2.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 157/4


Acțiune introdusă la 26 martie 2012 — Comisia Europeană/Republica Federală Germania

(Cauza C-146/12)

2012/C 157/05

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Hetsch și G. Braun, agenți)

Pârâtă: Republica Federală Germania

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma articolului 1, articolului 2, articolului 4 alineatul (2), articolului 5 alineatele (2), (5), (6) și (8), articolului 6 alineatele (1), (2), (3), (9) și (10), articolelor 7, 8 și 9, articolului 11 alineatele (4) și (5), articolului 12, articolului 13 alineatul (5), articolelor 15, 16 și 17, articolului 18 alineatele (1), (2), (4) și (5), articolului 19 alineatul (3), articolelor 20-27, articolului 28 alineatele (4) și (6) și articolelor 32-35 din Directiva 2008/57/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 privind interoperabilitatea sistemului feroviar în Comunitate (1), precum și dispozițiilor anexelor I-IX la directiva menționată sau, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei, Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive;

obligarea Republicii Federale Germania, în conformitate cu articolul 260 alineatul (3) TFUE, la plata de penalități cu titlu cominatoriu de 215 409,60 euro pentru fiecare zi de întârziere, plătibile în contul resurselor proprii al Uniunii Europene ca sancțiune a neîndeplinirii obligației de comunicare a măsurilor de transpunere;

obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Termenul pentru transpunerea directivei a expirat la 19 iulie 2010.


(1)  JO L 191, p. 1.


  翻译: