Cauza C-282/07
État belge – SPF Finances
împotriva
Truck Center SA
(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de cour d’appel de Liège)
„Libertatea de stabilire — Articolele 52 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 43 CE) și 58 din Tratatul CE (devenit articolul 48 CE) — Libera circulație a capitalurilor — Articolele 73 B și 73 D din Tratatul CE (devenite articolele 56 CE și, respectiv, 58 CE) — Impozitarea persoanelor juridice — Venituri din capital și din bunuri mobile — Reținere la sursă a impozitului — Impozit pe bunuri mobile — Perceperea impozitului pe bunuri mobile pentru dobânzile plătite unor societăți nerezidente — Neperceperea impozitului pentru bunuri mobile pentru dobânzile plătite unor societăți rezidente — Convenție fiscală pentru evitarea dublei impuneri — Restricție — Inexistență”
Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 18 septembrie 2008 I ‐ 10770
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 22 decembrie 2008 I ‐ 10788
Sumarul hotărârii
Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Legislație fiscală – Impozit pe profit
[Tratatul CE, art. 52 (devenit, după modificare, art. 43 CE), art. 58 (devenit art. 48 CE), art. 73 B și 73 D (devenite art. 56 CE și, respectiv, art. 58 CE)]
Articolele 52 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 43 CE), 58 din Tratatul CE (devenit articolul 48 CE), 73 B din Tratatul CE și 73 D din Tratatul CE (devenite articolele 56 CE și, respectiv, 58 CE) trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări fiscale a unui stat membru care prevede o reținere la sursă a impozitului pe dobânzile plătite de o societate rezidentă a acestui stat unei societăți beneficiare rezidente a altui stat membru, exonerând totodată de această reținere dobânzile plătite unei societăți beneficiare rezidente a primului stat membru ale cărei venituri sunt impozitate în acest din urmă stat membru cu impozitul pe profit.
Astfel, diferența de tratament instituită printr-o asemenea reglementare fiscală între societățile care beneficiază de venituri de capital, constând în aplicarea unor mecanisme de impozitare diferite după cum societățile au sediul în statul membru în cauză sau într-un alt stat membru, vizează situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv. În primul rând, în cazul în care societatea care repartizează dobânzile și societatea beneficiară a acestor dobânzi au sediul în statul membru în cauză, poziția acestuia este diferită de cea pe care o are în cazul în care o societate cu sediul în acest stat plătește dobânzi unei societăți nerezidente, întrucât, în primul caz, statul membru acționează în calitate de stat de reședință al celor două societăți, în timp ce, în al doilea caz, acesta acționează în calitate de stat al sursei dobânzilor. În al doilea rând, plata dobânzilor de către o societate rezidentă unei alte societăți rezidente și plata dobânzilor de către o societate rezidentă unei societăți nerezidente dau naștere unor impozite diferite, care au temeiuri juridice diferite. Astfel, pe de o parte, dobânzile plătite de o societate rezidentă unei alte societăți rezidente sunt impozitate de statul în cauză, întrucât rămân supuse, în ceea ce privește această ultimă societate și asemenea celorlalte venituri ale acesteia, impozitului pe profit. Pe de altă parte, reținerea la sursă a impozitului pe bunuri mobile are loc în temeiul posibilității pe care, potrivit unei convenții de evitare a dublei impuneri, acest stat și celălalt stat membru și-au recunoscut-o reciproc în cadrul repartizării dreptului lor de impozitare. Aceste diferite modalități de percepere a impozitului constituie, așadar, corolarul faptului că societățile beneficiare rezidente și nerezidente sunt supuse unor impozite diferite. În ultimul rând, aceste diferite mecanisme de impozitare reflectă diferența dintre situațiile în care se află aceste societăți în ceea ce privește plata impozitului, societățile rezidente fiind supuse în mod direct controlului administrației fiscale a statului membru în cauză, ceea ce nu se întâmplă în cazul societăților beneficiare nerezidente, întrucât, în privința acestora, plata impozitului necesită sprijinul administrației fiscale a statului în care au sediul.
Mai mult, diferența de tratament care rezultă dintr-o asemenea reglementare fiscală nu creează în mod necesar un avantaj pentru societățile beneficiare rezidente în condițiile în care, pe de o parte, acestea sunt obligate să efectueze plata anticipată a impozitului pe profit, iar, pe de altă parte, nivelul impozitului pe bunuri mobile perceput pentru dobânzile plătite unei societăți nerezidente este net inferior nivelului impozitului pe profit care se aplică veniturilor societăților rezidente beneficiare ale dobânzilor.
În aceste condiții, diferența de tratament menționată nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire în sensul articolului 52 din tratat și nici o restricție privind circulația capitalurilor în sensul articolului 73 B din tratat.
(a se vedea punctele 41-52 și dispozitivul)