29.2.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 78/2 |
Ordonanța Curții (Camera a noua) din 17 decembrie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Hamburg – Germania) – YARA Brunsbüttel GmbH/Hauptzollamt Itzehoe
(Cauza C-529/14) (1)
([Trimitere preliminară - Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții - Directiva 2003/96/CE - Impozitarea produselor energetice și a electricității - Articolul 2 alineatul (4) litera (b) - Produse energetice cu dublă utilizare - Noțiune - Produs energetic utilizat pentru tratamentul termic al deșeurilor și al gazelor reziduale])
(2016/C 078/02)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Finanzgericht Hamburg
Părțile din procedura principală
Reclamantă: YARA Brunsbüttel GmbH
Pârâtă: Hauptzollamt Itzehoe
Dispozitivul
Articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/75/CE Consiliului din 29 aprilie 2004, trebuie interpretat în sensul că gazul natural utilizat, pe de o parte, în scop de supraîncălzire și de uscare a aburilor care vor servi apoi în procesul de producere a amoniacului și, pe de altă parte, pentru descompunerea termică și evacuarea gazelor reziduale rezultate din acest proces, nu constituie, în sensul acestei dispoziții, un produs energetic cu dublă utilizare care să fie exclus din domeniul de aplicare al directivei menționate. În consecință, statele membre nu pot să acorde o scutire fiscală în temeiul utilizării unui astfel de produs energetic decât în măsura în care această scutire este conformă cu obligațiile stabilite prin Directiva 2003/96, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/75.