28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/1

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/2

1)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, coroborat cu articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd ca principii de bază egalitatea în fața legii și nediscriminarea, aplicate în privința normelor cuprinse la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/72/[CE] (1), în măsura în care prin acestea se urmărește printre altele realizarea unei piețe concurențiale și nediscriminatorii a energiei electrice, care să nu poată fi modificată decât din rațiuni de interes economic general, printre care protecția mediului, se opun instituirii unor taxe aplicabile exclusiv întreprinderilor producătoare de energie electrică ce utilizează energia nucleară, în cazul în care scopul principal al acestor taxe nu este protejarea mediului, ci creșterea veniturilor sistemului financiar din sectorul energiei electrice, cu consecința că aceste întreprinderi contribuie cu o pondere mai mare la finanțarea deficitului tarifar în raport cu alte întreprinderi care desfășoară aceeași activitate?

2)

Pe o piață competitivă și nediscriminatorie a energiei electrice, legislația europeană permite impunerea unor taxe de mediu, justificate de poluarea inerentă generată de activitatea nucleară, în lipsa unor prevederi legislative [naționale] clare – se invocă o prevedere în preambulul legii, însă, în ceea ce privește taxa pe producerea de combustibil nuclear uzat și de deșeuri radioactive, partea dispozitivă a legii nu se referă la internalizarea costurilor care trebuie acoperite, iar în ceea ce privește depozitarea deșeurilor radioactive există de asemenea o lipsă de claritate, în condițiile în care costul gestionării și al depozitării este deja acoperit prin alte taxe, nu se stabilește în mod clar destinația sumelor încasate, iar întreprinderile vizate trebuie să își asume răspunderea civilă aferentă până la suma de 1,2 miliarde [de euro]?

3)

Cerința prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din directiva menționată, potrivit căreia obligațiile impuse în interes economic general, inclusiv protecția mediului, trebuie să fie clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat, este îndeplinită în cazul în care obiectivul privind mediul și caracteristicile ce definesc taxele de mediu nu sunt descrise în mod concret în partea dispozitivă a legii?

4)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd principiile egalității și nediscriminării, precum și articolele 3 și 5 din Directiva 2005/89/CE (2), care urmăresc să garanteze „buna funcționare a pieței interne a energiei electrice” invitând statele membre să se asigure că „orice măsuri adoptate în conformitate cu prezenta directivă nu sunt discriminatorii și nu constituie o sarcină nerezonabilă pentru actorii de pe piață” se opun unei reglementări naționale care plasează finanțarea deficitului tarifar în sarcina ansamblului întreprinderilor din sectorul energiei electrice (cu excepția celor hidroelectrice, clasificate drept utilizatoare de surse regenerabile), dar care impune întreprinderilor nuclear-electrice o povară fiscală deosebit de ridicată (acestora revenindu-le o responsabilitate contributivă sporită în comparație cu alte întreprinderi care activează pe piața energiei electrice fără a fi obligate să suporte aceste cheltuieli, unele dintre ele fiind chiar mai poluante) din considerente legate de protecția mediului sub aspectul riscurilor și al incertitudinilor inerente activităților nucleare, fără specificarea costurilor și fără a prevedea că veniturile obținute vor fi utilizate în scopul protecției mediului, în condițiile în care gestionarea și depozitarea deșeurilor nucleare fac obiectul altor taxe, iar întreprinderile nuclear-electrice își asumă o răspundere civilă, producându-se astfel denaturarea liberei concurențe impuse de cerințele pieței interne liberalizate prin favorizarea altor producători de energie electrică care nu sunt supuși unor taxe de mediu deși utilizează surse de energie mai poluante?

5)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, se opune unei taxe pe producerea de combustibil nuclear uzat și de deșeuri radioactive rezultate din generarea de energie nuclear-electrică, care se aplică numai industriei producătoare de energie nucleară și care exclude orice alt sector ce ar putea genera astfel de deșeuri, cu consecința că alte întreprinderi care desfășoară activități ce utilizează materiale sau surse nucleare nu sunt supuse acestei taxe în pofida impactului lor asupra valorilor privind protecția mediului?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/3

1)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, coroborat cu articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd ca principii de bază egalitatea în fața legii și nediscriminarea, aplicate în privința normelor cuprinse la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/72/[CE] (1), în măsura în care prin acestea se urmărește printre altele realizarea unei piețe concurențiale și nediscriminatorii a energiei electrice, care să nu poată fi modificată decât din rațiuni de interes economic general, printre care protecția mediului, se opun instituirii unor taxe aplicabile exclusiv întreprinderilor producătoare de energie electrică ce utilizează energia nucleară, în cazul în care scopul principal al acestor taxe nu este protejarea mediului, ci creșterea veniturilor sistemului financiar din sectorul energiei electrice, cu consecința că aceste întreprinderi contribuie cu o pondere mai mare la finanțarea deficitului tarifar în raport cu alte întreprinderi care desfășoară aceeași activitate?

2)

Pe o piață competitivă și nediscriminatorie a energiei electrice, legislația europeană permite impunerea unor taxe de mediu, justificate de poluarea inerentă generată de activitatea nucleară, în lipsa unor prevederi legislative [naționale] clare – se invocă o prevedere în preambulul legii, însă, în ceea ce privește taxa pe producerea de combustibil nuclear uzat și de deșeuri radioactive, partea dispozitivă a legii nu se referă la internalizarea costurilor care trebuie acoperite, iar în ceea ce privește depozitarea deșeurilor radioactive există de asemenea o lipsă de claritate, în condițiile în care costul gestionării și al depozitării este deja acoperit prin alte taxe, nu se stabilește în mod clar destinația sumelor încasate, iar întreprinderile vizate trebuie să își asume răspunderea civilă aferentă până la suma de 1,2 miliarde [de euro]?

3)

Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2009/72/CE, potrivit căruia obligațiile impuse în interes economic general, inclusiv protecția mediului, trebuie să fie clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat, se opune taxelor instituite de Legea nr. 15/2012 în cazul în care obiectivul privind mediul și caracteristicile ce definesc taxele de mediu nu sunt descrise în mod concret în partea dispozitivă a legii?

4)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd principiile egalității și nediscriminării, precum și articolele 3 și 5 din Directiva 2005/89/CE (2), care urmăresc să garanteze „buna funcționare a pieței interne a energiei electrice” invitând statele membre să se asigure că „orice măsuri adoptate în conformitate cu prezenta directivă nu sunt discriminatorii și nu constituie o sarcină nerezonabilă pentru actorii de pe piață” se opun unei reglementări naționale care plasează finanțarea deficitului tarifar în sarcina ansamblului întreprinderilor din sectorul energiei electrice (cu excepția celor hidroelectrice, clasificate drept utilizatoare de surse regenerabile), dar care impune întreprinderilor nuclear-electrice o povară fiscală deosebit de ridicată (acestora revenindu-le o responsabilitate contributivă sporită în comparație cu alte întreprinderi care activează pe piața energiei electrice fără a fi obligate să suporte aceste cheltuieli, unele dintre ele fiind chiar mai poluante) din considerente legate de protecția mediului sub aspectul riscurilor și al incertitudinilor inerente activităților nucleare, fără specificarea costurilor și fără a prevedea că veniturile obținute vor fi utilizate în scopul protecției mediului, în condițiile în care gestionarea și depozitarea deșeurilor nucleare fac obiectul altor taxe, iar întreprinderile nuclear-electrice își asumă o răspundere civilă, producându-se astfel denaturarea liberei concurențe impuse de cerințele pieței interne liberalizate prin favorizarea altor producători de energie electrică care nu sunt supuși unor taxe de mediu deși utilizează surse de energie mai poluante?

5)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, se opune unei taxe pe producerea de combustibil nuclear uzat și de deșeuri radioactive rezultate din generarea de energie nuclear-electrică, care se aplică numai industriei producătoare de energie nucleară și care exclude orice alt sector ce ar putea genera astfel de deșeuri, cu consecința că alte întreprinderi care desfășoară activități ce utilizează materiale sau surse nucleare nu sunt supuse acestei taxe în pofida impactului lor asupra valorilor privind protecția mediului?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/4

1)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, coroborat cu articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd ca principii de bază egalitatea în fața legii și nediscriminarea, aplicate în privința normelor cuprinse la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/72/[CE] (1), în măsura în care prin acestea se urmărește printre altele realizarea unei piețe concurențiale și nediscriminatorii a energiei electrice, care să nu poată fi modificată decât din rațiuni de interes economic general, printre care protecția mediului, se opun instituirii unor taxe aplicabile exclusiv întreprinderilor producătoare de energie electrică ce utilizează energia nucleară, în cazul în care scopul principal al acestor taxe nu este protejarea mediului, ci creșterea veniturilor sistemului financiar din sectorul energiei electrice, cu consecința că aceste întreprinderi contribuie cu o pondere mai mare la finanțarea deficitului tarifar în raport cu alte întreprinderi care desfășoară aceeași activitate?

2)

Pe o piață competitivă și nediscriminatorie a energiei electrice, legislația europeană permite impunerea unor taxe de mediu, justificate de poluarea inerentă generată de activitatea nucleară, în lipsa unor prevederi legislative [naționale] clare – se invocă o prevedere în preambulul legii, însă, în ceea ce privește taxa pe producerea de combustibil nuclear uzat și de deșeuri radioactive, partea dispozitivă a legii nu se referă la internalizarea costurilor care trebuie acoperite, iar în ceea ce privește depozitarea deșeurilor radioactive există de asemenea o lipsă de claritate, în condițiile în care costul gestionării și al depozitării este deja acoperit prin alte taxe, nu se stabilește în mod clar destinația sumelor încasate, iar întreprinderile vizate trebuie să își asume răspunderea civilă aferentă până la suma de 1,2 miliarde [de euro]?

3)

Cerința prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din directiva menționată, potrivit căreia obligațiile impuse în interes economic general, inclusiv protecția mediului, trebuie să fie clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat, este îndeplinită în cazul în care obiectivul privind mediul și caracteristicile ce definesc taxele de mediu nu sunt descrise în mod concret în partea dispozitivă a legii?

4)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd principiile egalității și nediscriminării, precum și articolele 3 și 5 din Directiva 2005/89/CE (2), care urmăresc să garanteze „buna funcționare a pieței interne a energiei electrice” invitând statele membre să se asigure că „orice măsuri adoptate în conformitate cu prezenta directivă nu sunt discriminatorii și nu constituie o sarcină nerezonabilă pentru actorii de pe piață” se opun unei reglementări naționale care plasează finanțarea deficitului tarifar în sarcina ansamblului întreprinderilor din sectorul energiei electrice (cu excepția celor hidroelectrice, clasificate drept utilizatoare de surse regenerabile), dar care impune întreprinderilor nuclear-electrice o povară fiscală deosebit de ridicată (acestora revenindu-le o responsabilitate contributivă sporită în comparație cu alte întreprinderi care activează pe piața energiei electrice fără a fi obligate să suporte aceste cheltuieli, unele dintre ele fiind chiar mai poluante) din considerente legate de protecția mediului sub aspectul riscurilor și al incertitudinilor inerente activităților nucleare, fără specificarea costurilor și fără a prevedea că veniturile obținute vor fi utilizate în scopul protecției mediului, în condițiile în care gestionarea și depozitarea deșeurilor nucleare fac obiectul altor taxe, iar întreprinderile nuclear-electrice își asumă o răspundere civilă, producându-se astfel denaturarea liberei concurențe impuse de cerințele pieței interne liberalizate prin favorizarea altor producători de energie electrică care nu sunt supuși unor taxe de mediu deși utilizează surse de energie mai poluante?

5)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, se opune unei taxe pe producerea de combustibil nuclear uzat și de deșeuri radioactive rezultate din generarea de energie nuclear-electrică, care se aplică numai industriei producătoare de energie nucleară și care exclude orice alt sector ce ar putea genera astfel de deșeuri, cu consecința că alte întreprinderi care desfășoară activități ce utilizează materiale sau surse nucleare nu sunt supuse acestei taxe în pofida impactului lor asupra valorilor privind protecția mediului?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/6

1)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, coroborat cu articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd ca principii de bază egalitatea în fața legii și nediscriminarea, aplicate în privința normelor cuprinse la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/72/[CE] (1), în măsura în care prin acestea se urmărește printre altele realizarea unei piețe concurențiale și nediscriminatorii a energiei electrice, care să nu poată fi modificată decât din rațiuni de interes economic general, printre care protecția mediului, se opun instituirii unor taxe aplicabile exclusiv întreprinderilor producătoare de energie electrică ce utilizează energia nucleară, în cazul în care scopul principal al acestor taxe nu este protejarea mediului, ci creșterea veniturilor sistemului financiar din sectorul energiei electrice, cu consecința că aceste întreprinderi contribuie cu o pondere mai mare la finanțarea deficitului tarifar în raport cu alte întreprinderi care desfășoară aceeași activitate?

2)

Pe o piață competitivă și nediscriminatorie a energiei electrice, legislația europeană permite impunerea unor taxe de mediu, justificate de poluarea inerentă generată de activitatea nucleară, în lipsa unor prevederi legislative [naționale] clare – se invocă o prevedere în preambulul legii, însă, în ceea ce privește taxa pe producerea de combustibil nuclear uzat și de deșeuri radioactive, partea dispozitivă a legii nu se referă la internalizarea costurilor care trebuie acoperite, iar în ceea ce privește depozitarea deșeurilor radioactive există de asemenea o lipsă de claritate, în condițiile în care costul gestionării și al depozitării este deja acoperit prin alte taxe, nu se stabilește în mod clar destinația sumelor încasate, iar întreprinderile vizate trebuie să își asume răspunderea civilă aferentă până la suma de 1,2 miliarde [de euro]?

3)

Cerința prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din directiva menționată, potrivit căreia obligațiile impuse în interes economic general, inclusiv protecția mediului, trebuie să fie clar definite, transparente, nediscriminatorii și ușor de verificat, este îndeplinită în cazul în care obiectivul privind mediul și caracteristicile ce definesc taxele de mediu nu sunt descrise în mod concret în partea dispozitivă a legii?

4)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevăd principiile egalității și nediscriminării, precum și articolele 3 și 5 din Directiva 2005/89/CE (2), care urmăresc să garanteze „buna funcționare a pieței interne a energiei electrice” invitând statele membre să se asigure că „orice măsuri adoptate în conformitate cu prezenta directivă nu sunt discriminatorii și nu constituie o sarcină nerezonabilă pentru actorii de pe piață” se opun unei reglementări naționale care plasează finanțarea deficitului tarifar în sarcina ansamblului întreprinderilor din sectorul energiei electrice (cu excepția celor hidroelectrice, clasificate drept utilizatoare de surse regenerabile), dar care impune întreprinderilor nuclear-electrice o povară fiscală deosebit de ridicată (acestora revenindu-le o responsabilitate contributivă sporită în comparație cu alte întreprinderi care activează pe piața energiei electrice fără a fi obligate să suporte aceste cheltuieli, unele dintre ele fiind chiar mai poluante) din considerente legate de protecția mediului sub aspectul riscurilor și al incertitudinilor inerente activităților nucleare, fără specificarea costurilor și fără a prevedea că veniturile obținute vor fi utilizate în scopul protecției mediului, în condițiile în care gestionarea și depozitarea deșeurilor nucleare fac obiectul altor taxe, iar întreprinderile nuclear-electrice își asumă o răspundere civilă, producându-se astfel denaturarea liberei concurențe impuse de cerințele pieței interne liberalizate prin favorizarea altor producători de energie electrică care nu sunt supuși unor taxe de mediu deși utilizează surse de energie mai poluante?

5)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care consacră principiul „poluatorul plătește”, se opune unei taxe pe producerea de combustibil nuclear uzat și de deșeuri radioactive rezultate din generarea de energie nuclear-electrică, care se aplică numai industriei producătoare de energie nucleară și care exclude orice alt sector ce ar putea genera astfel de deșeuri, cu consecința că alte întreprinderi care desfășoară activități ce utilizează materiale sau surse nucleare nu sunt supuse acestei taxe în pofida impactului lor asupra valorilor privind protecția mediului?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/7

1)

Articolul 12 alineatul (1) din Decizia-cadru 2006/783/JAI (1) poate fi interpretat în sensul că, în cazul executării în Țările de Jos a unei hotărâri de confiscare transmise de un stat emitent, poate fi aplicată privarea de libertate pentru datorii prevăzută la articolul 577c din Codul de procedură penală, având în vedere, de asemenea, hotărârea Hoge Raad [Curtea Supremă] din 20 decembrie 2011, care statuează că privarea de libertate pentru datorii trebuie considerată drept pedeapsă în sensul articolului 7 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale?

2)

Faptul că dreptul statului emitent admite, de asemenea, posibilitatea aplicării privării de libertate pentru datorii este relevant pentru posibilitatea de a aplica privarea de libertate pentru datorii?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/8

—

anularea Hotărârii Camerei a opta a Tribunalului din 30 noiembrie 2017 (T-475/16);

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/8

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/9

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/9

1)

Articolul 6 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2002/65/CE (1) trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții sau unei practici naționale precum cea din procedura principală, care nu exclude dreptul de retragere în cazul contractelor de credit încheiate la distanță, dacă contractul este deja complet executat de ambele părți, la cererea expresă a consumatorului, înainte ca acesta să își exercite dreptul de retragere?

2)

Articolul 4 alineatul (2), articolul 5 alineatul (1), articolul 6 alineatul (1) al doilea paragraf a doua liniuță și articolul 6 alineatul (6) din Directiva 2002/65/CE trebuie interpretate în sensul că la analizarea corectei comunicări a informațiilor prevăzute în dreptul național în conformitate cu articolul 5 alineatul (1), articolul 3 alineatul (1) punctul 3 litera (a) din Directiva 2002/65/CE și a exercitării de către consumator a dreptului de retragere în temeiul dreptului național, trebuie avut în vedere consumatorul mediu normal informat, suficient de atent și de avizat, ținând cont de toate aspectele relevante și de toate circumstanțele asociate cu încheierea acestui contract?

3)

În cazul unui răspuns negativ la prima și la a doua întrebare:

Articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2002/65/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții de drept național, care prevede că, după comunicarea retragerii dintr-un contract de credit de consum încheiat la distanță, furnizorul trebuie să îi restituie consumatorului, pe lângă suma pe care a primit-o în executarea acestui contract, și o compensație pentru utilizarea acestei sume?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/10

1)

Articolul 3 alineatele (2), (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 1484/95 (1) coroborat cu articolul 141 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 (2) trebuie interpretat în sensul că prin mecanismul de control prezentat în acestea, inclusiv în cazul unui control ulterior, nu se urmărește decât să se garanteze că autorităților competente li se pot comunica în timp util fapte sau circumstanțe legate de tranzacții succesive, care ar putea pune la îndoială corectitudinea prețului de import CIF declarat și care ar putea conduce la investigații ulterioare?

Sau abordarea opusă este cea corectă, iar mecanismul de control prezentat la articolul 3 alineatele (2), (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 1484/95, inclusiv în cazul unui control ulterior, trebuie interpretat în sensul că una sau mai multe revânzări ale lotului efectuate de importator pe piața comunitară, la un preț mai mic decât prețul de import CIF declarat, majorat cu valoarea taxelor la import datorate, nu îndeplinesc condițiile (de comercializare) impuse pe piața comunitară, astfel că se datorează deja, pentru acest motiv, taxe suplimentare? Este relevant, pentru răspunsul la această ultimă întrebare dacă revânzarea sau revânzările efectuate de importator, menționate anterior, au avut loc la un preț mai mic decât prețul reprezentativ în vigoare? Este important, în acest context, faptul că prețul reprezentativ din perioada anterioară datei de 11 septembrie 2009 a fost calculat în alt mod decât în perioada posterioară acestei date? De asemenea, este relevant pentru răspunsul la aceste întrebări dacă cumpărătorii din Uniune sunt întreprinderi afiliate importatorului?

2)

Dacă din răspunsul la întrebările prezentate la punctul 1 reiese că revânzarea în pierdere constituie un indiciu suficient pentru a respinge prețul de import CIF declarat, cum trebuie stabilită valoarea taxelor suplimentare datorate? Această bază de calcul trebuie stabilită în funcție de metodele prevăzute pentru stabilirea valorii în vamă, la articolele 29-31 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 (3) al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar? Sau această bază de calcul trebuie stabilită exclusiv pe baza prețului reprezentativ în vigoare? Articolul 141 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 se opune ca prețul reprezentativ stabilit în perioada anterioară datei de 11 septembrie 2009 să fie utilizat în această perioadă?

3)

Dacă din răspunsul la întrebările 1 și 2 reiese că, pentru a se stabili dacă sunt datorate taxe suplimentare, este esențial faptul că produsele importate au fost revândute în pierdere pe piața comunitară și, în acest caz, pentru calcularea valorii taxelor suplimentare datorate trebuie luat ca bază de calcul prețul reprezentativ, articolul 3 alineatele (2), (4) și (5) din Regulamentul (CE) 1484/95 este compatibil cu articolul 141 din Regulamentul nr. 1234/2007 în lumina Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 13 decembrie 2001, Kloosterboer Rotterdam B.V., C 317/99, EU:C:2001:681?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/11

1)

Articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 (1) trebuie interpretat în sensul că un pasager care, în temeiul Directivei 90/[314]/CEE (2) privind pachetele de servicii pentru călătorii (transpusă în dreptul național), are dreptul să solicite tour operatorului său rambursarea costului biletului său, nu mai poate solicita o rambursare din partea transportatorului aerian?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1, un pasager poate totuși să solicite din partea transportatorului aerian rambursarea costului biletului său, dacă este plauzibil că tour operatorul său, în cazul în care acesta ar fi ținut răspunzător, se află în incapacitate financiară de a rambursa efectiv costul biletului, iar tour operatorul nu a luat nicio măsură de garanție pentru a asigura rambursarea?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/12

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/12

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/13

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/13

1)

bunul achiziționat va fi destinat, prin prelucrarea și transferul său ulterior, activității economice a întreprinzătorului respectiv,

2)

se vor efectua operațiuni supuse TVA-ului, cu ocazia reintroducerii bunului achiziționat în circuitul comercial, iar

3)

legislația aplicabilă în acest stat membru nu permite întreprinzătorului sau profesionistului să deducă, în astfel de operațiuni, sumele achitate pentru impozitul respectiv cu ocazia celei dintâi dintre achizițiile menționate?

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/14

—

Constatarea faptului că, prin introducerea la articolul 13 punctele 1-3 din Legea din 12 iulie de modificare a Legii privind organizarea instanțelor de drept comun, a unei vârste de pensionare diferite pentru femei și bărbați care ocupă funcțiile de judecători la instanțele de drept comun, de judecători la Curtea Supremă (Sąd Najwyższy) și de procurori, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 157 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și al articolului 5 litera (a) și al articolului 9 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformare) (1) și că

—

prin reducerea, la articolul 13 alineatul (1) din legea menționată, a vârstei de pensionare a judecătorilor de la instanțele de drept comun, conferind ministrului justiției posibilitatea de a prelungi durata mandatului judecătorilor în temeiul articolului 1 punctul 26 literele (b) și (c) din legea menționată, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană și ale articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

—

obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/15

—

operațiunea „sale lease back” este formată prin acordarea combinată și simultană a unui drept de emfiteoză (un drept real temporar) de către persoana impozabilă în favoarea a două instituții financiare și a unui leasing de către aceste două instituții financiare persoanei impozabile;

—

această operațiune „sale lease back” constituie o operațiune pur financiară pentru a spori lichiditățile persoanei impozabile;

—

operațiunea „sale lease back” (preluare de leasing) nu a fost supusă TVA-ului;

—

bunul imobil de capital a rămas în posesia persoanei impozabile și a fost utilizat pentru activitatea impozabilă a contribuabilului, în mod continuu și durabil, atât înainte, cât și după operațiune.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/16

—

Constatarea că, prin neadoptarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă (1) și, în orice caz, prin necomunicarea acestora Comisiei, Republica Polonă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 43 din această directivă;

—

obligarea Republicii Polone, în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei penalități cominatorii în cuantum de 87 612 euro pe zi, începând de la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, pentru neîndeplinirea obligației de informare cu privire la măsurile de transpunere a Directivei 2014/26/UE;

—

obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/17

—

anularea hotărârii atacate;

—

soluționarea acțiunii în primă instanță în sensul admiterii acesteia și al anulării, pe cale de consecință, a articolelor 1-5 din Decizia (UE) 2016/154 a Comisiei din 22 iulie 2015 privind ajutorul de stat SA.13869 (C 68/2002) (ex NN 80/2002) (1);

—

pronunțarea în mod definitiv cu privire la primul motiv și la primul aspect al celui de al doilea motiv al acțiunii în primă instanță, admiterea acestui prim aspect al celui de al doilea motiv și, pe cale de consecință, stabilirea faptului că principiul operatorului în economia de piață este aplicabil măsurii în litigiu;

—

trimiterea litigiului spre rejudecare altui complet de judecată al Tribunalului pentru a se pronunța cu privire la celelalte motive și argumente dezvoltate de recurentă în cererea sa introductivă din 22 decembrie 2015 și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță;

—

trimiterea litigiului spre rejudecare altui complet de judecată al Tribunalului pentru a se pronunța cu privire la toate motivele și argumentele dezvoltate de recurentă în cererea sa introductivă din 22 decembrie 2015 (inclusiv cu privire la motivele dezvoltate cu titlu subsidiar) și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță;

—

obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/18

—

Republica Italiană solicită Curţii, în conformitate cu articolele 56 şi 58 din Statutul Curţii de Justiţie, anularea Hotărârii pronunţate de Tribunalul Uniunii Europene la 25 ianuarie 2018, notificată la 29 ianuarie 2018, în cauza T-91/16, având ca obiect anularea Deciziei C(2015) 9413 a Comisiei din 17 decembrie 2015, notificată la 18 decembrie 2015, privind reducerea contribuţiei din Fondul Social European pentru Programul operațional pentru regiunea Sicilia care se integrează în cadrul comunitar de sprijin pentru intervențiile structurale în regiunile italiene vizate de obiectivul nr. 1 (POR Sicilia 2000-2006), precum şi anularea acestei din urmă decizii.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/20

1)

Respinge acțiunea.

2)

O obligă pe doamna H la plata cheltuielilor de judecată.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/20

1)

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)

Alcogroup și Alcodis suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană, inclusiv cele aferente procedurii măsurilor provizorii.

3)

Orde van Vlaamse Balies, Ordre des barreaux francophones et germanophone și Ordre français des avocats du barreau de Bruxelles suportă propriile cheltuieli de judecată ocazionate de prezenta procedură.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/21

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)

Revocă Ordonanța din 10 noiembrie 2016, Valencia Club de Fútbol/Comisia (T-732/16 R).

3)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/22

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)

Revocă Ordonanța din 11 noiembrie 2016, Hércules Club de Fútbol/Commission (T-766/16 R).

3)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/22

1)

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)

Obligă Eco-Bat Technologies Ltd, Berzelius Metall GmbH și Société traitements chimiques des métaux (STCM) la plata cheltuielilor de judecată.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/23

1)

Respinge acţiunea ca inadmisibilă.

2)

Îl obligă pe UD la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum şi a celor efectuate de Comisia Europeană.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/23

—

modificarea în totalitate a deciziei atacate;

—

dispunerea înregistrării mărcii.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1001/2017.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/24

—

anularea notei de debit nr. 2017-1635, emisă de secretarul general al Parlamentului European;

—

anularea deciziei de recuperare adoptate de secretarul general al Parlamentului European la 30 noiembrie 2017, pentru suma de 264 196,11 euro.

1.

Primul motiv întemeiat pe faptul că în decizia secretarului general, concluziile privind rambursarea cheltuielilor de călătorie și asistenții parlamentari acreditați sunt contrare realității obiective. Reclamantul a solicitat numai rambursarea cheltuielilor de călătorie în cazurile în care avea dreptul la aceasta în temeiul prevederilor Deciziei nr. 2009/C 159/01 a Biroului Parlamentului European de stabilire a normelor de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European.

Asistenții parlamentari acreditați la care face trimitere decizia, care au o legătură contractuală cu Parlamentul European, au îndeplinit atribuții de asistență în vederea desfășurării funcțiilor de membru ale reclamantului la Bruxelles și la Strasbourg.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului egalității armelor

Reclamantul nu a avut acces la probele în susținerea faptelor cuprinse în decizia secretarului general. Deși a solicitat aceasta în scris, secretarul general nu i-a transmis probele menționate, împiedicându-l astfel în orice moment să prezinte observații cu privire la fond. Decizia secretarului general, pe care se bazează nota de debit, ca act juridic care îl lezează pe reclamant, a fost adoptat cu încălcarea principiilor de procedură imparțială și echitabilă și de egalitate a armelor și a dreptului la apărare al reclamantului.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că decizia secretarului general cuprinde o eroare de drept atunci când se referă la sarcina probei. Spre deosebire de cele afirmate în decizia secretarului general, argumentele prezentate la punctul 54 din Hotărârea Tribunalului din 10 octombrie 2014 pronunțată în cauza T-479/13, Marciani/Parlamentul, nu pot fi considerate relevante în prezenta cauză tocmai deoarece în cazul deputatului Marciani trebuia să se aplice respectivul Regulament NCI (Normele privind cheltuielile și indemnizațiile deputaților în Parlamentul European), pe când în timpul mandatului de deputat al reclamantului era deja în vigoare Regulamentul (CE) nr. 160/2009 al Consiliului.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe lipsa de temei juridic a restituirii retribuției acordate asistenților parlamentari acreditați. Acest motiv cuprinde două aspecte:

Primul aspect al celui de al patrulea motiv se întemeiază pe inexistența unei relații juridice între reclamant și Parlamentul European. Începând de la intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 160/2009, raportul juridic se stabilește între asistentul parlamentar acreditat și Parlamentul European, iar nu între acesta și deputat, iar Parlamentul European nu rambursează cheltuielile, ci plătește o retribuție. În ceea ce privește raportul de muncă al asistenților parlamentari acreditați, reclamantul nu are nicio relație contractuală cu Parlamentul European. Parlamentul European nu a plătit reclamantului retribuția corespunzătoare a asistentului parlamentar acreditat. În lipsa unei relații și a unui temei juridic, reclamantului nu poate avea nicio obligație de rambursare către Parlamentul European.

Cea de a doua parte a celui de al patrulea motiv se întemeiază pe faptul că din activitatea exterioară serviciului asistenților parlamentari acreditați nu reiese niciun drept la restituirea retribuției plătite. Articolul 12 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene nu interzice desfășurarea unei activități exterioare serviciului, ci doar impune obținerea acordului corespunzător al autorității împuternicite să facă numiri. În schimb, în cazul în care nu se solicită consimțământul, reglementarea nu prevede sancțiuni sub forma restituirii integrale a retribuției acordate.

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe interdicția aplicării retroactive a unei norme care stabilește o obligație. La punctul 8 din decizia secretarului general se face trimitere, între temeiurile juridice ale concluziei la care s-a ajuns, la articolul 39a din Dispozițiile generale de punere în aplicare, în pofida faptului că Decizia nr. 2015/C 397/03 a Biroului Parlamentului European, prin care se modifică Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European este aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2016, astfel încât nu poate fi aplicabilă în prezentul litigiu.

6.

Al șaselea motiv întemeiat pe neîndeplinirea obligației de motivare și pe încălcarea principiului proporționalității, în măsura în care privește determinarea cuantumului. Suma solicitată nu este justificată în detaliu, și nici prin intermediul unei metode de calcul, și presupune că asistentul parlamentar nu a lucrat niciodată pentru reclamant.

7.

Al șaptelea motiv întemeiat pe faptul că s-a efectuat o evaluare a documentului justificativ al datei călătoriei anexat la rambursarea cheltuielilor de călătorie care se îndepărtează de la scopul acestuia și s-au dedus din acesta concluzii neîntemeiate.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/26

—

obligarea pârâtelor să plătească reclamantelor cuantumurile indicate în tabelul anexat la prezenta cerere plus dobânzile aferente perioadei cuprinse între 26 martie 2013 și data pronunțării hotărârii Tribunalului;

—

obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

—

constatarea răspunderii extracontractuale a Uniunii Europene și/sau a instituțiilor pârâte;

—

stabilirea procedurii care trebuie urmată pentru a determina prejudiciul recuperabil care a fost efectiv suferit de reclamante; și

—

obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/26

—

anularea, în temeiul articolului 263 TFUE, a Deciziei SNC-2016-0026 a Băncii Centrale Europene din 14 martie 2018;

—

declararea, în temeiul articolului 277 TFUE, ca nelegal a articolului 18 alineatul (6) din Regulamentul MUS (1) și, prin urmare, anularea deciziei menționate și

—

obligarea BCE la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că BCE a încălcat articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul MUS și articolul 49 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât a impus o sancțiune administrativă pecuniară pe baza unui cadru juridic întemeiat pe dispoziții de drept al Uniunii și de drept național lipsite de efect direct

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că BCE a încălcat articolul 132 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 468/2014 (4), întrucât a dispus publicarea unei sancțiuni administrative pecuniare sub formă neanonimizată

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că articolul 18 alineatul (6) din Regulamentul MUS este nelegal și încalcă articolul 263 al șaselea paragraf TFUE și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, întrucât impune o obligație de a publica o sancțiune administrativă pecuniară indiferent dacă reclamanta intenționează să introducă o acțiune în fața Tribunalului în termenul prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/28

—

anularea deciziei atacate;

—

declararea nulității modelului industrial, proprietatea titularului, înregistrat cu numărul 1 783 655-0002, pentru motivele enumerate în cererea introductivă;

—

obligarea celeilalte părți din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs și titulara desenului sau modelului industrial la plata cheltuielilor efectuate în fața camerei de recurs, potrivit articolului 190 din Regulamentul de procedură al Tribunalului;

—

obligarea EUIPO și a eventualei interveniente la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta procedură.

—

greșita interpretare și aplicare a articolului 6 din Regulamentul privind desenele sau modelele industriale comunitare;

—

încălcarea articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul privind desenele sau modelele industriale comunitare;

—

încălcarea articolului 25 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul privind desenele sau modelele industriale comunitare.

28.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 182/29

—

declararea prezentei acțiuni ca fiind admisibilă și întemeiată;

—

anularea deciziei din 26 martie 2018 prin care Comisia Europeană a respins oferta consorțiului în care reclamanta este lider pentru lotul nr. 3 în cadrul cererii de oferte „Framework contract for the implementation of external aid 2018 (SIEA EUROPAID/138778/DH/SER/MULTI” (denumită în continuare „cererea de oferte”) privind un contract-cadru care are ca obiect furnizarea de servicii în favoarea statelor terțe beneficiare ale ajutorului exterior al Uniunii Europene și atribuirea lotului nr. 3 altor zece ofertanți,

—

în cadrul măsurilor de organizare a procedurii (conform articolului 55 din Regulamentul de procedură al Tribunalului), invitarea pârâtei să prezinte (i) caracteristicile și avantajele celor zece oferte reținute pentru lotul nr. 3, precum și punctajele acestora pentru subpoziţiile 1.1, 1.2, 1.3, 1.4, 1.5, 1.6 din cadrul poziţiei Organizare Globală și Metodologie („Global Organisation and Methodology”) și punctajele obținute de cele zece oferte reținute pentru lotul nr. 3 pentru poziţia Tehnică („Technical score”) și pentru poziţia Finanțe („Financial score”) și (ii) raportul detaliat al Comitetului de evaluare;

—

declararea ca admisibilă și întemeiată a cererii de daune interese pentru un cuantum brut de 2 400 000 de euro;

—

obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 106 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, p.1) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”) și a articolului 4 din Instrucțiunile pentru ofertanți („Instructions to Tenderers”) (denumite în continuare „instrucțiunile”). O astfel de încălcare ar fi fost săvârşită de Comisie prin faptul că aceasta din urmă nu ar fi exclus un ofertant care aparține unuia dintre consorțiile câștigătoare, ca urmare a unor nereguli.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a Comisiei și pe încălcarea dispozițiilor articolului 110 alineatul (5) din Regulamentul financiar, a articolului 151 din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, p.1) (denumit în continuare „Regulamentul de aplicare”), a obligației care decurge din articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) de respectare a principiului bunei administrări și a articolului 15 alineatul (3) din instrucțiuni întrucât Comisia nu ar fi efectuat o examinare suficient de atentă a ofertelor anormal de mici.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare astfel cum rezultă din articolul 113 alineatul (2) din Regulamentul financiar și din articolul 161 alineatul (1) din Regulamentul de aplicare.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la o cale de atac eficientă prevăzut la articolul 47 din cartă.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament, nediscriminării și garantării unei concurențe loiale, a articolului 102 alineatele (1) și (2) din Regulamentul financiar ca urmare a nelegalității dispozițiilor articolului 7 din instrucțiuni.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări astfel cum este prevăzut la articolul 41 din cartă ca urmare a nelegalității dispozițiilor articolului 7 alineatul (3) din instrucțiuni.