7.7.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 155/9 |
Cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare introdusă de Oberlandesgericht Frankfurt am Main (Germania) la 2 aprilie 2007 — Emirates Airlines Direktion für Deutschland/Diether Schenkel
(Cauza C-173/07)
(2007/C 155/16)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Oberlandesgericht Frankfurt am Main
Părțile din acțiunea principală
Reclamantă: Emirates Airlines Direktion für Deutschland
Pârât: Diether Schenkel
Întrebarea preliminară
Dispoziția articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (1) trebuie interpretată în sensul că un „zbor” include în orice situație zborul de la locul de decolare la destinație și înapoi, atunci când zborul de plecare și cel de retur au fost rezervate în același timp?
(1) JO L 46, p. 1.