22.11.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 471/52


Acțiune introdusă la 20 septembrie 2021 – TestBioTech/Comisia

(Cauza T-605/21)

(2021/C 471/74)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: TestBioTech eV (München, Germania) (reprezentant: K. Smith, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei din 8 iulie 2021 a pârâtei, de a refuza abrogarea sau modificarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/61 (1) a pârâtei, prin care Monsanto Europe SA a obținut permisiunea, în conformitate cu Regulamentul privind organismele modificate genetic (2), de a comercializa porumb modificat genetic MON 87427 x MON 87460 x MON 89034 x MIR162 x NK603 și subcombinațiile acestuia pe teritoriul UE;

dispunerea oricărei alte măsuri considerate adecvată; și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.

1.

Primul motiv întemeiat pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de pârâtă, prin faptul că nu a luat în considerare în nici un fel sau în mod adecvat impactul potențial al combinării de gene asupra expresiei genice în combinație cu expunerea la condiții de secetă și/sau nu a dispus efectuarea unei evaluări adecvate în condiții de secetă.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de pârâtă, prin faptul că nu a luat în considerare în nici un fel sau în mod adecvat impactul potențial al combinării de gene asupra expresiei genice în combinație cu aplicări de erbicide și/sau nu a dispus efectuarea unei evaluări adecvate în condiții de utilizare repetată și/sau intensă a erbicidului.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de pârâtă, prin faptul că nu a luat în considerare în nici un fel sau în mod adecvat impactul potențial al combinării de gene asupra compoziției plantelor și asupra caracteristicilor agronomice în combinație cu expunerea la condiții de secetă și cu aplicări de erbicide.


(1)  JO 2021 L 26, p. 12.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (JO 2003 L 268, p. 1).


  翻译: