1)

Examinarea întrebării preliminare nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea:

2)

Regulamentul (CE) nr. 501/2009 al Consiliului din 15 iunie 2009 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsurile restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Deciziei 2009/62/CE este nevalid, în măsura în care, prin acesta, Tigrii Eliberării din Tamil Eelam au fost menținuți pe lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului.

1)

Examinarea întrebărilor privind validitatea adresate Curții nu a revelat niciun element de natură să afecteze validitatea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1395 al Comisiei din 18 august 2016 de reinstituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și produse de Buckinghan Shoe Mfg Co., Ltd., Buildyet Shoes Mfg., DongGuan Elegant Top Shoes Co. Ltd, Dongguan Stella Footwear Co Ltd, Dongguan Taiway Sports Goods Limited, Foshan City Nanhai Qun Rui Footwear Co., Jianle Footwear Industrial, Sihui Kingo Rubber Shoes Factory, Synfort Shoes Co. Ltd., Taicang Kotoni Shoes Co. Ltd., Wei Hao Shoe Co. Ltd., Wei Hua Shoe Co. Ltd., Win Profile Industries Ltd, și de punere în aplicare a hotărârii Curții de Justiție în cauzele conexate C-659/13 și C-34/14, nici pe cea a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1647 al Comisiei din 13 septembrie 2016 de reinstituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Vietnam și produse de Best Royal Co., Ltd, Lac Cuong Footwear Co., Ltd, Lac Ty Co., Ltd, Saoviet Joint Stock Company (Megastar Joint Stock Company), VMC Royal Co., Ltd, Freetrend Industrial Ltd. și societatea sa afiliată Freetrend Industrial A (Vietnam) Co., Ltd, Fulgent Sun Footwear Co., Ltd., General Shoes Ltd., Golden Star Co., Ltd., Golden Top Company Co., Ltd., Kingmaker Footwear Co., Ltd, Tripos Enterprise Inc., Vietnam Shoe Majesty Co., Ltd., și de punere în aplicare a hotărârii Curții de Justiție în cauzele conexate C-659/13 și C-34/14.

2)

Regimul de prescripție prevăzut la articolul 221 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2700/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2000, se aplică perceperii taxelor antidumping instituite prin regulamentele de punere în aplicare menționate la punctul 1 din dispozitivul prezentei hotărâri.

1)

Prin introducerea taxei de utilizare a infrastructurii pentru autoturisme și prin prevederea simultană a unei scutiri de taxa pe autovehicule într-un cuantum cel puțin echivalent cu cel al taxei de utilizare a infrastructurii plătite, în favoarea proprietarilor de vehicule înmatriculate în Germania, Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 18, 34, 56 și 92 TFUE.

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Obligă Republica Federală Germania la plata a trei sferturi din cheltuielile de judecată efectuate de Republica Austria și la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.

4)

Republica Austria suportă un sfert din propriile cheltuieli de judecată.

5)

Regatul Țărilor de Jos și Regatul Danemarcei suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

În vederea aprecierii caracterului definitiv al pierderilor unei filiale nerezidente, în sensul punctului 55 din 13 decembrie 2005, Hotărârea Marks & Spencer (C-446/03, EU:C:2005:763), împrejurarea că statul membre căruia îi aparține filiala nu permite transferul pierderilor unei societăți către o altă persoană impozabilă în caz de fuziune, în timp ce un astfel de transfer este prevăzut de statul membru căruia îi aparține societatea-mamă în caz de fuziune între societăți rezidente, nu este determinantă, cu excepția cazului în care societatea-mamă demonstrează că îi este imposibil să valorifice aceste pierderi asigurându-se, în special prin intermediul unei cesiuni, că ele sunt luate în considerare din punct de vedere fiscal de către un terț în contul exercițiilor viitoare.

2)

În ipoteza în care împrejurarea menționată în prima întrebare ar deveni relevantă, nu prezintă importanță faptul că nu există în statul de reședință al filialei nicio altă entitate care ar fi putut deduce aceste pierderi în caz de fuziune dacă o astfel de fuziune ar fi fost autorizată.

1)

Noțiunea de pierderi definitive ale unei filiale nerezidente, în sensul punctului 55 din Hotărârea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer (C-446/03, EU:C:2005:763), nu se aplică unei subfiliale, cu excepția cazului în care toate societățile intermediare între societatea-mamă care solicită o degrevare de grup și subfiliala care înregistrează pierderi care pot fi considerate definitive sunt rezidente ale aceluiași stat membru.

2)

În vederea aprecierii caracterului definitiv al pierderilor unei filiale nerezidente, în sensul punctului 55 din Hotărârea din 13 decembrie 2005, Marks & Spencer (C-446/03, EU:C:2005:763), împrejurarea că statul membru căruia îi aparține filiala nu permite transferul pierderilor unei societăți către un alt contribuabil în anul lichidării nu este determinantă, cu excepția cazului în care societatea-mamă demonstrează că îi este imposibil să valorifice aceste pierderi asigurându-se, în special prin intermediul unei cesiuni, că ele sunt luate în considerare de către un terț în contul exercițiilor viitoare.

3)

În ipoteza în care împrejurarea menționată la punctul 2 din prezentul dispozitiv ar deveni relevantă, nu prezintă importanță măsura în care legislația statului filialei care a înregistrat pierderi care pot fi calificate ca fiind definitive a avut drept consecință faptul că o parte a acestora nu a putut fi compensată cu profiturile curente ale filialei nerentabile sau cu cele ale unei alte entități din același grup.

1)

Respinge cererea de admitere de noi probe.

2)

Respinge recursul.

3)

Obligă RF să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile efectuate de Comisia Europeană.

1)

Articolul 3, litera (u) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009, trebuie interpretat în sensul că o instalație precum cea în discuție în litigiul principal, care produce, în cadrul activității sale de „ardere a combustibililor în instalații cu o putere termică nominală totală de peste 20 [megawați (MW)]”, prevăzută în anexa I la această directivă, energie electrică destinată în principal utilizării pentru nevoile sale proprii, trebuie considerată un „producător de energie electrică” în sensul acestei dispoziții, din moment ce această instalație, pe de o parte, desfășoară simultan o activitate de fabricare a unui produs care nu intră sub incidența acestei anexe și, pe de altă parte, transferă în mod continuu, cu titlu oneros, o parte, fie chiar redusă, din energia electrică produsă în rețeaua publică de energie electrică, la care respectiva instalație trebuie să fie racordată în permanență din motive tehnice.

2)

Articolul 3 litera (c) din Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87 trebuie interpretat în sensul că o instalație precum cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care trebuie considerată un „producător de energie electrică” în sensul articolului 3 litera (u) din Directiva 2003/87, nu este îndreptățită să i se aloce cote de emisie cu titlu gratuit pentru căldura produsă în cadrul activității sale de „ardere a combustibililor în instalații cu o putere termică nominală totală de peste 20 MW”, prevăzută în anexa I la această directivă, atunci când această căldură este utilizată în alte scopuri decât producția de energie electrică, din moment ce o asemenea instalație nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 10a alineatele (4) și (8) din directiva menționată.

1)

Articolul 30 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 decembrie 1996, trebuie interpretat în sensul că, atunci când valoarea în vamă a unor mărfuri, precum medicamentele în discuție în litigiul principal, se calculează prin aplicarea metodei deductive prevăzute la această dispoziție, administrația vamală națională competentă trebuie, pentru a identifica „mărfurile similare”, să ia în considerare orice element relevant, precum compoziția respectivă a acestor mărfuri, caracterul lor substituibil în raport cu efectele acestora și caracterul lor interschimbabil din punct de vedere comercial, făcând astfel o apreciere factuală care ține seama de orice element care poate avea incidență asupra valorii economice reale a mărfurilor respective, inclusiv poziția pe piață a mărfii importate și a producătorului acesteia.

2)

Articolul 152 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92 trebuie interpretat în sensul că, pentru a determina prețul unitar al mărfurilor importate în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 30 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, termenul de 90 de zile în care mărfurile importate trebuie vândute în Uniunea Europeană, prevăzut la articolul 152 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2454/93, este un termen imperativ.

3)

Articolul 30 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, trebuie interpretat în sensul că reducerile aplicate prețului de vânzare al mărfurilor importate nu pot fi luate în considerare pentru a stabili valoarea în vamă a acestor mărfuri prin aplicarea dispoziției menționate.

1.

Recursul introdus împotriva ordonanței Tribunalului este întemeiat pe încălcarea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, coroborate cu articolele 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului.

2.

Recurenta invocă în primul rând încălcarea articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, întrucât Tribunalul nu a ținut seama de faptul că Associazione GranoSalus are calitate procesuală activă în temeiul calității procesuale active cu titlu individual a membrilor săi, prin faptul că Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2324 „îi privește direct și individual” ca „[act] normativ care [îi privește] direct și care nu presupun[e] măsuri de executare”.

În această privință, asociația a susținut că Tribunalul a săvârșit o eroare în aplicarea dispoziției menționate, întrucât a considerat că condiția afectării individuale nu era îndeplinită deoarece „tocmai în calitatea lor generală de consumatori și de cetățeni ai Uniunii unii dintre membrii reclamantei ar fi afectați de actul atacat” (punctul 57 din ordonanță).

Această calificare a membrilor recurentei GranoSalus este însă eronată în lumina statutului asociației potrivit căruia membrii săi și, prin intermediul acestora, asociația sunt purtători și promotori ai interesului care constă în protecția consumatorilor și producătorilor agricoli prin desfășurarea, inter alia, a unor acțiuni „menite să combată, în special la nivelul Uniunii, eventuala creștere a pragurilor de micotoxine și de alți contaminanți, pentru a proteja sănătatea consumatorilor și mai ales a copiilor”.

Din moment ce condiția afectării individuale este îndeplinită, iar această condiție se adaugă la cea a afectării directe, Tribunalul s-a pronunțat în mod eronat cu privire la acest punct de vedere, omițând să îl ia în considerare.

3.

Asociația a susținut de asemenea că Tribunalul a considerat în mod eronat în ordonanță că condiția afectării directe necesară admisibilității, în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, nu era îndeplinită ca urmare a faptului că existau pretinse măsuri naționale de executare a Regulamentului (UE) 2017/2324 atacat, motivându-și decizia în această privință prin „reînnoirea autorizațiilor de introducere pe piață a produselor fitosanitare care conțin substanța activă «glifosat» acordate de statele membre [..].”, astfel de acte fiind considerate că constituie „[…] măsuri de executare a actului atacat în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE” (punctele 84 și 85 din ordonanța atacată).

Caracterul eronat al acestei aprecieri este dat de împrejurarea, dovedită în acte, că statul membru în care asociația și membrii săi își au sediul social (Italia) a primit Regulamentul (UE) 2017/2324 printr-o comunicare a Ministerului Sănătății din 19 decembrie 2017, care a determinat pur și simplu reînnoirea automată a autorizației substanței active glifosat pentru o perioadă care nu depășește cinci ani, prelungind în același timp, autorizațiile pentru produsele fitosanitare care conțin glifosat până la 15 decembrie 2022, fără nicio evaluare discreționară, chiar și în ceea ce privește cerințele tehnice menționate în anexele I și II la Regulamentul (UE) 2017/2324.

Asociația susține în această privință că, chiar dacă comunicarea ministerială din 19 decembrie 2017 ar trebui considerată o măsură de executare, Tribunalul nu a ținut seama de faptul că aceeași comunicare nu putea să facă obiectul unei căi de atac în fața instanțelor naționale, întrucât o asemenea cale de atac este exclusă în temeiul dreptului italian și al jurisprudenței în materie [Consiglio di Stato (Consiliul de Stat), hotărârea nr. 6243 din 9 noiembrie 2005].

4.

În continuare, asociația contestă ordonanța pentru încălcarea articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, întrucât Tribunalul nu a luat în considerare obiectul litigiului, astfel cum este definit în cererea introductivă. Asociația reține în această privință că Tribunalul nu a luat în considerare faptul că efectele directe pe care le avea regulamentul atacat asupra asociației și, prin intermediul acesteia, asupra membrilor săi, decurg din caracterul potențial cancerigen al substanței active glifosat (a se vedea studiul Agenției Internaționale pentru Cercetare în Domeniul Cancerului publicat la 20 martie 2015, înlăturat în Regulamentul (UE) 2017/2324 atacat) a cărei aprobare este de competența exclusivă a Uniunii Europene și care nu trebuie să facă obiectul unei autorizații care este de competența statelor membre, iar aceasta datorită faptului că autorizarea națională a produsului fitosanitar nu implică nici o evaluare în ceea ce privește substanța activă glifosat care a fost deja aprobată „în amonte” de Uniunea Europeană, ceea ce exclude în consecință ca statul italian să aibă puterea de a autoriza sau de a refuza introducerea pe piață a unor produselor fitosanitare cu referire la substanța activă glifosat. În speță, Tribunalul a examinat condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, fără a ține seama de argumentele invocate în cadrul litigiului, și anume că reziduuri de glifosat se regăsesc în apele subterane, în alimente (paste) și în sol, cu prejudiciul aferent pe care introducerea pe piață a acestei substanțe îl cauzează teritoriului, cetățenilor statelor membre și intereselor pe care le are asociația și, prin intermediul acesteia, membrii săi.

Prin urmare, Tribunalul ar fi trebuit să examineze afectarea, în sensul articolului 263 menționat anterior, în raport cu această împrejurare și cu dispozițiile din statutul GranoSalus, precum și în raport cu calitatea membrilor acesteia, ceea ce nu a făcut în ordonanță.

5.

În temeiul celor de mai sus, asociația a contestat interpretarea articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE de către instanța de prim grad care privează de efect această dispoziție și contravine voinței legiuitorului european. În această privință, reclamanta face trimitere la considerațiile formulate de avocații generali în diferite proceduri (a se vedea în special concluziile prezentate în cauza C-456/13 P, în cauza C-583/11 P și în cauzele conexate C-622/16 P-C-624/16 P), potrivit cărora o astfel de interpretare restrictivă ar priva de sens și de efect concret articolul 263.

Având în vedere cele ce precedă, asociația susține că interpretarea articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE dată de Tribunal în ordonanța atacată este vădit contrară articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil (...)”] și articolelor 6 (dreptul la un proces echitabil) și 13 (dreptul la un remediu efectiv) din Convenția europeană a drepturilor omului, împiedicând astfel posibilitatea prevăzută de a sesiza Tribunalul ca urmare a unei afectări directe într-o asemenea ipoteză de fapt și cauzând un prejudiciu nejustificat regimului de protecție a drepturilor instituit în dreptul Uniunii.

1)

Articolul 26 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1099/2009 (1) al Consiliului din 24 septembrie 2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii trebuie interpretat în sensul că statelor membre le este permis ca, prin derogare de la dispoziția prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din acest regulament și pentru a promova bunăstarea animalelor, să adopte norme precum cele cuprinse în decretul Regiunii Flamande din 7 iulie 2017, „de modificare a legii din 14 august 1986 privind protecția și bunăstarea animalelor, cu privire la metodele autorizate de sacrificare a animalelor”, norme care prevăd, pe de o parte, interzicerea sacrificării animalelor fără asomare, valabilă și pentru sacrificiul realizat în cadrul unui ritual religios și, pe de altă parte, un procedeu alternativ de asomare pentru sacrificiul realizat în cadrul unui ritual religios, bazat pe asomarea reversibilă și pe preceptul ca asomarea să nu ducă la decesul animalului?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 26 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din regulamentul menționat încalcă, în interpretarea indicată la prima întrebare, articolul 10 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 26 alineatul (2) primul paragraf litera (c) coroborat cu articolul 4 alineatul (4) din regulamentul menționat încalcă, în interpretarea indicată la prima întrebare, articolele 20, 21 și 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, deoarece pentru uciderea animalelor folosind metode speciale prevăzute de ritualuri religioase nu se prevede decât o excepție condiționată de la obligația de asomare a animalului [articolul 4 alineatul (4) coroborat cu articolul 26 alineatul (2)], în timp ce pentru uciderea animalelor în cadrul activităților de vânătoare, de pescuit și în cadrul manifestărilor sportive și culturale, din motivele specificate în considerentele regulamentului, sunt prevăzute dispoziții potrivit cărora aceste activități nu intră în sfera de aplicare a regulamentului sau sub incidența obligației de a asoma animalul în momentul uciderii acestuia [articolul 1 alineatul (1) al doilea paragraf și alineatul (3)]?

1)

care folosește un tarif forfetar în tranșe, în locul unui tarif care să țină cont de cota exactă (calculată cu ajutorul soluțiilor tehnice avansate) a repertoriului protejat de societatea de gestiune din muzica difuzată în timpul evenimentului?

2)

care leagă taxele de licență de elemente externe precum prețul de acces, prețul pentru consumații, bugetul artistic pentru interpreți sau executanți și bugetul pentru alte elemente, precum decorul?

—

Constatarea încălcării de către Regatul Spaniei a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 7 alineatele (1) și (5) și al articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2007/60/CE (1), în ceea ce privește districtele hidrografice ES120 Gran Canaria; ES122 Fuerteventura; ES123 Lanzarote; ES124 Tenerife; ES125 La Palma; ES126 La Gomera și ES127 El Hierro.

—

constatarea neîndeplinirii de către Regatul Spaniei a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 10 alineatele (1) și (2) din Directiva 2007/60/CE în ceea ce privește districtele hidrografice ES120 Gran Canaria, ES122 Fuerteventura și ES125 La Palma.

—

obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Dispozițiile prevăzute la articolul 57 alineatul (4) [literele] (c) și (g) coroborat cu alineatele (6) și (7) din Directiva 2014/24/UE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretate în sensul că acestea se opun aplicării unei prevederi care obligă operatorul economic să facă dovada, din proprie inițiativă, a măsurilor pe care operatorul economic le-a luat pentru a-și demonstra fiabilitatea?

2)

În caz afirmativ, dispozițiile prevăzute la articolul 57 alineatul (4) [literele] (c) și (g) coroborat cu alineatele (6) și (7) din [Directiva 2014/24], astfel interpretate, au efect direct?

—

Anularea articolului 17 alineatul (4) litera (b) și a articolului 17 alineatul (4) litera (c) in fine [i.e. în partea care conține formula „și au depus toate eforturile pentru a preveni viitoare încărcări a acestora în conformitate cu litera (b)”] din Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și al Consiliului privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (1)

—

obligarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Articolul 20 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2011/16 (1) trebuie interpretat în sensul că o cerere de schimb de informații formulată de o autoritate a unui stat membru solicitant care definește contribuabilii care fac obiectul cererii de schimb pornind de la simpla lor calitate de acționar și de beneficiar economic al unei persoane juridice, fără ca acești contribuabili să fi făcut, în prealabil, obiectul unei identificări nominale și individuale din partea autorității solicitante, este conformă cu cerințele de identificare prevăzute de această dispoziție?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 din aceeași directivă trebuie interpretate în sensul că respectarea standardului relevanței previzibile presupune că, pentru a demonstra că nu există o anchetă pentru găsirea probelor în pofida neidentificării individuale a contribuabililor în cauză, autoritatea statului membru solicitant se poate întemeia pe explicații clare și suficiente potrivit cărora desfășoară o anchetă specifică cu privire la un grup limitat de persoane, iar nu o simplă anchetă de supraveghere fiscală generală, iar această anchetă este justificată de suspiciuni fondate pe neîndeplinirea unei obligații legale precise?

3)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care

în urma recunoașterii definitive, pe cale incidentă, a validității deciziei prin care se dispune furnizarea de informații și a celei de stabilire a unei amenzi emise în privința sa, persoanei respective trebuie să i se acorde un termen suspensiv pentru plata amenzii pentru a se putea conforma, după ce a luat astfel cunoștință de elementele referitoare la pertinența previzibilă confirmată definitiv de instanța competentă, deciziei prin care se dispune furnizarea de informații?

1)

Articolul 10 din Directiva 2008/115/CE (1) (denumită în continuare «Directiva privind returnarea») coroborat cu articolele 4 și 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare «carta»), cu considerentul (22) și cu articolul 5 litera (a) din Directiva privind returnarea, precum și cu articolul 15 din Directiva 2011/95/UE (2) (denumită în continuare „Directiva privind standardele minime”) trebuie interpretat în sensul că un stat membru, înainte de a stabili în sarcina unui minor neînsoțit o obligație de returnare, trebuie să se asigure și să efectueze cercetări pentru a stabili dacă în țara de origine există și este disponibilă, cel puțin în principiu, o posibilitate corespunzătoare de primire?

2)

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva privind returnarea coroborat cu articolul 21 din cartă trebuie interpretat în sensul că, atunci când recunoaște o situație de ședere legală pe teritoriul său național, un stat membru nu este autorizat să opereze o diferențiere în funcție de vârsta persoanei, în cazul în care se constată că minorul neînsoțit nu poate dobândi nici statutul de refugiat, nici protecție subsidiară?

3)

Articolul 6 alineatul (4) din Directiva privind returnarea trebuie interpretat în sensul că executarea obligației de returnare trebuie suspendată și astfel recunoscută situația de ședere legală, în cazul în care un minor neînsoțit nu își execută obligația de returnare și statul membru nu ia și nu va lua nicio măsură concretă în vederea expulzării? Articolul 8 alineatul (1) din Directiva privind returnarea trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere o încălcare a principiului loialității și a principiului loialității comunitare, în situația în care împotriva unui minor neînsoțit se emite o decizie de returnare, fără ca ulterior să se ia măsuri în vederea expulzării până la momentul în care minorul neînsoțit a împlinit vârsta de 18 ani?

1)

Obligația instanței naționale de a dispune ca beneficiarul ajutoarelor să plătească dobânda corespunzătoare perioadei de ilegalitate (a se vedea Hotărârea CELF (1)) se aplică și într-o situație precum cea în speță, în care ajutoarele de stat ilegale au constituit compensații pentru obligația de serviciu public care au fost ulterior declarate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE și în care aprobarea a fost acordată pe baza unei evaluări a situației financiare globale a întreprinderii de servicii publice în ansamblu, inclusiv a capitalizării sale?

2)

Obligația instanței naționale de a dispune ca beneficiarul ajutoarelor să plătească dobânda corespunzătoare perioadei de ilegalitate (a se vedea Hotărârea CELF) se aplică și în privința sumelor care, în împrejurări precum cele în speță, sunt transferate de la beneficiarul ajutoarelor către întreprinderi afiliate în temeiul unei obligații de drept public, dar care sunt considerate, printr-o decizie finală a Comisiei, a constitui un avantaj pentru beneficiarul ajutoarelor, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE?

3)

Obligația instanței naționale de a dispune ca beneficiarul ajutoarelor să plătească dobânda corespunzătoare perioadei de ilegalitate (a se vedea Hotărârea CELF) se aplică și în privința ajutoarelor de stat pe care beneficiarul acestora, în împrejurări precum cele în speță, le-a primit de la o întreprindere controlată de stat, având în vedere că resursele acesteia din urmă provin în parte din comercializarea serviciilor beneficiarului ajutoarelor?

1)

Anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-229/17, Republica Federală Germania împotriva Comisiei Europene;

2)

anularea Deciziei (UE) 2017/133 a Comisiei din 25 ianuarie 2017 Decizia (UE) 2017/133 a Comisiei din 25 ianuarie 2017 privind menținerea cu o restricție în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a trimiterii la standardul armonizat EN 14342:2013 „Pardoseli și parchet de lemn. Caracteristici, evaluarea conformității și marcare”, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (1);

3)

anularea Deciziei (UE) 2017/145 a Comisiei din Decizia (UE) 2017/145 a Comisiei din 25 ianuarie 2017 privind menținerea cu o restricție în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a trimiterii la standardul armonizat EN 14904:2006 „Suprafețe pentru activități sportive. Suprafețe pentru activități multisportive în sală. Specificație”, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (2);

4)

anularea Comunicărilor Comisiei din 10 martie 2017, din 11 august 2017, din 15 decembrie 2017 și din 9 martie 2018 (3), în cadrul punerii în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, în măsura în care se referă la standardele armonizate EN 14342:2013 și EN 14904:2006;

5)

cu titlu subsidiar față de capetele de cerere al doilea, al treilea și al patrulea, trimiterea cauzei în fața Tribunalului;

6)

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

—

să admită recursul, să anuleze integral Ordonanța Tribunalului în cauza T-530/18, să rejudece cauza T-530/18, admițând acțiunea în anularea parțială a Deciziei de punere în aplicare (UE) nr. 2018/873 din 13 iunie 2018 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (1):

—

să admită recursul, să anuleze integral Ordonanța Tribunalului în cauza T-530/18, să trimită cauza T-530/18 spre judecare Tribunalului UE, iar, în rejudecare, acesta să admită acțiunea în anulare și să anuleze parțial Deciziei de punere în aplicare (UE) nr. 2018/873, așa cum am menționat mai sus;

—

să oblige Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

A.

Încălcarea articolelor 263 și 297 TFUE, precum și a principiului securității juridice

B.

Încălcarea principiului contradictorialității, inclusiv prin raportare la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului

România consideră că Tribunalul a încălcat principiul contradictorialității atunci când nu a oferit autorităților române posibilitatea de a se poziționa cu privire la informațiile comunicate de Comisie în răspuns la întrebarea instanței UE, informații care au stat la baza respingerii acțiunii formulate ca inadmisibilă.

—

Anularea, în temeiul articolului 270 TFUE, a actului de excludere a reclamantului din concursul general EPSO/AD/338/17;

—

anularea, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, a Deciziei C(2018) 3969 a Comisiei Europene;

—

anularea, în temeiul articolului 270 TFUE, a listei de rezervă a concursului general EPSO/AD/356/18;

—

dispunerea reparării prejudiciului în măsura considerată echitabilă de către Tribunal și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv întemeiat pe o pretinsă încălcare a articolelor 3 și 7 din anexa III la statut, astfel cum a fost interpretat în special în Hotărârea care a soluționat cauzele Pachitis/Comisia (T-361/10) și HM/Comisia (T-587/16).

2.

Al doilea motiv întemeiat pe faptul că, potrivit reclamantului, procedura de pregătire a probei e-tray include o încălcare a obligației de confidențialitate a lucrărilor comisiei de evaluare prevăzută la articolul 6 din anexa III la statut.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că desfășurarea probei e-tray potrivit modalităților prevăzute de EPSO ar fi constituit pentru reclamant o discriminare indirectă în materie de acces și o încălcare a obligației de a furniza un aranjament rezonabil („reasonable adjustement”).

Cu privire la cererea de anulare, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, a Deciziei C(2018) 3969 a Comisiei Europene;

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor enunțate în Hotărârile care au soluționat cauzele Alexandrou/Comisia (T-516/14) și Typke/Comisia (C-491/15 P).

Cu privire la cererea de anulare, în temeiul articolului 270 TFUE, a listei de rezervă a concursului general EPSO/AD/356/18

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe incompetența EPSO întrucât nu a transmis comisiei de evaluare cererea sa de reexaminare în sensul punctului 4.2.2 din Dispozițiile generale ale concursului, sau întrucât s-a substituit acesteia în decizii și/sau motivări.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor statutului și ale Directivei în materie de discriminare pe motiv de handicap.

—

anularea și/sau reformarea actului atacat;

—

constatarea dreptului Comitetului reclamant de a i se valida formularul „entitate legală” și de a obține, în consecință, finanțarea în litigiu.

—

încălcarea articolului 131.2 din Regulamentul nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului, adoptat la 25 octombrie 2012;

—

încălcarea principiului încrederii legitime și securității juridice;

—

încălcarea principiului proporționalității și interzicerii arbitrariului;

—

eroarea vădită de apreciere;

—

și pe lipsa unei motivări adecvate, suficiente și pertinente, întrucât în decizia atacată se apreciază că încrederea legitimă și securitatea juridică ale Comitetului reclamant nu au fost încălcate.

—

Constatarea încălcării obligației Comisiei Europene cu privire la asigurarea respectării de către România a obligației cuprinse în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;

—

Constatarea încălcării obligației Comisiei Europene cu privire la asigurarea respectării de către România a obligației cuprinse în Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului;

—

Constatarea încălcării obligației Comisiei Europene cu privire la asigurarea respectării de către România a obligației cuprinse în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);

—

Constatarea încălcării obligației Comisiei Europene cu privire la asigurarea respectării de către România a regulilor statului de drept, a independenței instanțelor de judecată și a drepturilor fundamentale ale persoanelor aflate sub jurisdicția sa;

—

Obligarea pârâtei la plata prejudiciului moral produs în sumă de 2 euro;

—

Obligarea pârâtei de a remedia pe viitor omisiunile existente.

1.

Primul motiv, întemeiat pe omisiunea Comisiei Europene de a-și îndeplini obligațiile legate de independența justiției cuprinse în hotărârea de instituire a Mecanismului de cooperare și verificare, în Tratate și în Cartă

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe omisiunea Comisiei Europene de a-și îndeplini obligațiile privind protecția datelor cu caracter personal

—

anularea deciziei BCE din 21 martie 2019 privind proiectul de achiziție de către reclamanți a unor participații calificate la banca țintă;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv este întemeiat pe faptul că termenul de evaluare de către BCE în conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din Directiva 2013/36 (1) a expirat înainte de adoptarea deciziei atacate și, prin urmare, BCE nu se mai putea opune proiectului de achiziție.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea de către BCE a procedurii prevăzute la articolul 15 din Regulamentul nr. 1024/2013 (2) și la articolele 85-87 din Regulamentul-cadru nr. 468/2014 (3).

3.

Al treilea motiv este întemeiat pe faptul că decizia atacată se întemeiază pe o interpretare și o aplicare eronate ale criteriilor de evaluare în conformitate cu articolul 23 din Directiva 2013/36 și cu transpunerea acestuia în dreptul leton.

4.

Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea de către BCE a principiului proporționalității.

5.

Al cincilea motiv este întemeiat pe neluarea în considerare de către BCE a naturii discreționare a deciziei de a se opune la proiectul de achiziție.

6.

Al șaselea motiv este întemeiat pe denaturarea de către BCE a faptelor relevante ale speței.

7.

Al șaptelea motiv este întemeiat pe încălcarea de către BCE a principiilor încrederii legitime și securității juridice.

8.

Al optulea motiv este întemeiat pe încălcarea de către BCE a principiului nemo auditor prin neluarea în considerare a propriei responsabilități pentru pierderea încrederii în procesul de reglementare.

—

declararea admisibilității acțiunii în anulare;

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv se întemeiază pe lipsa competenței Consiliului de a adopta decizia atacată, în măsura în care Uniunea și Regatul Maroc nu au competența de a încheia un acord internațional aplicabil în Sahara Occidentală, în locul poporului sahrawi, reprezentat de Front Polisario.

2.

Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea obligației de a examina problema respectării drepturilor fundamentale și a dreptului internațional umanitar, în măsura în care Consiliul nu a examinat această problemă înainte de adoptarea deciziei atacate.

3.

Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea de către Consiliu a obligației de a executa hotărârile Curții, în măsura în care decizia atacată ignoră motivarea Hotărârii din 27 februarie 2018, Western Sahara Campaign UK (C-266/16, EU:C:2018:118).

4.

Al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea principiilor și valorilor esențiale care ghidează acțiunea Uniunii pe scena internațională, în măsura în care:

5.

Al cincilea motiv se întemeiază pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, în măsura în care decizia atacată este contrară declarațiilor Uniunii care, în mod reiterat, nu a încetat să afirme necesitatea respectării principiilor autodeterminării și efectului relativ al tratatelor.

6.

Al șaselea motiv se întemeiază pe aplicarea eronată a principiului proporționalității, în măsura în care, având în vedere statutul separat și distinct al Saharei Occidentale, caracterul intangibil al dreptului la autodeterminare și calitatea de subiect terț a poporului sahrawi, sarcina de a opera un raport de proporționalitate între presupusele „beneficii” generate de acordul privind pescuitul și repercusiunile sale asupra resurselor naturale din Sahara Occidentală nu revenea Consiliului.

7.

Al șaptelea motiv se întemeiază pe caracterul contrar politicii comune în domeniul pescuitului, în măsura în care, în aplicarea acordului încheiat prin decizia atacată, navele Uniunii Europene vor putea avea acces la resursele piscicole ale poporului sahrawi, fără consimțământul său, în schimbul unei contribuții financiare plătite de autoritățile marocane, deși apele din Sahara Occidentală nu sunt „ape” marocane în sensul articolelor 61 și 62 din Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării.

8.

Al optulea motiv se întemeiază pe dreptul la autodeterminare, în măsura în care:

9.

Al nouălea motiv se întemeiază pe încălcarea principiului efectului relativ al tratatelor, în măsura în care decizia atacată neagă calitatea de subiect terț a poporului sahrawi în cadrul relațiilor UE-Maroc și îi impune obligații internaționale referitoare la teritoriul național și la resursele naturale, fără consimțământul acestuia.

10.

Al zecelea motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului internațional umanitar și a dreptului penal internațional în măsura în care:

11.

Al unsprezecelea motiv se întemeiază pe încălcarea obligațiilor Uniunii privind dreptul răspunderii internaționale, în măsura în care, prin încheierea unui acord internațional cu Regatul Maroc, aplicabil în Sahara Occidentală, decizia atacată confirmă încălcările grave ale dreptului internațional săvârșite de forțele de ocupație marocane împotriva poporului sahrawi și sprijină menținerea situației rezultate din aceste încălcări.

—

declararea acțiunii sale în anulare admisibilă;

—

anularea regulamentului atacat;

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

—

declararea acțiunii ca fiind admisibilă și întemeiată;

—

anularea Deciziei Comisiei din 7 martie 2019 în cauza AT.40023 în ceea ce privește piața franceză și contractele existente sau viitoare ale Groupe Canal + în temeiul articolului 263 TFUE;

—

punerea în sarcina Comisiei a tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de societatea Groupe Canal +.

1.

Primul motiv, întemeiat pe un abuz de putere săvârșit de Comisie, întrucât angajamentele pe care le-a făcut obligatorii pentru a pune capăt geoblocării în sectorul cinematografiei interferează cu reformele legislative recent adoptate de legiuitorul european.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe eroarea vădită de apreciere a articolului 101 alineatul (1) TFUE de către Comisie întrucât a considerat că angajamentele propuse de NBCUniversal, Sony Pictures, Warner Bros și Sky nu afectează diversitatea culturală și, mai general, finanțarea și exploatarea filmelor în Spațiul Economic European.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, întrucât Comisia a făcut obligatorii angajamente vădit disproporționate în raport cu preocupările privind concurența invocate și care încalcă interesele terților.

—

declararea cererii ca fiind admisibilă și fondată;

—

în consecință, anularea în parte a deciziei atacate;

—

repararea prejudiciului moral cauzat de un ansamblu de acte și de comportamente ale PMO care trebuie să facă obiectul unei aprecieri globale și pe care reclamanta îl estimează ex aequo et bono la 50 000 de euro;

—

obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 1și 25 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pe încălcarea articolului 6 din anexa VIII din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și pe existența unei erori de apreciere. În această privință, reclamanta consideră că nu există nicio motivație și niciun temei legal care să justifice decizia PMO de a continua să rețină peste două treimi din pensia sa.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului legalității și securității juridice. Potrivit reclamantei, statutul este o „lex specialis” care primează în fața oricăror altor dispoziții din dreptul național: astfel, în materia minimului de subzistență, există dispoziții statutare de drept material care derogă atât de la dispozițiile generale ale dreptului european al muncii, cât și de la dreptul național al muncii.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului bunei administrări și a obligației de solicitudine, întrucât nu a fost furnizată nicio motivație cu privire la faptele sau la probele care ar putea justifica luarea de către PMO a deciziei de a-și rezerva dreptul de a reține din nou cuantumul de 3 839,60 de euro din pensiile datorate reclamantei.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului egalității și nediscriminării, în special în măsura în care, urmând interpretarea PMO, minimul de subzistență ar depinde de țara în care a locuit funcționarul.

Reclamanta solicită de asemenea repararea prejudiciului moral pe care l-ar fi suferit ca urmare a presupuselor nereguli săvârșite de PMO și care nu i-ar permite să trăiască în demnitate.

—

constatarea faptului că pârâta și-a încălcat obligațiile în temeiul articolului 108 TFUE, întrucât nu a închis procedura oficială de investigare în cazul SA.34402 (2015/C ex 2012/NN) printr-o decizie adoptată într-un termen rezonabil, în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) TFUE și cu articolul 9 alineatul 1 din Regulamentul 2015/1589 (1);

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Încălcarea articolului 108 TFUE din cauza neînchiderii procedurii formale de investigare

2.

Încălcarea dreptului la o durată rezonabilă a procedurii, ca parte a dreptului la bună administrare, reglementat de articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

3.

Încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene raportat la articolul 20 din această cartă

4.

Încălcarea dreptului de a-i fi prezentate motivele, ca parte a dreptului la o cale de atac efectivă, reglementat de articolul 47 și de articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

—

anularea comunicatului Direcției Generale a Finanțelor a Parlamentului European care a reluat deliberarea nr. 14/2018 din 12.7.2018 a Ufficio di Presidenza della Camera dei deputati (Oficiul președinției Camerei Deputaților, Italia) și/sau deliberarea nr. 6/2018 a Consiglio di Presidenza del Senato della Repubblica (Consiliul președinției Senatului, Italia) și, în orice caz

—

anularea noii stabiliri și a noului calcul al alocației viagere acordate de Parlamentul European;

—

pe cale de consecință, declararea faptului că reclamantul are dreptul la menținerea alocației viagere în discuție la valoarea sumelor dobândite și scadente în temeiul reglementării în vigoare anterior deliberării nr. 14/2018 a Oficiului președinției Camerei Deputaților (Italia) și/sau deliberării nr. 6/2018 a Consiliului președinției Senatului (Italia) și obligarea Parlamentului European la plata tuturor sumelor reținute în mod nejustificat, majorate cu revalorizarea monetară și cu dobânzi legale începând cu data reținerii la sursă practicate și

—

obligarea Parlamentului European să execute hotărârea care va fi pronunțată și să restabilească imediat și integral alocația viageră la valoarea sa inițială, precum și să repare toate prejudiciile eventuale care îi dau reclamantului dreptul la despăgubire;

—

în orice ipoteză, obligarea Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariilor de avocat majorate cu TVA, a taxelor și a impozitelor și a cheltuielilor forfetare.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

Încălcarea articolului 60 alineatul (1) litera (a) coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

Încălcarea articolului 60 alineatul (1) litera (a) coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta se respinge calea de atac;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 94 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta se respinge calea de atac;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 94 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

declararea motivului ca fiind întemeiat și anularea deciziei atacate, constatarea existenței unui risc de confuzie între mărcile în litigiu și, în consecință, dispunerea respingerii în întregime a cererii de înregistrare a mărcii;

—

obligarea EUIPO și a părții care a formulat opoziția, în cazul în care intervine în procedura aflată pe rolul Tribunalului, să suporte cheltuielile de judecată.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la declararea validității înregistrării internaționale în litigiu a mărcii nr. 898 322 pentru toate produsele și serviciile, astfel cum au fost înregistrate în clasele 39 și 41;

—

obligarea EUIPO și a intervenientei, Sky Limited, la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente litigiului în fața Tribunalului, inclusiv a celor privind procedura în fața Camerei a patra de recurs.

—

Încălcarea articolului 60 alineatul (1) litera (a), coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

Încălcarea articolului 94 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea Regulamentului (UE) 2019/592 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 aprilie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1806 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație, în ceea ce privește retragerea Regatului Unit din Uniune;

—

obligarea Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariilor de avocat în cuantum de 5 000 euro.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea prin Regulamentul (UE) 2019/592 a drepturilor dobândite rezultate din cetățenia europeană.

În primul rând, reclamanții consideră că Parlamentul și Consiliul au încălcat dreptul lor la viață privată și de familie în măsura în care aceștia s-au stabilit de mai mult de 15 ani într-un alt stat membru al Uniunii, stat cu care au legături strânse: unii au soți și copii resortisanți ai unui alt stat membru sau dețin un bun imobil în acel stat.

În al doilea rând, reclamanții consideră că regulamentul atacat încalcă principiul egalității în condițiile în care el recunoaște încetarea drepturilor conferite acestora de cetățenia europeană fără a stabili o distincție între cetățenii care fac obiectul regulii eliminării dreptului lor de vot după 15 ani de reședință în afara Regatului Unit și ceilalți.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea prin regulamentul atacat a statutului Gibraltarului, întrucât referirea la Gibraltar în regulamentul atacat ca fiind o „colonie a Coroanei britanice” nu poate decât să conducă la un climat nefavorabil concilierii dintre Spania și Regatul Unit în detrimentul drepturilor locuitorilor din Gibraltar.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea exonerării de obligația de a deține viză acordată cetățenilor britanici prin Regulamentul 2018/1240, pentru motivul că reclamanții vor trebui să solicite o autorizație de călătorie ETIAS și că există deci o posibilitate ca această autorizație să le fie refuzată.

—

anularea comunicatului Direcției Generale a Finanțelor a Parlamentului European care a reluat deliberarea nr. 14/2018 din 12 iulie 2018 a Ufficio di Presidenza della Camera dei deputati (Oficiul președinției Camerei Deputaților, Italia) și/sau deliberarea nr. 6/2018 a Consiglio di Presidenza del Senato della Repubblica (Consiliul președinției Senatului Republicii, Italia) și, în orice caz

—

anularea noii stabiliri și a noului calcul al alocației viagere acordate de Parlamentul European;

—

pe cale de consecință, declararea faptului că reclamantul are dreptul la menținerea alocației viagere în discuție la valoarea sumelor dobândite și scadente în temeiul reglementării în vigoare anterior deliberării nr. 14/2018 a Oficiului președinției Camerei Deputaților (Italia) și/sau deliberării nr. 6/2018 a Consiliului președinției Senatului Republicii (Italia) și obligarea Parlamentului European la plata tuturor sumelor reținute în mod nejustificat, majorate cu revalorizarea monetară și cu dobânzile legale începând cu data reținerii la sursă, precum și

—

obligarea Parlamentului European să execute hotărârea care va fi pronunțată și să restabilească imediat și integral alocația viageră la valoarea sa inițială, precum și să repare toate prejudiciile eventuale care îi dau reclamantului dreptul la despăgubire;

—

în orice caz, obligarea Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariilor de avocat majorate cu TVA, a taxelor și a impozitelor și a cheltuielilor forfetare

—

anularea deciziei Parlamentului prin care li s-a refuzat reclamanților accesul la serviciul special de recepție instituit pentru membrii aleși ai Parlamentului și a instrucțiunilor președintelui Parlamentului din 29 mai 2019 care i-a împiedicat să depună declarația scrisă impusă de articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură;

—

anularea deciziei Parlamentului, confirmată de scrisoarea fără temei juridic a președintelui Parlamentului din 27 inie 2019, de a nu lua act de rezultatele oficiale declarate de Spania ale alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 și a deciziei subsecvente de a lua act de o listă diferită și incompletă a membrilor aleși, notificată de autoritățile spaniole la 17 iunie 2019, care nu îi include pe reclamanți;

—

anularea deciziei Parlamentului de a trata comunicarea comisiei electorale spaniole din 20 iunie 2019 în sensul că lipsește de efect declarația reclamanților, în calitate de membri aleși ai Parlamentului, asimilată unei declarații nelegale de locuri vacante care încalcă articolul 13 din Actul electoral din 1976, imputabilă Parlamentului;

—

anularea deciziei Parlamentului, confirmată de scrisoarea fără temei juridic a președintelui Parlamentului din 27 iunie 2019 de refuz al garantării, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, a dreptului reclamanților de a-și ocupa locurile în Parlament și în organele sale, cu exercitarea deplină a drepturilor aferente, începând de la data primei ședințe, până la pronunțarea unei hotărâri cu privire la contestațiile cu care sunt sesizate atât Parlamentul, cât și autoritățile judiciare din Spania;

—

anularea deciziei președintelui Parlamentului, confirmată de scrisoarea fără temei juridic a președintelui Parlamentului din 27 iunie 2019 de refuz al confirmării privilegiilor și imunităților conferite reclamanților în temeiul articolului 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul de procedură;

—

obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri și, în conformitate cu articolul 340 al doilea paragraf TFUE, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciile suferite: pierderea salariului lunar acordat membrilor Parlamentului European, majorată cu un euro simbolic pentru prejudiciul moral.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că decizia Parlamentului prin care li s-a refuzat reclamanților accesul la serviciul special de recepție instituit pentru membrii aleși ai Parlamentului și Instrucțiunile președintelui Parlamentului din 29 mai 2019 încalcă articolele 20, 21 și 39 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare„carta”).

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia Parlamentului de a nu lua act de rezultatele oficiale declarate de Spania ale alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 și decizia subsecventă de a lua act de o listă diferită și incompletă a membrilor aleși, notificată de autoritățile spaniole la 17 iunie 2019, care nu îi include pe reclamanți încalcă articolul 12 din Actul electoral din 1976 și articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2018/937 a Consiliului European (1) coroborat cu articolul 39 alineatul (2) din cartă, articolul 10 alineatele (1) și (2) TUE, articolul 14 alineatele (2) și (3) TUE și articolul 1 alineatul (3) din Actul electoral din 1976.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia Parlamentului de a trata comunicarea comisiei electorale spaniole din 20 iunie 2019 în sensul că lipsește de efect declarația reclamanților, în calitate de membri aleși ai Parlamentului, este asimilată unei declarații nelegale de locuri vacante care încalcă articolul 13 din Actul electoral din 1976, imputabilă Parlamentului, care încalcă articolul 6 alineatul (2), articolul 8 și articolul 13 din Actul electoral din 1976 coroborat cu articolul 39 alineatul (2) din cartă, articolul 10 alineatele (1) și (2) TUE, articolul 14 alineatele (2) și (3) TUE și articolul 1 alineatul (3) din Actul electoral din 1976.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că decizia Parlamentului de refuz al garantării, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, a dreptului reclamanților de a-și ocupa locurile în Parlament și în organele sale, cu exercitarea deplină a drepturilor aferente, începând de la data primei ședințe, până la pronunțarea unei hotărâri cu privire la contestațiile cu care sunt sesizate atât Parlamentul, cât și autoritățile judiciare din Spania, încalcă articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, articolul 5 alineatul (1) și articolul 12 din Actul electoral din 1976 coroborate cu articolul 39 alineatul (2) din cartă, articolul 10 alineatele (1) și (2) TUE, articolul 14 alineatele (2) și (3) TUE și articolul 1 alineatul (3) din Actul electoral din 1976.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia președintelui de refuz al confirmării privilegiilor și imunităților conferite reclamanților în temeiul articolului 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene încalcă articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, articolul 6 alineatul (2) din Actul electoral din 1976 și articolul 9 din protocolul menționat, coroborat cu articolul 39 alineatul (2) din cartă, articolul 10 alineatele (1) și (2) TUE, articolul 14 alineatele (2) și (3) TUE și articolul 1 alineatul (3) din Actul electoral din 1976.

—

declararea ca inexistent sau anularea integrală a actului care a informat-o pe reclamantă sub forma comunicării Parlamentului European atacate, prin care se determină din nou drepturile de pensie legate de încetarea activității și prin care se dispune recuperarea cuantumului plătit pe baza calculării anterioare a pensiei;

—

obligarea Parlamentului European la restituirea tuturor sumelor reținute în mod necuvenit, majorate cu dobânzi la rata legală începând de la data reținerii la sursă practicate și obligarea Parlamentului European la executarea hotărârii care va fi pronunțată și la luarea oricăror inițiative, acte sau măsuri necesare pentru garantarea reconstituirii imediate și integrale a amplorii inițiale a prestației de pensie;

—

obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe necompetența autorului actului, pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură și pe încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale care decurge din aceasta.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe lipsa unui temei juridic al actului atacat și pe o eroare de drept în interpretarea articolului 75 din Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că măsura încalcă în mod clar rezerva de ordin legal stabilită prin articolul 75 al doilea paragraf din NAS, care se referă expres la condițiile prevăzute de legislația națională, ceea ce exclude pertinența deliberărilor interne ale Camerei Deputaților unui stat membru.

4.

Al patrulea, motiv, întemeiat pe încălcarea vădită a principiilor generale ale dreptului european, precum principiul securității juridice, principiul încrederii legitime și principiul protecției drepturilor dobândite, precum și principiul egalității.

—

declararea ca inexistent sau anularea integrală a actului care a informat-o pe reclamantă sub forma comunicării Parlamentului European atacate, prin care se determină din nou drepturile de pensie legate de încetarea activității și prin care se dispune recuperarea cuantumului plătit pe baza calculării anterioare a pensiei;

—

obligarea Parlamentului European la restituirea tuturor sumelor reținute în mod necuvenit, majorate cu dobânzi la rata legală începând de la data reținerii la sursă practicate și obligarea Parlamentului European la executarea hotărârii care va fi pronunțată și la luarea oricăror inițiative, acte sau măsuri necesare pentru garantarea reconstituirii imediate și integrale a amplorii inițiale a prestației de pensie;

—

obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.

—

declararea ca inexistent sau anularea integrală a actului prin care reclamantul a fost informat sub forma comunicării atacate, prin care Parlamentul European a stabilit din nou drepturile de pensie legate de încetarea activității și prin care se dispune recuperarea cuantumului plătit pe baza calculării anterioare a pensiei;

—

obligarea Parlamentului European la restituirea tuturor sumelor reținute în mod necuvenit, majorate cu dobânzi la rata legală începând de la data reținerii la sursă practicate și obligarea Parlamentului European la executarea hotărârii care va fi pronunțată și la luarea oricăror inițiative, acte sau măsuri necesare pentru garantarea reconstituirii imediate și integrale a cuantumului inițial al prestației de pensie;

—

obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată

—

declararea ca inexistent sau anularea integrală a actului care l-a informat pe reclamant sub forma comunicării Parlamentului European atacate, prin care se determină din nou drepturile de pensie legate de încetarea activității și prin care se dispune recuperarea cuantumului plătit pe baza calculării anterioare a pensiei;

—

obligarea Parlamentului European la restituirea tuturor sumelor reținute în mod necuvenit, majorate cu dobânzi la rata legală începând de la data reținerii la sursă practicate și obligarea Parlamentului European la executarea hotărârii care va fi pronunțată și la luarea oricăror inițiative, acte sau măsuri necesare pentru garantarea reconstituirii imediate și integrale a amplorii inițiale a prestației de pensie;

—

obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.

A)

B)

Cu titlu subsidiar, dacă nu sunt admise cererile principale:

C)

În orice caz, obligarea Comitetului unic de rezoluție la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv se întemeiază pe lipsa cercetării, pe o eroare de apreciere a situației de fapt, pe încălcarea și aplicarea eronată a articolului 5 [alineatul (1)] litera (a) din Regulamentul 2015/63, precum și pe încălcarea principiilor nediscriminării și bunei administrări

2.

Al doilea motiv se întemeiază pe lipsa cercetării, pe o eroare de apreciere a situației de fapt, pe încălcarea și aplicarea eronată a articolului 5 [alineatul (1)] litera (f) din Regulamentul 2015/63, precum și pe încălcarea principiilor nediscriminării și bunei administrări

3.

Al treilea motiv se întemeiază pe nelegalitatea comportamentului unui organ al Uniunii, [care angajează] răspunderea sa extracontractuală, în temeiul articolului 268 TFUE

4.

Al patrulea motiv se întemeiază, cu titlu subsidiar și incident, pe încălcarea principiilor efectivității, echivalenței și egalității de tratament, care determină inaplicabilitatea Regulamentului 2015/63