de servicii trebuie să fie proporțională cu beneficiile preconizate pentru autoritățile locale și regionale;

20.

reamintește colegiuitorilor că Directiva privind serviciile prevede că statele membre nu pot impune cerințe care se suprapun cu unele echivalente pe care prestatorul le-a îndeplinit deja într-un alt stat membru; observă, totuși, că acest lucru nu se aplică încă suficient în practică și că, prin urmare, prestatorii de servicii se confruntă deseori cu aceleași cerințe ca și întreprinderile naționale, chiar și în cazul în care au îndeplinit deja cerințe echivalente sau similare în statul membru de origine;

21.

reamintește colegiuitorilor că complexitatea cooperării dintre autoritățile naționale și sarcina administrativă generată de procedura legată de cardul electronic pentru servicii propus s-au numărat printre principalele motive pentru care nu s-a ajuns la un compromis în cadrul negocierilor pe această temă. În acest sens, invită Comisia Europeană să se concentreze, în viitoarele sale propuneri, asupra unor norme simple și clare privind cooperarea între autorități;

22.

subliniază că marea diversitate a cerințelor privind forma juridică sau deținerea de capital la nivelul statelor membre rămâne, de asemenea, un obstacol în calea libertății de stabilire în sectorul serviciilor pentru întreprinderi;

23.

remarcă, în egală măsură, că, atunci când încearcă să își ofere serviciile în alt stat membru, prestatorii de servicii se confruntă cu dificultăți semnificative în a obține acoperire prin asigurarea de răspundere civilă profesională, impusă prin lege;

24.

subliniază, de asemenea, că legislația sectorială națională nu face întotdeauna distincția necesară între cerințele aplicabile prestatorilor de servicii care doresc să se stabilească și cele aplicabile prestatorilor care doresc să presteze temporar servicii transfrontaliere, ceea ce conduce la incertitudine și la cerințe de reglementare disproporționate pentru prestatorii de servicii transfrontaliere;

25.

regretă că obstacolele menționate anterior nu au fost eliminate și că acestea fac ca nivelul de integrare a serviciilor pe piața unică să rămână la un nivel scăzut, în cadrul prevăzut deja de Directiva privind serviciile;

26.

prin urmare, îndeamnă celelalte instituții să găsească o bază comună pentru a aborda aspectele pe care propunerea legislativă privind cardul electronic intenționează să le abordeze, permițând astfel o mai bună punere în aplicare în temeiul Directivei privind serviciile;

27.

recunoaște diferențele de abordare existente în statele membre în ceea ce privește criteriile de eligibilitate pentru prestatorii de servicii în vederea participării la licitații, diferențe care pot constitui un obstacol în calea pieței unice; consideră, prin urmare, că potențialul instrumentelor UE ar trebui utilizat pentru simplificarea respectivelor abordări, ori de câte ori este posibil;

28.

atrage atenția asupra dispozițiilor Directivei privind serviciile care vizează intensificarea activităților transfrontaliere și dezvoltarea unei piețe unice autentice pentru servicii, prin asigurarea unei convergențe sporite a normelor profesionale la nivel european, și solicită Comisiei Europene să propună inițiative pentru a stimula asociațiile profesionale de la nivel european să utilizeze aceste posibilități, pentru a facilita libera circulație a prestatorilor de servicii;

29.

subliniază importanța Directivei privind serviciile și contribuția sa la libera circulație a serviciilor în cadrul pieței unice. În același timp, subliniază că întreprinderile – în special IMM-urile – și autoritățile publice se confruntă cu numeroase provocări la punerea în aplicare a dispozițiilor directivei;

Procedura de notificare

30.

ia act de hotărârea CEJ în cauza Visser Vastgoed și de insecuritatea juridică pe care ar putea să o implice pentru autoritățile locale și regionale (5), mai ales în ce privește aspectele legate de obligația de notificare; observă și că efectele ar putea să nu fie limitate la serviciile cu amănuntul și la amenajarea teritoriului, ci ar putea afecta alte activități de reglementare ale autorităților locale și regionale;

31.

consideră că îmbunătățirea procedurii de notificare din cadrul pachetului privind serviciile oferă ocazia da a aborda problemele ridicate de hotărârea CJUE și îi invită pe colegiuitori să își unească eforturile pentru a găsi soluții în cadrul negocierilor actuale privind procedura de notificare, care să garanteze, de asemenea, că procedura oferă securitatea juridică necesară;

32.

subliniază că numeroase autorități locale și regionale se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește capacitatea și resursele necesare pentru a face față sarcinii administrative generate de actuala obligație legală de notificare – având în vedere hotărârea CJUE – și că orice nouă procedură de notificare ar trebui să țină seama de acest lucru pentru a reduce pe cât posibil respectiva sarcină administrativă;

33.

subliniază că, pentru atingerea obiectivelor Directivei privind serviciile, este necesar să se găsească echilibrul adecvat între eforturile impuse de obligațiile de notificare și valoarea adăugată, luând în considerare că majoritatea reglementărilor locale și regionale au un efect nesemnificativ asupra pieței unice și respectă, cel mai probabil, cerințele Directivei privind serviciile;

34.

subliniază că nicio nouă procedură de notificare nu ar trebui să permită întârzieri inutile în adoptarea reglementărilor locale și regionale, întrucât aceste întârzieri afectează în mod negativ toate părțile interesate implicate și împiedică desfășurarea activității economice și investițiile (de exemplu, în domeniul serviciilor cu amănuntul și al dezvoltării imobiliare conexe);

35.

solicită Comisiei Europene să dea dovadă de suficientă transparență și de deschidere la dialog în contextul oricărei noi proceduri de notificare, în special în etapa din cadrul procedurii în care Comisia evaluează dacă o reglementare locală sau regională este conformă cu Directiva privind serviciile;

36.

subliniază necesitatea punerii în aplicare efective a Directivei privind serviciile și, prin urmare, sugerează Comisiei Europene să prezinte un set de criterii cantitative și/sau calitative pentru a evalua ce tip de reglementări locale și regionale ar putea fi exceptate de la notificare în temeiul Directivei privind serviciile, fără ca această derogare să afecteze punerea în aplicare a Directivei privind serviciile;

37.

propune ca Comisia Europeană să studieze fezabilitatea descentralizării unor elemente ale punerii în aplicare, inclusiv a notificării, pe baza unor criterii cantitative și/sau calitative, având în vedere că acest lucru ar putea spori eficiența punerii în aplicare și ar putea conduce la o evaluare mai precisă a interesului public la nivel regional și local, respectând astfel principiul autonomiei locale și principiul subsidiarității;

38.

subliniază importanța principiilor nediscriminării, proporționalității și interesului public, astfel cum sunt aplicate în Directiva privind serviciile și subliniază, în contextul reglementării la nivel local și regional, că considerentul (9) din Directiva privind serviciile exclude în mod explicit din domeniul său de aplicare normele privind dezvoltarea sau amenajarea teritoriului urban și rural.

Bruxelles, 1 iulie 2020.

Președintele Comitetului European al Regiunilor

Apostolos TZITZIKOSTAS

(1) Consiliul Europei, 1985.

(2) Documentul de lucru al serviciilor Comisiei „Raportul privind performanța pieței unice, 2019”, SWD(2019) 444 final.

(3) Cauzele conexate C-360/15 și C-31/16 soluționate la 30 ianuarie 2018.

(4) Gruparea europeană de cooperare teritorială.

(5) În UE există mai mult de 95 000 de localități, care prezintă diferențe considerabile în ceea ce privește dimensiunea și capacitățile. Numai în Germania și Austria, luate împreună, până la 250 000 de planuri de amenajare a teritoriului zonal ar putea, în principiu, să intre sub incidența Directivei privind serviciile și a obligației de notificare prevăzută în aceasta (Raportul intermediar din 15 ianuarie 2020 privind studiul comandat de CoR referitor la implicațiile Directivei CE privind notificarea pentru autoritățile locale și regionale, în lumina hotărârii CJUE din ianuarie 2018).