27.3.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 80/22


Acțiune introdusă la 29 ianuarie 2010 — Comisia Europeană/Republica Slovenia

(Cauza C-49/10)

2010/C 80/37

Limba de procedură: slovena

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Alcover San Pedro și B. Rous Svete)

Pârâtă: Republica Slovenia

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că, prin neadoptarea măsurilor necesare pentru ca autoritățile competente să se asigure, prin intermediul autorizațiilor eliberate conform articolelor 6 și 8 sau, când este necesar, prin reexaminarea condițiilor aplicabile și, dacă este cazul, prin reactualizarea acestora, că instalațiile existente funcționează, cel târziu la 30 octombrie 2007, conform cerințelor prevăzute la articolele 3, 7, 9, 10 și 13, la articolul 14 literele (a) și (b) și la articolul 15 alineatul (2), cu respectarea altor dispoziții comunitare speciale, Republica Slovenia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (Directiva IPPC) (1);

obligarea Republicii Slovenia la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Având în vedere răspunsul Republicii Slovenia la avizul motivat, Comisia constată că numeroase uzine din Slovenia continuă să funcționeze fără autorizații valabile, ceea ce ar constitui o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE.


(1)  JO L 24, p. 8.


  翻译: