16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/1

Raportor:

dl Panagiotis GKOFAS

Coraportor:

dl Luis Miguel PARIZA CASTAÑOS

1.1

Obiectivul prezentului aviz este de a contribui la lucrările Preşedinţiei elene și, totodată, de a asigura continuitatea pe durata Președinției italiene, astfel încât politica UE în domeniul imigraţiei și azilului să își consolideze dimensiunea externă. Imigrația reprezintă o chestiune deosebit de complexă, care reclamă cooperarea mai multor părți interesate și o gestionare comună și larg cuprinzătoare din partea UE, atât la nivel european, cât și la nivel internațional (1).

1.2

UE trebuie să renunțe la a considera politica în domeniul imigraţiei drept o chestiune aproape în exclusivitate internă. O parte dintre erorile pe care le comitem se datorează acestei idei greșite. CESE consideră că Europa trebuie să gestioneze imigraţia în cadrul unei abordări globale, care să includă atât dimensiunea internă cât și cea externă: gestionarea internă a migrației și cooperarea cu ţările terțe reprezintă componente ale aceleiași politici, dacă se dorește ca acțiunile întreprinse să fie eficiente.

1.3

De asemenea, trebuie să abordăm în mod global provocarea pe care o constituie mobilitatea umană într-un context de globalizare economică. Imigraţia și mobilitatea sunt interdependente. Dialogul internațional privind mobilitatea persoanelor și migraţia trebuie legat și de alte aspecte ale politicii europene, cum ar fi comerțul, cooperarea pentru dezvoltare, drepturile omului și securitatea.

1.4

Statele membre ale UE nu pot gestiona fiecare în parte imigraţia şi azilul în mod adecvat, motiv pentru care Tratatul pune bazele unei politici comune care trebuie să se întemeieze pe o legislație armonizată. Principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre trebuie consolidat.

1.5

UE trebuie să-şi asume responsabilități legate de controlarea frontierelor externe ale statelor membre, care sunt frontierele întregii Uniuni Europene în spațiul Schengen. Frontex trebuie să devină un serviciu european de protecție a frontierelor. UE trebuie să întărească solidaritatea dintre statele membre și să asigure o mai bună distribuire a răspunderii.

1.6

Din cauza amplasării lor geografice, unele regiuni europene se confruntă cu probleme specifice, deoarece constituie etape intermediare pentru imigraţia neregulamentară şi uneori numărul persoanelor aflate în această situație depăşeşte capacitatea lor de primire. Este necesar ca Uniunea Europeană să instituie proceduri pentru o distribuire mai echitabilă a răspunderii și pentru susținerea financiară, operativă și de primire.

1.7

Într-o lume globalizată, Europa trebuie să colaboreze cu țările terțe și cu instituţiile internaţionale pentru promovarea unui cadru legislativ internațional în materie de migrație și mobilitate.

1.8

În acest sens, CESE consideră că imigrația trebuie abordată în trei contexte corelate: în țările de origine ale imigranților, în țările de tranzit și în țările de destinaţie – din UE, în speță – întrucât doar pe această cale va fi posibilă o abordare eficientă a fluxurilor de migrație.

1.9

Politica în domeniul imigraţiei și azilului trebuie coordonată mai bine cu politica externă a UE. Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) trebuie să își îndeplinească rolul care îi revine și să se ocupe de politicile privind imigrația, azilul și controlul frontierele, pentru a le spori coerența. CESE, care a contribuit la lucrările Președinției elene, salută includerea dimensiunii externe a migrației, azilului și gestionării frontierelor în orientările strategice adoptate de Consiliul European la 26 și 27 iunie 2014. Parlamentul European trebuie să joace un rol mai important în acest context.

1.10

În cadrul abordării globale în materie de migrație și mobilitate (GAMM), UE trebuie să încheie acorduri cu țările terțe, în special cu țările vecine, cu țările de origine ale imigranţilor și cu țările de tranzit.

1.11

În acest scop, Comitetul propune consolidarea dialogului cu aceste țări în vederea încheierii unor noi parteneriate pentru mobilitate și migrație (PMM) cu un conținut mai amplu, după cum se menționează la punctele 1.3 și 5.1.6.

1.12

Parteneriatele pentru mobilitate prezintă anumite limitări care trebuie depășite în următorii ani, întrucât ele nu au un caracter obligatoriu pentru părţile semnatare. Flexibilitatea lor contribuie la încheierea de acorduri politice, fără a impune obligații juridice, însă, în opinia CESE, ele trebuie să se transforme în acorduri internaţionale cu caracter obligatoriu.

1.13

Parteneriatele pentru mobilitate trebuie să includă aspecte legate de migraţia economică și de mobilitate: trebuie să se acorde o mai mare prioritate nu doar securității, repatrierii și supravegherii frontierelor, ci și organizării migrației legale și politicii în domeniul vizelor, recunoașterii diplomelor, drepturilor la asigurări sociale și contribuției la dezvoltare a migrației și mobilităţii.

1.14

Comitetul propune să se înființeze birouri de migrație ale UE în țările de origine, administrate de Comisia Europeană, cu ajutorul funcționarilor SEAE, DG Afaceri Interne și DG Ocuparea forței de muncă. Portalul web al UE privind imigrația reprezintă un instrument util, dar insuficient; el trebuie să poată fi utilizat în mai multe limbi și să aibă un caracter mai interactiv.

1.15

Este necesar să se îmbunătățească cooperarea cu țările de origine și de tranzit, iar migraţia neregulamentară trebuie anticipată și prevenită. De asemenea, trebuie să se lanseze campanii de informare și să se combată în mod eficient rețelele criminale de trafic sau introducerea ilegală de migranți. Cooperarea polițienească și judiciară este fundamentală pentru combaterea rețelelor criminale. Pentru a obține beneficii economice ilicite, traficanții și persoanele care introduc în mod ilegal migranți pun în pericol viața și securitatea oamenilor. Parteneriatele pentru mobilitate (PM) trebuie să dezvolte noi forme de cooperare în cadrul supravegherii frontierelor și al returnării asistate.

1.16

La fel de importante sunt asistenţa financiară și programele de dezvoltare bazate pe principiul condiționalității pozitive („mai mult pentru mai mult”), prin abordarea concomitentă a diverșilor factori care țin de imigrație, printre care și politica de returnare și de readmisie. Tot astfel, trebuie consolidate organizaţiile societăţii civile și implicarea lor în parteneriatele pentru mobilitate.

1.17

Totodată, CESE pledează în favoarea cooperării dintre Frontex și Europol pentru combaterea criminalităţii organizate, în special a traficului de persoane și a introducerii ilegale de migranți, precum și în favoarea cooperării cu organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, precum Organizația Internațională pentru Migrație, Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru refugiați și Centrul internațional pentru dezvoltarea politicilor de migrație; la fel, CESE sprijină regulamentele elaborate de Comisie pentru o gestionare mai flexibilă a Fondului pentru azil și migrație și a Fondului pentru securitate internă, începând cu 2014.

1.18

La nivelul UE, ar trebui instituită o politică europeană comună în domeniul imigrației adecvată și coerentă, care să se bizuie pe sprijinul și angajamentul reciproc al tuturor statelor membre. UE trebuie să adopte o politică de returnare eficientă, pe baza tratatelor internaţionale privind repatrierea și readmisia. Frontierele UE, inclusiv frontierele maritime ale statelor mediteraneene membre ale UE, constituie frontiere ale tuturor statelor membre ale UE și, ca atare, tuturor le revine responsabilitatea de a le asigura în mod activ protecția, în conformitate cu prevederile tratatelor.

1.19

În cazul imigranților în situație neregulamentară, drepturile omului trebuie respectate în permanență, în timpul salvării sau primirii lor, până când li se acordă statutul de protecție, atunci când ajung într-o situație nereglementată „fără acte” sau când sunt repatriați în țara de origine. Trebuie înființate în toate statele membre centre suplimentare și îmbunătățite de ședere temporară și de primire, destinate imigranților, cu sprijin din partea întregii Uniuni Europene, ținând cont de condițiile de sănătate și de asistență medicală, precum și de o examinare mai rapidă a cererilor de azil sau de asistență socială. CESE reafirmă că se opune menţinerii în centre de detenţie a solicitanţilor de azil şi a imigranţilor în situație neregulamentară, în special copiii, minorii neînsoțiți, femeile însărcinate și persoanele grav bolnave.

1.20

Comitetul observă cu îngrijorare că în Europa se înregistrează un grad tot mai mare de intoleranţă, rasism şi xenofobie faţă de imigranţi, și, de asemenea, este alarmat de faptul că, în unele state membre, protecţia drepturilor fundamentale este pusă în pericol.

1.21

Toate instituţiile europene au reiterat importanța imigrației pentru UE, din rațiuni economice și, deopotrivă, demografice. La această idee se raliază și Strategia Europa 2020. Prin urmare, după cum a afirmat CESE în repetate rânduri, politică europeană în domeniul imigrației trebuie să fie proactivă și să asigure protecția drepturilor omului, să combată discriminarea socială și la locul de muncă și să dezvolte în continuare agenda pentru integrare.

1.22

Uniunea Europeană trebuie să instituie un sistem comun de azil pe baza unei legislații armonizate. Convenţia de la Dublin trebuie înlocuită cu un sistem mai incluziv în interiorul UE, care să țină seama de dorințele solicitanților de azil și să asigure o distribuire mai echilibrată a răspunderii între statele membre.

1.23

Noul regulament privind Fondul pentru azil, migrație și integrare acordă o atenţie deosebită situaţiilor de urgenţă şi de criză. CESE este de acord cu propunerea Comisiei de a se asigura o capacitate de acțiune flexibilă la nivel european, cu resurse financiare suficiente pentru situațiile de urgență. Sosirea a numeroase persoane provenite din Siria și din alte zone din Africa aflate în război impune mobilizarea UE, întrucât este vorba de situații de urgență umanitară.

3.1

În secolul XXI vor spori atât mobilitatea persoanelor, cât și fluxurile de migrație. În prezent, doar 3 % din populația mondială trăiește în afara țării de obârșie, însă mișcările migratoare tind să crească pe viitor (rata de creștere anuală este de 3 %). În plus, trebuie remarcat că fluxurile de migrație se amplifică între țările din Sud, în special către așa-numitele țări emergente. Este în creștere și mobilitatea între statele membre ale UE (2) și în interiorul Spaţiului Economic European.

3.2

Sărăcia, șomajul, tendințele demografice, lipsa oportunităților, conflictele, catastrofele naturale și schimbările climatice sunt unele dintre cauzele care provoacă migrațiile internaționale.

3.3

CESE a propus ca, în domeniul politicii externe, UE să promoveze un cadru legislativ internațional în materie de migrație și mobilitate, care să reducă presiunea asupra statelor membre. Acest cadru juridic internaţional ar trebui să includă principalele convenţii ale OIM şi Convenţia internaţională a ONU privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi ale membrilor familiilor acestora, care nu a fost încă ratificată de statele membre ale UE (3). CESE îndeamnă Comisia Europeană să elaboreze un raport privind acțiunile pe care le întreprind statele membre în vederea ratificării convenţiei în viitorul foarte apropiat.

3.4

Obiectivul principal al acestui aviz este examinarea și sublinierea problemelor majore pe care le ridică imigrația în general, după cum s-a semnalat, astfel încât să se caute soluții globale, menite să asigure o politică în domeniul imigraţiei eficientă, care să respecte însă și drepturile imigranților.

4.1.1

Pe parcursul ultimilor zece ani, UE a adoptat treptat un cadru juridic comun pentru aspecte cum ar fi statutul de rezident pe termen lung și reîntregirea familiei. Au fost armonizate condițiile de intrare pentru studenți și cercetători și a fost creată o carte albastră pentru migranții cu înaltă calificare. De asemenea, a fost adoptată o legislaţie transversală, care include un permis unic pentru lucrătorii migranți, Directiva privind admisia lucrătorilor temporari și Directiva privind admisia persoanelor transferate în cadrul aceleiași companii.

Uniunea trebuie să dea un impuls politicii comune în domeniul imigraţiei profesionale și să dispună de un cadru juridic coerent, cuprinzător, orizontal și menit să respecte drepturile lucrătorilor, egalitatea de tratament, necesitățile întreprinderilor și încadrarea în muncă legală a lucrătorilor migranți. Este nevoie de legislaţie și de cooperare cu țările de origine, care să permită imigrarea forței de muncă prin intermediul unor canale legale şi transparente, atât pentru lucrătorii cu înaltă calificare, cât şi pentru cei mai puţin calificaţi.

Este necesară o politică globală și coerentă în domeniul imigraţiei, azilului și gestionării frontierelor, însoțită de armonizare legislativă, în care să se implice activ statele membre, serviciile Comisiei Europene, SEAE și organismele europene competente.

4.1.2

CESE și Comisia colaborează strâns în domeniul politicilor de integrare. Ținând seama de principiile fundamentale comune, UE elaborează o agendă pentru integrare, care dispune și de un fond financiar. CESE și Comisia vor colabora în continuare în ceea ce privește activitățile Forumului european pentru integrare.

4.2.1

UE se dotează cu un sistem comun de azil și cu o legislație ce vizează armonizarea, dar suntem încă departe de o situație adecvată, întrucât statele membre mențin politici și legislații diferite (4).

4.2.2

Comitetul a criticat faptul că UE demonstrează o slabă solidaritate în materie de azil, întrucât 90 % din solicitări au fost gestionate în doar 10 state membre. În termeni relativi, țările mai mici, cum este cazul Maltei, Ciprului și, deopotrivă, al Greciei, sunt supuse celei mai mari presiuni.

4.2.3

Convenția de la Dublin stabilește care este statul membru responsabil cu examinarea fiecărei solicitări de azil, însă CESE consideră că sistemul acesta nu permite exercitarea solidarității între statele membre ale UE. Ar trebui ca solicitanții de azil să își poată depune cererea în orice stat membru. Pe termen mediu, UE trebuie să dobândească noi competențe, pentru a avea garanția faptului că Uniunea se va ocupa de gestionarea cererilor, și nu autoritățile naționale. Astfel, cererile ar fi analizate mai rapid și s-ar îmbunătăți, în același timp, condițiile de acordare a statutului de refugiat. Pe scurt, Convenţia de la Dublin trebuie înlocuită cu un sistem mai incluziv în interiorul UE, care să țină seama de dorințele solicitanților de azil și care să asigure distribuirea proporţională a răspunderii între diferitele state membre.

4.2.4

Pentru a sprijini statele membre în dezvoltarea noului sistem de azil, a fost înființat Biroul european de sprijin pentru azil (EASO), care acordă, de asemenea, asistență tehnică și operațională. EASO trebuie să primească un mandat pentru a evalua sistemele de azil naționale și conformitatea acestora cu legislația europeană și internațională și cu drepturile fundamentale.

4.2.5

CESE propune multiplicarea programelor de relocare pentru transferul refugiaţilor din afara UE şi stabilirea acestora în interiorul graniţelor Uniunii, în colaborare cu țările terțe și cu ICNUR.

4.2.6

Comitetul propune, de asemenea, creșterea numărului programelor de relocare în interiorul UE, cu asigurarea unor stimulente financiare statelor membre care se angajează în acest sens. Comitetul consideră că, în prezent, solidaritatea între statele membre în ce privește transferul și relocarea beneficiarilor de protecție și a solicitanților de azil este foarte redusă.

4.2.7

Relocarea ar trebui să se facă pe baza unui mecanism permanent, clar definit. În acest context, Comisia ar trebui să depună o propunere legislativă pentru instituirea unui mecanism permanent şi eficient de relocare în interiorul UE, pe baza unei chei de distribuţie a UE pentru relocarea solicitanților de azil, aşa cum este ea descrisă în raportul Parlamentului European pe tema „Consolidarea solidarităţii în domeniul azilului pe teritoriul UE” (2012/2032/INI). Pentru a garanta cea mai bună funcţionare a acestui mecanism, propunerea legislativă ar trebui să aibă în vedere şi experienţa practică dobândită în cadrul proiectului-pilot EUREMA pentru Malta (5).

4.3.1

Legătura care se stabilește în anumite discursuri politice între imigrație și criminalitate nu corespunde realității și favorizează atitudini xenofobe. Cea mai mare parte a imigranților în situație neregulamentară în UE au intrat legal, cu o viză de scurtă durată, își prelungesc șederea sau dispun de un permis de imigrare temporar și nu se întorc atunci când acesta expiră.

4.3.2

Multe dintre aceste persoane lucrează în condiții contractuale inechitabile sau care nu intră în domeniul de aplicare a dreptului muncii, sau în cadrul economiei nedeclarate, fiind excluse din punct de vedere social. În astfel de situații, organizațiile societății civile și CESE au întreprins acțiuni de sprijinire a proceselor de legalizare a situației imigranților în situație neregulamentară și, în general, au solicitat UE să adopte propuneri, recomandări și măsuri pentru a preîntâmpina amplificarea acestui fenomen.

4.3.3

Drepturile imigranților în situație neregulamentară trebuie respectate în orice împrejurare, din momentul salvării sau plasării lor în detenție până în momentul în care li se acordă protecție sau sunt repatriați. Migraţia neregulamentară pe mare duce adeseori la pierderea de vieţi omeneşti. În această privinţă, CESE subliniază importanţa respectării în orice situaţie a drepturilor fundamentale ale omului.

4.4.1

Uniunea Europeană are nevoie de o politică comună în domeniul frontierelor externe credibilă, eficientă, legitimă şi care să facă obiectul unor controale democratice. Statele membre care fac parte din spațiul Schengen nu efectuează controale la frontierele care le separă. Aceasta presupune că ele trebuie să colaboreze și să-și asume responsabilități comune în ce privește gestionarea frontierelor exterioare. Codul frontierelor Schengen reglementează trecerea frontierelor și controalele, ținând seama de cerințele pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe pentru a intra și a rămâne pe teritoriul UE maximum trei luni. UE elaborează lista țărilor ai căror resortisanți au nevoie de vize.

4.4.2

CESE consideră că rolul Frontex trebuie consolidat pentru ca, pe termen mediu, agenția să se transforme într-un serviciu european de pază a frontierelor, compus dintr-un contingent european de agenți de pază a frontierelor. Principala sa misiune va fi punerea în aplicare a normelor comune prevăzute de Codul frontierelor. CESE consideră că trebuie consolidată solidaritatea UE în relația cu statele sale membre, luându-se în considerare localizarea lor geografică.

4.4.3

Combaterea exploatării și traficului de ființe umane trebuie să aibă întotdeauna în vedere garantarea respectării legislației umanitare internaționale în raport cu victimele, precum și a convențiilor europene privind drepturile omului. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Codul frontierelor Schengen, agenții de pază a frontierelor nu discriminează persoanele pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală; de asemenea, în conformitate cu articolul 13, resortisanţii ţărilor terţe cărora li s-a refuzat intrarea vor avea dreptul de a face recurs.

4.4.4

Comitetul susține propunerile Comisiei de modificare a legislației în domeniul vizelor. Colaborarea cu țările terțe este fundamentală pentru politica în domeniul vizelor care, în multe cazuri, presupune reciprocitate.

4.5.1

Parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să stabilească proceduri de returnare bazate în principal pe returnarea voluntară, prevăzute totodată cu sisteme de sprijin (6). Totuși, în cazul aplicării procedurii de returnarea forțată, trebuie să se asigure respectarea deplină a drepturilor omului în cazul persoanelor respective, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei (7).

4.5.2

Orice acord cu țările terțe trebuie să se bazeze pe principiul condiționalității pozitive, oferind asistență financiară și lansând programe de dezvoltare pentru prevenirea imigrației neregulamentare.

4.5.3

Repatrierea imigranților care intră pe teritoriul UE în mod neregulamentar trebuie efectuată în conformitate cu regulile stabilite. În această privinţă, acordurile în materie de returnare semnate cu ţări terţe sunt esenţiale pentru asigurarea respectării depline a drepturilor migranţilor în cazul cărora se aplică procedura de returnare.

4.5.4

Carta interzice în mod expres expulzările colective și garantează că nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante – principiul nereturnării. Cu toate acestea, diverse ONG-uri au denunțat practici de expulzare colectivă și de expulzare de imigranți în situație neregulamentară și de solicitanți de azil către țări unde sunt încălcate drepturile omului. CESE reamintește că Convenția europeană a drepturilor omului și Carta conțin dispoziții care sunt aplicabile politicii europene în domeniul imigrației neregulamentare – în special în ceea ce privește protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare.

4.5.5

Persoanele care suferă de boli grave, precum și femeile însărcinate nu vor putea fi deținute și nici expulzate, conform interpretării date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) articolului 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, dat fiind că în aceste situații se impun îngrijiri medicale. Situaţia minorilor necesită și ea o atenţie specială şi o protecţie specifică, mai ales dacă aceștia nu sunt însoțiți.

4.5.6

CESE reafirmă că se opune menţinerii în condiţii de detenţie a solicitanţilor de azil şi a imigranţilor în situație neregulamentară, reţinerea acestora în centre de detenţie trebuind să constituie, în orice caz, o măsură excepţională (8). CESE solicită o mai mare transparență în ceea ce privește centrele de detenție atât din interiorul, cât și din exteriorul UE și transmiterea de informații către ICNUR, cu privire la situația persoanelor reținute.

5.1.1

Primul pas a fost efectuat în cadrul Consiliului European, care, la sfârşitul anului 2005, a adoptat Abordarea globală a migrației (AGM). Pentru a dezvolta dimensiunea externă a politicii europene în domeniul migrației, Comisia a lansat diverse inițiative.

5.1.2

Parteneriatele pentru mobilitate reprezintă instrumentul politic cel mai important pentru implementarea AGMM. Faza-pilot a aplicării acesteia s-a încheiat deja, iar, în 2009, Comisia a realizat o evaluare politică a punerii sale în aplicare (9).

5.1.3

Comisia a recomandat abordarea noilor provocări privind politicile în domeniul imigrației și azilului (precum războiul și mișcările de populație în regiunea mediteraneeană) prin instituirea unui dialog privind migrația, mobilitatea și securitatea în UE, în comunicarea sa pe tema „Un dialog cu țările sud-mediteraneene privind migrația, mobilitatea și securitatea”, COM(2011) 292. UE a inițiat de atunci dialoguri cu unele țări.

5.1.4

Au fost încheiate șase parteneriate pentru mobilitate cu următoarele țări: Capul Verde (mai 2008) (10), Republica Moldova (mai 2008) (11), Georgia (noiembrie 2009) (12), Armenia (octombrie 2011) (13), Azerbaidjan (decembrie 2013) (14) și Maroc (iunie 2013) (15). Negocierile privind Parteneriatul pentru mobilitate cu Tunisia s-au încheiat, iar la 3 martie 2014 a fost semnată o declarație. Au început negocierile pentru un parteneriat pentru mobilitate cu Iordania, care ar urma să se termine înainte de încheierea Președinției elene, și se vor iniția noi dialoguri privind migrația, mobilitatea și securitatea cu alte țări sud-mediteraneene, și anume Egipt, Libia, Algeria și Liban. Declarația privind migrația și mobilitatea adoptată în cadrul Summitului UE-Africa (16) are o abordare globală, pe care o adoptă și CESE.

5.1.5

În 2011, Comisia a publicat o evaluare a abordării globale a chestiunii migrației (17), solicitând UE să își consolideze politica externă în materie de migrație și a prezentat o variantă revizuită a Abordării globale în materie de migrație și mobilitate (AGMM), bazată pe patru piloni: 1) organizarea și facilitarea migrației legale și a mobilității; 2) prevenirea și reducerea migrației neregulamentare și a traficului de persoane; 3) promovarea protecției internaționale și consolidarea dimensiunii externe a politicii în domeniul azilului; 4) optimizarea impactului migrației și mobilității asupra dezvoltării.

5.1.6

CESE dorește ca, în următorii ani, să fie depășite limitările pe care le prezintă parteneriatele pentru mobilitate. Din punct de vedere juridic, acestea sunt instrumente neobligatorii (soft law). Ele reprezintă declarații comune între UE, un grup de state membre interesate și o țară terță, însă nu au un caracter obligatoriu pentru părți. Caracterul lor flexibil contribuie la încheierea de acorduri politice, dar nu și la asumarea de responsabilității juridice. Așa cum CESE a semnalat deja (18), parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să fie acorduri internaţionale cu caracter obligatoriu pentru părțile semnatare.

5.1.7

Parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să își dezvolte în mod mai deschis și mai echilibrat aspectele legate de mobilitate și migrație, iar acest lucru ar trebui să devină prioritar. Până în prezent, priorităţile s-au axat pe securitate, returnare, readmisia imigranților în situație neregulamentară și supravegherea frontierelor. Comunicarea Comisiei privind dialogul afirmă că „mobilitatea sporită” va depinde de condițiile specifice care trebuie îndeplinite de țările terțe. CESE consideră că UE trebuie să ofere țărilor respective posibilități de migrare prin proceduri legale și transparente (19).

5.1.8

CESE propune ca și UE să ofere țărilor partenere o serie de căi de mobilitate a persoanelor, de facilitare a sistemului de obținere vizelor și de acceptare de noi imigranți. Comitetul (20) sprijină ideea includerii și a altor aspecte în noile acorduri, și anume:

5.1.9

Crearea de centre pentru imigrație de către UE în țările de origine va îmbunătăți prezența UE în acele țări și va împiedica dezinformarea propagată prin rețelele de traficanți, încurajând depunerea de cereri legale de imigrare. Trebuie să se acorde o atenție specială consolidării societății civile de la nivel local sau creării acesteia acolo unde ea nu există.

5.1.10

În situațiile de criză umanitară prin care trec teritoriile de tranzit din cauza strămutărilor masive, crearea de centre pentru imigrație și de centre de cazare temporară ar putea fi finanțată de UE, luându-se în considerare principiul condiţionalităţii pozitive. În colaborare cu ICNUR și cu OIM, în aceste centre li se va garanta persoanelor protecția necesară, prin intermediul sistemului internațional de azil.

5.1.11

UE trebuie să încheie acorduri cu țările de tranzit și să acorde o atenție specială cerințelor referitoare la principiile drepturilor omului și la repatriere.

5.1.12

Semnarea de acorduri s-ar putea extinde astfel la cooperarea cu Frontex și Europol. Combaterea rețelelor de trafic este elementul-cheie al prevenirii și reducerii imigrației neregulamentare. Persoanele care cad pradă acestor traficanți ar trebui considerate victime inocente.

5.1.13

În urma catastrofei din Lampedusa, în cadrul Consiliului JAI din 7 și 8 octombrie 2013 s-a înființat Grupul operativ pentru Marea Mediterană. Această inițiativă a culminat cu publicarea Comunicării privind activitatea Grupului operativ pentru Marea Mediterană [COM(2013) 869], care cuprinde un pachet de acţiuni pe termen scurt, mediu și lung, în cinci domenii de acțiune principale: acțiuni în cooperare cu ţările terțe; protecție regională, relocare și consolidarea căilor legale către Europa, combaterea traficului de persoane, a introducerii ilegale de imigranți și a criminalităţii organizate; consolidarea supravegherii frontierelor și asistența oferită statelor membre care fac față unei puternice presiuni a migrației și solidaritatea cu acestea.

5.1.14

CESE consideră esențială completarea acțiunilor pe termen scurt cu acțiuni pe termen lung menite să elimine cauzele profunde ale migrației non-voluntare.

5.1.15

Consiliului European din decembrie 2013 a sprijinit acțiunile propuse și a reiterat necesitatea de a acționa cu hotărâre pentru a evita pierderea de vieți omenești pe mare și pentru a preîntâmpina tragedii în viitor. Cu această ocazie, s-a confirmat caracterul prioritar al cooperării cu țările terțe, în vederea prevenirii acestor evenimente.

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/10

Raportori:

dl Joost VAN IERSEL și dl Carmelo CEDRONE

—

obiectivul UEM, cheia de boltă a oricărei evoluții viitoare a UE, îl reprezintă promovarea calității vieții, prosperității și stabilității, pentru cetățenii europeni. Consolidarea încrederii și crearea unor condiții favorabile dezvoltării unei economii reale sunt premisele creșterii, ocupării forţei de muncă, competitivităţii și investițiilor. Aceste aspecte scot în evidență importanța UEM atât pentru statele membre ale zonei euro, cât și pentru cele din afara ei;

—

impredictibilitatea evoluțiilor impune zonei euro să creeze de urgență condiții corespunzătoare, deoarece, în contextul globalizat de astăzi, nicio țară europeană nu își poate asigura libertatea de a acționa singură. Acest lucru are consecințe majore pentru guvernanţa UEM și pentru politicile sale;

—

UEM nu este o entitate autonomă. Ea a fost concepută inițial ca o încununare a unui spațiu intern european deschis și a pieţei unice. Pe lângă disciplina bugetară, UE și statele membre trebuie să pună la punct simultan politici economice şi sociale de însoțire, care să favorizeze creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, factori esențiali ai unei consolidări reușite (1);

—

pentru a garanta un proces de convergență într-o serie de domenii între statele membre, vor fi necesare reforme profunde ale politicilor economice și structurale, considerate până de curând ca fiind în mare măsură de competență exclusiv națională. Neîncrederea și tensiunile vor trebui să lase loc unui sentiment din ce în ce mai puternic de încredere reciprocă. O uniune mai aprofundată are impact asupra întregii societăți. La toate nivelurile vor trebui întreținute dialoguri de natură socială și civilă.

I.

Finalizarea UEM, plecând de la o structură solidă de guvernanță și gestionare a zonei euro, bazată pe:

II.

Inițierea, de urgență, a unui veritabil plan european de creştere şi de ocupare a forţei de muncă, bazat pe un program viguros de investiții care să fie finanțat din fonduri publice și private și care să creeze un declic bugetar. Va trebui asigurată reechilibrarea și utilizarea corespunzătoare a instrumentelor existente, în special a pachetului de șase propuneri legislative, a celui de două propuneri legislative și a semestrului european.

III.

Definirea unui calendar și a modalităților de lansare a Europei politice în ansamblu, inclusiv printr-un proces de reflecție privind structura sa instituţională în contextul unei noi convenţii europene.

IV.

Demararea unei strategii de comunicare și simplificare în privința UEM, printr-un efort comun al Comisiei, Parlamentului European, statelor membre și societăţii civile.

2.1

CESE subliniază că finalizarea cu succes a UEM va avea un impact care va cântări mult mai mult decât acordurile bugetare, monetare și bancare. O conducere cu direcție clară va întări încrederea cetățenilor și agenţilor economici într-o misiune comună și sentimentul apartenenței lor la Europa.

2.2

Următorii cinci ani sunt esențiali în ceea ce privește consolidarea structurii încă fragile a UEM. Aceasta presupune, în primul rând, un sentiment de asumare a proiectului, deschidere și transparență; este nevoie așadar de politici eficiente, precum și de o comunicare clară și neevazivă (fără dublu limbaj!) din partea guvernelor statelor membre ale zonei euro, a Consiliului și a tuturor celorlalte organisme ale UE.

2.3

Alăturându-se apelului unor politicieni europeni eminenți, CESE vede în uniunea politică o stea călăuzitoare pentru viitor (2). Așadar, în acord cu poziția lor, CESE privește uniunea politică nu doar ca o desăvârșire a UEM în sine, ci și în perspectiva contextului internațional mai amplu al lumii globalizate de astăzi, care pune serios sub semnul întrebării sistemul westphalian și capacitățile de reglementare ale fiecărui stat în parte.

2.4

În lumea globalizată de astăzi, niciun stat european nu este în măsură să supraviețuiască de unul singur. Prin urmare, suveranitatea statală poate fi mai bine garantată într-un cadru politic şi economic comun.

2.5

Raportul președintelui Van Rompuy „Către o veritabilă uniune economică și monetară” și comunicarea pe această temă a Comisiei Europene, din noiembrie și respectiv decembrie 2012, au prezentat un proiect de foaie de parcurs cu măsuri concrete care se înscriau aceeași logică. CESE a salutat această inițiativă (3). Principala problemă constă în faptul că, în ciuda unor progrese substanțiale, separarea dintre gestionarea unei monede comune și guvernanţa economică interguvernamentală creează tensiuni insurmontabile. CESE insistă asupra necesității ca raportul Van Rompuy să constituie, în perioada următoare, baza politică a inițiativelor legislative.

2.6

Criza economică și financiară a afectat în special zona euro, scoțând în evidență limitele actuale ale UEM. Astfel, în loc să constituie un factor edificator al integrării europene, euro a fost perceput de foarte mulți ca un element de separare între țări și în interiorul societății civile, punând în primejdie viitorul însuși al Uniunii. Această percepție greșită nu ține seama de faptul că, în lipsa unei monede comune, criza (ale cărei cauze se situează în principal în afara zonei euro) ar fi fost și mai gravă.

2.7

Pentru moment, dezechilibrele și diferențele economice existente, care au apărut din 1991 între unele grupuri de țări, fără a fi vreodată abordate, frânează evoluția procesului de integrare, începând chiar să se manifeste tendințe îngrijorătoare de separatism și renaționalizare.

2.8

În aceste condiții, viitorul devine o necunoscută. Semnalele privind redresarea îndeamnă însă la optimism și îndepărtează spectrul crizei. Însă, în parte datorită nefinalizării UEM și fragmentării pieței financiare europene, pentru o bună bucată de timp se prevăd doar creșteri reduse sau moderate. Având în vedere instabilitatea economiei și eventualele repercusiuni negative în următorii ani, CESE atrage atenția asupra atitudinilor relaxate cu privire la aceste aspecte.

2.9

În acest context, decizii recente, ca de exemplu cele privind pachetul de două propuneri legislative, pachetul de șase propuneri legislative și uniunea bancară, deși limitate, s-au dovedit urgente și salutare. Însă aceste noi mecanisme de guvernare țin seama într-o mai mare măsură de preocupări bugetare și de stabilitate decât de cele privind cetățenii, motiv pentru care măsurile sociale și de creștere au fost lăsate de-o parte. În plus, procesul decizional îndelungat și complexitatea sistemului generează rezistență, fie ea tacită sau manifestă, în statele membre și în Consiliu, ca urmare a neîncrederii politice și a accentului pus pe suveranitatea naţională. Situația a implicat deja costuri economice și sociale pentru Uniune și i-a afectat poziția internațională, lucru care face din clădirea unui sentiment de încredere un factor esențial pentru depășirea obstacolelor.

2.10

Prin urmare, CESE insistă asupra necesității elaborării unei foi de parcurs credibile pentru următoarea legislatură europeană, care să prevadă, cu termene precise, măsuri viitoare care să pună accentul pe finalizarea UEM, în strânsă relație cu obiectivele Strategiei Europa 2020 și ale iniţiativelor emblematice ale acesteia. Prezentul aviz propune câteva elemente considerate esențiale pentru foaia de parcurs.

2.11

Integrarea diferențiată în UE, aplicată deja cu succes într-o serie de domenii politice, ar trebui să reprezinte în continuare un principiu fundamental. Multe dintre deciziile necesare finalizării UEM pot fi adoptate pe baza legislației actuale și/sau a cooperării consolidate, în vreme ce altele vor presupune încheierea unui nou tratat și/sau modificarea celor existente. Deciziile respective vor permite recuperarea întârzierilor în finalizarea UEM și aplicarea unei serii de măsuri rapide fără neglijarea perspectivelor pe termen lung, ținând seama de faptul că și zona euro are nevoie, la nivel instituțional, de reforme structurale autentice, în paralel cu cele care trebuie desfășurate în fiecare țară.

3.1

O primă etapă, care va trebui parcursă imediat, a foii de drum pentru viitoarea legislatură europeană, ar consta în încheierea și aplicarea unui pact autentic de creștere economică, ocupare a forței de muncă și stabilitate, pentru a stimula redresarea și a crea condițiile care să permită plata datoriei (un New Deal european). Un asemenea plan ar trebui să includă cel puțin elementele următoare:

4.1.1

În ceea ce priveşte politica monetară, mandatul Băncii Centrale Europene (BCE) va trebui completat, în logica consolidării guvernanței macroeconomice din zona euro, pentru ca această instituție să se regăsească pe picior de egalitate cu alte bănci centrale din țări care nu se află în Europa sau care, deși sunt europene, nu fac parte din UE sau din zona euro, lucru care îi va permite, printre altele, să acționeze ca creditor de ultimă instanţă și ca partener egal în forurile internaționale, cu respectarea pe deplin a autonomiei sale. BCE va trebui înzestrată cu toate puterile care permit evitarea crizelor de lichidități, sprijinindu-se astfel investiţiile (IMM-uri).

4.1.2

Însă BCE nu îi poate reveni toată responsabilitatea. O uniune bancară autentică este esențială pentru realizarea unei uniuni bugetare și monetare (8). Datorită persistenței legăturilor dintre guverne și bănci, statele membre rămân reticente față de crearea condițiilor politico–economice necesare, aceasta determinând amânarea deciziilor celor mai pertinente și mai eficiente (9). Aceasta împiedică și o supraveghere eficace a tuturor băncilor de către BCE, care să combată fragmentarea financiară, să întrerupă legăturile inoportune dintre bănci și politica națională și să creeze condiții favorabile pentru fuziunea transfrontalieră a băncilor.

4.1.3

În cursul negocierilor Parlamentului European cu Consiliul pe tema uniunii bancare, s-a reușit formularea unui acord în privința evoluțiilor către un mecanism unic de rezoluție și un fond unic de rezoluție (10). CESE susține pe deplin punctul de vedere al PE. În viitor, deciziile vor trebui să contribuie la crearea unei piețe europene unice de capital, similară celei din Statele Unite.

4.1.4

O uniune bancară finalizată presupune un mecanism unic de rezoluție bine structurat, scheme armonizate de garantare a depozitelor în statele membre și un mecanism european de stabilitate (MES) care să permită o recapitalizare directă a băncilor (11). Sistemul de adoptare a deciziilor în materie ar trebui să fie unul eficient și să garanteze o reacție rapidă. Punerea la punct și aplicarea unor măsuri în acest sens va trebui accelerată.

4.1.5

Uniunea bancară singură nu este suficientă pentru a stimula economia și investiţiile. În vederea creării unui sector financiar european mai rezistent, va trebui ca agenda următorilor ani să se concentreze și asupra punerii pe deplin în aplicare a Acordului Basel III, asupra Consiliului pentru Stabilitate Financiară și asupra găsirii unei soluții pentru băncile considerate „prea mari pentru a se prăbuși”, în conformitate cu acordurile mondiale (G-20).

4.1.6

Pachetul legislativ voluminos al comisarului Barnier privind băncile și pieţele financiare, recent publicat, poate aduce o contribuție importantă la funcționarea adecvată a piețelor financiare din Europa, precum și la crearea unui sector bancar stabil și fiabil. Acest lucru este esențial pentru economia reală. Cele mai recente decizii ale Consiliului în domeniu se îndreaptă doar parțial în direcția dorită.

4.1.7

Acordarea unor credite suficiente reprezintă o prioritate fundamentală pentru redresarea și creşterea economică, dar și pentru dezvoltare. Acest lucru înseamnă că legislația UE va trebui să asigure un echilibru între instituirea unor condiții-cadru stricte pentru bănci și promovarea unui număr suficient de oportunități pentru activităţile lor operaţionale, mai ales în vederea facilitării investițiilor, care sunt indispensabile pentru orice politică de creștere. Este de la sine înțeles că existența unor dispoziții care să favorizeze întreprinderile nou-înfiinţate și IMM–urile este crucială (12).

4.2.1

În ceea ce privește acest aspect, discuțiile amănunțite desfășurate în Consiliul European pe tema contractelor de reformă economică cu caracter obligatoriu sunt revelatoare și decepționante (13). Prin urmare, CESE insistă asupra necesității dezvoltării de către Comisie a propunerii privind contractele respective, ceea ce impune dezbateri suplimentare privind forma, finanțarea și legitimitatea lor democratică (14).

4.2.2

Parteneriatele bazate pe un sistem de înțelegeri contractuale convenite de comun acord și de mecanisme de solidaritate aferente ar putea contribui la facilitarea și sprijinirea unor politici viabile de ajustare. Aceste înțelegeri ar urma să contribuie atât la responsabilizarea statelor membre într-un cadru comun, cât și la reformele din toate domeniile care au legătură cu creșterea durabilă, competitivitatea și ocuparea forţei de muncă, trei factori care vor consolida UE în ansamblu (15). Un astfel de cadru ar putea contribui la configurarea unui răspuns al UE la șocurile asimetrice resimțite de o anumită țară, lucru care ar constitui o formă de solidaritate europeană.

4.2.3

Parteneriatele de acest tip ar urma să promoveze coeziunea și încrederea în rândul cetățenilor, esențiale pentru depășirea preocupărilor legate de suveranitatea naţională. Acest lucru va consolida la rândul său spiritul apartenenței la Europa, care va constitui fundamentul indispensabil al creării unor instrumente europene precum bugetul zonei euro, Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene și euro-obligaţiunile.

4.2.4

Convergența sistemelor economice, inclusiv sub aspect fiscal (16), împreună cu un instrument de solidaritate, reprezintă un factor-cheie pentru depășirea treptată a dezechilibrelor macro și microeconomice dintre țări. Chiar dacă ar putea să facă necesară modificarea tratatelor, acest instrument va trebui să devină un mecanism de compensare economică, pentru a reechilibra și integra economiile ţărilor din zona euro. El ar putea deveni, în cele din urmă, un element al bugetului comun al zonei euro. Fondurile structurale și de coeziune ar putea sluji și ele aceluiași scop.

4.2.5

Noua Comisie, în calitatea ei de actor primordial al procesului, va trebui să își asume responsabilitatea formulării de propuneri legislative, conform metodei aplicate de comisarul Barnier pentru reglementarea sistemului financiar, în domeniile în care dezbaterile au fost dominate până în prezent de statele membre, pentru a suscita dezbateri fructuoase în cadrul Consiliului, pe baza unor propuneri concrete.

4.2.6

Până în prezent, Comisia nu a utilizat suficient această metodă. Câteva exemple de cazuri în care s-ar putea face apel la ea sunt coordonarea ex-ante a planurilor de reforme majore de politică economică, contractele de reformă economică însoțite de un mecanism de solidaritate, instituirea unui fond european de rambursare a datoriei și euro-certificatele de trezorerie (eurobills). Comisia ar trebui să precizeze clar membrilor zonei euro dacă aceste propuneri vor implica modificarea tratatelor.

4.2.7

O astfel de abordare va obliga Consiliul să își exprime punctul de vedere asupra propunerilor respective. Aceasta va conferi claritate și transparenţă diverselor poziții politice și va constitui singura modalitate de depășire a blocajului interguvernamental din actuala structură. De asemenea, Comisia va trebui să transmită în mod adecvat aceste mesaje diferitelor părţi interesate, inclusiv marelui public.

4.2.8

Prin urmare, pe termen mediu se simte nevoia (și s-a simțit încă de la momentul Tratatului de la Maastricht) unei guvernanțe economice pentru zona euro, sub aspectul politicilor micro și macroeconomice, care să treacă de la actuala metodă de coordonare, cu rezultate nesatisfăcătoare până acum, la cea a unui proces decizional comun în privința elementelor fundamentale ale respectivelor politici. Zona euro nu mai poate merge înainte cu o monedă unică dar cu politici economice separate, care vor trebui așadar integrate, printre altele pentru a facilita sarcina BCE.

4.2.9

Un mecanism de redistribuire pentru cazurile de șocuri asimetrice: principiul responsabilității (nu doar a statelor, ci și a cetățenilor) nu trebuie despărțit de cel al solidarității. Prin urmare, vor trebui adoptate, pentru o perioadă limitată, măsuri concrete destinate celor mai vulnerabile categorii de populaţie. Este vorba de o responsabilitate care revine fiecărui cetățean și fiecărei țări.

4.2.10

În aceeași logică, va trebui inițiat un parcurs către un buget propriu corespunzător al zonei euro, cu reguli general acceptate; aceasta este singura modalitate care permite evoluția către o politică bugetară comună și absorbirea eventualelor șocuri viitoare. Acest buget ar putea fi finanțat, de pildă, printr-un impozit special, printr-o taxă pe tranzacțiile financiare (cu condiția extinderii ei la toată zona euro), o taxă pe emisiile de dioxid de carbon sau printr-o prelevare temporară din excedentul balanței de plăți care depășește 6 %, ori, în fine, prin emiterea de obligațiuni comune.

4.2.11

Datoria suverană: ar trebui pus la punct un mecanism care, fără a elimina responsabilitatea țărilor în ce privește datoria, înlătură posibilitatea speculațiilor financiare în domeniu. Datoria națională, convertită treptat până la o cotă maximă de 60 % din PIB (așa cum a propus CESE) (17), sau partea care depășește pragul de 60 % (conform propunerii Comisiei referitoare la un fond de rambursare a datoriei) (18) ar putea fi plasată într-un cont al datoriei consolidat și rambursată pro rata de diferitele state membre. O altă variantă ar consta în crearea unui fond temporar de euro-certificate de trezorerie, printr-un tratat interguvernamental care ar permite emiterea de titluri de datorie publică pe termen scurt pentru zona euro, eliminând astfel riscul unei crize de lichidităţi pentru guvernele țărilor din această zonă. În urma concluziilor grupului său de experți, înființat cu scopul precis de a analiza avantajele și riscurile diferitelor opțiuni de emitere a unor titluri comune de datorie publică, Comisia va trebui să treacă la formularea de propuneri concrete în privința instrumentelor care vor trebui utilizate și a calendarului.

4.3.1

O atenție deosebită trebuie acordată și politicilor microeconomice, în special celei industriale și celor sectoriale, cruciale pentru creșterea economiei europene, în cazul căreia nu se mai poate continua cu o abordare fragmentată. Este necesară așadar punerea în comun a acelor politici (și a procedurilor decizionale conexe) care au un impact indirect asupra bugetelor naționale, pentru a se ajunge la o viziune și la acțiuni comune ale Comisiei și statelor membre, mai ales în ceea ce privește:

4.4.1

CESE insistă asupra adoptării de măsuri concrete privind dimensiunea socială a UEM (20). Rata ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor rămâne extrem de scăzută. Împreună cu statele membre, noua Comisie ar trebui să își asume răspunderea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă și de muncă, prin:

4.4.2

Este nevoie de un dialog social adecvat la toate nivelurile. Acesta presupune depășirea obstacolelor în calea unor consultări eficiente în interiorul statelor membre și între acestea. UE ar trebui să se dovedească de mare folos în aducerea părţilor interesate din diferite țări la masa discuțiilor privind practicile de succes și conceperea de planuri de îmbunătăţire a condițiilor de creare de locuri de muncă.

4.4.3

Dacă se dorește ca Uniunea, și în special zona euro, să fie finalizate, nu pot fi ignorate consecințele sociale ale politicilor economice actuale, lăsându-le în responsabilitatea exclusivă a statelor. Atât măsurile economice, cât și cele sociale vor trebui să țină seama nu numai de parametrii pactului de stabilitate, ci și de o gamă mai largă de parametri macroeconomici, ca de exemplu rata șomajului, rata de creștere, balanța de plăți, rata de ocupare a forței de muncă, rata sărăciei, distribuirea veniturilor și a bogăției etc. E imposibil să se asigure stabilitatea UEM în lipsa unor mecanisme sociale pentru zona euro care să poată contracara consecințele recesiunilor economice și/sau dezechilibrelor grave. Unele dintre aceste măsuri ar putea implica modificarea Tratatului. Printre ele s-ar putea număra, pe termen mediu:

4.4.4

Totodată, în interesul cetățenilor, ar trebui puse în comun și alte politici, care să întărească sentimentul apartenenței și să faciliteze mobilitatea acestora. Printre acestea se numără:

4.5.1

Un program atât de amplu poate fi îndeplinit doar dacă procesul decizional beneficiază de legitimitatea democratică necesară. Deși apreciază cu adevărat progresele considerabile înregistrate în ultimii ani, CESE consideră că în următorul mandat se vor putea face pași înainte doar dacă se va acorda o atenție specială responsabilităţii, legitimităţii, democrației, transparenței și comunicării.

4.5.2

Dezbaterea politică din Europa pe tema procesului de integrare devine din ce în ce mai acerbă. La nivelul UE, partidele politice trebuie să își definească precis opțiunile, care urmează să fundamenteze pozițiile diverselor grupuri politice din Parlamentul European și să contribuie la creșterea vizibilităţii partidelor politice europene. Alegerile europene transnaționale, la care vor participa formațiuni politice transnaționale, vor consolida și vor facilita semnificativ dezbaterea europeană.

4.5.3

Asumarea în comun a responsabilității și necesitatea dobândirii sprijinului public presupun o mult mai mare implicare a parlamentelor naţionale în dezbaterea europeană. Acestea ar trebui să dezbată așa cum se cuvine propunerile legislative ale UE și planurile naționale de reformă. Trebuie prevăzute consultări interactive pe teme strategice între PE și parlamentele naţionale, ceea ce ar conduce inclusiv la sporirea dinamicilor dintre acestea din urmă.

4.5.4

Atunci când prezintă propuneri și măsuri legislative, Comisia trebuie să aplice metoda comunitară cât mai eficace posibil, inclusiv în cazul competenţelor partajate cu statele membre. La fel ca în trecut, o atitudine proactivă și curajoasă va da roade.

4.5.5

La solicitarea parlamentelor naţionale și/sau a societății civile, Comisia ar trebui să participe la dezbateri naționale pe teme europene.

4.5.6

Consiliul European și diferitele formațiuni ale Consiliului UE, în special Consiliul Ecofin, sunt principalii factori de decizie și au un rol esențial sub aspectul responsabilităţii și legitimităţii. De aceea este nevoie de mai multă transparenţă, element care satisface cerințele democratice.

4.5.7

Membrii Consiliului, care sunt reprezentanți ai intereselor naționale, dar și factori de codecizie în procesul decizional european, au adesea un discurs diferit la Bruxelles față de cel de acasă, lucru care creează de obicei destulă confuzie și împiedică ajungerea la un acord. Dublul limbaj este inacceptabil. Statele membre ar trebui să se pună de acord asupra mesajelor politice și să le susțină la toate nivelurile decizionale.

4.5.8

Statele membre sunt atât subiecte, cât și obiecte ale construcției UEM. Convergența către o metodologie europeană, cu menținerea procedurilor și tradiţiilor administrative naționale, este posibilă, dar va presupune totuși ajustări semnificative într-o serie de țări. Practicile politice și administrative fiabile se vor dovedi cruciale pentru consolidarea încrederii.

4.5.9

CESE subliniază că societatea civilă va trebui și ea să își îndeplinească rolul, adesea subestimat, în construirea viitoarei arhitecturi a UE și a unei zone euro mai integrate. Există multe domenii în care progresul depinde parțial sau complet de actorii neguvernamentali. Societatea civilă va trebui implicată pe deplin în proces. Sunt prea multe țările în care ea este încă ținută deoparte, deși ar trebui, dimpotrivă, înzestrată cu instrumentele de care are nevoie pentru a stabili legături cu factori instituționali de decizie. Societatea civilă trebuie să își asume responsabilitățile și să participe la procesul decizional al UE, pentru a consolida fundamentul democratic al acestuia. Fără angajarea sa activă, UEM nu va putea fi niciodată finalizată cu succes.

4.5.10

Ar fi foarte util, mai ales pentru partenerii sociali, să se analizeze rezultatele unui model consensual în statele membre, care se bucură de susținerea fermă a CESE. De asemenea, se recomandă schimbul de bune practici.

4.5.11

CESE consideră evident faptul că regulile actuale nu sunt adecvate și nu au funcționat conform așteptărilor, și că acțiunea interguvernamentală nu se ridică la înălțimea provocărilor cu care se confruntă UEM. Nu ne putem nici amăgi în privința faptului că, odată cu depășirea crizei, mecanismele de stabilizare instituite în mare grabă, la apogeul turbulențelor, vor fi suficiente pentru a garanta progresul și a împiedica alte crize.

4.5.12

Unica modalitate de a evita apariția unor situații similare constă în schimbarea regulilor de funcționare și a procesului decizional din zona euro, astfel încât acesta să devină mai transparent și mai democratic, prin:

5.1

Pe lângă finalizarea UEM, în maniera descrisă mai sus, ar fi util ca în cursul următoarei legislaturi să fie demarat un proces de reflecție serios privind consolidarea UE ca întreg și funcționarea organelor sale instituționale, și să aibă loc o selecție a politicilor care ar trebui să devină comune. În opinia CESE, reflecția ar urma să vizeze aspectele ce vor fi abordate mai jos.

5.2

Ar trebui ca activitatea Comisiei să fie supusă aprobării PE, cu care ar urma să împartă și dreptul de inițiativă. PE ar putea fi ales pe baza unor liste politice europene ale partidelor europene.

5.3

În vederea promovării vizibilității, legitimităţii democratice și separației puterilor, ar trebui abolită duarhia reprezentată de președintele Consiliului European și de cel al Comisiei, care ar urma să fie ales de PE sau direct de cetățeni, cu condiția modificării inclusiv a rolului acestuia. Actualul Consiliu s-ar putea transforma într-un „senat al statelor”, cu noi reguli de funcționare.

5.4

În ceea ce privește politicile pe care UE ar trebui să le gestioneze singură sau în comun – având putere de decizie în privința lor –, printre acestea s-ar putea număra politica externă și rolul internațional al Uniunii, inclusiv reprezentarea unică în cadrul organismelor internaționale, politica de apărare (pe baze voluntare), politica energetică, politica de cercetare, politica referitoare la azil și imigrație, precum și respectarea standardelor și drepturilor, în condițiile existenței unor puteri de intervenție împotriva statelor contraveniente, așa cum se întâmplă deja în cazul chestiunilor economice și regulilor bugetare.

5.5

Noul cadru instituțional, care nu poate fi pus în practică doar prin intermediul cooperării consolidate, precum și rolul Parlamentului, al Consiliului, al Comisiei, al CESE și al CoR ar putea fi definite printr-o nouă convenție, care ar trebui să își finalizeze lucrările înainte de 2019, anul alegerilor europene care vor urma celor din 2014.

6.1

Buna comunicare este indispensabilă în procesul de refacere a încrederii. CESE este convins că modalitatea cea mai eficientă de comunicare este asigurată de existența unor bune practici și politici, care prezintă o perspectivă pe termen lung pentru întreaga societate europeană.

6.2

Se impune promovarea și îmbunătăţirea comunicării cu publicul. Comunicarea stârnește interesul, care facilitează înțelegerea. Această lecție a fost multă vreme ignorată, greșeală de care sunt responsabile Comisia și statele membre. Ar trebui utilizată întreaga gamă a mass–mediei sociale.

6.3

UEM și aspectele conexe au fost prezentate adesea drept domenii pur tehnice. Acest lucru nu se justifică, ele având o natură esențialmente politică și un mare impact asupra vieții cotidiene a fiecărui cetăţean. Cu toate acestea, sunt rareori aduse în discuție și încă mai puțin prezentate din această perspectivă, lucru care explică în mare măsură inclusiv prăpastia dintre UE și cetăţenii obişnuiţi.

6.4

Diversitatea tradițiilor și situațiilor evidențiază dramatic, în fiecare zi, lipsa unui „limbaj comun al UEM”, ceea ce creează uneori o mare confuzie și știrbește susținerea publică. În opinia CESE, Comisia este singura autoritate în măsură să prezinte o soluție, în virtutea dreptului său de inițiativă în procesul legislativ al UE. Acest aspect trebuie considerat din perspectiva unei Comisii și a unui Parlament European cu un rol politic mai marcat decât până acum.

6.5

În calitate de actori care împărtășesc o responsabilitate comună, societatea civilă și partenerii sociali trebuie să își îndeplinească rolul care le revine în ce privește comunicarea, dar căruia nu i s-a acordat până în prezent destulă atenție. Societatea civilă și partenerii sociali ar trebui să transmită autorităților preocupările cetățenilor și întreprinderilor și să coopereze la găsirea răspunsului la acestea. Schimbul de opinii ar trebui să se facă în ambele sensuri.

6.6

Europa nu mai trebuie să dea impresia unui turn de fildeș, impresie împărtășită de o mare parte a opiniei publice. Avantajele integrării europene, evoluțiile concrete și beneficiile directe care decurg de aici, mai ales pentru investiții, crearea de locuri de muncă și consumatori, trebuie prezentate clar cetăţenilor. Așa-numitul „nou discurs narativ privind Europa” trebuie să înceapă cu o strategie de comunicare și de simplificare împărtășită de Comisie și de statele membre, care sunt actori-cheie, la fel ca partidele politice și societatea civilă.

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/20

Raporto

dl Michael SMYTH

1.1

După mai mult de șase ani de instabilitate financiară și economică, canalele de finanțare normale pentru întreprinderi, în special IMM-uri, rămân parțial blocate. Băncile, sursa tradițională pentru cea mai mare parte a finanțării IMM-urilor, sunt mai puțin dispuse să acorde împrumuturi, din cauza unei serii de factori precum reducerea continuă a efectului de levier, cerințele cu privire la proporția mai mare de capital minim de lichidități, provizionul pentru creanțe incerte și aversiunea față de risc. Această fragmentare a piețelor financiare și a canalelor de finanțare a fost una dintre cele mai persistente caracteristici ale crizei financiare din Europa.

1.2

Declinul împrumuturilor de capital circulant acordate IMM-urilor reprezintă o formă cronică de disfuncționalitate a pieței, care necesită un răspuns adecvat din partea factorilor de decizie din UE. Până în prezent, acest răspuns nu a fost proporțional cu problema.

1.3

Inițiativa LTRO a BCE (1) a fost încununată de succes, evitând prăbușirea sistemului bancar, dar cea mai mare parte a fondurilor sale nu au ajuns în economia reală, ci au fost utilizate pentru consolidarea bilanțurilor băncilor și aceasta reprezintă o șansă ratată, deoarece întreprinderile continuă să fie lipsite de capital circulant.

1.4

BEI, care a fost foarte activă în sprijinirea IMM-urilor din întreaga Europă, a fost recapitalizată și și-a intensificat în mod considerabil volumul împrumuturilor acordate IMM–urilor. Sprijinirea IMM-urilor reprezintă cea mai mare prioritate politică a Grupului BEI, reprezentând mai mult de 20 % din volumul de împrumuturi anuale ale BEI și 100 % din activitățile FEI. Deși BEI este un furnizor important de capital de dezvoltare pentru IMM-uri, cota sa din totalul activităților de creditare în zona euro rămâne redusă.

1.5

CESE a sprijinit anul trecut Cartea verde privind finanțarea pe termen lung a economiei (2) și aceasta a fost urmată de un recent pachet de măsuri (3) de promovare a finanțării pe termen lung în general și care au în vedere finanțarea IMM-urilor în special. Pachetul cuprinde măsuri pentru a stimula securitizarea împrumuturilor pentru IMM-uri. De asemenea, Comisia propune noi norme care să încurajeze fondurile de pensii să investească în active financiare și astfel să susțină finanțarea creșterii pe termen mai lung în economia reală (4). Există, de asemenea, propuneri privind crearea unei piețe secundare lichide și transparente pentru întreprinderi și alte tipuri de obligațiuni. CESE salută aceste propuneri și consideră că ele pot, în timp, să contribuie la o piață reformată și mai eficientă de finanțare a IMM-urilor.

1.6

Mai multe alte inițiative sunt în curs de derulare în vederea eliminării obstacolelor din calea unei evaluări mai corecte de către creditori a solvabilității și a riscului. Acestea includ utilizarea sporită a arhivelor digitale cu prezentarea standard a registrelor întreprinderilor, a birourilor de statistică, a evaluărilor creditului de către bănci și alți creditori, cât și crearea, în final, a unui registru central de credite european. Informații mai bune și mai actualizate cu privire la performanța financiară a IMM-urilor ar trebui să permită o mai bună evaluare a riscului de către creditori și stabilirea unui preț mai adecvat al riscului respectiv.

1.7

Mai multe alte propuneri de îmbunătățire a accesului la finanțare pentru IMM-uri sunt, în prezent, fie în curs de realizare, fie avute în vedere. CESE sprijină acest răspuns mai proactiv al factorilor de decizie, dar ei vor avea nevoie de timp pentru a-l pune în aplicare. Provocarea rămâne legată de ceea ce trebuie făcut acum și pe termen scurt pentru a îmbunătăți accesul IMM-urilor la finanțare.

1.8

O „soluție universală” nu poate fi adecvată în toate statele membre. Unele state membre au dezvoltat abordări care sunt adaptate structurilor și reglementărilor financiare naționale. Una dintre cele mai interesante inițiative este Funding for Lending Scheme (sistemul de finanțare pentru împrumuturi) din Regatul Unit (5). Aceasta s-a bucurat de un foarte mare succes în stimularea împrumuturilor ipotecare și a împrumuturilor acordate populației din Regatul Unit în cursul ultimilor doi ani și are în vedere în prezent numai stimularea împrumuturilor acordate IMM-urilor. Programul stimulează băncile participante să crească valoarea împrumuturilor nete acordate IMM-urilor prin reducerea costurilor de finanțare. Susținătorii argumentează că nivelul împrumuturilor pentru IMM-uri ar fi mult mai redus dacă nu ar funcționa acest sistem.

1.9

CESE consideră că Funding for Lending Scheme (FLS) este un exemplu de bună practică și recomandă ca BCE să ia serios în considerare introducerea unei inițiative similare în zona euro. La 5 iunie 2014 BCE a anunțat un set de măsuri privitoare la lichidități și menite să stimuleze creditarea bancară a IMM-urilor (6). CESE constată cu satisfacție că principala propunere a BCE, denumită „operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung” (TLTRO) este similară cu sistemul de finanțare pentru împrumuturi FLS prezentat în prezentul aviz. Merită de asemenea observat că munca depusă de CESE în acest aviz a precedat linia de gândire a factorilor de decizie.

2.1

Dezbaterea cu privire la creditarea și finanțarea întreprinderilor tinde să se concentreze asupra ofertei și cererii de capital pentru dezvoltare sau pentru investiții, în special pentru IMM-uri. Creditorii subliniază faptul că există o penurie de proiecte noi și, prin urmare, de cerere de finanțare pentru dezvoltare. Reprezentanții IMM-urilor și ai întreprinderilor cu capitalizare medie se plâng adesea atât de oferta de credite pentru dezvoltare, cât și de costul unor astfel de credite, susținând că băncile stabilesc un preț exagerat de mare pentru capitalul de risc. Ambele puncte de vedere pot conține elemente de adevăr. În orice caz, în statele membre UE, disponibilitatea de creditare pentru întreprinderi, atât mari, cât și mici, a fost staționară, în cele mai bune cazuri și, în cele mai rele, a scăzut brusc.

2.2

În sensul prezentului aviz CESE, accentul nu se pune pe capitalul de dezvoltare sau pe finanțarea de noi proiecte, de noi întreprinderi sau de inovații. Mai degrabă avizul abordează problema accesului la capital circulant – facilitățile de tip „descoperit de cont” și facilități de credit permanent, care sunt seva celor mai multe întreprinderi. Tendințele pieței în materie de împrumut de capital circulant sunt dificil de identificat cu exactitate din cauza lipsei de date, însă în linii mari tendința se poate observa din datele BCE privind împrumuturile acordate societăților nefinanciare. Acestea au scăzut în ultimii patru-cinci ani și au prezentat unele semne de refacere numai în ultimele câteva luni.

2.3

Una dintre dimensiunile cele mai de durată ale crizei financiare și economice din ultimii șase ani este scăderea dramatică a finanțărilor pentru întreprinderi. Deoarece băncile europene au depus eforturi pentru a-și reduce expunerea la împrumuturi neperformante și creanțe nerecuperabile, oferta normală de capital circulant pentru întreprinderi, în special întreprinderi mai mici, a scăzut atât în termeni nominali, cât și reali. Declinul împrumuturilor către întreprinderi ar putea fi descris ca o formă cronică de disfuncționalitate a pieței. În plus, fragmentarea piețelor financiare europene a condus la o structură cu două straturi a ratei dobânzilor. De exemplu, întreprinderile mici din Italia și Spania se confruntă cu rate ale dobânzilor mult mai mari decât întreprinderile similare din Germania și Regatul Unit. Până în prezent, răspunsul factorilor de decizie din UE nu a fost proporțional cu problema și există anumite dovezi că efectele reglementării bancare sporite la nivel internațional și al UE au contribuit la exacerbarea problemei creditelor pentru întreprinderi deoarece au sporit adversitatea față de risc a băncilor.

3.1

Factorii de decizie ai UE au depus eforturi pentru a face față consecințelor crizei financiare și impactului acesteia asupra economiei reale. Fragilitatea sistemului bancar al UE devine o constrângere majoră pentru redresarea economică. Pentru a contribui la atenuarea acestei fragilități, în 2012-2013, Banca Centrală Europeană (BCE) a luat o inițiativă fără precedent, și anume de a permite băncilor din UE accesul la peste 1 trilion de EUR, bani relativ necostisitori. Această inițiativă a fost numită operațiune de refinanțare pe termen lung (LTRO). Acesta a fost răspunsul la amenințarea cu înghețul sau colapsul bancar, deoarece băncile au avut dificultăți în a-și echilibra bilanțurile și a se conforma reglementărilor mai stricte legate de proporția de capital minim. LTRO a avut succes în evitarea colapsului, dar cele mai multe din aceste fonduri nu au circulat prin intermediul economiei reale. În schimb, au fost utilizate pentru a consolida bilanțurile băncilor. Pe de o parte, acest rezultat era previzibil și ușor de înțeles. Pentru majoritatea băncilor europene, prioritatea a fost și continuă să fie supraviețuirea. În alt sens, acest rezultat reprezintă o șansă ratată, fiindcă întreprinderile continuă să fie lipsite de capital circulant.

3.2

În martie 2013, Banca Europeană de Investiții (BEI) a fost recapitalizată în mod substanțial. Capitalul subscris și vărsat a fost suplimentat cu o injecție de lichidități în valoare de 10 miliarde EUR din partea acționarilor. Este de așteptat ca BEI să poată să își extindă împrumuturile deja substanțiale acordate IMM-urilor cu până la 40 de miliarde EUR în următorii trei-patru ani. Recapitalizarea a permis BEI să sporească împrumuturile acordate IMM-urilor. Sprijinirea IMM-urilor reprezintă cea mai mare prioritate politică a Grupului BEI, reprezentând mai mult de 20 % din volumul de împrumuturi anuale ale BEI și 100 % din activitățile FEI. Însă împrumuturile BEI către IMM-uri sunt folosite în principal pentru capitalul de dezvoltare, inovare și proiecte noi. Se pare că BEI examinează în prezent posibilitatea de a oferi creditare pentru capital circulant și va fi interesant de observat rezultatul deliberărilor. Deși BEI este un furnizor important de capital de dezvoltare pentru IMM-uri, cota sa în totalul activităților de creditare în zona euro rămâne redusă.

3.3

Pentru a asigura lichidități în sistemul bancar, autoritățile monetare din Regatul Unit și Statele Unite au recurs la unele măsuri nu tocmai ortodoxe, cum ar fi programul de relaxare cantitativă. Această politică implică achiziționarea de cantități foarte mari de obligațiuni suverane și corporative de către băncile centrale și crearea de bani noi în sistemul bancar. Aceasta a ajutat la evitarea înghețării piețelor monetare și a mecanismului de transmisie monetară din SUA și Regatul Unit. Există dovezi că în SUA programul de relaxare cantitativă a contribuit la extinderea finanțării și creditării în economia reală. Autoritățile monetare din SUA au acum în vedere moderarea sa, deoarece redresarea economică devine tot mai solidă. În Regatul Unit, orientările Băncii Angliei sugerează că odată ce redresarea economică va fi bine pusă pe făgaș, politica de relaxare cantitativă va lua sfârșit.

3.4

În martie 2013 (7), Comisia a publicat o Carte verde privind finanțarea pe termen lung a economiei, urmată de un pachet de măsuri de promovare a finanțării pe termen lung în general și care au în vedere finanțarea IMM-urilor în special (8). În centrul acestui pachet se află măsuri de stimulare a utilizării titlurilor garantate cu active (ABS) de credite pentru IMM-uri. Utilizarea pe scară mai largă a ABS ar da băncilor și altor instituții financiare libertatea de a se angaja la volume mai mari de creditare pentru întreprinderi. De asemenea, Comisia propune noi norme care să încurajeze fondurile de pensii să investească în active financiare cum ar fi ABS și astfel să sprijine finanțarea creșterii pe termen mai lung în economia reală (9). Există, de asemenea, propuneri legate de crearea unei piețe secundare lichide și transparente pentru obligațiunile corporative și de îmbunătățire a atractivității obligațiunilor garantate și a plasamentelor private. Există o comunicare privind multifinanțarea (crowd funding) (10), care are scopul de a promova cele mai bune practici, de a monitoriza evoluția piețelor de multifinanțare și de a facilita apariția unei etichete de calitate „multifinanțare”.

3.5

Mai multe alte inițiative sunt relevante în acest context. De obicei, obstacolele din calea unei evaluări mai corecte de către creditori a solvabilității și a riscului se leagă de cost și de lipsa de informații financiare relevante. Institutul de finanțe internaționale propune o serie de măsuri pentru a reduce aceste obstacole. Acestea includ utilizarea sporită a arhivelor digitale cu prezentare standard a registrelor întreprinderilor, a birourilor de statistică, a evaluărilor creditului de către bănci și alți creditori. Aceste registre naționale de date referitoare la riscul de credit ar trebui să fie consolidate cu Depozitul de Date European, pentru a se înființa în cele din urmă un registru central de credite european. Institutul de finanțe internaționale solicită stabilirea de standarde la nivel european privind colectarea de informații și raportare, astfel încât să fie posibilă realizarea unor analize comparative între societăți și între țări. Informații mai bune și mai actualizate cu privire la performanța financiară a IMM-urilor ar trebui să permită o mai bună evaluare a riscului de către creditori și stabilirea unui preț mai adecvat al riscului respectiv.

3.6

Alte propuneri de îmbunătățire a fluxului de finanțare a IMM-urilor cuprind:

4.1

Sarcina de a concepe un program care să încurajeze accesul la finanțare în întreaga Uniune nu este simplă. Unele state membre au elaborat soluții potrivite pentru structurile financiare și reglementările lor naționale. O abordare „universală” nu poate fi adecvată în toate statele membre. Una dintre cele mai interesante inițiative este Funding for Lending Scheme (FLS) din Regatul Unit și aceasta merită o examinare mai atentă.

4.2

Trezoreria Regatului Unit și Banca Angliei au introdus FLS în iulie 2012, în încercarea de a stimula creditarea economiei reale (11). Trezoreria, în calitate de acționar al Băncii Angliei, supraveghează funcționarea FLS. FLS oferă băncilor participante o sursă ieftină de finanțare și aceste costuri de finanțare mai mici ar trebui să permită băncilor să sporească accesibilitatea creditelor prin reducerea ratelor dobânzilor pe care le percep. Sistemul stimulează băncile să mărească volumul împrumuturilor permițându-le să efectueze retrageri de fonduri suplimentare din sistem. Încă de la începutul existenței sale, FLS a contribuit la o scădere substanțială a costurilor de finanțare ale băncilor, iar acest lucru s-a reflectat în îmbunătățirea condițiilor de creditare. Este corect să afirmăm că cel mai mare succes al FLS, până în prezent, a fost stimularea împrumuturilor acordate gospodăriilor și în special creditele ipotecare. A avut mai puțin succes în stimularea creditelor pentru întreprinderi și, prin urmare, în noiembrie 2013, autoritățile au ajustat FLS, astfel încât aceasta să se concentreze numai pe stimularea acordării de împrumuturi IMM-urilor.

4.3

FLS este un sistem menit să ofere băncilor participante motivația comercială de a-și mări capacitatea netă de finanțare (și anume creditele brute minus rambursările). Sistemul oferă finanțare la preț redus tuturor băncilor, chiar și acelora afectate de reducerea efectului de levier. Schema nu prevede o limită superioară cu privire la suma pe care băncile o pot retrage. De exemplu, în cazul în care un participant are o disponibilitate de creditare pentru întreprinderi de 100 de miliarde EUR la începutul programului, el ar putea trage fonduri de cel puțin 5 miliarde EUR. Dacă aceeași bancă își crește capacitatea de creditare a IMM-urilor cu încă 1 miliard de EUR, ea ar trebui să aibă dreptul de a trage o sumă suplimentară de 5 miliarde EUR de la FLS. Acest raport de cinci la unu dintre trageri și noile împrumuturile nete acordate IMM-urilor, împreună cu costurile de finanțare mai mici, oferă stimulente puternice băncilor pentru a extinde creditarea (12).

4.4

Banca Angliei monitorizează FLS în varianta modificată. Majoritatea instituțiilor financiare din Regatul Unit participă la FLS. Sistemul revizuit, conceput cu unicul scop de a stimula activitatea de creditare, este în vigoare din noiembrie 2013 și este probabil prea devreme pentru a trage concluzii pertinente cu privire la eficiența sa. Unele dintre cele mai mari bănci din Regatul Unit și din zona euro a continuat să reducă gradul de îndatorare destul de rapid și probabil explică o mare parte din scăderea creditării întreprinderilor. Susținătorii FLS susțin că situația creditării din Regatul Unit ar fi mult mai grea fără disponibilitatea finanțării prin FLS.

4.5

CESE consideră că, în zona euro, ar trebui să fie pus în aplicare un sistem similar cu FLS. Un regim de tip FLS în zona euro, pe o perioadă limitată, de doi-trei ani ar putea să contribuie la restabilirea finanțării întreprinderilor la niveluri mai apropiate de situația normală, facilitând, totodată, procesul de reducere a efectului de levier în curs de desfășurare.

4.6

La 5 iunie 2014 BCE a anunțat un set de măsuri privitoare la lichidități și menite să stimuleze creditarea bancară a IMM-urilor (13). CESE constată cu satisfacție că principala propunere a BCE, denumită „operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung” (TLTRO) este similară cu sistemul de finanțare pentru împrumuturi FLS prezentat în prezentul aviz.

4.7

Majoritatea propunerilor de îmbunătățire a accesului la finanțare pentru IMM-uri propuse de Comisie au fost salutate de CESE, dar acestea vizează în mare parte un termen mediu și lung și pot necesita noi acte legislative și/sau instituții. Între timp, criza de finanțare a fondului de rulment pentru întreprinderi este imediată, presantă și probabil din ce în ce mai acută. CESE consideră că factorii de decizie ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a oferi soluții pe termen scurt, cum ar fi schemele de stimulare prezentate mai sus (FLS sau LTRO). Orice sporire a riscurilor financiare sau reputaționale trebuie puse în balanță cu cele 26 de milioane de persoane fără loc de muncă (5,6 milioane de tineri cu vârsta sub 25 de ani) din UE.

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/25

Raportor:

dna Isabel Caño Aguilar

1.1

Uniunea Europeană trebuie să nu mai fie doar utilizator, ci să devină proiectant și producător în mediul digital în vederea promovării talentelor. Pentru aceasta, informarea și educația sunt prioritare.

1.2

CESE consideră că asigurarea accesului la societatea digitală trebuie să constituie un obiectiv prioritar pentru societatea europeană, în ansamblul său. Politicile puse în aplicare în acest domeniu sunt insuficiente pentru abordarea decalajului digital, care se adâncește tot mai mult.

1.3

CESE aminteşte că trebuie luate măsurile corespunzătoare pentru garantarea accesului persoanelor cu handicap la societatea digitală și a condițiilor egale în raport cu noile tehnologii.

1.4

Societatea digitală nu poate fi un alt factor de excluziune. CESE subliniază în mod special necesitatea adoptării unor politici corespunzătoare pentru ca persoanele în vârstă să nu fie supuse excluziunii, ci dimpotrivă, să se integreze pe deplin în utilizarea tehnologiilor care fac parte din viața cotidiană.

1.5

Este necesară o acțiune comună a autorităţilor europene şi naţionale pentru ca să existe echipamente și programe informatice la prețuri mai accesibile, cu respectarea multilingvismului.

1.6

Politica europeană în domeniul educaţiei trebui să îi pregătească pe cetățeni pentru viață. CESE insistă asupra faptului că trebuie consultate organizaţiile profesionale din sectorul educației.

1.7

În limitele posibilităţilor financiare ale statelor membre, sprijinul acordat sistemului public de învăţământ este, în opinia CESE, fundamental pentru îndeplinirea obiectivului egalității.

1.8

CESE scoate în evidență importanța bibliotecilor publice în procesul de formare și educare pentru mediul digital.

1.9

CESE recomandă promovarea unor modele de inovare deschisă și a unor standarde deschise. Trebuie evitate măsurile nejustificate de protecție a proprietăţii intelectuale, care sunt susceptibile de a restrânge procesele de inovare în economia digitală.

1.10

Comitetul sugerează să se dea curs recomandărilor în materie de învățământ formulate de Fundația Europeană pentru Calitate în e-Learning (European Foundation for Quality in e-Learning – EFQUEL).

1.11

CESE reiterează rolul important al formării profesionale și al educației în combaterea crizei economice și în promovarea redresării economice, subliniind rolul Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) în acest domeniu. Ca atare, CESE pledează pentru:

1.12

Iniţiativa Orizont 2020 trebuie să contribuie la consolidarea poziţiei Uniunii Europene în domeniul tehnologiei digitale, în care întreprinderile înregistrează mai puține investiţii decât concurentele lor din Asia și SUA.

1.13

CESE consideră drept fundamentală promovarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) europene din sectorul tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC), întrucât ele pot stimula proiectele inovatoare, care sunt vitale pentru o industrie în permanentă schimbare. În plus, măsurile fiscale și de sporire a posibilităților de finanțare ale IMM-urilor vor reprezenta o contribuție semnificativă în lupta împotriva crizei economice.

1.14

Sprijinul acordat întreprinderilor nou-înființate în domeniul tehnologiei digitale poate contribui la consolidarea industriei europene de hardware și software. CESE apreciază inițiativa de a susține programe cu grad ridicat de risc în contextul Agendei digitale, dar solicită mai mult sprijin din partea sistemului financiar.

1.15

CESE propune o serie de măsuri pentru încurajarea participării femeilor la societatea digitală.

2.1

Diverse decizii politice, programe și inițiative ale UE se referă la încorporarea TIC în sistemul de educație, printre care:

2.2

„O agendă digitală pentru Europa” (2010), strategia centrală a Uniunii pentru îndeplinirea obiectivelor inițiativei „Orizont 2020”, prevede numeroase acțiuni, vizând, printre altele:

2.3

CESE a abordat aceste aspecte în diverse avize (1).

2.4

Acest aviz din proprie inițiativă abordează unele aspecte legate de accesul la societatea digitală, învățământ, egalitate și ocuparea forței de muncă.

3.1.1

Instrumentele puse la dispoziție de TIC sunt utilizate din ce în ce mai mult în viața de zi cu zi. Accesul la societatea digitală este un drept și o sursă de oportunităţi de care trebuie să se profite la maximum.

3.1.2

CESE a constatat în repetate rânduri importanța pe care o are banda largă pentru societatea și economia europeană (2), motiv pentru care salută generalizarea acesteia, prin intermediul satelitului, în cele 28 de state membre. Persistă însă numeroase cauze ale diviziunii digitale, agravată de creșterea ratei sărăciei care, la rândul său, a sporit din cauza crizei economice și sociale.

3.1.3

Decalajul digital nu se reduce din mai multe motive, printre care: educația (posibilitatea de a fi utilizator al internetului este de trei ori mai mare în cazul persoanelor cu studii superioare decât în cazul a 33 % din populație cu un nivel mai scăzut de educație), vârsta (internetul s-a generalizat în rândul tinerilor și este folosit de aproape toți studenții, însă în rândul persoanelor în vârstă gradul său de utilizare este foarte scăzut), informația, care, în cea mai mare parte, este disponibilă în limba engleză, diferenţele dintre zonele rurale, urbane și insulare etc.

3.1.4

Deseori, autoritățile publice se confruntă cu mari dificultăţi de finanțare a costului tehnologiei informatice în educație, într-un context de reduceri bugetare care par a fi mai drastice în contextul Pactului de stabilitate. Unul dintre eventualele mijloace de finanțare – introducerea unor taxe de utilizare – poate afecta accesibilitatea și egalitatea în educație.

3.1.5

Accesibilitatea este un drept al omului (3). În plus, trebuie amintit că Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, parte componentă a Tratatului de la Lisabona, la articolele 20, 21 și 26, consacră nu numai interdicția oricărei discriminări întemeiate pe criterii de handicap, ci și dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri specifice; în același timp, Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap obligă statele membre să adopte măsuri corespunzătoare privind garantarea accesului persoanelor cu handicap la tehnologiile informației și comunicațiilor, inclusiv la internet (4), în condiții de egalitate cu ceilalți.

3.1.6

Dat fiind că riscul de a deveni șomer este dublu în cazul persoanelor cu handicap și că noile tehnologii (inclusiv internetul) reprezintă calea de acces la activitățile recreative, educative, culturale și la multe alte servicii publice și private, inclusiv pentru stimularea participării democratice, TIC accesibile sunt neapărat necesare pentru ca persoanele cu handicap să poată concura în condiții echitabile pe o piață digitală tot mai extinsă și să se poată integra în așa-numita „societate digitală”.

3.1.7

Societatea digitală nu poate fi un alt factor de excluziune. Dimpotrivă, în cadrul ei, persoanele vulnerabile trebuie să găsească o cale de ieșire din situația de excluziune.

3.2.1

Societatea digitală reclamă o dorință de deschidere a instituțiilor către schimbare. UE trebuie să promoveze sisteme de învăţământ şi formare accesibile tuturor, care să vizeze dezvoltarea cunoștințelor, a aptitudinilor și competenţelor cetățenilor în ceea ce privește o gamă largă de teme, a competențelor sociale, civice și culturale, a capacității de a învăța, precum și a creativității, inovării și deprinderii de a lucra în echipă.

3.2.2

Toți factorii de răspundere din sistemul de educație trebuie să creeze în școală un climat pedagogic care să favorizeze o atitudine pozitivă față de inovare, calitate și cooperare în practica pedagogică; trebuie să încurajeze participarea activă a tuturor studenților la procesul de învățământ, să promoveze diseminarea bunelor practici, participarea civică și experienţele din școală, precum și o cultură a evaluării.

3.2.3

Politica UE în domeniul educaţiei nu a reușit să stimuleze îndeajuns autoritățile din sectorul educației de la nivel național pentru a garanta utilizarea pedagogică a TIC de către cadrele didactice încă din etapa de formare inițială și de către instituţiile de învăţământ, mai ales în învăţământul primar, secundar și în formarea profesională. Mai precis, nu a încurajat statele membre în suficientă măsură pentru a realiza investițiile necesare într-o educaţie modernă, inovatoare și de calitate, bazată pe TIC.

3.2.4

Ministerele educației trebuie să programeze sesiuni de formare destinate cadrelor didactice și să stimuleze regândirea modului de a învăța.

3.2.5

CESE scoate în evidență importanța bibliotecilor publice în procesul de formare și educare pentru mediul digital.

3.2.6

Încă de la cea mai fragedă vârstă, elevii ar putea fi inițiați în modul de funcționare a calculatoarelor și, poate, chiar în programare, în manieră ludică, astfel încât, cât mai repede cu putință, europenii să nu mai fie doar utilizatori ai TIC, ci să devină creatori și producători. În UE există centre de excelență în domeniul cercetării (de exemplu, cercetarea în domeniul nanocomponentelor electronice), dar trebuie să se meargă mai departe pe această cale.

3.2.7

Sistemele europene de învăţământ oferă exemple de educaţie de înaltă calitate încă de la ciclul primar, dar și în învățământul profesional și în universități. Sunt totuși necesare schimbări ale programelor de învățământ care să presupună utilizarea și evaluarea TIC în context educațional.

3.2.8

CESE recomandă promovarea unor modele de inovare deschisă și a unor standarde deschise, precum și evitarea măsurilor nejustificate de protecție a proprietăţii intelectuale, care sunt susceptibile de a restrânge procesele de inovare în economia digitală.

3.2.9

Protocolul SPI (Simple Publishing Interface) – elaborat de Comitetul European de Standardizare (CEN) – are obiectivul de a facilita comunicarea între instrumentele de producţie a conținuturilor și bazele care gestionează în permanență resursele de învățare și metadatele.

3.2.10

Interoperabilitatea poate facilita și utilizarea tehnologiilor de asistenţă care le sunt necesare persoanelor cu handicap pentru a avea acces la TIC.

3.3.1

Învățământul și formarea profesională oferă bogăție pentru o viață și zestrea de competențe necesare într-o societate democratică. Dezvoltarea socioeconomică depinde în mare măsură de formarea profesională, întrucât permite accesul la competențe și deschide calea către piața muncii. În special pentru categoriile defavorizate și marginalizate, poate înlesni o viață mai bună. Totuși, formarea profesională nu este numai o punte între educaţie şi ocuparea forţei de muncă, ci este deosebit de importantă prin sine însăși. Institutul de Statistică al UNESCO a semnalat că există o corelație între dezvoltarea economică și formarea profesională.

3.3.2

Programul Erasmus+ constituie strategia centrală a Uniunii în acest domeniu și, după cum a subliniat CESE, „ar trebui să constituie un instrument-cheie pentru mărirea sprijinului acordat educației și formării cu scopul de a ridica nivelul de calificare al cetățenilor, de a contribui la combaterea nivelurilor ridicate ale șomajului în rândul tinerilor din multe state membre [...]”. Cu toate acestea, statele membre – care dețin competențe în acest domeniu – sunt cele care trebuie să depună eforturi pentru ca formarea profesională să dispună de resursele necesare și să se bucure de prestigiul cuvenit ca parte a sistemului de învăţământ.

3.3.3

CESE aminteşte că activitatea Cedefop în domeniul învățării pe tot parcursul vieții și al formării profesionale abordează teme – precum educaţia pentru adulți, calificările şi competenţele, certificarea și procedurile de garantare a calităţii – fundamentale pentru persoanele care întâmpină dificultăţi în a pătrunde pe piața forței de muncă. Se recomandă dotarea Cedefop cu mai multe resurse.

3.3.4

CESE propune:

3.4.1

În UE se înregistrează o rată ridicată a șomajului și, în același timp, potrivit Comisiei, Uniunea se confruntă pe termen scurt cu lipsa a 9 00  000 de persoane calificate care să ocupe locurile de muncă din sectorul TIC.

3.4.2

Puternica influență a TIC asupra ocupării forței de muncă și a succesului Agendei digitale este legată de existenţa unor întreprinderi de înaltă tehnologie: în 2008, TIC au contribuit în cadrul UE cu o valoare adăugată de 574 de miliarde EUR și au oferit un loc de muncă la 8,3 milioane de persoane. Întreprinderile europene – care se confruntă cu probleme cum ar fi piețele fragmentate sau finanțarea insuficientă – trebuie să își consolideze poziția în raport cu giganții care domină piețele mondiale, majoritatea acestora fiind din America de Nord.

3.4.3

Ca orice evoluție tehnologică, TIC provoacă schimbări radicale în materie de ocupare a forței de muncă. Acest fapt trebuie analizat din perspectiva creării unor filiere de meserii, calificări, competențe, certificări, atât pentru persoanele supuse excluziunii din cauza TIC, cât și pentru cele pe care TIC le ajută în sensul incluziunii.

3.4.4

Marea coaliție pentru crearea de locuri de muncă în economia digitală – creată de Comisie în martie 2013 – abordează principalele teme (formarea și adecvarea cursurilor în raport cu locurile de muncă din domeniul digital; mobilitate; certificare; sensibilizare; învățare și predare inovatoare), dar nu dispune de resurse financiare. În plus, în contextul Agendei digitale există și alte inițiative: strategia e-Skills, pachetul privind ocuparea forței de muncă (Employment Package), inițiativa „Deschiderea educației” (Opening up Education), strategia „Regândirea educației” (Rethinking Education), inițiativa „Oportunități pentru tineret” (Youth Opportunities) și Panorama competențelor în UE (EU Skills Panorama).

3.4.5

În această coaliție trebuie implicate atât sectorul industrial, cât și mediul educațional, astfel încât, prin efectuarea unor stagii de practică în întreprinderi, să se creeze o legătură mai strânsă cu sectorul TIC.

3.4.6

Trebuie remarcat faptul că aceste programe nu țin seama în suficientă măsură de nevoile speciale ale persoanelor supuse excluziunii din cauza handicapului, în special în ceea ce privește dobândirea competenţelor digitale (e-Skills), alfabetizarea digitală și incluziunea pe piața digitală a muncii.

3.4.7

Chiar dacă investesc în C-D, cele mai mari companii de înaltă tehnologie din Europa o fac într-o proporție mai mică decât întreprinderile din Asia și Statele Unite ale Americii. CESE speră ca programul Orizont 2020, dotat cu un buget de 78,6 miliarde EUR, să contribuie la consolidarea poziției europene pe piețele mondiale.

3.4.8

CESE consideră că promovarea IMM-urilor în Europa în sectorul TIC este esențială, întrucât acestea pot iniția proiecte inovatoare, care sunt vitale într-o industrie aflată în permanentă schimbare. Ca o contribuție la ieșirea din criză, trebuie găsite soluții pentru dificultățile de finanțare cu care se confruntă atât micile întreprinderi, cât și proiectele inovatoare (întreprinderile nou-înființate) dedicate inovării tehnologice.

3.5.1

În prezent, doar 30 % din cele cca 7 milioane de persoane care lucrează în domeniul TIC sunt femei, acestea fiind subreprezentate la toate nivelurile și, mai presus de orice, în funcțiile de decizie. În ceea ce privește educația terțiară, femeile înregistrează un procent mai ridicat decât bărbații, însă persistă în cazul lor dezavantaje în materie de locuri de muncă, salarii, condiții de muncă și acces la posturi de mare responsabilitate.

3.5.2

O schimbare a politicii este necesară mai ales din cauza unei scăderi a numărului de femei absolvente în domeniul TIC: în prezent, doar 29 dintr-o mie de femei deținătoare ale unei diplome de masterat sau doctorat au obținut-o în domeniul TIC și doar patru dintre ele lucrează direct în acest domeniu.

3.5.3

Cu toate că integrarea femeilor în sectorul TIC ar putea spori PIB-ul zonei euro cu 9 miliarde EUR, din diverse motive (tradiţii și stereotipuri culturale, printre altele) participarea lor la acest sector este insuficientă, aceasta nefiind o problemă doar la nivel european, ci una globală.

3.5.4

De aceea, CESE sugerează:

4.1

Accesibilitatea trebuie să fie un obiectiv prioritar nu numai pentru autorități, ci și pentru societate, în ansamblul său, cu angajamentul tuturor actorilor economici și sociali în acest sens, însă politicile Uniunii și, în general, ale statelor membre au fost insuficiente până în prezent.

4.2

CESE sugerează ca Uniunea și autoritățile naționale să promoveze acțiuni comune pentru a obține o reducere substanţială a costurilor materialului informatic – incluzând generalizarea utilizării unor programe informatice gratuite și cu sursă deschisă, precum Linux – și pentru a contribui cu conținuturi europene la procesul de informare și cunoaștere.

4.3

O politică adecvată pentru o Uniune a secolului XXI reclamă o mentalitate deschisă schimbării. Obiectivul principal al sistemelor de educaţie și formare europene nu trebuie să fie doar satisfacerea necesităţilor specifice pieței forței de muncă (aspect pe care Comisia Europeană și-a axat cu precădere politica în domeniul educației), ci educația pentru viață. Elaborarea politicilor educative ale UE trebuie să se bazeze pe participarea organizaţiilor europene ale profesorilor și a centrelor de învăţământ, ceea ce nu se întâmplă în prezent.

4.4

Ținând seama de faptul că statele membre se confruntă cu reduceri bugetare și că – în cadrul instituţiilor democratice – adoptă deciziile pe care le consideră cele mai bune pentru cetățenii lor – trebuie reliefată necesitatea imperioasă de a investi în educaţia publică în scopul îndeplinirii obiectivului egalității în materie de acces la învățământ, indiferent de originea socială a studenților și de mijloacele financiare de care dispun.

4.5

Comisia trebuie să pună accent pe imperativul accesului liber la metadatele educative, care trebuie să fie considerate de interes general și să nu facă obiectul unor brevete de proprietate ale întreprinderilor private. Pe lângă programul european în materie de standardizare SPI, trebuie evidențiată importanța e-Contentplus, programul Comisiei privind metadatele.

4.6

Pentru a garanta calitatea și adecvarea educației și formării furnizate, profesorii și centrele de învăţământ trebuie să dețină controlul asupra conținutului educațional. CESE consideră că trebuie să se acorde atenție recomandărilor privind măsurile legislative, armonizarea, drepturile de proprietate intelectuală etc., formulate de Fundația Europeană pentru Calitate în e-Learning (EFQUEL).

4.7

CESE și-a exprimat dezamăgirea față de reducerea drastică a bugetului Agendei digitale pentru perioada 2014-2020, de la suma de 9,2 miliarde EUR, propusă inițial, la 1,14 miliarde EUR, aprobate în final.

4.8

CESE întâmpină cu satisfacție acordarea unui sprijin financiar pentru inițiativele inovatoare cu risc ridicat elaborate de IMM-uri, care a fost stabilit în contextul programului Orizont 2020. De mare importanță sunt măsurile luate în scopul majorării finanțării obținute de IMM-uri și de întreprinderile nou-înființate, nu numai din partea autorităților publice, ci și a piețelor și a sistemului financiar.

4.9

CESE recomandă integrarea dimensiunii accesibilităţii în toate inițiativele din domeniul informatic, asigurându-se accesul persoanelor cu handicap și al tuturor persoanelor vulnerabile la programele de e-learning, la TIC, la materiale și instrumente (on-line și off-line). În plus va trebui să se acorde atenție specială incluziunii persoanelor cu handicap în ocuparea noilor locuri de muncă în domeniul TIC, preconizată de UE.

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/31

Raportor:

dl Thomas McDONOGH

1.1

Comitetul ar dori o autoritate creată la nivelul UE în materie de securitate informatică, în mod analog cu autoritatea centrală în sectorul aviației (AESA), pentru a asigura soliditatea capacității manageriale necesare la nivelul UE pentru a face față complexității punerii în aplicare a unei politici de securitate informatică, eficace la nivel european.

1.2

Cetățenii informați și pregătiţi sunt esențiali pentru securitatea cibernetică în Europa. Educaţia cetățenilor în materie de securitate cibernetică și de protecție a datelor ar trebui să devină un element fundamental al programelor şcolare și al programelor de formare la locul de muncă. În plus, UE ar trebui să desfăşoare pe întreg teritoriul său activităţi şi iniţiative de informare a opiniei publice în legătură cu aceste chestiuni.

1.3

Întreprinderile ar trebui obligate prin lege la o abordare proactivă pentru a se proteja împotriva atacurilor cibernetice, inclusiv tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC) sigure și flexibile, care să ofere pregătirea necesară pentru angajaţi în ceea ce priveşte politicile de securitate cibernetică, așa cum se întâmplă deja în domeniul sănătăţii și siguranţei la locul de muncă;

1.4

În fiecare stat membru ar trebui să existe o organizație al cărei rol să fie cel de a informa, pregăti și sprijini sectorul IMM-urilor pe teme legate de cele mai bune practici de securitate cibernetică. Companiile mari pot dobândi cu ușurință cunoștințele necesare, însă IMM-urile au nevoie de sprijin.

1.5

Ar trebui extins mandatul Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (ENISA), oferindu-i fondurile necesare în vederea asumării unei responsabilităţi directe mai cuprinzătoare pentru educaţia în domeniul securităţii cibernetice şi pentru programe de sensibilizare destinate cetăţenilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri).

1.6

Organele de conducere la nivel de întreprinderi şi organizaţii ar trebui sensibilizate cu privire la responsabilitatea ce le revine pentru securitatea cibernetică. Directorii organizaţiilor ar trebui informaţi în mod explicit în legătură cu consecințele pe care le pot avea politicile şi măsurile inadecvate în materie de securitate cibernetică.

1.7

Prin rolul lor esențial în furnizarea de servicii online, toţi furnizorii de servicii de internet (ISP) din UE ar trebui să-şi asume o responsabilitate specială pentru a-şi proteja clienţii de atacuri cibernetice. Această răspundere ar trebui definită şi consacrată în legislaţie la nivelul UE.

1.8

Pentru a se garanta că se pune în practică rapid potenţialul de creştere economică care derivă din extinderea dinamică a cloud computing  (1), se recomandă impunerea, la nivelul UE, a unor cerinţe şi obligaţii speciale referitoare la securitate şi pentru furnizorii de servicii de cloud computing.

1.9

Comitetul consideră că măsurile voluntare sunt insuficiente și că trebuie să se impună statelor membre obligații ferme în materie de reglementare pentru a se asigura armonizarea, guvernanța și punerea în aplicare a securității cibernetice în Europa. De asemenea, este necesară adoptarea unei legislații pentru a impune obligaţia de notificare a incidentelor grave de securitate cibernetică la nivelul tuturor întreprinderilor și organizațiilor, nu doar pentru furnizorii de infrastructuri critice. Aceasta ar putea îmbunătăți răspunsul Europei la ameninţări și ar contribui la creşterea nivelului de cunoștințe și înțelegere cu privire la atacurile cibernetice, permițând dezvoltarea unor sisteme de apărare mai bune.

1.10

Comitetul recomandă cu fermitate ca UE să opteze pentru o abordare conceptuală ca răspuns la amenințările atacurilor cibernetice, luând măsurile necesare pentru ca tehnologiile și serviciile utilizate pentru furnizarea accesului la internet și la servicii online în Europa să fie astfel concepute încât să fie garantat cel mai bun nivel de protecție posibil împotriva atacurilor cibernetice. Criteriile pentru elaborarea acestora ar trebui să se concentreze asupra interfeţei om-mașină.

1.11

CESE dorește să fie definite norme solide de securitate cibernetică, puse în aplicare de organismele europene de standardizare pentru toate tehnologiile și serviciile TIC în rețea. Aceste norme ar trebui să conțină un cod de practici pentru a garantă că toate echipamentele TIC și toate serviciile de internet oferite cetățenilor europeni respectă cele mai înalte standarde.

1.12

UE ar trebui să acţioneze neîntârziat pentru a garanta că fiecare stat membru dispune de un centru de răspuns la incidente de securitate cibernetică (CERT) deplin funcțional, pentru a se proteja și a proteja Europa de atacuri cibernetice.

1.13

Comitetul solicită ca Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3) din cadrul Europol să primească finanțarea suplimentară de care are nevoie pentru combaterea criminalităţii cibernetice și consolidarea cooperării între forțele de poliție din Europa și din afara Europei, pentru a îmbunătăți capacitatea Europei de a-i aresta și deferi justiției pe infractorii din domeniul cibernetic.

1.14

În rezumat, CESE consideră că politica UE privind securitatea cibernetică ar trebui să se concentreze în special pe următoarele aspecte: consolidarea poziției de lider a UE; politici de securitate cibernetică care să crească gradul de siguranță respectând în același timp viața privată și alte drepturi fundamentale; sensibilizarea cetățenilor și o abordare proactivă în ceea ce privește protecția; o guvernanță cuprinzătoare a statelor membre; măsuri responsabile, bazate pe o bună informare, din partea întreprinderilor; un parteneriat consolidat între guverne, sectorul privat și cetățeni; un nivel adecvat de investiții; standarde tehnice adecvate și investiții suficiente în cercetare, dezvoltare și inovare; un angajament la scară internațională. În acest sens, Comitetul reiterează recomandările cu privire la politica de securitate cibernetică, așa cum au fost ele exprimate în numeroasele sale avize anterioare pe această temă (2) și solicită Comisiei monitorizarea măsurilor solicitate în aceste avize.

2.1

Economia internetului generează peste o cincime din creșterea PIB-ului în UE și 200 de milioane de europeni efectuează cumpărături on-line în fiecare an. Depindem de internet și de tehnologia digitală conectată, care vin în sprijinul serviciilor esențiale din domeniul energiei, sănătății, finanțelor și serviciilor publice. Infrastructura și serviciile digitale critice, care joacă un rol esențial în viața noastră economică și socială, sunt însă vulnerabile, expuse riscului din ce în ce mai mare al unor atacuri informatice care ne amenință prosperitatea și calitatea vieții.

2.2

Comitetul consideră că dependența tot mai mare a Uniunii Europene de internet și de tehnologii digitale este insuficient corelată cu politicile și practicile care pot asigura un nivel adecvat de securitate cibernetică în întreaga Europă, atât în prezent, cât și în viitor. Scopul prezentului aviz este de a scoate în evidență lacunele pe care, în opinia Comitetului, le prezintă politica UE în materie de securitate cibernetică, dorind să recomande îmbunătățiri care ar atenua riscurile legate de atacurile cibernetice.

2.3

Motivele pentru care au loc atacuri cibernetice sunt foarte variate; poate fi vorba de motive foarte personale (răzbunarea îndreptată către o persoană sau o întreprindere) sau de spionaj cibernetic la nivel de stat sau război cibernetic între diferite țări. În cursul elaborării acestui aviz s-a decis restrângerea domeniului de aplicare prin limitarea sa strictă la atacurile cibernetice cu motivaţie infracţională, pentru a se concentra astfel asupra recomandărilor pentru preocupările esenţiale ale majorităţii Comitetului. Dezbaterea politică complexă privind atacurile cibernetice ale statelor membre îndreptate împotriva cetățenilor sau împotriva altor state ar servi drept subiect pentru un viitor aviz.

2.4

Prezentul aviz abordează numai chestiunea atacurilor cibernetice de către infractorii informatici a căror motivaţie constă în obţinerea de foloase materiale, care reprezintă marea majoritate a atacurilor. Prin punerea în aplicare a unor politici și practici în materie de securitate cibernetică dedicate combaterii eficiente a atacurilor cibernetice din motive infracţionale se reduc şi riscurile legate de atacuri cibernetice cu motivaţie politică sau cu caracter personal.

2.5

Cu toate că UE a realizat progrese importante în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor de încredere şi securitate prevăzute de Agenda digitală și a dezvoltat o amplă strategie privind securitatea cibernetică, care abordează cea mai mare parte a obiectivelor menționate mai sus, mai sunt încă multe de făcut.

3.1

Un atac cibernetic înseamnă orice tip de acțiune ofensivă care vizează sistemele de informare pe calculator, infrastructurile, rețelele informatice și/sau terminalele digitale personale prin diferite mijloace ale unor acțiuni răuvoitoare cu intenţia de a fura, a modifica sau a distruge un anumit obiectiv. Obiectivul poate consta în bani, date sau tehnologie cibernetică.

3.2

Infractorii din domeniul cibernetic lansează atacuri informatice pentru a sustrage bani sau date, pentru a comite fraude, spionaj sau extorcarea de fonduri. Atacurile cibernetice pot deteriora rețelele și serviciile de care depind sănătatea, siguranța și bunăstarea noastră economică, afectând inclusiv administraţia, transporturile și rețelele energetice.

3.3

Amenințarea atacurilor informatice corespunde cu nivelul nostru de dependență de internet și de tehnologii digitale. Conform unui recent raport Symantec, numărul total de încălcări ale securității datelor la nivel mondial a crescut cu 62 % în 2013, ridicându-se la peste 552 milioane de înregistrări. Aceste încălcări duc adesea la expunerea numelor reale, a datelor de naștere, a numerelor din documentele oficiale de identificare, a dosarelor medicale sau a unor informații cu caracter financiar. În plus, 38 % dintre utilizatorii de telefoane mobile au fost victime ale criminalității informatice în ultimele 12 luni.

3.4

Atacurile cibernetice pot avea un impact major asupra întreprinderilor individuale şi asupra economiei Europei în ansamblul ei.

3.5

Tehnicile atacurilor cibernetice evoluează în permanență:

3.6

Există un acord comun între organizațiile de securitate informatică referitoare la acțiunile prioritare pe care cetățenii și întreprinderile ar trebui să le adopte pentru a se proteja împotriva atacurilor cibernetice. Aceste practici ar trebui comunicate în cadrul fiecărui program de educație și de sensibilizare în materie de securitate cibernetică:

3.7

Adesea întreprinderile mici nu dispun de suficient sprijin informatic pentru a ține pasul cu potențialele amenințări informatice; astfel, ele au nevoie de asistență specială pentru a se proteja împotriva atacurilor cibernetice.

3.8

Divulgarea unor atacuri informatice și vulnerabilitățile sistemului sunt esențiale pentru combaterea atacurilor cibernetice, în special în cazul combaterii atacurilor așa-numite zero-day, adică a unor atacuri de tip necunoscut anterior pentru comunitatea specialiştilor din domeniul securităţii cibernetice. Deseori însă întreprinderile nu fac cunoscute publicului atacurile cibernetice la care au fost expuse din cauza temerilor legate de reputație şi de răspundere. Această lipsă de informare afectează capacitatea Europei de a reacționa rapid și eficient la amenințările informatice și de a îmbunătăți nivelul general al securităţii cibernetice prin învăţare reciprocă.

3.9

Cetățenii și întreprinderile cumpără serviciile și accesul la internet prin intermediul furnizorilor de servicii internet (ISP). Prin rolul lor esențial în furnizarea de servicii online, este de o importanță fundamentală ca furnizorii de servicii internet să ofere cel mai înalt nivel de protecție posibil față de atacurile informatice asupra clienților lor. În plus, pentru a se asigura că propriile servicii și propria infrastructură sunt concepute și întreținute astfel încât să ofere cele mai înalte niveluri de securitate cibernetică, furnizorii de servicii internet ar trebui să asigure o consiliere la cel mai înalt nivel privind securitatea informatică a clienților lor, dispunând de protocoale speciale pentru a ajuta la identificarea și combaterea atacurilor cibernetice asupra clienților pe măsură ce apar acestea. Această răspundere ar trebui definită şi consacrată în legislaţie la nivelul UE.

3.10

Accelerarea adoptării cloud computing-ului de către cetățenii și întreprinderile din Europa este foarte importantă pentru economia UE (3). În condiţiile în care încrederea în cloud computing pentru aplicații profesionale și personale creşte, este important ca Europa să garanteze mai ales securitatea cibernetică a furnizorilor de servicii de cloud. Incertitudinea privind securitatea serviciilor de cloud computing are un impact negativ asupra ritmului de adoptare a acestor tehnologii dinamice. Comitetul dorește ca UE să impună cerințe și obligații speciale de siguranță furnizorilor de servicii de cloud computing.

3.11

Este nevoie de eforturi deosebite pentru a recruta specialiști pentru industria securității informatice din Europa. Estimările privind cererea de specialişti în domeniul securităţii informațiilor pleacă de la o creştere de peste două ori mai mare în comparaţie cu nivelul cererii pe ansamblul industriei informatice. În acest context, Comitetul atrage atenția Comisiei asupra succesului concursurilor din SUA și unele state membre, care contribuie la creșterea nivelului de conștientizare în materie de securitate cibernetică și pregătirea generației viitoare de specialişti în materie de securitate cibernetică.

3.12

Una din cele mai bune strategii de protecție împotriva atacurilor cibernetice constă într-o abordare conceptuală, luând măsurile necesare pentru ca tehnologiile și serviciile utilizate pentru furnizarea accesului la internet și la servicii online în Europa să fie astfel concepute, încât să fie garantat cel mai bun nivel de protecție posibil împotriva atacurilor cibernetice. Criteriile pentru elaborarea acestora ar trebui să se concentreze asupra interfeţei om-mașină. Acest lucru ar implica colaborarea dintre producătorii de tehnologie, furnizorii de servicii de internet, industria de securitate informatică, EC3, ENISA, agențiile naționale de apărare și de securitate din statele membre, precum și pe cetățeni. Organizarea acestei abordări de proiectare a securității cibernetice ar putea avea loc la nivelul UE la Comisie, eventual sub coordonarea ENISA.

4.1

În prezent, UE elaborează o strategie cuprinzătoare (4) a nivelului securității informatice pentru cetățenii Europei:

4.2

CESE a reacționat cu fermitate la propunerea de directivă a Comisiei privind securitatea rețelelor și a informațiilor (NIS) (6), deoarece măsurile propuse au fost considerate ca fiind prea puţin severe și insuficiente pentru a încuraja statele membre să-și protejeze cetățenii și întreprinderile împotriva atacurilor informatice. Odată cu adoptarea propunerii de directivă, Parlamentul a slăbit și mai mult caracterul acesteia prin limitarea strictă a aplicării directivei la furnizorii de „infrastructuri critice”, eliminând astfel aplicarea sa la motoarele de căutare, platformele sociale, procesatori de plăți online și furnizorii de servicii de cloud computing.

4.3

Propunerea de directivă privind NIS nu va fi suficientă pentru a crea cadrul legislativ necesar pentru a spori conștientizarea amenințării și capacitatea de reacție față de atacuri cibernetice în cadrul Uniunii. Comitetul ar dori să fie adoptată o nouă legislație prin care notificarea tuturor incidentelor de securitate cibernetică semnificative să fie obligatorie pentru toți actorii, nu doar pentru furnizorii de infrastructuri critice. Faptul că notificarea nu este obligatorie îi încurajează pe infractorii informatici să profite de pe urma ignoranţei obiectivelor lor vulnerabile.

4.4

UE ar trebui, de asemenea, să ia în considerare extinderea mandatului ENISA pentru a consolida conștientizarea amenințării atacurilor cibernetice și de reacție la nivelul Uniunii. Poate că rolul ENISA ar putea fi extins pentru a-și asuma o mai mare responsabilitate directă pentru programe de educare și de sensibilizare a publicului referitoare la securitatea cibernetică, care să vizeze în special cetățenii și IMM-urile.

4.5

Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3) a fost înființat în cadrul Europol în 2013, pentru a crește capacitatea Europei de a combate infracționalitatea informatică. EC3 acționează ca un centru de colectare a informațiilor de natură criminală în Europa și sprijină statele membre în operațiunile și investigațiile atacurilor informatice. Cu toate acestea, în primul său raport anual, EC3 atrage atenția asupra faptului că resursele actuale alocate limitează deja evoluția anchetelor și că EC3 nu va putea respecta nivelul principalelor anchete în curs.

4.6

UE ar trebui să solicite organizațiilor europene de standardizare – CEN, CENELEC și ETSI – să dezvolte standarde minime de securitate informatică pentru orice software sau hardware TIC sau servicii bazate pe internet care se vând în UE. Aceste standarde ar trebui actualizate în permanență pentru a ține pasul cu noile amenințări.

4.7

Este necesară adoptarea unei legislații pentru a impune obligaţia de notificare a incidentelor grave de securitate cibernetică la nivelul tuturor întreprinderilor și organizațiilor, nu doar pentru furnizorii de infrastructuri critice. Aceasta ar contribui la sporirea reacțiilor de atenuare la amenințările iminente, precum și a nivelului de cunoaștere și de înțelegere a atacurilor informatice comise, ajutând astfel autoritățile, specialiștii din domeniul securității cibernetice, întreprinderile și cetățenii să îmbunătățească securitatea informatică și să combată amenințările. Pentru a încuraja schimbul de informații, legislația ar trebui să prevadă că întreprinderile și organizațiile care oferă informații cu privire la atacuri își păstrează anonimatul. De asemenea, ar trebui să se aibă în vedere garantarea protecției răspunderii, acolo unde este cazul.

4.8

În pofida inițiativelor întreprinse de UE, statele membre au niveluri foarte diferite de capacitate și de pregătire, ceea ce duce la fragmentarea răspunsurilor la atacurile cibernetice în întreaga UE. Ca urmare a faptului că rețelele și sistemele sunt interconectate, statele membre care au avut o abordare foarte slabă a securității cibernetice slăbesc capacitatea generală a UE de a face față atacurilor cibernetice. Sunt necesare acțiuni pentru a aduce toate statele membre la un nivel acceptabil de securitate informatică. Este nevoie de atenţie specială pentru a garanta că fiecare stat membru dispune de un centru de răspuns la incidente de securitate cibernetică (CERT) deplin funcțional.

4.9

Așa cum a recomandat în avizele sale anterioare (7), pentru ca UE să îmbunătățească protecția împotriva atacurilor informatice, Comitetul consideră că măsurile voluntare nu funcționează și că trebuie să existe obligații ferme de reglementare impuse statelor membre pentru a asigura armonizarea, guvernanța și punerea în aplicare a securității cibernetice în Europa.

4.10

În rezumat, pentru a se plasa într-o poziţie care să permită furnizarea unui nivel real şi actual de protecție pentru cetățeni și întreprinderi faţă de atacurile cibernetice, politica de securitate informatică a UE ar trebui să se concentreze asupra următoarelor acțiuni:

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/39

Raportor:

dna Marina ŠKRABALO

1.1

Politica de extindere a UE, deși poate nu cea mai populară politică a Uniunii, se numără cu siguranță printre cele mai reușite proiecte politice ale UE. În ultimii ani s-au înregistrat o serie de îmbunătățiri sub aspectul transparenţei și caracterului incluziv al procesului de aderare, lucru care s-a făcut simțit în cazul Serbiei şi Muntenegrului. Deplasarea strategică a instituțiilor UE către principiile fundamentale, adică statul de drept și guvernanţa economică, oferă șansa consolidării democraţiei participative în cadrul politicii de extindere în ansamblul ei, mai degrabă decât în paralel cu aceasta.

1.2

Cu toate acestea, se profilează o serie de provocări. Se simte nevoia unei mai mari coerențe, pentru a garanta că atât instituţiile UE, cât și guvernele vizate vor adopta o abordare transparentă și favorabilă incluziunii pe parcursul întregului proces de aderare, în cazul tuturor domeniilor politice și în toate țările candidate și potențial candidate. Se impune o integrare politică mai profundă în ceea ce privește (1) negocierile actuale, (2) stimularea dezvoltării societăţii civile și a dialogului social și (3) consolidarea capacităţii instituţionale, toate aceste aspecte trebuind să se regăsească într-o măsură mai mare în finanțarea asistenţei pentru preaderare.

1.3

CESE recomandă Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene și Parlamentului European:

1.4

CESE recomandă guvernelor din țările implicate în negocieri:

1.5

Recomandări adresate CESE:

2.1

Deși unele dintre efectele sale societale și politice pe terme lung pot fi puse în discuție, politica de extindere a UE a fost fără îndoială esențială pentru accelerarea evoluției structurilor naţionale de guvernanţă către economia de piață și democrație, precum și pentru promovarea cooperării regionale în Balcanii de Vest după încetarea războiului din această regiune. În ceea ce priveşte sfera negocierilor de aderare la UE, perioadele de tranziție pentru implementarea legislației UE, precum și costurile financiare aferente, atât din perspectiva UE, cât și din cea a țărilor candidate vizate, sunt chestiuni esențiale. În condițiile în care deschiderea și închiderea fiecărui capitol de negociere se face printr-un vot unanim al Consiliului, ritmul și calendarul negocierilor se pot dovedi foarte imprevizibile, dacă se ține seama de eventualul impact al politicii naționale într-un stat membru sau în mai multe.

2.2

UE s-a arătat dispusă să îmbunătățească și să adapteze procesul de negociere în funcție de evoluția circumstanţelor politice. Este important de reținut că actuala metodologie de negociere a evoluat considerabil de-a lungul anilor, pe baza abordării „învățarea prin practică”.

2.3

După cum s-a menționat în Comunicarea Comisiei „Strategia de extindere și principalele provocări pentru perioada 2013-2014” (4), „un învățământ-cheie desprins din trecut este importanța abordării cu prioritate a elementelor fundamentale”, începând cu statul de drept, care „este acum în centrul procesului de extindere”. Aceasta reprezintă o reorientare semnificativă, de la ajustările politice punctuale la problema globală a guvernanţei democratice, văzută în fine ca o condiție prealabilă a unei alinieri politice efective și durabile la acquis-ul UE. Prin urmare, pe perioada actualelor negocieri de aderare (cu Muntenegru, Serbia și Turcia), Comisia intenționează să mențină deschise până la final capitolele 23 (Sistemul judiciar și drepturile fundamentale) și 24 (Justiție, libertate și securitate), ritmul negocierilor urmând să depindă de progresele înregistrate la aceste două capitole cruciale.

2.4

Pe de o parte, schimbările survenite în metodologia de negociere din cadrul procesului de aderare sunt revelatoare în privința flexibilității UE și a preocupării sale sincere față de eficiența negocierilor. Acordarea unei atenții sporite aderării „pe baza dovezilor” a consolidat poziția actorilor nestatali, ale căror informații din surse independente au o mare valoare pentru evaluările periodice care figurează în rapoartele de țară elaborate de Comisie. Pe de altă parte, dacă nu vor exista proceduri clare privind culegerea datelor și angajamentul actorilor implicați, schimbările operate ar putea fi percepute ca reflectând în principal nevoia selectivă a Comisiei de a dispune de probe și ignorând sarcinile administrative impuse țărilor aflate în negocieri.

2.5

Cadrul de negociere cu Serbia (5) este primul de acest tip care menționează explicit principiile transparenței și deschiderii. El precizează că: „Pentru a consolida încrederea publică în procesul de extindere, deciziile vor fi luate cât de deschis va fi cu putință pentru a garanta o mai mare transparență. Consultările și deliberările interne vor fi protejate în măsura în care acest lucru va fi necesar pentru a garanta procesul decizional, în conformitate cu legislația UE referitoare la accesul public la documente în toate domeniile activităților UE.” Acestea sunt învățăminte prețioase, trase în urma experienței cu Croația, unde s-a înregistrat cea mai slabă participare la vot dintre toate referendumurile privind aderarea la UE (doar 43 %), și reprezintă un progres sub aspectul formalizării unei serii de practici îmbunătățite utilizate în cazul Muntenegrului.

2.6

Concentrarea mai puternică a UE pe guvernanţa economică are în vedere introducerea unor strategii naţionale de reformă economică și unor planuri de acțiune în domeniul gestionării finanțelor publice, în speranța că informarea și supravegherea macroeconomică la momentul oportun vor putea contribui la prevenirea unei situații de prelungire a recesiunii economice și a situației de deficit excesiv, așa cum s-a întâmplat în Croația imediat după aderarea la UE. Așadar, se prevede ca țările candidate și potențial candidate să fie supuse unor verificări comparabile cu cele care au loc cu statele membre ale UE în contextul semestrului european. Este esențial să se asigure pregătirea din timp a sectorului întreprinderilor, pentru a le ajuta pe acestea să devină mai competitive și să facă față provocărilor de pe piața unică a UE, implicarea partenerilor sociali având și ea un rol esențial în evaluarea și acceptarea dimensiunii sociale a reformelor economice.

2.7

Conform Orientărilor 2014-2020 ale DG Extindere privind sprijinul UE pentru libertatea și integritatea mass-mediei din țările implicate în procesul de aderare  (6), existența unei societăţi civile dinamice este esențială pentru promovarea pluralismului și a democraţiei participative. Pin urmare, sprijinul UE față de societatea civilă ar trebui să urmărească: (1) crearea unui mediu propice activităților societății civile și (2) consolidarea capacităţii organizaţiilor societăţii civile de a acționa ca actori independenți, eficienți și responsabili. Orientările se vor dovedi un instrument util pentru integrarea societății civile, cu condiția ca punerea lor în aplicare să se ridice la înălțimea ambițiilor.

2.8

Până acum, politica de extindere nu s-a achitat pe deplin de obligația informării cetățenilor UE cu privire la importanța sa esențială pentru securitatea şi prosperitatea întregului continent, acest lucru putând contribui la calmarea temerilor pe care perspectiva unei noi extinderi le poate genera odată cu alte forme de xenofobie, mai ales într-o perioadă de criză economică. Pe măsură ce amintirea războiului din Balcani se șterge, actuala criză din Ucraina poate acționa ca un memento al faptului că lipsa păcii și a democrației ne poate afecta pe toți.

3.1

Chiar dacă procesul de aderare nu prevede stabilirea de condiții în materie de transparență și incluziune, așteptările cetățenilor în domeniu sunt din ce în ce mai mari în țările care își negociază aderarea la UE. În cazul Croației au lipsit informațiile privind procedurile tehnice de negociere. Deși a fost adoptat un protocol privind coordonarea politicii interne privind pozițiile de negociere cu UE, documentul nu a fost niciodată publicat în jurnalul oficial. Toate documentele elaborate de guvernul croat în contextul negocierilor cu UE, altele decât proiectele legislative, au fost discutate și adoptate în ședințe de guvern desfășurate cu ușile închise. Aceasta a însemnat că publicul nici măcar nu a putut solicita să consulte documentele neclasificate, deoarece nu a existat nicio informație oficială cu privire la existența lor. A fost nevoie de câțiva ani de presiune din partea societății civile pentru ca guvernul să înceapă să publice informații elementare despre documentele discutate în timpul ședințelor.

3.2

Sub aspectul controlului parlamentar, nicio țară nu a dat dovadă de practici mai bune decât Slovenia, al cărei parlament naţional a avut drept de veto asupra pozițiilor de negociere (7), acestea din urmă fiind prezentate și cetățenilor. Deși guvernul croat a acționat cu succes în calitate de gardian al consensului politic pe parcursul celor șase ani de negocieri dificile cu UE, el nu a reușit să exploateze amplul angajament al parlamentarilor, experților și publicului larg în dezbaterile politice. Accesul la pozițiile de negociere ale guvernului și la rapoarte a fost restrâns la funcţionarii guvernamentali și la un număr limitat de membri ai comitetului național de monitorizare a negocierilor de aderare, ceea ce a însemnat practic excluderea marii majorități a membrilor parlamentului și cu atât mai mult a marelui public. Acest scenariu nu trebuie să se repete în viitoarele runde de negociere.

3.3

Informarea la momentul oportun a actorilor nestatali și a mass-mediei și monitorizarea independentă a procesului de negociere au fost împiedicate și de faptul că documentele elaborate de Comisia Europeană şi de Consiliu, precum pozițiile comune ale UE, nu erau proprietatea Republicii Croația. Drept urmare, guvernul acestei țări a afirmat că nu era îndrituit să le facă publice. În acelaşi timp, nici instituțiile UE nu au publicat documentele din proprie inițiativă (8).

3.4

În cazul Muntenegrului s-a înregistrat o îmbunătățire evidentă sub aspectul publicării documentelor de negociere. Comisia a publicat pe site-ul său toate rapoartele de țară, care pot servi drept instrumente utile de evaluare, de către toate părţile interesate, a gradului de nealiniere a legislaţiei naţionale la acquis. În plus, Consiliul a anticipat în mod proactiv așteptările, publicând pozițiile comune ale UE pentru capitolele 23 și 24, având în vedere importanța reformelor implicate și interesul manifestat de public față de acestea. Rămâne de văzut dacă această bună practică se va concretiza într-o politică ce ar urma să se aplice în cazul Serbiei și Turciei, ori pentru capitolele deja deschise. De asemenea, nu există niciun motiv oficial pentru care Consiliul să nu poată face publice toate criteriile de referință de deschidere a unui capitol, odată ce acestea au fost aprobate în unanimitate. Accesul în timp util la astfel de documente esențiale în negocieri are o importanță crucială pentru furnizarea de informații și contribuții de către societatea civilă, prezentarea corectă în mass-media și monitorizarea independentă a îndeplinirii obligațiilor guvernamentale.

3.5

Profitând de învăţămintele trase la finalul ultimelor valuri de extindere, Comisia a devenit mai conștientă de rolul crucial al mass-mediei independente și profesioniste, fapt evidențiat de organizarea, în 2011 și 2013, a două conferințe sub titlul Speak-up, precum și de adoptarea Orientărilor 2014-2020 privind sprijinul UE pentru libertatea și integritatea mass-mediei din țările implicate în procesul de aderare, care pot servi și drept bază pentru alocarea finanțării. O provocare încă prezentă constă însă în identificarea modului în care mass-media poate menține contactul cu publicul din UE, care trebuie și el informat cu privire la sensul și dinamica politicii de extindere.

4.1

Angajarea societății civile în procesul de aderare se face prin (1) implicarea ei directă în negocierile efective (adică în evaluare, pregătirea pozițiilor naționale și supravegherea evoluțiilor), (2) dialogul social și civil în materie de formulare a politicilor și armonizare legislativă cu acquis-ul, (3) participarea la programarea fondurilor de preaderare și (4) monitorizarea independentă a progreselor și efectelor sociale ale proceselor de reformă. Îndeplinirea acestor sarcini presupune un sprijin financiar adecvat, prin intermediul guvernului naţional și al fondurilor de preaderare ale UE.

4.2

Experții societății civile au reprezentat un procent ridicat în cadrul grupurilor de lucru ale Croației și Muntenegrului care au lucrat la pregătirea pozițiilor de negociere (peste o treime din numărul total de membri). În ambele cazuri au fost lansate cereri deschise de candidaturi, iar întreaga componență a grupurilor de lucru a fost făcută publică. Însă, în cazul Croației, amploarea participării a depins în special de stilul de conducere din fiecare grup. În mai multe rânduri, membrii societății civile nu au avut acces la proiectul pozițiilor de negociere care trebuiau prezentate. Prin urmare, contribuția societății civile s-a limitat în principal la faza inițială de examinare, având un impact redus asupra conceperii strategiei de negociere și asupra evaluărilor timpurii privind costurile și beneficiile socioeconomice.

4.3

Instituțiile UE au pus la punct mai multe canale de consultare a societății civile, în scopul culegerii de dovezi privind evoluția reformelor legate de aderare: corespondență online, consultări anuale ale societății civile la Bruxelles, întâlniri în țările vizate, informări și evenimente publice cu ocazia vizitelor efectuate de reprezentanți ai UE. De asemenea, Comisia s-a arătat receptivă față de elaborarea de către organizaţiile societăţii civile a unor rapoarte independente de monitorizare. Însă Comisia a mai recunoscut și că a avut o atitudine mult mai proactivă față de ONG-uri decât față de sindicate și de asociațiile de întreprinderi. Acest lucru este reflectat atât de nivelurile la care au avut loc contactele, dar și de sfera de aplicare și obiectivele mecanismelor de finanțare pentru preaderare destinate consolidării capacităților și monitorizării politicilor.

4.4

O privire retrospectivă asupra procesul de aderare al Croației arată că nu s-a profitat de acest prilej pentru a se consolida dialogul social național, lucru care ar fi putut contribui la crearea unor condiții mai favorabile și mai durabile pentru apartenența acestei țări la UE, așa cum s-a întâmplat în Bulgaria. Consiliile economice şi sociale naționale nu au fost utilizate suficient pentru organizarea de dezbateri pe teme legate de costurile de ajustare socioeconomice sau de măsurile de sprijin, ori pentru programarea asistenței pentru preaderare. Procentul fondurilor de preaderare destinat consolidării structurilor dialogului social și capacităţilor organizaționale ale partenerilor sociali a fost foarte mic. Ar trebui ca structura capilară a asociațiilor de întreprinderi și a sindicatelor să fie utilizată din ce în ce mai frecvent ca platformă de dezbatere privind costurile şi beneficiile aderării, precum și în vederea pregătirii din timp a economiei.

4.5

În ceea ce priveşte elaborarea politicilor, în Croaţia, ca o confirmare a tendințelor negative observate cu ocazia valurilor precedente de extindere, peste 80 % din legislația de transpunere a acquis-ului a urmat un parcurs accelerat, adesea în absența oricărei consultări publice și cu minime evaluări ale impactului reglementărilor, ceea ce a afectat calitatea și transparența elaborării actelor normative (9). Dimpotrivă, s-a putut constata cu satisfacție că programarea Instrumentului de asistență pentru preaderare s-a făcut în mod participativ, mai ales în ce privește componenta societăţii civile, fiind coordonată de Consiliul pentru dezvoltarea societății civile, cu asistență tehnică din partea Biroului guvernamental pentru societatea civilă. Aceasta a dus la crearea unor sisteme de subvenții foarte utile, care au sprijinit monitorizarea independentă a politicii în mai multe domenii principale de reformă. și a permis implicarea considerabilă a partenerilor sociali în procesul de alocare a fondurilor destinate consolidării competențelor de dialog social. Incoerențele dintre cele două procese menționate mai sus ar trebui evitate, iar abordarea participativă în cadrul procedurilor decizionale ar trebui să ocupe o poziție dominantă în cadrul viitoarelor procese de aderare.

5.1

În calitatea sa de susținător convins al politicii de extindere, CESE a instituit comitete consultative mixte (CCM) care aduc laolaltă organizaţiile societăţii civile în vederea formulării de recomandări către autoritățile politice naționale și europene și a promovării, în țările candidate și potențial candidate, a dezbaterilor publice pe tema integrării în UE. Aceste structuri au permis desfășurarea de discuții informate pe tema negocierilor, din perspective multiple, și au permis identificarea consecințelor preluării acquis-ului UE pentru diverse componente ale societății, susținând implicarea societății civile în proces. Alături de CCM–uri, Forumul societății civile din Balcanii de Vest servește drept platformă regională de comunicare cu autoritățile politice și oferă ocazia conectării în rețea a organizaţiilor societăţii civile din regiunea respectivă, analizând în același timp problemele majore cu care se confruntă societatea civilă.

5.2

Lista următoare cuprinde câteva dintre provocările cu care se confruntă CCM-urile în activitatea lor:

5.3

Creșterea nivelului de conştientizare în privința rolului societății civile și includerea partenerilor sociali în procesul de aderare au constituit pentru CESE atât o misiune, cât și o provocare. Într-o serie de țări, guvernele au păstrat o atitudine negativă față de societatea civilă, motiv pentru care recomandările CCM-urilor au avut un ecou restrâns. Cu toate acestea, CCM-urile au creat oportunități privind schimburile directe dintre societatea civilă și funcționarii și politicienii UE și ai țărilor respective, în ciuda faptului că ele au influențat prea puțină politicile guvernamentale. Având în vedere aceste lucruri, este limpede că CCM-urile vor avea foarte multe de câștigat de pe urma unei susțineri mai ferme din partea Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European și a unei cooperări mai strânse cu aceste instituții și vor face astfel încât principalele preocupări cu privire la consecințele naționale ale aderării, formulate în urma dialogului civil și social din țările vizate, să se facă auzite în toate forurile de decizie relevante.

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/45

Raportor:

dl Edgardo Maria IOZIA

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) își exprimă sprijinul deplin pentru reforma structurală a sistemului bancar, considerând-o reforma-cheie în raport cu numeroasele măsuri legislative luate ca urmare a crizei financiare. CESE subliniază că, prin această reformă, se lansează în premieră o reglementare aprofundată a nucleului sistemului bancar, finalizând uniunea bancară. În plus, acest lucru poate aduce o contribuție importantă la restabilirea încrederii în rândul întreprinderilor și a publicului, și, urmărind să se asigure o finanțare adecvată pentru economie, la o consolidare a sistemului bancar european și la reducerea riscului de contaminare.

1.2

CESE este convins de necesitatea absolută a acestui regulament, care va redefini gestionarea unei game complexe de servicii bancare și financiare. Este evident pentru Comitet că propunerea de regulament nu va fi suficientă pentru a evita o nouă criză. Acest lucru necesită o schimbare majoră a culturii financiare și transpunerea în practică a principiilor etice în activitatea cotidiană a întregului sector financiar. Toate părțile interesate ar trebui să fie implicate în construirea unui nou sistem financiar și economic, cu scopul de a crea un sector financiar durabil și rezistent, și ar trebui găsit un echilibru optim între interesele tuturor părților implicate. În acest scop, CESE sprijină și încurajează un acord major de relansare a economiei și de recâștigare a încrederii în instituţiile financiare, cerând Comisiei să promoveze un pact social european pentru un sistem financiar durabil. Angajații, managementul, acționarii, investitorii, familiile, IMM-urile, sectoarele industriale și clienții comerciali ar trebui să ajungă la un acord stabil și echitabil pentru a crea un sector al serviciilor financiare orientat către dezvoltarea prosperității, sprijinirea economiei reale, a creșterii economice și a creării de locuri de muncă de calitate, care să respecte mediul și să evite consecințele sociale negative și nedorite.

1.3

CESE subliniază necesitatea de a se garanta uniformitatea criteriilor de evaluare a autorităților naționale și recomandă ca reglementarea să se aplice în mod omogen la nivel european și, în măsura posibilului, să se coreleze cu autorităţile naţionale ale țărilor terțe.

1.4

CESE îşi exprimă îndoielile cu privire la coexistența diverselor reglementări naționale alături de cele europene. Într-adevăr, CESE consideră că o astfel de arhitectură s-ar putea să nu garanteze uniformitatea punerii în aplicare a noilor reguli. Comitetul salută faptul că această derogare a fost gândită doar pentru legislația în vigoare la data adoptării propunerii de regulament, cu condiția să fie garantată corelarea totală cu regulamentul de față.

1.5

CESE consideră că regulamentul propus de Comisie este un răspuns valabil și eficient prin care pot fi separate activitățile bancare comerciale de activitățile de investiții. Într-adevăr, în raport cu metodele prevăzute de diverse țări, soluția aleasă se bazează pe un proces dialectic și de evaluare care face posibilă evitarea contradicției cu modelul de bancă universală, menținându-l, acționând doar asupra riscurilor excesive asociate cu acest model.

1.6

CESE subliniază că impactul propunerii legislative asupra locurilor de muncă nu a fost luat în considerare în mod adecvat. Sute de mii de locuri de muncă ar putea fi pierdute ca urmare a introducerii ansamblului de reglementări privind serviciile financiare; este inacceptabil că nu au fost prevăzute măsuri de reducere a impactului social direct și indirect cauzat. Prezentul regulament ar putea avea un impact direct limitat, dar efectele posibile asupra activelor întreprinderilor s-ar putea repercuta asupra întregului sistem financiar. Pe de altă parte, ar trebui recunoscut că reducerea riscului pe care îl reprezintă băncile la unul relativ neînsemnat ar putea aduce beneficii întregii economii reale, cu avantaje neîndoielnice pentru ocuparea forţei de muncă în general.

1.7

Există temeri serioase că aceste costuri vor fi suportate de lucrători. Deși Comisia a ținut seama de acest aspect în evaluarea sa de impact, nu i-a acordat multă atenție și în reformă. Este adevărat că sectoarele de activitate avute în vedere de reformă sunt cele cu utilizare mai puțin intensivă a forței de muncă, dar efectele indirecte ale reformei vor genera politici de reducere a costurilor, care se pot concretiza prin noi pierderi de locuri de muncă, așa cum au avertizat unele instituții bancare importante.

1.8

Forțele care intră în joc sunt numeroase (grupuri de presiune financiară, mari state membre, consumatori și investitori, gospodării, întreprinderi mari și mici, asociații etc.), iar interesele sunt divergente. Învățămintele trase într-o vreme în care prevalau logicile impuse de sistemul financiar ar trebui să fie clare de acum înainte: cel care trebuie să prevaleze este interesul public. Ca atare, Comitetul recomandă schimbarea paradigmei și plasarea interesului comun în centrul preocupărilor, într-un mod care să echilibreze interesele tuturor părților interesate, pentru că este convins că doar în acest mod reforma va funcționa eficient.

1.9

CESE este convins că un sistem financiar sustenabil presupune răbdare din partea actorilor financiari, care renunță să caute profitul pe termen scurt indiferent de costuri, acordând prioritate eficienței și stabilității pe termen lung. Acest regulament propune o modificare a modelului de afaceri.

1.10

În opinia CESE, Comisia ar trebui să acorde mai multă atenție investitorilor și lucrătorilor, de care reforma nu prea ține seama acum. Pe termen lung, durabilitatea sistemului este garantată de încrederea reînnoită, pe care o va crea un mediu mai sigur atât pentru investitori, cât și pentru lucrători, participanți activi la procesul de gestionare a riscurilor.

1.11

CESE consideră că este util și recomandabil ca reglementarea să fie aplicată în mod flexibil. „Biodiversitatea” (1) activităților bancare reprezintă, de fapt, o garanție pentru stabilitatea și eficiența sistemului. CESE dorește însă să precizeze că acest principiu nu trebuie confundat cu aplicarea arbitrară a regulilor.

1.12

CESE recomandă Comisiei să includă în evaluarea sa de impact o evaluare detaliată a interacțiunii dintre principalele propuneri ale actualului regulament și alte inițiative luate recent, precum Directiva privind cerințele de capital, DRRB și MUR etc., precum și o evaluare a riscurilor legate de migrație către băncile din sistemul paralel.

1.13

CESE recomandă o cooperare strânsă și coordonarea activităților de supraveghere între Autoritatea Bancară Europeană (ABE) și autorităţile naţionale, care cunosc bine piețele și care vor juca un rol esențial în gestionarea noului sistem financiar european reformat.

2.1

În opinia Comisiei, propunerea reprezintă o parte esențială a răspunsului Uniunii la problematica dilemei bancare TBTF („too big to fail” – „prea mare pentru a fi lăsat să eșueze”), urmărind să evite ca în sistemul bancar al Uniunii să existe zone cu riscuri necontrolate și negestionate. Propunerea va frâna extinderea activităților pur speculative.

2.2

Propunerea de regulament are ca obiectiv prevenirea riscurilor sistemice, a tensiunilor financiare sau a falimentului entităților mari, complexe și interconectate din sistemul financiar, în special al instituțiilor de credit, și îndeplinirea următoarelor obiective:

2.3

Alte tipuri de servicii și produse financiare suplimentare (securitizare, obligațiuni corporative, produse derivate etc.) ar trebui să fie autorizate în continuare.

3.1

În opinia Comisiei, criza financiară a costat guvernele UE în jur de 1  600 de miliarde EUR (13 % din PIB-ul UE) sub formă de ajutoare de stat prin intermediul acțiunilor de salvare a sectorului financiar.

3.2

Concentrarea sectorului bancar este foarte ridicată: 14 grupuri bancare europene figurează pe lista instituțiilor financiare de importanță sistemică la nivel mondial (SIFI), iar 15 grupuri bancare dețin 43 % din totalul activităților de piață, ceea ce corespunde unui procent de 150 % din PIB-ul UE-27, primele 30 de grupuri deținând 65 % din aceste activități!

3.3

Criza financiară – apărută în SUA, dar propagată cu viteza fulgerului în sistemul european – are mai multe cauze, între care cele mai pregnante sunt asumarea unor riscuri excesive, utilizarea exagerată a efectului de pârghie, inadecvarea exigențelor în materie de capital și de lichidități și structura complexă a sistemului bancar în general.

3.3.1

În octombrie 2012, grupul Liikanen a făcut următoarea declarație: „este necesar să se solicite separarea juridică a anumitor activități financiare deosebit de riscante de activitățile băncilor care acceptă depozite în cadrul aceluiași grup bancar. Activitățile ce urmează a fi separate ar include activitățile de tranzacționare în cont propriu de valori mobiliare și instrumente derivate, și anumite alte activități strâns legate de valorile mobiliare și de piețele instrumentelor derivate” (2).

3.4

Prin această propunere, Comisia urmărește să reducă marjele de risc ale sistemului bancar și să pună sub control toate operațiunile cu potențial speculativ. Acest regulament trebuie examinat în corelare cu cel privind raportarea și transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare (3), care urmărește să reducă opacitatea așa-numitelor instituții financiare nebancare. Se cuvine reamintit că, la sfârșitul anului 2012, acestea gestionau 53  000 miliarde EUR, ceea ce înseamnă jumătate din totalul activităților sistemului bancar internațional, în principal în Europa (aproximativ 23  000 miliarde EUR) și în Statele Unite (19  300 miliarde EUR). Aceste cifre sunt impresionante dacă sunt comparate cu totalul PIB-ului UE-28, care nu depășea 13  071 miliarde EUR în 2013 (Eurostat).

3.5

În Rezoluția McCarthy a Parlamentului European (4) sunt menționate câteva principii fundamentale, arătându-se printre altele că: „principiul de bază al reformei bancare trebuie să fie acela de a asigura un sistem bancar sigur, stabil și eficient care să fie în slujba nevoilor economiei reale, ale clienților și ale consumatorilor; [...] reforma structurală trebuie să stimuleze creșterea economică prin susținerea furnizării de credite către economie, îndeosebi pentru IMM-uri și noi întreprinderi, să confere mai multă rezistență în fața potențialelor crize financiare, să restabilească încrederea în bănci și să elimine riscurile pentru finanțele publice; [...] un sistem bancar performant trebuie să aducă o schimbare a culturii bancare pentru a reduce complexitatea, a încuraja concurența, a limita intercorelarea între activitățile riscante și cele comerciale, a îmbunătăți guvernanța corporatistă, a crea un sistem de remunerare responsabil, a permite o redresare și o rezoluțiune eficace a băncilor, a întări capitalizarea băncilor și a furniza credite economiei reale”.

Noul sistem de supraveghere a piețelor internaționale a fost consolidat, monitorizarea devenind mai aprofundată și fiind dotată cu puteri mai mari decât în trecut, fiind mai puțin discreţionară și oferind mai multe garanții piețelor și utilizatorilor finali.

4.1

CESE consideră că măsurile Comisiei urmează direcția bună, dar dorește să-i prezinte acesteia anumite puncte de vedere apărute din dezbaterea cu părțile interesate și în legătură cu care nu pare să se fi reflectat suficient. De aceea, CESE atrage atenția Comisiei asupra câtorva puncte-cheie din intervențiile diverselor părți interesate. Chiar dacă nu reflectă întru totul punctul de vedere al CESE, ele merită să fie făcute cunoscute întocmai.

4.2

În general, reforma supusă atenției a fost primită favorabil. Interzicerea activităților de tranzacționare pe cont propriu și separarea activităților tradiționale și de tranzacționare sunt percepute de cele mai multe ori ca instrumente prin care pot fi îngrădite speculațiile pe produse financiare și pot fi relansate împrumuturile bancare, acestea din urmă reprezentând principala sursă de finanțare a IMM-urilor, însă fiind puternic restrânse de politicile speculative de tranzacționare din ultimii ani.

4.3

Este important ca, în aplicarea reformei, să se țină seama de diversitatea modelelor economice, pentru ca băncile locale să rămână în continuare în serviciul economiilor locale.

4.4

Modelul economic al băncilor populare și cooperative merită o atenție specială. Se consideră că reforma nu a fost adaptată și nu este adaptabilă la rețeaua specifică a acestora. Preocuparea principală se referă la faptul că reforma ar putea denatura modul de funcționare a acestora și prezența de zi cu zi a lor pe teren, pentru a sprijini economia reală. Ca atare, se recomandă păstrarea specificului acestor bănci și a modului în care acestea lucrează.

4.5

Împreună cu celelalte numeroase măsuri luate de Comisie în ultimii ani, reforma va permite îmbunătățirea transparenței diverselor operații și a sistemului bancar în general, dar va spori și costurile generale la diverse niveluri. În acest sens, dezbaterea a evidențiat în mod clar necesitatea de a dispune de o evaluare de impact globală a reformelor de reglementare financiară, chiar dacă misiunea este una complexă.

4.6

Temerea este că aceste costuri vor fi transferate – așa cum se întâmplă adesea – pe umerii utilizatorilor finali ai serviciilor financiare. Se pune întrebarea dacă efectele benefice pe care noile măsuri ar trebui să le genereze, de exemplu în ceea ce privește securitatea sistemului bancar, nu vor fi mai mici decât cele negative.

4.7

În ceea ce privește problema specifică a protecției denunțătorilor, Comitetul și partenerii sociali care s-au exprimat în legătură cu această problemă salută reglementările propuse de Comisie. Se solicită ca sintagma „protecție adecvată” să fie mai bine definită (art. 30) și să se clarifice extinderea regulilor prevăzute în cazul tuturor lucrătorilor, încurajându-i și stimulându-i să semnalizeze eventuale infracțiuni.

4.8

În ceea ce privește sancțiunile prevăzute (art. 28 și 29), se recomandă ca responsabilitatea eventualelor infracțiuni să fie recunoscută mai întâi la nivel instituțional, de guvernanță, și nu la cel al individului.

4.9

În schimb, în ceea ce privește sistemul de remunerare, se solicită ca regulamentul să reamintească explicit dispozițiile articolului 69 din Directiva privind cerințele de capital (CRD IV).

5.1

CESE salută măsurile prevăzute în propunerea Comisiei și este de acord că un regulament este instrumentul juridic adecvat, deoarece acesta se potrivește cu scopul de a armoniza piața unică, pentru a evita arbitrajul de reglementare și pentru a permite întoarcerea la un sistem bancar eficient și productiv, în beneficiul cetățenilor și comunității, în sprijinul economiei reale, al gospodăriilor și în favoarea unei dezvoltări sociale echilibrate și durabile, cu viziune pe termen lung, reușind să combine inovarea cu securitatea.

5.2

CESE a sprijinit cu convingere reformele succesive, care încep să-și arate rezultatele. Regulamentul de față abordează una din cele mai complexe și sensibile probleme ale întregului sistem: reziliența și structura juridică a instituțiilor financiare, unele dintre ele având un volum de activitate mai mare decât PIB-ul multor state membre. Volumul de activitate global al primelor zece bănci europene depășește PIB-ul UE 28 (5) (peste 15  000 miliarde EUR).

5.3

Propunerea de regulament urmărește să taie ferm nodul gordian reprezentat de mărimea, interconexiunile și complexitatea anumitor instituții așa-zis „sistemice”, adică cele care pot provoca o criză a sistemului. „Too big to fail” – prea mari pentru a fi lăsat să eșueze – a devenit o mantra în spatele căreia au avut loc comportamente ce au încălcat nu doar cele mai elementare principii etice, dar care sunt și frauduloase și ilegale, cum o demonstrează în continuare scandalurile financiare mai mult sau mai puțin recente. Aceste comportamente sunt acoperite de un eufemism, risc etic (moral hazard)!

5.4

Comisarul Barnier a anunțat adoptarea textului prin aceste cuvinte: „Obiectivul nostru este de a evita existența băncilor prea mari pentru a fi lăsate să eșueze, prea costisitoare pentru a fi salvate și prea complexe pentru a fi restructurate”.

5.5

CESE consideră că măsurile propuse sunt adecvate, reducând riscul pentru contribuabili de a trebui să intervină din nou pentru salvarea băncilor falimentare. În urma intervențiilor de salvare repetate, CESE a avertizat cu privire la efectele dezastruoase pe care le-ar avea asupra datoriilor suverane și, în consecință, cu privire la efectele negative ale recesiunii devenite inevitabilă. Din nenorocire, aceste previziuni s-au adeverit cu asupră de măsură, din cauza erorilor incredibile comise în legătură cu efectele multiplicării politicilor de ajustare bugetară solicitate de diversele situații naționale sau din cauza unei politici mioape și eronate a Uniunii, care nu a înțeles că era nevoie de o acțiune flexibilă și de măsuri de compensare pentru combaterea recesiunii.

5.5.1

Abia acum se întrevăd pagubele provocate de această politică și suntem nevoiți să recunoaștem că doar gestionarea înțeleaptă a Băncii Centrale Europene în zona euro a evitat ce e mai rău și a salvat moneda euro și, la urma urmei, Uniunea. Dacă CESE ar fi fost ascultat, poate că am fi putut evita producerea multor pagube!

5.6

Comisia atribuie pe bună dreptate Autorității Bancare Europene (ABE) un rol determinant în cadrul acestui regulament. ABE va fi consultată dacă trebuie adoptate anumite decizii prevăzute de această propunere, va fi însărcinată cu pregătirea proiectelor de standarde tehnice și a normelor de aplicare și va trebui să informeze Comisia prin rapoarte în legătură cu aplicarea regulamentului. În mai multe rânduri, CESE semnalase că, în ciuda profesionismului său indiscutabil, Comisia nu aloca suficiente resurse și responsabilități acestei importante autorități.

5.7

În 1999, Statele Unite au adoptat o lege care abroga Legea Glass-Steagall și mai ales distincția dintre băncile comerciale și băncile de investiții. Din păcate, și Uniunea a urmat opțiunea nefastă a administrației americane. CESE subliniază că dispozițiile actuale restabilesc de facto separarea acestor domenii de activitate și merg chiar mai departe, dat fiind că interzic – în afară de câteva excepții – instituțiilor care primesc depozite să efectueze activități de investiții în cont propriu și să dețină active în vederea tranzacționării.

5.7.1

Este esențial ca UE să colaboreze îndeaproape cu țările terțe, în special cu SUA, pentru a ajunge la o abordare substanțială comună în ceea ce privește regulamentul. CESE solicită Comisiei să consolideze cooperarea internațională.

5.8

Propunerea de regulament lasă o mare marjă de manevră autorităților competente. Este indispensabil ca acestea să acționeze și să-și bazeze evaluările pe criterii clare, armonizate și previzibile, care stabilesc momentul în care o bancă nu mai poate continua să gestioneze riscurile ridicate legate de negociere. Fără un cadru de referință comun, riscul de interpretare subiectivă ar produce efecte contrare celor dorite, în conformitate cu dispozițiile art. 114 din TFUE.

5.9

CESE salută decizia finală a Comisiei de a nu trece la o separare ex-ante a activităților de piață și a celor de negociere în cont propriu și de a prefera o alegere ex-post; din acest motiv, este esențial să existe norme tehnice, a căror elaborare a fost – pe bună dreptate – încredințată ABE. În vederea aplicării normelor în materie de rezoluție și în special a înființării autorității de rezoluție, aprobată în decembrie 2013 de Consiliul Ecofin, CESE recomandă să se prevadă de pe acum modalitățile în care vor fi corelate și identificate responsabilităţile tuturor actorilor naționali și europeni, pentru a evita orice risc de suprapunere a deciziilor sau – și mai rău – de interpretare și evaluare diferită de către autoritățile competente. Autoritatea unică de rezoluție ar trebui să fie asociată încă din momentul înființării sale în implementarea mecanismului și să participe, împreună cu ABE, la definirea standardelor tehnice.

5.10

CESE nu împărtăşeşte niciuna dintre criticile formulate de Comisie cu privire la importanța relativă a activităților care ar putea fi separate. În unele instituții de credit, aceste activități aveau o pondere mai mult decât considerabilă, iar absența unor reguli concrete le-a expus la riscuri foarte ridicate, care ar fi putut provoca o criză sistemică cu mult mai severă decât cea survenită, cu efecte previzibile dezastruoase asupra sistemului de plăți și a economiei în general. Doar injectarea unor noi sume considerabile de bani, în detrimentul contribuabililor, și capacitatea de reacție a BCE au permis evitarea catastrofei.

5.11

CESE îşi exprimă recunoștința și aprecierea pentru integrarea în regulament de către Comisie a dispozițiilor care protejează personalul din sectorul bancar expus repercusiunilor foarte negative în cazul denunțării unor nereguli și care răspund astfel unei îndatoriri civice, suferind însă retorsiuni morale și pierzându-și uneori locul de muncă. Aceste activități de monitorizare internă, cunoscute ca denunțare a abuzurilor (whistleblowing) trebuie încurajate și sprijinite. Respectarea reglementărilor este adesea neglijată, eludată sau chiar încălcată, expunând instituțiile bancare și personalul acestora la riscuri incalculabile. Descoperirea recentă a unor activități care încalcă orice normă și orice lege de către anumite entități cunoscute și foarte respectabile a fost posibilă datorită colaborării active a celor care lucrau acolo!

5.11.1

CESE cere Comisiei să instituie o monitorizare specifică a obligației statelor membre de a adopta legislații de protejare adecvată și să prezinte un raport în materie în termen de doi ani de la punerea în aplicare a regulamentului.

5.12

CESE este foarte sensibil la tema raporturilor cu țările terțe, mai ales în ceea ce privește reciprocitatea și respectarea legislațiilor de către toți actorii care operează pe teritoriul Uniunii, considerând că modul de operare al Comisiei este echilibrat și sprijinind propunerea sa în materie. CESE recomandă să se continue și să se intensifice cooperarea cu Statele Unite, în special în domeniul reglementării sectorului financiar, pentru a dispune de sisteme cât mai omogene cu putință și care să abordeze temele similare în mod uniform.

5.13

De asemenea, CESE salută faptul că regulamentele Comisiei încep să țină seama de unul din punctele asupra cărora a insistat cel mai mult în trecut, în acest caz fiind vorba de sancțiuni administrative, dat fiind că cele penale nu țin de competența sa. Propunerile Comisiei par coerente, adecvate și disuasive.

5.14

În repetate rânduri, CESE și-a exprimat rezervele în ceea ce privește utilizarea actelor delegate. Cu toate că recunoaște importanța adaptării dispozițiilor legislative în decursul timpului, CESE observă că sistemul actelor delegate introduce elemente de incertitudine, ceea ce nu este de dorit în acest domeniu.

16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/51

Raportor:

dna Daniela RONDINELLI

1.1

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută publicarea foii de parcurs pentru realizarea pieței unice în domeniul livrării de produse vândute online, ce reprezintă un element cu potențial ridicat în ceea ce privește dezvoltarea economică și ocuparea forţei de muncă. Serviciile de livrare eficiente și fiabile sunt esențiale atât pentru promovarea comerţului electronic, cât și pentru consolidarea încrederii dintre vânzători și cumpărători.

1.2

În opinia CESE, finalizarea pieței interne a livrărilor și eliminarea decalajelor considerabile dintre așteptări, nivelul de protecție și posibilitățile efective presupune răspundere în solidar, trasabilitate și posibilitatea identificării, interoperabilitate și acces la o gamă mai amplă de opțiuni pe tot teritoriul UE, inclusiv în zonele insulare, certitudine în privința drepturilor și îndatoririlor celor implicați – în special IMM-urile și consumatorii –, mai ales în cazul plângerilor și returnărilor, o culegere a datelor simplă și comparabilă și o dimensiune socială solidă și formativă.

1.3

Comitetul reamintește (1) că, pe lângă binevenitele acorduri și coduri voluntare, atingerea obiectivului ar trebui să se bazeze pe un minim cadru normativ european, care să poată remedia eficient și flexibil carențele care persistă pe piață și descurajează consumatorii și IMM-urile să cumpere online, și care să poată rezolva problemele legate de:

1.4

CESE solicită ca foaia de parcurs să stabilească termene clare și un calendar de implementare definit atât în termeni normativi, cât și de autoreglementare, pentru maximizarea gradului de încredere dintre toți operatorii implicați și, în special, cetățenii europeni, cu respectarea și protejarea deplină a drepturilor reciproce.

1.5

Comitetul solicită includerea în foaia de parcurs a două măsuri suplimentare, una privind accesibilitatea serviciului la prețuri rezonabile, iar cealaltă privind dimensiunea socială a pieței.

1.6

CESE recomandă Comisiei, Parlamentului European și Consiliului:

1.7

Comitetul cere Comisiei Europene să elaboreze, cu ajutorul Eurofound (Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă), un raport bienal privind condiţiile de angajare şi de muncă din sector și situația consumatorilor și operatorilor din întregul lanț, precum și perspectivele de evoluție sub acest aspect, raport care să fie prezentat CESE, Parlamentului European, Consiliului și partenerilor sociali.

2.1

În Europa, comerțul electronic constituie un potențial motor de creștere economică și de ocupare a forței de muncă, cu o pondere estimată de peste 10 % anual între 2013 și 2016 (5). 45 % din cetățenii UE au făcut achiziţii online în ultimele 12 luni, recunoscând că majoritatea problemelor sunt legate de livrări sau de întârzierile de livrare (6).

2.2

Comisia a identificat (7) câteva „obstacole principale în calea realizării pieței unice digitale, precum și un plan de acțiune pentru a le elimina”, în condițiile în care „10 % dintre consumatori nu cumpără online (8), fiind reticenți din cauza costurilor de livrare, mai ales transfrontaliere, și a calității serviciului”.

2.3

În avizul său privind Cartea verde (9), CESE a solicitat o directivă care să prevadă regimurile de răspundere în solidar a operatorilor, trasabilitatea și posibilitatea de identificare a livrărilor, obligația de a oferi mai multe opțiuni de livrare, o rețea europeană de centre naționale de soluționare a problemelor, obligația de a asigura condiții de muncă echitabile, precum și transparența privind condițiile și prețurile.

2.4

Dezbaterea privind Cartea verde a fost urmată, în decembrie 2013, de Comunicarea privind foaia de parcurs pentru realizarea pieței unice în domeniul livrării coletelor în cazul vânzărilor online (10).

2.5

Conform unor anchete recente efectuate la nivel mondial (11), factorii care creează probleme în dezvoltarea comerțului electronic business to consumer (B2C) sunt:

2.6

Comisia afirmă că lipsesc încă „date relevante de piață privind fluxurile naționale și transfrontaliere de colete de la toți furnizorii de servicii poștale activi pe piețele livrării de colete B2C și B2B, inclusiv de la intermediari, colectori și operatori alternativi (12)”.

2.7

Diverse studii confirmă faptul că posibilitatea apariției unor comportamente anticoncurențiale pare a fi mai mare în anumite segmente ale serviciilor poștale decât în altele, motiv pentru care pare mai oportună exercitarea unui control reglementar în segmentele respective: de exemplu pe piața B2C mai degrabă decât în cazul serviciilor B2B, în serviciile transfrontaliere mai curând decât în serviciile poştale naționale (13).

2.8

Comitetul apreciază faptul că o parte semnificativă din concluziile formulate în avizul său privind Cartea verde au fost însușite. Într-adevăr, Consiliul (14) și Parlamentul European (15) au invitat și ele Comisia să identifice barierele existente în calea serviciilor transfrontaliere de livrare și să adopte măsuri corespunzătoare de eliminare a acestora. De asemenea, Parlamentul a solicitat (16) servicii de livrare accesibile, la prețuri rezonabile, eficiente și de înaltă calitate, precum și platforme pentru cooperare și schimb de informații între operatorii de livrări, precum și o soluționare rapidă și cu costuri minime a plângerilor și a litigiilor.

3.1

CESE consideră importantă recâștigarea încrederii IMM-urilor și a consumatorilor online prin intermediul unor rețele și sisteme interoperaționale de gestionare rapidă și cu costuri reduse, într-un context adecvat de reglementare și de autoreglementare acceptat de operatorii din întregul lanț, în vederea creării unei piețe interne libere și deschise și evitând orice suprareglementare inutilă. Comitetul solicită prin urmare aplicarea foii de parcurs într-un termen precis, cu respectarea termenului stabilit, de 18 luni.

3.2

Comitetul consideră că UE trebuie să finalizeze piața internă a livrării coletelor, garantând consumatorilor, lucrătorilor și tuturor operatorilor de pe piață, inclusiv IMM-urilor din sectoarele comerțului electronic, transporturilor și logisticii, rapiditate, calitate, fiabilitate și prețuri rezonabile, eliminând deficiențele și inconvenientele întâlnite în prezent pe piața unică.

3.3

Însă CESE ar fi dorit ca în comunicare să se facă trimitere expresă la situația regiunilor dezavantajate geografic, ca de exemplu cele insulare, ultraperiferice și muntoase, deoarece Comitetul înțelege că acestea se confruntă cu probleme specifice, greu de rezolvat, în special datorită condițiilor economice dificile; piața unică a livrărilor de colete va putea fi cu adevărat finalizată doar dacă regiunile respective vor face obiectul unei preocupări și al unor măsuri adecvate.

3.4

În opinia CESE, cadrul acțiunilor propuse se bazează în principal pe procese voluntare de autoreglementare, pe reglementările privind serviciile poștale naționale și pe intervenția Grupului autorităților europene de reglementare din domeniul serviciilor poștale, precum și pe principiul aplicării adecvate a normelor europene în vigoare, fără a se stabili un cadru unitar pentru toți operatorii și fără a se stabili termene specifice în intervalul de 18 luni menționat în comunicare.

3.5

CESE observă că foaia de parcurs nu prevede încă, pe lângă procesele de autoreglementare, necesitatea adoptării unei directive, deja solicitată de Comitet (17), care să răspundă în mod complet, coerent și consolidat cerințelor privind finalizarea pieței interne a livrării transfrontaliere de colete, în cazul tuturor operatorilor din sector.

3.6

Comitetul consideră că UE trebuie să adopte o soluție europeană care să constea în promovarea autoreglementării și a reglementării, pentru a aborda problemele rămase nerezolvate pe piață și a proteja consumatorii și IMM-urile (B2B), cu referire la următoarele aspecte:

3.7

Chiar dacă propunerile fac referire la compatibilitatea cu cadrul financiar 2014-2020 al UE, CESE consideră că foaia de parcurs are totuși nevoie de orientări explicite privind instrumentele financiare europene relevante în materie de:

3.8

CESE recomandă Comisiei să procedeze la împuternicirea CEN în sensul elaborării de standarde tehnico-normative europene, cu implicarea totală a tuturor părților interesate, în special a IMM-urilor și a consumatorilor, și consideră că se impune elaborarea unor indicatori pentru o etichetă europeană de siguranță și calitate privind livrările, pentru asigurarea calității și fiabilității, durabilității, garanțiilor sociale și de siguranță.

4.1

CESE remarcă faptul că se impun două acțiuni suplimentare în ceea ce privește garantarea accesibilității și dimensiunea socială a pieței.

4.1.1.1

Comitetul solicită ca pentru obținerea etichetei de calitate să se prevadă obligația garantării accesului pe piaţă și a utilizării serviciilor la costuri rezonabile în toate regiunile UE. CESE este dezamăgit să constate că regiunilor periferice și insulare nu li s-a acordat o atenție specială, sperând așadar ca noile reglementări să își propună și reducerea vulnerabilității geografice pe piața comerțului electronic, având în vedere că un număr considerabil de cetățeni europeni trăiesc în zonele menționate.

4.1.1.2

CESE consideră că trebuie asigurat accesul deplin al tuturor operatorilor la structurile și resursele de informare utilizate la furnizarea de servicii de livrare, în vederea protejării intereselor utilizatorilor și/sau a promovării unei concurențe eficiente.

4.1.1.3

CESE solicită Comisiei să reexamineze Notificarea 1998 privind aplicarea regulilor de concurență în acest sector, din perspectiva evoluției reglementărilor și pieței, care influențează serviciile transfrontaliere și costurile standard, în vederea aplicării unor politici mai liberale și mai orientate către costuri (18), cu respectarea dispozițiilor Protocolului 26 anexat Tratatului de la Lisabona, în special în ceea ce privește accesul universal și prețurile accesibile pentru serviciile de interes economic general.