1

Nintendo Co., Ltd (denumită în continuare „NCL” sau „Nintendo”), societate cotată în bursă cu sediul la Kyoto (Japonia), este societatea aflată la conducerea grupului de societăți Nintendo, specializate în producerea și distribuirea consolelor de jocuri video și a cartușelor de jocuri destinate utilizării pe aceste console.

2

În Spațiul Economic European (denumit în continuare „SEE”), activitățile Nintendo sunt conduse, pe anumite teritorii, de filiale la care aceasta deține o participație integrală, principala filială fiind Nintendo of Europe GmbH (denumită în continuare „NOE” sau „Nintendo”). La momentul situației de fapt, NOE coordona anumite activități comerciale desfășurate de Nintendo în Europa și era distribuitorul său exclusiv în Germania.

3

Pe alte teritorii de vânzare, Nintendo a desemnat distribuitori exclusivi independenți. Astfel, The Games Ltd, o divizie comercială a John Menzies Distribution Ltd, filială deținută integral de John Menzies plc, a devenit în august 1995 distribuitorul exclusiv al Nintendo în Regatul Unit și în Irlanda, menținându-și această calitate cel puțin până la 31 decembrie 1997.

4

Referitor la Itochu Hellas EPE, filială deținută integral în mod direct sau indirect de reclamantă, Itochu Corp., societate având sediul și fiind implantată în Japonia, sau prin intermediul filialelor sale (printre care Itochu Europe), aceasta era distribuitorul exclusiv independent al Nintendo în Grecia, în perioada 14 mai 1991-.

5

În martie 1995, Comisia a inițiat o investigație privind sectorul jocurilor video (Cazul IV/35.587 PO Video Games). În cadrul acestei investigații, la 26 iunie și la , în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din , Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [81 CE] și [82 CE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), Comisia a adresat Nintendo solicitări de informații referitoare în special la distribuitorii și la filialele acesteia, la acordurile de distribuție încheiate în mod oficial cu aceste întreprinderi și la condițiile generale de vânzare. NOE a răspuns la aceste solicitări prin scrisorile din și din .

6

În urma primelor sale concluzii, în septembrie 1995, Comisia a inițiat o investigație suplimentară privind în special sistemul de distribuție al Nintendo (Cazul IV/35.706 PO Nintendo Distribution).

7

În cadrul acestei investigații, la 9 octombrie 1995, Comisia a adresat Nintendo o solicitare de informații. Între reprezentanții Nintendo și Comisie s-au desfășurat mai multe reuniuni privind politica de distribuție a Nintendo. Pe de altă parte, Nintendo a furnizat diferite versiuni ale acordurilor pe care le-a încheiat cu anumiți distribuitori ai acesteia.

8

La 26 noiembrie 1996, Omega Electro, societate care își desfășoară activitatea în sectorul importului și al vânzării de jocuri electronice, a introdus o plângere în temeiul articolului 3 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 17 care privea în mod esențial distribuția de cartușe și de console de jocuri Nintendo, îndeosebi pentru motivul că Nintendo limita comerțul paralel și practica în Țările de Jos un sistem de prețuri impuse de revânzare. În urma acestei plângeri, Comisia și-a extins investigația (Cazul IV/36.321 Omega – Nintendo). La , Comisia a transmis Nintendo și John Menzies o solicitare de informații. În răspunsul din , Nintendo a admis că unele dintre acordurile sale de distribuție și anumite condiții generale ale acestei întreprinderi conțineau restricții privind comerțul paralel în cadrul SEE. În octombrie 1997, Comisia a adresat John Menzies o nouă solicitare de informații, la care aceasta din urmă a răspuns la , furnizând anumite informații cu privire la înțelegerea în litigiu.

9

Prin scrisoarea din 23 decembrie 1997, Nintendo a informat Comisia că devenise conștientă cu privire la „o problemă gravă în legătură cu comerțul paralel în interiorul Comunității” și și-a exprimat dorința de a coopera cu Comisia.

10

La 13 ianuarie 1998, John Menzies a furnizat alte informații. La , la și la , Nintendo a transmis Comisiei sute de documente. La , s-a desfășurat o reuniune între Comisie și reprezentanții Nintendo în cursul căreia a fost evocat aspectul acordării eventuale de compensații terților lezați de înțelegerea în litigiu.

11

În plus, ca urmare a propriei declarații, Nintendo a luat măsuri de garantare, în viitor, a respectării dreptului comunitar și a oferit compensații financiare terților care au suferit un prejudiciu financiar ca urmare a acțiunilor sale.

12

Prin scrisoarea din 9 iunie 1999, Comisia a solicitat Itochu Hellas să îi comunice dacă documentele referitoare la aceasta, depuse la dosarele Comisiei, conțineau date confidențiale. Tot în această scrisoare, Comisia a precizat că avea în vedere inițierea unei proceduri oficiale împotriva anumitor societăți, printre care se afla și Itochu Hellas.

13

La 26 aprilie 2000, Comisia a adresat Nintendo și altor întreprinderi în cauză, în special Itochu, cu o copie adresată Itochu Hellas, o comunicare privind obiecțiunile pentru încălcarea articolului 81 alineatul (1) CE și a articolului 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE (denumit în continuare „Acordul privind SEE”). Răspunzând la obiecțiunile reținute de Comisie, Nintendo și celelalte întreprinderi în cauză au transmis observații scrise prin intermediul cărora Nintendo și majoritatea celorlalte întreprinderi au solicitat aplicarea Comunicării Comisiei din privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO C 207, p. 4, denumită în continuare „comunicarea privind cooperarea”). Niciuna dintre părți nu a solicitat desfășurarea unei audieri oficiale. Nintendo nu a contestat materialitatea faptelor expuse în comunicarea privind obiecțiunile.

14

La 28 iulie 2000, Comisiei i s-a transmis, în numele Itochu și Itochu Hellas, un răspuns la comunicarea privind obiecțiunile. S-a arătat în special că, luând în considerare lipsa oricărui control exercitat de Itochu asupra activităților desfășurate de Itochu Hellas, Itochu ar trebui scoasă din cauză.

15

La 31 octombrie 2001, Comisia a adresat Itochu Europe o solicitare specială de informații cu privire la statutele și la funcționarea internă a Itochu Hellas și a Itochu Europe. Răspunsul în numele celor două societăți a fost transmis prin scrisoarea din . Prin scrisoarea din , Comisia a adresat Itochu o solicitare specială cu privire la raportul anual al acestei societăți. Răspunsul a fost transmis prin scrisoarea din .

16

La 30 octombrie 2002, Comisia a adoptat Decizia 2003/675/CE privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (COMP/35.587 PO Video Games, COMP/35.706 PO Nintendo Distribution și COMP/36.321 Omega – Nintendo) (JO 2003, L 255, p. 33, denumită în continuare „Decizia”). Decizia a fost notificată Itochu la .

17

Printre altele, Decizia cuprinde următoarele dispoziții:

„Articolul 1

Următoarele întreprinderi au încălcat articolul 81 alineatul (1) [CE] și articolul 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE prin participarea, în perioadele menționate, la un ansamblu de acorduri și de practici concertate pe piața consolelor de jocuri specializate și a cartușelor de jocuri specializate fabricate de Nintendo, având ca obiect și ca efect restrângerea exporturilor paralele a consolelor și a cartușelor de jocuri Nintendo:

[…]

[…]

Articolul 3

Pentru sancționarea încălcării săvârșite de întreprinderile menționate la articolul 1 se aplică următoarele amenzi:

[…]

[…]

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează:

[…]

[…]”

18

În vederea stabilirii cuantumului amenzilor, Comisia a aplicat în Decizie metodologia prevăzută de Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „liniile directoare”). În schimb, ca urmare a naturii verticale a încălcării, Comisia a decis să nu ia în considerare comunicarea privind cooperarea.

19

În primul rând, Comisia a stabilit cuantumul de bază al amenzilor în funcție de gravitatea și de durata încălcării.

20

În această privință, Comisia a considerat mai întâi că întreprinderile în cauză săvârșiseră o încălcare foarte gravă, având în vedere natura acesteia, efectele sale concrete asupra pieței și întinderea pieței geografice relevante.

21

În continuare, Comisia a considerat că, întrucât încălcarea unică și continuă privea mai multe întreprinderi de dimensiuni foarte diferite, era necesar să se recurgă la un tratament diferențiat al întreprinderilor în cauză pentru a se lua în considerare ponderea specifică a fiecăreia dintre acestea și, prin urmare, efectele reale ale comportamentului lor ilicit asupra concurenței. În acest scop, întreprinderile în cauză au fost împărțite în trei grupe în funcție de importanța relativă a fiecăreia dintre acestea prin raportare la Nintendo, în calitate de distribuitor al produselor relevante în SEE. Comparația a fost efectuată prin referire la cota fiecărei întreprinderi din volumul total al consolelor și al cartușelor de joc Nintendo cumpărate în vederea distribuirii acestora în SEE în anul 1997, ultimul an în cursul căruia a fost săvârșită încălcarea. Pe această bază, numai Nintendo a fost plasată în primul grup, în timp ce numai John Menzies figura în al doilea grup. În privința acestor întreprinderi, Comisia a stabilit cuantumul de plecare preliminar în funcție de gravitate la 23 de milioane de euro în cazul Nintendo și la 8 milioane de euro în cazul John Menzies. Cu privire la Itochu și la alte întreprinderi în cauză, s-a reținut un cuantum de plecare preliminar de 1 milion de euro.

22

În plus, pe de o parte, pentru a asigura amenzii un caracter suficient de descurajator și, pe de altă parte, pentru a lua în considerare dimensiunea și resursele globale ale Nintendo, ale John Menzies și ale Itochu, Comisia a majorat aceste cuantumuri de plecare. În mod specific, în privința Nintendo, Comisia a reținut că, în afara dimensiunii sale, net inferioară dimensiunii Itochu, trebuie luat în considerare că Nintendo era fabricantul produselor care au făcut obiectul încălcării. Având în vedere aceste elemente, Comisia a aplicat un coeficient multiplicator de 3 cuantumurilor stabilite în cazul Nintendo și Itochu, și de 1,25 în cazul John Menzies, astfel încât cuantumurile de plecare au fost stabilite la 69 de milioane de euro în cazul Nintendo, la 10 milioane de euro în cazul John Menzies și la 3 milioane de euro în cazul Itochu.

23

În ceea ce privește durata încălcării săvârșite de fiecare întreprindere, cuantumul de plecare a fost majorat cu 10% pe an, ajungându-se la o majorare cu 50% în cazul Itochu.

24

Prin urmare, Comisia a stabilit cuantumul de bază al amenzii aplicate Itochu la 4,5 milioane de euro.

25

În al doilea rând, pe baza circumstanțelor agravante, cuantumul de bază al amenzii aplicate Nintendo a fost majorat, pe de o parte, cu 50%, pentru motivul că această întreprindere fusese conducătorul și instigatorul încălcării, și, pe de altă parte, cu 25%, întrucât continuase încălcarea după primele acte de cercetare efectuate în cadrul investigației Comisiei, în iunie 1995. Cuantumul de bază al amenzii aplicate John Menzies a făcut obiectul unei majorări cu 20% corespunzând, mai întâi, unei majorări de 10%, pentru a se lua în considerare că aceasta continuase încălcarea după inițierea investigației Comisiei, și, apoi, al unei majorări de 10% ca urmare a refuzului acesteia de a coopera cu Comisia.

26

În al treilea rând, în cadrul examinării circumstanțelor atenuante, Comisia a considerat de la bun început că reducerea amenzii aplicate uneia dintre întreprinderile în cauză, Concentra – Produtos para crianças, SA (denumită în continuare „Concentra”), distribuitor exclusiv al Nintendo în Portugalia, era justificată din cauza rolului acesteia exclusiv pasiv în cursul celei mai mari părți a perioadei în cauză. În continuare, Comisia a acordat Nintendo o reducere de 300000 de euro, pentru a lua în considerare compensațiile financiare oferite de această întreprindere terților lezați prin înțelegerea în litigiu care fuseseră identificați în comunicarea privind obiecțiunile. În sfârșit, au fost acordate reduceri de 40%, respectiv de 25%, în privința John Menzies și a Nintendo, avându-se în vedere cooperarea efectivă a acestora cu Comisia. În schimb, celorlalte întreprinderi în cauză nu li s-a recunoscut nicio circumstanță atenuantă.

27

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 16 ianuarie 2003, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

28

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta) a hotărât deschiderea procedurii orale.

29

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința desfășurată la 20 mai 2008.

30

Reclamanta solicită Tribunalului:

31

Comisia solicită Tribunalului:

32

În principal, reclamanta solicită anularea în parte a Deciziei și, în subsidiar, anularea sau reducerea amenzii care i-a fost aplicată.

33

În susținerea cererii de anulare, reclamanta invocă un motiv unic întemeiat pe o eroare de drept în măsura în care Decizia i se adresează. Reclamanta susține că nu poate fi considerată răspunzătoare pentru încălcarea săvârșită în prezenta cauză de Itochu Hellas și, prin urmare, nu poate fi considerată destinatar al Deciziei.

34

Cu titlu introductiv, reclamanta subliniază că este o „societate comercială multisectorială” japoneză (sogo shosha) ale cărei activități sunt axate în principal pe piața japoneză. Organizarea descentralizată a acestei societăți ar presupune că filialele sale își desfășoară activitatea în mod autonom. În speță, ar trebui subliniat că numai Itochu Hellas a încheiat un contract de distribuție exclusivă și a purtat corespondență cu NCL. Pe de altă parte, Itochu ar deține în mod direct doar o mică parte din acțiunile Itochu Hellas. De asemenea, cifra de afaceri a Itochu Hellas ar reprezenta numai 0,004% din cifra de afaceri consolidată a Itochu în 1997. În sfârșit, Itochu nu ar exercita nicio autoritate ierarhică și niciun control asupra activităților desfășurate de Itochu Hellas.

35

Or, în opinia reclamantei, pentru ca o societate-mamă să fie răspunzătoare pentru actele filialei sale, Comisia trebuie să demonstreze că a exercitat în mod efectiv o influență decisivă asupra filialei. Astfel, din Hotărârea Curții din 16 noiembrie 2000, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia (C-286/98 P, Rec., p. I-9925), precum și din Concluziile avocatului general Mischo prezentate în această cauză (Rec., p. I-9928) ar reieși că doar simpla împrejurare că o filială este deținută de o societate-mamă nu este suficientă pentru a determina răspunderea societății-mamă.

36

În special, Comisia ar avea obligația să furnizeze dovezile potrivit cărora această filială nu acționează în mod autonom și să stabilească că societatea-mamă a exercitat în mod efectiv un control asupra filialei acesteia „în contextul încălcării constatate” (Hotărârea Curții din 14 iulie 1972, Imperial Chemical Industries/Comisia, 48/69, Rec., p. 619, punctul 131 și următoarele). Întrucât nu este suficientă existența unui control abstract din partea societății-mamă, Comisia nu ar avea dreptul să concluzioneze, cu riscul de a aduce în mod grav atingere dreptului la apărare, în sensul unei prezumții de control ca urmare a faptului că Itochu Hellas este în mod indirect și integral deținută de Itochu.

37

În prezenta cauză, Comisia nu ar fi fost în măsură să furnizeze informații, nici măcar limitate, cu privire la participarea Itochu la încălcare. Mai concret, Comisia nu ar fi furnizat nici corespondența dintre Itochu Hellas și Itochu cu privire la activitățile Nintendo.

38

În această privință, în primul rând, reclamanta consideră că în mod eronat Comisia a afirmat în considerentul (360) al Deciziei că răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile „a fost furnizat de Itochu […], în numele Itochu […] și al Itochu Hellas”. Reclamanta evidențiază că, în măsura în care comunicarea privind obiecțiunile îi fusese adresată, trebuia să răspundă cu scopul precis de a clarifica natura legăturilor avute cu Itochu Hellas. În opinia reclamantei, acest răspuns s-ar încadra în domeniul exercitării dreptului său la apărare.

39

Reclamanta precizează că, deși decisese să nu răspundă la comunicarea privind obiecțiunile, aceasta ar fi putut fi interpretată ca o acceptare a deciziei Comisiei de a o considera destinatar. Astfel, în cauza în care a fost pronunțată Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia (T-354/94, Rec., p. II-2111), Comisia ar fi considerat în mod întemeiat că lipsa comentariilor cu privire la răspunderea Stora față de filialele sale din răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile trebuia considerată o asumare efectivă a acestei răspunderi.

40

În al doilea rând, reclamanta susține că, în mod eronat, Comisia a considerat că era singurul interlocutor pe parcursul procedurii administrative. Reclamanta susține că, în Hotărârea din 14 mai 1998, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, punctul 39 de mai sus (punctele 41-48), menținută prin Hotărârea din , Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, punctul 35 de mai sus (punctele 27-29), Tribunalul a ajuns la concluzia că reclamanta se prezentase drept singurul interlocutor al Comisiei în ceea ce privește întregul grup Stora, întemeindu-se, în esență, pe două elemente, și anume, pe de o parte, pe împrejurarea că fusese acordat numai un singur mandat pentru reprezentarea Stora Kopparbergs Bergslags AB, societatea-mamă, și a diferitelor sale filiale și, pe de altă parte, pe împrejurarea că societatea-mamă nu contestase niciodată pe parcursul procedurii administrative că era destinatarul corect al corespondenței Comisiei sau al comunicării privind obiecțiunile.

41

Or, în mod vădit, aceste elemente nu ar fi reunite în prezenta cauză.

42

Cu privire la primul element, reclamanta amintește mai întâi că, inițial, Itochu Hellas și Itochu au acordat mandate separate consilierilor lor și au formulat instrucțiuni în mod independent și în momente diferite. Ar rezulta astfel că, în mod contrar situației avute în vedere în Hotărârea din 14 mai 1998, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, punctul 39 de mai sus, Itochu nu a „coordonat” niciodată corespondența adresată Comisiei de Itochu Hellas sau de Itochu Europe.

43

Cu privire la al doilea element, reclamanta susține că a contestat necontenit decizia Comisiei de a-i comunica documentele referitoare la încălcarea constatată. Astfel, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, care a constituit prima ocazie în care trebuia să clarifice natura legăturilor cu Itochu Hellas, reclamanta ar fi precizat că nu putea fi considerată răspunzătoare pentru încălcare și, prin urmare, că nu putea fi considerată destinatar al Deciziei. De asemenea, natura legăturilor dintre Itochu, Itochu Europe și Itochu Hellas ar fi fost explicată prin diverse scrisori adresate Comisiei la 26 noiembrie 2001 și la (a se vedea punctul 15 de mai sus).

44

În al treilea rând, reclamanta susține că, în ipoteza în care Tribunalul ar trebui să respingă argumentul potrivit căruia nu a acționat în calitate de unic interlocutor al Comisiei pe parcursul procedurii administrative sau în cazul în care Tribunalul ar concluziona în sensul că avea obligația să furnizeze dovezi ale comportamentului autonom al Itochu Hellas, ar trebui să se raporteze la elementele menționate în continuare. Mai întâi, ar trebui arătat că Itochu, în calitate de societate multisectorială care acționează în mod descentralizat, nu intervine în activitățile curente ale filialelor sale, numai acestea fiind responsabile de politica lor comercială și în rândul cărora anumite filiale, printre care Itochu Hellas, au un număr important de angajați. De asemenea, Itochu Europe funcționează în mod descentralizat și se limitează să supervizeze activitățile principale și performanțele financiare ale filialelor sale. În continuare, activitatea de vânzare și de distribuție a consolelor de jocuri și a cartușelor de jocuri nu ar reprezenta activitatea principală desfășurată de Itochu Europe sau de Itochu. În plus, ar fi important de menționat că Itochu Hellas, iar nu Itochu, a semnat acordul de distribuție cu Nintendo. Mai concret, Itochu nu ar fi fost implicată niciodată, mai mult sau mai puțin, în negocierea, în încheierea sau în executarea acestui acord de distribuție. Or, dispozițiile restrictive cuprinse în acordul menționat ar constitui singurele elemente pe care Comisia s-a întemeiat pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări săvârșite de Itochu Hellas.

45

În replică, reclamanta susține că, în mod contrar afirmațiilor Comisiei, dovezile pe care le-a furnizat nu sunt noi, întrucât au fost comunicate în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile. Pe de altă parte, întrucât Comisia a modificat argumentarea expusă în comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta nu poate fi criticată pentru că a furnizat toate dovezile necesare Tribunalului în vederea infirmării acestor afirmații. În orice ipoteză, aceste dovezi ar trebui luate în considerare în măsura în care, în mod contrar celor admise în cadrul unei proceduri de investigare a unui ajutor de stat notificat, Comisia ar avea obligația să reunească dovezile necesare referitoare la participarea la încălcare a reclamantei.

46

Comisia contestă toate argumentele reclamantei. În esență, aceasta menționează că, în prezenta cauză, ar fi evident că Itochu Hellas este deținută integral, chiar dacă indirect, de Itochu. Prin urmare, în mod întemeiat, Comisia ar fi prezumat că societatea-mamă, Itochu, exercita în fapt o influență determinantă asupra politicii comerciale a filialei acesteia, Itochu Hellas, și i-ar fi atribuit, așadar, răspunderea pentru comportamentul ilicit [considerentul (355) al Deciziei]. În plus, reclamanta nu ar fi furnizat elemente de probă suficiente care să poată răsturna această prezumție.

47

Trebuie amintit că dreptul comunitar al concurenței recunoaște că diferitele societăți care aparțin aceluiași grup constituie o entitate economică și, prin urmare, o întreprindere în sensul articolelor 81 CE și 82 CE, dacă societățile în cauză nu își stabilesc în mod autonom comportamentul pe piață (Hotărârea Tribunalului din 30 septembrie 2003, Michelin/Comisia, T-203/01, Rec., p. II-4071, punctul 290).

48

Faptul că filiala are personalitate juridică distinctă nu este suficient pentru a înlătura posibilitatea ca societății-mamă să i se impute comportamentul acesteia, în special atunci când filiala nu își decide în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică, în esență, instrucțiunile care îi sunt date de societatea-mamă (Hotărârea Curții Imperial Chemical Industries/Comisia, punctul 36 de mai sus, punctele 132 și 133, Hotărârile Curții din 14 iulie 1972, Geigy/Comisia, 52/69, Rec., p. 787, punctul 44, și Sandoz/Comisia, 53/69, Rec., p. 845, punctul 13, și Hotărârea Curții din , Europemballage și Continental Can/Comisia, 6/72, Rec., p. 215, punctul 15).

49

În cazul particular în care o societate-mamă deține 100% din capitalul filialei sale autoare a unui comportament ilicit, în Hotărârea din 25 octombrie 1983, AEG-Telefunken/Comisia (107/82, Rec., p. 3151, punctul 50), Curtea a menționat că nu era necesar să se verifice dacă societatea respectivă influențase în mod efectiv politica comercială a filialei sale, în măsura în care aceasta din urmă urmează neîndoielnic politica trasată de aceleași organe statutare ce stabilesc politica societății-mamă. Într-o asemenea ipoteză, există o prezumție simplă potrivit căreia această societate-mamă exercită o influență determinantă asupra comportamentului filialei sale. Drept urmare, societatea-mamă care contestă în fața instanței comunitare o decizie a Comisiei de a-i aplica o amendă pentru un comportament săvârșit de filiala acesteia are obligația să răstoarne această prezumție furnizând elemente de probă care să poată demonstra autonomia celei din urmă (Hotărârea Tribunalului din , Avebe/Comisia, T-314/01, Rec., p. II-3085, punctul 136; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea din , Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, punctul 35 de mai sus, punctul 29).

50

În această privință, trebuie subliniat că, deși este adevărat că la punctele 28 și 29 din Hotărârea din 16 noiembrie 2000, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, punctul 35 de mai sus, Curtea a prezentat, pe lângă deținerea în proporție de 100% a capitalului filialei, și alte împrejurări, precum necontestarea influenței exercitate de societatea-mamă asupra politicii comerciale a filialei sale și reprezentarea comună a celor două societăți în cursul procedurii administrative, nu este mai puțin adevărat că împrejurările menționate au fost evidențiate de Curte numai în scopul de a expune toate elementele pe care Tribunalul își întemeiase raționamentul pentru a concluziona că acesta nu se întemeiase doar pe deținerea de societatea-mamă a întregului capital al filialei. În consecință, faptul că aprecierea Tribunalului în această cauză a fost confirmată de Curte nu ar putea avea drept consecință modificarea principiului consacrat la punctul 50 din Hotărârea AEG-Telefunken/Comisia, punctul 49 de mai sus.

51

În aceste condiții, este suficient să se demonstreze de către Comisie că întreg capitalul unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a concluziona că aceasta din urmă exercită o influență determinantă asupra politicii sale comerciale. Drept urmare, Comisia va fi în măsură să considere societatea-mamă răspunzătoare în solidar pentru plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care această societate dovedește că filiala sa nu aplică în esență directivele emise de aceasta și, în consecință, are un comportament autonom pe piață.

52

În speță, este evident că pe parcursul perioadei pertinente, 16 decembrie 1991-, reclamanta deținea, direct sau indirect, 100% din capitalul Itochu Hellas.

53

Prin urmare, Comisia a prezumat în mod întemeiat că Itochu exercita în mod efectiv o influență determinantă asupra politicii comerciale a Itochu Hellas. Pe baza considerațiilor de mai sus, reclamanta are, așadar, obligația să furnizeze elemente pentru a demonstra că filiala sa își stabilea în mod autonom politica comercială astfel încât să nu constituie, împreună cu aceasta, o entitate economică unică și, prin urmare, o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE.

54

În această privință, reclamanta a arătat că răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile fusese în principal formulat în numele Itochu Hellas, că nu s-a prezentat drept singurul interlocutor al Comisiei, că, în calitate de grup multisectorial, nu intervenea în mod direct în activitățile comerciale ale filialelor sale (și cu atât mai puțin în cazul filialelor indirecte precum Itochu Hellas), că vânzarea și distribuția produselor în discuție în prezenta cauză nu reprezentau principala sa activitate, că nu a fost niciodată implicată în negocierea, în încheierea sau în punerea în aplicare a acordului de distribuție exclusivă încheiat între Itochu Hellas și Nintendo și, în sfârșit, că Itochu Hellas avea un număr important de angajați locali.

55

În esență, aceste argumente s-au referit, pe de o parte, la atitudinea reclamantei în cursul procedurii administrative și, pe de altă parte, la organizarea și la funcționarea grupului Itochu.

56

În primul rând, cu privire la argumentele referitoare la derularea procedurii administrative, acestea trebuie declarate inoperante. Împrejurarea, chiar dacă se presupune a fi dovedită, că reclamanta nu s-a prezentat drept singurul interlocutor al Comisiei pe parcursul acestei proceduri și că a contestat necontenit decizia Comisiei de a-i adresa documentele în cauză nu este de natură să răstoarne prezumția sus-menționată. Într-adevăr, în mod similar abordării din Hotărârea din 16 noiembrie 2000, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, punctul 35 de mai sus, considerațiile referitoare la atitudinea reclamantei pe parcursul procedurii administrative, reluate în considerentul (361) al Deciziei, sunt irelevante și susțin mai degrabă concluzia Comisiei cu privire la imputabilitatea comportamentului ilicit al Itochu Hellas și, prin urmare, a alegerii destinatarului Deciziei.

57

În al doilea rând, nici argumentele întemeiate pe organizarea și pe funcționarea grupului Itochu, format dintr-o societate japoneză multisectorială pretins caracterizată printr-o organizare descentralizată și autonomă a activităților filialelor sale și a subfilialelor, nu pot fi reținute din moment ce reclamanta nu a furnizat niciun element concret în susținerea acestei afirmații, dincolo de împrejurarea lipsită de pertinență în acest context potrivit căreia Itochu Hellas are un număr important de angajați locali.

58

Pe de altă parte, nu se poate ține seama de faptul că reclamanta nu a fost implicată niciodată în negocierea, în încheierea sau în punerea în aplicare a acordului de distribuție încheiat cu Nintendo sau, de asemenea, de faptul că, în privința produselor Nintendo, Itochu Hellas desfășurase o activitate distinctă de activitatea principală a grupului Itochu. Astfel, pentru a fi imputate societății-mamă actele săvârșite de filiala acesteia, nu este necesară dovada că societatea-mamă respectivă a fost direct implicată sau a avut cunoștință de comportamentele incriminate. Nu este vorba despre o relație de instigare referitoare la încălcare între societatea-mamă și filiala sa și, cu atât mai mult, nici despre o implicare a societății-mamă în încălcarea respectivă, ci despre faptul că acestea constituie o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE, care împuternicește Comisia să adreseze decizia de aplicare a amenzilor societății-mamă a unui grup de societăți. În speță, reclamanta se limitează să afirme că nu a avut cunoștință de activitățile Itochu Hellas și neagă că le-a susținut în mod activ, fără a furniza nicio dovadă în sensul că nu exercita o influență determinantă asupra comportamentului Itochu Hellas, nici elemente de probă cu privire la autonomia acesteia din urmă.

59

Rezultă că reclamanta nu a răsturnat prezumția potrivit căreia exercita o influență determinantă asupra comportamentului filialei acesteia Itochu Hellas prin elemente de probă suficiente.

60

Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins.

61

În susținerea cererii de anulare sau de reducere a amenzii care i-a fost aplicată, reclamanta invocă șase motive. Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare prevăzută la articolul 253 CE, precum și a principiilor egalității de tratament și proporționalității, întrucât, din cauza tratamentului diferențiat aplicat de Comisie, amenda stabilită în cazul Itochu a fost proporțional mai ridicată decât amenzile aplicate altor destinatari ai deciziei. Al doilea motiv este întemeiat pe o încălcare a principiilor proporționalității și egalității de tratament, întrucât Comisia a majorat cuantumul amenzii aplicate Itochu cu efect descurajator. Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta arată că, prin majorarea cuantumului amenzii aplicate Itochu cu 50% în funcție de durata încălcării, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat principiul proporționalității. Al patrulea motiv este întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, precum și a principiilor egalității de tratament și proporționalității, întrucât, în lipsa unei justificări adecvate, Comisia nu a luat în considerare anumite circumstanțe atenuante. Al cincilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, întrucât Comisia a aplicat o amendă care depășește 10% din cifra de afaceri a Itochu Hellas în cursul exercițiului precedent. În sfârșit, prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamanta invocă încălcarea dreptului său la apărare de către Comisie.

62

Înainte de a aborda examinarea motivelor invocate de reclamantă, trebuie amintit că, din considerentele (366)-(464) ale Deciziei reiese că amenzile aplicate de Comisie ca urmare a încălcărilor constatate ale articolului 81 alineatul (1) CE și ale articolului 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE au fost aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și că, după cum a confirmat în mod expres, Comisia a stabilit cuantumul amenzilor aplicând metoda definită în liniile directoare.

63

Deși liniile directoare nu pot fi calificate ca normă de drept pe care administrația ar fi, în orice caz, obligată să o respecte, acestea prevăd totuși o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta, într-un caz particular, fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament (a se vedea Hotărârea Curții din 18 mai 2006, Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, C-397/03 P, Rec., p. I-4429, punctul 91 și jurisprudența citată).

64

În primul rând, reclamanta impută Comisiei faptul că nu a indicat cifrele exacte pe baza cărora a împărțit întreprinderile în trei categorii. În mod specific, Comisia nu ar menționa cuantumurile și cotele de vânzări de produse Nintendo în interiorul SEE în anul 1997, aferente fiecăreia dintre întreprinderile în cauză, cu excepția celor ale Nintendo și ale John Menzies. Reclamanta ar fi fost, așadar, lipsită de posibilitatea de a-și exercita în mod efectiv dreptul de apărare și de a verifica temeinicia tratamentului diferențiat aplicat de Comisie. Procedând astfel, Comisia nu ar fi respectat obligația de motivare prevăzută la articolul 253 CE.

65

În replică, reclamanta precizează că reiese din jurisprudență obligația Comisiei de a motiva alegerea pragurilor între diferitele categorii pe care le-a instituit. De asemenea, reclamanta adaugă că menționarea tardivă, în memoriul în apărare, a cotei de piață atribuită Itochu Hellas nu ar putea fi luată în considerare în vederea analizării respectării de către Comisie a dreptului la apărare al Itochu.

66

În al doilea rând, reclamanta susține că principiile egalității de tratament și proporționalității au fost încălcate de Comisie. Astfel, potrivit celor câteva date în cifre furnizate de Comisie, cota de piață deținută de Itochu Hellas era inferioară pragului de 0,5%. Clasificând reclamanta în aceeași categorie cu alți distribuitori implicați, deși situațiile acestora în cadrul pieței relevante fuseseră semnificativ diferite, Comisia nu a ținut seama de ponderea specifică întreprinderilor în cauză.

67

În replică, reclamanta evidențiază că marja de apreciere de care dispune Comisia pentru stabilirea cuantumului amenzilor nu este nelimitată, întrucât Comisia este obligată să respecte principiile generale de drept. Prin urmare, atunci când decide să aplice un tratament diferențiat, Comisia ar fi obligată să respecte principiile egalității de tratament și proporționalității. În plus, tratamentul diferențiat ar trebui cel puțin să reflecte impactul real al comportamentului întreprinderii asupra concurenței. Or, Comisia ar acționa disproporționat dacă ar regrupa cele șase societăți care au rămas în aceeași categorie. Comisia ar fi trebuit să aibă în vedere a patra categorie pentru întreprinderile cele mai mici și să aplice un cuantum de plecare inferior valorii de 1 milion de euro în privința acestei categorii. Astfel, diferența relativă privind dimensiunea, prin comparație cu Nintendo, între John Menzies și cea mai mare întreprindere din a treia categorie ar fi mult mai puțin importantă decât diferența între această din urmă întreprindere și Itochu.

68

Comisia contestă toate argumentele invocate de reclamantă.

69

Potrivit metodei definite în liniile directoare, Comisia ia ca punct de pornire pentru calcularea cuantumului amenzilor pe care urmează să le aplice întreprinderilor în cauză un cuantum stabilit în funcție de gravitatea încălcării. Evaluarea gravității încălcării trebuie să ia în considerare natura sa, impactul său real asupra pieței, atunci când acesta poate fi măsurat, și mărimea pieței geografice relevante (punctul 1 A primul paragraf). În acest cadru, încălcările sunt clasificate în trei categorii, și anume „încălcări minore”, pentru care cuantumul amenzilor ce se pot aplica este cuprins între 1000 și 1000000 de euro, „încălcări grave”, pentru care cuantumul amenzilor ce se pot aplica este cuprins între 1 milion și 20 de milioane de euro, și „încălcări foarte grave”, pentru care cuantumul amenzilor ce se pot aplica este de peste 20 de milioane de euro (punctul 1 A al doilea paragraf prima, a doua și a treia liniuță). În cadrul fiecăreia dintre aceste categorii, scara propusă pentru amenzi va permite, potrivit liniilor directoare, aplicarea unor tratamente diferențiate întreprinderilor în funcție de natura încălcării comise (punctul 1 A al treilea paragraf). De asemenea, potrivit liniilor directoare, este necesar să se țină seama de capacitatea economică efectivă a autorilor încălcării de a cauza prejudicii semnificative altor operatori, în special consumatorilor, și să se fixeze amenda la un nivel care să îi asigure un efect suficient de descurajator (punctul 1 A al patrulea paragraf).

70

Astfel, potrivit liniilor directoare, ar putea fi necesar ca în anumite cazuri să se aplice ponderări la cuantumurile determinate în cadrul fiecăreia dintre cele trei categorii de încălcări astfel definite, pentru a se ține seama de ponderea specifică și, prin urmare, de impactul real al comportamentului ilicit al fiecărei întreprinderi asupra concurenței, în special atunci când există o diferență considerabilă între dimensiunile întreprinderilor care săvârșesc o încălcare de același tip, și pentru a se adapta, în consecință, punctul de plecare al cuantumului de bază în funcție de caracterul specific al fiecărei întreprinderi (punctul 1 A al șaselea paragraf).

71

În prezenta cauză, reclamanta nu contestă nici caracterul foarte grav al încălcării în cauză, nici aprecierile pe baza cărora Comisia s-a întemeiat pentru a concluziona cu privire la caracterul foarte grav al încălcării menționate, aprecieri care se raportează la natura acesteia, la impactul real asupra pieței și la mărimea pieței geografice relevante [considerentele (374)-(384) ale Deciziei]. Reclamanta nu contestă nici principiul împărțirii membrilor unei înțelegeri în mai multe categorii. Reclamanta critică în schimb Comisia, pe de o parte, pentru încălcarea principiilor egalității de tratament și proporționalității clasificând-o în aceeași categorie cu alte întreprinderi de dimensiuni mai mari și, pe de altă parte, pentru neîndeplinirea obligației de motivare care îi revenea cu privire la acest aspect.

72

Cu privire la critica întemeiată pe încălcarea principiilor egalității de tratament și proporționalității în cadrul clasificării pe categorii, reclamanta susține în esență că, întrucât a fost clasificată în aceeași categorie cu alți distribuitori implicați, deși situațiile specifice fiecărei întreprinderi în cadrul pieței relevante erau semnificativ diferite, Comisia nu a ținut seama de ponderea specifică a întreprinderilor în cauză. Reclamanta precizează că tratamentul diferențiat ar trebui cel puțin să reflecte impactul real al comportamentului întreprinderii asupra concurenței, iar Comisia ar fi trebuit să aibă în vedere a patra categorie pentru întreprinderile cele mai mici, în rândul cărora se încadrează, și să stabilească un cuantum de plecare mai mic de 1 milion de euro pentru această categorie.

73

În această privință, Tribunalul amintește că metoda ce constă în repartizarea membrilor unei înțelegeri pe categorii în vederea aplicării unui tratament diferențiat în etapa stabilirii cuantumurilor de plecare ale amenzilor, al cărei principiu a fost de altfel validat de Tribunal, deși aceasta ignoră diferențele între dimensiunile întreprinderilor din aceeași categorie, determină o stabilire forfetară a cuantumului de plecare pentru întreprinderile din aceeași categorie (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2006, Daiichi Pharmaceutical/Comisia, T-26/02, Rec., p. II-713, punctul 83 și jurisprudența citată).

74

Desigur, o asemenea repartizare pe categorii trebuie să respecte principiul egalității de tratament potrivit căruia este interzisă tratarea unor situații comparabile în mod diferit și a situațiilor diferite în același mod, cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv. Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, cuantumul amenzilor trebuie să fie proporțional cel puțin în raport cu elementele luate în considerare pentru a aprecia gravitatea încălcării. Pentru a verifica dacă repartizarea membrilor unei înțelegeri pe categorii este conformă cu principiile egalității de tratament și proporționalității, în cadrul controlului său privind legalitatea exercitării puterii de apreciere de care dispune Comisia în materie, este necesar totuși ca Tribunalul să se limiteze la verificarea faptului dacă această repartizare este coerentă și justificată în mod obiectiv, fără a substitui de la bun început aprecierea Comisiei cu propria apreciere (Hotărârea Daiichi Pharmaceutical/Comisia, punctul 73 de mai sus, punctele 84 și 85).

75

În speță, Comisia a considerat că „întreprinderile în cauză [puteau] în principiu să fie subîmpărțite în trei grupe, în funcție de importanța relativă a fiecăreia dintre ele față de Nintendo […], în calitate de distribuitor al produselor în cauză (și numai al acestora) în SEE, comparația fiind efectuată pe baza cotei fiecărei părți din volumul total al consolelor și al cartușelor de jocuri Nintendo cumpărate în vederea distribuirii lor în SEE în anul 1997, ultimul an în cursul căruia a fost săvârșită încălcarea” [considerentul (386) al Deciziei]. Nintendo (a cărei cotă de piață a fost estimată la [confidențial] ( 1 )%) și John Menzies (cu o cotă de piață de [confidențial]%) au fost plasate fiecare în primul și, respectiv, în al doilea grup. Celelalte întreprinderi în cauză (cu cote de piață cuprinse între [confidențial]% și [confidențial]%, printre care figurează Itochu, au fost plasate în al treilea grup.

76

Decizia Comisiei de a regrupa întreprinderile cu o cotă de piață în distribuția produselor în cauză mai mică de [confidențial]% nu poate fi considerată arbitrară și nu depășește limitele puterii de apreciere de care dispune în materie.

77

Faptul că aceste cuantumuri de plecare aferente fiecăreia dintre categorii nu sunt strict proporționale cu cotele de piață respective ale întreprinderilor în cauză nu poate fi criticat, în măsura în care reprezintă numai rezultatul sistemului de repartizare pe categorii și al determinării forfetare a cuantumurilor pe care le implică. Astfel, trebuie amintit că, deși, ca urmare a repartizării în grupe, anumitor întreprinderi li se aplică un cuantum de bază identic chiar dacă au dimensiuni diferite, este necesar să se concluzioneze că diferența de tratament este justificată în mod obiectiv de preeminența acordată naturii încălcării în raport cu dimensiunea întreprinderilor în cadrul stabilirii gravității încălcării (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 19 martie 2003, CMA CGM și alții/Comisia, T-213/00, Rec., p. II-913, punctul 411 și jurisprudența citată).

78

În prezenta cauză, deși există cu certitudine diferențe relative între cotele de piață deținute de întreprinderile clasificate în primul grup, în termeni absoluți, aceste diferențe nu prezintă o asemenea importanță încât să justifice clasificarea reclamantei într-un grup diferit. În mod specific, metoda adoptată de Comisie nu a determinat o reprezentare foarte deformată a piețelor relevante (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2006, BASF/Comisia, T-15/02, Rec., p. II-497, punctul 159). Astfel, la momentul situației de fapt, piața relevantă, și anume piața distribuției produselor Nintendo, era dominată de Nintendo și de filialele acesteia. Cu excepția John Menzies, distribuitorii independenți ocupau în sistemul de distribuție în cauză doar un loc relativ modest [a se vedea considerentele (388)-(390) ale Deciziei].

79

În mod contrar celor susținute de reclamantă, Comisia nu avea obligația să diferențieze mai mult întreprinderile în cauză în funcție de cota de piață a acestora în cadrul distribuției produselor în cauză. Din moment ce, după cum reiese din considerațiile de mai sus, abordarea Comisiei nu este nici lipsită de coerență, nici lipsită de justificare obiectivă și având în vedere preeminența care trebuie acordată gravității încălcării, este lipsit de pertinență aspectul dacă, după cum susține reclamanta, o clasificare a membrilor în patru categorii, iar nu în trei categorii, ar fi reflectat mai bine ponderea relativă a întreprinderilor în cauză.

80

Pe de altă parte, reclamanta nu poate susține că amenda ce i-a fost aplicată era disproporționată având în vedere impactul limitat al comportamentului acesteia pe piață, din moment ce, astfel cum s-a amintit la punctul 70 de mai sus și astfel cum reiese din considerentele (385)-(390) ale Deciziei, în cadrul tratamentului diferențiat, s-a ținut seama de ponderea specifică a reclamantei în volumul total al consolelor și al cartușelor de jocuri Nintendo cumpărate în vederea distribuției acestora în SEE în anul 1997 și, prin urmare, de efectele reale ale comportamentului său ilicit asupra concurenței.

81

Așadar, se poate concluziona că existența unor diferențe relative importante între cotele de piață ale întreprinderilor din ultima categorie, care este inerentă sistemului de repartizare pe categorii și determinării forfetare pe care o implică, este justificată în mod obiectiv. Posibilitatea Comisiei de a recurge la clasificarea pe categorii ar fi lipsită de o parte însemnată a utilității acesteia dacă orice diferență între cotele de piață, chiar dacă este importantă în termeni relativi, deși corespunde unei diferențe foarte puțin importante în termeni procentuali, s-ar opune clasificării diferitelor întreprinderi în aceeași categorie.

82

Cu privire la critica întemeiată pe o încălcare a obligației de motivare referitoare la repartizarea pe categorii, trebuie amintit că, dintr-o jurisprudență constantă reiese că, în ceea ce privește stabilirea amenzilor pentru încălcarea dreptului concurenței, Comisia își îndeplinește obligația de motivare atunci când arată, în decizie, elementele de apreciere care i-au permis să măsoare gravitatea și durata încălcării săvârșite, fără a avea obligația de a prezenta o expunere mai detaliată sau elementele în cifre referitoare la modul de calcul al cuantumului amenzii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 16 noiembrie 2000, Cascades/Comisia, C-279/98 P, Rec., p. I-9693, punctele 38-47, Hotărârea Tribunalului din , Atlantic Container Line și alții/Comisia, T-191/98, T-212/98-T-214/98, Rec., p. II-3275, punctele 1522 și 1523). Menționarea datelor în cifre referitoare la modul de calcul al cuantumului amenzilor, oricât de utile ar fi aceste date, nu este indispensabilă pentru respectarea obligației de motivare (a se vedea Hotărârea Curții din , Salzgitter/Comisia, C-182/99 P, Rec., p. I-10761, punctul 75 și jurisprudența citată).

83

În prezenta cauză, Comisia a arătat cu claritate în Decizie elementele luate în considerare pentru a aprecia gravitatea încălcării [a se vedea considerentul (373) și următoarele] și, printre acestea, elementele de calcul referitoare la clasificarea acestora pe categorii. Împrejurarea lipsei menționării separate de către Comisie a cotelor de piață aferente fiecăreia dintre întreprinderile plasate în a treia categorie nu a împiedicat-o pe reclamantă să conteste acest aspect al deciziei atacate în mod circumstanțial. Rezultă că, în ceea ce privește clasificarea pe categorii, Comisia nu a încălcat obligația de motivare.

84

Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, prezentul motiv trebuie respins.

85

Reclamanta susține că, întrucât a decis că era necesară multiplicarea cu 3 a cuantumului de plecare al amenzii aplicate în vederea asigurării efectului său descurajator, Comisia a încălcat principiile proporționalității și egalității de tratament.

86

În primul rând, reclamanta consideră că, în plus față de împrejurarea că, din cauza calității sale de societate-mamă, Comisia nu putea să îi aplice o amendă și, prin urmare, nu putea să se refere la dimensiunea și la resursele sale globale, nu exista niciun motiv pentru majorarea acestui cuantum, ținându-se seama de cifra de afaceri foarte redusă a Itochu Hellas. Conform punctului 1 A al doilea paragraf din liniile directoare, Comisia ar fi trebuit să aprecieze dacă dimensiunea și resursele globale ale Itochu Hellas, iar nu cele ale Itochu, justificau o majorare a cuantumului de plecare al amenzii cu efect descurajator. Or, ar fi trebuit să se constate, pe de o parte, că cifra de afaceri a Itochu Hellas, astfel cum este reluată în comunicarea privind obiecțiunile, era relativ mult mai puțin importantă decât cifra de afaceri a altor întreprinderi în cauză și, pe de altă parte, că această cifră s-a diminuat în mod semnificativ începând cu anul 1997. Astfel, Comisia ar fi trebuit să țină seama de faptul, semnalat în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, că Itochu Hellas nu mai era distribuitor al Nintendo din anul 1997.

87

În al doilea rând și în subsidiar, reclamanta subliniază că, în ipoteza în care, în opinia Tribunalului, Comisia a adresat Decizia în mod întemeiat Itochu, multiplicarea cu 3 a cuantumului de plecare al amenzii ce i-a fost aplicată încalcă deopotrivă principiile egalității de tratament și proporționalității. În această privință, potrivit susținerilor reclamantei, Comisia a aplicat în cazul Nintendo același factor multiplicator pentru a ține seama nu numai de dimensiunea și de resursele sale globale, ci și de rolul său de fabricant al produselor în cauză și, prin urmare, de „conducător natural” al încălcării. Pe de altă parte, Comisia ar fi decis să aplice un factor multiplicator de 1,25 în cazul John Menzies, deși acest distribuitor, spre deosebire de Itochu Hellas, a jucat un rol activ și foarte important în cadrul încălcării. În sfârșit, Comisia nu ar fi luat în considerare structura descentralizată a Itochu, deși un factor multiplicator cu efect descurajator ar trebui aplicat numai în cazurile în care societatea-mamă a luat parte în mod efectiv la încălcare. Reclamanta amintește că, având în vedere calitatea sa de societate multisectorială, distribuția de produse Nintendo nu a făcut niciodată parte din activitățile sale comerciale și că nu a fost niciodată implicată în corespondența referitoare la această activitate de distribuție. Această împrejurare ar diferenția-o cu tărie de ceilalți destinatari ai Deciziei.

88

Comisia solicită respingerea tuturor criticilor invocate de reclamantă.

89

Cu privire la primul aspect al motivului de față, se impune constatarea că acesta se întemeiază pe premisa potrivit căreia Decizia a fost adresată Itochu în mod eronat de Comisie. De altfel, Itochu a admis implicit că examinarea acestui aspect al motivului, întemeiat pe principiul fundamental conform căruia Comisia ar fi trebuit să aprecieze dacă dimensiunea și resursele globale ale Itochu Hellas, iar nu ale Itochu, justificau o majorare a cuantumului amenzii cu efect descurajator, nu este necesară în ipoteza în care Tribunalul s-ar pronunța în sensul că, prin adresarea Deciziei către Itochu, Comisia nu a săvârșit o eroare de drept.

90

Din moment ce motivul invocat în susținerea cererii de anulare în parte a Deciziei a fost respins, nu mai este necesară examinarea acestui aspect, care este inoperant.

91

Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Comisia este criticată în esență, întrucât nu a respectat principiile egalității de tratament și proporționalității, aplicând, în vederea asigurării unui efect descurajator al amenzilor, pe de o parte, același factor de majorare în privința Itochu și Nintendo, deși rolurile acestora în cadrul încălcării constatate erau sensibil diferite și, pe de altă parte, un factor de multiplicare mai scăzut în cazul John Menzies, deși aceasta din urmă jucase un rol activ și important în încălcarea menționată.

92

În această privință, Tribunalul amintește că această competență a Comisiei de a aplica amenzi întreprinderilor care, cu intenție sau din neglijență, săvârșesc o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE sau a articolului 82 CE constituie unul dintre mijloacele puse la dispoziția Comisiei pentru a-i permite să își îndeplinească misiunea de supraveghere pe care i-o conferă dreptul comunitar. Această misiune include obligația de a duce o politică generală care urmărește aplicarea, în materia concurenței, a principiilor stabilite de tratat și orientarea în acest sens a comportamentului întreprinderilor (Hotărârea Curții din 7 iunie 1983, Musique diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, Rec., p. 1825, punctul 105, și Hotărârea Tribunalului din , Jungbunzlauer/Comisia, T-43/02, Rec., p. II-3435, punctul 297).

93

Așadar, Comisia are competența de a decide nivelul cuantumului amenzilor în vederea măririi efectului descurajator al acestora atunci când încălcări de un anumit tip sunt încă relativ frecvente, deși nelegalitatea acestora a fost stabilită încă de la începutul politicii comunitare în materia concurenței, având în vedere profitul pe care anumite întreprinderi interesate îl pot obține din comiterea acestor încălcări (Hotărârile Musique diffusion française și alții/Comisia, punctul 92 de mai sus, punctul 108, și Jungbunzlauer/Comisia, punctul 92 de mai sus, punctul 298). Întrucât obiectivul de descurajare a vizat conduita întreprinderilor în cadrul Comunității sau al SEE, factorul descurajator este evaluat prin luarea în considerare a unei multitudini de elemente, iar nu numai a unei situații specifice a întreprinderii în cauză (Hotărârea Curții din 29 iunie 2006, Showa Denko/Comisia, C-289/04 P, Rec., p. I-5859, punctul 23; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Jungbunzlauer/Comisia, punctul 92 de mai sus, punctul 300).

94

Prin urmare, reclamanta nu se poate întemeia pe diferențele existente între rolurile fiecărei întreprinderi în cauză în încălcare pentru a contesta caracterul egalizator și proporțional al majorării cuantumului amenzilor efectuate în vederea asigurării efectului descurajator.

95

La urma urmelor, în mod contrar celor susținute de reclamantă, din Decizie nu reiese de nicăieri că, în vederea stabilirii factorului descurajator al amenzilor, Comisia s-a referit exclusiv la rolul efectiv jucat de fiecare dintre participanții la încălcare.

96

În speță, Comisia a considerat necesar să majoreze cuantumul de plecare al amenzii aplicate anumitor întreprinderi, și anume Nintendo, John Menzies și Itochu, pentru a ține seama de dimensiunea și de resursele globale ale acestor întreprinderi. Cuantumul de plecare al amenzilor aplicate Nintendo și Itochu a fost, așadar, multiplicat cu 3. În privința factorului multiplicator aferent amenzii aplicate John Menzies, acesta a fost stabilit la 1,25.

97

Astfel, în considerentele (393)-(395) ale Deciziei a fost motivată aplicarea unui coeficient multiplicator de 3 cuantumurilor de plecare ale amenzilor aplicate Nintendo și, respectiv, Itochu:

„În cazul de față, în privința Nintendo […], John Menzies […] și Itochu […], este necesară reajustarea cuantumului de plecare al amenzii în sensul majorării, pentru a se ține seama de dimensiunea și de resursele globale ale acestor întreprinderi.

Itochu […] a susținut că, întrucât a încetat să distribuie între timp produsele în cauză, nu exista un motiv de majorare a amenzii sale cu efect descurajator […] Or, este necesară asigurarea unui efect descurajator, independent de faptul că întreprinderea a continuat sau nu a continuat să aibă relații bilaterale cu alți participanți la încălcare, din moment ce aceasta a încetat.

În mod specific, este necesară asigurarea unui efect descurajator suficient în privința Nintendo […], întrucât, în afara dimensiunii acesteia (care este net inferioară dimensiunii Itochu […]) trebuie să se țină seama și de faptul că este fabricantul produselor care fac obiectul încălcării […]”

98

Din aceste fragmente reiese că, prin referirea explicită la faptul că Nintendo era fabricantul produselor, element care face trimitere la o caracteristică a întreprinderii, independentă de rolul acesteia în încălcarea în cauză, Comisia s-a axat pe dimensiunea întreprinderilor, în special pe dimensiunea foarte importantă a Itochu.

99

Din toate aceste considerații rezultă că prezentul motiv trebuie respins.

100

În primul rând, reclamanta susține că, în privința Itochu Hellas, Comisia nu putea să considere că încălcarea debutase începând cu data efectivă a acordului de distribuție încheiat cu Nintendo, și anume 16 decembrie 1991, și continuase până la data încetării contractului respectiv, și anume . Comisia ar fi trebuit mai degrabă să stabilească perioada în cursul căreia fuseseră efective pretinsele practici în care Itochu Hellas fusese implicată.

101

În opinia reclamantei, Comisia și-a întemeiat această „abordare formalistă” pe anumite dispoziții ale contractului de distribuție care, în opinia sa, pe de o parte, prevedeau ca Itochu Hellas să vândă produsele în cauză numai unor agenți stabiliți în Grecia și agreați de Nintendo și, pe de altă parte, restrângeau deopotrivă exporturile paralele în interiorul SEE realizate de clienții Itochu Hellas. Or, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, în atenția Comisiei ar fi fost aduse numeroase elemente de probă prin care se arăta că aceste clauze nu fuseseră puse în aplicare de părți. Itochu Hellas ar fi susținut, în special în această privință, că, mai întâi, Nintendo nu îi aprobase niciodată agenții și nu intervenise niciodată în desemnarea acestora, în continuare, că Itochu Hellas nu impusese celor aproximativ 300 de clienți și/sau de agenți nicio restricție privind exportul și, în sfârșit, că însăși aceasta practicase comerțul paralel vânzând anumite produse Nintendo unor clienți situați în afara Greciei. În replică, reclamanta precizează că și în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile a menționat că, în privința Comisiei, aceasta nu putea să se limiteze la luarea în considerare a termenilor acordului de distribuție.

102

În plus, reclamanta susține că, propriu-zis, nu exista un „acord” între Itochu Hellas și Nintendo cu privire la aceste clauze restrictive, întrucât nu exista concursul de voințe al celor două societăți. Comisia ar fi trebuit să examineze în ce moment Itochu Hellas a recurs sau a intenționat să recurgă la practici restrictive, după modul cum s-a procedat în cazul distribuitorului Nortec AE. În replică, reclamanta a susținut că Nintendo i-a impus condițiile acordului de distribuție. Comportamentul Nintendo ar fi, așadar, unilateral, iar Comisia ar avea obligația să stabilească existența unei acceptări, exprese sau tacite, din partea Itochu Hellas (Hotărârea Tribunalului din 26 octombrie 2000, Bayer/Comisia, T-41/96, Rec., p. II-3383, punctele 71 și 72).

103

De asemenea, din cuprinsul punctului 1 B din liniile directoare ar reieși că există posibilitatea, pentru Comisie, să majoreze cuantumul de plecare al amenzii în funcție de durata încălcării numai în măsura în care această majorare urmărește restricții cu impact negativ și de lungă durată asupra consumatorilor. Prin urmare, dacă, în cursul unei anumite perioade, încălcarea nu a avut impact negativ asupra consumatorului, nu se poate justifica nicio majorare a acestui cuantum în funcție de durată.

104

În prezenta cauză, Comisia nu ar fi fost în măsură să furnizeze nicio dovadă a participării Itochu Hellas la „planul” conceput de Nintendo în vederea combaterii comerțului paralel, cu excepția anumitor incidente survenite în 1996 și, într-un caz izolat, în 1993. Așadar, în privința Itochu Hellas, perioada încălcării ar fi evident mai scurtă decât cea reținută în Decizie.

105

În al doilea rând și în subsidiar, reclamanta susține că, cel puțin și în conformitate cu principiul proporționalității, Comisia ar fi trebuit să țină seama de rolul pasiv jucat de Itochu Hellas în pretinsa încălcare sau, de asemenea, de faptul că perioada pretinsei încălcări, decembrie 1991-februarie 1997, conținea intervale lungi în cursul cărora Itochu Hellas nu fusese implicată și a jucat un rol pasiv în pretinsa încălcare. Prin urmare, reclamanta sugerează că, în măsura în care Comisia trebuia să considere că încălcarea a durat mai mult de un an, aceasta trebuia să majoreze cuantumul de plecare al amenzii Itochu în funcție de durată cu un prag mai mic de 10% (de exemplu, 5%), având în vedere rolul pasiv jucat de Itochu Hellas. Această abordare ar fi conformă cu practica decizională a Comisiei în cazurile cunoscute sub numele „Volkswagen” și „Conducte precalorifuge” [Decizia 98/273/CE a Comisiei din 28 ianuarie 1998 privind o procedură de aplicare a articolului [81 CE] (IV/35.733 – VW) (JO L 124, p. 60) și, respectiv, Decizia 1999/60/CE a Comisiei din privind o procedură de aplicare a articolului [81 CE] (IV/35.691/E-4 – Conducte precalorifuge) (JO 1999, L 24, p. 1)]. Tot în subsidiar, Comisia trebuia cel puțin să aplice un procent de majorare în funcție de durată mai redus pentru anii în cursul cărora pretinsa încălcare a fost sporadică, chiar inexistentă. În orice situație, un asemenea procentaj trebuia aplicat cel puțin pentru perioadele pentru care Comisia nu a furnizat nicio dovadă a participării Itochu Hellas la pretinsa încălcare (și anume pentru perioada anterioară intervalelor aprilie-mai 1995 și mai 1996-februarie 1997). Pe de altă parte, reclamanta evidențiază că, în cursul ultimei perioade, angajații Itochu Hellas implicați în distribuția produselor Nintendo părăsiseră întreprinderea și că Nintendo avea deja în vedere să înceteze acordul cu Itochu Hellas.

106

Comisia contestă toate argumentele invocate de reclamantă.

107

Prezentul motiv cuprinde în esență din două aspecte. În cadrul primului aspect, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere, întrucât a afirmat că participase la pretinsa încălcare în perioada 16 decembrie 1991- și că a decis că era necesară majorarea cuantumului de plecare cu 50% în temeiul punctului 1 B primul paragraf din liniile directoare. În cadrul celui de al doilea aspect, invocat în subsidiar, reclamanta susține că, având în vedere rolul pasiv jucat de Itochu Hellas și intervalele lungi de timp în cursul cărora nu fusese implicată în încălcare, Comisia ar fi trebuit să aplice o rată de majorare pe fiecare an de încălcare inferioară pragului de 10%. Întrucât nu a procedat astfel, Comisia ar fi încălcat principiul proporționalității.

108

Cu titlu introductiv, se impune constatarea că reclamanta a invocat motivul privind durata încălcării doar în subsidiar, în susținerea unei cereri de anulare sau de reducere a amenzii care i-a fost aplicată. Cu toate acestea, din înscrisurile reclamantei rezultă că aceasta contestă, în esență, legalitatea Deciziei în sensul că se constată, după cum se arată la articolul 1 din partea sa dispozitivă, că încălcarea s-a derulat în perioada 16 decembrie 1991-. De asemenea, trebuie constatat că, în înscrisurile sale, reclamanta a solicitat explicit anularea articolului 1 din Decizie. Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se considere, așadar, că, prin intermediul motivului de față, reclamanta solicită nu numai anularea sau reducerea amenzii, ci și anularea în parte a Deciziei și în special articolul 1 din partea sa dispozitivă, în sensul că, prin acesta, Comisia a constatat în mod eronat că încălcarea s-a derulat în perioada - (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din , Groupe Danone/Comisia, T-38/02, Rec., p. II-4407, punctele 210-213).

109

Cu privire la stabilirea perioadei de încălcare, trebuie amintit că articolul 15 alineatul (2) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 17 prevede luarea în considerare, în plus față de gravitatea încălcării, a duratei acesteia pentru a stabili cuantumul amenzii. În această privință, trebuie deopotrivă amintit că articolul 81 alineatul (1) CE interzice acordurile care au ca obiect sau ca efect restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune. Astfel, deși un acord cu un obiect anticoncurențial nu este pus în aplicare, se impune totuși luarea în considerare a duratei în care acest acord a existat, și anume perioada dintre data încheierii și data la care a încetat (Hotărârea Tribunalului CMA CGM și alții/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 280, și Hotărârea Tribunalului din 27 iulie 2005, Brasserie nationale și alții/Comisia, T-49/02-T-51/02, Rec., p. II-3033, punctul 185).

110

În prezenta cauză, nu s-a contestat că Itochu Hellas a încheiat cu Nintendo un acord de distribuție având ca obiect limitarea comerțului paralel. Întrucât încălcarea a fost stabilită pe baza acestui acord, Comisia a considerat în mod întemeiat că perioada încălcării corespundea duratei acestui acord.

111

Astfel, în considerentul (351) al Deciziei, Comisia a arătat că participarea Itochu Hellas la încălcare a durat în perioada 16 decembrie 1991 (data semnării acordului de distribuție)- (data încetării contractului de distribuție), respectiv cinci ani și două luni.

112

În aceste împrejurări, în mod contrar celor susținute de reclamantă, faptul, chiar dacă s-ar presupune că este dovedit, că dispozițiile acordului nu au fost puse în aplicare pe durate mai lungi nu prezintă pertinență în cadrul stabilirii perioadei încălcării.

113

Pe de altă parte, reclamanta nu poate susține în această privință că Nortec a beneficiat de un tratament mai favorabil, întrucât, deși această întreprindere încheiase un acord de distribuție cu Nintendo, Comisia a decis să ia în considerare perioada efectivă pe parcursul căreia participase la încălcare. Astfel, acordul de distribuție încheiat între Nintendo și Nortec, spre deosebire de cel încheiat între Nintendo și Itochu Hellas, care restrângea expres posibilitatea exportului paralel al produselor în cauză [a se vedea considerentul (264) al Deciziei], nu conținea nicio clauză de restrângere a concurenței. Prin urmare, în ceea ce privește stabilirea participării Nortec la încălcarea în cauză, Comisia nu s-a întemeiat pe termenii unui anumit acord de distribuție, ci pe o întreagă corespondență avută cu Nintendo.

114

Reclamanta nu poate nici să invoce faptul că termenii acordului fuseseră impuși Itochu Hellas în sensul că aceasta din urmă nu avea altă opțiune decât să îi accepte. Astfel, reclamanta nu a explicat modul în care această împrejurare ar trebui să influențeze stabilirea perioadei pe parcursul căreia a participat la încălcare. Pe de altă parte, reclamanta ar fi putut mai degrabă să denunțe eventualele presiuni la care a fost supusă la autoritățile competente și să introducă la Comisie o plângere în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 17, în loc să participe la activitățile în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 20 martie 2002, KE KELIT/Comisia, T-17/99, Rec., p. II-1647, punctul 50, și Hotărârea Tribunalului din , Union Pigments/Comisia, T-62/02, Rec., p. II-5057, punctul 63).

115

Pe de altă parte, aprecierea eventualei pasivități a rolului jucat de Itochu trebuie realizată în etapa examinării circumstanțelor atenuante.

116

Cu privire la celelalte argumente invocate de Itochu, întemeiate pe pretinsa lipsă a efectelor vătămătoare ale încălcării, acestea se referă în realitate la examinarea gravității intrinseci a încălcării, iar nu a duratei acesteia. În mod contrar celor susținute de reclamantă, punctul 1 B din liniile directoare, potrivit căruia, „[î]n general, creșterea amenzii pentru încălcările pe termen lung reprezintă o consolidare considerabilă a practicii anterioare în vederea aplicării de sancțiuni efective pentru restricțiile care au avut un impact dăunător asupra consumatorilor pe o perioadă lungă de timp”, nu condiționează o majorare în funcție de durată de dovada că încălcarea în cauză a avut un impact negativ și de lungă durată asupra consumatorilor.

117

Din toate considerațiile de mai sus rezultă că primul aspect al acestui motiv nu poate fi admis.

118

În conformitate cu punctul 1 B din liniile directoare, în ceea ce privește încălcările de lungă durată (care depășesc cinci ani), Comisia are posibilitatea să majoreze cuantumul reținut pentru gravitatea încălcării cu o rată care poate ajunge până la 10% pe an de încălcare.

119

În speță, în considerentul (403) al Deciziei, Comisia a constatat că reclamanta participase la încălcare timp de cinci ani și două luni, respectiv o perioadă de lungă durată în sensul liniilor directoare, și a majorat amenda din cauza duratei cu 50%. Procedând astfel, Comisia a respectat normele pe care și le-a impus în liniile directoare. În plus, această majorare cu 50% în funcție de durată a încălcării nu este, în speță, vădit disproporționată.

120

Simpla împrejurare că a fost menținută de către Comisie o posibilitate de majorare pe an de încălcare de până la 10% nu determină în niciun fel obligația acesteia de a stabili rata în funcție de intensitatea încălcării sau, de asemenea, în funcție de diferitele grade de implicare a fiecăruia dintre autorii încălcării.

121

Mai întâi, cu privire la argumentul potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să aplice o rată de majorare mai redusă având în vedere că reclamanta a jucat doar un rol pasiv în încălcare sau, cel puțin, că aceste comportamente care îi sunt imputate sunt sporadice, chiar rare, acesta nu poate fi admis. Astfel, trebuie amintit că, potrivit metodologiei expuse în liniile directoare, evaluarea gravității referitoare la participarea la încălcare a fiecăreia dintre întreprinderile vizate, ținându-se seama în special de activitatea sau de pasivitatea acestora, s-a efectuat în etapa luării în considerare a circumstanțelor agravante și atenuante și în conformitate cu punctele 2 și 3 din liniile directoare (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, T-224/00, Rec., p. II-2597, punctul 265).

122

În speță, în etapa examinării circumstanțelor atenuante, Comisia a examinat cu precizie și în conformitate cu metodologia expusă în liniile directoare dacă reclamanta jucase un rol pasiv.

123

În continuare, cu privire la afirmația potrivit căreia, întrucât încălcarea imputată reclamantei fusese de o intensitate foarte variabilă, Comisia avea obligația să rețină o rată de majorare evident mai mică, cel puțin pentru o parte din perioada reținută, este suficient să se amintească faptul că o majorare a amenzii în funcție de durată nu este limitată la ipoteza în care ar exista o legătură directă între durată și un prejudiciu sporit cauzat obiectivelor comunitare urmărite prin normele de concurență (Hotărârea Tribunalului din 12 iulie 2001, Tate & Lyle și alții/Comisia, T-202/98, T-204/98 și T-207/98, Rec., p. II-2035, punctul 106, și Hotărârea Michelin/Comisia, punctul 47 de mai sus, punctul 278).

124

Cu privire la trimiterea efectuată de reclamantă la deciziile Comisiei adoptate în Cazurile Volkswagen și Conducte precalorifuge, este suficient să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, o practică decizională a Comisiei nu ar putea servi drept cadru juridic cu privire la amenzile în materie de concurență și că deciziile referitoare la alte cauze nu prezintă decât un caracter indicativ în ceea ce privește existența unei eventuale discriminări, având în vedere că este puțin verosimil ca împrejurările proprii acestora, precum piețele, produsele, întreprinderile și perioadele avute în vedere, să fie identice (Hotărârea Curții din 21 septembrie 2006, JCB Service/Comisia, C-167/04 P, Rec., p. I-8935, punctele 201 și 205, și Hotărârea Curții din , Britannia Alloys & Chemicals/Comisia, C-76/06 P, Rep., p. I-4405, punctul 60).

125

Din toate aceste considerații rezultă că motivul referitor la majorarea cuantumului amenzii în funcție de durată trebuie respins ca neîntemeiat.

126

În primul rând, reclamanta susține că, întrucât nu a redus cuantumul amenzii ce i-a fost aplicată din cauza rolului pasiv al Itochu Hellas în pretinsa încălcare, fără o justificare adecvată, Comisia a încălcat articolul 253 CE. În plus, întrucât a reținut această circumstanță atenuantă în privința Concentra, iar nu și în privința Itochu, Comisia ar fi încălcat principiul egalității de tratament.

127

Mai întâi, reclamanta susține că, în ipoteza în care s-ar decide că Decizia i-a fost adresată în mod corect, ar fi necesar să se țină seama de rolul său exclusiv pasiv în încălcarea în litigiu. În continuare, reclamanta subliniază că, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, Itochu Hellas declarase că dosarul Comisiei conținea numai elemente de probă foarte limitate privind participarea sa la pretinsa încălcare. În această privință, Itochu Hellas, în calitate de mic distribuitor de produse Nintendo în cadrul SEE, ar fi un actor minor în mecanismul global conceput de Nintendo pentru combaterea importurilor paralele.

128

În plus, în opinia reclamantei, rolul jucat de Itochu Hellas ar fi cel puțin la fel de pasiv ca și cel jucat de Concentra. Or, Comisia ar fi redus cuantumul de bază al amenzii aplicate Concentra cu 50% ca urmare a acestei pasivități [considerentele (212), (213) și (421) ale Deciziei]. În opinia reclamantei, Itochu Hellas s-a limitat să informeze Nintendo cu privire la existența comerțului paralel, asemănător modului în care a procedat și Concentra. Singurul element distinctiv invocat de Comisie ar fi că Itochu Hellas ar fi raportat la Nintendo „în speranța că NOE ar soluționa această problemă”. O asemenea „așteptare” identificată de Comisie nu poate fi considerată o dovadă că Itochu Hellas a jucat un rol activ în încălcare.

129

În această privință, ar trebui amintit că acordul de distribuție încheiat de Itochu Hellas cu Nintendo era un acord standard și că nu prevedea nicio posibilitate de negociere a termenilor acestuia. Prin urmare, situația distribuitorilor independenți față de Nintendo, în special cea a Itochu Hellas, care nu aveau altă opțiune în afara acceptării acestui contract, ar trebui diferențiată de situația concesionarilor avuți în vedere în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Curții din 12 iulie 1979, BMW Belgium și alții/Comisia (32/78, 36/78-82/78, Rec., p. 2435). Reclamanta precizează că, ținând seama de poziția Nintendo în Grecia și de riscurile de pierderi care puteau rezulta, Itochu Hellas nu avea altă opțiune în afara acceptării termenilor acordului de distribuție. Astfel, activitățile Nintendo ar fi reprezentat o mare parte a activităților Itochu Hellas în perioada 1991-1996, iar pierderea acestora în 1997 ar fi afectat în mod serios Itochu Hellas. La data rezilierii acordului de către Nintendo, în 1998-1999, cifra sa de afaceri ar fi scăzut la 12% sau la 13% din cifra de afaceri pe anul 1997.

130

În al doilea rând, reclamanta susține că, întrucât a refuzat, fără o justificare adecvată, să țină seama de faptul că Itochu Hellas nu a pus în aplicare practicile restrictive în cauză, Comisia a încălcat articolul 253 CE. Mai întâi, reclamanta arată că Itochu Hellas a exportat produsele Nintendo provenind din Grecia și că a realizat unele vânzări în cadrul SEE, în special în Spania. Clauza în litigiu a acordului de distribuție, în temeiul căreia Itochu Hellas putea să vândă numai revânzătorilor stabiliți în Grecia și aprobați de Nintendo, nu ar fi fost niciodată acceptată sau pusă în aplicare. În practică, Nintendo nu ar fi intervenit niciodată în selecția și în desemnarea revânzătorilor Itochu Hellas și nu ar fi făcut niciodată comentarii în această privință. Reclamanta arată în continuare că reiese din dosarul Comisiei că, în cursul perioadei pretinsei încălcări, exista un volum continuu și semnificativ de importuri paralele către Grecia. Această împrejurare ar dovedi că Itochu Hellas nu s-a opus comerțului paralel al produselor Nintendo. În sfârșit, reclamanta neagă și că ar fi încercat să beneficieze de încălcare în interes propriu, după cum se dovedește prin pierderile pe care le-a suferit în cursul perioadei în cauză.

131

Comisia contestă toate criticile formulate de reclamantă.

132

În speță, este necesar să se examineze dacă, în mod întemeiat și fără a încălca obligația de motivare, Comisia a refuzat, în primul rând, să recunoască faptul că reclamanta a jucat un rol pasiv în încălcare și, în al doilea rând, să concluzioneze că aceasta nu a aplicat încălcarea respectivă.

133

Cu titlu introductiv, trebuie să se considere că, în măsura în care argumentele reclamantei se referă la contestarea implicării personale a Itochu în înțelegerea în litigiu, acestea trebuie respinse în urma examinării motivului invocat în susținerea cererii de anulare în parte a Deciziei.

134

Pe de altă parte, astfel cum reiese din jurisprudență, atunci când o încălcare a fost săvârșită de mai multe întreprinderi, trebuie examinată gravitatea relativă a participării la încălcare a fiecăreia dintre acestea (Hotărârea Curții din 16 decembrie 1975, Suiker Unie și alții/Comisia, 40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, Rec., p. 1663, punctul 623, și Hotărârea Curții din , Comisia/Anic Partecipazioni, C-49/92 P, Rec., p. I-4125, punctul 150), pentru a determina dacă există, în ceea ce le privește, circumstanțe agravante sau atenuante.

135

În special „rolul exclusiv pasiv sau imitativ” al unei întreprinderi în săvârșirea încălcării constituie, dacă este dovedit, o circumstanță atenuantă, conform punctului 3 prima liniuță din liniile directoare, având în vedere că acest rol pasiv implică adoptarea de către întreprinderea în cauză a unei „atitudini rezervate”, cu alte cuvinte, lipsa participării active la elaborarea acordului sau a acordurilor anticoncurențiale (Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Cheil Jedang/Comisia, T-220/00, Rec., p. II-2473, punctul 167).

136

În prezenta cauză, reclamanta susține, în esență, că Itochu Hellas era doar un actor minor în cadrul mecanismului global de limitare a importurilor paralele concepute de Nintendo și că rolul acesteia era cel puțin la fel de pasiv ca și cel jucat de Concentra. Reclamanta susține de asemenea că, având în vedere situația sa economică, Itochu Hellas nu era în măsură să refuze termenii acordului de distribuție care i-au fost impuși de Nintendo.

137

În această privință, în primul rând, se impune constatarea că, întrucât Itochu Hellas a încheiat în mod efectiv acordul de distribuție în litigiu și, prin urmare, și-a dat acordul în mod formal cu privire la principiul unei limitări a comerțului paralel, reclamanta nu poate invoca faptul că a jucat doar un rol pasiv în încălcare.

138

În al doilea rând, cu privire la susținerea potrivit căreia reclamanta era doar un actor minor în mecanismul limitării importurilor paralele, trebuie arătat că, astfel cum a menționat Comisia în considerentele (206) și (429) ale Deciziei, în mai multe rânduri Itochu Hellas a comunicat în mod spontan Nintendo informații asupra importurilor paralele pe teritoriul său. Procedând astfel, aceasta a participat la mecanismul pus în practică de Nintendo, iar comportamentul său evidențiază cel puțin o atitudine favorabilă și activă cu privire la controlul înțelegerii. Faptul că Itochu nu a împiedicat sau nu a încercat să împiedice importurile paralele ale produselor în cauză nu constituie în niciun caz dovada unei participări „exclusiv” pasive la încălcarea în cauză. Astfel, un asemenea comportament, chiar dacă era dovedit, ar evidenția numai un zel mai redus în conduita înțelegerii, fără să repună însă în cauză deplina implicare a reclamantei în această înțelegere (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 6 decembrie 2005, Brouwerij Haacht/Comisia, T-48/02, Rec., p. II-5259, punctul 80). Așadar, nu este suficient ca, în anumite perioade sau în privința anumitor dispoziții ale acordului, întreprinderea în cauză să fi adoptat o „atitudine rezervată”.

139

Pentru a solicita beneficiul circumstanțelor atenuante, reclamanta nu se poate prevala nici de faptul că Itochu Hellas fusese constrânsă să încheie acordul de distribuție. Astfel, chiar dacă se presupune că s-a dovedit că Nintendo a impus termenii acordului de distribuție, împrejurare departe de a fi demonstrată, nu este mai puțin adevărat că, prin comunicarea informațiilor privind comerțul paralel, reclamanta s-a conformat acordului respectiv fără a avea un rol exclusiv pasiv sau imitativ în realizarea încălcării.

140

În orice ipoteză, chiar dacă se presupune că reclamanta a fost constrânsă să încheie acordul de distribuție în litigiu, având în vedere legăturile de dependență economică ce caracterizează raporturile sale cu Nintendo, aceasta nu se poate prevala de respectiva circumstanță, din moment ce ar fi putut mai degrabă să denunțe presiunile respective la autoritățile competente și să introducă la Comisie o plângere în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 17, în loc să participe la activitățile în discuție (a se vedea jurisprudența citată la punctul 114 de mai sus).

141

În plus, cu privire la critica întemeiată pe faptul că, prin recunoașterea beneficiului circumstanței atenuante determinat de rolul exclusiv pasiv al Concentra, iar nu al reclamantei, Comisia ar fi încălcat principiul egalității de tratament, nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, din constatările de fapt ale Comisiei, necontestate de reclamantă, reiese că nu erau comparabile rolurile jucate în încălcare de cele două întreprinderi. Deși ambele întreprinderi i-au comunicat în mod spontan Nintendo informații privind comerțul paralel al produselor Nintendo și i-au cerut sprijinul în această privință, se impune constatarea că schimbul de corespondență dintre Nintendo și Concentra, în patru rânduri în perioada ianuarie 1996-noiembrie 1997, era mai sporadic decât schimbul de corespondență dintre Nintendo și Itochu [a se vedea considerentele (206), (212) și (213) ale Deciziei]. În plus și mai ales din faptele relatate de Comisie reiese că Itochu a furnizat Nintendo informații precise privind incidența și originea comerțului paralel și că această corespondență din partea Itochu a permis, cel puțin într-un caz, să pună capăt exporturilor paralele din Regatul Unit [a se vedea considerentele (206) și (429) ale Deciziei]. Așadar, Comisia avea posibilitatea să facă distincție între rolul jucat de reclamantă în încălcare și rolul jucat de Concentra și, prin urmare, avea posibilitatea să acorde numai celei din urmă reducerea amenzii pe baza circumstanței atenuante întemeiate pe caracterul pasiv al rolului în încălcare.

142

În sfârșit, cu privire la critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare, este necesar mai întâi să se facă trimitere la jurisprudența citată la punctul 82 de mai sus, iar în continuare să se constate că în Decizie [a se vedea considerentele (427)-(429)] Comisia a arătat, refuzându-i reclamantei beneficiul circumstanței atenuante invocate, elementele de apreciere care au determinat-o să nu rețină circumstanța atenuantă pentru rolul pur pasiv sau imitativ în privința reclamantei. Prin urmare, cu privire la acest aspect, Comisia nu a încălcat în niciun mod obligația de motivare care îi revine.

143

Așadar, trebuie să se concluzioneze că, în mod întemeiat și suficient de motivat, Comisia a concluzionat în sensul respingerii circumstanței atenuante invocate. Prin urmare, trebuie respins primul aspect al prezentului motiv.

144

Potrivit punctului 3 a doua liniuță din liniile directoare, „neaplicarea în practică a acordurilor sau a practicilor infracționale” poate de asemenea constitui o circumstanță atenuantă.

145

Din jurisprudență reiese că revine Comisiei obligația de a recunoaște existența unei circumstanțe atenuante ca urmare a lipsei aplicării unei înțelegeri numai dacă întreprinderea care invocă această împrejurare poate demonstra că s-a opus în mod clar și considerabil aplicării acestei înțelegeri, în sensul de a fi perturbat însăși funcționarea acesteia, și că nu a aderat la acord în aparență, instigând astfel alte întreprinderi să pună în aplicare înțelegerea în cauză. Astfel, întreprinderilor le-ar fi foarte facil să minimalizeze riscul obligației de plată a unei amenzi ridicate dacă ar putea beneficia de o înțelegere ilicită și, astfel, de o reducere a amenzii pentru motivul că jucaseră doar un rol limitat în aplicarea încălcării, deși atitudinea acestora a determinat și alte întreprinderi să se comporte într-un mod care aduce o atingere mai mare concurenței (Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, Mannesmannröhren-Werke/Comisia, T-44/00, Rec., p. II-2223, punctele 277 și 278).

146

Or, împrejurările invocate de reclamantă în cadrul acestui aspect nu permit să se concluzioneze că s-a delimitat în mod clar și considerabil de acordul convenit cu Nintendo în sensul de a fi perturbat funcționarea acestuia.

147

De asemenea, Itochu nu poate invoca în mod pertinent faptul că nu a fost tentat să beneficieze de încălcare în interes propriu, întrucât, pe parcursul perioadei aferente încălcării, a suferit pierderi și a întâmpinat anumite dificultăți economice. Dincolo de faptul că, în cadrul aprecierii existenței circumstanțelor atenuante, Comisia nu are obligația să țină seama de asemenea elemente (a se vedea în acest sens, în domeniul înțelegerilor, Hotărârea Tribunalului din 29 aprilie 2004, Tokai Carbon și alții/Comisia, T-236/01, T-239/01, T-244/01-T-246/01, T-251/01 și T-252/01, Rec., p. II-1181, punctul 345), nu s-a dovedit că aceste pretinse dificultăți prezentau o legătură cu neaplicarea în practică a măsurilor în litigiu. Trebuie să se observe în special că însăși reclamanta a admis, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, că performanțele mediocre pe care le înregistrase Itochu Hellas pe parcursul perioadei aferente încălcării se explicau printr-o serie de factori independenți de aplicarea acordului pe care îl încheiase cu Nintendo.

148

Pe de altă parte, cu privire la critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare, mai întâi trebuie să se facă trimitere la jurisprudența citată la punctul 82 de mai sus și, în continuare, să se constate că, refuzând reclamantei beneficiul circumstanței atenuante invocate, Comisia a menționat în Decizie [a se vedea considerentele (434)-(437)] elementele de apreciere care au determinat-o să nu rețină în beneficiul reclamantei circumstanța atenuantă pentru neaplicarea acordului în litigiu. Prin urmare, cu privire la acest aspect, Comisia nu a încălcat în niciun mod obligația de motivare care îi revine.

149

În aceste condiții, nu există nici posibilitatea ca Itochu să beneficieze de o reducere a cuantumului amenzii pe baza acestei din urmă circumstanțe atenuante.

150

Având în vedere toate aceste considerații, prezentul motiv trebuie respins.

151

Reclamanta susține că, în măsura în care prin Decizie se aplică o amendă care depășește 10% din cifra de afaceri a Itochu Hellas în cursul exercițiului precedent anului adoptării Deciziei, Comisia a încălcat articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. Reclamanta afirmă că Decizia ar fi trebuit adresată Itochu Hellas și că orice amendă eventuală ar fi trebuit aplicată acesteia. Pragul de 10% ar fi trebuit, așadar, evaluat în lumina cifrei de afaceri a Itochu Hellas în 2001, care se ridica la 423475 de euro. Comisia nu ar fi respectat acest prag, întrucât a aplicat o amendă în cuantum de 4,5 milioane de euro, care corespunde la mai mult de 50% din cifrele de afaceri anuale ale Itochu Hellas începând cu anul 1991, cu excepția anului 1994. Prin urmare, reclamanta solicită Tribunalului reducerea amenzii aplicate prin articolul 3 din Decizie la un cuantum care să nu depășească 42348 de euro, și anume la suma echivalentă pragului de 10% din cifra de afaceri a Itochu Hellas în cursul anului 2001.

152

În replică, reclamanta respinge argumentul Comisiei potrivit căruia acest motiv contrazice motivul întemeiat pe o imputabilitate eronată a încălcării față de reclamantă în ceea ce privește măsurile solicitate. Reclamanta consideră că Tribunalul poate hotărî să nu anuleze Decizia, ci să reevalueze cuantumul amenzii, luând în considerare poziția ocupată de Itochu Hellas pe piață. Prin urmare, și acest motiv ar fi invocat în subsidiar, în ipoteza în care Tribunalul nu ar anula Decizia, astfel cum reclamanta solicită prin intermediul primului capăt de cerere.

153

Comisia solicită respingerea prezentului motiv.

154

Articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 prevede că amenzile aplicate de Comisie întreprinderilor care au încălcat articolul 81 CE sau articolul 82 CE pot ajunge până la „10% din cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului financiar precedent de fiecare dintre întreprinderile care au participat la încălcare” [traducere neoficială].

155

În prezenta cauză, Itochu susține că determinarea cuantumului amenzii trebuia efectuată de Comisie având în vedere cifra de afaceri a Itochu Hellas, singura răspunzătoare pentru încălcare.

156

Or, după cum rezultă din examinarea motivului invocat de Itochu în susținerea cererii de anulare în parte a Deciziei, Comisia a adresat Itochu în mod întemeiat Decizia în sensul că trebuia să fie considerată răspunzătoare pentru încălcare.

157

Prin urmare, prezentul motiv nu poate fi reținut în măsura în care, în vederea aplicării plafonului de 10%, Comisia trebuie să țină seama de cifra de afaceri a întreprinderii respective, și anume întreprinderea căreia i s-a imputat încălcarea și care, din acest motiv, a fost declarată răspunzătoare și i s-a notificat decizia de aplicare a amenzii (Hotărârea Tribunalului din 4 iulie 2006, Hoek Loos/Comisia, T-304/02, Rec., p. II-1887, punctul 116; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din , Tokai Carbon și alții/Comisia, T-71/03, T-74/03, T-87/03 și T-91/03, punctul 390).

158

Din aceste considerații rezultă că prezentul motiv trebuie respins.

159

Reclamanta susține că Itochu Hellas și Itochu au dedus că, din formularea comunicării privind obiecțiunile, Comisia a identificat o pretinsă încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE având o natură atât verticală, cât și orizontală. Prin examinarea aspectului orizontal al pretinsei încălcări, răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, formulat în numele Itochu Hellas și Itochu, a fost redactat prin păstrarea spiritului aplicării posibile a comunicării privind cooperarea, a cărei aplicare este limitată la cooperarea cu Comisia a întreprinderilor implicate într-o înțelegere orizontală secretă.

160

Prin urmare, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, Itochu Hellas și Itochu au decis să nu conteste, în privința mai multor aspecte, interpretarea Comisiei privind situația de fapt. Procedând astfel, acestea nu ar fi fost în măsură să își exercite dreptul la apărare în integralitate sau, cel puțin, au adoptat o strategie de apărare pe care probabil nu ar fi adoptat-o dacă nu ar fi fost induse în eroare de Comisie. Astfel, întrucât Itochu Hellas nu dispunea de niciun document privind distribuția produselor Nintendo, singura sa modalitate de a coopera cu Comisia ar fi fost să nu conteste materialitatea situației de fapt.

161

Reclamanta consideră că, prin limitarea aprecierii juridice a încălcării în Decizie la un acord vertical, Comisia a eliminat astfel posibilitatea întreprinderilor implicate de a beneficia de o reducere a cuantumului amenzii în temeiul comunicării privind cooperarea. O asemenea metodă neloială ar încălca dreptul la apărare al întreprinderilor implicate, deoarece ar fi putut dezvolta o strategie de apărare diferită de cea care consta numai în necontestarea situației de fapt.

162

În opinia reclamantei, consecința acestei modificări a abordării este aceea că Itochu nu poate beneficia de o reducere cu 10% a cuantumului amenzii aplicate ca urmare a comportamentului Itochu Hellas în cadrul unei încălcări verticale, deși ar fi putut beneficia de o asemenea reducere dacă ar fi fost implicată într-o încălcare orizontală. Reclamanta concluzionează că, în ipoteza în care Tribunalul ar trebui să considere că dreptul la apărare nu a fost încălcat de Comisie, Itochu ar trebui să beneficieze imediat de o reducere a cuantumului amenzii de cel puțin 10%, întrucât nu a contestat din punct de vedere material situația de fapt expusă în comunicarea Comisiei privind obiecțiunile.

163

În replică, reclamanta arată că, după cum susține Comisia, deși orice cooperare efectivă poate fi considerată circumstanță atenuantă în afara cadrului comunicării privind cooperarea, reducerea cuantumului amenzii care decurge din aceasta nu este supusă acelorași condiții. În mod specific, această comunicare nu ar prevedea că, pentru a beneficia de o reducere a cuantumului amenzii în temeiul necontestării situației de fapt în cauză, o asemenea cooperare trebuie să existe într-o situație în care comunicarea privind obiecțiunile este întemeiată pe o serie complexă de fapte având legătură între ele.

164

Comisia combate susținerile reclamantei în sensul că acestea conțin atât vicii de fapt, cât și de drept. În nicio ipoteză nu se poate reține reducerea cuantumului amenzii solicitată de reclamantă pe baza pretinsei sale cooperări.

165

Mai întâi, trebuie arătat că, în mod contrar celor ce par a fi sugerate de reclamantă, din comunicarea privind obiecțiunile nu reiese în niciun mod că, în etapa procedurii administrative, Comisia intenționase să își limiteze aprecierea juridică la aspectul orizontal al pretinsei încălcări.

166

În această privință, nu este posibil ca împrejurarea că, în comunicarea privind obiecțiunile, Comisia face trimitere la terminologia și la jurisprudența referitoare la înțelegerile orizontale să o fi indus în eroare ca atare.

167

Pe de altă parte, răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile demonstrează cu claritate că însăși reclamanta considera că pretinsa încălcare privea o relație de natură verticală.

168

În plus, întrucât Comisia decisese să renunțe la obiecțiunile privind eventualele aspecte orizontale ale încălcării, această împrejurare nu poate în niciun caz să fi avut efecte defavorabile reclamantei. În această privință, trebuie amintit că cerința conform căreia comunicarea privind obiecțiunile trebuie să conțină o expunere a obiecțiunilor, formulată în termeni suficient de clari, chiar dacă sumari, pentru a permite persoanelor interesate să ia cunoștință în mod efectiv de comportamentele care le sunt imputate de Comisie este respectată atunci când decizia nu reține în sarcina persoanelor interesate încălcări diferite de cele menționate în comunicarea privind obiecțiunile și cuprinde doar fapte cu privire la care persoanele interesate au avut ocazia să își prezinte punctul de vedere.

169

Atunci când comunicarea privind obiecțiunile furnizează o indicare clară a naturii încălcării asupra dreptului concurenței, imputată întreprinderii în cauză, și faptele esențiale invocate în această privință, aceasta este în măsură să răspundă la respectiva acuzație și să își apere drepturile. O expunere ulterioară a obiecțiunilor în decizia adoptată de Comisie care califică un acord economic „vertical” sau „orizontal” nu constituie o modificare materială a obiecțiunilor astfel cum au fost expuse în comunicarea privind obiecțiunile (Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2005, DaimlerChrysler/Comisia, T-325/01, Rec., p. II-3319, punctele 188, 189 și 192).

170

Prin urmare, fără a încălca dreptul la apărare al reclamantei, Comisia a limitat, în decizia atacată, descrierea încălcării în cauză la aspectele sale verticale.

171

În orice ipoteză, modificarea formulării adoptată de Comisie nu a privat în niciun mod reclamanta de luarea în considerare a cooperării sale, în măsura în care reclamanta nu a solicitat niciodată să beneficieze de aplicarea comunicării privind cooperarea, în conformitate cu punctul E, și în măsura în care cooperarea efectivă a întreprinderilor în cauză a fost luată în considerare în afara domeniului de aplicare al acestei comunicări [a se vedea considerentele (454)-(464) ale Deciziei].

172

În lumina celor de mai sus, trebuie respins și ultimul motiv invocat de reclamantă.

173

Rezultă că acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

174

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

Istoricul cauzei

1. Întreprinderile în cauză

2. Procedura administrativă

Investigația privind sectorul jocurilor video (Cazul IV/35.587 PO Video Games)

Investigația suplimentară privind în special sistemul de distribuție al Nintendo (Cazul IV/35.706 PO Nintendo Distribution)

Investigația inițiată în urma plângerii depuse de Omega Electro BV (Cazul IV/36.321 Omega – Nintendo)

3. Decizia în litigiu

Procedura și concluziile părților

În drept

1. Cu privire la cererea de anulare în parte a Deciziei

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

2. Cu privire la cererea de anulare sau de reducere a amenzii

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, precum și a principiilor egalității de tratament și proporționalității în cazul tratamentului diferențiat aplicat de Comisie

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiilor proporționalității și egalității de tratament privind majorarea cuantumului de plecare al amenzii cu efect descurajator

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a principiului proporționalității în majorarea cuantumului amenzii în funcție de durata încălcării

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

— Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere în stabilirea perioadei pe parcursul căreia reclamanta a participat la încălcare

— Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității în stabilirea ratei de majorare pe an de încălcare

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, precum și a principiilor egalității de tratament și proporționalității, ca urmare a lipsei luării în considerare a anumitor circumstanțe atenuante

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

— Cu privire la caracterul pasiv al rolului jucat în încălcare de reclamantă

— Cu privire la aplicarea în practică a încălcării de către reclamantă

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 ca urmare a stabilirii unei amenzi care depășește limita de 10 % din cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului financiar precedent

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe o încălcare a dreptului la apărare

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată