20.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 247/30


Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 12 septembrie 2007 — Coats Holdings și Coats/Comisia Comunităților Europene

(Cauza T-36/05) (1)

(„Concurență - Înțelegeri - Piața europeană a produselor de mercerie (ace) - Împărțirea pieței produselor - Împărțirea pieței geografice - Aprecierea probelor - Participarea la întâlniri - Acord tripartit - Amendă - Gravitatea și durata încălcării - Circumstanțe atenuante’)

(2007/C 247/47)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Coats Holdings Ltd (Uxbridge, Middlesex, Regatul Unit) și J & P Coats Ltd (Uxbridge) (reprezentanți: W. Sibree și C. Jeffs, solicitors)

Pârâtă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: F. Castillo de la Torre și K. Mojzesowicz, agenți)

Obiectul

În principal, o cerere de anulare a Deciziei C (2004) 4221 final a Comisiei din 26 octombrie 2004 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] (Cauza COMP/F-1/38.338 — PO/Needles) și, în subsidiar, o cerere de anulare sau de reducere a amenzii aplicate reclamantelor.

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia C (2004) 4221 final a Comisiei din 26 octombrie 2004 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] (Cauza COMP/F-1/38.338 — PO/Needles) în măsura în care aceasta constată că reclamantele au încălcat articolul 81 alineatul (1) CE după data de 13 martie 1997.

2)

Stabilește cuantumul amenzii aplicate reclamantelor la articolul 2 din decizie la 20 de milioane de euro.

3)

Respinge acțiunea în ceea ce privește celelalte capete de cerere.

4)

Reclamantele suportă două treimi din propriile cheltuieli de judecată și două treimi din cheltuielile efectuate de Comisie, aceasta din urmă suportând o treime din propriile cheltuieli și o treime din cheltuielile de judecată efectuate de reclamante.


(1)  JO C 93, 16.4.2005.


  翻译: