1)

Articolul 54 alineatul (3) litera (g) și articolul 58 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (denumit în continuare „Tratatul CEE”), care determină efectele Directivei 78/660/CEE a Consiliului (2) (denumită în continuare „A patra directivă”), trebuie interpretate în sensul că domeniul de aplicare al acesteia nu se extinde la contribuabilii care sunt persoane particulare, ci include numai societățile în sensul articolului 58 din Tratatul CEE?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, aceasta înseamnă că, în ceea ce privește efectele celei de A patra directive, dispozițiile sale care prevăd obligații în materie de contabilitate, de întocmire a documentelor justificative, de păstrare a documentelor și de publicare nu pot fi aplicate contribuabililor care sunt persoane particulare, cu alte cuvinte obligațiile pe care le prevede se aplică numai societăților care intră în domeniul său de aplicare, astfel încât nu pot fi impuse contribuabililor care sunt persoane particulare și nu pot fi invocate împotriva lor în cadrul unei proceduri administrative fiscale sau jurisdicționale având ca obiect examinarea respectării de către aceștia a obligațiilor lor fiscale?

3)

Independent de întrebările care precedă, este conform cu principiile contabile de bază și cu obiectivul și funcția obligației de publicare, astfel cum sunt prevăzute la articolele 2, 31, 47, 48 și 51 din A patra directivă, cu dreptul la un proces echitabil, consacrat ca principiu general de drept la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), și cu principiile fundamentale ale securității juridice și proporționalității ca administrația fiscală a unui stat membru să stabilească o diferență fiscale în sarcina unui contribuabil care este persoană particulară, pe baza dispozițiilor Legii privind contabilitatea, doar ca urmare a faptului că, pentru motive independente de voința sa, contribuabilul nu a putut pune la dispoziția administrației fiscale totalitatea evidenței contabile a unor societăți comerciale independente de el la momentul în care a avut loc inspecția fiscală sau care au fost radiate, și aceasta pentru a dovedi că a depus în conturile societății respective sume în numerar pe care le-a primit în temeiul funcțiilor pe care le-a exercitat anterior în cadrul acestor societăți sau în temeiul unui acord ori care au fost virate în contul său privat, astfel încât administrația fiscală invocă împotriva contribuabilului absența sau insuficiența unor documente contabile ale societăților de care el nu putea să dispună din motive obiective la momentul în care a avut loc inspecția fiscală, iar contribuabilul nu a putut influența nici crearea, nici modul de elaborare a acestora?

4)

Considerentele și articolele 2, 31, 47, 48 și 51 din A patra directivă trebuie interpretate în sensul că respectarea obligațiilor prevăzute în acestea dă naștere unei prezumții legale de conformitate a conținutului situațiilor financiare anuale publicate cu principiile fundamentale ale contabilității, în special cu principiul veridicității și cu principiul justificării, precum și cu documentele contabile bazate pe acestea?

5)

Este conform cu articolele 2, 31, 47, 48 și 51 din A patra directivă, precum și cu dreptul la un proces echitabil consacrat la articolul 47 din cartă și cu principiile fundamentale ale securității juridice, supremației și efectivității dreptului Uniunii ca administrația fiscală, fără a răsturna prezumția legală legată de respectarea dispozițiilor celei de A patra directive, să nu admită că anumite documente contabile întocmite în conformitate cu normele contabile constituie în sine probe fiabile?

6)

Este conform cu articolele 2, 31, 47, 48 și 51 din A patra directivă, precum și cu dreptul la un proces echitabil consacrat la articolul 47 din cartă și cu principiul fundamental al securității juridice ca administrația fiscală să nu admită situațiile financiare anuale publicate ale societății ca date de control al documentelor contabile (chitanțe de încasare) legale din punct de vedere formal și furnizate de contribuabilul care este persoană particulară și nici al mărturiilor ori declarațiilor care le coroborează, susținând că nu sunt suficiente în sine întrucât, pentru a dovedi în mod credibil mișcările de fonduri care constituie obiectul litigiului, este necesară totalitatea evidenței contabile a societății referitoare la exercițiul fiscal examinat? Din articolele menționate din A patra directivă se poate deduce că forța probantă a totalității evidenței contabile ținute în conformitate cu acestea, în ceea ce privește dovada plăților în numerar efectuate din contul bancar al societății, este mai mare decât cea a conturilor anuale publicate în temeiul articolelor 48 și 51 din A patra directivă sau decât cea a anumitor chitanțe de încasare întocmite potrivit acelorași norme contabile?