C_2014071RO.01000902.xml

Cerere de decizie preliminară introdusă de Lietuvos Aukščiausiojo Teismo (Lituania) la 17 decembrie 2013 — VĮ „Indėlių ir investicijų draudimas” ir Nemaniūnas

(Cauza C-671/13)

(2014/C 71/16)

Limba de procedură: lituaniana

Instanța de trimitere

Lietuvos Aukščiausiasis Teismas

Părțile din procedura principală

Recurenți: VĮ „Indėlių ir investicijų draudimas” și Virgilijus Vidutis Nemaniūnas

Celelalte părți din procedură: Vitoldas Guliavičius și societatea pe acțiuni Bankas „Snoras”, aflată în faliment

Întrebările preliminare

Dispozițiile coroborate ale articolului 7 alineatul (2) și ale anexei I punctul 12 la Directiva 94/19 (1) trebuie înțelese și interpretate în sensul că, atunci când un stat membru exclude de la beneficiul garanției depunătorii unei instituții de credit care dețin titluri de creanță (certificate de depozit) emise de aceasta, excluderea amintită poate fi aplicată numai în cazul în care certificatele de depozit respective prezintă (au) toate caracteristicile unui instrument financiar în sensul Directivei 2004/39 (2) (ținând seama și de alte acte de drept al Uniunii, de exemplu de Regulamentul nr. 25/2009 al Băncii Centrale Europene), inclusiv caracterul negociabil pe piața secundară?

În cazul în care statul membru în cauză alege să transpună Directivele 94/19 și 97/9 (3) în dreptul național astfel încât sistemele de protecție a depunătorilor și a investitorilor sunt instituite în același act legislativ (aceeași lege), dispozițiile coroborate ale articolului 7 alineatul (2) și ale anexei I punctul 12 din Directiva 94/19 și articolul 2 alineatul (2) din Directiva 97/9 trebuie înțelese și interpretate, în raport cu articolul 2 alineatul (3) din Directiva 97/9, în sensul că titularii certificatelor de depozit și de obligațiuni nu pot să nu fie acoperiți de niciunul dintre sistemele de protecție (de garanție) în sensul directivelor citate anterior?

Având în vedere faptul că, potrivit reglementării naționale, niciunul dintre sistemele de protecție posibile prevăzute de Directivele 94/19 și 97/9 nu este aplicabil titularilor de certificate de depozit și de obligațiuni emise de o instituție de credit:

(a)

dispozițiile coroborate ale articolului 3 alineatul (1), ale articolului 7 alineatul (1) (astfel cum a fost modificat prin Directiva 2009/14) și ale articolului 10 alineatul (1) din Directiva 94/19 și ale articolului 1 alineatul (1) din aceeași directivă, care definește noțiunea de depozit, sunt suficient de clare, precise, necondiționate și creează drepturi subiective pentru a putea fi invocate de particulari în fața instanței naționale în susținerea cererilor lor de compensare împotriva organismului de garantare instituit de stat, însărcinat cu plata respectivei compensări?

(b)

articolul 2 alineatul (2) și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/9 sunt suficient de clare, precise, necondiționate și creează drepturi subiective pentru a putea fi invocate de particulari în fața instanței naționale în susținerea cererilor lor de compensare împotriva organismului de garantare instituit de stat, însărcinat cu plata respectivei compensări?

(c)

în cazul unui răspuns afirmativ la întrebările de mai sus („3a” și „3b”), care dintre cele două sisteme de protecție posibile trebuie ales de instanța națională spre aplicare pentru a soluționa litigiul dintre un particular și o instituție de credit, la care a fost chemat organismul de garantare instituit de stat, însărcinat cu administrarea sistemelor de protecție a depunătorilor și a investitorilor?

Dispozițiile articolului 2 alineatul (2) și ale articolului 4 alineatul (2) din Directiva 97/9 (coroborate cu anexa I la directiva menționată) trebuie înțelese și interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia sistemul de compensare a investitorilor nu este aplicabil investitorilor care dețin titluri de creanță emise de o instituție de credit, din cauza tipului de instrumente financiare (titluri de creanță) și ținând seama de faptul că asiguratul (instituția de credit) nu a transferat sau nu a utilizat fondurile sau titlurile investitorilor fără consimțământul acestora? Faptul că instituția de credit care a emis titlurile de creanță — emitentul — este în același timp cel care păstrează aceste instrumente financiare (intermediarul) și că fondurile investite nu se disting de alte fonduri de care dispune instituția de credit prezintă relevanță pentru interpretarea dispozițiilor citate anterior ale Directivei 97/9 în ceea ce privește protecția investitorilor?

(1) Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (JO L 135, p. 5, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 163).

(2) Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22 (JO L 145, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 247).

(3) Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori (JO L 84, p. 22, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 222).