15.5.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 151/39 |
Acțiune introdusă la 8 martie 2017 – EKETA/Comisia
(Cauza T-166/17)
(2017/C 151/50)
Limba de procedură: greaca
Părțile
Reclamantă: Ethniko Kentro Erevnas kai Technologikis Anaptyxis (EKETA) (Tesalonic, Grecia) (reprezentanți: V.Christianos și S. Paliou, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
— |
constatarea faptului că cererea Comisiei Europene către EKETA de a restitui suma de 197 799,52 EUR corespunzătoare plății primite de aceasta pentru proiectul SENSATION, cerere formulată în nota de debit 3241615291/29.11.2016, este nefondată în ceea ce privește suma de 191 039,55 EUR; |
— |
constatarea faptului că suma de 191 039,55 EUR constituie costuri eligibile și că EKETA nu este obligată să restituie respectiva sumă Comisiei Europene și |
— |
obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă. |
Motivele și principalele argumente
1. |
Prin intermediul prezentei acțiuni, Ethniko Kentro Erevnas kai Technologikis Anaptyxis (EKETA) contestă creanțele pe care Comisia le-a menționat în nota de debit 3241615291/29.11.2016 în ceea ce privește participarea la proiectul SENSATION. Prin nota de debit menționată, Comisia a solicitat ca EKETA să restituie o parte din plata primită pentru proiectul SENSATION, într-un cuantum de 197 799,52 EUR. Cererea a urmat unui control la fața locului efectuat de Comisia Europeană la instalațiile reclamantei. |
2. |
În acest context, reclamanta solicită ca Tribunalul, în temeiul articolului 272 TFUE, să constate că, din cuantumul menționat în nota de debit, suma de 191 039,55 EUR constituie costuri eligibile și că EKETA nu este obligată să restituie această sumă Comisiei. |
3. |
EKETA susține că cuantumul menționat de 191 039,55 EUR este constituit din costuri eligibile de personal, costuri de subcontractare și costuri indirecte, pe care Comisia le-a respins în mod nelegal ca fiind costuri neeligibile. Caracterul eligibil al costurilor reclamantei este confirmat informațiile pe care le-a comunicat Comisiei Europene cu ocazia controlului la fața locului, în corespondența ulterioară, precum și în fața Tribunalului. |