Cauza C-268/06

Impact

împotriva

Minister for Agriculture and Food și alții

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Labour Court)

„Directiva 1999/70/CE — Clauzele 4 și 5 din Acordul-cadru privind munca pe durată determinată — Încadrare în muncă pe durată determinată în administrația publică — Condiții de încadrare în muncă — Remunerații și pensii — Reînnoirea pe o durată de până la opt ani a contractelor pe durată determinată — Autonomie procedurală — Efect direct”

Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 9 ianuarie 2008   I - 2487

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 aprilie 2008   I - 2533

Sumarul hotărârii

  1. Drept comunitar – Principii – Dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă

    (Directiva 1999/70 a Consiliului)

  2. Politică socială – Acordul-cadru privind munca pe durată determinată încheiat între CES, UNICE și CEEP – Directiva 1999/70

    [art. 139 alineatele (1) și (2) CE; Directiva 1999/70 a Consiliului, anexă, clauza 4 punctul 1 și clauza 5 punctul 1]

  3. Politică socială – Acordul-cadru privind munca pe durată determinată încheiat între CES, UNICE și CEEP – Directiva 1999/70

    (art. 10 CE și art. 249 al treilea paragraf CE; Directiva 1999/70 a Consiliului)

  4. Acte ale instituțiilor – Directive – Punere în aplicare de către statele membre

    (art. 249 al treilea paragraf CE; Directiva 1999/70 a Consiliului)

  5. Politică socială – Acordul-cadru privind munca pe durată determinată încheiat între CES, UNICE și CEEP – Directiva 1999/70

    (Directiva 1999/70 a Consiliului, anexă, clauza 4)

  1.  Dreptul comunitar, în special principiul efectivității, impune ca o instanță specializată, care, în cadrul competenței ce i-a fost acordată chiar și cu titlu facultativ de legislația care asigură transpunerea Directivei 1999/70 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie să judece o cerere întemeiată pe încălcarea acestei legislații, să se declare competentă pentru a judeca și pretențiile reclamantului întemeiate direct pe însăși această directivă, aferente perioadei cuprinse între data expirării termenului de transpunere a acesteia și data intrării în vigoare a legislației menționate, dacă s-ar dovedi că obligația reclamantului respectiv de a sesiza în paralel o instanță ordinară cu o cerere distinctă întemeiată direct pe directivă ar avea drept consecință inconveniente procedurale de natură să facă excesiv de dificilă exercitarea drepturilor care îi sunt conferite de ordinea juridică comunitară. Revine instanței naționale atribuția de a efectua verificările necesare în această privință.

    (a se vedea punctul 55 și dispozitiv 1)

  2.  În toate situațiile în care dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, necondiționate și suficient de precise, particularii sunt îndreptățiți să le invoce împotriva statului, în special în calitatea acestuia de angajator. Acest principiu poate fi aplicat în privința dispozițiilor unor acorduri care, precum Acordul-cadru privind munca pe durată determinată, cuprins în anexa la Directiva 1999/70 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, s-au născut dintr-un dialog desfășurat în temeiul articolului 139 alineatul (1) CE între parteneri sociali la nivel comunitar și care, conform alineatului (2) al aceluiași articol, au fost puse în aplicare printr-o directivă a Consiliului din care, în consecință, fac parte integrantă.

    În această privință, clauza 4 punctul 1 din acordul-cadru menționat, prin faptul că interzice în mod general și în termeni neechivoci orice diferență de tratament nejustificată în mod obiectiv în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, în raport cu lucrătorii cu contract pe durată determinată, este necondiționată și suficient de precisă pentru a putea fi invocată de un particular în fața unei instanțe naționale. În schimb, nu aceasta este situația clauzei 5 punctul 1 din același acord-cadru menționat, care atribuie statelor membre un obiectiv general ce constă în prevenirea utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată succesive, acordându-le în același timp libertatea de a alege mijloacele pentru îndeplinirea acestor obiective.

    (a se vedea punctele 57, 58, 60, 68, 70, 73, 79 și 80 și dispozitiv 2)

  3.  Articolul 10 CE, articolul 249 al treilea paragraf CE, precum și Directiva 1999/70 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretate în sensul că o autoritate a unui stat membru care acționează în calitate de angajator public nu este autorizată să adopte măsuri contrare obiectivului urmărit de directiva menționată și de Acordul-cadru privind munca pe durată determinată, în ceea ce privește prevenirea utilizării abuzive a contractelor pe durată determinată, constând în reînnoirea unor astfel de contracte pe o durată neobișnuit de lungă în perioada cuprinsă între data expirării termenului de transpunere a acestei directive și data intrării în vigoare a legii care asigură această transpunere.

    (a se vedea punctul 92 și dispozitiv 3)

  4.  Instanțele naționale sunt obligate, atunci când aplică dreptul intern și în special dispozițiile unei reglementări adoptate anume în scopul punerii în aplicare a cerințelor unei directive, să interpreteze aceste dispoziții de drept, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității acestei directive pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta și pentru a se conforma astfel articolului 249 al treilea paragraf CE. Obligația instanței naționale de a se referi la conținutul unei directive atunci când interpretează și aplică normele relevante de drept intern este limitată de principiile generale de drept, în special de principiile securității juridice și neretroactivității, și aceasta nu poate fi utilizată ca temei pentru o interpretare contra legem a dispozițiilor de drept național.

    În aceste condiții, în măsura în care dreptul național aplicabil cuprinde o normă ce exclude aplicarea retroactivă a unei legi, în lipsa unei indicații contrare clare și lipsite de ambiguitate, o instanță națională, sesizată cu o cerere întemeiată pe încălcarea unei dispoziții din legea națională care transpune Directiva 1999/70 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, nu este obligată, în temeiul dreptului comunitar, să confere dispoziției respective un efect retroactiv la data expirării termenului de transpunere a acestei directive, cu excepția situației în care, în dreptul național vizat, există o indicație de această natură care poate conferi acestei dispoziții un astfel de efect retroactiv.

    (a se vedea punctele 98, 100 și 104 și dispozitiv 4)

  5.  Întrucât exprimă un principiu de drept social comunitar care nu poate fi interpretat în mod restrictiv, clauza 4 din Acordul-cadru privind munca pe durată determinată, cuprins în anexa la Directiva 1999/70 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că, în accepțiunea acesteia, condițiile de încadrare în muncă cuprind condițiile referitoare la remunerații și la pensii care depind de raportul de încadrare în muncă, cu excepția condițiilor privind pensiile care rezultă dintr-un regim obligatoriu de securitate socială.

    (a se vedea punctele 114 și 134 și dispozitiv 5)

  翻译：