10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/1

Raportor:

Thierry LIBAERT

1.1.

Prin prezentul aviz, CESE își exprimă dorința de a vedea societatea angrenată într-o tranziție economică pentru a trece de la o etapă de supraexploatare a resurselor și de risipă la o etapă mai durabilă, care pune accentul pe valorificarea mai degrabă a calității decât a cantității și care creează mai multe locuri de muncă. CESE își reafirmă dorința de a vedea cum Europa ia inițiativa cu privire la inventarea unor noi forme de economie.

1.2.

CESE consideră că trebuie să se acorde sprijin economiei funcționalității (EF), în măsura în care aceasta poate oferi un răspuns la toate sau la o parte din provocările identificate. Aceasta nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de realizare a noilor obiective atribuite modelului de consum.

1.3.

Dat fiind că numeroase incertitudini și necunoscute înconjoară presupusele virtuți ale EF în ceea ce privește aspectele economice, de mediu și sociale, ar trebui efectuată o evaluare cuprinzătoare a tipurilor de produse sau servicii, cu scopul de a defini punctele forte și, după caz, condițiile pentru o aplicare corectă a EF.

1.4.

De asemenea, ar trebui promovată afișarea impactului (de mediu, social, economic etc.) produsului sau al serviciului achiziționat prin prisma abordării EF – „acces” sau „utilizare” versus „proprietate”. Un astfel de afișaj va permite consumatorilor să știe dacă este mai adecvat să opteze pentru achiziționarea produsului sau a serviciului și să facă alegeri în cunoștință de cauză. Calitatea și credibilitatea informațiilor furnizate de întreprinderi sunt esențiale în acest sens. Este nevoie deci de definirea unor autorități și a unor mecanisme care să garanteze aceste informații în fața consumatorilor.

1.5.

CESE recomandă ca statele membre și părțile interesate să promoveze consumul responsabil, în primul rând în faza de învățare, punând accent pe EF. Cu condiția să fie aplicată în mod inteligent, aceasta din urmă poate ajuta la întâmpinarea a numeroase provocări cu care se confruntă consumul actual.

1.6.

Mai general, CESE recomandă să se accelereze cercetarea și realizările cu privire la noile moduri de producție și de consum în legătură cu EF:

1.7.

Un pachet legislativ european ar permite structurarea ofertelor EF, în special în legătură cu noile problematici legate de consum – consumul colaborativ, obsolescența, înțelegerea acestor modele de către consumator, precum și un mediu juridic și fiscal mai favorabil pentru întreprinderile inovatoare.

1.8.

Regionalizarea EF permite întâmpinarea noilor provocări ale dezvoltării durabile a teritoriilor, prin experimentarea de noi modele economice. EF este utilă pentru a evidenția punctele forte ale teritoriilor, pentru a ieși din standardizarea producției în masă, care este, în parte, responsabilă pentru dezamăgirea față de consumul curent, precum și pentru a lua în considerare toate externalitățile sistemului productiv. Mai mult decât atât, prin densitatea lor, care favorizează o logică a punerii în comun, orașele constituie unul dintre teritoriile cele mai favorabile pentru dezvoltarea de soluții bazate pe EF.

1.9.

Pentru a se face față tranziției fundamentale către un nou model economic, cu consecințe majore și sistemice în numeroase domenii, se recomandă crearea unei noi structuri transversale în cadrul CESE pentru analizarea acestor evoluții.

1.10.

O platformă de schimb, care să facă vizibile la nivel european inițiativele privind EF, ar fi utilă într-un context în care exemplele bune sunt încă puține și nu se bucură întotdeauna de vizibilitatea pe care o merită. Această platformă ar putea fi integrată în proiectul de platformă europeană privind economia circulară aprobat de CESE cu ocazia votării avizului său pe tema „Pachetul privind economia circulară”, prezentat de Comisia Europeană.

1.11.

Economia funcționalității poate permite o mai bună structurare a diferitelor valori care compun valoarea unui bun. Valorile de utilizare, dar și valoarea de producție trebuie, prin urmare, să găsească o modalitate de a coexista în economia funcționalității.

1.12.

Clarificarea și simplificarea provocărilor în materie de asigurare cu care se confruntă modelele EF vor fi esențiale și, prin urmare, va fi necesar ca aceste modele să fie mai explicite pentru consumatorul final, într-o logică de dezvoltare a unor noi oferte de EF.

2.1.

Obiectivul economiei funcționalității constă în a dezvolta utilizarea produselor, mai degrabă decât posedarea acestora. Cu toate acestea, nu este suficientă o simplă integrare de „servicii” adăugate la un „produs”, ci trebuie să se ia în considerare toate modificările consumului, ținându-se în mai mare măsură seama de utilizatorul final, de modelele economice mai eficiente din punctul de vedere al utilizării de resurse, mergând chiar până la producția de cobeneficii pentru regiuni. Din această perspectivă, întreprinderile nu vând un produs, ci o funcție facturată în funcție de utilizarea acestuia. Prin urmare, producătorii au, încă de la început, interesul de a dezvolta, în cadrul modelului lor economic, obiecte solide, reparabile, ușor de întreținut, precum și de a asigura o linie de producție și o logistică adaptate.

2.1.1.

Paradigma economică de bază rămâne ideea că valoarea constă în beneficiile obținute din utilizare, adică valoarea de utilizare, dar și în produsul sau serviciul în sine sau în părerea altora despre acesta, adică valoarea sa de producție sau valoarea sa de schimb.

2.1.2.

În modelul economic tradițional, producătorii creează valoare, iar consumatorii o distrug prin consum. În EF, interesele ambelor părți trebuie să se intersecteze sau cel puțin să realizeze o convergență, astfel încât fiecare să păstreze, sau chiar să creeze, valoare. Odată cu revoluția digitală în curs de desfășurare, producerea și exploatarea datelor obținute grație cunoașterii utilizărilor constituie, de exemplu, una dintre aceste noi resurse și valori create de cele două părți.

2.1.3.

Noile dinamici emergente în jurul imaginii, pentru moment doar teoretice, a „prosumatorului” (neologism articulând cele două roluri distincte istoric de producător și consumator) ilustrează această reconfigurare a raporturilor economice foarte liniare sau verticale în modele sau structuri mai întrepătrunse sau orizontale.

2.1.4.

EF poate promova dematerializarea economiei prin integrarea tuturor costurilor în prețul final. Aceasta trebuie să contribuie la promovarea decuplării dintre activitatea economică și impactul asupra mediului.

2.2.

Două școli de gândire oferă două modele mai mult sau mai puțin reușite de aplicare a conceptului de EF. Prima ia în considerare o ofertă de servicii axată pe utilizare și trimite la ideea generală a unei economii a serviciilor. Aceasta regândește relațiile de proprietate, dar nu aduce deloc în discuție produsele. Cea de a doua se concentrează asupra externalităților EF care permit definirea de noi soluții, în care vânzarea de bunuri și servicii este concepută ca un ansamblu integrat (aducând în discuție activitatea sau producerea de resurse imateriale, în special pentru regiune) și în care consumatorul face parte integrantă din soluția concepută.

2.3.

CESE recomandă adoptarea unei abordări echilibrate. Ideea nu este de a promova în mod uniform economia funcționalității, ci de a o promova cu condiția ca aceasta să ofere răspunsuri la noile provocări menționate.

3.1.

EF este interesantă în măsura în care este capabilă, în teorie, sau cel puțin în anumite condiții, să răspundă provocărilor multiple legate de consumul actual, fie ele economice, sociale, de mediu sau culturale.

3.2.

Ca parte a unei abordări integrate, în special în cadrul regiunilor, aceasta poate genera cobeneficii sau externalități pozitive. Astfel, de exemplu, prin intermediul unor moduri de lucru cooperative și transversale, unele comunități includ în serviciile lor de iluminat public performanța economică, siguranța spațiilor publice, dar și reducerea poluării luminoase, precum și reducerea consumului de energie. Integrarea acestor obiective diferite, mai degrabă decât optimizarea unui singur parametru, permite un răspuns la multiple provocări, cu costuri controlate.

3.2.1.

Prin punerea în comun a investițiilor, EF reprezintă un mijloc de promovare a inovării pentru dezvoltarea durabilă, și îndeosebi a inovațiilor tehnologice nepoluante și ecologice. Acestea din urmă, necesitând adesea mai mult capital decât soluțiile convenționale, găsesc astfel un model economic care favorizează difuzarea lor prin intermediul consumatorilor care, în mod individual, nu ar dispune de o capacitate financiară suficientă. De exemplu, un contract de performanță energetică va permite utilizatorului să dispună de tehnologii și servicii de eficiență energetică uneori costisitoare, în schimbul unei contribuții lunare modeste.

3.3.

În termeni de mediu, modelele actuale de consum bazate pe proprietatea individuală implică o subutilizare a bunurilor și, prin urmare, o risipă considerabilă de resurse naturale [de exemplu, un autoturism este neutilizat în prezent în proporție de 95 % din timp, iar în oraș, acesta este, în general, utilizat rareori de mai mult decât de o persoană (1,2)].

3.3.1.

Achiziționarea unui serviciu de mobilitate (un loc pentru un anumit număr de kilometri, un autoturism pentru o anumită perioadă de timp și un kilometraj specificat etc.) contribuie la intensificarea utilizării acestor resurse. EF poate, prin urmare, să sporească intensitatea de utilizare a multor bunuri de larg consum și, astfel, să creeze mai multă valoare cu o amprentă de mediu mai mică.

3.3.2.

Stabilirea prețului serviciilor EF, care încorporează toate costurile produsului și ale serviciilor, și nu doar costul marginal, permite o mai bună înțelegere a costurilor reale de către utilizator. Acest lucru oferă un indicator de preț mai apropiat de impactul real al producției și încurajează, astfel, un comportament mai responsabil (de exemplu, în cazul achiziționării unei ore de utilizare în comun a unui autoturism, utilizatorul plătește amortizarea costului vehiculului, asigurarea, parcarea, combustibilul etc., adică, în total, toate costurile calculate în mod proporțional. Prin urmare, consumatorul va fi mai sensibil la o utilizare rezonabilă a vehiculului respectiv în raport cu o utilizare în calitate de proprietar, unde numai combustibilul este perceput, în general, ca un cost de utilizare).

3.4.

Din punct de vedere social, prin reducerea costurilor de acces la un produs sau serviciu, fie prin punerea în comun a unor investiții realizate în mod colectiv, fie prin limitarea costului utilizării avute în vedere doar la costul de acces, EF poate permite unui număr mai mare de consumatori să aibă acces la servicii la care nu puteau să acceadă înainte. Chestiunea fundamentală, atât din punct de vedere economic, cât și juridic sau al asigurării, este, astfel, cea a investitorului și proprietarului capitalului pus la dispoziția utilizatorilor. Din acest punct de vedere, provocările cu care se confruntă noile reglementări ce trebuie create sunt majore.

3.4.1.

Problemele sociale sunt numeroase și, la fel ca în cazul problemelor de mediu, acestea trebuie să fie analizate în mod riguros, pentru a decide interesul pe care EF îl prezintă sau nu în acest domeniu, și în special condițiile de aplicare a EF astfel încât să se promoveze progresul social.

3.5.

Schimbarea de paradigmă care implică trecerea de la „proprietate” la „acces” este semnificativă. Aceasta presupune o trecere de la un model de consum bazat pe ostentație și dorința mimetică la un consum mai liniștit, mai puțin bazat pe logici compulsive, în orice caz, mai puțin dependent de proprietatea asupra bunurilor materiale.

3.6.

Domeniul digital poate permite extinderea domeniului EF în afara sferei exclusive, în orice caz inițiale, a B2B. Prin reducerea costurilor de distribuție și de implementare, în special, soluțiile digitale pot oferi tuturor accesul la soluții EF într-o varietate de domenii (muzică, mobilitate, echipamente, locuințe etc.). În acest context, pentru a promova coexistența cu modelul economic existent, trebuie conceput și implementat rapid un cadru fiscal și de reglementare adecvat.

3.7.

Activitățile și experiența recentă arată că practicile EF au succes și sunt adoptate atunci când soluțiile îmbunătățesc experiența utilizatorilor și calitatea vieții consumatorilor, mai mult decât în funcție de criterii exclusiv economice sau de mediu. Cazul utilizării în comun a autoturismelor ilustrează acest lucru, în contextul problemei cruciale a parcării în centrul orașelor, pe care acest sistem o soluționează, sau în contextul streamingului, mulțumită posibilității de acces aproape instantaneu la un catalog imens.

4.1.

EF poate duce, în unele cazuri, la o accelerare a ritmului de consum și de reînnoire a produselor. Astfel, în telefonia mobilă sau vânzarea vehiculelor închiriate pe lungă durată, nu este sigur că aceste modele (închirierea pe termen lung cu opțiunea de cumpărare, în general) contribuie la prelungirea duratei de viață a produselor sau îmbunătățesc reciclarea la sfârșitul duratei de viață.

4.2.

Deși marile grupuri industriale sunt cele mai cunoscute pentru implementarea unor exemple concrete, un rol important în consolidarea și diseminarea economiei funcționalității în cadrul societății le revine și sectoarelor mai tradiționale, cum ar fi agricultura, de exemplu prin achiziții colective, dar și întreprinderilor nou-înființate. În plus, rezultă că, prin acest concept și punerea sa în aplicare, IMM-urile pot, de asemenea, găsi noi soluții pentru clienții lor. Structuri sub formă de cooperative pot favoriza, de asemenea, moduri de guvernanță mai orizontale și în care utilizatorul este implicat pe deplin.

4.3.

Prin reducerea costurilor de acces la un produs sau un serviciu, EF poate fi un avantaj pentru cetățenii cu mijloacele cele mai modeste. Aceasta permite o anumită flexibilitate în accesul la servicii și produse. Însă în același timp, aceasta poate crește vulnerabilitatea acestor cetățeni cu mijloacele cele mai modeste atunci când nu mai sunt în măsură să plătească drepturile de acces, de utilizare sau de abonare la un serviciu. Din acest punct de vedere și în contextul actual de precaritate sporită în multe țări europene, proprietatea poate părea preferabilă și, prin urmare, mai liniștitoare pentru o categorie de utilizatori care se confruntă cu sărăcia. În plus, în ceea ce privește accesul la anumite bunuri și servicii, un acces inegal nu este doar o chestiune de capital economic (resurse financiare), ci și de capital cultural sau educațional (mediu social, formare).

4.4.

Din punct de vedere social, EF poate spori dependența consumatorilor și, prin urmare, a cetățenilor, de organizațiile economice sau de un anumit sistem tehnic și economic. Odată înscris într-un anumit serviciu, este dificil, sau chiar imposibil, de reparat, schimbat, modificat etc. produsul pus la dispoziție. Astfel, EF poate consolida heteronomia în cazul în care serviciile nu implică suficient utilizatorii în proiectarea produselor și a soluțiilor dezvoltate. Vor trebui să fie identificate și promovate modele economice și de guvernare care să favorizeze autonomia consumatorilor (din punct de vedere al alegerilor, practicilor și utilizărilor lor).

4.5.

Domeniul digital poate contribui la extinderea domeniului de aplicare a EF la toți consumatorii. Cu toate acestea, el ridică și numeroase probleme: retenția de valoare de către anumite platforme, optimizarea sau eludarea fiscală, respectarea dreptului la viață privată (în special în ceea ce privește utilizarea datelor colectate), concentrarea economică (monopoluri de platforme) și chestiuni legate de activitate (după cum se menționează la punctul 1.6).

4.6.

Simpla trecere la „economia serviciilor” nu poate proteja EF împotriva tuturor acestor riscuri sau obstacole. O abordare mai integrată a EF, care pune sub semnul întrebării guvernanța întreprinderii, munca, relația cu regiunea, și ține cont deopotrivă de consumator, începând de la conceperea serviciului și pe tot parcursul ciclului de viață al produsului, poate ajuta la depășirea acestora.

4.7.

Cu toate acestea, cu privire la mai multe dintre aceste aspecte, și în special în ceea ce privește concurența sau respectarea vieții private, este, cu siguranță, necesară o intervenție juridică.

5.1.

Există mai multe motive pentru care Uniunea Europeană trebuie să abordeze tema EF. Acestea sunt legate de mediu, de natură socială, culturală, dar și economică. În plus, aspectele digitale și, în general, relația cu noile modele economice, cum ar fi consumul colaborativ, circular etc., sunt importante în contextul acestui proces, în special în ceea ce privește viteza modificărilor efectuate.

5.2.

În Europa, EF apare ca o modalitate pentru întreprinderi de a recrea valoare adăugată și de a promova soluții intensive în materie de angajare (inclusiv în aval, în domeniul întreținerii, reparării etc., dar și în amonte, în dezvoltarea unor modele economice inovatoare și conceperea de servicii conexe) și, în special, de a consolida competitivitatea anumitor sectoare. Prin dezvoltarea unor oferte de servicii mai apropiate de nevoile consumatorilor, mai degrabă decât a unei producții standardizate și puțin adaptate, aceasta poate ajuta la restabilirea unei relații de încredere între întreprinderi și consumatori și poate da un nou sens consumului.

5.3.

În timp ce serviciile de inovare ale marilor întreprinderi, regiunile și numeroși experți și-au luat angajamentul de a promova economia funcționalității, este uimitor de remarcat caracterul redus al dinamicii europene. Deși economia funcționalității se află în centrul economiei circulare, aceasta nu este deloc menționată în recentul raport al Comisiei intitulat „Închiderea buclei” pe această temă.

5.3.1.

În pofida acestor incertitudini și limitări, în situația politică și economică incertă din Europa de astăzi, EF reprezintă o oportunitate pentru Europa de a valoriza și de a dezvolta expertiza și competențele unui număr mare de actori.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/6

Raportor:

Antonio GARCÍA DEL RIEGO

1.1.

CESE încurajează Comisia să depună în continuare eforturi pentru a elabora propuneri de politică ce vizează promovarea înființării unor întreprinderi inovatoare și cu rată înaltă de creștere și recomandă ca aceste inițiative să fie desfășurate, conduse și coordonate de o singură unitate, însărcinată cu evaluarea și monitorizarea politicilor inovatoare puse în aplicare de diferite direcții generale (DG) și cu realizarea unor sinergii între aceste politici. Aceste propuneri de politică ar trebui să consolideze piața unică, clusterele și ecosistemele în care sunt înființate întreprinderile noi cu capacitate de inovare, să dezvolte componenta de capitaluri proprii a piețelor europene de capital, să stimuleze o agendă universitară axată pe locuri de muncă pentru viitor și să reducă costurile și birocrația pe care le implică demararea unui nou proiect antreprenorial.

1.1.1.

Comisia ar trebui să își continue activitatea de punere în aplicare a normelor existente privind piața unică; proiectele de armonizare pe termen lung, precum standardele de contabilitate și de insolvență și recunoașterea automată a calificărilor profesionale și universitare, o punere în aplicare accelerată a strategiei privind piața unică digitală și realizarea deplină a inițiativei privind uniunea piețelor de capital (1) ar ajuta foarte mult UE să beneficieze de întregul potențial al unei piețe unice veritabile. Comerțul electronic transfrontalier ar trebui stimulat prin norme contractuale transfrontaliere, simple și eficiente, care să reducă fragmentarea juridică în ceea ce privește legislația privind protecția consumatorilor, precum și costurile suportate de întreprinderi pentru respectarea legislației.

1.1.2.

Finanțarea prin capitaluri proprii trebuie extinsă în continuare pentru a sprijini întreprinderile nou-înființate în faza de dezvoltare a acestora. Printre alți factori, acest lucru presupune un sistem fiscal mai neutru, care să aplice un tratament egal datoriilor și finanțării prin capitaluri proprii, permițând atât deductibilitatea dobânzilor, cât și a plăților de dividende (2). Întreprinderile nou-înființate ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza pachetele de opțiuni pe acțiuni pentru a atrage și păstra angajații talentați.

1.1.3.

Ar trebui creată și promovată o cultură a capitalului propriu, care să includă inițiative educaționale și nonlegislative. Sistemul financiar european trebuie să dezvolte produse de investiții lichide adecvate investitorilor de retail pentru a-i încuraja să investească în mici întreprinderi inovatoare.

1.1.4.

Reducerea birocrației inutile și a suprareglementării sunt, de asemenea, foarte importante pentru a reduce la minimum sarcinile administrative și pentru a evita costurile inutile și gestionarea ineficientă a timpului în întreprinderi.

1.1.5.

Dezvoltarea unor noi forme de colaborare între universități și întreprinderi, care să implice atât întreprinderi mari, cât și întreprinderi mai mici, trebuie consolidată și accelerată în statele membre, prin luarea unor măsuri de politică noi, având drept obiectiv transformarea UE într-un magnet pentru talente.

1.1.5.1.

CESE încurajează Comisia să elimine orice constrângeri juridice în ceea ce privește schimburile de studenți și de tineri antreprenori (3), de exemplu, prin crearea unui program Erasmus pentru tinerii antreprenori.

1.1.5.2.

Pentru a face cunoscute întreprinderile promițătoare, CESE pledează pentru crearea unei baze de date de informații bazate pe platforme, integrată în Platforma europeană de consiliere în materie de investiții (EIAH) și Portalul european pentru proiecte de investiții (PEPI) (4). Aceasta ar include întreprinderile cu rată înaltă de creștere din UE, din sectoare diferite și selectate pe baza unor criterii obiective și transparente, și ar permite compararea întreprinderilor și stabilirea unor criterii de referință.

1.1.6.

CESE consideră că diseminarea și evaluarea bunelor practici oferă informații valoroase pentru testarea unor noi politici (5).

1.2.

Fondul european de investiții (FEI) și Banca Europeană de Investiții (BEI) sunt invitate să sprijine întreprinderile inovatoare cu capital de risc și capital inițial specific, pentru a facilita transferul tehnologic din universități și centre de cercetare. Acest lucru ar putea fi structurat sub forma unor garanții pentru primul împrumut, care ar contribui la depășirea dificultăților inițiale în materie de finanțare privată.

1.3.

Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), un fond de 21 de miliarde EUR, constituit din garanții ale Uniunii Europene și capital al Băncii Europene de Investiții, ar trebui să joace un rol important în ajutarea proiectelor inovatoare să se extindă și să se afirme pe piață. În plus, FEIS ar putea fi un model pentru bugetele viitoare ale UE, trecând de la o metodă tradițională de finanțare a proiectelor, bazată pe granturi, către un model mai eficient, bazat pe investiții, care ar genera multifinanțare pentru proiecte. FEIS a finanțat cu succes domenii relativ riscante, care ar fi putut fi ușor trecute cu vederea (6).

1.4.

CESE solicită elaborarea unui set de instrumente de investiții mai cuprinzător pentru a stimula investițiile în faza de creștere, care să includă și „fonduri asimetrice”, care oferă profituri diferite pentru categorii diferite de investitori, precum și instrumente financiare alternative, cum ar fi finanțarea participativă (7). Ar trebui, de asemenea, să fie luată în considerare crearea de subpiețe pentru a facilita accesul pe piețe al IMM-urilor europene.

1.5.

Comisia ar trebui să abordeze asimetriile de reglementare dintre Europa și SUA în ceea ce privește tratamentul investițiilor în software și să elimine constrângerile de reglementare care împiedică sectorul financiar european să investească în dezvoltarea digitală.

2.1.

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt un element-cheie al economiei europene, având o contribuție semnificativă la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică (8).

2.1.1.

În 2015, peste 22,3 milioane de IMM-uri din Uniunea Europeană reprezentau 99,8 % din totalul întreprinderilor nefinanciare, aveau 90 de milioane de angajați (66,9 % din numărul total de angajați), generau 57,8 % din valoarea adăugată totală (9) și ofereau 85 % din noile locuri de muncă. Europa trebuie să se asigure că se creează o nouă generație de IMM-uri care să le înlocuiască pe cele 200 000 care dau faliment anual (10), afectând 1,7 milioane de lucrători. Cu toate acestea, pentru viitoarea creștere economică, o importanță mai mare o au societățile care doresc să inoveze, să crească și să exporte.

2.2.

Înființarea de întreprinderi noi, cu o rată înaltă de creștere, este de o importanță crucială datorită accentului pe care acestea îl pun pe inovare, în sectoare aflate în creștere rapidă și cu valoare adăugată ridicată. Aceste întreprinderi vor crea locuri de muncă în viitor și vor stimula creșterea productivității, o condiție esențială pentru îmbunătățirea standardelor de viață. Deși înregistrează progrese în anumite domenii, Europa rămâne în urmă în ceea ce privește trecerea de la faza de lansare la faza de extindere, ceea ce ar trebui să ducă, în cele din urmă, la creșterea economică și la crearea locurilor de muncă de care Europa are atâta nevoie (11).

2.3.

Prezentul aviz din proprie inițiativă se concentrează pe întreprinderile în curs de extindere, și anume pe întreprinderile cu o rată înaltă de creștere, care înregistrează o creștere medie anuală a numărului de angajați (sau a cifrei de afaceri) mai mare de 20 % într-o perioadă de trei ani, și care au 10 sau mai mulți angajați la începutul perioadei de observație (12). O caracteristică importantă a întreprinderilor în curs de extindere este că modelele lor de afaceri sunt foarte scalabile. Scalabilitatea este capacitatea de creștere sub aspectul accesului pe piață, al veniturilor și al structurii, care este determinată, printre altele, de replicarea rapidă a modelului de afaceri pe diferite piețe sau de noi practici de management.

2.3.1.

Un studiu OCDE efectuat în 11 țări (13) a demonstrat că întreprinderile în curs de extindere reprezintă mai puțin de 10 % din întreprinderile din toate cele 11 țări, dar creează până la două treimi din totalul de noi locuri de muncă (14).

2.4.

Întreprinderile nou-înființate tind să fie mai puțin profitabile pe termen scurt și depind de finanțare externă. Dacă nu își pot finanța planurile de extindere, astfel de întreprinderi inovatoare nu reușesc să se extindă, existând riscul ca potențialul care stă la baza creșterii productivității și a creării de locuri de muncă să nu poată fi exploatat.

2.4.1.

O analiză a Băncii Mondiale (15) estimează că, în 2007, pe piețele dezvoltate s-a înregistrat o rată medie a creditelor neperformante pentru IMM-uri de 6,93 %, mai mare decât dublul ratei medii a creditelor neperformante pentru întreprinderi mari, care a fost de 2,54 %. Rata creditelor neperformante a crescut dramatic în timpul crizei în Portugalia, Spania, Italia și Irlanda, ajungând să fie cuprinsă între 10 % și 25 %.

2.4.1.1.

Politicile care încurajează băncile să extindă acordarea de credite, incluzând și firmele mai riscante, în special întreprinderile debutante cu garanții limitate, ar putea duce la crearea unor bănci riscante, la contracția creditelor și la o instabilitate financiară în creștere (16).

2.5.

Europa trebuie să se concentreze pe „finanțarea tranziției”, care în prezent nu funcționează.

2.5.1.

Aceasta cuprinde patru capitole: faza de înființare (finanțată prin granturi, prin capital inițial, de familie și prieteni); faza de creștere a capitalului propriu (multifinanțare, microfinanțare, investitori providențiali); faza de creștere susținută (securitizare, capital privat, capital de risc, investitori instituționali, plasarea datoriei private) și faza de ieșire (achiziție, piețe de valori publice).

3.1.

Ecosistemele inovatoare de succes, care încurajează întreprinderile în curs de extindere, sunt caracterizate prin rețele interconectate puternice formate din instituții de cercetare și de educație, marea industrie, investitorii de capital de risc, precum și prin existența unui talent creativ și antreprenorial (17).

3.1.1.

În mod normal, întreprinderile noi sunt create în interiorul unor platforme tehnologice de pe lângă universități de înalt nivel, care acționează ca actori importanți în dezvoltarea unui mediu de afaceri dinamic, deoarece reprezintă o sursă de talente atât în materie de studenți, cât și în materie de cadre universitare. Clusterele puternice, bine conectate îmbunătățesc productivitatea întreprinderilor, trasează direcția de urmat și ritmul inovării și stimulează apariția unor noi întreprinderi. SUA și China, precum și anumite centre din Europa duc o luptă pe termen lung pentru a atrage talente și capital și pentru a stimula inovarea.

3.1.2.

Totuși, fragmentarea pieței europene împiedică tranziția de la faza de întreprindere nou-înființată către cea de întreprindere în curs de extindere. În acest sens, este extrem de important să se faciliteze mobilitatea forței de muncă în întreaga UE, precum și să se atragă talente din țări terțe, generându-se un efect magnetic ce conduce la crearea unui cerc virtuos.

3.1.3.

Ar putea fi încurajată instituirea unui program Erasmus pentru tinerii întreprinzători. Acesta este în conformitate cu principiul director al creșterii și creării de locuri de muncă și constituie o inițiativă care ar facilita mobilitatea și ar fi bine primită de către întreprinderi.

3.1.3.1.

Recent s-au adoptat anumite politici pentru a atrage talente din afara UE. Cartea albastră, introdusă în 2009, a accelerat angajarea de lucrători calificați de către angajatori din UE (18). La nivel național, unele țări europene au creat deja proceduri specifice de acordare a vizelor pentru antreprenori, alte țări alăturându-li-se în prezent (19).

3.1.4.

Un succes remarcabil al unei platforme tehnologice s-a înregistrat în cazul Oxbridge, care se referă la regiunea care include universitățile Oxford și Cambridge din Regatul Unit. Comunitatea din domeniul înaltei tehnologii din Regatul Unit a continuat să crească și să inoveze în perioada prelungită de recesiune și de stagnare economică dintre anii 2008 și 2012 (20).

3.1.4.1.

Cu toate acestea, multe universități europene nu au poziția, structura sau înclinația necesare pentru a crea condițiile necesare pentru dezvoltarea proiectelor antreprenoriale în campus și pentru a promova acest program în fața guvernelor (21). Conducătorii universităților și guvernele ar trebui să dezvolte legături cu industria, investind în birouri de transfer de tehnologie în campusuri și în educație antreprenorială (22).

3.1.5.

Spin-off-urile create ca urmare a unor transferuri de tehnologie dinspre universități se confruntă cu dificultăți de extindere din cauza lipsei de bani și de gestionare specializată. Prin urmare, este crucial ca acestea să poată conta pe un sprijin public instituțional pentru a depăși reticența inițială a furnizorilor de fonduri private de a investi în spin-off-uri cu profil tehnic, ca urmare a faptului că acestea sunt percepute ca fiind prea tehnice și riscante și, deseori, nu sunt bine înțelese.

3.2.

Deși au un nivel similar de educație, cetățenii europeni creează întreprinderi noi mult mai rar decât cei din SUA. Printre multiplele cauze ale acestei situații se numără nivelul ridicat de aversiune față de risc, sarcinile administrative, dezvoltarea slabă a culturii celei de-a doua șanse, dezvoltarea slabă a programelor de educație antreprenorială și lipsa culturii capitalului privat. O atenție deosebită trebuie acordată dezvoltării timpurii a unei culturi antreprenoriale la nivelul învățământului primar și secundar.

3.2.1.

De fapt, în privința înființării de întreprinderi noi, europenii se tem cel mai mult de riscul de faliment: 43 % în Europa față de 19 % în SUA. În SUA (23), regimul destul de eficient și lipsit de sancțiuni privind falimentul întreprinderilor, precum și o acceptare, în general, mai extinsă a eșecului în afaceri contribuie la disponibilitatea de a-și asuma riscuri. Dezvoltarea unei culturi mai antreprenoriale ar trebui să devină o prioritate atât pentru factorii de decizie, cât și pentru instituțiile de învățământ.

3.2.1.1.

Un studiu recent demonstrează că întreprinderile înființate de persoane care încep o nouă afacere în urma unui eșec înregistrează o cifră de afaceri mai mare și o creștere a numărului de angajați și au mai multe șanse de a obține finanțare externă (24). În Spania, doar 20 % dintre antreprenorii care înființează pentru prima dată o întreprindere reușesc, iar cei care se află la a doua încercare reușesc într-o proporție uimitoare, de 80 %.

3.3.

De multe ori, societățile inovatoare și cu o rată înaltă de creștere sunt mai susceptibile să se confrunte cu un refuz din partea băncilor când solicită un credit, deoarece nu dispun de capital, care constituie un element-cheie al evaluărilor creditelor bancare (25). Prin urmare, finanțarea prin capitaluri proprii este fundamentală pentru întreprinderile nou-înființate și pentru societățile cu planuri importante de extindere, dar ale căror fluxuri de lichidități sunt nesigure sau fac obiectul unor previziuni negative. În consecință, creditarea bancară trebuie completată prin îmbunătățirea diversității și flexibilității surselor de finanțare, punând un accent deosebit pe rolul finanțării prin capitaluri proprii.

3.4.

În Europa ar trebui creată și promovată o cultură a capitalului propriu, iar sistemele financiare europene trebuie să dezvolte produse de investiții potrivite pentru investitorii de retail și să asigure lichiditățile necesare pentru ca aceștia să investească în mici întreprinderi inovatoare.

3.4.1.

Din cauza lipsei finanțării într-o etapă ulterioară, întreprinderile nou-înființate europene nu pot ține pasul în materie de creștere cu omoloagele lor din SUA și trebuie să genereze venituri mai devreme pentru a se menține active, în caz contrar fiind vândute prematur, la preț redus. Într-adevăr, până în 2009, doar 5 % dintre întreprinderile europene create de la zero începând din 1980 se numărau printre primele 1 000 în materie de capitalizare bursieră. În SUA, procentul era de 22 % (26).

3.4.1.1.

Demn de remarcat este faptul că mai mult de jumătate din întregul capital de risc de la nivel mondial se acordă în SUA și numai 15 % în Europa. Mai exact, în 2013 s-a acordat capital de risc în valoare de 26 de miliarde EUR în SUA și de 5 miliarde EUR în Europa, în timp ce investitorii providențiali în afaceri au acordat 6 miliarde EUR întreprinderilor nou-înființate europene și 20 de miliarde EUR întreprinderilor nou-înființate în SUA.

3.4.1.2.

Prin urmare, UE suferă de un deficit major în privința finanțării din partea investitorilor providențiali și a finanțării din fonduri cu capital de risc, care înregistrează o rată de trei și, respectiv, de cinci ori mai mare în SUA. Aceasta este o diferență crucială, deoarece acest tip de capital este necesar pentru a transforma firmele în întreprinderi mai mari și cu mai multe realizări.

3.4.1.3.

Principalul motiv este gradul ridicat de fragmentare a sectorului capitalului de risc al UE de-a lungul frontierelor naționale. Ridicându-se la aproximativ 60 de milioane de euro, fondul mediu european cu capital de risc reprezintă doar jumătate din cel al SUA, iar 90 % din investițiile de capital de risc din UE se concentrează în numai opt state membre (Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Țările de Jos, Spania, Suedia și Regatul Unit) (27). Din cauza diversității normelor din statele membre, firmele cu capital de risc din întreaga Europă se confruntă cu costuri ridicate în obținerea de fonduri. Ca urmare, ele sunt mici și au mai puțin capital pentru a sprijini întreprinderile în creștere. Dacă piețele de capital de risc din Europa ar fi avut amploarea celor din SUA, între 2008 și 2013, întreprinderile ar fi putut beneficia de fonduri suplimentare în valoare de 90 de miliarde EUR (28).

3.4.1.4.

La fel de problematică este implicarea insuficientă a investitorilor privați. De-a lungul ultimului deceniu, sectorul european al capitalului de risc s-a bazat din ce în ce mai mult pe instituțiile din sectorul public, care au contribuit la 31 % (29) din totalul investițiilor în 2015, față de numai la 15 % (30) în 2007. Scopul nu ar trebui să fie mai puțini bani din sectorul public, ci mai multe surse din sectorul privat. Baza investitorilor trebuie extinsă și diversificată pentru ca sectorul să devină autonom pe termen lung.

3.4.1.5.

Pentru a stimula parteneriatele public-privat, ar putea fi avute în vedere fonduri asimetrice. Acestea sunt fonduri de capital de risc prin care investitorii primesc condiții și randamente diferite, în funcție de obiectivele lor de investiții, recunoscând diferitele interese ale partenerilor în cadrul unor colaborări diferite. Ele există deja în Finlanda, Grecia, Regatul Unit și Țările de Jos.

3.4.2.

Ar trebui, de asemenea, luată în considerare crearea de subpiețe pentru a facilita accesul pe piețe al IMM-urilor europene. Acestea ar trebui să permită costuri de cotare reduse și o abordare flexibilă, adaptată la nevoile întreprinderilor mici, dinamice. Exemple demne de urmat sunt Alternative Investment Market (AIM) de la Londra, Nouveau Marché de la Paris sau Mercado Alternativo Bursatil (MAB) de la Madrid. Acest sistem flexibil de reglementare poate fi o sabie cu două tăișuri. Întreprinderile mici pot avea acces mai ușor la bursa de valori pentru deschiderea capitalului către noi acționari, dar, pe de altă parte, investitorii neexperimentați s-ar putea confrunta cu dificultăți în evaluarea profilului de risc exact al unei întreprinderi.

3.4.3.

Reglementarea specifică unui sector limitează, uneori, capacitatea întreprinderilor din UE de a investi în dezvoltarea tehnologică, în comparație cu omoloagele lor din SUA. De exemplu, între entitățile financiare europene, americane și elvețiene există o asimetrie de reglementare în ceea ce privește investițiile necesare în software și în alte active necorporale, care sunt esențiale pentru dezvoltarea digitală.

3.4.3.1.

Sectorul bancar este, de departe, cel mai mare sector IT din lume: cheltuielile pentru inovare în IT se ridică la 700 de miliarde USD – sectorul financiar cheltuie 1 din 5 euro și realizează 5 % până la 10 % din investiții (31). În consecință, băncile sunt atât un actor major în procesul de transformare digitală, cât și principalul finanțator al economiei digitale.

3.4.3.2.

Cadrul de reglementare sancționează însă investițiile acestora în domeniul IT, atât de necesare. Reglementarea financiară ar trebui să trateze software-ul ca pe un activ obișnuit și nu ar trebui să oblige băncile din UE să deducă această investiție din considerente legate de cerința de capital.

3.5.

Diferitele regimuri de impozitare din statele membre și diferențele existente între diversele tipuri de finanțare reprezintă un obstacol pentru dezvoltarea piețelor paneuropene de capital, afectându-i atât pe investitori, cât și pe emitenți.

3.5.1.

Majoritatea sistemelor de impozitare a întreprinderilor din Europa favorizează mai degrabă finanțarea prin îndatorare decât prin capitaluri proprii, permițând deducerea cheltuielilor cu dobânzile; nu se aplică nicio deducere pentru plata dividendelor în cazul capitalului propriu. Astfel de tendințe de îndatorare pot fi abordate prin deduceri fiscale atât pentru costurile cu capitalul propriu, cât și pentru cele ale finanțării prin îndatorare (32).

3.5.1.1.

Stimulentele fiscale joacă un rol important în furnizarea de finanțare pentru întreprinderile nou-înființate cu o rată înaltă de creștere și mai multe guverne din lume acordă scutiri fiscale pentru persoanele fizice și societățile care investesc în întreprinderi nou-înființate din domeniul înaltei tehnologii sau în fonduri cu capital de risc eligibile (33).

3.5.1.2.

Introducerea de programe de opțiune pe acțiuni a fost dintotdeauna avantajoasă pentru angajați și antreprenori în cazul unei întreprinderi nou-înființate, deoarece deseori aceasta trebuie să renunțe la compensații salariale. În majoritatea statelor membre, tratamentul fiscal al opțiunilor pe acțiuni este extrem de punitiv, acestea fiind tratate ca venituri normale și impozitate la o rată marginală. Ar trebui încurajat un tratament fiscal preferențial pentru opțiunile pe acțiuni, într-un mod similar cu sistemele de opțiuni pe acțiuni ale salariaților (Incentive Stock Options – ISO) (34) aplicate în SUA.

3.5.2.

Pentru întreprinderi este costisitor să își îndeplinească obligațiile privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), în special dacă efectuează vânzări transfrontaliere de bunuri și servicii. CESE ia notă cu satisfacție de anunțul făcut de Comisie în cadrul strategiei sale privind piața unică digitală, potrivit căruia, până la sfârșitul anului 2016, va înainta propuneri legislative referitoare la reducerea sarcinilor administrative ce revin întreprinderilor ca urmare a diferitelor regimuri de TVA. Printre aceste măsuri, Comisia propune introducerea unui prag până la care să se instituie scutirea de TVA, pentru a sprijini întreprinderile nou-înființate și microîntreprinderile (35).

3.6.

Exploatarea întregului potențial al pieței unice este esențială pentru ca întreprinderile nou-înființate să își poată oferi serviciile și produsele pe întreg teritoriul UE de la bun început și să se extindă rapid pentru a concura pe piețe internaționale.

3.6.1.

Instituirea de norme contractuale transfrontaliere simple și eficiente pentru consumatori și întreprinderi reprezintă o prioritate a strategiei privind piață unică digitală. Astfel de norme ar favoriza e-comerțul transfrontalier în UE, prin eliminarea fragmentării juridice în domeniul normelor de drept în materie de contracte de consum. Înlăturarea barierelor din cauza diferențelor între normele de drept în materie de contracte ar stimula consumul în UE cu 18 miliarde EUR, iar produsul intern brut ar crește cu 4 miliarde EUR față de nivelul actual (36).

3.7.

Sarcinile administrative inutile provoacă și ele costuri suplimentare și gestionarea ineficientă a timpului pentru antreprenori.

3.7.1.

În perioada 2013-2015, costurile medii pentru înființarea unei întreprinderi în UE reprezentau 4,1 % din PIB-ul pe cap de locuitor, în timp ce, în SUA, reprezentau 1,17 % (37).

3.7.2.

În ceea ce privește perioada necesară pentru înființarea unei întreprinderi în UE, în medie, înregistrarea durează 11,6 zile. În SUA, o întreprindere este înființată în doar 6 zile.

3.8.

Asimetria în materie de informare este un alt motiv pentru care Europa nu produce suficiente întreprinderi cu rată înaltă de creștere. Investitorii nu dispun de o imagine completă a tuturor oportunităților de investiții. În plus, investitorii din afara UE se confruntă cu limitări suplimentare atunci când încearcă să înțeleagă specificul diferitelor piețe naționale. Un portal special, integrat cu Platforma europeană de consiliere în materie de investiții (EIAH) și cu Portalul european pentru proiecte de investiții (PEPI) (38), ar contribui la asigurarea vizibilității proiectelor cu rată înaltă de creștere și la reducerea asimetriei în materie de informare.

4.1.

Numeroase țări au dezvoltat bune practici pentru a sprijini întreprinderile nou-înființate și pe cele în curs de extindere. CESE recomandă Comisiei să studieze cu atenție posibilitățile de aplicare a acestor bune practici la nivel european.

4.1.1.

Germania cere firmelor să se înregistreze la una dintre camerele de comerț germane (IHK), care, la rândul său, le oferă sprijin și consiliere (39).

4.1.2.

Trebuie examinate schemele guvernamentale de garantare a împrumuturilor, precum cele din Italia, Polonia și Franța, precum și cofinanțările din partea statului, de tipul celor din Germania și Suedia (40).

4.1.3.

Regatul Unit aplică, prin schemele sale EIS, SEIS și VCT (41), programe de stimulare fiscală pentru a crește fluxul de fonduri în active mai riscante.

4.1.4.

Regiunea Piemont din Italia a dezvoltat rețele în 12 clustere industriale, aducând laolaltă întreprinderi, universități și administrația locală (42).

4.1.5.

În Regiunea bască din Spania, cooperativa Elkar-Lan încurajează crearea altor cooperative printr-o analiză completă a viabilității proiectului, prin formare, precum și prin asigurarea accesului la subvenții și ajutoare financiare (43).

4.1.6.

Digitalizarea serviciilor guvernamentale, după cum o demonstrează cazul Estoniei, ar putea fi un pas înainte în facilitarea creșterii întreprinderilor de înaltă tehnologie inovatoare. La scară europeană, dezvoltarea e-guvernării ar avea un impact decisiv.

4.1.7.

În era economiei bazate pe date, un avantaj competitiv poate consta în activele necorporale, care sunt dificil de evaluat și valorificat prin mecanisme de finanțare tradiționale. Oficiul Regatului Unit pentru Proprietate Intelectuală a dezvoltat metode de a identifica și măsura aceste active din perspectiva fluxului de lichidități (44).

4.1.8.

În Regatul Unit, o echipă din cadrul Tech City UK, numită „Future Fifty”, sprijină întreprinderile digitale aflate în faza de creștere din Regatul Unit, care sunt calificate pe primele 50 de locuri. Programul oferă acces la expertiza din cadrul guvernului și sectorului privat, stabilește legături cu investitorii instituționali din Regatul Unit și oferă sprijin adaptat pentru a ajuta întreprinderile să crească rapid și să se pregătească pentru IPO (45), M&A și extinderea la nivel internațional (46).

4.1.9.

În 2015, guvernul federal al SUA a pus în aplicare sistemul STEM, care își propune să îi îndrepte pe copii către știință, tehnologie, inginerie și matematică. Un element-cheie este dedicat pregătirii studenților pentru nevoile viitoare ale pieței forței de muncă (47). Se pune un accent tot mai mare pe competențe transferabile și STEAM, „A” fiind abrevierea de la „Arts” (artă/creativitate).

5.1.

Comisia Europeană a depus un efort remarcabil pentru a sprijini antreprenorii, desfășurând mai multe inițiative în ultimii câțiva ani, împreună cu mai multe direcții generale care au condus procesul, și anume DG CONNECT (48), DG EAC (49), DG GROW (50), DG RTD (51) și DG FISMA (52).

5.2.

Multe din aceste inițiative sunt recente și este încă prea devreme pentru a le evalua efectele. Cu toate acestea, CESE consideră că Comisia se află pe calea cea bună și o încurajează să își continue activitatea în această direcție, întotdeauna cu consultarea părților interesate relevante de la nivel european și național.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/14

Raportor:

Vladimíra DRBALOVÁ

1.1.

Comitetul consideră că este esențial ca activitățile întreprinderilor să fie transparente și sprijină orice inițiativă menită să promoveze afacerile sustenabile și previzibile pe termen lung. Transparența este importantă pentru toate părțile, pentru întreprinderi și pentru îmbunătățirea imaginii acestora, precum și pentru consolidarea încrederii lucrătorilor, consumatorilor și investitorilor.

1.2.

Comitetul recunoaște că majoritatea întreprinderilor care funcționează în UE sunt cu adevărat transparente. Cu toate acestea, o serie de scandaluri recente au arătat că transparența trebuie să fie îmbunătățită pentru a fi integrată, în general, în strategiile sustenabile ale întreprinderilor. Investitorii și acționarii acordă din ce în ce mai multă atenție nu numai indicatorilor de rentabilitate a întreprinderilor, ci și indicatorilor calitativi de RSI (1), care contribuie la reducerea riscurilor sociale și la asigurarea unei dezvoltări durabile a întreprinderilor. Pentru a satisface nevoile întreprinderilor și ale altor părți interesate, informațiile ar trebui să fie concrete și să poată fi colectate rentabil din punctul de vedere al costurilor.

1.3.

Comitetul observă că guvernele statelor membre ar trebui să stimuleze și să încurajeze întreprinderile să înțeleagă transparența ca pe un avantaj, pentru că reprezintă și o bună oportunitate de afaceri, și să le sprijine pentru îndeplinirea acestor cerințe.

1.4.

Comitetul consideră că este important să se concentreze simultan atât pe eficacitatea, cât și pe domeniul de aplicare a informațiilor înregistrate, precum și pe calitatea și veridicitatea lor. Îmbunătățirea transparenței ar trebui să se concentreze atât pe rezultatele obținute, cât și pe procedura de raportare și de transmitere de informații. Pe lângă furnizarea de informații legate de activitățile trecute, raportarea ar trebui să aibă și o dimensiune prospectivă.

1.5.

CESE recomandă Comisiei să stabilească noi măsuri care să le permită întreprinderilor să își îndeplinească obligațiile în materie de transparență și pentru a rămâne competitive la nivel mondial.

1.6.

CESE este conștient de faptul că, în general, întreprinderile mici și mijlocii funcționează în condiții diferite. Din acest motiv, normele destinate acestora ar trebui simplificate, pentru a le permite să raporteze într-un mod mai adecvat, în vederea asigurării unei transparențe depline. CESE salută proiectul de consolidare a capacităților, cu scopul de a ajuta IMM-urile să facă față acestor provocări.

1.7.

Comitetul consideră că orice nouă inițiativă de dezvăluire a informațiilor ar trebui să se concentreze pe informațiile de care părțile interesate au cu adevărat nevoie, care ar trebui să includă un set comun de indicatori și, în același timp, ar trebui să țină seama de natura întreprinderii și de sectorul în care își desfășoară activitatea.

1.8.

Comitetul subliniază că responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) și politica de transparență în cadrul unei întreprinderi sunt ineficiente fără implicarea angajaților și ar trebui implicate, prin urmare, consultările dintre partenerii sociali.

1.9.

În condițiile în care cercul destinatarilor raportării este din ce în ce mai larg, numărul grupurilor de părți interesate care doresc să afle mai multe aspecte legate de afacerile acestora crește și el. Comitetul consideră că este important, prin urmare, ca actualul model de raportare să fie analizat și adaptat la scopul său.

2.1.

În 2010, Comisia a publicat o comunicare care formula 50 de propuneri de îmbunătățire a pieței interne. Aceasta arăta că și întreprinderile trebuie să joace un rol în eforturile concertate, dând dovadă de responsabilitate și transparență, atât față de angajații și acționarii lor, cât și față de societate în general. Comisia a subliniat că este loc de mai bine în gestionarea întreprinderilor, în special în ceea ce privește componența și diversitatea consiliilor de administrație, inclusiv reprezentarea femeilor, în vederea îmbunătățirii ocupării forței de muncă, a afacerilor și a comerțului (2). Etica și valorile în domeniul afacerilor au fost recunoscute ca o contribuție la redresarea economică.

2.2.

În 2011, Comisia a publicat o nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) (3), în care a prezentat o nouă definiție a RSI: „responsabilitatea întreprinderilor pentru impactul pe care îl au asupra societății”. Una dintre pietrele de temelie ale strategiei a fost un plan de acțiune care urmărește integrarea raportării financiare și sociale.

2.3.

În 2012, Comitetul a adoptat un aviz cu privire la noua strategie a UE pentru RSI (4), subliniind că, într-un climat economic și politic dificil, inițiativa politică privind RSI reprezintă o ocazie de a iniția un dialog pozitiv cu mediul de afaceri. Este important ca diferitele motivații care stau la baza activității RSI să fie recunoscute ca atare. În comunicare sunt menționate diferite avantaje, iar acestea ar trebui promovate mai bine și însoțite de exemple de bune practici, pentru a informa și a încuraja întreprinderile să-și asume mai ferm RSI.

2.4.

În ultimii ani, Comitetul a emis numeroase alte avize, care sunt menționate în prezentul document. Aceste avize subliniază importanța responsabilității sociale a întreprinderilor, a transparenței acestora, a publicării informațiilor nefinanciare și a implicării în proces a părților interesate în cauză – investitori, consumatori, angajați și sindicate ale acestora, ONG-uri. În prezentul aviz, Comitetul dorește să se concentreze pe un cadru adecvat pentru întregul proces.

3.1.

Criza economică și consecințele sale sociale au subminat într-o oarecare măsură încrederea cetățenilor în întreprinderi, iar atenția cetățenilor și a investitorilor s-a concentrat asupra conduitei etice și sociale a acestora. Mai multe grupuri de părți interesate doresc informații cu privire la o serie de aspecte ale activității întreprinderilor.

3.2.

Investitorii doresc transparență și posibilitatea de a-și controla investițiile și doresc să afle cum influențează banii lor mediul și societatea în mod pozitiv sau negativ. Pentru investitori, cele mai importante surse de informații nefinanciare sunt rapoartele privind sustenabilitatea și RSI, precum și rapoartele anuale. Declarațiile de politică calitativă sunt importante pentru evaluarea financiară, dar indicatorii-cheie de performanță cantitativă (ICP) sunt considerați esențiali.

3.3.

Lucrătorii sunt primele victime ale întreprinderilor, care acordă prea puțină atenție normelor de drept și suferă de lipsă de transparență. Și totuși, angajații joacă un rol esențial în dezvoltarea întreprinderii lor; de ea depind siguranța locului lor de muncă, salariul, sănătatea și condițiile de muncă. Ei au dreptul să ceară transparență și să fie informați și implicați în deciziile privind situația financiară și politicile sociale, de mediu și economice din cadrul propriilor lor companii.

3.4.

Consumatorii doresc transparență și se așteaptă să o găsească în anumite zone importante pentru ei. Este în interesul întreprinderilor, din perspectiva relațiilor lor cu alte părți interesate (lucrători, cetățeni și consumatori), să aplice o politică de transparență. Deseori, acest lucru înseamnă pur și simplu a le oferi clienților elementele care îi ajută să ia decizii în materie de achiziții în cunoștință de cauză. În cele din urmă, acestea sunt întreprinderile care vor beneficia de fidelitatea unor clienți mai bine informați  (5). Industria alimentară este un domeniu deosebit de sensibil în acest sens. Cele mai recente cercetări ale Centrului pentru integritatea produselor alimentare (6) dovedesc că o mai mare transparență se traduce prin creșterea încrederii consumatorilor în produsele alimentare și trasează o cale clară pentru obținerea acesteia.

3.5.

În contextul globalizării, un mare număr de parteneri de afaceri și părți interesate doresc mai multe informații privind o gamă largă de activități ale întreprinderilor dintr-un mare număr de țări.

3.6.

Transparența consolidează încrederea și întreprinderile au nevoie de încrederea societății. Deseori, există un decalaj între ceea ce așteaptă cetățenii și modul în care întreprinderile înțeleg să se comporte. Acest decalaj este cauzat în parte de cazuri de comportament iresponsabil al unor întreprinderi și de modul în care unele întreprinderi își exagerează meritele în domeniul social sau al mediului. Sensibilizarea insuficientă cu privire la realizările întreprinderilor și la dificultățile cu care se confruntă în activitatea lor contribuie, de asemenea, la această discrepanță.

3.7.

Acesta a fost motivul pentru care, în 2009, Comisia Europeană a inițiat o serie de ateliere privind transparența întreprinderilor. Întreprinderile europene au salutat această inițiativă lansată, în opinia lor, tocmai la momentul potrivit, în contextul crizei, când transparența și responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) în general puteau contribui la restabilirea încrederii cetățenilor în întreprinderi, aceasta fiind și ea afectată, într-o anumită măsură, de criza actuală. Inițiativa a vizat diferite grupuri de părți interesate (angajatori, sindicate, ONG-uri și mass-media), iar sondajul era menit să orienteze următorii pași ai Comisiei în acest sens.

3.7.1.

Învățămintele desprinse din inițiativă:

4.1.

În strategia UE privind RSI, Comisia arată că dezvăluirea informațiilor sociale și de mediu, inclusiv a celor legate de climă, poate facilita colaborarea cu părțile interesate și identificarea riscurilor reale în materie de sustenabilitate. Este un element important al responsabilizării, ce poate contribui la creșterea încrederii cetățenilor în întreprinderi. Pentru a satisface nevoile întreprinderilor și a altor părți interesate, informațiile ar trebui să fie pertinente.

4.1.1.

Comisia recunoaște că tot mai multe întreprinderi publică informații sociale și referitoare la mediu. IMM-urile comunică aceste informații deseori în mod informal și voluntar. Potrivit unei surse, aproximativ 2 500 de întreprinderi europene publică rapoarte privind RSI sau rapoarte de sustenabilitate, ceea ce face din UE un lider mondial în domeniu (7).

4.2.

În 2013, Comisia, acționând pe o inițiativă a Parlamentului European, a elaborat o propunere legislativă cu privire la transparența informațiilor sociale și de mediu furnizate de întreprinderile din toate sectoarele  (8). Această modificare la „directiva contabilă” viza instituirea obligației, pentru anumite întreprinderi mari (în prezent, aproximativ 6 000 de întreprinderi și entități din UE), de a dezvălui în rapoartele lor anuale informațiile relevante nefinanciare și legate de diversitate.

4.2.1.

În unele țări, directiva este transpusă în dreptul național în urma consultării întreprinderilor, astfel încât punerea în aplicare să beneficieze de flexibilitatea oferită de directivă, să nu depășească domeniul de aplicare al acesteia, să ofere securitate juridică pentru întreprinderi și să le satisfacă nevoile reale. În acest sens, CESE a elaborat un aviz (9) prin care subliniază dreptul de a beneficia de acest mecanism flexibil și adecvat de îmbunătățire a comunicării cu acționarii, investitorii, lucrătorii și celelalte părți interesate și salută faptul că prezenta propunere nu vizează decât întreprinderile mari.

4.2.2.

Comisia pregătește orientări fără caracter obligatoriu privind raportarea nefinanciară, pe baza rezultatelor consultării publice. Pentru a facilita consultarea de monitorizare cu părțile interesate (10), CE a introdus un document de bază ilustrativ care inventariază principiile-cheie privind dezvăluirea informațiilor nefinanciare. Informațiile nefinanciare raportate ar trebui să fie pertinente, demne de încredere, echilibrate și ușor de înțeles, complete și concise, strategice și prospective, axate pe părțile interesate, să fie specifice întreprinderii/sectorului, cantitative și calitative și coerente.

4.3.

În conformitate cu Strategia Europa 2020, care vizează îmbunătățirea mediului de afaceri în Europa, Comisia a publicat în 2014 o propunere de directivă, al cărei obiectiv este de a sprijini crearea unui cadru modern și eficient de guvernanță corporativă pentru întreprinderile, investitorii și angajații europeni  (11), care să răspundă nevoilor societății de astăzi și mediului economic aflat în schimbare.

4.3.1.

Propunerea ar trebui să contribuie la sustenabilitatea pe termen lung a întreprinderilor din UE și la o perspectivă pe termen mai lung a acționarilor, care să asigure condiții mai bune de funcționare pentru întreprinderile ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piețele reglementate din UE. În avizul său (12), Comitetul subliniază că propunerea va duce la o guvernanță corporativă și la un mediu de investiții în Europa mai stabile, mai sustenabile și observă, de asemenea, că, în evaluarea impactului, Comisia susține că propunerile sale nu vor duce decât la o creștere minimă a sarcinii administrative a societăților cotate la bursă. În cadrul evaluării directivei va fi important ca acest echilibru să fie analizat.

4.4.

În octombrie 2015, Comisia a publicat o nouă strategie, intitulată „Comerț pentru toți – Către o politică comercială și de investiții mai responsabilă”, care oferă o viziune a politicii UE menită să reflecte necesitatea unei politici comerciale mai responsabile și mai transparente.

4.4.1.

În capitolul intitulat „O politică comercială și de investiții bazată pe valori”, Comisia anunță o consolidare a drepturilor consumatorilor prin consolidarea inițiativelor de responsabilitate socială a întreprinderilor și a diligenței necesare de-a lungul întregului lanț de producție, cu accent pe respectarea drepturilor omului și a drepturilor sociale, inclusiv a dreptului muncii, și pe aspectele de mediu ale lanțurilor valorice. Comisia dorește să procedeze prin îmbunătățirea aspectelor legate de dezvoltarea durabilă ale acordurilor de liber schimb.

4.4.2.

În avizul său (13) privind munca decentă în cadrul lanțurilor de aprovizionare globale, CESE afirmă că are multă experiență în domeniul durabilității, participând la punerea în aplicare și la monitorizarea unor capitole specifice în acordurile de liber schimb (ALS), implicându-se într-o gamă largă de comitete ale societății civile care îi permit să propună un echilibru corect între cerințele legale necesare în domeniul drepturilor omului și al dreptului muncii, transparența, lupta împotriva corupției și flexibilitatea necesară a întreprinderilor multinaționale pentru a organiza și a-și dezvolta lanțurile de aprovizionare globale într-o manieră eficientă, adaptată diverselor situații locale.

4.4.3.

Instituirea de standarde mai ridicate pentru publicarea rapoartelor privind aspectele nefinanciare ar putea fi o chestiune importantă în domeniul politicii comerciale. O reglementare la nivel mondial, care să includă acordurile comerciale, ar trebui să consolideze transparența privind publicarea informațiilor nefinanciare în țări precum Statele Unite și China, pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile europene.

4.4.4.

Comisia Europeană intenționează să consolideze stimulentele, în special pentru firmele multinaționale, să furnizeze informații privind diligența necesară, o abordare mai ambițioasă a extracției minereurilor din zonele de conflict  (14), o căutare de noi domenii pentru un parteneriat consolidat pentru lanțuri valorice responsabile, precum și publicarea unei viziuni de ansamblu asupra rapoartelor întreprinderilor privind lanțul valoric responsabil.

4.4.5.

Referitor la cerințele Comisiei în ceea ce privește comerțul etic și promovarea și protecția drepturilor omului, sunt de așteptat noi cerințe privind întreprinderile, ca urmare a punerii în aplicare a planului său de acțiune privind drepturile omului pentru perioada 2015-2018 (15). În concluziile sale, Consiliul Afaceri Externe (iunie 2016) subliniază rolul esențial al transparenței întreprinderilor în ceea ce privește capacitarea piețelor de a recunoaște, stimula și recompensa respectarea drepturilor omului.

4.5.

În ianuarie 2016, Comisia și-a prezentat Pachetul privind combaterea evaziunii fiscale, cu scopul de a asigura impozitarea eficientă și o mai mare transparență fiscală.

4.5.1.

Unul dintre domeniile examinate cu atenție, care va afecta întreprinderile și grupurile multinaționale, este raportarea pentru fiecare țară în parte (obligația de a întocmi o declarație care conține tranzacțiile din cadrul grupului, date privind veniturile, profitul, impozitul pe venit plătit și așa mai departe și de a-l prezenta autorităților fiscale). În această etapă, pachetul se referă la schimbul de informații între administrațiile fiscale ale statelor membre.

4.6.

La începutul lunii aprilie 2016 (16), Comisia a propus ca întreprinderile multinaționale să publice o declarație separată privind impozitul pe venit pe care îl plătesc, împreună cu alte informații fiscale. Companiile multinaționale având o cifră de afaceri consolidată netă mai mare de 750 de milioane EUR vor trebui să îndeplinească aceste cerințe suplimentare în materie de transparență, indiferent dacă sunt sau nu domiciliate în UE. Această obligație se aplică, de asemenea, sucursalelor și filialelor lor. În acest context, Comitetul a adoptat recent un aviz privind combaterea evaziunii fiscale (17), în care încurajează Comisia să dea dovadă de mai multă ambiție în a impune transparență fiscală întreprinderilor, prin reducerea plafonului pentru cifra de afaceri de 750 de milioane EUR sau prin elaborarea unui calendar care să prevadă diminuarea treptată a pragului.

4.6.1.

Comisia ar trebui însă să ia în considerare principiile pieței interne a UE și competitivitatea Uniunii. Existența unor exigențe unilaterale în cadrul UE ar putea avea consecințe nedorite în cazul în care întreprinderile din afara UE au fost scutite de această obligație. De aceea, această obligație ar trebui să se aplice și întreprinderilor din afara UE, prin negocierea de acorduri comerciale internaționale.

4.7.

Comisia Europeană colaborează cu alte organizații internaționale, cum ar fi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Organizația Internațională a Muncii (OIM), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Banca Mondială și consolidează sinergiile cu instrumentele lor de bună guvernanță corporativă, de transparență și de responsabilitate a întreprinderilor (18). Aceste instrumente sunt revizuite în mod regulat și stabilesc cerințe privind responsabilitatea și transparența întreprinderilor în cadrul politicilor lor sociale, de mediu și în materie de drepturile omului. Ele încurajează, de asemenea, prevenirea și analiza riscurilor și prevăd măsuri de precauție. Instrumentele sunt în primul rând destinate întreprinderilor multinaționale, dar totodată sunt menite să servească drept orientări pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea la nivel național. Orice revizuire a acestor instrumente ar trebui să asigure o mai bună punere în aplicare a acestora.

4.8.

Dorința de transparență în ceea ce privește întreprinderile, în creștere la nivel mondial și european, este îndreptată spre întreprinderile care își desfășoară activitatea în statele membre. Rolul Comisiei ar trebui să fie orientarea și coordonarea politicilor statelor membre ale UE, reducând astfel riscul unor abordări divergente (19).

4.8.1.

Strategia Comisiei pentru întreprinderile responsabile și recomandările pentru statele membre generează adesea, la nivel național, ideea că antreprenoriatul responsabil și transparența ar trebui administrate și controlate numai de stat.

4.8.2.

Întreprinderile se consideră ca un stimulent pentru un comportament responsabil și transparent. Acest lucru a fost afirmat și în Comunicarea Comisiei „Punerea în aplicare a parteneriatului pentru creștere și ocuparea forței de muncă: a face din Europa un pol al excelenței în domeniul răspunderii sociale a întreprinderilor” (20).

4.8.3.

Principala responsabilitate a întreprinderilor este de a crea valoare nu numai pentru acționari, ci și pentru angajați, pentru mediul și comunitatea lor și de a genera și menține locurile de muncă. Statele membre ar trebui să le creeze condiții și să le încurajeze în eforturile lor de a fi responsabile și transparente.

5.1.

Comitetul recunoaște că raportarea nefinanciară este foarte importantă pentru raportarea întreprinderilor, deoarece contribuie la crearea unei imagini complete a activității întreprinderilor.

5.2.

Pentru întreprinderi, mediul de reglementare pentru desfășurarea activității lor este din ce în ce mai complex. Pentru a răspunde mai bine nevoilor părților interesate, ar trebui stabilit un cadru adecvat de raportare corporativă și, în același timp, ar trebui evitate sarcinile administrative și financiare inutile. RSI și transparența ar trebui, de asemenea, să fie promovate și utilizate ca o oportunitate pentru întreprinderi de a evita riscul social și de a-și asigura dezvoltarea durabilă.

5.3.

În cursul ultimului deceniu, se pune din ce în ce mai mult accentul pe diferitele aspecte ale informațiilor nefinanciare. Există o serie de cadre internaționale pentru comunicarea informațiilor sociale și de mediu, inclusiv Inițiativa de Raportare Globală.

5.4.

Întrebarea care se pune este dacă același raport poate satisface nevoile tuturor acestor părți interesate sau e nevoie de un set de rapoarte. Trebuie să existe un mozaic de rapoarte sau este preferabilă ideea unui singur raport cuprinzător, de exemplu, de tipul „Core&More” (21), propus de Federația Europeană a Contabililor (FEE) în 2015?

5.5.

Discutarea viitorului raportării întreprinderilor trebuie să țină seama de variațiile nevoilor de informare ale diferitelor grupuri de părți interesate, în funcție de dimensiunea și natura entității raportoare.

5.6.

În avizul său „Dezvăluirea informațiilor nefinanciare”, Comitetul Economic și Social European invită Comisia să inițieze sau să faciliteze un proces la care să participe „toate părțile interesate (22), pentru a se putea defini mai bine principiile directoare și standardele de referință care vor facilita comparabilitatea și, pe termen mai lung, armonizarea”.

5.6.1.

În acest sens, Comitetul a subliniat deja necesitatea unei acțiuni corective împotriva distorsionării valorilor întreprinderii, pe termen scurt. În avizul său privind implicarea lucrătorilor (23), Comitetul insistă că este necesar să se indice căile prin care politica europeană poate duce la depășirea abordării actuale de a asigura în mod unilateral transparența întreprinderilor doar pentru acționari, printr-o înțelegere mai largă a companiei ca „întreprindere durabilă” în vederea dezvoltării sale pe termen lung.

5.7.

Chiar dacă viitorul întreprinderilor sustenabile va fi strâns legat de mediul social și de respectarea consumatorilor, orice nouă inițiativă privind dezvăluirea informațiilor ar trebui să se concentreze pe nevoile reale ale părților interesate.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/21

Raportor:

Simo TIAINEN

1.1.

Timp de o jumătate de secol, politica agricolă comună (PAC) a contribuit la clădirea Uniunii Europene. În acest moment, întoarcerea la elementele fundamentale ar trebui să reprezinte o oportunitate pentru adoptarea unei noi viziuni pe termen lung în privința PAC care să ofere orientări clare și concrete, nu numai pentru fermieri, ci și pentru milioane de cetățeni. După cum a afirmat Comitetul în mod repetat, viitoarea PAC ar trebui să apere modelul agricol european, care se bazează pe principiile suveranității alimentare, durabilității și capacității de reacție la nevoile reale ale cetățenilor europeni, indiferent dacă sunt fermieri, lucrători agricoli sau consumatori.

1.2.

CESE salută discuțiile și ideile inițiale privind viitorul PAC după 2020. Acum, când atât obiectivele PAC prevăzute de tratat (și nemodificate din 1957), cât și noile provocări de soluționat sunt mai pertinente ca niciodată, este extrem de important să se efectueze o analiză aprofundată a actualei PAC și a rezultatelor reformei precedente. Scopul acestui aviz este de a oferi câteva sugestii și de a participa la reflecția privind viitorul PAC.

1.3.

În primul rând, având în vedere complexitatea PAC și dificultățile întâmpinate la punerea în aplicare a ultimei reforme, fermierii au nevoie de stabilitate politică și de o viziune pe termen lung a politicii agricole. În special în temeiul Tratatului de la Lisabona, va fi nevoie în mod inevitabil de mai mulți ani pentru a reflecta, a împărtăși obiective, a purta discuții privind provocările și a găsi soluții. Prin urmare, instituțiile europene ar trebui să convină rapid asupra prelungirii termenului actualei PAC cu cel puțin doi ani.

1.4.

Înființarea de noi ferme de către fermieri tineri și începători, bărbați sau femei, ar trebui consolidată în cadrul PAC, nu doar cu instrumente specifice, ci și printr-o stabilitate reală a politicii. Într-adevăr, fermierii au nevoie de mai multă stabilitate pentru a avea posibilitatea de a efectua investiții pe un termen de multe decenii și de a accepta provocarea reînnoirii generațiilor.

1.5.

Viitoarea PAC ar trebui să aibă în vedere, pe de o parte, diversitatea modelelor agricole și particularitățile regionale și, pe de altă parte, diversitatea obiectivelor sale: economice, sociale și de mediu. Producția proprie de alimente și agricultura proprie sunt importante și constituie o parte a culturii fiecărei națiuni din lume. Politica alimentară europeană ar trebui să se bazeze pe alimente sănătoase și de bună calitate și să creeze sinergii cu PAC. Unul dintre principiile de bază ale PAC ar trebui să fie menținerea în viață a agriculturii în toate regiunile UE.

1.6.

Simplificarea ar trebui să fie prima prioritate subiacentă pentru următoarea reformă a PAC. Punerea în aplicare a PAC ar trebui să fie mai lină și trebuie să fie dezvoltate sisteme de control și de sancțiuni mai rezonabile. Este extrem de important să se asigure efectuarea la timp a plăților către fermieri.

1.7.

Având în vedere că PAC este o politică cu intervenție directă la nivel european și că eliminarea preferinței comunitare duce la o scădere a prețurilor la producție, viitoarea PAC trebuie să poată răspunde tuturor provocărilor cu care se confruntă, inclusiv turbulențelor de piață. Prin urmare, este necesară o reorientare a cadrului de politică, astfel încât să se abordeze toate aceste noi provocări și să se ofere instrumente adecvate la nivel european.

1.8.

În 2017, Comisia Europeană își va continua activitatea și va desfășura consultări ample cu privire la simplificarea și modernizarea PAC. Este important ca societatea civilă europeană să joace un rol activ în acest proces. CESE ar trebui să înființeze un grup de studiu pentru a monitoriza și contribui la acest proces.

2.1.

Agricultura este esențială pentru a face față provocărilor strategice, economice, sociale și de mediu ale viitorului. PAC a fost o poveste de succes pentru Europa, mai ales în măsura în care consumatorii europeni au beneficiat, în ultimele decenii, de alimente mai sigure la prețuri tot mai mici. Cu toate acestea, în unele domenii, ne confruntăm cu probleme în ceea ce privește biodiversitatea, mediul și peisajele, care trebuie abordate. Producția de alimente de înaltă calitate în cadrul unei agriculturi durabile se află în centrul preocupărilor cetățenilor și ale consumatorilor. Pentru a răspunde acestor așteptări, este nevoie de o politică agricolă comună care să garanteze alimente sănătoase, sigure, de înaltă calitate la un preț echitabil, protecția mediului și a peisajelor și o economie dinamică în zonele rurale.

2.2.

Producția de alimente în societatea noastră orientată spre piață asigură, prin urmare, securitatea alimentară și are, de asemenea, un impact asupra disponibilității și calității apei, asupra calității aerului și a solului, precum și asupra condițiilor naturale, în ansamblu, oferind, în același timp, locuri de muncă în zonele rurale și conservând peisajele rurale. Multe dintre aceste efecte secundare ar trebui considerate bunuri publice.

2.3.

Agricultura și silvicultura sunt strâns interconectate, deoarece reprezintă o parte semnificativă a exploatării terenurilor în UE. Prin urmare, silvicultura contribuie adesea la furnizarea de bunuri publice.

2.4.

Factorii care influențează PAC după 2020 sunt, în primul rând, provocările cu care se confruntă agricultura, dar și faptul că aceasta este o problemă europeană, cu un proces de reformă și cu o disponibilitate bugetară specifice și, mai presus de orice, cu o viziune clară pentru deceniile viitoare.

2.5.

Politica agricolă comună a fost întotdeauna una dintre politicile-cheie ale UE. PAC este într-o mare măsură în interesul societății civile europene. Prin urmare, este important ca CESE să joace un rol proactiv în ceea ce privește pregătirea următoarei reforme a PAC, care vizează perioada de după 2020.

3.1.

Având în vedere tendințele demografice globale preconizate, în anul 2050 vor trebui hrănite aproximativ nouă miliarde de persoane. Odată cu ameliorarea nivelurilor de trai în mai multe regiuni ale lumii, observăm o creștere a cererii de alimente și o trecere la regimuri alimentare care includ mai multe produse de origine animală. Aceste evoluții ar conduce la o dublare a cererii de alimente în 2050. UE trebuie să-și asume partea sa de responsabilitate pentru securitatea alimentară a lumii, însă exporturile de produse agricole europene nu rezolvă problema foametei la nivel mondial. Este demn de remarcat faptul că securitatea alimentară ar trebui să se bazeze pe sisteme alimentare locale durabile. Fiecare națiune trebuie să poarte răspunderea pentru propria securitate alimentară, aceasta fiind și recomandarea FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură). CESE consideră necesar ca UE să se concentreze, de asemenea, pe transferul de cunoștințe și pe schimbul de experiență cu privire la modul în care se pot produce alimente mai multe și mai bune, la nivel local și în mod durabil, și în alte părți ale lumii.

3.2.

În același timp, se estimează că cererea de alimente în Europa va rămâne destul de stabilă, dar diversificată în ceea ce privește calitatea, sănătatea, etica, originea etc.

3.3.

Agricultura și mediul sunt foarte strâns legate între ele, în multe feluri, în toate regiunile. Agricultura și silvicultura sunt esențiale pentru conservarea naturii, pentru protejarea biodiversității, pentru calitatea apei și a solului și pentru reducerea poluării.

3.4.

Cadrul UE privind clima și energia a stabilit obiectivul de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile la cel puțin 27 % din consumul de energie până în 2030. Este prevăzută creșterea acestei ponderi în viitor. Agricultura și silvicultura ar putea furniza biomasă în vederea atingerii acestui obiectiv în cadrul creșterii economice verzi. De asemenea, acestea trebuie să își îmbunătățească propria eficiență energetică.

3.5.

La 20 iulie 2016, Comisia a prezentat un pachet de propuneri legislative care stabilesc norme detaliate pentru cadrul UE de politici privind clima și energia pentru 2030. Acesta va fi răspunsul UE în vederea atenuării schimbărilor climatice, astfel cum a fost convenit în Acordul COP21 în decembrie 2015. Agricultura și silvicultura fac parte din soluția pentru reducerea emisiilor și pentru stocarea carbonului în sol sau în lemn. Pentru a răspunde provocării legate de securitatea alimentară și pentru a atenua schimbările climatice, va trebui să trecem la creșterea ecologică, la o abordare agroecologică și la o intensificare durabilă a producției agricole. În plus, adaptarea la schimbările climatice va fi esențială pentru agricultura viitorului.

3.6.

Agricultura și silvicultura, precum și toate formele de bioeconomie conexe, sunt fundamentale pentru păstrarea dinamismului rural și pentru consolidarea dezvoltării durabile echilibrate. Ele sunt importante în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, cultura, coeziunea teritorială și turismul în zonele rurale din întreaga UE. Depopularea și îmbătrânirea în multe zone îndepărtate, în regiuni montane sau în zone defavorizate rămân tendința demografică dominantă. Politicile publice, în special PAC, ar trebui să acționeze în direcția menținerii agriculturii și sprijinirii producătorilor în UE, inclusiv în regiunile cu probleme specifice. Plățile acordate exploatațiilor din zonele rurale cu handicapuri naturale sunt esențiale pentru dezvoltarea rurală. În caz contrar, activitatea agricolă în astfel de zone nu ar fi viabilă.

3.7.

Sinergiile dintre cei doi piloni ai PAC sunt importante și ar trebui consolidate. Cea mai recentă reformă consolidează legătura și coerența între toate fondurile ESI, iar acest lucru ar trebui continuat.

3.8.

CESE se declară în favoarea extinderii și utilizării obligatorii, în cadrul tuturor fondurilor ESI, a metodei dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității, astfel încât să se asigure o dezvoltare echilibrată a zonelor rurale. Recurgerea la grupuri de acțiune locală ca parteneriate pe plan local, la care participă și agricultori și care servesc la identificarea și finanțarea unor proiecte locale, are un impact favorabil asupra calității vieții populației. Astfel s-ar putea combate în mod eficace depopularea și îmbătrânirea populației din zonele rurale ale UE.

3.9.

Pentru menținerea agriculturii, reînnoirea generațiilor este o problemă esențială, iar instalarea fermierilor tineri și/sau începători, bărbați sau femei, ar trebui să fie consolidată cu ajutorul tuturor instrumentelor disponibile. Plățile cuplate sunt, de asemenea, o necesitate pentru sectoarele sau regiunile în care tipuri specifice de activități agricole sau sectoare agricole specifice sunt deosebit de importante din motive economice, sociale sau de mediu. PAC ar trebui, de asemenea, să fie clar orientată către încurajarea producției și a fermierilor activi.

3.10.

Agricultura este o activitate economică specifică ce nu se conformează legislației economice normale. Într-o economie de piață, variațiile prețurilor și ale veniturilor sunt rezultatul schimbărilor la nivelul cererii și ofertei. Însă natura alimentelor, ca necesitate de bază, presupune că acestea sunt, prin definiție, inflexibile din punctul de vedere al prețului. Nici aprovizionarea cu alimente nu poate răspunde rapid modificărilor prețurilor. Prin urmare, modificările neașteptate la nivelul volumelor de producție necesită adesea o perioadă mai îndelungată și modificări semnificative de preț pentru a restabili echilibrul pieței. Din aceste motive, piețele agricole sunt considerate extrem de volatile. Ar putea fi testate și alte mecanisme de piață inovatoare.

3.11.

Consumatorii cer alimente sigure, durabile, nutritive și de înaltă calitate. De asemenea, ei doresc produse alimentare la prețuri accesibile, în special în condițiile crizei economice. Mulți consumatori apreciază trasabilitatea și alimentele produse la nivel local. Eurobarometrul special nr. 410 arată că o largă majoritate a respondenților din toate statele membre consideră că este necesară cunoașterea originii cărnii. Toate părțile interesate din lanțul alimentar au datoria de a aborda această provocare.

3.12.

Viitoarea PAC, asemenea altor politici ale UE, ar trebui să fie în concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD). PAC este relevantă pentru numeroase obiective, dar cel mai relevant este Obiectivul 2, intitulat „Eradicarea foametei, garantarea securității alimentare și a unei hrane de calitate și promovarea agriculturii durabile”.

3.13.

Rolul comerțului internațional va crește în mod inevitabil în viitor. Cu toate acestea, recentul embargo al Rusiei împotriva produselor alimentare originare din Uniunea Europeană a creat mari incertitudini în ceea ce privește comerțul internațional. Embargoul impus de Rusia a pus o presiune enormă asupra piețelor agricole din UE, în special în unele state membre. Combaterea problemelor provocate de incertitudini în cadrul comerțului internațional va fi crucială pentru viitorul agriculturii.

3.14.

În ultimii ani s-a observat o schimbare în ceea ce privește puterea de negociere în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare, mai ales în avantajul sectorului comerțului cu amănuntul și al unor întreprinderi transnaționale, în detrimentul furnizorilor, în special al agricultorilor. Următoarea PAC ar trebui să sporească puterea de negociere a agricultorilor.

4.1.

Agricultura este o chestiune esențială pentru UE. Obiectivele politicii agricole comune au fost stabilite inițial în Tratatul de la Roma din 1957. Ele sunt încă valabile. Au apărut noi provocări, cum ar fi preocupările legate de mediu, de dezvoltarea zonelor rurale și chestiunile privind calitatea și sănătatea, până la problema foametei la nivel mondial, fără ca tratatele să fi fost revizuite până acum pentru a reflecta și această problematică.

4.2.

PAC este o politică europeană fundamentală și integrată, din ce în ce mai interconectată cu alte politici, precum cele privind ocuparea forței de muncă, mediul, clima, concurența, bugetul, comerțul și cercetarea, cu o valoare adăugată europeană specifică.

4.3.

PAC este o condiție prealabilă pentru realizarea unei piețe unice în sectorul alimentar în UE. Industria alimentară europeană este cel mai mare sector industrial din UE, oferind peste cinci milioane de locuri de muncă.

4.4.

Complexitatea și subsidiaritatea sunt termeni-cheie pentru adaptarea la toate sectoarele și teritoriile. Aceste caracteristici au fost consolidate cu prilejul ultimei reforme. Pregătirea și negocierea unor norme comune în temeiul Tratatului de la Lisabona, cu implicarea a 28 de state membre și a Parlamentului European, au reprezentat o sarcină extrem de complexă.

4.5.

Măsurile de politică actuale încă nu au făcut obiectul unor evaluări. Evaluarea după primul an de la punerea în aplicare a obligațiilor de ecologizare este încă în desfășurare. Același lucru este valabil și pentru zonele de interes ecologic. Este important să nu se adopte în grabă altă reformă a PAC fără o evaluare clară și aprofundată a actualei PAC, astfel încât să se identifice nivelul la care măsurile de politică și-au îndeplinit obiectivele de politică. Acest lucru necesită o evaluare adecvată, în special pentru măsurile în cazul cărora este nevoie de mai mult timp pentru a se vedea rezultatele, de exemplu, obligațiile de ecologizare.

4.6.

Având în vedere că ultima reformă a fost lansată în 2010, iar punerea sa în aplicare a început în 2015, finalizarea reformei a durat cinci ani. În timpul actualului mandat al Comisiei și al Parlamentului European, nu va fi suficient timp pentru a finaliza viitoarea reformă a PAC pentru eventuala punere în aplicare în 2021. Prin urmare, este nevoie de o perioadă de tranziție pentru a continua actuala PAC pentru o perioadă suficientă după 2020.

4.7.

PAC a fost creată în 1962 pe baza a trei principii fundamentale: unitatea pieței, preferința comunitară și solidaritatea financiară. Piața unică este, în prezent, o realitate, dar preferința comunitară și solidaritatea financiară trebuie reafirmate la nivel politic.

4.8.

Odată cu fenomenul globalizării, SUA alocă sprijin financiar pentru a-și promova agricultura în rândul consumatorilor, prin programul de asistență alimentară și prin legea „Buy American” („Cumpărați produse americane”). Uniunea Europeană ar trebui să pună în aplicare măsuri corespunzătoare și ar putea să sublinieze importanța strategică a preferinței pentru produsele europene printr-o lege „Buy European” („Cumpărați produse europene”).

5.1.

Brexitul va avea un impact major asupra UE, în special asupra pieței unice și a comerțului internațional și, prin urmare, asupra viitorului PAC. În timpul negocierilor privind Brexitul, dacă Regatul Unit va părăsi uniunea vamală a UE, actualele fluxuri comerciale ar trebui utilizate ca criteriu fundamental pentru a împărți contingentul OMC din cadrul UE-28 între Regatul Unit și noua UE.

5.2.

De la reforma din 1992, competitivitatea a devenit principala prioritate a PAC, odată cu introducerea plăților directe. Dar pentru a continua în direcția competitivității, productivității și durabilității, este nevoie de noi stimulente care să se concentreze pe promovarea inovării (dezvoltarea, diseminarea și asimilarea de noi tehnologii).

5.3.

Sectorul agricol are nevoie de investiții majore, care ar putea fi obținute dacă venitul prevăzut este suficient, iar riscurile economice pot fi gestionate. Susținerea veniturilor fermelor prin plăți directe este, în situația actuală, o necesitate.

5.4.

Producătorii din UE nu mai sunt izolați de piața mondială și de volatilitatea mai ridicată a prețurilor în cadrul acesteia. În plus, agricultura este supusă unor fenomene naturale extreme, iar problemele de sănătate (pandemii) înregistrează o creștere ca urmare a mobilității crescute a bunurilor și a persoanelor, ceea ce determină pierderi semnificative în domeniul producției. PAC ar trebui să furnizeze instrumente specifice pentru a permite sectorului agricol să gestioneze și să limiteze asemenea riscuri.

5.5.

În actuala PAC, sunt disponibile câteva instrumente de gestionare a riscurilor. Prețul de intervenție, depozitarea privată, promovarea sau piețele la termen și instrumentele furnizate de organizarea comună unică a piețelor agricole ar trebui menținute sau dezvoltate.

5.6.

Dar există o nevoie clară de a dezvolta noi instrumente:

5.7.

Preocupările în materie de mediu sunt în mod clar o prioritate în activitatea agricolă. În consecință, ecologizarea a fost introdusă în ultima reformă. Factorii de decizie au subliniat în mod repetat această evoluție semnificativă a PAC. Dimensiunea de mediu a PAC este globală și complexă, întrucât activitatea agricolă este legată de sol, apă, biodiversitate, silvicultură și emisiile de dioxid de carbon. O politică mai eficientă ar fi mai ușor de înțeles, mai fezabilă și mai simplă pentru fermieri.

5.8.

Este nevoie de plăți care să îi compenseze pe fermieri pentru furnizarea de bunuri publice (în special servicii ecosistemice).

5.9.

Președinția neerlandeză a UE a promovat în mod special ideea unei politici alimentare comune. Cu noua PAC, UE recunoaște că agricultura europeană trebuie să atingă un grad mai înalt de producție durabilă de alimente sănătoase și de calitate. PAC promovează schemele de distribuire de fructe și lapte în școli pentru elevi, menite să încurajeze obiceiurile alimentare corecte de la o vârstă fragedă. Ea promovează, de asemenea, producția ecologică, asigurând o alegere în cunoștință de cauză cu norme clare de etichetare și sisteme de sprijin specific în cadrul politicii de dezvoltare rurală.

5.10.

În prezent, promovarea sănătății publice, a unui regim și mod de viață sănătoase este o chestiune de competență națională. Însă Uniunea Europeană trebuie să asigure accesul la o alimentație sănătoasă și de bună calitate pentru toți cetățenii Europei prin sisteme alimentare durabile. Întrucât măsurile europene completează și coordonează eforturile naționale, ar trebui dezvoltate mai multe sinergii între PAC și viitoarea politică alimentară europeană.

5.11.

Având în vedere așteptările cetățenilor europeni și cererea consumatorilor, ar trebui făcut un efort deosebit pentru a dezvolta sisteme alimentare teritoriale (SAT) și, prin urmare, lanțuri scurte de aprovizionare cu alimente, în special în operațiunile de alimentație în masă.

5.12.

Din 1990, amprenta de mediu a agriculturii s-a redus. Totuși, este în continuare nevoie de reducerea emisiilor din agricultură până în 2030. Aceasta trebuie realizată în conformitate cu un model agricol european și cu o politică de reducere a emisiilor eficientă din punctul de vedere al costurilor. Există potențial de a crește conținutul de carbon în sol și de a înlocui energia fosilă și produsele petrochimice cu cele agricole și forestiere.

5.13.

Ar trebui recunoscute obiectivele multiple ale agriculturii și ale sectorului exploatării terenurilor, cu potențialul lor de atenuare mai scăzut, precum și necesitatea de a asigura coerența între securitatea alimentară a UE și obiectivele politicii privind clima (1).

5.14.

La nivelul exploatațiilor, în stații experimentale și în laboratoare, se realizează în mod continuu inovații importante. Eforturile de cercetare și dezvoltare ar trebui să fie intensificate pentru a însoți evoluția agriculturii către sisteme mai durabile. De asemenea, este esențial ca aceste inovații să fie aduse la cunoștința altor părți interesate. Ar trebui promovate serviciile de informare publică, cooperarea între părțile interesate și alte mijloace de diseminare a inovațiilor și de schimb de bune practici.

5.15.

Programul de cercetare al UE privind agricultura ar trebui consolidat în următoarea perioadă de programare pentru a ține seama de provocări și de importanța geostrategică a alimentelor în secolul XXI. Economia digitală ar putea fi următoarea „revoluție agricolă”, după revoluția verde din secolul XX.

5.16.

Există dovezi clare ale funcționării defectuoase a lanțului de aprovizionare în aproape fiecare stat membru, din cauza concentrării ridicate în aval. Distribuția valorii adăugate între părțile interesate în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare este injustă.

5.17.

Datorită competenței UE în privința aspectelor legate de concurență și piața unică, această problemă ar trebui tratată la nivel european. Comisia Europeană ar trebui să propună cadre de reglementare europene pentru stabilirea de raporturi contractuale în cadrul lanțului și pentru a le oferi fermierilor posibilitatea de a organiza acțiuni colective. Într-adevăr, organizațiile de producători sunt actori importanți în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare și contribuie la consolidarea poziției producătorilor. Următoarea PAC ar trebui să sporească puterea de negociere a organizațiilor de producători. Ar trebui luate în considerare rezultatele activității Grupului operativ pentru piețele agricole (AMTF).

5.18.

PAC trebuie să fie adaptată la realitate și la rapiditatea schimbărilor economice. În cadrul PAC, articolele 219 până la 222 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 trebuie dezvoltate astfel încât să fie operaționale și realizabile pentru Comisia Europeană și pentru producători.

5.19.

Comerțul mondial și piețele deschise consolidează competitivitatea și ar putea reduce prețul alimentelor. Totuși, un comerț echitabil este extrem de important pentru UE, pentru a concura pe baza acelorași metode și norme de producție cu țările terțe. Barierele netarifare ar putea periclita dezvoltarea internațională. În numeroasele și diversele soluții pentru garantarea securității alimentare la nivel mondial, comerțul își are rolul său în ceea ce privește creșterea exportului de produse agricole.

5.20.

Totuși, PAC și politica comercială ar trebui să le permită producătorilor europeni să concureze în condiții echitabile cu produsele importate. Prin urmare, UE ar trebui să impună obligația ca produsele importate să îndeplinească aceleași standarde.

5.21.

De-a lungul timpului, PAC a fost finanțată de la nivel european. PAC reprezintă o cotă importantă din bugetul UE (38 % în 2015), dar se ridică la doar aproximativ 0,4 % din cheltuielile publice europene. Bugetul PAC este mai redus decât cel al politicilor echivalente din SUA sau din China. Mai mult, bugetul PAC a fost stabil sau în scădere timp de mai mulți ani, în pofida extinderii UE. PAC trebuie să răspundă la numeroase provocări majore cu care se va confrunta în viitor. Este necesar, așadar, ca bugetul pentru politica agricolă să fie sporit la nivel european.

5.22.

Aspectele specifice ale bugetului european, precum anualitatea, reprezintă o constrângere enormă pentru elaborarea PAC. Fondurile mutuale sau măsurile de criză sunt limitate de aceste constrângeri. În plus, distribuția bugetului este o sursă de tensiuni politice și ar putea genera ineficiențe.

5.23.

Timp de mulți ani, simplificarea a fost o prioritate a PAC, în special în primii ani de punere în aplicare a reformei PAC din 2013. Cu toate acestea, simplificarea ar trebui să rămână prima prioritate subiacentă pentru următoarea reformă a PAC. În special, ar trebui îmbunătățite controalele adecvate și sistemele de sancțiuni proporționale. În prezent, reducerea plăților pentru ecologizare și măsurile de ecocondiționalitate pot fi nerezonabile și disproporționate. Este extrem de important să se asigure efectuarea la timp a plăților directe.

5.24.

În ultimele decenii, structura PAC s-a bazat pe doi piloni. În timp ce pilonul I este finanțat integral de UE, pilonul II este cofinanțat și adaptat la nevoile fiecărui stat membru, prin intermediul programelor multianuale. Diversitatea statelor membre și a regiunilor și diferitele lor nevoi impun menținerea structurii pe doi piloni în viitoarea PAC.

5.25.

În programul său de lucru pentru 2017, publicat la 25 octombrie 2016, Comisia afirmă că va lucra și se va consulta pe larg cu privire la simplificarea și modernizarea PAC, pentru a maximiza contribuția acesteia la cele zece priorități ale Comisiei și la obiectivele de dezvoltare durabilă. Este important ca societatea civilă europeană să fie implicată în mod activ în acest proces.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/28

Raportor:

Thierry LIBAERT

1.1.

Tehnicile „nudge” par un instrument de politică publică complementar celor deja utilizate de către autoritățile publice europene (informarea și sensibilizarea, stimulentele financiare, legislația și modelarea prin exemplu). Acestea par un instrument deosebit de interesant pentru a răspunde anumitor provocări sociale, de mediu și economice.

1.2.

Încurajarea utilizării unor astfel de demersuri în politicile publice în mod complementar față de instrumentele tradiționale și, mai ales, schimbarea de atitudine pe care o propun pentru comportamentele individuale. Tehnicile nudge ar putea fi astfel integrate în cadrul politicilor publice globale și ar putea accelera punerea în aplicare a acestora cu costuri mai reduse. Caracterul lor suplu și simplu le face utilizabile în diverse contexte și de către categorii diferite de actori în același timp: de organisme interguvernamentale, în cadrul unităților fiecărui minister, de către autoritățile teritoriale, de ONG-uri, de actori privați etc.

1.3.

Acordarea unei atenții prioritare mai ales tehnicilor nudge care corespund obiectivelor de mediu, sociale etc. (tranziția energetică/ecologică, combaterea risipei de resurse, bunăstarea socială, îmbunătățirea stării de sănătate a populației etc.). Ele se pot înscrie în ansamblul măsurilor vizând obiective colective prestabilite, însă pentru care instrumentele tradiționale ale politicilor publice se dovedesc ineficiente și/sau prea costisitoare.

1.4.

Favorizarea schimbului de informații și de bune practici cu privire la tehnici nudge între toate categoriile de actori potențial relevanți (autorități publice, administrații, întreprinderi, asociații, ONG-uri etc.) la nivel european. Ar putea fi avută în vedere o platformă care să treacă în revistă inițiativele și/sau un observator dedicat acestei teme.

1.5.

Studiul mai aprofundat al impactului diferit al unor tehnici nudge în funcție de culturi, profiluri socioeconomice, teritorii etc. Aceasta ar permite o mai bună înțelegere a avantajelor și a limitărilor diseminării și transpunerii anumitor tehnici de la o țară la alta, între sectoare etc. Ar merita studiată mai îndeaproape mai ales chestiunea duratei impactului tehnicilor nudge asupra comportamentelor.

1.6.

Identificarea condițiilor generale de utilizare a tehnicilor nudge , permițând reducerea efectelor lor negative și garantând acceptabilitatea lor etică. Aceste condiții ar putea fi enumerate într-o cartă a bunelor practici, elaborată în comun cu diversele părți implicate și adoptată la scară europeană, iar ulterior asumată la nivelul statelor membre. De asemenea, s-ar putea elabora un ghid care să le fie distribuit actorilor implicați.

1.7.

Introducerea unor proceduri de informare cu privire la utilizarea diverselor tipuri de tehnici nudge, garantându-se transparența acestora pentru persoanele ale căror comportamente sunt vizate de ele. Tehnicile trebuie înțelese, discutate și diseminate pentru a fi cât mai bine acceptate. Acest lucru ar evita „derivele” și riscurile de manipulare prin utilizarea de tehnici nudge.

1.8.

Asigurarea unei deontologii reale a nudging-ului, pentru a se evita deturnarea acestuia către obiective lipsite de responsabilitate. Introducerea unui demers nudge trebuie să fie efectuată cu respectarea a patru condiții: transparența procesului, flexibilitatea pentru persoanele interesate, care trebuie să aibă în continuare, în toate situațiile, posibilitatea de a alege o cale sau alta, fiabilitatea informațiilor care le sunt furnizate și absența culpabilizării individului.

1.9.

Conceperea unor dispozitive de monitorizare și evaluare a tehnicilor „nudge”, în funcție de diferite criterii (sociale, de mediu, economice). Aceasta poate presupune o primă etapă de experimentare pentru a se înțelege influența exactă a unei tehnici nudge în funcție de natura sa, de publicul vizat, de context etc. Aceasta ar permite o ajustare rapidă în cazul în care rezultatele se dovedesc dezamăgitoare și eventuala abandonare a tehnicii în cazul în care este considerată ineficientă.

1.10.

Încurajarea, în programele de formare (inițială și continuă) a disciplinelor care țin de economia comportamentală. Acest lucru ar permite îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la acest instrument și favorizarea utilizării sale în mod judicios și critic de către diferite porțiuni ale publicului (agenți ai funcției publice, salariați ai întreprinderilor, politicieni aleși etc.). Aceasta presupune și o decompartimentalizare a disciplinelor universitare, întrucât teoria nudge se bazează pe o abordare transversală.

1.11.

Asigurarea unei relative flexibilități în utilizarea nudging-ului, pentru a se exploata la maximum potențialul acestuia. Într-adevăr, ca orice alt instrument aflat la dispoziția autorităților publice, nudging-ul nu este nici un instrument miraculos, nici unul cu totul nou – însă se poate dovedi complementar și foarte util pentru a ajuta la evoluția anumitor comportamente. Principalul său avantaj este de a stimula luarea în calcul, la conceperea politicilor publice, a dimensiunii psihologice a comportamentelor, și nu numai a „raționalității economice” a acestora.

1.12.

Organizarea, la inițiativa CESE, a unui prim forum european pe tema nudging-ului, care ar reprezenta o ocazie unică de schimb de experiențe între actorii care ar putea folosi acest instrument în cadrul Uniunii Europene.

1.13.

Instituirea, în cadrul CESE, pentru a face față tranziției fundamentale către un nou model economic cu consecințe sistemice majore în multe domenii, a unui nou organ permanent transversal, care să analizeze aceste evoluții, inclusiv nudging-ul și alte subiecte conexe, precum economia circulară, economia bazată pe partajare și cea bazată pe funcționalitate.

2.1.

Pentru a face să evolueze comportamentele individuale, autoritățile publice dispun în mod tradițional de patru tipuri de instrumente: informare și sensibilizare; stimulare financiară; legislație (interdicție sau obligație) și modelare prin exemplu. Însă aceste patru instrumente și-au dovedit limitele, mai ales în ce privește comportamentul și consumul responsabil, adică utilizarea unei cantități mai mici de resurse naturale. Există adesea, într-adevăr, un decalaj între lucrurile de care oamenii sunt conștienți și comportamentele lor cotidiene.

2.2.

Motivele acestei distanțe dintre intenții și comportament au fost analizate de economie și de științele comportamentale, disciplină care s-a specializat pe înțelegerea factorilor de influență asupra comportamentelor indivizilor. În opinia cercetătorilor specializați în această disciplină, acțiunile individuale sunt determinate de factori multipli. Suntem ființe complexe, cu o raționalitate limitată, cu o importantă parte emoțională, suntem influențați de semenii noștri și de interacțiunile sociale, dar și de contextul și de mediul în care ne luăm deciziile.

2.3.

În cele din urmă, deciziile și comportamentele noastre țin în cea mai mare parte de ceea ce Daniel KAHNEMAN, laureat al premiului Nobel pentru economie, numește „sistemul 1”: un mod de gândire în mare parte neconștientizat, automat și extrem de rapid, care ne permite să luăm decizii cotidiene multiple cu un efort cât mai redus și economisind resursele noastre de atenție, însă care se hrănește din stereotipuri și asociații și adesea ne îndepărtează de raționalitatea matematică.

3.1.

Economia comportamentală (Behavioral Economics) consideră astfel că pârghiile tradiționale ale politicilor publice se pot dovedi insuficiente pentru a face să evolueze comportamentele, întrucât ele nu țin seama de varietatea de dimensiuni care pot influența luarea de decizii. Pornind de la această constatare, doi profesori americani, Richard THALER (profesor de economie la Chicago și figură emblematică a economiei comportamentale) și Cass SUNSTEIN (profesor de drept la Harvard) au publicat în 2008 prima lucrare privind tehnicile nudge  (1), care se bazează pe ideea că modificările de comportament trebuie să fie asistate de „stimuli blânzi”. Autorii definesc un „nudge” ca fiind „orice aspect al arhitecturii alegerii care modifică comportamentul previzibil al oamenilor fără a interzice nicio opțiune și fără a modifica în mod semnificativ stimulii financiari”. Pentru a fi considerat un simplu nudge, alegerea respectivă trebuie să poată fi evitată cu ușurință, un nudge neavând nicio trăsătură de obligativitate.

3.2.

Nudging-ul are în vedere crearea unor „arhitecturi ale alegerii” care să evidențieze alegerea considerată benefică pentru individ și/sau colectivitate, fără a modifica nici numărul, nici natura opțiunilor disponibile. Ideea este de a îndemna consumatorul sau utilizatorul să facă o alegere considerată mai bună. Tehnica prezintă trei caracteristici: individului îi este lăsată la îndemână o totală libertate de alegere, implementarea este ușoară și intervenția are un cost limitat.

3.3.

Tehnicile nudge suscită un interes tot mai mare din partea autorităților publice din unele țări, întrucât prezintă două avantaje majore: nu restrâng libertățile individuale și au un cost limitat, putând avea totodată un impact semnificativ. Ele pot reprezenta deci un instrument complementar, înscriindu-se în cadrul politicilor publice care intenționează să „responsabilizeze” comportamentele individuale în materie de sănătate, mediu etc. Din perspectiva individului, un nudge permite simplificarea unei alegeri, ceea ce îi ușurează decizia.

4.1.

Alegerea prestabilită. În acest caz, o soluție automată este propusă ca opțiune standard, aceasta fiind considerată soluția cea mai dezirabilă de către autoritatea care o introduce, dar fiind și cea mai simplu de aplicat. Demersul se bazează pe inerția indivizilor. Așa se întâmplă, de exemplu, cu declarațiile de impozit pe venit din Franța în care, din 2005, se consideră din principiu că o gospodărie deține un televizor. Acest lucru a permis reducerea nivelului de fraudă, estimat la 6 %, la 1 %. Alegerea prestabilită este, de asemenea, utilizată tot mai frecvent de bănci, furnizorii de energie și alte întreprinderi, care oferă mai degrabă facturi în format electronic decât pe hârtie, imprimare față-verso ca opțiune standard etc.

4.2.

Forța normei sociale, considerată de către partizanii teoriei nudge drept un determinant puternic al comportamentelor. Aceasta poate fi deci utilizată pentru a îndemna persoanele să acționeze într-un anumit sens. Metoda este, în speță, evidențierea unui comportament pe care-l adoptă majoritatea indivizilor din rețeaua apropiată (vecini, colegi etc.). Acest mesaj ar trebui să stimuleze persoanele să se comporte similar pentru a se conforma normei sociale. În 2011, furnizorul de energie OPOWER din Statele Unite a făcut un experiment. Pornind de la informațiile privind consumul de energie electrică din 600 000 de gospodării, furnizorul le-a trimis scrisori cu mesaje cum ar fi: „Luna trecută, ați folosit cu 15 % mai multă energie electrică decât vecinii dvs. mai economi”. Consumatorii și-au putut compara consumul de energie cu cel al vecinilor și al altor consumatori cu ajutorul unor grafice, la care se adăuga un emoticon zâmbitor în cazul în care se înregistrau reduceri. În urma acestei corespondențe, în gospodăriile care au luat parte la experiment s-a înregistrat o scădere medie cu 2 % a consumului, ceea ce a generat o economie totală de 250 de milioane USD, conform OPOWER (2). Numeroase experimente similare au dus la scăderi între 1 % și 20 % ale consumului de energie electrică.

4.3.

Riscul de pierdere, care vizează evidențierea pierderilor (în special financiare) pe care le riscă persoana atunci când nu-și modifică un comportament, de exemplu în ce privește consumul de energie. În acest scenariu, persoanei i se prezintă suma orientativă pe care o pierde dacă nu-și modifică comportamentul sau, dimpotrivă, suma pe care ar câștiga-o dacă acționează diferit. Această vizualizare a pierderii poate fi exprimată și cu ajutorul unor indicatori nefinanciari (calorii, emisii de CO2 etc.).

4.4.

Emulația, care constă, de exemplu, în organizarea de concursuri pentru a încuraja anumite practici, cum ar fi combaterea risipei. De exemplu, ONG-ul francez Prioriterre dorește să sensibilizeze publicul cu privire la economia de energie. În acest scop, organizează în fiecare an concursul „Familie cu energii pozitive”, care a mobilizat în 2014 cca 7 500 de familii, acestea trebuind să-și reducă consumul cu 8 % pentru a câștiga diverse premii (3).

4.5.

Recursul la jocuri și la prezentări ludice. Una din cele mai cunoscute tehnici nudge a fost introdusă la aeroportul din Amsterdam: în interiorul urinoarelor au fost pictate muște, pentru a-i incita pe domni să „ochească” corect. În 2009, Volkswagen a transformat la Stockholm scara care urca spre ieșirea din gara Odenplan într-o uriașă claviatură de pian. Fiecare pas pe o clapă genera o notă muzicală (4). Obiectivul era ca utilizatorii să fie motivați să folosească mai degrabă treptele decât scările rulante. În Coreea de Sud, un marcaj pe sol le sugerează persoanelor care merg pe scările rulante că există un risc de surplus de greutate.

4.6.

Nudging-ul poate să aibă ca obiectiv și modificarea modului de prezentare a opțiunilor sau a aspectului anumitor produse, pentru a le scoate în evidență pe cele considerate mai sănătoase, mai ecologice etc. Acest tip de nudge se apropie uneori de principiul etichetării. De asemenea, în cantine s-au făcut diverse experimente pentru a-i incita pe clienți să consume alimente sănătoase. În acest scop, acestea au fost plasate la începutul vitrinelor de prezentare, ceea ce, în unele cazuri, a dus la dublarea consumului lor în raport cu situația în care ele se află în mijloc sau la sfârșit. Alte cantine au căutat să reducă risipa de alimente, reducând dimensiunile farfuriilor utilizate: acestea sunt umplute complet, însă cantitatea servită este mai mică (însă clientul poate să se servească încă o dată dacă dorește) (5).

5.1.

Din 2008, tot mai multe țări au început să fie interesate de potențialul instrumentelor de politică publică care țin de domeniul nudging-ului, care oferă promisiunea triplă de a fi mai acceptabile pentru opinia publică decât normele sau taxele, de a fi mai puțin costisitoare și mai eficace. Următoarele paragrafe oferă câteva exemple, fără pretenția unui inventar exhaustiv.

5.2.

În 2010, guvernul britanic al lui David CAMERON crea „Echipa de studii comportamentale” (Behavioural Insights Team), condusă de David HALPERN și însărcinată să aplice științele comportamentale în crearea de politici publice în Regatul Unit. Această echipă a modificat, de exemplu, pagina site-ului de internet al guvernului care permitea acceptarea online a donării de organe. Pe site a apărut textul „În fiecare zi, mii de oameni care văd această pagină hotărăsc să se înregistreze” și a fost plasat logoul NHS, sistemul britanic de asigurări sociale. Într-un an, procentul persoanelor înregistrate pentru donarea de organe a crescut de la 2,3 % la 3,2 % (+96 000 de adeziuni). Din 2014, Unitatea Nudge funcționează independent și consiliază guverne ale altor state, autorități locale, întreprinderi etc. (6)

5.3.

La rândul său, administrația Obama a lansat o echipă Nudge („Nudge Squad”) în 2014, sub direcția doamnei Maya SHANKAR. Într-un decret publicat în septembrie 2015, președintele Obama „încuraja” departamentele și agențiile guvernamentale să facă uz de contribuțiile științelor comportamentale („behavioral science”) (7). De asemenea, guvernele din Singapore, Australia și Germania au instituit echipe de experți în economie comportamentală.

5.4.

În Franța, din 2013, Secretariatul General pentru modernizarea acțiunii publice (SGMAP) și direcția generală a finanțelor publice (DGFIP) (8) au multiplicat experimentele legate de nudging.

5.5.

Comisia Europeană a creat, în cadrul Centrului Comun de Cercetare, o unitate numită Prospectivă și contribuție a științelor comportamentale, încredințată lui Xavier TROUSSARD. Aceasta a publicat în 2016 un raport care subliniază faptul că politicile publice din cadrul Uniunii Europene integrează în măsură tot mai mare sugestiile economiei comportamentale (9). Unitatea consideră că este de dorit să fie dezvoltate schimburile pe această temă între cercurile politice și mediile universitare. Ea recomandă în special ca uzul instrumentelor economiei comportamentale să crească în toate etapele politicilor publice, îmbunătățindu-se totodată comunicarea cu privire la utilizarea lor și cunoștințele cu privire la efectele acestora.

6.1.

Nudging- ul prezintă anumite limite. El necesită o mare rigoare de proiectare și de punere în aplicare și pune probleme atât tehnice, cât și etice. El nu se substituie nevoii imperioase ca cetățenii să fie informați și demersurilor pedagogice care au ca scop clarificarea opțiunilor acestora, și nici mijloacelor clasice de acțiune ale autorităților publice, constând în legislație și în pârghiile de stimulare economică. Pe de altă parte, riscurile și limitările cu care se confruntă utilizarea lor nu trebuie subestimate.

6.2.

Pentru moment nu sunt disponibile decât puține studii cu privire la eficacitatea tehnicilor nudge, mai ales pe termen mediu și lung. Unele pun accentul pe caracterul eterogen al reacțiilor individuale la acest instrument. Astfel, în experimentul desfășurat de OPOWER, gospodăriile ale căror consum de energie electrică era deja mai mic decât media au avut tendința de a consuma mai mult atunci când au fost informate de poziția lor statistică. În mod contrar, pentru locuitorii care află că au un consum de energie mai ridicat decât vecinii lor, nudge-ul poate genera un sentiment de culpabilitate sau inferioritate. Conform anumitor studii, receptivitatea față de tehnicile nudge poate varia și în funcție de valorile și opiniile persoanelor (10), dar și în funcție de contextul politic și cultural. La nivel mai general, studiile efectuate subliniază un efect diferențiat al nudge-urilor în funcție de tipurile de public, culturi și contexte. Este deci necesar să se evalueze în mod direct sau prin sondaj sare sunt efectele tehnicilor nudge.

6.3.

De asemenea, se pune și problema duratei impactului tehnicilor nudge. În domeniul consumului de apă și energie electrică, studiile au dovedit că efectul repetitiv al normelor sociale are tendința de a se diminua cu timpul, chiar dacă, în formă atenuată, poate fi încă prezent după câțiva ani (11). Efectul pe termen lung al tehnicilor nudge depinde de capacitatea lor de a modifica obiceiurile în profunzime. După modificarea opțiunii-standard, dacă aceasta se menține, nu există motive pentru a crede că nu vor persista comportamentele aferente. Însă problema este mai degrabă legată de posibilitatea de a continua o tendință sau de a o modula. Astfel, se pare că este mai ușor ca o taxă sau o normă să fie ajustată treptat, în raport cu introducerea unei alte opțiuni-standard.

6.4.

Nudging-ul ar putea aduce cu sine efecte negative, care se traduc prin tendința individuală de a acționa mai „corect” la constatarea unui comportament propriu cu efect negativ și viceversa. De exemplu, unele experimente au arătat că achiziționarea unor bunuri de consum „ecologice” putea fi urmată, în anumite circumstanțe, de o creștere a frecvenței comportamentelor negative precum fraudarea sau furtul (12). Eforturile de a încuraja atitudini „virtuoase” în anumite domenii pot avea deci consecințe negative în alte domenii. Dacă se confirmă, aceste efecte perverse fac ca evaluarea impactului de ansamblu al tehnicilor nudge să fie foarte dificilă. Se pare că ele sunt foarte rare și nu pun sub semnul întrebării utilitatea demersului de nudging. Trebuie însă ca posibilitatea acestui tip de efecte să nu fie exclusă.

6.5.

Eficacitatea unui nudge este stabilită prin raportare la un comportament dezirabil, ceea ce pune problema definiției și măsurării lucrurilor considerate dezirabile. În practică, poate fi foarte dificil de aflat cum gândesc cetățenii cu privire la propria lor fericire. Nudging-ul pune totodată problema de a determina cine decide care este obiectivul de urmat și, ca atare, care sunt direcțiile dezirabile pentru individ și/sau societate. Dacă este vorba despre un factor de decizie public, el poate orienta acest obiectiv și tehnicile de nudging aferente în mod oportunist, dar poate greși orientarea și fără intenție, de exemplu din lipsa unor informații suficiente.

6.6.

În sfârșit, granița dintre informare, comunicare și manipulare este uneori dificil de definit. Astfel, dintre multele hoteluri care își roagă clienții să-și refolosească prosoapele, unele prezintă în acest scop procente intenționat „umflate” ale clienților care fac deja acest lucru (13). Obiectivul acestor mesaje nu este de a-i induce în eroare pe destinatari, ci de a introduce într-un fel o profeție care se îndeplinește de la sine, astfel încât aceste procente să devină realitate. Însă, în fapt, clienții sunt în situația de a-și baza comportamentul pe o minciună. Acest recurs la minciună, chiar dacă duce la comportamente mai „virtuoase”, nu pare acceptabil din punct de vedere moral și – cu atât mai puțin – din partea unui factor de decizie public. De asemenea, folosirea unor astfel de argumente poate păta reputația factorului de decizie respectiv și poate reduce, în cele din urmă, eficacitatea tehnicilor nudge, prin infantilizarea consumatorilor.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/33

Raportor:

Carlos TRIAS PINTÓ

Coraportor:

Mihai MANOLIU

1.1.

Economia digitală descentralizată care începe să se contureze arată că foarte multe dintre noile schimburi economice inter pares vor fi strâns legate de relațiile sociale și vor fi solid ancorate în comunități, fapt care va conduce la o transformare a factorilor pe care îi presupune desfășurarea unei activități sau ocuparea unui loc de muncă, în sensul „democratizării modului în care producem, consumăm, gestionăm și rezolvăm problemele sociale”; în același timp, va trebui să se evite cu orice preț asocierea acestei mutații cu caracterul precar al locurilor de muncă și cu evaziunea fiscală, precum și migrarea masivă a valorii adăugate dinspre actorii industriali către proprietarii de platforme digitale private (1).

1.2.

În contextul acestui nou model, CESE solicită Comisiei să utilizeze o abordare conceptuală mai detaliată și mai incluzivă a economiei bazate pe partajare, pentru a nu se ajunge la similitudini greșite cu economia digitală. Astfel, economia colaborativă, care, în mod similar economiei sociale, adoptă practici democratice și participative, prezintă următoarele caracteristici:

1.3.

În fond, economia colaborativă constă din diverse modalități, cu contribuții și provocări specifice. De exemplu, „economia de acces” introduce pe piață proprietăți insuficient utilizate, creând mai multe posibilități de alegere pentru consumatori și o utilizare mai eficientă a resurselor, însă prezintă riscul de a încuraja producția totală prin efectul de recul. În „economia la cerere” se fragmentează forța de muncă, creând mai multă flexibilitate, sporind, însă, în același timp, riscul de precaritate a locurilor de muncă. Iar „gift economy”, sau „economia cadoului”, în cadrul căreia se partajează bunuri și servicii în mod altruist, permite consolidarea comunităților, dar rămâne adeseori invizibilă pentru autorități.

1.4.

În ceea ce privește platformele digitale, în special cele care susțin o activitate lucrativă, acestea merită toată atenția Comisiei Europene, care trebuie să le reglementeze și să le armonizeze activitatea, asigurând condiții de concurență echitabile pe baza transparenței, informării, accesului neîngrădit, nediscriminării și valorificării adecvate a datelor. Practic vorbind, este absolut necesar să se redefinească noțiunea de subordonare juridică în condițiile dependenței economice a lucrătorilor și să se garanteze drepturile lucrătorilor indiferent de forma de activitate.

1.5.

Provocarea constă, prin urmare, în a face distincția între diferitele forme ale acestei economii și a propune abordări de reglementare diferențiate (2), acordându-se prioritate acelor inițiative digitale bazate pe guvernanță democratică, solidară și incluzivă, în termeni de inovare socială, ceea ce duce la necesitatea de a informa consumatorii cu privire la valorile identitare ale acestora și la modalitățile lor de organizare și de gestionare. În acest sens, CESE recomandă efectuarea unei cercetări calitative privind rețeaua de relații stabilite de către actorii economiei colaborative în interiorul acesteia.

1.6.

Prin urmare, CESE ar dori să fie elaborată o metodologie specifică pentru reglementarea și evaluarea unei noi economii cu standarde diferite. Din această perspectivă, încrederea, din punctul de vedere al simetriei informaționale, are un rol esențial. Trebuie, de asemenea, să se consolideze criteriile de transparență, onestitate și obiectivitate în ce privește evaluarea produsului sau serviciului, dincolo de simpla utilizare automată a unor algoritmi.

1.7.

CESE mai recomandă și înființarea unei agenții independente europene de rating pentru platformele digitale, cu competențe armonizate în toate statele membre, care să poată evalua guvernanța acestora în materie de concurență, ocupare a forței de muncă și fiscalitate.

1.8.

În plus, modul în care comunicarea abordează economia colaborativă ignoră chestiuni importante, precum cele privind monedele virtuale și sociale ca instrumente operaționale ale economiei respective, dar și cele referitoare la cunoștințe, informație și energie, ca obiecte ale activității sale, ori rolul pe care îl joacă în cadrul economiei colaborative acțiunile de creare în comun și inovarea tehnologică, printre altele.

1.9.

Având în vedere gestionarea complexă a economiei colaborative în contextul actual, CESE recomandă asigurarea unei coexistențe echilibrate între modele care să asigure dezvoltarea deplină a acesteia fără a provoca efecte externe negative pe piață, în special în ceea ce privește protecția concurenței, a impozitării și a locurilor de muncă de calitate. În acest scop, este necesar să se prevadă un cadru adecvat de urmărire și monitorizare a noilor parametri ai economiei colaborative, cu implicarea părților interesate (organizații patronale, organizații sindicale, asociații ale consumatorilor etc.).

1.10.

În sfârșit, pentru a face față tranziției către o nouă economie cu implicații sistemice considerabile, se recomandă crearea în cadrul CESE a unei structuri permanente de tip orizontal, pentru a analiza aceste fenomene emergente, care să-și îngemăneze eforturile cu cele ale Comisiei Europene, ale Comitetului Regiunilor și ale Parlamentului European.

2.1.

Cultura socială, modelele de consum și modalitățile de satisfacere a necesităților consumatorilor se află într-un proces de schimbări profunde, de revizuire și raționalizare a consumului, dintr-o perspectivă mai incluzivă, în cadrul căreia factorul reprezentat de preț se întrepătrunde cu impactul asupra mediului și cu amprenta socială a produselor și serviciilor, toate acestea fiind sub influența efectului perturbator al internetului și al rețelelor sociale.

2.2.

Deținerea de bunuri de uz personal, valuta forte și locurile de muncă on-site , permanente și remunerate, vor ceda teren în fața schimburilor virtuale, accesului partajat, banilor digitali și flexibilității crescute a mâinii de lucru.

2.3.

În tranziția către noi forme de producție și consum, anumite sectoare de activitate economică au fost zguduite de un puternic „tsunami”, ca urmare a apariției unor noi actori, unii motivați de dorința de cooperare și de angajamentul față de comunitate, alții pur și simplu mânați de simțul afacerilor (și care nu respectă întotdeauna condițiile de concurență echitabilă).

2.4.

Întrucât numeroase voci au solicitat un nou cadru de planificare (3) pentru consumul colaborativ (care mai degrabă să promoveze utilizarea tehnologiei digitale pentru a valorifica capacitățile excedentare descentralizate, decât să creeze noi sisteme centralizate de monopol), Comisia Europeană a decis să lanseze „o agendă europeană pentru economia colaborativă”, observând că autoritățile naționale și locale ale UE au abordat situația prin intermediul unei diversități de măsuri de reglementare. Acest lucru se datorează faptului că consumul colaborativ poate lua diverse forme, în funcție de sectorul în cauză.

2.5.

Această abordare fragmentată a noilor modele de afaceri generează nesiguranță (sub aspect economic sau de reglementare, în materie de ocupare a forței de muncă etc.) și incertitudine (în ceea ce privește încrederea, noile instrumente digitale precum tehnologiile blockchain, rețelele de siguranță și respectarea vieții private) între operatorii tradiționali, noii prestatori de servicii și consumatori, limitând inovarea, crearea de locuri de muncă și creșterea.

2.6.

Prin urmare, pentru a ajuta operatorii de pe piață și autoritățile publice din diversele state membre, Comisia a publicat următoarele orientări:

3.1.

Comisia induce în eroare atunci când pune pe același plan platformele digitale și economia colaborativă, fără a presupune că există o legătură între economia colaborativă și interesul general, plecând de la recunoașterea externalităților ei pozitive în concretizarea valorilor de cooperare și de solidaritate.

3.2.

În comunicarea sa, Comisia nu abordează ceea ce ar trebui să fie principalul său obiectiv și nu răspunde așteptărilor legitime ale părților interesate: definirea modelului și parametrilor pentru un cadru juridic clar și transparent în care multitudinea formelor de economie colaborativă să se poată dezvolta și să poată opera în spațiul european, să fie sprijinite și puse în aplicare, precum și să obțină credibilitate și să inspire încredere.

3.3.

În ceea ce privește modelul economiei digitale, acesta prezintă patru caracteristici specifice: delocalizarea activităților, rolul central al platformelor digitale, importanța rețelelor și exploatarea masivă a datelor (4). Cu toate că este vorba de domenii diferite, el se intersectează uneori cu economia colaborativă, deoarece operează adesea în contexte similare: rețele participative, cu granițe mai puțin precise între sfera personală și cea profesională, între munca permanentă și cea ocazională, între activitatea independentă și cea în calitate de angajat etc.

3.4.

Pentru a facilita o delimitare conceptuală, CESE propune Comisiei Europene să introducă noțiunea de „comportament prosocial nereciproc” al economiei colaborative, care să delimiteze clar utilizarea în comun și non-profit și să ofere un spațiu de interacțiune pentru consum, producție, finanțare și schimbul de cunoștințe.

3.5.

În definitiv, modelul economiei colaborative presupune schimbări nu doar economice, ci și sociale și ecologice. Comunicarea indică acest lucru făcând referire la sustenabilitate și la tranziția către o economie circulară, sau atunci când descrie piețele sociale ca o nișă a economiei colaborative.

3.6.

Dacă aceste aspecte nu sunt luate în considerare, semnificația actuală a inițiativelor colaborative va fi abordată numai parțial. Aceeași situație se produce dacă analiza se limitează la schimburile de servicii și platformele colaborative, fără a lua în considerare aspecte cum ar fi recircularea și schimbul de bunuri, optimizarea modalității de utilizare a activelor sau crearea de rețele sociale.

3.7.

În ceea ce privește aspectele legate de incertitudinile inerente aplicării cadrului juridic de reglementare a inițiativelor din economia colaborativă, deși dificultățile pe care comunicarea le abordează sunt reale, la fel de dificilă este și intenția de a „normaliza” și „ajusta” un nou model economic la „criteriile de evaluare tradiționale”. Aceasta ar putea necesita un efort de stabilire de noi criterii și standarde în sistemul său juridic și fiscal, precum și în cel legat de activitatea profesională, în special în ceea ce privește tranziția către un nou model de producție și consum și redefinirea actorilor implicați.

3.8.

De asemenea, nu se va putea vorbi despre o nouă economie mai favorabilă incluziunii și generatoare de coeziune socială decât dacă toți cetățenii dispun de competențe digitale și financiare pentru a avea acces la ea și a opera în cadrul ei. De asemenea, politicile publice ar trebui să asigure posibilități de acces deplin pentru persoanele mai vulnerabile în ceea ce privește excluziunea digitală, în special pentru persoanele cu handicap.

3.9.

În sfârșit, CESE nu poate ignora următoarele aspecte care nu sunt abordate în comunicarea Comisiei:

4.1.1.

CESE înțelege că, în conformitate cu legislația în vigoare a UE, în special cu Directiva privind serviciile și Directiva privind comerțul electronic, statele membre trebuie să promoveze accesul la piețele colaborative, dat fiind că o ofertă mai variată stimulează consumul, stabilind, după caz, condiții întemeiate exclusiv pe motive de interes public, care ar trebui să fie justificate în mod corespunzător. Se poate prevedea un conflict legislativ, din cauză că o economie bazată pe partajare creează noi modalități de a furniza servicii care au fost în mod tradițional strict reglementate.

4.1.2.

Este demn de remarcat faptul că, întrucât reprezintă un creuzet de inițiative nerestricționate în spațiu sau în timp, economia colaborativă trebuie să facă obiectul unui tratament deschis și delocalizat. Acest lucru înseamnă că orice limitare bazată pe criterii teritoriale restrictive poate genera o concurență fiscală și socială care i-ar denatura efectele pozitive.

4.1.3.

De aceea, dincolo de a reprezenta doar un caz transnațional privind accesul pe piață, economia colaborativă trebuie văzută ca expresia unei capacitări a cetățenilor (câștig de capital uman) care ar trebui privită prin prisma a două aspecte de bază: pe de o parte, un principiu al armonizării care să împiedice tratamentele diferențiate ce ar provoca noi dezechilibre pe piață, și, pe de altă parte, necesitatea de a se avansa în ce privește practicile de reglementare partajată (5) (modele: reglementare inter pares, organizații de autoreglementare și regulamente delegate prin compilare de date).

4.1.4.

Ca și Comisia, CESE sprijină mai multă flexibilitate în materie de servicii și reglementarea pieței (noi definiții ale muncii în economia partajată) și solicită, prin urmare, o evaluare în fiecare stat membru a justificărilor privind legislația aplicabilă din perspectiva economiei colaborative și a proporționalității, în conformitate cu obiectivele de interes public (reglementare care să vizeze abordarea disfuncționalităților pieței, care să faciliteze stimularea unui climat de încredere), ținând seama de caracteristicile specifice ale diferitelor modele de afaceri și accesul la servicii de calitate și securitatea instrumentelor.

4.1.5.

De asemenea, CESE subliniază că particularitățile modelului generează instrumente de evaluare a ratingului și reputației pentru evaluarea acelor furnizori care, deși îndeplinesc obiectivul de interes public de reducere a riscurilor pentru consumatori și a asimetriilor informaționale, pot duce și la „selecție negativă” și „hazard moral”. În acest sens, autoritățile publice și administratorii platformelor digitale ar trebui să asigure calitatea și fiabilitatea informațiilor, evaluărilor și a ratingului platformelor colaborative, făcând apel la organisme independente de control.

4.1.6.

CESE arată că stabilirea acestor praguri, care disting, sector cu sector, prestarea de servicii profesionale de serviciile neprofesionale, ar putea duce la dezvoltarea unei metodologii utile pentru depășirea fragmentării pieței UE. Cu toate acestea, s-ar putea ca acest lucru să nu fie atât de eficace atunci când este vorba de integrarea unor activități neprofesionale inter pares.

4.2.1.

CESE este conștient de faptul că menținerea actualului regim de răspundere (6) pentru intermediari este fundamentală pentru dezvoltarea economiei digitale a Uniunii Europene.

4.2.2.

În scopul sporirii credibilității și încrederii, aspecte cruciale pentru dezvoltarea economiei colaborative, CESE se alătură Comunicării Comisiei pentru a solicita întreprinderea de acțiuni voluntare restrictive de combatere a conținutului online ilegal, prin intermediul activităților conexe sau colaterale, fără a se renunța la beneficiul exonerării de răspundere.

4.2.3.

Cu toate acestea, CESE reafirmă că activitatea colaborativă trebuie abordată în mod aprofundat, indiferent de valoarea de nucleu atribuită platformelor digitale, pentru a nu o îndepărta de spiritul cetățenesc din care se inspiră.

4.3.1.

Într-un context în care distincția producători/consumatori se estompează („mecanisme de capacitare a cetățenilor, cocreatori, finanțarea asociată, inter pares, clienți”), CESE pledează pentru un sistem care garantează drepturile consumatorilor. Cu toate acestea, având în vedere caracteristicile specifice ale economiei colaborative, gama de inițiative propuse nu ar trebui limitată.

4.3.2.

Prin urmare, printre relațiile multilaterale generate ar trebui să se numere cele determinate de apariția figurii prosumatorului (cele mai importante rezultate economice ale economiei colaborative, care trebuie protejate, securizate și concentrate), care este menit să aibă un rol de frunte în economia colaborativă, precum și procesele de creare de valori comune, în special prin prisma economiei circulare și a funcționalității.

4.3.3.

CESE a pledat în mod constant pentru condiții echitabile de concurență. În conformitate cu principiile care călăuzesc practicile comerciale neloiale, factorii de luat în considerare pentru a face distincția între consumator și comerciant sunt, în mod neexhaustiv (7), următorii: frecvența serviciilor, scopul lucrativ și nivelul cifrei de afaceri.

4.3.4.

CESE sprijină această abordare, dar atrage atenția asupra faptului că va fi necesar să se revizuiască acest punct de vedere, precum și oportunitatea altor factori atunci când se aplică criterii pentru o clasificare adecvată. Ea nu urmărește să fie exhaustivă, având în vedere complexitatea și variabilitatea economiei colaborative, precum și dificultatea conturării viitorului său (un model care ar trebui să fie independent, portabil, universal și să susțină inovarea).

4.3.5.

CESE reiterează faptul că cel mai bun mod de îmbunătățire a încrederii consumatorilor este creșterea credibilității și a încrederii, serviciilor inter pares (o zonă de siguranță pentru anumite platforme de economie colaborativă, ce oferă un cadru pentru beneficii, formare, asigurări și alte forme de protecție) prin intermediul unor servicii adecvate (8) de evaluare online, și a certificării externe (etichetă de calitate) și a unui nou sistem de „mediere civilă”. Această afirmație este strâns legată de încrederea și reputația dezvoltării armonioase a economiei colaborative într-un nou sistem de coordonate în domeniul economic, social și de mediu.

4.4.1.

În contextul pilonului european al drepturilor sociale, CESE sprijină fără echivoc revizuirea acquis-ului juridic, pentru a garanta condiții de muncă echitabile și o protecție socială adecvată, pe baza următoarelor criterii cumulative: relația de subordonare a furnizorului de servicii, natura muncii și prezența unei remunerații.

4.4.2.

Mai exact, trebuie stabilit un cadru juridic adecvat pentru lucrători, ținând seama de competențele nivelului național, care să stabilească cu precizie statutele profesionale respective, un salariu decent și dreptul de a participa la negocierea colectivă, protecția împotriva comportamentelor arbitrare, dreptul de a se „deconecta”, pentru a menține programul de lucru digital în limitele rezonabilității etc.

4.4.3.

În plus, CESE recomandă să se analizeze mai detaliat acele modele de muncă ale economiei colaborative care au legătură cu comportamentul prosocial nereciproc.

4.4.4.

Natura unică a economiei colaborative, ca un catalizator pentru crearea de locuri de muncă ar trebui să fie abordată în mod similar în toate statele membre, astfel încât politicile adoptate să nu submineze practicile colaborative și să aibă un caracter mai antreprenorial în ce privește incubatoarele de afaceri, activitatea independentă și infrastructura.

4.5.1.

CESE, conștient de riscurile legate de planificarea fiscală agresivă și riscul de opacitate fiscală în domeniul economiei digitale, solicită consolidarea unui sistem de monitorizare a fluxurilor comerciale prin intermediul platformelor digitale, deoarece acestea pot identifica produsul sau serviciul și pot facilita impozitarea. Exemplul platformei de utilizare în comun a vehiculelor din Estonia constituie un model demn de urmat de celelalte state membre.

4.5.2.

Ajustarea taxelor, în special a TVA, la modelele economiei colaborative va necesita revizuiri semnificative. La fel, platformele digitale, ale căror beneficii provin în mare măsură din vânzarea de date ale unor persoane private către întreprinderi comerciale, trebuie să plătească impozitul pe profit în locul în care își desfășoară activitatea, evitându-se astfel concurența fiscală între statele membre.

4.5.3.

CESE, fiind conștient de importanța bunei guvernanțe în domeniul fiscal, susține crearea unor instrumente ad-hoc (ghișee unice și schimb de informații online), precum și adoptarea de măsuri de simplificare administrativă, armonizare, transparență și cooperare între administrațiile fiscale.

4.6.1.

Activitățile de monitorizare propuse în comunicare sunt în conformitate cu obiectivul urmărit. CESE solicită mai ales consolidarea dialogului între părțile interesate (organizații sindicale și patronale, asociații ale consumatorilor etc.), în vederea identificării celor mai bune practici și a dezvoltării de inițiative de autoreglementare și coreglementare care să vizeze noii parametri ai economiei colaborative (9) de la nivel european (de exemplu, cazarea, transportul, proprietățile imobiliare comerciale, asistența medicală și distribuția de energie electrică).

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/40

Raportor unic:

Elżbieta SZADZIŃSKA

1.1.

Comitetul Economic și Social European salută programul de lucru anual al Uniunii privind standardizarea europeană pentru 2017, care face parte dintr-un pachet complex în domeniul standardizării.

1.2.

Planul anual prezentat de Comisie reprezintă continuarea și completarea activităților prevăzute în planul pentru 2016, cu privire la care Comitetul și-a prezentat deja observațiile în avizele sale precedente (1).

1.3.

Comitetul subliniază, nu pentru întâia dată, importanța standardelor pentru creșterea competitivității pieței unice și dezvoltarea unor produse și servicii inovative, respectiv sporirea calității și a siguranței acestora, în beneficiul consumatorilor, al lucrătorilor, al întreprinderilor și al mediului.

1.4.

Comitetul, ca reprezentant al societății civile organizate, este în favoarea unui sistem de standardizare care să răspundă atât nevoilor societății cât și celor ale economiei.

1.5.

Comitetul reamintește că asigurarea pluralismului sistemului european de standardizare, prin includerea organizațiilor menționate la anexa III a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012, oferă mai multă transparență și un acces îmbunătățit la acest sistem. Participarea reprezentanților societății la sistemul de standardizare nu ar trebui să aibă loc numai la nivelul Uniunii, sistemele de standardizare naționale trebuind, la rândul lor, să fie deschise acestor părți interesate.

1.6.

Standardele sunt elaborate pentru a sprijini legislația și politicile UE (standarde aferente „noii abordări legislative”, uniunii energetice etc.). În plus, dezvoltarea digitalizării în industrie, în lanțurile de aprovizionare și în servicii face ca standardele TIC și cele din domeniul serviciilor să fie esențiale pentru asigurarea activităților în diverse sectoare economice. În acest sens, Comisia consideră că măsurile referitoare la aceste două domenii sunt prioritare, poziție pe care Comitetul o sprijină.

1.7.

În același timp, Comitetul atrage atenția că este esențială sprijinirea competitivității IMM-urilor prin participarea acestora în procesul elaborării și aplicării standardelor, precum și prin activități educative adecvate care să sensibilizeze publicul cu privire la avantajele care decurg din standardizare.

1.8.

Negocierile cu privire la TTIP pe care le desfășoară în prezent Comisia și negocierile încheiate cu privire la CETA fac ca standardizarea, ca urmare a diferențelor existente între sisteme, să se afle în centrul dezbaterii. De aceea, în opinia Comitetului, trebuie ca părțile interesate să fie informate cu privire la diferențele dintre sistemele de standardizare ale părților aflate în negociere și să se evidențieze potențialele pericole, precum și avantajele aferente acestor diferențe.

1.9.

Comitetul susține propunerea de stabilire a unui dialog interinstituțional pe tema standardizării, poziție exprimată deja într-un aviz al său anterior (2).

1.10.

De asemenea, își exprimă aprobarea cu privire la propunerea Comisiei de a efectua cercetări privind efectele standardelor asupra economiei și a societății.

2.1.

Conform Regulamentului (UE) nr. 1025/2012, Comisia a prezentat în comunicare programul de lucru anual al Uniunii pe 2017 în ce privește standardizarea europeană.

2.2.

Programul anual reprezintă o parte a unui pachet cuprinzător, alcătuit din Comunicarea Comisiei „Standarde europene pentru secolul XXI”, documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind standardizarea serviciilor și comunicarea privind raportul în temeiul articolului 24 privind punerea în aplicare a regulamentului.

2.3.

Programul de lucru pe 2017 privind standardizarea vine în completarea acțiunilor propuse în planul pe 2016, din care majoritatea se află în etapa de implementare.

2.4.

Printre prioritățile strategice ale standardizării europene pe 2017 se numără:

2.5.

În plus, Comisia stabilește următoarele măsuri în vederea creșterii bazei de informații pe care se întemeiază ciclul anual de guvernanță al politicii europene în domeniul standardizării:

3.1.

Comitetul întâmpină cu satisfacție următorul program de lucru anual în materie de standardizare, întrucât, așa cum a subliniat în repetate rânduri, stabilirea de standarde pentru producție și servicii duce la creșterea competitivității pe piața unică.

3.2.

Comitetul apreciază pozitiv faptul că se duc mai departe activitățile prevăzute de Comisie în planul de anul trecut, ceea ce permite asigurarea continuității și realizarea priorităților strategiei pieței unice.

3.2.1.

Programul de lucru anual pentru 2017 detaliază și completează prioritățile deja realizate. Obiectivul acestei activități constă în adaptarea sistemului european de standardizare la situația internațională în schimbare și la provocările de pe piața globală.

4.1.

În epoca dezvoltării rapide a tehnicilor informatice, este esențial să se elaboreze standarde adecvate, care să asigure interoperabilitatea și securitatea în spațiul cibernetic.

4.1.1.

Tehnologii precum acoperirea 5G, procesarea în cloud, internetul obiectelor (IoT), tehnologiile aferente marilor transferuri de date sunt folosite în domenii cum ar fi: e-sănătatea, energia inteligentă, orașele inteligente, tehnologiile avansate și fabricile inteligente, vehiculele integrate în rețea și automatizate, toate necesitând standarde de siguranță cibernetică, gestionarea riscurilor și orientări privind controlul pentru organele de supraveghere și autoritățile de reglementare.

4.1.2.

Nivelul de siguranță, protecția datelor și accesibilitatea în ce privește internetul obiectelor au încă nevoie de îmbunătățiri. Standardizarea în acest domeniu poate fi o condiție preliminară pentru interoperabilitatea IoT și asigurarea siguranței în rețea, a protecției datelor și a accesibilității pentru consumatori.

4.2.

Comitetul salută faptul că, înainte de a solicita organizațiilor europene de standardizare să demareze lucrările pentru stabilirea de noi standarde, Comisia le va cere acestora să efectueze o verificare a standardelor corespunzătoare deja existente.

4.2.1.

În același timp, Comitetul consideră că este o bună practică pentru lucrările viitoare ca părțile interesate să fie informate cu privire la sarcinile încredințate de Comisie care sunt încă în curs de executare, respectiv cele care au fost definitivate sau la care s-a renunțat.

4.2.2.

În cadrul evaluării standardelor existente, trebuie să se verifice dacă acestea corespund nevoilor speciale ale grupurilor vulnerabile, ca de exemplu ale persoanelor cu handicap. Un exemplu ar putea fi cel al standardelor privind semnătura electronică, în cazul cărora nu se răspunde nevoilor consumatorilor cu handicap. În astfel de cazuri, ar fi justificat să se recomande elaborarea unui nou standard.

4.2.3.

La inițierea unor noi procese de standardizare, trebuie să se țină seama, acolo unde este relevant, de nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile, cum ar fi persoanele cu handicap, ca parte a definiției condițiilor de bază pentru procesul de standardizare. Ar trebui adoptată o nouă procedură care să le permită experților în domeniul accesibilității și organizațiilor persoanelor cu handicap să participe fără costuri la procesele de standardizare, acolo unde acest lucru este relevant.

4.3.

Comitetul a subliniat în repetate rânduri impactul esențial al standardelor asupra calității produselor și serviciilor pe piața unică, motiv pentru care apreciază pozitiv planurile Comisiei vizând mai buna elaborare a standardelor pentru servicii, pe baza monitorizării standardelor naționale și a nevoilor pieței și a identificării domeniilor în care apare nevoia unor noi standarde.

4.3.1.

Comitetul este de acord cu propunerea Comisiei ca, atunci când adoptă decizii cu privire la elaborarea de standarde naționale privind serviciile, entitățile naționale de standardizare să țină seama de dimensiunea europeană și să analizeze dacă nu ar fi mai util să se elaboreze un standard european. Acest mod de lucru ar putea elimina obstacole și eventuale conflicte în domeniul serviciilor.

4.4.

Prezența tot mai mare a serviciilor online, atât private, cât și publice (spitale, echipamente de îngrijire, transporturi inteligente etc.) necesită soluții tehnice care să le asigure consumatorilor o mai mare anonimitate și să limiteze riscul prelucrării excesive a datelor lor.

4.5.

Lucrările viitoare de standardizare ar trebui să ducă la îmbunătățirea calității, accesibilității și siguranței serviciilor de transport, precum și la limitarea poluării mediului cauzată de mijloacele de transport.

4.6.

În domeniul energetic, activitățile Comisiei vor fi îndreptate către interconectarea infrastructurii, diversificarea surselor de energie, limitarea risipei de energie și promovarea tehnologiilor favorabile climei.

4.6.1.

Comitetul împărtășește opinia că elaborarea de norme unice pentru rețelele energetice inteligente îmbunătățește interoperabilitatea rețelei, iar optimizarea tuturor elementelor acesteia duce la reducerea costurilor și la sporirea eficacității și a integrării surselor de energie decentralizate, inclusiv a celor regenerabile. În final, acest lucru permite utilizatorilor să beneficieze pe deplin de sistemele energetice inteligente.

4.7.

Comitetul observă cu satisfacție că în documentul Comisiei se evidențiază problema biodegradabilității ambalajelor din materiale plastice, cea a producției de substanțe chimice durabile din materii prime secundare și cea a metodelor de evaluare a riscului pentru substanțele neclasificate care sunt folosite în producția de produse din plastic care intră în contact cu alimentele.

4.7.1.

Ținând seama de nivelul ridicat de risc, standardele privind domeniile de mai sus ar trebui să conțină condiții stricte pentru protecția atât a sănătății consumatorilor, cât și a mediului.

5.1.

Comisia îndeamnă organizațiile europene de standardizare să promoveze la nivel global standardele internaționale și europene, ca sprijin pentru industria europeană și facilitare a accesului pe piață.

5.2.

În situația în care acordul CETA, negociat cu Canada, generează controverse în statele membre, iar negocierile privind TTIP se prelungesc, este esențial să se sublinieze în mod continuu rolul standardelor în circuitul comercial global.

5.2.1.

Dialogul cu partenerii din afara Europei (Japonia, China, India) ar trebui să ducă, pe lângă reducerea obstacolelor tehnice în cadrul comerțului, la popularizarea modelului european de standardizare, la schimburi de informații între organizațiile de standardizare europene și cele naționale și la implementarea standardelor ISO și IEC, iar în sectoarele în care standardizarea internațională nu este suficientă sau lipsește, la dezvoltarea și implementarea de standarde europene.

6.1.

Comitetul salută ideea de a se susține standardizarea cu ajutorul unor studii științifice și de a traduce cunoștințele dobândite în standarde.

6.2.

Dialogul dintre institutele de cercetare și comitetele tehnice CEN și Cenelec în contextul programului „Orizont 2020” ar trebui să genereze o mai mare putere de inovare.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/44

Raportor general:

Daniel MAREELS

1.1.

În condițiile și circumstanțele specificate mai jos, CESE poate fi de acord cu propunerea Comisiei de a amâna cu un an punerea în aplicare a Regulamentului PRIIP (1), până la data de 1 ianuarie 2018.

1.2.

Regulamentul PRIIP cuprinde măsuri menite să sporească protecția clienților individuali și a investitorilor și să restabilească încrederea consumatorilor în sectorul serviciilor financiare prin creșterea transparenței pe piața investițiilor individuale. În special, acesta impune creatorilor de produse de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP) să elaboreze un document cu informații esențiale (DIE (2)).

1.3.

Amânarea a fost solicitată de Parlamentul European și de o mare majoritate a statelor membre, după ce un „act delegat” (3) al Comisiei cu privire la PRIIP a fost respins de Parlament la 14 septembrie 2016. Respectivul act delegat era menit să precizeze standardele tehnice de reglementare în materie de DIE pentru PRIIP, pe baza proiectului elaborat în comun de autoritățile europene de supraveghere.

1.4.

CESE s-a pronunțat într-un aviz (4) anterior în mod pozitiv cu privire la elaborarea Regulamentului PRIIP și a subliniat importanța unui act legislativ care să reglementeze pentru prima dată toate tipurile de produse financiare complexe și să stabilească în ce măsură astfel de produse sunt comparabile, indiferent dacă ele sunt create de o bancă, de o societate de asigurări sau de o societate de investiții.

1.5.

Comitetul a susținut, cu aceeași ocazie, crearea unei piețe financiare unice, în care să circule informații clare, precise, simple și comparabile. Acesta a adăugat că un sistem omogen, simplificat și standardizat de informații permite compararea și înțelegerea acestora, sporind transparența și eficiența pieței (5).

1.6.

Dacă nu se va opta pentru o amânare, Comitetul consideră că ar putea fi afectate cele mai importante obiective propuse în acest domeniu (cf. supra și infra), ceea ce este întru totul de nedorit. Comitetul este de acord că, de pe urma creșterii transparenței și a armonizării informațiilor a căror furnizare este obligatorie, prevăzute de Regulamentul PRIIP, și piața internă a serviciilor financiare va avea de câștigat, creându-se condiții de concurență echitabile între diferitele produse și canale de distribuție. Prin urmare, acest regulament nu va ajuta doar clienții individuali și investitorii, ci va contribui și la restabilirea încrederii consumatorilor în sectorul serviciilor financiare. Respingerea actului delegat cu mai puțin de 4 luni înainte de intrarea în vigoare a textelor pentru operatorii de piață ar fi condus la insecuritate juridică și la probleme grave de punere în aplicare.

1.7.

În ceea ce privește perioada de un an pentru care s-a optat, Comitetul consideră că aceasta poate fi acceptată din aceleași motive, cu atât mai mult cu cât intrarea în vigoare va coincide cu cea a noii reglementări MiFID II. Comitetul consideră necesar ca această amânare să aibă caracter unic și excepțional și ca perioada intermediară să fie utilizată pentru elaborarea și publicarea în cel mai scurt timp a actului delegat definitiv. Într-adevăr, este important să se asigure în cel mai scurt timp posibil claritate și securitate atât pentru operatorii de piață, cât și pentru consumatorii individuali și investitori.

1.8.

Comitetul consideră că aceste măsuri nu trebuie să afecteze obiectivele și realizările Regulamentului PRIIP. De aceea este necesar ca eventualele ajustări ale actului delegat să se înscrie în cadrul convenit. Acest lucru trebuie să se întâmple cu atât mai mult cu cât acum, evaluarea Regulamentului PRIIP va avea loc după numai un an, iar eventualele probleme pot fi semnalate la momentul respectiv, ținând seama de primele experiențe practice și în materie de supraveghere. Ajustările menționate trebuie să contribuie, de la bun început, la îmbunătățirea efectivă a încrederii consumatorilor. În același timp, ele trebuie să rămână coerente cu normele prevăzute în viitoarea reglementare MiFID.

2.1.

Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (6) (Regulamentul PRIIP) cuprinde măsuri menite să asigure un nivel ridicat de transparență pe piața investitorilor individuali. Mai exact, acesta impune creatorilor de PRIIP să elaboreze un DIE.

2.2.

Acest regulament împuternicește autoritățile europene de supraveghere (7) (AES) să elaboreze standarde tehnice de reglementare (STR) prin care se precizează elementele DIE.

2.3.

După ce AES au transmis în comun Comisiei proiectul de standarde tehnice de reglementare, proiectul a fost aprobat de Comisie la sfârșitul lunii iunie 2016, prin adoptarea regulamentului delegat, pentru a transpune în mod eficient DIE aprobate.

2.4.

Parlamentul European (PE) a respins regulamentul delegat al Comisiei, prin rezoluția din 14 septembrie 2016 (8). Parlamentul European a solicitat Comisiei să evalueze dispozițiile referitoare la PRIIP cu opțiuni multiple, la scenariile de performanță și la alerta de inteligibilitate.

2.5.

În plus, Parlamentul European a solicitat, împreună cu o mare majoritate a statelor membre, amânarea datei de aplicare a regulamentului.

2.6.

Prin prezenta propunere de regulament se propune amânarea cu un an a intrării în vigoare a întregului regulament, până la 1 ianuarie 2018.

3.1.

Analizat per ansamblu, Regulamentul PRIIP are drept obiectiv sporirea protecției clienților și investitorilor individuali, în special a celor care investesc în PRIIP. De pe urma creșterii transparenței și a armonizării informațiilor a căror furnizare este obligatorie va avea de câștigat și piața internă a serviciilor financiare, datorită creării unor condiții de concurență echitabile între diferitele produse și canale de distribuție. Astfel se va restabili și încrederea consumatorilor în sectorul serviciilor financiare.

3.2.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, Regulamentul PRIIP prevede obligația creatorilor de PRIIP de a respecta un set uniform de cerințe în materie de publicare a informațiilor și obligația ca clienții individuali și investitorii să primească DIE aferente PRIIP oferite. Informațiile publicate ar trebui să le permită investitorilor individuali să înțeleagă mai bine natura economică și riscurile unui anumit produs și să compare diversele oferte.

3.3.

În versiunea originală se prevedea ca regulamentul să intre în vigoare la sfârșitul anului 2016. Data respectivă este valabilă, în principiu, și pentru „măsurile de punere în aplicare” aprobate de Comisie prin actul delegat de la mijlocul anului 2016, pe baza proiectelor de standarde tehnice de reglementare ale AES. Respectivele standarde tehnice de reglementare precizează prezentarea și conținutul DIE, formatul standardizat al DIE, metodologia care stă la baza prezentării riscului și a randamentului și a calculării costurilor, precum și condițiile și frecvența minimă de revizuire a informațiilor conținute de DIE și condițiile privind îndeplinirea cerinței de punere a DIE la dispoziția investitorilor individuali.

3.4.

În timp ce Consiliul nu a formulat obiecții la regulamentul delegat al Comisiei în cursul perioadei de examinare, acesta a fost totuși respins de Parlamentul European prin rezoluția din 14 septembrie 2016 (9).

3.5.

Deși Regulamentul PRIIP este direct aplicabil de la finalul anului 2016 și nu stabilește o legătură între crearea unui DIE și aprobarea actului delegat, Parlamentul European a solicitat în același timp să se amâne data de aplicare a acestuia. O mare majoritate a statelor membre a solicitat, de asemenea, amânarea datei de intrare în vigoare a regulamentului. S-a argumentat în acest sens că absența standardelor tehnice ar împiedica buna aplicare a regulamentului.

3.6.

În aceste circumstanțe specifice, CESE este de acord cu ideea de principiu a amânării intrării în vigoare a regulamentului. În caz contrar, ar exista riscul ca cele mai importante obiective propuse (cf. supra și infra) să nu poată fi atinse sau să fie atinse într-o măsură insuficientă. În plus, respingerea actului delegat cu mai puțin de 4 luni înainte de data intrării în vigoare a textelor ar fi condus la insecuritate juridică și la probleme grave de punere în aplicare pentru operatorii de piață.

3.7.

În același timp, CESE reamintește recomandarea sa anterioară legată de PRIIP, în care a salutat propunerile și a invitat Comisia să continue în această direcție (10). Cu acea ocazie, Comitetul a subliniat importanța unui act legislativ care reglementează pentru prima dată toate tipurile de produse financiare complexe, asigurând posibilitatea de a le compara, indiferent de tipul inițiatorului produsului (bănci, societăți de asigurări sau societăți de investiții).

3.8.

Comitetul a susținut, de asemenea, crearea unei piețe financiare unice, în care să circule informații clare, precise, simple și comparabile (11). Acesta a adăugat că un sistem omogen, simplificat și standardizat de informații permite compararea și înțelegerea acestora, sporind transparența și eficiența pieței. (12). În plus, Comitetul susține că viitoarele standarde tehnice de reglementare trebuie să contribuie de la bun început la îmbunătățirea încrederii consumatorilor. Astfel, trebuie să fie clar care dintre produse sunt complexe, deciziile trebuie să poată fi luate în cunoștință de cauză și trebuie să se acorde atenție aspectelor referitoare la costuri și randament. Pentru a se evita incoerențele, trebuie să se țină seama, în acest context, de normele prevăzute în viitorul Regulament MiFID (13).

3.9.

În contextul dat, Comitetul consideră că perioada de un an pentru care s-a optat poate fi acceptată, cu condiția ca această amânare să aibă un caracter unic și excepțional, iar perioada intermediară să fie utilizată pentru elaborarea și publicarea actului delegat definitiv. Într-adevăr, este important să se asigure în cel mai scurt timp posibil claritate și securitate, atât pentru operatorii de piață, cât și pentru consumatorii individuali și investitori.

3.10.

De altfel, prin optarea pentru o perioadă de un an, intrarea în vigoare a PRIIP va coincide, din nou, cu intrarea în vigoare a Regulamentului MiFID II (14), la rândul lui un instrument în beneficiul consumatorilor. Intrarea în vigoare a MiFID II a fost și ea amânată cu un an (15), decizie cu care Comitetul a fost de acord (16).

3.11.

Aceste măsuri nu trebuie să afecteze obiectivele propuse, care au fost aprobate de Comitet. De aceea, eventualele adaptări ale actului delegat trebuie să se înscrie în cadrul actual al PRIIP.

3.12.

În rest, în măsura în care este necesar, pare mai oportun să se aștepte momentul evaluării Regulamentului PRIIP, care, din pricina amânării propuse a intrării lui în vigoare, va avea loc după numai un an de aplicare a Regulamentului PRIIP (17). La momentul respectiv se va putea ține seama de primele experiențe practice și în materie de supraveghere.

„A.

întrucât este esențial ca informațiile destinate consumatorilor cu privire la produsele de investiții să fie comparabile, pentru a promova condiții competitive egale pe piață, indiferent de tipul de intermediar financiar care le produce sau le comercializează;

B.

întrucât eliminarea riscului de credit din calculul categoriei de risc pentru produsele de asigurare ar induce în eroare investitorii;

C.

întrucât încă mai trebuie clarificat tratamentul produselor cu multiple opțiuni, în special în legătură cu scutirea explicită acordată fondurilor OPCVM, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1286/2014;

D.

întrucât actul delegat în forma sa aprobată de Comisie conține defecte în metodologia de calcul al viitoarelor scenarii de performanță și, prin urmare, nu îndeplinește cerința prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 de a furniza informații care sunt «corecte, clare și nu induc în eroare» și, în special, nu arată că, în cazul anumitor PRIIP, chiar într-un scenariu negativ și chiar pentru produsele care au cauzat periodic pierderi în perioada minimă recomandată de deținere, investitorii ar putea pierde bani;

E.

întrucât lipsa unor orientări detaliate în regulamentul delegat cu privire la «alerta de inteligibilitate» dă naștere unui grav risc de aplicare incoerentă a acestui element în documentul cu informații esențiale, în toată piața unică;

F.

întrucât Parlamentul își menține opinia că ar trebui introdusă o standardizare suplimentară a momentului în care se va utiliza alerta de inteligibilitate, cu titlu de mandat suplimentar al standardului tehnic de reglementare;

G.

întrucât, în forma sa nemodificată, există riscul ca normele stabilite de regulamentul delegat să intre în contradicție cu spiritul și scopul legislației, care este de a furniza investitorilor individuali informații clare, comparabile, inteligibile și care nu induc în eroare cu privire la PRIIP;

H.

întrucât în scrisoarea din 30 iunie 2016 transmisă Comisiei Europene de președintele Comisiei pentru afaceri economice și monetare, echipa de negocieri a Parlamentului a solicitat Comisiei Europene să evalueze posibilitatea amânării punerii în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1286/2014”.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/48

Raportor:

Giuseppe GUERINI

Coraportor:

Michael IKRATH

1.1.

Comitetul Economic și Social European (CESE) salută eforturile Comisiei Europene și ale statelor membre din ultimii ani care au vizat depășirea stagnării economice. Cu toate acestea, consideră că este nevoie de mai multă hotărâre din partea instituțiilor UE pentru instituirea și punerea în aplicare a unei strategii globale pentru finanțarea economiei reale.

1.2.

În opinia CESE, este important să se asigure faptul că investițiile europene aduc în primul rând beneficii economiei reale, caracterizată prin inovare, creștere și responsabilitate socială.

1.3.

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă coloana vertebrală a economiei europene. Asigurarea unui acces optim la finanțare pentru IMM-uri și întreprinderile cu creștere rapidă este așadar o condiție esențială atât pentru dezvoltarea acestora, cât și pentru inovare, creștere economică, ocuparea forței de muncă, asigurarea competitivității europene și asumarea responsabilității sociale. Finanțarea prin credite reprezintă principala sursă de finanțare pentru IMM-uri în UE. În lumina necesității de a dezvolta noi domenii de creștere economică și de a duce Europa în poziția de lider în materie de inovare, este nevoie de noi metode de finanțare, menite să sprijine întreprinderile nou-înființate, IMM-urile inovatoare și întreprinderile cu creștere rapidă (așa-numitele scale-ups).

1.4.

CESE se pronunță în favoarea extinderii fondurilor europene cu capital de risc (EuVECA) și a fondurilor europene de antreprenoriat social (EuSEF) și subliniază că protecția investitorilor trebuie să fie garantată.

1.5.

CESE este așadar convins de faptul că metoda tradițională de finanțare prin îndatorare a întreprinderilor menționate la punctul 1.2 trebuie completată cu metode alternative de finanțare, precum capitalul de risc, finanțarea participativă, capitalul privat etc. Prin urmare, UE trebuie să ia măsuri concrete și consecvente cu scopul, pe de-o parte, de a permite din nou băncilor să își îndeplinească sarcina principală de finanțare a economiei reale și, pe de altă parte, de a îmbunătăți în mod semnificativ posibilitățile de finanțare prin fonduri proprii și prin piața de capital, eliminând obstacolele existente în acest sens în procesul de instituire a uniunii piețelor de capital.

1.6.

CESE salută și sprijină, așadar, inițiativa Comisiei Europene de a revizui Regulamentele privind fondurile europene cu capital de risc (EuVECA) și fondurile europene de antreprenoriat social (EuSEF).

1.7.

CESE este de părere că, prin utilizarea regulamentului ca instrument, pericolul unor interpretări diferite la nivel național va fi mai limitat, fiind astfel favorizată crearea unei uniuni a piețelor de capital. De asemenea, Comitetul se pronunță în favoarea eliminării, la nivel național, a diferențelor de interpretare.

1.8.

În plus, CESE solicită Comisiei Europene să depună eforturi în vederea consolidării sinergiilor dintre obiectivele Strategiei Europa 2020, cum ar fi piața unică digitală și uniunea energetică/COP 21, și cele 17 obiective ale Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă, cu scopul de a crește eficacitatea investițiilor pe termen lung. Pentru a asigura competitivitatea UE pe plan global, intensificarea integrării economice trebuie să constituie principala prioritate în cadrul tuturor strategiilor de investiții.

1.9.

CESE ia notă de faptul că, în locul investițiilor în economia reală, unele părți ale sectorului financiar preferă obiective de investiții alternative. Acestea, prin obiectivul lor de maximizare a randamentului investițiilor, stau adeseori sub semnul unui risc speculativ considerabil. La această situație contribuie și normele băncilor europene cu privire la capitalul propriu, care privilegiază în mod evident investițiile de portofoliu și, în special, în obligațiuni de stat, în raport cu finanțarea prin îndatorare a întreprinderilor. De asemenea, trebuie remarcat faptul că legislația UE a luat îngrijorător de puține măsuri de reglementare a întreprinderilor financiare cu activități pur speculative (fondurile de hedging, sistemul bancar paralel). CESE recomandă așadar instituțiilor UE să ia măsuri ferme de facilitare a investițiilor productive în economia reală și să combată speculațiile financiare cu profil de risc ridicat. Un exemplu actual pentru această evoluție: la întâlnirea de anul acesta a FMI de la Washington, principala temă de pe ordinea de zi a fost finanțarea economiei ecologice. China a identificat devreme importanța acestui domeniu, tratându-l în mod prioritar în cadrul Președinției chineze a G20. Prin urmare, UE este invitată, la rândul ei, să ia măsuri, în cadrul EuVECA și EuSEF, pentru a impune și a consolida finanțarea economiei ecologice (în contextul post-COP21) și pentru a combate într-un stadiu precoce speculația financiară din acest domeniu (green finance) (1).

1.10.

În cazul specific al prezentului regulament, CESE atrage atenția asupra faptului că, în prezent, la nivelul UE există un număr substanțial de surse de finanțare, cum ar fi InnovFin, în cadrul Programului Orizont 2020, COSME sau EaSI, pentru a le enumera doar pe cele mai importante pe lângă FESI și FEIS. Prin urmare, CESE se așteaptă ca reorientarea EuVECA și EuSEF să fie însoțită de o coordonare strânsă. Trebuie să se ia în considerare faptul că Comisia relaxează substanțial criteriile de acces, foarte severe până în prezent, precum și alte cerințe restrictive, cu scopul de a îmbunătăți semnificativ eficacitatea, din perspectiva obiectivelor asumate. Pentru aceasta va fi nevoie de un grad ridicat de flexibilitate.

1.11.

CESE speră că revizuirea va conduce și la modificarea regulamentelor privind creditarea din Acordul Basel III, astfel încât, pe lângă așa-numitul factor de sprijinire a IMM-urilor (SME Supporting Factor), să se introducă și un factor pentru sprijinirea întreprinderilor sociale (Social Enterprises Supporting Factor). Astfel, pot fi reduse cerințele de fonduri proprii pentru creditul de risc în cazul angajamentelor financiare într-o întreprindere socială.

1.12.

CESE încurajează înființarea unui fond de fonduri pentru a extinde participarea la astfel de fonduri de investiții. Acesta ar putea contribui la creșterea angajamentului investitorilor neinstituționali, inclusiv sub formă de asociații ale părților interesate, prin crearea de fonduri de garanții sprijinite prin resurse publice și administrate la nivel european. Asemenea fonduri ar trebui să sprijine investițiile în întreprinderi și instituțiile cu un puternic caracter social.

1.13.

CESE consideră că, în egală măsură, este importantă crearea unui cadru care să faciliteze o evoluție pozitivă a obiectivelor de finanțare din cadrul fondurilor de investiții sociale, cum ar fi întreprinderile sociale (Social Enterprises – SE) și organizațiile din sectorul social (Social Sector Organisation – SSO). Aceasta presupune eliminarea obstacolelor care îngreunează mult accesul acestor actori la condiții de piață echitabile. Este nevoie, în mod special, de instrumente inovatoare, care să permită sectorului public să încheie relații de afaceri cu inițiative de orientare socială de tip SE sau SSO.

1.14.

De asemenea, în sensul avizului TEN/584 „Pilonul digital al creșterii: e-seniorii”, CESE solicită simplificarea accesului la finanțare pentru așa-numita „economie a vârstei a treia” (silver economy) în cadrul EuVECA și EuSEF. Acest lucru influențează, la rândul său, în mod pozitiv, bugetele statelor membre, deoarece întreprinzătorii activi vârstnici reduc gradul de împovărare a sistemului de pensii. Astfel se creează un nou lanț valoric, care generează noi surse de venit pentru stat. Același lucru este valabil în cazul femeilor întreprinzătoare și care înființează întreprinderi noi sau care activează ca antreprenori sociali (2) etc.

2.1.

Propunerea urmărește obiectivul unei corelări a fondurilor EuVECA și EuSEF cu măsurile deja adoptate la nivelul UE pentru stimularea redresării economice (și anume, Planul de investiții pentru Europa, planul de acțiune privind edificarea unei uniuni a piețelor de capital, Fondul european pentru investiții strategice).

2.2.

Comisia consideră că accesul la capital de risc și de antreprenoriat social reprezintă cheia finanțării creșterii economice pentru întreprinderile nou-înființate, IMM-urile inovatoare și întreprinderile sociale.

2.3.

Cu toate acestea, în loc să se reducă, decalajul UE în raport cu SUA în ceea ce privește piața de capital de risc continuă să se adâncească.

2.4.

Prin urmare, Comisia aduce modificări cadrului EuVECA și EuSEF chiar înainte de data prevăzută pentru evaluare (2017), pentru a garanta că, împreună cu alte măsuri, aceste fonduri contribuie la susținerea capitalului de risc și a investițiilor sociale în întreaga UE.

2.5.

Propunerea se concentrează asupra următoarelor dispoziții: (i) modul în care fondurile investesc în active; (ii) modul în care fondurile sunt administrate de administratorii acestora; (iii) modul în care cele două regulamente interacționează cu altă legislație existentă în materie de fonduri de investiții; (iv) cerințele pe care fondurile trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de pașaportul transfrontalier.

2.6.

Propunerea Comisiei se întemeiază pe articolul 114 din TFUE și are la bază un raport cuprinzător de evaluare a impactului (3).

3.1.

CESE salută inițiativa Comisiei Europene de a revizui în avans Regulamentul privind fondurile europene cu capital de risc (EuVECA) și Regulamentul privind fondurile europene de antreprenoriat social (EuSEF); în ambele cazuri, cu ocazia primelor propuneri de introducere a acestora, în anul 2012, CESE s-a pronunțat deja pozitiv în avizul privind fondurile europene cu capital de risc (4) și în avizul privind fondurile europene de antreprenoriat social (5), precum și, în special, în contextul Planului de acțiune al UE privind edificarea unei uniuni a piețelor de capital (6).

3.2.

CESE aprobă și susține eforturile de mobilizare a finanțării întreprinderilor noi. Grupul-țintă este alcătuit din IMM-urile cu capacitate de inovare, și în special din întreprinderile nou-înființate și întreprinderile individuale. Acestea nu trebuie să se găsească neapărat într-o etapă incipientă, ci, mai ales, în al doilea sau al treilea stadiu de dezvoltare. Vizate sunt în special IMM-urile cu potențial de dezvoltare rapidă, dar care sunt prea mici pentru piața de capital și care nu îndeplinesc criteriile pentru creditare. La fel de importantă este concentrarea pe întreprinderile care urmăresc obiective sociale și care au un model de afacere durabil (antreprenoriat social).

3.3.

CESE consideră că instituțiile UE și statele membre trebuie să ia măsuri în vederea dezvoltării de instrumente de capitalizare, de investiții și de finanțare pentru activitățile antreprenoriale, care să completeze creditele bancare. Cu toate acestea, trebuie menționat faptul că numeroase bănci europene, în special băncile regionale de tipul cooperativelor de credit și caselor de economii din statele membre, au luat măsuri pentru sprijinirea noilor întreprinderi și reprezintă una dintre cele mai importante surse de finanțare pentru antreprenori sociali și pentru întreprinderile nou-înființate inovatoare (7).

3.4.

Trebuie totuși remarcat faptul că, deseori, nu doar IMM-urile, ci și antreprenorii sociali și întreprinderile nou-înființate dispun de un capital prea mic, fiindu-le așadar imposibil să îndeplinească criteriile de bonitate pentru credite bancare, devenite deosebit de stricte, mai ales ca urmare a CRD IV/CRR. Această situație nedorită riscă să se agraveze prin Acordul Basel IV.

3.5.

În aceste context, CESE consideră că actualizarea regulamentelor privind EuVECA și EuSEF este utilă, dar sunt necesare și alte măsuri. Pe lângă îmbunătățirea acestor regulamente, trebuie luate măsuri suplimentare pentru a crea o cultură de investiții dinamică, orientată către toate formele de întreprinderi de pe piață. Pe de o parte, acest lucru consolidează antreprenoriatul și, pe de alta parte, ajută la concretizarea pilonului social al UE.

3.6.

Este regretabil faptul că o parte a sectorului financiar nu este deloc interesată în finanțarea durabilă a economiei reale, investind doar în condițiile unui câștig considerabil, realizabil adesea imediat, într-un interval de timp foarte scurt, ca, de exemplu, între cumpărarea și vânzarea ulterioară de întreprinderi. Instituțiile UE au întreprins prea puțin pentru a limita impactul acestor fonduri și bănci de investiții pur speculative (fonduri de hedging, sistem bancar paralel) și pentru a le supune unor reglementări consecvente.

3.7.

Instituțiile UE ar trebui să crească atractivitatea investițiilor în activitățile de antreprenoriat din economia reală – și nu doar în instrumente financiare –, inclusiv prin intermediul stimulentelor, și să prezinte o agendă ambițioasă de dezvoltare.

3.8.

CESE este de acord cu opinia Comisiei, potrivit căreia dezvoltarea în continuare a fondurilor EuVECA și EuSEF reprezintă prima posibilitate de care dispun întreprinderile inovatoare, antreprenorii sociali și IMM-urile pentru a primi acces la împrumuturi bancare; finanțarea provenită din împrumuturi și cea din capital de risc pot, astfel, să fie combinate pentru obținerea unui efect de levier. CESE recomandă dezvoltarea unui model european de fonduri de capital de risc.

3.9.

În cadrul analizei fondurilor europene cu capital de risc ar trebui, de asemenea, remarcat faptul că 8 din cele 11 fonduri cele mai active beneficiază de sprijin din mijloace publice sau, în orice caz, de o participare semnificativă din partea unor instituții publice, cu moduri diferite de abordare de la un stat membru la altul. CESE recomandă așadar ca, la orientarea fondurilor, să se ia în considerare proiectele europene centrale, cum ar fi planul de acțiune privind piața unică digitală, uniunea energetică, precum și stabilirea pilonului social al UE.

3.10.

Este necesar ca reorientarea măsurilor privind EuVECA și EuSEF să se coordoneze rapid cu următoarele instrumente: (a) Fondul european de investiții; (b) inițiativa privind uniunea piețelor de capital; (c) Fondul european pentru investiții strategice, care are o importanță tot mai mare, și care ar trebui să se bucure de o atenție mai mare din partea sistemelor economice și bancare naționale, care nu îi exploatează pe deplin potențialul.

3.11.

Propunerea de revizuire a regulamentelor privind EuVECA și EuSEF contribuie la realizarea obiectivului central al politicii UE, și anume facilitarea accesului la credite pentru IMM-uri și întreprinderi sociale. Astfel, CESE are convingerea că este nevoie de o modificare a normelor privind creditarea din cadrul Acordului Basel III, implementate în UE printr-o directivă (CRD 4) și printr-un regulament (CRR); în vederea diminuării drastice a fondurilor proprii necesare pentru riscul de credit în cazul unui angajament financiar într-o întreprindere socială, este nevoie de includerea în CRR a unui nou factor de sprijinire a întreprinderilor sociale (Social Enterprises Supporting Factor), pe lângă factorul de sprijinire a IMM-urilor (SME Supporting Factor). Este vorba de coeficienți ușor de determinat, care nu implică niciun cost pentru finanțele publice ale statelor membre. CESE consideră că acest lucru este indispensabil, IMM-urile fiind coloana vertebrală a economiei UE, care asigură competitivitatea UE pe plan global și reprezintă, astfel, cheia dezvoltării și ocupării forței de muncă.

3.12.

Ar trebui amintit faptul că, în foarte multe cazuri, nu doar întreprinderile din economia socială, ci și diferite IMM-uri sunt marcate de o legătură puternică cu comunitățile locale; acestea ar putea fi, de exemplu, interesate să investească în instituții sociale sau în producția colectivă de energie din surse regenerabile (8). Configurația actuală a regulamentelor privind fondurile EuVECA și EuSEF permite numai implicarea investitorilor profesionali. Dacă totuși se urmărește extinderea investițiilor, CESE consideră că este de preferat să se lărgească gama de potențiali investitori interesați.

3.13.

Fără a aduce atingere nevoii de a asigura un nivel adecvat de protecție a investitorilor, ar putea să se permită participarea investitorilor motivați, dar neinstituționali, la aceste fonduri. Există deja proceduri alternative de mobilizare a capitalului, precum finanțarea participativă (crowdfunding), care adesea au un caracter total informal și se desfășoară fără norme clare. O deschidere moderată a fondurilor EuVECA și EuSEF și către investitorii neinstituționali ar putea fi așadar de interes, putând fi prevăzută chiar și posibilitatea de organizare a acestora în grupuri uniforme.

3.14.

CESE apreciază și atenția acordată întreprinderilor de dimensiune medie (cu până la 499 de angajați), care sub nicio formă nu trebuie neglijate, pentru a consolida și dezvolta în continuare creșterea acestora, datorată de multe ori dezvoltării unor întreprinderi care au fost inițial IMM – uri.

3.15.

Principiul subsidiarității este luat în considerare în mod adecvat în această propunere; CESE salută măsurile adoptate la nivelul UE (și nu la nivelul statelor membre) cu ajutorul fondurilor EuVECA și EuSEF, vizând crearea unui cadru armonizat la nivel european, fără a limita drastic libertatea statelor membre în ceea ce privește abordarea generală în materie de capital de risc. În acest context, CESE salută modalitatea de reglementare aleasă. Un cadru mai armonizat ar putea ajuta să se evite concentrarea capitalului de risc doar în câteva state membre și ar putea contribui la o extindere geografică mai largă și la un efect mai puternic. În prezent, investițiile existente sub forma capitalului de risc reprezintă doar 0,1 % din PIB-ul UE și sunt concentrate doar în câteva state membre.

3.16.

Acordarea accesului la fondurile EuVECA și EuSEF pentru administratorii fondurilor alternative de investiții, în conformitate cu Directiva 2011/61/UE, pare a fi o soluție adecvată pentru a permite la nivel european aplicarea și acțiunea acestor fonduri printr-o referință încrucișată la norme deja existente.

3.17.

De aceea, extinderea calitativă și cantitativă a modalităților de accesare a fondurilor pentru întreprinderi este pe deplin în conformitate cu abordarea generală a Comisiei de consolidare a ambelor fonduri.

3.18.

Decizia de a menține un prag minim al investițiilor pentru accesul la fonduri este, de asemenea, adecvată. Cu toate acestea, ar trebui sprijinite mecanismele de extindere a participării, luându-se în calcul propunerea de a facilita crearea unui fond de fonduri, posibilitate menționată de altfel și în analiza Comisiei Europene, care este anexată propunerii de revizuire a acestor regulamente.

3.19.

Este demnă de laudă propunerea de reducere a costurilor administrative pentru înregistrare, în special în ceea ce privește eliminarea obstacolelor birocratice, pentru a permite astfel un impact cât mai cuprinzător al măsurilor finanțate de Comisie și pentru a evita situația în care costurile de acces să aibă un efect de descurajare asupra potențialilor investitori interesați. Aceștia din urmă ar trebui să se poată concentra pe potențialul de dezvoltare al întreprinderilor care primesc acces la capitalul de risc, și nu pe costurile de acces la un sistem excesiv de complicat.

3.20.

Reglementarea tehnică cu privire la fondurile proprii care trebuie deținute de investitori pentru a obține acces la fonduri este încredințată pe bună dreptate unei autorități tehnice, precum ESMA. Aceasta este cea mai în măsură să garanteze un nivel de reglementare de calitate într-un domeniu foarte tehnic. CESE se așteaptă ca această reglementare secundară să se poată efectua în urma unui dialog dintre părțile interesate și cu implicarea partenerilor sociali, aceștia având posibilitatea de a face observații și comentarii cu privire la o versiune preliminară a textelor, printre altele cu privire la simplificarea regulamentelor uneori excesive.

3.21.

Fondurile EuVECA și FEAS ar putea juca un rol deosebit de important în special în domeniile inovării, inovării sociale și al durabilității mediului, domenii care corespund priorităților actuale ale Comisiei Europene în organizarea și clasificarea investițiilor. În acest context, ar putea fi foarte utilă crearea unor fonduri de garantare menite să sprijine și să promoveze investițiile în domenii cu relevanță socială, de mediu și ocupare a forței de muncă, care să fie finanțate din fonduri publice și administrate cel mai bine la nivel european. În cele din urmă, CESE subliniază faptul că Comisia Europeană trebuie să ia măsuri cuprinzătoare și favorabile dezvoltării pentru a elabora o strategie transversală și holistică, deoarece suma măsurilor individuale nu mai este suficientă pentru creșterea competitivității economiilor europene într-un mediu global tot mai complex.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/53

Raportor:

Petru Sorin DANDEA

1.1.

CESE se declară de acord și susține inițiativa Comisiei Europene care propune prelungirea actualului program statistic european (PSE) pentru perioada 2018-2020.

1.2.

CESE consideră că opțiunea de politică preferată de Comisie răspunde cel mai bine solicitărilor utilizatorilor de date statistice, dar, în egală măsură, poate contribui la elaborarea unor produse statistice utile factorilor politici, care ar putea avea un suport statistic mai consistent în formularea politicilor în cadrul semestrului european.

1.3.

CESE consideră că ameliorarea produselor existente și dezvoltarea unora noi, necesare măsurării progreselor UE în raport cu cele 17 obiective și cele 169 de ținte ale Strategiei de Dezvoltare Durabilă a ONU, trebuie să constituie o prioritate pentru Sistemul Statistic European (SSE).

1.4.

CESE revine asupra unei propuneri anterioare (1) și recomandă Comisiei să utilizeze oportunitatea prezentului regulament pentru introducerea de măsuri privind elaborarea de cercetări statistice la nivelul UE și al statelor membre care să dea posibilitatea evaluării valorii economice realizate prin munca de voluntariat. CESE consideră că abordarea metodologică ar trebui să se bazeze pe Manualul de măsurare a activității de voluntariat elaborat de Organizația Internațională a Muncii.

1.5.

CESE consideră că, în cadrul noilor produse statistice propuse de Comisie privind măsurarea globalizării, ar trebui incluse și anchete statistice care să permită măsurarea efectelor pozitive sau negative asupra pieței unice, cum ar fi impactul delocalizărilor asupra pieței forței de muncă din UE sau presiunea concurenței neloiale, bazată pe forță de muncă ieftină și evitarea respectării standardelor Organizației Internaționale a Muncii (OIM) în domeniul relațiilor de muncă, în special asupra sectorului industrial și de servicii european.

1.6.

CESE este de acord cu propunerea Comisiei privind demararea unei activități de cercetare pentru o viitoare anchetă socială la nivelul UE. Această anchetă ar trebui să includă și date referitoare la adecvarea sistemelor de securitate socială și a sustenabilității acestora în noul context demografic.

1.7.

În contextul creșterii fluxului migrației, CESE recomandă identificarea rapidă și corectarea deficiențelor anchetelor statistice referitoare la migrație și azil. Este necesară implementarea completă a programului privind integrarea statisticilor privind migrația, în cooperare cu serviciile naționale de statistică.

1.8.

CESE recomandă statelor membre să crească investițiile pentru dezvoltarea SSE, pentru ca acesta să poată acoperi cererea crescândă de date, dar și viteza de elaborare și diseminare a acestora.

1.9.

CESE revine cu solicitarea formulată în avizele (2) anterioare ca atât Eurostat, cât și instituțiile statistice naționale, să fie dotate cu cele mai bune resurse umane, materiale și de IT, deoarece acest lucru este indispensabil pentru îndeplinirea misiunilor tot mai importante pe care le presupune elaborarea de informații statistice de calitate într-un timp din ce în ce mai scurt.

1.10.

CESE recomandă ca eforturile Comisiei și ale SSE de ameliorare a calității datelor statistice, dar și de elaborare a unor noi produse statistice să nu conducă la creșterea excesivă a presiunii administrative pe furnizorii de date, gospodării sau întreprinderi.

1.11.

Având în vedere că partenerii sociali, dar și organizațiile societății civile pot avea o contribuție importantă în ceea ce privește ameliorarea produselor statistice, pentru ca acestea să răspundă mai bine solicitărilor de date, CESE sprijină propunerea Comisiei referitoare la dialogul periodic care ar trebui să existe între utilizatorii de date statistice și SSE.

2.1.

Propunerea de regulament (3) formulată de Comisia Europeană modifică Regulamentul (UE) nr. 99/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind programul statistic european pentru perioada 2013-2017, prin prelungirea acesteia pentru perioada 2018-2020.

2.2.

Conform Regulamentului (CE) nr. 223/2009, programul statistic european trebuie să asigure cadrul de elaborare, de producere și de difuzare a statisticilor europene pentru o perioadă care corespunde cadrului financiar multianual. Regulamentul (UE) nr. 99/2013 acoperă numai perioada 2013-2017, în vreme ce cadrul financiar multianual este valabil până în 2020. Se impune deci prelungirea programului statistic european până în 2020.

2.3.

Obiectivul propunerii este prelungirea PSE pentru perioada 2018-2020 și furnizarea sprijinului financiar de care SSE are nevoie pentru a putea:

2.4.

În urma analizei de impact și a consultării (4) părților interesate, Comisia a ales varianta de politică preferată, dintre cele cinci formulate inițial. Varianta 2c aleasă ar avea impactul cel mai favorabil asupra actualității datelor, datorită noilor acțiuni care vizează îmbunătățirea actualității statisticilor cu privire la inegalitate, la sărăcie și la lipsurile materiale, precum și a datelor din domeniile energiei și mediului.

2.5.

Bugetul alocat susținerii continuării PSE în perioada 2018-2020 este de 218,1 milioane EUR.

3.1.

Având în vedere necesitatea corelării programului statistic european cu cadrul financiar multianual, CESE se declară de acord și susține inițiativa Comisiei Europene care propune prelungirea actualului PSE pentru perioada 2018-2020.

3.2.

Varianta de politică preferată aleasă de Comisie presupune o mai bună corelare a indicatorilor statistici cu cele zece priorități politice ale Comisiei, prin ameliorarea instrumentelor statistice actuale, dar și elaborarea unor produse noi. CESE consideră că această opțiune răspunde cel mai bine solicitărilor utilizatorilor de date statistice, dar, în egală măsură, poate contribui la elaborarea unor produse statistice utile factorilor politici, care ar putea avea un suport statistic mai consistent în formularea politicilor în cadrul semestrului european.

3.3.

CESE salută inițiativa includerii în cadrul noilor produse statistice a anchetelor privind măsurarea progreselor pe baza obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. Ameliorarea produselor existente și dezvoltarea unora noi, necesare măsurării progreselor UE în raport cu cele 17 obiective și cele 169 de ținte ale Strategiei de Dezvoltare Durabilă a ONU, trebuie să constituie o prioritate pentru Sistemul Statistic European.

3.4.

Pentru o lungă perioadă de timp, la nivel global, indicatorul statistic folosit pentru măsurarea nivelului de dezvoltare a fost PIB (produsul intern brut). Comisia a recunoscut limitările acestui indicator în evaluarea corectă a nivelului de dezvoltare în domeniul social sau de mediu, în cadrul unei comunicări (5) din 2009. CESE revine asupra propunerilor din avizele (6) elaborate la acel moment și ulterior, pe care le consideră extrem de relevante în contextul propunerii de regulament formulate de Comisie.

3.5.

CESE revine asupra unei propuneri anterioare (7) și recomandă Comisiei să utilizeze oportunitatea prezentului regulament pentru introducerea de măsuri privind elaborarea de cercetări statistice la nivelul UE și al statelor membre care să dea posibilitatea evaluării valorii economice realizate prin munca de voluntariat. Abordarea metodologică ar trebui să se bazeze pe Manualul de măsurare a activității de voluntariat al OIM. Acesta conține o definiție descriptivă care evidențiază trei caracteristici fundamentale. Activitatea voluntară se definește prin acțiuni care: implică o muncă productivă, sunt neplătite, sunt neobligatorii și nu au utilitate în propria gospodărie.

3.6.

O mai bună integrare în cadrul conturilor naționale a indicatorilor sociali și de mediu este necesară. CESE încurajează Comisia să continue eforturile în acest domeniu în cadrul PSE 2018-2020.

3.7.

În ceea ce privește noile produse statistice privind măsurarea globalizării, CESE consideră că între acestea ar trebui incluse și anchete statistice care să permită măsurarea efectelor pozitive sau negative asupra pieței unice, cum ar fi impactul delocalizărilor asupra pieței forței de muncă în UE sau presiunea concurenței neloiale, bazată pe forță de muncă ieftină și evitarea respectării standardelor Organizației Internaționale a Muncii (OIM) în domeniul relațiilor de muncă, în special asupra sectorului industrial și de servicii european.

3.8.

CESE consideră că încrederea utilizatorilor de date statistice poate crește în măsura în care guvernele statelor membre implementează recomandarea (8) formulată de ESGAB (European Statistical Governance Advisory Board) privind stabilirea de CoCS (Commitments on Confidence in Statistics).

3.9.

CESE este de acord cu propunerea Comisiei privind demararea unei activități de cercetare pentru o viitoare anchetă socială la nivelul UE. Ținînd cont de fenomenul de îmbătrânire a populației europene, această anchetă ar trebui să includă și date referitoare la adecvarea sistemelor de securitate socială și a sustenabilității acestora în noul context demografic. De asemenea, ar trebui identificate rapid și corectate deficiențele anchetelor statistice referitoare la migrație și azil.

3.10.

CESE revine cu solicitarea formulată în avizele (9) anterioare ca atât Eurostat, cât și instituțiile statistice naționale, să fie dotate cu cele mai bune resurse umane, materiale și de IT, deoarece acest lucru este indispensabil pentru îndeplinirea misiunilor tot mai importante pe care le presupune elaborarea de informații statistice de calitate într-un timp din ce în ce mai scurt. CESE recomandă statelor membre să crească investițiile pentru dezvoltarea SSE pentru ca acesta să poată acoperi cererea crescândă de date, dar și viteza de elaborare și diseminare a acestora.

3.11.

CESE recomandă ca eforturile Comisiei și ale SSE de ameliorare a calității datelor statistice, dar și de elaborare a unor noi produse statistice să nu conducă la creșterea semnificativă a presiunii administrative pe furnizorii de date, gospodării sau întreprinderi.

3.12.

CESE sprijină propunerea Comisiei referitoare la dialogul periodic care ar trebui să existe între utilizatorii de date statistice și SSE. Organizațiile societății civile pot avea o contribuție importantă în ceea ce privește ameliorarea produselor statistice, pentru ca acestea să răspundă mai bine solicitărilor de date. În raportul său anual pentru anul 2016, ESGAB a formulat o propunere în acest sens.

10.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/57

Raportor:

Alberto MAZZOLA