23.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 209/1

1.

În temeiul articolului 107 alineatul (3) literele (a) și (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), ajutoarele de stat destinate să favorizeze dezvoltarea economică a anumitor regiuni defavorizate din Uniunea Europeană (1) pot fi considerate de Comisie compatibile cu piața internă. Acest tip de ajutoare de stat este cunoscut sub denumirea de ajutoare regionale.

2.

În prezentele orientări, Comisia stabilește condițiile în care ajutoarele regionale pot fi considerate compatibile cu piața internă, precum și criteriile de identificare a zonelor care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) literele (a) și (c) din tratat.

3.

Obiectivul principal al controlului ajutoarelor de stat în domeniul ajutoarelor regionale este de a permite acordarea de ajutoare pentru dezvoltarea regională, asigurând în același timp condiții de concurență echitabile între statele membre, în special prin prevenirea goanei după subvenții care poate apărea atunci când se încearcă atragerea sau menținerea întreprinderilor în zonele defavorizate ale Uniunii, precum și de a reduce la minimum efectele ajutoarelor regionale asupra schimburilor comerciale și a concurenței.

4.

Obiectivul dezvoltării geografice distinge ajutoarele regionale de alte tipuri de ajutoare, precum ajutoarele pentru cercetare, dezvoltare și inovare, pentru ocuparea forței de muncă, formare profesională, energie sau protecția mediului, care urmăresc alte obiective de interes comun în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) din tratat. În unele cazuri, pot fi permise intensități mai mari ale ajutoarelor pentru acele alte tipuri de ajutoare, atunci când sunt acordate întreprinderilor stabilite în zonele dezavantajate, ca recunoaștere a dificultăților specifice cu care se confruntă acestea în respectivele zone (2).

5.

Ajutoarele regionale pot juca un rol efectiv doar dacă sunt utilizate cu moderație și în mod proporțional și dacă se axează asupra regiunilor celor mai dezavantajate din Uniunea Europeană (3). În special, plafoanele permisibile ale ajutoarelor ar trebui să reflecte gravitatea problemelor care afectează dezvoltarea regiunilor în cauză. În plus, avantajele create prin intermediul ajutoarelor în ceea ce privește dezvoltarea unei regiuni mai puțin favorizate trebuie să fie mai semnificative decât denaturările concurenței (4) care rezultă din acordarea lor. Este probabil ca greutatea acordată efectelor pozitive create de ajutoare să varieze în funcție de derogarea aplicată de la articolul 107 alineatul (3) din Tratat, astfel încât să poată fi acceptată o denaturare mai mare a concurenței în cazul regiunilor celor mai defavorizate care fac obiectul articolului 107 alineatul (3) litera (a) decât în cazul celor reglementate de articolul 107 alineatul (3) litera (c) (5).

6.

Mai mult, ajutoarele regionale pot contribui în mod efectiv la dezvoltarea economică a zonelor defavorizate numai dacă sunt acordate pentru a determina realizarea de investiții suplimentare sau activități economice în acele zone. În anumite cazuri, foarte rare și bine definite, obstacolele cu care se pot confrunta aceste zone specifice în ceea ce privește atragerea și menținerea activității economice pot să fie extrem de grave sau permanente, astfel încât să existe riscul ca zona respectivă să nu se poată dezvolta dacă se acordă doar ajutoare pentru investiții. Numai în astfel de situații ajutoarele regionale pentru investiții pot fi completate cu ajutoare regionale de exploatare care nu sunt asociate unei investiții.

7.

În Comunicarea din 8 mai 2012 privind modernizarea ajutoarelor de stat (6), Comisia a anunțat trei obiective urmărite prin modernizarea controalelor ajutoarelor de stat:

8.

Comunicarea a făcut apel, în special, la o abordare comună a revizuirii diferitelor orientări și cadre în vederea consolidării pieței interne, promovării eficientizării cheltuielilor publice printr-o mai bună contribuție a ajutoarelor de stat la obiectivele de interes comun, o analiză mai riguroasă a efectului stimulativ, limitarea la minimum a ajutoarelor și evitarea posibilelor efecte negative ale ajutoarelor asupra concurenței și comerțului. Condițiile privind compatibilitatea prevăzute în prezentele orientări sunt fondate pe aceste principii comune de evaluare și se aplică schemelor de ajutoare notificate și ajutoarelor individuale.

9.

Ajutoarele regionale destinate sectorului siderurgic (7) și sectorului fibrelor sintetice (8) nu vor fi considerate compatibile cu piața internă.

10.

Comisia va aplica principiile stabilite în prezentele orientări ajutoarelor de stat regionale în toate sectoarele de activitate economică (9), cu excepția sectorului pescuitului și al acvaculturii (10), sectorului agricol (11) și sectorului transporturilor (12), care fac obiectul unor norme speciale stabilite prin instrumente juridice specifice, care pot deroga, în totalitate sau în parte, de la prezentele orientări. Comisia va aplica prezentele orientări în cazul prelucrării produselor agricole în produse neagricole și al comercializării acestora. Prezentele orientări se aplică măsurilor de ajutor care sprijină activitățile din afara sferei articolului 42 din tratat, dar care intră sub incidența regulamentului privind dezvoltarea rurală și sunt fie cofinanțate de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, fie acordate ca finanțare națională suplimentară acestor măsuri cofinanțate, cu excepția cazului în care normele sectoriale prevăd altfel.

11.

Prezentele orientări nu se vor aplica ajutoarelor de stat acordate aeroporturilor (13) sau în sectorul energetic (14).

12.

Ajutoarele regionale pentru investiții vizând rețelele în bandă largă pot fi considerate compatibile cu piața internă dacă, pe lângă condițiile generale prevăzute în prezentele orientări, îndeplinesc și următoarele condiții specifice: (i) ajutoarele sunt acordate numai pentru zonele în care nu există o rețea din aceeași categorie (fie bandă largă de bază, fie NGA) și în care este puțin probabil ca o astfel de infrastructură să fie dezvoltată în viitorul apropiat; (ii) operatorul rețelei subvenționate oferă acces activ și pasiv la nivel angro în condiții echitabile și nediscriminatorii cu posibilitatea degrupării efective și complete; (iii) ajutoarele ar trebui să fie alocate pe baza unui proces de selecție competitiv în conformitate cu punctul 78 literele (c) și (d) din orientările privind rețelele în bandă largă (15).

13.

Ajutoarele regionale pentru investiții vizând infrastructurile de cercetare (16) pot fi considerate compatibile cu piața internă dacă, pe lângă condițiile generale prevăzute în prezentele orientări, ajutoarele sunt condiționate de accesul transparent și nediscriminatoriu la respectivele infrastructuri.

14.

Întreprinderile mari tind să fie mai puțin afectate decât întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) de handicapurile regionale în ceea ce privește investițiile sau menținerea activității economice într-o zonă mai puțin dezvoltată. În primul rând, întreprinderile mari pot obține mai ușor capital și credite pe piețele mondiale și sunt mai puțin constrânse de oferta mai redusă de servicii financiare dintr-o anumită regiune defavorizată. În al doilea rând, investițiile efectuate de întreprinderile mari pot să producă economii de scară prin care se reduc costurile inițiale aferente locației și nu sunt legate, din multe puncte de vedere, de regiunea în care se investește. În al treilea rând, întreprinderile mari care fac investiții dețin, de regulă, o putere de negociere semnificativă pe lângă autorități, fapt care poate duce la acordarea de ajutoare fără ca acestea să fie necesare sau justificate corespunzător. În fine, este mai probabil ca întreprinderile mari să fie actori importanți pe piața respectivă, astfel încât investiția pentru care se acordă ajutoare poate denatura concurența și comerțul de pe piața internă.

15.

Deoarece este puțin probabil ca ajutoarele regionale acordate întreprinderilor mari pentru investițiile lor să aibă un efect de stimulare, acestea nu pot fi considerate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat, cu excepția cazului în care sunt acordate pentru investiții inițiale care creează activități economice noi în respectivele zone (17) sau pentru investiții inițiale care să diversifice resursele existente în produse noi.

16.

Ajutoarele regionale care au ca scop reducerea cheltuielilor curente ale unei întreprinderi constituie ajutoare de exploatare și nu vor fi considerate compatibile cu piața internă, cu excepția cazului în care sunt acordate pentru a combate anumite handicapuri specifice sau permanente cu care se confruntă întreprinderile în regiunile defavorizate. Ajutoarele de exploatare pot fi considerate compatibile dacă au ca scop reducerea anumitor dificultăți specifice cu care se confruntă IMM-urile în zonele deosebit de defavorizate care intră sub incidența articolului 107 alineatul (3) litera (a) din tratat sau pentru a compensa costurile suplimentare pentru desfășurarea unei activități economice în regiunile ultraperiferice ori pentru a preveni sau a reduce depopularea în zonele cu o populație foarte redusă.

17.

Ajutoarele de exploatare acordate întreprinderilor a căror activitate principală se încadrează la secțiunea K — „Activități financiare și de asigurări” — din Nomenclatorul statistic al activităților economice NACE a doua revizuire (18) sau întreprinderilor care desfășoară activități intragrup și a căror activitate principală se încadrează la clasele 70.10 — „Activități privind sediile sociale” — sau 70.22 — „Activități de consultanță în afaceri și management” – din NACE a doua revizuire nu vor fi considerate compatibile cu piața internă.

18.

Ajutoarele regionale nu se pot acorda întreprinderilor aflate în dificultate în sensul Liniilor directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (19), astfel cum au fost modificate sau înlocuite.

19.

În evaluarea ajutoarelor regionale acordate unei întreprinderi care face obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Comisiei de declarare a unui ajutor ilegal și incompatibil cu piața internă, Comisia va lua în considerare valoarea ajutorului care a rămas de recuperat (20).

20.

În sensul prezentelor orientări, se aplică următoarele definiții:

21.

În principiu, statele membre trebuie să notifice ajutorul regional în temeiul articolului 108 alineatul (3) (23) 9 din tratat, cu excepția măsurilor care îndeplinesc criteriile stabilite într-un regulament de exceptare pe categorii adoptat de Comisie în baza articolului 1 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor 92 și 93 din Tratatul de instituire a Comunității Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale (Regulamentul de abilitare) (24).

22.

Comisia va aplica prezentele orientări schemelor de ajutor regional notificate și ajutoarelor individuale.

23.

Ajutoarele individuale acordate în cadrul unei scheme notificate continuă să facă obiectul obligației de notificare în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat, dacă ajutoarele din toate sursele depășesc pragul de notificare (25) sau dacă sunt acordate unui beneficiar care a închis o activitate identică sau similară în SEE într-o perioadă de doi ani imediat anterioară datei solicitării ajutoarelor sau care la momentul solicitării ajutoarelor are intenția de a închide o astfel de activitate în termen de doi ani după finalizarea investiției care urmează să fie subvenționată.

24.

Ajutoarele de investiții acordate unei întreprinderi mari pentru diversificarea unei unități existente într-o zonă „c” pentru a crea noi produse continuă să facă obiectul obligației de notificare în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat.

25.

Pentru a evalua dacă o măsură de ajutor notificată poate fi considerată compatibilă cu piața internă, Comisia analizează în general dacă prin structura măsurii se garantează că impactul pozitiv al ajutorului în direcția unui obiectiv de interes comun este mai mare decât eventualele efecte negative ale măsurii de ajutor asupra schimburilor comerciale și a concurenței.

26.

În Comunicarea privind modernizarea ajutoarelor de stat din 8 mai 2012 s-a solicitat identificarea și definirea unor principii comune aplicabile evaluării compatibilității tuturor măsurilor de ajutor efectuate de Comisie. În acest sens, Comisia va considera o măsură de ajutor compatibilă cu tratatul doar dacă îndeplinește fiecare dintre criteriile următoare:

27.

Bilanțul general al anumitor categorii de scheme poate face obiectul și unei cerințe privind evaluarea ex post astfel cum este descrisă în secțiunea 4 din prezentele orientări. În aceste cazuri, Comisia poate limita durata schemelor respective (în mod normal, la maximum patru ani) cu posibilitatea de a renotifica prelungirea ulterior.

28.

Dacă o măsură de ajutor de stat sau condițiile aferente acesteia (inclusiv metoda de finanțare a acesteia atunci când metoda de finanțare face parte integrală din măsura de ajutor de stat) duce la o încălcare nedisociabilă a dreptului UE, ajutorul nu poate fi declarat compatibil cu piața internă (26).

29.

În evaluarea compatibilității unui ajutor individual cu piața internă, Comisia va lua în considerare toate procedurile privind încălcarea articolului 101 sau a articolului 102 din tratat care pot viza beneficiarul ajutorului și care pot fi relevante pentru evaluarea acestuia în temeiul articolului 107 alineatul (3) din tratat (27).

30.

Obiectivul principal al ajutoarelor regionale este reducerea diferențelor dintre diferitele regiuni ale Uniunii Europene. Prin obiectivul lor de echitate sau de coeziune, ajutoarele regionale pot contribui la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020, prin obținerea unei creșteri durabile și favorabile incluziunii.

31.

Schemele de ajutoare regionale ar trebui integrate într-o strategie de dezvoltare regională cu obiective clar definite la care să contribuie și pe care să le respecte.

32.

Acest lucru ar fi valabil în special în cazul măsurilor implementate în conformitate cu strategiile de dezvoltare regională definite în contextul Fondului european de dezvoltare regională (FEDER), al Fondului social european, al Fondului de coeziune, al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală sau al Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime pentru a contribui la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

33.

În cazul schemelor de ajutoare care nu fac parte dintr-un program operațional finanțat din fondurile politicii de coeziune, statele membre ar trebui să demonstreze că măsura este consecventă și contribuie la strategia de dezvoltare a zonei respective. În acest scop, statele membre se pot baza pe evaluări ale schemelor anterioare de ajutoare de stat, pe evaluări ale impactului efectuate de autoritățile care au acordat ajutoarele sau pe opiniile experților. Pentru ca schema de ajutoare să contribuie la această strategie de dezvoltare, trebuie să includă un sistem care să le permită autorităților care acordă ajutorul să stabilească o ordine a priorităților și să selecteze proiectele de investiții în funcție de obiectivele schemei (de exemplu, pe baza unui sistem oficial de punctare) (28).

34.

Schemele de ajutoare regionale pot fi aplicate în zonele „a” în vederea sprijinirii investițiilor inițiale ale IMM-urilor sau ale întreprinderilor mari. În zonele „c”, schemele pot fi aplicate pentru sprijinirea investițiilor inițiale ale IMM-urilor și a investițiilor inițiale în beneficiul unei activități noi a întreprinderilor mari.

35.

Atunci când acordă ajutoare pentru proiecte individuale de investiții pe baza unei scheme, autoritatea de resort trebuie să confirme faptul că proiectul selectat contribuie la atingerea obiectivului schemei și, astfel, la strategia de dezvoltare a zonei respective. În acest scop, statul membru se poate baza pe informațiile furnizate de solicitantul ajutorului în formularul anexat la prezentele orientări în care trebuie să fie descrise efectele pozitive ale investițiilor asupra zonei în cauză (29).

36.

Pentru a garanta că investiția va avea o contribuție efectivă și durabilă la dezvoltarea regiunii respective, investiția trebuie menținută în regiune pentru cel puțin cinci ani după finalizare sau, în cazul IMM-urilor, pentru cel puțin trei ani (30).

37.

Dacă ajutoarele sunt calculate pe baza costurilor salariale, locurile de muncă trebuie să fie ocupate în termen de trei ani de la finalizarea lucrărilor. Fiecare loc de muncă creat ca urmare a investiției trebuie menținut în regiunea respectivă timp de cinci ani de la data la care locul de muncă a fost ocupat inițial. Pentru investițiile efectuate de toate IMM-urile, statele membre pot reduce această perioadă de cinci ani de menținere a unei investiții sau a locurilor de muncă create la o perioadă minimă de trei ani.

38.

Pentru ca investiția să fie viabilă, statul membru trebuie să se asigure că beneficiarul contribuie financiar cu minimum 25 % (31) din costurile eligibile din surse proprii sau prin finanțare externă, sub o formă care nu include niciun sprijin financiar din surse publice (32).

39.

Pentru a evita ca măsurile de ajutor de stat să aducă daune mediului, statele membre trebuie să asigure, de asemenea, conformitatea cu legislația Uniunii în domeniul mediului, trebuind în special să efectueze o evaluare a impactului asupra mediului, atunci când această măsură este impusă de lege, și să asigure obținerea tuturor autorizațiilor necesare.

40.

Pentru a demonstra contribuția în regiune a ajutoarelor individuale pentru investiții notificate Comisiei, statele membre pot utiliza o varietate de indicatori, precum cei menționați mai jos, care pot fi direcți (de exemplu, locurile de muncă direct create) și indirecți (de exemplu, inovarea la nivel local):

41.

Statele membre pot, de asemenea, să consulte planul de afaceri al beneficiarului ajutorului, care poate oferi informații despre numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create, salariile care vor fi plătite (având drept efect colateral pozitiv creșterea nivelului de bunăstare a gospodăriilor), volumul de achiziții de la producătorii locali, cifra de afaceri generată de investiție și de care beneficiază regiunea, eventual prin venituri fiscale suplimentare.

42.

În ceea ce privește ajutoarele ad hoc (33), statul membru trebuie să demonstreze, pe lângă cerințele prevăzute la punctele 35-39, că proiectul este coerent cu strategia de dezvoltare a zonei în cauză și contribuie la aceasta.

43.

Schemele de ajutoare de exploatare vor promova dezvoltarea zonelor defavorizate doar dacă provocările cu care se confruntă aceste zone sunt clar determinate în prealabil. Obstacolele în calea atragerii sau a menținerii activității economice pot să fie extrem de grave sau permanente, astfel încât să existe riscul ca zonele respective să nu se poată dezvolta dacă se acordă doar ajutoare pentru investiții:

44.

În ceea ce privește ajutoarele pentru reducerea anumitor dificultăți specifice cu care se confruntă IMM-urile în zonele „a”, statele membre în cauză trebuie să dovedească existența și importanța acestor dificultăți specifice și să demonstreze că este necesară o schemă de ajutoare de exploatare, deoarece respectivele dificultăți specifice nu pot fi depășite prin ajutoarele pentru investiții.

45.

În ceea ce privește ajutoarele de exploatare pentru compensarea anumitor costuri suplimentare în regiunile ultraperiferice, handicapurile permanente care constrâng în mod grav dezvoltarea regiunilor ultraperiferice sunt prevăzute la articolul 349 din tratat și includ depărtarea, insularitatea, suprafața redusă, relieful și clima dificile, dependența economică de un număr redus de produse. Statele membre în cauză trebuie totuși să identifice costurile suplimentare specifice asociate acestor handicapuri permanente pe care schema de ajutoare de exploatare intenționează să le compenseze.

46.

În ceea ce privește ajutoarele de exploatare pentru prevenirea sau reducerea depopulării în zonele cu densitate foarte scăzută a populației, statele membre în cauză trebuie să demonstreze riscul depopulării zonelor relevante în absența ajutoarelor de exploatare.

47.

Pentru a evalua dacă ajutorul de stat este necesar pentru atingerea obiectivului de interes comun, este necesar ca în primul rând să se stabilească un diagnostic al problemei care trebuie abordată. Ajutoarele de stat ar trebuie să fie direcționate către situațiile în care acestea pot aduce o îmbunătățire materială pe care piața nu o poate realiza. Acest lucru este valabil în special în cazul resurselor publice limitate.

48.

Măsurile de ajutor de stat pot, într-adevăr, în anumite condiții, să corecteze deficiențe ale pieței, contribuind astfel la funcționarea eficientă a piețelor și sporind competitivitatea. În plus, atunci când rezultatele piețelor sunt eficiente, dar sunt considerate nesatisfăcătoare din punctul de vedere a echității sau coeziunii, ajutoarele de stat pot fi utilizate pentru obținerea unor rezultate mai oportune și mai echitabile pe piață.

49.

În ceea ce privește ajutoarele acordate pentru dezvoltarea zonelor incluse pe harta ajutoarelor regionale în conformitate cu regulile prevăzute în secțiunea 5 din prezentele orientări, Comisia consideră că, fără intervenția statului, piața este incapabilă să atingă obiectivele de coeziune prevăzute în tratat. Prin urmare, ajutoarele acordate în aceste zone ar trebui să fie considerate compatibile cu piața internă în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) literele (a) și (c) din TFUE.

50.

Măsura de ajutor notificată trebuie să fie un instrument corespunzător de politică pentru abordarea obiectivului urmărit. O măsură de ajutor nu va fi considerată compatibilă dacă alte instrumente de politică sau alte tipuri de instrumente de politică care denaturează mai puțin piața fac posibilă realizarea aceleiași contribuții pozitive la dezvoltarea regională.

51.

Ajutoarele regionale pentru investiții nu sunt singurele instrumente de politică de care dispun statele membre pentru a sprijini investițiile și crearea de locuri de muncă în regiunile defavorizate. Statele membre pot utiliza alte măsuri, precum dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea calității educației și a formării sau ameliorarea mediului de afaceri.

52.

Statele membre trebuie să indice motivul pentru care ajutoarele regionale sunt instrumentele adecvate pentru atingerea obiectivului comun de echitate sau de coeziune atunci când introduc o schemă care nu face parte dintr-un program operațional finanțat din fondurile politicii de coeziune.

53.

Dacă decide să introducă o schemă sectorială de ajutoare care nu face parte dintr-un program operațional finanțat din fondurile Uniunii menționate la punctul 32 de mai sus, un stat membru trebuie să demonstreze avantajele acestui instrument comparativ cu o schemă multisectorială sau cu alte opțiuni de politică.

54.

Comisia va lua în considerare, în special, orice evaluări ale impactului schemei de ajutoare propuse pe care statul membru le poate prezenta. În același fel, rezultatele evaluărilor ex post, astfel cum sunt descrise în secțiunea 4, pot fi luate în considerare pentru a evalua gradul de adecvare a schemei propuse.

55.

Pentru ajutoarele ad hoc, statul membru trebuie să demonstreze modul în care un astfel de ajutor asigură o dezvoltare mai bună a zonei respective decât ajutoarele acordate în baza unei scheme sau decât alte tipuri de măsuri.

56.

Statul membru trebuie să demonstreze că ajutorul este adecvat pentru atingerea obiectivelor schemei în ceea ce privește problemele pe care ajutorul are rolul de a le soluționa. Pentru a demonstra că ajutorul este adecvat, statul membru poate calcula cuantumul ajutorului ex ante ca o sumă fixă care acoperă costurile suplimentare preconizate pe o perioadă dată, pentru a stimula întreprinderile să limiteze costurile și, cu timpul, să își dezvolte activitatea în mod mai eficient (34).

57.

Ajutoarele regionale pot fi acordate sub mai multe forme. Cu toate acestea, statul membru ar trebui să garanteze că ajutorul este acordat sub forma care are potențialul de a denatura într-o măsură cât mai mică schimburile comerciale și concurența. În această privință, dacă ajutorul este acordat sub forme care presupun beneficii pecuniare directe (de exemplu, granturi directe, scutiri sau reduceri ale impozitelor, ale contribuțiilor la asigurările sociale sau ale altor taxe obligatorii ori furnizarea de terenuri, mărfuri sau servicii la prețuri avantajoase etc.), statul membru trebuie să demonstreze motivul pentru care nu sunt adecvate alte forme de ajutor care și ele au potențialul de a denatura piața într-o măsură mai mică, cum ar fi avansurile rambursabile sau tipurile de ajutoare bazate pe instrumente de datorii sau de capitaluri proprii (de exemplu, împrumuturi cu dobândă mică sau bonificări ale dobânzii, garanții de stat, cumpărarea de acțiuni sau alte aporturi de capital în condiții avantajoase).

58.

În cazul schemelor de ajutoare care pun în aplicare obiectivele și prioritățile programelor operaționale, instrumentul de finanțare ales în cadrul acestui program este considerat a fi un instrument adecvat.

59.

Rezultatele evaluărilor ex post, astfel cum sunt descrise în secțiunea 4, pot fi luate în considerare pentru evaluarea gradului de adecvare a instrumentului de ajutor propus.

60.

Ajutoarele regionale pot fi considerate compatibile cu piața internă numai dacă au un efect de stimulare. Un efect de stimulare există atunci când ajutoarele modifică comportamentul unei întreprinderi de așa manieră încât aceasta demarează o activitate suplimentară prin care contribuie la dezvoltarea unei zone, activitate pe care nu ar fi inițiat-o în absența ajutorului sau pe care ar fi desfășurat-o într-o manieră diferită sau limitată sau într-un alt loc. Ajutoarele nu trebuie să subvenționeze costurile unei activități pe care o întreprindere le-ar fi suportat în orice caz și nu trebuie să compenseze riscul comercial normal al unei activități economice.

61.

Existența efectului de stimulare se poate dovedi prin două scenarii posibile:

62.

Dacă ajutorul nu modifică comportamentul beneficiarului prin stimularea investițiilor (suplimentare) în zona respectivă, atunci se poate considera că aceeași investiție s-ar efectua în regiune și în absența ajutorului. Astfel de ajutoare nu au efect de stimulare asupra atingerii obiectivului regional și nu pot fi aprobate drept compatibile cu piața internă.

63.

Cu toate acestea, în cazul ajutoarelor regionale acordate prin fonduri destinate politicii de coeziune în zonele „a” pentru investiții necesare pentru a atinge standarde stabilite de dreptul Uniunii, se poate considera că ajutorul are efect de stimulare dacă în absența ajutorului nu ar fi fost suficient de profitabil pentru beneficiar să facă investiția în zona respectivă, ceea ce ar fi dus la închiderea unei unități existente în acea zonă.

64.

Lucrările privind o investiție individuală pot începe doar după depunerea formularului de cerere pentru ajutor.

65.

Dacă lucrările încep înainte de depunerea cererii pentru ajutor, niciun ajutor acordat în legătură cu acea investiție individuală nu va fi considerat compatibil cu piața internă.

66.

Statele membre trebuie să introducă un formular standard de cerere, prevăzut în anexa la prezentele orientări (36). În formularul de cerere de ajutor, IMM-urile și întreprinderile mari trebuie să explice dintr-o perspectivă contrafactuală ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi primit ajutorul, indicând care dintre scenariile descrise la punctul 61 se aplică.

67.

În plus, întreprinderile mari trebuie să prezinte documente justificative cu privire la efectul scenariului contrafactual descris în formularul de cerere. IMM-urile nu sunt supuse acestei obligații.

68.

Autoritatea care acordă ajutorul trebuie să verifice credibilitatea scenariului și să confirme că ajutorul regional are efectul de stimulare corespunzător celui din scenariile descrise la punctul 61. Un scenariu contrafactual este credibil dacă este unul real și se raportează la factorii de decizie valabili la data la care beneficiarul hotărăște să efectueze investiția.

69.

În plus față de cerințele de la alineatele 64-67, pentru ajutorul individual notificat (37), statul membru trebuie să furnizeze dovezi clare ale faptului că ajutorul are un impact real asupra alegerii investiției sau a locației (38). Statul trebuie să specifice care scenariu descris la punctul 61 este aplicabil. Pentru a permite o evaluare cuprinzătoare, statul membru trebuie să furnizeze atât informații despre proiectul pentru care se solicită ajutorul, cât și o descriere detaliată a scenariului contrafactual în care nicio autoritate publică din SEE nu acordă vreun ajutor beneficiarului.

70.

În scenariul 1, statul membru ar putea dovedi că ajutorul are un efect de stimulare furnizând documente ale întreprinderii care demonstrează că investiția nu ar fi suficient de profitabilă în absența ajutorului.

71.

În scenariul 2, statul membru poate dovedi că ajutorul are un efect de stimulare furnizând documente ale întreprinderii care demonstrează ca a fost efectuată o comparație între costurile și beneficiile amplasării investiției în zona respectivă și cele din zona (zonele) alternativă (alternative). Comisia va verifica dacă aceste comparații sunt realiste.

72.

Statele membre sunt invitate să se bazeze, în special, pe documente oficiale emise de conducerea întreprinderii, pe evaluări ale riscurilor (inclusiv pe evaluarea riscurilor asociate locației), pe rapoarte financiare, pe planuri interne de afaceri, pe opinii ale experților și pe alte studii privind proiectul de investiție evaluat. Documentele care conțin informații despre estimările privind cererea, estimările costurilor, estimările financiare, documentele prezentate unui comitet de investiții și care dezvoltă mai multe scenarii de investiție sau documentele furnizate instituțiilor financiare ar putea ajuta statele membre să demonstreze efectul de stimulare.

73.

În acest context și în special în cazul scenariului 1, nivelul profitabilității poate fi evaluat pe baza metodelor standard aplicate în sectorul respectiv de activitate și care pot include metode de evaluare a valorii actualizate nete a proiectului (39), a ratei interne a rentabilității (40) sau a rentabilității medii a capitalului angajat. Profitabilitatea proiectului trebuie să fie comparată cu ratele normale ale rentabilității aplicate de întreprindere în alte proiecte de investiții de natură similară. Dacă aceste rate nu sunt disponibile, profitabilitatea proiectului trebuie să fie comparată cu costul capitalului întreprinderii în ansamblu sau cu ratele rentabilității observate în mod normal în industria în cauză.

74.

Dacă ajutorul nu modifică comportamentul beneficiarului prin stimularea investițiilor (suplimentare) în zona respectivă, regiunea nu beneficiază de un efect pozitiv. Prin urmare, ajutorul nu va fi considerat compatibil cu piața internă în situațiile în care se dovedește că aceeași investiție s-ar efectua în regiune chiar dacă ajutorul nu ar fi fost acordat.

75.

În cazul schemelor de ajutoare de exploatare, se va considera că ajutorul produce un efect de stimulare dacă este probabil ca, în absența ajutorului, nivelul activității economice din zona sau regiunea respectivă să fie redus semnificativ din cauza problemelor pe care ajutorul își propune să le soluționeze.

76.

Astfel, Comisia va considera că ajutorul generează o activitate economică suplimentară în zonele sau regiunile respective dacă statul membru a demonstrat existența și natura substanțială a acelor probleme în zona respectivă (a se vedea punctele 44-46).

77.

În principiu, valoarea ajutoarelor regionale trebuie să fie limitată la minimul necesar pentru a determina realizarea de investiții și activități economice suplimentare în zona respectivă.

78.

Ca regulă generală, se consideră că ajutoarele individuale care fac obiectul notificării sunt limitate la minimum dacă valoarea ajutorului corespunde costurilor nete suplimentare de implementare a investiției în zona respectivă, comparativ cu scenariul contrafactual în absența ajutorului. Tot astfel, în cazul ajutorului pentru investiții acordat unor mari întreprinderi în cadrul unei scheme notificate, statele membre trebuie să se asigure că valoarea ajutorului este limitată la minimum, folosind „abordarea pe baza costurilor nete suplimentare”.

79.

În situațiile de tipul scenariului 1 (decizii de realizare a investiției), valoarea ajutorului nu ar trebui, prin urmare, să depășească minimul necesar pentru ca proiectul să devină suficient de profitabil, de exemplu sporind rata internă a rentabilității acestuia peste ratele normale ale rentabilității aplicate de întreprinderea în cauză în alte proiecte de investiții de natură similară sau, dacă este cazul, sporind rata internă a rentabilității peste costul capitalului întreprinderii în ansamblu sau peste ratele de rentabilitate înregistrate de regulă în sectorul respectiv.

80.

În situațiile de tipul scenariului 2 (stimulente de alegere a locației), valoarea ajutorului nu ar trebui să depășească diferența dintre valoarea actualizată netă a investiției pentru zona vizată și valoarea actualizată netă a investiției în altă locație. Trebuie luate în considerare toate costurile și beneficiile relevante, inclusiv, de exemplu, costurile administrative, cheltuielile de transport, costurile cu formarea profesională neacoperite de un ajutor pentru formare, precum și diferențele salariale. Cu toate acestea, atunci când locația alternativă este în SEE, subvențiile acordate în această locație alternativă nu se iau în considerare.

81.

Pentru a asigura predictibilitatea și existența unor condiții de concurență echitabile, Comisia aplică și intensități maxime ale ajutoarelor (41) în cazul ajutorului pentru investiții. Aceste intensități maxime ale ajutoarelor au un dublu scop.

82.

În primul rând, în cazul schemelor notificate, aceste intensități maxime ale ajutoarelor reprezintă o protecție pentru IMM-uri: atât timp cât intensitatea ajutorului rămâne sub nivelul maxim permis, se consideră că criteriul „ajutor limitat la minimum” este îndeplinit.

83.

În al doilea rând, în toate celelalte cazuri, intensitățile maxime ale ajutoarelor sunt utilizate ca plafon maxim pentru abordarea costurilor nete suplimentare descrisă la punctele 79 și 80.

84.

Intensitățile maxime ale ajutoarelor sunt modulate în funcție de trei criterii:

85.

În consecință, sunt permise intensități mai ridicate ale ajutorului (și posibile denaturări mai mari ale concurenței și ale schimburilor comerciale) pe măsură ce nivelul de dezvoltare al regiunii-țintă este mai scăzut și dacă beneficiarul ajutorului este o întreprindere mică sau mijlocie.

86.

Având în vedere denaturările mai mari ale concurenței și schimburilor comerciale preconizate, intensitatea maximă a ajutorului pentru întreprinderile mari trebuie să fie redusă utilizând mecanismul definit la punctul 20 litera (c).

87.

Pentru ajutoarele destinate IMM-urilor, pot fi utilizate intensitățile crescute maxime ale ajutorului descrise în secțiunea 5.4. Cu toate acestea, IMM-urile nu pot beneficia de aceste intensități crescute dacă investiția are legătură cu un proiect mare de investiții.

88.

Pentru ajutoarele destinate întreprinderilor mari, statele membre trebuie să se asigure că valoarea ajutorului corespunde costurilor nete suplimentare de implementare a investiției în zona respectivă, comparativ cu scenariul contrafactual care ar surveni în absența ajutorului. Metoda explicată la punctele 79 și 80 trebuie utilizată împreună cu intensitățile maxime ale ajutorului ca valoare-plafon.

89.

În ceea ce privește ajutoarele pentru proiectele mari de investiții, trebuie să se asigure că ajutorul nu depășește intensitatea redusă. Atunci când ajutorul se acordă unui beneficiar pentru o investiție care este considerată a face parte dintr-un proiect unic de investiții, ajutorul trebuie redus pentru costurile eligibile care depășesc 50 de milioane EUR (42).

90.

Intensitatea maximă a ajutorului și valoarea ajutorului aferentă fiecărui proiect trebuie calculate de autoritatea care acordă ajutorul atunci când îl acordă. Intensitatea ajutorului trebuie calculată pe baza echivalentului subvenție brută, fie raportat la costurile totale elogibile ale investiției, fie la costurile salariale eligibile declarate de beneficiarul ajutorului în formularul de cerere.

91.

Dacă ajutorul pentru investiții calculat pe baza costurilor investiției este combinat cu ajutorul regional pentru investiții calculat pe baza costurilor salariale, ajutorul total nu poate depăși valoarea cea mai mare a ajutorului care rezultă în urma oricăruia dintre calcule, în limita intensității maxime permise a ajutoarelor pentru zona în cauză.

92.

Ajutorul pentru investiții poate fi acordat concomitent în cadrul mai multor scheme de ajutoare regionale ori cumulat cu un ajutor ad hoc, cu condiția ca valoarea totală a ajutorului din toate sursele să nu depășească intensitatea maximă permisă a ajutoarelor per proiect, care trebuie calculată în prealabil de prima autoritate care acordă ajutorul.

93.

Pentru o investiție inițială legată de proiectele privind cooperarea teritorială europeană (CTE) care îndeplinesc criteriile Regulamentului privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (43), intensitatea ajutorului care se aplică zonei în care se află investiția inițială se va aplica tuturor beneficiarilor participanți la proiect. Dacă investiția inițială se află în două sau mai multe zone asistate, intensitatea maximă a ajutorului pentru investiția inițială va fi cea aplicabilă în zona asistată unde este suportată cea mai mare parte a costurilor eligibile. Investițiile inițiale efectuate de întreprinderile mari în zonele „c” pot beneficia de ajutoare regionale în contextul proiectelor CTE doar dacă sunt investiții inițiale destinate activităților noi sau produselor noi.

94.

Cu excepția IMM-urilor și cu excepția achiziționării unei unități (44), activele achiziționate ar trebui să fie noi.

95.

În cazul IMM-urilor, până la 50 % din costurile studiilor preliminare sau ale serviciilor de consultanță legate de investiție pot fi, de asemenea, considerate costuri eligibile.

96.

În cazul ajutorului acordat pentru o schimbare fundamentală în procesul de producție, costurile eligibile trebuie să depășească amortizarea activelor legate de activitatea care trebuie modernizată în cursul celor trei exerciții financiare precedente.

97.

În cazul ajutoarelor acordate pentru diversificarea unei unități existente, costurile eligibile trebuie să depășească cu cel puțin 200 % valoarea contabilă a activelor reutilizate, astfel cum au fost înregistrate în exercițiul financiar ce precede începerea lucrărilor.

98.

Costurile legate de închirierea de imobilizări corporale pot fi luate în considerare în următoarele situații:

99.

În cazul achiziției unei unități, ar trebui luate în considerare numai costurile de achiziționare a activelor de la terții care nu au legătură cu vânzătorul. Tranzacția trebuie să aibă loc în condițiile pieței. Atunci când a fost deja acordat un ajutor pentru achiziționarea activelor înainte de achiziționarea acestora, costurile acestor active ar trebui să fie deduse din costurile eligibile aferente achiziționării unei unități. Dacă achiziționarea unei unități este însoțită de investiții suplimentare eligibile pentru ajutor, costurile eligibile ale acestei investiții ar trebui să fie adăugate la costurile de achiziționare a activelor unității.

100.

Pentru întreprinderile mari, costurile imobilizărilor necorporale sunt eligibile numai până la un plafon de 50 % din costurile totale eligibile ale investiției aferente proiectului. Pentru IMM-uri se pot lua în considerare costurile integrale ale imobilizărilor necorporale.

101.

Imobilizările necorporale care sunt eligibile pentru calculul costurilor investiției trebuie să rămână asociate zonei asistate în cauză și nu trebuie să fie transferate în alte regiuni. În acest scop, imobilizările necorporale trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

102.

Imobilizările necorporale trebuie să fie incluse în activele întreprinderii care beneficiază de ajutor și trebuie să rămână asociate proiectului pentru care s-a acordat ajutorul pe o perioadă de minimum cinci ani (trei ani în cazul IMM-urilor).

103.

Ajutoarele regionale pot fi calculate și prin raportare la costurile salariale estimate pe baza locurilor de muncă create în urma investiției inițiale. Ajutorul poate compensa numai costurile salariale ale persoanei angajate calculate pe o perioadă de doi ani, iar intensitatea rezultată nu poate depăși intensitatea permisă a ajutoarelor în zona respectivă.

104.

În situațiile de tipul scenariului 1 (decizia de realizare a investiției), Comisia va verifica dacă valoarea ajutorului depășește minimul necesar pentru ca proiectul să devină suficient de profitabil, utilizând metoda prevăzută la punctul 79.

105.

Pentru situațiile de tipul scenariului 2 (stimulent de alegere a locației), Comisia va compara valoarea actualizată netă a investiției pentru zona vizată cu valoarea actualizată netă a investiției într-o altă locație, utilizând metoda prevăzută la punctul 80.

106.

Calculele utilizate în vederea analizării efectului de stimulare pot fi folosite și pentru a evalua dacă ajutorul este proporțional. Statul membru trebuie să demonstreze proporționalitatea pe baza unor documente de tipul celor specificate la punctul 72.

107.

Intensitatea ajutorului nu poate depăși intensitatea ajustată permisă a ajutoarelor.

108.

Statul membru trebuie să demonstreze că nivelul ajutorului este proporțional cu problemele pe care ajutorul urmărește să le soluționeze.

109.

Trebuie să fie îndeplinite, în special, următoarele condiții generale:

110.

În ceea ce privește ajutoarele pentru compensarea anumitor costuri suplimentare în regiunile ultraperiferice, costurile eligibile trebuie să poată fi atribuite integral unuia sau mai multora dintre handicapurile permanente menționate la articolul 349 din tratat. Acele costuri suplimentare nu pot cuprinde cheltuielile de transport și alte costuri suplimentare care pot fi atribuite altor factori și trebuie cuantificate în raport cu nivelul costurilor suportate de întreprinderi similare înregistrate în alte regiuni din acel stat membru.

111.

În ceea ce privește ajutoarele destinate reducerii anumitor dificultăți specifice cu care se confruntă IMM-urile în zone „a”, nivelul ajutorului trebuie redus progresiv pe durata schemei (45).

112.

Pentru ca ajutorul să fie compatibil, efectele negative ale măsurii de ajutor în ceea ce privește denaturarea concurenței și impactul asupra comerțului între statele membre trebuie să fie limitate și mai puțin semnificative decât efectele pozitive în ceea ce privește contribuția la obiectivul de interes comun. Anumite situații pot fi identificate atunci când efectele negative depășesc în mod evident efectele pozitive, ceea ce înseamnă că ajutorul nu poate fi considerat ca fiind compatibil cu piața internă.

113.

Ajutoarele regionale pot determina două dintre formele principale de denaturare posibilă a concurenței și a schimburilor comerciale. Este vorba despre denaturările piețelor de produse și efectele legate de alegerea locației. Ambele tipuri pot duce atât la alocări ineficiente de resurse (care subminează performanța economică a pieței interne), cât și la probleme de distribuție (distribuția activității economice la nivelul regiunilor).

114.

Unul dintre posibilele efecte negative ale ajutoarelor de stat este faptul că acestea împiedică mecanismul pieței să furnizeze rezultate eficiente prin recompensarea producătorilor celor mai eficienți și prin exercitarea de presiuni asupra celor mai puțini eficienți pentru ce aceștia să își îmbunătățească activitatea, să se restructureze sau să iasă de pe piață. O majorare semnificativă a capacității în urma ajutoarelor de stat pe o piață insuficient de performantă ar putea, în special, denatura în mod nejustificat concurența, întrucât crearea sau menținerea unei capacități excedentare ar putea duce la o comprimare a marjelor de profit și la reducerea investițiilor efectuate de concurenți sau chiar la eliminarea acestora de pe piață. Acest fapt ar putea duce la o situație în care concurenți care altfel ar fi putut să se mențină pe piață sunt forțați să iasă de pe piață. De asemenea, această situație poate împiedica întreprinderile să intre sau să se extindă pe piață și poate descuraja concurenții să inoveze, ceea ce duce la structuri de piață ineficiente, care pe termen lung dăunează și consumatorilor. Mai mult, disponibilitatea ajutorului poate să îi determine pe potențialii beneficiari să se complacă sau să adopte un comportament excesiv de riscant. Este probabil ca efectele pe termen lung asupra performanțelor generale din sectorul respectiv să fie negative.

115.

Ajutorul poate produce efecte negative și în ceea ce privește creșterea sau menținerea unei puteri semnificative de piață a beneficiarului. Chiar și în cazul în care ajutorul nu consolidează în mod direct o putere semnificativă de piață, poate face acest lucru în mod indirect, descurajând extinderea concurenților existenți sau determinând eliminarea acestora de pe piață ori descurajând noii concurenți să intre pe piață.

116.

În afara denaturărilor de pe piețele de produse, ajutoarele regionale afectează, prin natura lor, și locația în care se desfășoară activitatea economică. Atunci când o zonă atrage o investiție în urma ajutorului, o alta pierde această oportunitate. Aceste efecte negative în zonele afectate de ajutor se pot resimți prin pierderea activității economice și pierderea de locuri de muncă, inclusiv la nivelul subcontractanților. Acestea se pot poate resimți și prin pierderea unor externalități pozitive (de exemplu, efectul de grupare, diseminarea cunoștințelor, educație și formare etc.).

117.

Specificitatea geografică a ajutoarelor regionale le diferențiază pe acestea de alte forme de ajutoare orizontale. O caracteristică specială a ajutoarelor regionale este faptul că au drept scop influențarea investitorilor în alegerea locației proiectelor de investiții. Atunci când ajutoarele regionale compensează costurile suplimentare rezultate din handicapurile regionale și sprijină realizarea de investiții suplimentare în zonele asistate fără a le devia pe cele din alte zone asistate, acestea contribuie nu numai la dezvoltarea regiunii, ci și la realizarea coeziunii și, în ultimă instanță, prezintă avantaje pentru întreaga Uniune. În ceea ce privește eventualele efecte negative ale ajutoarelor regionale din punctul de vedere al locației, acestea sunt deja limitate într-o anumită măsură prin intermediul hărților ajutoarelor regionale, în care sunt definite exhaustiv zonele în care se pot acorda ajutoare regionale, ținând seama de obiectivele de echitate și de obiectivele politicii de coeziune, precum și de intensitățile maxime permise ale ajutoarelor. Cu toate acestea, pentru a evalua impactul efectiv al ajutorului asupra obiectivului de coeziune este important să se știe ce s-ar fi întâmplat în absența ajutorului.

118.

Comisia identifică o serie de situații în care efectele negative ale ajutorului compensează în mod evident orice efecte pozitive, astfel încât ajutorul nu poate fi considerat ca fiind compatibil cu piața internă.

119.

Comisia stabilește intensitățile maxime ale ajutoarelor. Acestea constituie o cerință minimă pentru asigurarea compatibilității, scopul acesteia fiind de a preveni utilizarea ajutoarelor de stat pentru proiecte în care raportul dintre cuantumul ajutorului și costurile eligibile este considerat ca fiind extrem de ridicat, având așadar un efect potențial de denaturare. De regulă, cu cât sunt mai accentuate efectele pozitive care pot fi generate de proiectul susținut și cu cât este mai mare necesitatea ajutorului respectiv, cu atât va mai ridicat plafonul intensității ajutoarelor.

120.

În situațiile de tipul scenariului 1 (decizii de realizare a investiției), atunci când crearea capacității de către proiect intervine pe o piață care este în declin absolut din punct de vedere structural, Comisia consideră acest demers ca fiind un efect negativ, fiind puțin probabil ca acesta să fie compensat de vreun efect pozitiv.

121.

În situațiile de tipul scenariului 2 (decizii privind alegerea locației), în cazul în care, în absența ajutorului, investiția ar fi fost localizată într-o regiune cu o intensitate a ajutoarelor regionale superioară sau similară celei din regiunea vizată, se va considera că acordarea ajutorului ar avea un efect negativ care este improbabil să fie compensat de vreun efect pozitiv, deoarece este contrar obiectivului ajutoarelor regionale (46).

122.

În cazul în care beneficiarul închide o activitate identică sau similară în altă zonă din SEE și mută activitatea respectivă în zona vizată și, dacă există o legătură de cauzalitate între ajutor și relocare, acest fapt va reprezenta un efect negativ, fiind puțin probabil ca acesta să fie compensat prin elemente pozitive.

123.

Atunci când evaluează măsurile notificate, Comisia va solicita toate informațiile necesare pentru a analiza dacă ajutoarele de stat ar avea sau nu ca efect pierderi substanțiale de locuri de muncă în locațiile existente din SEE.

124.

Schemele de ajutoare pentru investiții nu trebuie să ducă la denaturări semnificative ale concurenței și ale comerțului. În special, chiar dacă denaturările pot fi considerate ca fiind limitate la nivel individual (cu condiția să fie îndeplinite toate criteriile pentru ajutoarele pentru investiții), atunci când sunt cumulate, schemele ar putea totuși să ducă la denaturări semnificative. Astfel de denaturări ar putea viza piețele de producție prin crearea sau agravarea unui caz de capacitate excedentară sau prin crearea, creșterea ori menținerea unei puteri semnificative de piață a unor beneficiari într-un mod care va afecta stimulentele dinamice. Ajutoarele acordate în baza schemelor ar putea duce, de asemenea, la pierderea semnificativă a activității economice în alte zone ale SEE. În cazul unei scheme axate pe anumite sectoare, riscul unor astfel de denaturări este chiar mai ridicat.

125.

Prin urmare, statul membru trebuie să demonstreze că aceste efecte negative vor fi limitate la minimum, ținând seama, de exemplu, de amploarea proiectelor în cauză, de valorile individuale și cumulate ale ajutoarelor, de beneficiarii preconizați, precum și de caracteristicile sectoarelor vizate. Pentru a permite Comisiei să analizeze efectele negative probabile, statul membru ar putea prezenta orice evaluare a impactului de care dispune, precum și evaluări ex post efectuate pentru scheme similare anterioare.

126.

Atunci când acordă ajutorul unor proiecte individuale în cadrul unei scheme, autoritatea care acordă ajutorul trebuie să verifice și să confirme că ajutorul nu creează efectele negative evidente descrise la punctul 121. În cazul ajutoarelor pentru care trebuie indicată locația alternativă care ar fi fost aleasă în absența ajutorului, această verificare se poate baza pe informațiile primite de la beneficiarul care solicită ajutorul și pe declarația prezentată în formularul de cerere standard.

127.

La evaluarea efectelor negative ale ajutoarelor care fac obiectul notificării, Comisia face distincție între cele două scenarii contrafactuale descrise la punctele 104 și 105 de mai sus.

128.

În situațiile de tipul scenariului 1, Comisia evidențiază, în special, efectele negative legate de cumularea capacităților de producție excedentare în sectoarele aflate în declin, de împiedicarea ieșirii de pe piață și de conceptul de putere semnificativă de piață. Aceste efecte negative sunt descrise mai jos la punctele 129-138 și trebuie contracarate de efectele pozitive ale ajutorului. Cu toate acestea, în cazul în care se stabilește că ajutorul ar avea ca rezultat efectele negative evidente descrise la punctul 120, ajutorul respectiv nu poate fi considerat compatibil cu piața internă întrucât este puțin probabil ca acesta să fie compensat de vreun element pozitiv.

129.

Pentru a identifica și a evalua eventualele denaturări ale concurenței și ale comerțului, statele membre ar trebui să furnizeze dovezi care să permită Comisiei să identifice piețele de produse vizate (adică produsele afectate de schimbarea de comportament a beneficiarului ajutorului) și să identifice concurenții și clienții/consumatorii afectați.

130.

Comisia va utiliza diverse criterii pentru a evalua aceste denaturări potențiale, cum ar fi structura pieței produsului în cauză, performanțele pieței (piață în scădere sau în creștere), procesul de selecție a beneficiarului ajutorului, barierele la intrare și la ieșire, gradul de diferențiere a produsului.

131.

Faptul că o întreprindere apelează în mod sistematic la ajutoare de stat ar putea indica faptul că întreprinderea în cauză nu este în măsură să facă față concurenței fără sprijin sau că beneficiază de avantaje necuvenite comparativ cu concurenții săi.

132.

Comisia distinge două surse principale ale eventualelor efecte negative asupra piețelor de produse:

133.

Pentru a evalua dacă ajutorul poate servi la crearea sau la menținerea unor structuri de piață ineficiente, Comisia va lua în considerare capacitatea suplimentară de producție creată de proiect și va determina dacă piața este neperformantă.

134.

În cazul în care piața vizată este în creștere, în mod normal există mai puține motive să se considere că ajutorul va afecta stimulentele dinamice sau că va împiedica în mod nejustificat ieșirea de pe piață sau intrarea pe piață.

135.

Situația este mai problematică în cazul piețelor aflate în declin. În acest sens, Comisia face distincția între cazurile în care pe termen lung piața relevantă este în mod structural în declin (adică înregistrează o rată de creștere negativă) și cazurile în care piața relevantă se află într-un declin relativ (adică înregistrează o rată de creștere pozitivă, însă nu depășește o rată de creștere de referință).

136.

Performanța insuficientă a pieței va fi măsurată, în mod normal, în raport cu PIB-ul SEE din cei trei ani care preced demararea proiectului (rata de referință); performanța poate fi stabilită și pe baza ratelor de creștere anticipate pentru următorii trei până la cinci ani. Indicatorii pot include creșterea viitoare previzibilă a pieței în cauză și ratele anticipate de utilizare a capacității, precum și posibilul impact al creșterii capacității asupra concurenților, prin efectele sale asupra prețurilor și a marjelor de profit.

137.

În unele cazuri, este posibil ca evaluarea creșterii pieței de produse în SEE să nu fie adecvată pentru evaluarea integrală a efectelor ajutorului, în special dacă piața geografică este mondială. În aceste situații, Comisia va analiza efectul ajutoarelor asupra structurilor pieței în cauză, în special posibilitatea ca acestea să elimine producători din SEE.

138.

Pentru a evalua existența unei puteri semnificative de piață, Comisia va ține seama de poziția beneficiarului pe o anumită perioadă de timp înainte de primirea ajutorului și de poziția pe piață preconizată după finalizarea investiției. Comisia va ține seama de cotele de piață ale beneficiarului, precum și de cotele de piață ale concurenților acestuia și de alți factori relevanți, cum ar fi, de exemplu, structura pieței, analizând concentrarea pe piață, posibilele bariere la intrare (47), puterea de cumpărare (48) și barierele în calea extinderii sau ieșirii.

139.

Dacă în urma analizei scenariului contrafactual rezultă că în absența ajutorului investiția s-ar fi realizat într-o altă locație (scenariul 2) care aparține de aceeași piață geografică a produsului vizat și dacă ajutorul este proporțional, eventualele efecte în ceea ce privește capacitatea excedentară sau puterea semnificativă de piață ar fi, în principiu, aceleași, indiferent de acordarea sau nu a ajutorului. În astfel de cazuri, este posibil ca efectele pozitive ale ajutorului să fie mai semnificative decât efectele negative limitate asupra concurenței. Cu toate acestea, atunci când locația alternativă se află în SEE, Comisia verifică, în principal, efectele negative legate de respectiva locație alternativă; prin urmare, dacă ajutorul creează efectele negative evidente descrise la punctele 121 și 122, ajutorul nu poate fi considerat compatibil cu piața internă, întrucât este puțin probabil ca acesta să fie compensat de vreun element pozitiv.

140.

În cazul în care ajutorul este necesar și proporțional în vederea îndeplinirii obiectivului comun prezentat în subsecțiunea 3.2.3, este probabil ca efectele negative ale ajutorului să fie compensate prin efecte pozitive. Cu toate acestea, în unele cazuri, ajutorul poate rezulta în modificări ale structurii pieței sau ale caracteristicilor unui sector de activitate sau a unei industrii, fapt care ar putea denatura semnificativ concurența prin bariere la intrarea sau la ieșirea de pe piață, prin efecte de substituire sau prin devierea fluxurilor comerciale. În astfel de cazuri, este puțin probabil ca efectele negative să fie compensate prin efecte pozitive.

141.

Statele membre vor publica pe un site central sau pe un singur site care preia informații de pe mai multe site-uri (de exemplu, site-urile internet regionale) cel puțin următoarele informații privind măsurile de ajutor de stat ce fac obiectul notificării: textul schemei de ajutoare notificate și dispozițiile de punere în aplicare aferente, autoritatea care acordă ajutorul, beneficiarii individuali, cuantumul ajutorului per beneficiar și intensitatea ajutorului. Aceste cerințe sunt aplicabile atât ajutoarelor individuale acordate în baza schemelor ce fac obiectul notificării, cât și ajutoarelor ad hoc. Aceste informații trebuie publicate după adoptarea deciziei de acordare a ajutorului, trebuie păstrate cel puțin 10 ani și trebuie puse la dispoziția publicului larg, fără restricții (49).

142.

Pentru a obține garanții suplimentare ale limitării numărului denaturărilor concurenței și ale comerțului, Comisia poate solicita ca anumite scheme să aibă un termen-limită (de regulă de până la 4 ani) și să fie supuse evaluării la care se face referire la punctul 27.

143.

Vor fi evaluate schemele care au un efect potențial ridicat de denaturare, adică acele scheme care pot restricționa concurența în mod semnificativ dacă modul lor de punere în aplicare nu este revizuit în timp util.

144.

Având în vedere obiectivele evaluării și pentru a nu impune o povară disproporționată pentru statele membre în ceea ce privește cuantumurile mai mici ale ajutoarelor, această obligație poate fi impusă doar în cazul schemelor de ajutor cu bugete mari, care au caracteristici noi, sau atunci când se preconizează că vor exista schimbări semnificative ale pieței, tehnologiei sau în materie de reglementare. Evaluarea trebuie efectuată de către un expert independent de autoritatea care acordă ajutorul de stat pe baza unei metodologii comune (50) și trebuie făcută publică. Evaluarea trebuie prezentată Comisiei cu suficient timp înainte pentru a permite să se analizeze posibilitatea prelungirii schemei de ajutoare și, în orice caz, la expirarea schemei. Domeniul de aplicare și metodologia acestei evaluări vor fi specificate în decizia de aprobare a schemei de ajutoare. Orice măsură de ajutor ulterioară cu un obiectiv similar trebuie să țină seama de rezultatele evaluării.

145.

În această secțiune, Comisia stabilește criteriile pentru identificarea zonelor care îndeplinesc condițiile de la articolul 107 alineatul (3) literele (a) și (c) din tratat. Zonele care îndeplinesc aceste criterii și pe care un stat membru intenționează să le numească zone „a” sau zone „c” trebuie identificate pe o hartă a ajutoarelor regionale care trebuie notificată Comisiei și aprobată de aceasta înainte de a se putea acorda ajutoare regionale întreprinderilor din zonele desemnate. Hărțile trebuie să specifice, de asemenea, intensitățile maxime ale ajutoarelor aplicabile în zonele respective.

146.

Având în vedere faptul că ajutoarele de stat regionale derogă de la interdicția generală privind ajutoarele de stat prevăzută la articolul 107 alineatul (1) din tratat, Comisia consideră că populația cumulată în zonele „a” și „c” din Uniune trebuie să fie mai mică decât cea a zonelor nedesemnate. Astfel, acoperirea demografică totală a zonelor desemnate ar trebui să fie mai mică de 50 % din populația Uniunii.

147.

În liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 (51) acoperirea demografică totală a zonelor „a” și „c” a fost stabilită la 42 % din populația UE-25 (45,5 % din populația UE-27). Comisia consideră că acest nivel inițial de acoperire demografică totală ar trebui adaptat pentru a reflecta actuala situație economică dificilă a mai multor state membre.

148.

În consecință, pentru perioada 2014-2020 (52), plafonul de acoperire totală din zonele „a” și „c” ar trebui stabilit la 46,53 % din populația UE-27.

149.

Articolul 107 alineatul (3) litera (a) din tratat prevede că „ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică și socială” pot fi considerate compatibile cu piața internă. Conform deciziei Curții de Justiție, „utilizarea termenilor «anormal» și «extrem» la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE indică faptul că scutirea vizează numai zonele în care situația economică este extrem de nefavorabilă comparativ cu [Uniunea] în ansamblu” (53).

150.

Comisia consideră că au fost îndeplinite condițiile de la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din tratat în regiunile NUTS 2 (54) care au un produs intern brut (PIB) pe cap de locuitor mai mic sau egal cu 75 % din media Uniunii (55).

151.

În consecință, un stat membru poate să desemneze următoarele zone drept zone „a”:

152.

Zonele „a” eligibile sunt prezentate per stat membru în anexa I.

153.

Articolul 107 alineatul (3) litera (c) din tratat prevede că pot fi considerate compatibile cu piața internă „ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun”. Conform Curții de Justiție, „derogarea de la articolul [107] alineatul (3) litera (c) […] permite dezvoltarea anumitor zone fără a fi restricționată de condițiile economice prevăzute la articolul [107] alineatul (3) litera (a), cu condiția ca un astfel de ajutor să «nu modifice în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun». Această dispoziție împuternicește Comisia să autorizeze ajutoarele destinate să stimuleze dezvoltarea economică a zonelor unui stat membru care sunt defavorizate în raport cu media națională” (58).

154.

Plafonul acoperirii totale pentru zonele „c” din Uniune („acoperire zone «c» ”) se obține prin scăderea populației din zonele eligibile „a” ale Uniunii din plafonul acoperirii totale prevăzut la punctul 148.

155.

Există două categorii de zone „c”:

156.

Comisia consideră că fiecare stat membru în cauză trebuie să aibă suficientă acoperire „c” pentru a putea să desemneze ca zone „c” regiunile care erau zone „a” pe harta ajutoarelor regionale în perioada 2011-2013 (59).

157.

De asemenea, Comisia consideră că fiecare stat membru trebuie să aibă suficientă acoperire „c” pentru a putea să desemneze drept zone „c” regiunile cu o densitate scăzută a populației.

158.

Astfel, zonele următoare vor fi considerate zone „c” predefinite:

159.

Repartizarea specifică a acoperirii „c” predefinite este prevăzută în anexa I de către fiecare stat membru. Această alocare specifică a populației poate fi utilizată numai pentru a desemna zonele „c” predefinite.

160.

Un stat membru poate desemna ca zone „c” acele zone „c” predefinite menționate la punctul 158.

161.

Pentru zonele cu o densitate scăzută a populației, un stat membru ar trebui să desemneze, în principiu, regiunile NUTS 2 cu mai puțin de 8 locuitori pe km2 sau regiunile NUTS 3 cu mai puțin de 12,5 locuitori pe km2. Cu toate acestea, un stat membru poate desemna anumite părți din regiunile NUTS 3 cu mai puțin de 12,5 locuitori pe km2 sau alte zone învecinate cu regiunile NUTS 3, cu condiția ca zonele desemnate să aibă mai puțin de 12,5 locuitori pe km2 și ca desemnarea lor să nu depășească alocarea specifică a acoperirii „c” menționate la punctul 160.

162.

Plafonul acoperirii totale pentru zonele „c” din Uniune care nu sunt predefinite se obține prin scăderea populației din zonele „a” eligibile și din zonele „c” predefinite din plafonul acoperirii totale specificat la punctul 148. Acoperirea din zonele „c” care nu sunt predefinite se alocă între statele membre prin aplicarea metodei prezentate în anexa II.

163.

Pentru a trata dificultățile întâmpinate de statele membre care au fost extrem de afectate de criza economică, Comisia consideră că acoperirea totală a fiecărui stat membru care beneficiază de ajutor financiar în cadrul mecanismului de asistență financiară pe termen mediu pentru statele membre din afara zonei euro, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 332/2002 al Consiliului (61), al Fondului european de stabilitate financiară (FESF) (62), al Mecanismului european de stabilizare financiară (MFSF) (63) sau al Mecanismul european de stabilitate (MES) (64), nu trebuie redusă comparativ cu perioada 2007-2013.

164.

Pentru a asigura continuitatea hărților ajutoarelor regionale și un domeniu de acțiune minim pentru toate statele membre, Comisia consideră că niciun stat membru nu ar trebui să piardă mai mult de jumătate din acoperirea sa totală comparativ cu perioada 2007-2013 și că fiecare stat membru ar trebui să aibă o acoperire demografică minimă.

165.

În consecință, prin derogare de la plafonul acoperirii totale definit la punctul 148, acoperirea „c” a fiecărui stat membru vizat este majorată după cum este necesar, astfel încât:

166.

Acoperirea „c” care nu este predefinită, inclusiv dispozitivul de siguranță și acoperirea demografică minimă, sunt stabilite de către fiecare stat membru în anexa I.

167.

Comisia consideră că criteriile utilizate de statele membre în vederea desemnării zonelor „c” ar trebui să reflecte diversitatea situațiilor în care s-ar justifica acordarea ajutoarelor regionale. Prin urmare, criteriile ar trebui să vizeze anumite probleme socioeconomice, geografice sau structurale care pot apărea în zonele „c” și să ofere garanții suficiente potrivit cărora acordarea ajutoarelor de stat regionale nu va modifica în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care să contravină interesului comun.

168.

Astfel, un stat membru poate desemna ca zone „c” acele zone „c” care nu sunt predefinite, pe baza criteriilor de mai jos:

169.

În scopul aplicării criteriilor menționate la punctul 168, conceptul de zone învecinate se referă la unități administrative locale 2 (LAU 2) (73) întregi sau la un grup de zone întregi LAU 2 (74). Se consideră că un grup de zone LAU 2 formează o zonă învecinată dacă fiecare zonă din grup are o graniță administrativă comună cu o altă zonă din grup (75).

170.

Respectarea acoperirii demografice permise pentru fiecare stat membru va fi determinată pe baza celor mai recente date privind numărul total al populației rezidente din zonele respective, astfel cum au fost publicate de birourile naționale de statistică.

171.

Comisia consideră că intensitățile maxime ale ajutoarelor aplicabile ajutoarelor regionale pentru investiții trebuie să țină seama de natura și de amploarea disparităților dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni din Uniune. Prin urmare, intensitățile ajutoarelor ar trebui să fie mai ridicate în zonele „a” decât în zonele „c”.

172.

Intensitatea ajutoarelor în zonele „a” nu poate depăși:

173.

Intensitățile maxime ale ajutoarelor stabilite la punctul 172 pot fi majorate cu până la 20 de puncte procentuale în regiunile ultraperiferice în care PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic sau egal cu 75 % din media UE-27 sau cu până la 10 puncte procentuale în alte regiuni ultraperiferice.

174.

Intensitatea ajutoarelor nu va depăși:

175.

În fostele zone „a”, intensitatea de 10 % ESB a ajutorului poate fi majorată cu până la 5 puncte procentuale între 1 iulie 2014 și 31 decembrie 2017.

176.

Dacă o zonă „c” se învecinează cu o zonă „a”, intensitatea maximă a ajutoarelor în regiunile NUTS 3 sau în părți din regiunile NUTS 3 din zona „c” respectivă și care se învecinează cu zona „a”, poate fi majorată după cum se consideră necesar, astfel încât diferența dintre intensitățile celor două zone să nu depășească 15 puncte procentuale.

177.

Intensitățile maxime ale ajutoarelor prezentate în subsecțiunile 5.4.1 și 5.4.2 pot fi majorate cu până la 20 de puncte procentuale pentru întreprinderile mici sau cu până la 10 puncte procentuale pentru întreprinderile mijlocii (76).

178.

După publicarea prezentelor orientări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fiecare stat membru trebuie să transmită Comisiei o hartă unică a ajutoarelor regionale care este aplicabilă de la 1 iulie 2014 până la 31 decembrie 2020. Fiecare notificare trebuie să cuprindă informațiile specificate în formularul din anexa III.

179.

Pe baza prezentelor orientări, Comisia va examina fiecare hartă notificată a ajutoarelor regionale și va adopta o decizie de aprobare a hărții ajutoarelor regionale pentru statul membru vizat. Fiecare hartă a ajutoarelor regionale va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și va face parte integrantă din prezentele orientări.

180.

Un stat membru poate decide, din proprie inițiativă, să stabilească o rezervă a acoperirii demografice naționale care să reprezinte diferența dintre plafonul acoperirii demografice a statului membru respectiv, repartizat de Comisie (77), și acoperirea utilizată pentru zonele „a” și „c” desemnate în harta ajutoarelor regionale a statului respectiv.

181.

Dacă decide să constituie o astfel de rezervă, un stat membru poate oricând să utilizeze rezerva pentru a adăuga zone „c” noi pe harta sa până când atinge plafonul acoperirii naționale. În acest sens, statul membru poate să utilizeze datele socioeconomice cele mai recente furnizate de Eurostat, de biroul național de statistică al statului în cauză sau de alte surse recunoscute. Populația din zonele „c” vizate se calculează pe baza datelor demografice utilizate pentru a elabora harta inițială.

182.

Statul membru trebuie să notifice Comisia de fiecare dată când intenționează să utilizeze rezerva sa demografică pentru a adăuga noi zone „c” înainte de a pune în aplicare astfel de modificări.

183.

În iunie 2016 (78), Comisia va stabili dacă regiunile NUTS 2 (79) care nu sunt menționate în anexa I la prezentele orientări ca fiind zone „a” au un PIB pe cap de locuitor mai mic de 75 % din media EU 28 și va publica o comunicare referitoare la rezultatele acestei analize. În acel moment, Comisia va stabili dacă aceste zone identificate pot deveni eligibile pentru a primi ajutor regional, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (a) din tratat, precum și nivelul intensității ajutorului corespunzător PIB-ului pe cap de locuitor. Dacă aceste zone identificate sunt desemnate fie ca zone „c” predefinite, fie ca zone „c” nepredefinite pe harta ajutoarelor de stat regionale aprobată de Comisie în conformitate cu prezentele orientări, procentajul alocării specifice a populației pentru zonele „c” indicate in anexa I va fi ajustat în mod corespunzător. Comisia va publica modificările aduse anexei I. În limita alocării specifice ajustate pentru zonele „c” (80), un stat membru poate să modifice lista zonelor „c” incluse pe harta sa a ajutoarelor regionale în perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2020. Aceste modificări nu pot depăși 50 % din acoperirea „c” ajustată a fiecărui stat membru.

184.

În scopul modificării listei zonelor „c”, statul membru poate utiliza datele privind PIB-ul pe cap de locuitor și rata șomajului furnizate de Eurostat, de biroul național de statistică sau de alte surse recunoscute, folosind media ultimilor trei ani pentru care există astfel de date (la data notificării hărții modificate). Populația din zonele „c” vizate se calculează pe baza datelor demografice utilizate pentru a defini harta inițială.

185.

Statul membru trebuie să notifice Comisia cu privire la modificările aduse hărții sale și determinate de includerea unor zone „a” suplimentare și de substituirea unor zone „c” înainte de intrarea în vigoare a acestora și până cel târziu la 1 septembrie 2016.

186.

Comisia extinde orientările privind ajutoarele de stat regionale 2007-2013 (81) și Comunicarea privind criteriile pentru o evaluare aprofundată a ajutoarelor regionale pentru proiecte mari de investiții (82) până la 30 iunie 2014.

187.

Hărțile ajutoarelor regionale aprobate în temeiul orientărilor privind ajutoarele de stat regionale 2007-2013 expiră la 31 decembrie 2013. Prin urmare, perioada de tranziție de șase luni prevăzută la articolul 44 alineatul (3) din Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare (GBER) (83) nu se aplică schemelor de ajutoare regionale puse în aplicare în cadrul GBER. Pentru acordarea ajutoarelor regionale după 31 decembrie 2013, pe baza schemelor exceptate pe categorii existente, statele membre sunt invitate să notifice în timp util prelungirea hărților ajutoarelor regionale, pentru a permite Comisiei să aprobe o prelungire a acestor hărți înainte de 31 decembrie 2013. De regulă, schemele aprobate în temeiul orientărilor privind ajutoarele regionale 2007-2013 expiră la sfârșitul anului 2013, astfel cum este specificat în decizia corespunzătoare a Comisiei. Orice prelungire a acestor scheme trebuie notificată Comisiei în timp util.

188.

Comisia va aplica principiile enunțate în prezentele orientări pentru evaluarea compatibilității tuturor ajutoarelor regionale care urmează să fie acordate după 30 iunie 2014. Ajutoarele regionale acordate în mod ilegal sau cele care urmează a fi acordate după 31 decembrie 2013 și înainte de 1 iulie 2014 vor fi evaluate în conformitate cu orientările privind ajutoarele regionale 2007-2013.

189.

Întrucât trebuie să fie consecvente cu harta ajutoarelor regionale, notificările schemelor de ajutoare regionale sau ale măsurilor de ajutor care se vor acorda după 30 iunie 2014 nu pot fi considerate complete până când Comisia nu adoptă o decizie de aprobare a hărții ajutoarelor regionale pentru statul membru în cauză în conformitate cu procedurile descrise în subsecțiunea 5.5. În consecință, Comisia nu va examina, în principiu, notificările privind schemele de ajutoare regionale care urmează să se aplice după 30 iunie 2014 sau notificările privind ajutoarele individuale care urmează să fie acordate după această dată înainte de adoptarea unei decizii de aprobare a hărții ajutoarelor regionale pentru statul membru în cauză.

190.

Comisia consideră că punerea în aplicare a prezentelor orientări va duce la modificări substanțiale ale normelor aplicabile ajutoarelor regionale în cadrul Uniunii. De asemenea, având în vedere noul context economic și social din cadrul Uniunii, pare necesar să se verifice dacă toate schemele de ajutoare regionale, inclusiv schemele de ajutoare pentru investiții și schemele de ajutoare de exploatare, se justifică și sunt eficiente în continuare.

191.

Din aceste motive, Comisia propune statelor membre, în temeiul articolului 108 alineatul (1) din tratat, următoarele măsuri adecvate:

192.

În temeiul Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (84) și al Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului des stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (85), statele membre trebuie să prezinte rapoarte anuale Comisiei.

193.

Statele membre vor transmite Comisiei informații privind fiecare ajutor individual cu o valoare mai mare de 3 milioane EUR acordat în cadrul unei scheme, în formatul prevăzut în anexa VI, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data acordării ajutorului.

194.

Statele membre trebuie să păstreze evidențe detaliate privind toate măsurile de acordare a ajutoarelor. Astfel de evidențe trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a stabili dacă au fost îndeplinite condițiile privind costurile eligibile și intensitățile maxime ale ajutoarelor. Aceste evidențe trebuie păstrate pe o perioadă de 10 ani de la data acordării ajutorului și trebuie puse la dispoziția Comisiei la cererea acesteia.

195.

Comisia poate decide să modifice oricând prezentele orientări în cazul în care acest lucru este necesar din motive legate de politica în materie de concurență sau pentru a ține seama de alte politici și angajamente internaționale ale Uniunii sau din orice alt motiv justificat.